Executare. Insolventa. Solutionarea contestatiilor privind executarea silita inceputa de creditorii bugetari

Insolventa. Competenta materiala de solutionare a contestatiilor privind executarea silita inceputa de creditorii bugetari in temeiul dispozitiilor art. 143 alin. (1) teza finala din Legea nr. 85/2014 apartine judecatorului-sindic investit cu procedura de insolventa in care se formuleaza respectivele contestatii

Inalta Curte de Casatie si Justitie

COMPLETUL PENTRU SOLUTIONAREA RECURSULUI IN INTERESUL LEGII

Decizie nr. 17/2020 din 20/07/2020         Dosar nr. 1135/1/2020

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 61 din 20/01/2021

Corina-Alina Corbu – presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie – presedintele completului

Laura-Mihaela Ivanovici – presedintele Sectiei I civile

Marian Buda – presedintele Sectiei a II-a civile

Denisa Angelica Stanisor – presedintele Sectiei de contencios administrativ si fiscal

Daniel Gradinaru – presedintele Sectiei penale

Adina Georgeta Nicolae – judecator la Sectia I civila

Valentin Mitea – judecator la Sectia I civila

Sorinela Alina Macavei – judecator la Sectia I civila

Cristina Trutescu – judecator la Sectia I civila

Cristina Petronela Valeanu – judecator la Sectia I civila

Simona Gina Pietreanu – judecator la Sectia I civila

Carmen Tranica Teau – judecator la Sectia a II-a civila

Iulia Manuela Cirnu – judecator la Sectia a II-a civila

Petronela Iulia Nitu – judecator la Sectia a II-a civila

Diana Manole – judecator la Sectia a II-a civila

Eugenia Voicheci – judecator la Sectia a II-a civila

Maria Speranta Cornea – judecator la Sectia a II-a civila

Iuliana Maiereanu – judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal

Gabriel Viziru – judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal

Horatiu Patrascu – judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal

Marius Ionel Ionescu – judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal

Ionel Barba – judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal

Cezar Hincu – judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal

Ioana Alina Ilie – judecator la Sectia penala

Maricela Cobzariu – judecator la Sectia penala

1. Completul pentru solutionarea recursului in interesul legii ce formeaza obiectul Dosarului nr. 1.135/1/2020 este legal constituit, conform dispozitiilor art. 516 alin. (2) din Codul de procedura civila si ale art. 34 alin. (3) lit. b) din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat (Regulamentul).
2. Sedinta este prezidata de doamna judecator Corina-Alina Corbu, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
3. Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie este reprezentat de doamna procuror sef al Sectiei judiciare, Antonia Eleonora Constantin.
4. La sedinta de judecata participa domnul Cristian Balacciu, magistrat-asistent in cadrul Sectiilor Unite, desemnat in conformitate cu dispozitiile art. 35 din Regulament.
5. Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul pentru solutionarea recursului in interesul legii ia in examinare recursul in interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie ce formeaza obiectul Dosarului nr. 1.135/1/2020.
6. Magistratul-asistent prezinta referatul cauzei, aratand ca au fost depuse la dosar anexele cu hotararile definitive contradictorii pronuntate de instantele judecatoresti, raportul intocmit de judecatorii-raportori, opiniile procurorului general si ale specialistilor consultati si o nota precizatoare la raportul asupra recursului in interesul legii.
7. Constatand ca nu sunt chestiuni prealabile, doamna judecator Corina-Alina Corbu, presedintele completului, acorda cuvantul asupra recursului in interesul legii reprezentantului procurorului general.
8. Doamna procuror Antonia Eleonora Constantin sustine ca dispozitiile Legii nr. 113/2020 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 88/2018 pentru modificarea si completarea unor acte normative in domeniul insolventei si a altor acte normative sunt aplicabile cererilor de deschidere a procedurilor de insolventa formulate dupa intrarea in vigoare a acestui act normativ. Ca atare, art. 143 alin. (1) teza finala din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa se va aplica cererilor de deschidere a procedurilor de insolventa formulate anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 113/2020 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 88/2018 pentru modificarea si completarea unor acte normative in domeniul insolventei si a altor acte normative. Cu privire la prima problema de drept, sustine ca art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa nu mentioneaza daca executarea silita se face in cadrul procedurii insolventei sau separat de catre practicianul in insolventa ori de catre executorul judecatoresc sau fiscal. In cauzele analizate in vederea promovarii recursului in interesul legii, executarile silite au fost efectuate de catre executorii fiscali, masurile si actele intocmite de acestia incadrandu-se in notiunea de „administrare a creantelor fiscale”, iar actele a caror anulare sau suspendare s-a solicitat au natura fiscala. Ca atare, aceste acte pot fi contestate de persoanele interesate pe calea contestatiei la executare in conditiile art. 260-262 din Codul de procedura fiscala, de competenta judecatoriei, ca instanta de executare de drept comun. Cu privire la a doua problema de drept, reprezentantul procurorului general sustine ca sunt inadmisibile cererile de ordonanta presedintiala avand ca obiect ridicarea, suspendarea si suspendarea provizorie a masurilor de executare silita luate de organele de executare fiscala, in cazurile in care executarea silita a fost inceputa de acestea in temeiul art. 143 alin. (1) teza finala din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa. In acest sens arata ca aplicarea prevederilor Codului de procedura fiscala in privinta executarilor silite individuale, incepute in temeiul art. 143 alin. (1) teza finala din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa, este consecinta faptului ca actele de executare silita au fost efectuate de organele de executare fiscala, iar nu de practicienii in insolventa. De vreme ce Codul de procedura fiscala reglementeaza o procedura in cadrul careia persoanele interesate pot obtine desfiintarea si suspendarea actelor de executare nelegale, recurgerea in acest scop la procedura speciala a ordonantei presedintiale reglementata de Codul de procedura civila este inadmisibila. Pentru aceste argumente, reprezentantul procurorului general solicita admiterea recursului in interesul legii si pronuntarea unei hotarari de unificare a practicii judiciare.
9. Nefiind intrebari pentru reprezentantul procurorului general, doamna judecator Corina-Alina Corbu, presedintele completului, declara dezbaterile inchise, iar completul de judecata ramane in pronuntare asupra recursului in interesul legii.

   
INALTA CURTE,

    deliberand asupra recursului in interesul legii, constata urmatoarele:

1. Sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie si obiectul recursului in interesul legii
2. Inalta Curte de Casatie si Justitie a fost investita prin sesizarea formulata de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie cu solutionarea recursului in interesul legii ce vizeaza urmatoarele probleme de drept:

   – interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 41 alin. (1) si art. 45 alin. (2) teza I din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa, art. 260 alin. (1) si (4) din Codul de procedura fiscala, art. 651 alin. (1), art. 714 alin. (1) si art. 719 alin. (1) si (7) din Codul de procedura civila, sub aspectul instantei competente material sa solutioneze contestatiile la executare, cererile de suspendare a executarii silite si cererile de suspendare provizorie a executarilor silite individuale incepute de creditorii bugetari in temeiul dispozitiilor art. 143 alin. (1) teza finala din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa;

   – interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 997 alin. (1) din Codul de procedura civila, art. 233 alin. (1) lit. a) si art. 260 din Codul de procedura fiscala in ceea ce priveste admisibilitatea cererilor de ordonanta presedintiala avand ca obiect ridicarea, suspendarea si suspendarea provizorie a masurilor de executare silita luate de organele de executare fiscala, in cazurile in care executarea silita a fost inceputa de acestea in temeiul art. 143 alin. (1) teza finala din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa.

1. Prevederile legale supuse interpretarii Inaltei Curti de Casatie si Justitie
2. Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa, in forma nemodificata prin Legea nr. 113/2020 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 88/2018 pentru modificarea si completarea unor acte normative in domeniul insolventei si a altor acte normative (Legea nr. 85/2014)

   Art. 41. –   „(1) Toate procedurile prevazute de prezentul capitol, cu exceptia apelului, sunt de competenta tribunalului sau, daca este cazul, a tribunalului specializat in a carui circumscriptie debitorul si-a avut sediul social/profesional cel putin 6 luni anterior datei sesizarii instantei. Daca in cadrul tribunalului a fost creata o sectie speciala de insolventa, acesteia ii apartine competenta pentru derularea procedurilor prevazute de prezenta lege. (…)”

   Art. 45. –   „(…) (2) Atributiile judecatorului-sindic sunt limitate la controlul judecatoresc al activitatii administratorului judiciar si/sau al lichidatorului judiciar si la procesele si cererile de natura judiciara aferente procedurii insolventei. (…)”

   Art. 143. – „(1) (…) Pentru datoriile acumulate in perioada procedurii de insolventa care au vechime mai mare de 60 de zile se poate incepe executarea silita. (…)”

12. Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, cu modificarile si completarile ulterioare (Codul de procedura fiscala)

   Art. 233. –   „(1) Executarea silita se suspenda: a) cand suspendarea a fost dispusa de instanta sau de creditor, in conditiile legii; (…)”.

   Art. 260. – „(1) Persoanele interesate pot face contestatie impotriva oricarui act de executare efectuat cu incalcarea prevederilor prezentului cod de catre organele de executare silita, precum si in cazul in care aceste organe refuza sa indeplineasca un act de executare in conditiile legii.

    (2) Dispozitiile privind suspendarea provizorie a executarii silite prevazute de Codul de procedura civila, republicat, nu sunt aplicabile.

    (3) Contestatia poate fi facuta si impotriva titlului executoriu in temeiul caruia a fost pornita executarea, in cazul in care acest titlu nu este o hotarare data de o instanta judecatoreasca sau de alt organ jurisdictional si daca pentru contestarea lui nu exista o alta procedura prevazuta de lege.

    (4) Contestatia se introduce la instanta judecatoreasca competenta si se judeca in procedura de urgenta.”

13. Codul de procedura civila

   Art. 651. –   „(1) Instanta de executare este judecatoria in a carei circumscriptie se afla, la data sesizarii organului de executare, domiciliul sau, dupa caz, sediul debitorului, in afara cazurilor in care legea dispune altfel. Daca domiciliul sau, dupa caz, sediul debitorului nu se afla in tara, este competenta judecatoria in a carei circumscriptie se afla, la data sesizarii organului de executare, domiciliul sau, dupa caz, sediul creditorului, iar daca acesta nu se afla in tara, judecatoria in a carei circumscriptie se afla sediul biroului executorului judecatoresc investit de creditor. (…)”

   Art. 714. – „(1) Contestatia se introduce la instanta de executare. (…)”

   Art. 719. – „(1) Pana la solutionarea contestatiei la executare sau a altei cereri privind executarea silita, la solicitarea partii interesate si numai pentru motive temeinice, instanta competenta poate suspenda executarea. Suspendarea se poate solicita odata cu contestatia la executare sau prin cerere separata.

    (…)

    (7) Daca exista urgenta si daca, in cazurile prevazute la alin. (2), respectiv alin. (3), s-a platit cautiunea, instanta poate dispune, prin incheiere si fara citarea partilor, suspendarea provizorie a executarii pana la solutionarea cererii de suspendare. Incheierea nu este supusa niciunei cai de atac. Cautiunea depusa potrivit prezentului alineat ramane indisponibilizata chiar daca cererea de suspendare provizorie este respinsa si este deductibila din cautiunea finala stabilita de instanta, daca este cazul. (…)”

