Proces verbal de contraventie. Nerespectarea garantiilor fundamentale -printre care prezumtia de nevinovatie-

Posted on Updated on by alinCategorii:contraventii

Proces verbal de contraventie. Nerespectarea garantiilor fundamentale -printre care prezumtia de nevinovatie- care protejeaza indivizii in fata posibilelor abuzuri ale autoritatilor. Cauza Anghel impotriva Romaniei

Curtea Europeana a Drepturilor Omului

Sectia a III-a

HOTARAREA

din 4 octombrie 2007

in Cauza Anghel impotriva Romaniei(Cererea nr. 28183/03)

Strasbourg

Devenita definitiva la data de 31.03.2008

Hotararea devine definitiva in conditiile prevazute in art. 44 alin. (2) din Conventie. Poate suferi modificari de forma.

            In Cauza Anghel impotriva Romaniei,

            Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia intai), statuand in cadrul unei camere formate din:

Domnii     C.L. Rozakis, presedinte,

  1. Loucaides,
  2. Birsan,

Doamna   N. Vajic,

Domnii     K. Hajiyev,

  1. Spielmann,

                 S.E. Jebens, judecatori

si domnul S. Nielsen, grefier de sectie,

            dupa ce a deliberat in camera de consiliu, la data de 13 septembrie 2007,

            a pronuntat urmatoarea hotarare, adoptata la aceeasi data:

            PROCEDURA

  1. La originea cauzei se afla cererea nr. 28183/03, introdusa impotriva Romaniei, prin care doi cetateni ai acestui stat, sotii Petre si Maria Anghel (reclamantii), au sesizat Curtea la data de 9 august 2003 in temeiul art. 34din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
  2.     Guvernul roman (Guvernul) a fost reprezentat de agentul guvernamental, domnul Razvan-Horatiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe.
  3. La 8 noiembrie 2004, Curtea a hotarat sa comunice Guvernului cererea reclamantului intemeiata pe inechitatea actiunii in constatare a unui proces-verbal de contraventie ce i s-a aplicat. Prevalandu-se de dispozitiile art. 29 alin. 3, ea a decis ca admisibilitatea si fondul cauzei vor fi examinate impreuna.

            IN FAPT

  1. Circumstantele cauzei
  2.     Reclamantii s-au nascut in anul 1936 si respectiv 1939 si locuiesc la Pucioasa.
  3.    A. Circumstantele cauzei
  4. Actiune in constatare a unui proces-verbal de contraventie
  5. La 21 noiembrie 2002 domnul Petre Anghel (reclamantul) s-a deplasat la arhiva Judecatoriei Pucioasa pentru a obtine copia unei hotarari pronuntate de Judecatorie in una din cauzele pe care le intentase la aceasta instanta. Conform declaratiei reclamantului, doamna S., arhivara, a refuzat pe nedrept sa-i predea documentul respectiv pe motiv ca nu se afla in arhiva. Se pare ca S. i-ar fi cerut pe un ton nepoliticos sa paraseasca biroul sau. Cu ajutorul judecatorului desemnat cu supravegherea si dupa ce reclamantul a insistat mult, dosarul in cauza a fost in sfarsit regasit in arhiva si interesatul a primit copia solicitata. Doamna S. si doamna R., o alta angajata de la arhiva, au chemat un politist, domnul C., care a cerut reclamantului sa dea o declaratie asupra incidentului avut cu S.; reclamantul a acceptat.

            In opinia Guvernului, atunci cand reclamantul a cerut copia unei sentinte lui S., angajata la arhiva, a izbucnit o altercatie. S. a cerut atunci politistului C., care era responsabil de mentinerea ordinii in cladirea Judecatoriei, sa-l insoteasca pe reclamant in fata judecatorului, M.M., care a ordonat ca o alta angajata de la arhiva sa elibereze copia de care interesatul avea nevoie. C. a luat apoi declaratia lui S. si a intocmit un proces-verbal in care a consemnat faptul ca reclamantul folosise fata de S. expresii vulgare de natura sa lezeze onoarea si demnitatea acesteia. El a citat numele lui R., o alta angajata de la arhiva, drept martor la faptele atribuite reclamantului.

  1. La 24 noiembrie 2002 reclamantul a primit acasa procesul-verbal de contraventie datat 21 noiembrie 2002, prin care i s-a aplicat o amenda contraventionala in suma de doua milioane de lei (ROL) (adica in jur de 59 euro conform ratei de schimb in vigoare la data comiterii faptelor) pentru ca a rostit insulte si, intr-un loc public, a folosit fata de S. expresii vulgare de natura sa lezeze onoarea si demnitatea acesteia, contraventie prevazuta si pedepsita de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 61/1991 pentru sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice.
  2. La 17 decembrie 2002 reclamantul a depus la Inspectoratul de politie Dambovita o contentatie impotriva acestui proces-verbal. El a invocat faptul ca acest proces-verbal era ilegal pe motiv ca el nu comisese faptele de care era acuzat. Contestatia sa a fost trimisa la Judecatoria Pucioasa, competenta sa o examineze.
  3. La datele de 30 ianuarie, 20 februarie si 13 martie 2003 au avut loc audieri la aceasta instanta.
  4. In cadrul sedintei din 30 ianuarie 2003, reclamantul a fost audiat de un judecator, doamna D., care l-a intrebat daca recunoaste faptele ce-i erau atribuite. Reclamantul a negat si a cerut instantei sa admita depozitiile a doi martori care puteau confirma sustinerile sale. Instanta i-a admis cererea si l-a rugat sa prezinte la dosar lista acestor martori in termen de cinci zile, sub amenintarea decaderii din dreptul de a se prevala de proba respectiva. Reclamantul s-a conformat acestei prevederi. Instanta a ordonat de asemenea prezentarea, la termenul urmator, a doamnei R., functionara la arhiva, pe care politistul C. o indicase in procesul sau verbal drept martor la faptele in litigiu.
  5. In timpul sedintei din 20 februarie 2003 instanta a ascultat depozitiile celor doi martori propusi de reclamant. Primul, domnul A., a indicat ca se afla la arhiva Judecatoriei atunci cand reclamantul a cerut copia unor documente lui S., functionara de la ghiseul arhivei. El a precizat ca discutia respectiva s-a derulat pe un tot amabil si ca reclamantul nu a adresat cuvinte injurioase lui S.

            Al doilea martor, domnul D., a declarat ca se afla la arhiva atunci cand reclamantul a vorbit despre anumite documente cu functionara de la ghiseu. Nu cunostea la continutul schimbului de replici. In fine, a mentionat ca alte doua sau trei persoane, pe care nu le cunostea, se aflau de asemenea la arhiva in momentul acestei discutii.

