10 December 2017

executarea silita privind un drept de creanta garantat prin contract de ipoteca legal

executarea silita privind un drept de creanta garantat prin contract de ipoteca legal 

DECIZIE nr. 60 din 18 septembrie 2017 referitoare la examinarea sesizarii formulate de Tribunalul Bucuresti – Sectia a IV-a civila in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept constand in “interpretarea dispozitiilor art. 2.431 din Codul civil, prin raportare la art. 632 din Codul de procedura civila cu privire la posibilitatea executarii silite privind un drept de creanta garantat prin contract de ipoteca legal incheiat si care, potrivit art. 2.431 din Codul civil, constituie titlu executoriu, daca dreptul de creanta insusi nu este constaat printr-un inscris care sa constituie, potrivit dispozitiilor legale, titlu executoriu”

INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT

Dosar nr. 845/l/2017

Judecator Gabriela Elena Bogasiu           – vicepresedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie – presedintele completului

Judecator Lavinia Curelea  – presedintele delegat al Sectiei I civile

Judecator Eugenia Voicheci        – presedintele Sectiei a II-a civile

Carmen Elena Popoiag      – judecator la Sectia I civila

Bianca Elena Tandarescu   – judecator la Sectia I civila

Nicoleta Tandareanu         – judecator la Sectia I civila

Mirela Visan                     – judecator la Sectia I civila

Simona Gina Pietreanu      – judecator la Sectia I civila

Ruxandra Monica Duta      – judecator la Sectia a II-a civila

Valentina Vrabie               – judecator la Sectia a II-a civila

Lucia Paulina Brehar         – judecator la Sectia a II-a civila

Carmen Tranica Teau        – judecator la Sectia a II-a civila

Rodica Dorin                    – judecator la Sectia a II-a civila

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent sa judece sesizarea ce formeaza obiectul Dosarului nr. 845/1/2017 este legal constituit conform dispozitiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedura civila si ale art. 275 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.

Sedinta este prezidata de doamna judecator Gabriela Elena Bogasiu, vicepresedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

La sedinta de judecata participa doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnata in conformitate cu dispozitiile art. 276 din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.

Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat in examinare sesizarea formulata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a IV-a civila in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept constand in “interpretarea dispozitiilor art. 2.431 din Codul civil, prin raportare la art. 632 din Codul de procedura civila cu privire la posibilitatea executarii silite privind un drept de creanta garantat prin contract de ipoteca legal incheiat si care, potrivit art. 2.431 din Codul civil, constituie titlu executoriu, daca dreptul de creanta insusi nu este constatat printr-un inscris care sa constituie, potrivit dispozitiilor legale, titlu executoriu”.

Dupa prezentarea referatului cauzei de catre magistratul-asistent, constatand ca nu sunt chestiuni prealabile de discutat sau exceptii de invocat, presedintele completului, doamna judecator Gabriela Elena Bogasiu, vicepresedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, a declarat dezbaterile inchise, iar completul de judecata a ramas in pronuntare asupra sesizarii privind pronuntarea unei hotarari prealabile.

INALTA CURTE,

deliberand asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizata, a constatat urmatoarele:

I. Titularul si obiectul sesizarii

1. Prin Incheierea din 9 ianuarie 2017, pronuntata in Dosarul nr. 22.006/303/2016, Tribunalul Bucuresti – Sectia a IV-a civila a dispus sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in baza art. 519 din Codul de procedura civila, in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile cu privire la modul de interpretare a dispozitiilor art. 2.431 din Codul civil, prin raportare la art. 632 din Codul de procedura civila, cu privire la posibilitatea executarii silite privind un drept de creanta garantat prin contract de ipoteca legal incheiat si care, potrivit art. 2.431 din Codul civil, constituie titlu executoriu, daca dreptul de creanta insusi nu este constatat printr-un inscris care sa constituie, potrivit dispozitiilor legale, titlu executoriu.

2. Cererea de pronuntare a hotararii prealabile a fost inregistrata pe rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, la data de 17 martie 2017, cu nr. 845/1/2017.

II. Temeiul juridic al sesizarii

3. Articolul 519 din Codul de procedura civila stipuleaza urmatoarele:

“Daca, in cursul judecatii, un complet de judecata al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, al curtii de apel sau al tribunalului, investit cu solutionarea cauzei in ultima instanta, constatand ca o chestiune de drept, de a carei lamurire depinde solutionarea pe fond a cauzei respective, este noua si, asupra acesteia, Inalta Curte de Casatie si Justitie nu a statuat si nici nu face obiectul unui recurs in interesul legii in curs de solutionare, va putea solicita Inaltei Curti de Casatie si Justitie sa pronunte o hotarare prin care sa dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizata.”

III. Normele de drept intern care formeaza obiectul sesizarii Inaltei Curti de Casatie si Justitie cu privire la pronuntarea unei hotarari prealabile

4. Art. 632 din Codul de procedura civila:

(1) Executarea silita se poate efectua numai in temeiul unui titlu executoriu.

(2) Constituie titluri executorii hotararile executorii prevazute la art. 633, hotararile cu executare provizorie, hotararile definitive, precum si orice alte hotarari sau inscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse in executare.

5. Art. 663 din Codul de procedura civila:

(1) Executarea silita nu se poate face decat daca creanta este certa, lichida si exigibila.

(2) Creanta este certa cand existenta ei neindoielnica rezulta din insusi titlul executoriu.

(3) Creanta este lichida atunci cand obiectul ei este determinat sau cand titlul executoriu contine elemente care permit stabilirea lui.

(4) Creanta este exigibila daca obligatia debitorului este ajunsa la scadenta sau acesta este decazut din beneficiul termenului de plata.

6. Art. 666 alin. (5) din Codul de procedura civila:

(5) Instanta poate respinge cererea de incuviintare a executarii silite numai daca:

(…) 2. hotararea sau, dupa caz, inscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu;

………………………………………………..

4. creanta nu este certa, lichida si exigibila.

7. Art. 1.798 din Codul civil:

Contractele de locatiune incheiate prin inscris sub semnatura privata care au fost inregistrate la organele fiscale, precum si cele incheiate in forma autentica constituie titluri executorii pentru plata chiriei la termenele si in modalitatile stabilite in contract sau, in lipsa acestora, prin lege.

8. Art. 2.431 din Codul civil:

Contractele de ipoteca valabil incheiate sunt, in conditiile legii, titluri executorii.

9. Art. 3 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil:

Actele si faptele juridice incheiate ori, dupa caz, savarsite sau produse inainte de intrarea in vigoare a Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decat cele prevazute de legea in vigoare la data incheierii sau, dupa caz, a savarsirii sau producerii lor.

IV. Expunerea succinta a procesului

10. Printr-un contract incheiat intre A, in calitate de locatoare, si B, in calitate de locatar, a fost inchiriat un spatiu pentru service auto si birouri, contra unei chirii lunare, locatarul obligandu-se sa suporte si costurile utilitatilor.

11. Contractul a fost modificat prin acte aditionale subsecvente, relevante in cauza de fata fiind Actul aditional nr. 3 din 25.07.2011, prin care durata contractului a fost stabilita la 60 de luni, cu incepere de la data procesului-verbal de predare-primire, si Actul aditional nr. 5 din 20.05.2015, prin care, ca urmare a diminuarii suprafetei inchiriate, a fost micsorata si chiria datorata de locatar, iar locatarul si-a asumat obligatia de a constitui in favoarea locatorului o ipoteca mobiliara pana la concurenta unei anumite sume. Ulterior, prin Actul aditional nr. 6 din 20.11.2015, partile s-au obligat sa constituie in favoarea locatorului proprietar o garantie materiala.

12. Contractul de inchiriere mentionat in precedent imbraca forma unui inscris sub semnatura privata, care nu este inregistrat in evidentele organelor fiscale.

13. Prin contractul de ipoteca mobiliara incheiat in forma autentica, pentru garantarea indeplinirii de catre debitorul ipotecar B a obligatiilor asumate fata de creditorul ipotecar A, in baza contractului de inchiriere, astfel cum a fost acesta modificat prin Actul aditional nr. 5 din 20.05.2015, partile au convenit constituirea unei ipoteci mobiliare asupra anumitor bunuri mobile, bunurile fiind evaluate conventional.

14. Contractul de ipoteca mobiliara a fost inscris in Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare.

15. Prin cererea adresata Biroului Executorului Judecatoresc C, la data de 7 octombrie 2016, creditoarea A a solicitat demararea procedurii urmaririi silite impotriva debitoarei B pentru realizarea creantei compuse din contravaloarea intretinerii spatiului inchiriat, respectiv energie electrica si gaze, precum si chirie neachitata, la care se adauga penalitati de intarziere.

16. Ca urmare a solicitarii creditoarei, a fost deschis un dosar de executare instrumentat de Biroul Executorului Judecatoresc C.

17. Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 6 Bucuresti, executorul judecatoresc a solicitat incuviintarea executarii silite asupra unor bunuri mobile si autorizarea intrarii in imobilul inchiriat.

18. Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti, prin Incheierea din data de 25 octombrie 2016, pronuntata in Dosarul nr. 22.006/303/2016, a respins cererea de incuviintare a executarii silite, retinand ca, din interpretarea art. 632 din Codul de procedura civila si art. 2.430-2.431 din Codul civil, caracterul executoriu al ipotecii este conditionat de existenta unui titlu executoriu in ceea ce priveste creanta garantata, care trebuie sa fie certa, lichida si exigibila.

19. Or, in speta, ipoteca mobiliara a fost constituita in garantarea unui contract de inchiriere si a actelor aditionale la acesta, contract care nu indeplineste conditiile prevazute de art. 1.798 din Codul civil, pentru a fi titlu executoriu, respectiv nu a fost inregistrat la organele fiscale.

20. Impotriva acestei incheieri a declarat apel creditoarea, calea de atac fiind inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti – Sectia a IV-a civila.

V. Motivele retinute de titularul sesizarii care sustin admisibilitatea procedurii

21. Potrivit art. 519 din Codul de procedura civila sunt instituite o serie de conditii de admisibilitate pentru declansarea acestei proceduri, care se impun a fi intrunite, in mod cumulativ, respectiv:

– existenta unei cauze aflate in curs de judecata, in ultima instanta;

– cauza care face obiectul judecatii sa se afle in competenta legala a unui complet de judecata al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, al curtii de apel sau al tribunalului investit sa solutioneze cauza;

– ivirea unei chestiuni de drept de a carei lamurire depinde solutionarea pe fond a cauzei in curs de judecata;

– chestiunea de drept identificata sa prezinte caracter de noutate si, asupra acesteia, Inalta Curte de Casatie si Justitie sa nu fi statuat si nici sa nu faca obiectul unui recurs in interesul legii in curs de solutionare.

22. Primele doua conditii de admisibilitate sunt indeplinite, intrucat tribunalul, legal investit cu solutionarea unui apel aflat in curs de judecata, urmeaza sa pronunte o hotarare judecatoreasca definitiva, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedura civila.

23. Raspunsul la solicitarea instantei este necesar in vederea solutionarii pe fond a cauzei, intrucat interpretarea modului de aplicare a dispozitiilor art. 632 din Codul de procedura civila, coroborat cu art. 2.431 din Codul civil, raportat la situatia de fapt, constituie problema fundamentala pusa in discutia instantei de apel.

24. Chestiunea in cauza are caracter de noutate, in sensul ca nu s-a identificat o jurisprudenta constanta si unitara asupra problemei in discutie, reglementarea art. 2.431 din Codul civil fiind ea insasi de noutate, iar verificarile efectuate nu releva existenta vreunui recurs in interesul legii, promovat pentru dezlegarea modului de interpretare a art. 2.431 din Codul civil, prin prisma art. 632 din Codul de procedura civila.

25. De asemenea, in aprecierea tribunalului, solicitarea de fata priveste o problema de drept reala, iar nu aparenta, respectiv interpretarea diferita a art. 2.431 din Codul civil.

VI. Punctul de vedere al completului de judecata

26. In ceea ce priveste opinia tribunalului se are in vedere faptul ca verificarile pe care instanta de judecata este obligata sa le faca in procedura incuviintarii executarii silite poarta si asupra faptului daca este intrunita conditia premisa a unei executari silite, anume aceea a existentei unei creante certe, lichide si exigibile si, respectiv, a unui titlu executoriu care sa o constate.

27. Acest aspect se deduce din modul de formulare a art. 663 din Codul de procedura civila si este subliniat expres in paragraful nr. 23 al Deciziei nr. 895 din 17 decembrie 2015 a Curtii Constitutionale a Romaniei, inexistenta unui astfel de titlu conducand la respingerea cererii, conform art. 666 alin. (5) pct. 2 si 4 din Codul de procedura civila.

28. In cauza de fata, contractul de locatiune nu este titlu executoriu, fiind incheiat sub incidenta Codului civil anterior, cel care, conform art. 3 din Legea nr. 71/2011, ii guverneaza efectele (de altfel, nici din perspectiva art. 1.798 din Codul civil, contractul de locatiune in dezbatere, nefiind inregistrat la organele financiare, nu are atributul executorialitatii).

29. In ceea ce priveste contractul de ipoteca mobiliara incheiat chiar in forma autentica dupa intrarea in vigoare a noului Cod civil, instanta de sesizare a aratat ca acesta nu este titlu executoriu, in situatia in care creanta pe care o garanteaza nu este ea insasi rezultata dintr-un inscris care, potrivit legii, este titlu executoriu.

30. Instrumentul de garantare (contractul de ipoteca) nu este izvorul creantei, fiind dificil de conceput ca acesta sa imprime caracter executoriu unei creante pe care el nu o constata si nici nu ii disciplineaza lichiditatea sau exigibilitatea. Or, facand abstractie de actul primar, constatator al creantei, in procedura executarii silite, instanta nu ar putea face verificari din perspectiva art. 663 din Codul de procedura civila si, in consecinta, prevederile art. 666 alin. (5) pct. 2 si pct. 4 din Codul de procedura civila ar fi lipsite de continut.

31. Spre deosebire de reglementarea procesual civila anterioara, care prevedea, in art. 379 alin. 3 din Codul de procedura civila din 1865, ca o creanta este certa cand existenta ei rezulta “din insusi actul de creanta si din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dansul”, art. 663 din Codul de procedura civila este mult mai ferm, stipuland ca existenta neindoielnica a creantei trebuie sa rezulte din insusi titlul executoriu, suprimand practic posibilitatea coroborarii mentiunilor din inscrisul constatator cu alte inscrisuri pentru a caracteriza creanta ca fiind certa.

32. In aprecierea instantei de sesizare, mentionarea sumei la care sunt evaluate bunurile ce constituie garantia (suma garantata) in cuprinsul actului de ipoteca vine sa raspunda exigentelor formale instituite de art. 2.372 din Codul civil, insa actul nu genereaza el insusi obligatia de plata, cat timp ipoteca este si ramane accesorie obligatiei pe care o garanteaza, conform art. 2.344 din Codul civil.

33. Prin urmare, contractul de ipoteca, privit ut singuli, nu constata o creanta certa. Tot astfel, sintagma cuprinsa in art. 2.431 din Codul civil – “in conditiile legii” – nu se poate rezuma, in aprecierea tribunalului, la conditiile de fond si de forma proprii contractului de ipoteca, reglementate de art. 2.365, art. 2.372, art. 2.388 sau de art. 2.391 din Codul civil, intrucat ar fi redundanta.

VII. Punctele de vedere ale partilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

34. Apelanta-creditoare a aratat ca, in speta dedusa judecatii, contractul de ipoteca mobiliara indeplineste conditiile prevazute de art. 2.387 si de 2.388 din Codul civil, fiind incheiat in forma autentica, cu indeplinirea obligatiei de publicare in Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare.

35. De asemenea, in conformitate cu art. 2.431 din Codul civil, contractele de ipoteca valabil incheiate sunt, in conditiile legii, titluri executorii. Or, atat timp cat legiuitorul stabileste ca un contract de ipoteca este prin el insusi titlu executoriu, fara sa adauge ca acesta ar fi un titlu executoriu doar in ipoteza in care exista un titlu executoriu asupra creantei garantate, hotararea primei instante este nelegala. Mai mult, concluzia primei instante nu este sustinuta de economia prevederilor Codului civil care reglementeaza ca modalitate speciala de executare a dreptului de ipoteca mobiliara preluarea bunului asupra caruia fiinteaza ipoteca in contul datoriei.

36. Apelanta a invederat ca respingerea cererii de incuviintare a executarii silite, pe motiv ca locatiunea nu indeplineste conditiile prevazute de art. 1.798 din Codul civil, respectiv nu este titlu executoriu, pentru ca nu este inregistrat la fisc, lipseste de efecte insusi titlul executoriu, respectiv contractul de ipoteca mobiliara, prima instanta interpretand gresit si dispozitiile art. 2.430 din Codul civil, potrivit carora executarea ipotecii nu poate fi realizata decat in virtutea unui titlu executoriu si pentru o creanta certa, lichida si exigibila.

37. Prin urmare, existenta unei creante certe, lichide si exigibile este o cerinta distincta de existenta unui titlu executoriu valabil incheiat. In situatia in care legiuitorul ar fi impus necesitatea existentei in paralel a doua titluri executorii, unul care sa ateste certitudinea, lichiditatea si exigibilitatea creantei garantate si altul care sa reprezinte garantia oferita creditorului ipotecar, o atare situatie ar lipsi de eficacitate contractul de ipoteca.

VIII. Jurisprudenta instantelor nationale in materie

38. Ministerul Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin Adresa nr. 871/C1433/III-5/2017 din 12 mai 2017, a comunicat ca, la nivelul Sectiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu s-a verificat si nu se verifica practica judiciara in problema de drept care formeaza obiectul sesizarii Tribunalului Bucuresti.

