Imobil restituit in natura in temeiul Legii nr. 10/2001. Actiune in restituirea contravalorii investitiilor efectuate de catre unitatea detinatoare. Imbogatire fara just temei

Imobil restituit in natura in temeiul Legii nr. 10/2001. Actiune in restituirea contravalorii investitiilor efectuate de catre unitatea detinatoare. Imbogatire fara just temei

Una dintre conditiile de admisibilitate a actio de in rem verso este subsidiaritatea sa, ceea ce inseamna ca nu poate fi exercitata atunci cand cel saracit dispune de o alta actiune, fie contra unui tert – un eventual garant -, fie contra celui imbogatit.

Or, cum dispozitiile art. 48 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 prevad numai dreptul chiriasilor la despagubiri pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinatia de locuinta, pentru imbunatatirile necesare si utile si cum reclamantul – fosta unitate detinatoare – nu a avut calitatea de chirias in imobilul restituit paratilor, rezulta ca acesta nu are la indemana o alta actiune pentru recuperarea pretentiilor sale, reprezentand contravaloarea lucrarilor de consolidare si reparatii capitale efectuate la imobilul retrocedat, fiind, prin urmare, indeplinita conditia de admisibilitate a subsidiaritatii actiunii intemeiate pe imbogatirea fara justa cauza. 

Sectia I civila, decizia nr. 1482 din 5 octombrie 2017               

                                  

Prin decizia civila nr. 612/Ap din 4.04.2017, Curtea de Apel Brasov, Sectia civila, in opinie majoritara, a respins apelul declarat de intervenientul in interes propriu UAT Brasov impotriva sentintei civile nr.104/S/2015 pronuntata de Tribunalului Brasov, Sectia I civila.

            A admis in parte apelul declarat de reclamantul Consiliul Judetean Brasov impotriva aceleiasi sentinte, si in consecinta a admis in parte actiunea formulata si precizata de reclamantul Consiliul Judetean Brasov in contradictoriu  cu paratii A. si B.

            A admis in parte cererea de interventie accesorie formulata de intervenientul UAT Brasov, si in consecinta a obligat pe paratii A. si B. sa plateasca reclamantului Consiliul Judetean Brasov suma de 256.852 euro in echivalent lei, la momentul efectuarii platii, reprezentand investitii aduse imobilului situat in Brasov, inscris in CF x6  la A+1, nr. top nou x3/1.

            A pastrat neschimbate celelalte dispozitii ale sentintei apelate.

            A respins cererea de reducere a onorariilor expertilor in apel.

            A admis cererea expertului C. si a obligat pe reclamantul Consiliul Judetean Brasov sa plateasca expertului C. suma de 10.000 lei, contravaloare lucrare de expertiza ordonata in apel, reprezentand onorariu expert.

Pentru a decide astfel, instanta de apel a aratat ca obiectiile formulate de apelantul intervenient in interes propriu UAT Brasov nu se sustin intrucat, in conformitate cu dispozitiile art. 25 alin.(4) din Legea nr. 10/2001, in temeiul dispozitiei 12/2009 a Presedintelui Consiliului Judetean a fost intabulat dreptul de  proprietate  in CF x9 nr. top x3/1- lot 1, conform celor de sub B2.3 in baza actului nr.10692 CF. Din aceasta perspectiva, intrat in circuitul civil, dreptul de proprietate este opozabil erga omnes, cererea de constatare a dreptului de proprietate in favoarea Statului Roman, respectiv cea de rectificare a mentiunilor de CF, in sensul radierii dreptului de proprietate al  paratilor A. si B.  fiind corect respinsa de catre prima  instanta.

            Corect  a apreciat tribunalul ca se impun cu putere de lucru judecat considerentele deciziei nr. 147/Ap din 23.10.2012, iar fata de art. 30 alin.(1) din Legea nr. 7/1996 nu se poate constata existenta unei alte situatii decat cea rezultata din evidentele de CF, cererea de rectificare a cartii  funciare si inscriere a dreptului de proprietate in favoarea Judetului Brasov fiind temeinic si  legal respinsa.

            Criticile formulate de catre apelantul reclamant Consiliul Judetean Brasov se sustin in  parte.

Astfel, daca Legea nr. 10/2001 permite aplicarea in completarea dispozitiilor sale a normelor de drept comun, in materia imbogatirii fara justa cauza, incadrarea juridica a cererii, respectiv temeiul de drept, raportat la institutia imbogatirii fara justa cauza sau a accesiunii imobiliare; prescriptia dreptului material la actiune; elementele probatorii relativ la buna sau reaua credinta a  constructorului.

