Malpraxis. Fapta inculpatei care a dispus administrarea de antibiotic fara dispunerea prealabila a unei testari la medicament, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de ucidere din culpa

Malpraxis. Fapta inculpatei care a dispus administrarea de antibiotic fara dispunerea prealabila a unei testari la medicament, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de ucidere din culpa

 

R O M A N I A
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
Sectia Penala

Decizia nr. 107A/2019

In baza art. 178 alin. (1), (2) din C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 din C. pen. a fost condamnata inculpata A. la pedeapsa de 3 ani inchisoare.

In baza art. 289 alin. (1) din C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 din C. pen. a fost condamnata aceeasi inculpata la pedeapsa de 1 an si 6 luni inchisoare.

In baza art. 33 – 34 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 din C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate in pedeapsa cea mai grea de 3 ani inchisoare pe care inculpata urmeaza sa o execute.

In baza art. 65 alin. (1) din C. pen. anterior s-a aplicat inculpatei A. pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) si lit. c) din C. pen. anterior (dreptul de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit condamnata pentru savarsirea infractiunilor) pe o durata de 3 ani.

In baza art. 71 din C. pen. anterior s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a si lit. b) din C. pen. anterior, pe durata executarii pedepsei principale .

In baza art. 86¹ din C. pen. anterior s-a dispus suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de incercare de 6 ani, stabilit conform art. 86² din C. pen. anterior.

In baza art. 86³ din C. pen. anterior s-a stabilit ca, pe durata termenului de incercare, condamnata trebuie sa se supuna urmatoarelor masuri de supraveghere: a) sa se prezinte la Serviciul de Probatiune Gorj, la datele fixate de acesta; b) sa primeasca vizitele consilierului de probatiune desemnat cu supravegherea sa; c) sa anunte, in prealabil, schimbarea locuintei si orice deplasare care depaseste 5 zile; d) sa comunice schimbarea locului de munca.

S-a atras atentia inculpatei asupra dispozitiilor prev. de art. 86⁴ din C. pen. anterior privind revocarea suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere.

In baza art. 71 alin. (5) din C. pen. anterior pe durata suspendarii sub supraveghere a executarii pedepsei inchisorii s-a suspendat si executarea pedepselor accesorii.

In baza art. 25 din C. proc. pen. raportat la art. 397 din C. proc. pen., cu referire la art. 1357 din C. civ. si urmatoarele, coroborate cu art. 50, art. 54 alin. (1), art. 55 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 republicata, a fost admisa in parte actiunea civila formulata in cauza.

Au fost obligati in solidar: SC B. SA si Societatea S. SA prin lichidator C. la: 20.000 RON reprezentand prejudiciul material, catre partile civile G. si E.; 400.000 euro (echivalentul in RON la data efectuarii platii), daune morale catre partile civile G. si E.; la 10.000 euro (echivalentul in RON la data efectuarii platii), daune morale catre partea civila F.

S-a dispus desfiintarea inscrisurilor false din fisa de observatie clinica generala FOCG nr. 30029 din 08.08.2011, respectiv mentiunile de la rubrica „Investigatii radiologice”, la pct. 9 (care nu era completat in documentul initial), mentiunea „Testare AB” de la rubrica „Evolutie” din „Foaie de evolutie si tratament”, parte integranta a fisei de observatie, pentru ziua de 08.08.2011, mentiunile „Testare la antibiotic” si „t° C = 37,2 °C”, iar pentru ziua de 09.08.2011 mentiunile „t° C = 36,9 °C” si „TA = 110/60 mmHg” de la rubrica „Tratament” din „Foaie de evolutie si tratament”, parte integranta a fisei de observatie, fiind consemnate, pentru medicamentele inscrise la pct. 5-10, mentiunea „pentru operatie”.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut ca prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Judecatoria Targu Jiu nr. 4612/P/2011 s-a dispus trimiterea in judecata a inculpatei A. pentru savarsirea infractiunilor de ucidere din culpa, prev. de art. 192, alin. (1), (2) din C. pen. si fals intelectual, prev. de art. 321, alin. (1) din C. pen., ambele cu aplicarea art. 38, alin. (1) din C. pen.

In esenta, instanta de fond a retinut ca fapta inculpatei A., care la data de 08.08.2011, in exercitarea profesiei de medic, a dispus administrarea de antibiotic (ampicilina) numitei D. fara respectarea masurilor de prevedere ale acestei profesii, respectiv dispunerea prealabila a unei testari la acest medicament, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de ucidere din culpa.

Totodata, a retinut ca fapta inculpatei A., care in data de 10.08.2011, in exercitarea atributiilor de serviciu [alin. (2) al Anexei nr. 1 din Fisa postului din data de 11.10.2006] si in considerarea calitatii de functionar public, si anume angajat al Spitalului Judetean de Urgenta Targu Jiu, cu intentie, a consemnat in foaia de observatie clinica generala nr. 30029/08.08.2011, capitolul „Epicriza”, atestari necorespunzatoare adevarului, respectiv „testarea la antibioticul ce urmeaza a fi administrat” pacientei D., intruneste elementele constitutive ale infractiunii de fals intelectual.

S-a constatat ca faptele retinute in sarcina inculpatei A. au fost comise in concurs, iar natura consecventiala a acestuia releva in primul rand constientizarea imediata a cauzei decesului pacientei sale, respectiv lipsa efectuarii testarii la antibiotic, precum si obligatia proprie de a dispune aceasta testare.

Raportat la circumstantele comiterii acestei infractiuni, s-a apreciat ca actiunile ulterioare ale inculpatei A. sunt neechivoce, cu toate ca natura profesiei exercitate, nivelul de instruire, precum si experienta profesionala ar fi reprezentat in mod obiectiv temeiuri suficiente pentru a-si recunoaste culpa medicala, inculpata a inteles sa adopte o conduita diametral opusa savarsirii celei de-a doua infractiuni, respectiv falsul intelectual, infractiune care a fost comisa cu intentie directa, scopul urmarit fiind exonerarea oricaror repercusiuni legale.

Referitor la elementul material al laturii obiective a infractiunii de ucidere din culpa, prezent sub forma inactiunii ilicite a inculpatei A. de a nu dispune testarea la antibiotic s-a constatat ca acesta se circumscrie continutului legal al infractiunii, fiind indeplinit in modalitatea nerespectarii prevederilor profesiei de medic.

Totodata, s-a constatat ca, in conformitate cu prevederile fisei postului inculpatei A., aceasta avea drept atributie completarea foii de observatie in primele 24 de ore, precum si atributii in controlarea intregii activitati de ingrijire a bolnavilor desfasurata de personalul sanitar, mediu si auxiliar cu care lucreaza, fiind stipulata in mod expres raspunderea sa pentru intreaga activitate de ingrijire a bolnavilor.

Astfel, conform propriei depozitii, dupa internarea pacientei D. din data de 08.08.2011, orele 09:00, respectiv prescrierii tratamentului, inculpata A. a efectuat doua vizite ale pacientei in data de 09.09.2011, ora 09:00 si ora 19:00, la ultima vizita pacientei fiindu-i deja administrate un numar de trei injectii cu ampicilina.

Cu toate acestea, inculpata A. nu a verificat in foaia de observatie a pacientei daca se efectuase testarea la antibiotic, in perspectiva unei verificari avand posibilitatea obiectiva sa constate lipsa acesteia.

Un argument in sensul obligativitatii inculpatei A. de a dispune testarea la antibiotic a pacientei D. este adresa din 29.04.2015, prin care Spitalul Judetean de Urgenta Targu Jiu a comunicat obligatia medicului de a consemna in foia de observatie clinica generala prescrierea medicamentului, precum si testarea la antibiotic in cazul initierii antibioticoterapiei.

Conform adresei mai sus mentionate, administrarea medicamentelor este o sarcina delegata asistentilor medicali, care au obligatia de a respecta dispozitiile medicului curant, precum si consemnarea in foaia de observatie clinica a testarii la antibiotic.

Existenta uzantelor la nivelul Spitalului Judetean de Urgenta Targu Jiu, in sensul de a nu dispune sau de a dispune efectuarea testarii la antibiotic in mod selectiv pana in momentul decesului numitei D. nu reprezinta o circumstanta atenuanta, ea fiind specifica formei de vinovatie a culpei fara prevedere.

Totodata, simpla intrebare adresata pacientului cu privire la potentiale alergii nu justifica neefectuarea unei testari corespunzatoare, dat fiind faptul ca in majoritatea cazurilor pacientii fie nu detin cunostinte de specialitate in domeniu (cazul de fata, persoana vatamata asimiland tratamentul sau anterior cu alte H., inexistenta unei alergii), fie prin prisma altor circumstante, legate de varsta (cauza de fata), nivel de instruire, etc., nu constientizeaza riscurile la care se supun.

Astfel, apare pe deplin justificata reglementarea „acordului pacientului informat”, in cadrul acestei proceduri fiind explicata atat necesitatea investigatiilor cat si a tratamentelor medicale.

In cauza dedusa judecatii, data fiind starea de minoritate a persoanei vatamate, era obligatorie obtinerea consimtamantului reprezentantului legal, insa acesta nu a fost obtinut, nefiind obtinut nici macar consimtamantul persoanei decedate.

In sfera rationamentului de prezentare a elementului material se plaseaza si pct. II al Fisei postului din data de 11.10.2006 a inculpatei A., ce stipuleaza relatia de subordonare a personalului medical din cadrul sectiei O.R.L., corelat cu prevederile fisei postului martorilor I., J. si K., asistente medicale in cadrul acestei sectii, ce au procedat la administrarea efectiva a antibioticului pacientei, in sensul ca toate au atributii de administrare a medicatiei, de efectuare a tratamentelor, imunizarilor si testarilor biologice conform prescriptiei medicale, respectiv asigura monitorizarea specifica a pacientului conform prescriptiei medicale, prescriptie efectuata in speta de catre inculpata A..

Astfel, este de inteles motivatia inculpatei A. de a proceda ulterior la atestarea necorespunzatoare adevarului in foaia de evolutie si tratament a testarii la antibiotic, constienta fiind ca reprezenta o obligatie proprie.

Conform prevederilor pct. 3 al avizului Institutului de Medicina Legala Mina Minovici Bucuresti nr. E1/6127/2013 din data de 15.04.2016 „exista un mic procent de probabilitate a producerii unui soc anafilactic si la a patra administrare a unui antibiotic. Nu poate fi anticipata producerea unui soc anafilactic la a patra administrare chiar daca la primele trei nu a avut nici un fel de reactie alergica”, rezultand astfel, pe de o parte, ca exista posibilitatea existentei unei intolerante a corpului la antibiotic, intoleranta care poate degenera in deces in mod tardiv, respectiv dupa administrari cu caracter repetitiv.

Pe de alta parte, teza a II-a a pct. 3 mai sus expus statueaza cu caracter de certitudine imposibilitatea anticiparii producerii unui soc anafilactic la a patra administrare a antibioticului in conditiile lipsei de reactii alergice la administrarile anterioare.

Astfel, in lipsa obligatiei de testare la antibiotic statuata de pct. 4 al avizului Comisiei Superioare Medico-Legale din cadrul Institutului de Medicina Legala Mina Minovici Bucuresti nr. El/6127/2013 din 02.02.2015, in mod obiectiv inculpatei A. nu i s-ar fi putut imputa decesul numitei D.

Existenta insa a unei obligatii in acest sens, obligatie nerespectata din propria culpa, pe care, de altfel nu o poate invoca, nu o exonereaza pe aceasta de raspunderea penala pentru fapta comisa.

Desi conform pct. 1 al avizului Comisiei Superioare Medico-Legale din cadrul Institutului de Medicina Legala Mina Minovici Bucuresti nr. x din 17.06.2016, se statueaza „posibilitatea, in proportii extrem de reduse ca in momentul realizarii unei testari corespunzatoare la antibiotic, cu rezultat pozitiv pacienta sa nu prezinte reactii specifice” acest aspect nu conduce in mod automat la rationamentul ca odata administrat antibiotic unei astfel de persoane ar surveni decesul acesteia.

Argumentul stiintific in acest sens este oferit de pct. 3 al avizului Institutului de Medicina Legala Mina Minovici Bucuresti nr. E 1/6127/2013 din data de 15.04.2016: „exista un mic procent de probabilitate a producerii unui soc anafilactic si la a patra administrare a unui antibiotic”. Se constata deci posibilitatea stiintifica ca o persoana alergica la antibiotic sa suporte totusi administrarea repetata a unei anumite doze de ampicilina, socul anafilactic propriu zis survenind dupa un anumit numar de repetari, patru in speta de fata.

Astfel, o eventuala aparare a inculpatei in sensul ca si in eventualitatea efectuarii unei testari corespunzatoare la antibiotic cu rezultat pozitiv, D. nu ar fi prezentat reactii specifice, dat fiind decesul acesteia la a patra administrare a antibioticului este lipsita de suport stiintific, avand in vedere existenta unei probabilitati de producere a socului anafilactic si la a patra administrare a unui antibiotic, exonerarea sa de raspundere penala survenind numai in conditiile efectuarii testarii la antibiotic, testare ce s-a stabilit in mod cert ca nici nu a efectuat-o si nici nu a dispus-o personalului sanitar din cadrul sectiei O.R.L. pe care il avea in subordine conform prevederilor pct. II al Fisei postului din data de 11.10.2006.

Referitor la urmarea imediata a infractiunii comise, respectiv a consecintelor produse, instanta a apreciat (asa cum au retinut si organele de cercetare penala) concludenta redarea in parte a depozitiei partii civile G., tatal persoanei vatamate D., „in jurul orei 07:30, fiind la serviciu, am fost sunat de aceeasi persoana, care mi-a relatat ca fiica noastra a decedat … Atunci am sunat-o pe sotie intreband-o unde se afla. Aceasta mi-a raspuns ca se afla la biserica sa aprinda o lumanare pentru ziua operatiei, i-am spus sotiei sa aprinda o lumanare pentru D., caci nu o mai avem (…)”.

Legatura de cauzalitate a rezultat in mod neindoielnic din concluziile avizului Comisiei Superioare Media Legale din cadrul Institutului National de Medicina Legala Mina Minovici Bucuresti nr. El/6127/2013 din 02.02.2015, conform carora exista legatura de cauzalitate intre lipsa efectuarii testarii la antibiotic si declansarea socului anafilactic prin administrari directe ale antibioticului, iar cauza producerii socului anafilactic care a determinat producerea insuficientei cardio-respiratorii a fost administrarea antibioticului.

Totodata, conform concluziilor raportului de constatare medico-legala (autopsia nr. 1590/27.10.2011) moartea numitei D. s-a datorat un insuficiente cardio-respiratorii acute, consecinta unui soc anafilactic produs in urma administrarii de antibiotic (ampicilina).