39. In jurisprudenta instantelor s-au conturat urmatoarele puncte de vedere:

40. Intr-o prima opinie s-a apreciat ca, in lipsa unui titlu executoriu care sa constate creanta garantata prin contractul de ipoteca, acesta din urma nu poate fi pus el insusi in executare silita.

In esenta, argumentul care sprijina aceasta opinie deriva din caracterul accesoriu al dreptului de garantie caruia ii da nastere contractul de ipoteca.

Astfel, s-a aratat ca, potrivit prevederilor art. 2.431 din Codul civil, contractele de ipoteca valabil incheiate sunt, in conditiile legii, titluri executorii, iar, in conformitate cu dispozitiile art. 2.430 din Codul civil, executarea ipotecii nu poate fi realizata decat in virtutea unui titlu executoriu si pentru o creanta certa, lichida si exigibila.

Din interpretarea textelor de lege enuntate rezulta ca, in ceea ce priveste caracterul executoriu al ipotecii, acesta este conditionat de existenta unui titlu executoriu in ceea ce priveste creanta garantata, care trebuie sa fie certa, lichida si exigibila.

Asadar, in ceea ce priveste contractul de ipoteca mobiliara incheiat dupa intrarea in vigoare a noului Cod civil, acesta nu este titlu executoriu in situatia in care creanta pe care o garanteaza nu este ea insasi rezultata dintr-un inscris care, potrivit legii, este titlu executoriu. Contractul de ipoteca nu este el insusi izvor al creantei, astfel incat nu poate imprima caracter executoriu unei creante pe care nu o constata si nu ii genereaza un caracter lichid sau exigibil.

Instrumentul de garantare (contractul de ipoteca) nu este izvorul creantei, fiind dificil de conceput ca acesta sa imprime caracter executoriu unei creante pe care el nu o constata si nici nu ii disciplineaza lichiditatea sau exigibilitatea. Or, facand abstractie de actul primar, constatator al creantei, in procedura executarii silite, instanta nu ar putea face verificari din perspectiva art. 663 din Codul de procedura civila si, in consecinta, prevederile art. 666 alin. (5) pct. 2 si 4 din Codul de procedura civila ar fi lipsite de continut.

S-a mai argumentat ca natura juridica a ipotecii este stabilita de art. 2.344 din Codul civil: ipoteca este, prin natura ei, accesorie si indivizibila. Ea subzista cat timp exista obligatia pe care o garanteaza si poarta in intregime asupra tuturor bunurilor grevate, asupra fiecaruia dintre ele si asupra fiecarei parti din acestea, chiar si in cazurile in care proprietatea este divizibila sau obligatiile sunt divizibile.

Asadar, caracterul accesoriu al ipotecii este stabilit legal si tine chiar de natura acestei garantii, astfel incat nu se poate deroga de la acest principiu si nici nu se poate concepe existenta unei creante ipotecare care ar decurge exclusiv din contractul de ipoteca.

Desigur ca nu se poate exclude ipoteza ca, in practica, actul care genereaza creanta si contractul de ipoteca sa fie constatate prin acelasi inscris, in sensul de instrumentum, dar punctul de vedere solicitat vizeaza o situatie distincta – desi exista un act constatator al creantei, acesta nu constituie titlu executoriu. In acest caz, in baza principiului accesorium sequitur principale, contractul de ipoteca nu poate produce, in materia executarii silite, alte efecte decat raportul juridic pe care il genereaza.

In concluzie, se apreciaza ca se poate trece direct la executarea silita a ipotecii numai daca dreptul de creanta insusi este constatat printr-un inscris care sa constituie, la randul sau, titlu executoriu.

41. Intr-o a doua opinie s-a apreciat ca dispozitiile art. 2.431 din Codul civil, prin raportare la art. 632 din Codul de procedura civila, trebuie interpretate in sensul ca dreptul de creanta garantat prin contract de ipoteca legal incheiat poate fi realizat pe calea executarii silite si in ipoteza in care dreptul de creanta insusi nu este constatat printr-un inscris care sa constituie, potrivit dispozitiilor legale, titlu executoriu.

In acest sens s-a aratat ca, intrucat creditorul a declansat executarea ipotecii in conditiile prevazute de Codul civil, acesta, in mod corect, a pus in executare contractul de ipoteca valabil incheiat, care este titlu executoriu, potrivit art. 2.431 din Codul civil, este beneficiarul unei creante certe, lichide si exigibile, conform art. 2.430 din Codul civil si a solicitat instantei de fond investirea contractului de ipoteca cu formula executorie, in conditiile prevazute de art. 2.445 din Codul civil.

Prin urmare, Codul civil reglementeaza o procedura speciala a executarii ipotecii mobiliare, derogatorie dreptului comun, respectiv derogatorie de la dispozitiile art. 663-666 din Codul de procedura civila.

Totodata, printre motivele pentru care instanta de executare poate dispune respingerea cererii de incuviintare a executarii silite se numara si conditia ca inscrisul in temeiul caruia se solicita inceperea executarii silite sa nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu, respectiv conditia ca o creanta sa nu fie certa, lichida si exigibila.

S-a aratat ca art. 666 din Codul de procedura civila, astfel cum a fost modificat prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, precum si a unor acte normative conexe, nu prevede si o conditie suplimentara, aceea ca, pe langa titlul executoriu in temeiul caruia se solicita incuviintarea executarii silite, sa mai existe si un alt titlu executoriu care sa constate efectiv creanta.

IX. Jurisprudenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie si a Curtii Constitutionale

42. La nivelul Inaltei Curti de Casatie si Justitie nu a fost identificata jurisprudenta relevanta cu privire la problema de drept dedusa judecatii.

Pentru analiza principiului eminamente legal al fortei executorii, principiu ce sta la baza intregii reglementari incluse in titlul dedicat executarii silite din Codul de procedura civila, ar putea fi retinuta Decizia nr. 7 din 30 ianuarie 2017, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 220 din 30 martie 2017.

43. La nivelul Curtii Constitutionale nu a fost identificata jurisprudenta relevanta cu privire la problema de drept dedusa judecatii.

Totusi, in ceea ce priveste controlul judecatoresc in procedura executarii silite trebuie amintita Decizia nr. 895 din 17 decembrie 2015, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 84 din 4 februarie 2016, prin care s-a admis exceptia de neconstitutionalitate si s-a constatat ca dispozitiile art. 666 din Codul de procedura civila sunt neconstitutionale, stabilind ca acestea contravin prevederilor constitutionale ale art. 1 alin. (4), prin prisma exercitarii de catre executorii judecatoresti a unei activitati specifice instantelor judecatoresti, precum si ale art. 21 alin. (3) si art. 124, prin prisma faptului ca declansarea procedurii executarii silite este sustrasa controlului judecatoresc, iar, in acest fel, pe de o parte, exigentele dreptului la un proces echitabil, sub aspectul impartialitatii si independentei autoritatii, nu sunt respectate, iar, pe de alta parte, infaptuirea justitiei este “delegata” executorului judecatoresc.

X. Opinia specialistilor

44. Prin punctul de vedere transmis, Institutul National al Magistraturii a concluzionat ca un contract de ipoteca nu poate constitui titlu executoriu decat atunci cand contractul din care se naste obligatia garantata este, la randul lui, titlu executoriu. In argumentarea acestui punct de vedere, insa, se exprima indoiala cu privire la faptul ca a interpreta art. 2.431 din Codul civil in sensul ca permite ipotecii sa fie considerata titlu executoriu numai daca si contractul principal are acest regim juridic inseamna a accepta ca legiuitorul noului Cod civil a dorit sa acorde creditorului ipotecar, dupa 1 octombrie 2011, “un avantaj care, in esenta, nu-i ofera niciun avantaj”.

45. Facultatea de Drept Sibiu a invederat ca indeplinirea cerintelor de validitate ale ipotecii conventionale nu poate fi pusa la indoiala daca, respectand alin. (2) al art. 2.372 din Cod civil, au fost inserate, in continutul contractului de ipoteca, datele si informatiile care identifica debitorul constituitor si creditorul ipotecar, cauza obligatiei garantate (actul/contractul/faptul juridic) si datele/elementele care identifica bunurile ipotecate, cu o precizie ce poate fi verificata prin consultarea evidentei contabile a partenerilor contractuali.

Totodata, contractul de ipoteca mobiliara, incheiat in forma autentica, in ale carei clauze sunt descrise bunurile, valoarea acestora si valoarea lor totala, suma datorata, izvorul juridic al datoriei si cuantumul pana la care este garantata datoria fata de creditor, este valid si are calitate de titlu executoriu, in sensul art. 2.431 din Codul civil, daca suma pentru care este constituita ipoteca, adica intinderea creantei, poate fi determinata la un nivel rezonabil in temeiul actului de ipoteca [art. 2.372 alin. (1) din Codul civil].

