Pretentii. Despagubiri. Raportul dintre raspunderea civila delictuala si cea contractuala
Actiune in despagubiri. Calificarea naturii juridice a raspunderii atrase. Raportul dintre raspunderea civila delictuala si cea contractuala este cel de la general la special, in sensul ca raspunderea delictuala alcatuieste dreptul comun al raspunderii civile, astfel incat, odata ce nu sunt indeplinite conditiile raspunderii civile contractuale intr-o situatie data, in masura in care s-a produs un fapt ilicit culpabil, opereaza raspunderea delictuala pentru repararea prejudiciului.
Astfel, in cazul producerii unui prejudiciu utilizatorului serviciilor de utilitati publice ca urmare a unei defectiuni la reteaua publica de apa si canal, care nu a fost remediata corespunzator, raspunderea operatorului va fi angajata in temeiul art. 998 C. civ., in masura in care fapta ilicita cauzatoare de prejudiciu nu se circumscrie obiectului contractului de furnizare incheiat intre operator si utilizator.
Sectia a II-a civila, Decizia nr. 2905 din 27 septembrie 2013
Nota: In prezenta decizie au fost avute in vedere dispozitiile din vechiul Cod civil
1.Obiectul cauzei si hotararea pronuntata la data de 20 aprilie 2012 de Tribunalul Tulcea, Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal, ca prima instanta:
Reclamanta SC R. SRL Tulcea a solicitat prin actiunea introductiva, inregistrata la data de 26 octombrie 2010 pe rolul Tribunalului Tulcea, obligarea paratei SC A. SRL Tulcea la plata sumei de 30.000 euro reprezentand daunele produse imobilului proprietatea societatii urmare scurgerilor si infiltratiilor de apa din conducta de apa potabila apartinand societatii parate, care au afectat un colt al cladirii, gardul si pardoseala terasei. In drept reclamanta s-a intemeiat pe dispozitiile art. 998-999 C. civ.
In aparare parata a invocat exceptia inadmisibilitatii actiunii in raspundere civila delictuala sustinand ca intre parti se deruleaza raporturi contractuale in baza contractului de furnizare servicii de alimentare cu apa si canalizare incheiat la 31 iulie 2009, raporturi care atrag raspunderea contractuala pentru prejudiciile produse prin fapta ilicita a cocontractantului, persoana prejudiciata neavand optiunea intre cele doua forme de raspunderi.
Pe fondul cauzei parata a aratat ca, in calitate de operator, si-a indeplinit in mod corespunzator obligatiile stabilite in sarcina sa, actionand conform normelor si procedurilor care reglementeaza interventia in caz de avarie.
Prin Incheierea din data de 18 septembrie 2011, Tribunalul Tulcea, astfel investit, a respins exceptia inadmisibilitatii actiunii – retinand in motivare ca faptul cauzator de prejudiciu nu deriva din contractul de furnizare a apei potabile incheiat de parti, care are ca obiect prestarea serviciului de alimentare cu apa potabila si canalizare de catre operator si obligatia utilizatorului de a achita contravaloarea serviciilor prestate.
Prin sentinta civila nr. 1860 pronuntata la 20 aprilie 2012 – tribunalul, solutionand cauza pe fond, a admis in parte actiunea formulata de reclamanta si, in consecinta, a obligat parata la plata sumei de 20.000 euro cu titlu de daune plus dobanda legala de la data pronuntarii sentintei si pana la data platii efective.
Prima instanta a retinut sub aspectul situatiei de fapt ca la data de 13 august 2010, conducta de apa potabila de pe str. Cicoarei, la intersectia cu str. Frasinului, s-a spart si apa sub presiune s-a infiltrat sub imobilul proprietatea reclamantei, imbiband terenul si ajungand la suprafata, ceea ce a determinat o tasare a terenului cu consecinta deteriorarii imobilului reclamantei.
Avand in vedere si concluziile celor doua rapoarte de expertiza tehnica dispuse in cauza care atesta ca deteriorarea imobilului s-a produs urmare avariei la conducta de apa prin infiltrarea apei si surparea solului, prima instanta retine ca sunt indeplinite conditiile antrenarii raspunderii civile delictuale a paratei, apreciind ca suma de 20.000 euro este suficienta pentru acoperirea prejudiciului produs reclamantei.
- Apelul. Decizia nr. 169 din 28 noiembrie 2012 pronuntata de Curtea de Apel Constanta.
