Executare silita. Executorul judecatoresc nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecata

Executare silita. Executorul judecatoresc nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecata

DECIZIE nr. 8 din 16 mai 2016 privind examinarea recursului in interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie cu privire la interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 2 alin. (1) si art. 7 lit. a) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecatoresti, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, raportat la art. 460 alin. 1, art. 246 alin. 1 si 3 si art. 274 alin. 1 din Codul de procedura civila din 1865, in prezent art. 790 alin. (1), art. 406 alin. (1) si (3) si art. 453 alin. (1) din Codul de procedura civila, in referire la obligarea executorului judecatoresc la plata cheltuielilor de judecata, in situatia in care acesta a renuntat la cererea de validare a popririi ori aceasta a fost respinsa de instanta, ca urmare a indeplinirii obligatiilor de catre tertul poprit sau de catre debitor

INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

COMPLETUL COMPETENT SA JUDECE RECURSUL IN INTERESUL LEGII

Dosar nr. 4/2016

Iulia Cristina Tarcea                                                    – vicepresedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, presedintele completului

Lavinia Curelea                                                           – presedintele Sectiei I civile

Roxana Popa                                                              – presedintele delegat al Sectiei a II-a civile

Ionel Barba                                                                – presedintele Sectiei de contencios administrativ si fiscal

Mirela Sorina Popescu                                                 – presedintele Sectiei penale

Paula C. Pantea                                                          – judecator la Sectia I civila

Alina Sorinela Macavei                                                – judecator la Sectia I civila

Mirela Visan                                                               – judecator la Sectia I civila

Cristina Petronela Valeanu                                           – judecator la Sectia I civila

Lavinia Dascalu                                                          – judecator la Sectia I civila

Laura Mihaela Ivanovici                                               – judecator la Sectia I civila

Marioara Isaila                                                           – judecator la Sectia a II-a civila

Nela Petrisor                                                              – judecator la Sectia a II-a civila

Marian Buda                                                               – judecator la Sectia a II-a civila

Minodora Condoiu                                                       – judecator la Sectia a II-a civila

Carmen Tranica Teau                                                  – judecator la Sectia a II-a civila

Ruxandra Monica Duta                                                – judecator la Sectia a II-a civila

Gabriela Elena Bogasiu                                                – judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal

Viorica Trestianu                                                         – judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal

Iuliana Riciu                                                               – judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal

Simona Camelia Marcu                                                – judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal

Liliana Visan                                                               – judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal

Doina Duican                                                              – judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal

Mariana Ghena                                                           – judecator la Sectia penala

Rodica Cosma                                                            – judecator la Sectia penala

Completul competent sa judece recursul in interesul legii ce formeaza obiectul Dosarului nr. 4/2016 a fost constituit conform dispozitiilor art. 516 alin. (2) din Codul de procedura civila si ale art. 27² alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.

Sedinta este prezidata de doamna judecator Iulia Cristina Tarcea, vicepresedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie este reprezentat de doamna procuror Antonia Constantin.

La sedinta de judecata participa doamna magistrat-asistent Elena Adriana Stamatescu, desemnata in conformitate cu dispozitiile art. 27³ din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.

Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul competent sa judece recursul in interesul legii a luat in examinare recursul in interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie cu privire la interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 2 alin. (1) si art. 7 lit. a) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecatoresti, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, raportat la art. 460 alin. 1, art. 246 alin. 1 si 3 si art. 274 alin. 1 din Codul de procedura civila din 1865, in prezent art. 790 alin. (1), art. 406 alin. (1) si (3) si art. 453 alin. (1) din Codul de procedura civila, in referire la obligarea executorului judecatoresc la plata cheltuielilor de judecata, in situatia in care acesta a renuntat la cererea de validare a popririi ori aceasta a fost respinsa de instanta, ca urmare a indeplinirii obligatiilor de catre tertul poprit sau de catre debitor.

Magistratul-asistent refera cu privire la obiectul recursului in interesul legii, precum si cu privire la faptul ca la dosar au fost depuse hotarari contradictorii pronuntate de instantele judecatoresti, ca judecatori-raportori au fost desemnati, conform prevederilor art. 516 alin. (5) din Codul de procedura civila, doamnele judecator Cristina Petronela Valeanu de la Sectia I civila a Inaltei Curti de Casatie si Justitie si Viorica Trestianu de la Sectia de contencios administrativ si fiscal a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, precum si domnul judecator Marian Buda de la Sectia a II-a civila a Inaltei Curti de Casatie si Justitie si ca a fost depus raportul intocmit de judecatorii-raportori.

Doamna judecator Iulia Cristina Tarcea, vicepresedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, acorda cuvantul doamnei procuror Antonia Constantin, in sustinerea recursului in interesul legii.

Doamna procuror Antonia Constantin arata, mai intai, ca, desi hotararile judecatoresti contradictorii au fost pronuntate numai sub incidenta Codului de procedura civila din 1865, se impune dezlegarea problemei de drept si din perspectiva dispozitiilor corespondente din Codul de procedura civila, care au preluat vechea reglementare.

In ceea ce priveste problema de drept ce face obiectul recursului in interesul legii s-au conturat doua orientari ale practicii: intr-o prima orientare jurisprudentiala, instantele au obligat executorul judecatoresc la plata cheltuielilor de judecata catre tertul poprit, in argumentarea acestei opinii s-a retinut ca dispozitiile art. 274 alin. 1 din Codul de procedura civila din 1865 transpun in plan procesual institutia raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, in cadrul procesului, fapta delictuala fiind constituita de initierea si desfasurarea unui litigiu.

Intrucat cererea de validare a popririi a fost formulata de executorul judecatoresc in nume propriu, iar nu in numele creditorului si, de asemenea, cererea de renuntare la judecata s-a formulat tot de catre acesta, in nume propriu, dupa comunicarea cererii de chemare in judecata si emiterea citatiilor, in cauza devin incidente dispozitiile art. 274 alin. 1 si art. 246 alin. 3 din Codul de procedura civila din 1865, culpa procesuala a executorului judecatoresc deducandu-se din insasi formularea unei actiuni, urmata de renuntarea la judecarea acesteia.