46. In opinia stiintifica a Facultatii de Drept a Universitatii Bucuresti – Departamentul de drept privat s-a concluzionat ca dispozitiile art. 2.431 din Codul civil instituie in mod independent caracterul de titlu executoriu contractului de ipoteca.

In sustinerea acestei opinii s-a argumentat ca mai multe dispozitii legale, constituind duplicate legislative, recunosc caracterul de titlu executoriu contractului de ipoteca, independent de faptul daca si actul din care izvoraste creanta garantata are o asemenea natura, creditorul ipotecar putand urmari bunul ipotecat, pe calea unei actiuni reale, indiferent de titularul dreptului real principal asupra acelui bun.

In ceea ce priveste conditiile formale pentru a putea trece la executarea silita a contractului de ipoteca, textul art. 2.431 din Codul civil impune ca acesta sa fi fost valabil incheiat, iar ipoteca sa fie considerata titlu executoriu in conditiile legii, sintagma ce ar rezulta din decalajul existent in procesul de redactare a celor doua coduri fundamentale in materie civila, explicat pe larg in continutul opiniei.

Referitor la conditiile substantiale ale executarii, acestea au in vedere natura creantei ipotecare de a fi certa, lichida si exigibila, insa verificarea cerintelor creantei trebuie privita prin “lupa” contractului de ipoteca. Prin urmare, daca mecanismul de determinare a cuantumului creantei garantate se regaseste in contractul de ipoteca, in sensul art. 2.372 alin. (1) din Codul civil, alte elemente pot fi preluate din alte inscrisuri care nu trebuie sa fie in mod necesar titluri executorii.

XI. Raportul asupra chestiunii de drept

47. Prin rapoartele intocmite s-au conturat urmatoarele solutii:

– in interpretarea dispozitiilor art. 2.431 din Codul civil raportat la art. 632 din Codul procedura civila este posibila executarea silita a unei creante garantate printr-un contract de ipoteca valabil incheiat, ce constituie titlu executoriu, chiar daca creanta nu isi are izvorul intr-un inscris ce reprezinta titlu executoriu;

– in interpretarea dispozitiilor art. 2.431 din Codul civil, prin raportare la art. 632 din Codul procedura civila, exista posibilitatea executarii silite privind un drept de creanta garantat prin contract de ipoteca legal incheiat si care, potrivit art. 2.431 din Codul civil, constituie titlu executoriu, chiar daca dreptul de creanta insusi nu este constatat printr-un inscris care sa constituie, potrivit dispozitiilor legale, titlu executoriu, cu conditia sa existe o creanta certa, lichida si exigibila.

XII. Inalta Curte de Casatie si Justitie

XII.1. Admisibilitatea sesizarii

48. Prealabil analizei de fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept trebuie sa verifice daca, in raport cu intrebarea formulata de titularul sesizarii, sunt indeplinite cumulativ conditiile de admisibilitate pentru pronuntarea unei hotarari prealabile, in conformitate cu dispozitiile art. 519 din Codul de procedura civila.

49. Conform acestor dispozitii legale, “daca, in cursul judecatii, un complet de judecata al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, al curtii de apel sau al tribunalului, investit cu solutionarea cauzei in ultima instanta, constatand ca o chestiune de drept, de a carei lamurire depinde solutionarea pe fond a cauzei respective, este noua si asupra acesteia Inalta Curte de Casatie si Justitie nu a statuat si nici nu face obiectul unui recurs in interesul legii in curs de solutionare, va putea solicita Inaltei Curti de Casatie si Justitie sa pronunte o hotarare prin care sa dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizata”.

50. Pentru declansarea acestei proceduri, legiuitorul, in cuprinsul art. 519 din Codul de procedura civila, a instituit urmatoarele conditiile de admisibilitate care trebuie indeplinite cumulativ:

– existenta unei cauze aflate in curs de judecata, in ultima instanta;

– cauza care face obiectul judecatii sa se afle in competenta legala a unui complet de judecata al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, al curtii de apel sau al tribunalului investit sa solutioneze cauza;

– ivirea unei chestiuni de drept de a carei lamurire depinde solutionarea pe fond a cauzei in curs de judecata;

– chestiunea de drept a carei lamurire se solicita sa fie noua;

– chestiunea de drept sa nu fi facut obiectul statuarii Inaltei Curti de Casatie si Justitie si nici obiectul unui recurs in interesul legii in curs de solutionare.

51. Verificarea admisibilitatii prezentei sesizari releva indeplinirea conditiilor prevazute de lege pentru pronuntarea unei hotarari prealabile.

52. Astfel, litigiul in legatura cu care s-a formulat sesizarea este in curs de judecata, iar Tribunalul Bucuresti – Sectia a IV-a civila, titularul sesizarii, investit cu solutionarea apelului, urmeaza sa solutioneze cauza in ultima instanta, prin pronuntarea unei hotarari judecatoresti care, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedura civila, este definitiva, iar litigiul care face obiectul judecatii se afla in competenta legala a unui complet de judecata al tribunalului investit sa o solutioneze.

53. In privinta conditiei referitoare la existenta unei chestiuni de drept de a carei lamurire depinde solutionarea pe fond a cauzei se constata ca art. 519 din Codul procedura civila nu defineste notiunea de “chestiune de drept”. In doctrina s-a aratat, insa, ca, pentru a fi vorba de o problema de drept reala, trebuie ca norma de drept disputata sa fie indoielnica, imperfecta, lacunara sau neclara. Chestiunea de drept supusa dezbaterii trebuie sa fie una veritabila, legata de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauza ca acest text este incomplet, fie pentru ca nu este corelat cu alte dispozitii legale, fie pentru ca se pune problema ca nu ar mai fi in vigoare.

54. In acelasi sens, intrebarea formulata in cadrul procedurii prealabile trebuie sa vizeze o chestiune de drept punctuala, astfel incat solutia data in aceasta procedura sa aiba in vedere numai chestiunea respectiva, iar nu intreaga problematica a unui text de lege.

55. Astfel, exista o deosebire esentiala intre procedura hotararii prealabile si recursul in interesul legii: in primul caz se rezolva o chestiune de drept punctuala, de care depinde solutionarea pe fond a cauzei, in al doilea caz se rezolva, de regula, o problema de drept generica, de principiu.

56. Referitor la acest aspect, in doctrina, s-a aratat ca, in intelesul legii, chestiunea de drept a carei lamurire se solicita trebuie sa fie specifica, urmarind interpretarea punctuala a unui text legal, fara a-i epuiza intelesurile sau aplicatiile; intrebarea instantei trebuie sa fie una calificata, iar nu generica si pur ipotetica.

57. In acelasi timp, problema de drept trebuie sa fie reala, iar nu aparenta, sa priveasca interpretarea diferita sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, dupa caz, incerte ori incidenta unor principii generale ale dreptului, al caror continut sau a caror sfera de actiune sunt discutabile.

58. Cum de chestiunea de drept respectiva depinde solutionarea pe fond a cauzei, inseamna ca ea trebuie sa fie una importanta si sa se regaseasca in solutia ce va fi cuprinsa in dispozitivul hotararii ce urmeaza sa fie data, indiferent dupa cum cererea este admisa sau respinsa. In acest sens, Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat deja ca admisibilitatea procedurii hotararii prealabile este conditionata de imprejurarea ca interpretarea pe care o va da instanta suprema sa produca consecinte juridice de natura sa determine solutionarea pe fond a cauzei, iar chestiunea de drept sa conduca la dezlegarea in fond a cauzei, sub aspectul statuarii in privinta raportului juridic dedus judecatii.

59. Tot astfel, se poate constata ca, in apelul formulat in cauza, se critica continutul normativ al art. 2.431 din Codul civil, prin raportare la art. 632 din Codul de procedura civila, or, asemenea operatiuni de interpretare si aplicare a textului de lege pot fi atribuite completului constituit pentru pronuntarea unei hotarari prealabile.

60. Din aceasta perspectiva se poate observa ca sesizarea formulata de Tribunalul Bucuresti in Dosarul nr. 22.006/303/2016, in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile, prin care sa se stabileasca interpretarea si aplicarea art. 2.431 din Codul civil, prin raportare la art. 632 din Codul de procedura civila, reprezinta o chestiune de drept care sa priveasca interpretarea diferita sau contradictorie a unui text de lege, de a carei lamurire sa depinda solutionarea acesteia, asa cum prevad dispozitiile art. 519 din Codul de procedura civila.

61. De asemenea este indeplinita si cerinta noutatii chestiunii de drept supuse interpretarii care, potrivit articolului anterior mentionat, reprezinta o conditie distincta de admisibilitate. Ea este indeplinita atunci cand chestiunea de drept isi are izvorul in reglementari nou-intrate in vigoare, iar instantele nu i-au dat inca o anumita interpretare si aplicare la nivel jurisprudential ori daca se impun anumite clarificari, intr-un context legislativ nou sau modificat fata de unul anterior, de natura sa impuna reevaluarea sau reinterpretarea normei de drept analizate.

