obligarea paratei sa recunoasca dreptul de proprietate al reclamantei cu privire la lacasul de cult

Reclamanta Parohia Romana Unita cu Roma Greco-Catolica Gilau a chemat in judecata pe parata Parohia Ortodoxa Romana Gilau I, solicitand obligarea paratei sa recunoasca dreptul de proprietate al reclamantei cu privire la lacasul de cult – biserica „Sf. Nicolae”, inscrisa in CF nr. 63 Gilau – nr. top vechi 393b, nr. top de comasatie 851 si nr. top nou 753, situata in localitatea Gilau, str. R., judetul Cluj, imobil de care reclamanta a fost deposedata abuziv prin efectul Decretului nr. 358/1948 ;

 

R O M A N I A
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
Sectia I civila

Decizia nr. 2154/2014Dosar nr. 138/117/2010*

Sedinta publica din 14 iulie 2014

Asupra cauzei de fata, constata urmatoarele:

Prin actiunea inregistrata pe rolul Tribunalului Cluj, sectia civila, la data de 6 ianuarie 2010, sub nr. 138/117/2010, reclamanta Parohia Romana Unita cu Roma Greco-Catolica Gilau a chemat in judecata pe parata Parohia Ortodoxa Romana Gilau I, solicitand:

– obligarea paratei sa recunoasca dreptul de proprietate al reclamantei cu privire la lacasul de cult – biserica „Sf. Nicolae”, inscrisa in CF nr. 63 Gilau – nr. top vechi 393b, nr. top de comasatie 851 si nr. top nou 753, situata in localitatea Gilau, str. R., judetul Cluj, imobil de care reclamanta a fost deposedata abuziv prin efectul Decretului nr. 358/1948;

– obligarea paratei sa predea neconditionat in posesia reclamantei lacasul de cult mentionat, in termen de 30 de zile de la ramanerea definitiva a sentintei ce se va pronunta in cauza si totodata sa se abtina de la orice acte de tulburare in posesie a acesteia pe viitor;

– obligarea paratei la plata unei amenzi civile de 50 RON/zi de intarziere, incepand cu data ramanerii definitive a hotararii ce se va pronunta in cauza si pana la data predarii efective in posesia reclamantei a bisericii „Sf. Nicolae” din comuna Gilau;

– obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.

Prin Sentinta civila nr. 854 din 20 octombrie 2011, Tribunalul Cluj, sectia civila a respins exceptia inadmisibilitatii actiunii si a admis in parte actiunea, iar in consecinta:

– a obligat parata sa recunoasca reclamantei dreptul de proprietate asupra imobilului biserica inscris in CF nr. 63 Gilau, nr. top vechi 393b, nr. top de comasatie 851 si nr. top nou 753, sa lase in deplina proprietate si pasnica folosinta reclamantei acest imobil si sa se abtina pe viitor de la orice act de deposedare sau tulburare.

– a respins celelalte pretentii ale reclamantei.

– a obligat parata sa achite reclamantei suma de 700 RON, cu titlu de cheltuieli de judecata.

Pentru a pronunta aceasta solutie, tribunalul a avut in vedere, in raport de prevederile art. 3 din Decretul-lege nr. 126 din 24 aprilie 1990, asa cum a fost modificat prin O.G. nr. 64/2004, aprobata prin Legea nr. 182/200, ca reclamanta a initiat inca din cursul anului 2005 dialogul de conciliere cu parata asupra problemei proprietatii lacasului de cult revendicat, dar demersurile sale nu s-au finalizat printr-o intelegere care sa fie agreata de ambele parti.

Insasi parata a recunoscut, conform sustinerilor de cuprinsul intampinarii, faptul ca au existat o serie de discutii si intalniri intre reprezentantii partilor, fara a se ajunge la un rezultat concret, comun acceptat.

Tribunalul a apreciat ca, imprejurarea ca procedura prealabila instituita de dispozitiile art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990, modificat prin O.G. nr. 64/2004, aprobata prin Legea nr. 182/2005, nu a fost in masura sa conduca la finalitatea avuta in vedere de legiuitor, nu poate impiedica accesul liber al reclamantei la justitie, deoarece ar fi contrar principiului consacrat in art. 21 din Constitutie, motiv pentru care exceptia inadmisibilitatii actiunii nu poate fi primita.

In ce priveste fondul cauzei, s-a retinut ca, potrivit inscrierilor din CF nr. 63 Gilau, nr. top 393b si CF nr. 63 Proiect Gilau, nr. top vechi 393b, nr. top de comasatie 851 si nr. top nou 753, imobilul cu destinatia biserica a fost proprietatea reclamantei.

In baza art. 1 din Decretul nr. 358/1948, potrivit inscrierii de sub B3, s-a intabulat dreptul de proprietate pe baza de lege in favoarea paratei Parohia Ortodoxa Romana din Gilau cu privire la imobilele de sub AI 1-6, A +1-2, asadar inclusiv asupra constructiei cu destinatia de biserica, obiect al prezentului litigiu.

Ulterior, conform inscrierii de sub Bl4, s-a radiat dreptul de proprietate inscris sub B3 in favoarea paratei, imobilele fiind reinscrise in favoarea reclamantei Parohia Romana Unita cu Roma Greco-Catolica Gilau.

Totodata, s-a constatat ca reclamanta figureaza ca proprietara asupra imobilului biserica inscris in CF nr. 52405 Gilau, provenita din conversia de pe hartie a CF nr. 63 Proiect Gilau, nr. top. 851, nr. top nou 753/1/C.

Constatand ca reclamanta este, la acest moment, proprietara tabulara a imobilului revendicat si apreciind ca preluarea imobilului de la reclamanta a avut caracter abuziv, nefacandu-se dovada respectarii prevederilor legale care, in epoca, stateau la baza trecerii lacasurilor de cult de la biserica greco-catolica la cea ortodoxa, tribunalul a admis actiunea in revendicare, inlaturand ca nedovedita sustinerea paratei potrivit careia, in prezent, imobilul ar fi altul decat cel care a fost preluat.

Impotriva acestei sentinte a declarat apel parata.

Prin Decizia civila nr. 51/A din 11 aprilie 2012, Curtea de Apel Cluj, sectia I civila a respins apelul paratei, ca nefondat, pentru urmatoarele considerente:

In raport de dispozitiile art. 3 alin. (1) si (2) din Decretul-lege nr. 176/1990, cu modificarile si completarile ulterioare, intentia legii este aceea de a inlesni solutionarea amiabila a situatiei juridice a lacasurilor de cult si caselor parohiale ce i-au apartinut bisericii greco-catolice, dar care, pe timpul regimului comunist, au trecut in stapanirea bisericii ortodoxe, calea actiunii in justitie fiind consacrata ca subsidiara, adica ingaduita numai atunci cand, in prealabil, s-a incercat potrivit legii solutionarea amiabila, insa aceasta nu s-a putut realiza.

Din prevederile partii finale a alin. (2) al art. 3, rezulta ca actiunea in justitie poate fi exercitata nu doar atunci cand comisia nu s-a putut intruni, ceea ce echivaleaza cu un refuz al rezolvarii amiabile a problemei in discutie, ci si in cazul in care comisia s-a intrunit, daca nu s-a putut ajunge la un acord asupra solutiei de rezolvare, astfel incat ambele parti sa fie multumite, acceptand fara rezerve o asemenea solutie. In aprecierea Curtii, este sugestiv faptul ca legiuitorul intrebuinteaza, in cuprinsul evocatelor prevederi legale, expresia „decizia nemultumeste una dintre parti”, lasand astfel a se intelege ca acordul, atunci cand se incheie, trebuie sa fie deplin, precis si foarte lamurit, deci cu vocatia de a stabili, consimtit de ambele parti, noua situatie juridica a lacasului de cult si/sau a casei parohiale vizate.

Doar intr-o asemenea ipoteza trebuie considerat ca niciuna dintre parti nu ar mai avea interes de a promova actiune in justitie, diferendul initial fiind inlocuit cu un desavarsit acord de vointe.

Per a contrario, cand o asemenea intelegere lipseste in totul sau, desi ea se realizeaza, nu stinge toate punctele litigioase existente, se impune concluzia ca partea interesata are dreptul de a deschide actiune in justitie, in concretizarea dreptului sau, fundamentat constitutional, de acces la justitie.

In procesul de fata, Curtea a avut in vedere ca reclamanta a depus la dosarul primei instante o serie de inscrisuri care atesta ca in mai multe randuri, incepand cu anul 2005, a invitat-o pe parata la discutii privitoare la lacasul de cult folosit de Parohia Ortodoxa Gilau I.

Inscrisuri privitoare la intentia de dialog a partilor au fost intocmite si in anul 2007, precum si in anul 2009, apelanta facand, in cuprinsul motivelor de apel, o referire speciala la procesul-verbal incheiat la data de 21 februarie 2009, sub nr. 11.

Potrivit apelantei, acest proces-verbal ar face dovada faptului ca intre parti s-a ajuns la un compromis, cu valoare de acord, ce respecta dorinta credinciosilor, in sensul ca Biserica Ortodoxa va sprijini ridicarea unui nou lacas de cult pentru Biserica Greco-Catolica, pe un teren oferit de comuna Gilau, in schimbul renuntarii la revendicarea vechiului lacas.

Examinand acest proces-verbal, Curtea a apreciat insa ca intre parti nu s-a ajuns la un veritabil acord, ca intelegere apta sa stinga divergentele existente, ci doar la o intelegere preliminara cu valoare generala, de principiu, ce ar fi trebuit urmata de altele care, punctual si detaliat, sa stabileasca in mod definitiv situatia juridica a lacasului de cult.

In cuprinsul procesului-verbal se afirma, intre altele, ca „in concluzie, Pr. S.P. (reprezentantul Parohiei Ortodoxe Gilau I, s.n.) a spus ca, in principiu, este de acord cu construirea unei noi biserici pentru greco-catolicii din Gilau, dar nu inainte ca greco-catolicii sa prezinte acel act notarial de renuntare definitiva asupra bisericii vechi sau a vreunui alt act care sa le confere linistea.”

Totodata, se arata in procesul-verbal si ca „Pr. P.T. (reprezentantul Parohiei Romane Unite cu Roma Greco-Catolice, s.n.) a spus ca si dansul accepta ideea construirii unei noi biserici, desi solutia il dezavantajeaza, dar ca a semna cine stie ce act notarial prin care sa declare ca Biserica Greco-Catolica a comunei Gilau renunta la vechiul lacas de cult sau a vreunui altfel de document similar, asa ceva nu este dansul abilitat sa semneze.”

Acelasi proces-verbal mentioneaza ca „Dialogul a luat sfarsit prin discutia dintre Pr. P.D.T. si domnul O.K., vice-primarul, in care Pr. T. se angaja ca nu va demara procedurile de deschidere a procesului daca pana la sfarsitul lunii martie va primi un raspuns favorabil din partea Consiliului Local al comunei Gilau. De data aceasta, Pr. T. a precizat ca asteapta un calendar clar, pe date precise, in care sa fie precizat cand se va semna protocolul de punere in posesie a terenurilor, cand se va trece efectiv la punerea in posesie etc.”

Toate cele de mai sus atesta, in aprecierea Curtii, ca partile au stabilit doar directiile de principiu utile incheierii in viitor a unui acord, fara a incheia insa o intelegere care sa asigure solutionarea completa si clara a pretentiilor reclamantei.

Declaratia martorului A.K., audiat de prima instanta, nu poate trimite la o alta concluzie, martorul invederand in mod explicit ca, in aprecierea sa, „se putea ajunge la o solutie amiabila si in acest moment se poate ajunge la o astfel de solutie”, precum si ca „Dupa intalnirea din 2009, reprezentantii ambelor biserici au plecat cu convingerea ca cu concursul consiliului local problema va fi rezolvata.”

Este limpede, asadar, ca martorul face vorbire nu despre faptul ca rezolvarea aspectelor litigioase s-ar fi realizat la intalnirea din data de 21 februarie 2009, ci despre posibilitatea ca in viitor, implicandu-se si Consiliul Local al comunei Gilau, sa se ajunga la rezolvarea situatiei dintre parti.

Astfel cum acelasi martor atesta, rezolvarea nu a intervenit, Consiliul Local al comunei Gilau nealocand, in vederea construirii unei noi biserici de catre reclamanta, suprafata de 4.300 mp teren acceptata initial, ci doar pe aceea de 1.000 mp (10 ari).

Dovada faptului ca intre parti nu s-a realizat, la 21 februarie 2009, o intelegere in sensul prevederilor art. 3 alin. (2) din Decretul-lege nr. 126/1990, este facuta si prin aceea ca la data de 21 decembrie a aceluiasi an, deci peste 10 luni, s-a incheiat un nou proces-verbal, in care se arata ca la noua incercare de conciliere directa stabilita pentru aceasta data, Parohia Ortodoxa Romana Gilau I nu a trimis niciun reprezentant si nici nu a comunicat vreun inscris prin care sa isi precizeze punctul de vedere.

Astfel fiind, Curtea a conchis ca erau intrunite conditiile legale pentru promovarea prezentei actiuni civile, fiind irelevanta intinderea culpei partilor in legatura cu nerealizarea unui acord, dupa cum fara relevanta este si neindeplinirea de catre Consiliul Local al comunei Gilau a obligatiilor asumate, cata vreme, in sensul legii, ceea ce prezinta importanta este doar realizarea unei intelegeri definitive si multumitoare pentru ambele biserici implicate.

In ce priveste fondul cauzei, Curtea a retinut, ca si prima instanta, ca reclamanta este inscrisa in CF nr. 63 Gilau, sub B + 14, ca proprietar tabular asupra imobilelor evidentiate in foaia de avere a acestei carti funciare, inscrierea reclamantei fiind consecutiva radierii dreptului de proprietate inscris sub B + 3 in favoarea Parohiei Ortodoxe Romane din Gilau.

