Executare silita. Nu este admisibila formularea mai multor cereri de fixare a sumei definitive datorate de debitor cu titlu de penalitati.
DECIZIE nr. 16 din 6 martie 2017 referitoare la pronuntarea unei hotarari prealabile cu privire la „interpretarea dispozitiilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedura civila, respectiv daca este admisibila formularea mai multor cereri de fixare a sumei definitive in conditiile in care obligatia stabilita prin titlul executoriu nu este adusa la indeplinire”
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT
Dosar nr. 3.778/1/2016
Iulia Cristina Tarcea – presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, presedintele completului
Lavinia Curelea – presedintele delegat al Sectiei I civile
Eugenia Voicheci – presedintele Sectiei a II-a civile
Mihaela Tabarca – judecatoria Sectia I civila
Viorica Cosma – judecator la Sectia I civila
Alina Iuliana Tuca – judecator la Sectia I civila
Mihaela Paraschiv – judecator la Sectia I civila
Romanita Ecaterina Vrinceanu – judecator la Sectia I civila
Rodica Dorin – judecator la Sectia a II-a civila
Ileana Izabela Dolache – judecator la Sectia a II-a civila
Constantin Branzan – judecator la Sectia a II-a civila
Virginia Florentina Dumineca – judecator la Sectia a II-a civila
Mirela Politeanu – judecator la Sectia a II-a civila
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent sa judece sesizarea ce formeaza obiectul Dosarului nr. 3.778/1/2016 este legal constituit conform dispozitiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedura civila si ale art. 275 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.
Sedinta este prezidata de doamna judecator Iulia Cristina Tarcea, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
La sedinta de judecata participa doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnata in conformitate cu dispozitiile art. 276 din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.
Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat in examinare sesizarea formulata de Tribunalul Cluj – Sectia civila in Dosarul nr. 16.573/211/2015 in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile cu privire la „interpretarea dispozitiilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedura civila, respectiv daca este admisibila formularea mai multor cereri de fixare a sumei definitive in conditiile in care obligatia stabilita prin titlul executoriu nu este adusa la indeplinire”.
Dupa prezentarea referatului cauzei de catre magistratul-asistent, constatand ca nu sunt chestiuni prealabile de discutat sau exceptii de invocat, presedintele completului, doamna judecator Iulia Cristina Tarcea, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, a declarat dezbaterile inchise, iar completul de judecata a ramas in pronuntare asupra sesizarii privind pronuntarea unei hotarari prealabile.
INALTA CURTE,
deliberand asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizata, a constatat urmatoarele:
I. Titularul si obiectul sesizarii
1. Prin Incheierea civila nr. 1.104/2016 din 6 octombrie 2016, pronuntata in Dosarul nr. 16.573/211/2015, Tribunalul Cluj – Sectia civila a dispus sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in baza art. 519 din Codul de procedura civila, in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile cu privire la chestiunea de drept care decurge din interpretarea dispozitiilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedura civila, respectiv daca este admisibila formularea mai multor cereri de fixare a sumei definitive in conditiile in care obligatia stabilita prin titlul executoriu nu este dusa la indeplinire.
2. Cererea de pronuntare a hotararii prealabile a fost inregistrata pe rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie la data de 17 noiembrie 2016 cu nr. 3.778/1/2016.
II. Temeiul juridic al sesizarii
3. Art. 519 din Codul de procedura civila stipuleaza urmatoarele:
„Daca, in cursul judecatii, un complet de judecata al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, al curtii de apel sau al tribunalului, investit cu solutionarea cauzei in ultima instanta, constatand ca o chestiune de drept, de a carei lamurire depinde solutionarea pe fond a cauzei respective, este noua si, asupra acesteia, Inalta Curte de Casatie si Justitie nu a statuat si nici nu face obiectul unui recurs in interesul legii in curs de solutionare, va putea solicita Inaltei Curti de Casatie si Justitie sa pronunte o hotarare prin care sa dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizata.”
III. Normele de drept intern care formeaza obiectul sesizarii Inaltei Curti de Casatie si Justitie cu privire la pronuntarea unei hotarari prealabile
4. Art. 906 alin. (4) din Codul de procedura civila
(4) Daca in termen de 3 luni de la data comunicarii incheierii de aplicare a penalitatii debitorul nu executa obligatia prevazuta in titlul executoriu, instanta de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitiva ce i se datoreaza cu acest titlu, prin incheiere definitiva, data cu citarea partilor.
IV. Expunerea succinta a procesului
5. Prin cererea de chemare in judecata, inregistrata la data de 23 septembrie 2015, reclamantii A, B, C, D, E, F, G si H au solicitat, in contradictoriu cu parata Comisia locala de aplicarea Legii nr. 18/1991 Cluj-Napoca, stabilirea, prin incheiere definitiva, a sumei datorate de catre parata, cu titlu de penalitate civila, pentru neindeplinirea obligatiei prevazute in titlul executoriu reprezentat de Sentinta civila nr. 4.950 din 25 martie 2011, pronuntata de Judecatoria Cluj-Napoca, incepand cu data de 26 septembrie 2014 si pana la pronuntarea hotararii.
6. In motivare, reclamantii au aratat ca, prin Sentinta civila nr. 9.597/2014 din 25 septembrie 2014, pronuntata in Dosarul nr. 29.334/211/2013 de Judecatoria Cluj-Napoca, s-a fixat suma datorata de catre parata Comisia locala de aplicare a Legii nr. 18/1991 Cluj-Napoca in favoarea reclamantilor cu titlu de penalitati aferente neindeplinirii obligatiei prevazute in titlul executoriu – Sentinta civila nr. 4.950 din 25 martie 2011, pronuntata de catre Judecatoria Cluj-Napoca in Dosarul civil nr. 11.396/211/2010, ramasa irevocabila prin respingerea recursului, conform Deciziei civile nr. 1.189/R/2011 a Tribunalului Cluj – pentru perioada 17 septembrie 2013-25 septembrie 2014, la suma de 187.000 lei.