            Admisibilitatea actiunii in imbogatire fara justa cauza intemeiata pe dispozitiile dreptului comun promovata de catre detinatorul bunului in contradictoriu cu fostul proprietar, in absenta unui temei de drept  prevazut in legea speciala nu este exclusa de plano, sub rationamentul ca atata timp cat Legea nr. 10/2001 nu contine vreo dispozitie expresa care sa reglementeze posibilitatea acordarii acestora nu se aplica dreptul comun.

            Practica recenta a ICCJ intemeiata pe interpretarea art.9 si art.48 din Legea 10/2001, este in sensul inadmisibilitatii actiunii in imbogatire fara justa cauza, sub rationamentul ca atata timp cat principiul echitatii nu il indreptateste pe fostul proprietar la restituirea cheltuielilor efectuate cu reparatiile aduse imobilului preluat in starea de degradare nu este echitabil ca fostul proprietar sa fie obligat sa plateasca contravaloarea imbunatatirilor aduse imobilului restituit de catre detinatorii acestuia.

            Practica judiciara in materia admisibilitatii actio de in rem verso, pentru ipoteza  investitiilor ce au sporit valoarea imobilului realizate de catre detinatori la un imobil a carui  situatie juridica este reglementata de Legea nr. 10/2001 nu este constanta, in litigiul privind cauza Ileana Lazar c. Romaniei (Cererea nr.5647/02) Hotarare Strasbourg 17 februarie 2009, instantele nationale pronuntandu-se in sensul admisibilitatii actiunii si obligarii la plata sumei de 3.410.272,3 lei reprezentand contravaloarea investitiilor ce au sporit valoarea imobilului. CEDO a retinut ca fata de circumstantele specifice ale spetei, reclamanta nu a suferit o sarcina disproportionata si excesiva, prin recunoasterea investitiilor  efectuate si instituirea dreptului de retentie, nefiind incalcat art.1 din Protocolul nr. 1.

            Din interpretarea art. 41 din Legea nr.10/2001 rezulta ca distrugerile si degradarile cauzate  imobilelor cad in sarcina detinatorilor, iar atata timp cat detinatorii sunt tinuti la plata acestora este neechitabil ca imbunatatirile aduse imobilului restituit de catre detinatorii acestuia sa nu poata fi solicitate de la fostul proprietar.

            Totodata, interpretarea dispozitiilor art.9 din Legea nr.10/2001 este in sensul ca restituirea in natura se face prin raportare la starea imobilului la data notificarii iar in ipoteza restituirii prin echivalent prin raportare la valoarea imobilului la data cererii de restituire. Concluzia este ca valoarea imobilului se raporteaza la starea acestuia la data cererii de restituire, chiar daca procedura administrativa sau judiciara prevazuta de Legea nr. 10/2001 este finalizata ulterior. Ipoteza imbunatatirilor efectuate la imobil de la momentul notificarii – 2001 si pana la momentul  finalizarii procedurii  judiciare 2009 nu este reglementata de art.9 din Legea nr. 10/2001.

            Asupra imobilului incepand cu anul 1991, Muzeul X. detine un drept de administrare, dat fiind faptul  ca acesta este imobil cu o alta destinatie inca din anul 1955, fiind monument istoric din clasa A.

            Pornind de la natura juridica a dreptului de administrare care este un drept  real  principal  si care are drept continut dreptul de folosinta si dreptul de dispozitie materiala prin raportare la dreptul de folosinta detinut de chiriasi care este de principiu un drept de creanta, daca art. 48 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 prevede dreptul chiriasilor la despagubiri pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinatia de locuinta, pentru imbunatatirile necesare si utile, cu atat mai mult  fata de natura juridica a dreptului de administrare trebuie validat dreptul detinatorilor de a solicita despagubiri pentru imbunatatirile aduse imobilelor care au alta destinatie cum este si cazul in speta. Aceasta cerere nu poate fi analizata prin prisma dispozitiilor Legii nr. 10/2001, ci prin raportare la dispozitiile dreptului comun, cuprinse in art. 997 C.civ., corecta calificare in speta a actiunii fiind o actio de in rem verso intemeiata pe imbogatirea fara justa cauza, in lipsa unor reglementari cu caracter special.

            Faptul ca legea speciala reglementeaza numai situatia chiriasilor, nu poate conduce la respingerea pretentiilor detinatorilor pentru rationamentul ca legea „nu reglementeaza si dreptul unitatii detinatoare la despagubiri pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinatia de locuinta prin imbunatatirile necesare si utile”, intrucat s-ar ajunge la o discriminare nejustificata a acestora fata de chiriasi.

