24 August 2019

Insolventa. Regimul juridic al impozitelor locale datorate pentru bunuri valorificate in procedura insolventei

Insolventa. Regimul juridic al impozitelor locale datorate pentru bunuri valorificate in procedura insolventei

Sumele reprezentand impozite locale datorate pentru bunuri valorificate in procedura, grevate de o cauza de preferinta in favoarea unui creditor (sau “de ipoteci, gajuri sau alte garantii reale mobiliare ori drepturi de retentie de orice fel”, in terminologia Legii nr. 85/2006), devenite scadente dupa data intrarii in faliment a debitorului, nu beneficiaza de ordinea de prioritate la plata instituita prinart. 121 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, cu modificarile si completarile ulterioare, respectiv art. 159 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa

 

Inalta Curte de Casatie si Justitie

COMPLETUL PENTRU SOLUTIONAREA RECURSULUI IN INTERESUL LEGII

Decizie nr. 12/2019 din 08/04/2019                    Dosar nr. 42/1/2019

 

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 586 din 17/07/2019

 

Gabriela Elena Bogasiu – vicepresedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, presedintele completului

Laura-Mihaela Ivanovici – presedintele Sectiei I civile

Eugenia Voicheci – presedintele Sectiei a II-a civile

Corina-Alina Corbu – presedintele Sectiei de contencios administrativ si fiscal

Daniel Gradinaru – presedintele Sectiei penale

Ruxandra Monica Duta – judecator la Sectia a II-a civila

Marioara Isaila – judecator la Sectia a II-a civila

Rodica Zaharia – judecator la Sectia a II-a civila

Paulina Lucia Brehar – judecator la Sectia a II-a civila

Cosmin Horia Mihaianu – judecator la Sectia a II-a civila

Carmen Tranica Teau – judecator la Sectia a II-a civila

Valentina Vrabie – judecator la Sectia a II-a civila

Virginia Florentina Dumineca – judecator la Sectia a II-a civila

Luiza Maria Paun – judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal

Denisa Angelica Stanisor – judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal

Cezar Hincu – judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal

Florentina Dinu – judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal

Carmen Maria Ilie – judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal

Ionel Barba – judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal

Veronica Nastasie – judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal

Iuliana Maiereanu – judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal

Bianca Elena Tandarescu – judecator la Sectia I civila

Beatrice Ioana Nestor – judecator la Sectia I civila

Stefan Pistol – judecator la Sectia penala

Rodica Cosma – judecator la Sectia penala

 

Completul pentru solutionarea recursului in interesul legii a fost legal constituit conform dispozitiilor art. 516 alin. (2) din Codul de procedura civila si ale art. 272 alin. (2) lit. a) din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare (Regulamentul).

Sedinta a fost prezidata de doamna judecator Gabriela Elena Bogasiu, vicepresedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a fost reprezentat de doamna Antonia Constantin, procuror-sef al Sectiei judiciare — Serviciul judiciar civil.

La sedinta de judecata a participat doamna Mihaela Lorena Mitroi, magistrat-asistent desemnat in conformitate cu dispozitiile art. 273 din Regulament.

Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul pentru solutionarea recursului in interesul legii a luat in examinare recursul in interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Cluj ce face obiectul Dosarului nr. 42/1/2019.

Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, aratand ca la dosar a fost depus raportul intocmit de judecatorii-raportori, precum si punctul de vedere formulat de Ministerul Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Doamna judecator Gabriela Elena Bogasiu, presedintele Completului pentru solutionarea recursului in interesul legii, a acordat cuvantul reprezentantului procurorului general asupra recursului in interesul legii.

Doamna procuror Antonia Constantin, reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, a aratat ca, la nivel jurisprudential, s-au conturat trei orientari asupra problemei de drept ce face obiectul prezentului recurs in interesul legii. Sustinand argumentele prezentate in scris prin punctul de vedere formulat in cauza, a solicitat admiterea recursului in interesul legii si pronuntarea unei decizii prin care sa se asigure interpretarea si aplicarea unitara a legii, apreciind ca, la distribuirea fondurilor rezultate din lichidarea bunurilor din averea debitorului, aflat in faliment, impozitele si taxele locale datorate pentru aceste bunuri, exigibile dupa data deschiderii procedurii de insolventa, constituie creante bugetare si beneficiaza de ordinea de preferinta prevazuta de art. 123 pct. 4 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, cu modificarile si completarile ulterioare (Legea nr. 85/2006), corespunzator art. 161 pct. 5 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa, cu modificarile si completarile ulterioare (Legea nr. 85/2014), iar nu de ordinea de preferinta prevazuta de art. 121 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 85/2006, corespunzator art. 159 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 85/2014 ori de art. 123 pct. 3 din Legea nr. 85/2006, corespunzator art. 161 pct. 4 din Legea nr. 85/2014 intrucat, raportat la specificul procedurii de insolventa, acestea nu sunt cheltuieli necesare pentru conservarea si administrarea bunurilor din averea debitorului si nici creante rezultate din continuarea activitatii debitorului dupa deschiderea procedurii.

Doamna judecator Gabriela Elena Bogasiu, presedintele completului, a consultat membrii completului cu privire la existenta unor intrebari pentru reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.

La intrebarea adresata, doamna procuror Antonia Constantin a aratat ca punctul 2 din sesizare (referitor la sumele datorate bugetelor locale, aferente perioadei dintre deschiderea procedurii si data intrarii in faliment, in situatia in care acestea nu au fost declarate si inscrise ca atare in tabelul suplimentar) nu se regaseste in cazuistica analizata de instante prin hotararile judecatoresti anexate sesizarii.

Constatand ca nu mai exista alte intrebari sau chestiuni prealabile, presedintele completului a declarat dezbaterile inchise, iar completul a ramas in pronuntare asupra recursului in interesul legii.