7. Debitoarea nu si-a executat, pana la data formularii cererii, obligatia de „a face” impusa prin Sentinta civila nr. 4.950 din 25 martie 2011, fapt pentru care solicita calcularea in continuare a penalitatilor de intarziere in cuantum de 500 lei/zi incepand cu data de 26 septembrie 2014 si pana la data pronuntarii hotararii judecatoresti in cauza, refuzul administratiei de a se conforma unei hotarari judecatoresti incalcand art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventia europeana a drepturilor omului.
8. Judecatoria Cluj-Napoca, prin Sentinta civila nr. 4.186/2016 din 28.04.2016, pronuntata in Dosarul nr. 16.573/211/2015, a respins, ca neintemeiata, exceptia autoritatii de lucru judecat formulata de catre parata, a admis exceptia inadmisibilitatii invocata de catre parata si a respins, ca inadmisibila, cererea de chemare in judecata.
9. Cu privire la exceptia inadmisibilitatii, instanta a retinut ca, prin Sentinta civila nr. 4.950 din 25 martie 2011, pronuntata de catre Judecatoria Cluj-Napoca in Dosarul civil nr. 11.396/211/2010, ramasa irevocabila prin respingerea recursului, conform Deciziei civile nr. 1.189/R/2011 a Tribunalului Cluj, parata-debitoare – Comisia locala de aplicare a Legii nr. 18/1991 Cluj-Napoca a fost obligata sa procedeze la punerea in posesie a numitului I (antecesorul reclamantilor) cu suprafata de 2.100 mp, pe un amplasament ce se va stabili de catre parata-debitoare.
10. Parata nu a executat obligatia prevazuta in titlul executoriu, astfel incat reclamantii au depus o cerere de executare silita privind obligarea debitoarei de a proceda la punerea in posesie, precum si la achitarea cheltuielilor de judecata, fiind format Dosarul executional nr. 501/2013 al Biroului Executorului Judecatoresc Stolneanu Romeo Marius.
11. Prin Incheierea civila nr. 1.316/2014 din 12 februarie 2014, pronuntata in Dosarul nr. 29.334/211/2013 de catre Judecatoria Cluj-Napoca, a fost obligata debitoarea Comisia locala de aplicare a Legii nr. 18/1991 Cluj-Napoca la plata sumei de 500 lei/zi cu titlu de penalitate in favoarea reclamantilor creditori pentru fiecare zi de intarziere incepand cu data de 17.09.2013 si pana la executarea obligatiei prevazute in sarcina debitoarei din Titlul executoriu nr. 4.950 din 25 martie 2011.
12. Desi incheierea civila nr. 1.316/2014 din 12 februarie 2014, pronuntata in Dosarul nr. 29.334/211/2013 de catre Judecatoria Cluj-Napoca, a fost comunicata debitoarei Comisia locala de aplicare a Legii nr. 18/1991 Cluj-Napoca la data de 24 februarie 2014, pana la data formularii cererii, parata nu a dovedit Ca si-ar fi indeplinit obligatiile.
13. In drept, instanta a retinut ca, potrivit art. 906 alin. (4) din Codul de procedura civila, „daca in termen de 3 luni de la data comunicarii incheierii de aplicare a penalitatii debitorul nu executa obligatia prevazuta in titlul executoriu, instanta de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitiva ce i se datoreaza cu acest titlu, prin incheiere definitiva, data cu citarea partilor”.
14. Instanta a mai retinut ca reclamantii au uzat de posibilitatea conferita de lege pentru definitivarea contravalorii obligatiei de a face impuse paratei-debitoare prin titlul executoriu. Astfel, prin Sentinta civila nr. 9.597/2014 din 25 septembrie 2014, pronuntata in Dosarul nr. 29.334/211/2013 de Judecatoria Cluj-Napoca, instanta a fixat suma datorata de catre parata cu titlu de penalitati aferente neindeplinirii obligatiei prevazute in titlul executoriu pentru perioada 17 septembrie 2013-25 septembrie 2014 la suma de 187.000 lei.
15. Odata ce instanta care a stabilit penalitati pe zi de intarziere in conformitate cu prevederile art. 906 alin. (2) din Codul de procedura civila pronunta o incheiere privind suma definitiva cuvenita creditorului dupa trecerea unui termen de trei luni in baza art. 906 alin. (4) din Codul de procedura civila, creditorul nu mai are deschisa posibilitatea de a obtine majorarea sumei definitive astfel stabilite prin solicitarea, in continuare, a penalitatilor pe zi de intarziere. Aceasta solutie este valabila chiar daca art. 906 alin. (2) din Codul de procedura civila prevede ca penalitatile pe zi de intarziere curg pana la executarea obligatiei prevazute in titlul executoriu, avand in vedere faptul ca reglementarea cuprinsa in alin. (4) al aceluiasi articol contine o limita temporala implicita pana la care se calculeaza penalitatile, respectiv momentul stabilirii sumei definitive datorate creditorului.
16. In sustinerea acestui punct de vedere sunt si prevederile art. 906 alin. (7) din Codul de procedura civila, potrivit carora acordarea de penalitati in conditiile art. 906 alin. (1)-(4) din Codul de procedura civila nu exclude obligarea debitorului la plata de despagubiri in conditiile art. 892 din Codul de procedura civila sau ale dreptului comun.
17. Art. 892 din Codul de procedura civila prevede la alin. (1) ca, daca in titlul executoriu nu s-a stabilit ce suma urmeaza a fi platita ca echivalent al valorii bunului in cazul imposibilitatii predarii acestuia sau, dupa caz, echivalentul despagubirilor datorate in cazul neexecutarii obligatiei de a face ce implica faptul personal al debitorului, instanta de executare, la cererea creditorului, va stabili aceasta suma prin hotarare data cu citarea partilor, in termen scurt. In toate cazurile, la cererea creditorului, instanta va avea in vedere si prejudiciile ocazionate prin neexecutarea de bunavoie a obligatiei, inainte ca aceasta sa devina imposibil de executat.
