18 November 2018

RIL 18/2018. Competenta de solutionare a recursurilor declarate impotriva hotararilor pronuntate in apel de catre tribunale

by admin
Categories: practica judiciara, recurs, RIL recurs in interesul legii
Tags: No Tags
Comments: Comments Off

RIL 18/2018. Competenta de solutionare a recursurilor declarate impotriva hotararilor pronuntate in apel de catre tribunale, in cauzele avand ca obiect cereri evaluabile in bani in valoare de pana la 200.000 lei inclusiv, ca urmare a pronuntarii Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curtii Constitutionale, publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curtilor de apel

  

DECIZIE nr. 18 din 1 octombrie 2018 referitoare la examinarea recursului in interesul legii vizand stabilirea competentei materiale de solutionare a recursurilor declarate ca urmare a pronuntarii Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curtii Constitutionale, impotriva hotararilor pronuntate in apel de catre tribunale, in cauzele avand ca obiect cereri evaluabile in bani in valoare de pana la 200.000 lei inclusiv

 

INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

COMPLETUL COMPETENT SA JUDECE RECURSUL IN INTERESUL LEGII

Dosar nr. 1.778/1/2018

Iulia Cristina Tarcea    – presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie –                                                 presedintele completului

Lavinia Curelea             – presedintele delegat al Sectiei I civile

Eugenia Voicheci          – presedintele Sectiei a II-a civile

Corina-Alina Corbu      – presedintele Sectiei de contencios administrativ si fiscal

Mirela Sorina Popescu – presedintele delegat al Sectiei penale

Eugenia Puscasiu          – judecator la Sectia I civila

Paula C. Pantea            – judecator la Sectia I civila

Andreia Liana Constanda     – judecator la Sectia I civila

Mihaela Paraschiv        – judecator la Sectia I civila

Nina Ecaterina Grigoras       – judecator la Sectia I civila

Lavinia Dascalu            – judecator la Sectia I civila

Aurelia Rusu                 – judecator la Sectia I civila

Simona Gina Pietreanu         – judecator la Sectia I civila

Marian Buda                 – judecator la Sectia a II-a civila

Cosmin Horia Mihaianu        – judecator la Sectia a II-a civila

Ianina Blandiana Gradinaru          – judecator la Sectia a II-a civila

Virginia Florentina Duminica        – judecator la Sectia a II-a civila

Ileana Izabela Dolache- Bogdan    – judecator la Sectia a II-a civila

Ruxandra Monica Duta         – judecator la Sectia a II-a civila

George Bogdan Florescu        – judecator la Sectia a II-a civila

Veronica Magdalena Danaila         – judecator la Sectia a II-a civila

Mariana Constantinescu       – judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal

Rodica Florica Voicu    – judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal

Andrei Claudiu Rus      – judecator la Sectia penala

Oana Burnel                  – judecator la Sectia penala

Completul competent sa judece recursul in interesul legii ce formeaza obiectul Dosarului nr. 1.778/1/2018 este constituit conform dispozitiilor art. 516 alin. (2) din Codul de procedura civila si ale art. 272 alin. (2) lit. a) din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare (Regulamentul).

Sedinta este prezidata de doamna judecator Iulia Cristina Tarcea, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie este reprezentat de doamna procuror Antonia Constantin.

La sedinta de judecata participa doamna magistrat-asistent Elena Adriana Stamatescu, desemnata in conformitate cu dispozitiile art. 273 din Regulament.

Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul competent sa judece recursul in interesul legii a luat in examinare recursul in interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Cluj vizand stabilirea competentei materiale de solutionare a recursurilor declarate ca urmare a pronuntarii Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curtii Constitutionale, publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017 (in continuare, Decizia nr. 369 din 30 mai 2017), impotriva hotararilor pronuntate in apel de catre tribunale, in cauzele avand ca obiect cereri evaluabile in bani in valoare de pana la 200.000 lei inclusiv.

Magistratul-asistent refera cu privire la obiectul recursului in interesul legii, precum si cu privire la faptul ca la dosar au fost depuse hotarari definitive contradictorii pronuntate de instantele judecatoresti, raportul intocmit de judecatorii-raportori si punctul de vedere al procurorului general.

Doamna judecator Iulia Cristina Tarcea, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, acorda cuvantul doamnei procuror Antonia Constantin asupra recursului in interesul legii.

Doamna procuror Antonia Constantin arata ca punctul de vedere formulat de procurorul general a avut in vedere comunicatul Curtii Constitutionale cu privire la pronuntarea Deciziei nr. 454 din 4 iulie 2018*, la acel moment nepublicata in Monitorul Oficial al Romaniei. Din aceasta perspectiva a apreciat ca, data fiind practica unitara a sectiilor civile ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie, concretizata in hotarari de stabilire a competentei de solutionare a recursurilor in favoarea curtilor de apel, ce au caracter obligatoriu, unificarea jurisprudentei s-a realizat deja, astfel incat o noua interventie in aceasta problema de drept, prin pronuntarea unei decizii in interesul legii, cu aceleasi efecte obligatorii pe care le au hotararile de stabilire a competentei pronuntate de instanta suprema, devine redundanta.

* Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018 a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 836 din 1 octombrie 2018.

