Promisiune de vanzare-cumparare a bunului viitor. Rezolutiunea contractului. Actiune avand ca obiect acordarea de despagubiri reprezentand lipsa de folosinta a imobilului. Efectele rezolutiunii C.civ. din 1864, art. 1020 – 1021 Potrivit art. 1021 Cod civil, rezolutiunea „trebuie sa se ceara inaintea justitiei”.
Asadar, neexecutarea obligatiilor asumate de o parte prin contractul sinalagmatic nu determina desfiintarea de drept a contractului, ceea ce constituie unul dintre elementele care diferentiaza rezolutiunea de conditia rezolutorie propriu-zisa; desfiintarea contractului se produce numai ca efect al hotararii judecatoresti prin care este admisa actiunea in rezolutiune. Astfel, este esentiala distinctia intre momentul in care opereaza rezolutiunea judiciara si momentul de la care se produc efectele acestei sanctiuni. Primul moment este important pentru ca marcheaza desfiintarea contractului prin aplicarea sanctiunii rezolutiunii, al doilea moment prezinta relevanta sub aspectul producerii efectelor juridice ale acestei desfiintari. In acest context, trebuie retinut ca, daca nu s-a acordat un termen de gratie si, prin pactele comisorii exprese, nu s-a inlaturat rolul instantei de judecata in aplicarea rezolutiunii, aceasta sanctiune devine efectiva in momentul ramanerii definitive si irevocabile a hotararii prin care s-a dispus aplicarea acesteia. Astfel, data de la care se considera ca promitentul cumparator nu mai are niciun titlu asupra imobilului – obiect al actului incheiat intre parti – este data la care instanta de judecata a confirmat, in mod irevocabil, rezolutiunea contractului, in considerarea culpei promitentului vanzator, independent de faptul ca, pe terenul producerii efectelor acestei sanctiuni, desfiintarea contractului se produce cu efect retroactiv, ca o consecinta a pronuntarii rezolutiunii judiciare. In consecinta, cum izvorul material al rezolutiunii a fost o hotarare judecatoreasca, nu se poate sustine ca, chiar de la data incheierii contractului, desfiintat retroactiv, promitentul cumparator ocupa fara titlu imobilul, ceea ce ar determina necesitatea obligarii acestuia la dezdaunari pentru lipsa de folosinta. I.C.C.J.,
Sectia I civila, decizia nr. 122 din 22 ianuarie 2020
- Obiectul cauzei: Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Timis, la data de 09.01.2015, reclamantul A. i-a chemat in judecata pe paratii SC B. SA, C., D., E., F., G., H., I., J. si K., solicitand instantei obligarea in solidar a paratilor la plata prejudiciului material in cuantum de 460.735 lei, constand in bunurile sustrase prin efractie din imobilul reclamantului, precum si la plata sumei de 40.000 lei, prejudiciu moral. Paratii C. si S.C. B. S.A. au formulat cerere reconventionala, prin care au solicitat obligarea reclamantului-parat-reconventional A. sa le achite sumele de 19.200 euro si 92.010 lei, reprezentand urmatoarele: chiria pentru imobilul ocupat abuziv – 19.200 euro; curent electric consumat si neplatit – 5200 lei; gaz consumat si neplatit + rebransare – 4700 lei; apa consumata si neachitata – 1250 lei; impozit pe cladire pe perioada folosintei – 28.000 lei. A estimat insa ca intregul prejudiciu cauzat firmei si paratului personal se ridica la 700.000 lei, suma ce urmeaza a o dovedi in dezbateri. La termenul de judecata din data de 27.05.2016, paratii-reclamanti- reconventional C. si S.C. B. S.A. au formulat o precizare in ceea ce priveste cererea reconventionala, in sensul ca au solicitat obligarea reclamantului-parat-reconventional A. la plata sumei totale de 92.448, compusa din: 85.440 lei, contravaloarea a 19.200 euro, reprezentand despagubiri pentru lipsa de folosinta a imobilului in perioada martie 2012-august 2013 (data incetarii folosintei imobilului de catre reclamantul-parat- reconventional); 1524,95 lei, contravaloarea consumului de gaz aferent perioadei de folosinta a imobilului de catre reclamantul-parat-reconventional, conform facturilor si chitantelor atasate; 4193 lei, contravaloarea consumului de curent electric, aferent perioadei de folosinta a imobilului de catre reclamantul-parat-reconventional, conform facturilor si chitantelor atasate; 1.291 lei, contravaloarea consumului de apa, aferent perioadei de folosinta a imobilului de catre reclamantul- parat-reconventional, conform facturilor si chitantelor atasate.