Intr-o a doua orientare jurisprudentiala, instantele de judecata au respins cererea formulata de tertul poprit, prin care s-a solicitat obligarea executorului judecatoresc la plata cheltuielilor de judecata, retinand ca acesta, prin sesizarea instantei de judecata in procedura judiciara de validare a popririi, intemeiata pe dispozitiile art. 460 alin. 1 din Codul procedura civila din 1865, nu are calitate de reclamant, nu reprezinta creditorul si nici nu se substituie acestuia. In aceasta procedura, executorul judecatoresc isi pastreaza doar calitatea de a sesiza instanta cu cererea de validare a popririi, dupa care, obligatoriu, se citeaza creditorul si debitorul.

Atat poprirea, cat si validarea popririi sunt acte de executare silita, care cad in sfera de competenta functionala a executorului judecatoresc, dar partile raportului juridic de executare silita raman aceleasi, in principal creditorul si debitorul, alaturi de tertul poprit, in cazul popririi.

Sesizand instanta in vederea validarii popririi, rezulta ca acesta si-a exercitat prerogativa conferita de lege si, cata vreme tertul poprit nu a produs nicio dovada relativ la pretinsul abuz de drept prevazut de art. 15 din Codul civil, executorul judecatoresc nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecata.

Procurorul general a apreciat ca fiind in litera si spiritul legii cea de-a doua orientare jurisprudentiala.

In cererea de validare a popririi, executorul judecatoresc actioneaza in temeiul unei legitimari procesuale active exceptionale ex lege, nefiind parte in raportul executional. Or, numai partea poate fi obligata la cheltuieli de judecata-in sustinerea acestui punct de vedere, procurorul general s-a raportat la dispozitiile Codului de procedura civila, precum si la statutul executorului judecatoresc, asa cum a fost el reglementat prin legea organica.

De aceea, solicita admiterea recursului in interesul legii si pronuntarea unei hotarari de unificare a practicii.

Vicepresedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, doamna judecator Iulia Cristina Tarcea, declara dezbaterile inchise, iar completul de judecata ramane in pronuntare asupra recursului in interesul legii.

INALTA CURTE,

deliberand asupra recursului in interesul legii, constata urmatoarele:

1. Problema de drept ce a generat practica neunitara
2. Din cuprinsul recursului in interesul legii, declarat potrivit prevederilor art. 514 din Codul de procedura civila de catre procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, rezulta ca in practica instantelor nu exista un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 2 alin. (1) si art. 7 lit. a) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecatoresti, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, raportat la art. 460 alin. 1, art. 246 alin. 1 si 3 si art. 274 alin. 1 din Codul de procedura civila din 1865, in prezent art. 790 alin. (1), art. 406 alin. (1) si (3) si art. 453 alin. (1) din Codul de procedura civila, cu referire la problema de drept privind obligarea executorului judecatoresc la plata cheltuielilor de judecata, in situatia in care acesta a renuntat la cererea de validare a popririi ori cererea a fost respinsa de instanta, ca urmare a indeplinirii obligatiilor de catre tertul poprit sau de catre debitor.
3. Procurorul general a apreciat ca, desi hotararile judecatoresti contradictorii au fost pronuntate numai sub incidenta Codului de procedura civila din 1865, se impune dezlegarea problemei de drept, intrucat dispozitiile care reglementeaza materia isi gasesc corespondent si in Codul de procedura civila actual.
4. Examenul jurisprudential
5. Intr-o prima orientare jurisprudentiala, instantele au obligat executorul judecatoresc la plata cheltuielilor de judecata catre tertul poprit. In argumentarea acestei opinii s-a retinut ca dispozitiile art. 274 alin. 1 din Codul de procedura civila din 1865 transpun in plan procesual institutia raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, in cadrul procesului, fapta delictuala fiind constituita de initierea si desfasurarea unui litigiu.

Prin art. 246 alin. 3 din Codul de procedura civila din 1865 s-a stabilit, in mod expres, ca si in situatia renuntarii la judecata, daca aceasta s-a facut dupa comunicarea cererii de chemare in judecata, instanta, la cererea paratului, il va obliga pe reclamant la plata cheltuielilor.

Intrucat cererea de validare a popririi a fost formulata de executorul judecatoresc in nume propriu, nu in numele creditorului, iar cererea de renuntare la judecata s-a formulat tot de catre acesta, in nume propriu, dupa comunicarea cererii de chemare in judecata si emiterea citatiilor, in cauza devin incidente dispozitiile art. 274 alin. 1 si art. 246 alin. 3 din Codul de procedura civila din 1865, culpa procesuala a executorului judecatoresc deducandu-se din insasi formularea unei actiuni, urmata de renuntarea la judecarea acesteia.

S-a apreciat ca este lipsita de relevanta juridica imprejurarea ca executorul judecatoresc a renuntat la cerere, ca urmare a executarii voluntare de catre debitor a obligatiei stabilite prin titlul executoriu, dupa introducerea cererii de validare, de vreme ce s-a luat act de aceasta renuntare, fara a se mai analiza in fond cererea de validare a popririi, pentru a se constata stingerea creantei creditorului prin plata voluntara facuta de debitor.

S-a mai aratat ca nu pot fi primite sustinerile executorului judecatoresc potrivit carora cererea a fost formulata in exercitarea atributiilor sale, ca autoritate recunoscuta de stat in procedura executarii silite, deoarece art. 460 alin. 1 din Codul de procedura civila din 1865 recunoaste si acestuia posibilitatea de a sesiza instanta cu o cerere de validare a popririi, in vederea recuperarii de catre creditor a creantei prevazute in titlul executoriu pus in executare silita. O interpretare contrara ar crea un prejudiciu tertului poprit chemat in judecata de executorul judecatoresc, deoarece acesta nu si-ar putea recupera cheltuielile de judecata nici de la executorul judecatoresc si nici de la creditor, care nu a fost parte in cauza.

In plus, cheltuielile de judecata la care a fost obligat executorul judecatoresc, din culpa sa, pot fi avute in vedere, eventual, drept cheltuieli de executare, ipoteza in care acesta se va putea desocoti cu creditorul in favoarea caruia a actionat.

4. Intr-o a doua orientare jurisprudentiala, instantele de judecata, dimpotriva, au respins cererea formulata de tertul poprit, prin care s-a solicitat obligarea executorului judecatoresc la plata cheltuielilor de judecata, retinand ca temeiul juridic pentru acordarea cheltuielilor de judecata il reprezinta atitudinea procesuala culpabila a partii care a cazut in pretentii si care declanseaza o raspundere civila delictuala, al carei continut il reprezinta obligatia de reparare a prejudiciului cauzat, adica restituirea sumelor de bani pe care le-a suportat partea care a castigat procesul.