Radierea dreptului de proprietate al paratei si intabularea celui al reclamantei s-au facut inca in anul 2007, in temeiul unor hotarari judecatoresti, sub B + 14, pana la data pronuntarii sentintei de catre Tribunalul Cluj in prezentul proces parata neintelegand sa conteste aceste inscrieri tabulare.

Pe cale de consecinta, reclamanta este intabulata ca proprietar desavarsit asupra imobilelor mentionate in foaia de avere, intre care se cuprinde si acela revendicat in prezentul litigiu.

In considerarea acestei situatii de carte funciara, dreptul de proprietate al reclamantei se situeaza sub protectia legii, protectie ce-i trebuie recunoscuta si asigurata pana cand dreptul sau ar ajunge sa fie radiat ori, in genere, sa nu ii mai apartina in conditiile pe care legea le stabileste.

Erorile de inscriere in cartea funciara, la care apelanta a facut referire in cuprinsul cererii de apel, ar putea fi analizate in cadrul unei actiuni in rectificare de carte funciara, apelanta promovand, de altfel, o asemenea actiune ulterior pronuntarii sentintei de catre Tribunalul Cluj, fara insa a fi fost solutionata pana in prezent.

Dreptul sau de proprietate fiind inscris in cartea funciara, reclamanta este prezumata proprietar, asa cum rezulta din prevederile art. 30 si art. 31 din Legea nr. 7/1996, in continutul lor in vigoare la data promovarii prezentei actiuni.

Desi apelanta pune in discutie opozabilitatea fata de ea a inscrierii facute in anul 2007 in favoarea reclamantei, este de observat ca inscrierea dreptului reclamantei s-a facut in relatie si ca o consecinta a radierii dreptului apelantei, invocandu-se hotarari judecatoresti in care partile de astazi au avut, de asemenea, calitatea de litigante, deci de participante la un proces finalizat prin hotarari ce le sunt, in limita dispozitiilor lor, opozabile.

Nu poate fi socotit intemeiat nici motivul de apel prin care se invoca optiunea pentru cultul religios ortodox a unui numar mare de credinciosi din localitatea Gilau (6437 in anul 2002), fata de numarul mic (72) al celor de rit greco-catolic, intrucat o asemenea distinctie nu este avuta in vedere de lege.

Sub acest aspect, Curtea a observat ca Decretul-lege nr. 126/1990 recunoaste Bisericii Romane Unite cu Roma (greco-catolice), prin art. 3 alin. (2), dreptul la actiune in justitie fara a conditiona examinarea pe fond a pretentiilor sale de apartenenta actuala a unui anumit numar de credinciosi la acest cult, in intentia legii aflandu-se adoptarea unor masuri cu caracter reparatoriu fata de o biserica pusa in situatia de a-si pierde lacasurile de cult si, in genere, bunurile printr-un act normativ al autoritatilor comuniste.

Or, cata vreme legea nu conditioneaza analiza pe fond a pretentiilor reclamantei de numarul ori proportia credinciosilor greco-catolici, vocatia ei reparatorie ignorand asemenea elemente de fapt, nici instantele de judecata, ca interprete ale legii, nu au dreptul sa distinga si sa conditioneze mai mult decat o face legea insasi.

Fara a nesocoti, in plan extrajuridic, rolul istoric, social si cultural pe care institutia bisericii l-a avut in cadrul fiecarei comunitati, Curtea a inteles insa a considera ca, in lipsa unei dispozitii a legii care sa impuna o solutionare a cauzei in sensul motivelor aratate la punctul III al cererii de apel, analiza legalitatii si temeiniciei prezentei actiuni nu ar putea fi facuta decat prin raportare la regulile de drept care, obisnuit, guverneaza regimul juridic al proprietatii.

Impotriva acestei decizii a declarat recurs parata.

Prin Decizia nr. 394 din 31 ianuarie 2013, Inalta Curte de Casatie si Justitie, sectia I civila a admis recursul paratei, a casat decizia recurata si a trimis cauza spre rejudecare la aceeasi instanta, sens in care a retinut urmatoarele:

Critica referitoare la solutia data exceptiei inadmisibilitatii actiunii este nefondata. Instanta de apel a apreciat in mod corect ca valoarea Procesului-verbal din 21 februarie 2009 nu poate fi aceea a unui acord care sa lamureasca definitiv situatia lacasului de cult.

Curtea de apel a facut o analiza detaliata a continutului acestui proces-verbal, pe care l-a corelat cu celelalte probe administrate (declaratia martorului A.K. si Procesul-verbal din 21 decembrie 2009), stabilind ca ceea ce s-a discutat intre parti la data de 21 februarie 2009 nu a reprezentat decat o intelegere preliminara, care a prefigurat o posibilitate de rezolvare a diferendului (asadar, o etapa in procedura de rezolvare pe cale amiabila, reglementata de art. 3 alin. (2) din Decretul-lege nr. 126/1990), posibilitate care, insa, nu s-a materializat, datorita faptului ca autoritatea administrativa locala, de a carei interventie depindea rezolvarea situatiei, nu a atribuit reclamantei terenul in suprafata pretinsa, necesara edificarii unui nou locas de cult.

Calificarea de catre recurenta a unora dintre elementele acestei intelegeri preliminare ca avand valoarea unor conditii rezolutorii este improprie. Astfel, recurenta sustine ca ar avea aceasta natura mentiunile din procesul-verbal referitoare la renuntarea de catre reclamanta la biserica veche, respectiv construirea efectiva a bisericii noi.

Pentru a fi in prezenta unei conditii, ca modalitate a actului juridic, ar fi trebuit sa existe si manifestarea de vointa neechivoca, in sensul nasterii, modificarii sau stingerii unui raport juridic, act de vointa care sa genereze drepturi si obligatii in beneficiul, respectiv in sarcina partilor contractante.

Or, in speta, procesul-verbal analizat nu contine decat consemnarea punctelor de vedere ale participantilor la intalnirea din 21 februarie 2009, fara a stabili in sarcina acestora obligatii a caror executare sa poata fi ceruta in temeiul principiului obligativitatii conventiilor si nici drepturi asupra lacasului de cult, care sa poata fi valorificate direct in temeiul pretinsei conventii.

Este adevarat ca reclamanta nu a contestat existenta procesului-verbal din 21 februarie 2009, insa nu i-a acordat aceeasi valoare juridica pe care o sustine recurenta. Pe tot parcursul procesului, reclamanta a sustinut constant ca incercarile de rezolvare a diferendului pe cale amiabila nu au dat rezultat, in ciuda discutiilor preliminare, ceea ce a si determinat promovarea actiunii in instanta.

Sustinerea recurentei in sensul ca exceptia inadmisibilitatii actiunii trebuia admisa chiar si in ipoteza lipsei unui acord, este nu numai contradictorie, in raport cu argumentele anterioare sustinute in motivarea recursului, prin care se tinde la dovedirea existentei unui acord, dar si contrara prevederilor tezei finale a art. 3 alin. (2) din Decretul-lege nr. 126/1990. Potrivit acestui text legal, „Daca la termenul stabilit pentru convocarea comisiei aceasta nu se intruneste sau daca nu se ajunge la nici un rezultat in cadrul comisiei ori decizia nemultumeste una dintre parti, partea interesata are deschisa calea actiunii injustitie, potrivit dreptului comun.”

Tot datorita continutului precis si clar al prevederii legale citate, Inalta Curte a gasit nefondata si critica referitoare la aplicarea gresita a prevederilor Decretului-lege nr. 126/1990, in ceea ce priveste exceptia inadmisibilitatii (motiv de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

Recurenta a sustinut (din nou, in mod contradictoriu fata de critica analizata in paragraful anterior) ca instanta de apel ar fi retinut in mod gresit ca actiunea formulata pe legea speciala ar fi admisibila chiar si in cazul existentei unui acord, fie el si partial, interpretare care ar goli de continut prevederile textului de lege care insista asupra prevalentei identificarii unei solutii amiabile care sa tina seama de dorinta credinciosilor.

Acest rationament al recurentei este vadit in contradictie cu litera si spiritul prevederilor actului normativ special, care deschid calea actiunii in justitie atat in situatia in care nu se ajunge la un acord, cat si in cazul in care „decizia nemultumeste una dintre parti.”

In ceea ce priveste criticile formulate impotriva solutiei date asupra fondului cauzei, Inalta Curte a constatat ca reclamanta si-a intemeiat actiunea in revendicare pe prevederile art. 480 C. civ. si Decretul-lege nr. 126/1990, prevalandu-se de calitatea de proprietara tabulara. Reclamanta a sustinut ca si-a reinscris dreptul de proprietate in cartea funciara asupra lacasului de cult in temeiul Sentintei civile nr. 5186/2006 a Judecatoriei Cluj-Napoca, definitiva si irevocabila.

Cu privire la aceasta inscriere, parata s-a aparat invocand nevalabilitatea operatiunii de carte funciara efectuata la pozitia B 14 in foaia de proprietate a CF nr. 63 Gilau, deoarece hotararea judecatoreasca invocata de reclamanta se refera la alte imobile, nu la cel in litigiu.

Instanta de apel a considerat ca o astfel de aparare nu poate fi valorificata in cadrul actiunii in revendicare, ci in cadrul unei actiuni in rectificare de carte funciara. Desi apelanta-parata a facut dovada ca este in curs de judecata o actiune cu un asemenea obiect (Dosarul nr. 31534/211/2011 al Judecatoriei Cluj-Napoca), instanta de apel a respins cererea apelantei-parate de suspendare a judecatii, cu motivarea ca actiunea in rectificare a fost promovata dupa pronuntarea sentintei primei instante in prezenta cauza.

Recurenta critica solutia instantei de apel, atat sub aspectul respingerii cererii de suspendare, dar si pe motiv ca instanta de apel a refuzat sa analizeze in cadrul acestui litigiu apararea sa referitoare la depasirea limitelor efectului Sentintei civile nr. 5186/2006 a Judecatoriei Cluj-Napoca cu ocazia efectuarii operatiunii de la pozitia B 14 in foaia de proprietate a CF nr. 63 Gilau.

Inalta Curte a considerat ca, prin respingerea cererii de suspendare a judecatii, parata este adusa in imposibilitatea de a-si valorifica aceasta aparare, deoarece dupa ramanerea irevocabila a solutiei de admitere a actiunii in revendicare in prezenta cauza, solutia ce ar urma a se pronunta in litigiul privind rectificarea cartii funciare ar deveni inutila.

In speta, erau indeplinite conditiile prevazute de art. 244 pct. 1 C. proc. civ., deoarece instanta investita cu cererea de rectificare a cartii funciare va stabili daca inscrierea efectuata in favoarea reclamantei in temeiul Sentintei civile nr. 5186/2006 a Judecatoriei Cluj-Napoca a fost facuta in limitele dispuse prin aceasta hotarare judecatoreasca sau, dimpotriva, prin depasirea acestora, asa cum sustine recurenta. In acest din urma caz, daca se va constata ca imobilul ce formeaza obiectul prezentei cauze nu a fost vizat de Sentinta civila nr. 5186/2006 a Judecatoriei Cluj-Napoca si ca radierea dreptului paratei, respectiv reinscrierea dreptului reclamantei, s-au efectuat de catre registratorul de carte funciara fara titlu (ceea ce ar avea drept consecinta rectificarea cartii funciare in sensul inlaturarii inscrierii neconforme), reclamanta nu ar mai putea sa-si intemeieze actiunea in revendicarea lacasului de cult pe inscrierea dreptului sau la pozitia B 14.

Faptul ca actiunea in rectificare a fost formulata ulterior pronuntarii sentintei de fond nu constituie un motiv de respingere a cererii de suspendare, in conditiile in care nu se constata exercitarea abuziva a dreptului de a formula aceasta actiune, ci partea incearca sa-si valorifice un drept in cadrul procesual indicat chiar in considerentele deciziei recurate.

Pe de alta parte, instanta de apel a retinut in mod gresit ca in cadrul actiunii intemeiate pe prevederile art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 nu prezinta relevanta vointa credinciosilor. Sintagma „potrivit dreptului comun”, cuprinsa in continutul art. 3 alin. (2) din Decretul-lege nr. 126/1990, nu poate avea semnificatia transformarii cererii de retrocedare reglementata de norma speciala intr-o cerere de revendicare de drept comun. Ca atare, investita cu o astfel de cerere, instanta nu poate ignora reglementarea speciala care stabileste drept criteriu de preferinta dorinta credinciosilor din comunitatea care detine bunurile. Instanta de apel nu a lamurit situatia de fapt cu privire la indeplinirea acestei cerinte.

Avand in vedere aprecierea gresita a instantei de apel cu privire la necesitatea suspendarii cauzei in conditiile art. 244 pct. 1 C. proc. civ., precum si nelamurirea situatiei de fapt cu privire la criteriul special al vointei credinciosilor, in temeiul art. 304 pct. 9 si art. 314 C. proc. civ., Inalta Curte a admis recursul paratei si a casat decizia recurata, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeasi instanta de apel. Respectand prevederile art. 315 C. proc. civ., instanta de apel va suspenda judecata pana la solutionarea irevocabila a litigiului avand ca obiect cererea paratei de rectificare a cartii funciare, inregistrata sub nr. 31534/211/2011 la Judecatoria Cluj-Napoca, urmand ca la reluarea judecatii apelului sa se aiba in vedere atat solutia irevocabila ce se va pronunta in respectivul litigiu, precum si reglementarea speciala care stabileste drept criteriu de preferinta dorinta credinciosilor.

In ceea ce priveste critica recurentei referitoare la nepronuntarea instantei de apel asupra argumentelor sale de la pct. III din motivele de apel (cele vizand aplicabilitatea in speta a prevederilor art. 37 si 38 din Decretul nr. 177/1948), Inalta Curte a constatat ca instanta de apel a retinut in finalul considerentelor deciziei recurate ca prezenta actiune este supusa regulilor care guverneaza regimul juridic al proprietatii, inlaturand astfel aplicabilitatea textelor de lege invocate de apelanta-parata. Recurenta nu a argumentat din punct de vedere juridic de ce ar fi gresit rationamentul instantei de apel privind inaplicabilitatea in speta a dispozitiilor Decretului nr. 177/1948, iar reiterarea de catre recurenta a aceleiasi critici din apel nesocoteste existenta judecatii anterioare si tinde la investirea instantei de recurs cu o analiza devolutiva a criticii din apel, ceea ce excede cadrului procesual al recursului.