INALTA CURTE,

 

deliberand asupra recursului in interesul legii, constata urmatoarele:

  1. Sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie
  2. Inalta Curte de Casatie si Justitie a fost investita prin sesizarea Colegiului de conducere al Curtii de Apel Cluj, potrivit Hotararii nr. 80 din 6 decembrie 2018, cu recursul in interesul legii in materie civila ce vizeaza urmatoarea problema de drept:

“Situatia impozitelor locale datorate pentru bunuri valorificate in procedura, pentru perioada ulterioara deschiderii acesteia, respectiv ordinea lor de prioritate la distribuiri [art. 121 alin. (1) pct. 1 si art. 123 pct. 1, 3 si 4 din Legea nr. 85/2006, cu corespondent in art. 159 si art. 161 din Legea nr. 85/2014], in urmatoarele situatii punctuale:

– pentru sume datorate bugetelor locale, aferente perioadei dintre deschiderea procedurii si data intrarii in faliment, in cazul in care acestea au fost declarate si inscrise ca atare in tabelul suplimentar;

– pentru sume datorate bugetelor locale, aferente perioadei dintre deschiderea procedurii si data intrarii in faliment, in cazul in care acestea nu au fost declarate si inscrise ca atare in tabelul suplimentar;

– pentru sume datorate bugetelor locale, aferente perioadei ulterioare intrarii debitoarei in faliment.”