            Art.48 din Legea nr.10/2001 nu este o norma limitativa, in sensul ca ea nu interzice si altor categorii de detinatori ai imobilelor in litigiu, dreptul de a primi despagubiri pentru sporul de valoare adus.

            O interpretare data Legii nr.10/2001 prin care s-ar statua ca sub aspectul stabilirii drepturilor si obligatiilor tuturor categoriilor de detinatori, obligatiile care le incumba sunt aceleasi cu ale chiriasilor, in timp ce drepturile la despagubiri pentru sporul de valoare sunt recunoscute numai celor din urma, ar duce la concluzia ca norma este discriminatorie.

            Imobilul in litigiu are destinatia muzeu, sens in care nu sunt incidente dispozitiile Legii nr. 10/2001 in ce priveste plata contravalorii investitiilor efectuate de catre detinatori, aplicarea principiului imbogatirii fara justa cauza instituind obligatia de restituire si pentru ipoteza  accesiunii imobiliare reglementate de art. 494 C.civ.

            Dispozitiile art.494 C.civ. sunt in sensul ca, in cazul constructorului de rea-credinta, proprietarul terenului are dreptul sa opteze pentru obligarea constructorului sa-si ridice, pe cheltuiala sa, lucrarile, ceea ce inseamna ca nu se pune problema despagubirilor, sau sa pastreze lucrarile, situatie in care este recunoscut dreptul constructorului la despagubiri.

            Pentru investitiile realizate la imobil ulterior momentului octombrie 2005, data la care a fost transmisa de catre Prefectura Brasov la Consiliul Judetean Brasov completarea notificarii in temeiul Legii nr. 247/2005, sunt aplicabile dispozitiile art.494 C.civ., constructorul este de rea-credinta iar obligatia de acordare a investitiilor este afectata de conditia pur potestativa, intrucat proprietarul nu a intrat in posesia  imobilului si nu si-a manifestat dreptul de a pastra lucrarile.

            Pentru intervalul 11.12.2001 si pana la 10.10.2005, cand s-a luat la cunostinta de notificare, reclamantul Consiliul Judetean Brasov este constructor de buna-credinta intrucat a  avut convingerea ferma, dar eronata, ca imobilul este proprietatea sa.

            Nu sunt excluse lucrarile de investitii efectuate la un imobil proprietatea altei persoane de la aplicabilitatea art. 494 C.civ., clarificari in acest sens fiind aduse de art.578 alin.(3) noul Cod civil potrivit cu care lucrarile adaugate sunt lucrari care nu au existenta de sine-statatoare (exemplul etajului adaugat la o constructie existenta), dispozitii care inlocuiesc acele dispozitii din art.494 Cod civil 1864 care se refereau la constructorul de buna-credinta (alin. 3 teza finala).

             Nu se sustin criticile intemeiate pe exceptia prescriptiei dreptului material la actiune intrucat „in cazul prevazut de art. 494 C.civ. (corespondentul art.581 si art.582 NCC), prescriptia dreptului la actiunea in despagubire a autorului lucrarii incepe sa curga de la data la care a cunoscut sau, dupa caz, trebuia sa cunoasca prejudiciul si pe cel care raspunde de repararea lui, moment care in practica coincide, de regula, cu data la care proprietarul terenului invoca accesiunea ori solicita predarea imobilului”. Ori, data la care reclamantul a cunoscut prejudiciul si pe cel care raspunde de repararea lui este data de 14.01.2009 moment la care a fost emisa dispozitia 12 iar actiunea introductiva de instanta a fost inregistrata la data de 15.06.2011, fara a  fi incalcat termenul de prescriptie de 3 ani prevazut de art. 3 din Decretul nr.167/1958 . 

            In ceea ce priveste caracterul lucrarilor efectuate in intervalul 11.12.2001 – 10.10.2005, in raporturile cu un constructor de buna-credinta, paratii sunt tinuti sa inapoieze  valoarea materialelor si pretul muncii, sau sa plateasca o suma de bani egala cu acea crestere a valorii fondului, insa limitele investirii instantei, cu respectarea principiului disponibilitatii si in raport de care au fost fixate obiectivele raportului de expertiza administrat in cauza au vizat exclusiv stabilirea  investitiilor aduse imobilului situat in Brasov inscris in CF x6 la A+1, nr. top nou x3/1, prin aceasta intelegandu-se contravaloarea materialelor si pretul muncii, astfel cum au fost ele cuantificate in raspunsul la obiectiunea nr.2- lista 5, din care au  fost inlaturate cheltuielile efectuate cu relocarea chiriasilor din imobil, rezultand o valoare totala de 256.852 euro.