In ambele orientari jurisprudentiale identificate de titularul sesizarii se reclama lipsa unei reglementari exprese cu privire la atribuirea competentei fie curtilor de apel, fie Inaltei Curti de Casatie si Justitie, adica existenta unei lacune legislative. Potrivit considerentelor Deciziei nr. 22 din 17 octombrie 2011 pronuntate de Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul competent sa judece recursul in interesul legii, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 813 din 17 noiembrie 2011, scopul recursului in interesul legii nu este acela ca instanta suprema sa se substituie legiuitorului, creand norme de drept.

Pentru toate aceste considerente solicita respingerea, ca inadmisibil, a recursului in interesul legii promovat de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Cluj.

Doamna judecator Iulia Cristina Tarcea, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, declara dezbaterile inchise, iar completul de judecata ramane in pronuntare asupra recursului in interesul legii.

INALTA CURTE,

deliberand asupra recursului in interesul legii, constata urmatoarele:

I. Sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie

1. La data de 29 mai 2018, Colegiul de conducere al Curtii de Apel Cluj a sesizat Inalta Curte de Casatie si Justitie cu solutionarea recursului in interesul legii privind problema de drept enuntata anterior.

2. Recursul in interesul legii a fost inregistrat la Inalta Curte de Casatie si Justitie la data de 2 iulie 2018, formandu-se Dosarul nr. 1.778/1/2018, cu termen de solutionare la 1 octombrie 2018.

II. Obiectul recursului in interesul legii

3. Din cuprinsul cererii de declansare a acestui mecanism de unificare a practicii judiciare, formulata potrivit prevederilor art. 514 din Codul de procedura civila de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Cluj, rezulta ca in practica instantelor de judecata nu ar exista un punct de vedere unitar cu privire la problema de drept in discutie, unele instante apreciind ca judecarea acestor recursuri este de competenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in timp ce altele au retinut ca sunt competente curtile de apel.

III. Prevederile legale supuse interpretarii Inaltei Curti de Casatie si Justitie

Inalta Curte de Casatie si Justitie este chemata sa interpreteze, in vederea aplicarii unitare, urmatoarele prevederi legale:

4. Codul de procedura civila

Art. 94. – “Judecatoriile judeca:

1. in prima instanta, urmatoarele cereri al caror obiect este evaluabil sau, dupa caz, neevaluabil in bani: (…)

k) orice alte cereri evaluabile in bani in valoare de pana la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea partilor, profesionisti sau neprofesionisti; (…)”

Art. 96. – “Curtile de apel judeca: (…) 2. ca instante de apel, apelurile declarate impotriva hotararilor pronuntate de tribunale in prima instanta; 3. ca instante de recurs, in cazurile anume prevazute de lege; 4. orice alte cereri date prin lege in competenta lor.”

Art. 97. – “Inalta Curte de Casatie si Justitie judeca: 1. recursurile declarate impotriva hotararilor curtilor de apel, precum si a altor hotarari, in cazurile prevazute de lege; (…) 4. orice alte cereri date prin lege in competenta sa.”

Art. 466. – “(1) Hotararile pronuntate in prima instanta pot fi atacate cu apel, daca legea nu prevede in mod expres altfel. (…)”

Art. 483. – “(1) Hotararile date in apel, cele date, potrivit legii, fara drept de apel, precum si alte hotarari in cazurile expres prevazute de lege sunt supuse recursului.

(2) Nu sunt supuse recursului hotararile pronuntate in cererile prevazute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j), in cele privind navigatia civila si activitatea in porturi, conflictele de munca si de asigurari sociale, in materie de expropriere, in cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum si in alte cereri evaluabile in bani in valoare de pana la 500.000 lei inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotararile date de instantele de apel in cazurile in care legea prevede ca hotararile de prima instanta sunt supuse numai apelului.

(3) Recursul urmareste sa supuna Inaltei Curti de Casatie si Justitie examinarea, in conditiile legii, a conformitatii hotararii atacate cu regulile de drept aplicabile.

(4) In cazurile anume prevazute de lege, recursul se solutioneaza de catre instanta ierarhic superioara celei care a pronuntat hotararea atacata. Dispozitiile alin. (3) se aplica in mod corespunzator.”

5. Legea nr. 2/2013 privind unele masuri pentru degrevarea instantelor judecatoresti, precum si pentru pregatirea punerii in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, cu modificarile ulterioare (in continuare Legea nr. 2/2013)

Art. XVIII. – “(1) Dispozitiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, republicata, se aplica proceselor pornite incepand cu data de 1 ianuarie 2019.

(2) In procesele pornite incepand cu data intrarii in vigoare a prezentei legi si pana la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotararile pronuntate in cererile prevazute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, republicata, in cele privind navigatia civila si activitatea in porturi, conflictele de munca si de asigurari sociale, in materie de expropriere, in cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum si in alte cereri evaluabile in bani in valoare de pana la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, in aceste procese nu sunt supuse recursului hotararile date de instantele de apel in cazurile in care legea prevede ca hotararile de prima instanta sunt supuse numai apelului.”

IV. Examenul jurisprudential

6. Colegiul de conducere al Curtii de Apel Cluj a constatat existenta practicii neunitare in privinta problemei de drept ce face obiectul sesizarii cu recurs in interesul legii.