  1. Orientarile jurisprudentiale divergente invocate de autorul sesizarii
  2. In cuprinsul sesizarii cu recurs in interesul legii s-a aratat ca din analiza jurisprudentei de la nivelul curtilor de apel a rezultat ca nu exista un punct de vedere unitar cu privire la solutionarea actiunilor ce vizeaza problematica evocata.
  3. Astfel, intr-o opinie, s-a apreciat ca impozitele locale, datorate pentru bunurile aflate in proprietatea debitoarei, pentru perioada ulterioara deschiderii procedurii, au prioritate la distribuire, ele trebuind incluse in categoria cheltuielilor de administrare a bunurilor si achitate conform prevederilor art. 121 alin. (1) pct. 1, art. 123 pct. 1 din Legea nr. 85/2006, cu corespondent in noua reglementare – Legea nr. 85/2014, in dispozitiile art. 159 alin. (1) pct. 1 si art. 161 pct. 1.
  4. In argumentarea acestei opinii s-a retinut ca doctrina juridica de drept comun defineste actele de administrare ca fiind cele prin care se tinde la o normala exploatare si punere in valoare a unui bun sau a unui patrimoniu. De asemenea, tot in doctrina juridica, se exemplifica urmatoarele, ca fiind acte de administrare: perceperea fructelor, asigurarea unor bunuri, reparatiile de intretinere, plata impozitului, inchirierea unor bunuri etc. Asadar, lichidatorii au obligatia administrarii bunurilor debitorului aflat in insolventa, deci, lor le incumba si obligatia fiscala corelativa a platii impozitelor pentru bunurile respective, pentru intreaga perioada in care societatea falita se afla in insolventa. Indiferent de regimul derogatoriu al actelor de instrainare incheiate in procedura, Legea nr. 85/2006 nu defineste actele de conservare/administrare, ceea ce inseamna ca reperele din dreptul comun pot fi preluate.
  5. Aceasta obligatie – de a plati impozitele datorate pentru bunurile impozabile aflate in proprietatea debitorilor insolventi – revine si lichidatorilor. Legiuitorul nu a pus semnul egal intre toate creantele nascute dupa data deschiderii procedurii, ci, chiar si dupa aceasta data, departajarea intre diferitele categorii de creante se face dupa regulile stabilite de art. 121 si art. 123 din Legea nr. 85/2006.
  6. Prevederile art. 121 si art. 123 din Legea nr. 85/2006 devin aplicabile doar in momentul intocmirii unui plan de distribuire a fondurilor obtinute din lichidarea averii debitorului, deoarece, anterior acestui moment, nu se cunoaste provenienta fondurilor pentru care se va intocmi pe viitor planul de distribuire. Astfel, daca fondurile vor fi obtinute din valorificarea chiar a imobilelor sau a bunurilor mobile pentru care aceste taxe si impozite au fost datorate, aceasta suma se include in categoria “cheltuielilor necesare pentru conservarea si administrarea bunurilor din averea debitorului” si participa la distribuiri conform art. 121 si art. 123 pct. 1 din Legea nr. 85/2006, insa, daca fondurile vor proveni din alte surse, de exemplu, recuperari de creante sau valorificarea altor bunuri care nu au legatura cu imobilele sau bunurile mobile pentru care aceste taxe si impozite au fost datorate, aceasta suma trebuie sa participe la distribuiri, conform prevederilor art. 123 pct. 3 si 4 din Legea nr. 85/2006. Ca atare, esentiala este legatura intrinseca pe care sumele pretinse trebuie sa o aiba cu imobilul valorificat. Nu exista un impediment in a achita aceste sume cu prioritate, trecerea lor in tabelul suplimentar neputand constitui un argument pentru a sustine un prezumtiv tratament diferentiat si discriminatoriu pentru creantele (impozite locale aferente bunului) nascute anterior deschiderii procedurii, prin raportare la cele datorate pentru perioada ulterioara. Chiar daca este adevarat, la o prima vedere, ca aceeasi categorie de creante este tratata diferit, nu este o situatie care se intalneste numai pentru acest tip de datorii. Orice creanta, fie ea salariala, bugetara sau chirografara, se poate regasi in aceeasi ipostaza.
  7. In sustinerea acestui punct de vedere s-a mai aratat ca, tinand cont de scopul procedurii concursuale (care consta in stingerea pasivului), o interpretare sistematica a normelor incidente, prin raportare la prevederile Codului civil, dar cu luarea in considerare a limitarilor impuse de art. 149 din Legea nr. 85/2006, notiunea de “normala exploatare si punere in valoare a unui bun” in procedura concursuala implica, in mod necesar, asimilarea impozitelor curente categoriei cheltuielilor de administrare. Maniera in care sunt stinse datoriile sociale (constituite anterior deschiderii procedurii) in etapa lichidarii activelor nu poate constitui sursa augmentarii pasivului social.
  8. Marirea pasivului, ca efect al neonorarii cheltuielilor curente aflate in conexitate cu bunurile supuse lichidarii, reprezinta o “exploatare neconforma” atata vreme cat contravine art. 20 alin. (1) lit. e) si f) din Legea nr. 85/2006, precum si dispozitiilor art. 25 lit. d) din acelasi act normativ care prevad, printre alte atributii ale administratorilor judiciari, respectiv ale lichidatorilor, si pe acelea referitoare la inventarierea, gestionarea, conservarea si administrarea bunurilor debitorului aflat in procedura.
  9. Admiterea tezei contrare ar contraveni regulilor de interpretare sistematica si teleologica, fiind straina de scopul pentru care legea insolventei a fost adoptata.
  10. Crearea unei stari de incertitudine cu privire la soarta impozitelor curente, nascute dupa data deschiderii falimentului si aflate in conexitate cu bunurile supuse lichidarii, nu poate constitui o finalitate pe care legiuitorul sa o fi avut in vedere la adoptarea art. 121 din Legea nr. 85/2006.
  11. In consecinta, impozitele pe cladiri, terenuri si mijloace de transport, datorate pentru perioada ulterioara deschiderii procedurii, se achita cu titlu de cheltuieli cu administrarea bunurilor, in temeiul art. 123 pct. 1, art. 121 alin. (1) pct. 1, raportat la art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006.
  12. Ulterior, acest punct de vedere a fost nuantat, in sensul ca argumentele expuse sunt valabile numai pentru situatia in care este vorba despre cheltuieli de natura impozitelor locale devenite exigibile dupa data deschiderii procedurii falimentului. Aceasta intrucat, pentru cele datorate de debitoare anterior acestui moment, rangul de prioritate este dat de titlul sub care ele au fost inscrise in tabelul suplimentar/definitiv consolidat, iar in ipoteza in care creditorul bugetar a omis sa depuna, in termen, o declaratie de creanta pentru inscrierea in tabelul suplimentar, intervine sanctiunea decaderii, prevazuta de art. 76 din Legea nr. 85/2006.
  13. Daca nu s-ar realiza aceasta distinctie, s-ar incalca prevederile art. 108 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 potrivit carora: “Vor fi supuse verificarii toate creantele asupra averii debitorului, inclusiv cele bugetare, nascute dupa data deschiderii procedurii sau, dupa caz, al caror cuantum a fost modificat fata de tabelul definitiv de creante sau fata de programul de plata din planul de reorganizare, ca urmare a platilor facute dupa deschiderea procedurii.”
  14. Totodata, art. 76 din Legea nr. 85/2006 instituie o decadere expresa din dreptul creditorului de a urmari o creanta, precizand ca: “El (creditorul care nu a formulat o declaratie de creanta in termenul prevazut de lege) nu va avea dreptul de a-si realiza creantele impotriva debitorului sau a membrilor ori asociatilor cu raspundere nelimitata ai persoanei juridice debitoare ulterior inchiderii procedurii (…)”.
  15. Daca s-ar accepta ideea ca impozitele locale, datorate pentru perioada dintre data deschiderii procedurii si cea a intrarii in faliment, sunt cheltuieli de administrare care se achita in conformitate cu prevederile art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006, ar trebui implicit sa se accepte si ideea ca directiile fiscale locale nu sunt obligate sa se inscrie in tabelul suplimentar de creante. Textul art. 108 alin. (6) din lege este explicit, in sensul ca toti creditorii trebuie sa formuleze declaratie de creanta.
  16. O atare interpretare ar fi contrara intentiei legiuitorului care, in mod clar, a dorit ca toate creantele nascute in perioada scursa intre momentul deschiderii procedurii insolventei si cel al deschiderii falimentului sa fie inscrise in tabelul suplimentar de creante.
  17. In cea de-a doua opinie, se sustine ca impozitele locale nu au prioritate la distribuire, ele avand natura unor simple creante bugetare.
  18. In sustinerea acestei opinii s-a aratat ca impozitul pe cladire sau pe teren nu reprezinta o cheltuiala aferenta vanzarii si nici cheltuiala de administrare sau conservare a imobilului, spre a fi achitata la ordinea de preferinta prevazuta de art. 121 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 85/2006. Din prevederile art. 253-254 si art. 255 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare (Legea nr. 571/2003), nu rezulta ca impozitul pe cladire ar fi o cheltuiala aferenta vanzarii sau ca aceste sume s-ar achita, cu precadere, din pretul imobilului (ca s-ar bucura de vreun drept de preferinta sau privilegiu).
  19. Nu se poate retine incidenta prevederilor art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006, in procedura de faliment, pentru creantele nascute in perioada de observatie. Din economia acestui text rezulta ca toate creantele nascute anterior deschiderii procedurii de faliment se vor inscrie la masa credala, in tabelul suplimentar. Toate creantele existente la data intrarii in faliment trebuie sa fie cuprinse in tabelul definitiv consolidat, inclusiv impozitele si taxele locale nascute in perioada de observatie.
  20. Impozitele si taxele aferente bunurilor proprietatea debitoarei, nascute dupa data deschiderii procedurii de insolventa, dar anterior deschiderii procedurii de faliment, nu se incadreaza in categoria actelor de administrare sau conservare. Fara plata acestora nu exista iminenta pierderii bunurilor, acestea continuand sa existe in materialitatea lor si fara plata impozitelor si taxelor aferente lor. Plata impozitelor si taxelor nu duce la o normala punere in valoare a bunurilor, intrucat ne aflam in situatia unei vanzari fortate, in procedura de faliment, si nu a unei vanzari in conditii normale de piata. In acest sens se realizeaza o paralela si cu prevederile art. 865 din Codul de procedura civila [alin. (1) lit. e)], relevandu-se ca nici in acceptiunea codului impozitele si taxele aferente bunurilor nu intra in categoria cheltuielilor cu conservarea bunurilor si nici nu beneficiaza de vreo preferinta fata de alte creante bugetare pure si simple.
  21. O piedica la “normala punere in valoare a activului” o constituiau prevederile art. 113 alin. (4) si (5) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare (Ordonanta Guvernului nr. 92/2003), potrivit carora “(4) Pentru instrainarea dreptului de proprietate asupra cladirilor, terenurilor si a mijloacelor de transport, contribuabilii trebuie sa prezinte certificate de atestare fiscala prin care sa se ateste achitarea tuturor obligatiilor fiscale de plata datorate autoritatii administratiei publice locale (…). (5) Actele prin care se instraineaza cladiri, terenuri, respectiv mijloace de transport, cu incalcarea prevederilor alin. (4), sunt nule de drept”. Acelasi act normativ insa, la alin. (6), stipula in mod expres ca “Prevederile alin. (4) si (5) nu sunt aplicabile in cazul procedurii de executare silita, procedurii insolventei si procedurilor de lichidare.”
  22. In consecinta, prin interpretarea per a contrario, pentru societatile in insolventa este inlaturata piedica de la normala punere in valoare a unui activ, ceea ce inlatura implicit si rationamentul prin care s-ar incadra impozitele locale in cadrul cheltuielilor de administrare.
  23. Indiferent daca impozitul este sau nu platit, bunul va putea fi in continuare valorificat, intrucat exista dispozitie expresa care arata ca, spre deosebire de o situatie comuna, in procedura insolventei nu este obligatorie achitarea prealabila a impozitelor pentru transferul dreptului de proprietate.
  24. In continuare, titularul sesizarii cu recurs in interesul legii a prezentat punctele de vedere comunicate de instantele nationale, cu nuantarile exprimate, precum si practica judiciara identificata.
  25. Astfel, s-a aratat ca pentru prima opinie au optat, cu nuantari, Curtea de Apel Bucuresti, Curtea de Apel Constanta si Curtea de Apel Targu Mures. Relevanta pentru prima opinie este si practica judiciara de la nivelul Curtii de Apel Cluj. Cea de-a doua opinie este insusita la nivelul Curtii de Apel Timisoara, Curtii de Apel Bacau, Curtii de Apel Alba Iulia, Curtii de Apel Ploiesti, Curtii de Apel Suceava si, majoritar, la Curtea de Apel Brasov, Curtea de Apel Craiova si Curtea de Apel Oradea.

