Exceptia de neexecutare a contractului reprezinta un mijloc de aparare propriu-zisa (de fond), aflat la dispozitia uneia dintre partile contractului sinalagmatic, pe care aceasta il exercita in cazul in care i se pretinde executarea obligatiei ce-i incumba, fara ca partea care pretinde aceasta executare sa-si execute propriile obligatii. Prin urmare, nefiind o exceptie procesuala si nici un alt mijloc de aparare de acest tip, exceptia de neexecutare nu poate fi analizata pentru prima oara in recurs. Instanta de recurs nu poate fi investita cu aspecte care necesita verificari de fapt, dar mai ales prin faptul ca partile ar fi private de gradele de jurisdictie prevazute de lege pentru analiza unui mijloc de aparare propriu-zisa, adica de fond.
Definita ca mijloc de aparare propriu-zisa (de fond), aflat la dispozitia uneia dintre partile contractului sinalagmatic, pe care aceasta il exercita in cazul in care i se pretinde executarea obligatiei ce-i incumba, fara ca partea care pretinde aceasta executare sa-si execute propriile obligatii, exceptia de neexecutare a contractului nu constituie o exceptie procesuala si nici un alt mijloc de aparare de acest tip, motiv pentru care nu poate fi analizata pentru prima data in recurs.
Justificarea aceste interdictii consta in imposibilitatea investirii instantei de recurs cu aspecte care necesita verificari de fapt, prin administrarea de probe inadmisibile in recurs, insa, mai ales, in privarea partilor de gradele de jurisdictie prevazute de lege pentru analiza unui mijloc de aparare propriu-zisa, adica de fond.
Sectia I civila, decizia nr. 1613 din 12 iunie 2015
Prin cererea formulata la data de 13 februarie 2008 pe rolul Tribunalului Bucuresti, reclamantul T.S.A. a solicitat, in contradictoriu cu parata M.C.A., obligarea acesteia la plata sumei de 148.000 euro.
Prin sentinta civila nr. 1164 din 26 iunie 2008 Tribunalul Bucuresti, Sectia a IV-a civila a respins exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantului si exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei, ca neintemeiate.
A admis actiunea formulata de reclamant.
A obligat parata sa plateasca reclamantului suma de 148.000 euro reprezentand comision datorat in baza contractului de comision incheiat la 9 noiembrie 2007.
A obligat parata sa plateasca reclamantului suma de 13.064 lei reprezentand cheltuieli de judecata.
A respins cererea paratului de acordare a cheltuielilor de judecata ca neintemeiata.
Pentru a hotari astfel, instanta a retinut ca reclamantul a incheiat cu parata contractul de comision nr. x din 9 noiembrie 2007 legalizat la BNP A.A.R., prin care s-a obligat sa identifice potentialii cumparatori pentru imobilul proprietatea acesteia, situat in Iasi, compus din teren in suprafata de 854,71 mp. si constructie compusa din subsol, parter si trei etaje.
Potrivit acestui contract, in momentul semnarii contractului de vanzare-cumparare, proprietarul se obliga sa achite integral prestatorului comisionul datorat, acesta fiind egal cu diferenta dintre suma de 1.502.000 euro si pretul vanzarii, cu precizarea ca acest comision va fi achitat numai in situatia in care vanzarea imobilului se va incheia cu unul din potentialii cumparatori identificati de prestator, iar printre acesti cumparatori au fost mentionati M.V. si F.G.
Ulterior, parata a procedat la vanzarea imobilului descris mai sus, cu pretul de 1.650.000 euro, catre cumparatorul M.V., mentionat si in cuprinsul contractului de comision ca fiind identificat de catre reclamant, fara insa a achita comisionul in cuantum de 148.000 euro, mentionat in contractul de comision.
