Insolventa. Perioada de maximum 3 luni, pentru care Fondul de garantare poate

Insolventa. Perioada de maximum 3 luni, pentru care Fondul de garantare poate prelua si plati creantele salariale ale angajatorului in insolventa, se situeaza in intervalul de referinta de 3 luni imediat anterioare deschiderii procedurii de insolventa – 3 luni imediat ulterioare deschiderii procedurii de insolventa

DECIZIE nr. 16 din 5 martie 2018 referitoare la pronuntarea unei hotarari prealabile cu privire la chestiunea de drept vizand interpretarea si aplicarea art. 15 alin. (1) si (2) din Legea nr. 200/2006 privind constituirea si utilizarea Fondului de garantare pentru plata creantelor salariale, cu modificarile ulterioare, coroborat cu art. 7 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 200/2006 privind constituirea si utilizarea Fondului de garantare pentru plata creantelor salariale, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 1.850/2006, cu modificarile ulterioare

INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Dosar nr. 3.027/1/2017

Gabriela Elena Bogasiu – vicepresedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie – presedintele completului

Lavinia Curelea – presedintele delegat al Sectiei I civile

Eugenia Voicheci – presedintele Sectiei a II-a civile

Ionel Barba – presedintele Sectiei de contencios administrativ si fiscal

Nina Ecaterina Grigoras – judecator la Sectia I civila

Florentin Sorin Dragut – judecator la Sectia I civila

Rodica Susanu – judecator la Sectia I civila

Cristina Petronela – judecator la Sectia I civila

Valeanu

Nicoleta Tandareanu – judecator la Sectia I civila

Marian Buda – judecator la Sectia a II-a civila

Minodora Condoiu – judecator la Sectia a II-a civila

Carmen Tranica Teau – judecator la Sectia a II-a civila

Roxana Popa – judecator la Sectia a II-a civila

George-Bogdan Florescu – judecator la Sectia a II-a civila

Iuliana Maiereanu – judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal

Veronica Nastasie – judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal

Emilia Claudia Visoiu – judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal

Viorica Trestianu – judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal

Liliana Visan – judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept investit cu solutionarea Dosarului nr. 3.027/1/2017 este constituit conform dispozitiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedura civila si ale art. 27⁵ alin. (1) din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare (Regulamentul).

Sedinta este prezidata de doamna judecator Gabriela Elena Bogasiu, vicepresedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

La sedinta de judecata participa doamna Mihaela Lorena Mitroi, magistrat-asistent desemnat in conformitate cu dispozitiile art. 27⁶ din Regulament.

Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia in examinare sesizarea formulata de Curtea de Apel Brasov – Sectia contencios administrativ si fiscal, in Dosarul nr. 4.833/62/2016, privind pronuntarea unei hotarari prealabile.

Magistratul-asistent prezinta referatul cauzei, aratand ca a fost depus raportul intocmit de judecatorii-raportori, care a fost comunicat partilor, in conformitate cu dispozitiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedura civila, fiind depus de catre intimata-parata punct de vedere formulat in scris privind chestiunea de drept supusa judecatii. La dosar au fost transmise de catre instantele nationale hotararile judecatoresti relevante ce au fost identificate, precum si opiniile teoretice exprimate de judecatori. Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a comunicat ca nu se verifica, in prezent, practica judiciara in vederea promovarii unui recurs in interesul legii.

Doamna judecator Gabriela Elena Bogasiu, presedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, constata ca nu exista chestiuni prealabile, iar completul ramane in pronuntare asupra sesizarii privind pronuntarea unei hotarari prealabile.

INALTA CURTE,

deliberand asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizata, constata urmatoarele:

Titularul si obiectul sesizarii
Curtea de Apel Brasov – Sectia contencios administrativ si fiscal a dispus, prin Incheierea din data de 27 septembrie 2017, in Dosarul nr. 4.833/62/2016, sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in baza art. 519 din Codul de procedura civila, in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile cu privire la chestiunea de drept vizand interpretarea si aplicarea art. 15 alin. (1) si (2) din Legea nr. 200/2006 privind constituirea si utilizarea Fondului de garantare pentru plata creantelor salariale, cu modificarile ulterioare, coroborat cu art. 7 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 200/2006 privind constituirea si utilizarea Fondului de garantare pentru plata creantelor salariale, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 1.850/2006, cu modificarile ulterioare, in sensul stabilirii:

– daca perioada la care se refera art. 15 alin. (1) si (2) din Legea nr. 200/2006, cu modificarile ulterioare, este perioada care incepe exact de la data deschiderii procedurii insolventei, inainte sau inapoi cu 3 luni sau aceasta perioada poate cuprinde oricare 3 luni calendaristice anterioare sau ulterioare datei deschiderii procedurii insolventei, cu incadrarea in termenul general de prescriptie;

– daca perioada de 3 luni anterior mentionata se raporteaza exclusiv la data deschiderii procedurii insolventei sau se poate raporta si la data intrarii angajatorului in faliment, in situatia in care dreptul de administrare al angajatorului nu a fost ridicat odata cu deschiderea procedurii de insolventa.

Normele de drept intern care formeaza obiectul sesizarii
Legea nr. 200/2006 privind constituirea si utilizarea Fondului de garantare pentru plata creantelor salariale, cu modificarile ulterioare (Legea nr. 200/2006):

„Art. 15. – (1) Creantele salariale prevazute la art. 13 alin. (1) lit. a), c), d) si e) se suporta pentru o perioada de 3 luni calendaristice.

(2) Perioada prevazuta la alin. (1) este perioada anterioara datei la care se solicita acordarea drepturilor si preceda sau succeda datei deschiderii procedurii insolventei.

(3) O alta solicitare privind plata creantelor salariale poate fi facuta numai daca perioada prevazuta la alin. (2) este mai mica de 3 luni.”

Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 200/2006 privind constituirea si utilizarea Fondului de garantare pentru plata creantelor salariale, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 1.850/2006, cu modificarile ulterioare (Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 200/2006):

„Art. 7. – (1) In situatia in care creantele salariatilor angajatorului in stare de insolventa sunt anterioare lunii in care s-a deschis procedura insolventei, perioada de 3 luni calendaristice prevazuta la art. 15 alin. (1) din lege preceda datei deschiderii procedurii.

(2) In situatia in care creantele salariatilor angajatorului in stare de insolventa sunt ulterioare lunii in care s-a deschis procedura insolventei, perioada prevazuta la art. 15 alin. (1) din lege succeda datei deschiderii procedurii.”