III. Jurisprudenta Curtii Constitutionale

  1. In urma verificarilor efectuate au fost identificate Decizia nr. 835 din 11 octombrie 2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 832 din 11 decembrie 2012, referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 121 alin. (1) pct. 1, 11 si 2 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei si Decizia nr. 317 din 29 martie 2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 296 din 4 mai 2007, referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 123 si art. 129 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei.
  2. Dispozitiile art. 159 si art. 161 din Legea nr. 85/2014 nu au facut obiectul controlului de constitutionalitate.
  3. Opinia procurorului general
  4. Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a apreciat ca cea de-a doua opinie este in litera si spiritul legii.
  5. A aratat ca examenul jurisprudentei atasate sesizarii releva ca, in solutionarea contestatiilor formulate impotriva raportului intocmit de lichidatorul judiciar asupra fondurilor obtinute din lichidarea bunurilor din averea debitorului si planului de distribuire intre creditori, s-a creat o jurisprudenta neunitara cu privire la ordinea de prioritate la distribuire a creantelor bugetare ce constau in impozite si taxe locale datorate pentru cladirile, terenurile si mijloacele de transport aflate in proprietatea debitorului aflat in faliment, bunuri valorificate in procedura.
  6. S-a observat ca in niciuna dintre cauzele analizate, prezentate pentru exemplificarea caracterului neunitar al jurisprudentei, creditorul fiscal nu a avut constituita o cauza de preferinta, astfel incat creanta invocata de acesta era pura si simpla.
  7. De asemenea, desi din modul de formulare a problemei de drept autorul sesizarii pune in discutie si ipoteza sumelor datorate bugetelor locale, aferente perioadei dintre deschiderea procedurii si data intrarii in faliment, in cazul in care acestea nu au fost declarate si inscrise ca atare in tabelul suplimentar, jurisprudenta atasata sesizarii nu demonstreaza existenta unei probleme de drept din perspectiva decaderii creditorilor bugetari ca efect al aplicarii dispozitiilor art. 108 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, corespunzator art. 146 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2014, coroborate cu art. 76 din Legea nr. 85/2006, respectiv art. 114 din Legea nr. 85/2014.
  8. S-a apreciat ca, in realitate, problema de drept priveste ordinea de prioritate la distribuire a creantelor reprezentand impozite si taxe datorate bugetelor locale, dupa deschiderea procedurii, pentru bunurile valorificate in faliment, iar orientarile de jurisprudenta aflate in divergenta privesc aplicarea, in privinta acestor creante, a dispozitiilor art. 121 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 85/2006, corespunzator art. 159 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 85/2014, respectiv art. 123 pct. 1, 3 sau 4 din Legea nr. 85/2006, corespunzator art. 161 pct. 1, 4 si 5 din Legea nr. 85/2014, orientarile divergente fiind circumscrise urmatoarelor opinii:

In prima opinie, identificata la nivelul curtilor de apel Constanta si Cluj si la Tribunalul Gorj se considera ca impozitele si taxele locale datorate pentru bunurile vandute din averea debitorului beneficiaza de ordinea de preferinta prevazuta de art. 121 alin. (1) pct. 1 sau, dupa caz, de art. 123 pct. 1 sau pct. 3 din Legea nr. 85/2006 [corespunzator art. 159 alin. (1) pct. 1 si art. 161 pct. 1 sau pct. 4 din Legea nr. 85/2014].

In cea de-a doua opinie, identificata la nivelul curtilor de apel Bucuresti, Timisoara, Alba Iulia, Suceava, Ploiesti, Brasov, Oradea si Craiova, se considera ca impozitele si taxele locale datorate pentru perioada ulterioara deschiderii procedurii de insolventa, pentru bunurile debitoarei, valorificate in procedura falimentului nu beneficiaza, la distribuire, de ordinea de preferinta prevazuta de art. 121 alin. (1) pct. 1 sau art. 123 pct. 1 din Legea nr. 85/2006 [actual art. 159 alin. (1) pct. 1, respectiv art. 161 pct. 1 din Legea nr. 85/2014], ci au ordinea de prioritate prevazuta de art. 123 pct. 4 din Legea nr. 85/2006 (corespunzator art. 161 pct. 5 din Legea nr. 85/2014), prevazuta pentru creantele bugetare.

La nivelul Curtii de Apel Cluj exista si o jurisprudenta in care se considera ca, in categoria cheltuielilor de administrare curenta, ce pot fi distribuite potrivit art. 121 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 85/2006 [corespunzator art. 159 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 85/2014], pot fi incluse doar impozitele pentru imobilele vandute, datorate ulterior trecerii in faliment. Impozitele datorate pentru aceleasi bunuri pentru perioada anterioara deschiderii procedurii insolventei, precum si pentru perioada de observatie sunt reflectate in tabelul definitiv si in tabelul suplimentar, astfel incat distribuirea lor se va realiza conform art. 123 din Legea nr. 85/2006 (corespunzator art. 161 din Legea nr. 85/2014).