Prin urmare, atata timp cat partile au convenit, pe baza manifestarii libere de vointa ca, in momentul semnarii contractului de vanzare-cumparare, proprietarul se obliga sa achite integral prestatorului comisionul datorat, acesta fiind egal cu diferenta dintre suma de 1.502.000 euro si pretul vanzarii, iar, ulterior, contractul s-a incheiat chiar cu unul dintre potentialii cumparatori identificati de catre prestator, respectiv M.V., aceasta manifestare de vointa a partilor urmeaza a produce efecte juridice, in temeiul fortei obligatorii a contractului, neputandu-se invoca faptul ca nu ar exista o cauza a datoriei, sau ca respectiva creanta nu este certa, lichida si exigibila.
Sustinerile paratei, in sensul ca nu datoreaza suma de bani sus mentionata intrucat contractul de comision a fost valabil doar pana la data de 25 noiembrie 2007, pe cata vreme atat antecontractul de vanzare-cumparare cat si contractul de vanzare-cumparare au fost incheiate dupa aceasta data sunt irelevante si nefondate in speta dedusa judecatii, intrucat potrivit contractului de comision, proprietarul a acordat prestatorului exclusivitate pana la data de 25 noiembrie 2007 asadar, in cauza nu este vorba despre un contract cu termen, respectiv un contract ce si-ar inceta efectele la o anumita data, ci este vorba doar de data la care inceteaza exclusivitatea acordata reclamantului in efectuarea serviciilor mentionate in contractul de comision.
Prin decizia civila nr. 134/A din 25 februarie 2009 a Curtii de Apel Bucuresti, Sectia a III-a civila si pentru cauze cu minori si de familie a fost respins apelul declarat de parata, pentru urmatoarele considerente:
Situatia de fapt nu a fost gresit stabilita, intrucat nu prezinta nici o relevanta existenta, anterior datei de 25 noiembrie 2007, a unei oferte de cumparare a imobilului in litigiu pentru pretul de 1.600.000 de euro. Neaducerea la cunostinta acesteia despre aceasta oferta reprezenta, eventual, un risc asumat de intimatul reclamant, in conditiile in care, la expirarea termenului de acordare a exclusivitatii, exista posibilitatea incheierii vanzarii cu o alta persoana si, pe cale de consecinta pierderea comisionului.
Pe de alta parte, corect a retinut instanta de fond ca termenul de 25 noiembrie 2007 este data stabilita pentru acordarea exclusivitatii si nu data incetarii contractului de comision, cum eronat sustine apelanta. Este de, remarcat ca, proba cu martori nu era admisibila in contra inscrisului autentic, conform dispozitiilor art. 1191 C.civ., mai ales ca, apelanta nici nu a invocat vreo eventuala nulitate a contractului de comision.
Nici critica referitoare la nedatorarea comisionului, urmare faptului ca pretul stabilit in contractul de vanzare-cumparare a fost obtinut de apelanta, prin negociere directa, nu poate fi retinuta, intrucat obligatia asumata de intimatul reclamant prin contractul de comision nu a vizat obtinerea unui anumit pret, ci, exclusiv, identificarea potentialilor cumparatori, asigurarea vizionarii imobilului, prezentarea extrasului informativ si informarea cumparatorului cu privire la necesitatea achitarii integrale, intr-o singura transa a pretului imobilului, negocierea pretului fiind atributul vanzatorului – proprietar.
In speta, nu poate fi retinuta incalcarea dispozitiilor art. 5 C.civ., intrucat nu exista nici o interdictie legala in acest caz, partile putand stipula, prin acordul lor de vointa, cuantumul eventualului comision rezultat dintr-un contract de comision, nefiind vorba despre dobanda, caz in care legea limiteaza cuantumul acesteia. De altfel, apelanta si-ar invoca propria culpa, rezultata dintr-o eventuala incalcare a legii, ceea ce este inadmisibil, pe de o parte, iar pe de alta parte, nici nu a cerut constatarea nulitatii contractului pentru acest motiv.
Potrivit dispozitiilor art. 274 C.proc.civ. acordarea cheltuielilor de judecata este conditionata de dovada facuta de partea care a castigat procesul ca a efectuat cheltuielile de judecata, astfel ca a fost respinsa cererea intimatului reclamant de acordare a cheltuielilor de judecata ca nedovedita.