7. Astfel, din jurisprudenta transmisa de curtile de apel rezulta existenta a doua orientari, dupa cum urmeaza:

a) competenta materiala de solutionare a recursurilor declarate, ca urmare a pronuntarii Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017, impotriva hotararilor pronuntate in apel de catre tribunale, in cauzele avand ca obiect cereri evaluabile in bani in valoare de pana la 200.000 lei inclusiv, apartine Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

In sustinerea acestei orientari au fost evocate hotarari judecatoresti pronuntate de curtile de apel Cluj, Alba Iulia, Bacau, Bucuresti, Craiova, Constanta, Galati, Iasi, Oradea, Pitesti, Suceava, Targu Mures, Timisoara.

In esenta, argumentele in favoarea acestei orientari sunt urmatoarele:

1) in conceptia Codului de procedura civila, astfel cum aceasta rezulta din prevederile art. 483 alin. (3) si (4), Inalta Curte de Casatie si Justitie este instanta de drept comun in solutionarea recursurilor, curtile de apel avand competenta sa solutioneze recursurile numai in situatiile expres si limitativ prevazute de lege;

2) aceasta teza este confirmata de Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, in ale carei considerente, la paragraful 26, se subliniaza ca: “in viziunea actualului Cod de procedura civila, recursul urmareste sa supuna Inaltei Curti de Casatie si Justitie, cu exceptiile prevazute de lege, examinarea conformitatii hotararii atacate cu regulile de drept aplicabile. Astfel, competenta de solutionare a recursului apartine, cu exceptiile prevazute de lege, Inaltei Curti de Casatie si Justitie, deoarece rolul acesteia, ca instanta de casatie, este acela de a asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre toate instantele judecatoresti, rol consacrat prin art. 126 alin. (3) din Constitutie.”

b) intr-o alta orientare, competenta materiala de solutionare a recursurilor declarate ca urmare a pronuntarii Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017, impotriva hotararilor pronuntate in apel de catre tribunale, in cauzele avand ca obiect cereri evaluabile in bani in valoare de pana la 200.000 lei inclusiv, apartine curtilor de apel.

In acest sens au fost pronuntate hotarari judecatoresti de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia I civila si Sectia II-a civila, Curtea de Apel Timisoara, Curtea de Apel Bucuresti.

Din informatiile transmise de curtile de apel a rezultat ca, ulterior pronuntarii de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie a unor hotarari de declinare a competentei in dosarele anterior transmise acesteia spre competenta solutionare, practica unor instante s-a schimbat, in sensul solutionarii acestor recursuri pe fond.

Astfel, asemenea hotarari s-au pronuntat de Curtea de Apel Alba Iulia – Sectia I civila, Curtea de Apel Timisoara – Sectia a II-a civila. Curtea de Apel Constanta – Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a dispus inaintarea de catre tribunalele arondate si inregistrarea dosarelor avand ca obiect recursuri ce intra sub incidenta Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017. La Curtea de Apel Craiova, prin referatul presedintelui Sectiei I civile din data de 11 iunie 2018, s-a aratat ca, incepand cu anul 2018, ca urmare a stabilirii unei practici unitare la nivelul Inaltei Curti de Casatie si Justitie in ceea ce priveste problema de drept respectiva, judecatorii sectiei pastreaza spre solutionare aceste cauze. In acelasi sens, printr-o decizie a Sectiei a II-a civile, recursul declarat in cauza a fost respins ca inadmisibil.

In esenta, Inalta Curte de Casatie si Justitie a retinut, in considerentele hotararilor prin care a declinat competenta de solutionare a recursurilor mentionate, ca in absenta unei norme privind competenta de atributiune pentru solutionarea recursurilor declarate impotriva hotararilor pronuntate in apel de catre tribunale si neputand fi identificata vreo uzanta in acest sens, se impune recurgerea la analogie si identificarea instantei competente in cauza “in baza dispozitiilor legale privitoare la situatii asemanatoare.” In acest context sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teza din Codul de procedura civila, conform carora “in cazurile anume prevazute de lege, recursul se solutioneaza de catre instanta ierarhic superioara celei care a pronuntat hotararea atacata (…)”. Cu titlu de exemplu a fost evocata Decizia nr. 160 din 23 ianuarie 2018 a Sectiei I civile a instantei supreme.

S-a mai retinut si ca dispozitiile art. 97 pct. 1 din Codul de procedura civila au atribuit Inaltei Curti de Casatie si Justitie, ca regula, competenta materiala de solutionare a recursurilor declarate impotriva hotararilor curtilor de apel si, numai prin exceptie, competenta de solutionare a recursurilor impotriva altor hotarari. Astfel formulata, norma in discutie nu consacra plenitudinea de competenta a Inaltei Curti de Casatie si Justitie in solutionarea recursurilor. Ca atare, potrivit dispozitiei procedurale aratate, pentru a fi competenta instanta suprema in solutionarea recursului, este necesar sa existe o hotarare a curtii de apel sau o prevedere expresa a legii in privinta altor hotarari (deciziile nr. 701 din 7 martie 2018 si nr. 1.863 din 22 noiembrie 2017 ale Sectiei I civile).

V. Jurisprudenta Curtii Constitutionale

8. Pronuntandu-se asupra constitutionalitatii dispozitiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 si a dispozitiilor art. 483 alin. (2) din Codul de procedura civila, prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, instanta de contencios constitutional a admis exceptia de neconstitutionalitate invocata si a constatat ca sintagma “precum si in alte cereri evaluabile in bani in valoare de pana la 1.000.000 lei inclusiv”, cuprinsa in art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, este neconstitutionala.