- Hotararea pronuntata in prima instanta: Prin sentinta civila nr. 188/PI din 28.02.2017, pronuntata de Tribunalul Timis, a fost respinsa actiunea formulata de reclamantul A., in contradictoriu cu paratii S.C. B. S.A., C., D., E., F., G., H., I., J. si K. A fost respinsa cererea reconventionala formulata de paratii-reclamanti- reconventional S.C. B. S.A. si C., in contradictoriu cu reclamantul-parat-reconventional A., fara cheltuieli de judecata. 3. Cererile de apel si hotararea pronuntata in apel: Impotriva acestei sentinte a formulat apel reclamantul-parat-reconventional A. care a solicitat admiterea apelului si, in principal, anularea sentintei civile apelate cu trimitere spre rejudecare, conform art. 480 alin. (3) teza a II-a C.pr.civ. iar, in subsidiar, anularea in tot a hotararii, cu retinerea spre judecare, conform art. 480 alin. 6 C.pr.civ. Impotriva aceleiasi sentinte, a formulat apel parata S.C. B. S.A., care a solicitat admiterea apelului, schimbarea in parte a hotararii apelate, in sensul admiterii cererii reconventionale. In cauza, a fost formulata cerere de interventie voluntara accesorie de catre L., aceasta solicitand admiterea in principiu a cererii de interventie voluntara accesorie si introducerea sa in cauza, obligarea solidara a intimatilor la plata contravalorii bunurilor de care au fost deposedati. De asemenea, a fost formulata cerere de interventie voluntara accesorie de catre M. care a solicitat admiterea apelului si a cererii de chemare in judecata formulate in cauza de apelantul[1]reclamant A., precum si respingerea celorlalte apeluri formulate in dosar. La dosar, a fost depusa o precizare de catre L., prin care a aratat ca, in conformitate cu art. 61 C.pr.civ., a formulat cerere de interventie voluntara accesorie, in contextul in care fiul sau, apelantul A., se afla internat in clinica de psihiatrie, conform actului medical depus la dosar. Prin incheierea de sedinta din 17.01.2018, instanta de apel a admis in principiu cererea de interventie accesorie formulata de L. In sedinta publica din 21.03.2018, instanta a admis in principiu cererea de interventie accesorie formulata de M. Prin decizia nr. 69 din data de 27.04.2018, Curtea de Apel Timisoara – Sectia I civila a respins cererile de apel formulate de apelanta-parata-reclamanta-reconventionala S.C. B. S.A. si de apelantul reclamant parat reconventional A. impotriva sentintei civile nr. 188/PI din 28.02.2017, pronuntata de Tribunalul Timis, in contradictoriu cu intimatul- parat-reclamant[1]reconventional C. si cu intimatii-parati D. (reprezentata de curator – avocat X.), E. (reprezentat de curator – avocat Y.), F., G., H., I., J. si K. A respins cererile de interventie accesorie formulate de intervenientii L. si M. S-a stabilit ca remuneratia in cuantum de 300 lei pentru fiecare din curatorii numiti de instanta, avansata de apelantul-reclamant-parat-reconventional A., ramane in sarcina acestuia.