62. In aceste conditii, in stabilirea elementului de noutate a chestiunii de drept a carei interpretare se solicita, trebuie plecat de la urmatoarele premise:

– asigurarea functiei mecanismului hotararii prealabile de prevenire a practicii judiciare neunitare (control a priori);

– evitarea paralelismului si suprapunerii cu mecanismul recursului in interesul legii (control a posteriori).

63. Potrivit jurisprudentei Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in situatia in care exista un numar semnificativ de hotarari judecatoresti care sa fi solutionat diferit, in mod constant, o problema de drept, intr-o anumita perioada de timp, mecanismul legal de unificare a practicii judiciare este cel cu functie de reglare – recursul in interesul legii, iar nu hotararea prealabila.

64. In cazul de fata, examenul jurisprudential efectuat a relevat ca nu s-a cristalizat o jurisprudenta unitara si constanta in legatura cu chestiunea de drept a carei lamurire se solicita, situatie care justifica interesul in formularea unei cereri pentru pronuntarea unei hotarari prealabile, in scopul prevenirii aparitiei unei practici neunitare, iar analiza deciziilor pronuntate ofera indicii referitoare la posibilitatea aparitiei unei practici neunitare din aceasta perspectiva. Asa fiind, conditia noutatii se verifica, devenind actuala cerinta interpretarii si aplicarii normei de drept respective.

65. Totodata, se constata ca, asupra acestei chestiuni de drept, Inalta Curte de Casatie si Justitie nu a statuat anterior pe calea unui recurs in interesul legii ori a unei alte hotarari prealabile.

66. Prin urmare, sesizarea intruneste, cumulativ, conditiile de admisibilitate prevazute de art. 519 din Codul de procedura civila, astfel incat se impune a se da eficienta mecanismului de unificare reprezentat de pronuntarea unei hotarari prealabile, in vederea atingerii dezideratului acestei institutii procesuale, respectiv preintampinarea solutionarii diferite a unei chestiuni de drept de catre instantele judecatoresti, determinand si efectul asigurarii securitatii raporturilor juridice.

XII.2. Asupra fondului sesizarii

67. Chestiunea de drept pe care Tribunalul Bucuresti a supus-o dezlegarii instantei supreme este urmatoarea: “interpretarea dispozitiilor art. 2.431 din Codul civil, prin raportare la art. 632 din Codul de procedura civila cu privire la posibilitatea executarii silite privind un drept de creanta garantat prin contract de ipoteca legal incheiat si care, potrivit art. 2.431 din Codul civil, constituie titlu executoriu, daca dreptul de creanta insusi nu este constatat printr-un inscris care sa constituie, potrivit dispozitiilor legale, titlu executoriu”.

68. Inalta Curte de Casatie si Justitie retine ca prin prezenta sesizare se solicita rezolvarea de principiu a eventualei conditionari a caracterului executoriu al contractului de ipoteca de faptul ca si creanta garantata sa fie constatata printr-un inscris care sa reprezinte titlu executoriu. Dificultatea chestiunii de drept analizate rezida in aceea ca prin dispozitiile articolului 2.431 din Codul civil se recunoaste caracterul de titlu executoriu unui inscris care, prin natura sa, are ca finalitate constituirea unei garantii reale care furnizeaza creditorului confortul de a obtine, prin exercitarea prerogativelor “clasice”, urmarirea si preferinta, sumele corespunzatoare creantei sale, sume rezultate din valorificarea silita a unor bunuri apartinand debitorului sau unei terte persoane. Astfel, functia specifica a instrumentului de garantare nefiind aceea de a consemna creanta garantata, spre a face posibila verificarea aspectelor substantiale ale acestei creante, respectiv certitudinea, lichiditatea si exigibilitatea, exista opinia ca, pentru a se recunoaste executorialitatea contractului de ipoteca, trebuie sa existe un contract principal care sa reprezinte el insusi titlu executoriu.

69. Instanta apreciaza insa ca niciunul din argumentele prezentate succint in precedentele considerente nu sunt de natura sa combata caracterul de titlu executoriu al contractului de ipoteca, caracter ce subzista independent de imprejurarea ca actul din care izvoraste creanta garantata are sau nu un atare caracter.

70. In conformitate cu art. 632 din Codul de procedura civila: “(1) Executarea silita se poate efectua numai in temeiul unui titlu executoriu.

(2) Constituie titluri executorii hotararile executorii prevazute la art. 633, hotararile cu executare provizorie, hotararile definitive, precum si orice alte hotarari sau inscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse in executare.”

71. Potrivit art. 2.431 din Codul civil, contractele de ipoteca valabil incheiate sunt, in conditiile legii, titluri executorii.

72. Interogatia instantei de trimitere priveste nu caracterul executoriu al contractului de ipoteca ce decurge ex lege si nu poate fi contestat, ci ipoteza in care dreptul de creanta garantat prin contractul de ipoteca legal incheiat nu este constatat el insusi printr-un inscris care sa constituie, potrivit dispozitiilor legale, titlu executoriu.

73. In acest punct trebuie observat ca intrebarea instantei de trimitere are in vedere in terminis raportul dintre art. 2.431 din Codul civil si art. 632 din Codul de procedura civila, insa, din examinarea argumentelor expuse de instanta de trimitere si a celor continute in jurisprudenta instantelor in aceasta materie rezulta ca ceea ce determina dificultatea de interpretare este raportul intre art. 2.431, deja enuntat, si art. 2.430 din Codul civil, conform caruia “executarea ipotecii nu poate fi realizata decat in virtutea unui titlu executoriu si pentru o creanta certa, lichida si exigibila”.

74. Analiza instantei investite cu dezlegarea acestei chestiuni de drept va trebui sa deceleze, in consecinta, daca, pentru admiterea unei cereri de incuviintare a executarii silite a unui contract de ipoteca ce constituie titlu executoriu, este necesara dublarea acestui titlu de un alt titlu executoriu care sa vizeze insusi dreptul de creanta si care ar fi ratiunile acestei duble conditionari.

75. Sintetizand, se impune stabilirea regulilor adecvate interpretarii textelor legale incidente in aceasta materie, independenta si intinderea caracterului executoriu al contractului de ipoteca in noua reglementare, raportat si la caracterul accesoriu al ipotecii, conditiile executarii, cu aplicatie speciala in ceea ce priveste conditiile formale si substantiale ale executarii unui contract de ipoteca, precum si proportionalitatea unei asemenea conditionari, din perspectiva art. 6 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului.

76. Art. 632 alin. (1) din Codul de procedura civila fixeaza regula generala in materia executarii silite, in sensul ca aceasta nu poate fi pornita decat in temeiul unui titlu executoriu.

77. Titlul executoriu reprezinta, asadar, instrumentul legal pe care statul il acorda creditorului pentru a putea recurge la masuri coercitive pe care, de asemenea, statul, prin intermediul organelor sale, trebuie sa le puna la dispozitia creditorilor.

78. De regula, aceste instrumente sunt rezultatul unei evaluari judiciare a existentei si intinderii dreptului subiectiv pretins de catre creditor, iar majoritatea categoriilor de titluri executorii enumerate de art. 632 alin. (2) din Codul de procedura civila fac parte din clasa hotararilor judecatoresti.

79. Exista insa si situatii in care statul considera anumite inscrisuri ca prezentand suficiente garantii de corectitudine pentru a permite absenta evaluarii judiciare. Este vorba despre acele titluri executorii de natura contractuala carora legea le recunoaste caracterul de titlu executoriu, cum este cazul contractului de ipoteca, obiect al prezentei chestiuni prealabile.

80. Sub un prim aspect, din perspectiva interpretarii literale, gramaticale, trebuie observat ca textul art. 2.431 din Codul civil instituie caracterul executoriu al contractului de ipoteca, fara a trimite la natura creantei ipotecare si fara a lega executorialitatea acestui contract de nicio alta conditionare.

81. Efectul imediat al acestei norme este consacrarea principiului legalitatii caracterului executoriu al contractului de ipoteca. Consecinta juridica – ipoteca este titlu executoriu per se si permite realizarea creantei in limita valorii bunului ipotecat.

82. Concluzionand, pentru restul creantei, daca aceasta nu izvoraste dintr-un titlu executoriu, creditorul este doar chirografar si trebuie sa obtina alt titlu executoriu pentru a urmari alte bunuri ale debitorului. In ipoteza in care si creanta deriva dintr-un alt titlu executoriu, atunci creditorul poate urmari direct alte bunuri. Altfel spus, atunci cand contractul principal nu este titlu executoriu, creditorul garantat printr-un contract calificat de lege ca titlu executoriu nu va putea urmari decat bunurile ce fac obiectul garantiei reale sau, dupa caz, persoana care aduce in garantie totalitatea bunurilor sale mobile si imobile. Dimpotriva, bunurile si veniturile debitorului, daca nu fac obiectul contractului de garantie caruia legea ii recunoaste caracterul de titlu executoriu, nu vor putea fi supuse executarii silite, daca legea nu recunoaste contractului principal natura de titlu executoriu.