  1. La 13 martie 2003 Judecatoria a audiat pe angajata de la arhiva R. Aceasta a declarat ca la 21 noiembrie 2002 reclamantul s-a prezentat la arhiva pentru a cere copia unor documente. S. l-a rugat sa astepta, deoarece dosarul continand documentele respective nu se afla in arhiva. Dupa zece minute de asteptare, reclamantul a dat semne de nerabdare si a inceput sa o jigneasca pe S. De altfel, R. a precizat ca mai multe persoane au asistat la incident, printre care doamna B., avocata si doamna G., grefiera sefa. Nu-si amintea sa-i fi vazut pe A. si D., martorii interogati de instanta la 20 februarie 2003 la cererea reclamantului, dar a declarat ca ii cunoaste, deoarece avusesera de mai multe ori probleme la Judecatorie.
  2. Instanta a dat apoi cuvantul reclamantului, care a intrebat-o pe R. daca dosarul a carui copie o ceruse se afla la arhiva. Instanta a respins aceasta intrebare, considerand-o neesentiala.

            Reclamantul a cerut apoi instantei sa-i audieze din nou pe martorii apararii, A. si D., pentru a confirma sau infirma declaratiile lui R. si a completa depozitiile anterioare precizand ca acestea nu fusesera decat partial predate de grefa Judecatoriei. Instanta a respins aceste cereri ca neintemeiate si a declarat cauza in stare de judecata.

            Instanta a dat cuvantul partilor pentru a se exprima asupra fondului cauzei. Reclamantul a cerut admiterea contestatiei sale. Inspectoratul de Politie Dambovita, partea parata, nu a fost reprezentata la termen.

  1. Printr-o sentinta din 13 martie 2003, Judecatoria a respins contestatia reclamantului, confirmand astfel legalitatea si temeinicia procesului-verbal in litigiu. Ea si-a motivat decizia in felul urmator:

            « Judecatoria a audiat pe domnii D. si A, in calitate de martori, la cererea reclamantului, precum si pe doamna R., arhivara. D. a declarat ca a auzit intre reclamant si angajata de la arhiva un schimb de cuvinte – al caror continut nu l-a putut preciza – privind unele documente. A. a precizat ca pe cand se afla la arhiva Judecatoriei, reclamantul a avut pe un ton amabil mai multe schimburi de replici cu angajata de la arhiva. R (angajata la arhiva) a declarat ca interesatul, in prezenta mai multor persoane, a adresat arhivarei S. cuvinte jignitoare, pe motiv ca documentele pe care le ceruse nu-i fusesera predate imediat. (…)

            In urma examinarii probelor administrate, Judecatoria retine faptele urmatoare: reclamantul, nemultumit de felul in care angajata de la arhiva a raspuns cererii sale de obtinere a unor documente, s-a angajat intr-o discutie cu ea si atunci i-a adresat cuvinte jignitoare.

            Prin urmare, instanta, in temeiul art. 34 din ordonanta Guvernului nr. 2/2001, considera ca procesul-verbal de constatare a contraventiei este legal si intemeiat si in consecinta respinge plangerea formulata impotriva acestui document. »

  1. La o data neprecizata reclamantul a depus recurs impotriva acestei sentinte.
  2. Tribunalul Dambovita, competent sa statueze asupra recursului, a stabilit termenul de judecata la data de 26 mai 2003. Reclamantul nu s-a prezentat. Inspectoratul de Politie Dambovita a fost reprezentat de un consilier juridic, care a cerut instantei sa confirme sentinta pronuntata de instanta de fond, pe care a considerat-o corecta.
  3. Printr-o hotarare definitiva din 26 mai 2003, Tribunalul a respins recursul reclamantului, retinand mai intai ca:

            « Judecatoria a respins contestatia reclamantului pe motiv ca acesta nu si-a putut dovedi nevinovatia prin mijloacele de proba administrate in fata judecatorilor de fond ».

            Apoi a considerat ca din declaratiile date de angajatele de la arhiva S. si R., luate de politistul C., precum si din declaratiile martorilor A. si D., audiati de Judecatorie, reiesea ca actiunile reclamantului reprezentau o tulburare a ordinii publice, contraventie sanctionata de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 61/1991. Instanta a retinut in fine ca amenda contraventionala aplicata de organele de politie fusese pronuntata legal si in limitele prevazute de lege.

  1. La 16 iulie 2004 reclamantul a cerut Judecatoriei Pucioasa sa suspende incasarea amenzii contraventionale ce i-a fost aplicata prin procesul-verbal de contraventie din 21 noiembrie 2002.
  2. Printr-o sentinta din 6 ianuarie 2005 instanta i-a respins cererea pe motiv ca hotararea definitiva din 26 mai 2003, prin care Tribunalul Dambovita i-a respins plangerea, avea titlu executoriu permitand recurgerea la incasare fara a fi nevoie de alte formalitati.
  3. Printr-o sentinta din 4 martie 2005, Tribunalul Dambovita a admis recursul reclamantului impotriva sentintei din 6 ianuarie 2005, pe care a anulat-o si a trimis cauza spre rejudecare la Judecatoria Pucioasa. La 16 mai 2005 aceasta instanta a admis cererea reclamantului privind obtinerea unei suspendari a incasarii silite a amenzii contraventionale, asteptand ca Curtea sa se pronunte asupra cererii nr. 28183/03 cu care reclamantul o investise. Acesta a mentionat ca a fost totusi somat la 11 octombrie 2005 sa plateasca amenda si cheltuielile de judecata aferente masurii de executare silita a acestei creante.
  4. Alte cauze angajate de reclamanti in fata instantelor nationale
  5. a) Actiunea in anulare a unui contract de vanzare
  6. La 9 mai 1996 reclamantii au intentat impotriva lui A.D. si E.R. o actiune in anulare a unui contract de vanzare privind un teren, pe care il incheiasera la o data anterioara.
  7. Printr-o sentinta din 17 decembrie 2001 Judecatoria Pucioasa le-a respins actiunea, pe motiv ca toate conditiile prevazute de lege in privinta valabilitatii contractului erau indeplinite in speta.
  8. In urma apelului reclamantilor Tribunalul Dambovita a confirmat temeinicia acestei sentinte printr-o hotarare din 6 martie 2002.
  9. Recursul reclamantilor a fost respins printr-o hotarare definitiva si irevocabila a Curtii de Apel Ploiesti la data de 3 iunie 2002.
  10. Printr-o decizie din 12 septembrie 2002 Curtea de Apel Ploiesti a respins contestatia in anulare formulata de reclamanti impotriva hotararii precizate anterior, pe motiv ca erorile de judecata pretins comise de instantele anterioare nu puteau fi examinate prin aceasta cale de atac extraordinara.
  11. La 20 mai 2003 procurorul general a respins cererea formulata de reclamanti in vederea promovarii unui recurs in anulare impotriva hotararii din 3 iunie 2002 mentionand ca in acest caz nu existau motive de exercitare a unei asemenea cai.
  12. b) Actiune in anulare a diferitelor acte administrative
  13. Printr-o sentinta din 23 aprilie 2002 Tribunalul Dambovita a respins actiunea promovata de reclamanti impotriva Primarului localitatii Pucioasa si mai multor functionari de la Primarie pentru anularea mai multor acte administrative, in special un plan de situatie a unor imobile pe care le predase unor terti. Tribunalul a constatat ca reclamantii nu inaintasera actiunea lor in termenul legal de un an de la data la care luasera cunostinta de documentele in litigiu.
  14. Printr-o hotarare definitiva din 18 iulie 2002, Curtea de Apel Ploiesti le-a respins recursul si a confirmat sentinta Judecatoriei.
  15. La 28 mai 2003 procurorul general a respins cererea formulata de reclamanti pentru un recurs in anulare impotriva hotararii din 18 iulie 2002 si i-a informat ca nu existau motive de exercitare a acestei cai.
  16. DREPTUL SI PRACTICA INTERNE PERTINENTE
  17. Legea nr. 61/1991 pentru sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice (publicata in Monitorul Oficial din 18 august 2000)
  18. La vremea comiterii faptelor dispozitiile pertinente ale acestei legi prevedeau urmatoarele:

Articolul 2

            « Constituie contraventie savarsirea oricareia dintre urmatoarele fapte, daca nu sunt comise in astfel de conditii incat, potrivit legii penale, sa fie considerate infractiuni:
1. savarsirea in public de fapte, acte sau gesturi, obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare (…) de natura sa tulbure ordinea si linistea publica sau sa provoace indignarea cetatenilor ori sa lezeze demnitatea si onoarea acestora sau a institutiilor publice. »

Articolul 3

            « Contraventiile prevazute la art. 2 se sanctioneaza dupa cum urmeaza:

  1. b) pentru cele prevazute la punctul 1 (…): cu amenda contraventionala de la 700.000 lei la 40.000.000 lei sau cu pedeapsa cu inchisoare contraventionala de la cincisprezece zile la trei luni. »

Articolul 7

            « Contraventiile se constata de catre primar (…), de catre ofiterii sau subofiterii de politie sau militarii din jandarmerie (…). In cazul contraventiilor pentru care legea prevede sanctiunea amenzii, agentul constatator, o data cu constatarea aplica si sanctiunea. »

Articolul 8

            « Impotriva procesului-verbal de constatare a contraventiilor prin care s-a aplicat [la judecatorie] sanctiunea amenzii se poate face plangere in termen de 15 zile de la comunicarea acestuia. »

Articolul 16

            « Contravenientul are obligatia sa achite amenda si sa depuna recipisa de achitare a acesteia la organul constatator, in termen de 30 de zile de la ramanerea definitiva a sanctiunii. Daca amenda nu a fost achitata in acest termen, organul care a aplicat contraventia va sesiza instanta de judecata (…), in vederea transformarii amenzii in inchisoare contraventionala. »

  1. Atunci cand pedeapsa cu inchisoarea era prevazuta de lege in subsidiar unei amenzi, legea prevedea ca politistii, atunci cand aceasta ultima sanctiune li se pare insuficienta, trebuie sa trimita imediat procesul-verbal de contraventie Judecatoriei, unica autoritate competenta sa aplice, la nevoie, pedeapsa cu inchisoarea contraventionala.
  2. Ordonanta Guvernului nr. 2 din 12 iulie 2001 privind regimul juridic al contraventiilor (aprobata prin Legea nr. 180 din 11 aprilie 2002)
  3. Dispozitiile pertinente prevad urmatoarele:

Articolul 31

            «   Impotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei si de aplicare a sanctiunii se poate face plangere in termen de 15 zile de la data inmanarii sau comunicarii acestuia. »

Articolul 32

            « Plangerea suspenda executarea (…) »

Articolul 33

            « Judecatoria va fixa termen de judecata, care nu va depasi 30 de zile, si va dispune citarea contravenientului sau, dupa caz, a persoanei care a facut plangerea, a organului care a aplicat sanctiunea, a martorilor indicati in procesul-verbal sau in plangere, precum si a oricaror alte persoane in masura sa contribuie la rezolvarea temeinica a cauzei. »

Articolul 34

            « Instanta competenta sa solutioneze plangerea, dupa ce verifica daca aceasta a fost introdusa in termen, asculta pe cel care a facut-o si pe celelalte persoane citate, daca acestia s-au prezentat, administreaza orice alte probe prevazute de lege, necesare in vederea verificarii legalitatii si temeiniciei procesului-verbal, si hotaraste asupra sanctiunii (…).

            Hotararea judecatoreasca prin care s-a solutionat plangerea poate fi atacata cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare, la sectia contencios administrativ a tribunalului. Motivarea recursului nu este obligatorie. Recursul suspenda executarea hotararii. »

Articolul 47

            «  Dispozitiile prezentei ordonante se completeaza cu dispozitiile Codului de procedura civila. »

  1. Codul penal
  2. Inainte de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 58 din 23 mai 2002, articolele pertinente prevedeau urmatoarele:

Articolul 205 – Insulta

            «  Atingerea adusa onoarei ori reputatiei unei persoane prin cuvinte, prin gesturi sau prin orice alte mijloace, se pedepseste cu inchisoare de la doua luni la doi ani sau cu amenda. »

Articolul 206 – Calomnia

            « Afirmarea sau imputarea in public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la o persoana, care, daca ar fi adevarata, ar expune acea persoana la o sanctiune penala, administrativa sau disciplinara, ori dispretului public, se pedepseste cu inchisoare de la trei luni la trei ani sau cu amenda. »

