Este neconstitutional dreptul organelor de inspectie fiscala de a intocmi probe prin procedeul verificarii fiscale

Posted on Updated on by alinCategorii:decizii de neconstitutionalitate, fiscal, practica judiciara

Este neconstitutional dreptul organelor de inspectie fiscala de a intocmi probe prin procedeul verificarii fiscale

 

vezi si: https://avocatalinpaidiu.ro/category/fiscal/

In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine, in esenta, ca dispozitiile art. 2331 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, care se regasesc si in art. 350 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, recunosc dreptul organelor de inspectie fiscala de a intocmi mijloace de proba de specialitate in procesul penal, prin procedeul probatoriu nereglementat al verificarii fiscale, realitate legislativa de natura a vicia dreptul acuzatului la un proces echitabil, cu reverberatii inclusiv asupra rolului procurorului in procesul penal. Aceste critici sunt formulate nu numai in considerarea naturii si valorii probatorii a „verificarii fiscale” ori a „controlului fiscal”, dispuse de catre procuror, dar mai ales din perspectiva calitatii inspectorilor fiscali care produc acest mijloc de proba in procesul penal.

 

 

 

 

Decizia 72/2019 [A/R] referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 233^1 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala si ale art. 350 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala

Data act: 29-ian-2019

Emitent: Curtea Constitutionala

Valer Dorneanu   – presedinte

Marian Enache    – judecator

Petre Lazaroiu               – judecator

Mircea Stefan Minea    – judecator

Daniel Marius Morar    – judecator

Mona-Maria Pivniceru- judecator

Livia Doina Stanciu      – judecator

Simona-Maya Teodoroiu       – judecator

Varga Attila                   – judecator

Ionita Cochintu   – magistrat-asistent

  1. Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2331 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala si ale art. 350 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, exceptie ridicata de Mircea Radina, Neculai Maratas, Societatea Lemarco – S.A. din Bucuresti, Societatea Lemarco Cristal – S.R.L. din Urziceni si de Societatea Zaharul Liesti – S.A. din localitatea Liesti, judetul Galati, in Dosarul nr. 1.701/3/2014 al Tribunalului Bucuresti – Sectia I penala si care formeaza obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 3.278D/2016.
  2. Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din data de 18 decembrie 2018, in prezenta partilor prezente si a aparatorilor alesi prezenti, precum si cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Razvan Horatiu Radu, fiind consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, cand, in temeiul dispozitiilor art. 57 si art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea a amanat pronuntarea asupra cauzei pentru data de 22 ianuarie 2019 si apoi, in considerarea acelorasi motive, pentru 29 ianuarie 2019, cand este pronuntata prezenta decizie.
CURTEA,

avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:

  1. Prin Incheierea din 29 noiembrie 2016, pronuntata in Dosarul nr. 1.701/3/2014, Tribunalul Bucuresti – Sectia I penala a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2331 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala si ale art. 350 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, exceptie ridicata de Mircea Radina, Neculai Maratas, Societatea Lemarco – S.A. din Bucuresti, Societatea Lemarco Cristal – S.R.L. din Urziceni si de Societatea Zaharul Liesti – S.A. din localitatea Liesti, judetul Galati, intr-o cauza penala.
  2. In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine, in esenta, ca dispozitiile art. 2331 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, care se regasesc si in art. 350 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, recunosc dreptul organelor de inspectie fiscala de a intocmi mijloace de proba de specialitate in procesul penal, prin procedeul probatoriu nereglementat al verificarii fiscale, realitate legislativa de natura a vicia dreptul acuzatului la un proces echitabil, cu reverberatii inclusiv asupra rolului procurorului in procesul penal. Aceste critici sunt formulate nu numai in considerarea naturii si valorii probatorii a „verificarii fiscale” ori a „controlului fiscal”, dispuse de catre procuror, dar mai ales din perspectiva calitatii inspectorilor fiscali care produc acest mijloc de proba in procesul penal.
  3. Cu privire la natura mijlocului de proba la care se refera art. 2331 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003, acesta nu poate fi inscris in categoria mijloacelor de proba cuprinse in art. 97 alin. (2) lit. e) din Codul de procedura penala, intrucat, pentru lamurirea aspectelor de specialitate ale cauzei, legea procesual penala cunoaste procedee probatorii gratioase si formale de obtinere a mijlocului de proba specific, prin dispozitiile art. 172 din Codul de procedura penala. In schimb, verificarile fiscale la care se refera norma criticata nu cunosc nicio reglementare sub aspectul procedurii de urmat, al limitelor acestora sau al posibilitatii de contestare a concluziilor rezultatului acestor verificari, intrand mai degraba in categoria mijloacelor de proba nenumite, prevazute de art. 97 alin. (2) lit. f) din Codul de procedura penala, fara insa a fi prevazuta procedura de obtinere a acestora. Or, tocmai aceste omisiuni ale legiuitorului imprima un caracter discretionar si aproximativ normei criticate, regasite in art. 2331 din Codul de procedura fiscala.
  4. Prin atribuirea inspectorilor fiscali a competentei functionale de a „controla” si „verifica” in procedurile penale aspecte de specialitate fiscala, activitati al caror rezultat sa fie folosit de catre organele judiciare ca mijloace de proba, li se da explicit primilor atributii care le depasesc pe cele ale unui simplu expert sau specialist, inspectorii fiscali avand puterea de a desfasura activitati investigative neprecizate si discretionare, care au calitatea unor adevarate acte de cercetare penala.
  5. Prin urmare, lipsa calitatii legii este de natura a infrange dezideratul infaptuirii justitiei in numele legii in cadrul unui proces echitabil.
  6. Un alt aspect care conduce la neconstitutionalitatea prevederilor criticate izvoraste din insasi calitatea inspectorilor de prepusi ai Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, institutie cu calitate procesuala activa in cauzele avand ca obiect infractiuni de evaziune fiscala si nu numai, carora li se recunoaste dreptul de a intocmi procese-verbale, mijloace de proba caracterizate in procesul penal, care cuprind rezultatul investigatiilor inspectorilor Agentiei Nationale de Administrare Fiscala si evaluarea acestuia. Prin asocierea activitatii de urmarire penala a procurorului, care, potrivit art. 131 alin. (1) din Constitutie, reprezinta interesele generale ale societatii, adica inclusiv ale persoanei acuzate, cu activitatea functionarilor partii civile, carora li se recunoaste atributia de a efectua adevarate acte de cercetare penala, sunt afectate rolul si statutul procurorului, din perspectiva impartialitatii si obiectivitatii sale. Or, a recunoaste partii civile dreptul de a infaptui procedee probatorii si de a intocmi mijloace de proba reprezinta o violare a principiului egalitatii de arme, ca o garantie a dreptului la un proces echitabil si a egalitatii in fata legii a participantilor la procesul penal, fiind totodata o nesocotire a dreptului la aparare al subiectilor procesuali pasivi (suspect, inculpat, parte responsabila civilmente). Astfel, Curtea Europeana a Drepturilor Omului, in jurisprudenta sa, a subliniat imperativul neutralitatii si independentei celui chemat sa asiste organele judiciare prin lamuririle sale de specialitate, respectiv ca, in calitate de auxiliari ai organelor judiciare, expertii trebuie sa fie echidistanti fata de partile cauzei, in caz contrar fiind prejudiciat principiul egalitatii de arme. De asemenea, din aceeasi jurisprudenta rezulta ca dispozitiile art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale sunt omise in acele cazuri in care li se recunosc capacitati investigative functionarilor organelor de stat care nu au calitatea de organe judiciare, ale caror constatari sunt folosite ulterior drept probe ale acuzarii.
  7. Din perspectiva mijloacelor de proba de specialitate, se arata ca inclusiv raportul de constatare, ca procedeu probatoriu, cunoaste o limitare a cvasicontradictorialitatii specifice raportului de expertiza, subiectilor procesuali principali nefiindu-le recunoscut dreptul de a formula observatii fata de obiectivele constatarii, de a participa prin intermediul unui expert parte sau de a oferi lamuriri expertului, respectiv o ingradire a drepturilor procesuale ce este justificata prin urgenta lamuririlor solicitate de catre organul de urmarire penala sau prin pericolul de disparitie a unor mijloace de proba ori de schimbare a unor situatii de fapt. Ca atare, avand in vedere natura verificarilor fiscale si calitatea specialistului chemat sa intocmeasca procesul-verb al aferent – in calitate de reprezentat al uneia dintre partile procesului penal, se apreciaza ca, din perspectiva instructiei penale, prevederile criticate restrang dreptul la un proces echitabil, cata vreme probatoriul esential acuzarii poate fi produs de insasi una dintre partile procesului penal, nerespectandu-se echitatea procedurii si egalitatea de arme. Oferirea posibilitatii ulterioare intocmirii mijlocului de proba de specialitate de a-l discuta si combate prin depunerea de memorii sau sustineri verbale in fata instantei de judecata nu suplineste atingerea adusa principiului egalitatii de arme intre aparare si acuzare prin „producerea” mijlocului de proba acuzator in conditii oculte si discretionare, exclusiv la dispozitia si sub controlul organului de urmarire penala, de catre un subiect procesual principal.
  8. De altfel, in actuala constructie a noului Cod de procedura penala, legiuitorul a atribuit actelor incheiate de catre organele cu atributii de constatare, astfel cum este, spre exemplu, Agentia Nationala de Administrare Fiscala, doar calitatea de acte de sesizare a organelor de urmarire penala, procesele-verbale ale acestor organe neavand valoarea unor constatari de specialitate in procesul penal, tocmai in scopul asigurarii plenitudinii garantiilor aferente dreptului la un proces echitabil.
  9. Ca atare, prevederile criticate provoaca un grav dezechilibru intre partile procesului penal, fiind incalcate prevederile constitutionale cu privire la egalitatea in fata legii si acele care privesc dreptul la un proces echitabil pentru cei impotriva carora sunt exercitate actiunile judiciare.
  10. Avand in vedere cele mai sus prezentate, se apreciaza ca dispozitiile art. 2331 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala si ale art. 350 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala sunt contrare prevederilor art. 1 alin. (3) si (5), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 24 alin. (1), art. 53, art. 124 alin. (2) si art. 131 alin. (1) din Constitutie, precum si ale art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.
  11. Tribunalul Bucuresti – Sectia I penala opineaza in sensul ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata, in acest sens arata ca, privitor la natura mijlocului de proba la care se refera art. 2331 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003, respectiv art. 350 din Legea nr. 207/2015, in acord cu ceea ce sustin inculpatii, acesta nu poate fi inscris in categoria mijloacelor de proba la care se refera art. 97 alin. (2) lit. e) din Codul de procedura penala, intrucat prin lamurirea aspectelor de specialitate ale cauzei legea procesual penala cunoaste procedee probatorii gratioase si formale de obtinere a mijlocului de proba specific (art. 172 din Codul de procedura penala), intrand mai degraba in categoria mijloacelor de proba nenumite [art. 97 alin. (2) lit. f) din Codul de procedura penala], fiind astfel permisie legislatia procedural penala.
  12. Insa, in dezacord cu ceea ce sustin inculpatii, se arata ca procedura de obtinere a acestor procese-verbale este reglementata de normele procesual fiscale, iar intreaga procedura a verificarilor fiscale, respectiv a controalelor fiscale, este prevazuta de Codul de procedura fiscala – de Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 si de Legea nr. 207/2015, precum si de alte acte normative, spre exemplu Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 91/2003, respectiv Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 74/2013, existand in acest sens si multiple reglementari interne ale Agentiei Nationale de Administrare Fiscala.