In rejudecare, dosarul a fost inregistrat pe rolul Curtii de Apel Cluj sub nr. 138/117/2010*.

Prin Incheierea din 6 iunie 2013, instanta a dispus suspendarea judecarii dosarului pendinte, in temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., pana la solutionarea irevocabila a Dosarului nr. 2083/117/2013.

Prin Incheierea din 13 februarie 2014, instanta a dispus repunerea pe rol a cauzei, avand in vedere ca motivul pentru care judecarea apelului pendinte a fost suspendata in temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., respectiv solutionarea irevocabila a Dosarului nr. 2083/117/2013, nu mai subzista, acest dosar fiind solutionat in mod irevocabil prin Decizia civila nr. 3573 din 20 septembrie 2013 a Curtii de Apel Cluj.

Prin Decizia civila nr. 150/A din 13 februarie 2014, Curtea de Apel Cluj, sectia I civila a admis in parte apelul paratei si a schimbat in parte sentinta apelata, dupa cum urmeaza:

A respins actiunea formulata de reclamanta Parohia Unita cu Roma Greco-Catolica Gilau in contradictoriu cu parata Parohia Ortodoxa Romana Gilau 1, pentru recunoastere drept de proprietate.

A inlaturat din sentinta dispozitia referitoare la obligarea paratei la plata catre reclamanta a sumei de 700 RON, cu titlu de cheltuieli de judecata.

A mentinut dispozitiile din sentinta referitoare la respingerea exceptiei inadmisibilitatii si respingerea celorlalte pretentii ale reclamantei.

A obligat pe intimata-reclamanta sa plateasca apelantei-parate suma de 16.706,6 RON, cheltuieli de judecata in toate etapele procesuale, fond, apel si recurs.

Pentru a decide astfel, Curtea a retinut, in esenta, urmatoarele:

In sustinerea cererii de revendicare deduse judecatii, reclamanta s-a prevalat de calitatea sa de proprietar tabular, in CF nr. 63 Gilau, asupra imobilului cu nr. top vechi 393b, nr. top de comasatie 851, nr. top nou 753.

Potrivit cartii funciare nr. 63 Gilau, depusa in extenso, in xerocopie, la filele 7-10 dosar fond, sub B. 14 este intabulat dreptul de proprietate in favoarea Parohiei Romane Unite cu Roma Greco-Catolica Gilau, in baza Sentintei civile nr. 4473 din 26 aprilie 2004 a Judecatoriei Cluj-Napoca, a Deciziei civile nr. 794/A din 23 noiembrie 2006 a Tribunalului Cluj si a Deciziei civile nr. 187/R din 25 mai 2007 a Curtii de Apel Cluj, prin Incheierea de CF nr. 49601 din 9 iulie 2007, incheiere prin care s-a dispus, totodata, radierea dreptului de proprietate inscris sub B. 3, in favoarea Parohiei Ortodoxe Romane din comuna Gilau.

Sub B. 3 in aceeasi carte funciara, asupra imobilelor cu nr. top A+1-6, A+1-2, fusese intabulat, prin Incheierea de CF nr. 3162 din 30 octombrie 1950, dreptul de proprietate, cu titlu de drept lege, in temeiul art. 1 din Decretul nr. 358/1948, in favoarea Parohiei Ortodoxe Romane din comuna Gilau.

La baza intabularii dreptului de proprietate al reclamantei sub B. 14 au stat, asadar, hotararile judecatoresti mentionate in CF, respectiv Sentinta civila nr. 4473 din 26 aprilie 2004 a Judecatoriei Cluj-Napoca, Decizia civila nr. 794/A din 23 noiembrie 2006 a Tribunalului Cluj si Decizia civila nr. 187/R din 25 mai 2007 a Curtii de Apel Cluj.

Prin Sentinta civila nr. 4473 din 26 aprilie 2004 a Judecatoriei Cluj-Napoca, pronuntata in dosar nr. 803/2004, a fost respinsa actiunea extinsa, formulata de reclamanta Parohia Romana Unita cu Roma Greco-Catolica Gilau in contradictoriu cu paratii Parohia Ortodoxa Romana Gilau I, Parohia Ortodoxa Romana Gilau II si Consiliul Local al comunei Gilau, avand ca obiect constatarea ca imobilele teren padure, cu nr. top nou 2515, 2512, 5393 din CF nr. 63 combinat cu Proiect Gilau si cu nr. top nou 5370 din CF nr. 65 combinat cu Proiect Gilau, nu au trecut cu titlu in proprietatea paratelor de randul I, II, precum si rectificarea cartii funciare, prin radierea dreptului de proprietate al celor doua parate si reinscrierea imobilelor in favoarea reclamantei.

Aceasta sentinta a fost initial mentinuta prin Decizia civila nr. 1989/A din 10 septembrie 2004 a Curtii de Apel Cluj, pronuntata in Dosar nr. 9176/2004, prin respingerea apelului reclamantei, insa, ulterior, Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin Decizia civila nr. 5623 din 27 iunie 2005, pronuntata in Dosar nr. 20434/2004, a admis recursul reclamantei, a casat atat Decizia civila nr. 1989/A/2004, cat si Sentinta civila nr. 4473/2004, cu consecinta trimiterii cauzei spre rejudecare la Judecatoria Cluj-Napoca.

In rejudecare, prin Sentinta civila nr. 5186 din 22 iunie 2006 a Judecatoriei Cluj-Napoca, pronuntata in Dosar nr. 15547/2005, s-a admis in parte actiunea reclamantei Parohia Romana Unita cu Roma Greco-Catolica Gilau in contradictoriu cu aceiasi parati, Parohia Ortodoxa Romana Gilau I, Parohia Ortodoxa Romana Gilau II si Consiliul Local al comunei Gilau si, in consecinta, s-a constatat ca terenurile cu nr. top noi 2515, 2512, 5393 din CF nr. 63 Gilau si terenul cu nr. top nou 5370 din CF 65 Gilau au trecut fara titlu in proprietatea Parohiei Ortodoxe Romane din Gilau, dispunandu-se, totodata, rectificarea cartii funciare, in sensul radierii dreptului de proprietate al paratei Parohia Ortodoxa Romana din Gilau si reinscrierii dreptului de proprietate al reclamantei.

Prin Decizia civila nr. 794/A din 23 noiembrie 2006, pronuntata de Tribunalul Cluj in Dosar nr. 7658/211/2005 (nr. in format vechi 8193/2006), s-a admis in parte apelul declarat de parata Parohia Ortodoxa Romana Gilau impotriva sentintei nr. 5186/2006 a Judecatoriei Cluj-Napoca, care a fost schimbata in parte, in sensul admiterii exceptiei lipsei calitatii procesuale active a reclamantei Parohia Romana Unita cu Roma Greco-Catolica Gilau, in ceea ce priveste cererile privitoare la imobilul cu nr. top 5370 din CF nr. 65 Gilau combinat cu Proiect; a fost mentinut restul dispozitiilor sentintei apelate.

Prin Decizia civila nr. 1187/R din 25 mai 2007, pronuntata de Curtea de Apel Cluj in Dosar nr. 7658/211/2005, a fost admis recursul reclamantei Parohia Bisericii Greco-Catolice Gilau, a fost modificata Decizia recurata nr. 794/A/2006 a Tribunalului Cluj, in sensul respingerii apelului declarat de paratele Parohia Ortodoxa Romana Gilau I si II, cu consecinta mentinerii Sentintei nr. 5186/2006 a Judecatoriei Cluj-Napoca; a fost respins recursul declarat de parata impotriva aceleiasi decizii.

Prin urmare, in baza acestor hotarari judecatoresti a fost operata intabularea sub B. 14 a dreptului de proprietate al reclamantei de azi, Parohia Romana Unita cu Roma Greco-Catolica Gilau, insa rectificarea cartii funciare – desi a fost dispusa doar cu privire la imobilele cu nr. top noi 2515, 2512, 5393 din CF nr. 63 Gilau si terenul cu nr. top nou 5370 din CF nr. 65 Gilau – s-a operat cu privire la toate imobilele inscrise in CF nr. 63, inclusiv cu privire la imobilul cu nr. top vechi 393b, nr. top de comasatie 851, nr. top nou 753.

Prin Decizia civila nr. 117/A din 6 martie 2013, pronuntata de Tribunalul Cluj in Dosar nr. 2083/117/2013, a fost admis apelul declarat de reclamanta Parohia Ortodoxa Romana Gilau impotriva Sentintei civile nr. 23641 din 29 noiembrie 2012 a Judecatoriei Cluj-Napoca, pronuntata in Dosar nr. 31534/211/2011, care a fost schimbata, dupa cum urmeaza:

A fost admisa actiunea formulata de reclamanta Parohia Ortodoxa Romana Gilau in contradictoriu cu parata Parohia Romana Unita cu Roma Greco-Catolica Cluj si, in consecinta:

S-a constatat nulitatea absoluta a operatiunilor de carte funciara efectuate sub B. 14, in CF nr. 63 Gilau Proiect, in ceea ce priveste imobilul cu nr. de comasatie 851/1, nr. top nou 753/1, imobil transcris ulterior prin conversia pe hartie in cartea funciara nr. 52405 Gilau, provenite din cartea funciara nr. 63 Proiect Gilau, sub A 1 si A 1.1.

S-a dispus rectificarea inscrierilor efectuate in CF nr. 63 Gilau Proiect, sub B. 14, in ceea ce priveste nr. top de comasatie 851/1, nr. top nou 753/1, si in cartea funciara nr. 52405 Gilau, provenita din cartea funciara nr. 63 Proiect Gilau, sub A 1 si A 1.1, sub B. 2, in favoarea paratei.

S-a dispus restabilirea situatiei anterioare de CF in ceea ce priveste aceste imobile.

In esenta, la pronuntarea acestei solutii au fost avute in vedere prevederile art. 34 pct. 1 din Legea nr. 7/1996, retinandu-se ca reclamanta este indreptatita sa solicite pe cale directa rectificarea cartii funciare cata vreme, in mod gresit, in raport de hotararile judecatoresti anterior mentionate, s-a operat inscrierea de sub B. 14 din CF nr. 63 Gilau Proiect.

Decizia civila nr. 117/A din 6 martie 2013 a Tribunalului Cluj, pronuntata in Dosar nr. 2083/117/2013, a ramas irevocabila prin respingerea recursului paratei Parohia Romana Unita cu Roma Greco-Catolica Gilau, prin Decizia civila nr. 3573/R din 20 septembrie 2013 a Curtii de Apel Cluj, pronuntata in Dosar nr. 2083/117/2013.

In considerentele deciziei Curtii de Apel Cluj au fost retinute, in esenta, urmatoarele:

„Cu privire la motivul de recurs intemeiat pe dispozitiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., si prin care se critica, practic, solutia ce vizeaza fondul cauzei, Curtea constata ca acesta este nefondat, avand in vedere urmatoarele argumente:

Obiectul cererii introductive de instanta il constituie o actiune in rectificare de CF, intemeiata pe dispozitiile art. 33 – 35 din Legea nr. 7/1996, in redactarea in vigoare la data savarsirii operatiunilor de carte funciara, pe motiv ca inscrierile din cartea funciara nu mai sunt conforme nici cu incheierea care a stat la baza operatiunii de inscriere in CF si nici cu hotararile judecatoresti care constituie titlul pentru efectuarea acestor operatiuni, respectiv rectificarea CF nr. 63 Gilau, nr. top de comasatie 851/1, nr. top nou 753/1, imobil transcris ulterior prin conversie pe hartie in CF nr. 52405 Gilau.

Este stiut faptul ca actiunea in rectificare de CF, intemeiata pe dispozitiile art. 34 din Legea nr. 7/1996, este o actiune cu caracter accesoriu, care se grefeaza pe o actiune principala avand ca obiect, fie constatarea nulitatii titlului in baza caruia s-a facut inscrierea in CF a carei rectificare se solicita, fie restabilirea dreptului care a fost lezat prin respectiva inscriere in CF.

In speta, initial prin Sentinta civila nr. 854 din 20 octombrie 2011, pronuntata de Tribunalul Cluj in Dosar nr. 138/117/2010, a fost admisa in parte actiunea formulata de reclamanta Parohia Romana Unita cu Roma Greco-Catolica Gilau in contradictoriu cu parata Parohia Ortodoxa Romana Gilau I si, in consecinta, parata a fost obligata sa ii recunoasca reclamantei dreptul de proprietate asupra imobilului biserica inscris in CF nr. 63 Gilau, nr. top 393 b, nr. top de comasatie 851 si nr. top nou 753 si sa ii lase reclamantei in deplina proprietate si pasnica folosinta acest imobil.

Aceasta sentinta a ramas definitiva prin respingerea apelului paratei, prin Decizia civila nr. 51/A din 11 aprilie 2012 a Curtii de Apel Cluj, pronuntata in Dosar nr. 138/117/2010, insa, prin Decizia civila nr. 394 din 30 ianuarie 2013 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, pronuntata in Dosar nr. 138/117/2010, a fost admis recursul declarat de parata Parohia Ortodoxa Romana Gilau impotriva Deciziei civile nr. 51/A din 11 aprilie 2012 a Curtii de Apel Cluj, care a fost casata, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiasi instante (extras portal ICCJ).

Drept urmare, Sentinta nr. 854 din 20 octombrie 2011 nu este inca definitiva si irevocabila, astfel incat nu subzista in patrimoniul Parohiei Ortodoxe Romane Gilau I – pana la ramanerea definitiva si irevocabila a acestei sentinte – obligatia de a-i recunoaste Parohiei Romane Unite cu Roma Greco-Catolica Gilau dreptul de proprietate asupra imobilului ce a facut obiectul Dosarului nr. 138/117/2010, respectiv al prezentului dosar.