III. Expunerea succinta a procesului in cadrul caruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea formulata la data de 10 octombrie 2016 si inregistrata pe rolul Tribunalului Brasov cu nr. 4.833/62/2016, reclamanta, prin lichidator judiciar, a chemat in judecata pe parata Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Brasov, solicitand anularea dispozitiei emise de aceasta la data de 2 septembrie 2016 si obligarea paratei la calcularea si emiterea unei dispozitii de admitere a cererii avand ca obiect stabilirea cuantumului si plata creantelor salariale ale fostilor angajati ai societatii aflate in faliment, aferente perioadei aprilie-iunie 2016.
In motivarea cererii s-a aratat ca la data de 18 august 2016, prin cererea adresata Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca Brasov, a solicitat, in calitate de lichidator judiciar al reclamantei societate comerciala aflata in insolventa, plata creantelor salariale aferente perioadei aprilie-iunie 2016 pentru fostii salariati ai acesteia de la Fondul de garantare pentru plata acestui tip de creante, constituit potrivit dispozitiilor Legii nr. 200/2006.
Prin dispozitia atacata s-a respins cererea reclamantei, fata de faptul ca perioada pentru care s-a solicitat plata creantelor salariale, respectiv aprilie-iunie 2016, nu este perioada care sa preceada sau sa succeada datei deschiderii procedurii insolventei impotriva reclamantei – 26 septembrie 2014.
In sustinerea actiunii, lichidatorul judiciar a invocat ca agentia teritoriala a interpretat nelegal prevederile Legii nr. 200/2006 si ale normelor metodologice si ca dispozitiile art. 7 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 200/2006 trebuie interpretate extensiv, in sensul ca toate creantele salariale nascute dupa data deschiderii procedurii insolventei sunt creante care succeda datei deschiderii procedurii, iar nu restrictiv, in sensul ca doar creantele aferente primelor 3 luni care curg de la data deschiderii procedurii insolventei pot fi platite din Fondul de garantare pentru plata creantelor salariale.
Parata a depus la dosar intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii ca nefondata, aratand ca perioada pentru care se solicita plata de la Fondul de garantare a creantelor salariale, respectiv aprilie-iunie 2016, nu este perioada care sa preceada sau sa succeada datei deschiderii procedurii insolventei impotriva societatii reclamante (26 septembrie 2014) si, in acest sens, a invocat dispozitiile art. 15 alin. (1) si (2) din Legea nr. 200/2006 si art. 7 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 200/2006.
Prin Sentinta civila nr. 345 din 8 martie 2017, Tribunalul Brasov a respins actiunea, retinand ca termenul de 3 luni calendaristice pentru care putea fi formulata cererea de stabilire a cuantumului si plata creantelor care se suporta din Fondul de garantare pentru plata creantelor salariale este doar perioada care preceda sau succeda datei deschiderii procedurii insolventei si ca doar la aceasta data, respectiv 26 septembrie 2014, reclamanta trebuia sa se raporteze.
Impotriva acestei sentinte a formulat recurs reclamanta, prin lichidatorul judiciar, solicitand modificarea in tot a sentintei primei instante si, pe cale de consecinta, admiterea cererii de chemare in judecata si obligarea paratei la emiterea unei dispozitii privind calcularea si plata creantelor ce se suporta din Fondul de garantare pentru plata creantelor salariale.
In fata instantei de recurs, Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Brasov a solicitat sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie pentru pronuntarea unei hotarari prealabile care sa dea o dezlegare asupra modului de interpretare si aplicare a dispozitiilor art. 15 alin. (1) si (2) din Legea nr. 200/2006 coroborat cu art. 7 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 200/2006.
Aspectele de admisibilitate retinute de titularul sesizarii
Prin incheierea de sesizare din data de 27 septembrie 2017, completul de judecata al Curtii de Apel Brasov – Sectia contencios administrativ si fiscal, investit cu judecata recursului, a apreciat ca sunt indeplinite conditiile de admisibilitate prevazute de art. 519 din Codul de procedura civila, motivat de faptul ca de lamurirea modului de interpretare si aplicare a dispozitiilor art. 15 alin. (1) si (2) din Legea nr. 200/2006 coroborat cu art. 7 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 200/2006 depinde solutionarea pe fond a cauzei.
Instanta de recurs a apreciat ca problema de drept enuntata este noua, deoarece, prin consultarea jurisprudentei, s-a constatat ca asupra acestei probleme Inalta Curte de Casatie si Justitie nu a statuat printr-o alta hotarare prealabila. A mai retinut ca problema de drept nu face obiectul unui recurs in interesul legii in curs de solutionare, conform evidentelor instantei supreme.
Punctul de vedere al partilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
Dupa comunicarea raportului, potrivit dispozitiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedura civila, a fost formulat punct de vedere asupra chestiunii de drept supuse judecatii de catre intimata-parata Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Brasov, in sensul ca:

– perioada de maximum 3 luni, pentru care Fondul de garantare poate prelua si plati creantele salariale ale angajatorului in insolventa, se raporteaza exclusiv la data deschiderii procedurii insolventei impotriva angajatorului, astfel cum aceasta este reglementata prin dispozitiile legilor speciale privind procedura insolventei.

Punctul de vedere al titularului sesizarii cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
In opinia instantei de trimitere, dispozitiile art. 15 alin. (1) si (2) din Legea nr. 200/2006 coroborat cu art. 7 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 200/2006 se interpreteaza in sensul ca perioada pentru care Fondul de garantare preia creantele salariale se raporteaza la data deschiderii procedurii de insolventa, iar, pe de alta parte, perioada de 3 luni pentru care se formuleaza cererea poate privi cele 3 luni anterioare sau cele 3 luni ulterioare datei deschiderii procedurii de insolventa, si nu oricare 3 luni care au precedat sau au succedat acestei date.

VII. Jurisprudenta instantelor nationale in materie

Din jurisprudenta indicata si atasata la actul de sesizare, precum si din hotararile judecatoresti si opiniile teoretice transmise de instantele nationale la solicitarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie au rezultat urmatoarele aspecte:
Opiniile au fost divergente, fie ca perioada la care se refera art. 15 alin. (1) si (2) din Legea nr. 200/2006 poate cuprinde oricare 3 luni calendaristice anterioare sau ulterioare datei deschiderii procedurii insolventei, cu incadrarea in termenul general de prescriptie, fie ca aceasta perioada trebuie sa se situeze imediat inainte sau imediat dupa data deschiderii procedurii insolventei.
De asemenea, opiniile au fost diferite si cu privire la momentul la care se poate raporta perioada de 3 luni anterior mentionata, respectiv data deschiderii procedurii insolventei sau data deschiderii procedurii de faliment, in situatia in care dreptul de administrare al angajatorului nu a fost ridicat odata cu deschiderea procedurii insolventei.
Ministerul Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin Adresa nr. 2.749/C/4.985/III-5/2017 din 20 decembrie 2017, a comunicat ca, la nivelul Sectiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifica, in prezent, practica judiciara, in vederea promovarii unui eventual recurs in interesul legii in problema de drept care formeaza obiectul prezentei sesizari.