            Pronuntandu-se asupra cererii de acordare a investitiilor, Curtea nu incalca art.294 alin.(1) C.pr.civ., in sensul ca este schimbata cauza si obiectul cererii reconventionale, intrucat in baza rolului activ instanta este chemata sa dea pretentiilor reclamantului calificarea juridica corecta in temeiul art.129 alin. (4) C.pr.civ. Ori, investirea instantei a vizat stabilirea nivelului valoric al interventiilor efectuate asupra monumentului de arhitectura, care a determinat modificarea  substantei acestuia iar instanta a calificat cererea ca fiind o actio de in rem verso, Codul civil la 1864, art.494 facand aplicarea principiului imbogatirii fara justa cauza, fiind instituita obligatia de restituire intrucat are loc o marire a patrimoniului paratilor A. si B. pe seama patrimoniului reclamantului Consiliul Judetean Brasov.

            Dispozitiile Legii nr. 422/2001 obliga unitatea detinatoare sa execute paza, intretinerea, conservarea, consolidarea, restaurarea si punerea in valoare a monumentului istoric, iar pentru ipoteza in care obiect al notificarii de restituire este un monument istoric, atunci regimul juridic  al acestui monument istoric este cel prevazut de Legea nr. 422/2001 si nu de Legea nr. 10/2001. Rezulta ca prin armonizarea dispozitiilor celor doua legi speciale, unitatea detinatoare tinuta la lucrari de investitii asupra imobilului monument istoric notificat are dreptul la contravaloarea investitiilor efectuate la imobil, cat timp art. 9 din Legea nr. 10/2001 stabileste doar plafonul de  valoare al imobilului la data cererii de restituire.

            Impotriva acestei hotarari au declarat recurs reclamantul Consiliul Judetean Brasov, intervenienta Unitatea Administrativ Teritoriala – Judetul Brasov si paratii A. si B.

            1. Criticile formulate de catre reclamant si intervenienta sunt identice si vizeaza urmatoarele aspecte:

            Instanta de apel a obligat paratii la plata sumei de 256.852 euro in echivalent in lei la momentul platii, pentru perioada 11.12.2001 – 10.10.2005, cand s-a luat cunostinta de notificare.

            Nu exista nicio dovada din care sa rezulte ca notificarea paratilor a ajuns la Consiliul Judetean Brasov la 18.10.2005.

In realitate, notificarea a ajuns la aceasta parte la 18.10.2006, astfel incat trebuie acordata contravaloarea investitiilor in perioada 11.12.2001 – 18.10.2006.

2. Paratii A. si B. au formulat doua recursuri – cel inregistrat la 6.06.2017 vizand atat decizia civila nr. 612/Ap din 4.04.2017 pronuntata de Curtea de Apel Brasov, Sectia civila, cat si „incheierile prin care s-a admis majorarea onorariilor solicitate de catre expertii desemnati de catre instanta” – prin care au formulat urmatoarele critici:

In conditiile art. 304 pct. 6 C.proc.civ., instanta de apel a nesocotit prevederile art. 294 alin. (1) C.proc.civ., schimband direct in apel cauza cererii apelantilor.

Astfel, instanta de apel a admis direct in apel incadrarea pretentiilor apelantilor in cadrul accesiunii imobiliare si a admis cererea de interventie accesorie, desi UAT Judetul Brasov, in calitate de intervenient accesoriu in interesul reclamantului, nu a formulat apel;

Admiterea cererii de interventie accesorie este inadmisibila. Cererea de interventie accesorie a fost admisa, in pofida faptului ca UAT Judetul Brasov nu a formulat apel impotriva hotararii de respingere a cererii de interventie accesorie;

Instanta a aratat, pentru prima data in apel, ca in cauza nu sunt incidente dispozitiile Legii nr. 10/2001 in ce priveste plata contravalorii investitiilor efectuate de catre detinatori, aplicarea principiului imbogatirii fara justa cauza instituind obligatia de restituire si pentru ipoteza accesiunii imobiliare reglementate de art. 494 C.civ. Or, accesiunea imobiliara artificiala nu a fost invocata in cauza.

Pe de alta parte, lucrarile invocate de catre reclamanti au fost realizate asupra unui imobil constructie, in timp ce accesiunea este specifica situatiei in care constructia a fost inglobata in terenul apartinand altei persoane.

Jurisprudenta a decis ca domeniul de aplicare al art. 494 C.civ. cuprinde numai situatiile in care un tert ridica pe terenul altuia constructii noi, iar nu si pe cele in care lucrarile efectuate reprezinta reparatii sau imbunatatiri aduse imobilului;

Decizia este nelegala in raport cu prevederile art. 997 C.civ., care reglementeaza imbogatirea fara justa cauza ce da dreptul la despagubiri doar pentru sporul de valoare adus patrimoniului persoanei de la care se solicita.

