Pretentii. Sucursalele au legitimare procesuala activa chiar neavand personalitate juridica dar constituite potrivit legii
Inalta Curte de Casatie si Justitie a hotarat, in baza art. 56 alin. 2 C. proc. civ. ca sucursalelor le este conferita de legea de procedura civila legitimare procesuala activa, chiar neavand personalitate juridica, dar constituite potrivit legii, ratiunea legiuitorului fiind legata de drepturile si obligatiile persoanei juridice care se exercita prin intermediul sucursalei.
In speta, reclamantul (Sucursala Regionala de Transport Feroviar Calatori Timisoara) a indicat sediul in Timisoara, paratul fiind un angajat, iar obiectul consta in recuperarea prejudiciului reprezentat de contravaloarea a 50 litri motorina nejustificati, astfel ca Inalta Curte a apreciat ca notiunea de „sediu” prevazuta de art. 269 alin. 2 C. muncii nu se refera numai la sediul principal al persoanei juridice, ci si la sediul secundar, cum este cel al unei sucursale, ce are capacitate procesuala de folosinta si de exercitiu.
R O M A N I A
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
Sectia I civila
Decizia nr. 275/2018
Pronuntata in sedinta publica astazi, 30 ianuarie 2018
Decizia nr. 275/2018
Dupa deliberare, asupra cauzei de fata, constata urmatoarele:
Prin Cererea inregistrata la Tribunalul Timis sub nr. x/30/2017, la data de 18 ianuarie 2017, reclamanta A. SA – Sucursala Regionala de Transport Feroviar Calatori Timisoara a chemat in judecata pe paratul B., solicitand instantei ca prin hotararea ce o va pronunta sa dispuna obligarea acestuia la plata sumei de 193,22 RON, reprezentand contravaloarea prejudiciului produs reclamantei prin consumul nejustificat a 50 litri (41.5 kg) motorina, cu cheltuieli de judecata.
In drept, au fost invocate dispozitiile art. 254 C. muncii.
Prin Sentinta civila nr. 492/PI din 13 aprilie 2017, pronuntata de Tribunalul Timis, sectia I-a civila, s-a admis exceptia de necompetenta teritoriala a Tribunalului Timis, invocata din oficiu si a fost declinata competenta de solutionare a cererii in favoarea Tribunalului Bucuresti.
Instanta a retinut ca cererea formulata de catre reclamanta impotriva paratului se incadreaza in materia conflictelor de munca, competenta teritoriala privind solutionarea unor astfel de cereri fiind exclusiva si revenind instantei competente in a carei circumscriptie reclamanta isi are domiciliul sau resedinta ori, dupa caz, sediul, precum si locul de munca, asa dupa cum obliga dispozitiile prevazute de art. 269 alin. (2) din C. muncii, coroborate cu cele prevazute de art. 210 din Legea nr. 62/2011, aceasta competenta determinand capacitatea unei instante judecatoresti de a solutiona in exclusivitate conflictele de munca.
Art. 132 alin. (1) C. proc. civ. prevede ca, atunci cand in fata instantei de judecata se pune in discutie competenta acesteia, ea este obligata sa stabileasca instanta competenta, in speta necompetenta fiind de ordine publica, asa cum este aratat de dispozitiile art. 129 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., reclamanta A. SA, care este angajatorul paratului, intrucat sucursala are doar drept de reprezentare, avand sediul in raza de competenta a Tribunalului Bucuresti.
La randul sau, prin Sentinta civila nr. 7.483 din data de 24 octombrie 2017, Tribunalul Bucuresti, sectia a VIII-a conflicte de munca si asigurari sociale, a admis exceptia de necompetenta teritoriala, invocata din oficiu, declinand competenta de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului Timis. Constand existenta unui conflict negativ de competenta, in temeiul art. 134 C. proc. civ., instanta a suspendat judecarea cauzei si a dispus inaintarea dosarului Inaltei Curti de Casatie si Justitie in vederea solutionarii conflictului negativ de competenta.
Instanta a retinut ca, potrivit dispozitiilor art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judeca: 1. in prima instanta, toate cererile care nu sunt date prin lege in competenta altor instante. Potrivit dispozitiilor art. 269 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 republicata – C. muncii, modificat prin Legea nr. 2/2013, judecarea conflictelor de munca este de competenta instantelor judecatoresti, stabilite potrivit legii.
Potrivit dispozitiilor art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 republicata – C. muncii, cererile referitoare la cauzele prevazute la alin. (1) se adreseaza instantei competente in a carei circumscriptie reclamantul isi are domiciliul sau resedinta ori, dupa caz, sediul.
Instanta a mai retinut ca prin Legea nr. 53/2003 republicata – C. muncii, legiuitorul a stabilit care sunt criteriile obiective in raport de care se stabileste competenta teritoriala de solutionare a conflictelor de munca, si anume domiciliul sau resedinta ori, dupa caz, sediul reclamantului, iar conform art. 210 din Legea nr. 62/2011 republicata, modificat prin Legea nr. 2/2013, competenta teritoriala de solutionare a cererilor referitoare la solutionarea conflictelor individuale de munca se stabileste in raport de domiciliul sau locul de munca ale reclamantului.
In speta, pentru determinarea competentei teritoriale de solutionare a cauzei prezinta relevanta faptul ca din cererea de chemare in judecata rezulta reclamanta A. SA – Sucursala Regionala de Transport Feroviar de Calatori Timisoara are sediul indicat in cererea de chemare in judecata ca fiind in Timisoara, jud. Timis. Prin urmare, fata de faptul ca, in speta, reclamanta din prezenta cauza are sediul pe raza teritoriala a judetului Timis, conform mentiunilor din cererea de chemare in judecata, Tribunalul va stabili competenta teritoriala de solutionare a cauzei in raport de sediul reclamantei indicat in cererea de chemare in judecata, neputandu-se retine ca Tribunalul Bucuresti ar avea competenta teritoriala de solutionare a cauzei in conditiile in care, in cererea de chemare in judecata, nu este indicat sediul reclamantei ca fiind in Bucuresti.