   III. Orientarile jurisprudentiale divergente

14. Autorul sesizarii a aratat ca, dupa intrarea in vigoare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 88/2018 pentru modificarea si completarea unor acte normative in domeniul insolventei si a altor acte normative (O.U.G. nr. 88/2018), creditorii bugetari, prin organele de executare fiscala, au inceput executari silite individuale, urmand procedura prevazuta de Codul de procedura fiscala, in scopul stingerii creantelor bugetare cu o vechime mai mare de 60 de zile, acumulate in perioada procedurii de insolventa de catre debitorii impotriva carora s-a deschis aceasta procedura.
15. In solutionarea contestatiilor de executare, a cererilor de suspendare a executarii silite, precum si a cererilor de suspendare provizorie a executarii silite, instantele de judecata nu au avut un punct de vedere unitar cu privire la competenta materiala de solutionare a acestor cereri si la admisibilitatea cererilor de ordonanta presedintiala avand ca obiect ridicarea, suspendarea ori suspendarea provizorie a executarii silite efectuate de executorii fiscali.
16. Cu privire la instanta competenta material sa solutioneze cererile anterior mentionate, autorul sesizarii a aratat ca s-au conturat doua orientari jurisprudentiale.
17. Intr-o prima orientare jurisprudentiala s-a apreciat ca judecatorului-sindic ii revine competenta de a solutiona contestatiile si cererile de suspendare a executarii silite.
18. In fundamentarea acestei orientari s-a aratat ca executarea silita la care se refera art. 143 alin. (1) teza finala din Legea nr. 85/2014 nu se confunda cu executarea silita de drept comun, ci reprezinta o operatiune prevazuta de acest act normativ, aflata sub administrarea si controlul de legalitate al organelor care aplica procedura insolventei, prevazute de art. 40 din Legea nr. 85/2014.
19. Competenta judecatorului-sindic este reglementata de art. 45 alin. (2) teza I din Legea nr. 85/2014, conform caruia „Atributiile judecatorului-sindic sunt limitate la controlul judecatoresc al activitatii administratorului judiciar si/sau al lichidatorului judiciar si la procesele si cererile de natura judiciara aferente procedurii insolventei”.
20. Posibilitatea executarii silite individuale introdusa de art. 143 alin. (1) teza finala din Legea nr. 85/2014 nu poate fi interpretata ca reprezentand un caz de incetare a efectelor procedurii de insolventa, respectiv de executare silita initiata in paralel cu derularea procedurii de insolventa, ci constituie o completare a cazurilor in care creditorii isi pot recupera individual creanta in cadrul procedurii colective.
21. De asemenea, executarea silita de drept comun nu poate fi realizata fara a intra in conflict cu principiile si regulile insolventei. Astfel, conflictul dintre cele doua proceduri – individuala si colectiva – este solutionat de art. 342 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 in favoarea celei din urma.
22. Fiind vorba de o executare silita speciala realizata in cadrul procedurii de insolventa, respectiv o cerere aferenta acestei proceduri, competenta apartine judecatorului-sindic de la tribunalul in circumscriptia caruia debitorul isi are sediul social.
23. Prin inceperea unei executari silite individuale, creditorii bugetari ar infrange caracterul colectiv al procedurii, de natura a afecta masa activa a debitorului, conducand, indirect, la ridicarea efectului suspensiv de drept cu privire la toate masurile de recuperare a creantelor, consacrat de art. 75 din Legea nr. 85/2014. Or, numai judecatorul-sindic poate acorda derogari de la acest efect suspensiv.
24. Ca atare, dispozitiile art. 651 din Codul de procedura civila nu pot fi aplicate executarilor silite efectuate in temeiul art. 143 alin. (1) teza finala din Legea nr. 85/2014. Executarea silita prevazuta de aceste din urma dispozitii legale reprezinta o operatiune ce se efectueaza in cadrul procedurii insolventei de catre administratorul sau lichidatorul judiciar, motiv pentru care incidentele privind executarea silita sunt de competenta judecatorului-sindic.
25. S-a aratat ca actele de executare contestate sunt aferente procedurii insolventei, fiind strans legate de situatia debitorului insolvent. Ele privesc creante nascute in timpul procedurii insolventei, astfel incat competenta judecatorului- sindic este atrasa de dispozitiile art. 45 alin. (1) lit. r), alin. (2) si art. 58 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 85/2014, de vreme ce toate cererile care au ca obiect anularea ori suspendarea masurilor de executare silita intereseaza procedura insolventei. In acest sens au fost invocate mutatis mutandis considerentele de la paragrafele 63-67 din Decizia nr. 28 din 16 aprilie 2018 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 506 din 20 iunie 2018.
26. Ca atare, o creanta fiscala detinuta impotriva unui debitor aflat in procedura insolventei poate fi realizata doar in conditiile si conform acestei proceduri, care se aplica cu prioritate. In toate cazurile in care legiuitorul a inteles sa se refere la o executare silita individuala in afara procedurii insolventei, acesta a prevazut-o in mod expres. Astfel, posibilitatea executarii silite individuale introdusa de art. 143 alin. (1) teza finala din Legea nr. 85/2014 nu reprezinta un caz de incetare a efectelor procedurii de insolventa, ci o completare a cazurilor in care creditorii isi pot recupera individual creanta in cadrul procedurii colective.
27. Pentru identitate de ratiune au fost invocate dezlegarile date de Curtea de Justitie a Uniunii Europene in cauzele C-157/13 si C-111/08. Astfel, prin Hotararea din 4 septembrie 2014, pronuntata in Cauza C-157/13, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a decis ca numai actiunile care deriva direct dintr-o procedura de insolventa si care sunt strans legate de aceasta intra in domeniul de aplicare a Regulamentului nr. 1.346/2000 (paragraful 23).
28. Pentru a stabili daca o actiune deriva direct dintr-o procedura de insolventa, primul criteriu retinut de Curtea de Justitie a Uniunii Europene pentru a identifica domeniul in care se incadreaza o actiune nu este contextul procedural in care se inscrie acea actiune, ci temeiul juridic al acesteia. Potrivit acestei abordari, trebuie sa se stabileasca daca dreptul sau obligatia care serveste drept temei al actiunii isi are originea in normele comune de drept civil si comercial sau in norme derogatorii, specifice procedurilor de insolventa (paragraful 27 din hotararea pronuntata in Cauza C-157/13).
29. Pe de alta parte, prin Hotararea din 2 iulie 2009, pronuntata in Cauza C-111/08, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a retinut ca, in ceea ce priveste cel de-al doilea criteriu, intensitatea legaturii existente intre o actiune in justitie si procedura insolventei este determinanta (paragraful 25).
30. Astfel, legatura dintre actiunea din litigiul principal si procedura insolventei trebuie sa fie directa si stransa. Cu alte cuvinte, trebuie ca litigiul sa nu poata exista in absenta unei proceduri de insolventa.
31. In urma aplicarii acestor criterii, instantele care au impartasit prima orientare jurisprudentiala au apreciat ca cererile prin care se contesta actele de executare individuala efectuate de executorii fiscali ori se solicita suspendarea acestor acte de executare prezinta o stransa legatura cu procedura insolventei si deriva direct din aceasta, intrucat creditorii bugetari se prevaleaza de creante curente, rezultate din desfasurarea activitatii conform planului de reorganizare.
32. In sensul acestei orientari jurisprudentiale au fost anexate sesizarii hotarari judecatoresti definitive, pronuntate de tribunale si curti de apel in 34 de dosare.
33. In cea de-a doua orientare jurisprudentiala s-a considerat ca judecatoriile, ca instante de executare de drept comun, sunt competente sa solutioneze in prima instanta contestatiile la executare si cererile de suspendare a executarii silite a creantelor fiscale, in ipoteza prevazuta de art. 143 alin. (1) teza finala din Legea nr. 85/2014.
34. In fundamentarea acestei orientari s-a aratat ca executarea silita si, implicit, contestarea masurilor si a actelor de executare silita a creantelor fiscale se circumscriu activitatii de administrare a creantelor fiscale, prevazuta de art. 1 pct. 2 din Codul de procedura fiscala, act normativ care, potrivit art. 3 din cod, constituie dreptul comun pentru administrarea creantelor fiscale datorate bugetului general consolidat.
35. Prin vointa expresa a legiuitorului, executarea silita si, implicit, contestarea masurilor si a actelor de executare silita a creantelor fiscale se circumscriu prevederilor Codului de procedura fiscala. Daca legiuitorul ar fi intentionat ca executarea silita prevazuta de art. 143 alin. (1) teza finala din Legea nr. 85/2014 sa se faca in cadrul procedurii de insolventa, ar fi mentionat in mod expres acest aspect, tocmai pentru a reglementa o solutie derogatorie de la art. 260 alin. (4) din Codul de procedura fiscala.
36. Printre atributiile judecatorului-sindic prevazute de art. 45 din Legea nr. 85/2014 nu se regasesc cele care privesc anularea ori suspendarea actelor de executare silita efectuate de executorul fiscal. Din continutul acestui text de lege rezulta ca intentia legiuitorului a fost aceea de a delimita atributiile jurisdictionale ale judecatorului-sindic de cele de administrare si gestiune a procedurii insolventei, acestea din urma revenind, in principal, administratorului sau lichidatorului judiciar, precum si celorlalti participanti la procedura. Astfel, controlul judecatorului- sindic se raporteaza numai la aspecte de legalitate, fara a avea in vedere si aspectele de oportunitate, ce cad in sarcina creditorilor si a organelor acestora.
37. S-a mai aratat ca art. 45 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 enumera principalele atributii ale judecatorului-sindic. Aceasta enumerare are insa caracter exemplificativ, deoarece alin. (2) al art. 45 din Legea nr. 85/2014 stabileste in competenta judecatorului-sindic noi atributii ce privesc controlul asupra activitatii participantilor la procedura, cu referire la actele si operatiunile care se desfasoara dupa deschiderea procedurii insolventei.
38. Utilizand sintagma „procesele si cererile de natura judiciara aferente procedurii insolventei”, legiuitorul a avut in vedere toate cererile si procesele ce decurg din masurile dispuse in cursul procedurii insolventei. Astfel, solutia aleasa de legiuitor este exhaustiva, in sensul ca nu limiteaza atributiile judecatorului-sindic doar la cazurile concrete enumerate in art. 45 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, ci are in vedere si controlul tuturor operatiunilor si actelor efectuate de administratorul judiciar, lichidatorul judiciar, debitorul si alti participanti la desfasurarea procedurii, precum si procesele si cererile care au legatura directa cu insolventa si care sunt prevazute in aceeasi lege.
39. In acelasi timp, aceasta solutie legislativa este si restrictiva, in sensul ca judecatorul-sindic nu are atributii in solutionarea unor cereri sau actiuni ce excedeaza procedurii insolventei, cum ar fi realizarea unui drept, o pretentie, o somatie de plata ori recuperarea unei creante, operatiuni care nu sunt prevazute in mod expres de Legea nr. 85/2014, ci sunt reglementate in dreptul comun.
40. Imprejurarea ca debitorul se afla in procedura de reorganizare judiciara nu prezinta relevanta din perspectiva stabilirii instantei competente sa solutioneze cererile privind masurile de executare silita, intrucat normele aplicabile actelor de executare sunt cele prevazute in Codul de procedura fiscala, iar nu cele prevazute in Legea nr. 85/2014. Acest din urma act normativ este aplicabil doar in privinta obiectului executarii silite si limitarilor referitoare la bunurile ce pot fi executate silit, insa regulile generale de procedura fiscala sunt aplicabile si acestui tip de executare silita individuala.
41. In aceste conditii, judecatorul-sindic are competenta de a solutiona numai contestatiile impotriva masurilor luate de practicienii in insolventa, nu si contestatiile impotriva actelor de executare silita individuale, intocmite de creditorii fiscali. Aceste din urma contestatii, precum si cererile de suspendare a executarii silite ori de suspendare provizorie a executarii silite, nefiind proprii procedurii insolventei, sunt de competenta materiala a judecatoriilor, ca instante de executare, in temeiul art. 260 alin. (4) din Codul de procedura fiscala, raportat la art. 651 alin. (1), art. 714 alin. (1) si la art. 719 alin. (1) din Codul de procedura civila, coroborate cu Decizia nr. XIV din 5 februarie 2007 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Sectiile Unite, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 733 din 30 octombrie 2007, aplicabila mutatis mutandis.
42. In sensul acestei orientari jurisprudentiale au fost anexate sesizarii hotarari judecatoresti definitive, pronuntate de judecatorii, tribunale si curti de apel in 47 de dosare.
43. Cu privire la admisibilitatea cererilor de ordonanta presedintiala avand ca obiect ridicarea, anularea ori suspendarea executarii silite efectuate de creditorii bugetari, autorul sesizarii a aratat ca s-au conturat doua orientari jurisprudentiale.
44. Intr-o prima orientare jurisprudentiala s-a considerat ca, in toate aceste ipoteze, sunt admisibile cererile de ordonanta presedintiala formulate in temeiul art. 997 din Codul de procedura civila.
45. In fundamentarea acestei orientari s-a aratat ca art. 342 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 prevede ca dispozitiile acestei legi se completeaza, in masura in care nu contravin, cu cele ale Codului de procedura civila si ale Codului civil. Dispozitiile art. 997 din Codul de procedura civila, care instituie conditiile de admisibilitate a procedurii ordonantei presedintiale, sunt compatibile cu dispozitiile Legii nr. 85/2014, astfel incat judecatorul-sindic are posibilitatea sa dispuna, pe calea acestei proceduri speciale, masuri provizorii atunci cand acestea sunt necesare in procedura insolventei.
46. Dispozitiile art. 260 alin. (2) din Codul de procedura fiscala nu sunt incidente, intrucat executarea silita intemeiata pe dispozitiile art. 143 alin. (1) teza finala din Legea nr. 85/2014 trebuie analizata din perspectiva legii insolventei, aplicabila cu prioritate, iar nu din perspectiva dispozitiilor din Codul de procedura fiscala.
47. S-a mai aratat ca instantele care au aderat la aceasta opinie au retinut aplicabilitatea mutatis mutandis a considerentelor Deciziei nr. 28 din 16 aprilie 2018 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
48. In sensul acestei orientari jurisprudentiale au fost anexate sesizarii hotarari judecatoresti definitive, pronuntate de tribunale si curti de apel in 19 dosare.
49. In cea de-a doua orientare jurisprudentiala s-a apreciat ca cererile de ordonanta presedintiala avand ca obiect ridicarea, anularea ori suspendarea executarii silite efectuate de creditorii bugetari sunt inadmisibile.
50. In fundamentarea acestei orientari s-a aratat ca din analiza dispozitiilor art. 997 alin. (1) din Codul de procedura civila rezulta ca procedura speciala a ordonantei presedintiale este pusa la dispozitia celor interesati numai pentru a obtine masuri vremelnice si provizorii in cazuri grabnice, cand aparenta dreptului pledeaza in favoarea reclamantului, iar masura solicitata se impune a fi luata pentru pastrarea unui drept care s-ar pagubi prin intarziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara sau pentru inlaturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executari.