  13. Dispozitiile art. 94 alin. (5) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003, respectiv ale art. 113 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 se refera la efectuarea de constatari tehnico-stiintifice sau orice alte verificari solicitate de organele de urmarire penala in vederea lamuririi unor fapte ori imprejurari ale cauzelor aflate in lucru la aceste institutii, ca activitate de inspectie fiscala.
  14. Inspectia fiscala are ca obiect verificarea legalitatii si conformitatii declaratiilor fiscale, corectitudinii si exactitatii indeplinirii obligatiilor de catre contribuabili, respectarii prevederilor legislatiei fiscale si contabile, verificarea sau stabilirea, dupa caz, a bazelor de impunere, stabilirea diferentelor obligatiilor de plata si a accesoriilor aferente acestora [art. 94 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003, respectiv art. 113 alin. (1) din Legea nr. 207/2015].
  15. Asadar, activitatile de inspectie fiscala nu trebuie confundate insa cu posibilitatea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala de a desemna personal din cadrul institutiei sa efectueze verificari fiscale/controale fiscale in temeiul art. 2331 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003, respectiv art. 350 din Legea nr. 207/2015, inclusiv dintre inspectorii fiscali din cadrul inspectiei fiscale, prin ordin de serviciu, nu in cadrul activitatii curente a acestora, ci printr-o delegare expresa de atributii in acest sens. Astfel, nu se poate retine ca procedura de obtinere a proceselor-verbale prevazute de art. 2331 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003, respectiv de art. 350 din Legea nr. 207/2015, nu este reglementata si ca „verificarile fiscale”/”controalele fiscale” reprezinta notiuni relative care nu cunosc vreo explicitare sau limitare a activitatilor care pot fi desfasurate de catre inspectorii fiscali la dispozitia procurorului.
  16. Rezultatul verificarilor/controalelor efectuate la solicitarea organelor de urmarire penala se consemneaza in procese – verbale, care constituie mijloace de proba. Asadar, organele fiscale sunt astfel imputernicite de Codul de procedura fiscala sa procedeze doar la producerea de mijloace de proba, activitate permisa chiar de dispozitiile Codului de procedura penala, si nicidecum la efectuarea de acte de cercetare penala, care intra doar in competenta organelor de urmarire penala, conform Codului de procedura penala.
  17. Cu privire la calitatea inspectorilor fiscali prepusi ai Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, institutie cu calitate procesuala activa in cauzele ce au ca obiect infractiuni de evaziune fiscala si nu numai, se arata ca aceasta institutie nu poate realiza o expertiza, nici macar o constatare tehnico-stiintifica, ci doar un proces-verbal care provine de la persoana vatamata sau de la partea civila, tot asa cum provine si o declaratie a unei persoane vatamate sau a unei parti civile, iar precum partea civila are dreptul, in virtutea prevederilor Codului de procedura penala, de a propune administrarea de probe, in conditiile prevazute de lege, tot astfel si inculpatul are acelasi drept. In acest context, se arata ca toate partile implicate au dreptul de a propune si administra probe, prevazute de lege. De altfel, pe langa acestea, inculpatului, pe langa posibilitatea de a depune memorii sau sustineri verbale in fata instantei de judecata, i se ofera si posibilitatea de a solicita, atat in faza de urmarire penala, cat si in faza cercetarii judecatoresti, efectuarea unei expertize tehnice de specialitate, care sa cuprinda toate garantiile neutralitatii si independentei celui chemat sa asiste organele judiciare, prin lamuririle sale neputandu-se retine pretinsa incalcare a prevederilor constitutionale si conventionale mentionate in sustinerea exceptiei de neconstitutionalitate. De altfel, din perspectiva mijloacelor de proba de specialitate, inclusiv raportul de constatare, ca procedeu probatoriu, astfel cum este prevazut de Codul de procedura penala, cunoaste o limitare a cvasicontradictorialitatii specifice raportului de expertiza, subiectilor procesuali principali nefiindu-le recunoscut dreptul de a formula observatii fata de obiectivele constatarii, de a participa prin intermediul unui expert parte sau de a oferi lamuriri expertului, ingradire a drepturilor procesuale justificata tot prin urgenta lamuririlor solicitate de catre organul de urmarire penala sau prin pericolul de disparitie a unor mijloace de proba ori de schimbare a unor situatii de fapt.
  18. Asadar, nu se poate retine faptul ca prevederile criticate ar conduce la o violare a principiilor egalitatii de arme, ca o garantie a dreptului la un proces echitabil, a egalitatii in fata legii pentru participantii la procesul penal sau a dreptului la aparare. Nu se poate retine nici pretinsa afectare a rolului si statutului procurorului prin recunoasterea posibilitatii partii civile de a produce mijloace de proba in cauza, deoarece, potrivit art. 5 din Codul de procedura penala, organele judiciare au obligatia de a asigura, pe baza de probe, aflarea adevarului cu privire la faptele si imprejurarile cauzei, precum si cu privire la persoana suspectului sau inculpatului, avand obligatia de a strange si administra probe atat in defavoarea, cat si in favoarea acestora, probele neavand o valoare dinainte stabilita prin lege si fiind supuse liberei aprecieri a organelor judiciare in urma evaluarii tuturor probelor administrate in cauza.
  19. Se mai arata ca Agentia Nationala de Administrare Fiscala este in acelasi timp si organ de constatare, insa procesul-verbal intocmit cu aceasta ocazie constituie intr-adevar un act de sesizare al organelor de urmarire penala, si nu mijloc de proba (optica noului legiuitor din dispozitiile noului Cod de procedura penala fiind diferita de cea a vechiului legiuitor), dar doar in aceasta situatie particulara, data de momentul efectuarii verificarilor, cand exista doar o suspiciune rezonabila cu privire la savarsirea unei infractiuni, diferit de cel in care au loc verificarile/controalele fiscale la care se refera dispozitiile art. 2331 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003, respectiv art. 350 din Legea nr. 207/2015.
  20. Totodata, se arata ca procesul-verbal – mijloc de proba destinata lamuri aspecte de specialitate ale cauzei, intocmit de catre una dintre partile procesului penal nu este singular in cadrul legislatiei penale europene. De asemenea, este expusa/analizata jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului in materie, context in care se precizeaza ca sensul/intelesul acesteia este diferit de interpretarea data de catre autorii exceptiei de neconstitutionalitate.
  21. Potrivit dispozitiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.
  22. Guvernul apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata. Astfel, potrivit art. 61 din Codul de procedura penala, ori de cate ori exista o suspiciune rezonabila cu privire ia savarsirea unei infractiuni, organele inspectiilor de stat, alte organe de stat, precum si autoritatile publice si institutiile publice sunt obligate sa intocmeasca un proces-verbal despre imprejurarile constatate pentru infractiunile care constituie incalcari ale dispozitiilor si obligatiilor a caror respectare o controleaza. Actele incheiate, impreuna cu mijloacele materiale de proba, se inainteaza, de indata, organelor de urmarire penala. Procesul-verbal incheiat constituie act de sesizare a organelor de urmarire penala, iar Agentia Nationala de Administrare Fiscala se incadreaza in randui institutiilor vizate de Codul de procedura penala, aspect reluat si intarit de art. 349 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala; astfel, art. 350 din Legea nr. 207/2015, care preia solutiile legislative criticate din cuprinsul art. 2331 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003, reglementeaza situatiile in care, fiind pericol de disparitie a mijloacelor de proba sau fiind necesara lamurirea unei situatii de fapt, respectiv in cauze temeinic justificate, dupa inceperea urmaririi penale, la solicitarea organelor de urmarire penala, personalul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala efectueaza controale fiscale, al caror rezultat se consemneaza/concretizeaza intr-un proces-verbal care constituie mijloc de proba; procedura de obtinere a acestor procese-verbale este reglementata de normele procesual fiscale intr-un mod clar.
  23. Astfel, Codul de procedura fiscala permite organelor fiscale, fiind organe de control, sa efectueze controale fiscale, la solicitarea organelor de urmarire penala, in cursul urmaririi penale pentru lamurirea unor aspecte, si nu acte de cercetare penala, care intra doar in competenta organelor judiciare, potrivit aceluiasi cod. Procesul-verbal intocmit de Agentia Nationala de Administrare Fiscala, potrivit art. 61 din Codul de procedura penala, este un act de sesizare a organelor de urmarire penala si nu mijloc de proba, fiind vorba de momentul existentei doar a suspiciunii rezonabile cu privire la savarsirea unei infractiuni, diferit de momentul in care au loc controalele fiscale prevazute la art. 350 din Codul de procedura fiscala, solicitate de catre organele de urmarire penala in cursul urmaririi penale, in anumite situatii cand exista pericol de disparitie a unor mijloace de proba sau de schimbare a unei situatii de fapt, moment in care procesul-verbal rezultat din controale financiare este mijloc de proba.
  24. In final, referitor la faptul ca procesul-verbal este mijloc de proba destinat sa lamureasca aspecte de specialitate, intocmit de una dintre partile procesului penal, se apreciaza ca acesta nu este de natura a incalca art. 21 din Constitutie, intrucat activitatile de verificare/control, ce se concretizeaza printr-un proces-verbal, nu sunt acte de cercetare penala, ci simple verificari efectuate in cadrul inspectiilor fiscale, solicitate de organele de urmarire penala, in cursul urmaririi penale.
  25. Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.
CURTEA,

examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, notele scrise depuse, sustinerile partilor prezente, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:

  1. Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze prezenta exceptie.
  2. Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 2331 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, si ale art. 350 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, care au urmatorul cuprins:

– Art. 2331 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 – Colaborarea cu organele de urmarire penala: „(1) In situatia in care sunt date sau indicii temeinice cu privire la pregatirea sau savarsirea unor infractiuni ce vizeaza bunuri prevazute la art. 135 alin. (4) din Legea nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, ce intra in sfera de aplicare a accizei, organele de urmarire penala pot efectua activitati de constatare, cercetare si conservare de probe.

(2) In situatia prevazuta la alin. (1) organele de urmarire penala solicita de indata organelor cu atributii de control din cadrul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala efectuarea de verificari fiscale conform obiectivelor stabilite.

(3) La solicitarea organelor de urmarire penala, cand exista pericol de disparitie a unor mijloace de proba sau de schimbare a unei situatii de fapt si este necesara lamurirea urgenta a unor fapte sau imprejurari ale cauzei, personalul desemnat din cadrul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala efectueaza verificari fiscale.

(4) In cazuri temeinic justificate, dupa inceperea urmaririi penale, cu avizul procurorului, poate fi solicitata Agentiei Nationale de Administrare Fiscala efectuarea de verificari fiscale, conform obiectivelor stabilite.

(5) Rezultatul verificarilor prevazute la alin. (2)-(4) se consemneaza in procese-verbale, care constituie mijloace de proba. Procesele-verbale nu constituie titlu de creanta fiscala in intelesul art. 110.”

– Art. 350 din Legea nr. 207/2015 – Colaborarea cu organele de urmarire penala: „(1) La solicitarea organelor de urmarire penala, cand exista pericol de disparitie a unor mijloace de proba sau de schimbare a unei situatii de fapt si este necesara lamurirea urgenta a unor fapte sau imprejurari ale cauzei, personalul desemnat din cadrul A.N.A.F. efectueaza controale fiscale.

(2) In cazuri temeinic justificate, dupa inceperea urmaririi penale, cu avizul procurorului, poate fi solicitata A.N.A.F. efectuarea de controale fiscale, conform obiectivelor stabilite.

(3) Rezultatul controalelor prevazute la alin. (1) si (2) se consemneaza in procese-verbale, care constituie mijloace de proba. Procesele-verbale nu constituie titlu de creanta fiscala in sensul prezentului cod.”

