Malpraxis. Repararea prejudiciilor materiale si morale provocate prin efectuarea unui act medical viciat de savarsirea mai multor greseli profesionale
Sectia I civila, decizia nr. 578 din 19 februarie 2014
Dispozitiile art. 676 din Legea nr. 95/2006 instituie in favoarea judecatoriei o competenta materiala si teritoriala speciala de solutionare a actiunilor avand ca obiect antrenarea raspunderii civile delictuale in ceea ce priveste actul medical de malpraxis, chiar daca alaturi de prevederile legii speciale sunt invocate ca temei de drept si dispozitiile codului civil, intrucat norma speciala are prioritate de aplicare atunci cand vine in concurs cu norma generala, inlaturand astfel competenta de drept comun raportata la criteriul valoric.
Prin cererea inregistrata la data de 6 decembrie 2012 pe rolul Judecatoriei sector 5, reclamanta U.A. a solicitat, in temeiul dispozitiilor art. 642 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 si urm., art. 8 din ordinul Ministerului Sanatatii nr. 482/2007, art. 6 din Legea nr. 46/2003, art. 1 din Ordinul nr. 386/2004, Codul de deontologie medicala, in contradictoriu cu SC M.S. SRL si D.O., obligarea paratilor in solidar, la repararea prejudiciilor materiale si morale pe care le-au provocat prin efectuarea, la data de 12.12.2011, a unui act medical constand in colonoscopie, viciat de savarsirea mai multor greseli profesionale, respectiv, 18.600 lei cu titlu de daune materiale, plata lunara a sumei de 1500 lei, plata sumei de 500.000 lei cu titlu de daune materiale.
Prin sentinta nr. 7398 din 12 septembrie 2013, Judecatoria Sector 5 Bucuresti a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului Bucuresti, retinand ca, in masura in care se opteaza pentru competenta speciala a judecatoriei, partea este obligata a urma intreaga procedura conform Legii nr.95/2006, incepand cu indicarea temeiului de drept al cererii, precum si sesizarile ulterioare ale organismelor medicale, neputand fi admisa solutia potrivit careia temeiul de drept al actiunii este in Codul civil, cauza juridica fiind raspunderea civila delictuala de drept comun, iar competenta se determina potrivit legii speciale. Or, din analiza cererii de chemare in judecata, rezulta ca fundamentarea actiunii este facuta pe dispozitiile art.1385-1387 C.civ., iar pentru daunele morale solicitate se indica tot prevederile continute in acest cod.
Intemeierea actiunii pe dreptul comun al raspunderii civile delictuale rezulta si, per a contrario, din aceea ca, potrivit inscrisurilor depuse la dosar, reclamanta nici nu a urmat procedura prealabila mentionata in cap. VI din Legea nr. 95/2006, care ar atrage, subsecvent, competenta speciala a judecatoriei.
Asa fiind, instanta nu poate retine ca in cauza se aplica normele speciale in materie de competenta,
prevazute de dispozitiile art. 676 din Legea nr. 95/2006, intrucat cererea de chemare in judecata este redactata si fundamentata pe raspunderea civila delictuala de drept comun, fiind incidente dispozitiile art. 2 pct. 1 lit. b) C.pr.civ.
Prin sentinta civila nr. 6334 din 25 octombrie 2013, Tribunalul Bucuresti, Sectia a VI-a civila a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei Sector 5 Bucuresti, a constatat conflictul negativ de competenta si a inaintat dosarul la Curtea de Apel Bucuresti pentru solutionare, retinand ca in privinta raspunderii delictuale a malpraxisului medical exista o procedura si o competenta speciala de solutionare acordata judecatoriei, potrivit prevederilor art. 676 al Legii nr. 95/2006, neaplicandu-se regulile generale pentru competenta dupa valoarea obiectului cererii.
S-a mai retinut ca aceasta competenta materiala si teritoriala este una de ordine publica, fiind stabilita printr-o norma imperativa de interes public, putand fi invocata si de tribunal pana la prima zi de infatisare conform art. 1591 (2) din vechiul Cod de procedura civila.
Daca temeiul de drept este acelasi ca la orice fapta ilicita, si anume, raspunderea civila delictuala prevazuta de art. 1357-1374 din Noul Cod civil, competenta si procedura de solutionare a unui litigiu de malpraxis medical este reglementata de legea speciala care deroga de la dreptul comun.
Prin decizia nr. 132 din 10 decembrie 2013, Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a VI-a civila a stabilit competenta material a solutiona cauza, Judecatoria Sector 5 Bucuresti, retinand ca, fata de prevederile Legii nr. 95/2006, nu se poate opta pentru competenta instantei, aceasta fiind stabilita printr-o norma imperativa de interes public in favoarea judecatoriei.
Imprejurarea ca s-a respectat sau nu procedura prealabila reglementata de Legea nr. 95/2006, nu constituie temei pentru stabilirea competentei instantei in solutionarea cererii de fata, acest fapt tinand de solutionarea cauzei, iar din continutul cererii introductive de instanta rezulta cert temeiul raspunderii ca fiind al legii speciale cu referire la dreptul comun.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs intemeiat pe dispozitiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ. parata SC M.S. SRL, aratand ca au fost gresit interpretate si aplicate prevederile art. 676 din Legea nr. 95/2006, care nu sunt incidente cauzei, intrucat valoarea obiectului cererii cu care reclamanta a investit instanta de judecata este de peste 500.000 lei, fapt de natura sa atraga in speta competenta materiala a tribunalului.