Referitor la latura subiectiva a infractiunii de ucidere din culpa, respectiv forma de vinovatie, s-a apreciat ca inculpata A. nu a prevazut in cauza rezultatul inactiunii sale desi raportat la pregatirea de specialitate trebuia si putea sa-l prevada, subzistand astfel culpa fara prevedere.

Elementul material al laturii obiective a infractiunii de fals intelectual consta in actiunea inculpatei A. din data de 10.08.2011, care in exercitarea atributiilor de serviciu a atestat in foaia de observatie clinica intocmita pe numele pacientei D., nr. 30029 din 08.08.2011, imprejurari necorespunzatoare adevarului, respectiv „testarea la antibioticul ce urmeaza a fi administrat”.

Conform concluziilor raportului de expertiza nr. x/02.12.2011, intocmit de catre specialisti criminalisti din cadrul I.P.J. Gorj – Serviciul Criminalistic, scrisul de completare de pe pagina „Foaie de evolutie si tratament” din Foaia de observatie clinica nr. 30029/08.08.2011 a fost executat de inculpata A..

Potrivit concluziilor raportului de supliment de expertiza nr. x/03.05.2012 intocmit de catre specialisti criminalisti din cadrul I.P.J. Gorj – Serviciul Criminalistic, intre continutul textului de pe pagina intitulata „Foaie de evolutie si tratament” din Foaia de observatie clinica nr. 30029/08.08.2011 pusa la dispozitie de Spitalul Judetean de Urgenta Targu Jiu (inaintata la data de 08.11.2011) si continutul aceleiasi pagini ridicata de organele de cercetare penala in copie xerox (ridicata la data de 10.08.2011), exista diferente, in sensul manierei de constituire a frazelor, inlocuiri de cuvinte si adaugiri de text, conform pct. III al raportului, printre acestea regasindu-se si mentiunea „testarea la antibioticul ce urmeaza a fi administrat”.

Sustinerea inculpatei de modificare a continutului acestui document prin prisma degradarii celui initial, data fiind starea tensionata in care se afla in data de 10.08.2011 nu a putut fi retinuta, avand in vedere modificarile efectuate, care privesc aspecte referitoare la chestiuni esentiale in cauza, respectiv testarea la antibiotic, mentionate atat in capitolul „Epicriza” al foii de observatie clinica generala, cat si in foaia de evolutie si tratament.

Urmarea imediata a faptei savarsite consta in starea de pericol creata pentru relatiile sociale referitoare la increderea publica de care se bucura inscrisurile oficiale. Fiind o infractiune de pericol, consumarea acesteia a avut loc inca de la momentul atestarii imprejurarilor necorespunzatoare adevarului, nefiind conditionata de inaintarea sa ulterioara de catre Spitalul Judetean de Urgenta Targu Jiu organelor de cercetare penala. Legatura de cauzalitate subzista in cauza din materialitatea faptei.

Cu privire la latura subiectiva a infractiunii de fals intelectual, respectiv vinovatia inculpatei A., instanta a retinut ca aceasta subzista in cauza sub forma intentiei directe (cum de altfel au stabilit si organele de cercetare penala), inculpata a prevazut rezultatul actiunilor sale si a urmarit producerea lui prin savarsirea faptei. Mobilul inculpatei in savarsirea infractiunii de fals intelectual a constat in constientizarea imediata a propriei culpe in survenirea decesului pacientei D. Scopul urmarit de inculpata A. la momentul savarsirii infractiunii de fals intelectual a constat in evitarea tragerii sale la raspundere penala pentru infractiunea de ucidere din culpa comisa anterior, fiind constienta de imposibilitatea angajarii acestei raspunderi in conditiile in care testarea la antibiotic figura efectuata in foaia de observatie clinica a pacientei.

Pe parcursul procesului penal inculpata A. nu a recunoscut savarsirea infractiunilor pentru care s-a pus in miscarea actiunea penala, respectiv ucidere din culpa si fals intelectual, comise in concurs real de infractiuni.

Instanta, avand in vedere succesiunea in timp a doua legi penale, de la savarsirea infractiunilor si pana la judecarea definitiva a cauzei, a facut aplicarea dispozitiilor art. 5 din C. pen., prin prisma deciziei Curtii Constitutionale nr. 265/06.05.2014, publicata in Monitorul Oficial nr. 372/20.05.2014.

La data savarsirii infractiunilor (10.08.2011), infractiunea de ucidere din culpa era prevazuta de dispozitiile art. 178 alin. (1) si (2) din C. pen. anterior, fiind prevazuta cu inchisoarea de la 2 la 7 ani, iar la momentul judecarii cauzei dupa intrarea in vigoare a noului C. pen., este incriminata de dispozitiile art. 192 alin. (1) si (2), fiind prevazuta pedeapsa inchisorii de la 2 la 7 ani.

In ceea ce priveste infractiunea de fals intelectual, prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. anterior, aceasta are limitele de pedeapsa de la 6 luni la 5 ani, iar potrivit noului C. pen. infractiunea de fals intelectual prev. de art. 321 se sanctioneaza cu inchisoarea de la 1 an la 5 ani. S-a apreciat ca, sub aspectul limitelor de pedeapsa, infractiunea de fals intelectual din legea veche prevede minimul special mai mic, fiind mai favorabil C. pen. anterior.

Determinarea caracterului mai favorabil are in vedere o serie de elemente, cum ar fi: cuantumul sau continutul pedepselor, conditiile de incriminare, cauzele care exclud sau inlatura raspunderea penala, influenta circumstantelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare, tentativa, recidiva, concurs, suspendarea pedepsei etc.

In raport de cele mentionate, in baza art. 386 din C. proc. pen., s-a dispus schimbarea a incadrarii juridice a faptelor din art. 192 alin. (1), (2) din C. pen. si art. 321 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., in art. 178 alin. (1), (2) din C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 din C. pen. si art. 289 alin. (1) din C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen. si art. 33-art. 34 din C. pen. anterior privind pe inculpata A.

Analizand cauza prin prisma normelor legale mai sus enuntate si verificand actele dosarului, instanta a constatat, in baza evaluarii proprii, juste, a probelor administrate in cursul urmaririi penale, a celor readministrate in conditii de oralitate, nemijlocire si contradictorialitate in etapa cercetarii judecatoresti si a celor administrate cu respectarea dreptului la aparare al partilor, ca au relevat cu caracter de certitudine, fapte si imprejurari ce au conturat in mod necontroversat situatia de fapt retinuta, dovedindu-se in sinteza urmatoarele:

La data de 04.08.2011, pacienta D. s-a prezentat la cabinetul medical individual al inculpatei A., iar in urma consultului medical s-a stabilit ca se impunea o interventie chirurgicala, in sensul indepartarii amigdalelor si polipilor, interventia chirurgicala fiind stabilita de comun acord cu aceasta si cu mama acesteia, partea civila E.

La data de 08.08.2011, in baza biletului de trimitere nr. x/05.08.2011 eliberat de medicul de familie, martora L., D. s-a internat la sectia O.R.L. a Spitalului Judetean de Urgenta Targu Jiu, fiind preluata de catre inculpata A.

La momentul internarii, persoanei vatamate i s-a intocmit foaia de observatie clinica nr. 30029/08.08.2011, inculpata A. mentionand la rubrica „tratament,” administrarea de antibiotic (ampicilina), fara a dispune si testarea la acesta.

Pe parcursul cercetarilor s-a stabilit ca antibioticul (ampicilina) administrat pacientei a fost fabricat de H. S.A Iasi, iar in urma verificarilor efectuate la producator (adresa din 05.04.2016) precum si la Agentia Nationala a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale (adresa din 15.04.2016) a rezultat lipsa unor reactii adverse sau sesizari cu privire la calitatea antibioticului corespunzator seriei respective de fabricatie.

Conform adresei Casei de Asigurari de Sanatate a Judetului Gorj nr. 5113 din 17.03.2016 a rezultat ca persoanei vatamate ii mai fusese, anterior decesului, prescris antibiotic, insa nu ampicilina.

De asemenea, lipsa efectuarii testarii la antibioticul ce urma a fi administrat a rezultat si din lipsa consemnarii sale la rubrica „investigatii radiologice” din foaia de observatie clinica intocmita pe numele pacientei D., aspecte care se coroboreaza cu declaratia martorei I., care in ansamblul materialului probator administrat in cauza prezinta situatia reala de fapt, in sensul cunoasterii de catre toate cadrele medicale a neefectuarii testarii la antibiotic.

Dupa decesul pacientei D., organele de cercetare penala au procedat la ridicarea in copie xerox a inscrisului, aspect necunoscut inculpatelor A. si M., motiv pentru care ulterior acestea au procedat la refacerea sa, prin atestarea de imprejurari necorespunzatoare adevarului referitoare la dispunerea testarii la antibiotic si testarea propriu zisa, aspecte care rezulta din concluziile rapoartelor de expertiza grafoscopica, cat si din declaratiile inculpatelor date pe parcursul procesului penal.

Conform prescriptiei medicale a inculpatei A., la data de 08.08.2011, ora 18:00, pacientei i-a fost administrata prima injectie cu ampicilina de martora I., asistent medical in cadrul sectiei O.R.L., a doua injectie i-a fost administrata in data de 09.08.2011, ora 05:30, de martora J., a treia injectie cu ampicilina i-a fost administrata pacientei in data de 09.08.2011, ora 18:00, de martora I.

La data de 10.08.2011, ora 06:00, dupa administrarea unei doze cu ampicilina de martora K., persoana vatamata a relatat ca nu se simte bine, in sensul ca nu are aer, asistenta medicala a ajutat-o sa se intinda in pat, moment in care a sesizat paloarea tegumentara a acesteia, precum si pulsul periferic scazut, fapt ce a determinat-o sa o cheme pe inculpata A., ce se afla de garda la momentul respectiv si cu toate ca i-au fost administrate de medicamente corespunzatoare, s-au efectuat manevre de resuscitare, a intervenit decesul pacientei.

In drept, s-a retinut ca fapta inculpatei A., medic specialist O.R.L., in cadrul sectiei O.R.L. a Spitalului Judetean de Urgenta Tudor Vladimirescu Targu Jiu care, in data de 08.08.2011, in calitate de medic curant al pacientei D., nu a dispus efectuarea testului obligatoriu de alergie la medicamente (antibiotic) inainte de initierea antibioticoterapiei, fapt care a condus la decesul pacientei, realizeaza continutul constitutiv al infractiunii de ucidere din culpa, prev. de art. 178 alin. (1), (2) din C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Fapta aceleiasi inculpate care, in data de 10.08.2011, dupa decesul pacientei D., a refacut FOCG nr. 30029 din 08.08.2011, intocmita pe numele acesteia, consemnand mentiuni suplimentare care nu corespund realitatii, realizeaza continutul constitutiv al infractiunii de fals intelectual, prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Intrucat inculpata A. a savarsit faptele retinute in sarcina sa inainte de a fi condamnata definitiv pentru vreuna dintre ele, ii sunt aplicabile prevederile art. 33 – art. 34 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 din C. pen., referitoare la concursul real de infractiuni.

Starea de fapt retinuta a fost dovedita cu mijloacele de proba administrate pe parcursul procesului penal: plangerea si declaratiile partilor civile G. si E.; proces-verbal de sesizare din oficiu din data de 11.08.2011; proces-verbal de cercetare la fata locului din data de 10.08.2011, insotit de plansa foto; raportul de constatare medico-legala nr. x din 27.10.2011, emis de S.M.L. Gorj; FOCG nr. 30029 din 08.08.2011 intocmita pe numele pacientei D. in original (inaintata de Spitalul Judetean de Urgenta Tudor Vladimirescu Targu Jiu) si copie xerox (ridicata de organele de politie de la morga spitalului); raportul de expertiza criminalistica grafoscopica, nr. 110028/02.12.2011 si suplimentul de expertiza nr. x din data de 03.05.2012, intocmite de Serviciul de Criminalistica din cadrul I.P.J. Gorj; raportul de noua expertiza medico-legala, nr. 331/A5 din 30.05.2012 intocmit de IML Craiova; completare la raportul de noua expertiza medico-legala nr. x/30.05.2012, inregistrata sub nr. x/2013, intocmit de I.M.L. Craiova; avizele nr. x/2013 din 21.02.2014, nr. E1/6127/2013 din 02.02.2015, nr. E1/6127/2013 din 15.04.2016 intocmite de Comisia Superioara Medico-Legala din cadrul I.N.M.L. Mina Minovici Bucuresti; adresele Spitalului Judetean de Urgenta Tudor Vladimirescu Targu Jiu, nr. 12765 din 29.04.2015 si nr. 12766 din 29.04.2015; declaratiile inculpatei A. si M.; declaratiile martorilor; alte inscrisuri.

In raport de toate argumentele prezentate, instanta de fond a apreciat ca vinovatia inculpatei A. a fost dovedita dincolo de orice indoiala rezonabila sub aspectul comiterii faptelor retinute in sarcina acesteia, astfel incat a dispus condamnarea la pedepse cu inchisoarea.

La sanctionarea faptelor comise de inculpata, din analiza coroborata a materialului probator administrat in cauza, in cursul urmaririi penale, instanta a constatat ca fiind justa starea de fapt expusa prin rechizitoriu si, apreciind-o, a retinut existenta comiterii infractiunilor prevazute de art. 178 alin. (1) si (2) din C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 din C. pen. si art. 289 alin. (1) din C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 din C. pen. cu aplicarea art. 33 – 34 din C. pen. anterior de inculpata A., cu consecinta pronuntarii in cauza a unei solutii de condamnare la pedeapsa inchisorii, pentru fiecare fapta comisa.

In ceea ce priveste individualizarea judiciara a pedepselor ce se vor aplica inculpatei, instanta a retinut ca pedeapsa este un mijloc specific de coercitie penala, de represiune, implica in mod necesar o suferinta (aflictiune) ce se realizeaza in timpul executarii ei; de asemenea, caracterul coercitiv-aflictiv si retributiv al pedepsei impune ca durata executarii sa fie corelata atat cu gravitatea faptelor, cat si cu gradul de periculozitate al infractorilor. Functia coercitiv-aflictiva a pedepsei se realizeaza prin aptitudinea pedepsei penale de a se manifesta ca o masura cu caracter represiv, supunand-o pe inculpata la o suferinta morala.

Pedeapsa nu reprezinta numai un mijloc de constrangere a infractorului, dar si un mijloc de reeducare al acestuia; totodata, pedeapsa se aplica in scopul prevenirii savarsirii de noi infractiuni atat de condamnat, cat si de catre ceilalti destinatari ai legii penale.

