1 September 2019

Fiscal. Suspendare decizie de impunere. Drept de deducere pentru cheltuielile inregistrate in contabilitate si TVA aferent

Fiscal. Suspendare decizie de impunere. Drept de deducere pentru cheltuielile inregistrate in contabilitate si TVA aferent 

In cazul solutionarii unei cereri de suspendare a deciziei de impunere emisa de organul fiscal, daca se constata existenta cazului bine justificat, judecatorul nu este obligat sa prezinte probe in acest sens, ci doar imprejurari de fapt sau de drept care sa creeze o indoiala puternica asupra legalitatii actului administrativ. Jurisprudenta CJUE in materie reprezinta o asemenea imprejurare. In speta, prin Raportul de inspectie fiscala, organul fiscal a constatat ca nu se poate acorda drept de deducere pentru cheltuielile inregistrate in contabilitate si TVA aferent in cazul tranzactiilor derulate de reclamanta cu un numar de cinci societati furnizoare. Pe buna dreptate, instanta de fond a considerat ca aparenta contradictie intre cele retinute prin raportul de inspectie fiscala si jurisprudenta Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene in materie de TVA, respectiv cauzele Mahagebeh si David, C-80/11, C142/11, Bonik, C-285/11, Gabor Toth, C-324/11, PPUH C-277/14. (Decizia nr. 141 din 17 ianuarie 2019, pronuntata de Sectia de contencios administrativ si fiscal a Inaltei Curti de Casatie si Justitie)

 

R O M A N I A
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
Sectia de Contencios Administrativ si Fiscal

Decizia nr. 141/2019

Sedinta publica din data de 17 ianuarie 2019

Asupra recursului de fata;

Din examinarea lucrarilor din dosar, constata urmatoarele:

  1. Circumstantele cauzei
  2. Cererea de chemare in judecata

Prin cererea inregistrata pe rolul Curtii de Apel Cluj, sectia a III-a contencios administrativ si fiscal, reclamanta A. SRL a solicitat suspendarea Deciziei de impunere nr. 614/3.11.2016 a Administratiei Judetene a Finantelor Publice Cluj, solicitand ca prin hotararea care se va pronunta sa se dispuna: suspendarea Deciziei de impunere nr. 614/3.11.2016, emisa de Administratia Judeteana a Finantelor Publice Cluj, in temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, pana la data solutionarii pe fond a actiunii avand ca obiect anularea deciziei de impunere mentionate; obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.

  1. Solutia primei instante

Prin Sentinta nr. 410 din 12 decembrie 2016, Curtea de Apel Cluj a admis cererea formulata de reclamanta SC A. SRL, in contradictoriu cu parata Administratia Judeteana a Finantelor Publice Cluj, a suspendat Decizia de impunere nr. x emisa de parata pana la pronuntarea instantei de fond, a obligat parata sa plateasca reclamantei suma de 50 RON cu titlu de cheltuieli de judecata.

  1. Calea de atac exercitata

Impotriva acestei sentinte, in conditiile art. 483 C. proc. civ., parata Administratia Judeteana a Finantelor Publice Cluj a formulat recurs, intemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitand casarea hotararii recurate si, pe fond, respingerea actiunii astfel cum a fost formulata.

Recurenta-parata considera ca, in mod gresit, prima instanta a considerat indeplinite prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004,avand in vedere situatia de exceptie a suspendarii actului administrativ si caracterul unei masuri procesuale facultative si nu obligatorii pentru instanta.

Se sustine ca instanta de fond nu a indicat probele in baza carora si-a format convingerea ca sunt indeplinite cumulativ cele doua conditii – cazul bine justificat si paguba iminenta, aceasta afirmand doar ca principiul legalitatii actelor administrative si principiul executarii din oficiu a actelor administrative, presupun ca autoritatile administrative sa nu incalce legea si deciziile lor sa se intemeieze pe lege, iar in procesul executarii din oficiu a actelor administrative trebuie asigurat un echilibru, precum si garantii de echitate, pentru particulari.

Instanta de fond, sustine recurenta-parata, a apreciat gresit ca raportul de inspectie fiscala din data de 03.11.2016 este in contradictie cu jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene in materie de TVA, statuand ca ii revine administratiei fiscale sa dovedeasca eventuala implicare a clientilor in operatiunile frauduloase realizate de furnizorii lor.

Contrar celor retinute de prima instanta, se sustine prin motivele de recurs, ca in privinta actelor administrative fiscale exista o prezumtie de legalitate a acestora, asa cum a aratat si Inalta Curte in Decizia nr. 5191/27.10.2005, conform careia “prezumtia de legalitate si de veridicitate de care se bucura actul administrativ determina principiul executarii acestuia din oficiu, actul administrativ unilateral fiind cel insusi titlu executoriu. A nu executa actele administrative care sunt emise in baza legii, echivaleaza cu a nu executa legea, ceea ce intr-un stat de drept este de neconceput”.

In speta, considera recurenta-parata, nu pot fi retinute elemente de vadita nelegalitate sau imprejurari de natura a crea o indoiala asupra legalitatii, veridicitatii si autenticitatii actului administrativ atacat, ci doar o apreciere a instantei de fond, in sensul in care raportul de inspectie fiscala ar fi intr-o aparenta contradictie cu jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene.