Impotriva incheierii din 13 aprilie 2011 si a sentintei civile nr. 1860 din 20 aprilie 2012 pronuntata de Tribunalul Tulcea a declarat apelul parata SC A. SRL, reiterand apararile formulate in fata primei instante cu privire la exceptia inadmisibilitatii actiunii si la lipsa oricarei culpe a operatorului in producerea prejudiciului al carui cuantum a fost fixat de prima instanta fara niciun criteriu.
Prin decizia nr. 169 din 28 noiembrie 2012, instanta de apel, Curtea de Apel Constanta, a admis apelul declarat de parata si a schimbat in parte sentinta fondului in sensul obligarii paratei la plata sumei de 43.129 lei cu titlu de daune si la plata sumei de 4790 lei cheltuieli de judecata.
Raspunzand motivelor de apel, Curtea constata, ca in mod corect prima instanta a respins exceptia inadmisibilitatii actiunii in raspundere civila delictuala in conditiile in care prejudiciul produs reclamantei nu a fost cauzat de neindeplinirea sau indeplinirea defectuoasa a obligatiei de furnizare si prestare a serviciilor de alimentare cu apa potabila ce face obiectul contractului de prestari servicii incheiat de parti la 31 iulie 2009, faptul generator de prejudiciu constand in neindeplinirea obligatiei paratei de a repara si intretine conductele ce apartin retelei publice de distributie a apei.
In ceea ce priveste cuantumul prejudiciului Curtea apreciaza ca prima instanta a stabilit in mod arbitrar suma de 20.000 euro cu ignorarea probatoriului administrat respectiv a raportului de expertiza tehnica intocmit de expertul F.H. care, argumentat din punct de vedere tehnic, evalueaza reparatiile necesare aducerii imobilului la starea dinaintea producerii avariei la suma totala de 43.129 lei, sens in care se impune schimbarea in parte a hotararii fondului si reducerea cuantumului daunelor datorate de parate la suma de 43.129 lei plus dobanda legala astfel cum a fost acordata de prima instanta.
- Recursul. Motivele de recurs.
Impotriva acestei decizii, parata SC A. SRL a declarat recurs la data de 1 aprilie 2013, in termen legal, solicitand, in principal modificarea deciziei in sensul admiterii exceptiei inadmisibilitatii actiunii in raspundere civila delictuala, iar in subsidiar, modificarea deciziei in sensul respingerii actiunii introductive ca nefondata.
Recurenta si-a intemeiat recursul pe motivele de nelegalitate, vizand lipsa de temei legal (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), motivarea contradictorie a solutiei adoptate (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.) si interpretarea gresita a actului juridic dedus judecatii (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.).
Potrivit recurentei, exceptia inadmisibilitatii actiunii in raspundere civila delictuala se impunea a fi admisa, avand in vedere ca intre parti exista un contract ce constituie legea partilor si care reglementeaza situatiile privind incalcarea obligatiilor contractuale, ipoteza in care reclamanta nu are dreptul de optiune pentru pretentiile formulate, singura forma de raspundere fiind cea contractuala.
Sustine recurenta ca in baza contractului de prestari servicii nr. 7733/2009 incheiat cu reclamanta, avea obligatia de a lua masuri pentru remedierea defectiunilor aparute la instalatiile sale si de a evacua pe cheltuiala sa apa patrunsa in curti, case, subsoluri, ceea ce plaseaza eventuala sa raspundere pe plan contractual.
In acelasi sens, recurenta invoca si dispozitiile art. 36 alin. 1 din Legea nr. 51 din 8 martie 2006 potrivit carora raporturile juridice dintre operatorii si utilizatorii serviciilor de utilitate publica sunt raporturi juridice de natura contractuala supuse normelor de drept privat.
Cu privire la solutia subsidiara de modificare a deciziei in sensul respingerii actiunii ca nefondata, recurenta sustine ca partea de imobil care a suferit deteriorari urmare infiltratiilor de apa a fost edificata in absenta avizului tehnic emis de operatorul de apa canal, ceea ce inlatura obligatia operatorului de a aduce la starea initiala constructia edificata nelegal.
Subsumat acestei solicitari subsidiare, recurenta arata ca probele administrate releva faptul ca procedura de remediere a defectiunii nu a fost completa deoarece reprezentantul societatii reclamante s-a opus operatiunii de compactare a pamantului astfel ca inactiunea operatorului nu s-a datorat culpei sale.
