Efectul renuntarii la judecata privind anularea deciziei de solutionare a contestatiei deciziei de impunere
Titlul IX C. proc. fiscala (art. 205-218) reglementeaza o procedura administrativa obligatorie de contestare a actelor administrative-fiscale tipice sau asimilate, procedura administrativa care se finalizeaza prin decizia emisa in temeiul art. 216-217, ce poate fi atacata in contencios administrativ (potrivit art. 218 alin. 2 C. proc. fiscala). Aceasta procedura nu se circumscrie dispozitiilor art. 6 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Renuntarea la judecata capatului de cerere avand ca obiect anularea deciziei de solutionare a contestatiei conduce, la solutia de respingere a actiunii precizate, ca fiind inadmisibila.
R O M A N I A
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
Sectia de Contencios Administrativ si Fiscal
Decizia nr. 2613/2016
Sedinta publica de la 18 octombrie 2016
Asupra recursului de fata;
Din examinarea lucrarilor din dosar, constata urmatoarele:
Circumstantele cauzei
Cererea de chemare in judecata
Prin cererea inregistrata pe rolul Curtii de Apel Targu Mures – Sectia a II-a Civila, de Contencios Administrativ si Fiscal la data de 30 august 2011, sub nr.297/43/2011, reclamanta SC „A” SRL a solicitat anularea Deciziei de impunere nr.985 din 30.08.2010 emisa de DGFP si a Raportului de Inspectie Fiscala nr.2156/30.08.2010 intocmit de DGFP si exonerarea in totalitate de la plata obligatiilor fiscale stabilite suplimentar prin decizia de impunere, precum si a majorarilor si penalitatilor de intarziere.
La data de 10.11.2011 reclamanta SC „A” SRL si-a precizat actiunea (filele 123-124 dosar vol.I) solicitand si anularea Deciziei nr.421/14.10.2011 emisa in solutionarea contestatiei formulate de aceasta impotriva Deciziei de impunere nr.985/30.08.2010 privind obligatiile fiscale suplimentare, modificata si inlocuita prin Decizia nr.421 bis/21.10.2011.
Prin sentinta nr. 347/08.10.2013 instanta de fond – Curtea de Apel Targu Mures – Sectia a II-a de Contencios Administrativ si Fiscal a respins, ca neintemeiata actiunea in contencios administrativ formulata de SC „A” SRL, in contradictoriu cu Directia Generala a Finantelor Publice Mures impotriva Deciziei nr. 421/ 14.10.2011 emisa in solutionarea contestatiei formulate de aceasta impotriva Deciziei de impunere nr. 985 / 30.08.2010 privind obligatiile fiscale suplimentare modificata si inlocuita prin decizia nr. 421 bis / 21.10.2011 si, ca inadmisibila, cererea vizand obligatiile fiscale stabilite prin Decizia de impunere nr. 985 /30.08.2010 cu privire la care s-a dispus suspendarea solutionarii contestatiei, respectiv pentru suma de 10.121.292 lei. cererea a fost respinsa ca neintemeiata.
Prin decizia nr.1604/16.04.2015 pronuntata in recurs de Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia de Contencios Administrativ si Fiscal s-a dispus admiterea recursului declarat de SC „A” SRL impotriva sentintei civile nr. 347 din 08 octombrie 2013 a Curtii de apel Targu Mures – Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si Fiscal, casarea sentintei atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiasi instante.
In pronuntarea acestei solutii, instanta de control judiciar a apreciat ca instanta de fond a incalcat principiul contradictorialitatii, al oralitatii, dreptul la aparare al reclamantei si dispozitiile legale privind rolul activ al judecatorului, iar drept urmare s-a cauzat recurentei o vatamare procesuala care nu poate fi inlaturata altfel decat prin casarea sentintei atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiasi instanta de fond, pentru a se asigura partilor accesul la dublul grad de jurisdictie, ca garantie a legalitatii si temeiniciei hotararii judecatoresti ce va fi data in cauza.
Urmare a casarii cu trimitere spre rejudecare prin decizia nr. 1605/16.04.2015 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, cauza a fost reinregistrata la data de 04 decembrie 2015 pe rolul Curtii de Apel Targu Mures –Sectia a II-a Civila de Contencios Administrativ si Fiscal sub nr. de dosar 297/43/2011*
Solutia instantei de fond
Prin Sentinta nr.15/05.02.2016, Curtea de Apel Targu Mures – Sectia a II-a Civila, de Contencios Administrativ si Fiscal a admis exceptia inadmisibilitatii actiunii precizate, invocata din oficiu si in consecinta a respins, ca inadmisibila actiunea precizata de reclamanta S.C. „A” S.R.L., in contradictoriu cu parata DIRECTIA GENERALA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BRASOV – AGENTIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE MURES.
Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta fondului a retinut ca, la data de la data de 7 ianuarie 2016, reclamanta S.C. SALDALBARI S.R.L. a depus la dosar o precizare, prin care a renuntat la capatul de cerere ce vizeaza anularea Deciziei nr. 421/14.10.2011, emisa in solutionarea contestatiei formulata de S.C. „A” S.R.L, impotriva Deciziei de impunere nr. 985/30.08.2010 privind obligatiile fiscale suplimentare, si a Raportului de inspectie fiscala nr. 2156/30.08.2010, inregistrata la Directia Generala de solutionare a contestatiilor sub nr. 909102/26.10.2010, modificata si inlocuita prin Decizia nr. 421 Bis/21.10.2011, comunicata societatii la data de 27.10.2011.
La termenul de judecata din data de 05.02.2016, instanta din oficiu a invocat si pus in discutia partilor exceptia inadmisibilitatii actiunii precizate in data de 7 ianuarie 2016 in temeiul art. 218 alin. 2 din O.G nr. 92/2003, pe care a si admis-o, retinand ca, urmare a renuntarii la judecata din data de 07.01.2016, obiectul actiunii in contencios administrativ deduse judecatii este configurat de anularea Deciziei de impunere nr. 985/30.08.2010 privind obligatiile fiscale suplimentare, si a Raportului de inspectie fiscala nr. 2156/30.08.2010.
Astfel, instanta a retinut ca in Titlul IX al Codului de procedura fiscala este reglementata procedura de solutionare a contestatiilor formulate impotriva actelor administrativ – fiscale, procedura care corespunde procedurii prealabile prevazute de dispozitiile art.7 din Legea 554/2004 iar din economia normelor Codului de procedura fiscala care reglementeaza procedura de solutionare a acestor contestatii se desprinde concluzia ca aceasta este o procedura administrativa obligatorie si care nu este circumscrisa dispozitiilor art.6 din Legea 554/2004, nefiind o jurisdictie administrativa speciala.
Potrivit art.218 alin.2 C.proc.fiscala, pot forma obiectul actiunii in contencios administrativ numai deciziile emise in procedura administrativa de solutionare a contestatiilor impotriva actelor administrativ – fiscale.
In speta, a constatat instanta de fond ca reclamanta a urmat aceasta procedura administrativa, insa prin actiunea precizata a contestat in instanta doar actele administrativ – fiscale care au facut si obiectul acesteia, renuntand la judecata capatului de cerere avand ca obiect anularea deciziei de solutionare a contestatiei, fapt care confera cererii sale precizate de chemare in judecata un caracter inadmisibil, motiv pentru care a admis exceptia inadmisibilitatii si a respins cererea de chemare in judecata, precizata, ca fiind inadmisibila.
Recursul
Impotriva acestei hotarari a declarat recurs reclamanta SC „A” SRL, solicitand:
· In principal, casarea sentintei recurate si pe cale de consecinta, trimiterea cauzei primei instante, spre rejudecare, in temeiul dispozitiilor art. 312 alineat 3 teza a II-a si art. 315 Cod procedura civila;
· In subsidiar, modificarea sentintei recurate, in sensul respingerii exceptiei inadmisibilitatii actiunii in anulare, ca neintemeiata si, pe fond, admiterii actiunii in anulare, astfel cum a fost precizata si,
· In toate cazurile obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de proces ( fond si recurs).
In dezvoltarea motivelor de recurs invocate in temeiul dispozitiilor art. 304 pct. 5 C.pr.civ. recurenta-reclamanta a invocat nerespectarea indrumarilor date de instanta de casare, conform art. 315 C.pr.civ.
Astfel, sustine recurenta – reclamanta ca, desi in decizia de solutionare a recursului Inalta Curte de Casatie si Justitie, a transmis instantei de fond, instructiuni in sensul punerii in discutie a exceptiei inadmisibilitatii invocate prin intampinare de catre DGRFP Brasov, motivat de faptul ca Decizia de impunere nu ar putea face obiectul actiunii in contencios administrativ, Curtea de Apel Mures, in rejudecare, a invocat o alta exceptie a inadmisibilitatii actiunii, din oficiu, pe care a si admis-o. Aceasta exceptie a fost invocata din oficiu la termenul din data de 05.02.2016. si solutionata la acelasi termen desi parata DGF Mures nu a fost prezenta si nu a fost citata cu mentiunea punerii in discutie a partilor exceptiei invocate din oficiu.