Partile raportului juridic avand ca obiect obligatia de plata a cheltuielilor de judecata se stabilesc de la caz la caz, fie in functie de persoana reclamantului, fie a paratului sau a altor parti, cum ar fi chematul in garantie sau intervenientul accesoriu, fiind esential de stabilit in acest raport juridic calitatea de parte, culpa procesuala si existenta unui prejudiciu material suferit de victima culpei procesuale a partii care a cazut in pretentii.

Un caz aparte, cum este si cel in cauza, il reprezinta stabilirea calitatii de parte a executorului judecatoresc in procedura de validare a popririi si obligarea acestuia la suportarea cheltuielilor de judecata, care pot fi ocazionate de catre debitor sau tertul poprit, in caz de respingere a cererii sau de renuntare la judecata in conditiile art. 246 alin. 1 din Codul de procedura civila din 1865.

Art. 2 alin. (1) si art. 7 lit. a) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecatoresti, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare (in continuare Legea nr. 188/2000, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare), prevad, in mod expres, ca executorul judecatoresc este investit sa indeplineasca un serviciu de interes public, avand atributia de a pune in executare, in forma prevazuta de lege, ca modalitate de executare silita, dispozitiile cu caracter civil din titlurile executorii.

Fata de continutul normei din legea speciala, dar si din stabilirea subiectilor raportului juridic civil in obligatia de plata a cheltuielilor de judecata, executorul judecatoresc, prin sesizarea instantei de judecata in procedura judiciara de validare a popririi, intemeiata pe dispozitiile art. 460 alin. 1 din Codul de procedura civila din 1865, nu are calitate de reclamant, nu reprezinta creditorul si nici nu se substituie acestuia. In aceasta procedura, executorul judecatoresc isi pastreaza doar calitatea de a sesiza instanta cu cererea de validare a popririi, dupa care, obligatoriu, instanta va cita creditorul si debitorul.

Executorul judecatoresc dobandeste calitate proprie de parte in proces in ipoteza reglementata de art. 399 alin. 1 teza a doua din Codul de procedura civila din 1865, adica in cazul refuzului inceperii executarii silite sau intocmirii unui act de procedura. In aceasta situatie este legitimata calitatea procesuala pasiva a executorului judecatoresc, intrucat el este cel obligat in raportul juridic litigios nascut in cursul executarii silite.

Nu acelasi rationament poate fi folosit si in ipoteza aflata in discutie, in sensul de a se atribui calitate procesuala activa proprie executorului judecatoresc atunci cand investeste instanta cu o cerere de validare a popririi, in care nu este titularul dreptului pretins si nici mandatarul celui care are acest drept, respectiv al creditorului. In aceasta ipoteza, executorul judecatoresc nu are niciun raport juridic legal nici cu tertul poprit care, la randul lui, este obligat prin lege fata de creditor sa indisponibilizeze sumele de bani pe care le datoreaza debitorului, declarandu-le poprite in masura necesara pentru realizarea obligatiei ce se executa silit (art. 454 din Codul de procedura civila din 1865).

Atat poprirea, cat si validarea popririi (art. 453 si art. 460 din Codul de procedura civila din 1865) sunt acte de executare silita, care cad in sfera de competenta functionala a executorului judecatoresc, dar partile raportului juridic de executare silita raman aceleasi, in principal, creditorul si debitorul, alaturi de tertul poprit, in cazul popririi.

Odata cu sesizarea sa de catre creditor, executorul judecatoresc este investit sa ia masuri pentru a asigura satisfacerea drepturilor acestuia, actele procedurale fiind emise, exclusiv, in favoarea creditorului, iar nu spre satisfacerea unor drepturi proprii, efectele actelor sale producandu-se in patrimoniul creditorului.

Pe de alta parte, in cazul in care procedura cererii de validare a popririi a fost declansata dupa intrarea in vigoare a noului Cod civil, in cauza devin incidente dispozitiile art. 1.357 alin. (1) din acest act normativ, care prevad vinovatia drept conditie pentru nasterea obligatiei de reparare a prejudiciului, in lipsa careia raspunderea civila delictuala nu poate fi antrenata.

Un argument in plus, care conduce la respingerea cererii de obligare a executorului judecatoresc la plata cheltuielilor de judecata, se desprinde si din prevederile art. 1.353 din Codul civil, care dispun ca acela ce cauzeaza un prejudiciu prin chiar exercitiul drepturilor sale nu este obligat sa il repare, cu exceptia cazului in care dreptul este exercitat abuziv.

Or, raspunderea civila a executorului judecatoresc poate fi angajata numai pentru cauzarea de prejudicii prin incalcarea obligatiilor sale profesionale, potrivit dispozitiilor art. 45 alin. (1) din Legea nr. 188/2000, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.

Sesizand instanta in vederea validarii popririi, rezulta ca acesta si-a exercitat prerogativa conferita de lege si, cata vreme tertul poprit nu a produs nicio dovada relativ la pretinsul abuz de drept prevazut de art. 15 din Codul civil, executorul judecatoresc nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecata.

III. Opinia procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie

5. Procurorul general a apreciat ca fiind in litera si spiritul legii cea de-a doua orientare jurisprudentiala.

Din dispozitiile art. 460 din Codul de procedura civila din 1865, in prezent art. 790 alin. (1) din Codul de procedura civila, rezulta ca legitimarea procesuala activa pentru formularea unei cereri de validare a popririi revine partilor, respectiv creditorului sau debitorului urmarit, precum si executorului judecatoresc.

Atat creditorul, cat si debitorul justifica un interes pentru formularea cererii de validare a popririi, deoarece refuzul tertului poprit de a executa poprirea poate echivala cu o nerecunoastere a creantei, iar in aceasta procedura instanta verifica existenta raporturilor obligationale dintre parti.

Executorului judecatoresc i se recunoaste insa de catre legiuitor legitimare procesuala activa, numai ca o exceptie de la principiul disponibilitatii, in considerarea serviciului public indeplinit, de a pune in executare dispozitiile civile din titlurile executorii, potrivit dispozitiilor art. 2 alin. (1) si art. 7 lit. a) din Legea nr. 188/2000, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.