Prevenirea savarsirii de noi infractiuni nu se rezuma numai la impiedicarea condamnatului de a repeta alte incalcari ale legii penale, dar si atentionarea celorlalti destinatari ai legii penale de a nu comite astfel de incalcari, fiind astfel satisfacute atat scopul imediat, cat si scopul mediat al pedepsei. Nu se poate vorbi de scopul preventiv al pedepsei intelegand prin aceasta numai dezideratul impiedicarii condamnatului de a savarsi noi infractiuni, ignorandu-se valentele educative si intimidante ale pedepsei pronuntate, fata de ceilalti membri ai societatii.

In stabilirea unei pedepse care sa reflecte scopul si functiile acesteia, prin raportare la aceste criterii generale de individualizare, este necesar a se examina cumulativ circumstantele reale de comitere a faptelor, urmarile produse, circumstantele personale ale inculpatei.

La individualizarea pedepselor ce vor fi aplicate inculpatei, instanta s-a raportat la dispozitiile art. 74 din C. pen., cu referire la circumstantele reale ale infractiunilor, la circumstantele personale ale inculpatei, dar si la datele despre contributia efectiva la comiterea faptelor, urmarile produse, modul in care s-a actionat.

De asemenea, instanta a avut in vedere limitele de pedeapsa prevazute de lege, precum si toate celelalte date care particularizeaza atat faptele comise, cat si persoana inculpatei, dand eficienta juridica in procesul de individualizare judiciara a pedepsei, conduitei procesuale partial sincere cu privire la fapta de fals intelectual, adoptata de inculpata cu ocazia audierilor si imprejurarea ca nu este cunoscuta cu antecedente penale.

Pozitia procesuala manifestata de inculpata pe parcursul procesului penal, contributia acesteia la comiterea faptelor, lipsa antecedentelor penale, natura faptelor comise, modalitatea de comitere a acestora, gradul de instruire, etc, constituie imprejurari ce au fost valorificate in procesul de individualizare judiciara a pedepsei aplicata inculpatei.

Astfel, la individualizarea judiciara a pedepselor, instanta a apreciat ca se justifica stabilirea unui cuantum al acestora orientat catre mediul prevazut de lege, pentru a avea acel caracter de exemplaritate, care sa preintampine savarsirea de fapte similare, iar ca modalitate de executare, instanta a apreciat ca suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere, in raport de natura faptelor comise, rezultatul acestora constand in decesul unei persoane minore, dar si faptul ca nu este cunoscuta cu antecedente penale va contribui la atingerea preventiei.

Totodata, s-a retinut ca la stabilirea cuantumului pedepsei si a modalitatii de executare a acesteia, nu se poate face abstractie de atitudinea procesuala a inculpatei, partial sincera si ingreunand cercetarile, atitudine apreciata ca o imprejurare ce agraveaza raspunderea penala (inculpata a facut declaratii partial sincere, in scopul ingreunarii actului de justitie), considerand astfel ca nu se impune retinerea in favoarea inculpatei de circumstante atenuante.

Solicitarea de achitare a inculpatei, in raport de faptul ca din probe nu rezulta vinovatia acesteia, cu motivarea, printre altele, ca la nivelul Spitalului Judetean de Urgenta Tudor Vladimirescu Targu Jiu nu exista un protocol care sa stabileasca cine face testarea la antibiotic etc., nu a putut fi primita de instanta, intrucat probele administrate in cauza au dovedit in mod indubitabil existenta faptelor pentru care s-a dispus trimiterea in judecata a inculpatei, ca si comiterea lor cu forma de vinovatie ceruta de lege.

In consecinta, s-a dispus condamnarea inculpatei A., astfel cum s-a mentionat in partea introductiva a considerentelor.

Referitor la latura civila a cauzei, instanta a retinut ca, potrivit prevederilor art. 1357 din C. civ., „(1) Cel care cauzeaza altuia un prejudiciu printr-o fapta ilicita, savarsita cu vinovatie, este obligat sa il repare. (2) Autorul prejudiciului raspunde pentru cea mai usoara culpa”, iar potrivit prevederilor art. 1349 din C. civ., „(1) Orice persoana are indatorirea sa respecte regulile de conduita pe care legea sau obiceiul locului le impune si sa nu aduca atingere, prin actiunile ori inactiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. (2) Cel care, avand discernamant, incalca aceasta indatorire raspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat sa le repare integral”.

Din continutul prevederilor legale, rezulta ca pentru a exista o raspundere civila delictuala, este necesara intrunirea cumulata a urmatoarelor conditii: prejudiciul, fapta ilicita, raportul de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu, vinovatia autorului faptei ilicite si prejudiciabile.

Pentru a se putea repara prejudiciul cauzat victimei, acesta trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: sa fie cert, sa nu fi fost reparat inca, sa fie direct, sa fie personal si sa rezulte din incalcarea sau atingerea unui interes legitim.

Prejudiciul este sigur atunci cand existenta sa se poate constata cu certitudine si atunci cand acesta se poate evalua. Sintagma prejudiciul sigur cuprinde in continutul sau, atat prejudiciul actual, prezent, cat si prejudiciul viitor.

Prejudiciul actual, prezent, este acea dauna care s-a produs deja la data cand se pretinde repararea lui.

Referitor la posibilitatea repararii prejudiciilor cauzate prin pierderea unei sanse, pe calea raspunderii delictuale, este necesar ca sansa sa indeplineasca urmatoarele conditii cumulative: sansa sa fie reala si serioasa, pierderea sansei sa fie determinata direct de fapta ilicita sau de o alta imprejurare pentru care se angajeaza raspunderea delictuala.

In concluzie, pentru a obtine despagubiri intr-o astfel de situatie, victima va trebui sa probeze ca a ratat obtinerea unui avantaj sau o anumita favoare, care era, pentru ea, aproape o certitudine, daca nu ar fi intervenit fapta ilicita a autorului.

In cursul cercetarii judecatoresti persoanele vatamate G. si E. parintii victimei, bunicul matern al victimei, N. si bunica paterna, F. s-au constituit parti civile.

In dovedirea despagubirilor materiale solicitate de partile civile G. si E., au fost audiati martorii O., P. si au fost depuse inscrisuri (chitante, facturi etc.).

Instanta de fond a apreciat ca s-au cauzat prejudicii de natura materiala si morala partilor civile G., E., F., prin savarsirea faptei ilicite, intre fapta si prejudiciu existand un raport de cauzalitate, de la cauza la efect, respectiv, prejudiciul a fost cauzat ca urmare a savarsirii faptei penale.

Totodata, s-a retinut ca unul din principiile fundamentale de drept este cel a repararii integrale a prejudiciului suferit, acest lucru presupunand inlaturarea tuturor consecintelor daunatoare al unui fapt ilicit si culpabil, fie ele patrimoniale sau nepatrimoniale, in scopul repunerii, pe cat posibil, in situatia anterioara.

Cu privire la persoana obligata la repararea prejudiciului civil, instanta a retinut ca asiguratorul, in baza contractului de asigurare, in temeiul art. 50 si art. 55 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, republicata, privind asigurarile si reasigurarile in Romania, trebuie sa raspunda direct fata de tertele persoane pagubite prin vatamare corporala sau deces produs de asigurat, despagubirile acordandu-se, astfel cum se prevede in art. 49 si art. 50 din acelasi act normativ, pentru sumele pe care inculpatul este obligat sa le plateasca cu titlu de daune morale.

Ca urmare, avand in vedere ca despagubirile pentru care inculpatul este tinut sa raspunda fata de partea civila, in limitele prevazute in art. 1371 alin. (1) din C. civ. si art. 28 alin. (1) din Ordinul nr. 14/2011 pentru punerea in aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de raspundere civila pentru prejudicii produse prin vatamare corporala sau deces, sunt incluse in categoria celor acoperite de contractul de asigurare, instanta a apreciat ca isi gasesc aplicabilitatea in cauza dispozitiile art. 54 alin. (1) din Legea nr. 136/1995.

Din aceste considerente, instanta a admis in parte actiunea civila si a obligat in solidar asiguratorii SC B. SA si Societatea S. SA prin lichidator C., la plata despagubirilor civile.

Privitor la daunele materiale, instanta a retinut ca partile civile G. si E. au probat despagubiri materiale in cuantum de 20.000 RON, reprezentand cheltuieli de inmormantare, pomeni, parastase, conform obiceiului locului, etc. ocazionate de decesul victimei.

Cu privire la daunele morale solicitate de partile civile, daca in cazul raspunderii civile patrimoniale stabilirea prejudiciului este relativ usoara, intrucat acesta este material, evaluabil in bani, iar criteriile de evaluare a pagubei materiale sunt tot de natura patrimoniala, in cazul raspunderii civile pentru daune morale, dimpotriva prejudiciile sunt imateriale, nesusceptibile, prin ele insele, de a fi cantarite in bani.

In sistemul de drept romanesc nu sunt precizate criterii pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, judecatorul fiind singurul care, in raport de consecintele pe orice plan, suferite de partea vatamata si probate cu orice mijloc de proba, trebuie sa aprecieze o anumita suma globala care sa compenseze prejudiciul moral cauzat.

La stabilirea cuantumului prejudiciului nepatrimonial, cu privire la care s-au formulat actiunile civile, instanta de fond a avut in vedere criteriul echitatii, care presupune ca indemnizatia acordata sa reprezinte o justa si integrala dezdaunare a partilor vatamate. In temeiul Conventiei Europene a Drepturilor Omului (art. 41), s-a apreciat ca sumele acordate trebuie sa constituie o compensare rezonabila a traumelor psihice, incercate de partile civile ca efect al faptei inculpatului, criteriu care se traduce prin necesitatea ca persoanele vatamate sa primeasca o satisfactie pentru prejudiciul moral suferit. Altfel spus, cuantumul despagubirilor trebuie astfel stabilit incat sa aiba efecte compensatorii si in acelasi timp sa nu constituie venituri nejustificate pentru victimele daunelor morale.

In raport de considerentele aratate s-a apreciat ca sumele de: 400.000 euro (echivalentul in RON la data efectuarii platii), daune morale catre partile civile G. si E. si 10.000 euro (echivalentul in RON la data efectuarii platii), daune morale catre partea civila F. (bunica paterna a victimei), reprezinta indemnizatii compensatorii de natura sa atenueze suferintele partilor civile, parinti si bunica cauzat de decesul fiicei, respectiv nepoatei D.

Daunele morale stabilite in cuantumul aratat s-a apreciat ca sunt suficiente si rezonabile, apte a constitui o justa despagubire acordata acestor parti civile, pentru prejudiciile de ordin nepatrimonial suferite.

Instanta a retinut ca, pe parcursul cercetarii judecatoresti, partea civila N. (bunicul matern al victimei) a decedat, astfel incat nu se va primi cererea formulata de mostenitorii sai privind acordarea daunelor morale, avand in vedere ca acestea sunt de natura nepatrimoniala, personala si nu se transmit succesorilor.

In baza art. 256 din C. proc. pen., s-a dispus restabilirea situatiei anterioare in sensul ca se vor desfiinta inscrisurile false din fisa de observatie clinica generala FOCG nr. 30029 din 08.08.2011, respectiv mentiunile de la rubrica „Investigatii radiologice”, la pct. 9 (care nu era completat in documentul initial), mentiunea „Testare AB” de la rubrica „Evolutie” din „Foaie de evolutie si tratament”, parte integranta a fisei de observatie, pentru ziua de 08.08.2011, mentiunile „Testare la antibiotic” si „t° C = 37,2 °C”, iar pentru ziua de 09.08.2011 mentiunile „t° C = 36,9 °C” si „TA = 110/60 mmHg” de la rubrica „Tratament” din „Foaie de evolutie si tratament”, parte integranta a fisei de observatie, fiind consemnate, pentru medicamentele inscrise la pct. 5 – 10, mentiunea „pentru operatie”.

Impotriva Sentintei penale nr. 1824 din data de 29 septembrie 2017 a Judecatoriei Targu Jiu, sectia penala, pronuntata in Dosarul nr. x/2017, printre altii, a declarat apel inculpata A., criticand sentinta pronuntata pentru nelegalitate si netemeinicie.

A aratat inculpata ca in mod gresit instanta de fond a dispus condamnarea sa pentru savarsirea infractiunii de ucidere din culpa prevazuta de art. 178 alin. (1) si (2) din C. pen. anterior precum si pentru savarsirea infractiunii de fals intelectual, prevazuta de art. 289 alin. (1) din C. pen. anterior.

A precizat ca instanta de fond ar fi trebuit sa dispuna o solutie de achitare, intrucat nu sunt probe ca ar fi indeplinite conditiile tipicitatii faptelor si nici nu a fost demonstrata vinovatia sa, apelanta sustinand si aspectele de fapt si de drept redate in continuare.

In opinia apelantei, din perspectiva tipicitatii, in rechizitoriu se retine ca ar fi savarsit infractiunea de ucidere din culpa printr-o omisiune, respectiv prin faptul ca nu ar fi dispus efectuarea testului obligatoriu de alergie la antibiotic inainte de initierea antibiotico-terapiei, fapt care ar fi condus la decesul pacientei, insa, in realitate, dispunerea efectuarii testului respectiv nu era obligatia sa, iar neefectuarea testului nu a fost de natura sa conduca la decesul pacientei, neexistand asadar legatura de cauzalitate intre omisiunea ce i-a fost imputata de organele judiciare si urmarea imediata, respectiv decesul pacientei D. In plus, a aratat ca nu avea obligatia dispunerii efectuarii testului respectiv. Prin urmare, nu este indeplinita conditia tipicitatii, trasatura esentiala a infractiunii conform art. 15 alin. (1) din C. pen. actual si in art. 17 alin. (1) din C. pen. anterior.

A mai aratat ca la momentul savarsirii faptei (8 – 10 august 2011) nici la nivelul Spitalului Judetean de Urgenta Targu Jiu si nici la nivelul Ministerului Sanatatii nu existau protocoale de testare la antibiotic.

In acest sens, prin adresa din 29 aprilie 2015 emisa de spital, mentionat catre I.P.J. Gorj – Serviciul de Investigatii Criminale se mentioneaza expres:

„- la unitatea noastra nu a fost inaintat de catre Ministerul Sanatatii un protocol de testare la antibiotic;

– mentionam ca in datele de 24.08.2011, 25.08.2011, respectiv 5.09.2011 (la cateva saptamani dupa decesul victimei – s.n.) s-a procedat la instruirea asistentilor sefi privind regulile de testare la H., prelucrarea ghidarilor de resuscitare cardio-respiratorie, anafilaxie si socul anafilactic, inmanandu-se totodata informatia pe suport electronic, conform proceselor-verbale nr. x, nr. 19918 si nr. 20746”.