- Cererile de recurs si intampinarile formulate in cauza: Impotriva acestei ultime hotarari, a declarat recurs recurenta-parata S.C. B. S.R.L. (fosta SC B. SA), solicitand admiterea recursului, casarea, in parte, a hotararii recurate si, in conformitate cu prevederile art. 497 C.pr.civ., trimiterea cauzei spre o noua judecata Curtii de Apel Timisoara. In dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a aratat ca instanta de apel a pronuntat o hotarare nelegala, cu incalcarea, in mod flagrant, a dispozitiilor art. 1020-1021 Cod civil si a intregului probatoriu administrat in cauza, respectiv inscrisurile depuse privind obligarea intimatului-reclamant la plata sumei totale de 92.448 lei.
In mod neintemeiat, instanta de apel a considerat corecta solutia primei instante de respingere a cererii reconventionale formulata de aceasta, motivat de faptul ca SC B. SA nu a facut dovada folosirii abuzive a imobilului de catre intimatul-reclamant A., in perioada martie 2012 – august 2013. Asa cum a invederat, prin apelul formulat in cauza, prin decizia civila nr. 250 din 29.01.2014, pronuntata in dosarul nr. x/30/2010, Inalta Curte de Casatie si Justitie a mentinut solutia de rezolutiune a contractului de antrepriza nr. 866/04.07.2008, care constituie titlul ce confera reclamantului folosinta asupra imobilului, incepand cu data de 04.07.2008 si pana la data de 13.08.2013, data la care acesta a fost evacuat din imobilul in litigiu. Recurentul a sustinut ca instanta de apel a aplicat si interpretat in mod gresit prevederile art. 1020-1021 Cod civil privind conditia rezolutorie. Astfel, potrivit legii, rezolutiunea este sanctiunea desfiintarii unui contract sinalagmatic care intervine in cazul incalcarii culpabile a obligatiilor contractuale. Efectul principal al rezolutiunii de desfiintare a contractului este atat pentru trecut (ex tunc), cat si pentru viitor (ex nunc), ajungandu-se, astfel, la repunerea partilor in situatia anterioara incheierii contractului de antrepriza. Cu alte cuvinte, chiar daca rezolutiunea contractului de antrepriza s-a dispus, in mod irevocabil, de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie la data de 29.01.2014, prin decizia civila nr. 250, efectele rezolutiunii s-au produs incepand cu data incheierii contractului de antrepriza, respectiv 04.07.2008, cu consecinta ca intimatul – reclamant este socotit ca nu a fost niciodata proprietar, iar recurenta-reclamanta-reconventional ca nu a transmis niciodata dreptul de proprietate asupra imobilului. Astfel, in perioada martie 2012 – august 2013, intimatul-reclamant nu poate exhiba un titlu pentru folosinta, in conditiile legale, a imobilului care se afla in proprietatea societatii, nascandu-se dreptul la despagubiri pentru lipsirea de folosinta a imobilului. In aceste conditii, apreciaza ca nelegala motivarea instantei de apel, conform careia contractul de antrepriza din data de 04.07.2008 ar fi conferit reclamantului un titlu pana la data rezolutiunii acestuia, in mod definitiv, conform deciziei civile nr. 250 din 29.01.2014, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie. Recurenta a sustinut, de asemenea, ca, in mod gresit, instanta de apel a retinut, ca si prima instanta, ca nu a dovedit, conform art. 259 C.pr.civ., cuantumul sumei solicitate cu titlu de despagubiri pentru lipsa de folosinta a imobilului. Mai mult, curtea de apel a retinut, in mod eronat, si faptul ca, din inscrisurile depuse pentru dovedirea petitului privind obligarea intimatului-reclamant la plata utilitatilor, constand in gaz, curent, si apa, nu rezulta cu certitudine faptul ca acele plati au fost facute pentru imobilul in discutie si pentru bunuri consumate de catre intimatul-reclamant (referitor la furnizarea de curent si gaz) sau ca acestea privesc perioada in care intimatul-reclamant a folosit efectiv imobilul si a consumat bunul furnizat (referitor la furnizarea de apa). Asa cum s-a mentionat si in fata primei instante si, ulterior, in fata instantei de apel, insusi intimatul – reclamant, prin actiunea introductiva, a recunoscut ca a locuit in imobil, incepand cu anul 2009 si pana la data