Sumele la care a obligat instanta reprezinta investitiile aduse imobilului in litigiu, ceea ce nu este echivalent cu sporul de valoare adus imobilului;

Instanta de apel a dispus plata unor sume de bani exprimate in valuta, in conditiile in care nimeni nu a avut asemenea pretentii;

Fata de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., cererea privind recuperarea investitiilor formulata potrivit dreptului comun este inadmisibila, in conditiile in care cererea de chemare in judecata a fost formulata in temeiul Legii nr. 10/2001, iar aceasta lege nu contine vreo dispozitie expresa care sa reglementeze posibilitatea completarii ei cu norme de drept comun.

Legea nr. 10/2001 este o lege speciala de reparatie care nu prevede posibilitatea detinatorilor de imobile, altii decat chiriasii imobilelor cu destinatie de locuinta, de a solicita despagubiri pentru imbunatatirile aduse acestora in perioada in care le-au detinut.

Interpretarea per a contrario a dispozitiilor art. 9 si art. 48 alin. (1) si (2) din Legea nr. 10/2001 conduce la concluzia ca numai chiriasii imobilelor cu destinatie de locuinta sunt indreptatiti la despagubiri pentru imbunatatirile necesare si utile.

In aceste conditii, este inadmisibila aplicarea unor norme de drept comun cu privire la aspecte pe care legea speciala nu le reglementeaza in mod expres.

In plus, in cauza nu este aplicabila hotararea din cauza Ileana c. Romaniei, din 17 februarie 2009, pentru ca aceasta hotarare se raporteaza la o stare de drept mult anterioara intrarii in vigoare a Legii nr. 10/2001;

Dreptul la actiune s-a prescris.

Daca s-ar considera ca actiunea se intemeiaza pe imbogatirea fara justa cauza, cel mai tarziu moment la care saracitul a putut cunoaste persoana al carei patrimoniu s-a marit, coincide cu momentul notificarii de catre parati in vederea restituirii in natura a imobilului preluat abuziv, in 2001.

Chiar daca s-ar avea in vedere ca apelantii au luat cunostinta de existenta notificarii abia in anul 2005, dreptul material la actiune tot ar fi prescris raportat la data formularii cererii reconventionale.

Si daca s-ar considera ca actiunea se intemeiaza pe accesiunea imobiliara, fata de faptul ca paratii au notificat imobilul in vederea restituirii in natura, la data introducerii cererii era prescris dreptul material la actiune pentru orice lucrare de consolidare sau reparatii capitale efectuate in perioada 1991 – 20 iunie 2008. In aceste conditii, s-ar putea pune in discutie strict lucrarile efectuate dupa data de 20 iunie 2008, cu 3 ani anterior introducerii cererii de chemare in judecata;

Investitiile au fost realizate cu rea-credinta;

Consiliul Judetean nu are capacitate procesuala de folosinta, fata de art. 5 din O.G. nr. 53/2002, respectiv art. 20 alin. (1), art. 21, art. 24, art. 87 si art. 102 din Legea nr. 215/2001;

Decizia instantei de apel, astfel cum a fost completata, precum si incheierile premergatoare prin care au fost majorate onorariile expertilor sunt nelegale in raport cu prevederile art. 213 alin. (2) C.proc.civ.

Instanta de apel a majorat onorariul expertului D. cu suma de 11.800 lei fara a pune in discutia partilor aceasta majorare si fara a tine seama ca raportul de expertiza efectuat de cei 3 experti nu se bazeaza pe o cercetare proprie efectuata la fata locului. Singura operatiune efectuata de experti a fost aceea de actualizare a valorii de la 31.12.2013 la 31.12.2015 si de grupare a cheltuielilor a cheltuielilor pe diverse categorii si perioade.

Recursurile paratilor sunt intemeiate, in sensul urmatoarelor considerente:

Prin cererea reconventionala depusa la 15.06.2011, paratul  Consiliul Judetean Brasov a solicitat, pentru ipoteza restituirii in natura a imobilului in litigiu, sa fie obligati reclamantii A. si B. la restituirea contravalorii lucrarilor de consolidare si reparatii capitale.

Urmare a precizarii facute de catre paratul-reclamant prin concluziile scrise, in sensul ca pretentiile sale au drept temei imbogatirea fara justa cauza, prima instanta a respins cererea considerand ca, intrucat nu s-au solicitat despagubiri reprezentand sporul de valoare adus imobilului, ci valoarea investitiilor efectuate, imbogatirea fara justa cauza nu poate fi retinuta in cauza.