83. Cat priveste remediile aflate la dispozitia creditorului ipotecar pentru realizarea creantei sale, legea ii ofera dreptul discretionar de a alege calea unei actiuni personale (art. 2.432, teza initiala din Codul civil), sa urmareasca bunul ipotecat in conditiile Codului de procedura civila (art. 2.432 teza finala) sau, in cazul ipotecii mobiliare, sa execute ipoteca conform procedurii speciale reglementate de Codul civil (art. 2.429 din Codul civil raportat la art. 2.435-2.477 din Codul civil).

84. In acest sens, este relevanta si terminologia folosita expres de Codul civil, in art. 2.432, potrivit careia: “dispozitiile prezentului capitol nu aduc nicio atingere dreptului creditorului de a-si realiza creanta pe calea unei actiuni personale sau de a solicita luarea oricaror masuri pentru executarea ipotecii, potrivit Codului de procedura civila“, precum si in art. 2.445 din Codul civil, conform careia “creditorul ipotecar poate cere instantei incuviintarea executarii ipotecii imobiliare prin vanzarea bunului mobil ipotecat. La cererea de incuviintare se vor atasa documente care atesta existenta creantei ipotecare si a ipotecii imobiliare, impreuna cu dovada perfectarii ipotecii. Instanta va analiza existenta creantei ipotecare si a ipotecii imobiliare, impreuna cu dovada perfectarii ipotecii (…)”.

85. In plus, exista anumite institutii juridice care ar ramane fara aplicabilitate, in absenta recunoasterii caracterului executoriu independent al contractului de ipoteca. Un exemplu in acest sens il constituie art. 2.504 alin. (1) din Codul civil, conform caruia “prescriptia dreptului la actiune privind creanta principala nu atrage si stingerea dreptului la actiune ipotecara. In acest din urma caz, sub rezerva prescriptiei dreptului de a obtine executarea silita, creditorul ipotecar va putea oricand urmari, in conditiile legii, bunurile mobile sau imobile ipotecate, insa numai in limita valorii acestor bunuri”. In doctrina s-a subliniat faptul ca, de principiu, ipoteca are caracter accesoriu, subzistand cat timp exista obligatia pe care o garanteaza. Totusi, in cazul prescriptiei dreptului la actiune privind creanta principala, dreptul la actiune ipotecara va continua sa existe, putand fi valorificat in conditiile legii. In absenta posibilitatii de a executa silit ipoteca insasi, textul art. 2.504 din Codul civil nu si-ar gasi aplicabilitatea, pe fondul intervenirii prescriptiei dreptului de a executa contractul principal.

86. Din perspectiva interpretarii istorice, evolutive, trebuie observat ca, anterior intrarii in vigoare a noului din Codul civil, au existat doua precedente in sensul recunoasterii legale a naturii de titlu executoriu, de o maniera de sine statatoare, in favoarea instrumentului de garantare.

87. Astfel, potrivit art. 17 din titlul VI – Regimul juridic al garantiilor reale mobiliare – al Legii nr. 99/1999 privind unele masuri pentru accelerarea reformei economice, contractul de garantie reala era titlu executoriu. Prin urmare, contractul prin care se constituia garantia reala mobiliara, antecesoare a ipotecii mobiliare reglementate prin noul din Codul civil, era calificat explicit de lege ca fiind titlu executoriu, fara nicio conditionare legata de natura de titlu executoriu a contractului din care se nastea creanta astfel garantata.

88. De asemenea, art. 120 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 99/2006 privind institutiile de credit si adecvarea capitalului prevedea, intr-o formulare care exista si la data intrarii in vigoare a noului din Codul civil, urmatoarele: “Contractele de credit, inclusiv contractele de garantie reala sau personala, incheiate de o institutie de credit constituie titluri executorii”.

89. Chiar daca, in acest al doilea caz, textul face referire la natura de titlu executoriu, in primul rand, a contractului din care se naste obligatia garantata, redactarea normei nu lasa niciun dubiu asupra evaluarii distincte a executorialitatii instrumentelor de garantare.

90. Desi este adevarat ca natura de titlu executoriu a contractului de credit ajunge sa lipseasca de eficienta recunoasterea prin lege a functiei executorii, in mod distinct, pentru contractele de garantare a creditului, textul art. 120 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 99/2006 este simptomatic pentru acceptarea de catre legiuitor a ideii ca un instrument de garantare, depasindu-si functia specifica, poate deveni singur temei pentru declansarea executarii silite.

91. Astfel, ceea ce devine relevant pentru prezenta analiza este faptul ca art. 2.431 din Codul civil nu ar constitui o “premiera” in dreptul nostru privat, Legea nr. 99/1999 si Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 99/2006, prin textele relevante anterior evocate, devansand, sub acest aspect, actul normativ intrat in vigoare la data de 1 octombrie 2011.

92. In ceea ce priveste independenta si intinderea caracterului executoriu al contractului de ipoteca in noua reglementare, raportat la caracterul accesoriu al ipotecii, rezulta ca, desi, in principiu, ipoteca este analizata ca un accesoriu al unui raport obligational principal, caracterul accesoriu al ipotecii necesita anumite nuantari.

93. Astfel, noua reglementare confera principiului accesorium sequitur principale un anumit caracter de relativitate, ce rezulta din faptul ca ipoteca poate fi transferata independent de creanta principala, conform art. 2.358 din Codul civil, iar rangul acesteia poate fi cedat altei ipoteci, in sensul art. 2.427 din Codul civil. Prin urmare, legatura dintre ipoteca si creanta nu mai este una indestructibila, ci, mai degraba, una de circumstanta.

94. Sub un alt aspect, aceasta autonomizare a ipotecii se justifica prin aceea ca exista elemente de determinare a creantei principale incluse in chiar contractul de ipoteca, conform art. 2.372 alin. (1) din Codul civil. Astfel, art. 2.372 din Codul civil, care reglementeaza continutul contractului de ipoteca, stabileste in alin. (1) ca “ipoteca conventionala nu este valabila decat daca suma pentru care este constituita se poate determina in mod rezonabil in temeiul actului de ipoteca. Sub sanctiunea nulitatii, contractul de ipoteca trebuie sa identifice constituitorul si creditorul ipotecar, sa arate cauza obligatiei garantate si sa faca o descriere suficient de precisa a bunului ipotecat” [(alin. 2)], impunandu-se cerinta ca bunul sa fie determinat sau cel putin determinabil. Aceste elemente care tin de descrierea creantei principale trebuie privite ca indicatii de trimitere pentru verificarea conditiilor din art. 2.430 din Codul civil.

95. Din interpretarea art. 2.372 din Codul civil se degaja principiul specializarii ipotecii, sub aspectul determinarii sumei pentru care aceasta a fost constituita, a partilor, a cauzei ce a determinat instituirea sa, in sensul de act sau fapt juridic, ca izvor al obligatiei garantate, precum si in ceea ce priveste descrierea bunului sau a bunurilor ipotecate, necesitatea acestei specializari fiind determinata de asigurarea securitatii si stabilitatii circuitului civil in materia garantiilor, printr- o informare corecta si completa a tertilor in ceea ce priveste garantia ipotecara. Mai mult, descrierea bunurilor ipotecate serveste si la proportionarea garantiei cu creanta garantata, permitand creditorului sa aleaga, in caz de neplata, ce bunuri vor putea fi executate ori debitorului sa ridice anumite exceptii, evitandu-se astfel o urmarire inoportuna a tuturor bunurilor ipotecate, in virtutea principiului indivizibilitatii ipotecii.

96. Apoi, in contextul interogativ fixat de incheierea de trimitere nu intereseaza ipoteca privita ca drept real de garantie si al carui caracter accesoriu deriva in mod expres din textul de lege, conform art. 2.344 teza I din Codul civil. Prin urmare, trebuie discutat despre caracterul accesoriu al contractului de ipoteca, caracterul de titlu executoriu fiind asociat cu contractul de ipoteca, in sensul art. 2.431 din Codul civil.

97. In acelasi sens, noua reglementare aduce mutatii considerabile in ceea ce priveste accesorialitatea ipotecii. Astfel, la nivelul dreptului real, ipoteca poate fi cesionata independent de creanta principala, conform art. 2.358 din Codul civil, poate fi constituita (in mod valabil) pentru a garanta o creanta inca nenascuta (viitoare sau eventuala), conform art. 2.370 din Codul civil, sau de intindere variabila, in sensul art. 2.371 alin. (1) din Codul civil, si poate supravietui stingerii obligatiei principale, in sensul art. 2.428 alin. (3) din Codul civil. In plus, la nivelul contractului de ipoteca, acesta poate contine clauze care sa aduca modificari creantei garantate, fie prin reducerea cuantumului acesteia (art. 2.375, art. 2.405 din Codul civil), fie prin accelerarea scadentei (art. 2.396 din Codul civil). Asadar, raportul dintre contractul de ipoteca si creanta garantata nu este un simplu raport de la accesoriu catre principal, subordonarea nefiind neta, ci implicand o interdependenta.