Competenta judecatoriei reglementata de art. 676 din Legea nr. 95/2006 se aplica in situatia speciala reglementata de art. 673 alin. (1) din lege, potrivit caruia „in cazul in care asiguratorul sau oricare dintre partile implicate nu este de acord cu decizia Comisiei, o poate contesta la instanta de judecata competenta, in termen de 15 zile de la data comunicarii deciziei”.
Recurenta-parata a mai aratat ca, in masura in care reclamanta ar fi optat pentru competenta speciala a judecatoriei, aceasta ar fi trebuit sa urmeze intreaga procedura a Legii nr. 95/2006, incepand cu indicarea temeiului de drept al cererii, precum si sesizarile ulterioare ale organismelor medicale, neputand fi admisa solutia conform careia temeiul de drept al actiunii este in Codul civil, cauza juridica fiind raspunderea civila delictuala de drept comun, iar competenta sa se determine potrivit legii speciale, respectiv, Legea nr. 95/2006.
Recursul este nefondat, pentru argumentele ce succed:
Obiectul cererii introductive de instanta il constituie prejudiciul material si moral izvorat dintr-un act medical gresit, fiind invocat ca temei al raspunderii prevederile Legii nr. 95/2006, OMS nr. 482/2007, Legea nr. 46/2003, Ordinul nr. 386/2004, Codul de deontologie medicala al colegiului Medicilor din Romania aplicabil in 2005 dar si cel aplicabil in 2013, art. 1357, art. 1358, art. 1385 Cod civil.
Prin cererea formulata reclamanta a aratat ca „temeiul pretentiilor il reprezinta Legea nr. 95/2006 care instituie o raspundere civila generala, legala, pentru unitatile sanitare” si ca solicitarea de reparare integrala a prejudiciului suferit se intemeiaza, in plus fata de textele legale mentionate mai sus, pe prevederile art. 1357, 1358 din Codul civil, cu luarea in considerare a calitatii de profesionist a medicului D.O.
Astfel, contrar sustinerilor recurentei-parate, din continutul cererii de chemare in judecata, rezulta ca reclamanta si-a intemeiat demersul judiciar pe dispozitiile speciale in materie, in complinirea carora a apelat la dispozitiile de drept comun ce reglementeaza raspunderea civila delictuala.
Conform art. 676 din Legea nr. 95/2006 „instanta competenta sa solutioneze litigiile prevazute in prezenta lege este judecatoria in a carei circumscriptie teritoriala a avut loc actul de malpraxis reclamat”.
Textul legal anterior citat instituie, astfel, o competenta materiala si teritoriala speciala de solutionare a raspunderii civile delictuale in ceea ce priveste actul medical de malpraxis in favoarea judecatoriei, care inlatura competenta de drept comun raportata la criteriul valoric, intrucat norma speciala are prioritate de
aplicare atunci cand vine in concurs cu norma generala, conform principiului specialia generalibus derogant.
Recurenta-parata a sustinut ca dispozitiile art. 676 din Legea nr. 95/2006 se aplica doar in cazul prevazut de art. 673 alin. (1) din lege, care prevede ca „in cazul in care asiguratorul sau oricare dintre partile implicate nu este de acord cu decizia Comisiei, o poate contesta la instanta de judecata competenta, in termen de 15 zile de la data comunicarii deciziei” si ca numai in masura in care reclamanta ar fi optat pentru procedura legii speciale, competenta materiala ar fi fost cea prevazuta in acest act normativ.
O asemenea abordare insa nu poate fi primita intrucat art. 673 alin. (1) se afla situat in capitolul VI din lege privind procedura de stabilire a cazurilor de raspundere civila profesionala pentru medici, farmacisti si alte persoane din domeniul asistentei medicale, deci intr-o sectiune ce reglementeaza o procedura speciala, in timp ce art. 676 se afla situat in capitolul VII – Dispozitii finale, fiind o norma de sine statatoare, a carei finalitate nu este conditionata de raportarea la un alt text de lege si care vizeaza solutionarea tuturor litigiilor fundamentate pe dispozitiile Legii nr. 95/2006.
Critica potrivit careia nu se poate admite solutia conform careia temeiul de drept al actiunii este in Codul civil, cauza juridica fiind raspunderea civila delictuala de drept comun, iar competenta sa se determine potrivit legii speciale, respectiv, Legea nr. 95/2006, este neintemeiata, intrucat conform principiului disponibilitatii reclamanta si-a intemeiat pretentiile pe dispozitiile legii speciale (trimiterea la normele dreptului comun fiind in completarea acestui temei juridic), asa incat si norma de competenta se regaseste in aceeasi lege speciala.
Aspectul invederat de recurent, in legatura cu stabilirea cazului de malpraxis prin urmarea unei anumite proceduri speciale – nerespectata in speta – nu este un element in functie de care sa se determine competenta, ci unul ulterior, vizand etapa solutionarii litigiului.
Pentru aceste considerente, in aplicarea dispozitiilor art. 312 alin. (1) C.pr.civ., Inalta Curte a respins recursul, ca nefondat.