Aceasta nu constituie un motiv intemeiat pentru a se aprecia ca este indeplinita conditia cazului bine justificat, iar cauzele indicate nu aveau un obiect similar cu cel din prezenta actiune.

In ceea ce priveste iminenta pagubei, recurenta-parata sustine ca instanta de fond nu a cercetat suficient indeplinirea conditiei, ci doar a afirmat ca, raportat la cuantumul sumei in discutie (2.103.272 RON) si iminenta executarii silite, se pot genera dificultati reale in executarea obligatiilor de rambursare a creditelor bancare angajate, in executarea contractelor de lucrari publice, cu consecinta pierderii finantarii europene.

Recurenta-parata indica cele statuate prin Decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 2537/13.06.2010, conform carora, simplele sustineri nu sunt suficiente pentru inlaturarea prezumtiei de legalitate de care se bucura actul administrativ, iar executarea unei obligatii bugetare nu poate constitui prin ea insasi o paguba, deoarece, desi din punct de vedere economic, orice diminuare a patrimoniului este echivalenta cu o paguba, din punct de vedere juridic, paguba este reprezentata doar de o diminuare ilicita a patrimoniului.

In speta, nu este indeplinita cea de-a doua conditie prevazuta de art. 14 din Legea nr. 554/2004, deoarece nu se pune problema unei iminente diminuari a patrimoniului reclamantei, ci de executarea diminuarii obligatiilor bugetare dispuse in baza unui act administrativ fiscal care se bucura de o puternica prezumtie de legalitate.

Mai arata recurenta-parata, ca in anul 2015, reclamanta a inregistrat un profit in cuantum de 2.223.145 RON, astfel ca si din acest punct de vedere, nu se poate vorbi despre o paguba iminenta ca urmare a executarii actului administrativ fiscal.

  1. Considerentele Inaltei Curti asupra recursului

Analiza motivelor de casare.

Dispozitiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificata si completata, impun, in vederea suspendarii actului administrativ, existenta unor cazuri bine justificate si prevenirii unei pagube iminente.

Cazul bine justificat este reprezentat de imprejurari legate de starea de fapt si de drept, care sunt de natura sa creeze o indoiala serioasa in privinta legalitatii actului administrativ.

Prima instanta a considerat ca aparenta contradictie intre cele retinute prin raportul de inspectie fiscala si jurisprudenta Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene in materie de TVA, respectiv cauzele Mahagebeh si David, C-80/11, C142/11, Bonik, C-285/11, Gabor Toth, C-324/11, PPUH C-277/14, reprezinta un caz bine justificat.

Prin Raportul de inspectie fiscala din 03.11.2016, organul fiscal a constatat ca nu se poate acorda drept de deducere pentru cheltuielile inregistrate in contabilitate si TVA aferent in cazul tranzactiilor derulate de reclamanta cu un numar de cinci societati furnizoare.

Aceste societati fie nu au putut prezenta documente, fie nu aveau relevanta ori alte imprejurari din care s-ar putea suspiciona existenta unui grup de persoane, societati care au fost create cu scopul de a avea conditii nelegale pentru deducerea TVA.

Jurisprudenta Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene invocata de prima instanta sustine ca in asemenea cazuri, administratia fiscala este datoare sa dovedeasca eventuala implicare a clientilor in operatiunile frauduloase realizate de furnizorii lor.

Fata de acestea, Inalta Curte retine ca este nefondata critica conform careia instanta de fond doar a enuntat anumite principii aplicabile in materia actului administrativ.

De asemenea, in cazul in care se constata existenta cazului bine justificat, judecatorul nu este obligat sa prezinte probe in acest sens, ci doar imprejurari de fapt sau de drept care sa creeze o indoiala puternica asupra legalitatii actului administrativ.

Jurisprudenta Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene in materie reprezinta o asemenea imprejurare, mai ales ca aceasta este data in cauze similare, contrar celor afirmate de recurenta-parata.

In ceea ce priveste conditia prevenirii unei pagube iminente, Inalta Curte de Casatie si Justitie apreciaza ca nefondate criticile formulate, avandu-se in vedere ca instanta de fond nu a avut in vedere doar cuantumul sumei in discutie sau iminenta executarii silite, ci reale dificultati, cum ar fi obligatiile de plata scadente, existenta unor contracte de lucrari publice in derulare si a unor contracte de vanzare-cumparare.

Cele invederate sunt suficiente pentru a se aprecia ca si aceasta ultima conditie este indeplinita, indiferent de faptul ca societatea a inregistrat profit in anul 2015.

Fata de acestea, nefiind intrunite motivele prevazute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., in temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificata si completata, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Administratia Judeteana a Finantelor Publice Cluj impotriva Sentintei nr. 410 din 12 decembrie 2016 a Curtii de Apel Cluj, sectia a III-a civila, de contencios administrativ si fiscal, ca nefondat.

Definitiva.

Pronuntata in sedinta publica astazi, 17 ianuarie 2019.

Procesat de GGC – GV

 


Follow Me

facebook linkedin twitter

Comments closed