  1. Analizand problema de drept, s-a apreciat ca impozitele si taxele locale datorate pentru cladirile, terenurile si mijloacele de transport aflate in averea debitoarei, valorificate in procedura falimentului, nu constituie cheltuieli necesare pentru conservarea si administrarea acestor bunuri din perspectiva ordinii de prioritate prevazute de art. 121 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 85/2006 [corespunzator art. 159 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 85/2014] si nu pot beneficia de ordinea de preferinta prevazuta de art. 123 pct. 3 din Legea nr. 85/2006 (corespunzator art. 161 pct. 4 din Legea nr. 85/2014), in calitate de creante rezultate din continuarea activitatii debitorului dupa deschiderea procedurii.
  2. De asemenea s-a aratat ca analiza problemei de drept din perspectiva art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006, corespunzator art. 102 alin. (6) din Legea nr. 85/2014, nu este de natura sa conduca la o alta concluzie.
  3. In masura in care impozitele si taxele locale nascute in perioada de observatie, de reorganizare si faliment nu au fost platite in aceste etape ale procedurii, la distribuirea sumelor obtinute din lichidarea averii debitorului vor beneficia de ordinea de preferinta prevazuta de art. 123 pct. 4 din Legea nr. 85/2006, corespunzator art. 161 pct. 5 din Legea nr. 85/2014, neputandu-se considera ca, in temeiul art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006, corespunzator art. 102 alin. (6) din Legea nr. 85/2014, aceste creante beneficiaza, la distribuire, de o alta ordine de prioritate decat cea care ar rezulta din art. 123 din Legea nr. 85/2006, corespunzator art. 161 din Legea nr. 85/2014, ori ca doar impozitele si taxele locale nascute in perioada falimentului sunt cheltuieli de administrare si conservare a bunurilor valorificate in aceasta etapa, intrucat, pe de o parte, aceasta din urma distinctie nu are o suficienta justificare normativa, iar, pe de alta parte, creantele in discutie au natura juridica a unor creante bugetare, natura care se mentine pe toata durata procedurii, indiferent de etapa in care s-a nascut creanta.
  4. Raportul asupra recursului in interesul legii
  5. Prin raportul intocmit in cauza, judecatorii-raportori au apreciat, in limitele investirii prin sesizarea cu recurs in interesul legii, ca sumele reprezentand impozite locale datorate pentru bunuri valorificate in procedura, grevate de o cauza de preferinta in favoarea unui creditor (sau “de ipoteci, gajuri sau alte garantii reale mobiliare ori drepturi de retentie de orice fel”, in terminologia Legii nr. 85/2006), devenite scadente dupa data intrarii in faliment a debitorului, nu beneficiaza de ordinea de prioritate la plata instituita prin art. 121 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 85/2006, respectiv art. 159 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 85/2014.
  6. Inalta Curte de Casatie si Justitie
  7. Examinand sesizarea cu recurs in interesul legii, raportul intocmit de judecatorii-raportori, punctul de vedere al procurorului general, precum si dispozitiile legale ce se solicita a fi interpretate in mod unitar, constata urmatoarele:

VI.1. Admisibilitatea recursului in interesul legii

  1. Verificand regularitatea investirii, prin prisma dispozitiilor art. 514 din Codul de procedura civila, se constata ca aceasta conditie legala este indeplinita in ceea ce priveste titularul sesizarii, respectiv Colegiul de conducere al Curtii de Apel Cluj.
  2. Este indeplinita si conditia privind respectarea cerintelor de ordin formal prescrise de prevederile art. 515 din Codul de procedura civila, date fiind anexele memoriului de recurs in interesul legii din care rezulta ca practica neunitara se identifica la nivelul tuturor curtilor de apel din tara.
  3. Potrivit sesizarii inaintate de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Cluj, obiectul recursului in interesul legii se circumscrie dispozitiilor art. 514 din Codul de procedura civila, si anume priveste probleme de drept solutionate diferit de instantele judecatoresti, referitoare la:

“Situatia impozitelor locale datorate pentru bunuri valorificate in procedura, pentru perioada ulterioara deschiderii acesteia, respectiv ordinea lor de prioritate la distribuiri [art. 121 alin. (1) pct. 1 si art. 123 pct. 1, 3 si 4 din Legea nr. 85/2006, cu corespondent in art. 159 si art. 161 din Legea nr. 85/2014], in urmatoarele situatii punctuale:

– pentru sume datorate bugetelor locale, aferente perioadei dintre deschiderea procedurii si data intrarii in faliment, in cazul in care acestea au fost declarate si inscrise ca atare in tabelul suplimentar;

– pentru sume datorate bugetelor locale, aferente perioadei dintre deschiderea procedurii si data intrarii in faliment, in cazul in care acestea nu au fost declarate si inscrise ca atare in tabelul suplimentar;

– pentru sume datorate bugetelor locale, aferente perioadei ulterioare intrarii debitoarei in faliment.”