  1. Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 58 din 23 mai 2002 a modificat durata pedepsei cu inchisoarea aplicata pentru infractiunea de calomnie – care este cuprinsa acum intre doua luni si doi ani – si a eliminat aceasta pedeapsa pentru infractiunea de insulta.
  2. Noul cod penal, publicat in Monitorul Oficial din 29 iunie 2004 a dispus nesanctionarea insultei; in privinta calomniei, de-acum este pasibila in exclusivitate de pedeapsa cu amenda.
  3. Practica interna privind regimul juridic aplicabil contraventiilor.
  4. Regimul juridic aplicabil contraventiilor a facut obiectul a numeroase exceptii de neconstitutionalitate ridicate de justitiabili pe calea contestarii proceselor-verbale de contraventie. In fata Curtii Constitutionale argumentele partilor priveau in special cele ce urmeaza:
  5. a) dreptul de a constata faptele pesepsite drept contraventii si de a aplica o sanctiune revine agentilor administrativi (politisti in acest caz), care nu indeplinesc conditiile necesare pentru a putea fi considerati drept independenti si impartiali;
  6. b) daca contravenientul decide sa sesizeze instanta cu o plangere impotriva procesului-verbal de contraventie, in calitatea sa de parte reclamanta ii revine sarcina de a-si dovedi nevinovatia, in timp ce in materie de proba nicio sarcina nu apasa asupra organului de politie care a aplicat sanctiunea si care se prezinta la randul sau in fata instantei sesizate, in calitate de parte parata;
  7. c) obligatia contravenientului de a rasturna prezumtia de legalitate si de temeinicie a procesului-verbal de contraventie ar aduce atingere dreptului la respectarea prezumtiei de nevinovatie.
  8. Curtea Constitutionala a concluzionat ca dispozitiile normative atacate sunt constitutionale si a considerat ca masura luata pentru contestarea procesului-verbal de contraventie (art. 34 din ordonanta nr. 2/2001) era o masura speciala care nu implica rasturnarea sarcinii probei in detrimentul contravenientului ci care implica mai degraba exercitarea de catre contestatar a dreptului sau la aparare (a se vedea deciziile Curtii Constitutionale nr. 183 din 8 mai 2003, nr. 349 din 18 septembrie 2003, nr. 317 si 318 din 9 septembrie 2003).
  9. Aceasta pozitie de principiu a Curtii Constitutionale a fost criticata in doctrina romaneasca asupra dreptului contraventional (a se vedea in special „Curierul judiciar” nr. 7/2003, pag. 62 si urmatoarele, nr. 11/2003, pag. 16 si urmatoarele si nr. 12/2003, pag. 30), in care se subliniaza ca regimul juridic aplicabil in materie de contraventii este mai putin favorabil celui care reglementeaza infractiunile penale, in conditiile in care primele sunt considerate de catre legiuitor ca fiind mai putin grave decat urmatoarele. Au fost invocate motivele urmatoare:
  10. a) contravenientul nu beneficiaza de prezumtia de nevinovatie in timpul etapei administrative in care i se aplica o sanctiune de catre un politist;
  11. b) chiar daca procedura deschisa in urma plangerii contravenientului respecta cerintele unui proces echitabil, ea pleaca de la principiul ca interesatul este vinovat, in conditiile in care nu s-a stabilit nimic in cadrul unui proces echitabil;
  12. c) simplul fapt ca contravenientul decide, dintr-un motiv oarecare, sa nu se foloseasca de caile de atac prevazute pentru a contesta procesul-verbal de contraventie echivaleaza cu recunoasterea definitiva a vinovatiei sale pe baza unui proces-verbal intocmit de un agent care nu prezinta garantii de independenta si impartialitate.
  13. La 29 ianuarie 2007 Curtea a comunicat Guvernului parat cererea nr. 17857/03 inaintata la 18 aprilie 2003 de domnul C. Neata. In fata Curtii acesta se plange ca printr-un proces-verbal intocmit la 8 iulie 2002 de un politist din Ramnicu-Valcea a fost condamnat la plata unei amenzi de 21.000.000 ROL (echivalentul a circa 670 euro) pentru ca a proferat injurii si a refuzat sa paraseasca sala unei instante in timpul unei sedinte publice, contraventie pedepsita de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 61/1991 pentru sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice. Domnul Neata declara ca a contestat acest proces-verbal la Judecatoria din Ramnicu-Valcea invocand ca faptele povestite in acesta nu erau conforme cu ceea ce s-a intamplat de fapt.

            Printr-o sentinta din 3 aprilie 2003 Judecatoria i-a respins contestatia, considerata nesustinuta. Instanta s-a referit la art. 1169 din codul de procedura civila, care cere individului care depune o cerere la instanta sa ofere mijloace de proba. Or, din moment ce domnul Neata nu a dovedit proba contrarie, procesul-verbal de contraventie din 8 iulie 2002 avea drept efect stabilirea faptului ca a comis faptele in litigiu. Instanta a respins depozitiile celor doi martori apararii audiati la cererea reclamantului, pe motiv ca declaratiile lor nu erau concordante. Aceasta sentinta a fost confirmata printr-o hotarare definitiva a Tribunalului Valcea la data de 20 iunie 2003.

  1. Modificarile recente ale regimului juridic aplicabil contraventiilor
  2. Prin ordonanta de urgenta nr. 108/2003, publicata in Monitorul Oficial la 26 decembrie 2003, Guvernul a retras inchisoarea contraventionala de pe lista de sanctiuni aplicabile autorilor contraventiilor. De-acum principalele sanctiuni ce ar putea fi pronuntate sunt avertismentul, amenda si obligatia de a presta munca in folosul comunitatii. Aceasta ultima sanctiune nu poate fi aplicata decat de o instanta. Toate sanctiunile de inchisoare contraventionala prevazute de diferite legi si ordonante in vigoare se transforma in munca in folosul comunitatii. In caz de refuz din partea contravenientului de a executa o asemenea sanctiune, instanta o poate inlocui cu amenda. Executarea unei pedepse cu amenda se face conform regulilor referitoare la executarea creditelor banesti, nicio tranformare a amenzii intr-o pedeapsa privativa de libertate nemaifiind posibila in caz de neplata.
  3. Legea nr. 61/1991 pentru sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice a fost modificata de legea nr. 265/2004, publicata in Monitorul Oficial nr. 603 din 5 iulie 2004. De-acum tulburarile ordinii publice, sanctionate drept contraventii de art. 2 din legea nr. 61/1991 sunt pasibile in exclusivitate de amenda cuprinsa intre 2.000.000 si 10.000.000 lei.

            IN DREPT

  1.     Asupra pretinsei incalcari a art. 6 din Conventie
  2.     Reclamantul se plange de o lipsa de echitate a procedurii referitoare la plangerea sa impotriva procesului-verbal de contraventie, procedura care s-a incheiat prin decizia definitiva a Tribunalului Dambovita la data de 26 mai 2003. El invoca art. 6 din Conventie care prevede urmatoarele:

            « 1. Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil, in mod public si intr-un termen rezonabil a cauzei sale, de catre o instanta independenta si impartiala, instituita de lege, care va hotara fie asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricarei acuzatii in materie penala indreptata impotriva sa (…)

  1. Orice persoana acuzata de o infractiune este prezumata nevinovata pana ce vinovatia sa va fi legal stabilita.
  2. Orice acuzat are, in special, dreptul :
  3. a) sa fie informat, in termenul cel mai scurt, intr-o limba pe care o intelege si in mod amanuntit, asupra naturii si cauzei acuzatiei aduse impotriva sa ;
  4. b) sa dispuna de timpul si de inlesnirile necesare pregatirii apararii sale ;

(…)

  1. d) sa intrebe sau sa solicite audierea martorilor acuzarii si sa obtina citarea si audierea martorilor apararii in aceleasi conditii ca si martorii acuzarii ;

(…) »