Dosarul nr. 7658/211/2005 viza alt numar topografic din CF nr. 63 Gilau, respectiv nr. top 5370, astfel incat hotararile pronuntate in acel dosar nu pot avea inraurire asupra solutiei din cauza pendinte.

Drept urmare, Curtea constata ca, in cauza, Tribunalul Cluj a pronuntat o solutie legala, in conformitate cu prevederile art. 34 din Legea nr. 7/1996 si art. 20 din aceiasi lege, recursul paratei, sub acest aspect, fiind nefondat.

Trimiterile recurentei la dispozitiile art. 2 din Decretul nr. 358/1948 si la Decretul-lege nr. 9/1989, in raport de obiectul cauzei pendinte, care este o rectificare tipica de CF, iar nu o cauza intemeiata pe Legea nr. 182/2005, sunt irelevante si nu pot constitui temei legal pentru admiterea recursului paratei”.

In raport de Decizia nr. 3573/R din 20 septembrie 2013 a Curtii de Apel Cluj, prin care a fost solutionat in mod irevocabil Dosarul nr. 2083/117/2013, Curtea a constatat ca dreptul de proprietate al reclamantei din prezenta cauza, Parohia Romana Unita cu Roma Greco-Catolica Gilau, asupra imobilului litigios, cu nr. top vechi 393b, nr. top de comasatie 851, nr. top nou 753, din CF nr. 63 Gilau, de sub B. 14, nu mai subzista, acesta fiind rectificat in conditiile art. 34 pct. 1 din Legea nr. 7/1996, conform celor anterior precizate.

Prin urmare, la acest moment, reclamanta Parohia Romana Unita cu Roma Greco-Catolica Gilau nu mai este titulara unui drept de proprietate asupra imobilului litigios cu nr. top vechi 393b, nr. top de comasatie 851, nr. top nou 753, din CF nr. 63 Gilau, imprejurare in raport de care aceasta nu mai poate, in conditiile art. 480 C. civ., sa revendice acest imobil de la parata.

Este stiut faptul ca actiunea in revendicare este acea actiune reala prin care reclamantul cere instantei de judecata sa i se recunoasca dreptul de proprietate asupra unui bun determinat si, pe cale de consecinta, sa-l oblige pe parat la restituirea posesiei bunului.

Actiunea in revendicare este o actiune reala, petitorie si imprescriptibila.

Este o actiune reala, deoarece poate fi introdusa impotriva oricarei persoane care incalca dreptul de proprietate, caracterul real explicandu-se prin aceea ca actiunea in revendicare insoteste, apara si se intemeiaza direct si nemijlocit pe dreptul de proprietate, drept opozabil erga omnes.

Este o actiune petitorie deoarece prin ea se pune in discutie, intr-un proces, insasi existenta dreptului de proprietate al reclamantului.

Asa se explica faptul ca reclamantul este indatorat sa faca dovada dreptului sau de proprietate asupra imobilului revendicat, iar obligarea paratului la a-i restitui reclamantului posesia bunului in litigiu, respectiv bunul revendicat, este doar o consecinta fireasca a admiterii actiunii in revendicare.

De principiu, actiunea in revendicare este imprescriptibila sub aspect extinctiv, intrucat aceasta nu se stinge oricat timp nu ar fi exercitata, ea stingandu-se doar odata cu stingerea insusi a dreptului de proprietate pe care il insoteste si il apara.

Din caracterul real si petitoriu al actiunii in revendicare rezulta cu evidenta faptul ca actiunea in revendicare poate fi introdusa doar de cel care este titularul dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat.

In speta, reclamanta Parohia Romana Unita cu Roma Greco-Catolica Gilau nu mai este proprietara tabulara asupra imobilului litigios, cu nr. top vechi 393 b, nr. top de comasatie 851, nr. top nou 753, din CF nr. 63 Gilau, dreptul de proprietate al reclamantei asupra acestui imobil fiind radiat ca urmare a rectificarii cartii funciare prin Decizia irevocabila nr. 3573/R din 20 septembrie 2013, pronuntata de Curtea de Apel Cluj in Dosar nr. 2083/117/2013.

Pe cale de consecinta, intrucat reclamanta nu mai este titulara dreptului de proprietate asupra imobilului litigios, este cert faptul ca aceasta nu mai poate uza cu succes de dispozitiile art. 480 C. civ., actiunea sa in revendicare impunandu-se a fi respinsa ca neintemeiata, sens in care sentinta fondului va fi reformata.

Vor fi mentinute celelalte dispozitii din sentinta, referitoare la respingerea exceptiei inadmisibilitatii si respingerea celorlalte pretentii ale reclamantei.

Cu privire la exceptia inadmisibilitatii, Curtea a constatat ca in mod legal aceasta a fost respinsa prin sentinta apelata, motivat pe urmatoarele considerente:

Parata a sustinut ca actiunea ar fi inadmisibila pe motiv ca nu s-a uzat de procedura prealabila reglementata de art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990, respectiv ca nu s-ar fi format o comisie mixta care sa incerce solutionarea amiabila a problemei lacasului de cult, tinand seama de dorinta credinciosilor care detin aceste bunuri.

Curtea a constatat ca aceasta exceptie nu este intemeiata, avand in vedere ca jurisprudenta recenta, atat a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, cat si a Curtii de Apel Cluj, a statuat in sensul ca: dispozitiile art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 nu se aplica doar procedurii in fata Comisiei Mixte Clericale, ci si in fata instantei de judecata; actiunea in revendicare intemeiata si pe dispozitiile art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 nu este una clasica, de drept comun, ci este una in revendicare speciala, ce trebuie sa tina cont de criteriile instituite de legea speciala, adica de dorinta credinciosilor; acest criteriu, al dorintei credinciosilor, este unul constitutional; restituirea bunurilor ce au apartinut Bisericii greco-catolice, fara a se face aplicarea art. 3 alin. (1) din Decretul-lege nr. 126/1990, respectiv fara a se tine seama de conditia impusa de acest text legal, aceea a optiunii majoritatii enoriasilor, a dorintei credinciosilor din comunitatile care detin aceste bunuri, ar aduce atingere stabilitatii si securitatii raporturilor juridice.

Prin urmare, chiar si instanta de judecata este abilitata sa verifice cerintele impuse de art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990, respectiv dorinta credinciosilor din comunitatile care detin aceste bunuri, verificarea acestei cerinte nefiind apanajul exclusiv si prealabil al Comisiei Mixte Clericale.

De altfel, prin decizia de casare pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie s-a impus instantei de rejudecare – statuare obligatorie pentru Curtea de Apel Cluj in rejudecarea apelului, conform art. 315 C. proc. civ. – „sa lamureasca situatia de fapt cu privire la criteriul special al vointei credinciosilor”.

Desi s-ar parea ca textul art. 3 alin. (1) din Decretul-lege nr. 126/1990 are in vedere strict „dorinta credinciosilor”, in realitate, singura maniera posibila de interpretare a acestei sintagme conduce la concluzia conform careia, prin aceasta sintagma, legiuitorul a avut in vedere numarul credinciosilor apartinand cultelor ce isi disputa un anume lacas de cult, respectiv, asa cum a statuat instanta suprema in decizia de casare, „criteriul special al vointei credinciosilor”.

Potrivit art. 3 alin. (1) din Decretul-lege nr. 126/1990, dorinta credinciosilor din comunitatea care detine bunurile constituie un criteriu de care se tine seama cu ocazia analizarii si stabilirii situatiei juridice a lacasurilor de cult si a caselor parohiale care au apartinut Bisericii Romane Unite cu Roma (greco-catolica) si care au fost preluate de Biserica Ortodoxa Romana.

Potrivit celor anterior aratate, din probatiunea administrata in cauza pe parcursul solutionarii acesteia in diferitele faze procesuale si completata apoi si in prezenta rejudecare, a rezultat ca numarul credinciosilor ortodocsi este semnificativ mai mare decat cel al credinciosilor greco-catolici.

Astfel, din Adeverinta nr. 166 din 11 februarie 2014, eliberata de Institutul National de Statistica – Directia Judeteana de Statistica Cluj, rezulta faptul ca la recensamantul populatiei si locuintelor din 2011, in comuna Gilau exista un numar de 6.421 credinciosi de religie ortodoxa si 87 credinciosi de religie greco-catolica, din care, in satul Gilau figureaza un numar de 4.900 credinciosi de religie ortodoxa, respectiv un numar de 83 de credinciosi de religie greco-catolica.

Prin urmare, Curtea a constatat ca, in aplicarea art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990, criteriul special al vointei credinciosilor opereaza in favoarea paratei-apelante din prezenta cauza.

Este adevarat ca intre cuvintele „numar” (al credinciosilor – n.r.) si „dorinta” (a credinciosilor – n.r.) nu se poate pune semnul egalitatii, acestea desemnand notiuni diferite.

Fara a pune un astfel de semn al egalitatii, Curtea a apreciat ca, in interpretarea art. 3 alin. (1) din Decretul-lege nr. 126/1990, numarul credinciosilor apartinand unui anumit cult este egal cu numarul dorintelor (credinciosilor – n.n.) potrivit carora un anumit lacas de cult ar trebui atribuit unui cult sau altuia.

Aceasta prezumtie deriva din imprejurarea ca in Romania libertatea religioasa este garantata prin Constitutie – art. 29, lege -art. 1, 2 din Legea nr. 489/2006 si Tratatele internationale la care Romania este parte.

Aceasta libertate se concretizeaza, printre altele, prin aceea ca orice persoana isi poate alege religia si isi poate schimba religia, fara nicio impiedicare din punctul de vedere al dreptului laic.

In aceste conditii, este evident ca o persoana, avand libertatea sa adere la orice religie doreste, va opta, va alege si va dori ca bunurile care servesc la practicarea si exercitarea cultului religios pe care l-a ales sa fie detinute de acel cult religios, pentru ca, alegand un anumit cult, sa il si poata practica (daca, si in limitele in care doreste, aceasta fiind o alta conotatie a notiunii de libertate religioasa, intrucat, chiar apartinand unui anumit cult religios, nicio persoana nu poate fi constransa sa si practice acel cult).

Prin Decretul-lege nr. 9/1989 a fost recunoscuta oficial Biserica Romana Unita cu Roma (greco-catolica), de la aceasta data credinciosii ortodocsi din Parohia Gilau I avand posibilitatea sa opteze pentru acest cult, prin trecere de la cultul ortodox la cel greco-catolic.

Nefacand aceasta optiune, se prezuma ca au dorit sa apartina in continuare cultului ortodox si, totodata, ca dorinta lor actuala in ceea ce priveste apartenenta lacasului de cult in litigiu este in sensul ca acesta sa apartina cultului ortodox.

Textul art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 a fost supus controlului de constitutionalitate, Curtea Constitutionala a Romaniei, prin Decizia nr. 23 din 27 aprilie 1993, publicata in M. Of. nr. 66 din 11 aprilie 1995, respingand „ca vadit nefondate, exceptiile de neconstitutionalitate a art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990, ridicate de catre Episcopia Romana Unita cu Roma (greco-catolica) din Cluj-Napoca, cu sediul in Cluj-Napoca, Str. M. nr. X, in Dosarul nr. 7967/1992 al Judecatoriei Cluj-Napoca si de catre Episcopia Romana Unita cu Roma (greco-catolica) Lugoj, cu sediul in Lugoj, str. I.P.B. nr. Y, in Dosarul nr. 64C/1993 al Tribunalului Judetean Timis”.

In acelasi sens s-a pronuntat Curtea Constitutionala si prin Decizia nr. 49 din 19 mai 1995, publicata in M. Of. nr. 224 din 29 septembrie 1995.

Pe cale de consecinta, Curtea a constatat ca acest criteriu prevazut de art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 trebuie si poate fi luat in considerare si de catre instanta de judecata, nu numai de catre comisia mixta clericala, iar imprejurarea ca, in speta, nu s-a facut dovada concilierii prealabile in fata acestei comisii, in nici un caz nu constituie un fine de primire a unei astfel de actiuni in revendicare.

Asa fiind, Curtea a constatat ca exceptia inadmisibilitatii este neintemeiata, impunandu-se a fi respinsa ca atare.

In temeiul art. 274 C. proc. civ., fata de caderea sa in pretentii, intimata Parohia Romana Unita cu Roma Greco-Catolica Gilau a fost obligata sa ii plateasca apelantei Parohia Ortodoxa Romana Gilau I suma de 16.706,6 RON, cheltuieli de judecata in toate etapele procesuale, in fond, in apel si in recurs, reprezentand: 3.100 RON onorariu avocatial aferent apelului obiect al Dosarului nr. 138/117/2010, suma justificata prin chitanta de plata nr. 235 din 9 ianuarie 2012, aferenta contractului de asistenta juridica nr. 3/2012; 1.860 RON onorariu avocatial pentru recursul obiect al Dosarului nr. 138/117/2010, suma justificata prin chitanta de plata nr. 257 din 6 iunie 2012, aferent Contractului de asistenta juridica nr. 24/2012; 2.480 RON, onorariu avocatial aferent recursului obiect al Dosarului nr. 138/117/2010, suma justificata prin chitanta de plata nr. 273 din 22 noiembrie 2012, aferent Contractului de asistenta juridica nr. 38/2012; suma de 678 RON, reprezentand contravaloare transport pentru deplasarea avocatului apelantei la Bucuresti in vederea sustinerii recursului in Dosar nr. 138/117/2010; suma de 628,60 RON, reprezentand tarif cazare in Bucuresti pentru reprezentantul apelantei; 3.100 RON, onorariu avocatial in Dosar nr. 138/117/2010 al Curtii de Apel Cluj, justificat prin chitanta de plata nr. 235 din 9 ianuarie 2012, aferent Contractului de asistenta juridica nr. 3/2012; 1.860 RON, reprezentand onorariu avocatial justificat prin Factura fiscala nr. 093 din 14 octombrie 2010 si prin Ordinul de plata nr. 1 din 18 octombrie 2010, aferente contractului de asistenta juridica nr. 44 din 14 octombrie 2010; 3.000 RON onorariu avocatial pentru avocatul P.Gh., in fata instantei de fond, din care suma de 1.000 RON justificata prin chitanta de plata nr. 477 din 2 februarie 2010, aferenta Contractului de asistenta juridica nr. 6 din 2 februarie 2010; suma de 1.200 RON, justificata prin chitanta de plata nr. 476 din 18 ianuarie 2010, aferenta Contractului de asistenta juridica nr. 5 din 18 ianuarie 2010; suma de 500 RON, justificata prin chitanta de plata 124 din 2 februarie 2010, aferenta Contractului de asistenta juridica nr. 2 din 2 februarie 2010 pentru avocat D.I.A., care s-a prezentat in substituirea avocatului P.Gh.; suma de 300 RON, justificata prin chitanta de plata nr. 123 din 18 ianuarie 2010, aferenta Contractului de asistenta juridica nr. 1 din 18 ianuarie 2010.