de 13.08.2013, cand i-au fost evacuate bunurile si depuse in incinta depozitului apartinand SC B. SA, conform procesului – verbal incheiat la data de 13.08.2013. Prin urmare, recurenta considera ca intimatul-reclamant datoreaza SC B. SA valoarea utilitatilor aferente imobilului (gaz, curent, apa, etc.), costul acestora fiind suportat din patrimoniul societatii recurente. Recurenta a considerat ca motivarea in fapt a solutiei, in ceea ce priveste respingerea ca neintemeiata a cererii reconventionale, nu este sustinuta de inscrisurile depuse in sustinerea pretentiilor lor, in suma totala de 92.448 lei, respectiv facturi si chitante aferente perioadei martie 2012-august 2013, timp in care aceasta, desi a fost lipsita de folosinta imobilului, a achitat toate utilitatile aferente acestuia. Or, in conditiile in care, la dosarul cauzei, exista inscrisuri din care rezulta, fara putinta de tagada, ca valoarea utilitatilor aferente imobilului in litigiu au fost suportate de catre SC B. SA, se apreciaza ca se naste si dreptul acesteia la despagubiri, respectiv obligarea intimatului – reclamant la plata suma de 85.440 lei, contravaloarea a 19.200 euro, reprezentand despagubiri pentru lipsirea de folosinta a imobilului in perioada martie 2012-august 2013, (data incetarii folosintei imobilului de catre paratul reconventional). Impotriva aceleiasi decizii a declarat recurs reclamantul A., solicitand admiterea recursului, casarea in tot a deciziei recurate si a sentintei pronuntate in cauza, pentru motivele prevazute la art. 486 alin. (6) si (8) Cod procedura civila, considerand ca motivele respingerii actiunii sunt contradictorii – nu a fost retinuta reala stare de fapt si nici cea de drept, in sensul ca nu a fost evacuat legal si a fost nelegal deposedat de bunurile din locuinta pe care o poseda legal. Recurentul a aratat ca, atat la judecata in prima instanta, cat si in apel, a facut dovada unor aspecte, precum: – existenta bunurilor in casa inainte de deposedarea prin efractie de catre intimati – prin martori si prin recunoasterea intimatilor, sub aspectul comiterii deposedarii frauduloase; – imposibilitatea materiala de a produce probele privind cele doua aspecte: totalitatea bunurilor si valoarea acestora, fiind deposedat atat de bunuri, cat si de actele aferente privind provenienta si valoarea bunurilor, si nu numai de aceste acte; – intimatii au fost nesinceri: au enumerat unele bunuri, altele decat cele ridicate; deoarece, daca bunurile erau inventariate individual la ridicare, intimatii nu aveau timp sa finalizeze fapta frauduloasa, deci descrierea in „procesul-verbal” s-a facut ulterior si in alta parte; – dovada provenientei banilor cu care a platit casa este contractul notarial prin care parintii sai au vandut o casa in zona centrala a Timisoarei, cu 210.000 euro, din care a cumparat pe numele sau si a platit catre intimata B. suma de 145.000 euro pentru casa nou-construita, in care s-a mutat si din care au fost luate bunurile; – faptul ca intimatii au fost nesinceri se regaseste si in aspectul ca, in procesul-verbal cu bunurile sustrase, nu se regasesc nominalizate bunuri care, inerent, se afla intr-o casa, precum lenjerie personala, haine, ciorapi, sau bunuri de igiena personal – toate acestea abordate exemplificativ; – in ambele faze procesuale, a facut dovada, cu martori si fotografii, ca a incercat sa isi recupereze bunurile de la intimati; – intimatii s-au aparat, invocand faptul ca au dorit sa ii inapoieze bunurile, numai daca le va plati transportul si chiria pe depozitare, insa, in realitate, s-au comportat sicanatoriu, in mod premeditat. – intimatii au afirmat in cursul judecatii ca „l-au evacuat”, dar, de fapt, l-au deposedat de bunuri, intrand nelegal in casa pe care o ocupa legal. La data de 28.02.2019, recurentul A. a depus intampinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de catre recurenta S.C. B. S.A. si admiterea propriului recurs, cu cheltuieli de judecata. La data de 1.03.2019, recurenta S.C. B. S.A. a depus intampinare, prin care a solicitat respingerea recursului promovat de catre recurentul A., cu cheltuieli de judecata.