  1. Analizand hotararile judecatoresti atasate memoriului de recurs in interesul legii se constata ca obiectul indicat in cererea de sesizare este necircumstantiat si depaseste cadrul problemelor de drept asupra carora s-au pronuntat in mod efectiv instantele judecatoresti prin solutii contradictorii, impunandu-se astfel a fi precizat.
  2. In concret, cu prilejul verificarii modalitatii de distribuire a sumelor obtinute din valorificarea bunurilor din averea debitorului, grevate de sarcini in favoarea unui creditor, instantele au avut de analizat in ce masura sumele datorate bugetului local, respectiv exclusiv impozitul aferent bunului imobil valorificat, vor putea fi acoperite in mod prioritar fata de creantele creditorului garantat.
  3. Pe de alta parte, in raport cu momentul aparitiei situatiilor litigioase, problema de drept analizata neunitar privea doar situatia sumelor datorate cu acest titlu, devenite scadente dupa data intrarii debitoarei in faliment. Chiar daca, pentru argumentarea solutiei propuse, unele instante au comparat situatia acestora cu cea a sumelor avand aceeasi natura, datorate aferent perioadei anterioare deschiderii procedurii insolventei sau celei cuprinse intre acest moment si intrarea debitoarei in faliment, eventualele probleme de drept in legatura cu acele sume nu au format obiectul judecatii in pricinile respective, iar aprecierile referitoare la aceste aspecte nu au constituit considerente decizorii in pronuntarea solutiilor si nu pot forma premisele unei practici neunitare.
  4. Totodata, problema de drept s-a pus in contextul aplicarii ambelor legi care au reglementat in mod succesiv procedura insolventei (Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, cu modificarile si completarile ulterioare, si Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa, cu modificarile si completarile ulterioare), neavand relevanta faptul ca din anexele memoriului de recurs in interesul legii rezulta un numar considerabil mai mare al solutiilor pronuntate in temeiul dispozitiilor Legii nr. 85/2006. Mai mult, dispozitiile legale nu s-au modificat cu prilejul adoptarii unui nou act normativ in aceasta materie, impunandu-se, dupa cum se va demonstra in cele ce urmeaza, propunerea unei solutii unitare.
  5. Astfel, asa cum s-a facut mentiunea si anterior, aspectul legal ce se impune a fi solutionat in mod unitar priveste exclusiv distribuirea fondurilor obtinute din valorificarea bunurilor grevate, respectiv incidenta sau lipsa de incidenta a dispozitiilor art. 121 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 85/2006 sau art. 159 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 85/2014, aplicabilitatea prevederilor de ordin general din art. 123 din Legea nr. 85/2006, respectiv art. 161 din Legea nr. 85/2014 fiind implicita in cazul unui raspuns negativ asupra problemei litigioase.
  6. Jurisprudenta atasata memoriului de recurs in interesul legii nu evidentiaza insa solutii neunitare in practica judiciara referitoare la aplicarea in concret a ordinii de preferinta prevazute la art. 123 din Legea nr. 85/2006, respectiv art. 161 din Legea nr. 85/2014, instantele avand a se pronunta doar asupra problemei litigioase privitoare la concursul cu alti creditori beneficiari ai unui drept ce le confera prioritate asupra sumelor obtinute din valorificarea chiar a bunului impozitat si tratand chestiunile referitoare la ordinea generala de preferinta numai in mod subsidiar, in unele dintre hotararile atasate.
  7. In raport cu aceste precizari se constata ca Inalta Curte de Casatie si Justitie este investita, prin promovarea prezentului recurs in interesul legii, doar in limita solicitarii de a se stabili ordinea de prioritate in ceea ce priveste plata impozitelor locale datorate pentru bunuri valorificate in procedura, grevate de o cauza de preferinta in favoarea unui creditor (sau “de ipoteci, gajuri sau alte garantii reale mobiliare ori drepturi de retentie de orice fel”, in terminologia Legii nr. 85/2006), devenite scadente dupa data intrarii in faliment a debitorului, raportat la dispozitiile art. 121 alin. (1) pct. 1 si art. 123 din Legea nr. 85/2006, respectiv art. 159 alin. (1) pct. 1 si art. 161 din Legea nr. 85/2014.