Instanta de apel, la randul sau, a considerat, in mod corect, ca raportul juridic dintre parti este guvernat de principiul imbogatirii fara justa cauza, dar ulterior a determinat sumele de bani la care i-a obligat pe reclamantii-parati supunand acest raport juridic cerintelor art. 494 C.civ.

Procedand in modul sus-aratat, instanta superioara de fond a pronuntat o hotarare nelegala, sub doua aspecte.

In primul rand, faptul ca in doctrina juridica, dupa ce se spune ca in vechiul Cod civil nu exista un text care sa consacre principiul restituirii imbogatirii fara justa cauza ca izvor de obligatii de sine statator, se arata ca pot fi gasite texte care fac aplicarea acestui principiu – cum este, de exemplu, si art. 494 C.civ., care permite constructorului pe terenul altuia, indiferent daca este de buna sau de rea-credinta, sa fie indemnizat de proprietarul terenului care retine constructia -, nu inseamna ca imbogatirea fara justa cauza si textele respective pot coexista.

Aceasta deoarece, chiar una dintre conditiile de admisibilitate a actio de in rem verso este subsidiaritatea sa. Drept urmare, aplicarea particulara a principiului imbogatirii fara justa cauza se regaseste in alte texte ale Codului civil numai ca suport al ideii ca este instituita o obligatie de restituire ori de cate ori are loc marirea patrimoniului unei persoane pe seama patrimoniului altei persoane. Insa suprapunerea cerintelor pentru stabilirea obligatiei  de restituire se limiteaza doar la acest aspect.

Dispozitiile art. 494 alin. (1) C.civ., conform cu care, daca plantatiile, constructiile si lucrarile au fost facute de catre o a treia persoana cu materialele ei, proprietarul pamantului are dreptul de a le tine pentru dansul, sau de a indatora pe acea persoana sa le ridice, nu sunt incidente in cauza.

Notiunea de „lucrare”, folosita in acest text, trebuie sa fie inteleasa in sensul de lucrare noua, pentru ca numai astfel poate avea autonomie in raport cu fondul pe care a fost facuta si ar putea fi ridicata de pe teren.             In schimb, simplele imbunatatiri fac doar corp comun cu o lucrare preexistenta, motiv pentru care daca exista o constructie la care se fac reparatii sau imbunatatiri, situatia juridica a acestora iese din sfera de aplicare a art. 494 C.civ., urmand sa fie transata dupa regulile imbogatirii fara justa cauza.

Aceasta din urma presupune indeplinirea cumulativa a urmatoarelor conditii:

– sa se produca marirea unui patrimoniu, prin dobandirea unui avantaj oarecare, apreciabil in bani, respectiv micsorarea, saracirea altui patrimoniu, ca o consecinta a maririi celui dintai.

In speta nu se contesta faptul ca paratul a savarsit lucrari la imobilul restituit paratilor, ci natura acestor lucrari si admisibilitatea obligarii reclamantilor la acoperirea pagubei suferite de catre parat;

– sa existe o legatura de cauzalitate intre sporirea unui patrimoniu si diminuarea celuilalt, astfel incat saracirea sa fie cauza imbogatirii.

Cum, in speta, prin faptul efectuarii de lucrari la imobilul reclamantilor trecerea valorii din patrimoniul reclamantului in patrimoniul paratilor s-a facut in mod direct, cauzalitatea este directa, fiind indeplinita si aceasta cerinta;

– absenta unei cauze legitime de marire a patrimoniului unei persoane in detrimentul alteia.

Astfel, nu orice deplasare de valoare dintr-un patrimoniu in altul este subiect de restituire, pentru ca ea trebuie sa fie una „fara cauza”, in sensul ca nu exista un temei al maririi unui patrimoniu si al micsorarii celuilalt. Or, acest fundament care ar justifica imbogatirea sau saracirea lipseste in speta, de vreme ce reclamantul nu a actionat in executarea unei obligatii pe care ar fi avut-o fata de parati;

– absenta oricarui alt mijloc juridic pentru recuperarea, de catre cel care si-a micsorat patrimoniul, a pierderii suferite, ceea ce inseamna caracterul subsidiar al actiunii de restituire intemeiata pe imbogatirea fara justa cauza.

Subsidiaritatea actiunii de in rem verso semnifica faptul ca nu poate fi exercitata atunci cand cel saracit dispune de o alta actiune, fie contra unui tert – un eventual garant -, fie contra celui imbogatit.

