Partaj. Reclamantul a solicitat paratei (fosta sotie) restituirea unor sume reprezentand venituri din munca, dobandite in timpul casatoriei, printr-o actiune avand ca obiect plata nedatorata sau imbogatirea fara justa cauza
In cazul in care printr-o actiune avand ca obiect plata nedatorata sau imbogatirea fara justa cauza unul dintre fostii soti ii solicita celuilalt restituirea unor sume de bani, reprezentand venituri din munca – dobandite si depuse intr-un cont in timpul casatoriei – acesta nu are calitate procesuala activa, intrucat raporturile patrimoniale dintre soti intemeiate pe regimul comunitatii legale se caracterizeaza prin aceea ca bunurile dobandite de oricare dintre acestia sunt de la data dobandirii lor bunuri comune aflate in proprietate devalmasa, iar sistarea starii de devalmasie se realizeaza numai prin partaj.
Prin urmare, instanta nu poate restitui o creanta din patrimoniul unui sot in patrimoniul unui alt sot, prin intermediul procedurii platii nedatorate sau imbogatirii fara justa cauza intrucat, in realitate, ceea ce se pune in discutie este caracterul de bun comun sau propriu al unui bun sau eventual cota de contributie la dobandirea acestuia, daca este comun, or acest lucru nu se poate face decat in cadrul unui partaj, si nicidecum in cazul unei actiuni intemeiate pe dispozitiile art. 1342 C.civ.
Sectia a II-a civila, Decizia nr. 358 din 4 februarie 2015
Prin actiunea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti, Sectia a IV-a civila, sub nr. xx71/3/2013, reclamantul D.M. a chemat in judecata parata D.D., solicitandu-se obligarea acesteia la restituirea sumei de 1.250.000 lei, aflata in contul Z deschis la BCR SA, suma constituita din fondurile proprii ale reclamantului.
Prin sentinta civila nr. 42 din 20.01.2014, Tribunalul Bucuresti, Sectia a IV-a civila, a admis exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantului invocata de catre parata si a respins actiunea, ca fiind introdusa de o persoana fara calitate procesuala activa.
A apreciat tribunalul ca exceptia lipsei calitatii procesuale active este intemeiata pentru urmatoarele considerente:
Calitatea procesuala activa presupune o identitate intre persoana reclamantului si persoana care se pretinde titularul dreptului dedus judecatii.
Reclamantul, fiind cel care porneste actiunea, trebuie sa justifice atat calitatea procesuala activa, cat si pe cea pasiva prin indicarea obiectului cererii si a motivelor de fapt si de drept pe care se intemeiaza pretentia sa.
In speta dedusa judecatii, tribunalul a apreciat ca reclamantul nu are calitate procesuala activa, intrucat intre reclamant si parata nu exista nici un raport de drept material care sa poata fi transpus in plan procesual prin prezenta cerere.
Tribunalul a constatat ca reclamantul nu are calitate procesuala activa, intrucat, potrivit art. 1341 alin. (1) C. civ., cel care plateste fara a datora are dreptul la restituire. Potrivit art. 1342 C. civ., restituirea nu poate fi dispusa atunci cand, in urma cel care a primit-o cu buna-credinta a lasat sa se implineasca termenul de prescriptie ori s-a lipsit, in orice mod, de titlul sau de creanta sau a renuntat la garantiile creantei.
Or, in speta dedusa judecatii, tribunalul a apreciat ca reclamantul nu face dovada calitatii de creditor, intrucat suma de 1.250.000 lei nu poate fi solicitata prin procedura platii nedatorate sau a imbogatirii fara justa cauza, ci numai prin procedura partajului.
Potrivit art. 339 C. civ., bunurile dobandite in timpul regimului comunitatii legale de oricare dintre soti sunt, de la data dobandirii lor, bunuri comune in devalmasie ale sotilor, iar potrivit art. 357 in cadrul lichidarii comunitatii, fiecare dintre soti preia bunurile sale proprii, dupa care se va proceda la partajul bunurilor comune si la regularizarea datoriilor.
Totodata, potrivit art. 983 C. proc. civ., daca partile nu ajung la o intelegere sau nu incheie o tranzactie potrivit celor aratate la art. 982, instanta va stabili bunurile supuse impartelii, calitatea de coproprietar, cota parte ce se cuvine fiecaruia si creantele nascute din starea de proprietate comuna pe care coproprietarii le au unii fata de altii.
Dispozitii similare existau si in vechiul Cod al familiei, respectiv in vechiul cod de procedura civila.