  1. Reclamantul considera ca in timpul procedurii incheiate prin decizia definitiva a Tribunalului Dambovita la data de 26 mai 2003 s-a aflat intr-o pozitie nefavorabila fata de partea adversa, adica Politia din Pucioasa, careia instantele i-au dat castig de cauza.
  2. Guvernul releva cu titlu preliminar ca numai reclamantul are calitatea de victima in privinta procedurii in litigiu. El considera apoi ca art. 6 alin. 1 nu este aplicabil la procedura in cauza. El scoate in evidenta mai intai particularitatile regimului juridic al contraventiilor, care in dreptul roman sunt considerate si tratate drept infractiuni minore si nu drept infractiuni pedepsite penal. El admite ca dispozitia legala incalcata de reclamant, si anume art. 2 punctul nr. 1 din legea nr. 61/1991, este o dispozitie de aplicatie generala, valabila pentru toti si nu numai pentru un anumit grup de persoane. Cu toate acestea, el mentioneaza ca mai multe cerinte legale trebuie indeplinite pentru ca aceasta infractiune sa fie constituita: actiunile pedepsite trebuie in special sa fi fost comise in public si sa fi condus la o tulburare a ordinii publice sau sa fi provocat indignarea cetatenilor. El sublinieaza de altfel ca art. 6 alin. 1 este de asemenea inaplicabil din cauza naturii sanctiunii aplicate reclamantului, si anume o amenda administrativa in suma mica – echivalenta, in moneda nationala, cu circa 59 euro -, pe care de altfel reclamantul nu a platit-o si pe care probabil ca nu o va plati, tinand cont de regulile de prescriere in materie de executare silita. El insista in plus asupra faptului ca sanctiunea astfel aplicata nu putea conduce la o mentiune in cazierul judiciar al reclamantului. El releva in fine ca in Romania regimul juridic al contraventiilor nu permite schimbarea amenzilor neplatite in pedeapsa cu inchisoarea.
  3. Asupra fondului, Guvernul considera ca procedura deschisa in urma plangerii reclamantului impotriva procesului-verbal de contraventie s-a judecat echitabil de catre Judecatoria Pucioasa, in fata careia reclamantul a fost prezent, a fost audiat, a putut asista la interogarea martorilor apararii si prezenta la dosar documente pertinente, in cadrul unei proceduri cu respectarea principiului contradictorialitatii. Mai precis asupra respectarii dreptului de prezumtie de nevinovatie Guvernul mentioneaza ca nimic nu indica faptul ca instantele care s-au pronuntat – in prima instanta si apoi recurs – asupra temeiniciei contestatiei au avut idei preconcepute asupra acesteia.
  4. Guvernul este de acord ca ordonanta Guvernului nr. 2/2001 nu contine reguli specifice in materie de obligatie de prezentare a probei, dar subiliaza totusi ca nicio dispozitie aplicabila nu cere din partea reclamantului sa-si dovedeasca nevinovatia. Art. 34 din ordonanta obliga instanta sa verifice daca plangerea a fost introdusa in termen, sa-l asculte pe cel care a facut-o si pe celelalte persoane citate, daca acestia s-au prezentat, sa ordone administrarea de orice alte probe prevazute de lege, necesare in vederea verificarii legalitatii si temeiniciei procesului-verbal de contraventie, si sa hotarasca asupra sanctiunii. Aceasta dispozitie este completata de regulile codului de procedura civila, a carui principala regula, in materie de proba, este enuntata de maxima latina onus probandi incumbit actori, in baza careia obligatia de prezentare a probei unei fapte revine celui care invoca aceasta fapta.
  5. Guvernul indica faptul ca principiile aplicabile in materie civila sunt adaptate de asemenea in functie de particularitatile acestor infractiuni minore. Cu titlu exemplificativ, el face trimitere la faptul ca principiul „disponibilitatii”, conform caruia partile stapanesc derularea procedurii civile, nu este aplicabil stricto sensu in domeniul contraventiilor: instanta sesizata printr-o contestatie impotriva unui proces-verbal de contraventie este obligata sa verifice ex officio daca procesul-verbal in cauza nu este atins de nulitate absoluta; ea este de asemenea obligata sa citeze sa compara martorii asistenti mentionati in procesul-verbal, precum si orice persoana ce ar putea contribui la descoperirea adevarului.

            Referindu-se la cauzele Blum impotriva Austriei (nr. 31655/02, 3 februarie 2005) si, a contrario, Telfner impotriva Austriei (nr. 33501/96, 20 martie 2001), Guvernul considera ca Judecatoriei Pucioasa nu i se poate atribui incalcarea dreptului la prezumtia de nevinovatie, acesta oferind reclamantului posibilitatea de a aduce dovada invocarilor sale si de a contesta faptele stabilite prima facie de Politia din Pucioasa pe baza marturiilor lui S. si R., ceea ce nu ar putea fi interpretat drept o incalcare a dreptului garantat de art. 6 alin. 2.