Mai mult, sustine in continuare recurenta – reclamanta, exceptia deja invocata de catre parata DGFP, nu a mai fost pusa in discuti partilor asa cum Inalta Curte a dispus in decizia de casare cu trimitere a recursului, invocand in acest sens dispozitiile art. 315 alineat 1 C.pr.civ. ce prevad urmatoarele:
„In caz de casare, hotararile instantei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum si asupra necesitatii administrarii unor probe sunt obligatorii pentru judecatorii fondului”.
Sustine recurenta – reclamanta ca, regula enuntata de textul citat vizeaza obligativitatea indrumarilor date de instanta de casare cu privire la problemele de drept dezlegate de catre aceasta si cu privire la necesitatea administrarii unor probe. Precizarile pe care la face textul citat sunt categorice, iar nercspectarea lor atrage nulitatea hotararii pronuntate.
Astfel, sustine recurenta – reclamanta, in speta, Curtea de Apel Mures, ca instanta de trimitere, in rejudecare, nu a pus in discutia partilor exceptia inadmisibilitatii invocate de catre parata si pe cale de consecinta, a contrazis flagrant, absolut si discretionar decizia instantei superioare si, incalcand prevederile art. 315 Cod procedura civila, a nerespectat indrumarile date de instanta de casare, motiv pentru care apreciaza ca rezultatul nerespectarii acestor indrumari il reprezinta nulitatea hotararii data in rejudecare.
In cauza se impune casarea sentintei recurate si in raport de art. 312 alin. (2) c.pr.civ., intrucat, in mod gresit, prima instanta a solutionat cauza fara a intra in cercetarea fondului.
Astfel, considera recurenta – reclamanta faptul ca in Codul de procedura Fiscala se ofera posibilitatea de atacare a deciziei privind solutionarea contestatiei nu poate fi interpretat in sensul ca nesolutionarea in termen a contestatiei inlatura dreptul contribuabilului de a se adresa instantei de contencios administrativ.
Dimpotriva, solutia contrara este prevazuta in mod expres de art.205 alin.l Cod procedura fiscala, potrivit caruia „contestatia este o cale administrativa de atac si nu inlatura dreptul la actiune al celui care se considera lezat in drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, in conditiile legii”.
Aceste dispozitii, coroborate cu prevederile din Legea nr.554/2004, justifica pe deplin posibilitatea de a solicita instantei de judecata anularea actului vatamator dupa expirarea termenului prevazut pentru solutionarea contestatiei, in caz contrar accesul la justitie fiind lasat la dispozitia organului fiscal, solutie in mod cert inacceptabila.
Mai sustine recurenta – reclamanta ca, in conditiile in care a parcurs procedura prealabila, lipsa unui raspuns la aceasta fiind exclusiv imputabil organului fiscal, apreciaza ca fiind intemeiata introducerea actiunii in anulare a actelor fiscale la instanta de judecata, in scopul solutionarii argumentelor de fond impotriva deciziei de impunere si a raportului de inspectie fiscala.
Prin Sentinta recurata, instanta a admis exceptia inadmisibilitatii, invocata din oficiu in contextul ramanerii fara obiect a deciziei nr. 421/2011, ca urmare a solutionarii contestatiei dupa incetarea suspendarii si emiterii deciziei de solutionare de catre DGFP Timisoara, retinand, in mod nelegal, ca nu ar putea solutiona cererea de anulare a obligatiilor fiscale intrucat analiza fondului ar trebui facuta initial de catre organul de solutionare si numai ulterior de catre instanta. Considera recurenta ca, fata de maniera in care instanta a motivat aceasta solutie, rezulta ca, in realitate, instanta nu a solutionat si nici macar nu a pus in discutia partilor (asa cum a dispus ICCJ prin casarea cu trimitere) exceptia inadmisibilitatii invocata de catre DGRFP Brasov, ci admis o alta exceptie ca urmare a precizarilor facute, (argumentele formulate de aceasta parata fiind diferite fata de cele care au condus Ia admiterea exceptiei invocate de catre instanta).
Mai mult, sustine recurenta – reclamanta, in contextul in care a aratat instantei faptul ca organul fiscal a solutionat contestatia, iar decizia de solutionare face obiectul unui alt dosar, invocarea exceptiei inadmisibilitatii este nelegala, deoarece, nu se poate retine lipsa analizei fondului de catre organul fiscal de solutionare. Astfel, solutia este nelegala, in orice situatie, in contextul in care exista Decizia de solutionare si, mai mult, aceasta face obiectul unui alt dosar aflat la aceeasi instanta.
