12 March 2016

O hotarare judecatoreasca nu poate fi revizuita pentru motivul contrarietatii considerentelor celor doua hotarari daca hotararile sunt date in procese diferite, intre care nu este indeplinita conditia triplei identitati de parti, obiect si cauza

Inalta Curte de Casatie si Justitie a hotarat ca, in conformitate cu prevederile art. 430 alin. (2) noul C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat priveste dispozitivul, precum si considerentele pe care acesta se sprijina, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasa. Insa, aceasta prevedere legala nu are in vedere posibilitatea ca o hotarare judecatoreasca sa fie revizuita pentru motivul contrarietatii considerentelor celor doua hotarari daca aceste hotarari sunt date in procese diferite, intre care nu este indeplinita conditia triplei identitati de parti, obiect si cauza. Prin urmare, contrarietatea considerentelor poate fi analizata numai daca sunt indeplinite conditiile de admisibilitate reglementate de art. 509 pct. 8 din noul C. proc. civ

R O M A N I A
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
Sectia a II-a civila

Decizia nr. 125/2015 Dosar nr. 2533/1/2014

Sedinta publica de la 20 ianuarie 2015

Asupra cererii de revizuire de fata;

Din examinarea actelor si lucrarilor din dosar, constata urmatoarele:

Prin Decizia nr. 10 din 23 mai 2014 pronuntata in Dosarul nr. 3999/99/2013 de Curtea de Apel Iasi, sectia contencios administrativ si fiscal, a fost respins ca nefondat apelul formulat de parata Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara “I.I.” Iasi, contra Sentintei nr. 5137 din 18 decembrie 2013 a Tribunalului Iasi, care a fost pastrata.

In motivare instanta a retinut ca in mod corect prima instanta a apreciat ca parata apelanta s-a aflat in culpa pentru achitarea cu intarziere a celor doua facturi, cazul fortuit invocat, constand in neprimirea la timp a rambursarilor, (solicitate oricum dupa primirea marfii), neputand a fi retinut ca fiind exonerator de raspundere contractuala, atat timp cat nu s-au probat motivele pentru care nu si-a asigurat o prefinantare indestulatoare, de care putea beneficia conform art. 5 din contractul de finantare – pentru achitarea la timp a tuturor facturilor aferente contractului in litigiu, – aceasta prefinantare urmand ulterior a fi acoperita prin cererile de rambursare invocate -, si nici nu a inserat in contractul de furnizare vreo clauza care sa o exonereze de penalitati in caz de intarzieri in primirea finantarilor interne sau externe, desi cunostea faptul ca derularea platilor depindea de acest factor exterior.

In ce priveste cuantumul penalitatilor acordate de prima instanta, si care au fost limitate la nivelul sumei datorate, acesta au fost insusit de reclamanta intimata, care nu a promovat calea de atac legala impotriva acestei solutii, fiind de altfel corect aplicat, prin prisma principiului reglementat de art. 5 C. civ., potrivit caruia nicio prevedere contractuala nu poate deroga de la ordinea publica si bunele moravuri, iar contractul nu poate fi transformat prin clauze abuzive intr-un instrument de imbogatire fara just temei a unei parti in dauna celeilalte parti, avand in vedere ca in speta cuantumul penalitatilor ajunsese a fi de 15 ori mai mare decat debitul.

Prin Decizia nr. 136 din 28 mai 2014 a Curtii de Apel Iasi, sectia civila, Dosar nr. 4001/99/2013 a fost respins apelul declarat de SC N. SRL, impotriva Sentintei civile nr. 1491 din 3 decembrie 2013 pronuntata de Tribunalul Iasi, sectia a II-a civila de contencios administrativ si fiscal, pe care a pastrat-o. A fost obligata apelanta SC N. SRL sa plateasca intimatei Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara “I.I.” cheltuieli de judecata in apel 3720 lei.