51. Desi legea nu prevede expres, in afara conditiilor care decurg din textul de lege anterior evocat, doctrina a subliniat ca una dintre conditiile pentru ca o cerere sa poata fi solutionata pe calea ordonantei presedintiale este ca masura solicitata sa nu transeze cu autoritate de lucru judecat fondul litigiului, adica sa nu prejudece fondul. Aceasta conditie decurge din caracterul vremelnic si urgent al masurii solicitate. Prin urmare, pe calea ordonantei presedintiale nu poate fi transat definitiv fondul cauzei, chiar daca aparenta de drept ar fi in favoarea reclamantului.
52. Aplicand consideratiile teoretice anterior expuse, instantele care au aderat la aceasta orientare jurisprudentiala au considerat ca debitorii aflati in insolventa nu pot obtine pe calea ordonantei presedintiale ridicarea/anularea masurilor ori a actelor de executare silita efectuate de creditorii fiscali in temeiul art. 143 alin. (1) teza finala din Legea nr. 85/2014, aceste masuri putand fi dispuse numai de instanta de executare investita cu o contestatie la executare.
53. Astfel, s-a apreciat ca nu este indeplinita conditia neprejudecarii fondului in ceea ce priveste constatarea nelegalitatii actelor de executare, intrucat aceasta ar presupune o cercetare a fondului, imposibil de realizat in procedura ordonantei presedintiale.
54. In plus, emiterea unei ordonante presedintiale este admisibila numai pentru inlaturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executari, nu si pentru impiedicarea executarii silite sau pentru dezlegarea unor chestiuni care privesc fondul raporturilor juridice dintre parti.
55. Ca atare, contestatia la executare se infatiseaza ca o cale de atac specifica, prin intermediul careia debitorul poate obtine desfiintarea sau emiterea unui act de executare, cum ar fi anularea sau ridicarea popririi.
56. Cu privire la admisibilitatea cererii de ordonanta presedintiala pentru obtinerea suspendarii ori a suspendarii provizorii a executarii silite s-a aratat ca, intrucat executarea silita este guvernata de dispozitiile Codului de procedura fiscala, sunt incidente cazurile de suspendare a executarii silite de la art. 233 alin. (1) din Codul de procedura fiscala, prima ipoteza fiind aceea in care suspendarea a fost dispusa de instanta sau de creditor, in conditiile legii.
57. Instanta de judecata poate pronunta suspendarea unei executari silite numai cu ocazia exercitarii contestatiei la executare, reglementata atat de art. 712 din Codul de procedura civila, cat si de art. 260 din Codul de procedura fiscala. In plus, art. 719 alin. (1) din Codul de procedura civila deroga de la art. 997 din acelasi act normativ, acest din urma text de lege avand o sfera mai larga de aplicare.
58. Astfel, de vreme ce pe calea contestatiei la executare se poate solicita si suspendarea executarii silite, cererea de ordonanta presedintiala avand acelasi obiect este inadmisibila. De asemenea, cererea de ordonanta presedintiala avand ca obiect suspendarea provizorie a executarii silite incepute de creditorii bugetari este inadmisibila, fata de prevederile art. 260 alin. (2) din Codul de procedura fiscala, care statueaza ca dispozitiile privind suspendarea provizorie a executarii silite prevazute de Codul de procedura civila nu sunt aplicabile.
59. In sensul acestei orientari jurisprudentiale au fost anexate sesizarii hotarari judecatoresti definitive, pronuntate de tribunale si curti de apel in 10 dosare.
60. Jurisprudenta Curtii Constitutionale
61. Prin Decizia nr. 325 din 10 mai 2018, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 835 din 1 octombrie 2018, Curtea Constitutionala a respins ca neintemeiata exceptia de neconstitutionalitate si a constatat ca dispozitiile art. 719 alin. (7) din Codul de procedura civila sunt constitutionale in raport cu criticile formulate.
62. Prin Decizia nr. 362 din 31 mai 2018, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 858 din 9 octombrie 2018, Curtea Constitutionala a respins ca neintemeiata exceptia de neconstitutionalitate si a constatat ca dispozitiile art. 719 alin. (7) din Codul de procedura civila sunt constitutionale in raport cu criticile formulate.
63. Prin Decizia nr. 843 din 13 decembrie 2018, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 224 din 22 martie 2019, Curtea Constitutionala a respins ca neintemeiata exceptia de neconstitutionalitate si a constatat ca dispozitiile art. 19 din Legea bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2014 nr. 340/2013 si ale art. 719 alin. (1) din Codul de procedura civila sunt constitutionale in raport cu criticile formulate.
64. Prin Decizia nr. 565 din 1 octombrie 2019, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 321 din 16 aprilie 2020, Curtea Constitutionala a respins ca neintemeiata exceptia de neconstitutionalitate si a constatat ca prevederile art. 631 alin. (2), ale art. 651 alin. (1), ale art. 713 alin. (1) si (3), ale art. 717 alin. (1) si (4) si ale art. 720 alin. (1) din Codul de procedura civila sunt constitutionale in raport cu criticile formulate.
65. Prin Decizia nr. 605 din 10 octombrie 2019, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 48 din 23 ianuarie 2020, Curtea Constitutionala a respins ca neintemeiata exceptia de neconstitutionalitate si a constatat ca prevederile art. 260 alin. (2) din Codul de procedura fiscala sunt constitutionale in raport cu criticile formulate.
66. Deciziile anterior mentionate nu cuprind considerente relevante cu privire la problemele de drept ce formeaza obiectul recursului in interesul legii.
67. Jurisprudenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie
68. Prin Decizia nr. XIV din 5 februarie 2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 733 din 30 octombrie 2007, Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectiile Unite a admis recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si, in aplicarea dispozitiilor art. 169 alin. (4) din Codul de procedura fiscala, a stabilit ca: „Judecatoria in circumscriptia careia se face executarea este competenta sa judece contestatia, atat impotriva executarii silite insesi, a unui act sau masuri de executare, a refuzului organelor de executare fiscala de a indeplini un act de executare in conditiile legii, cat si impotriva titlului executoriu in temeiul caruia a fost pornita executarea, in cazul in care acest titlu nu este o hotarare data de o instanta judecatoreasca sau de un alt organ jurisdictional, daca pentru contestarea lui nu exista o alta procedura prevazuta de lege.”
69. Prin Decizia nr. 6 din 14 mai 2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 411 din 20 iunie 2012, Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul competent sa judece recursul in interesul legii a admis sesizarile formulate de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Suceava si, in interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 142 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, raportat la art. 136 alin. (6) din Codul de procedura fiscala, a stabilit ca executarea hotararilor judecatoresti de atragere a raspunderii membrilor organelor de conducere sau de supraveghere in conditiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 se va efectua, in cazul concursului dintre creditorii fiscali si ceilalti creditori ai debitorului, potrivit Codului de procedura fiscala.
70. Prin Decizia nr. 66 din 2 octombrie 2017, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 969 din 7 decembrie 2017, Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea formulata de Tribunalul Bacau – Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal in Dosarul nr. 4.754/270/2016 si, in interpretarea dispozitiilor art. 623 din Codul de procedura civila, raportat la art. 220 alin. (3) si (5) si la art. 226 alin. (3) din Codul de procedura fiscala, la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finantele publice locale, cu modificarile si completarile ulterioare, si la art. 3 pct. 18 din Legea responsabilitatii fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicata, a stabilit ca: „Executarea silita a titlurilor executorii – hotarari judecatoresti privind creante bugetare, datorate in temeiul unor raporturi juridice contractuale care se fac venit la bugetul consolidat al statului, se realizeaza prin executori fiscali, ca organe de executare silita ale statului.”
71. Prin Decizia nr. 28 din 16 aprilie 2018, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 506 din 20 iunie 2018, Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea formulata de Curtea de Apel Cluj – Sectia a III-a de contencios administrativ si fiscal in Dosarul nr. 1.620/84/2015 si, in consecinta, a stabilit ca: „Prevederile art. 147³din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal se interpreteaza in sensul ca daca s-a constatat, prin hotarare definitiva, ca o creanta fiscala nu poate fi valorificata in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, ca urmare a depunerii tardive a acesteia, aceeasi creanta nu mai poate fi valorificata de organul fiscal in procedura solutionarii cererii de rambursare a T.V.A., formulata de debitoarea aflata in procedura insolventei.”
72. Prin Decizia nr. 18 din 3 iunie 2019, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 621 din 26 iulie 2019, Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul pentru solutionarea recursului in interesul legii a admis sesizarea formulata de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Constanta si, in consecinta, a stabilit ca: „In interpretarea si aplicarea unitara a prevederilor art. 714 si art. 95 din Codul de procedura civila, sectiile civile ale tribunalelor sunt competente functional sa solutioneze apelurile declarate impotriva hotararilor pronuntate de judecatorii asupra contestatiilor formulate impotriva executarilor silite pornite in temeiul dispozitiilor art. 260 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, cu modificarile si completarile ulterioare.”
73. In cadrul sectiilor Inaltei Curti de Casatie si Justitie a fost identificata Decizia nr. 262 din 31 ianuarie 2020 a Sectiei a II-a civile, prin care a fost stabilita competenta de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei Targu Secuiesc, apreciindu-se ca printre atributiile prevazute de art. 45 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 nu figureaza judecarea contestatiilor la executare formulate cu privire la creantele mentionate la art. 143 alin. (1) teza finala din acelasi act normativ si ca niciun text de lege nu instituie competenta judecatorului-sindic de a judeca contestatiile respective.
74. Jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene
75. Prin Hotararea din 12 februarie 2009, pronuntata in Cauza C-339/07, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a retinut in paragrafele 19-23 urmatoarele: „In aceasta privinta, trebuie amintit cu titlu introductiv ca, in cadrul jurisprudentei referitoare la Conventia din 27 septembrie 1968 privind competenta si executarea hotararilor in materie civila si comerciala (JO 1972, L 299, p. 32), Curtea a hotarat ca o actiune asemanatoare celei in discutie in actiunea principala se refera la o procedura de faliment, de vreme ce decurge in mod direct din faliment si se afla in stransa legatura cu o procedura de lichidare de bunuri sau de reorganizare judiciara (a se vedea Hotararea din 22 februarie 1979, Gourdain, 133/78, p. 733, punctul 4). Prin urmare, o actiune care prezinta astfel de caracteristici nu intra in domeniul de aplicare al acestei conventii. Or, exact acest criteriu este utilizat in considerentul (6) al Regulamentului nr. 1.346/2000 pentru a delimita obiectul acestuia din urma. Astfel, potrivit acestui considerent, regulamentul respectiv ar trebui sa se limiteze la dispozitiile care reglementeaza competenta de a deschide proceduri de insolventa si de a pronunta hotarari care deriva direct din procedurile de insolventa si sunt strans legate de acestea. Tinand seama de aceasta intentie a legiuitorului si de efectul util al regulamentului respectiv, articolul 3 alineatul (1) din acest regulament trebuie interpretat in sensul ca atribuie de asemenea o competenta internationala statului membru pe teritoriul caruia a fost deschisa procedura de insolventa pentru judecarea actiunilor care rezulta in mod direct din aceasta procedura si care sunt strans legate de aceasta. O astfel de concentrare a tuturor actiunilor legate in mod direct de insolventa unei intreprinderi, actiuni introduse la instantele din statul membru competent pentru deschiderea procedurii de insolventa, pare de asemenea conforma cu obiectivul de a ameliora eficienta si de a accelera procedurile de insolventa cu efecte transfrontaliere, prevazut in considerentele (2) si (8) ale Regulamentului nr. 1.346/2000. In plus, aceasta interpretare este confirmata de considerentul (4) al regulamentului respectiv, potrivit caruia, pentru buna functionare a pietei interne, este necesar sa se evite ca partile sa fie tentate sa transfere bunurile sau procedurile judiciare dintr-un stat membru in altul, in incercarea de a obtine o situatie juridica mai favorabila (forum shopping)”.
76. Prin Hotararea din 2 iulie 2009, pronuntata in Cauza C-111/08, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a retinut ca: „(…) o actiune se refera la o procedura de faliment daca decurge in mod direct din faliment si se afla in stransa legatura cu o procedura de lichidare de bunuri sau de administrare judiciara (…) Prin urmare, avand in vedere cele ce preceda, intensitatea legaturii existente, in sensul jurisprudentei Gourdain, citata anterior, intre o actiune in justitie precum cea din actiunea principala si procedura de insolventa este determinanta (…)” (paragrafele 21 si 25).
77. Prin Hotararea din 10 septembrie 2009, pronuntata in Cauza C-292/08, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a retinut in paragraful 26 urmatoarele: „(…) in cadrul jurisprudentei referitoare la Conventia de la Bruxelles, Curtea a statuat ca o actiune se refera la o procedura de faliment daca decurge in mod direct din faliment si se afla in stransa legatura cu o procedura de lichidare de bunuri sau de administrare judiciara (a se vedea Hotararea din 22 februarie 1979, Gourdain, 133/78, Rec., p. 733, punctul 4). Prin urmare, o actiune care prezinta astfel de caracteristici nu intra in domeniul de aplicare al acestei conventii (…)”.
78. Prin Hotararea din 4 septembrie 2014, pronuntata in Cauza C-157/13, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a statuat ca: „(…) numai actiunile care deriva direct dintr-o procedura de insolventa si care sunt strans legate de aceasta sunt excluse din domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 44/2001. Pe cale de consecinta, numai aceste actiuni intra in domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 1.346/2000. (…) In consecinta, criteriul determinant retinut de Curte pentru a identifica domeniul in care se incadreaza o actiune nu este contextul procedural in care se inscrie acea actiune, ci temeiul juridic al acesteia din urma. Potrivit respectivei abordari, trebuie sa se stabileasca daca dreptul sau obligatia care serveste drept temei al actiunii isi are originea in normele comune de drept civil si comercial sau in norme derogatorii, specifice procedurilor de insolventa.” (paragrafele 23 si 27)