9. Analizand dispozitiile legale criticate, Curtea a retinut ca in actuala reglementare “o hotarare judecatoreasca referitoare la cereri evaluabile in bani pronuntata de o judecatorie, in prima instanta, nu va putea fi supusa recursului in nicio situatie” (paragraful 23). Constatand ca recursul este o cale de atac extraordinara, iar nu o cale de atac exceptionala, Curtea a afirmat ca si “caile extraordinare de atac trebuie sa fie accesibile cetateanului, iar limitarile accesului la acestea trebuie sa rezulte in mod explicit nu numai din natura acestora, precum si din motivele pentru care pot fi formulate” (paragraful 27).

“Din moment ce legiuitorul a reglementat calea de atac a recursului, acesta trebuie sa asigure egalitatea juridica a cetatenilor in utilizarea acestei cai de atac, chiar daca este una extraordinara. Legiuitorul poate institui un tratament juridic diferit pentru exercitarea caii de atac a recursului, reglementand anumite situatii in care nu se poate formula recurs, insa acest tratament juridic diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie sa se justifice in mod obiectiv si rational, in respectul principiului egalitatii cetatenilor in fata legii si a autoritatilor publice, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constitutie. In consecinta, legiuitorul nu are indreptatirea constitutionala de a bloca, in functie de valoarea pretentiei deduse judecatii, accesul la calea de atac a recursului, deoarece pune ab initio cetatenii intr-o situatie diferita, fara a avea o justificare obiectiva si rezonabila.” (paragraful 28).

VI. Opinia Colegiului de conducere al Curtii de Apel Cluj

10. Colegiul de conducere al Curtii de Apel Cluj nu si-a exprimat opinia asupra problemei de drept ce face obiectul recursului in interesul legii de fata.

VII. Opinia procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie

11. Rezumand orientarile jurisprudentiale, astfel cum au fost expuse de autorul sesizarii, procurorul general a apreciat ca problematica recursului in interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Cluj nu este apta a fi solutionata printr-o decizie in interesul legii, cu atat mai mult cu cat unificarea jurisprudentei s-a realizat prin decizii de stabilire a competentei pronuntate de Inalta Curte de Casatie si Justitie, obligatorii pentru instantele de trimitere, iar modificarile legislative preconizate au preluat aceasta orientare.

12. In sustinerea acestui punct de vedere, procurorul general a analizat premisele problemei de drept din perspectiva modificarilor legislative intervenite in materia recursului si a consecintelor Deciziei Curtii Constitutionale nr. 369 din 30 mai 2017. De asemenea, a invocat Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 609 din 17 iulie 2018, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cu privire la efectele Deciziei Curtii Constitutionale nr. 369 din 30 mai 2017.

13. Verificand solutiile pronuntate de instantele judecatoresti, procurorul general a observat ca divergenta de jurisprudenta nu este una profunda si persistenta in timp, ca practica s-a unificat ca efect al deciziilor cu caracter obligatoriu prin care, in mod unitar, Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia I civila si Sectia a II-a civila au stabilit competenta in favoarea curtilor de apel. De aceea, o noua interventie in aceasta problema de drept, prin pronuntarea unei decizii in interesul legii, cu aceleasi efecte obligatorii pe care le au deja hotararile de stabilire a competentei pronuntate de instanta suprema, ar fi redundanta, de vreme ce scopul urmarit – unificarea jurisprudentei – a fost deja atins.

VIII. Opinia judecatorilor-raportori

14. Judecatorii-raportori au opinat, in principal, ca recursul in interesul legii nu este admisibil, dat fiind faptul ca asupra acestei probleme Inalta Curte de Casatie si Justitie s-a mai pronuntat, prin decizii constante, de-a lungul unei indelungate perioade de timp, asigurand coerenta practicii judiciare, pe care instantele inferioare o cunosc si pe care trebuie sa o respecte, astfel incat scopul urmarit de autorul sesizarii – de unificare a practicii – a fost atins.

15. Asupra fondului sesizarii au apreciat ca, in interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 si art. 483 din Codul de procedura civila, competenta de solutionare a recursurilor declarate impotriva hotararilor pronuntate in apel de catre tribunale, in cauzele avand ca obiect cereri evaluabile in bani in valoare de pana la 200.000 lei inclusiv, ca urmare a pronuntarii Deciziei Curtii Constitutionale nr. 369 din 30 mai 2017, revine curtilor de apel.

IX. Inalta Curte de Casatie si Justitie

16. Examinand sesizarea cu recurs in interesul legii, raportul intocmit de judecatorii-raportori si dispozitiile legale ce se solicita a fi interpretate in mod unitar, retine urmatoarele:

Asupra admisibilitatii recursului in interesul legii

17. Potrivit dispozitiilor art. 515 din Codul de procedura civila: “Recursul in interesul legii este admisibil numai daca se face dovada ca problemele de drept care formeaza obiectul judecatii au fost solutionate in mod diferit prin hotarari judecatoresti definitive, care se anexeaza cererii.”

18. Din cuprinsul textului de lege citat rezulta urmatoarele conditii care trebuie indeplinite pentru ca recursul in interesul legii sa fie admisibil: sesizarea sa aiba ca obiect o problema de drept; aceasta problema de drept sa fi fost dezlegata diferit de instantele judecatoresti; dovada solutionarii diferite sa se faca prin hotarari judecatoresti definitive, iar hotararile judecatoresti sa fie anexate cererii.