Pentru a pronunta aceasta solutie instanta a retinut ca litigiul a fost generat de aplicarea si interpretarea art. 11.2 – sanctiuni pentru neindeplinirea culpabila a obligatiilor din Contractul de furnizare nr. 28 din 22 noiembrie 2010 incheiat de parti ce prevede: “in cazul in care achizitorul nu isi onoreaza obligatiile in termen de 28 de zile de la expirarea perioadei convenite, atunci acestuia ii revine obligatia de a plati, ca penalitati, o suma echivalenta cu 2% din plata neefectuata.” Instanta a retinut ca nu s-a contestat ca dreptul la penalitatile datorate de achizitor se va naste pentru reclamant numai in cazul neindeplinirii obligatiilor de plata a pretului produselor in modalitatea convenita de parti. Plata cu intarziere nu s-a contestat si nici cuantumul penalitatilor, justificata de parata pe blocarea si suspendarea tuturor platilor din fondul european de dezvoltare regionala pentru proiectele din programul POS CCE pentru Romania prin decizia Comisiei Europene, consecinta fiind depasirea termenul de rambursare.

Curtea a retinut ca debitorul nu poate fi obligat la plata de daune interese cand neexecutarea prestatiei se datoreaza fortei majore sau unui caz fortuit, intre care nu exista deosebire de efecte in materie de raspundere civila contractuala. Ambele sunt cauze care exclud existenta raportului de cauzalitate, nefiind intrunita aceasta conditie a raspunderii civile si deci “debitorul” nu datoreaza daune-interese. Fortei majore si cazului fortuit, legiuitorul le-a dat aceleasi efecte prin art. 1082 teza finala C. civ. imprejurarea ca in contract nu sunt incluse clauze exoneratoare de raspundere nu inlatura incidenta dispozitiilor Codului civil, ce constituie dreptul comun in materie. Conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante, conform art. 969 C. civ., ele obligand potrivit art. 970 C. civ. numai la ceea ce este expres intr-insele, dar la toate urmarile ce echitatea, obiceiul sau legea da obligatiei dupa natura sa. in consecinta, dreptul la penalitati se va naste pentru reclamanta numai in masura in care probeaza culpa paratei si daca neexecutarea ii este imputabila, nu insa si atunci cand provine dintr-o cauza straina ce apartine unui tert. Din ansamblul probator administrat in cauza rezulta ca furnizorul a cunoscut din etapa participarii la licitatie modalitatea de finantare prin referire directa la proiectul nr. 153/2010, a rambursarii, cat si cheltuielilor efectuate conform graficului de rambursare stabilit in contractul de finantare. Parata, in executarea contractului, a probat ca a actionat diligent, utilizand modalitatile prevazute de lege, insa autoritatea competenta nu i-a pus la dispozitie fondurile necesare si fara de care indeplinirea obligatiei fata de reclamantul-recurent nu era posibila.

In consecinta, Curtea a constatat ca prima instanta nu a incalcat dispozitiile legale in materie cand a retinut incidenta art. 1082 teza a II-a C. civ. si s-a probat ca plata s-a facut cu intarziere datorita unor cauze ce nu-i sunt imputabile paratei.

Impotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire SC N. SRL Bucuresti invocand dispozitiile art. 509 pct. 8 noul C. proc. civ.

In dezvoltarea temeiului cererii revizuenta sustine ca deciziile contradictorii sunt: Decizia nr. 136 din 28 mai 2014 pronuntata in Dosarul nr. 4001/99/2013 de Curtea de Apel Iasi si Decizia nr. 10 din 23 mai 2014 pronuntata in Dosarul nr. 3999/99/2013 de aceeasi instanta.

Arata revizuenta ca obiectul celor doua dosare este reprezentat de obligarea intimatei la plata penalitatilor de intarziere din contracte de achizitie publica atribuite si incheiate in cadrul proiectelor finantate din fonduri structurale. Cele doua contracte de achizitie publica atribuite au clauze identice si privesc achizitia de echipamente de laborator pentru implementarea unor proiecte din fonduri structurale. Clauza penala a carei aplicare s-a solicitat in ambele dosare este o clauza impusa de intimata in procedura de atribuire a contractelor de achizitie publica, contractele fiind incheiate la diferenta de mai putin de o luna. Iar intarzierea in plata echipamentelor s-a produs in aceeasi perioada si cu invocarea acelorasi motive: intarzierea rambursarilor de catre finantator. Intimata a invocat in ambele dosare ca nu este in culpa in privinta neexecutarii la timp a obligatiilor.

Se sustine de catre revizuenta ca prin prima hotarare se admite cererea de chemare in judecata si este obligata intimata la plata de penalitati, apreciindu-se culpa acesteia, fiind exclusa culpa finantatorului iar prin a doua hotarare este respins, ca nefondat apelul, formulat de revizuenta si mentinuta hotararea instantei de fond de respingere a cererii de chemare in judecata. Asadar, pentru aceeasi problema juridica, raspunderea contractuala a beneficiarului de fonduri structurale in contractele de achizitie publica incheiate pentru implementarea proiectelor de finantare, exista doua hotarari contradictorii.