Cu privire la conflictul negativ de competenta, cu a carui judecata a fost legal sesizata, in baza dispozitiilor art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Inalta Curte retine urmatoarele:
Litigiul de fata, avand ca obiect, cererea formulata de reclamanta A. SA – Sucursala Regionala de Transport Feroviar Calatori Timisoara, in calitate de angajator, in contradictoriu cu persoanele fizice parate, are caracterul unui conflict individual de munca, astfel cum prevad dispozitiile art. 1 lit. n) si p) din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.
Se retine ca, in materia conflictelor individuale de munca, sunt relevante pentru stabilirea competentei in cauza de fata, dispozitiile art. 269 C. muncii respectiv cele ale art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.
Potrivit dispozitiilor art. 269 alin. (2) C. muncii: (2) Cererile referitoare la cauzele prevazute la alin. (1) se adreseaza instantei competente in a carei circumscriptie reclamantul isi are domiciliul sau resedinta ori, dupa caz, sediul”.
De asemenea, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, act normativ cu caracter special fata de C. muncii: „Cererile referitoare la solutionarea conflictelor individuale de munca se adreseaza tribunalului in a carui circumscriptie isi are domiciliul sau locul de munca reclamantul.”
Din interpretarea literala a celor doua texte de lege, rezulta faptul ca norma cuprinsa in art. 269 C. muncii are in vedere atat situatia in care reclamant este persoana fizica angajata, cat si cea in care reclamant este persoana juridica angajatoare.
In schimb, norma cuprinsa in prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 reglementeaza competenta teritoriala de solutionare in cazul conflictelor individuale de munca in care reclamant este angajatul, caz in care actiunea poate fi promovata fie la instanta de domiciliu, fie la cea de la locul de munca. Se observa ca textul art. 210 din Legea nr. 62/2011, nu reglementeaza competenta teritoriala de solutionare in cazul conflictelor individuale de munca in care reclamant este angajatorul.
In speta insa, trebuie determinata norma de competenta teritoriala in cazul conflictelor individuale de munca in care reclamant este angajatorul, caz in care se aplica norma cu caracter general in materia conflictelor de munca, in vigoare, dispozitiile art. 269 alin. (2) din C. muncii.
Se retine faptul ca, in ceea ce priveste conflictul de competenta ivit intre Tribunalul Timis si Tribunalul Bucuresti, instantele in conflict au apreciat diferit notiunea de „sediu al reclamantului”. Astfel Tribunalul Timis a retinui ca sediul reclamantului se afla pe teritoriul municipiului Bucuresti, sucursala neavand drept de reprezentare, in timp de Tribunalul Bucuresti a retinut ca sediul reclamantei se afla pe teritoriul judetului Timis, conform mentiunii facute prin cererea de chemare in judecata.
Inalta Curte retine ca cererea de chemare in judecata a fost formulata de A. SA prin Sucursala Regionala de Transport Feroviar Calatori Timisoara, in contradictoriu cu paratul B., angajat al A. SA, dar cu atributii exercitate in cadrul Sucursalei Regionale de Transport Feroviar Calatori Timisoara, asa cum rezulta din inscrisurile aflate la dosarul Tribunalului Timis.
Se mai retine, totodata, ca, potrivit dispozitiilor art. 56 alin. (2) C. proc. civ.: „Cu toate acestea, pot sta in judecata asociatiile, societatile sau entitatile fara personalitate juridica, daca sunt constituite potrivit legii”.
Inalta Curte retine ca, prin dispozitiile legale mai sus citate, legea de procedura civila le confera sucursalelor legitimare procesuala activa, chiar neavand personalitate juridica, dar constituite potrivit legii, ratiunea legiuitorului fiind legata de drepturile si obligatiile persoanei juridice care se exercita prin intermediul sucursalei, asa cum este cazul in speta.
In aceste conditii, din interpretarea coroborata a dispozitiilor art. 269 alin. (2) C. muncii cu cele ale art. 56 alin. (2) C. proc. civ., rezulta ca notiunea de „sediu” la care fac referire dispozitiile art. 269 alin. (2) C. muncii, nu se refera numai la sediul principal al persoanei juridice ci si la sediul secundar, cum este cel al unei sucursale, ce are capacitate procesuala de folosinta si de exercitiu.
In cazul unei interpretari contrarii, in sensul ca, desi sucursala are capacitate procesuala de folosinta si exercitiu, actiunea in care are calitatea de reclamanta se introduce tot la sediul persoanei juridice mama, s-ar goli de continut dispozitiile art. 56 alin. (2) C. proc. civ. si ar fi incalcata insasi ratiunea pentru care legiuitorul a recunoscut capacitate procesuala entitatilor fara personalitate juridica.
In raport de considerentele mai sus aratate, intrucat sediul Sucursalei Regionale de Transport Feroviar Calatori Timisoara se afla pe raza teritoriala a judetului Timis, revine Tribunalului Timis competenta teritoriala de solutionare a cauzei.
Pentru aceste motive, Inalta Curte va stabili competenta de solutionare a litigiului pendinte in favoarea Tribunalului Timis.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileste competenta de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului Timis.
Definitiva.
Pronuntata in sedinta publica astazi, 30 ianuarie 2018.
Procesat de GGC – N