18. Din coroborarea celor doua texte de lege rezulta ca, daca debitorul nu isi indeplineste o obligatie de a face ce implica un fapt personal, creditorul are la dispozitie posibilitatea constrangerii acestuia prin obligarea la plata unor penalitati de intarziere pe zi de intarziere. Daca in termen de trei luni debitorul nu isi indeplineste obligatia, atunci instanta va stabili suma finala datorata cu acest titlu. Daca nici in aceasta situatie debitorul nu isi indeplineste obligatia de a face, ce implica faptul personal al debitorului, atunci instanta de executare poate stabili o suma ce urmeaza a fi platita ca echivalent al despagubirilor datorate in cazul neexecutarii obligatiei de a face.
19. Se observa ca art. 892 alin. (1) din Codul de procedura civila are in vedere doua ipoteze: imposibilitatea de predare a unui bun sau neexecutarea obligatiei de a face ce implica un fapt personal al debitorului. Asadar, intre cele doua situatii s-a pus semnul egalitatii, tocmai in considerarea faptului ca, daca debitorul obligatiei de a face nu si-a indeplinit obligatia in mod nejustificat, nici dupa aplicarea penalitatilor de intarziere, se prezuma ca nici in viitor nu isi va indeplini obligatia. Or, in astfel de situatii, in care presiunea exercitata asupra debitorului prin obligarea la plata de penalitati nu este eficienta, trebuie sa i se recunoasca debitorului dreptul de a beneficia de despagubiri in cazul neexecutarii obligatiei de a face, prin raportare la valoarea obligatiei de a face neexecutata, care uneori poate sa fie mult superioara penalitatilor de intarziere.
20. Din aceste considerente, instanta de fond a admis exceptia inadmisibilitatii invocata de catre parata si a respins actiunea, ca inadmisibila.
21. Reclamantii au declarat apel impotriva sentintei, solicitand schimbarea in parte a sentintei atacate, in sensul admiterii cererii formulate in contradictoriu cu debitoarea Comisia locala de aplicare a Legii nr. 18/1991 Cluj-Napoca, si mentinerea sentintei cu privire la respingerea exceptiei autoritatii de lucru judecat.
V. Motivele retinute de titularul sesizarii care sustin admisibilitatea procedurii
22. Instanta de trimitere a apreciat ca sunt indeplinite conditiile de admisibilitate a sesizarii, prevazute de art. 519 din Codul de procedura civila, intrucat exista o cauza in curs de judecata, completul de judecata care sesizeaza instanta suprema judeca in ultima instanta, cauza se afla in competenta materiala a tribunalului, potrivit art. 95 alin. (2) din Codul de procedura civila, chestiunea adusa in discutie este noua, caci stabilirea penalitatilor in favoarea creditorului a fost reglementata numai prin Codul de procedura civila, nu s-a creat o jurisprudenta pe chestiunea de drept adusa in discutie in apel, chestiunea nu face obiectul unui recurs in interesul legii in curs de solutionare, iar de dezlegarea data depinde solutionarea pe fond a cauzei, mai exact daca se ajunge sau nu la solutionarea pe fond a cauzei.
23. Constatand admisibilitatea sesizarii, in temeiul art. 519 si art. 520 alin. (1) si (2) din Codul de procedura civila, s-a dispus sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie in vederea pronuntarii unei hotarari prin care sa dea rezolvare de principiu chestiunii de drept de la art. 906 alin. (4) din Codul de procedura civila, respectiv daca este admisibila formularea mai multor cereri de fixare a sumei definitive in conditiile in care obligatia stabilita prin titlul executoriu nu este dusa la indeplinire.
VI. Punctul de vedere al completului de judecata
24. Opinia instantei de trimitere cu privire la chestiunea de drept ce face obiectul sesizarii este in sensul ca folosirea sintagmei „va fixa suma definitiva” din cuprinsul art. 906 alin. (4) din Codul de procedura civila nu se interpreteaza in sensul ca, stabilindu-se odata despagubirile definitive solicitate de catre creditor pentru un interval de timp scurs pana la formularea cererii, nu se pot formula alte cereri intemeiate pe dispozitiile art. 906 alin. (4) din Codul de procedura civila pentru perioade ulterioare pronuntarii celei dintai incheieri, in cazul in care nu s-a realizat executarea obligatiei prevazute in titlul executoriu.
VII. Punctele de vedere ale partilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
25. In cuprinsul cererii de apel, reclamantii au solicitat Tribunalului Cluj ca, in temeiul dispozitiilor art. 519 si urmatoarele din Codul de procedura civila, sa solicite Inaltei Curti de Casatie si Justitie pronuntarea unei hotarari prin care sa dea rezolvare de principiu chestiunii de drept de la art. 906 alin. (4) din Codul de procedura civila, respectiv sa se pronunte daca este admisibila formularea mai multor cereri de calculare a penalitatilor civile in conditiile in care in titlul executoriu este prevazut ca penalitatea civila curge pana la momentul punerii in executare a acestuia, conform incheierii civile nr. 1.316/2014 din 12 februarie 2014, pronuntata in Dosarul nr. 29.334/211/2013 al Judecatoriei Cluj-Napoca.
26. In acest sens s-a considerat ca sunt intrunite conditiile pentru sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie, deoarece cauza se afla pe rolul tribunalului in calea de atac a apelului, exista o chestiune de drept de a carei lamurire depinde solutia pe fondul cauzei si Inalta Curte de Casatie si Justitie nu a statuat printr-o hotarare prealabila sau printr-un recurs in interesul legii si nici nu face obiectul vreunui recurs in interesul legii problema semnalata, solicitand, in temeiul art. 520 alin. (2) din Codul de procedura civila, suspendarea cauzei pana la pronuntarea hotararii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept.
VIII. Jurisprudenta instantelor nationale in materie
27. Ministerul Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin Adresa nr. 2.287/C/4.303/III-5/2016, a comunicat ca la nivelul Sectiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu s-a verificat si nu se verifica practica judiciara in problema de drept care formeaza obiectul sesizarii Tribunalului Cluj.