De asemenea, in adresa din 22 iulie 2015 emisa de Ministerul Sanatatii catre Parchetul de pe langa Judecatoria Targu Jiu se mentioneaza: „precizam faptul ca nu exista la nivel national un protocol/ghid din care sa rezulte obligatia cadrelor medicale de a testa sensibilitatea organismului in caz de administrare H.”.

In adresa din 02 iulie 2015 emisa de Ministerul Sanatatii – Directia Generala de Asistenta Medicala si Sanatate Publica catre Directia Generala Resurse Umane, Juridic si Contencios din acelasi minister:

„Nu exista un protocol, ghid la nivel national, din care sa rezulte obligatia cadrelor medicale de a testa pacientii, conform solicitarii Parchetului de pe langa Judecatoria Targu Jiu.”

In aceste conditii, mentiunile din adresele Spitalului Judetean de Urgenta Targu Jiu nr. 12765/29 aprilie 2015 si nr. 12766 din aceeasi data (citate in rechizitoriu la pagina 5), in sensul ca testarea la H. ar fi obligatorie, medicul dispunand acest lucru la initierea antibioticoterapiei, sunt lipsite de orice fundament juridic. Aceste adrese se refera probabil la situatia existenta la data cand au fost emise, respectiv in anul 2015.

In schimb, la data faptelor deduse judecatii (august 2011), o astfel de obligatie nu era prevazuta in niciun act (protocol, procedura sau fisa postului medicului), ea fiind introdusa ulterior. Inexistenta acestei obligatii rezulta din adresele mentionate mai sus, emise atat de Ministerul Sanatatii, cat si de acelasi spital, care in trei adrese succesive se contrazice cu privire la acest aspect.

In absenta protocoalelor, testarea la antibiotic se facea la data faptei doar in momentul in care, intrebat fiind, pacientul declara ca este alergic la un anumit medicament, asa cum rezulta din adresa nr. x/28 mai 2015 emisa de catre Ministerul Sanatatii catre I.G.P. Gorj – Serviciul de Investigatii Criminale.

Cu privire la aceasta chestiune s-a aratat ca sunt doua aspecte de mentionat: pe de o parte, pacienta nu a declarat ca este alergica la ampicilina (probabil nici nu era constienta de aceasta alergie din moment ce si anterior fusese tratata in acest mod) si, pe de alta parte, obligatia efectuarii testului respectiv in astfel de situatii apartinea in exclusivitate asistentului medical, nu medicului.

Pacienta D. fusese tratata cu acelasi antibiotic si anterior, asa cum a rezultat din declaratiile martorei Q., medicul de familie ai acesteia, precum si din Centralizatorul de retete emise pentru pacienta, centralizator comunicat organelor de urmarire penala de catre C.A.S.J. Gorj. Aceste imprejurari sunt atestate si de mama victimei, partea civila E., care a declarat in faza de urmarire penala: „precizez ca fiica mea a urmat in copilarie un tratament cu ampicilina, pe cale orala, fara sa aiba simptome alergice.”.

De altfel, nici cu ocazia primei injectii cu ampicilina, in data de 8 august 2011, orele 08:00 (efectuata de martor I.), nici cu ocazia celei de-a doua injectii efectuate in data de 9 august, orele 06:00 (martor J.), nici cu ocazia celei de-a treia injectii administrata in data de 9 august 2011, orele 18:00 (martor I.) victima nu a prezentat niciun simptom specific unei eventuale alergii la ampicilina.

In situatia cand un pacient declara ca este alergic, obligatia testarii acestuia revenea asistentei medicale care ii administra pentru prima data antibioticul respectiv. Aceasta obligatie, in lipsa protocoalelor, rezulta din fisa postului asistentului medical – pct. 14 al inscrisului existent la fila x si pct. 2 liniuta 6 al inscrisului existent la fila x, ambele din vol. II al dosarului de urmarire penala.

Prin urmare, s-a aratat ca, in cazul de fata, obligatia efectuarii testului de alergie la antibiotic apartinea martorei I., asistenta medicala care i-a administrat victimei pentru prima data antibioticul in data de 8 august 2011, la orele 18:00.

Conform fiselor postului existente la dosarul de urmarire penala, medicul nu are niciun fel de obligatie in legatura cu acest test: nici sa-l efectueze direct si nici sa-l dispuna, asistentul medical fiind obligat sa-l efectueze din proprie initiativa ori de cate ori administreaza pentru prima data un antibiotic la care pacientul sustine ca este alergic.

Chiar in masura in care s-ar aprecia ca medicul ar avea o astfel de obligatie (desi ea nu este prevazuta in niciun act), aceasta ar apartine medicului curant doar daca prima administrare a antibioticului s-ar face in timpul programului de lucru normal. Daca insa se face in afara orelor de program obisnuite (asa cum s-a intamplat in cazul de fata), atunci obligatia de dispunere a efectuarii testului apartine medicului de garda, nicidecum medicului curant care nu se mai afla la serviciu in acel moment.

In cazul de fata, in ziua de 8 august 2011, deoarece diagnosticul nu era unul de urgenta, inculpata a mentionat ca nu a considerat necesara administrarea imediata a antibioticului. La ora consultului a ales un orar de administrare la 12 ore, incepand cu ora 18, urmatoarea doza administrata fiind la orele 6 pentru a respecta in acest fel orarul de somn al pacientei, dar si pentru acoperirea cu antibiotic a interventiei chirurgicale care urma sa se efectueze intr-una din diminetile zilelor urmatoare. Ca medic, orarul de lucru este pana la orele 15, dupa aceasta ora toate prerogativele medicului curant fiind preluate de medicul de garda din ziua respectiva. In consecinta, asistenta care a inceput tratamentul cu antibiotic in ziua de 08 august 2011 era obligata sa solicite medicului de garda daca avea vreun dubiu referitor la testare, iar medicul de garda era obligat sa consemneze in foaia de observatie respectiva daca din testare reiesea prezenta alergiei. In data de 08 august 2011, medic de garda a fost martorul R..

In ceea ce priveste presupusa obligatie a carei nerespectare ii este imputata (nedispunerea efectuarii testului obligatoriu de alergie la antibiotic inainte de initierea antibiotico-terapiei), aceasta obligatie trebuia sa fie prevazuta intr-un act accesibil si previzibil la momentul faptelor (august 2011), in caz contrar condamnarea sa fiind o incalcare a art. 7 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului si a principiului legalitatii incriminarii.

Cu privire la conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca o norma de incriminare pentru a fi conforma exigentelor articolului 7 din Conventie, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat urmatoarele in hotararea din 16 septembrie 2014, pronuntata in cauza Plechkov contra Romaniei:

„Garantia consacrata prin art. 7, element esential al statului de drept, ocupa un loc primordial in cadrul sistemului de protectie al Conventiei, astfel cum o atesta faptul ca art. 15 nu autorizeaza nicio derogare in caz de razboi sau alt pericol public. Avand in vedere obiectul si scopul sau, acest drept trebuie sa fie interpretat si aplicat astfel incat sa se asigure o protectie efectiva impotriva urmaririi penale, a condamnarilor si a sanctiunilor arbitrare [printre altele, S.W. impotriva Regatului Unit si C.R. impotriva Regatului Unit, 22 noiembrie 1995, pct. 35, seria x nr. x-B si, respectiv, C, si Del Rio Prada impotriva Spaniei (MC), pct. 42750/09, pct. 77, CEDO 2013].

Art. 7 consacra, in mod general, principiul legalitatii incriminarii si a pedepselor (nullum crimen, nulla poena sine lege) [Kokkinakis impotriva Greciei, 25 mai 1993, pct. 52, seria x nr. x-A si Kononov impotriva Letoniei (MC), nr- 363 76/04, pct. 185, CEDO 2010]. Desi acesta interzice, in special, extinderea domeniului de aplicare a infractiunilor existente asupra unor fapte care, anterior, nu constituiau infractiuni, acesta impune totodata sa nu se aplice legea penala intr-un mod extensiv in detrimentul acuzatului, ca de exemplu prin analogie [Coeme si altii impotriva Belgiei, nr. 32492/96, 32547/96, 32548/96, 33209/96 si 33210/96, pct. 145, CEDO 2000-VII si Scoppola impotriva Italiei (nr. 2) (MC), nr. 10249/03,.pct. 93, 17 septembrie 2009].

Notiunea de „drept” („law”) implica conditii calitative, printre altele accesibilitate si previzibilitate suficiente (a se vedea, in special, Cantoni impotriva Frantei, 15 noiembrie 1996, pct. 29, Culegere 1996-V, si E.K. impotriva Turciei, nr. 28496/95, pct. 51, 7 februarie 2002). Aceste conditii calitative trebuie sa fie indeplinite atat in cazul definirii infractiunii, cat si al pedepsei aplicabile.

Justitiabilul trebuie sa poata cunoaste, incepand de la redactarea dispozitiei relevante si, daca este cazul, prin intermediul interpretarii realizate de instante, ce actiuni sau omisiuni angajeaza raspunderea sa penala si ce pedeapsa poate fi pronuntata pentru aceasta acuzatie [M. impotriva Germaniei, nr. 19359/04, pct. „119, CEDO 2009, si Maktouf si Damjanovice impotriva Bosniei si Hertegovinei (MC), nr. 2312/08 si 34179/08, pct. 66, CEDO 2013 (extrase)]..” (paragrafele 58-61).

Din aceasta perspectiva a accesibilitatii si previzibilitatii, art. 178 alin. (1) din C. pen. anterior nu este suficient deoarece este o norma de incriminare generala. El trebuie completat cu o norma speciala din care sa rezulte ca in perioada 8 – 10 august 2011 exista un act normativ care sa prevada expres obligatia sa, in calitate de medic curant care nu era de garda, de a dispune efectuarea testului obligatoriu de alergie la antibiotic inainte de initierea antibiotico-terapiei.

De altfel, nici organul de urmarire penala nu a reusit sa indice existenta unui asemenea act, citand in rechizitoriu doar doua adrese ale spitalului, adrese neconforme realitatii din august 2011 si care nu indica niciun act normativ, adrese care sunt contrazise de aceeasi institutie, precum si de forul superior al acesteia, si anume Ministerul Sanatatii.

A precizat ca, din acest punct de vedere, condamnarea sa reprezinta o incalcare a principiului legalitatii incriminarii si, totodata, o violare a art. 7 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

Tot cu privire la tipicitatea infractiunii de ucidere din culpa, a precizat ca organele judiciare trebuiau sa demonstreze existenta legaturii de cauzalitate intre omisiunea ce ii este imputata (nedispunerea efectuarii testului obligatoriu de alergie la antibiotic inainte de initierea antibiotico-terapiei) si urmarea imediata (decesul pacientei).

A aratat apelanta ca un astfel de test se efectueaza numai inainte de prima administrare a antibioticului, nicidecum inainte de fiecare administrare. Or, dupa prima administrare pacienta nu a avut nicio reactie adversa. Prin urmare, chiar daca i s-ar fi facut testarea anterior primei administrari, in mod sigur nu ar fi rezultat vreo alergie din moment ce, cu ocazia injectiei (cand se administreaza o solutie mult mai concentrata decat solutia folosita la test), pacienta nu a avut nicio reactie adversa. De altfel, pacienta nu a avut astfel de reactii nici la a doua si nici la a treia administrare. Toate acestea conduc la concluzia ca testarea respectiva ar fi fost inutila, intrucat nu era apta sa detecteze presupusa alergie a pacientei. Prin urmare, ea nu ar fi fost de natura sa impiedice decesul, deces care a survenit dupa a patra administrare.

In concluzie, a aratat ca omisiunea de a efectua testarea la antibiotic inainte de prima administrare nu putea conduce la detectarea presupusei alergii a pacientei, alergie care a aparut abia dupa a patra administrare. Astfel, nu a fost demonstrata legatura de cauzalitate, conditie esentiala a tipicitatii unei infractiuni de rezultat, asa cum este uciderea din culpa.

A mai sustinut ca in cauza exista un puternic dubiu cu privire la cauza reala a decesului, intrucat din Buletinul de analiza toxicologica nr. x a rezultat ca in organismul pacientei nu s-a gasit niciun compus al ampicilinei la determinarea toxicologica. In conditiile in care intregul rationament al acuzarii se bazeaza pe socul anafilactic ce ar fi fost generat de presupusa administrare de ampicilina, lipsa totala a acestei substante este de natura sa creeze un puternic dubiu cu privire la cauza reala a decesului.

La acestea se adauga si faptul ca organele de urmarire penala nu au recoltat probe din recipientele din care se sustine ca s-a administrat injectabil antibioticul, desi aceasta operatiune era absolut necesara pentru lamurirea cauzei decesului.

De asemenea, niciodata nu au fost avute in vedere elementele paraclinice (analize) cu ocazia intocmirii actelor medico-legale in cursul urmaririi penale, imprejurare care rezulta din chiar cuprinsul acestor acte.

Nu a fost analizata nici starea generala de sanatate a pacientei si posibilele cauze ale decesului, precum afectiunile cardiace preexistente, in conditiile in care diagnosticul de deces al pacientei a fost de infarct miocardic si pancreatita hemoragica.

A mentionat inculpata ca pentru lamurirea tuturor acestor puternice dubii cu privire la cauza reala a decesului si cu privire la mecanismul de producere, instanta de fond ar fi trebuit sa dispuna efectuarea unei expertize medico-legale la cel mai inalt for national in domeniu, si anume Institutul National de Medicina Legala Prof. Dr. Mina Minovici Bucuresti. In faza de urmarire penala s-au intocmit mai multe acte medico-legale de catre organisme ierarhic inferioare (expertize, avize ale Comisiei superioare etc.) ale caror concluzii sunt echivoce. Chiar si avizele comisiei superioare nu au forta de convingere a unei expertize realizate dupa toate rigorile stiintifice.

Totodata, a aratat ca in mod gresit instanta de fond a dispus condamnarea pentru infractiunea de fals intelectual prevazuta de art. 289 alin. (1) din C. pen. anterior.