  1. Reclamantul contesta argumentele Guvernului. El mentioneaza ca invocarea Guvernului conform careia nu ar mai avea de platit amenda este gresita, deoarece numele sau continua sa fie inscris in registrele Directiei Generale a Finantelor Dambovita pentru incasarea silita a amenzii si cheltuielilor de judecata privind procedura prin care a contestat temeinicia acestei sanctiuni.
  2. Asupra admisibilitatii
  3. Curtea releva, dupa exemplul Guvernului, ca aceasta plangere priveste in exclusivitate reclamantul, care este direct si personal afectat de procedura incheiata prin decizia definitiva a Tribunalului Dambovita la data de 26 mai 2003.
  4. In privinta aplicabilitatii art. 6 la procedura in litigiu, pe care Guvernul o contesta, trebuie constatat ca dreptul intern nu califica drept „penala” contraventia care a adus o amenda reclamantului, legiuitorul roman alegand sa dezincrimineze unele actiuni care, desi aduc atingere ordinii publice, au fost comise in circumstante care conduc la concluzia ca nu constituie infractiuni conform legii penale. In cazul in speta reclamantului i s-a reprosat ca a proferat la adresa unui functionar insulte de natura sa lezeze demnitatea sa, fapta pedepsita drept contraventie de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 69/1991. Aceasta contraventie era diferita de infractiunile penale de insulta si calomnie – pedepsite la vremea comiterii faptelor de art. 205 si 206 cod penal -, atat prin procedura prevazuta pentru urmarirea si pedepsirea autorilor sai cat si prin consecintele sale juridice (paragrafele 32 si 33 de mai sus).
  5. Acest lucru nu este totusi hotarator in sensul aplicabilitatii art. 6 alin. 1 din Conventie, indicatiile pe care le ofera dreptul intern neavand decat o valoare relativa (Öztürk impotriva Germaniei, Hotararea din 21 februarie 1984, seria A nr. 73, pag. 19, par. 52).
  6. In lumina criteriilor desprinse din jurisprudenta sa constanta in materie (a se vedea, intre altele, Ezeh si Connors impotriva Regatului Unit al Marii Britanii [GC], nr. 39665/98 si 40086/98, alin. 120, CEDO 2003-X), Curtea considera ca, in ciuda naturii banesti a sanctiunii efectiv aplicate reclamantului, suma sa mica si natura civila a legii de pedepsire a contraventiei respective, procedura in cauza poate fi asimilata unei proceduri penale. Trebuie constatat, mai intai, ca dispozitia a carei incalcare a fost atribuita reclamantului avea un caracter general si nu se adresa unui anumit grup de persoane ci tuturor cetatenilor; ea le impunea un anumit comportament si insotea aceasta cerinta cu o sanctiune care incerca in acelasi timp sa descurajeze si sa pedepseasca (mutatis mutandis, Öztürk citat anterior, par. 53).
  7. La asta se adauga natura insasi a sanctiunii atrase pentru faptele asupra carora a fost angajata raspunderea contraventionala a reclamantului. Trebuie remarcat ca abia prin ordonanta de urgenta nr. 108/2003 (publicata in Monitorul Oficial din 26 decembrie 2003) Guvernul a retras inchisoarea contraventionala de pe lista pedepselor ce ar putea fi aplicate autorilor contraventiilor (paragrafele 39 si 40 de mai sus). Faptele atribuite reclamantului puteau fi pedepsite la acea vreme nu numai printr-o amenda ci si prin pedeapsa cu inchisoarea cu durata cuprinsa intre cincisprezece zile si trei luni (paragraful 29 de mai sus). Or, aici era vorba despre o sanctiune care, prin natura si gravitatea sa, tinea fara nicio indoiala de materia penala, art.6 aplicandu-se de atunci in latura sa penala.
  8. 53.Curtea constata de altfel ca aceasta plangere nu este in mod manifest neintemeiata in sensul 35 alin. 3 din Conventie. De asemenea, ea constata ca aceasta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Trebuie asadar sa o declare admisibila.
  9. Asupra fondului
  10. Reclamantul se plange ca instantele nationale care au statuat asupra contestatiei sale privind procesul-verbal de contraventie nu au tinut cont de garantiile fundamentale consacrate de art. 6 din Conventie, printre care figureaza prezumtia de nevinovatie. El reproseaza indeosebi instantelor sesizate faptul ca au administrat prost probele, in special inversand obligatia de prezentare a probelor. Curtea aminteste ca in materie penala problema administrarii probelor trebuie analizata in lumina paragrafelor 2 si 3 din art. 6. Primul consacra principiul prezumtiei de nevinovatie. El cere, intre altele, ca indeplinindu-si functiile, membrii instantei sa nu plece de la ideea preconceputa ca inculpatul a comis fapte atribuita; obligatia prezentarii probei revine acuzarii si indoiala e folosita in avantajul acuzatului. In plus, aceasta trebuie sa indice interesatului caror acuzatii va face obiectul pentru a-i oferi ocazia de a-si pregati si prezenta apararea in consecinta si de oferi probe suficiente pentru a intemeia o declaratie de vinovatie (Barberà, Messegué si Jabardo impotriva Spaniei, Hotararea din 6 decembrie 1988, seria A, nr. 146, pag. 33, par. 77; Bernard impotriva Frantei, Hotararea din 23 aprilie 1998, Colectia de hotarari si decizii 1998-II, pag. 879, par. 37).
  11. Combinat cu paragraful 3, paragraful 1 al art. 6 obliga intre altele Statele contractante sa ia masuri pozitive. Ele constau in special in informarea acuzatului, in termenul cel mai scurt, asupra naturii si cauzei acuzatiei ce i se aduce, in acordarea timpului si inlesnirilor necesare pentru a-si pregati apararea, in garantarea dreptului la aparare personal sau fiind asistat de un avocat si in a-i permite sa intrebe sau sa solicite audierea martorilor acuzarii si sa obtina citarea si audierea martorilor apararii in aceleasi conditii ca si martorii acuzarii. Acest ultim drept implica nu numai existenta, in materie, a unui echilibru intre acuzare si aparare (a se vedea, mutatis mutandis, Hotararea Bönisch impotriva Austriei din 6 mai 1985, seria A nr. 92, pag. 15, par. 32), ci si faptul ca audierea martorilor trebuie in general sa imbrace un caracter contradictoriu (Barberà, Messegué si Jabardo impotriva Spaniei citata anterior, par. 78).
  12. Curtea va analiza daca a fost asa in acest caz. Astfel, nu va putea nici sa se pronunte asupra vinovatiei reclamantului nici sa aprecieze ea insasi elementele de fapt care au condus instantele nationale sa adopte o asemenea decizie in locul alteia (a se vedea, printre multe altele, Rotaru impotriva Romaniei [GC], nr. 28341/95, par. 53, CEDO 2000-V; Contal impotriva Frantei (decizie), nr. 67603/01, 3 septembrie 2000). Curtea, conform art. 6 din Conventie, are doar functia de a examina cererile care invoca faptul ca instantele nationale au incalcat garantiile procedurale specifice enuntate de aceasta dispozitie sau faptul ca desfasurarea procedurii in ansamblul sau nu a asigurat un proces echitabil (Sarkisova impotriva Georgiei (decizie), nr. 73239/01, 6 septembrie 2005).
  13. In cazul in speta, reclamantul era „acuzat” cel mai tarziu din 24 noiembrie 2002, data la care a primit la domiciliul sau procesul-verbal de contraventie datat 21 noiembrie 2002, prin care i s-a aplicat o amenda contraventionala deoarece a proferat injurii si a folosit expresii vulgare intr-un loc public.
  14. Guvernul mentioneaza ca nimic nu demonstreaza ca instantele sesizate asupra contestatiei reclamantului ar fi avut idei preconcepute asupra vinovatiei sale (paragraful 44 in fine de mai sus). Daca este adevarat ca instantele sesizate asupra temeiniciei contestatiei sale nu par deloc sa fi decis anticipat asupra verdictului mai inainte de a fi confirmat prin sentintele lor temeinicia procesului-verbal intocmit de politistul C., este adevarat ca au asteptat de la reclamant sa inverseze prezumtia de legalitate si de temeinicie a procesului-verbal in litigiu raportand proba contrarie la expunerea faptelor stabilita in procesul-verbal al politistului C. Acest element reiese clar din motivele sentintei Tribunalului Dambovita, care invoca faptul ca primii judecatori au respins contestatia reclamantului pe motiv ca acesta nu si-a putut dovedi nevinovatia prin mijloacele de proba administrate in fata judecatorilor de fond (paragraful 16 de mai sus).
  15. O asemenea abordare a instantelor nationale nu este surprinzatoare in masura in care, asa cum indica Guvernul, regimul juridic aplicabil contraventiilor era completat de dispozitiile codului de procedura civila, reglementat in materie de proba de principiul onus probandi incumbit actori. Intr-adevar, in virtutea acestei reguli, obligatia de prezentare a probei asupra unei fapte revine celui care invoca aceasta fapta (paragraful 45 in fine de mai sus). Practica interna pertinenta in privinta manierei prin care instantele nationale solutioneaza contestatiile similare celei prezentate in cazul in speta de reclamant vin de altfel sa confirme aceasta abordare a principiului instantelor nationale in materie de obligatie de prezentare a probei (paragraful 38, alin. 2 de mai sus).