VIII. Jurisprudenta Curtii Constitutionale si a Inaltei Curti de Casatie si Justitie

Nu au fost identificate decizii relevante referitor la chestiunea de drept in discutie.
Raportul asupra chestiunii de drept
Prin raportul intocmit in cauza, in conformitate cu dispozitiile art. 520 alin. (8) din Codul de procedura civila, s-a apreciat ca sunt indeplinite cumulativ conditiile de admisibilitate pentru pronuntarea unei hotarari prealabile, potrivit dispozitiilor art. 519 din Codul de procedura civila.
Asupra rezolvarii de principiu a chestiunii de drept sesizate, opinia judecatorilor-raportori a fost ca, in interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 15 alin. (1) si (2) din Legea nr. 200/2006, cu modificarile ulterioare, coroborate cu prevederile art. 7 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 200/2006, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 1.850/2006, cu modificarile ulterioare, perioada de maximum 3 luni, pentru care Fondul de garantare poate prelua si plati creantele salariale ale angajatorului in insolventa, se situeaza in intervalul de referinta de 3 luni imediat anterioare deschiderii procedurii de insolventa – 3 luni imediat ulterioare deschiderii procedurii de insolventa, iar perioada de 3 luni, pentru care Fondul de garantare poate prelua si plati creantele salariale ale angajatorului in insolventa, se raporteaza exclusiv la data deschiderii procedurii insolventei.
Inalta Curte de Casatie si Justitie
Examinand sesizarea in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile, raportul intocmit de judecatorii-raportori si chestiunea de drept ce se solicita a fi dezlegata, constata urmatoarele:
In privinta obiectului si a conditiilor sesizarii Inaltei Curti de Casatie si Justitie in vedere pronuntarii unei hotarari prealabile, legiuitorul, in cuprinsul art. 519 din Codul de procedura civila, a instituit o serie de conditii de admisibilitate pentru declansarea acestei proceduri, conditii care se impun a fi intrunite in mod cumulativ, respectiv:

– existenta unei cauze aflate in curs de judecata;

– cauza sa fie solutionata in ultima instanta;

– cauza care face obiectul judecatii sa se afle in competenta legala a unui complet de judecata al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, al curtii de apel sau al tribunalului investit sa solutioneze cauza;

– lamurirea chestiunii de drept sa fie esentiala pentru solutionarea pe fond a cauzei in curs de judecata;

– chestiunea de drept identificata sa prezinte caracter de noutate si asupra acesteia Inalta Curte de Casatie si Justitie sa nu fi statuat si nici sa nu faca obiectul unui recurs in interesul legii in curs de solutionare.

Se observa ca sunt indeplinite primele trei conditii de admisibilitate reglementate de textul legal, in sensul ca litigiul se afla in curs de judecata pe rolul Curtii de Apel Brasov, investita in mod legal cu solutionarea in ultima instanta a cauzei.
De asemenea se constata ca este indeplinita si cea de-a patra conditie de admisibilitate, problema de drept sesizata fiind esentiala pentru solutionarea pe fond a cauzei in curs de judecata, ridicand o reala problema de interpretare a unor norme juridice pentru care se impune o rezolvare de principiu. De asemenea, chestiunea de drept ce face obiectul sesizarii este susceptibila de interpretari diferite care ar genera o practica neunitara, aspect ce rezulta inclusiv din opiniile teoretice exprimate de diferitele colective de judecatori de la instantele nationale.
Este indeplinita si conditia noutatii, aspectul vizand data adoptarii actului normativ care cuprinde textele legale pe care se intemeiaza sesizarea nefiind relevant in conditiile in care nu exista o jurisprudenta consacrata in aplicarea acestuia. Identificarea unor solutii jurisprudentiale, reduse ca numar, pronuntate de unele curti de apel, nu poate conduce la inlaturarea caracterului de noutate al chestiunii de drept ce face obiectul sesizarii raportat la inexistenta unei practici constante si conturate la nivel national.
Totodata, se observa ca Inalta Curte de Casatie si Justitie nu a statuat asupra chestiunii de drept, iar aceasta nu face obiectul unui recurs in interesul legii.
In ceea ce priveste obiectul sesizarii in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, se constata ca sesizarea nu exceleaza prin rigoare in modul de formulare a intrebarilor si, avand in vedere jurisprudenta anterioara, Inalta Curte de Casatie si Justitie are obligatia¹ de a analiza intregul continut al actului de investire si jurisprudenta atasata si de a stabili, in raport cu acestea, limitele investirii sale si necesitatea aplicarii mecanismului de unificare a jurisprudentei.

¹Obligatie izvorata din jurisprudenta sa constanta: Decizia nr. 18 din 5 octombrie 2015 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Completul competent sa judece recursul in interesul legii, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 801 din 28 octombrie 2015; Decizia nr. 28 din 21 septembrie 2015 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 772 din 16 octombrie 2015; Decizia nr. 18 din 17 octombrie 2016 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Completul competent sa judece recursul in interesul legii, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 237 din 6 aprilie 2017; Decizia nr. 16 din 18 septembrie 2017 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Completul competent sa judece recursul in interesul legii, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 924 din 24 noiembrie 2017.

Prin urmare, chestiunea de drept a carei dezlegare se solicita in prezenta cauza se impune a primi urmatoarea reformulare:

Daca, in interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 15 alin. (1) si (2) din Legea nr. 200/2006 privind constituirea si utilizarea Fondului de garantare pentru plata creantelor salariale, cu modificarile ulterioare, coroborate cu prevederile art. 7 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 200/2006 privind constituirea si utilizarea Fondului de garantare pentru plata creantelor salariale, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 1.850/2006, cu modificarile ulterioare:

– perioada de maximum 3 luni, pentru care Fondul de garantare poate prelua si plati creantele salariale ale angajatorului in insolventa, se situeaza in intervalul de referinta de 3 luni imediat anterioare deschiderii procedurii de insolventa – 3 luni imediat ulterioare deschiderii procedurii de insolventa sau aceasta perioada poate cuprinde oricare 3 luni calendaristice raportate la data deschiderii procedurii de insolventa, anterior deschiderii procedurii, dar cu respectarea termenului general de prescriptie sau ulterior deschiderii procedurii, pana la inchiderea acesteia;

– perioada de maximum 3 luni, pentru care Fondul de garantare poate prelua si plati creantele salariale ale angajatorului in insolventa, se raporteaza exclusiv la data deschiderii procedurii insolventei sau se poate raporta si la data intrarii angajatorului in faliment, in situatia in care dreptul de administrare al angajatorului nu a fost ridicat odata cu deschiderea procedurii de insolventa.