In consecinta, tribunalul a apreciat ca reclamantul nu are calitate procesuala activa de a solicita restituirea unei sume de bani depusa intr-un cont in timpul casatoriei cu parata, intrucat raporturile patrimoniale dintre soti intemeiate pe regimul comunitatii legale se caracterizeaza prin aceea ca bunurile dobandite de oricare dintre acestia sunt de la data dobandirii lor bunuri comune aflate in proprietate devalmasa, iar sistarea starii de devalmasie se realizeaza numai prin partaj.
Prin urmare, instanta nu poate restitui o creanta din patrimoniul unui sot in patrimoniul unui alt sot, prin intermediul procedurii platii nedatorate sau imbogatirii fara justa cauza intrucat, in realitate, ceea ce se pune in discutie este caracterul de bun comun sau propriu al unui bun sau eventual cota de contributie la dobandirea acestui bun daca este comun, or acest lucru nu se poate face decat in cadrul unui partaj si nicidecum in cazul unei actiuni intemeiate pe dispozitiile art. 1342 C.civ.
Faptul ca s-a incheiat deja un act de partaj voluntar este irelevant in speta dedusa judecatii, intrucat acest act de partaj nu are ca obiect si suma solicitata prin prezenta actiune, iar in ipoteza in care exista alte bunuri care nu a facut obiectul partajului voluntar sau judiciar, pretentiile in legatura cu acestea se solutioneaza tot printr-un act de partaj judiciar sau voluntar si nicidecum pe o actiune de drept comun.
Impotriva sentintei primei instante a declarat apel reclamantul D.M., solicitand anularea hotararii atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Bucuresti.
Prin decizia civila nr. 389A din 1 octombrie 2014 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a III-a civila si pentru cauze cu minori si de familie, s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-reclamant D.M. impotriva sentintei civile nr. 42/20.01.2014, pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia a IV-a civila.
In motivarea acestei decizii, curtea de apel a retinut urmatoarele considerente:
Sub un prim aspect, s-a observat ca prin hotararea pronuntata in prima instanta, tribunalul a solutionat, respectand principiul disponibilitatii, actiunea cu care a fost investit de reclamant, aceea de restituire intemeiata pe plata nedatorata si pe imbogatirea fara justa cauza, pretentiile reclamantului avand ca temei juridic dispozitiile art. 1342 si urm. C. civ., potrivit propriilor sustineri din cuprinsul cererii de chemare in judecata si al cererii de apel.
Retinand ca solutia pronuntata de tribunal vizand lipsa calitatii procesuale active a reclamantului a fost justificata de constatarea ca acesta nu are calitatea de creditor al paratei, in sensul pe care il au in vedere dispozitiile art. 1341 si art. 1345 C. civ., instanta de apel a constatat ca hotararea primei instante este legala.
S-a retinut, sub un prim aspect, ca analiza indeplinirii cerintelor prevazute de art. 1341 C. civ. si care ar fi permis restituirea pretinsa de reclamant, trebuie sa aiba in vedere aspectul esential legat de natura specifica a raporturilor patrimoniale dintre cele doua parti, determinata de calitatea acestora de soti, pe perioada dobandirii sumelor de bani a caror restituire se solicita.
Din aceasta perspectiva, aspect retinut corect si de prima instanta, raporturile patrimoniale dintre soti intemeiate pe regimul comunitatii legale se caracterizeaza prin aceea ca bunurile dobandite de oricare dintre acestia sunt de la data dobandirii lor bunuri comune aflate in proprietate devalmasa, exceptia de la regula comunitatii de bunuri constituind-o categoria bunurilor proprii, limitativ prevazute de lege, atat in reglementarea instituita de Codul familiei, cat si in cea actuala, potrivit Codului civil.
Legat de cele doua categorii de bunuri amintite, curtea de apel a apreciat ca este necesar a fi lamurite anumite aspecte la nivel teoretic, ca raspuns la criticile din apel sub aspectul naturii de bun comun sau propriu a veniturilor obtinute din munca de unul dintre soti.
Solutia prevazuta expres in actuala reglementare data raporturilor de familie de Codul civil (la art. 341) este aceeasi cu solutia adoptata unanim de practica judecatoreasca si anterior, sub imperiul Codului familie, precum si de majoritatea doctrinei juridice. Argumentele in sustinerea unei astfel de teze aveau in vedere faptul ca veniturile obtinute din munca nu se numara printre exceptiile limitativ prevazute de art. 31 C. fam, ca aceste venituri sunt destinate sustinerii sarcinilor casatoriei, ca in situatia in care veniturile obtinute din munca ar fi considerate bun propriu, ar insemna ca in baza art. 31 lit. f) C. fam, ce reglementeaza subrogatia reala cu titlu universal, tot ce se procura cu aceste venituri sa fie bun propriu, concluzie de neadmis fata de natura si scopurile comunitatii de bunuri.