Impotriva mentionatei decizii a formulat recurs parata, invocand motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
In dezvoltarea acestuia s-a aratat ca intimatul reclamant avea prin contact obligatia de ”instiintare imediata, prin fax, a proprietarului cu privire la identificarea si intentiile potentialului cumparator al imobilului”.
Prestatorul, chiar la data incheierii contractului de comision, a indicat doi potentiali cumparatori, dar nu i-a identificat ulterior datei de 09 noiembrie 2007. Mai mult, prestatorul actiona in calitate de mandatar special al unuia dintre potentialii cumparatori, fiind si in posesia unei oferte ferme de cumparare a imobilului, care cuprindea pretul oferit si termenul pana la care este valabila.
Nici dupa incheierea contractului de comision intimatul nu a comunicat recurentei existenta si continutul ofertei de cumparare din partea numitului M.V., neexecutarea contractului de catre intimat fiind de netagaduit.
Fata de neexecutarea de catre intimatul reclamant a obligatiilor contractuale referitoare la comunicarea intentiei potentialului cumparator al imobilului in vederea incheierii (ante)contractului de vanzare-cumparare a imobilului, recurenta a invocat exceptia de neexecutare a contractului, ca exceptie de fond si a solicitat respingerea actiunii.
Hotararea este nelegala si fata de dispozitiile art. 970 C.civ. raportat la situatia de fapt, valoarea comisionului fiind stabilita fara aducerea la cunostinta recurentei a ofertei de cumparare si a procurii speciale acordate intimatului reclamant.
Contrar art. 977 C.civ. care stabileste ca „interpretarea contractelor se face dupa intentia comuna a partilor contractante”, instanta de judecata, substituindu-se vointei partilor (iar vointa acestora a fost ca respectivul contract de comision sa fie valabil pana la data de 25 noiembrie 2007), in conditiile unei redactari defectuoase a clauzelor contractuale, in mod nelegal a stabilit ca termenul de 25 noiembrie 2007 este data stabilita pentru acordarea exclusivitatii si nu data incetarii contractului de comision.
Incetarea contractului de comision la data de 25 noiembrie 2007 rezulta din continutul ofertei de cumparare si a procurii speciale acordate de numitul M.V. intimatului T.S.A., de care recurenta nu a avut cunostinta.
In conditiile in care contractul de comision nu prevede nici un termen de incetare a acestuia, iar 25 noiembrie 2007 ar fi data stabilita pentru acordarea exclusivitatii si nu data incetarii contractului, rezulta faptul ca partile ar fi incheiat respectivul contract pe o durata nelimitata, vointa partilor nefiind nici un moment in acest sens, cu atat mai mult cu cat intimatul era in posesia unei oferte ferme din partea unui cumparator, precum si a unei procuri speciale care ii permiteau semnarea oricarui antecontract de vanzare-cumparare pentru imobilul in cauza.
Comisionul este nedatorat urmare a incetarii contractului la termen la data de 25 noiembrie 2007, astfel cum rezulta din vointa partilor rezultand din probele administrate, respectiv oferta de cumparare si procura speciala acordata intimatului T.S.
Cu incalcarea art. 969 – 970 C.civ., in mod nelegal instanta de apel a stabilit ca recurenta datoreaza comisionul in cuantumul solicitat de catre reclamant avand in vedere obiectul contractului de comision.
In faza procesuala a recursului cauza a fost suspendata in temeiul art. 244 alin.(1) C.proc.civ. pana la solutionarea irevocabila a dosarului nr. xx2/99/2009 avand ca obiect constatarea nulitatii contractului de comision.
Cauza a fost repusa pe rol la data de 12 iunie 2015 ca urmare a pronuntarii deciziei civile nr. 1635 din data de 13 mai 2014 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie prin care a fost solutionat irevocabil dosarul nr. xx2/99/2009 in sensul respingerii actiunii ca nefondate.