  1. Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala a fost abrogata prin art. 354 lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, insa, avand in vedere Decizia Curtii Constitutionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmeaza a analiza dispozitiile legale criticate din ambele act normative, revenind instantei judecatoresti obligatia de a decela, in functie de datele concrete ale cauzei si in urma administrarii probatoriului corespunzator, modul in care acestea au fost valorificate in cadrul procesului penal.
  2. In sustinerea neconstitutionalitatii acestor dispozitii legale sunt invocate prevederile constitutionale ale art. 1 alin. (3) si (5) cu privire la statul de drept si la suprematia Constitutiei, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea in drepturi, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 24 alin. (1) privind dreptul la aparare, art. 53 referitor la restrangerea exercitiului unor drepturi, art. 124 alin. (2) privind infaptuirea justitiei si art. 131 alin. (1) referitor la rolul Ministerului Public. De asemenea, sunt mentionate prevederile art. 6 cu privire la dreptul la un proces echitabil si la drepturile acuzatului din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.
  3. Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea observa ca dispozitiile art. 2331 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 au fost introduse prin art. XI pct. 11 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 54/2010 privind unele masuri pentru combaterea evaziunii fiscale, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 421 din 23 iunie 2010, si au mai fost supuse controlului de constitutionalitate prin Decizia nr. 654 din 17 octombrie 2017, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 205 din 7 martie 2018. Cu acel prilej, Curtea a admis exceptia de neconstitutionalitate si a constatat ca dispozitiile art. 2331 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003, potrivit carora „in situatia in care sunt date sau indicii temeinice cu privire la pregatirea sau savarsirea unor infractiuni ce vizeaza bunuri prevazute la art. 135 alin. (4) din Legea nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, ce intra in sfera de aplicare a accizei, organele de urmarire penala pot efectua activitati de constatare, cercetare si conservare de probe”, sunt neconstitutionale, intrucat fac referire la art. 135 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, text ce nu mai era in vigoare la data publicarii Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 54/2010, respectiv la data intrarii in vigoare a acestui din urma act normativ (Ca urmare a interventiilor legislative efectuate prin Legea nr. 343/2006 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 662 din 1 august 2006, in prezent abrogata). Curtea a constatat ca prin adoptarea unei norme care face trimitere la o dispozitie legala care nu mai este in vigoare se incalca dispozitiile art. 1 alin. (5) din Constitutie in componenta sa privind calitatea actelor normative, in esenta. Curtea a retinut ca, potrivit prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, abrogarea unei dispozitii sau a unui act normativ are caracter definitiv. Aceasta semnifica, de regula, ca, odata abrogat, actul normativ respectiv nu isi va mai putea produce efectele. Curtea retine ca prin abrogare sunt scoase din sistemul legislatiei acele reglementari juridice care inceteaza sa se mai aplice, din cauza faptului ca ele nu mai sunt necesare sau ca in locul lor apar noi norme juridice, cu un continut diferit fata de cele anterioare. Astfel, ca urmare a abrogarii, dispozitia respectiva iese din fondul activ al legislatiei, iar trimiterea la o astfel de dispozitie este in sine neconstitutionala.
  4. Ca atare, fata de aceasta imprejurare, avand in vedere dispozitiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit carora „Nu pot face obiectul exceptiei prevederile constatate ca fiind neconstitutionale printr-o decizie anterioara a Curtii Constitutionale”, precum si faptul ca, in prezenta cauza, exceptia de neconstitutionalitate a fost invocata anterior publicarii Deciziei nr. 654 din 17 octombrie 2017, Curtea constata ca exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2331 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 a devenit inadmisibila.
  5. In ceea ce priveste art. 2331 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003, potrivit caruia „in situatia prevazuta la alin. (1) organele de urmarire penala solicita de indata organelor cu atributii de control din cadrul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala efectuarea de verificari fiscale conform obiectivelor stabilite”, Curtea observa ca acesta este indisolubil legat, prin continutul reglementarii, de art. 2331 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003, fiind astfel lipsit de obiect, si nu poate produce efecte cata vreme ipoteza normativa la care se raporteaza este constatata neconstitutionala. Ca atare, pentru considerentele privind calitatea legii avute in vedere in Decizia nr. 654 din 17 octombrie 2017, paragrafele 36-42, care se aplica mutatis mutandis si in ceea ce priveste art. 2331 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, coroborate cu art. 147 alin. (1) si (4) din Constitutie, exceptia de neconstitutionalitate a acestor dispozitii urmeaza a fi admisa. De asemenea, Curtea constata ca neconstitutionalitatea art. 2331 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 determina, in mod subsecvent, neconstitutionalitatea sintagmei „care constituie mijloace de proba” din cuprinsul art. 2331 alin. (5) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 cu referire la alin. (2) din acelasi articol.
  6. In continuare, cu privire la modalitatile de colaborare a organului fiscal cu organele de urmarire penala, Curtea retine ca legiuitorul, pe de o parte, a instituit obligatia organului fiscal de a sesiza organul de urmarire penala in cazul in care, in activitatea acestuia, descopera indicii privind savarsirea unei infractiuni (art. 233 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003, respectiv art. 249 din Legea nr. 207/2015), iar, pe de alta parte, simetric, a reglementat posibilitatea obtinerii de catre organele de urmarire penala a concursului organelor fiscale, la initiativa celor dintai [art. 2331 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003, respectiv art. 350 din Legea nr. 207/2015].
  7. Curtea observa ca art. 2331 alin. (3)-(5) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 stabileste ca mijloacele de proba sunt obtinute prin efectuarea de verificari fiscale. Astfel, la solicitarea organelor de urmarire penala, cand exista pericol de disparitie a unor mijloace de proba sau de schimbare a unei situatii de fapt si este necesara lamurirea urgenta a unor fapte sau imprejurari ale cauzei, personalul desemnat din cadrul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala efectueaza verificari fiscale; in cazuri temeinic justificate, dupa inceperea urmaririi penale, cu avizul procurorului, poate fi solicitata Agentiei Nationale de Administrare Fiscala efectuarea de verificari fiscale, conform obiectivelor stabilite; rezultatul acestor controale se consemneaza in procese-verbale, care constituie mijloace de proba. In acest context, Curtea retine ca Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 a fost in vigoare in perioada de activitate atat a Codului de procedura penala din 1968, cat si a noului Cod de procedura penala. Odata cu intrarea in vigoare a noului Cod de procedura penala, reglementarea procedural fiscala referitoare la relatia dintre organele de urmarire penala si organele fiscale trebuie sa se refere, de principiu, la posibilitatea obtinerii de catre organele de urmarire penala a concursului organelor fiscale numai in cadrul procesului penal, adica dupa inceperea urmaririi penale, conform art. 305 din Codul de procedura penala. De aceea, art. 2331 alin. (5) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003, stabilind ca procesele-verbale prevazute la alin. (3) si (4) din acelasi articol sunt mijloace de proba, ar trebui sa se regaseasca intr-o corelatie fireasca si normala cu prevederile noului Cod de procedura penala, iar orice abatere de la aceasta trebuie respinsa din moment ce relativizeaza insusi conceptul de proces penal. Prin urmare, colaborarea dintre autoritatile antereferite in privinta obtinerii mijloacelor de proba trebuie sa se subsumeze conceptiei de ansamblu a noului Cod de procedura penala, care prevede la art. 97 alin. (2) ca proba se obtine in procesul penal prin urmatoarele mijloace: a) declaratiile suspectului sau ale inculpatului; b) declaratiile persoanei vatamate; c) declaratiile partii civile sau ale partii responsabile civilmente; d) declaratiile martorilor; e) inscrisuri, rapoarte de expertiza sau constatare, procese-verbale, fotografii, mijloace materiale de proba; f) orice alt mijloc de proba care nu este interzis prin lege.
  8. Curtea retine ca Agentia Nationala de Administrare Fiscala are atributii de colaborare cu organele de urmarire penala stabilite prin mai multe acte normative. Potrivit art. 21 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 86/2003 privind unele reglementari in domeniul financiar, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 624 din 31 august 2003, astfel cum a fost modificat prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 74/2013 privind unele masuri pentru imbunatatirea si reorganizarea activitatii Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, Agentia poate, la solicitarea procurorului, sa efectueze constatari cu privire la faptele care constituie incalcari ale dispozitiilor si obligatiilor a caror respectare o controleaza, intocmind procese-verbale, prin care poate estima prejudiciul cauzat aferent operatiunilor verificate, acte procedurale care constituie mijloace de proba, potrivit legii. […]”. In dezvoltarea acestui text legal, prevederile art. 3 alin. (3) si (4) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 74/2013 stabilesc ca „in cadrul structurii centrale a Directiei generale antifrauda fiscala functioneaza pe langa structurile de prevenire si control Directia de combatere a fraudelor, care acorda suport tehnic de specialitate procurorului in efectuarea urmaririi penale in cauzele avand ca obiect infractiuni economico-financiare. In acest scop inspectorii antifrauda din cadrul acestei directii sunt detasati in cadrul parchetelor, in conditiile legii, pe posturi de specialisti. In exercitarea atributiilor de serviciu, inspectorii antifrauda din cadrul Directiei de combatere a fraudelor efectueaza, din dispozitia procurorului: a) constatari tehnico-stiintifice, care constituie mijloace de proba, in conditiile legii;
  9. b) investigatii financiare in vederea indisponibilizarii de bunuri;
  10. c) orice alte verificari in materie fiscala dispuse de procuror”.