28. Ca urmare a analizarii adreselor si hotararilor judecatoresti inaintate de curtile de apel s-au identificat doua orientari jurisprudentiale in solutionarea chestiunii de drept in discutie, dupa cum urmeaza:
29. Intr-o prima opinie s-a apreciat ca este admisibila formularea mai multor cereri de fixare a sumei definitive, in temeiul art. 906 alin. (4) din Codul de procedura civila, in acest sens fiind punctele de vedere exprimate de Curtea de Apel Galati, Judecatoria Constanta, Judecatoria Mangalia, Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a III-a civila, Tribunalul Bucuresti, judecatoriile sectoarelor 1, 2, 3, 4, 5 si 6 Bucuresti, Tribunalul Calarasi, Tribunalul Ialomita, Tribunalul Ilfov, Judecatoria Turnu Magurele, Judecatoria Husi, Tribunalul Mehedinti, Judecatoria Brasov, Curtea de Apel Ploiesti, Judecatoria Gherla si Judecatoria Zalau.
30. Instantele care au sustinut acest punct de vedere au invederat ca, in situatia in care creditorul, dupa solutionarea unei prime cereri de fixare a sumei definitive, nu ar mai putea formula o noua cerere in conditiile in care debitorul nu isi executa obligatia stabilita prin titlul executoriu, acesta (creditorul) nu ar mai avea la indemana nicio modalitate de constrangere a debitorului la realizarea obligatiei sale, atat timp cat debitorul ar sti ca suma stabilita prin prima cerere nu va putea fi majorata.
31. Intr-o a doua opinie s-a considerat ca nu este admisibila formularea mai multor cereri de fixare a sumei definitive in conditiile in care obligatia stabilita prin titlu executoriu nu este dusa la indeplinire, in acest sens fiind punctele de vedere exprimate de Tribunalul Galati – Sectia a II-a civila, Judecatoria Galati, Judecatoria Liesti, Curtea de Apel Timisoara, Judecatoria Tulcea, Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a IV-a civila, Judecatoria Lehliu-Gara, Tribunalul Giurgiu, Judecatoria Giurgiu, Judecatoria Bolintin-Vale, Tribunalul Teleorman, Judecatoria Rosiori de Vede, Judecatoria Videle, Curtea da Apel Pitesti, Judecatoria Motru, Tribunalul Gorj, Tribunalul Olt, Curtea de Apel Brasov, Judecatoria Rupea, Judecatoria Sfantu Gheorghe, Judecatoria Fagaras (intr-o opinie majoritara), Judecatoria Targu Secuiesc, Judecatoria Intorsura Buzaului, Judecatoria Bistrita, Judecatoria Nasaud, Judecatoria Turda, Tribunalul Maramures si Curtea de Apel Suceava.
32. In sustinerea acestui punct de vedere s-a avut in vedere faptul ca procedura reglementata de art. 906 alin. (4) din Codul de procedura civila este una contencioasa (intrucat fixarea sumei definitive se dispune la cererea creditorului, prin incheiere definitiva data cu citarea partilor), astfel incat sunt aplicabile dispozitiile art. 431 din Codul de procedura civila, potrivit carora debitorul nu poate fi chemat in judecata de doua ori in aceeasi calitate, in temeiul aceleiasi cauze si pentru acelasi obiect, acesta putand opune creditorului lucrul judecat al litigiului anterior.
33. Totodata, s-a considerat ca nu pot fi admisibile cereri multiple de fixare a sumei definitive in conditiile in care obligatia stabilita prin titlul executoriu nu este dusa la indeplinire, datorita argumentului de text folosit de legiuitor, respectiv „suma definitiva”, precum si faptului ca astfel s-ar permite creditorului sa sesizeze ad infinitum instanta de judecata in urma somarii de mai multe ori a debitorului, remarcandu-se o disproportie vadita intre scopul urmarit al dispozitiei legale si efectele asupra patrimoniului debitorului. De altfel, acelasi scop poate fi realizat si pe calea unei eventuale actiuni in raspundere civila delictuala formulate de creditor care poate proba un eventual prejudiciu ocazionat de neexecutarea creantei.
IX Jurisprudenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie si a Curtii Constitutionale
34. Prin Decizia nr. XX din 12 decembrie 2005, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in Dosarul nr. 16/2005, s-a admis recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si s-a stabilit ca actiunea privind obligarea la daune cominatorii este admisibila si in conditiile reglementarii obligarii debitorului la plata amenzii civile conform art. 5803 din Codul de procedura civila de la 1865, iar hotararea prin care s-au acordat daune cominatorii este susceptibila de executare silita, la cererea creditorului, in limita daunelor-interese dovedite.
35. Curtea Constitutionala, prin Decizia nr. 5 din 17 ianuarie 2017, pronuntata in Dosarul nr. 310D/2016, a respins exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 906 alin. (1) si (4) din Codul de procedura civila.
X. Raportul asupra chestiunii de drept
36. Prin raportul intocmit in cauza, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedura civila, s-a aratat ca sunt indeplinite cumulativ conditiile de admisibilitate pentru pronuntarea unei hotarari prealabile de dezlegare a unor chestiuni de drept, iar, pe fondul cauzei, s-a apreciat ca, in interpretarea si aplicarea art. 906 alin. (4) din Codul de procedura civila, nu este admisibila formularea mai multor cereri de fixare a sumei definitive datorate de debitor cu titlu de penalitati.
XI. Inalta Curte de Casatie si Justitie
37. Prealabil analizei in fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept are a analiza daca sunt indeplinite cumulativ conditiile de admisibilitate in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile fata de prevederile art. 519 din Codul de procedura civila.
38. Potrivit dispozitiilor precizate, „daca, in cursul judecatii, un complet de judecata al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, al curtii de apel sau al tribunalului, investit cu solutionarea cauzei in ultima instanta, constatand ca o chestiune de drept, de a carei lamurire depinde solutionarea pe fond a cauzei respective, este noua si asupra acesteia Inalta Curte de Casatie si Justitie nu a statuat si nici nu face obiectul unui recurs in interesul legii in curs de solutionare, va putea solicita Inaltei Curti de Casatie si Justitie sa pronunte o hotarare prin care sa dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizata”.