98. In consecinta, caracterul accesoriu al ipotecii imobiliare nu poate anula sau limita substantial caracterul executoriu al contractului de ipoteca, in masura in care nu exista nicio dispozitie legala sau justificare de ordin interpretativ. In acest sens se poate aprecia ca legiuitorul insusi a considerat necesara extinderea “beneficiului de titlu executoriu pentru orice contract de ipoteca, luand in considerare modalitatea specifica de executare a acestei garantii reale”, pentru ca ipotecile sa poata fi executate rapid, in mod direct.

99. In ceea ce priveste incuviintarea executarii silite exista mai multe conditii care trebuie indeplinite pentru a putea trece la executarea unui titlu executoriu, a carui existenta constituie intotdeauna premisa executarii.

100. Potrivit art. 663 alin. (1) din Codul de procedura civila, executarea silita nu se poate face decat daca creanta este certa, lichida si exigibila.

101. In acest context se impune a se arata cum sunt tratate aceste cerinte ale creantei in noua reglementare, punctandu-se, in mod expres, insertiile acestor cerinte in creanta ipotecara.

102. In conformitate cu art. 663 alin. (2) din Codul de procedura civila, creanta este certa cand existenta ei neindoielnica rezulta din insusi titlul executoriu.

103. Caracterul cert al creantei are, deci, in vedere modul de descriere a obligatiei garantate din contractul de ipoteca. Avand in vedere dispozitiile speciale din aceasta materie, art. 2.372 alin. (1) din Codul civil, este suficient ca prin contractul de ipoteca sa se ofere elementele pe baza carora se poate determina suma obligatiei garantate, nemaifiind necesara determinarea sa exacta (exclusiv) in textul contractului de ipoteca. De altfel, certitudinea creantei nu depinde de intinderea acesteia, care este o chestiune de lichiditate, ci doar de existenta ei. In acest context, limitarile aduse de noua reglementare definitiei caracterului cert al creantei trebuie raportate la acest aspect. Altfel spus, daca in contractul de ipoteca – titlu executoriu este mentionata o creanta actuala, chiar daca nu este explicitat cuantumul acesteia, cerinta certitudinii impusa de art. 2.430 din Codul civil, prin prisma art. 663 alin. (2) din Codul de procedura civila, este indeplinita. Doar o creanta conditionata, viitoare sau eventuala, potrivit art. 2.370 din Codul civil, poate “pica” testul certitudinii. In aceste cazuri, insa, de fapt, ipoteca insasi nu este eficienta, fiind o ipoteca imperfecta, in sensul art. 2.409 alin. (1) din Codul civil.

104. Potrivit art. 663 alin. (3) din Codul de procedura civila, creanta este lichida atunci cand obiectul ei este determinat sau cand titlul executoriu contine elemente care permit stabilirea lui, creanta fiind lichida in toate cazurile cand cuantumul sau obiectul ei este determinat sau determinabil.

105. In privinta caracterului lichid al creantei ipotecare, discutia este mult simplificata de faptul ca o ipoteca se constituie, prin ipoteza, pentru a garanta executarea unei obligatii patrimoniale, astfel cum prevede art. 2.323 din Codul civil. (Acest titlu – titlul XI “Privilegiile si garantiile reale” – reglementeaza privilegiile, precum si garantiile reale destinate sa asigure indeplinirea unei obligatii patrimoniale.) De vreme ce orice obligatie patrimoniala poate fi executata (silit) prin echivalentul sau valoric, conform art. 1.530 din Codul civil, rezulta ca obligatia ipotecara va fi mereu lichida.

106. In plus, determinarea cuantumului exact al creantei ipotecare se poate face utilizand elementele prevazute in titlul executoriu (contractul de ipoteca), conform cerintei cuprinse in art. 2.372 alin. (1) din Codul civil. De remarcat ca dispozitiile art. 663 alin. (3) din Codul de procedura civila nu mai limiteaza utilizarea titlului executoriu. Teza finala a textului de lege permite ca titlul executoriu sa ofere doar “elementele care permit stabilirea obiectului creantei”, ceea ce este in perfecta consonanta cu dispozitiile art. 2.372 alin. (1) din Codul civil. Prin urmare, daca mecanismul de determinare a cuantumului creantei garantate se regaseste in contractul de ipoteca (titlu executoriu), alte elemente pot fi preluate din alte inscrisuri care nu trebuie sa fie, in mod necesar, titluri executorii.

107. In conformitate cu art. 663 alin. (4) din Codul de procedura civila, creanta este exigibila daca obligatia debitorului este ajunsa la scadenta sau acesta este decazut din beneficiul termenului de plata.

108. In ceea ce priveste caracterul exigibil, scadenta creantei principale poate fi influentata in mod direct de respectarea obligatiilor derivand din contractul de ipoteca. Astfel, desi regula in materia scadentei obligatiilor este caracterul instantaneu al acestei scadente, conform art. 1.495 alin. (1) din Codul civil, domeniul ipotecii este, de regula, cel al creditului, adica al operatiunilor care presupun (cel putin) “o obligatie de plata, cu termen, a unei sume de bani ori a altor bunuri de gen”, in sensul art. 2.167 din Codul civil.

109. Analiza conditiilor substantiale ale executarii silite nu poate fi desprinsa de dreptul asupra creantei garantate. Evident, avand in vedere caracterul accesoriu al dreptului de ipoteca, debitorul va putea invoca pe calea contestatiei la executare, in conditiile art. 713 alin. (2) din Codul de procedura civila, aparari care sa vizeze valabilitatea actului din care izvoraste dreptul de creanta garantat, deoarece notiunea de “drept cuprins in titlul executoriu” trebuie inteleasa in logica interna a dispozitiilor privind executarea silita ca referindu-se si la dreptul de creanta garantat cu ipoteca. De asemenea, cel urmarit se poate apara invocand stingerea obligatiei principale garantate, cu atat mai mult cu cat aceasta reprezinta si un caz de stingere a ipotecii, conform art. 2.428 alin. (2) lit. a) din Codul civil.

110. In ceea ce priveste conditiile legale specifice pentru a putea trece la executarea silita a contractului de ipoteca, textul art. 2.431 din Codul civil indica doua conditii formale: acesta sa fi fost “valabil incheiat”, respectiv calificarea ca titlu executoriu sa fie facuta “in conditiile legii”.

111. Cat priveste prima conditie, un contract de ipoteca este valabil incheiat in masura in care respecta atat conditiile de fond, cat si pe cele de forma stabilite pentru valabilitatea acestuia. Cerinta este oarecum subinteleasa pentru orice titlu executoriu de natura contractuala: doar un contract valabil incheiat produce efecte [art. 1.270 alin. (1) din Codul civil], iar posibilitatea punerii in executare tine de efectele contractului [art. 1.516 alin. (2) pct. 1 din Codul civil].

112. Conditiile de fond pentru valabilitatea contractului cuprind conditiile generale aplicabile oricarui contract [art. 1.179 alin. (1) din Codul civil], precum si conditiile specifice mentionate de lege pentru acest contract special (art. 2.372 din Codul civil).

113. Conditiile de forma impuse de lege pentru valabilitatea contractului de ipoteca difera in functie de tipologia ipotecii: poate fi vorba despre forma autentica notariala sau forma scrisa ad validitatem. In legatura cu conditiile de forma trebuie precizat ca orice titlu executoriu necesita existenta unui inscris (“titlul”). Dupa cum se poate observa, toate ipostazele in care se poate prezenta un contract de ipoteca implica forma scrisa (ad validitatem).

114. A doua conditie formala impusa de art. 2.431 din Codul civil impune ca ipoteca sa fie considerata titlu executoriu doar “in conditiile legii”. Fata de generalitatea principiului legalitatii titlului executoriu, aceasta precizare pare superflua. In orice caz, ea nu implica mai mult decat ceea ce spune. Nu se poate considera din aceasta formulare ca s-ar face o trimitere la o alta norma de completare care sa contina precizari suplimentare. De exemplu, nu poate fi vorba despre o trimitere la noua forma a art. 641 din Codul de procedura civila care ar lega caracterul executoriu de indeplinirea formalitatilor de publicitate. Acestea din urma au un alt rol: realizarea opozabilitatii fata de terti. Or, forta executorie deriva din forta obligatorie a contractului, iar nu din opozabilitatea acestuia. In contextul actiunii ipotecare, opozabilitatea ipotecii poate influenta executorialitatea sa doar in ipotezele in care bunul ipotecat nu se (mai) afla la constituitorul originar. In plus, o norma speciala (art. 2.431 din Codul civil) nu poate sa faca o referire expresa la o norma generala (art. 641 din Codul de procedura civila), de vreme ce norma speciala deroga de la cea generala, iar nu invers.