Aceasta din urma decizie a curtii de apel a fost atacata cu recurs, in termen legal, de catre reclamanta, care a invocat, in drept, motivele de nelegalitate prevazute de art. 304 pct. 7 si 9 C. proc. civ., in dezvoltarea carora a formulat urmatoarele critici:

  1. Prin considerentele Deciziei de casare nr. 394 din 31 ianuarie 2013 a ICCJ, a fost indrumata instanta de apel sa suspende cauza in baza art. 244 pct. 1 C. proc. civ., pana la solutionarea prin hotarare irevocabila a actiunii in rectificare de carte funciara promovata de Parohia Ortodoxa Gilau I.

Prin Sentinta civila nr. 23641/2012 pronuntata de Judecatoria Cluj-Napoca a fost respinsa actiunea in rectificare de carte funciara promovata de Parohia Ortodoxa Gilau I impotriva Parohiei Romane Unite cu Roma Greco-Catolica Gilau.

Impotriva acestei sentinte, reclamanta Parohia Ortodoxa Gilau I a declarat apel, dar in contradictoriu cu Parohia Romana Unita cu Roma Greco-Catolica Cluj, deci nu in contradictoriu cu partea care a avut calitatea de parata in prima faza procesuala.

In aceste circumstante, fata de Parohia Romana Unita cu Roma Greco-Catolica Gilau, sentinta pronuntata de instanta de fond a devenit irevocabila, iar intrucat procedura de judecata in faza apelului s-a desfasurat in contradictoriu cu o alta parata-intimata, decizia pronuntata in apel, respectiv Decizia civila nr. 117/2013 a Tribunalului Cluj, nu ii este opozabila, fiind lovita de nulitate absoluta din aceasta perspectiva.

Desi nu a fost parte in faza apelului, afland doar din zvon public, Parohia Romana Unita cu Roma Greco-Catolica Cluj a exercitat calea de atac a recursului, dar prin efectul Deciziei civile nr. 3573/R/2013 a Curtii de Apel Cluj, la data de 20 septembrie 2013 recursul a fost respins ca nefondat, astfel incat decizia data in apel in contradictoriu cu Parohia Romana Unita cu Roma Greco-Catolica Cluj a devenit irevocabila. Mentinerea acestei decizii de catre instanta de recurs nu poate avea, insa, ca efect asanarea nulitatii sale.

Constientizand aceasta realitate juridica, Parohia Ortodoxa Gilau I a formulat cerere de indreptare eroare materiala la data de 25 octombrie 2013, solicitand in baza art. 281 C. proc. civ. sa fie indreptata eroarea materiala din cuprinsul Deciziei civile nr. 117/A/2013 a Tribunalul Cluj, in sensul inlocuirii din intreg cuprinsul acestei decizii a Parohiei Romane Unita cu Roma Greco-Catolica Cluj cu Parohia Romana Unita cu Roma Greco-Catolica Gilau.

Cererea a fost admisa si prin incheierea data in camera de consiliu la data de 12 decembrie 2013, Tribunalul Cluj a dispus indreptarea erorilor materiale strecurate cu privire la denumirea intimatei in cuprinsul Deciziei civile nr. 117/A/2013 a Tribunalului Cluj, in sensul ca in tot cuprinsul deciziei, respectiv partea introductiva, considerente si dispozitiv, denumirea intimatei se va scrie corect Parohia Romana Unita cu Roma Greco-Catolica Gilau in loc de Parohia Romana Unita cu Roma Greco-Catolica Cluj.

Impotriva acestei incheieri, Parohia Romana Unita cu Roma Greco-Catolica Gilau a declarat recurs, care a primit termen de judecata la Curtea de Apel Cluj pentru data de 19 martie 2014.

Recurenta sustine ca la data de 13 februarie 2014, ca urmare a cererii de repunere pe rol a prezentului dosar, formulata de catre apelanta Parohia Ortodoxa Gilau I, a solicitat respingerea acestei cereri ca fiind prematur introdusa, tinand seama de faptul ca Decizia civila nr. 117/A/2013 a Tribunalului Cluj nu poate fi considerata irevocabila, in forma in care a fost corectata prin incheierea de indreptare a erorii materiale, pana la solutionarea recursului declarat impotriva acestei incheieri.

In mod nelegal aceasta cerere a fost respinsa de catre Curtea de Apel, incalcandu-se astfel indrumarea data de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie prin Decizia de casare nr. 394 din 31 ianuarie 2013.

In atare situatie, s-a solicitat instantei amanarea judecarii apelului pentru un termen ulterior datei de 19 martie 2014, cand urma a se judeca recursul declarat impotriva incheierii de indreptare a erorii materiale, dar si aceasta cerere a fost respinsa, instanta procedand la judecarea apelului.

Din aceasta perspectiva, decizia recurata este nelegala deoarece a fost pronuntata cu incalcarea dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Totodata, aceasta decizie este nelegala si sub aspectul nerespectarii indrumarii date de catre ICCJ prin Decizia de casare nr. 394/2013, privind suspendarea judecarii pricinii pana la solutionarea irevocabila a dosarului de rectificare de carte funciara. In opinia recurentei, acest dosar poate fi considerat solutionat irevocabil numai dupa solutionarea recursului la incheierea de indreptare eroare materiala deoarece, in functie de solutionarea acestui recurs, Decizia civila nr. 117/A/2013 ii va fi opozabila sau nu, respectiv va prezenta relevanta sau nu pentru solutionarea prezentului dosar.

  1. In mod nelegal, instanta de apel a statuat ca „dreptul de proprietate al reclamantei din prezenta cauza, Parohia Romana Unita cu Roma Greco-Catolica Gilau, asupra imobilului litigios ..nu mai subzista, acesta fiind rectificat in conditiile art. 34 pct. 1 din Legea nr. 7/1996″, in raport de Decizia nr. 3573/R/2013 a Curtii de Apel Cluj.

Statuand asupra inexistentei dreptului de proprietate al reclamantei, instanta de apel omite un aspect esential, anume ca prin Decizia nr. 3573/R/2013 a Curtii de Apel Cluj a fost confirmata decizia nr. 117/A/2013 a Tribunalului Cluj, in forma sa necorectata prin incheierea de indreptare a erorii materiale si ca, in acea forma, respectiva decizie nu era opozabila reclamantei care, datorita culpei apelantei Parohia Ortodoxa Gilau I, nu a avut calitate procesuala in faza apelului, care s-a judecat in contradictoriu cu Parohia Romana Unita cu Roma Greco-Catolica Cluj. In aceste circumstante, nulitatea deciziei data in apel (in dosarul de rectificare carte funciara) nu putea fi confirmata prin decizia data in recurs, astfel incat Decizia civila nr. 3573/R/2013 a Curtii de Apel Cluj, de care se prevaleaza instanta de apel in considerentele deciziei recurate, nu putea avea ca efect pierderea de catre reclamanta a dreptului de proprietate asupra lacasului de cult revendicat.

De subliniat ca, prin cererea de indreptare eroare materiala, Parohia Ortodoxa Gilau I nu a solicitat si indreptarea pretinsei erori materiale din continutul Deciziei nr. 3573/R/2013 (partea introductiva), astfel incat aceasta decizie nu putea sa aiba efect extinctiv al dreptului de proprietate al reclamantei asupra lacasului de cult.

Pe de alta parte, inscrierea unui imobil in CF nu are efect constitutiv de drepturi, ci numai efect de opozabilitate fata de terti.

Acest efect de opozabilitate se produce numai cu referire la inscrierile care au fost facute cu buna-credinta. Or, in cazul dat, asa cum a apreciat si Tribunalul Cluj prin Sentinta civila nr. 854/2011, „rezulta in mod evident ca preluarea imobilului de cult revendicat a avut loc in mod abuziv”, fara titlu, in conditiile Decretului-lege nr. 177/1948.

Instanta de apel a statuat in mod gresit ca, de vreme ce reclamanta nu mai este inscrisa in cartea funciara, nu poate uza de actiunea in revendicare a dreptului de proprietate cu privire la imobilul lacas de cult, deoarece in cazul dat art. 480 C. civ. nu mai primeste aplicare. Formuland aceasta apreciere, instanta de apel a interpretat si aplicat gresit art. 480 C. civ., deoarece acest text legal ocroteste dreptul de proprietate imobiliara indiferent daca titularul acestui drept este inscris sau nu in cartea funciara. Ceea ce conteaza in validitatea dobandirii dreptului de proprietate este validitatea titlului cu care a fost dobandit acel drept. Pe cale de consecinta, faptul ca in prezent reclamanta nu mai este inscrisa in cartea funciara nu are semnificatie cat priveste existenta dreptului sau de proprietate si validitatea lui cu privire la acest lacas de cult. Totodata, aceasta imprejurare nu prezinta nicio relevanta pentru a justifica validitatea pretinsului drept de proprietate asupra aceluiasi lacas de cult al Parohiei Ortodoxe Gilau I.

In cazul in care cu privire la acelasi bun imobil se invoca titluri de proprietate diferite, urmeaza a se proceda la compararea lor si a se da prioritate unuia dintre ele care este cel mai caracterizat, ceea ce in speta Curtea de Apel Cluj nu a realizat, pornind de la falsa prezumtie ca de vreme ce reclamanta nu mai figureaza in cartea funciara, dreptul acesteia de proprietate asupra lacasului de cult este inexistent.

  1. In mod nelegal a interpretat instanta de apel indrumarea data de Inalta Curte de Casatie si Justitie, cat priveste vointa credinciosilor din comunitatea care detine bunurile.

Dorinta credinciosilor nu poate fi raportata exclusiv la numarul acestora, in conditiile in care este stiut faptul ca, intr-o atare situatie, aceste actiuni ar fi inadmisibile de plano, Biserica Ortodoxa, prin prisma decretelor-lege adoptate si ulterior abrogate ca fiind abuzive, avand un numar mult mai mare de credinciosi decat Biserica greco-catolica, iar acest lucru nu are la baza tocmai vointa liber exprimata a credinciosilor.

Intentia legiuitorului nu a fost aceea de a se tine seama exclusiv de numarul credinciosilor, ci de a adopta masuri cu caracter reparatoriu fata de o biserica pusa in situatia de a-si pierde lacasul de cult si bunurile printr-un act normativ al autoritatilor comuniste, altfel insemnand ca analiza pe fond ar fi conditionata de numarul credinciosilor, respectiv proportia acestora, ceea ce legea nu reglementeaza, nici in mod expres si nici implicit.

Chiar in considerentele deciziei recurate se retine textual: „Este adevarat ca intre cuvintele numar si dorinta nu se poate pune semnul egalitatii, aceasta insemnand notiuni diferite fara a pune un astfel de semn al egalitatii, Curtea apreciaza ca, in interpretarea art. 3 alin. (1) din Decretul-lege nr. 126/1990, numarul credinciosilor apartinand unui anumit cult este egal cu numarul dorintelor credinciosilor potrivit carora un anumit lacas de cult ar trebui atribuit unui cult sau altuia”.

Din continutul acestui pasaj rezulta caracterul contradictoriu al motivarii deciziei recurate: pe de o parte, instanta de apel retine in mod corect ca nu se poate pune semnul egalitatii intre notiunea de „numar al credinciosilor” si „dorinta acestora”, iar, pe de alta parte, apreciaza ca „numarul credinciosilor este egal cu numarul dorintelor credinciosilor”.

Suntem in prezenta unei contradictii evidente care echivaleaza defacto cu o nemotivare a deciziei recurate si, deci, cu un motiv de nulitate absoluta a acestei decizii.

Pe de alta parte, Adeverinta nr. 166 din 11 februarie 2014 eliberata de catre Institutul National de Statistica – Directia Judeteana de Statistica Cluj, pe care instanta de apel o apreciaza in mod gresit ca fiind dovada vointei credinciosilor din comuna Gilau, nu poate avea o atare semnificatie, intrucat prin aceasta adeverinta se dovedeste doar numarul adeptilor cultului ortodox si, respectiv, numarul adeptilor cultului greco-catolic la nivelul anului 2011 si nicio dispozitie legala nu conditioneaza existenta dreptului de proprietate al unui cult asupra lacasului de cult de numarul adeptilor acelui cult din localitatea respectiva.

La dosar nu exista un alt inscris, de genul unui tabel prin care, sub semnatura, fiecare dintre aceste persoane sa-si exprime dorinta/punctul de vedere referitor la acest lacas de cult.

Potrivit art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990, „Situatia juridica a lacasurilor de cult si a caselor parohiale care au apartinut Bisericii Romane Unite cu Roma (greco-catolica) si au fost preluate de Biserica Ortodoxa Romana se va stabili de catre o comisie mixta, formata din reprezentanti clericali ai celor doua culte religioase, tinand seama de dorinta credinciosilor din comunitatile care detin aceste bunuri.”

Instanta de apel a interpretat gresit acest text legal (si implicit indrumarea data de ICCJ in temeiul acestui text legal cu privire la respectarea dorintei credinciosilor), considerand ca pentru a stabili aceasta vointa este suficient ca statistic sa se constate care este proportia intre numarul adeptilor cultului greco-catolic si respectiv numarul adeptilor cultului ortodox in fiecare localitate, ceea ce este contrar spiritului legii.