  16. Curtea a constatat deja ca orice sistem juridic cunoaste prezumtiile de fapt si de drept; Conventia nu le impiedica din principiu, dar in materie penala obliga statele contractante sa nu depaseasca un anumit prag. In special, art. 6 alin. 2 cere statelor sa includa aceste prezumtii in limite rezonabile luand in calcul gravitatea mizei si pastrand drepturile la aparare (Salabiaku impotriva Frantei, Hotararea din 7 octombrie 1988, seria A nr. 141-A, pag. 15, par. 28; Telfner impotriva Austriei, nr. 33501/96, par. 16, 20 martie 2001). Curtea va studia daca aceste limite au fost depasite in detrimentul reclamantului.
  17. In privinta gravitatii mizei, trebuie constatat in speta ca, in temeiul art. 6 din legea nr. 61/1991 (conform formularii in vigoare la vremea comiterii faptelor), in caz de neplata de catre reclamant a amenzii contraventionale in termen de treizeci de zile de la data la care aceasta sanctiune a fost confirmata printr-o decizie definitiva, autoritatea care a aplicat aceasta pedeapsa putea sesiza instanta pentru transformarea amenzii in pedeapsa cu inchisoarea contraventionala (paragraful 29 de mai sus). Desigur, dupa recenta modificare a regimului juridic aplicabil contraventiilor, care a culminat cu retragerea inchisorii contraventionale de pe lista pedepselor aplicabile autorilor contraventiilor, nicio schimbare a pedepsei amenzii intr-o pedeapsa privativa de libertate nu mai pare posibila in caz de neplata a amenzii (paragrafele 39 si 40 de mai sus); cu toate acestea, aceasta posibilitate exista realmente la vremea comiterii faptelor, inclusiv la data la care pedeapsa aplicata reclamantului a fost confirmata printr-o hotarare judecatoreasca definitiva.
  18. In privinta ocrotirii drepturilor la aparare, trebuie constatat ca instantele nationale par sa fi dat crezare celor doua marturii ale doamnelor S. si R. – angajatele arhivei implicate direct in incidentul din 21 noiembrie 2002 – fara sa fi incercat sa obtina marturiile altor persoane prezente in momentul comiterii faptelor, cum ar fi doamna B., avocata (paragraful 11 de mai sus). In plus, Judecatoria Pucioasa nu a tinut cont, in rationamentul sau asupra derularii incidentului, de marturiile martorilor apararii – printre care cea a lui A., care a contestat faptele atribuite reclamantului -, si nu a precizat motivele pentru care nu le considera credibile (a se vedea, mutatis mutandis, Telfner citat anterior, par. 18-19 si a contrario, Blum citat anterior, par. 29, 32 si 33).
  19. In ciuda caracterului deosebit al procedurii in cauza, ce a fost deschisa in urma unei contestatii a reclamantului privind un proces-verbal si nu a unei plangeri a partii vatamate intemeiata pe art. 204 cod penal in vigoare la vremea comiterii faptelor (paragrafele 32-34 de mai sus), Curtea considera ca posibilitatea reclamantului de a fi confruntat cu martorii acuzarii in prezenta judecatorului, care trebuia in ultima instanta sa ia o hotarare in privinta cauzei, ramanea o garantie esentiala. Intr-adevar, observatiile instantei in privinta comportamentului si credibilitatii unui martor puteau avea consecinte asupra rezultatului procedurii in cauza (a se vedea P.K. impotriva Finlandei (decizie), nr. 37442/97, 9 iulie 2002 si, mutatis mutandis, Pitkänen impotriva Finlandei nr. 30508/96, par. 62-65, 9 martie 2004 precum si Milan impotriva Italiei (decizie), nr. 32219/02, 4 decembrie 2003). Acest lucru este cu atat mai mult adevarat cu cat politistul care a intocmit procesul-verbal de contraventie se pare ca nu a fost prezent la incidentul din 21 noiembrie 2002 si nu a intervenit decat dupa schimbul verbal dintre reclamant si S. (paragraful 5 de mai sus; a se vedea, a contrario, Blum citat anterior, par. 5 si 28). Or actele aflate la dosar arata ca marturia acuzarii lui S., caruia instantele i-au dat crezare, nu a fost prezentata in fata reclamantului, in sedinta publica, ci a fost luata in aceeasi zi a incidentului de politistul C., fara ca S. sa fi fost apoi chemata sa compara in cauza initiata dupa contestatia reclamantului (paragrafele 13 si 16 de mai sus).
  20. In privinta celei de-a doua marturii careia instantele i-au dat crezare, cea a angajatei la arhiva R., din actele aflate la dosar reiese ca instanta a respins atat cererea reclamantului de confruntare intre acest martor si martorii apararii cat si pe cea depusa pentru o noua audiere a acestora din urma in lumina faptelor relevate prin marturia lui R. Or, aici era vorba despre mijloace de proba hotaratoare din moment ce marturia lui R. arunca o umbra serioasa de indoiala asupra veridicitatii marturiilor apararii, care in plus erau singurele dovezi prin care reclamantul intentiona sa-si sustina contestatia.
  21. Curtea constata in fine ca, dupa recursul reclamantului, sentinta Judecatoriei a fost confirmata de Tribunalul Dambovita, care nu a indicat in plus motivele pentru care considera, dupa exemplul primilor judecatori, ca marturiile apararii, in special cea a lui A., nu erau credibile (paragraful 16 de mai sus).
  22. Curtea ia act de dispozitivul sui generis adoptat de legiuitorul roman in materie de contraventii, la care face referire Guvernul atunci cand aminteste, in special, amendamentele aduse la principiul „disponibilitatii”, specific procedurilor civile (paragraful 46 de mai sus). Reiese ca, daca in temeiul art. 34 din ordonanta Guvernului nr. 2/2001 instanta competenta sa solutioneze o plangere impotriva unui proces-verbal de contraventie era intr-adevar obligata sa verifice daca aceasta plangere a fost introdusa in termen, sa asculte pe cel care a facut-o, autoritatea care a aplicat sanctiunea precum si martorii indicati in procesul-verbal sau in plangere, nici aceasta ordonanta nici Legea nr. 61/1991 pentru sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice nu restrang in mod expres garantii de procedura aplicabile in materie penala, ca de exemplu respectarea prezumtiei de nevinovatie (a se vedea, a contrario, Öztürk citat anterior, par. 51 in fine).
  23. Desi statele au posibilitatea de a nu sanctiona unele infractiuni sau le pot pedepsi pe cale contraventionala decat pe cale penala, autorii infractiunilor nu trebuie sa se afle intr-o situatie defavorabila pentru simplul fapt ca regimul juridic aplicabil este diferit de cel aplicabil in materie penala (Grecu impotriva Romaniei, nr. 75101/01, par. 58, 30 noiembrie 2006). Conventia lasa in principiu statelor libertatea de a ridica la rangul de in infractiune penala si de a o urmari ca atare, cu exceptia respectarii cerintelor art. 6 din Conventie, un comportament care nu constituie exercitarea normala a unuia din drepturile pe care le protejeaza (a se vedea, mutatis mutandis, Deweer impotriva Belgiei, Hotararea din 27 februarie 1980, seria A nr. 35, par. 51). Or, in lumina celor de mai sus, Curtea nu este convinsa ca aceasta ultima conditie este indeplinita in speta.
  24. Pe scurt, Curtea este de parere ca, daca nesanctionarea contraventiei nu pune probleme in sine, nerespectarea garantiilor fundamentale – printre care prezumtia de nevinovatie – care protejeaza indivizii in fata posibilelor abuzuri ale autoritatilor impune in privinta aceasta o problema pe baza art. 6 din Conventie. Reiterand importanta, cu ocazia unei proceduri care poate fi calificata drept „penala”, a unei asemenea garantii chemata sa restabileasca echilibrul dintre autorii prezumati ai faptelor nelegale si autoritatile desemnate sa-i urmareasca si sa-i sanctioneze, ea concluzioneaza ca nu a fost judecata echitabil cauza reclamantului, asa cum prevede art. 6 din Conventie.
  25. In consecinta, a fost incalcata aceasta dispozitie.
  26.     Asupra altor pretinse incalcari
  27. Reclamantii se plang de asemenea de rezultatul altor doua cauze pe care le-au intentat in fata instantelor nationale, si anume o actiune in anulare a unui contract de vanzare si o actiune in anulare a diferitelor acte administrative (paragrafele 5-13 de mai sus).
  28. Curtea aminteste ca conform art. 35 alin. 1 din Conventie, ea nu poate fi sesizata decat dupa epuizarea cailor de atac interne si in termen de sase lui de la data hotararii interne definitive. Or, ultimele hotarari definitive in cauza au fost pronuntate de Curtea de Apel Ploiesti la 3 iunie si respectiv 18 iulie 2002, adica la peste sase luni de la data introducerii cererii, 9 august 2003.
  29. In privinta hotararilor ulterioare de respingere a contestatiei in anulare a reclamantilor precum si a cererii lor vizand introducerea, de catre procurorul general, unui recurs in anulare impotriva hotararilor definitive citate anterior, Curtea aminteste ca, conform regulii epuizarii cailor de atac interne, un reclamant trebuie sa se prevaleze de caile de atac disponibile si suficiente in mod normal in ordinea juridica interna pentru a-i permite sa obtina reparatia incalcarilor invocate. Aceste cai de atac trebuie sa existe cu un grad suficient de certitudine, in practica precum si in teorie, altminteri le lipsesc caracterul efectiv si accesibilitatea dorite. Nimic nu impune folosirea cailor de atac care nu sunt nici adecvate nici efective (a se vedea, intre altele, Akdivar si altii impotriva Turciei, Hotararea din 16 septembrie 1996, Colectia 1996-IV, pag. 1210, par. 67; Andronicou si Constantinou impotriva Ciprului, Hotararea din 9 octombrie 1997, Colectia 1997-VI, pag. 2094-2095, par. 159).