115. In schimb, referirea la conditiile legii ramane valabila in ceea ce priveste procedura de urmat in cazul punerii in executare. Astfel, pentru inceperea executarii unui contract de ipoteca (prin intermediul procedurii de drept comun) va fi necesara incuviintarea de catre instanta de executare (art. 666 din Codul de procedura civila).

116. In consecinta, cerintele formale din art. 2.431 din Codul civil nu adauga veritabile limitari caracterului de titlu executoriu al contractului de ipoteca, ci doar asigura respectarea principiului legalitatii executarii silite.

117. Astfel, acest articol are in vedere doua tipuri de conditii: una formala – existenta unui titlu executoriu, care se refera la chiar contractul de ipoteca si trei de fond, care se refera la calitatile creantei.

118. Or, existenta creantei este mereu mentionata in contractul de ipoteca si poate fi determinata in baza criteriilor din acest contract, conform art. 2.372 din Codul civil; ceea ce nu este mereu mentionat este suma, dar acest aspect tine de lichiditate, conform art. 663 alin. (3) din Codul de procedura civila, care poate fi completata si cu alte izvoare (teza a II-a).

119. Concluzionand, se apreciaza ca datele din contractul de ipoteca (titlu executoriu) sunt suficiente pentru a evalua (si) criteriile de fond din articolul 2.430 din Codul civil. In acest sens s-a considerat, in doctrina recenta, ca articolul 2.431 din Codul civil preia si extinde dispozitiile art. 2.430 din Codul civil in ceea ce priveste notiunea de titlu executoriu aplicabila si contractelor de ipoteca valabil incheiate.

120. Pentru a putea fi pus in executare, contractul de ipoteca necesita nu numai indeplinirea unor conditii formale, ci si a unor conditii substantiale. Aceste conditii substantiale au in vedere natura creantei, prin prisma caracterului accesoriu al ipotecii.

121. Astfel, din punctul de vedere al naturii creantei ipotecare, aceasta trebuie sa fie certa, lichida si exigibila (art. 2.430 din Codul civil). Verificarea indeplinirii acestor cerinte trebuie raportata la specificul actiunii ipotecare, care este o actiune reala, in sensul ca indeplinirea acestor cerinte este legata de contractul de ipoteca, al carui obiect este constituirea/transferul unui drept real. Prin urmare, caracterele creantei principale trebuie privite prin “lupa” contractului de ipoteca.

122. In concluzie, cata vreme in continutul contractului de ipoteca, valabil incheiat, se gasesc, in mod concret sau prin referire, toate elementele esentiale pentru a permite pornirea executarii silite, acesta este apt de a fi pus in executare in toate cazurile, indiferent daca obligatia garantata deriva dintr-un titlu executoriu sau nu.

123. Analizand ratiunile pentru care ar fi necesara dublarea caracterului executoriu al contractului de ipoteca, din perspectiva proportionalitatii acestei masuri, astfel cum rezulta aceasta din jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului in materia garantarii dreptului la un proces echitabil reglementat de art. 6 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului, instanta investita cu dezlegarea prezentei chestiuni prealabile retine urmatoarele:

124. Preluand jurisprudenta Curtii Europene, noul Cod de procedura civila stabileste, in art. 6 alin. (2), ca dispozitiile alin. (1) al aceluiasi articol privitoare la dreptul la un proces echitabil, in termen optim si previzibil, se aplica in mod corespunzator si executarii silite; in acelasi sens, jurisprudenta Curtii in materia executarii silite este constanta in a stabili ca executarea unei hotarari judecatoresti trebuie privita ca parte integranta a procesului echitabil, garantat de art. 6 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului. In acest context, obligatia pozitiva a statului este de a asigura executarea in mod prompt si efectiv a hotararilor judecatoresti si a altor titluri executorii recunoscute de lege.

125. Curtea Europeana a Drepturilor Omului aminteste ca dreptul la executarea unei hotarari judecatoresti este unul dintre aspectele dreptului de acces la justitie (a se vedea Cauza Hornsby impotriva Greciei, Hotararea din 19 martie 1997, paragraful 40). In acelasi sens, Curtea considera ca dreptul de acces la justitie nu este absolut (cauzele Golder impotriva Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, Hotararea din 21 februarie 1975, paragraful 36; Waite si Kennedy impotriva Germaniei [MC]), acesta reclamand prin chiar natura sa o reglementare din partea statului. Statele contractante se bucura in aceasta materie de o oarecare marja de apreciere. Totusi, este de competenta Curtii sa statueze in ultima instanta asupra respectarii cerintelor Conventiei; astfel, va trebui sa se convinga de faptul ca limitele impuse nu restrang accesul oferit individului intr-o asemenea maniera incat sa aduca atingere insesi substantei dreptului. O asemenea limitare nu este conforma cu art. 6 paragraful 1 din Conventie decat in masura in care vizeaza un scop legitim si exista un raport rezonabil de proportionalitate intre mijloacele utilizate si scopul urmarit. Daca limitarea este compatibila cu aceste principii, art. 6 paragraful 1 nu este incalcat (Cauza Printul Hans Adam II al Liechtensteinului impotriva Germaniei [MC], hotararea din 12 iulie 2001, paragraful 44; Cauza Sabin Popescu contra Romaniei, hotararea din 2 martie 2004, paragraful 66).

126. Pe taramul proportionalitatii masurii nu ar fi rezonabil sa i se pretinda creditorului aflat in posesia unui titlu executoriu, in cauza un contract de ipoteca, sa isi constituie un alt titlu executoriu pentru realizarea unei creante certe, lichide si exigibile. In acest sens, regula este ca daca reclamantul (in prezentul litigiu, creditorul) dispune de mai multe cai de recurs potential efective, in sensul autonom consacrat de Conventie pentru notiunea de recurs efectiv, acesta are obligatia de a o utiliza doar pe aceea considerata cea mai adecvata satisfacerii creantei sale.

127. Mai mult, pe terenul executarii silite, chiar si intre particulari, deci in raportul pe orizontala, se apreciaza ca subzista regula impusa de instanta de contencios european a drepturilor omului ca statul sa se doteze cu un arsenal suficient, inclusiv la nivel legislativ, pentru a face posibila executarea intr-un termen rezonabil a unei hotarari judecatoresti sau a altui inscris caruia legea ii atribuie caracterul de titlu executoriu. In acelasi sens, reglementarea in favoarea creditorului a unor garantii reale sau personale este asigurata pentru ca titularul creantei sa aiba la dispozitie anumite facilitati pentru satisfacerea dreptului sau.

128. In consecinta, nu s-ar putea explica altfel care ar putea fi ratiunile legiuitorului pentru adoptarea dispozitiilor art. 2.431 din Codul de procedura civila, daca, prin respingerea unei cereri de executare silita a unui contract de ipoteca valabil incheiat, in absenta unui alt titlu executoriu care sa constate o creanta certa, lichida si exigibila, aceasta dispozitie, instituita in favoarea creditorului ar ramane fara substanta. In acest context se apreciaza ca se aplica pe deplin principiul interpretarii unui text legal in sensul in care acesta poate produce efecte juridice, nu in acela in care ar ramane fara efect legal (actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat).

129. Pentru argumentele expuse se opineaza ca art. 2.431 din Codul civil instituie in mod independent caracterul de titlu executoriu contractului de ipoteca, iar acest caracter nu este conditionat de faptul ca si creanta garantata prin contractul de ipoteca sa rezulte dintr-un inscris care sa constituie, potrivit dispozitiilor legale, titlu executoriu, ceea ce este necesar a fi verificat fiind caracterul cert, lichid si exigibil al acestei creante.

Pentru aceste considerente, in temeiul art. 521 cu referire la art. 519 din Codul de procedura civila,

INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

In numele legii

DECIDE:

Admite sesizarea formulata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a IV-a civila in Dosarul nr. 22.006/303/2016 privind pronuntarea unei hotarari prealabile si, in consecinta, stabileste ca:

In interpretarea dispozitiilor art. 2.431 din Codul civil raportat la art. 632 din Codul de procedura civila este posibila executarea silita a unei creante garantate printr-un contract de ipoteca valabil incheiat, ce constituie titlu executoriu, chiar daca dreptul de creanta insusi nu este constatat printr-un inscris care sa constituie, potrivit dispozitiilor legale, titlu executoriu.

Obligatorie, potrivit dispozitiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedura civila.

Pronuntata in sedinta publica, astazi, 18 septembrie 2017.

-****-

VICEPRESEDINTELE INALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE

GABRIELA ELENA BOGASIU

Magistrat-asistent,

Ileana Peligrad

Publicat in Monitorul Oficial cu numarul 928 din data de 24 noiembrie 2017

 

 


Follow Me

facebook linkedin twitter

Comments closed