Daca legiuitorul ar fi dorit sa dea aceasta semnificatie dispozitiei legale mentionate, atunci prin aceasta dispozitie s-ar fi precizat: „tinand seama de numarul credinciosilor”.

Pe de alta parte, interpretarea acestui text trebuie facuta raportat la principiul libertatii religioase, pe care, de altfel, si instanta de apel il evoca in considerentele deciziei recurate, dar il interpreteaza gresit. Conform acestui principiu, fiecare persoana fizica este libera sa adere la un anumit cult religios. Dar aceasta nu inseamna ca legiuitorul a conditionat exercitarea de catre adeptii cultului greco-catolic a convingerilor lor religioase de vointa adeptilor cultului ortodox care, in cazul dat fiind numericeste net superior, ar avea dreptul sa-i impiedice pe cei dintai, numericeste inferiori, sa practice cultul religios la care au aderat.

Si aceasta cu atat mai mult cu cat desfiintarea cultului greco-catolic s-a facut abuziv de catre regimul comunist prin Decretul nr. 358/1948, iar reinfiintarea acestui cult, deci inlaturarea abuzului respectiv, s-a facut prin Decretul-lege nr. 9/1989, deci dupa 41 de ani, timp in care generatiile s-au schimbat, majoritatea adeptilor cultului greco-catolic din 1948 si pana in 1989 au incetat din viata prin efectul varstei biologice inaintate, iar noua generatie nici macar nu a avut posibilitatea sa cunoasca preceptele religioase ale cultului greco-catolic, fiind educata exclusiv in spiritul religiei ortodoxe.

In aceste conditii, sintagma „vointa credinciosilor din comunitatile care detin aceste bunuri” trebuie interpretata nu in sens numeric, raportat la adeptii cultului ortodox din acea localitate, ci in sensul daca in respectiva localitate exista adepti ai cultului greco-catolic sau nu, deoarece in cazul in care acesti adepti exista, respectarea libertatii religioase presupune crearea si pentru acesti adepti a acelorasi conditii pentru exercitarea cultului la care adera ca si majoritatii adeptilor cultului ortodox.

  1. In mod nelegal instanta de apel nu a coroborat dispozitiile legii speciale (art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990) cu reglementarile dreptului comun in materia ocrotirii dreptului de proprietate, ceea ce intr-o actiune in revendicare era indispensabil.

Actiunea in revendicare este actiunea civila reala prin care proprietarul care a pierdut posesia bunului sau cere restituirea acestuia de la posesorul neproprietar.

In cazul dat, titular al dreptului de proprietate asupra lacasului de cult nu este comunitatea adeptilor acestui cult din comuna Gilau, ci Parohia Greco-Catolica Gilau, ca persoana juridica, motiv pentru care inscrierea dreptului de proprietate asupra lacasului de cult in litigiu, in cartea funciara, s-a facut pe numele acestei Parohii, adica a reclamantei, ca subiect de drept.

De vreme ce reclamanta, in calitate de exponent al comunitatii greco-catolice din Gilau si, deci, de titular al dreptului de proprietate asupra lacasului de cult, are calitate procesuala activa in prezentul dosar, nu prezinta nicio importanta cati adepti ai cultului greco-catolic exista in comuna Gilau, iar existenta dreptului sau de proprietate asupra lacasului de cult nu mai poate fi conditionata de cerinta ca numarul adeptilor cultului greco-catolic pe care ii reprezinta sa fie egal sau superior adeptilor cultului ortodox din aceeasi comuna.

  1. In mod nelegal instanta de apel a acordat cheltuielile de judecata catre parata-apelanta Parohia Ortodoxa Gilau I, pentru toate fazele procesuale, in suma globala de 16.706,6 RON, din care 500 RON pentru doamna avocat D.I.A., care s-a prezentat in substituirea avocatului titular de la prima instanta, dl. avocat P.Gh.

Conform art. 40 din Legea nr. 51/1995 privind organizarea si exercitarea profesiei de avocat, „Avocatul este dator (..) sa se prezinte la fiecare termen la instantele de judecata sau la organele de urmarire penala ori la alte institutii, conform mandatului incredintat (..)”.

Potrivit art. 221 alin. (1) din Statut, avocatul titular, cel cu care clientul incheie contractul de asistenta juridica, este cel care este obligat sa isi asigure substituire printr-un alt avocat in conditiile in care nu se poate infatisa la unul dintre termenele de judecata stabilite de catre instanta de judecata si avocatul substituent nu are dreptul la un onorariu distinct din partea clientului. De altfel, in cuprinsul contractului de asistenta juridica nu exista nicio clauza prin care clientul sa-si asume obligatia de a achita in plus fata de onorariul pentru avocatul titular si un alt onorariu pentru eventualitatea cand acesta din urma, neputandu-se prezenta la proces, ar delega in substituire un alt avocat. Onorariul pentru prestatia avocatului substituent este o problema care se negociaza de catre acesta din urma cu avocatul titular. Aceasta este interpretarea ce trebuie data si care in mod constant este data art. 109 din Statutul profesiei de avocat.

In partea finala a considerentelor deciziei recurate, instanta de apel face o enumerare a sumelor de bani solicitate de catre apelanta cu titlu de cheltuieli de judecata si a documentelor justificative ale acestor sume. Prezumand ca apelanta este de buna-credinta, instanta de apel nu a verificat daca intr-adevar aceasta solicitare este corecta sau nu.

Daca ar fi facut o atare verificare, ar fi putut constata ca aceeasi suma de 3.100 RON, justificata prin chitanta nr. 235 din 9 ianuarie 2012, eliberata in baza contractului de asistenta juridica nr. 3/2012 in Dosar nr. 138/117/2010, a fost solicitata de 2 ori, fiind inclusa de catre Parohia Ortodoxa Romana Gilau in suma globala solicitata cu titlu de cheltuieli de judecata si acordata de instanta ca atare.

Un alt aspect neverificat de instanta de apel, cat priveste acordarea cheltuielilor de judecata, este urmatorul: la data de 18 ianuarie 2010, parata-apelanta incheie cu avocatul P.Gh. Contractul de asistenta juridica nr. 5 din 18 ianuarie 2010, avand onorariu avocatial in suma de 1.200 RON. La aceeasi data, incheie Contractul de asistenta juridica nr. 1 din 18 ianuarie 2010 cu avocat D.I.A. pentru onorariul de 300 RON, probabil in vederea substituirii de catre aceasta din urma a avocatului titular pentru cazul in care acesta nu se putea prezenta la un termen de judecata, cum de altfel s-a intamplat si in legatura cu alte 2 contracte de asistenta juridica incheiate cu aceiasi avocati.

Este vorba de Contractul de asistenta juridica nr. 6 din 2 februarie 2010, incheiat cu avocat P.Gh. pentru onorariul de 3.000 RON si de Contractul de asistenta juridica nr. 2 din 2 februarie 2010, deci incheiat la aceeasi data cu avocat D.I.A. – onorariu 500 RON – pentru substituirea avocatului P.Gh. in cazul in care acesta nu se va putea prezenta la vreun termen de judecata. Este evident ca incheierea contractelor de asistenta juridica cu avocat P.Gh. si D.I.A. nu era necesara in vederea substituirii avocatului titular, iar achitarea onorariului prevazut in aceste contracte nu putea fi acordat in mod legal cu titlu de cheltuieli de judecata paratei-apelante, pentru considerentele mai sus expuse.

Incheierea a doua contracte de asistenta juridica, cu acelasi avocat pentru acelasi dosar, la interval de numai 2 saptamani, cu 2 onorarii diferite, este lipsita de sens si de orice logica juridica intrucat vizeaza aceeasi prestatie avocatiala. Pe de alta parte, incheierea in aceeasi zi, 18 ianuarie 2010 si, respectiv, 2 februarie 2010, a unui contract cu avocatul titular si a altui contract cu avocatul substituent al celui dintai, cu onorariu distinct, nu poate justifica acordarea de catre instanta de judecata a onorariilor percepute de avocatul substituent. Totodata, o asemenea situatie ridica serioase semne de intrebare cu privire la executarea prestatiei juridice asumata de catre avocatul titular si, deci, legalitatea perceperii onorariului avocatial.

Niciunul dintre aceste aspecte nu a fost verificat de catre instanta de apel, care a acordat cu titlu de cheltuieli de judecata tot ceea ce parata-apelanta a solicitat si a dovedit cu chitante, indiferent daca acele pretinse cheltuieli aveau sau nu o justificare logica din punct de vedere juridic.

Procedand astfel, instanta de apel a incalcat prevederile art. 274 C. proc. civ., din economia carora rezulta ca instanta are nu numai facultatea, ci si obligatia sa cenzureze pretentiile partii referitoare la cheltuielile de judecata.

Intimata-parata a depus intampinare, solicitand respingerea recursului, cu cheltuieli de judecata. La intampinare, a anexat Decizia civila nr. 692/R din 26 martie 2014 a Curtii de Apel Cluj, sectia I civila, prin care a fost solutionat recursul impotriva incheierii de rectificare eroare materiala nr. 176/A/CC din 12 decembrie 2013 pronuntata de Tribunalul Cluj.

Examinand decizia recurata prin prisma criticilor formulate, Inalta Curte retine urmatoarele:

  1. Recurenta invoca incalcarea, de catre instanta de apel, a deciziei de casare, sub aspectul indrumarii de suspendare a cauzei pana la solutionarea irevocabila a actiunii in rectificare de carte funciara, pe motiv ca repunerea pe rol dupa suspendarea in baza art. 244 pct. 1 C. proc. civ. s-a facut mai inainte de solutionarea irevocabila a litigiului avand ca obiect rectificare de carte funciara, care, in opinia sa, ar fi presupus si solutionarea recursului la incheierea de rectificare eroare materiala privind decizia din apel data in acel litigiu.

Aceasta critica, susceptibila de incadrare in cazul de casare prevazut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. (iar nu in cel prevazut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., indicat prin cererea de recurs), este nefondata.

Astfel, contrar sustinerilor recurentei, dispunand repunerea cauzei pe rol in raport de Decizia civila nr. 3573/R din 20 septembrie 2013 a Curtii de Apel Cluj, instanta de apel a respectat decizia de casare pronuntata in primul ciclu procesual (Decizia nr. 394 din 31 ianuarie 2013 a ICCJ), prin care se statuase asupra necesitatii suspendarii judecatii pana la solutionarea irevocabila a litigiului de rectificare carte funciara, dar si dispozitiile art. 244 alin. (2) C. proc. civ., potrivit carora suspendarea va dainui pana cand hotararea pronuntata in pricina care a motivat suspendarea a devenit irevocabila. Aceasta deoarece, Decizia civila nr. 3573/R din 20 septembrie 2013 a Curtii de Apel Cluj, fiind pronuntata in recursul exercitat in litigiul de rectificare carte funciara si, deci, irevocabila potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., marcheaza solutionarea irevocabila a litigiului care a motivat suspendarea, neavand nicio relevanta pe acest aspect faptul ca recursul la incheierea de rectificare eroare materiala privind decizia din apel nu era inca solutionat la data cererii de repunere a cauzei pe rol.

In contextul aratat, corect instanta de apel nu a primit apararea recurentei privind prematuritatea cererii de repunere a cauzei pe rol si nici cererea de amanare a judecatii la un termen ulterior celui fixat pentru judecata recursului la incheierea de rectificare eroare materiala, neputandu-se retine ca in felul acesta i-ar fi incalcat dreptul la un proces echitabil. Si aceasta pentru ca un asemenea drept nu echivaleaza cu o solutie favorabila data cererilor partilor, ci presupune posibilitatea acestora de a deduce judecatii unei instante impartiale si independente pretentiile lor si de a se bucura, in procesul astfel declansat, de toate garantiile procesuale oferite de lege, ceea ce, in speta, s-a si intamplat, prin examinarea, de catre instanta de apel, a cererilor recurentei in raport de dispozitiile legale incidente.

In ce priveste solutia data recursului la incheierea de rectificare eroare materiala, aceasta dovada a fost facuta in prezenta etapa procesuala, sens in care s-a depus la dosar, de catre intimata-parata, odata cu intampinarea, Decizia civila nr. 692/R din 26 martie 2014 a Curtii de Apel Cluj, sectia I civila. Prin aceasta decizie s-a respins recursul declarat de parata Parohia Romana Unita cu Roma Greco-Catolica Gilau (recurenta-reclamanta in prezenta cauza) impotriva Incheierii civile nr. 176/A/CC din 12 decembrie 2013 a Tribunalului Cluj, confirmandu-se astfel solutia din aceasta incheiere privind indreptarea erorii materiale strecurate cu privire la denumirea intimatei in Decizia civila nr. 117/A din 6 iunie 2013 pronuntata de Tribunalul Cluj, in sensul ca in tot cuprinsul deciziei, respectiv parte introductiva, considerente si dispozitiv, denumirea intimatei se va scrie corect Parohia Romana Unita cu Roma Greco-Catolica Gilau, in loc de Parohia Romana Unita cu Roma Greco-Catolica Cluj. In consecinta, asertiunile recurentei potrivit carora judecarea apelului in litigiul de rectificare carte funciara nu s-ar fi facut in contradictoriu cu ea, ci cu un tert fata de raportul juridic din prima instanta si ca astfel decizia pronuntata in apel, respectiv Decizia nr. 117/A din 6 iunie 2013 a Curtii de Apel Cluj, nu i-ar fi opozabila, nu pot fi primite, fiind statuat prin hotarare judecatoreasca irevocabila, care se opune cu putere de lucru judecat recurentei, ca mentionarea in Decizia civila nr. 117/A din 6 iunie 2013 a Curtii de Apel Cluj, ca intimata, a Parohiei Romane Unite cu Roma Greco-Catolica Cluj, in loc de Parohia Romana Unita cu Roma Greco-Catolica Gilau, cum era corect, este o simpla eroare materiala, ce a fost rectificata in baza art. 281 C. proc. civ.