19. Primele doua conditii de admisibilitate sunt indeplinite intrucat in practica instantelor judecatoresti nu exista un punct de vedere unitar cu privire la competenta materiala de solutionare a recursurilor declarate, ca urmare a pronuntarii Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017, impotriva hotararilor pronuntate in apel de catre tribunale, in cauzele avand ca obiect cereri evaluabile in bani in valoare de pana la 200.000 lei inclusiv, unele instante apreciind ca judecarea acestor recursuri este de competenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in timp ce altele au retinut ca sunt competente curtile de apel.

20. Se apreciaza ca este indeplinita si cea de-a treia conditie de admisibilitate, prevazuta de art. 515 din Codul de procedura civila, care impune ca dovada solutionarii diferite a problemei de drept care face obiectul sesizarii sa se faca prin hotarari definitive.

21. In acest sens se constata ca titularul sesizarii – Colegiul de conducere al Curtii de Apel Cluj -, avand legitimare procesuala activa in temeiul art. 514 din Codul de procedura civila, a atasat actului de sesizare hotarari judecatoresti cuprinzand solutiile jurisprudentiale neunitare, pronuntate in cuprinsul unor hotarari, fie de declinare a competentei de solutionare a recursului in favoarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie, fie de solutionare a recursului de catre curtile de apel. Anexele ce insotesc actul de sesizare fac dovada indeplinirii conditiei formale ca hotararile judecatoresti sa fie anexate cererii.

22. Prin urmare, recursul in interesul legii este admisibil.

Asupra problemei de drept:

23. Potrivit art. 483 alin. (2) din Codul de procedura civila, “nu sunt supuse recursului hotararile pronuntate in (…) cereri evaluabile in bani in valoare de pana la 500.000 lei inclusiv (…)”.

Legea nr. 2/2013 a cuprins o dispozitie tranzitorie, care a marit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 lei la 1.000.000 lei, in art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive1 s-a stabilit ca aceasta dispozitie sa se aplice in procesele pornite incepand cu data intrarii in vigoare a legii si pana la 31 decembrie 2018 inclusiv.

24. O prima concluzie care se desprinde din cele prezentate anterior este ca, in conceptia legiuitorului, noul Cod de procedura civila nu a prevazut calea extraordinara de atac a recursului impotriva hotararilor pronuntate in cereri evaluabile in bani, in valoare de pana la 1.000.000 lei.

In prima instanta, competenta de solutionare a unor asemenea litigii a fost partajata intre judecatorii si tribunale, in functie de criteriul valoric, dupa cum rezulta din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) si art. 95 pct. 1 din Codul de procedura civila. Astfel, judecatoriile solutioneaza, in prima instanta, cererile evaluabile in bani in valoare de pana la 200.000 lei inclusiv, iar tribunalele pe cele a caror valoare depaseste acest nivel.

Hotararile astfel pronuntate de catre judecatorii au fost supuse apelului la tribunal si, intrucat noul Cod de procedura civila nu a deschis calea de atac a recursului impotriva deciziilor date de tribunal in apel, nu a fost stabilita nicio norma de competenta care sa determine instanta careia i-ar reveni spre solutionare judecarea recursurilor impotriva deciziilor pronuntate de tribunale in asemenea conditii.

25. Calea de atac a recursului a fost recunoscuta ca efect al pronuntarii de catre Curtea Constitutionala a Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017, prin care s-a constatat ca sintagma “precum si in alte cereri evaluabile in bani in valoare de pana la 1.000.000 lei inclusiv”, cuprinsa in art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, este neconstitutionala.

26. Se cuvine subliniat ca, ulterior pronuntarii Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 de catre Curtea Constitutionala, ar fi fost util ca legiuitorul, dand eficienta dispozitiilor art. 147 alin. (1) din Constitutie si art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, sa stabileasca instanta careia urma sa ii revina competenta de a solutiona recursurile declarate impotriva deciziilor pronuntate de tribunale in solutionarea apelurilor promovate impotriva hotararilor judecatoriilor, in cererile evaluabile in bani in valoare de pana la 200.000 lei inclusiv.

Un atare deziderat nu a fost atins insa, asa incat, in prezent, exista un vid legislativ in ceea ce priveste competenta materiala in solutionarea recursurilor impotriva hotararilor pronuntate in apel in cereri evaluabile in bani cu o valoare de pana la 200.000 lei inclusiv.

27. In scopul punerii in acord a prevederilor Codului de procedura civila cu Decizia nr. 369 din 30 mai 2017 a Curtii Constitutionale, la art. I pct. 11 din Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, precum si pentru modificarea si completarea altor acte normative, adoptata la 6 iunie 2018 de Camera Deputatilor – camera decizionala (PL-X nr. 346/2018), se prevede modificarea art. 96 pct. 3 din Codul de procedura civila in sensul stabilirii competentei curtilor de apel de a solutiona recursurile declarate impotriva hotararilor pronuntate de tribunale in apel, iar la art. I pct. 49 se prevede modificarea art. 483 alin. (2)-(4) din Codul de procedura civila, in sensul ca “recursul urmareste sa supuna instantei competente examinarea, in conditiile legii, a conformitatii hotararii atacate cu regulile de drept aplicabile” si aceasta cale extraordinara de atac “se solutioneaza de catre instanta ierarhic superioara celei care a pronuntat hotararea atacata”.