Textele de lege la care se face referire au suscitat interpretari si aplicari diferite astfel:
Cu privire la prima intrebare, intr-o opinie se apreciaza ca perioada de 3 luni pentru care Fondul de garantare poate prelua si plati creantele salariale ale angajatorului in insolventa, la care se refera art. 15 alin. (1) si (2) din Legea nr. 200/2006, este perioada care preceda sau succeda imediat data deschiderii procedurii de insolventa. Cea de-a doua opinie exprimata este in sensul ca perioada de 3 luni pentru care Fondul de garantare poate prelua si plati creantele salariale ale angajatorului in insolventa, la care se refera art. 15 alin. (1) si (2) din Legea nr. 200/2006, poate cuprinde oricare 3 luni calendaristice, anterioare datei deschiderii procedurii insolventei, dar cu respectarea termenului general de prescriptie sau ulterioare datei deschiderii procedurii insolventei, pana la inchiderea acesteia. Unele instante nici nu au facut referire la termenul de prescriptie pentru recuperarea silita a creantei.
Cu privire la a doua intrebare, intr-o opinie se apreciaza ca perioada de 3 luni pentru care Fondul de garantare poate prelua si plati creantele salariale ale angajatorului in insolventa se raporteaza exclusiv la data deschiderii procedurii insolventei. Cea de-a doua opinie exprimata este in sensul ca perioada de 3 luni pentru care Fondul de garantare poate prelua si plati creantele salariale ale angajatorului in insolventa se poate raporta si la data intrarii angajatorului in faliment, in situatia in care dreptul de administrare al angajatorului nu a fost ridicat odata cu deschiderea procedurii de insolventa.
Pentru lamurirea problemei se impune, in prealabil, a se face cateva observatii cu privire la deschiderea procedurii de insolventa si la data deschiderii procedurii insolventei.
Insolventa este reglementata prin Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014, cu modificarile si completarile ulterioare (Legea nr. 85/2014). Legea nr. 85/2014 a abrogat dispozitiile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolventei, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, cu modificarile si completarile ulterioare, sectiunile 1, 2 si 3 ale cap. III, cap. IV si art. 83 ale Legii nr. 503/2004 privind redresarea financiara, falimentul, dizolvarea si lichidarea voluntara in activitatea de asigurari, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 453 din 23 iulie 2013, cu modificarile ulterioare, si Ordonantei Guvernului nr. 10/2004 privind falimentul institutiilor de credit, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2004, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 278/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, acte normative care ultraactiveaza in procedurile de insolventa deschise pana la data intrarii in vigoare a Legii nr. 85/2014, in virtutea dispozitiilor art. 343 din acest din urma act normativ, potrivit caruia procesele incepute inainte de intrarea in vigoare a acestei legi raman supuse legii aplicabile anterior acestei date. Legea nr. 85/2014 se aplica procedurilor de insolventa deschise dupa intrarea sa in vigoare (28 iunie 2014). Nu prezinta relevanta in solutionarea chestiunii de drept Legea nr. 151/2015 privind procedura insolventei persoanelor fizice, cu modificarile ulterioare.
Atat actul normativ astazi in vigoare, cat si actele normative pe care acesta le abroga reglementeaza, ca principiu, un mecanism asemanator in deschiderea procedurii de insolventa.
Procedura de insolventa se poate deschide la cererea debitorului, a creditorilor, a Autoritatii de Supraveghere Financiara sau a Bancii Nationale a Romaniei, in conditiile prevazute de lege.
Instanta investita cu o cerere de deschidere a procedurii de insolventa impotriva unui debitor poate deschide procedura generala de insolventa (prin care se deschide o perioada de observatie, urmata de procedura de reorganizare sau/si de procedura de faliment) sau poate deschide direct procedura de faliment impotriva debitorilor enumerati de art. 38 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 (daca se cunoaste indeplinirea conditiilor textului la data solutionarii cererii introductive), a societatilor de asigurare/reasigurare si a institutiilor de credit (procedura simplificata fara perioada de observatie).
Procedura generala urmareste, in principal, reorganizarea activitatii debitorului in insolventa, plata pasivului acestuia si reinsertia debitorului in viata economica si este definita de art. 5 pct. 46 din Legea nr. 85/2014 astfel: procedura generala reprezinta procedura de insolventa prevazuta de prezenta lege, prin care un debitor care indeplineste conditiile prevazute la art. 38 alin. (1), fara a le indeplini simultan si pe cele de la art. 38 alin. (2), intra, dupa perioada de observatie, succesiv, in procedura de reorganizare judiciara si in procedura falimentului sau, separat, numai in reorganizare judiciara ori doar in procedura falimentului.
Din definitie reiese ca procedura generala, atunci cand, cel putin teoretic, exista o sansa de reorganizare, parcurge cel putin doua etape, si anume: perioada de observatie – care este obligatorie (in care se decide soarta afacerii debitorului – reorganizarea sau falimentul) urmata, dupa caz, de una sau doua etape, astfel: a) o procedura de reorganizare care se poate finaliza prin reorganizarea activitatii debitorului si stingerea pasivului conform programului de plata a creantelor cuprins in plan, urmata de inchiderea procedurii de reorganizare; b) o procedura de reorganizare care se poate finaliza cu conversia reorganizarii in faliment (incetarea procedurii de reorganizare si trecerea la faliment), in cazul in care reorganizarea esueaza, urmand lichidarea bunurilor din avere si plata creantelor, finalizata cu inchiderea procedurii de faliment; c) o procedura de faliment constand in lichidarea bunurilor din avere si plata creantelor, finalizata cu inchiderea procedurii de faliment, atunci cand nu s-a depus un plan de reorganizare sau niciun plan din cele depuse nu a fost confirmat.
Potrivit dispozitiilor art. 5 pct. 25 din Legea nr. 85/2014, data deschiderii procedurii reprezinta:

„a) in cazul cererii debitorului de deschidere a procedurii, data pronuntarii incheierii judecatorului-sindic, prevazuta la art. 71;

b) in cazul cererii creditorului de deschidere a procedurii, data pronuntarii sentintei judecatorului-sindic, prevazuta la art. 72;
c) in cazul insolventei transfrontaliere, momentul la care hotararea de deschidere a procedurii produce efecte, chiar daca aceasta nu are caracter definitiv;”
In materia insolventei „data deschiderii procedurii” este chiar data pronuntarii sentintei sau incheierii prin care judecatorul-sindic, analizand cererea introductiva, dispune deschiderea procedurii, chiar daca aceasta nu este definitiva, in virtutea caracterului sau executoriu, intrucat de la aceasta data debitorul este sub controlul instantei si de la aceeasi data se produc toate efectele deschiderii procedurii.
Particularizand dispozitiile mai sus aratate, procedura generala de insolventa este marcata, ca moment de inceput, de incheierea judecatorului-sindic de deschidere a procedurii generale de insolventa, la cererea debitorului, pronuntata in conditiile art. 71 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, respectiv de sentinta judecatorului-sindic de deschidere a procedurii generale de insolventa la cererea creditorului/creditorilor, pronuntata in conditiile art. 72 alin. (6) din Legea nr. 85/2014. Deci, data deschiderii procedurii generale de insolventa este data pronuntarii acestor hotarari (incheiere sau sentinta, dupa caz).
Procedura falimentului, astfel cum este definita de art. 5 pct. 45 din Legea nr. 85/2014, este procedura de insolventa, concursuala, colectiva si egalitara, care se aplica debitorului in vederea lichidarii averii acestuia pentru acoperirea pasivului, urmata de radierea debitorului din registrul in care este inmatriculat.
Intrarea in procedura falimentului se poate face din procedura generala, ca urmare a nedepunerii sau neconfirmarii unui plan de reorganizare (dupa parcurgerea perioadei de observatie) sau ca urmare a conversiei reorganizarii in faliment (incetarea procedurii de reorganizare si trecerea la faliment) prin nereusita reorganizarii sau din procedura simplificata.
Potrivit dispozitiilor art. 5 pct. 47 din Legea nr. 85/2014, procedura simplificata reprezinta procedura de insolventa prevazuta de aceasta lege, prin care debitorul care indeplineste conditiile prevazute la art. 38 alin. (2) intra direct in procedura falimentului, fie odata cu deschiderea procedurii insolventei, fie dupa o perioada de observatie de maximum 20 de zile, perioada in care vor fi analizate elementele prevazute la art. 38 alin. (2) lit. c) si d). Potrivit definitiei, procedura simplificata poate fi de doua feluri: procedura simplificata fara perioada de observatie, cand judecatorul-sindic deschide direct procedura de faliment [ca urmare a faptului ca informatiile prevazute de art. 38 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 ii sunt cunoscute la data solutionarii cererii de deschidere a procedurii sau cand debitorul este o institutie de credit sau o societate de asigurare/reasigurare, entitati care nu se pot reorganiza] si procedura simplificata cu perioada de observatie, cand judecatorul-sindic deschide procedura, urmata de o perioada de observatie, dar, dupa intocmirea raportului prevazut de art. 92 din Legea nr. 85/2014 de catre administratorul judiciar desemnat, se constata ca sunt indeplinite conditiile pentru deschiderea procedurii simplificate prevazute de art. 38 alin. (2) si deschide procedura de faliment dupa aprobarea acestui raport (aceasta perioada de observatie, scurta, nu se confunda cu perioada de observatie din procedura generala).
Un debitor poate ajunge in procedura falimentului in trei modalitati: direct, prin deschiderea procedurii de faliment (procedura simplificata fara perioada de observatie); dupa parcurgerea perioadei de observatie in procedura simplificata, cand se constata ca nu exista premisele si conditiile prevazute de lege pentru reorganizare (procedura simplificata cu perioada de observatie); din procedura generala (cand nu se confirma niciun plan de reorganizare sau prin conversia reorganizarii in faliment, ca urmare a nereusitei planului de reorganizare).
Particularizand dispozitiile art. 5 pct. 25 din Legea nr. 85/2014, coroborate cu dispozitiile art. 145 din acelasi act normativ, procedura falimentului este marcata ca moment de inceput:

– de incheierea judecatorului-sindic de deschidere direct a procedurii de faliment, la cererea debitorului, pronuntata in conditiile art. 71 alin. (1) Legea nr. 85/2014;

– de sentinta judecatorului-sindic de deschidere direct a procedurii de faliment, la cererea creditorului/creditorilor, pronuntata in conditiile art. 72 alin. (6) din Legea nr. 85/2014;

– de sentinta sau, dupa caz, incheierea judecatorului-sindic de deschidere a procedurii falimentului, fie din procedura generala (dupa parcurgerea perioadei de observatie sau prin conversia reorganizarii in faliment), fie din procedura simplificata (cu perioada de observatie, dupa aprobarea raportului prevazut de art. 92), pronuntata in conditiile art. 145 din Legea nr. 85/2014.

Data deschiderii procedurii de faliment este data pronuntarii acestor hotarari (incheiere sau sentinta, dupa caz).
Uneori „data deschiderii procedurii de faliment” are aceeasi semnificatie cu „data deschiderii procedurii” in sensul art. 5 pct. 25 din Legea nr. 85/2014, si anume, atunci cand se deschide direct procedura de faliment, ca solutie a cererii introductive.
Ceea ce intereseaza in rezolvarea chestiunii de drept supuse prezentei analize este „data deschiderii procedurii” care, potrivit legii romane, este data pronuntarii:

– incheierii judecatorului-sindic de deschidere a procedurii generale de insolventa, la cererea debitorului, pronuntata in conditiile art. 71 alin. (1) din Legea nr. 85/2014;

– sentintei judecatorului-sindic de deschidere a procedurii generale de insolventa, la cererea creditorului/creditorilor, pronuntata in conditiile art. 72 alin. (6) din Legea nr. 85/2014;

– incheierii judecatorului-sindic de deschidere direct a procedurii de faliment (procedura simplificata fara perioada de observatie) la cererea debitorului, pronuntata in conditiile art. 71 alin. (1) din Legea nr. 85/2014;

– sentintei judecatorului-sindic de deschidere direct a procedurii de faliment (procedura simplificata fara perioada de observatie), pronuntata in conditiile art. 72 alin. (6) din Legea nr. 85/2014;

– hotararii judecatorului-sindic de deschidere a procedurii de faliment a societatii de asigurare/reasigurare la cererea debitorului, creditorilor sau a Autoritatii de Supraveghere Financiara, pronuntata in conditiile art. 250 si art. 262 din Legea nr. 85/2014; – hotararii judecatorului-sindic de deschidere a procedurii de faliment a institutiei de credit, la cererea debitorului, creditorilor sau a Bancii Nationale a Romaniei, pronuntata in conditiile art. 221 din Legea nr. 85/2014.