A precizat apelanta ca a savarsit fapta respectiva fara forma de vinovatie ceruta de lege (intentia), in acel moment fiind absolut convinsa ca mentiunile prin care a completat foaia de observatie clinica corespund in totalitate adevarului intrucat, in intervalul 8 – 9 august 2011, pe timpul garzii martorului R., au fost administrate doua doze de antibiotic pacientei, la orele 18 si 6, fara ca medicul de garda din ziua respectiva sa consemneze in foaia de observatie prezenta vreunei manifestari alergice, ceea ce a determinat-o sa concluzioneze ca nu au fost evenimente legate de teste. Toate aceste convingeri au fost intarite de declaratiile pacientei D., in dimineata zilei de 9 august la vizita, care nu s-a plans de prezenta vreunei manifestari alergice dupa administrarea de antibiotic, precum si de absenta la examenul obiectiv a vreunei manifestari alergice, precum eventuale tumefactii, edeme sau eruptii cutanate. Nici dupa injectia din dupa amiaza zilei de 9 august, orele 18, zi in care inculpata a fost de garda, pacienta nu a prezentat manifestari alergice. A precizat ca a verificat analizele pacientei in ziua de 9 august si, totodata, procedurile efectuate, dar nu isi aminteste daca era trecuta la proceduri si testarea pentru ca, neavand manifestari alergice dupa injectii, nu a insistat asupra acestui lucru. Astfel, reprezentarea sa a fost aceea ca s-a efectuat testarea si ca pacienta nu era alergica la ampicilina.

Ulterior, in dimineata zilei de 10 august la orele 6, auzind galagie pe coridoare, a iesit din cabinet, si, la indicatiile pacientelor, a intrat in salonul 1, unde a gasit-o pe pacienta D. intr-o stare grava. Chiar daca nu a avut nicio indoiala vis-a-vis de testare, a banuit in acel moment totusi o posibila reactie anafilactica, deoarece starea de rau s-a instalat la scurt timp dupa injectare, iar reactia anafilactica se poate instala oricand in cursul tratamentului. A inceput imediat manevrele de resuscitare cu mijlocele disponibile, chemand intre timp serviciul ATI. Nu a dispus de oxigen, asa ca a resuscitat pacienta folosind respiratie gura la gura si compresiuni toracice si nu a dispus de adrenalina asa ca a administrat medicamentatia de rezerva in asemenea situatii, respectiv corticoterapie cu Hemisuccinat de hidrocortizon. Cand a sosit echipa ATI, aceasta a preluat manevrele de resuscitare. Ulterior, pacienta a fost coborata in serviciul ATI, unde, in ciuda manevrelor de resuscitare a fost declarata decedata in jurul orei 7. Odata cu pacienta a fost coborata si foaia de observatie.

In cursul acelei zile, dupa terminarea tuturor sarcinilor de serviciu, fiind si dupa garda, avand acordul medicului sef de sectie, a plecat de la spital si s-a deplasat la domiciliu. In jurul orelor 13:30 a fost solicitata telefonic de catre doctorita S., sefa I.M.L., sa revina la serviciu pentru a completa foaia de observatie, intrucat medicina legala, pentru a putea face o corelatie intre diagnosticul clinic si cel anatomopatologic, trebuie sa fie completata cu epicriza, proceduri, diagnostic la internare, la 72 de ore, respectiv la externare.

Prin urmare, a revenit la spital nu din proprie initiativa, ci la solicitarea expresa a medicului legist si a completat foaia conform indicatiilor, cu mentiunea ca pe parcurs una din foi se deteriorase si a trebuit refacuta. A refacut foaia respectiva conform celor trecute la proceduri si in graficul de temperatura si tensiune. Nu a stiut la momentul respectiv ca procedura „testare la antibiotic” fusese completata ulterior si nu a aflat decat pe parcursul anchetei ca aceasta completare fusese facuta de catre asistenta sefa de la vremea respectiva.

Cu toate acestea, a fost convinsa ca testarea a fost efectuata pentru ca asistenta care a initiat tratamentul, respectiv martora I., a mentionat ca a efectuat aceasta testare in toate declaratiile date atat conducerii spitalului si corpului de control al Ministerului Sanatatii, cat si organelor de urmarire penala (declaratiile din 31 august 2011, 4 noiembrie 2011, 24 ianuarie 2012), martorul schimbandu-si aceasta sustinere abia in declaratia din 18 februarie 2015, la aproximativ 4 ani dupa eveniment.

Prin urmare, inculpata a fost convinsa ca cele mentionate in foaia de observatie corespundeau adevarului.

In ceea ce priveste latura civila a cauzei, a precizat ca in mod gresit instanta de fond a admis actiunea civila si a dispus obligarea la despagubiri fata de partile civile.

Verificand sentinta penala apelata, prin prisma criticilor formulate, dar si din oficiu cauza, sub toate aspectele de fapt si de drept, conform dispozitiilor art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., Curtea de Apel Craiova a constatat, printre altele, ca apelul declarat de inculpata A. este nefondat.

S-a retinut ca prima instanta a facut o descriere amanuntita atat a situatiei de fapt cat si a temeiurilor de drept pe baza carora si-a format convingerea cu privire la cauza dedusa judecatii, precum si a probelor care au fundamentat-o in expunerea argumentelor faptice si juridice care au condus la pronuntarea solutiei criticate, respectand in totalitate dispozitiile art. 403 C. proc. pen. care prevad mentiunile pe care trebuie sa le contina considerentele unei hotarari.

Solutia de condamnare a inculpatei A. pentru infractiunea de ucidere din culpa este legala si temeinica, fiind fundamentata pe un probatoriu corect si complet administrat, care exclude orice dubiu asupra vinovatiei sub forma culpei fara prevedere.

In acest sens, Curtea de Apel Craiova a retinut ca nu pot fi primite criticile inculpatei A. in sensul ca, in lipsa unor protocoale de testare ala antibiotic la momentul savarsirii faptei, sau existenta unui tratament similar urmat fara efecte adverse de pacienta, la indicatiile medicului de familie, ar conduce la neindeplinirea conditiei tipicitatii faptei de ucidere din culpa.

Astfel, din examinarea inscrisurilor administrate in cauza, s-a constatat ca in prospectul medicamentului prescris de inculpata A. (4 flacoane de 1 gram de ampicilina administrate la un interval de 12 ore) exista, la rubrica intitulata Contraindicatii, mentiuni exprese in sensul ca Acest medicament este contraindicat pacientilor care prezinta sensibilitate la penicilina sau la oricare din excipientii produsului.

De asemenea, adresa comunicata de SC H. SA Iasi, producatorul antibioticului prescris de inculpata A., mentioneaza in mod expres ca efectul puternic sensibilizant este bine cunoscut pentru intreaga clasa a antibioticelor beta-lactamice, din care fac parte penicilinele, inclusiv ampicilina.

Datorita efectului hipersensibilizant puternic, administrarea antibioticelor ce contin peniciline (inclusiv ampicilina) se face numai dupa cunoasterea amanuntita a istoricului pacientilor si testarea sensibilitatii organismului la peniciline.

Persoanele sensibile la peniciline sau cu teren atopic pot prezenta manifestari alergice care pot ajunge pana la soc anafilactic, care se poate finaliza prin decesul pacientului, in lipsa tratamentului imediat si adecvat. Toate aceste informatii sunt cuprinse in informatiile despre medicament autorizate (Prospect si Rezumatul caracteristicilor produsului).

Instanta de apel a retinut ca, in acest cadru, data fiind calitatea inculpatei, aceea de medic, dar si pregatirea de specialitate a acesteia, se prezuma ca ar fi trebuit sa cunoasca efectele pe care le produce administrarea antibioticului la persoanele care prezinta hipersensibilitate la peniciline si sa ia masurile corespunzatoare pentru a evita producerea efectelor grave sus-mentionate asupra sanatatii ori chiar a vietii pacientului.

In aceste conditii, obligatia de a dispune testarea la antibiotic apartinea inculpatei A., cea care a prescris medicamentul si nu asistentei medicale care a realizat administrarea efectiva a acestuia.

In acest sens sunt si concluziile Comisiei Superioare Medico-Legale din cadrul I.N.M.L. Mina Minovici, care a retinut ca s-a prescris medicatia fara a se respecta protocoalele de profilaxie antibiotica perioperatorie, aspect insusit de Curtea de Apel Craiova chiar in conditiile inexistentei unor astfel de protocoale, date fiind riscurile extrem de grave la care sunt expusi pacientii cu hipersensibilitate la antibiotic, riscuri pe care inculpata le cunostea sau era obligata sa le cunoasca.

Neprocedand la luarea unor minime masuri de profilaxie, inculpata A., prin prescrierea si dispozitia de administrare a medicamentului fara testare prealabila, a expus victima la pericolul de aparitie a socului anafilactic, pericol care s-a si materializat.

Ca inculpata a actionat sub forma de vinovatie prevazuta de lege, aceea a culpei fara prevedere, necunoscand hipersensibilitatea pacientei, desi aceasta putea si trebuia sa o cunoasca, daca ar fi dispus efectuarea testarii prealabile, rezulta fara echivoc si din atitudinea manifestata de aceasta imediat ulterior decesului pacientei, inculpata A. falsificand fisa de observatie clinica generala, inserand la rubrica Investigatii mentiuni necorespunzatoare realitatii privind testarea la antibiotic, incercand astfel sa-si ascunda neindeplinirea obligatiei medicale, dar si aflarea adevarului in cauza.

Contrar criticilor inculpatei, care a invocat caracterul imprevizibil si inaccesibil al obligatiei a carei nerespectare este imputata, Curtea de Apel Craiova a retinut ca atat Prospectul medicamentului prescris de inculpata cat si Rezumatul caracteristicilor produsului reprezinta acte de maxima previzibilitate si accesibilitate, care atrag atentia in mod explicit asupra potentialului letal al medicamentului asupra pacientilor cu hipersensibilitate.

Simpla existenta a mentiunilor cuprinse in aceste inscrisuri care insotesc medicamentul reprezinta o avertizare suficienta atat pentru orice persoana care intentioneaza sa isi administreze acest medicament, dar mai ales pentru cadrele medicale care il prescriu in mod constant pacientilor in cadrul obligatiilor de serviciu.

De asemenea, Curtea de Apel Craiova a retinut ca fiind irelevanta imprejurarea ca socul anafilactic s-a declansat abia la cea de-a patra administrare si ca, la administrarile anterioare, nu au avut drept rezultat vreo reactie adversa.

Aceste imprejurari nu conduc nicidecum la concluzia sustinuta de inculpata, aceea ca testarea ar fi fost inutila, ci la aceea ca neproducerea reactiei alergice a fost un element aleatoriu, fara niciun fel de relevanta sub aspectul legaturii de cauzalitate dintre administrarea antibioticului si declansarea socului anafilactic, legatura de cauzalitate relevata in mod detaliat de concluziile cuprinse in avizul Comisiei Superioare Medico-Legale a I.N.M.L. Mina Minovici, care, de altfel, inlatura orice dubiu asupra cauzei reale a decesului, acesta fiind insuficienta cardio-respiratorie cauzata de socul anafilactic determinat de administrarea antibioticului (pct. 12 din Aviz).

In acest sens converg si celelalte concluzii formulate de aceeasi Comisie, prin Avizul nr. x/2013, potrivit carora exista posibilitatea, chiar in proportii extrem de reduse, ca in momentul realizarii unei testari corespunzatoare la antibiotic, cu rezultat pozitiv, pacientul sa nu prezinte reactii specifice, ceea ce nu inlatura obligatia testarii acestuia la antibiotic.

In concluzie, s-a constatat ca solutia de condamnare a inculpatei A. pentru infractiunea de ucidere din culpa este legala si temeinica, fiind fundamentata pe un probatoriu corect si complet administrat, care exclude orice dubiu asupra vinovatiei sub forma culpei fara prevedere.

Trecand la examinarea criticilor formulate sub aspectul solutiei de condamnare pentru infractiunea de fals intelectual, Curtea de Apel Craiova a retinut ca acestea nu pot fi primite, pentru argumentele ce succed.

In lipsa oricaror probe referitoare la efectuarea testului de alergie la antibiotic a pacientei D., respectiv al rezultatului unei astfel de testari, dar si in raport de rezultatul concret al administrarii antibioticului, acela al decesului pacientei, Curtea de Apel Craiova a constatat ca mentiunile inserate de inculpata in cuprinsul foii de observatie clinica referitoare la dispunerea unei astfel de proceduri prealabil administrarii medicamentului sunt in mod vadit necorespunzatoare realitatii.

In aceste conditii, alterarea continutului respectivului inscris se incadreaza in tipicitatea normei de incriminare a infractiunii de fals intelectual prevazute de art. 289 alin. (1) din C. pen. anterior, aceasta fiind savarsita cu intentie directa, in dublul scop al ascunderii propriei culpe si al impiedicarii aflarii adevarului in cauza.

Concluzionand asupra solutionarii laturii penale a cauzei, Curtea de Apel Craiova a constatat ca solutia de condamnare este legala si temeinica, in urma unui probatoriu corect si complet evaluat, care exclude orice dubiu asupra vinovatiei inculpatei.

Pentru aceste motive, prin Decizia penala nr. 904 din 15 iunie 2018 a Curtii de Apel Craiova, sectia penala si pentru cauze cu minori, pronuntata in Dosarul nr. x/2017, printre altele, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpata A.

Impotriva deciziei penale mai sus-mentionate a declarat recurs in casatie inculpata A., invocand dispozitiile art. 438 pct. 7 din C. proc. pen.

In esenta, recurenta a solicitat admiterea caii de atac, casarea deciziei atacate si achitarea sa pentru savarsirea infractiunii de ucidere din culpa, in temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.

In motivarea recursului in casatie, recurenta a sustinut ca a fost condamnata pentru o fapta care nu este prevazuta de legea penala, avand in vedere ca, la data decesului victimei (august 2011), nu era in vigoare nicio dispozitie legala si niciun alt act care sa prevada obligatia medicului curant de a dispune efectuarea testarii pacientului inaintea administrarii ampicilinei.

Presupusa obligatie a carei nerespectare ii este imputata (nedispunerea efectuarii testului obligatoriu de alergie la antibiotic inainte de initierea antibioticoterapiei) trebuia sa fie prevazuta intr-un act normativ accesibil si previzibil la momentul faptelor (august 2011), in caz contrar, condamnarea sa reprezentand o incalcare a art. 7 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului si a principiului legalitatii incriminarii.

Cu privire la conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca o norma de incriminare pentru a fi conforma exigentelor articolului 7 din Conventie, recurenta a facut trimitere la jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, respectiv la hotararea din 16 septembrie 2014 pronuntata in cauza Plechkov contra Romaniei.

S-a apreciat ca art. 178 alin. (2) din C. pen. anterior nu este accesibil si previzibil, deoarece este o norma de incriminare generala. Acest articol trebuie completat cu o norma speciala („dispozitie legala sau masura de prevedere pentru exercitiul unei profesii sau meserii”, dupa cum se mentioneaza in art. 178 alin. (2) din C. pen. anterior) din care sa rezulte ca in perioada 8-10 august 2011 exista un act care sa prevada expres obligatia recurentei, in calitate de medic curant care nu era de garda, de a dispune efectuarea testului obligatoriu de alergie la antibiotic inainte de initierea antibioticoterapiei. Or, un astfel de act care sa prevada o asemenea obligatie nu exista la acel moment.