Acest act normativ nu a intrat in vigoare, intrucat prin Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 836 din 1 octombrie 2018, Curtea Constitutionala a admis obiectia de neconstitutionalitate invocata de Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectiile Unite si a constatat ca sunt neconstitutionale prevederile art. III pct. 3 [cu referire la art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013] si pct. 4 (cu referire la art. XVIII1 din Legea nr. 2/2013) din legea ce a facut obiectului controlului “a priori”.

1Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 62/2015 pentru prorogarea unor termene prevazute de Legea nr. 2/2013 privind unele masuri pentru degrevarea instantelor judecatoresti, precum si pentru pregatirea punerii in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 964 din 24 decembrie 2015, aprobata prin Legea nr. 117/2016; Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene, precum si pentru instituirea unor masuri necesare pregatirii punerii in aplicare a unor dispozitii din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.009 din 15 decembrie 2016.

In considerentele acestei decizii, Curtea Constitutionala a apreciat, intre altele, ca dispozitiile legale criticate omit sa reglementeze competenta de judecata a recursurilor formulate impotriva deciziilor pronuntate dupa 20 iulie 2017, data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei a Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 si pana la data intrarii in vigoare a acestei legi (paragraful 67).

28. Asadar, “de lege lata”, nu exista nicio norma care sa justifice competenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie in solutionarea recursurilor declarate impotriva hotararilor pronuntate in apel de catre tribunale, in cauzele avand ca obiect cereri evaluabile in bani in valoare de pana la 200.000 lei inclusiv.

29. Analiza care va fi expusa in continuare releva ca textele de lege in vigoare exclud, in realitate, competenta instantei supreme de a judeca aceste recursuri.

Potrivit dispozitiilor art. 97 pct. 1 din Codul de procedura civila, “Inalta Curte de Casatie si Justitie judeca recursurile declarate impotriva hotararilor curtilor de apel, precum si a altor hotarari, in cazurile prevazute de lege”.

Asadar, prima teza a acestui text a atribuit instantei supreme competenta de solutionare a recursurilor declarate impotriva hotararilor curtilor de apel.

Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 din Codul de procedura civila nu consacra exclusivitatea de competenta a Inaltei Curti de Casatie si Justitie in solutionarea recursurilor, indiferent de instanta ce a pronuntat hotararea supusa recursului.

Dimpotriva, legea a limitat competenta instantei supreme in solutionarea recursurilor indreptate impotriva altor hotarari decat cele ale curtilor de apel la cazurile de atribuire expresa a competentei. Printre acestea din urma nu se poate identifica o prevedere expresa in sensul ca Inalta Curte de Casatie si Justitie ar judeca si recursurile impotriva hotararilor pronuntate de tribunale, in apel.

O asemenea formulare de principiu nu se regaseste in continutul art. 97 pct. 1 din Codul de procedura civila, cum s-a procedat in cazul art. 95 pct. 1 din cod, in cazul competentei tribunalului pentru judecata in prima instanta, ceea ce releva ca legiuitorul a optat pentru o solutie legislativa diferita.

A doua teza a art. 97 pct. 1 din Codul de procedura civila se refera la alte hotarari, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale sectiilor Inaltei Curti de Casatie si Justitie (cu titlu de exemplu, in caz de respingere a cererii de sesizare a Curtii Constitutionale sau de solutionare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotarari), in care Inaltei Curti de Casatie si Justitie ii revine competenta de a solutiona recursuri, constituita fie in complet al unei sectii, fie in Completul de 5 Judecatori.

Desigur ca, potrivit art. 483 alin. (3) din Codul de procedura civila, “recursul urmareste sa supuna Inaltei Curti de Casatie si Justitie examinarea, in conditiile legii, a conformitatii hotararii atacate cu regulile de drept aplicabile”, dar intelesul acestor dispozitii trebuie sa reiasa din decelarea intentiei legiuitorului, care consta doar in explicitarea scopului recursului. De altfel, acelasi scop il urmareste si recursul solutionat de tribunale sau de curti de apel, astfel cum se prevede in art. 483 alin. (4) teza finala din Codul de procedura civila, potrivit caruia “dispozitiile alin. (3) se aplica in mod corespunzator”.

Nici prevederile art. 483 alin. (3) din Codul de procedura civila nu contin o formulare de principiu in sensul ca Inalta Curte de Casatie si Justitie solutioneaza toate recursurile care nu sunt date in mod expres in competenta altor instante, formulare ce s-ar fi impus daca legiuitorul ar fi intentionat consacrarea instantei supreme ca instanta de drept comun pentru solutionarea recursurilor.

In considerarea argumentelor expuse mai sus, Inalta Curte de Casatie si Justitie nu este instanta de drept comun pentru solutionarea oricarui recurs pentru care nu este prevazuta competenta altei instante, pentru ca o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competenta, prin adaugare la lege.

Or, potrivit art. 122 din Codul de procedura civila, “reguli noi de competenta pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod”.

30. Este adevarat ca in Tezele prealabile ale proiectului Codului de procedura civila, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 1.527/2007, s-a aratat ca Inalta Curte de Casatie si Justitie ar fi instanta de recurs de drept comun, indeplinindu-si astfel rolul constitutional de a asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii la nivel national, iar numai ca exceptie recursul ar fi judecat de instanta ierarhic superioara.