La data de 19 septembrie 2013 intimata SC R. SRL a depus intampinare la recursul promovat recurenta-parata prin care a solicitat respingerea ca nefondata a recursului.
In esenta, intimata a aratat ca recurenta reitereaza apararile formulate in fata primei instante si in apel, fara sa argumenteze aplicat motivele de nelegalitate pe care le invoca, cele ce confera criticilor sale un caracter formal.
- Inalta Curte, examinand in cadrul controlului de legalitate decizia atacata, in raport de criticile formulate constata ca recursul este nefondat pentru considerentele ce urmeaza:
4.1. Cu privire la critica recurentei vizand inadmisibilitatea actiunii in raspundere civila delictuala.
Art. 998 din vechiul Cod civil, aplicabil in cauza, consacra un principiu general, de drept natural, ce corespunde unor cerinte de echitate sociala si securitate juridica potrivit caruia aceia care sunt lezati printr-un fapt prejudiciabil pot exercita actiunea in despagubire pentru repararea prejudiciului suferit.
Pentru ca actiunea in daune-interese sa fie admisibila, dupa principiul general statuat in art. 998 C. civ., dispozitiile art. 999 cer ca fapta ilicita sa imbrace forma delictului sau cvasidelictului civil respectiv pentru prejudiciul cauzat cu intentie sau prin neglijenta ori incompetenta persoanei responsabile.
Prin urmare delictul civil si, implicit, cvasidelictul sau, mai exact, culpa ca izvor de obligatii este din punct de vedere al notiunii de drept mult mai cuprinzatoare decat ideea de contract deoarece obligatia nascuta din delict, ca sanctiune a faptului ilicit se produce fie ca autorul delictului era legat prin contract si este in legatura cu executarea sa, fie in afara oricarei legaturi contractuale. Cu alte cuvinte, raportul dintre raspunderea civila delictuala si cea contractuala este cel de la general la special in sensul ca raspunderea delictuala alcatuieste dreptul comun al raspunderii civile, astfel ca odata ce nu sunt indeplinite conditiile raspunderii civile contractuale intr-o situatie data, in masura in care s-a produs un fapt ilicit culpabil, opereaza raspunderea delictuala pentru repararea prejudiciului.
Distinctia deriva, deci, nu din notiunea de culpa care, corespunzand caracterului ilicit al unui fapt, este identica, unica cu sine insasi, ci din originea obligatiunii care a fost incalcata, respectiv o obligatie generala de prudenta si diligenta de a nu prejudicia sau o obligatie stipulata intr-un contract preexistent.
In cauza recurenta sustine ca obligatia pretins incalcata este atasata contractului de prestari servicii incheiat de parti la 31 iulie 2009 potrivit caruia prestatorul are obligatia de a remedia defectiunile aparute la instalatiile sale si de a evacua apa patrunsa in curti, case .
Chestiunea de a sti daca fapta pagubitoare este rezultatul neindeplinirii obligatiilor contractuale izvorate din contractul de prestari servicii consimtit de parti impune un examen al continutului contractului, al obiectului acestuia, respectiv al obligatiilor nascute in temeiul sau.
Art. 2 din contractul de prestare a serviciului de alimentare cu apa si canalizare incheiat intre parata, in calitate de operator si societatea reclamanta utilizator, mentioneaza ca obiectul contractului il reprezinta furnizarea si prestarea serviciului de alimentare cu apa potabila si de canalizare, stabilind totodata ca, relatia dintre operator si utilizator la limita de competenta si responsabilitate a operatorului, este constituita de contorul de bransament pentru sistemul de alimentare cu apa, respectiv caminul de racord pentru sistemul de canalizare.
Asa fiind, drepturile si obligatiile partilor stabilite in Cap. IV si V din contract se circumscriu obiectului contractului si relatiei dintre operator si utilizator astfel cum a fost delimitat explicit in art. 2 din contract.
In acelasi sens, Curtea noteaza ca obligatia inscrisa la art. 9.9 si 9.11 din contract, pe care recurenta isi fundamenteaza constructia juridica, respectiv obligatia de a remedia intr-un anumit termen defectiunile la instalatiile sale si de a evacua apele patrunse in curti, subsoluri si case, asigura, in mod direct realizarea obiectului contractului respectiv prestarea serviciului la care s-a obligat operatorul fata de utilizator.