   VII. Opinia procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie

76. Cu privire la prima problema de drept, procurorul general a apreciat ca a doua orientare jurisprudentiala este in litera si spiritul legii.
77. In acest sens a aratat ca art. 143 alin. (1) teza finala din Legea nr. 85/2014 deroga partial si limitat de la caracterul colectiv si concursual al procedurii de insolventa. Executarea silita individuala pentru datoriile cu o vechime mai mare de 60 de zile, acumulate in perioada procedurii de insolventa, reprezinta o alternativa la solutia falimentului, dezavantajoasa pentru debitor atunci cand creanta creditorului curent depaseste valoarea-prag. Pana la o eventuala declarare a neconstitutionalitatii dispozitiilor legale care consacra posibilitatea executarii silite individuale, acestea se bucura de prezumtia de constitutionalitate si trebuie aplicate.
78. Executarea silita individuala, in ipoteza prevazuta de art. 143 alin. (1) teza finala din Legea nr. 85/2014, este derulata in paralel cu procedura de reorganizare de catre executorii fiscali, iar nu de catre practicienii in insolventa, fiind circumscrisa administrarii creantelor fiscale. Spre deosebire de alte situatii in care Legea nr. 85/2014 prevede ca executarea silita se efectueaza de catre executorul judecatoresc, textul de lege anterior evocat nu mentioneaza daca executarea silita se face in cadrul procedurii insolventei sau separat de catre practicianul in insolventa ori executorul judecatoresc sau fiscal, dupa caz.
79. Procurorul general a apreciat ca executarea silita individuala nu intra in atributiile administratorului judiciar, prevazute de art. 58 alin. (1) lit. e) si f) din Legea nr. 85/2014, care se circumscriu fie supravegherii operatiunilor de gestionare a patrimoniului debitorului, fie conducerii in tot sau in parte a activitatii acestuia, atunci cand debitorului i s-a ridicat dreptul de administrare, in conditiile art. 85 alin. (5) din acelasi act normativ. In acest caz, executarea silita se va realiza fie de catre executorii judecatoresti in privinta creantelor curente civile, fie de catre executorii fiscali in privinta creantelor curente bugetare. In aceasta procedura de executare silita, practicianul in insolventa nu are atributii de lichidator judiciar, de vreme ce debitorul se afla inca in reorganizare si nu s-a dispus intrarea sa in faliment.
80. S-a aratat ca, in cauzele analizate in vederea promovarii recursului in interesul legii, executarile silite au fost efectuate de catre executorii fiscali. Astfel, masurile si actele intocmite de acestia (titluri executorii, somatii de plata si adrese de infiintare a popririi) se circumscriu colectarii creantelor bugetare, incadrandu-se in notiunea de administrare a creantelor fiscale, definita de art. 1 pct. 2 din Codul de procedura fiscala, iar actele juridice a caror anulare ori, dupa caz, suspendare a fost solicitata sunt acte administrativ fiscale, in sensul art. 1 pct. 1 din acelasi act normativ.
81. Procurorul general a apreciat ca executarea silita, actele de executare intocmite de organele de executare fiscala, refuzul acestora de a indeplini un act de executare, precum si titlul executoriu in temeiul caruia a fost pornita executarea, in cazul in care acest titlu nu este o hotarare judecatoreasca sau un act al unui alt organ cu activitate jurisdictionala si daca pentru contestarea lui nu exista o alta procedura prevazuta de lege, pot fi contestate de persoanele interesate pe calea contestatiei la executare, in conditiile art. 260-262 din Codul de procedura fiscala, de competenta judecatoriei, ca instanta de executare de drept comun.
82. De lege lata, executarea silita individuala efectuata de executorii fiscali nu este integrata procedurii de insolventa aflate in curs, ci este separata de aceasta. Singurele elemente de legatura intre cele doua proceduri, reprezentate de calitatea partilor si de creanta pretinsa, nu au aptitudinea de a constitui criterii legale atributive de competenta, ci, in cauzele care fac obiect al sesizarii, se circumscriu motivelor care au stat la baza formularii contestatiilor la executare si a cererilor de suspendare a executarii silite.
83. Avand in vedere ca, in cauzele analizate, masurile de executare silita au fost luate de executorii fiscali, iar nu de practicienii in insolventa, competenta judecatorului-sindic nu poate fi atrasa in temeiul art. 45 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 85/2014, acest text de lege referindu-se la judecarea contestatiilor debitorului, ale comitetului creditorilor sau ale oricarei persoane interesate impotriva masurilor luate de administratorul judiciar ori de lichidatorul judiciar.
84. Din analiza art. 45 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 rezulta criteriile legale pe baza carora se determina atributiile jurisdictionale ale judecatorului-sindic, respectiv: cererea trebuie sa vizeze exercitarea controlului judecatoresc asupra activitatii administratorului judiciar ori a lichidatorului judiciar; judecatorul- sindic sa fie chemat sa transeze in privinta unor cereri de natura judiciara aferente procedurii insolventei.
85. In cauzele analizate, competenta judecatorului-sindic nu poate fi stabilita pe baza primului criteriu, intrucat contestatiile formulate nu vizeaza activitatea administratorului judiciar, ci a executorilor fiscali.
86. Cu privire la al doilea criteriu, procurorul general a aratat ca legatura cu procedura insolventei reprezinta acea calitate a cererii sau a procesului cu care este investit judecatorul-sindic de a constitui o consecinta directa a procedurii insolventei. Aceasta legatura se verifica, de pilda, atunci cand procesul sau cererea nu poate fi disociat(a) de procedura insolventei, intrucat deriva direct din aceasta procedura.
87. Or, executarea silita individuala prevazuta de art. 143 alin. (1) teza I din Legea nr. 85/2014 poate exista independent de situatia juridica a debitorului, respectiv independent de implicarea sa intr-o procedura de reorganizare. Acest din urma aspect prezinta relevanta doar din perspectiva motivelor pentru care ar putea fi admisa contestatia la executare ori cererea de suspendare a executarii silite, nefiind un criteriu atributiv de competenta.
88. Prin urmare, procurorul general a apreciat ca judecatoriile, ca instante de executare, sunt competente sa solutioneze contestatiile la executare si cererile de suspendare sau suspendare provizorie a executarilor silite individuale, incepute de creditorii bugetari in temeiul art. 143 alin. (1) teza finala din Legea nr. 85/2014.
89. Cu privire la a doua problema de drept, procurorul general a apreciat ca a doua orientare jurisprudentiala este in litera si spiritul legii.
90. In acest sens a aratat ca desfiintarea si suspendarea actelor de executare silita efectuate de executorii fiscali se pot obtine doar in cadrul procedurii contestatiei la executare si prin formularea unor cereri de suspendare a executarii, in conditiile Codului de procedura fiscala.
91. Aplicarea prevederilor Codului de procedura fiscala in privinta executarilor silite individuale incepute in temeiul art. 143 alin. (1) teza finala din Legea nr. 85/2014 este consecinta faptului ca actele de executare silita au fost intocmite de organele de executare fiscala, iar nu de practicienii in insolventa.
92. De vreme ce in materia procedurii fiscale este instituita o procedura in cadrul careia persoanele interesate pot obtine desfiintarea si suspendarea actelor de executare nelegale, recurgerea la procedura ordonantei presedintiale in acelasi scop este inadmisibila si, totodata, releva multiple consecinte improprii procedurii in care se desfasoara executarea silita.
93. Astfel, in aceasta modalitate ar fi atrasa competenta judecatorului-sindic in privinta cererilor de suspendare a executarii silite efectuate de executorii fiscali. Or, aceste cereri nu intra in competenta judecatorului-sindic.
94. In al doilea rand, ar fi eludata interdictia prevazuta de art. 260 alin. (2) din Codul de procedura fiscala, prin care se statueaza expres inaplicabilitatea in procedura executionala fiscala a prevederilor Codului de procedura civila referitoare la suspendarea provizorie a executarii.
95. In al treilea rand, de vreme ce admisibilitatea cererii de ordonanta presedintiala nu este conditionata de plata prealabila a unei cautiuni, ar fi eludate dispozitiile art. 719 alin. (2) din Codul de procedura civila, care instituie obligatia de plata a unei cautiuni pentru a se dispune suspendarea executarii silite.
96. In ultimul rand, atunci cand cererea de ordonanta presedintiala are ca obiect ridicarea/desfiintarea/anularea unor acte de executare silita fiscala ori a executarii silite insesi, nu este indeplinita conditia neprejudecarii fondului.
97. Prin urmare, procurorul general a apreciat ca sunt inadmisibile cererile de ordonanta presedintiala avand ca obiect ridicarea, anularea, desfiintarea, suspendarea sau suspendarea provizorie a masurilor de executare silita, luate de organele de executare fiscala, in cazurile in care executarea silita a fost inceputa de acestea in temeiul art. 143 alin. (1) teza finala din Legea nr. 85/2014.