Aceasta viziune pare a fi preluata si in considerentele Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curtii Constitutionale (paragrafele 26 si 31).

31. Argumentele de interpretare teleologica referitoare la conceptia noului Cod de procedura civila cu privire la obiectul, scopul recursului si instanta competenta sa solutioneze aceasta cale extraordinara de atac nu sunt aplicabile in cazul cererilor evaluabile in bani in valoare de pana la 200.000 lei inclusiv.

Pentru a ajunge la aceasta concluzie trebuie acceptata premisa conform careia, in linia de gandire la care s-a facut referire in precedent, conceptia noului Cod de procedura civila a fost una unitara, in sensul ca rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie de a asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii, ca instanta de recurs de drept comun, a fost dublat de caracterul de cale extraordinara de atac exercitata esentialmente doar in cazuri exceptionale. Au fost astfel prevazute expres hotararile care pot fi atacate cu recurs si cele care nu pot face obiectul acestei cai de atac, legiuitorul recunoscand faptul ca numai printr-o limitare substantiala a hotararilor ce pot face obiectul recursului s-ar putea realiza in mod practic dezideratul unificarii jurisprudentei prin decizii de speta ale instantei supreme.

Or, in conditiile in care prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017 a fost largita substantial sfera hotararilor supuse recursului, ratiunea initiala a legii nu mai subzista, fiind rupt echilibrul unei asemenea solutii normative.

32. In ceea ce priveste efectele acestei decizii a Curtii Constitutionale trebuie stabilit daca, din considerentele sale, se desprinde concluzia ca Inalta Curte de Casatie si Justitie solutioneaza recursurile declarate impotriva hotararilor pronuntate de tribunale in apel, in litigiile vizand cereri evaluabile in bani in valoare de pana la 200.000 lei inclusiv.

In jurisprudenta instantei supreme2 s-a statuat, sub aspectul obligativitatii considerentelor deciziei Curtii Constitutionale asupra dezlegarilor pe care urma sa le dea instanta suprema, ca “interpretarea si aplicarea legii constituie atributul exclusiv al instantelor de judecata, iar unificarea jurisprudentei este atributul exclusiv al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, asa cum reiese din prevederile art. 126 alin. (1) si (3) din Constitutie” si ca “verificarea pe care Curtea Constitutionala a facut-o (…) nu priveste propriu-zis modul de interpretare si de aplicare a legii, ci numai intelesul sau contrar Constitutiei, intrucat art. 146 lit. d) din Constitutie stabileste in competenta Curtii Constitutionale numai atributia de a hotari asupra exceptiilor de neconstitutionalitate, privind legile si ordonantele, ridicate in fata instantelor judecatoresti. Altfel spus, Curtea Constitutionala are competenta exclusiva sa verifice daca exceptiile de neconstitutionalitate privitoare la legi si ordonante, ridicate in fata instantelor judecatoresti, sunt intemeiate sau nu”. S-a retinut, totodata, ca “Potrivit art. 517 alin. (4), art. 521 alin. (3) din Codul de procedura civila si art. 11 alin. (3) al Legii nr. 47/1992, republicata, cu modificarile ulterioare, deciziile Curtii Constitutionale si cele ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie in materia unificarii jurisprudentei, pe calea pronuntarii unei hotarari prealabile sau a unui recurs in interesul legii, sunt acte jurisdictionale cu forta obligatorie, atat in ceea ce priveste considerentele, cat si dispozitivul, insa aceasta caracteristica se circumscrie doar considerentelor decisive, care fundamenteaza si explica solutia adoptata in limitele atributiilor recunoscute prin legea fundamentala Inaltei Curti de Casatie si Justitie si Curtii Constitutionale”.

2A se vedea deciziile Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 34 din 15 mai 2017, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 803 din 11 octombrie 2017; nr. 77 din 6 noiembrie 2017, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 23 din 10 ianuarie 2018.

Obiectul controlului de constitutionalitate a fost reprezentat doar de dispozitia legala constatata ca fiind contrara Constitutiei, motiv pentru care conformitatea cu legea fundamentala a fost evaluata in contextul absentei accesului la recurs in litigiile vizand cereri evaluabile in bani in valoare de pana la 1.000.000 lei inclusiv, altele decat litigiile dupa materie, indicate in art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Curtea Constitutionala a constatat ca prin impunerea unui prag valoric al cererii pentru accesul la calea de atac a recursului legiuitorul nu asigura egalitatea juridica a cetatenilor in accesul la aceasta cale extraordinara de atac, parte componenta a dreptului la un proces echitabil, norma contravenind dispozitiilor art. 16 alin. (1) si art. 21 alin. (3) din Constitutie (paragraful 29 din decizie).

Din considerentele deciziei mentionate nu rezulta ca accesul nediscriminatoriu la calea de atac, ce intra in continutul dreptului la un proces echitabil, include imperativ accesul la un recurs solutionat de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie, in sensul ca dispozitiile art. 16 alin. (1) si art. 21 alin. (3) din Constitutie ar fi incalcate in masura in care Inalta Curte de Casatie si Justitie nu solutioneaza recursurile in toate litigiile vizand cereri evaluabile in bani.

In viziunea Curtii Constitutionale, conformitatea cu Constitutia este asigurata prin simpla recunoastere a dreptului la recurs in aceste litigii, indiferent de valoarea obiectului cererii si nu prin accesul la o anumita instanta.