Or, in cauza fapta ilicita imputata paratei a vizat o defectiune la reteaua publica de apa si canal, pe strada unde se afla amplasat imobilul proprietatea reclamantei, care nu a fost remediata corespunzator, consecinta fiind deteriorarea imobilului urmare infiltratiilor masive de apa din conducta avariata.
Prin urmare, in aceasta ipoteza, obligatia operatorului de plata a despagubirilor pentru prejudiciul produs din culpa sa nu rezulta din contractul de furnizare incheiat, fiind atasata sferei raspunderii delictuale respectiv obligatiei generale de a repara prejudiciul produs din culpa sa.
In sprijinul acestei concluzii sunt si dispozitiile cuprinse in Legea nr. 51/2006 (art. 36) care stabilesc cadrul juridic si institutional unitar prestarii reglementate a serviciilor comunitare de utilitate publica si care impun in sarcina operatorilor de servicii publice obligatia de a despagubi persoanele fizice si juridice pentru prejudiciile provocate din culpa, conform prevederilor legale.
Or, aceasta raspundere obiectiva, apartine domeniului raspunderii delictuale, iar transpunerea acestei raspunderi in contractul de prestari servicii nu o transforma intr-o obligatie contractuala ci apare ca o conditie necesara aplicarii unui statut legal.
Altfel spus, in masura in care fapta ilicita cauzatoare de prejudiciu nu se circumscrie obiectului contractului de furnizare si responsabilitatii operatorului astfel cum este delimitat expres in art. 2 din contract, raspunderea operatorului este antrenata in temeiul principiului general inscris in art. 998 C. civ., o obligatie care incumba fiecaruia de a nu pagubi (neminem laedere).
Curtea noteaza totodata ca sustinerile recurentei referitoare la inadmisibilitatea cumulului sau a dreptului de optiune intre cele doua raspunderi – contractuala sau delictuala -, corecte pana la un punct, sunt irelevante pentru cauza, deoarece faptul ilicit cauzator de prejudiciu, in mod evident nu poate fi atasat obiectului contractului de furnizare si relatiei dintre utilizator si operator astfel cum a fost delimitata expres, si in egala masura nu se situeaza la limita obligatiilor contractuale pentru a face dificila diferentierea intre cele doua forme de raspundere.
In alte cuvinte, operatorul nu s-a obligat contractual sa repare „orice prejudiciu produs de apa” utilizatorului, ci numai acele prejudicii rezultate din executarea necorespunzatoare a obiectului contractului astfel cum a fost delimitat.
Astfel, clauzele de la art. 9.9 si 9.11 din contractul de furnizare reglementeaza raspunderea operatorului pentru executarea necorespunzatoare a obligatiilor sale pe relatia contractuala cu utilizatorul, pentru celelalte prejudicii urmand a fi antrenata raspunderea obiectiva a operatorului ,,in conditiile legii” a obligatiei generale de a nu prejudicia.
Asa fiind, Inalta Curte constata ca solutia adoptata de prima instanta si mentinuta de instanta de apel nu este susceptibila de critica pe aspectul aplicarii gresite a legii (art.304 pct.9 C. proc. civ.).
Cu privire la celelalte doua motive de nelegalitate invocate – art. 304 pct. 7 si pct. 8 C. proc. civ. – subsumate exceptiei inadmisibilitatii actiunii, autorul recursului de limiteaza in a reproduce ipoteza textului de lege fara o argumentare pertinenta, iar din motivarea instantei de apel rezulta cu claritate ratiunile de fapt si de drept care au stat la baza solutiei pronuntate, astfel ca si sub acest aspect recursul se vadeste nefondat.
In sfarsit, prin critica formulata in subsidiar vizand fondul pretentiilor reclamantei, recurenta pune in discutie caracterul ilegal al constructiei proprietatea societatii reclamante precum si faptul ca procedura de remediere nu a fost completa din culpa reprezentantului reclamantei care s-a opus la compactarea pamantului care a astupat canalul, aspecte care tin de situatia de fapt si de probatoriile administrate de instantele devolutive si care scapa controlului de legalitate pe calea recursului, in conditiile in care atat prima instanta cat si instanta de apel au statuat motivat asupra acestor circumstante de fapt si a inexistentei vreunei cauze exoneratoare de raspundere a operatorului.
Pentru ratiunile mai sus infatisate, Inalta Curte, in temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat si a obligat recurenta, ca parte cazuta in pretentii, potrivit art. 274 C. proc. civ. la plata catre intimata a sumei de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata ocazionate de aceasta faza procesuala.