39. Din cuprinsul prevederilor legale enuntate se desprind conditiile de admisibilitate pentru declansarea procedurii de sesizare in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile, conditii care trebuie sa fie intrunite in mod cumulativ; in doctrina, ele au fost identificate dupa cum urmeaza:
1. existenta unei cauze aflate in curs de judecata;
2. instanta care sesizeaza Inalta Curte de Casatie si Justitie sa judece cauza in ultima instanta;
3. cauza care face obiectul judecatii sa se afle in competenta legala a unui complet de judecata al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, al curtii de apel sau al tribunalului investit sa solutioneze cauza;
4. solutionarea pe fond a cauzei in curs de judecata sa depinda de chestiunea de drept a carei lamurire se cere;
5. chestiunea de drept a carei lamurire se cere sa fie noua;
6. chestiunea de drept sa nu fi facut obiectul statuarii Inaltei Curti de Casatie si Justitie si nici obiectul unui recurs in interesul legii in curs de solutionare.
40. Procedand la analiza asupra admisibilitatii sesizarii, se constata ca primele trei conditii sunt indeplinite intrucat Tribunalul Cluj este legal investit cu solutionarea unei cereri de apel, iar cauza care face obiectul judecatii se afla in competenta legala a unui complet de judecata al tribunalului investit sa solutioneze cauza in ultima instanta.
41. De asemenea, este indeplinita si cerinta noutatii chestiunii de drept supuse interpretarii, care, potrivit art. 519 din Codul de procedura civila, reprezinta o conditie distincta de admisibilitate. Astfel, in doctrina, s-a exprimat opinia potrivit careia sesizarea instantei supreme ar fi justificata sub aspectul indeplinirii elementului de noutate atunci cand problema de drept nu a mai fost analizata – in interpretarea unui act normativ mai vechi – ori decurge dintr-un act normativ intrat in vigoare recent sau relativ recent prin raportare la momentul sesizarii. Caracterul de noutate se pierde pe masura ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instantelor, in urma unei interpretari adecvate, concretizata intr-o practica judiciara consacrata.
42. Examenul jurisprudential efectuat a relevat ca nu s-a cristalizat o jurisprudenta in legatura cu chestiunea de drept a carei lamurire se solicita, situatie care justifica interesul in formularea unei cereri pentru pronuntarea unei hotarari prealabile in scopul prevenirii aparitiei unei practici neunitare, iar analiza punctelor de vedere ofera indicii referitoare la posibilitatea aparitiei unei practici neunitare din aceasta perspectiva. Asa fiind, conditia noutatii se verifica, devenind actuala cerinta interpretarii si aplicarii normei de drept respective.
43. Textul art. 519 din Codul de procedura civila mai prevede conditia ca Inalta Curte de Casatie si Justitie sa nu fi statuat asupra problemei de drept ce face obiectul sesizarii pentru pronuntarea unei hotarari prealabile sau ca aceasta problema sa nu faca obiectul unui recurs in interesul legii in curs de solutionare. In legatura cu chestiunea de drept adusa in dezbatere se retine ca Inalta Curte de Casatie si Justitie nu a dezlegat, cu efecte erga omnes, problema care constituie obiect al sesizarii.
44. Prin urmare, se constata ca sunt indeplinite toate conditiile de admisibilitate privind declansarea procedurii hotararii prealabile.
45. Asupra dezlegarii pe fond a chestiunii de drept semnalate, caracterul specific al executarii obligatiilor de atace sau de a nu face, ce au in vedere contributia esentiala a debitorului (spre deosebire de obligatiile de a da, ce presupun predarea unui bun, care, in cazul refuzului executarii voluntare, pot fi duse la indeplinire prin formele executarii silite directe sau indirecte), a determinat necesitatea reglementarii unor mijloace specifice de constrangere a debitorului obligatiilor cu caracter personal, intuituu personae.
46. Principiul executarii in natura reglementat in art. 1.516 alin. (1) din Codul civil, potrivit caruia „creditorul are dreptul la indeplinirea integrala, exacta si la timp a obligatiei”, este aplicabil si obligatiilor de a face sau de a nu face, iar, conform art. 1.527 alin. (1) din Codul civil, „creditorul poate cere intotdeauna ca debitorul sa fie constrans sa execute obligatia in natura, cu exceptia cazului in care o asemenea executare este imposibila”.
47. Refuzul executarii voluntare din partea debitorului unei obligatii de a face sau a nu face nu poate ramane insa nesanctionat, impunandu-se, cu prioritate, executarea silita in natura, iar executarea prin echivalent intervenind numai daca executarea in natura nu mai este posibila nici macar silit sau nu mai este utila creditorului.
48. Prin urmare, executarea in natura a obligatiilor de a face sau a nu face nu depinde exclusiv de vointa debitorului, chiar daca singura modalitate de obtinere a prestatiei intocmai o constituie determinarea acestuia de a o executa el insusi prin mijloace indirecte de constrangere ce au efect asupra patrimoniului debitorului.
49. Regimul executional al obligatiilor cu caracter personal este, prin urmare, mai restrictiv decat in cazul celorlalte obligatii, in conditiile in care nu se poate exercita o constrangere directa asupra persoanei debitorului, ci una indirecta, de natura sa il determine pe acesta sa execute el insusi obligatia.
50. Legea nr. 76/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, cu modificarile ulterioare, a introdus ca o noutate absoluta in legislatie reglementarea unui nou mecanism pentru executarea obligatiilor de a face sau a nu face care nu pot fi aduse la indeplinire prin alte persoane.
51. Astfel, prin art. 905 din Codul de procedura civila (devenit art. 906 dupa republicarea din 10 aprilie 2015) s-a prevazut posibilitatea obligarii debitorului la penalitati de intarziere, ce vor fi incasate de catre creditor, acestea reprezentand un mijloc indirect de constrangere a debitorului de a-si indeplini obligatiile prevazute in titlul executoriu.
52. S-a consacrat astfel, spre deosebire de vechea reglementare, dreptul creditorului de a folosi orice mijloc legal pentru a-l determina pe debitor sa execute el insusi obligatia, in natura.