- Incheierea de admitere in principiu: Prin incheierea de sedinta din camera de consiliu de la 13.11.2019, Inalta Curte a admis in principiu recursul declarat de recurenta-parata S.C. B. S.R.L. impotriva deciziei nr. 69/2018, pronuntata de Curtea de Apel Timisoara – Sectia I civila. A anulat recursul declarat de recurentul-reclamant A. impotriva deciziei civile nr. 69/2018, pronuntata de Curtea de Apel Timisoara – Sectia I civila, pentru considerentele expuse in acea incheiere.
- Considerentele Inaltei Curti asupra recursului si solutia pronuntata in recurs: Analizand recursul exercitat de catre recurenta SC B. SRL, prin prisma dispozitiilor legale relevante, Inalta Curte constata caracterul nefondat al acestuia, pentru considerentele ce vor succede: Sub aspectul circumstantelor cauzei, Inalta Curte retine ca, in baza contractului inregistrat sub nr. 866 din 04.07.2008, incheiat intre partile litigante, recurenta SC B. SRL, in calitate de antreprenoare, se obliga sa execute, cu materiale proprii, pe terenul sau, si sa predea, pe riscul sau, pana la data de 30.11.2008, sau cel mai tarziu, la 30.02.2009, in cazul in care finalizarea constructiei era intarziata din pricina conditiilor meteo nefavorabile, un imobil cu destinatia de locuinta – parter si mansarda, situat in localitatea Ghiroda, in favoarea intimatului – reclamant A. care a achitat, in calitate de beneficiar, un avans de 145.000 euro, urmand sa plateasca restul de 15.000 euro, din pretul total de 160.000 euro, la data finalizarii constructiei. Prin sentinta civila nr. 35 din 27.01.2012, pronuntata in dosarul nr. x/30/2010, Tribunalul Timis a admis cererea formulata de reclamantul A., in contradictoriu cu parata S.C. B. S.R.L.; a respins cererea conexa formulata de parata S.C. B. S.R.L., in contradictoriu cu reclamantul A., ca neintemeiata, dispunand rezolutiunea contractului de antrepriza nr. 866/2008, incheiat intre parti, cu privire la imobilul situat in localitatea Ghiroda. S-a retinut ca, desi reclamantul A. a achitat, din pretul contractat de 160.000 euro, suma de 145.000 euro, parata SC B. SA nu a executat corespunzator constructia, concluziile expertizei administrate in cauza fiind in sensul ca locuinta in sine nu este corespunzatoare desfasurarii activitatilor pentru care a fost proiectata si executata, astfel incat, constatand-se ca parata nu si-a executat obligatiile contractuale, iar neexecutarea partiala a afectat insusi bunul contractat, sub aspectul conditiilor sale esentiale, extrinseci si intrinseci, se impune rezolutiunea contractului. Prin decizia civila nr. 201/A din 1.11.2012, pronuntata de Curtea de Apel Timisoara – Sectia a II-a civila, a fost respins ca nefondat apelul paratei, pastrandu-se solutia dispusa de prima instanta. In considerentele acestei decizii, s-a retinut ca actul juridic prin care antreprenorul s-a obligat sa construiasca, cu materiale proprii, un imobil pe terenul proprietatea sa, urmand ca, la finalizarea constructiei, imobilul sa fie instrainat beneficiarului nu reprezinta un contract de antrepriza, ci vanzarea lucrului viitor, fiind evident ca valoarea materialelor depaseste valoarea muncii. In consecinta, instanta de apel a apreciat ca contractul intervenit intre parti la data de 4.07.2008 are natura unei promisiuni de vanzare-cumparare a bunului viitor, promisiune susceptibila de rezolutiune, si nu de reziliere, astfel incat, in mod corect, prima instanta a dispus