De altfel, nici organul de urmarire penala nu a indicat existenta unui asemenea act, fiind mentionate in rechizitoriu doar doua adrese ale spitalului, din august 2011, care nu indica vreun act normativ. Totodata, recurenta a mentionat ca nici instanta de fond, nici instanta de apel nu au indicat o norma legala sau un alt act din care sa rezulte o astfel de obligatie.

In acest context, recurenta a aratat ca prin decizia instantei de apel au fost invocate, pentru prima data, ca surse ale acestei obligatii, doua inscrisuri ce emana de la o societate comerciala (SC H. SA Iasi) si anume prospectul medicamentului si rezumatul caracteristicilor produsului. Aceste inscrisuri sunt doar mentionate in adresa din 5 aprilie 2016 a SC H. SA si nu se stabileste daca erau emise si la data faptei (8 – 10 august 2011). S-a sustinut ca cele doua acte la care face referire instanta de apel nu sunt apte sa creeze obligatii cu caracter normativ, de natura a completa dispozitiile art. 178 din C. pen. anterior si, implicit, de natura a constitui norme de incriminare in sensul art. 7 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului. O astfel de obligatie – testarea la antibiotic a pacientei – a carei incalcare ii este imputata, nu poate fi instituita decat printr-un act cu caracter normativ (general sau existent la nivelul unitatii sanitare), nicidecum prin inscrisuri emise de o companie privata.

Niciunul dintre cele doua inscrisuri la care face referire instanta de fond nu prevede ca obligatia testarii cu antibiotic apartinea medicului curant.

Asa cum a mentionat in fata instantei de fond, la momentul faptei (8 – 10 august 2011), nici la nivelul Spitalului Judetean de Urgenta Targu Jiu, nici la nivelul Ministerului Sanatatii nu existau protocoale de testare la antibiotic, facand trimitere in acest sens la adresa din 29 aprilie 2015 emisa de Spitalul Judetean de Urgenta Targu Jiu, la adresa din 22 iulie 2015 emisa de Ministerul Sanatatii si la adresa din 2 iulie 2015 emisa de Ministerul Sanatatii – Directia Generala de Asistenta Medicala si Sanatate Publica.

Facand o proprie analiza a probelor, recurenta a aratat ca mentiunile din adresele Spitalului Judetean de Urgenta Targu Jiu nr. 12765/29 aprilie 2015 si nr. 12766 din aceeasi data (citate in rechizitoriu la pagina 5), in sensul ca testarea la antibiotic ar fi obligatorie, medicul dispunand acest lucru la initierea antibioticoterapiei, sunt lipsite de orice fundament juridic.

S-a considerat ca, din cele doua inscrisuri invocate prin decizia atacata – prospectul si rezumatul caracteristicilor produsului – nu rezulta ca era obligatia medicului curant sa dispuna testarea la antibiotic. In situatia in care un pacient declara ca este alergic, obligatia testarii acestuia revenea asistentei medicale care ii administra pentru prima data antibioticul respectiv. Aceasta obligatie, in lipsa protocoalelor, rezulta din fisa postului asistentului medical. Prin urmare, obligatia efectuarii testului de alergie la antibiotic apartinea martorei I., asistenta medicala care i-a administrat victimei pentru prima data antibioticul in data de 08 august 2011, la ora 18:00.

Conform fiselor postului existente la dosarul de urmarire penala, medicul nu are niciun fel de obligatie in legatura cu acest test: nici sa-l efectueze direct si nici sa-l dispuna. In absenta protocoalelor, la data faptei, testarea la antibiotic se facea doar in momentul in care, intrebat fiind, pacientul declara ca este alergic la un anumit medicament. In cauza, pacienta D. nu a declarat ca este alergica la ampicilina. Aceasta fusese tratata cu acelasi antibiotic si anterior, asa cum a rezultat din declaratiile martorei Q., medicul de familie al acesteia, precum si din Centralizatorul de retete emise pentru pacienta. Aceste imprejurari sunt atestate si de mama victimei, partea civila E.

De altfel, nici cu ocazia primei injectii cu ampicilina, in data de 08 august 2011, ora 18:00 (efectuata de martora I.), nici cu ocazia celei de-a doua injectii efectuata in data de 09 august, ora 06:00 (martora J.), nici cu ocazia celei de-a treia injectii administrata in data de 09 august 2011, ora 18:00 (martora I.), victima nu a prezentat vreun simptom specific unei eventuale alergii la ampicilina.

Daca s-ar aprecia ca medicul ar avea o astfel de obligatie, aceasta ar apartine medicului curant doar daca prima administrare a antibioticului s-ar face in timpul programului de lucru. Daca insa prima administrare se face in afara orelor de program (asa cum s-a intamplat in cazul de fata), atunci obligatia de dispunere a efectuarii testului apartinea medicului de garda.

Inculpata a aratat ca, in ziua de 08 august 2011, deoarece diagnosticul nu era unul de urgenta, nu a considerat necesara administrarea imediata a antibioticului. La ora consultului a ales un orar de administrare la 12 ore, incepand cu ora 18, urmatoarea doza administrata fiind la ora 06, pentru a respecta in acest fel orarul de somn al pacientei, dar si pentru acoperirea cu antibiotic a interventiei chirurgicale care urma sa se efectueze intr-una din diminetile zilelor urmatoare. Ca medic, orarul sau de lucru este pana la ora 15, dupa aceasta ora toate prerogativele medicului curant fiind preluate de medicul de garda din ziua respectiva. In consecinta, asistenta care a inceput tratamentul cu antibiotic in ziua de 08 august 2011 era obligata sa intrebe medicul de garda daca avea vreun dubiu referitor la testare, iar medicul de garda era obligat sa consemneze in foaia de observatie daca din testare reiesea prezenta alergiei. In data de 08 august 2011 medic de garda a fost martorul R.

Prin incheierea din Camera de consiliu din data de 27 noiembrie 2018, a fost admisa in principiu cererea de recurs in casatie formulata de inculpata A. impotriva Deciziei penale nr. 904 din 15 iunie 2018 a Curtii de Apel Craiova, sectia penala si pentru cauze cu minori, pronuntata in Dosarul nr. x/2017, cauza fiind trimisa completului C7, in vederea judecarii pe fond a recursului in casatie.

In incheierea de mai sus s-a retinut ca in acest stadiu procesual – admiterea in principiu a recursului in casatie, se analizeaza doar indeplinirea formala a conditiilor prevazute de art. 434 – 438 din C. proc. pen.

Astfel cum rezulta din motivele de recurs in casatie anterior expuse, recurenta A. si-a incadrat criticile in cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., care este incident in situatia in care inculpatul a fost condamnat pentru o fapta care nu este prevazuta de legea penala.

Potrivit art. 15 C. pen. in vigoare „infractiunea este fapta prevazuta de legea penala, savarsita cu vinovatie, nejustificata si imputabila persoanei care a savarsit-o. Infractiunea este singurul temei al raspunderii penale.”.

Astfel, se instituie un nou concept de ilicit penal, deoarece nu se mai face deosebire intre lipsa de prevedere in legea penala si situatia in care nu sunt intrunite elementele constitutive ale infractiunii, raportat la solutia reglementata de art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. in vigoare, respectiv de achitare pe motiv ca „fapta nu este prevazuta de legea penala ori nu a fost savarsita cu vinovatia prevazuta de lege”.

Rezulta, asadar, ca fata de solutia reglementata prin dispozitiile art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din noua reglementare a C. proc. pen., sintagma „fapta nu este prevazuta de legea penala” continuta in dispozitiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. – care reglementeaza unul din cazurile de casare, vizeaza atat lipsa incriminarii (neprevederea faptei ca infractiune sau lipsa de tipicitate a faptei in sensul ca nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de raspundere, dupa caz, civila, contraventionala, materiala sau disciplinara), cat si situatia in care lipsesc elementele constitutive ale infractiunii, altele decat cele referitoare la „vinovatia prevazuta de lege”.

In al doilea rand, s-a retinut ca analiza in aceasta cale extraordinara de atac este cantonata exclusiv asupra problemelor de drept. Cazul de casare invocat nu permite o analiza a continutului mijloacelor de proba, o noua apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situatii de fapt pe baza careia sa se concluzioneze ca fapta nu este prevazuta de legea penala, verificarea hotararii facandu-se exclusiv in drept, statuarile in fapt ale instantei a carei hotarare a fost atacata neputand fi cenzurate in nici un fel. Altfel spus, acesta vizeaza acele situatii in care nu se realizeaza o corespondenta deplina intre fapta savarsita si configurarea legala a tipului respectiv de infractiune, fie din cauza imprejurarii ca fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitiva a inculpatului nu intruneste elementele de tipicitate prevazute de norma de incriminare, fie a dezincriminarii faptei (indiferent daca vizeaza reglementarea in ansamblul sau sau modificarea unor elemente ale continutului constitutiv).

In conditiile in care nu se critica situatia de fapt, ci se solicita doar o verificare in drept a acesteia, motivul de recurs poate fi analizat din perspectiva cazului de casare prevazut de dispozitiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Astfel, in limitele anterior expuse, s-a apreciat ca cererea de recurs in casatie formulata de inculpata A. indeplineste cerintele prevazute de art. 434 – 438 din C. proc. pen.

In aceste limite, solutionand in conformitate cu dispozitiile art. 447 din C. proc. pen. recursul in casatie formulat de inculpata A., Inalta Curte constata ca este nefondat, pentru urmatoarele considerente:

Conform art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., hotararile definitive sunt supuse casarii daca inculpatul a fost condamnat pentru o fapta care nu este prevazuta de legea penala.

Acest caz de casare are in vedere acele situatii in care nu se realizeaza o corespondenta deplina intre fapta savarsita si configurarea legala a infractiunii.

Astfel cum s-a mentionat si in incheierea de admitere in principiu a recursului in casatie, sintagma „fapta nu este prevazuta de legea penala” vizeaza atat lipsa incriminarii (neprevederea faptei ca infractiune sau lipsa de tipicitate a faptei in sensul ca nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de raspundere, dupa caz, civila, contraventionala, materiala sau disciplinara), cat si situatia in care lipsesc anumite elemente constitutive ale infractiunii, altele decat cele referitoare la „vinovatia prevazuta de lege”.

Drept urmare, verificarea tipicitatii faptei in calea extraordinara a recursului in casatie implica analizarea intrunirii elementelor constitutive ale infractiunii sub aspect obiectiv, respectiv daca se realizeaza o corespondenta deplina intre fapta comisa si tiparul de incriminare corespunzator infractiunii retinute in sarcina inculpatului.

Avand in vedere ca recursul in casatie este o cale extraordinara de atac prin intermediul careia este analizata conformitatea hotararilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres si limitativ prevazute de lege, deci care vizeaza exclusiv legalitatea hotararii, Inalta Curte verifica doar corespondenta formala intre elementele faptice retinute in hotararile recurate si continutul constitutiv al infractiunii, fara a proceda la analiza materialului probator sau la reaprecierea situatiei de fapt.

In speta, inculpata A. a fost condamnata pentru infractiunea de ucidere din culpa prev. de art. 178 alin. (1), (2) din C. pen. anterior.

In fapt, s-a retinut, in esenta, ca inculpata A., medic specialist O.R.L. in cadrul sectiei O.R.L. a Spitalului Judetean de Urgenta Tudor Vladimirescu Targu Jiu, in data de 08.08.2011, in calitate de medic curant al pacientei D., nu a dispus efectuarea testului obligatoriu de alergie la medicamente (antibiotic) inainte de initierea antibioticoterapiei, fapt care a condus la decesul pacientei.

Potrivit art. 178 alin. (1), (2) din C. pen. anterior:

„Uciderea din culpa a unei persoane se pedepseste cu inchisoare de la unu la 5 ani.

Uciderea din culpa ca urmare a nerespectarii dispozitiilor legale ori a masurilor de prevedere pentru exercitiul unei profesii sau meserii, ori pentru efectuarea unei anume activitati, se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 7 ani.”

Rezulta, astfel, ca modalitatea de incriminare a infractiunii de ucidere din culpa in aceasta forma agravata are un continut alternativ.

Din acest motiv, elementul material al uciderii din culpa se deosebeste de cel al infractiunilor de abuz in serviciu si neglijenta in serviciu, care se comit numai prin incalcarea legii, conform celor statuate prin decizia Curtii Constitutionale nr. 405/2016 [in care s-a constatat ca dispozitiile art. 246 din C. pen. anterior si ale art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constitutionale in masura in care prin sintagma „indeplineste in mod defectuos” din cuprinsul acestora se intelege „indeplineste prin incalcarea legii”] si prin decizia Curtii Constitutionale nr. 518/2017 [in care s-a constatat ca dispozitiile art. 249 alin. (1) din C. pen. anterior si ale art. 298 din C. pen. sunt constitutionale in masura in care prin sintagma „indeplinirea ei defectuoasa” din cuprinsul acestora se intelege „indeplinirea prin incalcarea legii”]. Daca anterior deciziilor Curtii Constitutionale nr. 405/2016 si nr. 518/2017, formularea larga a textului permitea includerea in elementul material al infractiunilor de abuz in serviciu si neglijenta in serviciu a oricarei incalcari a atributiilor de serviciu, indiferent daca acestea erau prevazute in legi, ordonante, hotarari ale guvernului, fisa a postului, dispozitii, etc., ulterior acestor hotarari, o actiune sau inactiune dobandeste semnificatie penala doar daca aceasta reprezinta o incalcare a unei dispozitii exprese dintr-o lege sau dintr-o ordonanta a Guvernului (legislatie primara).

Cu privire la infractiunea de ucidere din culpa in forma agravata prevazuta de art. 178 alin. (1), (2) din C. pen. anterior, ce face obiectul cauzei de fata, in literatura de specialitate s-a retinut ca legea penala, incriminand uciderea din culpa, a urmarit crearea unei actiuni inhibitive pentru constiinta oamenilor, de natura sa-i oblige la cantarire, la chibzuire, atunci cand efectueaza acte ce ar putea provoca moartea unui om. Legea penala asigura in acest fel ocrotirea membrilor societatii. Aceasta ocrotire capata in societatea moderna o importanta din ce in ce mai mare, activitatile in cadrul carora se pot savarsi din culpa fapte cauzatoare de moarte sporind in acelasi ritm cu progresul tehnic (V. Dongoroz, S. Kahane s.a., Explicatii teoretice ale C. pen. roman, Partea speciala, vol. III, editia a II-a, Ed. Academiei Romane, Ed. ALL Beck, 2003, Bucuresti, pag. 195).