Totodata, art. 52 alin. (1) din Legea nr. 188/2000, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, stabileste ca „executarea silita si celelalte acte care sunt de competenta executorului judecatoresc se indeplinesc la cerere, daca legea nu dispune altfel”.

Asadar, abilitarea executorului judecatoresc, conferita de legiuitor, de a sesiza instanta de executare este precedata de sesizarea creditorului urmaritor, iar instanta este obligata, in conformitate cu dispozitiile art. 460 alin. 2 din Codul de procedura civila din 1865, in prezent art. 790 alin. (3) din Codul de procedura civila, sa citeze creditorul, debitorul si tertul poprit.

Legitimarea procesuala a executorului judecatoresc este, prin urmare, una limitata si diferita fata de cea a altor subiecte de drept.

Or, dispozitiile art. 274 alin. 1 din Codul de procedura civila din 1865, in prezent art. 453 alin. (1) din Codul de procedura civila, dispun ca „partea care cade in pretentii”, respectiv „partea care pierde procesul”, va fi obligata, la cerere, sa plateasca cheltuielile de judecata in litigiul pe care l-a ocazionat, fiind evident ca, in sistemul juridic romanesc, numai partile pot fi obligate la plata cheltuielilor de judecata.

Fundamentul raspunderii pentru plata cheltuielilor de judecata sta in culpa procesuala a partii, culpa dovedita prin aceea ca a pierdut procesul. Ca atare, in analiza indreptatirii partii adverse de a pretinde cheltuieli de judecata de la partea care a pierdut procesul, nu este necesar a se stabili existenta unei culpe in sensul art. 998 din Codul civil din 1864, in prezent art. 1.357 din Codul civil, deoarece legiuitorul a prezumat existenta culpei procesuale a partii, culpa ce rezulta din simplul fapt ca ea a pierdut procesul, independent de diligentele pe care le-a facut sau de conduita partii adverse.

In concluzie, executorul judecatoresc nefiind parte in procedura validarii popririi, la baza actiunii acestuia neaflandu-se un drept sau interes specific „partii”, ci legitimarea conferita ex lege in procedura executionala, nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecata in situatia in care renunta la judecata in temeiul art. 246 alin. 1 si 3 din Codul de procedura civila din 1865, in prezent art. 406 alin. (1) si (3) din Codul de procedura civila.

1. Jurisprudenta Curtii Constitutionale si a Curtii Europene a Drepturilor Omului
2. In urma verificarilor efectuate relativ la jurisprudenta Curtii Constitutionale s-a constatat ca, in mai multe randuri, a fost respinsa exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 460 alin. 1 din Codul de procedura civila din 1865, astfel cum rezulta din deciziile nr. 1.164 din 17 septembrie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 731 din 28 octombrie 2009, si nr. 1.278 din 29 septembrie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 847 din 29 noiembrie 2011, invocata pentru aspecte care vizeaza dreptul la un proces echitabil.

Instanta de contencios constitutional a retinut ca textul de lege criticat nu aduce nicio atingere dreptului la un proces echitabil al debitorului, care beneficiaza de aceleasi drepturi si garantii procesuale ca si celelalte parti implicate in aceasta procedura. Potrivit art. 460 alin. 2 din Codul de procedura civila din 1865, instanta de executare sesizata cu cererea de validare a popririi va cita creditorul urmaritor, debitorul si tertul poprit. Ca urmare, numai in contradictoriu cu acestia, ca parti ale raportului juridic dedus judecatii, se analizeaza daca tertul poprit datoreaza debitorului sume de bani, cu respectarea pentru toate partile a garantiilor care caracterizeaza dreptul la un proces echitabil.

In legatura cu statutul executorilor judecatoresti, in jurisprudenta sa, Curtea Constitutionala a apreciat ca acestia „nu fac parte din autoritatea judecatoreasca”, ca activitatea lor, „potrivit art. 4 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecatoresti, se afla sub coordonarea si controlul Ministerului Justitiei”, avand statutul „reprezentantilor unui serviciu administrativ, care nu se bucura de garantiile de independenta si impartialitate ale instantei de judecata” (a se vedea Decizia nr. 458 din 31 martie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 256 din 17 aprilie 2009, referitor la admiterea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 373¹ din Codul de procedura civila din 1865, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 13 din Legea nr. 459/2006 pentru modificarea si completarea Codului de procedura civila).

S-a mai retinut ca executorii judecatoresti actioneaza in interesul unei bune administrari a justitiei, reprezentand un organ auxiliar al acesteia, care are rolul de a pune in practica hotararea pronuntata de instanta. Executorul judecatoresc nu spune dreptul, deci nu realizeaza o activitate jurisdictionala, ci numai executa intocmai dispozitiile judecatorului, cuprinse in hotararea instantei, potrivit competentelor prevazute de lege [Decizia nr. 631 din 26 iunie 2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 518 din 1 august 2007; Decizia nr. 935 din 7 iulie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 706 din 6 octombrie 2011, referitoare la respingerea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 alin. (1) si art. 7 din Legea nr. 188/2000, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare; Decizia nr. 1.305 din 4 octombrie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2012, referitoare la respingerea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 7 alin. (1) lit. a) si art. 9 alin. (1) din Legea nr. 188/2000, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare; Decizia nr. 503 din 7 octombrie 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 892 din 9 decembrie 2014].

Prin Decizia nr. 895 din 17 decembrie 2015, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 84 din 4 februarie 2016, instanta de contencios constitutional a retinut ca executorul judecatoresc, desi indeplineste un serviciu public, il reprezinta pe creditor in raportul executional care s-a nascut intre creditor si debitor, fiind, practic, un agent al acestuia; de altfel, onorariul sau, parte a cheltuielilor de executare, chiar daca, in final, cade in sarcina debitorului, este avansat de creditor (art. 670 din Codul de procedura civila). Astfel cum s-a subliniat si in Decizia nr. 458 din 31 martie 2009, amintita anterior, executorul judecatoresc nu face parte din autoritatea judecatoreasca, iar activitatea sa, potrivit art. 4 din Legea nr. 188/2000, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, se afla sub coordonarea si controlul Ministerului Justitiei.