In absenta unor considerente in sens contrar, nu se poate deduce din decizia Curtii Constitutionale o statuare asupra incalcarii dreptului la un proces echitabil prin absenta accesului la recurs la instanta suprema, cu atat mai mult cu cat, in jurisprudenta sa, Curtea Constitutionala a retinut in mod constant ca accesul liber la justitie nu are semnificatia accesului la toate structurile judecatoresti si la toate caile de atac prevazute de lege3.

3A se vedea, spre exemplu, Decizia Curtii Constitutionale nr. 292 din 4 mai 2017, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 635 din 3.08.2017.

Considerentele referitoare la incalcarea dispozitiilor art. 126 alin. (3) din Constitutie privind rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie in unificarea jurisprudentei (paragrafele 30 si 31 din decizie) vizeaza exclusiv “cazul recursurilor ce intra in competenta de solutionare a Inaltei Curti de Casatie si Justitie”, ceea ce inseamna ca s-a acceptat premisa ca nu toate recursurile intra “de plano” in competenta de solutionare a instantei supreme.

Asadar, in stabilirea competentei “ratione materiae” de solutionare a recursurilor declarate impotriva hotararilor pronuntate de tribunale in apel, in litigiile vizand cereri evaluabile in bani in valoare de pana la 200.000 lei inclusiv, nu se poate concluziona ca aceasta competenta revine Inaltei Curti de Casatie si Justitie, ca efect al Deciziei Curtii Constitutionale nr. 369 din 30 mai 2017.

33. Pe de alta parte, nici dispozitiile art. 96 pct. 3, nici cele ale art. 483 alin. (4) din Codul de procedura civila nu prevad, in mod expres, competenta curtilor de apel in solutionarea recursurilor declarate impotriva hotararilor pronuntate de tribunale in apel – sens in care vidul legislativ a fost prezentat mai sus.

Cu toate acestea, se impune a fi identificata o instanta competenta pentru solutionarea recursurilor in discutie, dat fiind ca “niciun judecator nu poate refuza sa judece pe motiv ca legea nu prevede, este neclara sau incompleta”, astfel cum statueaza art. 5 alin. (2) din Codul de procedura civila.

In acest caz, devin incidente prevederile de principiu continute de art. 5 alin. (3) din Codul de procedura civila si se impune determinarea instantei competente sa solutioneze recursul prin prisma interpretarii istorice si logice a textelor legale si a principiilor dreptului procesual civil si organizarii judiciare.

Organizarea ierarhica a instantelor judecatoresti, ce rezulta din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si art. 94-97 din Codul de procedura civila, presupune ca investirea instantelor de control judiciar sa se faca din treapta in treapta, instantele superioare investite cu solutionarea unei cai de atac de reformare putand infirma solutiile pronuntate de instantele inferioare.

Astfel, examinarea dispozitiilor art. 94-97 din Codul de procedura civila releva organizarea, in sens ierarhic, a instantelor competente sa solutioneze caile de atac.

Lipsa indicarii, in vreuna dintre aceste dispozitii, a instantei competente sa judece recursurile impotriva hotararilor pronuntate in cereri evaluabile in bani, in valoare de pana la 200.000 lei inclusiv, este determinata de conceptia initiala a codului, de a nu recunoaste recursul impotriva unor asemenea hotarari si de omisiunea legiuitorului de a reglementa instanta competenta sa le judece, ulterior pronuntarii de catre Curtea Constitutionala a Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017.

Mai mult, sintagma “instanta ierarhic superioara” este prezenta in mai multe articole ale Codului de procedura civila – putand fi enumerate, cu titlu de exemplu, art. 53 alin. (1), art. 64 alin. (4), art. 132 alin. (4), art. 344, art. 406 alin. (6), art. 410, art. 414 alin. (1), art. 421 alin. (2), art. 437 alin. (1), art. 440 si art. 1071 alin. (1) -, intotdeauna cu scopul de a indica instanta competenta sa solutioneze o cale de atac.

Astfel, in conditiile reglementarii actuale, competenta trebuie atribuita prin aplicarea principiului organizarii judecatoresti in sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se implini dezideratul realizarii de catre instante a controlului judiciar din treapta in treapta, dispozitiile legale relevand ca un atare sistem, in materie procesual civila, nu a fost abandonat prin noul Cod de procedura civila.

34. Pentru toate aceste considerente,

INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

In numele legii

DECIDE:

Admite recursul in interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Cluj si, in consecinta, stabileste ca:

In interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 si art. 483 din Codul de procedura civila, competenta de solutionare a recursurilor declarate impotriva hotararilor pronuntate in apel de catre tribunale, in cauzele avand ca obiect cereri evaluabile in bani in valoare de pana la 200.000 lei inclusiv, ca urmare a pronuntarii Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curtii Constitutionale, publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curtilor de apel.

Obligatorie, potrivit dispozitiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedura civila.

Pronuntata in sedinta publica, astazi, 1 octombrie 2018.

-****-

PRESEDINTELE INALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE

IULIA CRISTINA TARCEA

Magistrat-asistent,

Elena Adriana Stamatescu

Publicat in Monitorul Oficial cu numarul 965 din data de 14 noiembrie 2018


Follow Me

facebook linkedin twitter

Comments closed