Dispozitiile legale, precum si masurile de prevedere, au rolul de a indica situatiile in care exercitiul unor profesii, meserii sau activitati pot cauza moartea persoanelor, atragand astfel atentia celor ce le efectueaza sa lucreze cu toata prudenta. Nerespectarea acestor dispozitii sau masuri implica prezumtia legala ca faptuitorul este in culpa, iar culpa sa este cu atat mai grava cu cat fusese avertizat prin dispozitiile pe care le-a incalcat (V. Dongoroz, S. Kahane s.a., opera citata, pag. 197).

Prin instituirea agravantei (art. 178 alin. (2) C. pen. anterior), legiuitorul a urmarit sa determine la prudenta pe cei ce exercita profesii sau meserii ori desfasoara anumite activitati pentru care exista dispozitii legale sau masuri de prevedere, profesii, meserii sau activitati in cazul carora orice neatentie poate produce consecinte dintre cele mai grave. In practica, agravanta este mai susceptibila de aplicare unor fapte din domeniul asistentei medicale, al circulatiei pe drumurile publice, in domeniul constructiilor, etc. (O. Loghin, A. Filipas, Drept penal roman, Partea speciala, Casa de editura si presa „Sansa” S.R.L., Bucuresti, 1992, pag. 46).

Precizarea legiuitorului in sensul ca este vorba de „nerespectarea dispozitiilor legale ori a masurilor de prevedere” nu are semnificatia limitarii culpei, ci doar a evidentierii obligatiei stipulate in sarcina subiectului activ de respectare cu strictete a regulilor de conduita aplicabile unui domeniu specific de activitate, precum si a precizarii uneia din conditiile sine qua non de existenta a infractiunii in aceasta forma, si anume aceea ca domeniul respectiv de activitate sa fie supus unei astfel de reglementari (Ghe. Mateut, Revista Dreptul nr. 7/2000, pag. 94).

De asemenea, referitor la uciderea din culpa savarsita ca urmare a nerespectarii dispozitiilor legale ori a masurilor de prevedere pentru exercitiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activitati (art. 192 alin. (2) din C. pen. actual; similar, art. 178 alin. (2) din C. pen. anterior), s-a retinut ca este necesar ca prin acte normative sa fie stabilite reguli pentru exercitarea profesiei, meseriei sau activitatii in functie de care sa se evalueze culpa profesionala; nu intereseaza daca subiectul activ este sau nu calificat pentru exercitarea profesiei, meseriei sau activitatii; fapta sa fie savarsita in timpul exercitarii profesiei, meseriei sau activitatii, cu nerespectarea regulilor prevazute pentru exercitarea acesteia; fapta sa fie urmarea nerespectarii dispozitiilor legale; cand incalcarea dispozitiilor legale ori a masurilor de prevedere constituie prin ea insasi o infractiune se aplica regulile privind concursul de infractiuni (M. Udroiu, Drept penal. Partea speciala. Noul C. pen., Ed. C.H. Beck, Bucuresti, 2014, pag. 35).

Unii autori au denumit aceasta varianta agravata prevazuta in art. 192 alin. (2) din C. pen. actual [art. 178 alin. (2) din C. pen. anterior] „uciderea din culpa profesionala sau speciala”. S-a apreciat ca, in acest caz, obiectul juridic are un caracter complex, deoarece „pe langa relatiile privitoare la ocrotirea persoanei, cuprinde, ca obiect secundar, si relatiile privitoare la asigurarea securitatii anumitor activitati profesionale si speciale care pot constitui surse de pericol deosebit, statornicite fie prin dispozitii legale, fie prin natura acestor profesii, meserii sau activitati” (O.A. Stoica, Drept penal – partea speciala, E.D.P., Bucuresti, 1976, pag. 80, citat in V. Cioclei, Curs universitar, Drept penal, Partea speciala I, Ed. C.H. Beck, Bucuresti, 2016, pag. 52).

Fata de opiniile exprimate in doctrina, examinand norma de incriminare, Inalta Curte constata ca uciderea din culpa prev. de art. 178 alin. (2) din C. pen. anterior nu implica, in mod necesar, incalcarea unei dispozitii legale, putand fi comisa si in varianta alternativa a nerespectarii unei/unor masuri de prevedere care nu au, in mod necesar, un caracter reglementat, deci normativ, acestea putand decurge din specificul profesiei sau al meseriei in exercitiul carora se comite fapta.

Pentru a asigura deplina protectie a persoanelor care ar putea suferi de pe urma actiunilor celor care se afla in exercitiul unei profesii, meserii, sau a unei alte activitati, legiuitorul a inteles sa incrimineze si faptele comise din culpa ce constau, nu doar in incalcarea unor prevederi legale (lege emisa de Parlament, ordonante, ordonante de urgenta emise de Guvern), ci si in nerespectarea unor masuri de prevedere (ce se regasesc in regulamente, ordine interne, coduri deontologice, fisa postului ori sunt consacrate cutumiar in functie de specificul profesiei sau meseriei).

Tocmai, pornind de la premisa infractiunii de ucidere din culpa prev. de art. 178 alin. (2) C. pen. din 1969, ce are in vedere exercitiul unei profesii sau meserii, dar si de la valoarea protejata – viata persoanei, avand in vedere ca un anumit domeniu profesional nu poate fi reglementat in detaliu, legiuitorul a prevazut doua variante alternative de comitere a infractiunii de ucidere din culpa, sanctionand atat incalcarea unei dispozitii legale cat si nerespectarea masurilor de prevedere.

In cazul medicilor, aceste masuri de prevedere rezulta si din practicile unanim acceptate de lumea medicala, fiind impuse prin prisma naturii profesiei exercitate, a nivelului de instruire si a experientei profesionale. Fiind vorba de un specialist, standardul este mai ridicat.

Pe cale de consecinta, este nefondata critica inculpatei, care a sustinut ca, din perspectiva claritatii si previzibilitatii normei de incriminare, trebuia sa se indice dispozitia legala incalcata si ca, in absenta acesteia, prevederile art. 178 alin. (2) din vechiul C. pen. nu puteau fi aplicate.

In acest sens, referitor la conditiile de aplicare a formei agravate a infractiunii de ucidere din culpa [art. 192 alin. (2) din C. pen., similar, art. 178 alin. (1), (2) C. pen. anterior], in doctrina a fost exprimata o opinie, pe care instanta de recurs in casatie o considera relevanta:

„1. conduita culpabila (comisiva sau omisiva) trebuie sa fie savarsita in timp ce agentul desfasoara in concret o profesie, o meserie sau o anumita activitate la momentul conduitei culpabile relevante. Aceasta conditie este necesara pentru a stabili in ce consta obligatia agentului de a respecta anumite masuri de supraveghere. (…).

2. trebuie sa existe dispozitii legale sau masuri de prevedere pentru exercitiul profesiei, meseriei sau activitatii. (…) Din punct de vedere formal, sursa acestor masuri de prevedere poate fi orice act, cu caracter normativ sau individual, daca prin acesta se stabilesc masuri de prevedere in sarcina beneficiarului. (…).

Infractiunea de ucidere din culpa comisa de medic prezinta anumite particularitati. Aceasta, pentru ca, prin natura sa, activitatea medicala prezinta un anumit grad de risc. Medicul se afla in pozitia unei persoane cu obligatii contrare, deoarece el va putea fi sanctionat fie pentru ca nu a intervenit (desi ar fi trebuit sa o faca), fi pentru ca interventia lui a fost gresita. (…).

Din perspectiva laturii obiective, conduita medicala culpabila poate fi, in concret, comisiva sau omisiva si poate fi clasificata in: culpa medicala propriu-zisa (erori de diagnostic, erori in controlul realizarii actului medical, prescrierea unui tratament eronat, lipsa unor indicatii terapeutice, nerespectarea unor reguli de igiena, etc.); incalcarea obligatiei de informare; erori organizatorice (lipsa de coordonare a echipei medicale, erori de comunicare intre membrii echipei medicale, delegarea unor atributii in mod eronat, neorganizarea activitatii de supraveghere speciala a pacientului atunci cand starea acestuia o cere, folosirea de personal necalificat, folosirea de medici extenuati sau epuizati, folosirea de echipamente defecte sau instrumentar impropriu actului medical). (…).

In sens general, o conduita medicala este considerata culpabila atunci cand, intr-un caz concret, medicul nu a avut conduita pe care stiinta medicala ar fi asteptat-o de la el.

Din acest motiv, stiinta medicala a stabilit anumite standarde medicale pe care orice medic trebuie sa le respecte in indeplinirea actului medical. La aceste standarde medicale se raporteaza existenta sau nu a unei conduite culpabile. Daca aceste standarde au fost respectate, chiar daca se produce decesul pacientului, medicul nu va putea raspunde penal (S. Bogdan, D.A. Serban, Drept penal, Partea speciala, Infractiuni contra persoanei si contra infaptuirii justitiei, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2017, pag. 78, 79, 82, 83).

Revenind la speta, se constata ca in sarcina inculpatei A. s-a retinut comiterea faptei de ucidere din culpa ca urmare a nerespectarii masurilor de prevedere pentru exercitiul unei profesii sau meserii, si nu ca urmare a incalcarii dispozitiilor legale.

Astfel cum s-a retinut prin sentinta si decizia atacate, din numeroasele actele medico-legale intocmite in cauza, dar si din constatarile Comisiei de Control desemnate de Ministerul Sanatatii si din decizia Comisiei de Disciplina, precum si din fisele postului, prospectul medicamentului si pct. de vedere al Spitalului Judetean de Urgenta Tudor Vladimirescu Targu Jiu, obligativitatea testarii la antibiotic este pe deplin recunoscuta de comunitatea medicala, omisiunea de a dispune aceasta testare fiind imputabila inculpatei, care isi desfasura activitatea de medic specialist O.R.L., in cadrul sectiei O.R.L. a Spitalului Judetean de Urgenta Tudor Vladimirescu Targu Jiu.

Pe cale de consecinta, inexistenta unor dispozitii legale exprese (lege emisa de Parlament, ordonanta sau ordonanta de urgenta emise de Guvern) sau a unui protocol privind testarea la antibiotic, nu o exonereaza pe inculpata de raspunderea penala. Mai trebuie precizat ca, asa cum s-a stabilit prin Raportul nr. x din 17 august 2011 intocmit de Compartimentul de Control din cadrul Ministerului Sanatatii – Directia Audit si Control, lipsa intocmirii unui asemenea protocol este imputabila unitatii spitalicesti in cadrul careia inculpata isi desfasura activitatea, dar aceasta nu echivaleaza cu inexistenta unei masuri de prevedere constand in testarea la antibiotic inainte de prescrierea medicatiei/tratamentului, masura de prevedere unanim acceptata in domeniul medical, astfel cum reiese din actele medico-legale, din actele de control specific intocmite de Colegiul medicilor sau de Corpul de control din cadrul Ministerului Sanatatii, din prospectul medicamentului prescris victimei, respectiv fisele postului medicului si asistentei medicale, acte pe baza carora se intemeiaza solutia de condamnare si la care se face referire in hotararea atacata.

De altfel, chiar si apararea inculpatei accepta, la un moment dat, ca din perspectiva art. 7 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, sintagma masura de prevedere pentru exercitiul unei profesii sau meserii trebuie sa emane dintr-un act accesibil si previzibil, indiferent daca este lege, ordin de ministru sau protocol ori daca tine de fisa postului persoanei respective.

Trebuie precizat ca solutia de condamnare nu se intemeiaza doar pe prospectul si rezumatul caracteristicilor medicamentului prescris de inculpata A., respectiv pe adresa producatorului de medicamente, asa cum s-a sustinut in aparare. Din examinarea deciziei recurate, rezulta ca instanta de apel a avut in vedere acest prospect, suplimentar celor stabilite de prima instanta, a carei hotarare a fost mentinuta in totalitate de catre Curtea de Apel.

Astfel, potrivit celor retinute prin Decizia nr. 8/2013 a Comisiei de Disciplina a Colegiului Medicilor din judetul Gorj, in FOCG (foaia de observatie clinica generala, s.n.) s-a consemnat „testare la H.”, dar fara a se preciza tipul de antibiotic, procedura de testare si rezultatul acestuia, medicul fiind obligat sa verifice toate aceste consemnari in FOCG. De asemenea, s-a retinut ca justificarile dr. A. nu sunt corecte – intrucat ca medic de garda si medic al pacientei trebuia sa-si organizeze serviciul de asa maniera incat sa evite evenimentele nedorite.

Aceste concluzii defavorabile inculpatei au fost formulate chiar in conditiile in care, la momentul efectuarii acelui control, Comisia de Disciplina a Colegiului Medicilor din judetul Gorj nu cunostea despre existenta falsului efectuat in foaia de observatie a pacientei D., prin inserarea mentiunii neadevarate privind efectuarea testarii la antibiotic.

De asemenea, conform celor retinute de instanta de apel, in Raportul de control intocmit de Compartimentul Control din cadrul Ministerului Sanatatii – Directia Audit si Control nr. 9477 din 17 august 2011 s-a constatat ca: pacienta a fost insuficient investigata si s-a prescris medicatie fara a se respecta protocoalele de Profilaxie antibiotica perioperatorie; managementul socului anafilactic nu este cunoscut de catre cadrele medicale care au gestionat acest caz; testarea la antibiotic nu a fost documentata.

Totodata, prin hotararea atacata s-a retinut ca, in Raportul de constatare medico-legala (autopsie) nr. 1590 din 27.10.2011 (care a fost intocmit inainte de a se constata faptul ca fisa de observatie clinica a fost falsificata) se concluzioneaza ca moartea numitei D., de 17 ani, a fost neviolenta, datorandu-se unei insuficiente cardio-respiratorii acute, consecinta unui soc anafilactic, produs in urma administrarii de antibiotic (ampicilina), complicat cu pancreatita acuta hemoragica si modificari cardiace.

Potrivit Noului raport de expertiza medico-legala (nr. 331/A din 30.05.2012), care a avut in vedere, de asemenea, mentiunea din foaia de observatie falsificata, s-a constatat ca socul anafilactic se poate produce si in prezenta unei testari negative; orice medicament constituie o haptena care poate initia cascada unei reactii anafilactice, alergizarea putand aparea in cursul tratamentului, asa cum s-a intamplat in cazul de fata dupa doua zile de tratament. S-a apreciat ca, in cazul de fata, conduita medicala a fost in consonanta cu protocoalele terapeutice existente.