   VIII. Opiniile exprimate de specialistii consultati

98. Universitatea de Vest din Timisoara – Facultatea de Drept a prezentat doua opinii cu privire la ambele probleme de drept.
99. Cu privire la prima problema de drept, intr-o opinie s-a apreciat ca instanta de executare este competenta sa solutioneze contestatiile la executare si cererile de suspendare a executarilor silite incepute de organele fiscale in temeiul art. 143 alin. (1) teza finala din Legea nr. 85/2014.
100. In sustinerea acestei opinii s-a aratat ca, potrivit Codului de procedura fiscala, stingerea prin executare silita a obligatiilor fiscale lato sensu (inclusiv a celor acumulate in perioada procedurii de insolventa) intra in sfera activitatii de administrare a creantelor fiscale, aflata in competenta exclusiva a organelor fiscale.
101. Astfel, executarea silita individuala nu intra in atributiile administratorului judiciar, prevazute de art. 58 alin. (1) lit. e)-f) din Legea nr. 85/2014, care se circumscriu fie supravegherii operatiunilor de gestionare a patrimoniului debitorului, fie conducerii in tot sau in parte a activitatii debitorului, atunci cand acestuia i s-a ridicat dreptul de administrare in conditiile art. 85 alin. (5) din acelasi act normativ.
102. S-a mai aratat ca procedura executarii silite a creantelor bugetar-fiscale este prevazuta de Codul de procedura fiscala, care se completeaza cu dispozitiile Codului de procedura civila in materia executarii silite de drept comun, iar nu cu dispozitiile Legii nr. 85/2014, intrucat aceasta din urma lege nu reglementeaza proceduri executionale, ci alte proceduri specifice insolventei.
103. Contestatiile la executarea silita a creantelor fiscale si cererile de suspendare a executarilor silite sunt de competenta instantei de executare de drept comun, astfel cum rezulta din coroborarea art. 260 alin. (4) din Codul de procedura fiscala cu art. 651 alin. (1) si (3) din Codul de procedura civila, nefiind de competenta sectiei specializate in insolventa a tribunalului.
104. In lipsa unor dispozitii speciale ale Codului de procedura fiscala, instanta de executare competenta este cea prevazuta de art. 651 alin. (1) din Codul de procedura civila. Avand in vedere ca in materie fiscala executarea silita se efectueaza de organele fiscale, instanta de executare este judecatoria in a carei circumscriptie se afla domiciliul fiscal al debitorului.
105. Intr-o alta opinie s-a apreciat ca judecatorului-sindic ii revine competenta de a solutiona contestatiile la executare si cererile de suspendare a executarii silite incepute in temeiul art. 143 alin. (1) teza finala din Legea nr. 85/2014.
106. In sustinerea acestei opinii s-a aratat ca executarea silita prevazuta de textul de lege anterior evocat nu se confunda cu executarea silita de drept comun, ci reprezinta o operatiune ce intra in atributiile practicianului in insolventa si se afla sub controlul de legalitate al judecatorului-sindic.
107. Posibilitatea executarii silite introdusa de art. 143 alin. (1) teza finala din Legea nr. 85/2014 nu poate fi interpretata ca reprezentand un caz de incetare a efectelor procedurii insolventei, respectiv de executare silita initiata in paralel cu derularea procedurii insolventei, ci constituie o ipoteza speciala in care creditorii cu creante curente si le pot recupera in mod individual in cadrul procedurii colective.
108. Ori de cate ori masurile de executare individuala ale titularilor de creante curente vizeaza bunurile debitoarei, acestea se circumscriu procedurii insolventei. Masurile respective pot fi contestate de catre participantii la procedura in conditiile Legii nr. 85/2014, fiind subsumate sintagmei „procesele si cererile de natura judiciara aferente procedurii insolventei”, care intra in competenta judecatorului-sindic, conform art. 45 alin. (2) din acelasi act normativ.
109. Astfel, in temeiul art. 45 alin. (1) lit. r), art. 45 alin. (2) si art. 342 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, judecatorul-sindic este competent sa solutioneze cererile anterior mentionate, intrucat acestea deriva in mod direct dintr-o procedura de insolventa si se afla in stransa legatura cu aceasta.
110. Prin urmare, judecatorul-sindic poate suspenda o cerere de executare silita, in temeiul art. 66 alin. (11) din Legea nr. 85/2014. In conditiile in care judecatorul-sindic detine aceasta competenta chiar inainte de a dobandi deplina competenta cu privire la supravegherea procedurii insolventei, cu atat mai mult acesta ramane competent pe toata durata procedurii insolventei.
111. Cu privire la a doua problema de drept, intr-o opinie s-a apreciat ca sunt inadmisibile cererile de ordonanta presedintiala avand ca obiect suspendarea executarilor silite pornite de organele fiscale, in temeiul art. 143 alin. (1) teza finala din Legea nr. 85/2014.
112. In sustinerea acestei opinii s-a aratat ca, in lipsa unor prevederi speciale ale Codului de procedura fiscala, suspendarea executarii silite a creantelor fiscale poate fi dispusa de judecatorie, ca instanta de executare de drept comun, in conditiile prevazute de art. 719 din Codul de procedura civila.
113. Persoana interesata poate solicita suspendarea executarii silite prin contestatia la executare sau printr-o cerere separata, pana la momentul solutionarii contestatiei. Aceasta masura exceptionala se poate dispune in scopul opririi executarii silite, daca sunt indeplinite cumulativ urmatoarele conditii de admisibilitate: existenta unei contestatii la executare in curs de solutionare; existenta unor motive temeinice pentru oprirea executarii silite si plata unei cautiuni, cu exceptia situatiilor prevazute de lege.
114. In schimb, cererea de ordonanta presedintiala presupune alte conditii de admisibilitate (urgenta, vremelnicia si neprejudecarea fondului) si poate fi admisa in alte scopuri, respectiv: pentru pastrarea unui drept care s-ar pagubi prin intarziere; pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara; pentru inlaturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executari.
115. Asadar, ordonanta presedintiala are rolul inlaturarii piedicilor in realizarea dreptului pe calea executarii silite, in timp ce suspendarea executarii silite se manifesta ca o masura de temporizare a aceleiasi proceduri executionale.
116. Avand in vedere ca este reglementata o procedura speciala pentru suspendarea executarii silite, procedura speciala a ordonantei presedintiale nu poate fi folosita in locul sau pentru atingerea scopului altei proceduri speciale.
117. In plus, cererea de ordonanta presedintiala avand ca obiect suspendarea provizorie a executarii silite incepute de creditorii bugetari este inadmisibila, conform art. 260 alin. (2) din Codul de procedura fiscala.
118. Intr-o alta opinie s-a apreciat ca sunt admisibile cererile de ordonanta presedintiala avand ca obiect ridicarea, anularea ori suspendarea masurilor de executare silita efectuate de creditorii bugetari.
119. In sustinerea acestei opinii s-a aratat ca, in masura in care s-ar admite ca executarea silita prevazuta de art. 143 alin. (1) teza finala din Legea nr. 85/2014 se realizeaza in cadrul procedurii insolventei, atunci cererile de ordonanta presedintiala, formulate in temeiul art. 997 din Codul de procedura civila, sunt admisibile.
120. In principiu, dispozitiile art. 997 din Codul de procedura civila sunt compatibile cu cele ale Legii nr. 85/2014, deoarece art. 342 alin. (1) din aceasta lege stabileste ca dispozitiile sale se completeaza cu cele ale Codului de procedura civila. De astfel, chiar in Legea nr. 85/2014 exista prevederi care permit utilizarea procedurii speciale a ordonantei presedintiale in procedura insolventei, respectiv art. 34 alin. (3) si art. 70 alin. (5), cele doua proceduri nefiind incompatibile.
121. Din moment ce judecatorul-sindic este competent sa solutioneze contestatiile si cererile de suspendare a executarii silite, acesta va fi competent sa solutioneze si cererea de ordonanta presedintiala avand ca obiect luarea unor masuri vremelnice pana la solutionarea cauzelor pe fond, conform art. 998 din Codul de procedura civila.
122. Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iasi – Facultatea de Drept a apreciat ca solutionarea incidentelor referitoare la executarea silita reglementata de art. 143 alin. (1) teza finala din Legea nr. 85/2014 revine instantei de executare si ca sunt inadmisibile cererile de ordonanta presedintiala care tind la suspendarea executarilor silite declansate potrivit aceluiasi text de lege.
123. In sustinerea acestei opinii s-a aratat ca, in lipsa unei mentiuni specifice in cuprinsul textului de lege analizat, notiunii de „executare silita” nu ii pot fi atasate alte intelesuri decat cele prevazute in dreptul comun. Utilizarea in art. 143 alin. (1) teza finala din Legea nr. 85/2014 a notiunii de „executare silita” are drept consecinta incidenta dispozitiilor din Codul de procedura civila si Codul de procedura fiscala, care reglementeaza procedura executionala.
124. Sub aspectul identificarii organului de executare competent sa efectueze executarea silita in ipoteza prevazuta de art. 143 alin. (1) teza finala din Legea nr. 85/2014, sunt pe deplin aplicabile dispozitiile art. 623 din Codul de procedura civila. Astfel, de lege lata, executarea silita reglementata de art. 143 alin. (1) teza finala din Legea nr. 85/2014 este realizata de executorul judecatoresc, respectiv de organele de executare prevazute de art. 220 din Codul de procedura fiscala.
125. Aceasta determinare are implicatii directe si imediate si in ceea ce priveste stabilirea instantei competente sa solutioneze incidentele ivite in cursul procedurii executionale, respectiv contestatiile la executare si cererile de suspendare a executarii silite.
126. S-a aratat ca dispozitiile art. 45 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 limiteaza competenta judecatorului-sindic la controlul judecatoresc al activitatii administratorului judiciar si/sau a lichidatorului judiciar si la procesele si cererile de natura judiciara aferente procedurii insolventei. Fiind o norma de trimitere, art. 143 alin. (1) teza finala din Legea nr. 85/2014 scoate procedura de executare silita la care face referire din sfera de aplicare a procedurii insolventei si o plaseaza pe taramul dreptului comun, inclusiv in ceea ce priveste organul de executare.
127. Stabilirea pe cale de interpretare a competentei judecatorului-sindic de a solutiona contestatiile la executare si cererile de suspendare a executarii silite ar contraveni dispozitiilor art. 126 alin. (2) din Constitutie, intrucat nu exista un text de lege care sa ii atribuie in competenta aceste cereri.
128. De vreme ce art. 143 alin. (1) teza finala din Legea nr. 85/2014 nu face vreo alta mentiune, tot ce presupune executarea silita trebuie inteles in conditiile prevazute de dreptul comun, inclusiv in privinta competentei stabilite in favoarea instantei de executare, respectiv a judecatoriei.
129. Fata de aceasta concluzie cu privire la prima problema de drept, rezolvarea celei de-a doua este in sensul ca o cerere de ordonanta presedintiala care ar tinde la suspendarea executarii silite este inadmisibila, suspendarea urmand a opera in conditiile dreptului comun, respectiv art. 719 din Codul de procedura civila si art. 260 alin. (2) din Codul de procedura fiscala.
130. Opinia judecatorilor-raportori
131. Judecatorii-raportori au apreciat ca recursul in interesul legii este admisibil cu privire la ambele probleme de drept.
132. Cu privire la prima problema de drept, judecatorii- raportori au apreciat ca, in interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 41 alin. (1) si ale art. 45 alin. (2) teza I din Legea nr. 85/2014, ale art. 260 alin. (1) si (4) din Codul de procedura fiscala, ale art. 651 alin. (1), ale art. 714 alin. (1) si ale art. 719 alin. (1) si (7) din Codul de procedura civila, competenta materiala de solutionare a contestatiilor privind executarea silita inceputa de creditorii bugetari in temeiul dispozitiilor art. 143 alin. (1) teza finala din Legea nr. 85/2014 apartine judecatorului-sindic investit cu procedura de insolventa in care se formuleaza respectivele contestatii, potrivit art. 45 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 85/2014.
133. Cu privire la a doua problema de drept, judecatorii- raportori au apreciat ca, in interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 997 alin. (1) din Codul de procedura civila, raportat la art. 233 alin. (1) lit. a) si la art. 260 din Codul de procedura fiscala, sunt admisibile cererile adresate judecatorului-sindic pe calea ordonantei presedintiale avand ca obiect masuri vremelnice privind ridicarea, suspendarea si suspendarea provizorie a masurilor de executare silita luate de organele de executare fiscala, in cazurile in care executarea silita a fost inceputa de acestea in temeiul art. 143 alin. (1) teza finala din Legea nr. 85/2014.
134. Inalta Curte de Casatie si Justitie

   X.1. Asupra admisibilitatii recursului in interesul legii

133. Inalta Curte de Casatie si Justitie a fost sesizata cu un recurs in interesul legii, care pleaca de la premisa dezlegarii neunitare a doua chestiuni de drept:
134. a) interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 41 alin. (1) si ale art. 45 alin. (2) teza I din Legea nr. 85/2014, ale art. 260 alin. (1) si (4) din Codul de procedura fiscala, ale art. 651 alin. (1), ale art. 714 alin. (1) si ale art. 719 alin. (1) si (7) din Codul de procedura civila, sub aspectul instantei competente material sa solutioneze contestatiile la executare, cererile de suspendare a executarii silite si cererile de suspendare provizorie a executarilor silite individuale incepute de creditorii bugetari in temeiul dispozitiilor art. 143 alin. (1) teza finala din Legea nr. 85/2014;
135. b) interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 997 alin. (1) din Codul de procedura civila, ale art. 233 alin. (1) lit. a) si ale art. 260 din Codul de procedura fiscala in ceea ce priveste admisibilitatea cererilor de ordonanta presedintiala avand ca obiect ridicarea, suspendarea si suspendarea provizorie a masurilor de executare silita luate de organele de executare fiscala, in cazurile in care executarea silita a fost inceputa de acestea in temeiul art. 143 alin. (1) teza finala din Legea nr. 85/2014.
136. Dispozitiile art. 515 din Codul de procedura civila prevad ca recursul in interesul legii este admisibil daca se face dovada ca problemele de drept care formeaza obiectul judecatii au fost solutionate in mod diferit prin hotarari judecatoresti definitive, care se anexeaza cererii.
137. Asadar, art. 515 din Codul de procedura civila impune doua conditii de admisibilitate: existenta unor hotarari judecatoresti definitive prin care una sau mai multe probleme de drept sa fi primit o dezlegare diferita; atasarea acestor hotarari la memoriul de recurs in interesul legii.
138. Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul pentru solutionarea recursului in interesul legii retine ca ambele cerinte sunt indeplinite in cauza.
139. Sesizarea procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie este insotita de un numar de 110 hotarari judecatoresti, toate definitive si avand ca parte implicata un creditor bugetar care a intreprins prin executori fiscali masuri de poprire a contului unic de insolventa, hotarari al caror examen releva solutii diferite cu privire la doua probleme de drept.
140. a) Astfel, cu privire la problema de drept a competentei materiale in solutionarea cererilor calificate drept contestatii la executare in legatura cu executarea silita la care face referire art. 143 alin. (1) teza finala din Legea nr. 85/2014 au fost identificate hotarari judecatoresti pronuntate de judecatorii- sindici si de judecatorii, ca instante de executare de drept comun, dupa cum urmeaza: 10 hotarari judecatoresti pronuntate de judecatorii-sindici si 13 hotarari judecatoresti pronuntate de judecatorii, ca instante de executare.
141. Chestiunea competentei materiale in solutionarea acestor cereri denumite contestatii la executare a mai fost transata pe calea regulatoarelor de competenta, prin doua sentinte stabilindu-se competenta in favoarea judecatorului- sindic si printr-o sentinta stabilindu-se competenta in favoarea judecatoriei.
142. Aceeasi chestiune a competentei materiale a fost dezbatuta si transata in apel, pronuntandu-se 5 decizii de apel prin care s-a statuat asupra competentei de solutionare a cauzei in favoarea judecatoriei.
143. In egala masura, au fost identificate 17 hotarari prin care tribunalele (judecatorul-sindic) au declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea judecatoriei si 3 hotarari prin care judecatoria a declinat competenta in favoarea tribunalului, prin judecatorul-sindic.
144. In concluzie, aspectul competentei materiale de solutionare a acestor contestatii la executare este puternic disputat intre instanta de executare de drept comun si tribunal (prin judecatorul-sindic).
145. b) Cu privire la problema de drept a admisibilitatii ordonantei presedintiale avand ca obiect suspendarea, suspendarea provizorie sau desfiintarea actelor/masurilor de executare silita initiate tot in conformitate cu dispozitiile art. 143 alin. (1) teza finala din Legea nr. 85/2014, se constata, de asemenea, o dezlegare neunitara a problemei de drept, dupa cum urmeaza:
146. Au fost identificate 47 de hotarari pronuntate de judecatorii-sindici, care au apreciat procedura ordonantei presedintiale in aceasta materie ca admisibila si nu s-a identificat nicio hotarare in acest sens care sa fie pronuntata de judecatorie.
147. Au fost identificate 3 hotarari judecatoresti avand acest obiect, pronuntate de judecatorii-sindici si apreciate ca inadmisibile pentru ca masurile solicitate nu sunt de competenta judecatorului-sindic.
148. Totodata, au fost identificate 6 decizii prin care instanta de apel a retinut competenta judecatoriei, dar prin care nu s-a dispus declinarea competentei in favoarea instantei de executare, ci s-au respins ca inadmisibile cererile de ordonanta presedintiala adresate judecatorilor-sindici.
149. Au mai fost identificate 3 hotarari pronuntate de judecatorii-sindici, prin care cererea de ordonanta presedintiala a fost apreciata ca inadmisibila cu motivarea ca aceasta priveste masuri definitive, nu provizorii. In contextul sesizarii de fata, aceste 3 hotarari sunt irelevante in cauza.
150. Concluzia care se deduce din acest examen al practicii judiciare este in sensul existentei a doua dezlegari diferite date pentru doua probleme de drept, ceea ce fundamenteaza solutia admisibilitatii recursului in interesul legii, intemeiat pe o jurisprudenta divergenta, concludenta si consistenta.