Curtea Constitutionala, prin Decizia nr. 631 din 26 iunie 2007, mai sus citata, referitoare la respingerea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii nr. 188/2000, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, a subliniat faptul ca, in concordanta cu jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, activitatea executorilor judecatoresti constituie „un element esential al statului de drept”, iar, intrucat acestia nu detin forta publica coercitiva, „statului ii revine obligatia de a lua toate masurile necesare pentru ca ei sa poata duce la indeplinire sarcina cu care au fost investiti, in special prin asigurarea concursului efectiv al altor autoritati care pot impune prin forta executarea atunci cand este cazul, masuri in lipsa carora garantiile de care beneficiaza justitiabilul in fata instantelor isi pierd ratiunea de a fi” (Cauza Pini si Bertani/Manera si Atripaldi impotriva Romaniei, 2004).

In motivarea Deciziei Curtii Constitutionale nr. 162 din 22 aprilie 2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 314 din 9 mai 2003, s-a retinut cu privire la critica de neconstitutionalitate cu privire la art. 399 din Codul de procedura civila din 1865 ca, in cadrul executarii silite, ca si in cazul contestatiei la executare, organul de executare nu are interese proprii si, in consecinta, nu are calitatea de parte in proces si nu este necesar sa fie citat ca atare, iar problema unei asemenea calitati a organului de executare s-ar putea pune numai in ipoteza din art. 399 alin. 1 ultima teza din Codul de procedura civila din 1865, atunci cand se face contestatie la executare pentru motivul ca „organul de executare refuza sa indeplineasca un act de executare in conditiile prevazute de lege”.

7. In jurisprudenta sa, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a subliniat ca, in cazul executarii silite a unei sentinte sau decizii, executarea trebuie sa fie considerata ca facand parte din proces, in sensul art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, neexecutarea angajand responsabilitatea statului, deoarece actele sau omisiunile administratiei nu pot avea drept consecinta nici impiedicarea executarii, nici, cu atat mai putin, repunerea in discutie a fondului deciziei. De aici rezulta ca autoritatile potential responsabile trebuie sa ia masurile adecvate si suficiente pentru a asista creditorul, chiar daca acesta este statul, in recuperarea efectiva a prejudiciului cauzat, intrucat, altfel, protejarea drepturilor creditorului ar deveni teoretica sau iluzorie, iar nu concreta si efectiva.
8. Opinia specialistilor consultati
9. Centrul de drept procesual civil al Facultatii de Drept din cadrul Universitatii din Bucuresti – prof univ. dr. Viorel Mihai Ciobanu, conf. univ. dr. Traian Cornel Briciu, lect. univ. dr. Claudiu Constantin Dinu, lect. univ. dr. Mirela Stancu, asist. univ. dr. Liviu Gheorghe Zidaru – a apreciat corecta a doua orientare jurisprudentiala, avand in vedere ca suportarea cheltuielilor de judecata in cadrul cererii de validare a popririi trebuie analizata prin raportare la partile executarii silite si tinand cont de regimul juridic al cheltuielilor de executare.
10. Raportul asupra recursului in Interesul legii
11. Judecatorii-raportori, constatand, in primul rand, ca acest recurs in interesul legii este admisibil, in raport cu dispozitiile art. 514-515 din Codul de procedura civila, referitoare la titularul sesizarii si existenta unei practici neunitare, au apreciat ca executorul judecatoresc nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecata, in situatia in care acesta a renuntat la cererea de validare a popririi ori cererea a fost respinsa de instanta, ca urmare a indeplinirii obligatiilor de catre tertul poprit sau de catre debitor.

VII. Inalta Curte de Casatie si Justitie

Examinand sesizarea cu recurs in interesul legii, raportul intocmit de judecatorii-raportori si dispozitiile legale ce se solicita a fi interpretate in mod unitar, retine urmatoarele:

Asupra admisibilitatii recursului in interesul legii

10. Inalta Curte de Casatie si Justitie constata ca recursul in interesul legii indeplineste conditiile de admisibilitate prevazute de art. 514 si 515 din Codul de procedura civila, fiind exercitat de un subiect de drept caruia legea ii recunoaste legitimare procesuala, avand ca obiect o problema de drept pentru care s-a facut dovada ca a fost solutionata diferit prin hotarari judecatoresti definitive si irevocabile pronuntate de instantele judecatoresti din tara, astfel cum rezulta din cuprinsul hotararilor anexate sesizarii.

Desi hotararile judecatoresti contradictorii au fost pronuntate numai sub incidenta Codului de procedura civila din 1865, dezlegarea problemei de drept pe calea unei decizii obligatorii este necesara, intrucat dispozitiile care reglementeaza materia isi gasesc corespondent si in Codul de procedura civila actual, astfel incat determinarea legii aplicabile unei executari silite, cea noua sau cea veche, va fi realizata prin raportare la data cererii de executare silita formulate de creditor si adresate executorului judecatoresc, atat timp cat acest reper temporal este cel care marcheaza inceputul executarii silite, ca faza a procesului civil.

Asupra problemei de drept

11. Inalta Curte este chemata sa interpreteze, in vederea aplicarii unitare, dispozitiile art. 2 alin. (1) si art. 7 lit. a) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecatoresti, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, raportat la art. 460 alin. 1, art. 246 alin. 1 si 3 si art. 274 alin. 1 din Codul de procedura civila din 1865, in prezent art. 790 alin. (1), art. 406 alin. (1) si (3) si art. 453 alin. (1) din Codul de procedura civila.
12. In esenta, problema de drept care a fost solutionata diferit de instantele judecatoresti vizeaza posibilitatea legala de obligare a executorului judecatoresc, in raport cu continutul normelor speciale inscrise in legea care reglementeaza activitatea acestei categorii profesionale, la plata cheltuielilor de judecata, in situatia in care acesta a renuntat la judecarea cererii de validare a popririi ori cererea a fost respinsa de instanta, in acest ultim caz interpretarea vizand doar situatia in care respingerea cererii de validare a fost consecinta indeplinirii obligatiilor rezultate din titlul executoriu.
13. Referitor la interpretarea dispozitiilor legale in discutie, cu titlu prealabil, se impune a sublinia faptul ca executarea in natura si voluntara a obligatiei stabilite in sarcina debitorului printr-o hotarare judecatoreasca sau alt titlu executoriu a fost transpusa in planul dreptului procesual civil, cu valoare de principiu. Insa, in situatia neexecutarii benevole de catre debitor a obligatiei sale, legiuitorul a instituit un ansamblu de mijloace procedurale menite realizarii dreptului recunoscut creditorului, prin titlul sau executoriu. Astfel, in situatia in care debitorul nu executa de bunavoie obligatia sa, aceasta se duce la indeplinire prin executare silita, care incepe odata cu sesizarea organului de executare, la cererea creditorului, daca prin lege nu se dispune altfel, ca expresie a aplicabilitatii principiului disponibilitatii si in materia executarii silite.
14. Codul de procedura civila si Legea nr 188/2000, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, consacra regula potrivit careia executarea silita a oricarui titlu executoriu se realizeaza de catre executorul judecatoresc caruia i se confera un rol activ in tot cursul executarii, drept consecinta a faptului ca acesta exercita un serviciu public, a carui normala desfasurare trebuie garantata chiar de catre stat, in virtutea obligatiei pozitive reglementate, in mod expres, in art. 626 din Codul de procedura civila.