Sustine in continuare recurenta – reclamanta ca dreptul sau la actiune s-a nascut in momentul expirarii termenului legal de solutionare a contestatiei administrative prealabile iar pe langa nelegalitatea prezentata la punctele anterioare, se impune si analiza legalitatii Sentintei, in raport cu determinarea momentului nasterii dreptului la actiunea in anularea actelor administrative si in conditiile nesolutionarii pe fond a contestatiei administrative, invocand in acest sens dispozitiile art. 70 Cod procedura fiscala si dispozitiile art. 8 alineat 1 din Legea nr. 554/2004.
Totodata, recurenta – reclamanta apreciaza ca interpretarea contrara a dispozitiilor art. 218 Cod proc.fisc. ar contraveni principiilor constitutionale care garanteaza liberul acces la justitie.
Astfel, sentinta atacata este intemeiata pe prevederile art 218 Cod proc fisc. Desi instanta a luat cunostiinta despre existenta Deciziei de solutionare, emise ca urmare a incetarii suspendarii, a interpretat prevederile art. 218 in sensul ca lipseste decizia de solutionare.
Interpretarea potrivit careia textul art. 218 Cod proc.fisc. impune ca actiunea in anulare sa nu poate fi formulata decat impotriva deciziei emise cu prilejul solutionarii contestatiei, indiferent de momentul in care o astfel de decizie ar fi emisa, contravine prevederilor art. 16 alin. (1) si (2) art. 21 alin. (3) art. 52 alin. (1) si (2) si art. 124 alin. (2) din Constitutie. In aceeasi masura, contravine dispozitiilor constitutionale sus-mentionate si interpretarea potrivit careia actiunea in anulare ar putea fi formulata doar impotriva unei decizii care solutioneaza pe fond contestatia administrativa.
Raportat la continutul textelor constitutionale indicat anterior, apreciaza recurenta – reclamanta ca dreptul cetatenilor la solutionarea cauzelor intr-un termen rezonabil precum si dreptul de a investi instanta in situatia nesolutionarii cererilor in termenul legal nu poate fi recunoscut decat daca instanta va avea in vedere intarzierea produsa, care da nastere dreptului la actiune in temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004, astfel cum am aratat mai sus.
Pentru toate argumentele anterior invocate, solicita instantei de control judiciar sa caseze Sentinta recurata, cu consecinta trimiterii cauzei spre rejudecare instantei de fond.
In subsidiar, solicita admiterea recursului si modificarea sentintei recurate, in sensul respingerii exceptiei inadmisibilitatii actiuniI si, pe fond, admiterea actiunii in anulare astfel cum a fost precizata, fiind incident motivul de recurs prevazut la art. 304 pct. 9 c.pr.civ.
Apararile intimatei
Impotriva recursului intimata – parata DIRECTIA GENERALA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BRASOV – ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE MURES a formulat intampinare, in cuprinsul careia s solicitat respingerea recursului, ca nefondat si in consecinta mentinerea sentintei recurate, ca temeinica si legala, inclusiv respingerea petitului privind cheltuielile de judecata.
Sustine intimata – parata ca, raportat la criticile formulate de recurenta – reclamanta, privitoare la faptul ca instanta de fond „ nu a respectat instructiunile date de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie in decizia nr. 1604/16.04.2015”, aceasta nici nu putea sa dea curs celor dispuse de instanta de control judiciar intrucat reclamanta, la data de 07.01.2016 si-a precizat actiunea in sensul renuntarii la petitul de anulare a deciziei de solutionare emisa de Agentia Nationala de Administrare Fiscala sub nr. 421/ 14.10.2011.
Astfel, instanta de fond in mod corect a retinut ca obiectul actiunii in contencios administrativ, urmare a precizarii este configurat de anularea Deciziei de impunere nr. 985/30.08.2010 privind obligatiile suplimentare si a Raportului de inspectie fiscala nr. 2156/30.08.2010; astfel ca, in cauza au devenit incidente dispozitiile Titlului IX al Codului de procedura fiscala care reglementeaza procedura de solutionare a contestatiilor formulate impotriva actelor administrativ – fiscale; procedura care corespunde procedurii prealabile prevazute de dispozitiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Apreciaza intimata – parata ca, in mod corect si legal instanta a facut aplicarea dispozitiilor art. 218 alineat 2 C.pr.fiscala ce prevad in mod clar si fara echivoc ca” Deciziile emise in solutionarea contestatiilor pot fi atacate de catre contestatar sau de catre persoanele introduse in procedura de solutionare a contestatiei potrivit art. 212 la instanta judecatoreasca de contencios administrativ competenta potrivit legii”.