53. Penalitatile prevazute de Codul de procedura civila sunt asemanatoare cu amenzile cominatorii prin caracterul lor de sanctiune patrimoniala, „pedeapsa civila”1 aplicabila pentru neexecutarea sau executarea cu intarziere a obligatiei de catre debitor.
____
1Daniel Ghita – Discutii privitoare la aplicarea penalitatilor in cazul neexecutarii unor obligatii de a face sau a nu face in lumina art. 906 din Noul cod de procedura civila, in Revista Dreptul nr. 1/2016.
54. Spre deosebire de daunele cominatorii, care au acelasi caracter de pedeapsa privata, penalitatile nu au caracter reparator si nu au nicio legatura cu prejudiciul suferit de creditor.
55. Natura juridica a penalitatilor este aceea de mijloc juridic de constrangere indirecta pentru asigurarea executarii in natura a obligatiilor, acestea putandu-se acorda independent de existenta unui prejudiciu.
56. Penalitatile nu se identifica cu daunele-interese compensatorii sau moratorii, fiind distincte de acestea prin finalitatea lor juridica, de sanctiune de drept procesual civil2 aplicata de instanta de executare debitorului pentru a-l constrange sa execute o obligatie de a face sau a nu face ce implica un fapt personal, menita sa infranga rezistenta debitorului si care consta in obligarea acestuia la plata unei sume de bani in favoarea creditorului, pe zi de intarziere, fie intr-o suma fixa, fie intr-un anumit procent, atunci cand obligatia are un obiect evaluabil in bani, pana la executarea obligatiei prevazute in titlul executoriu.
___
2Evelina Oprina, Ioan Girbulet – Tratat teoretic si practic de executare silita, vol. I; Teoria generala si procedurile executionale-Ed. Universul Juridic 2013.
57. Reglementarea penalitatilor in Codul de procedura civila la materia executarii silite limiteaza sfera aplicarii acestora strict la aceasta faza a procesului civil, ce debuteaza prin incuviintarea executarii silite in baza titlului executoriu ce prevede executarea obligatiei de a face sau de a nu face.
58. Utilizarea penalitatilor prevazute de Codul de procedura civila nu este posibila in planul dreptului substantial, in raporturile dintre creditor si debitor, anterior obtinerii titlului executoriu si inceperii executarii silite.
59. Intentia legiuitorului se deduce din dispozitiile art. 907 din noul Cod de procedura civila, identice cu cele ale art. 5803 alin. 5 din Codul de procedura civila de la 1865, sens in care isi mentine actualitatea argumentarea Deciziei nr. XX din 12 decembrie 2005 pronuntate de Inalta Curte de Casatie si Justitie in recursul in interesul legii inregistrat cu nr. 16/2005.
60. Reglementarea penalitatilor in Codul de procedura civila corelata cu interzicerea daunelor cominatorii reprezinta o schimbare a viziunii legiuitorului fata de reglementarea anterioara, avand ca scop atat realizarea in natura de catre acesta a obligatiei de a face sau a nu face ce implica faptul personal al debitorului, cat si repararea prejudiciului cauzat creditorului prin refuzul executarii de catre debitor a obligatiei care nu poate fi dusa la indeplinire de catre o alta persoana3.
___
3Alin Liviu Andrut – Consideratii privind executarea silita a altor obligatii de a face sau a obligatiilor de a nu face prevazute de art. 903-909 Noul Cod de procedura civila, in Revista Romana de Executare Silita nr. 3/2015 – Ed. Universul Juridic.
61. Argumentele expuse cu privire la natura juridica a penalitatilor reglementate prin art. 906 din Codul de procedura civila sustin posibilitatea cumulului acestora cu daunele-interese, cu caracter reparator, la care se refera art. 1.516 din Codul civil, acestea din urma reprezentand echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutarii obligatiei.
62. Codul de procedura civila prevede, in mod expres, aplicarea unor penalitati in cazul in care debitorul nu executa obligatia de a face sau de a nu face cu caracter personal: „Daca in termen de 10 zile de la comunicarea incheierii de incuviintare a executarii debitorul nu executa obligatia de a face sau de a nu face, care nu poate fi indeplinita prin alta persoana, acesta poate fi constrans la indeplinirea ei, prin aplicarea unor penalitati, de catre instanta de executare” [art. 906 alin. (1) din Codul de procedura civila].
63. In sensul reglementarii mentionate, penalitatea este o sanctiune de drept procesual civil, un mijloc indirect de constrangere a debitorului la indeplinirea obligatiilor prevazute in titlul executoriu. Ea consta in obligarea debitorului la plata unei sume fixe sau procentuale [dupa distinctiile cuprinse in art. 906 alin. (2) si (3) din Codul de procedura civila] in favoarea creditorului, pe zi de intarziere, pana la executarea obligatiei de a face sau de a nu face ce implica un fapt personal, mentionate in titlul executoriu.
64. Numai creditorul poate solicita instantei de executare aplicarea penalitatilor si numai daca, in termen de 10 zile de la comunicarea incheierii de incuviintare a executarii, debitorul nu executa obligatia de a face sau de a nu face care nu poate fi indeplinita prin alta persoana. Instanta se pronunta prin incheiere definitiva, data cu citarea partilor [art. 906 alin. (1) si (2) din Codul de procedura civila].
65. Intrucat penalitatea are un caracter provizoriu, nu este lichida si nici exigibila, incheierea prin care instanta a obligat debitorul la plata de penalitati nu este susceptibila de executare. De aceea, legiuitorul a permis creditorului ca, in termen de trei luni de la data comunicarii incheierii de aplicare a penalitatilor in care debitorul nu isi executa obligatia, sa se adreseze din nou instantei de executare cu o cerere prin care sa solicite forarea sumei finale pe care debitorul trebuie sa o plateasca cu titlu de penalitati. Instanta se va pronunta asupra acestei cereri prin incheiere definitiva, data cu citarea partilor [art. 906 alin. (3) din Codul de procedura civila].