  1. Contrar sustinerilor recurentei, instanta de apel a retinut corect ca dreptul de proprietate al acesteia asupra lacasului de cult revendicat nu mai subzista, raportat la Decizia civila nr. 3573/R/2013 a Curtii de Apel Cluj, criticile in acest sens nefiind fondate, din perspectiva cazului de modificare prevazut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin Decizia civila nr. 3573/R/2013 a Curtii de Apel Cluj s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de parata Parohia Romana Unita cu Roma Greco-Catolica Gilau (recurenta in prezenta cauza) impotriva Deciziei civile nr. 117/A din 6 martie 2013 a Tribunalului Cluj, care a devenit astfel irevocabila. Or, prin aceasta din urma decizie, rectificata in procedura art. 281 C. proc. civ., prin Incheierea civila nr. 176/A/CC din 12 decembrie 2013 a Tribunalului Cluj, irevocabila prin Decizia civila nr. 692/R din 26 martie 2014 a Curtii de Apel Cluj, s-a admis apelul declarat de reclamanta Parohia Ortodoxa Romana Gilau I impotriva Sentintei civile nr. 23641 din 29 noiembrie 2012 pronuntata de Judecatoria Cluj-Napoca, pe care a schimbat-o in sensul ca a admis actiunea formulata de reclamanta Parohia Ortodoxa Romana Gilau I impotriva paratei Parohia Romana Unita cu Roma Greco-Catolica Gilau si, in consecinta: a constatat nulitatea absoluta a operatiunilor de carte funciara efectuate sub B 14 in CF 63 Gilau Proiect in ceea ce priveste imobilul cu nr. de comasatie 851/1, nr. topo nou 753/1, imobil transcris ulterior prin conversia pe hartie in CF 52405 Gilau provenita din CF 63 Proiect Gilau, sub A. I si A. 1.1; a dispus rectificarea inscrierilor efectuate in CF 63 Gilau Proiect, sub B 14, in ceea ce priveste nr. topo de comasatie 851/1, nr. topo nou 753/1 si in CF 52405 Gilau provenita din CF 63 Proiect Gilau, sub A. 1 si A. 1.1 sub B 2 in favoarea paratei; a dispus restabilirea situatiei anterioare de CF, in ce priveste acest imobil inscris actualmente in CF 52405 Gilau provenita din CF 63 Gilau Proiect, in favoarea proprietarului anterior inscris sub B 3 in CF 63 Proiect Gilau, Parohia Ortodoxa Romana Gilau I. In motivarea acestei solutii, instantele de apel si recurs au retinut ca inscrierea in CF a dreptului de proprietate al Parohiei Romane Unite cu Roma Greco-Catolica Gilau asupra imobilului litigios este gresita, deoarece acest imobil nu a fost cuprins in titlul de care s-a prevalat partea la inscriere, respectiv Sentinta civila nr. 5186/2006 a Judecatoriei Cluj-Napoca, iar temeiul pentru care se respinsese in prima instanta actiunea in rectificare de CF, acela ca paratei Parohia Romana Unita cu Roma Greco-Catolica Gilau i s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra imobilului litigios prin hotarare judecatoreasca definitiva, respectiv Sentinta civila nr. 854/2011 pronuntata de Tribunalul Cluj in Dosarul nr. 138/117/2010, nu mai subzista, in conditiile in care decizia din apel prin care respectiva sentinta ramasese definitiva a fost casata cu trimitere spre rejudecare, prin Decizia nr. 394/2013 a ICCJ, urmare a admiterii recursului declarat de Parohia Ortodoxa Romana Gilau.

Rezulta ca, fata de solutia irevocabila din litigiul avand ca obiect rectificare carte funciara, in mod corect instanta de apel a retinut ca recurenta nu mai este proprietara tabulara asupra imobilului revendicat in prezenta cauza, in conditiile in care s-a constatat nulitatea operatiunii de inscriere in cartea funciara, in favoarea sa, a dreptului de proprietate asupra acestui imobil, cu consecinta rectificarii acestei inscrieri si restabilirii situatiei anterioare de carte funciara, in favoarea proprietarului anterior, Parohia Ortodoxa Romana Gilau I.

Sustinerile recurentei, potrivit carora Decizia civila nr. 3573/R/2013 a Curtii de Apel Cluj nu poate avea ca efect pierderea de catre ea a dreptului de proprietate asupra lacasului de cult revendicat, cat timp prin aceasta s-a confirmat Decizia civila nr. 117/A/2013 a Tribunalului Cluj, in forma sa necorectata prin incheierea de indreptare a erorii materiale, forma in care respectiva decizie nu i-ar fi opozabila, nu pot fi primite.

Asa cum s-a aratat deja, prin Decizia civila nr. 3573/R/2013 a Curtii de Apel Cluj, pronuntata in recursul exercitat de catre Parohia Romana Unita cu Roma Greco-Catolica Gilau, s-a statuat asupra gresitei inscrieri pe numele acesteia, in cartea funciara, a dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat in prezenta cauza, or modalitatea in care instanta de recurs da dezlegare unui aspect litigios se impune, fara posibilitatea de a fi contrazisa, intr-o noua judecata. Este vorba de maniera in care se repercuteaza efectul pozitiv al lucrului judecat (art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ.), in sensul ca statuarile unei hotarari judecatoresti irevocabile se impun deopotriva, partilor si instantelor ulterioare, care nu pot ignora efectele unei judecati anterioare, ce a transat irevocabil un aspect al litigiului.

Cum potrivit art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ., in relatia dintre parti, prezumtia lucrului judecat are caracter absolut, inseamna ca ceea ce s-a dezlegat jurisdictional intr-un prim litigiu va fi opus partilor din acel litigiu, fara posibilitatea dovezii contrarii din partea acestora, intr-un proces ulterior, care are legatura cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja solutionat.

Prin urmare, recurenta Parohia Romana Unita cu Roma Greco-Catolica Gilau, parte si in judecata finalizata prin Decizia irevocabila nr. 3573/R/2013 a Curtii de Apel Cluj, nu poate ignora statuarile din aceasta decizie facute in legatura cu modalitatea de inscriere in CF a dreptului sau de proprietate asupra lacasului de cult revendicat in prezenta cauza, sub motiv ca in decizia din apel, confirmata prin Decizia nr. 3573/R/2013 a Curtii de Apel Cluj, intimata nu a figurat ea, ci un tert fata de raportul juridic din prima instanta – Parohia Romana Unita cu Roma Greco-Catolica Cluj. De altfel, asa cum s-a aratat in analiza primului motiv de recurs, mentionarea in decizia din apel (Decizia civila nr. 117/A din 6 iunie 2013 pronuntata de Tribunalul Cluj), ca intimata, a Parohiei Romane Unite cu Roma Greco-Catolica Cluj, in loc de Parohia Romana Unita cu Roma Greco-Catolica Gilau, cum era corect, este o simpla eroare materiala, care a fost indreptata in procedura reglementata de art. 281 C. proc. civ., prin Incheierea civila nr. 176/A/CC din 12 decembrie 2013 a Tribunalului Cluj, irevocabila prin Decizia civila nr. 692/R din 26 martie 2014 a Curtii de Apel Cluj.

In concluzie, instanta de apel a retinut in mod corect, raportat la Decizia civila nr. 3573/R/2013 a Curtii de Apel Cluj, ca reclamanta Parohia Romana Unita cu Roma Greco-Catolica Gilau nu mai este proprietara tabulara a imobilului litigios, situatie fata de care ea nu poate triumfa in actiunea in revendicare fundamentata pe dispozitiile art. 480 C. civ., impunandu-se astfel ca aceasta actiune sa fie respinsa, ca neintemeiata.

Sustinerilor recurentei privitoare la calitatea sa de proprietara asupra imobilului revendicat chiar si ulterior radierii dreptului sau din cartea funciara, sub motiv ca inscrierea unui imobil in cartea funciara nu are efect constitutiv de drepturi, ci numai efect de opozabilitate fata de terti, sunt neintemeiate.

In primul rand, este de mentionat ca reclamanta insasi si-a fundamentat actiunea in revendicarea lacasului de cult pe inscrierea dreptului sau in cartea funciara.

In al doilea rand, in absenta inscrierii in cartea funciara, reclamanta nu se poate legitima ca titular al dreptului de proprietate asupra imobilului litigios, spre a-l putea revendica cu succes, intrucat in situatia imobilelor din regiunile de carte funciara unde functioneaza regimul real de publicitate, cum este si cazul celui in litigiu, actiunea in revendicare se intemeiaza pe inscrierile operate in cartea funciara, titularul dreptului inscris putand opune dreptul sau oricarei persoane care pretinde un drept real, indiferent de titlul pe care il detine, daca acesta din urma nu are inscris dreptul in cartea funciara.

In speta, reclamanta nu mai este inscrisa in CF cu imobilul litigios, dreptul sau asupra acestui imobil fiind radiat ca urmare a rectificarii cartii funciare, prin Decizia civila nr. 11//A din 6 martie 2013 a Tribunalului Cluj, irevocabila prin Decizia civila nr. 3573/R din 20 septembrie 2013 a Curtii de Apel Cluj. Prin aceste hotarari judecatoresti s-a dispus si restabilirea situatiei anterioare de CF, in favoarea proprietarului anterior inscris, Parohia Ortodoxa Romana Gilau, parata din prezenta cauza.

Inscrierea paratei in CF a avut loc in anul 1950, cu titlu de lege, in temeiul art. 1 din Decretul nr. 358/1948, o atare inscriere, facuta sub imperiul Decretului-lege nr. 115/1938, avand, conform art. 17 din acest act normativ, efect constitutiv de drept, iar conform art. 32 alin. (1) din acelasi act normativ, persoana al carei drept este inscris este prezumata a fi titulara acelui drept pana la rectificarea de CF.

In consecinta, intrucat inscrierile de CF nu o atesta pe reclamanta ca titulara a dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat, in mod corect s-a apreciat, de catre instanta de apel, ca aceasta nu a facut dovada dreptului sau de proprietate, dispunand, in consecinta, respingerea actiunii in revendicare, ca neintemeiata, in aplicarea corecta a dispozitiilor art. 480 C. civ.

  1. Recurenta a imputat instantei de apel ca a interpretat gresit dispozitiile art. 3 alin. (1) din Decretul-lege nr. 126/1990 privind vointa credinciosilor si indrumarea din decizia de casare relativa la aceasta chestiune, raportand dorinta credinciosilor exclusiv la numarul acestora. Totodata, a invocat contradictorialitatea motivarii pe acest aspect si aplicarea gresita a dispozitiile art. 3 alin. (1) din Decretul-lege nr. 126/1990.

Nici una dintre aceste critici nu este fondata.

Astfel, prin decizia de casare pronuntata in primul ciclu procesual al cauzei, Decizia nr. 394 din 31 ianuarie 2013 a ICCJ, s-a impus instantei de trimitere ca la reluarea judecatii apelului sa aiba in vedere si reglementarea speciala care stabileste drept criteriu de preferinta dorinta credinciosilor, respectiv dispozitiile art. 3 alin. (1) din Decretul-lege nr. 126/1990, fara insa a face vreo consideratie privind modul de interpretare a acestor dispozitii legale, in ceea ce priveste sintagma „dorinta credinciosilor”.

Asa fiind, nu se poate imputa instantei de trimitere ca a incalcat decizia de casare si, implicit, dispozitiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., prin interpretarea data dispozitiilor art. 3 alin. (1) din Decretul-lege nr. 126/1990, a caror aplicare la speta a fost impusa prin decizia de casare. Pe cale de consecinta, din aceasta perspectiva nu sunt intrunite cerintele cazului de casare prevazut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

De asemenea, nu se poate imputa instantei de trimitere nici ca a interpretat gresit dispozitiile art. 3 alin. (1) din Decretul-lege nr. 126/1990, raportand dorinta credinciosilor apartinand unui anumit cult religios la numarul acestora, sub acest aspect nefiind incident cazul de modificare prevazut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, potrivit art. 3 alin. (1) Decretul-lege nr. 126/1990, situatia juridica a lacasurilor de cult si a caselor parohiale care au apartinut Bisericii Romane Unite cu Roma (greco-catolica) si au fost preluate de Biserica Ortodoxa Romana se va stabili de catre o comisie mixta, formata din reprezentanti clericali ai celor doua culte religioase, tinand seama de dorinta credinciosilor din comunitatile care detin aceste bunuri.

Contrar sustinerilor recurentei, sintagma „dorinta credinciosilor” din continutul textului legal sus-mentionat nu poate fi altfel interpretata decat in sensul retinut de instanta de apel, si anume ca prin aceasta sintagma legiuitorul a avut in vedere numarul credinciosilor apartinand cultelor ce isi disputa un anumit lacas de cult.

Aceasta interpretare se bazeaza pe o prezumtie trasa de instanta din imprejurarea ca libertatea religioasa, care in Romania este garantata constitutional, se concretizeaza si prin aceea ca orice persoana isi poate alege religia si o poate schimba, situatie in raport de care in mod corect instanta de apel a prezumat ca o persoana, avand libertatea sa adere la orice religie, va dori ca bunurile care servesc practicarii cultului religios pe care l-a ales sa fie detinute de acel cult, pentru ca, alegand un anumit cult, sa il si poata practica.

In aplicarea acestui rationament, instanta de apel a retinut, de asemenea corect, ca intrucat prin Decretul-lege nr. 9/1989 a fost recunoscuta oficial Biserica Romana Unita cu Roma (greco-catolica), de la acest moment credinciosii ortodocsi din parohia Gilau I aveau posibilitatea sa opteze pentru acest cult, prin trecere de la cultul ortodox la cel greco-catolic, or, nefacand aceasta optiune, se prezuma ca au dorit sa apartina in continuare cultului ortodox si, totodata, ca dorinta lor in ceea ce priveste lacasul de cult in litigiu este in sensul ca acesta sa apartina cultului ortodox.

In sprijinul interpretarii la care s-a oprit, instanta de apel a adus, in mod corect, ca argument si Decizia Curtii Constitutionale nr. 23 din 27 aprilie 1993, publicata in M. Of. nr. 66 din 11 aprilie 1995, prin care s-a respins exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 alin. (1) din Decretul-lege nr. 126/1990.