  11. Analizand constitutionalitatea art. 3 alin. (3) si (4) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 74/2013, prin Decizia nr. 835 din 14 decembrie 2017, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 510 din 21 iunie 2018, si Decizia nr. 437 din 28 iunie 2018, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 953 din 12 noiembrie 2018, Curtea a retinut ca, potrivit dispozitiilor art. 172 alin. (10) din noul Cod de procedura penala, „Constatarea este efectuata de catre un specialist care functioneaza in cadrul organelor judiciare sau din afara acestora”. Rapoartele de constatare intocmite de acesti specialisti constituie, potrivit art. 97 alin. (2) lit. e) din Codul de procedura penala, un mijloc de proba, in conditiile in care art. 5 alin. (2) din acelasi cod prevede ca organele de urmarire penala au obligatia de a strange si de a administra probe atat in favoarea, cat si in defavoarea suspectului sau inculpatului. In plus, judecata se realizeaza de catre o instanta independenta si impartiala, in conditii de publicitate, oralitate si contradictorialitate, iar judecatorul isi fundamenteaza solutia pe intregul probatoriu administrat in cauza, verificand, evaluand si coroborand probele care nu au valoare prestabilita (Decizia nr. 791 din 15 decembrie 2016, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 140 din 23 februarie 2017, paragraful 22). Constatarile tehnico-stiintifice efectuate de catre specialisti constituie mijloc de proba, in sensul dispozitiilor art. 172 si urmatoarele din Codul de procedura penala, iar acest mijloc de proba poate fi contestat de catre partile interesate, atat in cadrul procedurii in camera preliminara, prin invocarea de exceptii referitoare la legalitatea si temeinicia actelor de urmarire penala, cat si in etapa judecatii, conform dispozitiilor procesual penale referitoare la administrarea probelor (Decizia nr. 791 din 15 decembrie 2016, precitata, paragrafele 25 si 26).
  12. Curtea a retinut ca efectuarea unei constatari se poate dispune numai in cursul urmaririi penale, prin ordonanta, de organul de urmarire penala. De asemenea, Curtea a retinut ca, potrivit art. 172 alin. (9) din Codul de procedura penala, constatarile tehnico-stiintifice se dispun cand exista pericol de disparitie a unor mijloace de proba sau de schimbare a unor situatii de fapt ori este necesara lamurirea urgenta a unor fapte sau imprejurari ale cauzei. Asadar, ceea ce este specific in cazul constatarii, ca mijloc de proba, este urgenta, consemnarea anumitor elemente – care constituie probe in procesul penal – inainte ca acestea sa dispara sau sa fie distruse sub actiunea timpului sau prin actiunea persoanelor implicate. Prin constatare se stabileste daca elementele de la locul faptei constituie indicii sau pot conduce la suspiciunea rezonabila ca a fost savarsita o fapta penala.
  13. Astfel, din interpretarea teleologica a reglementarilor procesual penale Curtea a constatat ca regula este aceea ca atunci cand, in cursul urmaririi penale, organele judiciare au nevoie de opinia unui expert pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea unor fapte ori imprejurari ce prezinta importanta pentru aflarea adevarului in cauza, se dispune efectuarea unei expertize, iar nu a unei constatari. Astfel, dispunerea efectuarii constatarii va fi intotdeauna exceptia, aceasta putand fi realizata doar daca sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 172 alin. (9) din Codul de procedura penala. Asa fiind, Curtea a retinut ca dispozitiile art. 3 alin. (3) si alin. (4) lit. a) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 74/2013 trebuie interpretate si aplicate prin coroborare cu dispozitiile Codului de procedura penala aplicabile in aceasta materie, astfel incat constatarile tehnico-stiintifice efectuate de catre inspectorii antifrauda din cadrul Directiei de combatere a fraudelor pot fi dispuse doar in cazuri de exceptie, cand exista pericol de disparitie a unor mijloace de proba sau de schimbare a unor situatii de fapt ori este necesara lamurirea urgenta a unor fapte sau imprejurari ale cauzei.
  14. De asemenea, Curtea retine ca si potrivit art. 112-115 din Codul de procedura penala din 1968 efectuarea unei constatari tehnico-stiintifice putea fi efectuata tot in cadrul procesului penal, sens in care, in jurisprudenta sa, Curtea a subliniat ca, fiind un act procedural care reclama urgenta, constatarea tehnico-stiintifica se efectueaza potrivit unei proceduri simplificate fata de expertiza (Decizia nr. 39 din 13 ianuarie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 100 din 19 februarie 2009).
  15. Comparand alin. (3) al art. 2331 cu alin. (4) al aceluiasi articol din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003, Curtea observa ca verificarile fiscale prevazute la alin. (4) sunt realizate dupa inceperea urmaririi penale la cererea organului de urmarire penala si se concretizeaza in procese-verbale, care constituie mijloace de proba in sensul art. 97 alin. (2) lit. e) din Codul de procedura penala, in timp ce art. 2331 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 prevede efectuarea la solicitarea organelor de urmarire penale a unor verificari fiscale intr-o ipoteza particulara, fara a preciza insa ca aceasta se realizeaza dupa inceperea urmaririi penale. Desi reproduce partial prevederile art. 172 alin. (9) din Codul de procedura penala referitoare la efectuarea constatarii, astfel incat pare ca verificarile fiscale se constituie intr-o activitate de constatare si ca actul de constatare concretizat sub forma procesului-verbal constituie mijloc de proba in sensul art. 97 alin. (2) lit. e) din Codul de procedura penala, in realitate, din interpretarea sa per a contrario in raport cu alin. (4) al aceluiasi articol rezulta ca aceste verificari fiscale sunt solicitate de organele de urmarire penala inainte de inceperea procesului penal.
  16. Prin urmare, Curtea retine, in continuarea celor expuse, ca, din moment ce activitatea de verificare fiscala este realizata inaintea inceperii urmaririi penale, inseamna ca actul rezultat, chiar purtand denumirea de „proces-verbal”, nu poate fi calificat ca fiind un „proces-verbal” in sens de mijloc de proba reglementat de art. 97 alin. (2) lit. e) din Codul de procedura penala.
  17. Avand in vedere cele expuse la paragrafele 42 si 43 din prezenta decizie, Curtea constata ca prevederile art. 2331 alin. (3) si sintagma „care constituie mijloace de proba” din cuprinsul art. 2331 alin. (5) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 nu pot fi interpretate si aplicate prin coroborare cu dispozitiile Codului de procedura penala aplicabile in materia mijloacelor de proba, din contra, se releva o tensiune normativa intre continutul textelor legale antereferite si art. 97 si art. 100 din Codul de procedura penala. In consecinta, Curtea retine ca aceste texte legale nesocotesc logica de ansamblu a Codului de procedura penala in materia probatiunii.
  18. Prin Decizia nr. 654 din 17 octombrie 2017, paragraful 48, Curtea a retinut ca, potrivit art. 90 alin. 2 din Codul de procedura penala din 1968, erau mijloace de proba procesele-verbale si actele de constatare incheiate de alte organe, daca legea prevedea aceasta. In acest context, Curtea a retinut ca dispozitiile art. 214 alin. 1 lit. a) din Codul de procedura penala din 1968 atribuiau calitatea de organ constatator organelor inspectiilor de stat, altor organe de stat, precum si unitatilor la care se refera art. 145 din Codul penal, pentru infractiunile care constituie incalcari ale dispozitiilor si obligatiilor a caror respectare o controleaza, potrivit legii. Astfel, actele Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, intocmite potrivit dispozitiilor de lege criticate, reprezentau acte procedurale intocmite in exercitarea competentei stabilite de lege si in conformitate cu normele speciale aplicabile in materie, iar folosirea lor ca mijloace de proba in cadrul procesului penal se realiza cu respectarea tuturor garantiilor prevazute de lege, instanta de judecata fundamentand solutia pe intregul probatoriu administrat in cauza, prin coroborarea si aprecierea tuturor probelor.
  19. Cu privire la actele incheiate de unele organe de constatare, prin comparatie cu prevederile art. 214 alin. 1 lit. a) din Codul de procedura penala din 1968, Curtea observa ca si in noul Cod de procedura penala se atribuie competenta de constatare a savarsirii unor infractiuni si altor organe ale statului, expres si limitativ prevazute. Astfel, potrivit art. 61 alin. (1) din Codul de procedura penala, ori de cate ori exista o suspiciune rezonabila cu privire la savarsirea unei infractiuni, sunt obligate sa intocmeasca un proces-verbal despre imprejurarile constatate: a) organele inspectiilor de stat, ale altor organe de stat, precum si ale autoritatilor publice, institutiilor publice sau ale altor persoane juridice de drept public, pentru infractiunile care constituie incalcari ale dispozitiilor si obligatiilor a caror respectare o controleaza, potrivit legii; b) organele de control si cele de conducere ale autoritatilor administratiei publice, ale altor autoritati publice, institutii publice sau ale altor persoane juridice de drept public, pentru infractiunile savarsite in legatura cu serviciul de catre cei aflati in subordinea ori sub controlul lor; c) organele de ordine publica si siguranta nationala, pentru infractiunile constatate in timpul exercitarii atributiilor prevazute de lege. Procesul-verbal astfel incheiat constituie act de sesizare a organelor de urmarire penala, nu poate fi supus controlului pe calea contenciosului administrativ [art. 61 alin. (5) din Codul de procedura penala] si nici nu are valoarea unor constatari de specialitate in procesul penal [art. 198 alin. (2) fraza a doua].
  20. Curtea, in jurisprudenta sa, a statuat ca ori de cate ori exista o suspiciune rezonabila cu privire la savarsirea unei infractiuni, organele prevazute la art. 61 alin. (1) lit. a)-c) din Codul de procedura penala sunt obligate sa intocmeasca un proces-verbal despre imprejurarile constatate. Acest proces-verbal reprezinta un inscris cu caracter oficial prin care se consemneaza in mod detaliat faptele, cu enumerarea elementelor pe care se intemeiaza (constatari personale, declaratii, documente etc.). Curtea a apreciat ca procesul-verbal intocmit in conditiile prevazute de art. 61 din Codul de procedura penala poate constitui „marturie in acuzare”, organele enumerate in cuprinsul normei capatand calitatea de „martori” in sensul Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Decizia nr. 198 din 7 aprilie 2016). Rezulta astfel ca actul rezultat din activitatea de constatare desfasurata de aceste organe in afara procesului penal nu poate fi mijloc de proba.
  21. Astfel, in timp ce prin art. 90 alin. 2 din Codul de procedura penala din 1968 coroborat cu dispozitiile art. 214 alin. 1 lit. a) si alin. 5 din acelasi act normativ, procesele-verbale incheiate de organele de constatare, inclusiv Agentia Nationala de Administrare Fiscala, erau mijloace de proba, Codul de procedura penala prevede ca procesul-verbal incheiat de organul de constatare nu mai este mijloc de proba, ci doar act de sesizare a organelor de urmarire penala. In consecinta, Curtea constata ca, spre deosebire de Codul de procedura penala din 1968, noul Cod de procedura penala nu mai reglementeaza caracterul de mijloc de proba al procesului-verbal incheiat de organul de constatare [art. 90 alin. 2 si art. 214 alin. 5 din Codul de procedura penala din 1968] si, prin urmare, intr-un cadru extraprocesual, desi organul de constatare poate intocmi un proces-verbal de constatare, acesta nu poate constitui in acelasi timp si mijloc de proba in procesul penal. De aceea, procesul-verbal intocmit de organele fiscale conform art. 2331 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 nu poate fi act de constatare in raport cu art. 172 alin. (9) din Codul de procedura penala, ci doar act de sesizare a organelor de urmarire penala in sensul art. 61 alin. (5) din Codul de procedura penala.