VI.2. Pe fondul recursului in interesul legii

  1. Impozitele aferente unui bun imobil apartinand debitoarei (calculate si datorate potrivit Codului fiscal – art. 249-260 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, respectiv art. 455-467 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare) sunt creante bugetare, potrivit art. 3 pct. 11 din Legea nr. 85/2006, respectiv art. 5 alin. (1) pct. 14 din Legea nr. 85/2014. In functie de data scadentei raportat la diferitele etape ale procedurii insolventei, acestea au regim diferentiat, dupa cum va fi detaliat in cele ce urmeaza pentru a lamuri situatia premisa a prezentului recurs in interesul legii.
  2. Daca sunt anterioare deschiderii procedurii insolventei, sunt obligatorii declararea si inscrierea acestor creante in tabelul de creante potrivit art. 3 pct. 8 si art. 64 din Legea nr. 85/2006, respectiv art. 3 pct. 19, si art. 102 din Legea nr. 85/2014.
  3. Cele nascute dupa data deschiderii procedurii insolventei, dar anterior intrarii in faliment (in perioada de observatie sau in procedura de reorganizare judiciara) vor fi platite pe baza documentelor prezentate de creditor, fara a fi necesara inscrierea in tabel, conform art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 sau art. 102 alin. (6) din Legea nr. 85/2014.
  4. Desi regimul acestor creante este similar in cele doua legi din perspectiva problemei de drept ce urmeaza a fi solutionata, se impune a se face precizarea ca o definire legala expresa a acestora ca fiind “creante curente” apare doar in temeiul art. 5 alin. (1) pct. 21 din Legea nr. 85/2014, vechea lege a insolventei operand preponderent doar cu notiunea de “activitate curenta” conform art. 3 pct. 14 si art. 49 din Legea nr. 85/2006 si cu individualizarea creantelor rezultate din desfasurarea acesteia, notiunea de “creanta curenta” fiind insa folosita in practica si doctrina si in contextul vechii legi.
  5. In situatia in care creantele nascute in aceasta perioada nu au fost platite din sumele provenite din activitatea curenta sau din valorificarea unor bunuri negrevate de sarcini, se impune inscrierea lor in tabelul suplimentar si apoi in tabelul definitiv consolidat, acte de procedura intocmite potrivit art. 3 pct. 18-19 si art. 108 alin. (3)-(6) din Legea nr. 85/2006, respectiv art. 5 alin. (1) pct. 68 si 70 si art. 146 alin. (3)-(6) din Legea nr. 85/2014.
  6. In final, impozitul devenit scadent ulterior intrarii in faliment reprezinta o creanta curenta in procedura falimentului si va fi acoperit in mod direct in procedura de lichidare, potrivit art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006, respectiv art. 102 alin. (6) din Legea nr. 85/2014, inscrierea creantei corespunzatoare in tabel nemaifiind de plano posibila in acest stadiu al procedurii insolventei.
  7. Problema de drept care a generat solutii neunitare in practica judiciara a aparut in cadrul procedurii de lichidare a averii debitorului supus procedurii falimentului. Atunci cand bunul imobil valorificat era grevat de o cauza de preferinta in favoarea unui creditor (sau “de ipoteci, gajuri sau alte garantii reale mobiliare ori drepturi de retentie de orice fel”, in terminologia vechii legi – Legea nr. 85/2006), s-a pus problema daca impozitul aferent acestui bun putea fi acoperit cu prioritate din fondurile obtinute in raport cu sumele datorate creditorului. Dintre sumele datorate cu acest titlu s-a evidentiat problematica celor nascute dupa intrarea debitorului in faliment, care, spre deosebire de cele anterioare, nu apar inscrise in tabelul definitiv consolidat. Chiar neinscrise in tabelul definitiv consolidat, aceste din urma impozite erau datorate, instantele avand de transat in jurisprudenta atasata doar daca urmau a fi platite cu prioritate din sumele obtinute chiar din valorificarea bunului impozabil conform art. 121 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 85/2006, respectiv art. 159 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 85/2014 sau se va tine cont exclusiv de ordinea de plata a creantelor prevazuta de art. 123 din Legea nr. 85/2006, respectiv art. 161 din Legea nr. 85/2014.
  8. In acest cadru au fost instante (cele de pe raza Curtii de Apel Constanta, Curtii de Apel Cluj, Curtii de Apel Targu Mures si, neunitar, instantele de pe raza Curtii de Apel Bucuresti) care au considerat ca aceste sume reprezinta “cheltuieli de administrare” a bunurilor valorificate, urmand a fi achitate cu prioritate din sumele obtinute, conform art. 121 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 85/2006, respectiv art. 159 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 85/2014. Textele legale indicate instituie distribuirea fondurilor obtinute din valorificarea unui bun grevat de sarcini pentru plata “cheltuielilor aferente vanzarii bunurilor respective, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea si administrarea acestor bunuri”, cu prioritate fata de chiar creanta creditorului ce beneficiaza de un drept de preferinta.
  9. Pornind de la definitiile existente in doctrina din materia civila privitor la actele de administrare a bunurilor (ca fiind acte prin care se tinde la o normala exploatare, punere in valoare a unui bun), instantele care au adoptat aceasta opinie, ce se dovedeste a fi minoritara, au retinut ca plata impozitelor reprezinta acte de administrare, revenind lichidatorului judiciar obligatia de plata a impozitelor aferente bunurilor in cadrul obligatiei generale de administrare a bunurilor debitoarei, in caz contrar avand de a face cu o “exploatare neconforma” si contrara prevalentei interesului public.
  10. Chiar daca legile speciale nu ofera o definitie specifica notiunilor de “acte/cheltuieli de administrare” avute in vedere in cuprinsul art. 121 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 85/2006 sau art. 159 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 85/2014, interpretarea acestor sintagme trebuie sa porneasca de la forma integrala a textului de lege (“cheltuielilor aferente vanzarii bunurilor respective, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea si administrarea acestor bunuri”), care are in vedere cheltuielile efectuate pentru administrarea si conservarea bunurilor cu scopul final al vanzarii acestora. Din aceasta perspectiva, nicio dispozitie legala, inclusiv de natura fiscala, nu califica plata impozitului local aferent bunurilor ca fiind o cheltuiala aferenta vanzarii si nu ii confera creditorului, cu titlu general, un drept prioritar raportat la sumele obtinute din valorificare.
  11. Din aceasta concluzie, corelata cu specificitatea procedurii insolventei si administrarii bunurilor pe durata acesteia doar cu urmarirea scopului general al procedurii insolventei, care este cel al maximizarii si valorificarii averii debitorului pentru acoperirea intr-o cat mai mare masura a pasivului, rezulta ca definitia actelor de administrare din materie civila nu poate fi transpusa intocmai in cadrul procedurii speciale. In interpretarea specifica procedurii insolventei, plata impozitului anual aferent bunului este o obligatie legala apartinand proprietarului care nu influenteaza procedura de valorificare a bunului, nu contribuie la modificarea pretului de vanzare, cat timp noul proprietar nu preia datoriile anterioare, iar neplata impozitului nu conduce la pieirea bunului, ci doar la sporirea valorii creantei creditorului bugetar.
  12. De altfel, analiza literala a textului este de asemenea relevanta in solutionarea problemei de drept enuntate. Astfel, dispozitiile art. 121 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 85/2006, respectiv art. 159 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 85/2014 vorbesc despre “cheltuieli aferente vanzarii (…), inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea si administrarea acestor bunuri”. Or, premisa situatiilor litigioase avute in vedere in memoriul de recurs in interesul legii este cea a neplatii impozitelor locale, avand de a face, prin urmare, nu cu niste cheltuieli deja efectuate, ci doar cu veritabile creante avand ca obiect impozitele neachitate.