Pornind de la aceasta constatare de ordin teoretic, s-a observat, insa, ca prima instanta nu a transat disputa celor doua parti asupra caracterului de bun propriu ori comun al sumei de bani pentru care apelantul-reclamant solicita restituirea, ci a considerat ca, data fiind natura speciala a raporturilor dintre parti rezultata din calitatea de soti, pretentiile reclamantului nu pot fi analizate decat in cadrul unei cereri de partaj, si nu prin raportare la dispozitii legale privind plata nedatorata ori imbogatirea fara justa. Imprejurarea ca prima instanta a retinut ca aceste pretentii trebuie realizate in cadrul partajului, nu echivaleaza cu o calificare (chiar implicita) a sumelor de bani ce fac obiectul cererii ca fiind bun comun, astfel cum sustine fara temei apelantul, cata vreme in cuprinsul hotararii se arata ca pentru a restitui o creanta din patrimoniul unui sot in al celuilalt sot este necesara o analiza a caracterului de bun propriu sau comun. Or, s-a observat ca prima instanta a respins cererea tocmai retinand ca in cadrul actiunii cu care a fost investita o astfel de analiza nu se poate realiza.
Instanta de apel a constatat ca, sub acest aspect, aprecierea primei instante este corecta. Aceasta, tinand seama de raporturile patrimoniale ce au existat intre cele doua parti, care la momentul dobandirii sumei de bani a carei restituire se solicita si la cel al formularii cererii de chemare in judecata aveau calitatea de soti, fiindu-le aplicabile dispozitiile legale ce reglementeaza regimul comunitatii de bunuri, in conditiile in care cu privire la suma de bani pretinsa nu se face nicio referire in cuprinsul actului de partaj voluntar incheiat de parti in anul 2011, iar potrivit sustinerilor reclamantului, bunul a fost dobandit ca efect al unor acte incheiate anterior intrarii in vigoare a Codului civil.
Or, data fiind reglementarea sub imperiul caruia au fost dobandite sumele de bani ce fac obiectul cererii, ce prezuma caracterul de bunuri comune al bunurilor dobandite in timpul casatoriei si mandatul tacit reciproc al sotilor in legatura cu acestea, pretentia reclamantului de restituire a sumelor presupune, in conditiile in care parata sustine natura de bun comun al acestora, analizarea caracterului de bun comun sau propriu, analiza ce nu se poate face intr-o actiune cu caracter subsidiar, astfel cum este cea privind imbogatirea fara justa cauza sau plata nedatorata.
In consecinta, in raport de cele aratate, instanta de apel a constatat ca apelul nu este fondat.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul D.M., intemeiat pe dispozitiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitand admiterea acestuia, modificarea deciziei recurate in sensul admiterii apelului si anularii hotararii pronuntate de instanta de fond cu consecinta trimiterii cauzei spre continuarea judecatii la Tribunalul Bucuresti.
Recurentul-reclamant considera ca hotararea a fost data cu aplicarea gresita a legii avand in vedere faptul ca atat instanta de apel, cat si cea de fond au admis exceptia lipsei calitatii procesuale active, apreciind in mod nejustificat ca reclamantul nu are calitate procesuala activa pentru a formula o actiune in pretentii impotriva intimatei parate.
Sub un prim aspect, contesta calificarea gresita a sumelor de
bani ca fiind bunuri comune in sensul si ca analiza indeplinirii cerintelor prevazute de art. 1341 C. civ. si care ar fi permis restituirea catre reclamant, trebuie sa aiba in vedere aspectul esential legat de natura specifica a raporturilor patrimoniale dintre cele doua parti, determinata de calitatea acestora de soti, pe perioada dobandirii sumelor de bani a caror restituire este solicitata.
In primul rand, arata faptul ca este neintemeiata premisa in baza careia s-a retinut faptul nu exista nicio ipoteza in care un sot ar putea avea calitatea de creditor al celuilalt sot, singura posibilitate legala fiind partajul. O asemenea motivare nu poate fi primita, intrucat nu se poate sustine ca valorificarea unui drept, indiferent de natura acestuia intre soti sau intre fosti soti poate fi realizata exclusiv in temeiul unui partaj. Dimpotriva, exista o multitudine de situatii in care unul dintre soti poate solicita predarea unor bunuri sau plata unor sume de bani de catre celalalt sot, in baza unui alt temei juridic decat partajul.