Hotararea (sentinta sau incheiere, dupa caz) judecatorului-sindic de deschidere a procedurii falimentului, dupa parcurgerea perioadei de observatie, din procedura generala sau simplificata sau prin conversia reorganizarii in faliment, nu poate fi privita din punctul de vedere al legii romane ca data deschiderii procedurii, ci ca un act de procedura care marcheaza deschiderea unei alte etape a procedurii insolventei.
Ca regula generala, solutionand cererea introductiva, instanta deschide procedura generala de insolventa si numai prin exceptie direct procedura de faliment (procedura simplificata fara perioada de observatie).²

²Procedura de faliment (procedura simplificata fara perioada de observatie) se deschide impotriva societatilor de asigurare/reasigurare; institutiilor de credit; profesionistilor persoane fizice supuse obligatiei de inregistrare in registrul comertului, cu exceptia celor care exercita profesii liberale (titularilor intreprinderilor individuale; membrilor intreprinderii familiale, persoanelor fizice autorizate); profesionistilor persoane juridice dizolvate; debitorilor care si-au declarat prin cererea introductiva intentia de intrare in faliment; oricarei alte persoane care desfasoara activitati specifice profesionistilor, care nu a obtinut autorizarea ceruta de lege pentru exploatarea unei intreprinderi si nu este inregistrata in registrele speciale de publicitate; profesionistilor, astfel cum sunt definiti de art. 3 din Codul civil, care se afla in una dintre urmatoarele ipoteze: nu detin niciun bun in patrimoniul lor; actele constitutive sau documentele contabile nu pot fi gasite; administratorul nu poate fi gasit; sediul social/profesional nu mai exista sau nu corespunde adresei din registrul comertului si aceste imprejurari sunt cunoscute de judecatorul-sindic la data solutionarii cererii introductive.