   X.2. Asupra fondului recursului in interesul legii

147. Cu titlu prealabil, Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul pentru solutionarea recursului in interesul legii retine ca textul legal care a generat problemele de drept dezlegate in mod diferit este art. 143 alin. (1) teza finala din Legea nr. 85/2014, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 88/2018, in vigoare din 2 octombrie 2018, care prevede urmatoarele: „Daca debitorul nu se conformeaza planului sau se acumuleaza noi datorii catre creditorii din cadrul procedurii de insolventa, oricare dintre creditori sau administratorul judiciar poate solicita oricand judecatorului-sindic sa dispuna intrarea in faliment a debitorului. Cererea se judeca de urgenta si cu precadere, in termen de 30 de zile de la inregistrarea acesteia la dosarul cauzei. Cererea va fi respinsa de catre judecatorul-sindic in situatia in care creanta nu este datorata, este achitata sau debitorul incheie o conventie de plata cu acest creditor. Pentru datoriile acumulate in perioada procedurii de insolventa care au vechime mai mare de 60 de zile se poate incepe executarea silita.”
148. O modificare similara a acestei prevederi legale, de data aceasta prevazuta de Legea nr. 85/2006, fusese realizata prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 91/2013 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa, declarata neconstitutionala in intregul ei prin Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013 a Curtii Constitutionale, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013, si apoi respinsa prin Legea nr. 1/2015 pentru respingerea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 91/2013 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa, solutia legislativa preconizata neproducandu-si efectele.
149. Cu referire la O.U.G. nr. 88/2018 se cuvine relevat faptul ca expunerea de motive a acestui act normativ pune accent pe necesitatea eficientizarii mecanismelor de recuperare a creantelor bugetare, dar face referire si la eficientizarea procedurilor de insolventa si la imbunatatirea protectiei drepturilor creditorilor, inclusiv a celor bugetari, motiv pentru care trimiterea la „datoriile acumulate in perioada procedurii de insolventa” trebuie inteleasa ca vizand toate tipurile de creditori, nu numai pe cei bugetari.
150. Cu toate acestea, trebuie subliniat faptul ca intreaga problematica ce formeaza obiectul sesizarii de fata ii are in centru pe creditorii bugetari, care s-au prevalat de dreptul de a cere executarea silita a creantelor in conditiile art. 143 alin. (1) teza finala din Legea nr. 85/2014, uneori fara a tine cont de faptul ca se aflau in procedura prevazuta de Legea nr. 85/2006 sau ca procedura insolventei fusese deschisa anterior intrarii in vigoare a O.U.G. nr. 88/2018, care nu avea norme tranzitorii pentru aceasta ipoteza, si neluand in calcul faptul ca in unele cauze debitorul nu se afla in procedura de reorganizare, ci in cea de observatie sau chiar de faliment.
151. O alta nota comuna a acestor executari silite vizeaza faptul ca acestea s-au realizat prin executori fiscali si au vizat predilect indestularea creantelor prin poprirea contului unic de insolventa.
152. Acesta este cadrul legal si factual care se afla la baza litigiilor solutionate prin hotararile anexate memoriului de recurs in interesul legii de fata.
153. De asemenea, trebuie mentionat ca, dupa formularea sesizarii in vederea solutionarii recursului in interesul legii, respectiv la 11 iulie 2020, a intrat in vigoare Legea nr. 113/2020 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 88/2018 pentru modificarea si completarea unor acte normative in domeniul insolventei si a altor acte normative (Legea nr. 113/2020).
154. Prin articolul unic pct. 10 din Legea nr. 113/2020 a fost eliminata teza finala a art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, care prevedea ca: „Pentru datoriile acumulate in perioada procedurii de insolventa care au vechime mai mare de 60 de zile se poate incepe executarea silita.”
155. Norma tranzitorie de la articolul unic pct. 23 din Legea nr. 113/2020, care modifica art. IX din O.U.G. nr. 88/2018, vizeaza numai termenele prevazute la art. 75 alin. (3) si (4) si la art. 143 alin. (1) si (3) din Legea nr. 85/2014, nu si modificarile aduse acestor texte de lege.
156. Asadar, modificarea adusa art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 prin Legea nr. 113/2020 se va aplica numai cererilor de deschidere a procedurii insolventei formulate ulterior intrarii in vigoare a Legii nr. 113/2020, conform art. 342 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, raportat la art. 24 si la art. 25 alin. (1) din Codul de procedura civila.
157. In acest context, art. 143 alin. (1) teza finala din Legea nr. 85/2014, care permitea declansarea executarii silite individuale in cadrul procedurii de insolventa si care a generat practica judiciara neunitara, este aplicabil cererilor de deschidere a procedurii insolventei formulate inainte de intrarea in vigoare a Legii nr. 113/2020.
158. Prin urmare, cele doua probleme de drept dezlegate diferit de instantele judecatoresti raman de actualitate, solutionarea recursului in interesul legii prezentand interes pentru litigiile aflate in curs de solutionare, in care cererile de deschidere a procedurii insolventei au fost formulate ulterior intrarii in vigoare a O.U.G. nr. 88/2018 – 2 octombrie 2018 si inainte de intrarea in vigoare a Legii nr. 113/2020 – 11 iulie 2020.
159. Cu privire la prima problema de drept supusa dezlegarii, aceea a competentei materiale, Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul pentru solutionarea recursului in interesul legii retine urmatoarele:
160. Este adevarat ca teza finala a art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 face trimitere la dreptul de „executare silita” pe care il au creditorii cu creante acumulate in perioada procedurii de insolventa, creante cu o vechime mai mare de 60 de zile.
161. Sensul sintagmei „executare silita” nu trebuie insa subsumat mecanic si ingust notiunii cu acest continut din dreptul procesual civil.
162. O interpretare corecta trebuie sa plece de la premisa ca aceasta executare silita individuala este prevazuta in Legea nr. 85/2014 si se afla la dispozitia creditorului din aceasta procedura, ca si de la premisa ca datoriile sunt acumulate in si in legatura cu procedura insolventei, context in care incidenta si compatibilitatea procedurii executionale trebuie puse obligatoriu in contextul procedurii insolventei.
163. Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul pentru solutionarea recursului in interesul legii retine ca „executarea silita” prevazuta de art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 trebuie si poate fi integrata in rigorile si cerintele acestei din urma proceduri, desi nu se poate aprecia care este eficienta acesteia asupra procedurii insolventei.
164. Art. 342 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 prevede ca: „Dispozitiile prezentei legi se completeaza, in masura in care nu contravin, cu cele ale Codului de procedura civila si ale Codului civil.”
165. Compatibilitatea procedurii de insolventa cu cea procesual civila trebuie sa plece in mod obligatoriu de la scopul procedurii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant. Aceasta intrucat, ori de cate ori este vorba despre un demers judiciar avand ca scop realizarea unei creante asupra unui debitor aflat in insolventa, prevalenta capata legea insolventei, asa cum s-a dezlegat cu valoare de principiu prin Decizia nr. 28 din 16 aprilie 2018 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 506 din 20 iunie 2018, in care s-a retinut ca: „Atat legea insolventei, cat si codul fiscal contin dispozitii cu caracter special, fiecare avand insa propriul domeniu de reglementare, dar, in conditiile in care la procedura colectiva, egalitara si concursuala a insolventei participa toti creditorii, inclusiv creditorii bugetari, acestia trebuie sa se supuna prevederilor legii insolventei in procesul de realizare a creantei. In aceste conditii se poate aprecia ca in cursul acestei proceduri speciale de insolventa nu mai pot fi aplicate, in ceea ce priveste realizarea creantelor, dispozitiile contrare dintr-o alta lege, chiar daca aceasta reglementeaza o procedura de stabilire a creantelor fiscale, asa cum este Codul fiscal (…)” (paragrafele 65 si 66).
166. Cu privire la legea speciala care prevaleaza chiar si in concursul cu o alta lege speciala, se cuvine subliniat faptul ca, potrivit art. 2 din Legea nr. 85/2014, scopul legii insolventei este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului, cu acordarea, atunci cand este posibil, a sansei de redresare a activitatii acestuia.
167. Art. 5 alin. (1) pct. 44 din Legea nr. 85/2014 defineste procedura colectiva ca fiind procedura in care creditorii participa impreuna la urmarirea si recuperarea creantelor lor, in modalitatile prevazute de prezenta lege.
168. Procedura insolventei este, necontestat, o procedura executionala, care are caracter concursual, colectiv si egalitar, iar in acest context recunoasterea dreptului unuia sau unora dintre creditorii inscrisi la masa credala de a purcede la executari silite individuale contravine eo ipso scopului si caracteristicilor procedurii insolventei.
169. In plus, pentru garantarea scopului procedurii si pentru conservarea caracteristicilor acesteia, legiuitorul a prevazut in art. 75 din Legea nr. 85/2014 limitarea drepturilor altor creditori de a finaliza demersuri judiciare (actiuni judiciare, extrajudiciare si executari silite) de la data deschiderii procedurii insolventei, prin inserarea unui caz de suspendare de drept a acestor demersuri vizand realizarea unor drepturi de creanta asupra averii debitorului in insolventa, precum si prin prevederea masurii incetarii actiunilor de la data ramanerii definitive a hotararii de deschidere a procedurii.
170. Astfel, art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 prevede ca: „De la data deschiderii procedurii se suspenda de drept toate actiunile judiciare, extrajudiciare sau masurile de executare silita pentru realizarea creantelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai in cadrul procedurii insolventei, prin depunerea cererilor de admitere a creantelor. Repunerea pe rol a acestora este posibila doar in cazul desfiintarii hotararii de deschidere a procedurii, a revocarii incheierii de deschidere a procedurii sau in cazul inchiderii procedurii in conditiile art. 178. In cazul in care hotararea de deschidere a procedurii este desfiintata sau, dupa caz, revocata, actiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creantelor asupra averii debitorului pot fi repuse pe rol, iar masurile de executare silita pot fi reluate. La data ramanerii definitive a hotararii de deschidere a procedurii, atat actiunea judiciara sau extrajudiciara, cat si executarile silite suspendate inceteaza.”
171. Desigur ca si in cadrul procedurii insolventei au fost instituite masuri derogatorii de la caracterul concursual si colectiv al acestei proceduri, insa acestea au fost anume prevazute, conform principiului exceptio est strictissimae interpretationes.
172. Exempli gratia, pot fi evocate chiar cazurile de exceptare de la masura suspendarii de drept a actiunilor judiciare, extrajudiciare sau a masurilor de executare silita pentru realizarea creantelor asupra averii debitorului prevazute de art. 75 alin. (2) si alin. (3) din Legea nr. 85/2014:

    „(2) Nu sunt supuse suspendarii de drept prevazute la alin. (1):

1. a) caile de atac promovate de debitor impotriva actiunilor unui/unor creditor/creditori incepute inaintea deschiderii procedurii si nici actiunile civile din procesele penale indreptate impotriva debitorului;
2. b) actiunile judiciare indreptate impotriva codebitorilor si/sau tertilor garanti;
3. c) procedurile extrajudiciare aflate pe rolul comisiilor sportive din cadrul federatiilor sportive care functioneaza potrivit Legii educatiei fizice si sportului nr. 69/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, avand ca obiect denuntarea unilaterala a contractelor individuale de munca sau conventiilor civile ale sportivilor si sanctiuni sportive aplicabile in aceasta situatie sau orice alte litigii avand ca obiect dreptul sportivului de a participa la competitie.

    (3) Nu sunt supuse suspendarii prevazute la alin. (1) actiunile judiciare pentru determinarea existentei si/sau cuantumului unor creante asupra debitorului, nascute dupa data deschiderii procedurii. Pentru astfel de actiuni se va putea formula, pe parcursul perioadei de observatie si de reorganizare, o cerere de plata ce va fi analizata de catre administratorul judiciar intr-un termen de 10 zile de la data depunerii, cu respectarea prevederilor art. 106 alin. (1), care se aplica in mod corespunzator, fara ca aceste creante sa fie inscrise in tabelul de creante. Impotriva masurii dispuse de catre administratorul judiciar se va putea formula contestatie cu respectarea art. 59 alin. (5)-(7).”