66. Se apreciaza ca este admisibila formularea unei singure cereri in conditiile art. 906 alin. (4) din Codul de procedura civila, prin care creditorul sa solicite instantei de executare pronuntarea unei incheieri de fixare a sumei definitive datorate de debitor cu titlu de penalitati pentru neexecutarea obligatiei de a face sau de a nu face ce nu poate fi indeplinita prin alta persoana, pentru urmatoarele argumente:
67. In primul rand, art. 906 alin. (3) din Codul de procedura civila cuprinde mentiunea expresa a caracterului „definitiv” al acestei sume: „Daca in termen de trei luni de la data comunicarii incheierii de aplicare a penalitatii debitorul nu executa obligatia prevazuta in titlul executoriu, instanta de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitiva ce i se datoreaza cu acest titlu, prin incheiere definitiva, data cu citarea partilor.”
Daca legiuitorul ar fi dorit sa lase deschisa creditorului posibilitatea de a formula, in temeiul art. 906 alin. (4) din Codul de procedura civila, cereri succesive de stabilire a sumei finale datorate de debitor cu titlu de penalitati, nu ar mai fi mentionat in mod expres caracterul definitiv al sumei stabilite de instanta cu acest titlu, dupa scurgerea unui termen de trei luni de la data comunicarii incheierii prin care a dispus aplicarea respectivelor penalitati.
68. In al doilea rand, art. 906 alin. (4) din Codul de procedura civila permite creditorului formularea unei cereri de fixare a sumei fixe datorate de debitor cu titlu de penalitati, in termen de trei luni de la data comunicarii incheierii de aplicare a penalitatii: „Daca in termen de 3 luni de la data comunicarii incheierii de aplicare a penalitatii debitorul nu executa obligatia prevazuta in titlul executoriu, instanta de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitiva ce i se datoreaza cu acest titlu (…).”
Or, in ipoteza in care creditorul s-ar putea adresa instantei de executare cu cereri succesive avand ca obiect stabilirea sumei definitive datorate de debitor cu titlu de penalitati, conditia formularii fiecarei cereri in termen de trei luni de la data comunicarii incheierii de aplicare a penalitatii nu ar mai putea fi, in mod evident, respectata.
69. In al treilea rand, legiuitorul a permis numai inlaturarea sau reducerea penalitatilor, pe calea contestatiei la executare, in conditiile art. 906 alin. (5) din Codul de procedura civila, fara sa prevada si posibilitatea solicitarii succesive a sumei definitive datorate cu acest titlu.
70. Natura juridica a penalitatilor, scopul reglementarii lor, precum si asigurarea realizarii efective a dreptului creditorului inscris in titlul executoriu, in corelare cu art. 1.516 din Codul civil4, art. 1.527 din Codul civil5 si art. 906 alin. (7) din Codul de procedura civila6, conduc spre o astfel de interpretare.
____
4Art. 1.516. – (1) Creditorul are dreptul la indeplinirea integrala, exacta si la timp a obligatiei.
(2) Atunci cand, fara justificare, debitorul nu isi executa obligatia si se afla in intarziere, creditorul poate, la alegerea sa si fara a pierde dreptul la daune-interese, daca i se cuvin:
1.sa ceara sau, dupa caz, sa treaca la executarea silita a obligatiei;
2.sa obtina, daca obligatia este contractuala, rezolutiunea sau rezilierea contractului ori, dupa caz, reducerea propriei obligatii corelative;
3.sa foloseasca, atunci cand este cazul, orice alt mijloc prevazut de lege pentru realizarea dreptului sau.
5Art. 1.527. – (1) Creditorul poate cere intotdeauna ca debitorul sa fie constrans sa execute obligatia in natura, cu exceptia cazului in care o asemenea executare este imposibila.
(2)Dreptul la executare in natura cuprinde, daca este cazul, dreptul la repararea sau inlocuirea bunului, precum si orice alt mijloc pentru a remedia o executare defectuoasa.
6Art. 906. – (7) Acordarea de penalitati in conditiile alin. (1)-(4) nu exclude obligarea debitorului la plata de despagubiri, la cererea creditorului, in conditiile art. 892 sau ale dreptului comun.
71. Penalitatile sunt un mijloc juridic lasat la indemana creditorului, reglementat de legiuitor cu scopul de a obtine constrangerea debitorului la executarea in natura a obligatiei cu caracter personal, fara a reprezenta valoarea prejudiciului suferit de creditor.
72. Obtinerea unor incheieri definitive, periodice, care sa stabileasca suma finala datorata de debitor cu titlu de penalitati s-ar indeparta de la scopul reglementarii penalitatilor si ar diminua efectul de mijloc de constrangere pe care acesta il au: ele si-au atins scopul pentru care au fost reglementate prin stabilirea lor de catre instanta de executare [art. 906 alin. (1) din Codul de procedura civila], iar apoi prin transformarea lor intr-o suma definitiva [art. 906 alin. (4) din Codul de procedura civila] si s-ar putea dovedi ineficiente sub aspectul constrangerii debitorului la executarea obligatiei, in conditiile in care creditorul ar recurge periodic la formularea de cereri de stabilire a unor sume finale datorate de debitor cu titlu de penalitate, pe care sa le execute silit in mod direct. In plus, debitorul ar putea opta pentru neexecutare, expunandu-se, cel mult, riscului de a plati, periodic, o suma de bani cu titlu de penalitati.
73. Dupa pronuntarea unei incheieri de stabilire a sumei definitive datorate cu titlu de penalitati, creditorul poate solicita obligarea debitorului la repararea prejudiciului rezultat din neexecutarea unei obligatii cu caracter personal, in conditiile art. 892 din Codul de procedura civila si ale dreptului material.
74. Aceasta deoarece mijlocul procedural prevazut de art. 906 din Codul de procedura civila este complementar celui reglementat de art. 892 din Codul de procedura civila. Cel din urma are drept scop acoperirea prejudiciului cauzat creditorului prin neexecutarea de bunavoie de catre debitor a obligatiei ce implica faptul sau personal, constituind temeiul pentru acordarea despagubirilor destinate acoperirii acestui prejudiciu, in timp ce penalitatea reprezinta o sanctiune pentru nerespectarea aceleiasi obligatii, de natura sa il constranga pe debitor sa execute in natura obligatia stabilita in sarcina sa.