Desi cererea reconventionala ce face obiectul prezentului dosar a fost depusa in cadrul unui proces pornit in temeiul Legii nr. 10/2001, nu inseamna ca judecata ei trebuia sa aiba loc in acelasi cadru procesual. Or, ea nu putea fi solutionata in temeiul Legii nr. 10/2001, de vreme ce art. 48 alin. (1) prevede numai dreptul chiriasilor la despagubiri pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinatia de locuinta, pentru imbunatatirile necesare si utile. Insa reclamantul nu a avut calitatea de chirias in imobilul restituit paratilor.

Interpretarea per a contrario a dispozitiilor art. 9 si art. 48 alin. (1) si (2) din Legea nr. 10/2001 conduce la concluzia ca aceasta lege nu se aplica celor care nu au calitatea de chiriasi.

Asadar, sustinerea paratilor in sensul ca litigiul trebuia judecat potrivit regulilor acestei legi nu poate fi primita. In orice caz, este cu atat mai surprinzatoare pozitia actuala a paratilor cu cat la termenul din 22.09.2015, cand s-a pus in discutie recalificarea caii de atac exercitate de reclamant si intervenient, aparatorul acestora a sustinut ca litigiul nu este unul formulat in temeiul Legii nr. 10/2001. Incheierea nu a fost atacata, ramanand irevocabila si sub acest aspect.

Pe de alta parte, litigiul nu poate fi solutionat in temeiul Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, care nu contine niciun text care sa reglementeze rezolvarea pretentiilor reclamantului. Faptul ca, in temeiul art. 6 din lege „paza, intretinerea, conservarea, consolidarea, restaurarea si punerea in valoare prin mijloace adecvate a monumentelor istorice revin, dupa caz, proprietarilor sau titularilor altor drepturi reale asupra acestora, in conformitate cu prevederile prezentei legi. In cazul in care un monument istoric nu are proprietar cunoscut, obligatiile decurgand din prezenta lege revin autoritatii administratiei publice locale din unitatea administrativa pe al carei teritoriu este situat monumentul istoric sau autoritatilor administratiei publice centrale” nu conduce la o alta concluzie, de vreme ce indica numai persoana care trebuie sa faca lucrarile enuntate.

In aceste conditii, cum nu exista o alta actiune pentru recuperarea pretentiilor reclamantului, este indeplinita si ultima conditie de admisibilitate a actiunii intemeiata pe imbogatirea fara justa cauza.

O a doua eroare savarsita de instanta de apel o constituie schimbarea cauzei cererii de chemare in judecata direct in apel.

Cauza cererii, temeiul juridic al pretentiilor Consiliului Judetean Brasov trebuia sa fie determinata prin raportare la pretentiile deduse judecatii.

In speta, temeiul juridic al pretentiilor reclamantului il constituie efectuarea de lucrari la imobilul restituit paratilor si intentia de a recupera valoarea acestor lucrari. In egala masura, apartine cauzei cererii de chemare in judecata si temeiul de drept al cererii, textul de lege care poate fi invocat pentru restituire.

Constatand inaplicabilitatea Legii nr. 10/2001, si faptul ca atunci cand legea speciala „tace” asupra unui aspect pe care nu il reglementeaza ea se completeaza cu norma generala, in masura in care acesta din urma nu contravine scopului pentru care a fost edictata cea dintai, instanta de apel trebuia sa arate ca, prin modul in care a procedat prima instanta – care s-a limitat, cu nesocotirea dispozitiilor art. 129 alin. (4) C.pr.civ., sa sustina ca principiul imbogatirii fara justa cauza nu poate fi retinut intrucat aceasta da dreptul la despagubiri in limita maririi patrimoniului persoanei de la care se solicita, pe cand reclamantul a cerut valoarea investitiilor efectuate – nu s-a analizat fondul pretentiilor reclamantului.

Drept urmare, fata de solicitarea facuta prin cererea de apel, in conditiile art. 297 alin. (1) teza a II-a C.pr.civ., instanta de apel trebuia sa fi anulat sentinta si sa fi trimis cauza spre rejudecare in prima instanta.

Neprocedand in acest mod, si facand direct in apel aplicarea prevederilor art. 494 C.civ., instanta de apel a procedat gresit, prin schimbarea acelui element al cauzei care este temeiul de drept in raport cu care au fost analizate pretentiile de restituire.

Fata de cele ce preced, urmare a nesocotirii prevederilor art. 294 alin. (1) teza I C.proc.civ. conform cu care, in apel nu se poate schimba calitatea partilor, cauza sau obiectul cererii de chemare in judecata si nici nu se pot face alte cereri noi, instanta de apel a pronuntat o hotarare nelegala, motiv pentru care criticile formulate intrunesc cerintele art. 304 pct. 5 C.proc.civ.