173. Trebuie evocate si alte situatii in care legiuitorul a prevazut derogari de la caracterul concursual si unitar al procedurii de insolventa.
174. Astfel, art. 102 alin. (6) din Legea nr. 85/2014 prevede posibilitatea pentru titularul unei creante nascute dupa data deschiderii procedurii de a obtine realizarea acestei creante fara inscrierea ei in tabelul creantelor, pe calea unei cereri de plata adresate administratorului judiciar.
175. O situatie derogatorie o reprezinta si cea prevazuta de art. 78 alin. (1) din Legea nr. 85/2014: „Creditorul titular al unei creante ce beneficiaza de o cauza de preferinta poate solicita judecatorului-sindic, cu citarea comitetului creditorilor, a administratorului special si a administratorului judiciar, ridicarea suspendarii prevazute la art. 75 alin. (1) cu privire la creanta sa si valorificarea imediata, in cadrul procedurii, cu aplicarea corespunzatoare a dispozitiilor art. 154-158 si cu conditia achitarii din pret a cheltuielilor prevazute la art. 159 alin. (1) pct. 1, a bunului asupra caruia poarta cauza de preferinta, in una dintre urmatoarele situatii:
176. atunci cand valoarea obiectului garantiei, determinata de un evaluator conform standardelor internationale de evaluare, este pe deplin acoperita de valoarea totala a creantelor si a partilor de creante garantate cu acel obiect, daca:
177. a) obiectul garantiei nu prezinta o importanta determinanta pentru reusita planului de reorganizare propus;
178. b) obiectul garantiei face parte dintr-un subansamblu functional, iar prin desprinderea si vanzarea lui separata, valoarea bunurilor ramase nu se diminueaza;
179. atunci cand nu exista o protectie corespunzatoare a creantei garantate in raport cu obiectul garantiei, din cauza:
180. a) diminuarii valorii obiectului garantiei sau existentei unui pericol real ca aceasta sa sufere o diminuare apreciabila;
181. b) diminuarii valorii partii garantate dintr-o creanta cu rang inferior, ca urmare a acumularii dobanzilor, majorarilor si penalitatilor de orice fel la o creanta garantata cu rang superior;
182. c) lipsei unei asigurari a obiectului garantiei impotriva riscului pieirii sau deteriorarii.”
183. Tot astfel, dispozitiile art. 164 din Legea nr. 85/2014 prevad ca: „In cazul in care bunurile care alcatuiesc averea unui grup de interes economic ori a unei societati in nume colectiv sau in comandita nu sunt suficiente pentru plata creantelor inregistrate in tabelul definitiv consolidat de creante, impotriva grupului sau a societatii judecatorul-sindic va autoriza executarea silita, in conditiile legii, impotriva asociatilor cu raspundere nelimitata sau, dupa caz, a membrilor, pronuntand o sentinta executorie, care va fi pusa in executare de lichidatorul judiciar, prin executor judecatoresc.”
184. In mod similar, dispozitiile art. 173 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 prevad ca: „Executarea silita impotriva persoanelor prevazute la art. 169 alin. (1) se efectueaza de catre executorul judecatoresc, potrivit Codului de procedura civila.”
185. In fine, fara a inventaria exhaustiv situatiile derogatorii de la caracterul concursual, colectiv si unitar al procedurii insolventei, trebuie notat si cazul prevazut de art. 102 alin. (8¹) din Legea nr. 85/2014, care prevede controlul instantei de contencios administrativ asupra actelor administrative fiscale si asupra posibilitatii de suspendare a executarii acestora, excluzandu-le de la verificarile din procedura insolventei. Astfel, conform acestui text de lege: „Creantele fiscale constatate printr-un act administrativ fiscal contestat si a carui executare silita nu a fost suspendata prin hotarare judecatoreasca definitiva vor fi admise la masa credala si inscrise sub conditie rezolutorie pana la finalizarea contestatiei de catre instanta de contencios administrativ.”
186. Cu privire la chestiunea admisibilitatii procedurii de executare silita prevazute de art. 143 alin. (1) teza finala din Legea nr. 85/2014, in conditiile Codului de procedura civila ori ale Codului de procedura fiscala, trebuie mentionate efectele cele mai importante pe care o asemenea solutie le poate avea asupra procedurii insolventei si care se inscriu in ipoteza de excludere prevazuta de art. 342 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, intrucat contravin scopului si naturii acestei din urma proceduri.
187. Asa cum s-a subliniat in doctrina de specialitate, a admite ca este posibila o astfel de executare silita de drept comun, care sa aiba caracter individual, echivaleaza chiar cu compromiterea scopului procedurii prin suprimarea caracterului colectiv al procedurii insolventei, prin crearea unei brese nepermise in natura unitara a acesteia, care consta in acceptarea ingerintei altor proceduri acolo unde procedura speciala nu prevede, prin afectarea predictibilitatii si securitatii procedurii insolventei si care se materializeaza in crearea unui tratament preferential al unora dintre creditori in defavoarea celorlalti, cu creante certe si anterioare deschiderii procedurii, inscrisi la masa credala.
188. In aceeasi ordine de idei, a admite ca exista posibilitatea, in cazurile supuse analizei, a unei executari silite de drept comun, prin executori judecatoresti si/sau fiscali, aduce atingere dispozitiilor art. 163 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, care consacra caracterul unic si intangibil al contului de insolventa: „Contul de insolventa deschis in conditiile art. 39 alin. (2) nu va putea fi in niciun mod indisponibilizat prin nicio masura de natura penala, civila sau administrativa dispusa de organele de cercetare penala, de organele administrative sau de instantele judecatoresti.”
189. Nu in ultimul rand, a admite posibilitatea executarii silite conform procedurii de drept comun echivaleaza cu plasarea debitorului in situatia de imposibilitate de finalizare a procedurii de reorganizare, prin afectarea sanselor de redresare a activitatii economice, in conditiile acordarii permisiunii necontrolate de executare a contului unic de insolventa de catre creditorii curenti, executare sustrasa de la controlul judecatorului-sindic si al administratorului judiciar.
190. Or, un astfel de demers, scos de sub controlul judecatorului-sindic, vine in contradictie si cu recomandarile facute prin Ghidul legislativ UNCITRAL, de suspendare a executarilor silite pornite anterior deschiderii procedurii insolventei, dar si cu prevederile Directivei (UE) 2019/1.023 a Parlamentului European si a Consiliului din 20 iunie 2019 privind cadrele de restructurare preventiva, remiterea de datorie si decaderile, precum si masurile de sporire a eficientei procedurilor de restructurare, de insolventa si de remitere de datorie si de modificare a Directivei (UE) 2017/1.132 (Directiva privind restructurarea si insolventa), directiva care in considerentul introductiv nr. 1 prevede urmatoarele: „Obiectivul prezentei directive este de a contribui la buna functionare a pietei interne si de a indeparta obstacolele din calea exercitarii libertatilor fundamentale, cum ar fi libera circulatie a capitalurilor si libertatea de stabilire, obstacole rezultate din diferentele dintre dispozitiile legale si procedurile nationale referitoare la restructurarea preventiva, la insolventa, la remiterea de datorie si la decaderi. In scopul indepartarii acestor obstacole si fara a aduce atingere drepturilor si libertatilor fundamentale ale lucratorilor, prin prezenta directiva se asigura faptul ca: intreprinderile si intreprinzatorii viabili aflati in dificultate financiara au acces la cadre nationale eficace de restructurare preventiva care le permit sa continue sa functioneze; intreprinzatorii insolventi sau supraindatorati care sunt onesti pot beneficia de o remitere completa de datorie dupa scurgerea unei perioade rezonabile care sa le permita astfel o a doua sansa; si procedurile de restructurare, de insolventa si de remitere de datorie devin mai eficace, in special prin scurtarea duratei acestora.”
191. Toate aceste argumente fundamenteaza concluzia ca executarea silita la care face referire art. 143 alin. (1) teza finala din Legea nr. 85/2014 nu se poate realiza pe calea dreptului comun, prin executori judecatoresti si/sau fiscali.
192. In aceste conditii, se impun atat lamurirea intelesului sintagmei „executare silita”, avand in vedere exprimarea lacunara a legiuitorului, cat si interpretarea textului legal analizat din perspectiva principiului de drept actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat.
193. In doctrina care a tratat problematica modificarilor aduse Legii nr. 85/2014 prin O.U.G. nr. 88/2018, plecand de la o viziune de ansamblu si corelata a situatiei creditorilor curenti, cu creante nascute dupa deschiderea procedurii, s-a apreciat ca acestia au, ca alternativa la formularea unei cereri de trecere la faliment, posibilitatea realizarii creantelor lor in perioada de observatie, prin formularea catre administratorul judiciar a unei cereri de plata in conditiile art. 75 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, iar pe parcursul perioadei de reorganizare in conditiile art. 143 alin. (1) teza finala din acelasi act normativ, prin formularea unei cereri de executare silita, dar adresata tot administratorului judiciar.
194. Opinia doctrinara anterior evocata a avut in vedere in mod argumentat situatia premisa a creditorilor curenti cu creante ulterioare deschiderii procedurii, neacoperite, precum si cele doua solutii legislative care le sunt puse la dispozitie: realizarea creantei prin plata in perioada de observatie si prin executare silita in perioada de reorganizare, respectiv solicitarea de trecere la faliment a debitoarei, ca masura energica si finala pentru recuperarea creantei.
195. Plecand de la aceasta ipoteza, Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul pentru solutionarea recursului in interesul legii retine ca oricare dintre cele doua modalitati de recuperare a creantelor curente, care nu conduc la trecerea debitoarei la faliment, trebuie si poate sa se desfasoare in cadrul procedurii insolventei, dupa cum se precizeaza mai jos.
196. In perioada de observatie, cererea de plata – etapa premergatoare a executarii silite – se adreseaza administratorului judiciar si masura luata de acesta sau omisiunea luarii unei masuri poate fi supusa controlului judecatorului-sindic pe calea contestatiei, conform art. 75 alin. (3) teza finala din Legea nr. 85/2014.
197. In perioada de reorganizare, solicitarea de executare silita a creantei curente va fi adresata tot administratorului judiciar, care va fi obligat sa o solutioneze, masura luata cu privire la aceasta putand fi contestata la judecatorul-sindic in conditiile art. 59 alin. (5)-(7) din Legea nr. 85/2014, pentru identitate de ratiune.
198. Ca persoana nemultumita de modul de solutionare a cererii de executare silita a creantei in conditiile art. 143 alin. (1) teza finala din Legea nr. 85/2014 trebuie si poate sa se adreseze tot administratorului judiciar rezulta si din interpretarea per a contrario a tezei anterioare a textului legal analizat, care da in competenta directa a judecatorului-sindic doar cererea creditorilor sau a administratorului judiciar de trecere a debitorului la faliment.
199. Un argument suplimentar se deduce si din faptul ca punerea in executare a unor creante, fie si ulterioare deschiderii procedurii, nu se realizeaza automat, ea este si trebuie sa fie supusa verificarii de catre administratorul judiciar pe baza documentelor pe care se intemeiaza si care atesta creanta, din perspectiva momentului nasterii dreptului de creanta, a scadentei si a vechimii impuse de textul art. 143 alin. (1) teza finala din Legea nr. 85/2014. In acelasi sens este, mutatis mutandis, si Decizia nr. 53 din 18 iunie 2018, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 930 din 5 noiembrie 2018, prin care s-a statuat ca: „In interpretarea dispozitiilor art. 105 alin. (1) si (2) din Legea nr. 85/2014, administratorul/lichidatorul judiciar are dreptul de a verifica creantele bugetare constatate prin titluri executorii sub aspectul intinderii, pentru a stabili daca acestea sunt anterioare sau ulterioare deschiderii procedurii de insolventa a debitoarei.”
200. In acest context, Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul pentru solutionarea recursului in interesul legii retine ca executarea silita reglementata de art. 143 alin. (1) teza finala din Legea nr. 85/2014 este o procedura subsumata procedurii de reorganizare judiciara. Ca atare, contestatiile la executarea silita inceputa in temeiul art. 143 alin. (1) teza finala din Legea nr. 85/2014 se circumscriu cererilor de natura judiciara aferente procedurii insolventei, in sensul art. 45 alin. (2) din Legea nr. 85/2014.
201. Totodata, se impun a fi evocate dispozitiile art. 45 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 85/2014, care stabilesc ca judecatorul-sindic poate avea si alte atributii prevazute de lege, in afara celor reglementate la lit. a)-q) ale aceluiasi alineat. In acest sens, pentru a stabili sfera de cuprindere a sintagmei „alte atributii prevazute de lege” din textul legal invocat, se impune a fi facuta aplicarea dispozitiilor art. 48 alin. (1) si (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, aceste dispozitii legale permitand a conchide, prin raportare la argumentele expuse in paragrafele 191-193 ale prezentei decizii, ca solutionarea contestatiilor la executarea permisa de art. 143 alin. (1) teza finala din Legea nr. 85/2014 intra in atributiile prevazute de lege in competenta judecatorului-sindic.
202. Astfel, de vreme ce in cuprinsul art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 este instituita exclusiv competenta judecatorului-sindic, aceasta nu poate fi limitata numai la cererile mentionate in primele teze ale aceluiasi alineat, ci vizeaza si cererile prevazute in teza sa finala ca urmare a reglementarii lor in cadrul aceluiasi alineat, in acest sens interpretarea fiind conforma normelor de tehnica legislativa enuntate.
203. In egala masura se impune a se face si aplicarea dispozitiilor art. 342 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, care prevad ca dispozitiile prezentei legi se completeaza, in masura in care nu contravin, cu cele ale Codului de procedura civila si ale Codului civil.
204. In acest sens, plecand de la premisa caracterului unitar al procedurii insolventei, a carei solutionare nu poate fi divizata, procedura care atrage incidenta cazului de prorogare legala de competenta reglementat de art. 99 alin. (2) din Codul de procedura civila, rezulta fara dubiu ca solutionarea contestatiilor la executarea silita inceputa in temeiul art. 143 alin. (1) teza finala din Legea nr. 85/2014 revine in competenta judecatorului- sindic, intrucat acestea au natura unor cereri aferente procedurii insolventei, fiind indisolubil legate de creantele curente ale creditorilor, nascute in derularea acestei proceduri.
205. Prin urmare, concluzia care se desprinde cu evidenta este in sensul ca apartine judecatorului-sindic investit cu procedura de insolventa in care se formuleaza respectivele contestatii, potrivit art. 45 alin. (1) lit. r) si alin. (2) din Legea nr. 85/2014, competenta materiala de solutionare a contestatiilor privind executarea silita inceputa de creditorii bugetari in temeiul dispozitiilor art. 143 alin. (1) teza finala din Legea nr. 85/2014.
206. A doua problema de drept supusa dezlegarii vizeaza: interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 997 alin. (1) din Codul de procedura civila, ale art. 233 alin. (1) lit. a) si ale art. 260 din Codul de procedura fiscala in ceea ce priveste admisibilitatea cererilor de ordonanta presedintiala avand ca obiect ridicarea, suspendarea si suspendarea provizorie a masurilor de executare silita luate de organele de executare fiscala, in cazurile in care executarea silita a fost inceputa de acestea in temeiul art. 143 alin. (1) teza finala din Legea nr. 85/2014.
207. Pornind de la dezlegarea primei probleme de drept, in sensul stabilirii competentei judecatorului-sindic de solutionare a cererilor de suspendare a executarii silite si a cererilor de suspendare provizorie a executarilor silite incepute de creditorii bugetari in temeiul art. 143 alin. (1) teza finala din Legea nr. 85/2014, in virtutea principiului potrivit caruia judecatorul fondului este si judecatorul ordonantei presedintiale prin care se solicita masuri provizorii, se desprinde concluzia conform careia competenta materiala a acestor cereri apartine judecatorului- sindic.
208. De altfel, aceasta concluzie este in concordanta si cu prevederile art. 342 din Legea nr. 85/2014, evocate anterior.
209. Din perspectiva admisibilitatii acestui tip de cereri se cuvine remarcat faptul ca, in lipsa unei excluderi exprese a procedurii speciale a ordonantei presedintiale, dispozitiile art. 997 din Codul de procedura civila, care instituie conditiile sale de admisibilitate, sunt compatibile cu dispozitiile Legii nr. 85/2014, astfel incat judecatorul-sindic are posibilitatea sa dispuna, pe calea acestei proceduri speciale, masuri provizorii atunci cand acestea sunt necesare in procedura insolventei.
210. Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul pentru solutionarea recursului in interesul legii retine ca Legea nr. 85/2014 nu numai ca nu are prevederi de excludere a procedurii speciale a ordonantei presedintiale, ci dimpotriva.
211. Semnificative in acest sens sunt dispozitiile art. 66 alin. (11) din Legea nr. 85/2014, care prevad ca: „Dupa depunerea cererii de deschidere a procedurii, in cazuri urgente, care ar pune in pericol activele debitorului, judecatorul-sindic poate dispune de urgenta, in camera de consiliu si fara citarea partilor, suspendarea provizorie a oricaror proceduri de executare silita a bunurilor debitorului pana la pronuntarea hotararii cu privire la respectiva cerere.” Asadar, acest text de lege permite interventia judecatorului-sindic, pe calea ordonantei presedintiale, chiar inainte ca deschiderea procedurii sa fi fost consolidata.
212. In acelasi sens, al compatibilitatii procedurii ordonantei presedintiale, de data aceasta cu o procedura de prevenire a insolventei, dispozitiile art. 34 alin. (3) din Legea nr. 85/2014 stipuleaza ca: „Judecatorul-sindic, la cererea reclamantului, poate dispune, pe cale de ordonanta presedintiala, suspendarea concordatului preventiv.”
213. Similar, dispozitiile art. 70 alin. (5) din Legea nr. 85/2014 prevad: „Creditorul care are inregistrata o cerere de deschidere a procedurii, in cazuri urgente, pana la data judecarii cererii, poate solicita judecatorului-sindic pronuntarea unei ordonante presedintiale prin care sa dispuna masuri vremelnice, in scopul suspendarii operatiunilor de instrainare a unor bunuri sau drepturi patrimoniale importante din averea debitorului, sub sanctiunea nulitatii, precum si masuri de conservare a acestor bunuri.”
214. Cu alte cuvinte, judecatorul-sindic, investit cu o cerere in temeiul art. 143 din Legea nr. 85/2014 in cadrul procedurii de insolventa, in ipoteza in care sunt depuse somatii emise in temeiul art. 230 din Codul de procedura fiscala, la cerere, poate sa dispuna masuri provizorii pe calea ordonantei presedintiale, atunci cand acestea sunt necesare in procedura insolventei.
215. Imprejurarea ca masurile de executare silita au fost luate de organele de executare fiscala, in cazurile in care executarea silita a fost inceputa de acestea in temeiul art. 143 alin. (1) teza finala din Legea nr. 85/2014, anume pentru datoriile acumulate in perioada procedurii de insolventa care au vechime mai mare de 60 de zile, nu exclude incidenta dispozitiilor art. 997 din Codul de procedura civila.
216. Chiar daca este vorba despre o executare silita inceputa de organele fiscale in temeiul art. 143 alin. (1) teza finala din Legea nr. 85/2014, aceasta nu exclude adoptarea de masuri urgente, cu caracter temporar, de protectie provizorie.
217. Prin Recomandarea nr. R (89) 8, adoptata de Comitetul de Ministri din cadrul Consiliului Europei la 13 septembrie 1989, referitoare la protectia jurisdictionala provizorie in materie administrativa, s-a apreciat ca este de dorit sa se asigure persoanelor o protectie jurisdictionala provizorie, fara a se recunoaste totusi eficacitatea necesara actiunii administrative. De asemenea, s-a retinut ca autoritatile administrative actioneaza in numeroase domenii si ca activitatile lor sunt de natura a afecta drepturile, libertatile si interesele persoanelor. In plus, in recomandarea mai sus citata s-a aratat ca executarea imediata si integrala a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate poate cauza persoanelor, in anumite circumstante, un prejudiciu ireparabil, pe care echitatea il impune sa fie evitat, in masura posibilului.
218. Asa cum s-a aratat anterior, prin Decizia nr. 28 din 16 aprilie 2018 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 506 din 20 iunie 2018, in paragrafele 63-66 s-a retinut ca: „Deschiderea procedurii insolventei marcheaza inceputul unei perioade fiscale speciale, debitorul in procedura avand obligatia sa achite datoriile nascute anterior deschiderii procedurii, cu respectarea ordinii de prioritate si a procedurilor prevazute de lege. Recuperarea creantelor impotriva unui debitor in insolventa este guvernata de dispozitiile legii speciale, care reglementeaza o procedura colectiva, concursuala si egalitara care are in vedere recuperarea tuturor creantelor, inclusiv recuperarea creantelor fiscale. In acest scop, legiuitorul instituie in sarcina titularului unei creante, nascute anterior deschiderii procedurii, obligatia depunerii in termenul legal a declaratiei de creanta, neindeplinirea acestei obligatii producand efectul prevazut de art. 76 din Legea nr. 85/2006 asupra realizarii acestei creante, in sensul ca respectivul creditor nu va mai avea dreptul de a-si realiza creanta impotriva debitorului in timpul procedurii sau dupa inchiderea acesteia si nici impotriva membrilor ori asociatilor cu raspundere nelimitata ai persoanei juridice debitoare in timpul procedurii si nici ulterior inchiderii procedurii, cu exceptia cazului in care debitorul a fost gasit vinovat de bancruta simpla sau bancruta frauduloasa sau s-a angajat raspunderea membrilor organelor de conducere pentru efectuarea de plati sau transferuri frauduloase. Orice procedura care ar avea ca scop realizarea unei creante in mod individual este suspendata conform dispozitiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, in timp ce debitorul este obligat sa isi recupereze creantele in vederea maximizarii averii sale. Atat legea insolventei, cat si Codul fiscal contin dispozitii cu caracter special, fiecare avand insa propriul domeniu de reglementare, dar, in conditiile in care la procedura colectiva, egalitara si concursuala a insolventei participa toti creditorii, inclusiv creditorii bugetari, acestia trebuie sa se supuna prevederilor legii insolventei in procesul de realizare a creantei. In aceste conditii se poate aprecia ca in cursul acestei proceduri speciale de insolventa nu mai pot fi aplicate, in ceea ce priveste realizarea creantelor, dispozitiile contrare dintr-o alta lege, chiar daca aceasta reglementeaza o procedura de stabilire a creantelor fiscale, asa cum este Codul fiscal. Concursul dintre legea speciala si legea generala se rezolva in favoarea primei, conform principiului specialia generalibus derogant. Codul fiscal reglementeaza procedura generala de stabilire a creantelor fiscale si de recuperare a creantelor fiscale impotriva debitorilor care nu se afla in situatii speciale, cum este procedura de insolventa, iar Legea nr. 85/2006 reglementeaza procedura speciala de realizare a tuturor creantelor, inclusiv a creantelor fiscale fata de un debitor in insolventa.”
219. Acest rationament cu caracter de principiu al prioritatii Legii nr. 85/2006 care reglementeaza procedura insolventei fata de Codul fiscal este valabil mutatis mutandis si in ceea ce priveste procedura executarii silite prevazuta de Codul de procedura fiscala, in concursul dintre cele doua legi speciale fiind aplicabila cu prioritate procedura prevazuta de Legea nr. 85/2014.
220. Prin urmare, interdictia prevazuta de norma de la art. 260 alin. (2) din Codul de procedura fiscala, conform careia dispozitiile privind suspendarea provizorie a executarii silite prevazute de Codul de procedura civila nu sunt aplicabile, nu este incidenta, intrucat executarea silita intemeiata pe art. 143 alin. (1) teza finala din Legea nr. 85/2014 trebuie analizata din perspectiva legii insolventei, aplicabila cu prioritate, iar nu din perspectiva dispozitiilor procedurale cuprinse in Codul de procedura fiscala.
221. Pe de alta parte, trimiterea pe care o face art. 260 alin. (2) din Codul de procedura fiscala la suspendarea provizorie a executarii silite prevazute de Codul de procedura civila nu vizeaza procedura ordonantei presedintiale, ci prevederile art. 719 alin. (7) din Codul de procedura civila, procedura apreciata ca inaplicabila in conditiile art. 143 alin. (1) teza finala din Legea nr. 85/2014, intrucat au fost gasite ca inaplicabile si dispozitiile de drept comun referitoare la executarea silita si, pe cale de consecinta, si cele referitoare la contestatiile la executare aferente.
222. In plus, procedura ordonantei presedintiale este, la randul sau, una speciala, care are un spectru mai larg de aplicare ce priveste masurile provizorii in cazuri grabnice, cand aparenta fondului dreptului pledeaza in favoarea reclamantului, pentru pastrarea unui drept care s-ar pagubi prin intarziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara sau pentru inlaturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executari, nefiind conditionata de promovarea unei contestatii la executare prin care s-a solicitat si suspendarea executarii silite.
223. Astfel, judecatorul-sindic poate, pana la verificarea conditiilor de fond ale creantei supuse executarii in conditiile art. 143 alin. (1) teza finala din Legea nr. 85/2014, sa dispuna masuri vremelnice, inclusiv ridicarea, anularea ori suspendarea actelor de executare silita efectuate de creditorii bugetari, fiind astfel indeplinita si conditia neprejudecarii fondului.