rezolutiunea contractului. Prin decizia civila nr. 250 din 29.01.2014, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia a II-a civila, s-a anulat recursul paratei SC B. SA impotriva acestei decizii, ca netimbrat, ramanand irevocabila solutia rezolutiunii contractului mentionat. Prin primul motiv de recurs, intemeiat pe dispozitiile art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedura civila, recurenta S.C. B. S.R.L invoca, in esenta, incalcarea si aplicarea gresita in cauza a dispozitiilor art. 1020 – 1021 Cod civil privind efectele rezolutiunii, sustinand ca, chiar daca rezolutiunea contractului s-a dispus, in mod irevocabil, de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie la data de 29.01.2014, prin decizia civila nr. 250, efectele rezolutiunii s-au produs retroactiv, incepand cu data incheierii „contractului de antrepriza”, respectiv 04.07.2008, cu consecinta ca intimatul A. este socotit ca nu a fost niciodata proprietar, iar recurenta ca nu a transmis niciodata dreptul de proprietate asupra imobilului, astfel incat acesta nu a avut un titlu legal pentru folosinta imobilului in perioada martie 2012 – august 2013 si trebuie obligat la despagubiri. Conform dispozitiilor art. 1020 Cod civil, conditia rezolutorie este subinteleasa totdeauna in contractele sinalagmatice, in caz cand una din parti nu indeplineste angajamentul sau, iar potrivit art. 1021 Cod civil, in acest caz, contractul nu este desfiintat de drept. Partea in privinta careia angajamentul nu s-a executat are la alegere sau sa-l sileasca pe celalalt a executa conventia, cand este posibil, sau sa-i ceara desfiintarea, cu daune-interese. Desfiintarea trebuie sa se ceara inaintea justitiei care, dupa circumstante, poate acorda un termen partii actionate. Invocand nerespectarea aceste dispozitii legale, recurenta face o confuzie intre modalitatea de operare a rezolutiunii care, in cauza, a fost dispusa pe cale judiciara, prin investirea instantei cu o actiune in justitie avand ca obiect rezolutiunea contractului de antrepriza, calificat ulterior ca o promisiune de vanzare-cumparare a bunului viitor, si efectele rezolutiunii care se produc ex tunc, retroactiv, cu consecinta desfiintarii contractului, considerandu-se ca acest contract sinalagmatic nu a fost niciodata incheiat. Or, potrivit art. 1021 Cod civil, rezolutiunea „trebuie sa se ceara inaintea justitiei”. Asadar, neexecutarea obligatiilor asumate de o parte prin contractul sinalagmatic nu determina desfiintarea de drept a contractului, ceea ce constituie unul dintre elementele care diferentiaza rezolutiunea de conditia rezolutorie propriu-zisa; desfiintarea contractului se produce numai ca efect al hotararii judecatoresti prin care este admisa actiunea in rezolutiune. Astfel, este esentiala distinctia intre momentul in care opereaza rezolutiunea judiciara si momentul de la care se produc efectele acestei sanctiuni. Primul moment este important pentru ca marcheaza desfiintarea contractului prin aplicarea sanctiunii rezolutiunii, al doilea moment prezinta relevanta sub aspectul producerii efectelor juridice ale acestei desfiintari. In acest context, trebuie retinut ca, daca nu s-a acordat un termen de gratie si, prin pactele comisorii exprese, nu s-a inlaturat rolul instantei de judecata in aplicarea rezolutiunii, aceasta sanctiune devine efectiva in momentul ramanerii definitive si irevocabile a hotararii prin care s-a dispus