Insolventa. Pretentii. Prescriptie. Posibilitatea nasterii concomitente a dreptului la actiunea in raspunderea contractuala si a dreptului la actiunea in raspundere civila delictuala
Sectia a II-a civila, Decizia nr. 4333 din 5 decembrie 2013
In cazul in care pretentiile reclamantei decurg din doua raporturi juridice distincte, cu succesiune diferita in timp, unul intemeiat pe raspunderea civila contractuala si celalalt pe raspunderea civila delictuala, cel de-al doilea raport fiind conditionat de existenta primului, este exclusa posibilitatea nasterii concomitente a dreptului la actiunea in raspunderea contractuala si a dreptului la actiunea in raspundere civila delictuala, prescriptia incepând sa curga de la termene diferite, potrivit art. 7 alin. (1) si art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.
Nota : Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva a fost abrogat de Legea nr. 71/2011 la data de 1 octombrie 2011.
La data de 15.06.2011, prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Vaslui, reclamanta SC M. SA Vaslui prin lichidator judiciar M.R.L. Iasi SPRL a chemat in judecata SC P. SA Husi solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 100.122,40 lei, reprezentând debit neachitat, precum si la plata dobânzii legale aferente pâna la achitarea debitului.
Reclamanta a aratat ca, prin incheierea nr. 83/F din data de 04.05.2005, pronuntata de Tribunalul Vaslui in dosar nr. X0/89/1997, a fost deschisa procedura falimentului impotriva SC M. SA Vaslui, fiind desemnat in calitate de lichidator judiciar M.R.L. Iasi SPRL si ca intre parti a existat o colaborare comerciala in cadrul careia a livrat bunuri catre pârâta, fiind emise un numar de 10 facturi si ca, ulterior, in anul 2005, pârâta a intocmit un numar de 34 foi de parcurs in baza carora au fost emise catre reclamanta un numar de 8 facturi.
Reclamanta a sustinut ca partile au convenit stingerea debitelor reciproce incheind un numar de opt procese-verbale de compensare, insa, prin sentinta penala nr. 328 din 11.03.2009 a Judecatoriei Vaslui s-a dispus anularea celor 34 foi de parcurs, a celor 8 facturi emise de pârâta si a celor 8 procese-verbale de compensare, astfel ca pârâta figureaza in contabilitatea reclamantei cu un debit restant, in cuantum de 100.122,40 lei.
Desi reclamanta a incercat rezolvarea acestei situatii litigioase pe cale amiabila pârâta nu a curs invitatiei la conciliere.
Tribunalul Vaslui, Sectia civila, prin sentinta civila nr. 245/2010 din 20.02.2012, a admis exceptia prescriptiei dreptului la actiune invocata de pârâta SC P. SA Husi si, in consecinta, a respins actiunea in pretentii formulata de reclamanta SC M. SA Vaslui prin lichidator judiciar M.R.L. Iasi SPRL in contradictoriu cu pârâta S SC P. SA Husi.
Pentru a pronunta aceasta hotarâre, tribunalul a retinut ca, potrivit dispozitiilor art. 7 din Decretul 167/1958, prescriptia incepe sa curga de la data când se naste dreptul la actiune, iar in cazul de fata, data fiind natura litigiului, potrivit art. 8 din acelasi act normativ, pentru repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicita, incepe sa curga de la data când pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca atât paguba, cât si pe cel care raspunde de ea.
Prin rechizitoriul nr. 2187/P/2005, inregistrat la Judecatoria Vaslui, la data de 20.10.2006 la nr. xx96/2006, dosar nou xx38/333/2006, au fost trimisi in judecata inculpatii A.P. si I.L., acesta din urma pentru savârsirea infractiunilor prevazute de art. 290, 246 si art. 25 raportat la art. 290 C. pen., faptele expuse in actul de sesizare a instantei fiind aceleasi cu cele care stau la baza actiunii civile de fata.
In timpul procesului penal, prin incheierea instantei de fond din 30.04.2007, s-a dispus introducerea in cauza, in calitate de parte vatamata, a SC M. SA Vaslui, prin reprezentantul legal de la acea data, fiind legal citata pentru termenul din 21.05.2007, termen mai inainte de care, la data de 11.05.2007, lichidatorul societatii comerciale – parte vatamata, M.R.L. Iasi SPRL, a solicitat la studiu dosarul penal, având posibilitatea de a lua cunostinta de actele si lucrarile dosarului.