Critica privind prescriptia dreptului la actiune nu este intemeiata.

Actiunea de restituire este supusa termenului de prescriptie de 3 ani, iar conform art. 8 din Decretul nr. 167/1958 prescriptia dreptului la actiune in repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicita, incepe sa curga de la data cand pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca, atat paguba cat si pe cel care raspunde de ea. Dispozitiile alineatului precedent se aplica prin asemanare si in cazul imbogatirii fara just temei.

In speta, data la care reclamantul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca, atat paguba cat si pe cel care raspunde de ea este data la care a emis dispozitia de restituire nr. 12 din 14.01.2009. Cum cererea intemeiata pe imbogatirea fara justa cauza a fost depusa la 15.06.2011, motivul de recurs nu intruneste cerintele art. 304 pct. 9 C.pr.civ.

Nu este intemeiat nici motivul de recurs ce are ca obiect „incheierile prin care s-a admis majorarea onorariilor solicitate de catre expertii desemnati de catre instanta”, in temeiul art. 213 alin. (2) C.pr.civ., de vreme ce nu paratii au fost obligati la plata onorariului de expert. In consecinta, nu justifica nici un interes procesual in formularea acestei critici.

In fine, critica legata de lipsa calitatii procesuale a Consiliului Judetean Brasov nu poate fi primita. Aceasta parte a avut calitatea de parata in contestatia formulata de A. si B., iar aceasta pozitie procesuala i-a permis sa actioneze potrivit art. 119 C.pr.civ.

Cat priveste recursurile exercitate de catre reclamant si intervenient, Inalta Curte constata ca vizeaza numai aspecte privitoare la situatia de fapt, motiv pentru care vor fi anulate in temeiul art. 306 C.pr.civ.

Astfel, momentul la care ar fi ajuns la reclamant notificarea formulata de catre parati este o chestiune de fapt care excede controlului de legalitate pe care il poate savarsi instanta de recurs.

Pe de alta parte, in cazul imbogatirii fara justa cauza distinctia intre constructorul de buna-credinta si cel de rea-credinta nu mai opereaza, astfel incat sa mai intereseze, din aceasta perspectiva, data la care notificarea formulata a ajuns la Consiliul Judetean Brasov.

In plus, momentul inregistrarii notificarii la Consiliul Judetean Brasov nu prezinta relevanta nici pentru determinarea inceputului cursului prescriptiei dreptului la actiunea intemeiata pe imbogatirea fara justa cauza.

           Avand in vedere cele mai sus retinute, precum si faptul ca nu se poate face aplicarea art. 297 alin. (1) teza a II-a C.pr.civ. pentru ca numai apelanta a cerut trimiterea cauzei spre rejudecare primei instante, in temeiul art. 312 alin. (3) C.pr.civ. recursurile paratilor au fost admise, decizia nr. 612/Ap din 4.04.2017 pronuntata de Curtea de Apel Brasov, Sectia civila a fost casata, a fost admis apelul declarat de Consiliul Judetean Brasov si UAT Brasov impotriva sentintei civile nr. 104/S din 2.06.2015 a Tribunalului Brasov, Sectia I civila si a fost anulata sentinta, fiind trimisa cauza spre judecata in prima instanta la aceeasi curte de apel.  Au fost respinse recursurile declarate de paratii A. si B. impotriva „incheierilor prin care s-a admis majorarea onorariilor solicitate de catre expertii desemnati de catre instanta”.

Cu ocazia rejudecarii se va tine cont de faptul ca, in cazul imbogatirii fara justa cauza restituirea valorii lucrarilor depinde de calificarea acestora, respectiv daca sunt lucrari utile, care maresc valoarea lucrarii existente, autorul acestora avand dreptul la sporul de valoare al fondului.

De aceea, cu ocazia rejudecarii urmeaza sa se administreze probe pentru a determina costul lucrarilor utile efectuate de catre reclamant si sporul de valoare adus constructiei in litigiu prin aceste lucrari, la data inregistrarii cererii reconventionale, fata de limitele obligatiei de restituire pe care o are proprietarul fondului.            

Daca in urma probelor ce se vor administra se va stabili ca sporul de valoare al fondului este mai mare decat costul lucrarilor utile, autorul acestora va trebui sa fie indemnizat cu aceasta ultima valoare, tinand seama de dubla limitare a obligatiei de restituire in materia imbogatirii fara justa cauza.

Fata de faptul ca hotararea din apel a fost casata, iar cauza trimisa spre rejudecare in prima instanta, critica privitoare la nelegalitatea admiterii interventiei accesorii nu a mai fost analizata, fiind lipsita de interes.