Revizuenta arata ca fata de data pronuntarii celor doua solutii, la 5 zile diferenta una de cealalta, nu a putut invoca autoritatea de lucru judecat fata de prima solutie.

Intimata a formulat intampinare prin care a invocat inadmisibilitatea cererii de revizuire din perspectiva neindeplinirii conditiilor de admisibilitate.

Inalta Curte, analizand cererea de revizuire din perspectiva temeiului de drept invocat retine urmatoarele considerente:

Cererea de revizuire este intemeiata pe dispozitiile art. 509 pct. 8 noul C. proc. civ., sustinandu-se contrarietatea dintre decizia atacata si Decizia nr. 10 din 23 mai 2014 pronuntata in Dosarul nr. 3999/99/2013.

Conform temeiului legal indicat, revizuirea unei hotarari pronuntate asupra fondului sau care evoca fondul poate fi ceruta daca exista hotarari definitive potrivnice date de instante de acelasi grad sau de grade diferite, care incalca autoritatea de lucru judecat a primei hotarari.

Conform art. 431 noul C. proc. civ. nimeni nu poate fi chemat in judecata de doua ori in aceeasi calitate, in temeiul aceleasi cauze si pentru acelasi obiect.

Astfel, revizuirea pentru contrarietate de hotarari este admisibila numai daca sunt intrunite cumulativ mai multe conditii, una din acestea fiind aceea ca hotararea potrivnica, a carei anulare se solicita, sa fi nesocotit puterea lucrului judecat data de o alta hotarare, ceea ce presupune o tripla identitate, respectiv ambele hotarari sa fie pronuntate in una si aceeasi pricina, intre aceleasi parti si avand aceeasi calitate.

Ratiunea reglementarii mentionate o constituie necesitatea de a se inlatura incalcarea puterii lucrului judecat, cand instantele au dat solutii contrare in dosare diferite, dar avand aceeasi cauza, acelasi obiect si aceleasi parti. Legiuitorul a avut in vedere hotarari ale caror dispozitive sunt ireconciliabile, fapt ce ar face imposibila executarea simultana a acestora.

Or, in speta, desi litigiile s-au purtat intre aceleasi parti avand aceeasi calitate, nu este indeplinita si conditia identitatii de cauza intrucat izvorul pretentiilor deduse judecatii este diferit in cele doua dosare.

Astfel, primul dosar vizeaza pretentii decurgand din Contractul nr. 34 din 10 decembrie 2010 iar cel de al doilea dosar are ca obiect pretentii decurgand din Contractul nr. 28 din 22 noiembrie 2010.

Chiar daca cele doua cauze prezinta similitudini, ele vizeaza doua raporturi juridice distincte deduse din doua contracte distincte, asadar solutia data in primul dosar nu are autoritate de lucru judecat asupra solutiei pronuntata in cel de al doilea dosar.

Art. 430 alin. (2) noul C. proc. civ. prevede ca autoritatea de lucru judecat priveste dispozitivul precum si considerentele pe care acesta se sprijina, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasa. Insa, aceasta prevedere legala nu are in vedere posibilitatea ca o hotarare judecatoreasca sa fie revizuita pentru motivul contrarietatii considerentelor celor doua hotarari daca aceste hotarari sunt date in procese diferite, intre care nu este indeplinita conditia triplei identitati de parti, obiect si cauza. Ca atare, contrarietatea considerentelor poate fi analizata numai daca sunt indeplinite conditiile de admisibilitate.

Asa fiind, Inalta Curte, constatand ca hotararile asupra carora poarta cererea de revizuire de fata nu se inscriu in cerintele de admisibilitate reglementate de art. 509 pct. 8 din noul C. proc. civ., va respinge cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulata de revizuenta SC N. SRL Bucuresti impotriva Deciziei nr. 136 din 28 mai 2014 a Curtii de Apel Iasi, sectia civila, Dosar nr. 4001/99/2013.

Cu drept de recurs care se depune la Inalta Curte de Casatie si Justitie in termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronuntata, in sedinta publica, astazi, 20 ianuarie 2015.

Procesat de GGC – NN

 


Follow Me

facebook linkedin twitter

Comments closed