Instanta a retinut ca, in cauza, promovarea unei actiuni civile când aceasta deriva dintr-o fapta penala este conditionata de respectarea dispozitiilor art. 15 si 19 C.proc.civ. ce privesc, deopotriva, atât termenul de constituire ca parte civila in procesul penal, cât si modalitatea in care se exercita acest drept.
Tribunalul a constatat ca hotarârea penala priveste faptele administratorului SC P. SA Husi, ca termenul de la care a luat nastere dreptul reclamantei la promovarea actiunii civile in despagubire, a fost 21.05.2007, când aceasta a fost citata si a luat cunostinta despre actele dosarului si a ramas pasiva fata de posibilitatea de a se constitui parte civila in procesul penal si ca actiunea civila, aflata in directa legatura cu procesul penal, a fost inregistrata la data de 15.06.2011, aceasta fiind promovata peste termenul de 3 ani, ceea ce, in conditiile art. 3 din Decretul 167/1958, echivaleaza cu intervenirea prescriptiei dreptului la actiune fata de reclamanta.
Prin decizia nr. 156/2012 din 28 septembrie 2012, Curtea de Apel Iasi, Sectia civila, a admis apelul declarat de reclamanta SC M. SA Vaslui prin lichidator judiciar M.R.L. Iasi SPRL impotriva sentintei civile nr. 245/2012 din data de 20.02.2012 a Tribunalului Vaslui, Sectia civila, pe care a anulat-o.
A respins exceptia prescriptiei dreptului la actiune, invocata de pârâta SC P. SA Husi si a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Vaslui.
Pentru a pronunta aceasta decizie, instanta de apel, retinând corect situatia de fapt, a respins sustinerea pârâtei referitoare la indicarea in calea de atac, de catre SC M. SA Vaslui, a unui alt temei juridic al pretentiilor formulate prin cererea de chemare in judecata, apreciind ca, spre deosebire de obiectul actiunii care nu poate fi schimbat, instanta de judecata, in exercitarea rolului activ, este indreptatita si chiar obligata, pentru a contribui la ocrotirea intereselor legitime ale partilor, sa dea actiunii calificarea juridica corecta, astfel ca, raportat la sustinerile reclamantei din cererea de chemare in judecata, a constatat ca dreptul la actiune ce priveste creantele SC M. SA Vaslui, izvorâte din cele 10 facturi emise in baza raporturilor juridice contractuale dintre parti si care au fost inaintate pârâtei spre plata, s-a nascut la momentul scadentei fiecareia dintre aceste facturi, iar dreptul la actiune al reclamantei ce are ca obiect repararea pagubei cauzate acesteia de catre pârâta prin emiterea, in mod nelegal a unui numar de 34 foi de parcurs si a 8 facturi, care au stat la baza compensarii datoriei pe care o avea SC P. SRL fata de reclamanta, cu o datorie nereala pe care prima societate ar fi avut-o fata de ce-a de a doua societate s-a nascut la data ramânerii definitive a sentintei penale nr. 328 din 11.03.2009 a Judecatoriei Vaslui, de anulare a proceselor-verbale de compensare, respectiv, la data de 14.12.2010, când s-a respins recursul declarat impotriva deciziei penale nr. 63/A din 19.03.2010.
Astfel, Curtea de Apel Iasi a constatat ca primul drept priveste o actiune in raspundere contractuala, caruia, in materia termenului de prescriptie, ii este aplicabila regula generala inscrisa in art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, iar al doilea drept priveste actiunea in raspundere pentru paguba cauzata reclamantei prin fapta ilicita a prepusilor pârâtei caruia, sub aspectul inceperii termenului de prescriptie, ii este aplicabila regula speciala instituita prin art. 8 alin. (1) din acelasi decret.
In consecinta, in primul raport juridic care isi are izvorul intr-un act juridic, contractul de furnizare produse si servicii, ce are ca subiecte partile din prezenta cauza, dreptul la actiune s-a nascut la data scadentei fiecarei facturi emise in baza contractului, care potrivit art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, aceasta este si data de la care a inceput sa curga termenul de prescriptie.
Tot astfel, in al doilea raport juridic, nascut dintr-un fapt juridic, ce are ca subiecte reclamanta si prepusii pârâtei, autori ai pagubei produse prin falsificarea celor 34 foi de parcurs si a celor 8 facturi care emana de la SC P. SA Husi, si care au stat la baza compensarii debitelor reciproce dintre pârâti, dreptul la actiune si, concomitent, prescriptia acestuia, potrivit art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, s-au nascut la data când reclamanta a cunoscut sau trebuia sa cunoasca atât paguba, cât si pe cel care raspundea de ea.