217. Pentru aceste considerente, in temeiul dispozitiilor art. 517 din Codul de procedura civila,

   
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

   
In numele legii

   
D E C I D E:

    Admite recursul in interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si, in consecinta, stabileste ca:

    In interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. 41 alin. (1) si art. 45 alin. (2) teza I din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa, art. 260 alin. (1) si (4) din Codul de procedura fiscala, art. 651 alin. (1), art. 714 alin. (1) si art. 719 alin. (1) si (7) din Codul de procedura civila, competenta materiala de solutionare a contestatiilor privind executarea silita inceputa de creditorii bugetari in temeiul dispozitiilor art. 143 alin. (1) teza finala din Legea nr. 85/2014 apartine judecatorului-sindic investit cu procedura de insolventa in care se formuleaza respectivele contestatii, potrivit art. 45 alin. (1) lit. r) si alin. (2) din Legea nr. 85/2014.

    In interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. 997 alin. (1) din Codul de procedura civila, raportat la art. 233 alin. (1) lit. a) si art. 260 din Codul de procedura fiscala, sunt admisibile cererile adresate judecatorului-sindic pe calea ordonantei presedintiale avand ca obiect masuri vremelnice privind ridicarea, suspendarea si suspendarea provizorie a masurilor de executare silita luate de organele de executare fiscala, in cazurile in care executarea silita a fost inceputa de acestea in temeiul art. 143 alin. (1) teza finala din Legea nr. 85/2014.

    Obligatorie, potrivit dispozitiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedura civila.

    Pronuntata in sedinta publica astazi, 20 iulie 2020.

PRESEDINTELE INALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE

CORINA-ALINA CORBU

Magistrat-asistent,

Cristian Balacciu