Asadar, impunerea realizarii intocmai a dispozitiilor cuprinse in titlul executoriu se duce la indeplinire cu concursul organului de executare, respectiv al executorului judecatoresc, acesta fiind autoritatea investita de stat cu puterea de a impune debitorului urmarit sau unor terte persoane care detin bunurile acestuia obligatia de a executa dispozitiile cuprinse in titlul executoriu.

15. Problema de drept asupra careia instanta suprema este chemata a se pronuntia reclama necesitatea de a clarifica imprejurarea daca, in raport cu statutul si competenta conferite prin legea speciala si dispozitiile procedurale, executorul judecatoresc are calitatea de parte in procedura de validare a popririi, dat fiind faptul ca temeiul juridic pentru acordarea cheltuielilor de judecata este reprezentat de atitudinea procesuala culpabila a partii care „cade in pretentii”, deoarece, potrivit art. 274 alin. 1 din Codul de procedura civila din 1865 [corespondent art. 453 alin. (1) din Codul de procedura civila], obligatia platii cheltuielilor de judecata poate fi instituita numai in sarcina persoanei care are calitatea de parte.

Dispozitiile inscrise in Legea nr. 188/2000, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, reglementeaza organizarea si exercitarea profesiei de executor judecatoresc stipuland, in cuprinsul art. 2 alin. (1) si art. 7 lit. a), ca executorii judecatoresti sunt investiti sa indeplineasca un serviciu de interes public constand in executarea silita a dispozitiilor civile din titlurile executorii, precum si indeplinirea altor atributii date prin lege in competenta lor. Totodata, articolul 2 alin. (2) din acelasi act normativ stipuleaza ca actele indeplinite de executorii judecatoresti, in limitele competentelor legale, purtand stampila si semnatura acestora, precum si numarul de inregistrare si data, sunt acte de autoritate publica si au forta probanta prevazuta de lege.

Asadar, din interpretarea sistematica a celor doua articole evocate rezulta ca profesia de executor judecatoresc are un statut special, care implica exercitarea autoritatii statului in vederea ducerii la indeplinire a dispozitiilor cuprinse in hotararile judecatoresti si alte titluri executorii, scop in care legiuitorul a conferit autoritatea necesara actelor infaptuite de catre acesta, in cadrul competentelor sale, calificandu-le ca acte de autoritate publica, cu forta probanta corespunzatoare unor asemenea acte, in masura in care sunt datate si inregistrate si poarta stampila si semnatura executorului judecatoresc.

16. Examinarea pozitiei procesuale a executorului judecatoresc pentru sesizarea instantei de executare in vederea validarii popririi reclama necesitatea de a se avea in vedere natura juridica a etapei validarii, respectiv de masura de executare silita, in cadrul procedurii de urmarire silita prin poprire.

In scopul eficientizarii procedurii executionale a popririi, legiuitorul a prevazut posibilitatea executarii silite directe a tertului poprit, in cazul in care nu isi indeplineste obligatiile legale ce ii revin pentru efectuarea popririi. Or, aceasta posibilitate de constrangere a tertului, realizata prin intermediul instantei de executare, evidentiaza importanta validarii popririi ca procedura de exceptie, determinata de conduita tertului poprit.

Astfel, potrivit art. 460 alin. 1 din Codul de procedura civila de la 1865 [corespondent art. 790 alin. (1) din Codul de procedura civila] „Daca tertul poprit nu-si mai indeplineste obligatiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv in cazul in care, in loc sa consemneze suma urmaribila a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, in termen de 3 luni de la data cand tertul poprit trebuia sa consemneze sau sa plateasca suma urmaribila, poate sesiza instanta de executare, in vederea validarii popririi”.

Textul analizat consacra sfera persoanelor carora legiuitorul le deschide exercitiul dreptului de a sesiza instanta de executare cu cerere de validare in scopul aplicarii normelor sanctionatoare in privinta tertului care nu a indeplinit obligatiile legale ce ii reveneau pentru efectuarea popririi si indestularea creantei creditorului.

Refuzul tertului poprit de a executa poprirea poate echivala cu o nerecunoastere a creantei, astfel incat creditorul urmaritor si debitorul, ca parti ale raportului juridic executional, derivat din titlul executoriu, justifica interesul in formularea cererii de validare a popririi. In cursul acestei proceduri, ce imbraca forma unui proces civil, instanta are obligatia sa verifice, pe fond, existenta raporturilor obligationale dintre parti, pentru a da o hotarare de validare a popririi. Din aceasta perspectiva, trebuie avut in vedere ca etapa validarii popririi are ca efect principal transferul creantei poprite din patrimoniul debitorului urmarit in cel al creditorului popritor, cesiune necesara atunci cand tertul nu isi indeplineste obligatiile stabilite de lege in sarcina sa si care constituie temeiul de drept material al urmaririi directe a patrimoniului tertului poprit, in masura necesara realizarii sumelor pentru care s-a dispus validarea si care constituie titlul executoriu al creditorului popritor impotriva tertului poprit.

Drept urmare, numai in contradictoriu cu aceste parti ale raportului juridic dedus judecatii se analizeaza daca tertul poprit datoreaza sume de bani, cu respectarea pentru toate partile a garantiilor care caracterizeaza dreptul la un proces echitabil.

17. Cu titlu de exceptie de la principiul disponibilitatii, pe langa creditorul urmaritor si debitor, dispozitiile procedurale confera expres si executorului judecatoresc dreptul de a sesiza instanta de executare cu cerere de validare a popririi.