Analizand recursul formulat, in raport de criticile mentionate, Inalta Curte constata urmatoarele:
Prin decizia civila nr. 1635 din 13 mai 2014 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie prin care a fost solutionat irevocabil dosarul avand ca obiect constatarea nulitatii contractului de comision nr. x din 9 noiembrie 2007 legalizat la BNP A.A.R., s-a stabilit cu putere de lucru judecat ca parata a luat cunostinta, sub semnatura, mai inainte sau concomitent cu incheierea contractului de comision, despre existenta potentialului cumparator M.V. si despre pretul oferit de acesta, de 1 600 000 euro.
Prin urmare, prestatorul si-a indeplinit o parte din obligatiile stabilite in sarcina sa in contractul de comision, parata avand deplina reprezentare atat a persoanei prezumtivului cumparator, cat si a cuantumului comisionului pe care l-ar datora reclamantului, in ipoteza incheierii contractului de vanzare-cumparare, imprejurare de fapt care nu a fost combatuta cu inscrisurile depuse de recurenta in recurs, care privesc stiri din ziare si aspecte legate de averea pe care reclamantul si-a declarat-o.
Apar astfel ca nefondate criticile privind neindeplinirea de catre reclamant a obligatiilor contractuale, cat si cele referitoare la stabilirea gresita a cuantumului comisionului datorat reclamantului.
Exceptia de neexecutare a contractului a fost invocata, in acest context, pentru prima data in recurs.
Potrivit art. 294 alin. (1) C.proc.civ., „In apel nu se poate schimba calitatea partilor, cauza sau obiectul cererii de chemare in judecata si nici nu se pot face alte cereri noi. Exceptiile de procedura si alte asemenea mijloace de aparare nu sunt considerate cereri noi”.
Conform art. 316 C.proc.civ. „Dispozitiile de procedura privind judecata in apel se aplica si in instanta de recurs, in masura in care nu sunt potrivnice celor cuprinse in acest capitol”.
Definita ca mijloc de aparare propriu-zisa (de fond), aflat la dispozitia uneia dintre partile contractului sinalagmatic, pe care aceasta il exercita in cazul in care i se pretinde executarea obligatiei ce-i incumba, fara ca partea care pretinde aceasta executare sa-si execute propriile obligatii, exceptia de neexecutare a contractului nu constituie o exceptie procesuala si nici un alt mijloc de aparare de acest tip, motiv pentru care nu poate fi analizata pentru prima data in recurs.
Justificarea aceste interdictii consta in imposibilitatea investirii instantei de recurs cu aspecte care necesita verificari de fapt, prin administrarea de probe inadmisibile in recurs, insa, mai ales, in privarea partilor de gradele de jurisdictie prevazute de lege pentru analiza unui mijloc de aparare propriu-zisa, adica de fond.
Celelalte critici formulate de recurenta sunt, de asemenea, nefondate, intrucat din cuprinsul contractului de comision rezulta fara dubiu ca termenul din 25 noiembrie 2007 este stabilit ca termen limita pentru exclusivitatea contractului de comision in favoarea reclamantului, astfel incat natura sa nu poate fi dedusa in raport de alte inscrisuri administrate in cauza. Un eventual viciu de consimtamant, la momentul incheierii contractului de comision cu privire la acest aspect, putea fi invocat pe calea actiunii in anularea contractului.
Imprejurarea ca durata contractului de comision nu putea fi nedeterminata, ceea ce ar dovedi ca vointa reala a partilor a fost alta, in ceea ce priveste natura termenului din 25 noiembrie 2007, constituie o prezumtie care a fost rasturnata prin mentiunile din contractul de comision care nu a fost anulat.
Acesta continua sa produca depline consecinte juridice, ca lege a partilor, conform art. 969 C.civ., iar interpretarea sa nu poate fi alta decat cea care rezulta din act si se prezuma ca exprima vointa reala a partilor la momentul perfectarii contractului. In acest context, nu se poate retine incalcarea art. 977 C.civ. nu a fost incalcat.
Pentru toate aceste considerente, s-a constatat ca instanta de apel a facut o corecta interpretare si aplicare a prevederilor art. 969-970 si art. 977 C.civ., astfel incat motivul de recurs invocat nu este incident in cauza. In consecinta, recursul a fost respins, ca nefondat, cu aplicarea art. 312 alin. (1) C.proc.civ.