In consecinta, imprejurarile privind existenta a doua raporturi juridice diferite, succesiunea in timp a acestora si conditionarea celui de-al doilea raport de existenta primului, raportate la identitatea termenului de prescriptie sub aspectul duratei acestuia, exclud posibilitatea nasterii concomitente a dreptului la actiunea in raspunderea contractuala si a dreptului la actiunea in raspundere civila.
Astfel instanta a retinut ca, potrivit art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, dreptul la actiunea contractuala al reclamantei si implicit, termenul de la care incepe sa curga, pe acest temei, s-au nascut, la data scadentei fiecareia dintre cele 10 facturi inaintate pârâtei spre plata, iar dreptul la actiune al reclamantei in raspundere pentru paguba produsa prin falsificarea ordinelor de deplasare si a facturilor care au stat la baza compensarii si, implicit, termenul de prescriptie a dreptului material la actiune s-au nascut la data ramânerii definitive a sentintei penale nr. 328 din 11.03.2009 a Judecatoriei Vaslui, de anulare a proceselor-verbale de compensare, respectiv, la data de 14.12.2010, când s-a respins recursul declarat impotriva deciziei penale nr. 63/A din 19.03.2010, intrucât pâna la ramânerea definitiva a sentintei penale de anulare a proceselor-verbale de compensare, a operat prezumtia de nevinovatie a prepusilor pârâtei si ca reclamanta nu putea sa aiba certitudinea ca i s-a produs o paguba, câta vreme actele de compensare erau in fiinta pâna la ramânerea definitiva a hotarârii de anulare a lor.
Impotriva deciziei nr. 156/2012 din 28 septembrie 2012, pronuntata de Curtea de Apel Iasi, Sectia civila, a declarat recurs pârâta SC P. SA Husi, intemeiat pe art. 304 pct. 9 C.proc.civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând in concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei, in sensul respingerii apelului reclamantei si mentinerea ca legala a sentintei instantei de fond.
In criticile formulate, recurenta-pârâta a sustinut, in esenta, urmatoarele:
– Ca decizia pronuntata de instanta de apel este nelegala, intrucât a fost data cu incalcarea principiul disponibilitatii si a dreptului la aparare al reclamantei, care a ales calea actiunii directe, a raspunderii contractuale a pârâtei, nascuta din neplata pretului, si nu a raspunderii indirecte pentru fapta altuia, prevazuta de art. 1000 alin. (3) C. civ., a raspunderii civile delictuale.
– In mod gresit a retinut instanta de apel in considerentele deciziei ca in cazul raspunderii contractuale este aplicabil art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, ca termenul de prescriptie curge de la data scadentei fiecareia dintre cele 10 facturi si ca in cauza a intervenit prescriptia extinctiva, in conditiile in care termenul de prescriptie nu a fost nici intrerupt si nici suspendat.
– Ca rationamentul juridic al instantei in pronuntarea deciziei recurate, in sensul ca intre parti ar exista doua raporturi juridice, unul intre reclamanta si pârâta, iar altul intre reclamanta si prepusii pârâtei, dar si cu privire la regulile prescriptiei este eronat.
Astfel, gresit a retinut Curtea de Apel Iasi ca in cazul raspunderii civile delictuale dreptul la actiune al reclamantei s-ar fi nasut la data ramânerii definitive a hotarârii de condamnare, intrucât pâna la acel moment a operat prezumtia de nevinovatie si ca reclamanta nu avea certitudinea producerii pagubei, in conditiile in care aceste aspecte sunt lipsite de relevanta, avându-se in vedere ca termenul de prescriptie curge de la data la care Parchetul de pe lânga Judecatoria Vaslui i-a adus la cunostinta reclamantei ca a fost savârsita o fapta penala, prin care i-a fost creat un prejudiciu, ca procesele-verbale de compensare din 2005 nu sunt reale, cu atât mai mult cu cât aceasta nu s-a constituit parte civila in dosarul penal.
Inalta Curte, analizând recursul declarat de pârâta SC P. SA Husi impotriva deciziei nr. 156/2012 din 28 septembrie 2012, pronuntata de Curtea de Apel Iasi, Sectia civila, prin prisma criticilor formulate si temeiurilor de drept invocate, a constatat ca acesta este nefondat pentru urmatoarele considerente.