75. In consecinta, cat timp penalitatile nu au un caracter reparator, nu au drept scop acoperirea prejudiciului suferit de creditor, ci constituie un mijloc juridic de constrangere indirect pentru asigurarea executarii in natura a obligatiilor, ele se pot acorda independent de despagubirile la care creditorul este indreptatit in temeiul art. 892 din Codul de procedura civila, cele doua categorii de sume avand o natura si o finalitate juridica diferite. Din acest motiv, dispozitiile de drept material si procesual permit concurenta daunelor-interese moratorii sau compensatorii cu sumele de bani acordate cu titlu de penalitati (art. 1.516 din Codul civil, art. 892 din Codul de procedura civila si art. 906 din Codul de procedura civila).
76. Interpretarea propusa nu prejudiciaza interesele creditorului si asigura respectarea dreptului acestuia de a obtine «indeplinirea integrala, exacta si la timp” (conform art. 1.516 din Codul civil) a obligatiei inscrise in titlul executoriu, ca principiu ce trebuie sa guverneze faza de executare a procesului civil. Argumentele expuse, legate de natura diferita a penalitatilor – mijloc juridic menit sa asigure executarea in natura, fara a avea caracter reparator, si cea a despagubirilor – echivalent al prejudiciului suferit de creditor ca efect al neexecutarii obligatiei de catre debitor, precum si dispozitiile art. 906 alin. (7) din Codul de procedura civila demonstreaza lipsa prejudiciului creditorului in cazul in care se admite posibilitatea formularii unei singure cereri intemeiate pe art. 906 alin. (4) din Codul de procedura civila prin care creditorul poate solicita stabilirea sumei definitive cu titlu de penalitate. Ulterior pronuntarii incheierii prin care se stabileste suma definitiva datorata de debitor cu titlu de penalitate, creditorul se poate adresa instantei cu o cerere prin care sa solicite acordarea despagubirilor pentru acoperirea prejudiciului rezultat din neexecutare, in conditiile art. 892 din Codul de procedura civila si ale dreptului material.
77. Pornind tot de la argumente de text si interpretand in mod literal dispozitiile art. 906 alin. (2) din Codul de procedura civila, in jurisprudenta s-a exprimat si opinia (minoritara) potrivit careia o noua cerere ar putea fi formulata de creditor daca debitorul sau persista in neexecutarea unei obligatii de a face sau a nu face intuituu personae. Contrar acestei opinii, desi prevederile art. 906 alin. (2) din Codul de procedura civila stipuleaza ca penalitatile sunt stabilite de instanta de executare pe zi de intarziere, pana la executarea obligatiei prevazute in titlul executoriu, acestea nu pot conduce la concluzia recunoasterii implicite a posibilitatii formularii repetate a unor cereri privind fixarea sumelor datorate cu titlu de penalitati, deoarece dispozitiile alin. (4) al aceluiasi articol limiteaza in mod expres perioada de calcul al acestora in vederea stabilirii unei sume definitive printr-o incheiere care sa poata fi executata silit.
78. Astfel cum s-a retinut si de prima instanta sesizata in cauza in care s-a realizat trimiterea de fata, formularea unei noi cereri nu este impiedicata de efectul negativ al autoritatii de lucru judecat a primei incheieri pronuntate de instanta de executare in conditiile art. 906 alin. (4) din Codul de procedura civila. In aceasta situatie ar fi evidenta neintrunirea cerintei identitatii de obiect prevazute de art. 431 alin. (1) din Codul de procedura civila, deoarece sumele solicitate cu titlu de penalitati de intarziere ar acoperi, ca premisa, o alta perioada decat cea din incheierea anterioara. Din acest motiv, aspectul pus in discutie si care formeaza obiectul prezentei sesizari a fost cel al admisibilitatii unei noi cereri in conditiile in care dispozitiile art. 906 alin. (4) din Codul de procedura civila prevad in mod expres stabilirea unei sume definitive datorate de debitor cu titlu de penalitati.
79. Este de subliniat, totodata, ca incheierea pronuntata in conditiile art. 906 alin. (4) din Codul de procedura civila se bucura de autoritate de lucru judecat provizorie doar in ceea ce il priveste pe debitor, deoarece in cazul acestuia legiuitorul a prevazut in mod expres la alin. (5) ca, daca executa obligatia prevazuta in titlul executoriu, poate solicita reducerea sau inlaturarea sumei stabilite cu titlu de penalitati pe calea contestatiei la executare, dovedind existenta unor motive temeinice care au justificat intarzierea executarii. Pentru creditor, legiuitorul nu a oferit un mijloc procedural pentru corelativa majorare a sumei deja stabilite, incheierea fiind, pentru acesta, definitiva si executorie potrivit art. 906 alin. (4) si (6) din Codul de procedura civila, fara a-l lipsi insa de calea distincta a solicitarii unor despagubiri pentru acoperirea integrala a prejudiciului in conditiile aii. 892 din Codul de procedura civila si ale dreptului substantial comun.
Pentru aceste considerente, in temeiul art. 521 cu referire la art. 519 din Codul de procedura civila,
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
In numele legii
DECIDE:
Admite sesizarea formulata de Tribunalul Cluj – Sectia civila in Dosarul nr. 16.573/211/2015 privind pronuntarea unei hotarari prealabile si, in consecinta, stabileste ca:
In interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedura civila nu este admisibila formularea mai multor cereri de fixare a sumei definitive datorate de debitor cu titlu de penalitati.
Obligatorie, potrivit dispozitiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedura civila.
Pronuntata in sedinta publica astazi, 6 martie 2017.
-****-
PRESEDINTELE INALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE
IULIA CRISTINA TARCEA
Magistrat-asistent,
Ileana Peligrad
Publicat in Monitorul Oficial cu numarul 258 din data de 13 aprilie 2017