Asadar, normele inscrise in art. 460 alin. 1 din Codul de procedura civila din 1865 [corespondent art. 790 alin. (1) din Codul de procedura civila] instituie ex lege dreptul executorului judecatoresc de a sesiza instanta de executare cu cerere de validare a popririi si, implicit, ii confera o legitimare procesuala speciala intr-un atare demers judiciar, in considerarea serviciului public indeplinit, de a pune in executare dispozitiile civile din titlurile executorii, potrivit art. 2 alin. (1) si art. 7 lit. a) din Legea nr. 188/2000, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.

Dat fiind caracterul de masura de executare al etapei validarii popririi, ratiunea justificarii unui atare caz de interventie activa a executorului judecatoresc in cadrul procedurii judiciare executionale se axeaza pe considerente de asigurare a legalitatii actelor de urmarire pe care acesta le indeplineste si de recunoastere a posibilitatii organului de executare de a sesiza instanta de executare, ca expresie a rolului sau activ in desfasurarea executarii silite. In plus, validarea popririi constituie un act de executare a carui indeplinire este solicitata de executor in beneficiul creditorului, ca orice act de executare efectuat de catre acesta, ce are ca finalitate realizarea integrala si cu celeritate a obligatiei prevazute in titlul executoriu.

18. Astfel, configurarea elementelor legitimarii procesuale extraordinare a executorului judecatoresc in cadrul cererii de validare a popririi, in considerarea atributiilor ce-i sunt acordate de lege in procedura executionala, se circumscrie unui mecanism juridic de realizare a obligatiei impuse persoanelor care datoreaza sume de bani debitorului urmarit sau detin bunuri pentru acesta de a comunica informatiile necesare. Cum actele executorului judecatoresc sunt calificate ca acte de autoritate publica, ce pot fi duse la indeplinire prin constrangere, sesizarea instantei de executare cu cererea de chemare in judecata a tertului poprit reprezinta o modalitate de a-l obliga sa raspunda cu privire la sumele de bani ori titlurile pe care le datoreaza debitorului.
19. Faptul ca dispozitiile procedurale recunosc executorului judecatoresc, fata de rolul central si esential pe care il exercita in desfasurarea executarii silite, dreptul de a sesiza instanta in vederea validarii popririi nu are semnificatia ca, in urma exercitarii acestei prerogative, acesta dobandeste calitate procesuala proprie. Executorul judecatoresc nu este parte in raportul executional existent intre creditor si debitor, care are ca temei titlul executoriu si nu se afla in niciun raport juridic legal cu tertul poprit care, la randul lui, se afla intr-un raport juridic obligational cu debitorul si este obligat, prin lege, fata de creditor sa indisponibilizeze sumele de bani pe care le datoreaza debitorului, declarandu-le poprite in masura necesara pentru realizarea obligatiei ce se executa silit.

Legitimarea procesuala a executorului judecatoresc, conferita de lege, este una limitata si diferita de calitatea subiectelor de drept implicate in poprire, iar pozitia sa procesuala nu poate fi confundata cu cea a partilor raportului juridic din procedura validarii popririi, ale caror demersuri judiciare urmaresc sa protejeze drepturi si interese proprii in justitie.

In cadrul cererii de validare a popririi, executorul judecatoresc, ca organ de executare, nu este titularul dreptului pretins, nu are interese proprii si nu are calitatea de parte in proces, deoarece acesta este un participant la executarea silita, potrivit art. 644 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedura civila si actioneaza in exercitarea atributiilor conferite de stat in procedura executarii silite, potrivit investirii sale, in numele si interesul creditorului, ca titular al titlului executoriu si care are pozitie de reclamant in procedura de validare a popririi.

Sesizarea organului de executare silita de catre creditor cu cererea de executare silita, prin care solicita concursul statului in realizarea si concretizarea titlului sau, desi genereaza un raport juridic intre creditor si executorul judecatoresc, nu poate schimba faptul ca acesta din urma va actiona doar asemenea unui mandatar, caruia statul i-a delegat atributia de indeplinire a unei componente a justitiei, ca serviciu public. Actele procedurale emise de acesta, in considerarea competentei sale functionale in procedura executarii silite, sunt realizate exclusiv in beneficiul creditorului care l-a investit cu cererea de executare silita, si nu in scop de valorificare a unor drepturi proprii, astfel incat efectele demersului sau, relativ la validarea popririi, se produc exclusiv in patrimoniul creditorului. Regimul juridic al exercitarii activitatii desfasurate de executorul judecatoresc impune acestuia manifestarea unui rol activ in tot cursul urmaririi, rol care este, de lege lata, in mod expres reglementat in art. 627 din Codul de procedura civila.

Data fiind existenta celor doua raporturi obligationale de tip creditor-debitor ce sunt de esenta popririi, partile raportului juridic de executare silita raman insa aceleasi: creditorul si debitorul, alaturi de tertul poprit. Tocmai pentru acest motiv, cand sesizarea instantei cu cerere de validare a popririi este realizata numai de catre executorul judecatoresc, in calitate de reclamant trebuie citat creditorul, iar in calitate de intimati debitorul si tertul poprit, deoarece executorul judecatoresc nu actioneaza ca parte a procedurii executionale, fiind plasat in afara raporturilor juridice existente sau care iau nastere intre subiectele de drept cu ocazia validarii popririi.

Prin urmare, executorul judecatoresc, desi investit prin lege sa indeplineasca un serviciu de interes public – ducerea la indeplinire a obligatiilor prevazute de titlul executoriu – serviciu pentru care a fost investit de catre o autoritate publica (Ministerul Justitiei), il reprezinta pe creditor in derularea raportului executional care s-a nascut intre creditor si debitor si actioneaza in interesul unei bune administrari a justitiei, reprezentand un organ auxiliar al acesteia pentru ducerea la indeplinire, prin intermediul mijloacelor juridice prevazute de lege, a dispozitiilor civile din titlurile executorii.