Ca principiu, toate creantele debitorului in insolventa se platesc din averea acestuia, in masura convenita in programul de plati, ce face parte integranta din planul de reorganizare confirmat sau, in masura in care sumele obtinute din valorificarea bunurilor sunt suficiente, in faliment. Prin exceptie, anumite creante sunt preluate si platite din fonduri speciale: Fondul de garantare pentru plata creantelor salariale (Legea nr. 200/2006), Fondul de garantare a depozitelor bancare (Legea nr. 311/2015 privind schemele de garantare a depozitelor si Fondul de garantare a depozitelor bancare, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 918 din 11 decembrie 2015), Fondul de garantare a asiguratilor (Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguratilor, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 550 din 24 iulie 2015).
Legea nr. 200/2006 privind constituirea si utilizarea Fondului de garantare pentru plata creantelor salariale, cu modificarile ulterioare, transpune Directiva 80/987/CEE a Consiliului din 20 octombrie 1980 privind apropierea legislatiilor statelor membre referitoare la protectia salariatilor in cazul insolvabilitatii angajatorului, publicata in Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene (JOCE) nr. L283 din 28 octombrie 1980, cu modificarile aduse prin Directiva 2002/74/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 23 septembrie 2002, publicata in Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene (JOCE) nr. L270 din 8 octombrie 2002.
Directiva 80/987/CEE a Consiliului, astfel cum a fost modificata prin Directiva 2002/74/CE a Parlamentului European si a Consiliului, a fost abrogata prin Directiva 2008/94/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 22 octombrie 2008 privind protectia lucratorilor salariati in cazul insolventei angajatorului, publicata in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L283 din 28 octombrie 2008, fara a aduce atingere obligatiilor statelor membre in ce priveste termenele de transpunere in dreptul national si de aplicare a directivelor mentionate in anexa 1 partea C.
In prezent se aplica Directiva 2008/94/CE a Parlamentului European si a Consiliului privind protectia lucratorilor salariati in cazul insolventei angajatorului, care a intrat in vigoare in a douazecea zi de la data publicarii in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Potrivit articolului 3 din Directiva 80/987/CEE, astfel cum era modificata prin Directiva 2002/74/CE, la data adoptarii Legii nr. 200/2006, „Creantele preluate de institutia de garantare sunt drepturile salariale neplatite referitoare la o perioada care preceda si/sau, dupa cum este cazul, succeda o data stabilita de statele membre”. Aceasta reglementare este identica si in cuprinsul articolului 3 din actuala Directiva 2008/94/CE a Parlamentului European si a Consiliului.
Directiva 80/987/CEE, astfel cum era modificata prin Directiva 2002/74/CE, si era in vigoare la data transpunerii in legea romana, prevedea posibilitatea statelor membre de a limita obligatia de plata pentru institutiile de garantare si recomanda statelor, prin articolul 4, doua modalitati de limitare: „(1) Statele membre au posibilitatea de a limita obligatia de plata prevazuta la articolul 3 pentru institutiile de garantare. (2) in cazul in care statele membre isi exercita dreptul prevazut la alineatul (1), acestea specifica durata perioadei pentru care drepturile salariale neachitate urmeaza sa fie platite de catre institutia de garantare. Aceasta insa nu poate fi mai scurta decat perioada care acopera remuneratia pentru ultimele trei luni ale raportului de munca care preceda sau succeda data mentionata la articolul 3. Statele membre pot include aceasta perioada minima de trei luni intr-o perioada de referinta a carei durata nu poate fi mai mica de sase luni. Statele membre care prevad o perioada de referinta de cel putin 18 luni pot limita durata perioadei pentru care drepturile salariale neachitate urmeaza sa fie platite de catre institutia de garantare la opt saptamani. In acest caz, pentru calculul perioadei minime se folosesc perioadele care sunt cele mai favorabile salariatului. (3) De asemenea, statele membre pot stabili plafoane ale platilor efectuate de institutiile de garantare. Aceste plafoane nu se pot situa mai jos de un nivel compatibil din punct de vedere social cu obiectivul social al prezentei directive. In cazul in care statele membre recurg la aceasta posibilitate, acestea informeaza Comisia asupra metodelor folosite pentru stabilirea plafonului.” Articolul 4 din actuala Directiva 2008/94/CE a Parlamentului European si a Consiliului reglementeaza in acelasi mod aceste limitari.
Intrucat actul normativ european da posibilitatea statelor membre ca in actul normativ de transpunere a directivei in dreptul intern sa limiteze obligatia de garantare prin una dintre cele doua modalitati de protectie a salariatilor prevazute de directiva, legiuitorul roman a adoptat solutia prevazuta la alineatul (2) varianta 1 din articolul 4 din directiva, si anume: „(2) In cazul in care statele membre isi exercita dreptul prevazut la alineatul (1), acestea specifica durata perioadei pentru care drepturile salariale neachitate urmeaza sa fie platite de catre institutia de garantare. Aceasta insa nu poate fi mai scurta decat perioada care acopera remuneratia pentru ultimele trei luni ale raportului de munca care preceda sau succeda data mentionata la articolul 3. Statele membre pot include aceasta perioada minima de trei luni intr-o perioada de referinta a carei durata nu poate fi mai mica de sase luni.”
Astfel, Legea nr. 200/2006 a prevazut in art. 15 urmatoarele: „(1) Creantele salariale prevazute la art. 13 alin. (1) lit. a), c), d) si e) se suporta pentru o perioada de 3 luni calendaristice. (2) Perioada prevazuta la alin. (1) este perioada anterioara datei la care se solicita acordarea drepturilor si preceda sau succeda datei deschiderii procedurii insolventei. (3) O alta solicitare privind plata creantelor salariale poate fi facuta numai daca perioada prevazuta la alin. (2) este mai mica de 3 luni.”
Legea romana a asigurat plata creantelor salariale prin Fondul de garantare pentru o perioada maxima de 3 luni calendaristice, care poate fi plasata intr-o perioada de referinta care poate cuprinde 3 luni anterioare datei deschiderii procedurii si 3 luni ulterioare datei deschiderii procedurii. Aceste creante pot fi solicitate si platite de Fondul de garantare numai dupa ce ele au devenit scadente [„Perioada prevazuta la alin. (1) este perioada anterioara datei la care se solicita acordarea drepturilor (…)”].
Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 200/2006, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 1.850/2006, cu modificarile ulterioare, nu fac decat sa expliciteze ce inseamna creante salariale care „preceda” sau „succeda” datei deschiderii procedurii. Creantele care „preceda” datei deschiderii procedurii sunt, potrivit normelor metodologice, creantele salariatilor angajatorului in stare de insolventa anterioare lunii in care s-a deschis procedura insolventei, creante care din punctul de vedere al legii insolventei sunt creante anterioare deschiderii procedurii, se inscriu in tabelele de creante si se platesc in insolventa, din averea debitorului, cu prioritate, conform programului de plata in reorganizare sau potrivit dispozitiilor art. 161 pct. 3 din Legea nr. 85/2014 in faliment. Creantele care „succeda” datei deschiderii procedurii sunt creantele salariatilor angajatorului in stare de insolventa ulterioare lunii in care s-a deschis procedura insolventei, creante care din punctul de vedere al legii insolventei sunt creante ulterioare deschiderii procedurii, rezultand din continuarea activitatilor curente in perioada de observatie, in conditiile art. 87 din Legea nr. 85/2014, si se platesc in insolventa, din averea debitorului, ca urmare a unei cereri de plata ce va fi analizata de administratorul judiciar, fara ca aceste creante sa fie inscrise in tabelul de creante, potrivit dispozitiilor art. 75 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, sau sunt creante rezultand din activitatile legate de inchiderea activitatii si conservarea bunurilor in perioada de faliment si se platesc din averea debitorului, de asemenea potrivit dispozitiilor art. 161 pct. 3 din Legea nr. 85/2014.
Nu poate fi ignorat nici argumentul ce rezulta din definitia verbelor „a preceda”, respectiv, „a succeda” data de „Dictionarul explicativ al limbii romane” (DEX). Potrivit dictionarului, termenii au urmatoarele semnificatii: PRECEDA, (vb.) A exista, a se produce inainte de altceva in timp; a se afla, a se gasi inainte de altceva sau de altcineva in spatiu, intr-o ierarhie etc.; SUCCEDA, (vb.) A urma imediat dupa altcineva sau dupa altceva (in spatiu, in timp). (Sursa: Dictionarul explicativ al limbii romane, editia a II-a / Permalink)
Ca atare, la prima intrebare, raspunsul nu poate fi decat ca perioada de maximum 3 luni, pentru care Fondul de garantare poate prelua si plati creantele salariale ale angajatorului in insolventa, se situeaza in intervalul de referinta de 3 luni imediat anterioare deschiderii procedurii de insolventa – 3 luni imediat ulterioare deschiderii procedurii de insolventa.
Aceasta reglementare si interpretare respecta si scopul Directivei 80/987/CEE, astfel cum era modificata prin Directiva 2002/74/CE, la data adoptarii Legii nr. 200/2006, scop prevazut la punctul 2 din preambul, respectiv „Directiva 80/987/CEE urmareste sa asigure un grad minim de protectie a salariatilor in cazul insolvabilitatii angajatorului. In acest scop, directiva obliga statele membre sa constituie un organism care sa garanteze plata drepturilor salariale neachitate respectivilor salariati”. Directiva nu urmareste ca Fondul de garantare sa preia toate creantele salariale ale angajatorului in insolventa, ci doar ca statele sa asigure un grad minim de protectie a salariatilor. Si actuala Directiva 2008/94/CE urmareste acelasi scop.