Sustinerea recurentei, privind depasirea limitelor investirii instantei de apel prevazuta de art. 295 C.proc.civ., este nefondata, intrucât instanta in virtutea rolului sau activ, instituit de dispozitiile art. 129 alin. (1) din acelasi cod, avea obligatia sa puna in discutia partilor orice chestiune care putea sa conduca la justa solutionare a cauzei, astfel ca aceasta imprejurare nu este de natura a determina o alta solutie, fata de critica principala referitoare la gresita aplicare a prevederilor art. 7 alin. (1) si art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 1671958.
Se retine astfel ca in mod corect a apreciat instanta de apel ca fata de sustinerile reclamantei din cererea de chemare in judecata, un drept la actiune ce priveste creantele, izvorâte din cele 10 facturi emise de aceasta, are la baza raportul juridic care a derivat din contractul de furnizare produse si servicii, iar celalalt drept la actiune al reclamantei ce priveste repararea pagubei cauzata acesteia de catre pârâta prin emiterea, in mod nelegal a unui numar de 34 foi de parcurs si a 8 facturi, care au stat la baza compensarii datoriei pe care o avea SC P. SRL fata de reclamanta, priveste actiunea in raspundere pentru paguba cauzata reclamantei prin fapta ilicita a prepusilor pârâtei.
Potrivit art. 7 din Decretul nr. 1671958, prescriptia incepe sa curga de la data când se naste dreptul la actiune sau dreptul de a cere executarea silita, iar conform art. 8 alin. (1) din acelasi act normativ, dreptul la actiune in repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicita incepe sa curga de la data când pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca, atât paguba cât si pe cel care raspunde de ea.
Astfel, in cazul raspunderii civile contractuale ce izvoraste dintr-un act juridic, respectiv din contractul de furnizare produse si servicii ce are ca subiecte partile din prezenta cauza, dreptul reclamantei la actiune s-a nascut la data scadentei fiecarei facturi emise in baza contractului, care potrivit art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, este si data la care incepe sa curga termenul de prescriptie a acestuia.
Tot astfel, in cazul raspunderii civile delictuale, nascuta dintr-un fapt juridic, ce are ca subiecte reclamanta si prepusii pârâtei, autori ai pagubei produse prin falsificarea celor 34 foi de parcurs si a celor 8 facturi care emana de la SC P. SA Husi, si care au stat la baza compensarii debitelor reciproce dintre parti, dreptul la actiune si, concomitent, prescriptia acestuia, potrivit art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, s-a nascut la data ramânerii definitive a sentintei penale nr. 328 din 11.03.2009 a Judecatoriei Vaslui, de anulare a proceselor-verbale de compensare, respectiv, la data de 14.12.2010, când s-a respins recursul declarat impotriva deciziei penale nr. 63/A din 19.03.2010.
Cum in cauza este vorba despre doua raporturi juridice diferite, cu succesiune diferita in timp, se retine ca sub aspectul duratei termenului de prescriptie, este exclusa posibilitatea nasterii concomitente a dreptului la actiunea in raspunderea contractuala si a dreptului la actiunea in raspundere civila delictuala, dupa cum corect a retinut si instanta de apel.
Din aceasta perspectiva, instanta de apel a examinat in mod just cauza dedusa judecatii, retinând ca pentru pretentiile reclamantei pe cele doua capete de cerere, conform prevederilor art. 7 alin. (1) si art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, dreptul la actiune si, concomitent, prescriptia acestuia urmeaza a fi examinate in cazul raspunderii civile contractuale de la data scadentei fiecarei facturi emise in baza contractului, iar in cazul raspunderii civile delictuale de la data ramânerii definitive a sentintei penale nr. 328 din 11.03.2009 a Judecatoriei Vaslui, de anulare a proceselor-verbale de compensare, respectiv, de la data de 14.12.2010, când a fost a respins recursul declarat impotriva deciziei penale nr. 63/A din 19.03.2010, intrucât a operat prezumtia de nevinovatie a prepusilor pârâtei si ca reclamanta nu putea sa aiba certitudinea ca i s-a produs o paguba, câta vreme actele de compensare erau in fiinta pâna la ramânerea definitiva a hotarârii de anulare a lor.
Fata de considerentele de mai sus si având in vedere ca decizia instantei de apel este legala, Inalta Curte, in temeiul art. 312 alin. (1) C.proc.civ., a respins recursul pârâtei ca nefondat.