  13. Instantele au considerat in mod corect a fi relevante in solutionarea problemei de drept si prevederile art. 159 alin. (7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, cu modificarile si completarile ulterioare, carora le-au dat insa o finalitate diferita in argumentarea opiniilor exprimate. Potrivit acestei prevederi legale, proprietarii bunurilor ce se instraineaza in cadrul procedurii de executare silita, procedurii insolventei si procedurilor de lichidare nu trebuie sa prezinte certificate de atestare fiscala prin care sa se ateste achitarea tuturor obligatiilor de plata datorate bugetului local al unitatii administrativ-teritoriale in a carei raza se afla inregistrat fiscal bunul. Textul reproduce dispozitiile art. 113 alin. (6) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003, care au fost introduse in anteriorul Cod de procedura fiscala prin Ordonanta Guvernului nr. 47/2007 privind reglementarea unor masuri financiar-fiscale, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 52/2009, (Ordonanta Guvernului nr. 47/2007), forma finala fiind insa rezultatul modificarii operate prin Ordonanta Guvernului nr. 29/2011 pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, aprobata cu modificari prin Legea nr. 126/2012. Anterior modificarilor aduse prin Ordonanta Guvernului nr. 47/2007, instrainarile bunurilor imobile realizate in procedura executarii silite sau in insolventa nu erau scutite de la obligativitatea prezentarii certificatului fiscal de catre vanzator.
  14. Adeptii opiniei minoritare, potrivit careia plata acestor impozite se realizeaza cu prioritate, au apreciat ca renuntarea legiuitorului la obligativitatea obtinerii certificatului de atestare fiscala pentru instrainarea imobilelor in procedura insolventei, care asigura plata anticipata a tuturor sumelor datorate bugetului local, nu poate lipsi creditorul bugetar de orice protectie, legiuitorul optand pentru inlaturarea acestei cerinte tocmai pentru ca ar fi avut in vedere plata cu prioritate a impozitelor datorate cu prilejul valorificarii bunurilor.
  15. Or, in realitate, nu exista nicio prevedere legala sau nota de fundamentare a actelor normative adoptate in succesiunea modificarilor aduse vechiului Cod de procedura fiscala care sa permita o asemenea sustinere. Mai mult, daca ar fi corecta o asemenea asertiune, nu se poate identifica nicio ratiune logica pentru care acesti creditori ar beneficia de un tratament preferential in cadrul procedurii insolventei, dar nu si cu prilejul vanzarii imobilelor in procedura executarii silite, conform art. 865 coroborat cu art. 867 din actualul Cod de procedura civila (texte similare existand in art. 563-564 din Codul de procedura civila de la 1865). Chiar daca procedura urmata este diferita si fiecare beneficiaza de o reglementare specifica, interesul protejat din perspectiva creditorului bugetar ar fi acelasi si s-ar impune solutii legislative similare. Elementul care diferentiaza impozitul aferent bunului in oricare dintre cele doua proceduri speciale de celelalte creante bugetare impotriva debitorului urmarit este stransa legatura a acestuia cu bunul valorificat, motiv pentru care si solutiile legislative si jurisprudentiale privind tratamentul acestora in raport cu celelalte categorii de creante in cadrul procedurii insolventei trebuie sa ramana acelasi, potrivit principiului ubi eadem ratio, ibi idem jus. Iar pretinsa prerogativa a protejarii prioritare a interesului public, invocata drept argument de instantele care au adoptat opinia minoritara, nu ar putea explica totusi tratamentul diferit al impozitului aferent bunului valorificat in procedura insolventei in raport cu orice alta creanta bugetara impotriva aceluiasi debitor, nascuta anterior sau pe parcursul desfasurarii procedurii insolventei.
  16. Din contra, in hotararile judecatoresti care nu recunosc prioritatea la plata a acestor creante bugetare in cadrul procedurii insolventei, se are in vedere in mod judicios ca renuntarea legiuitorului la cerinta obtinerii certificatului de atestare fiscala face posibila instrainarea imobilului fara plata anticipata a impozitelor aferente si a avut drept scop tocmai accelerarea valorificarii bunurilor debitorului. In aceste conditii, s-a considerat ca nu mai subzista argumentarea (existenta in jurisprudenta anterioara modificarii Codului de procedura fiscala prin Ordonanta Guvernului nr. 47/2007) potrivit careia acestea reprezentau “cheltuieli necesare vanzarii bunurilor” respective, pentru a beneficia, deci, de ordinea de prioritate prevazuta de art. 121 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 85/2006.
  17. In consecinta, se impune a se sublinia faptul ca modificarile legislative in materie fiscala din anul 2007, care au condus la abandonarea obligativitatii prezentarii de catre vanzator a certificatului de atestare fiscala cu prilejul instrainarii imobilelor debitorului in procedura insolventei, mecanism care asigura plata anticipata a tuturor sumelor datorate bugetului local, sunt cele care au condus la schimbarea naturii acestor sume.
  18. Daca, anterior acestei modificari, sumele puteau fi privite drept cheltuieli efectuate in scopul valorificarii bunurilor (si nu simple cheltuieli de administrare cum se argumenteaza in jurisprudenta minoritara actuala), beneficiind din acest motiv de tratamentul preferential instituit prin art. 121 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 85/2006, dupa renuntarea la obligativitatea platii anticipate a impozitului in caz de instrainare in procedura insolventei, aceste sume reprezinta doar creante invocate de creditorul bugetar in cadrul procedurii insolventei. In consecinta, modificarea a generat o aplicare diferita in raport cu jurisprudenta anterioara a dispozitiilor legale din materia procedurii insolventei in ceea ce priveste ordinea de plata din fondurile obtinute, intrucat natura acestor sume nu a mai permis incadrarea in cazurile de exceptie prevazute la art. 121 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 85/2006 si, ulterior, in art. 159 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 85/2014.
  19. Pe de alta parte, in raport cu concluziile anterioare, se constata ca, din perspectiva prioritatii la plata fata de creantele creditorului garantat, nu are nicio relevanta data scadentei impozitului aferent bunului valorificat, sumele datorate cu acest titlu, fie ca sunt anterioare intrarii in faliment si inscrise in tabelul definitiv, respectiv in tabelul definitiv consolidat, fie ca au devenit scadente in procedura falimentului, urmand deopotriva regimul specific unor creante bugetare. Ele nu vor fi platite cu prioritate potrivit art. 121 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 85/2006, respectiv art. 159 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 85/2014, ci conform ordinii de preferinta prevazute la art. 123 din Legea nr. 85/2006, respectiv art. 161 din Legea nr. 85/2014.
  20. Dispare astfel orice discutie privind posibilul tratament discriminatoriu al creantelor din aceeasi categorie. Posibila discriminare a fost un argument avansat doar in hotararile judecatoresti care au adoptat solutii de recunoastere a prioritatii la plata a acestor impozite, care mentineau insa, in cazul in care acest aspect era analizat, un tratament diferentiat intre creantele cu acest titlu nascute anterior deschiderii procedurii insolventei si cele nascute ulterior, tratand unitar doar creantele curente.
  21. Fata de aceste considerente, pentru solutionarea unitara a problemei de drept ce formeaza obiectul prezentului recurs in interesul legii, astfel cum a fost aceasta precizata anterior, se constata ca sumele reprezentand impozite locale datorate pentru bunuri valorificate in procedura, grevate de o cauza de preferinta in favoarea unui creditor, devenite scadente dupa data intrarii in faliment a debitorului, nu beneficiaza de ordinea de prioritate la plata instituita prin art. 121 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 85/2006, respectiv art. 159 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 85/2014, solutie deja existenta la nivelul majoritatii instantelor la nivel national.

 

  1. Pentru considerentele aratate, in temeiul dispozitiilor art. 517 alin. (1) cu referire la art. 514 din Codul de procedura civila,

INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

In numele legii

D E C I D E:

 

Admite recursul in interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Cluj si, in consecinta, stabileste ca: Sumele reprezentand impozite locale datorate pentru bunuri valorificate in procedura, grevate de o cauza de preferinta in favoarea unui creditor (sau “de ipoteci, gajuri sau alte garantii reale mobiliare ori drepturi de retentie de orice fel”, in terminologia Legii nr. 85/2006), devenite scadente dupa data intrarii in faliment a debitorului, nu beneficiaza de ordinea de prioritate la plata instituita prinart. 121 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, cu modificarile si completarile ulterioare, respectiv art. 159 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa, cu modificarile si completarile ulterioare.

Obligatorie, potrivit dispozitiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedura civila.

Pronuntata in sedinta publica, astazi, 8 aprilie 2019.

 

VICEPRESEDINTELE INALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE

GABRIELA ELENA BOGASIU

 

Magistrat-asistent,

Mihaela Lorena Mitroi


Follow Me

facebook linkedin twitter

Comments closed