Ulterior, in baza probelor administrate in cursul urmaririi penale, a fost intocmit Suplimentul la raportul de expertiza medico-legala nr. x, in care se arata ca „este necesara testarea la antibiotic a oricarui pacient care nu a mai folosit antibioticul respectiv, insa, asa cum am aratat deja, socul anafilactic se poate produce si in prezenta unei testari negative”. (…) „din documentatia medicala examinata, nu exista indicii ca socul anafilactic ar fi fost declansat de administrarea altor substante”.

Potrivit Avizului Comisiei Superioare Medico-Legale nr. E1/6127/2013 din 21 februarie 2014, „nu a fost consemnata corect medicatia ce urma sa se administreze pacientei zilnic, foarte explicit; nu a fost corect consemnata testarea la antibioticul ce urma sa se administreze pacientei; administrarea antibioticului nu a fost consemnata in foaia de observatie; nu a fost semnat de catre parinti acordul informat privind investigatiile si tratamentul ce urmau a fi efectuate; dr. A. a procedat corect in ceea ce priveste administrarea medicatiei de urgenta (…); la pacienta D., data fiind rapiditatea si brutalitatea cu care s-a instalat socul anafilactic si gravitatea evolutiei ulterioare a cazului numai un serviciu ATI bine dotat i-ar fi putut salva viata”.

Conform Avizului Comisiei Superioare Medico-Legale nr. E1/6127/2013 din 2 februarie 2015, era necesara testarea la antibiotic a pacientei cu prilejul efectuarii celorlalte examene de laborator; inainte de aplicarea tratamentului se impunea testarea la antibiotic; exista raport de cauzalitate intre lipsa efectuarii testarii la antibiotic si declansarea socului anafilactic prin administrarea directa a antibioticului; cauza producerii socului anafilactic care a determinat producerea insuficientei cardio-respiratorii a fost administrarea antibioticului; pacienta a intrat in soc anafilactic la administrarea antibioticului, nu la alta substanta.

In final, in decizia recurata se arata ca, potrivit Avizului Comisiei Superioare Medico-Legale nr. E1/6127/2013 din 17 iunie 2016, s-a retinut ca „Exista posibilitatea, dar in proportii extreme de reduse, ca in momentul realizarii unei testari corespunzatoare la antibiotic, cu rezultat pozitiv, pacienta sa nu prezinte reactii specifice. In ipoteza in care se realiza testarea la antibiotic, iar rezultatul era pozitiv fara a se administra antibiotic, nu se putea produce decesul pacientei D.”.

Nu in ultimul rand, Inalta Curte retine si faptul ca unitatea spitaliceasca in cadrul careia inculpata si-a desfasurat activitatea, respectiv Spitalul Judetean de Urgenta Targu Jiu, in notele de sedinta depuse la dosar cu ocazia solutionarii recursului in casatie, in calitate de parte responsabila civilmente, raspunzand la sustinerile inculpatei, precizeaza, in ceea ce priveste obligatia testarii la antibiotic conform pregatirii profesionale a medicilor si a asistentilor medicali, ca exista obligativitatea efectuarii testarii la antibiotic, precum si consemnarea in FOCG a manifestarilor alergice cunoscute sau manifestate pe parcursul internarii de catre pacient, FOCG prevazand rubrica in care se specifica testarea. Testarea la H. este obligatorie, medicul curant dispunand acest lucru la initierea antibioticoterapiei, fiind o sarcina delegata si obligatorie a asistentului medical. In acest mod, unitatea spitaliceasca isi mentine pct. de vedere comunicat instantei de fond prin adresa nr. x/29.04.2015, la care se face referire in continutul hotararii de condamnare.

Totodata, astfel cum a retinut instanta de apel, atat Prospectul medicamentului prescris de inculpata cat si Rezumatul caracteristicilor produsului reprezinta acte previzibile si accesibile, care atrag atentia in mod explicit asupra potentialului letal al medicamentului asupra pacientilor cu hipersensibilitate. Simpla existenta a mentiunilor cuprinse in aceste inscrisuri care insotesc medicamentul reprezinta o avertizare suficienta atat pentru orice persoana care intentioneaza sa isi administreze acest medicament, dar mai ales pentru cadrele medicale care il prescriu in mod constant pacientilor in cadrul obligatiilor de serviciu.

Curtea de Apel Craiova a retinut ca, data fiind calitatea inculpatei, aceea de medic, dar si pregatirea de specialitate, aceasta ar fi trebuit sa cunoasca efectele pe care le produce administrarea antibioticului la persoanele care prezinta hipersensibilitate la peniciline si sa ia masurile corespunzatoare pentru a evita producerea efectelor grave sus-mentionate asupra sanatatii ori chiar a vietii pacientului.

Inculpata nu a negat existenta masurii de prevedere constand in obligatia testarii la antibiotic, invocand doar ca aceasta obligatie nu-i apartinea, deoarece era prevazuta in fisa postului asistentului medical.

Insa, in sarcina inculpatei s-a retinut ca nu a dispus efectuarea testului obligatoriu de alergie la medicamente (antibiotic) inainte de initierea antibioticoterapiei, fapt care a condus la decesul pacientei, si nu faptul ca nu a efectuat, personal, aceasta testare.

Este necesar, astfel, sa se faca distinctie intre atributiile asistentului medical si atributiile medicului, in ceea ce priveste dispunerea si efectuarea testarii la antibiotic, prin hotararea atacata fiind stabilit, de altfel, ca obligatia de a dispune testarea la antibiotic apartinea inculpatei A., cea care a prescris medicamentul, si nu asistentei medicale care a realizat administrarea efectiva a acestuia.

Faptul ca recurenta inculpata era constienta, la data comiterii faptei – in august 2011, ca exista aceasta obligatie si ca trebuia sa dispuna si sa verifice testarea la antibiotic inainte de stabilirea tratamentului, reiese chiar din modul in care a actionat, prin hotararile atacate retinandu-se ca, dupa declansarea anchetei penale, a falsificat foaia de observatie clinica a victimei, tocmai prin inserarea mentiunii false a testarii la antibiotic.

Astfel, s-a retinut ca, fapta inculpatei A. care in data de 10.08.2011, in exercitarea atributiilor de serviciu [alin. (2) al Anexei nr. 1 din Fisa postului din data de 11.10.2006] si in considerarea calitatii de functionar public, si anume angajat al Spitalului Judetean de Urgenta Targu Jiu, cu intentie, a consemnat in foaia de observatie clinica generala nr. 30029/08.08.2011, la capitolul „Epicriza”, atestari necorespunzatoare adevarului, respectiv testarea la antibioticul ce urmeaza a fi administrat pacientei D., intruneste elementele constitutive ale infractiunii de fals intelectual.

Prin hotararile atacate, s-a mai retinut: „In sfera rationamentului de prezentare a elementului material se plaseaza si pct. II al Fisei postului din data de 11.10.2006 a inculpatei A., ce stipuleaza relatia de subordonare a personalului medical din cadrul sectiei O.R.L., corelat cu prevederile fisei postului martorilor I., J. si K., asistente medicale in cadrul acestei sectii, ce au procedat la administrarea efectiva a antibioticului pacientei, in sensul ca toate au atributii de administrare a medicatiei, de efectuare a tratamentelor, imunizarilor si testarilor biologice conform prescriptiei medicale, respectiv asigura monitorizarea specifica a pacientului conform prescriptiei medicale, prescriptie efectuata in speta de catre inculpata A..

Astfel, este de inteles motivatia inculpatei A. de a proceda ulterior la atestarea necorespunzatoare adevarului in foaia de evolutie si tratament a testarii la antibiotic, constienta fiind ca reprezenta o obligatie proprie.”

Drept urmare, pe langa faptul ca, asa cum s-a aratat mai sus, testarea la antibiotic era acceptata ca o conduita necesara in conformitate cu specificul domeniului profesional, efectuarea acesteia fiind data in sarcina asistentei medicale, inculpata avea o obligatie clara, prevazuta intr-un act accesibil – fiind vorba de fisa postului, de a supraveghea activitatea asistentei medicale.

Din aceste motive, nu se poate sustine ca solutia de condamnare a inculpatei pentru infractiunea de ucidere din culpa, se bazeaza pe o presupusa norma care nu este accesibila si, implicit, nici previzibila si ca s-au incalcat prevederile art. 7 din Conventia europeana a drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului.

De altfel, chiar si cu ocazia dezbaterilor recursului in casatie, inculpata nu a negat existenta obligatiei de a efectua testarea la antibiotic, ci a sustinut, in continuare, ca nu-i revenea aceasta obligatie, care apartinea asistentului care incepea tratamentul, iar atributia de verificare a testarii ii revenea medicului curant, daca tratamentul incepea in timpul orelor de serviciu ale acestuia.

Este adevarat ca in fisa postului nu este precizata obligatia testarii la antibiotic in sarcina medicului curant, aceasta regasindu-se in fisa postului asistentului medical, insa, asa cum s-a retinut in hotararile recurate, administrarea medicamentelor este o sarcina delegata asistentilor medicali care au obligatia de a respecta dispozitiile medicului curant, precum si consemnarea din foaia de observatie clinica privind testarea la antibiotic.

De asemenea, s-a retinut ca din fisa postului inculpatei A. rezulta ca aceasta avea drept atributie completarea foii de observatie in primele 24 de ore, precum si atributii in controlarea intregii activitati de ingrijire a bolnavilor desfasurata de personalul sanitar, mediu si auxiliar cu care lucreaza, fiind stipulata in mod expres raspunderea sa pentru intreaga activitate de ingrijire a bolnavilor.

In fapt, instanta de apel a stabilit ca nu a existat vreo verificare cu privire la hipersensibilitatea pacientei la antibiotic, ca inculpata nu a dispus si nu a mentionat in foaia clinica testarea la antibioticul pe care l-a prescris.

Astfel cum s-a aratat in cele ce preced, ceea ce i se imputa inculpatei nu este faptul ca nu a efectuat ea insasi, testarea, ci ca a stabilit sa fie administrat antibioticul pacientei, fara sa fi dispus si sa fi verificat testarea pacientei la antibiotic. In acest sens, prin decizia atacata, s-a retinut in sarcina inculpatei ca, in calitate de medic curant al pacientei D., nu a dispus efectuarea testului obligatoriu de alergie la medicamente (antibiotic) inainte de initierea antibioticoterapiei, fapt care a condus la decesul pacientei.

Fata de cele expuse, se constata ca fapta retinuta in sarcina inculpatei corespunde normei de incriminare a infractiunii de ucidere din culpa in forma agravata prev. de art. 178 alin. (1), (2) C. pen. anterior, in varianta alternativa a nerespectarii masurilor de prevedere pentru exercitiul profesiei de medic, fiind indeplinite toate conditiile de tipicitate in ce priveste elementul material al acestei infractiuni.

Cat priveste moartea victimei, se constata ca prin hotararile recurate s-a stabilit, pe baza actelor medico-legale, ca aceasta se datoreaza faptei inculpatei, asa incat exista si raport de cauzalitate intre fapta retinuta si acest rezultat. S-a stabilit ca, neprocedand la luarea unor minime masuri de profilaxie, prin prescrierea si dispozitia de administrare a medicamentului fara testare prealabila, inculpata A. a expus victima la pericolul de aparitie a socului anafilactic, pericol care s-a si materializat.

Trebuie precizat ca actele medico-legale au avut in vedere si circumstantele speciale in care s-a produs moartea victimei, si anume, ca decesul a intervenit dupa administrarea celei de-a patra doze de antibiotic, precum si apararea inculpatei, care a sustinut ca testarea era inutila, intrucat nu ar fi putut sa detecteze alergia pacientei, altfel spus, ca testarea la antibiotic nu ar fi putut inlatura reactia tarzie si, implicit, producerea mortii.

Astfel, in Raportul de constatare medico-legala (autopsie) nr. 1590 din 27.10.2011, se concluzioneaza ca moartea numitei D., de 17 ani, a fost neviolenta, datorandu-se unei insuficiente cardio-respiratorii acute, consecinta unui soc anafilactic, produs in urma administrarii de antibiotic (ampicilina), complicat cu pancreatita acuta hemoragica si modificari cardiace.

Avizul Comisiei Superioare Medico-Legale din cadrul Institutului National de Medicina Legala Mina Minovici Bucuresti, nr. El/6127/2013 din 02.02.2015 a indicat faptul ca exista legatura de cauzalitate intre lipsa efectuarii testarii la antibiotic si declansarea socului anafilactic prin administrari directe ale antibioticului, iar cauza producerii socului anafilactic care a determinat producerea insuficientei cardio-respiratorii a fost administrarea antibioticului.

De asemenea, potrivit Avizului Comisiei Superioare Medico-Legale nr. E1/6127/2013 din 17.06.2016: „Exista posibilitatea, dar in proportii extreme de reduse, ca in momentul realizarii unei testari corespunzatoare la antibiotic, cu rezultat pozitiv, pacienta sa nu prezinte reactii specifice. In ipoteza in care se realiza testarea la antibiotic, iar rezultatul era pozitiv, fara a se administra antibiotic nu se putea produce decesul pacientei D.”.

Aceste concluzii exclud orice indoiala cu privire la existenta raportului de cauzalitate intre fapta imputata inculpatei A. si decesul victimei.

Fata de cele retinute, se constata ca toate criticile formulate de catre inculpata sunt nefondate, deoarece sunt intrunite elementele de tipicitate obiectiva ale infractiunii de ucidere din culpa prev. de art. 178 alin. (1), (2) din C. pen. anterior (atat in ceea ce priveste elementul material, dar si in ceea ce priveste legatura de cauzalitate intre fapta imputata inculpatei A. si rezultatul produs).

Pentru toate aceste considerente, Inalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul in casatie formulat de inculpata A. impotriva Deciziei penale nr. 904 din 15 iunie 2018 a Curtii de Apel Craiova, sectia penala si pentru cauze cu minori, pronuntata in Dosarul nr. x/2017.

Conform art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligata recurenta inculpata la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare catre stat.

Conform art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul partial cuvenit aparatorului desemnat din oficiu, in cuantum de 160 RON, va ramane in sarcina statului si se va suporta din fondurile Ministerului Justitiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul in casatie formulat de inculpata A. impotriva Deciziei penale nr. 904 din 15 iunie 2018 a Curtii de Apel Craiova, sectia penala si pentru cauze cu minori, pronuntata in Dosarul nr. x/2017.

Obliga recurenta inculpata la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare catre stat.

Onorariul partial cuvenit aparatorului desemnat din oficiu, in cuantum de 160 RON, ramane in sarcina statului si se suporta din fondurile Ministerului Justitiei.

Definitiva.

Pronuntata in sedinta publica, azi, 26 martie 2019.

Procesat de GGC – GV