De altfel, aceasta este si ratiunea pentru care legiuitorul a instituit un caz special de suspendare a prescriptiei, in cadrul art. 2532 pct. 1 C. civ., potrivit caruia „prescriptia nu incepe sa curga, iar, daca a inceput sa curga, ea se suspenda: i. intre soti, cat timp dureaza casatoria si nu sunt separati in fapt”.
Or, in cazul in care s-ar considera ca intre soti nu pot exista niciodata raporturi juridice obligationale ar insemna ca reglementarea articolului anterior mentionat ar fi inutila, dispozitia legala fiind inaplicabila.
Sintetizand, simpla imprejurare ca doua persoane au avut calitatea de soti, nu presupune in mod necesar ca singura modalitate in care acestea pot solicita una de la cealalta restituirea unor bunuri sau plata unor sume de bani o reprezinta partajul.
Partajul reprezinta modalitatea de sistare a starii de coproprietate, insa pot exista numeroase situatii, asa cum este si cea din speta, in care unul dintre soti are pretentii cu privire la un bun propriu, si nu cu privire la bunuri apartinand comunitatii devalmase a sotilor.
Ca atare, insasi premisa de la care porneste instanta este gresita, aceasta atragand dupa sine netemeinicia intregului rationament.
Sub al doilea aspect, considerentele instantei sunt nelegale si netemeinice, raportul de drept material izvorand din imbogatirea fara justa cauza a intimatei in dauna recurentului, aceasta reprezentand, potrivit art. 1165 coroborat cu art. 1345 si urm. C. civ., izvor de obligatii.
Astfel, recurentul-reclamant sustine ca a depus diverse sume de bani in contul deschis pe numele intimatei, direct sau indirect. Acesti bani nu au reprezentat in niciun caz o donatie sau o plata efectuata in executarea unor obligatii, operatiuni care ar fi putut justifica depunerea banilor. Ca atare, retragand imputernicirea pe care apelantul o avea asupra contului, intimata si-a insusit in mod fraudulos sume de bani ce nu ii apartineau cu niciun titlu.
Intr-o asemenea situatie, avand in vedere ca nu exista niciun raport juridic care sa justifice preluarea sumelor de bani apartinand recurentului – reclamant este evident ca ne aflam intr-o situatie de imbogatire fara justa cauza. Astfel, situatia descrisa in speta indeplineste perfect conditiile prevazute de art. 1345 C. civ., patrimoniul recurentului suferind o diminuare nejustificata, in favoarea patrimoniului intimatei, care s-a imbogatit fara justa cauza.
Prin urmare, raportul de drept material care a fost transpus in plan procesual rezida din chiar dispozitiile art. 1347 alin. (2) C. civ. care prevede ca „cel care s-a imbogatit este obligat la restituire” si consta in dreptul material la restituire al apelantului-reclamant nascut in temeiul imbogatirii fara justa cauza.
Sub al treilea aspect, pornind de la definitia doctrinara potrivit careia calitatea procesuala activa presupune existenta unei identitati intre persoana reclamantului si persoana care este titular al dreptului in raportul juridic dedus judecatii, recurentul-reclamant solicita sa se observe ca prima instanta in mod eronat a admis exceptia lipsei calitatii procesuale active, solutie mentinuta de instanta de apel.
In speta, determinarea calitatii procesuale active presupunea ca instanta sa verifice daca exista o identitate intre persoana reclamantului si persoana de la care provin sumele de bani aflate in contul deschis pe numele intimatei.
Or, daca ar fi facut aceasta analiza si nu s-ar fi limitat sa aprecieze lacunar ca intre recurent si intimata nu ar exista un raport de drept material, aspecte ce tin de fondul dreptului dedus judecatii, instanta ar fi constatat ca intreaga suma de bani provine din fondurile obtinute de apelant din exercitarea profesiei.
Prin urmare, instanta ar fi trebuit ca, dand eficienta dispozitiilor legale, sa constate ca exista identitate intre recurentul-reclamant si titularul dreptului de proprietate asupra sumelor de bani si, pe cale de consecinta, ar fi trebuit sa admita apelul, sa anuleze hotararea atacata si sa trimita cauza spre rejudecare.
Astfel cum s-a aratat in mod constant in doctrina vechiului Cod civil – aplicabil in speta avand in vedere ca actul in temeiul caruia au fost obtinute veniturile obtinute din munca si cele asimilate acestora nu sunt considerate ab initio bunuri comune, ci aceste bunuri isi pastreaza caracterul de bunuri proprii pana in momentul in care din ele s-ar achizitiona alte bunuri care pot fi comune sau proprii.