20. Relativ la activitatea desfasurata de executorii judecatoresti, Curtea Constitutionala, sesizata cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii nr. 188/2000, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, a statuat (a se vedea Decizia nr. 631 din 26 iunie 2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 518 din 1 august 2007), in concordanta cu jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, ca activitatea executorilor judecatoresti constituie „un element esential al statului de drept”, iar, intrucat acestia nu detin forta publica coercitiva, „statului ii revine obligatia de a lua toate masurile necesare pentru ca ei sa poata duce la indeplinire sarcina cu care au fost investiti, in special prin asigurarea concursului efectiv al altor autoritati care pot impune prin forta executarea atunci cand este cazul, masuri in lipsa carora garantiile de care beneficiaza justitiabilul in fata instantelor isi pierd ratiunea de a fi” (Cauza Pini si Bertani/Manera si Atripaldi impotriva Romaniei, 2004).
21. Sub acest aspect, subliniind importanta executarii silite, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat, in jurisprudenta sa, ca dreptul de acces la justitie ar fi iluzoriu si lipsit de eficienta practica daca ordinea juridica interna a statului, care respecta preeminenta dreptului, ar permite ca o hotarare judecatoreasca sau un alt inscris care constituie titlu executoriu sa ramana neexecutata in detrimentul unei parti. Statul, in calitate de depozitar al fortei publice, este chemat sa manifeste un comportament vigilent si sa-l asiste pe creditor in executarea hotararii care ii este favorabila. Asadar, dreptul la executarea unei hotarari judecatoresti este unul dintre aspectele dreptului de acces la justitie si reclama, prin natura sa, o reglementare din partea statului.
22. In concluzie, recunoscand dreptul executorului judecatoresc de a sesiza instanta de executare cu cereri care tin de executarea silita initiata la solicitarea creditorului [cu titlu de exemplu: solicitarea privind incuviintarea executarii silite – art. 666 alin. (1) din Codul de procedura civila; solicitarea privind conexarea executarilor privitor la aceleasi bunuri – art. 654 alin. (1) din Codul de procedura civila; solicitarea, in cazul altor titluri executorii decat hotararile judecatoresti, privind accesul la bunurile debitorului – art. 680 alin. (2) din Codul de procedura civila; cererea privind constatarea perimarii – art. 698 alin. (1) din Codul de procedura civila; cererea pentru luarea masurilor de conservare si administrare a titlurilor de valoare si de numire, daca este cazul, a unui curator special – art. 746 alin. (7) din Codul de procedura civila; cererea de evacuare a debitorului sau a tertului dobanditor din imobilul urmarit – art. 830 din Codul de procedura civila; solicitarea aplicarii de penalitati debitorului in cadrul executarii hotararilor judecatoresti referitoare la minori – art. 910 alin. (3) raportat la art. 906 din Codul de procedura civila; solicitatea aplicarii unei amenzi judiciare oricarei persoane care nesocoteste dispozitiile privind desfasurarea normala a executarii silite – art. 188 alin. (2) din Codul de procedura civila etc.], astfel cum este si cererea de validare a popririi, legiuitorul nu ii stabileste si calitate de parte in raportul juridic dedus judecatii privind executarea creantei fata de debitor, dat fiind caracterul de masura de executare a etapei validarii, natura serviciului prestat de catre acesta si temeiul juridic in baza caruia desfasoara activitatea de executare silita. Executorul judecatoresc este investit, prin lege, sa indeplineasca un serviciu de interes public in mod independent, actele acestuia fiind acte de autoritate publica, ceea ce ii confera un statut aparte, de vreme ce i-a fost delegata o parte din puterea publica, respectiv cea referitoare la ducerea la indeplinire a dispozitiilor cuprinse in titlurile executorii.
23. Intr-adevar, pe langa dreptul executorului judecatoresc de a sesiza instanta de executare, anumite dispozitii procesuale reglementeaza expres si situatiile in care acesta poate fi chemat in instanta, conferindu-i calitate procesuala pasiva. Astfel este ipoteza reglementata de art. 399 alin. 1 din Codul de procedura civila din 1865 [corespondent art. 712 alin. (1) teza a doua din Codul de procedura civila], respectiv cazul refuzului inceperii executarii silite sau a intocmirii unui act de executare in conditiile prevazute de lege, precum si ipoteza formularii unei contestatii de catre creditor impotriva incheierii de stabilire a cheltuielilor de executare [art. 670 alin. (4) din Codul de procedura civila], in aceasta din urma situatie efectul reducerii acestor cheltuieli de catre instanta de executare fiind rasfrant direct in patrimoniul executorului judecatoresc.
24. Insa, in cazul textului legal analizat, reglementat de art. 460 alin. 1 din Codul de procedura civila din 1865 [corespondent art. 790 alin. (1) din Codul de procedura civila], sesizand instanta de executare cu cerere de validare a popririi, executorul judecatoresc actioneaza ca un mandatar, in numele si interesul creditorului, in exercitarea atributiilor ce i-au fost conferite de lege in procedura executionala, fiind evident ca, din aceasta perspectiva, nu poate fi obligat nici la plata cheltuielilor de judecata in situatia in care acesta a renuntat la cererea de validare a popririi ori cererea a fost respinsa de Instanta, ca urmare a indeplinirii obligatiilor de catre tertul poprit sau de catre debitor.

Problema suportarii cheltuielilor de judecata prilejuite de validarea popririi trebuie analizata doar prin raportare la partile implicate in aceasta forma de urmarire silita si tinand cont de regimul juridic al cheltuielilor de executare reglementat de art. 371¹ din Codul de procedura civila din 1856, corespondent art. 670 din Codul de procedura civila, care se va aplica in mod corespunzator.

25. Fata de considerentele expuse, in temeiul dispozitiilor art. 517 alin. (1) din Codul de procedura civila,

INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE In numele legii DECIDE:

Admite recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si, in consecinta, stabileste ca:

In interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 2 alin. 1 si art. 7 lit. a) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecatoresti, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, raportat la art. 460 alin. 1, art. 246 alin. 1 si 3 si art. 274 alin. 1 din Codul de procedura civila din 1865, in prezent art. 790 alin. (1), art. 406 alin. (1) si (3) si art. 453 alin. (1) din Codul de procedura civila, executorul judecatoresc nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecata, in situatia in care acesta a renuntat la cererea de validare a popririi ori cererea a fost respinsa de instanta, ca urmare a indeplinirii obligatiilor de catre tertul poprit sau de catre debitor.

Obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedura civila.

Pronuntata in sedinta publica, astazi, 16 mai 2016.

-****-

VICEPRESEDINTELE INALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE IULIA CRISTINA TARCEA Magistrat-asistent, Elena Adriana Stamatescu

Publicat in Monitorul Oficial cu numarul 480 din data de 28 iunie 2016