Astfel, analizand conformitatea cu Constitutia a dispozitiilor art. 3 alin. (1) din Decretul-lege nr. 126/1990, instanta de contencios constitutional s-a referit la criteriul prevazut de aceste dispozitii legale, cel al „dorintei credinciosilor”, calificandu-l drept criteriu social al optiunii majoritatii enoriasilor pentru determinarea destinatiei lacasurilor de cult si a caselor parohiale, cu referire la acelasi criteriu legal vorbind despre vointa majoritara, respectiv optiunea majoritatii enoriasilor.

In acest sens, in considerentele deciziei evocate, instanta de contencios constitutional a retinut ca, „In ceea ce priveste lacasurile de cult, deci bunurile care, prin insasi constructie, sunt destinate folosintei credinciosilor, fiind in uzul public al acestora, precum si casele parohiale ca accesoriu al lacasurilor de cult, legiuitorul postrevolutionar, mai intai, a desfiintat reglementarea din anul 1948 (Decretul nr. 358/1948), iar in al doilea rand a stabilit principiile reconstituirii dreptului de proprietate.”

Cu privire la lacasurile de cult si casele parohiale, Curtea Constitutionala a statuat ca „este vorba de o reconstituire a dreptului de proprietate, printr-o modalitate diferita, insa, de aceea referitoare la bunurile ce constituiau proprietate de stat, intrucat, pe de o parte, aceasta reconstituire este in dauna altui cult – cultul ortodox, iar nu a statului si, pe de alta parte, reconstituirea are ca obiect bunuri care, prin natura lor, sunt in uzul public al credinciosilor. Deci, cu referire la aceste bunuri, reconstituirea se poate face numai cu respectul principiului libertatii cultelor religioase.”

De asemenea, Curtea Constitutionala a retinut ca prevederile legale criticate sunt o dezvoltare fireasca a Decretului-lege nr. 9/1989 prin care au fost inlaturate nedreptatile si incalcarile drepturilor omului facute prin legi si decrete ale dictaturii comuniste. Reglementarile art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 privind abrogarea unor acte normative nu incalca prevederile constitutionale invocate ci, dimpotriva, respecta atat principiul general inscris in art. 1 alin. (3) din Constitutie, conform caruia statul roman este un „stat de drept, democratic si social”, cat si principiul libertatii cultelor religioase consacrat prin dispozitiile constitutionale ale art. 29 alin. (3).

Prin aceeasi decizie, Curtea Constitutionala a statuat ca democratia presupune si aplicarea principiului majoritatii, or, din teza ultima a art. 3, „tinand seama de dorinta credinciosilor din comunitatile care detin aceste bunuri”, rezulta chiar aplicarea acestui principiu, prin instituirea unui criteriu social, cel al optiunii majoritatii enoriasilor.

Curtea a mai retinut ca libertatea cultelor religioase implica nu numai autonomia lor fata de stat, prevazuta la art. 29 alin. (5) din Constitutie, dar si libertatea credintelor religioase prevazuta la alin. (1) al aceluiasi articol. In conditiile in care in aceeasi comunitate locala exista credinciosi ortodocsi si greco-catolici, criteriul social al optiunii majoritatii enoriasilor pentru determinarea destinatiei lacasurilor de cult si a caselor parohiale corespunde principiului democratic al determinarii folosintei religioase a unui bun, in functie de vointa majoritara a celor care sunt beneficiarii acestei folosinte. Altminteri ar insemna ca, in mod nejustificat, credinciosii ortodocsi majoritari sa fie impiedicati sa-si poata practica religia, daca nu trec la cultul greco-catolic, printr-o masura luata impotriva vointei lor.

Or, un asemenea punct de vedere ar fi contrar dispozitiilor art. 54 din Constitutie, potrivit carora cetatenii trebuie sa-si exercite drepturile si libertatile cu buna-credinta, fara sa incalce drepturile si libertatile celorlalti. Daca, in ipoteza reconstituirii proprietatii, s-ar face abstractie de optiunea majoritatii, aceasta ar insemna incalcarea bunei-credinte si a respectului drepturilor altora, care au fost ridicate la rangul de principii constitutionale.

O asemenea masura ar incalca prevederile art. 29 din Constitutie, care consacra libertatea cultelor religioase, cu cele doua acceptiuni ale sale – cult ca asociatie, organizatie religioasa si cea privind ritualul practicat, precum si dispozitiile constitutionale referitoare la raporturile dintre religii, astfel cum acestea sunt reglementate prin alin. (2) al art. 29 – „libertatea constiintei este garantata; ea trebuie sa se manifeste in spirit de toleranta si de respect reciproc” – si alin. (4) al aceluiasi articol – „in relatiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau actiuni de invrajbire religioasa” -, intrucat astfel ar fi de natura a se impune majoritatii vointa unei minoritati.

Cat priveste sustinerile recurentei vizand motivarea contradictorie a instantei de apel relativa la interpretarea dispozitiilor art. 3 alin. (1) din Decretul-lege nr. 126/1990, nici acestea nu sunt intemeiate.

Constatarea instantei de apel, potrivit careia intre notiunile „numar al credinciosilor” si „dorinta a credinciosilor” nu se poate pune semnul egalitatii, este una de principiu, de ordin general, astfel ca ea nu impiedica instanta ca, intr-un anumit caz particular, in interpretarea unei anumite norme legale, sa ajunga la concluzia ca cele doua notiuni se suprapun, motiv pentru care nu se poate retine motivarea contradictorie a deciziei recurate, sub aspectul invocat de catre recurenta si, pe cale de consecinta, nici incidenta cazului de modificare prevazut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Ca situatie de fapt ce intereseaza in aplicarea art. 3 alin. (1) din Decretul-lege nr. 126/1990, instanta de apel a retinut, pe baza probelor administrate in cauza, ca la nivelul anului 2011, in comuna Gilau, exista un numar de 6.421 credinciosi de religie ortodoxa si 87 credinciosi de religie greco-catolica, din care, in satul Gilau, figureaza un numar de 4.900 credinciosi de religie ortodoxa si un numar de 83 credinciosi de religie greco-catolica.

Or, raportat la aceasta situatie de fapt, ce nu poate fi reevaluata in recurs fata de actuala configuratie a art. 304 C. proc. civ., instanta de apel a facut aplicarea corecta a dispozitiilor art. 3 alin. (1) din Decretul-lege nr. 126/1990, atunci cand a apreciat ca, criteriul special al vointei credinciosilor opereaza in favoarea paratei din prezenta cauza, asa incat nici din acest punct de vedere nu devine operant cazul de modificare prevazut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

  1. Critica prin care se imputa instantei de apel ca nu a coroborat dispozitiile legii speciale (art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990) cu reglementarile dreptului comun in materia ocrotirii dreptului de proprietate nu este fondata, cu consecinta inaplicabilitatii cazului de modificare prevazut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, in respectarea deciziei de casare, conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ., instanta de apel a avut in vedere, in solutionarea cauzei, si reglementarea speciala care stabileste drept criteriu de preferinta dorinta credinciosilor, sens in care a identificat corect sensul notiunii de „dorinta a credinciosilor”, avut in vedere de legiuitor la edictarea normei prevazute de art. 3 alin. (1) din Decretul-lege nr. 126/1990, pentru ca apoi sa-l aiba in vedere in aplicarea acestei norme legale, conform celor aratate in analiza motivului de recurs precedent.

Sustinerile recurentei in sensul ca solutionarea cauzei nu poate fi conditionata de numarul credinciosilor apartinand cultelor ce isi disputa lacasul de cult in litigiu, nu pot fi primite, raportat la dispozitiile art. 3 alin. (1) din Decretul-lege nr. 126/1990, incidente in cauza potrivit deciziei de casare si in aplicarea carora se impune luarea in considerare a criteriului social al optiunii majoritatii enoriasilor pentru determinarea destinatiei lacasului de cult, potrivit celor deja aratate.

Nici sustinerile privind calitatea recurentei de titulara a dreptului de proprietate asupra lacasului de cult revendicat, care ar fi impus admiterea actiunii in revendicare, nu pot fi primite. Asa cum s-a retinut in analiza celui de-al doilea motiv de recurs, reclamanta Parohia Romana Unita cu Roma Greco-Catolica Gilau nu mai este proprietara tabulara a imobilului litigios, dreptul ei fiind radiat din cartea funciara prin hotarare judecatoreasca irevocabila, situatie in care nu poate avea castig de cauza in actiunea in revendicare fundamentata pe dispozitiile art. 480 C. civ., dupa cum corect a apreciat si instanta de apel.

  1. Critica recurentei vizand incalcarea, de catre instanta de apel, a dispozitiilor art. 274 C. proc. civ., fata de obligarea sa la plata catre partea adversa a cheltuielilor de judecata aferente tuturor fazelor procesuale, nu este fondata.

Intrucat a pierdut procesul, reclamanta se afla in culpa procesuala in sensul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., astfel ca instanta de apel a facut aplicarea corecta a acestui text de lege atunci cand a dispus obligarea sa la plata cheltuielilor de judecata suportate de partea potrivnica in toate etapele procesuale, nefiind, in consecinta, intrunite cerintele cazului de modificare prevazut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Pe de alta parte, recurenta contesta legalitatea includerii in cheltuielile de judecata puse in sarcina sa a onorariului avocatului D.I.A., sustinand ca d-na avocat s-a prezentat in substituirea avocatului titular angajat de parata la fond, dl. P.Gh., iar in calitate de avocat substituent nu avea dreptul la un onorariu distinct de cel al avocatului titular.

Critica nu este fondata, nefiind intrunite nici din aceasta perspectiva cerintele cazului de modificare prevazut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, contrar sustinerilor recurentei, d-na avocat D.I.A. nu a avut calitatea de avocat substituent al avocatului P.Gh., delegatia sa avocatiala, depusa la fila 40 dosar fond, nefiind una de substituire, intrucat ea nu atesta ca d-na avocat sa fi fost imputernicita de dl. avocat P.Gh. sa il substituie in exercitarea mandatului primit de la parata. Delegatia respectiva atesta ca d-na avocat D.I.A. a fost imputernicita de parata, in baza contractului de asistenta juridica incheiat cu aceasta, sa o reprezinte in dosarul primei instante.

Intrucat legea nu limiteaza dreptul partii la angajarea unui singur avocat, iar, in speta, s-a facut dovada angajarii, de catre parata, in prima instanta, atat a d-lui avocat P. (fiind depuse in acest sens delegatiile de la filele 30 si 39 dosar fond), cat si a d-nei avocat D.I.A., in mod legal instanta de apel a inclus in cheltuielile de judecata acordate paratei onorariile celor doi avocati angajati la fond. Aceasta deoarece, in aplicarea corecta a dispozitiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care a castigat procesul are dreptul la recuperarea tuturor cheltuielilor de judecata suportate, afara de cazul in care instanta reduce onorariile de avocat, constatand motivat, potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ., ca onorariile avocatilor sunt nepotrivit de mari fata de valoarea pricinii sau munca indeplinita de avocati, ceea ce in speta nu s-a constatat de catre instanta care a dispus acordarea cheltuielilor de judecata, singura care putea face aprecierea permisa de dispozitiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Stabilirea proportionalitatii onorariului avocatial cu valoarea si complexitatea cauzei si cu munca prestata de avocat pune in discutie temeinicia hotararii, reprezentand o chestiune de fapt, lasata la aprecierea instantelor de fond si de aceea reevaluarea situatiei de fapt pe acest aspect, la care tinde in realitate si recurenta atunci cand sustine ca prestatia avocatiala asigurata paratei in fata primei instante nu justifica acordarea de catre instanta a cuantumului integral al onorariilor avocatiale, nu este posibila in recurs, cale extraordinara de atac in care o hotarare poate fi cenzurata, conform art. 304 C. proc. civ., exclusiv sub aspectul legalitatii, nu si al temeiniciei.

Cat priveste faptul ca suma de 3.100 RON, justificata de parata cu chitanta nr. 235 din 9 ianuarie 2012, eliberata in baza Contractului de asistenta juridica nr. 3/2012, a fost aditionata de doua ori, de catre instanta de apel, atunci cand a facut calculul cheltuielilor de judecata, acesta se confirma, raportat la considerentele din decizia recurata in care se enumera sumele ce compun cheltuielile de judecata puse in sarcina reclamantei, din care rezulta ca suma in discutie este mentionata de doua ori. Aceasta greseala este, insa, una de calcul, avand, asadar, semnificatia unei erori materiale in sensul art. 281 C. proc. civ. si, ca atare, remedierea ei se poate face in procedura deschisa in acest scop de art. 281 C. proc. civ., aceea a indreptarii erorilor materiale din hotarare, iar nu in caile de atac deschise impotriva hotararii, cum neintemeiat pretinde recurenta.

Fata de toate aceste considerente, Inalta Curte constata ca recursul reclamantei este nefondat si il va respinge in consecinta, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Facand aplicarea dispozitiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., Inalta Curte va obliga pe recurenta, care a cazut in pretentii prin respingerea cererii sale de recurs, la plata cheltuielilor de judecata suportate de intimata in aceasta faza procesuala, in total suma de 4.693 RON, din care 4.000 RON reprezinta onorariu de avocat, dovedit cu chitanta, iar 693 RON reprezinta cheltuieli de deplasare la instanta, dovedite cu chitanta si factura.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Parohia Romana Unita cu Roma Greco-Catolica Gilau impotriva Deciziei nr. 150/A din 13 februarie 2014 a Curtii de Apel Cluj, sectia a I civila.

Obliga pe recurenta-reclamanta Parohia Romana Unita cu Roma Greco-Catolica Gilau sa plateasca intimatei-parate Parohia Ortodoxa Romana Gilau I suma de 4.693 RON, cu titlu de cheltuieli de judecata.

Irevocabila.

Pronuntata in sedinta publica, astazi 14 iulie 2014.

Procesat de GGC – LM