Cu alte cuvinte, s-a sustinut intemeiat ca salariul, precum si veniturile asimilate salariului, reprezinta un bun propriu din care se pot dobandi atat bunuri comune, cat si bunuri proprii. Prin urmare, aceste venituri nu devin, ipso facto, bunuri comune, calificarea lor facandu-se in functie de scopul utilizarii.
In speta, astfel cum reiese din inscrisurile depuse la dosarul cauzei, sumele de bani aflate in contul deschis pe numele intimatei au fost obtinute exclusiv din contributia recurentului-reclamant, provenind in exclusivitate din exercitarea activitatii profesionale.
Examinand decizia recurata prin prisma criticilor formulate si a actelor dosarului, Inalta Curte a constatat ca recursul nu este fondat, pentru urmatoarele considerente:
Motivul prevazut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizeaza lipsa temeiului legal al hotararii criticate sau aplicarea gresita a legii.
In ce priveste a doua ipoteza, care vizeaza aplicarea gresita a legii se constata ca recurentul-reclamant sustine ca instanta de apel a retinut in mod gresit ca reclamantul nu are calitate procesuala activa, deoarece intre soti pot exista raporturi obligationale, sumele de bani sunt proprii reclamantului, actiunea avand ca obiect imbogatirea fara justa cauza, nu are un caracter subsidiar si nu se impunea formularea unei actiuni avand ca obiect partajarea bunurilor comune.
Contrar sustinerilor recurentului, instanta de apel, confirmand solutia pronuntata de tribunal, a stabilit in mod corect faptul ca reclamantul nu are calitate procesuala activa, intrucat intre reclamant si parata nu exista niciun raport de drept material si nu se poate restitui o creanta din patrimoniul unui sot in patrimoniul celuilalt sot prin intermediul unei actiuni intemeiate pe art. 1342 C. civ.
Prin urmare, pentru ca o persoana sa aiba calitate procesuala activa pentru a putea exercita actiunea civila trebuie sa existe atat o identitate intre acesta si dreptul afirmat, insa chiar dreptul afirmat trebuie sa existe.
Instanta de apel a constatat cu justete ca reclamantul nu are calitatea de creditor al paratei, in sensul pe care il au in vedere dispozitiile art. 1341 si art. 1345 C. civ.
Recurentul-reclamant, in mod gresit, considera ca intre parti exista raporturi obligationale care duc la posibilitatea exercitarii unei astfel de actiuni. Astfel, acesta incadreaza sumele obtinute din veniturile din munca ca fiind bunuri proprii, ori pentru a exista raportul obligational de drept material invocat de reclamant era necesara, in prealabil, determinarea naturii bunurilor printr-o actiune in partaj.
Si sub acest aspect, curtea de apel in mod corect a considerat ca este necesar a se realiza o analiza a caracterului de bun propriu sau comun, tinand cont de raporturile patrimoniale care au existat intre cele doua parti, care aveau calitatea de soti, fiindu-le aplicabile dispozitiile legale ce reglementeaza regimul comunitatii de bunuri si in conditiile in care in cuprinsul actului de partaj voluntar incheiat de parti in anul 2011 nu se face nicio referire cu privire la suma pretinsa.
Intrucat reclamantul a solicitat paratei (fosta sotie) restituirea unor sume de bani reprezentand venituri din munca, dobandite in timpul casatoriei, printr-o actiune avand ca obiect plata nedatorata sau imbogatirea fara justa cauza, s-a constatat justificat faptul ca relatia de casatorie existenta intre parti in timpul tranzactionarii sumelor din cont, creeaza caracterul de subsidiaritate al unei actiuni avand un astfel de obiect.
Astfel, fara a se realiza partajarea bunurilor, sotii nu au calitatea de creditori unul fata de celalalt si nici nu pot solicita executarea vreunei creante pe care acestia ar considera-o exigibila.
Avand in vedere aceste considerente, Inalta Curte constata ca recursul este nefondat, iar solutia curtii de apel, de respingere a caii de atac, cu consecinta mentinerii sentintei prin care s-a respins actiunea ca fiind introdusa de o persoana fara calitate procesuala activa, a fost pronuntata cu respectarea dispozitiilor legale in materie, in sensul celor aratate in precedent.
In consecinta, in baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat, nefiind intrunite cerintele art. 304 pct. 9 din acelasi cod.