aplicarea acesteia. Aplicand aceste principii legale la cauza dedusa judecatii, se poate retine ca data de la care se considera ca intimatul A. nu mai are niciun titlu asupra imobilului in litigiu este data la care instanta de recurs a confirmat, in mod irevocabil, rezolutiunea contractului nr. 866/2008, pronuntata de prima instanta, in considerarea culpei prezentei recurente, respectiv data de 29.01.2014, independent de faptul ca, pe terenul producerii efectelor acestei sanctiuni, desfiintarea contractului se produce cu efect retroactiv, ca o consecinta a pronuntarii rezolutiunii judiciare. In consecinta, cum izvorul material al rezolutiunii a fost hotararea judecatoreasca reprezentata de decizia irevocabila nr. 250/2014, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia a II-a civila, nu se poate admite teza sustinuta de recurenta, ce constituie principalul motiv de recurs, conform careia, chiar de la data incheierii contractului nr. 866/2008, desfiintat retroactiv, intimatul ocupa fara titlu imobilul in litigiu, ceea ce ar determina necesitatea obligarii acestuia la dezdaunari pentru lipsa de folosinta, astfel incat, respingandu-se acest motiv, devine inutila si cercetarea criticii privind intinderea despagubirilor pentru lipsa de folosinta. In acest context, trebuie mentionat ca recurenta omite faptul ca, in considerentele deciziei civile nr. 201A/2012, pronuntata de Curtea de Apel Timisoara – Sectia a II- a civila, s-a retinut ca, in temeiul conventiei incheiate intre parti la data de 4.07.2008, indiferent de calificarea juridica a acesteia, S.C. B. S.R.L a permis intimatului A. accesul in imobilul in litigiu si folosinta acestuia, anterior semnarii contractului de vanzare-cumparare, aspect ce nu a fost contestat si cu privire la care nu s-a realizat proba contrara in prezentul litigiu. Un argument suplimentar in acest sens il constituie insusi faptul ca recurenta sustine drept cauza juridica a cererii avand ca obiect plata contravalorii lipsei de folosinta nu inexistenta oricarui titlu care sa justifice folosinta imobilului, ci pierderea titlului in baza caruia reclamantul folosea imobilul in litigiu, ca urmare a rezolutiunii cu efect retroactiv a conventiei incheiate intre parti. Analizand critica prin care se reproseaza instantei de apel faptul ca, in motivarea sa, nu a tinut cont de inscrisurile depuse la dosar privind dovedirea si intinderea prejudiciului privind plata utilitatilor, pronuntand o hotarare cu incalcarea intregului probatoriu administrat in cauza, instanta de recurs apreciaza ca aceasta nu poate fi incadrata in niciunul dintre motivele de recurs reglementate in mod exhaustiv de dispozitiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 Cod procedura civila, prin aceasta critica recurenta tinzand la reaprecierea situatiei de fapt si la reaprecierea probelor, atribut exclusiv al instantelor fondului, incompatibil cu actuala structura a recursului, ce poate fi exercitat exclusiv pentru motive de nelegalitate, iar nu si pentru cele de netemeinicie. Pentru argumentele expuse, constatand ca nu este incident in cauza motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedura civila, Inalta Curte, in temeiul art. 496 Cod procedura civila, a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-parata S.C. B. S.R.L. (fosta SC B.SA) impotriva deciziei nr. 69/2018, pronuntata de Curtea de Apel Timisoara – Sectia I civila.
Sursa http://www.scj.ro/