            De asemenea nu constituie cai de atac de epuizat, in sensul art. 35 alin. 1 din Conventie, caile procedurale extraordinare care nu indeplinesc criteriile de „accesibilitate” si „eficienta” (a se vedea, mutatis mutandis, Kiiskinen impotriva Finlandei (decizie), nr. 26323/95, CEDO 1999-V; Moyá Alvarez impotriva Spaniei (decizie), nr. 44677/98, CEDO 1999-VIII). Prin urmare, Curtea considera ca deciziile de respingere a contestarii in anulare a reclamantilor precum si a cererii lor privind introducerea, de catre procurorul general, unui recurs in anulare impotriva deciziilor definitive ale Curtii de apel din Ploiesti din 3 iunie si 18 iulie 2002 nu pot fi luate in considerare la calcularea termenului de sase luni, deoarece este vorba despre cai procedurale extraordinare care nu indeplinesc criteriile de „accesibilitate” si „eficienta”.

  1. Reiese ca aceasta parte a cererii este tardiva si ca trebuie respinsa in aplicarea art. 35 alin. 1 si 4 din Conventie.

            III. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie

  1.     In conformitate cu art. 41 din Conventie,

« In cazul in care Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o satisfactie echitabila. »

  1.     Prejudiciu
  2.    Reclamantul cere 10.000 euro cu titlu de prejudiciu moral si material pe care i le-ar fi cauzat pedepsele „descurajante” aplicate de functionarii de la Sectia de Politie din Pucioasa cu concursul magistratilor nationali si presiunile fizice, psihice si sociale pe care le-ar fi suferit din 2002. El indica faptul ca aceasta suma include costurile si cheltuielile suportate in fata instantelor interne si in procedura in fata Curtii. Nu isi sustine pretentiile si cere ca Guvernul parat sa prezinte o expertiza asupra cheltuielilor sale.
  3. Reclamantii cer de asemenea 40.000 euro cu titlu de prejudiciu pe care l-ar fi cauzat deznodamantul actiunilor cu care au sesizat instantele nationale (paragrafele 5-13 de mai sus).
  4. Guvernul cere respingerea cererii reclamantilor ca nesustinuta si neintemeiata. El nu vede nicio legatura de cauzalitate intre faptele in litigiu si cererile formulate de interesati, impreuna sau separat.
  5. Curtea constata ca singura baza de retinut pentru acordarea unei satisfactii echitabile consta, in cazul in speta, in faptul ca reclamantul nu a putut beneficia de garantiile art. 6 din Conventie cu prilejul actiunii in constatare a procesului-verbal de contraventie (paragrafele 68 si 69 de mai sus). Curtea considera nestabilita realitatea prejudiciului material invocat, care de altfel nu este nici cuantificat nici justificat. Intr-adevar, nimic nu dovedeste ca reclamantul a platit deja amenda, procedura de executare silita a acestei creante fiind in prezent suspendata (paragrafele 19, 43 si 47). Cu toate acestea, Curtea nu considera irational sa creada ca din cauza caracterului inechitabil al procedurii in cauza interesatul a suferit un prejudiciu moral cert, a carui incalcare nu o pot remedia suficient constatarile din prezenta hotarare.
  6. Statuand in echitate, conform dispozitiilor art. 41, aloca reclamantului 1.200 euro cu titlu de reparatie a prejudiciului moral suferit.
  7.           Costuri si cheltuieli
  8. In privinta costurilor si cheltuielilor cerute (paragraful 75 in fine), reclamantul nu le-a justificat si expus realitatea si necesitatea, asa cum prevede art. 60 din regulament si jurisprudenta Curtii in materie (Nikolova impotriva Bulgariei [GC], nr. 31195/96, par. 79, CEDO 1999-II; Öztürk impotriva Turciei [GC], nr. 22479/93, par. 83, CEDO 1999-VI si Witold Litwa impotriva Poloniei, nr. 26629/95, par. 88, CEDO 2000-III).
  9. Curtea nu aloca deci nicio suma cu acest titlu.
  10.     Majorari de intarziere
  11.     Curtea hotaraste sa aplice majorarile de intarziere echivalente cu rata dobanzii pentru facilitatea de credit marginal practicata de Banca Centrala Europeana, la care se vor adauga trei puncte marginale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

CURTEA,

IN UNANIMITATE:

  1.    declara cererea admisibila in privinta plangerii intemeiate de reclamant pe caracterul inechitabil al actiunii in constatare a unui proces-verbal de contraventie si inadmisibila pentru rest;
  2. hotaraste ca a fost incalcat art. 6 din Conventie;
  3. 3. hotaraste:
  4. a) ca statul parat trebuie sa plateasca reclamantului, in termen de 3 luni de la data ramanerii definitive a hotararii, in conformitate cu  44alin. 2 din Conventie, 1.200 euro (una mie doua sute euro) pentru prejudiciul moral, plus orice suma putand fi datorata cu titlu de impozit, convertita in lei noi romanesti (RON) la rata de schimb din ziua platii;
  5. b) ca incepand de la data expirarii termenului amintit si pana la momentul efectuarii platii, sumele vor fi majorate cu o dobanda simpla, a carei rata este egala cu rata dobanzii pentru facilitatea de credit marginal practicata de Banca Centrala Europeana, la care se vor adauga trei puncte procentuale;
  6.    4. respinge cererea de acordare a unei satisfactii echitabile pentru rest.

            Redactata in limba franceza, apoi comunicata in scris, la data de 4 octombrie 2007, in aplicarea art. 77 alin. 2 si 3 din Regulament.

Christos Rozakis,

presedinte

Søren Nielsen,

grefier

 

https://avocatalinpaidiu.ro/category/contraventii/

alin