Interpretarea propusa respecta si jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene care, prin Hotararea din 10 iulie 1997 pronuntata in Cauza C-373/95 Federica Maso si altii, paragraful 62, a statuat ca din obiectivul directivei rezulta ca perioada de trei luni la care se refera remuneratia garantata de articolul 4 alineatul (2) este exprimata in lunile care se desfasoara in timp, ce reprezinta o perioada de timp intre ziua lunii care corespunde evenimentului mentionat la articolul 4 alineatul (2) din directiva si aceeasi zi din a treia luna precedenta. De asemenea, Curtea de Justitie a Uniunii Europene, prin Hotararea din 28 noiembrie 2013, pronuntata in Cauza C-309/12 Maria Albertina Gomes Viana Novo si altii, a statuat ca Directiva 80/987/CEE, in versiunea initiala si cu modificarile ulterioare, urmareste asigurarea pentru toti lucratorii salariati a unei protectii minime la nivelul Uniunii Europene in caz de insolvabilitate a angajatorului prin plata creantelor neachitate izvorate din contracte de munca sau din raporturi de munca si care privesc salarizarea aferenta unei perioade determinate (paragraful 20). Astfel cum reiese din jurisprudenta Curtii amintita la paragraful 20 mentionat, Directiva 80/987/CEE, cu modificarile ulterioare, urmareste numai o protectie minima a lucratorilor salarizati in caz de insolvabilitate a angajatorului acestora. Dispozitiile referitoare la posibilitatea statelor membre de a limita garantia din partea lor demonstreaza ca sistemul instituit de Directiva 80/987/CEE, cu modificarile ulterioare, tine seama de capacitatea financiara a acestor state si urmareste sa protejeze echilibrul financiar al institutiilor lor de garantare (paragraful 29).
Numai daca legiuitorul roman ar fi adoptat a doua modalitate de limitare a garantarii creantelor salariale la care face referire directiva, perioada de referinta in care puteau fi situate cele 3 luni in care Fondul de garantare putea prelua creantele salariale ale debitorului in insolventa s-ar fi intins pe o durata de timp mai lunga, dar si aceasta trebuia delimitata in timp, neputandu-se situa oricand anterior deschiderii procedurii, cu atat mai putin fara respectarea termenului de prescriptie (deoarece creantele pentru care a intervenit prescriptia nu sunt inscrise la masa pasiva in insolventa), sau oricand ulterior deschiderii procedurii, pana la inchiderea acesteia, deoarece statele, in lumina normei comunitare, nu sunt obligate sa preia, prin institutia de garantare, toate creantele salariale ale angajatorului in insolventa, avand in vedere scopul normei comunitare de asigurare a unui grad minim de protectie a salariatilor in cazul insolvabilitatii angajatorului.
Cu privire la cea de-a doua intrebare ce face obiectul sesizarii – daca perioada de maximum 3 luni, pentru care Fondul de garantare poate prelua si plati creantele salariale ale angajatorului in insolventa, se raporteaza exclusiv la data deschiderii procedurii insolventei sau se poate raporta si la data intrarii angajatorului in faliment, in situatia in care dreptul de administrare al angajatorului nu a fost ridicat odata cu deschiderea procedurii de insolventa, se impun urmatoarele precizari:
Asa cum s-a aratat anterior (paragrafele 36-53), ceea ce intereseaza in rezolvarea chestiunii de drept supuse prezentei analize este „data deschiderii procedurii”.
Intrucat hotararea judecatorului-sindic de deschidere a procedurii falimentului, dupa parcurgerea perioadei de observatie, fie din procedura generala, fie din procedura simplificata (cu perioada de observatie) sau prin conversia reorganizarii in faliment, nu poate fi privita din punctul de vedere al Legii nr. 85/2014 ca „data deschiderii procedurii”, ci ca un act de procedura care marcheaza deschiderea unei alte etape a procedurii insolventei, iar Legea nr. 200/2006 a stabilit ca data de raportare „data deschiderii procedurii”, raspunsul la cea de-a doua intrebare ce face obiectul sesizarii este ca perioada de maximum 3 luni, pentru care Fondul de garantare poate prelua si plati creantele salariale ale angajatorului in insolventa, se raporteaza exclusiv la data deschiderii procedurii insolventei, care poate fi data pronuntarii: incheierii judecatorului-sindic de deschidere a procedurii generale de insolventa, la cererea debitorului, pronuntata in conditiile art. 71 alin. (1) din Legea nr. 85/2014; sentintei judecatorului-sindic de deschidere a procedurii generale de insolventa, la cererea creditorului/creditorilor, pronuntata in conditiile art. 72 alin. (6) din Legea nr. 85/2014; incheierii judecatorului-sindic de deschidere direct a procedurii de faliment (procedura simplificata fara perioada de observatie) la cererea debitorului, pronuntata in conditiile art. 71 alin. (1) din Legea nr. 85/2014; sentintei judecatorului-sindic de deschidere direct a procedurii de faliment (procedura simplificata fara perioada de observatie), pronuntata in conditiile art. 72 alin. (6) din Legea nr. 85/2014; hotararii judecatorului-sindic de deschidere a procedurii de faliment a societatii de asigurare/reasigurare la cererea debitorului, creditorilor sau a Autoritatii de Supraveghere Financiara, pronuntata in conditiile art. 250 si 262 din Legea nr. 85/2014; hotararii judecatorului-sindic de deschidere a procedurii de faliment a institutiei de credit, la cererea debitorului, creditorilor sau a Bancii Nationale a Romaniei, pronuntata in conditiile art. 221 din Legea nr. 85/2014.
Faptul ca dreptul de administrare al debitorului nu a fost ridicat odata cu deschiderea procedurii generale de insolventa sau odata cu deschiderea procedurii simplificate de insolventa cu perioada de observatie nu prezinta relevanta in stabilirea datei de referinta. Perioada de preluare a creantelor se raporteaza doar la data de referinta, care este „data deschiderii procedurii”.
Ridicarea dreptului de administrare al debitorului in perioada de observatie, in conditiile art. 85 din Legea nr. 85/2014, sau odata cu trecerea la faliment, in conditiile art. 145 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, este doar o conditie pentru preluarea si plata creantelor de catre Fondul de garantare, care se adauga conditiei sa se fi dispus deschiderea procedurii de insolventa. Conditia ridicarii dreptului de administrare are o ratiune, constand in aceea ca, atat timp cat debitorul are dreptul de administrare si isi continua activitatea, cel putin teoretic, are posibilitatea platii creantelor salariatilor si ale celorlalti creditori. Se impune a se face distinctia intre conditiile (cumulative) pentru preluarea si plata creantelor de catre Fondul de garantare (deschiderea procedurii de insolventa si ridicarea dreptului de administrare al debitorului) si limitele in care Fondul de garantare preia creantele angajatorului in insolventa (pentru o perioada de maximum 3 luni, cuprinse in intervalul de 3 luni anterioare datei deschiderii procedurii – 3 luni ulterioare datei deschiderii procedurii).
Relevanta in sustinerea acestei interpretari este si Hotararea din 18 aprilie 2013, pronuntata de Curtea de Justitie a Uniunii Europene in Cauza C-247/12 Meliha Veli Mustafa, potrivit careia Directiva 2008/94/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 22 octombrie 2008 privind protectia lucratorilor salariati in cazul insolventei angajatorului trebuie sa fie interpretata in sensul ca nu obliga statele membre sa prevada garantii pentru creantele salariatilor in fiecare etapa a procedurii de insolventa a angajatorului lor. In particular, directiva mentionata nu se opune posibilitatii ca statele membre sa prevada o garantie numai pentru creantele lucratorilor nascute inainte de transcrierea in Registrul Comertului a hotararii de deschidere a procedurii de reorganizare judiciara, chiar daca prin aceasta hotarare nu se dispune incetarea activitatilor angajatorului.
Pentru considerentele aratate, in temeiul art. 519, cu referire la art. 521 din Codul de procedura civila,

INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

In numele legii

DECIDE:

Admite sesizarea formulata de Curtea de Apel Brasov – Sectia contencios administrativ si fiscal, in Dosarul nr. 4.833/62/2016, pentru pronuntarea unei hotarari prealabile si, in consecinta, in interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 15 alin. (1) si (2) din Legea nr. 200/2006 privind constituirea si utilizarea Fondului de garantare pentru plata creantelor salariale, cu modificarile ulterioare, coroborate cu prevederile art. 7 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 200/2006 privind constituirea si utilizarea Fondului de garantare pentru plata creantelor salariale, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 1.850/2006, cu modificarile ulterioare, stabileste ca:

– perioada de 3 luni, pentru care Fondul de garantare poate prelua si plati creantele salariale ale angajatorului in insolventa, se raporteaza exclusiv la data deschiderii procedurii insolventei.

Obligatorie, potrivit dispozitiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedura civila.

Pronuntata in sedinta publica, astazi, 5 martie 2018.

-****-

VICEPRESEDINTELE INALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE

GABRIELA ELENA BOGASIU

Magistrat-asistent,

Mihaela Lorena Mitroi

Publicat in Monitorul Oficial cu numarul 319 din data de 11 aprilie 2018