  22. De asemenea, Curtea retine ca noul Cod de procedura penala a eliminat institutia actelor premergatoare inceperii urmaririi penale (art. 224 din Codul de procedura penala din 1968), astfel incat nici organul de urmarire penala nu mai poate intocmi un proces-verbal prin care se constata efectuarea unor acte premergatoare si care ar putea constitui mijloc de proba. De aceea, procesul-verbal intocmit de organele fiscale conform art. 2331 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003, desi compatibil cu Codul de procedura penala din 1968, nu poate fi folosit in prezent ca proces-verbal de finalizare a actelor premergatoare, din moment ce acestea nu mai sunt reglementate de noul Cod de procedura penala, ci poate constitui numai act de sesizare a organelor de urmarire penala in conformitate cu art. 61 alin. (5) din Codul de procedura penala.
  23. Concluzionand, Curtea constata ca in conceptia noului Cod de procedura penala administrarea probelor se realizeaza, in mod exclusiv, in cursul procesului penal, actele intocmite inainte de inceperea procesului penal neputand avea calitatea de mijloc de proba. In aceste conditii, Curtea retine ca procesul-verbal reglementat de art. 2331 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003, fiind intocmit de organele fiscale anterior inceperii urmaririi penale, nu poate fi calificat, sub imperiului actualului Cod de procedura penala, ca mijloc de proba. In schimb, potrivit Codului de procedura penala, organul de urmarire penala are competenta ca, ulterior inceperii urmaririi penale, sa dispuna efectuarea unei verificari fiscale conform art. 2331 alin. (4) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003, finalizata prin intocmirea unui proces-verbal, sau a unei constatari conform art. 172 alin. (9) din Codul de procedura penala, finalizata cu un raport de constatare, caz in care procesul-verbal, respectiv raportul de constatare constituie mijloace de proba conform art. 97 alin. (2) lit. e) din Codul de procedura penala.
  24. Avand in vedere cele expuse, Curtea constata ca normele legale care privesc procesul penal trebuie sa fie clare, precise si previzibile, ceea ce presupune, printre altele, si obligatia legiuitorului de a reglementa un cadru normativ coerent in care normele edictate sa se completeze si sa se dezvolte reciproc intr-un mod armonios, fara a crea antinomii intre actul normativ care se constituie in sediul general al materiei si cele care reglementeaza aspecte particulare sau speciale ale acesteia. Prin urmare, aceste din urma acte normative trebuie sa se coroboreze cu Codul de procedura penala, sa se integreze in mod organic in conceptia de ansamblu a acestuia si sa detalieze prevederile procedural penale. Or, art. 2331 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003, prin raportare la alin. (5) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003, nu se coroboreaza cu Codul de procedura penala si nu indeplineste, astfel, exigentele constitutionale referitoare la calitatea legii. De altfel, Curtea Europeana a Drepturilor Omului, prin Hotararea din 18 martie 1997, pronuntata in Cauza Mantovanelli impotriva Frantei, paragraful 34, si prin Hotararea din 29 octombrie 2013, pronuntata in Cauza S.C. IMH Suceava – S.R.L. impotriva Romaniei, paragraful 31, a aratat ca desi prin art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale se garanteaza dreptul la un proces echitabil, aceasta nu reglementeaza totusi admisibilitatea probelor ca atare, materie reglementata in principal de dreptul intern [a se vedea in acest sens si Hotararea din 9 iunie 1998, pronuntata in Cauza Teixeira de Castro impotriva Portugaliei, paragraful 34, si Hotararea din 11 iulie 2006, pronuntata in Cauza Jalloh impotriva Germaniei, paragrafele 94-96]. Asadar, tine de competenta statelor membre sa reglementeze aspecte legate de administrarea probelor. Or, din evaluarea cadrului legislativ, atat a celui supus controlului de constitutionalitate in materie procedural fiscala, cat si a celui care reglementeaza in materie procedural penala, Curtea constata ca statul, prin autoritatile sale cu competente legislative, desi a procedat la o reforma in acest sens (noul Cod de procedura fiscala si noul Cod de procedura penala), nu a stabilit si un sistem de referinta unitar in privinta administrarii probelor in materie penala raportat la dreptul fiscal, intrucat modalitatea in care a fost configurat textul criticat indica faptul ca acesta reglementeaza o procedura in materie penala ce nu se incadreaza in sistemul general de obtinere a probelor.
  25. Previzibilitatea unui act normativ impune ca acesta sa fie suficient de precis si clar pentru a putea fi aplicat (a se vedea in acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, sau Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012). In acelasi sens, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca legea trebuie, intr-adevar, sa fie accesibila justitiabilului si previzibila in ceea ce priveste efectele sale. Pentru ca legea sa satisfaca cerinta de previzibilitate, ea trebuie sa precizeze cu suficienta claritate intinderea si modalitatile de exercitare a puterii de apreciere a autoritatilor in domeniul respectiv, tinand cont de scopul legitim urmarit, pentru a oferi persoanei o protectie adecvata impotriva arbitrariului (a se vedea Hotararea din 4 mai 2000, pronuntata in Cauza Rotaru impotriva Romaniei, paragraful 52, si Hotararea din 25 ianuarie 2007, pronuntata in Cauza Sissanis impotriva Romaniei, paragraful 66). De aceea, o lege indeplineste conditiile calitative impuse atat de Constitutie, cat si de Conventie, numai daca norma este enuntata cu suficienta precizie pentru a permite cetateanului sa isi adapteze conduita in functie de aceasta, astfel incat, apeland la nevoie la consiliere de specialitate in materie, el sa fie capabil sa prevada, intr-o masura rezonabila, fata de circumstantele spetei, consecintele care ar putea rezulta dintr-o anumita fapta si sa isi corecteze conduita.
  26. Curtea retine ca, in lipsa unui cadru legislativ clar si coerent in materia mijloacelor de proba in domeniul fiscal, cu respectarea principiului unicitatii reglementarii in materie, este incalcat si dreptul la un proces echitabil, prevazut de art. 21 alin. (3) din Constitutie. Astfel, in materie penala, intregul sistem de obtinere a probelor vizeaza constatarea existentei sau inexistentei acuzatiei in materie penale, inclusiv garantiile procesuale intrinseci acestuia, drept care legiuitorul are obligatia constitutionala de a reglementa in mod coerent si unitar maniera de obtinere a acestora pentru a nu leza securitatea juridica a persoanei. Or, in masura in care o garantie esentiala a sistemului de obtinere a probelor – obtinerea acestora prin mijloace de proba intocmite dupa inceperea procesului penal – cuprinsa in Codul de procedura penala este incalcata chiar de legiuitor printr-o reglementare legala cu dispozitii procedural penale – Codul de procedura fiscala -, inseamna ca ea devine inaplicabila in privinta persoanelor implicate in raporturi de drept fiscal, care nu mai beneficiaza de aceasta garantie procesual penala, ceea ce conduce la incalcarea principiului egalitatii in drepturi a acestor persoane in raport cu alte persoane implicate in raporturi de drept de alta natura, si carora le este aplicabil cadrul general in materia mijloacelor de proba.
  27. Raportand cele prezentate mai sus la speta de fata, Curtea constata ca legiuitorul si-a respectat numai din punct de vedere formal competenta constitutionala de a legifera, fara sa stabileasca o necesara corelare intre art. 2331 alin. (3) si sintagma „care constituie mijloace de proba” din cuprinsul alin. (5), cu referire la alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003, pe de o parte, si art. 61 alin. (5), art. 97 alin. (2) lit. e), art. 172 alin. (9) si art. 198 alin. (2) fraza a doua din Codul de procedura penala, pe de alta parte, cu consecinta fragilizarii sistemului de administrare a probelor in procesul penal, ceea ce este contrar art. 1 alin. (3) si (5), art. 16 si art. 21 alin. (3) din Constitutie, precum si art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. Ca o consecinta a incalcarii principiului egalitatii in drepturi si a dreptului la un proces echitabil, Curtea retine si afectarea prevederilor constitutionale ale art. 24 alin. (1) si ale art. 124 alin. (2).
  28. Cele anterior mentionate sunt valabile mutatis mutandis si in privinta art. 350 alin. (1) si sintagmei „care constituie mijloace de proba” din cuprinsul alin. (3), cu referire la alin. (1) din Legea nr. 207/2015, prevederi care, la randul lor, incalca art. 1 alin. (3) si (5), art. 16 alin. (1) si art. 21 alin. (3) din Constitutie, precum si art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, iar ca o consecinta a incalcarii principiului egalitatii si a dreptului la un proces echitabil, sunt afectate si art. 24 alin. (1), si art. 124 alin. (2) din Constitutie.
  29. In ceea ce priveste exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2331 alin. (4) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 si ale art. 350 alin. (2) din Legea nr. 207/2015, Curtea constata ca aceasta urmeaza a fi respinsa ca neintemeiata, in raport cu criticile formulate, intrucat acestea dau expresie unei modalitati de colaborare a Agentiei Nationale de Administrare Fiscala cu organele de urmarire penala in cursul procesului penal. Rezultatul controalelor fiscale realizate se concretizeaza intr-un proces-verbal care, potrivit art. 2331 alin. (5) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 sau art. 350 alin. (3) din Legea nr. 207/2015, dupa caz, constituie mijloc de proba, aspect care se coreleaza cu art. 97 alin. (2) lit. e) din Codul de procedura penala. In aceasta ipoteza, Agentia Nationala de Administrare Fiscala nu actioneaza in calitate de parte in procesul penal, ci ca organ de specialitate, in virtutea prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 74/2013 si ale Codului de procedura penala si nu afecteaza nici statutul sau activitatea organelor de urmarire penala.
  30. Prin urmare, fata de aceasta imprejurare, nu se poate retine ca prevederile art. 2331 alin. (4) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 si ale art. 350 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 sunt contrare dispozitiilor constitutionale mentionate in sustinerea exceptiei, inclusiv celor cuprinse la art. 131 alin. (1) din Constitutie referitoare la rolul Ministerului publice, respectiv acela de a reprezenta interesele generale ale societatii si de a apara ordinea de drept, precum si drepturile si libertatile cetatenilor.
  31. Cu privire la dispozitiile art. 53 din Constitutie, mentionate in sustinerea exceptiei de neconstitutionalitate, Curtea observa ca acestea nu au incidenta in cauza.
  32. Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUTIONALA

In numele legii

DECIDE:
  1. Admite exceptia de neconstitutionalitate ridicata de Mircea Radina, Neculai Maratas, Societatea Lemarco – S.A. din Bucuresti, Societatea Lemarco Cristal – S.R.L. din Urziceni si de Societatea Zaharul Liesti – S.A. din localitatea Liesti, judetul Galati, in Dosarul nr. 1.701/3/2014 al Tribunalului Bucuresti – Sectia I penala si constata ca dispozitiile art. 2331 alin. (2) si (3) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala si ale art. 350 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala sunt neconstitutionale.
  2. Admite exceptia de neconstitutionalitate ridicata de aceleasi parti in acelasi dosar al aceleiasi instante si constata ca sintagma „care constituie mijloace de proba” din cuprinsul art. 2331 alin. (5) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 cu referire la alin. (2) si (3) din acelasi articol este neconstitutionala.
  3. Admite exceptia de neconstitutionalitate ridicata de aceleasi parti in acelasi dosar al aceleiasi instante si constata ca sintagma „care constituie mijloace de proba” din cuprinsul art. 350 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 cu referire la alin. (1) din acelasi articol este neconstitutionala.
  4. Respinge, ca devenita inadmisibila, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2331 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003, exceptie ridicata de aceleasi parti in acelasi dosar al aceleiasi instante.
  5. Respinge, ca neintemeiata, exceptia de neconstitutionalitate ridicata de aceleasi parti in acelasi dosar al aceleiasi instante si constata ca dispozitiile art. 2331 alin. (4) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 si ale art. 350 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 sunt constitutionale in raport cu criticile formulate.

Definitiva si general obligatorie.

Decizia se comunica celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Tribunalului Bucuresti – Sectia I penala si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

Pronuntata in sedinta din data de 29 ianuarie 2019.

-****-

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Ionita Cochintu

Publicat in Monitorul Oficial cu numarul 332 din data de 2 mai 2019

 

alin