Or, sustine in continuare intimata – parata, in speta dedusa judecatii desi reclamanta a uzat de procedura administrativa, prin actiunea precizata a contestat in instanta doar actele administrativ – fiscale care au facut obiectul contestatiei administrative, renuntand in mod expres la capatul de cerere avand ca obiect anularea deciziei de solutionare a contestatiei, fapt care a dus in mod justificat la solutia de respingere a actiunii, ca inadmisibila, solutie pe care reclamanta – recurenta, in mod nejustificat intelege sa o critice.
Considerentele Inaltei Curti asupra recursului
Examinand cauza in raport de actele si lucrarile dosarului, de criticile formulate de recurenta – reclamanta, de apararile expuse de intimata – parata in cuprinsul intampinarii formulate in cauza, precum si de reglementarile legale incidente, inclusiv cele ale art.3041 din Codul de procedura civila, Inalta Curte constata ca recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arata in continuare:
Astfel cum rezulta din actele si lucrarile dosarului, prin actiunea in contencios administrativ inregistrata initial sub nr. 297/43/2011 la Curtea de Apel Targu Mures – Sectia de contencios administrativ si fiscal reclamanta S.C. „A” S.R.L. a chemat in judecata pe parata Directia Generala a Finantelor Publice a judetului Mures, solicitand ca prin sentinta ce se va pronunta sa se dispuna anularea Deciziei de impunere nr. 985 din data de 30 august 2010 si a Raportului de inspectie fiscala nr. 2156 din data de 30 august 2010, ambele emise de Directia Generala a Finantelor Publice a judetului Mures, si exonerarea reclamantei in totalitate de la plata obligatiilor fiscale stabilite suplimentar prin decizia de impunere atacata precum si a majorarilor si penalitatilor de intarziere calculate la acestea.
Ulterior, pentru termenul de judecata fixat pentru data de 11 noiembrie 2011, reclamanta a depus la dosar o Precizare de actiune prin care a inteles sa solicite si anularea Deciziei nr. 421 din data de 14 octombrie 2011 emisa in solutionarea contestatiei formulata de S.C. „A” S.R.L. impotriva Deciziei de impunere nr. 985 din data de 30 august 2010 si a Raportului de inspectie fiscala nr. 2156 din data de 30 august 2010, modificata si inlocuita cu Decizia nr. 421 Bis din 21 octombrie 2011, emisa de Agentia Nationala de Administrare Fiscala – Directia Generala de Solutionare a Contestatiilor.
Pentru termenul de judecata din data de 10 februarie 2012 parata Directia Generala a Finantelor Publice a judetului Mures a depus la dosar intampinare, prin care a solicitat, pe cale de exceptie, respingerea actiunii in contencios administrativ ca fiind inadmisibila in ceea ce priveste solicitarea de anulare a Deciziei de impunere nr. 985 din data de 30 august 2010 si a Raportului de inspectie fiscala nr. 2156 din data de 30 august 2010, ambele emise de Directia Generala a Finantelor Publice a judetului Mures, si, pe fondul cauzei, respingerea ca neintemeiata a actiunii reclamantei.
Prin incheierea de sedinta din data de 6 aprilie 2012 instanta de fond, fata de precizarea de actiune depusa de catre reclamanta, a pus in vedere S.C. „A” S.R.L. sa depuna o precizare de actiune cu privire la obligatiile fiscale ce au primit solutionare pe fond prin decizia de solutionare a contestatiei administrative atacata, iar pentru termenul de judecata fixat pentru data de 4 mai 2012 reclamanta a depus la dosar o cerere, prin care a invederat ca solicita, in cauza: – anularea Deciziei de impunere nr. 985 din data de 30 august 2010 si a Raportului de inspectie fiscala nr. 2156 din data de 30 august 2010, ambele emise de Directia Generala a Finantelor Publice a judetului Mures; – anularea Deciziei nr. 421 din 14 octombrie 2011 emisa in solutionarea contestatiei formulata de S.C. „A” S.R.L. impotriva Deciziei de impunere nr. 985 din data de 30 august 2010 si a Raportului de inspectie fiscala nr. 2156 din data de 30 august 2010, modificata si inlocuita prin Decizia nr. 421 bis din 21 octombrie 2011 comunicata societatii la data de 27 octombrie 2011; – si, in fine, obligarea paratei la solutionarea contestatiei, apreciindu-se ca nu erau indeplinite conditiile pentru a se dispune suspendarea solutionarii contestatiei administrative formulate de reclamanta impotriva Deciziei de impunere nr. 985 din data de 30 august 2010 pentru suma totala de 10.121.292 lei.
Instanta de fond a luat act de precizarea de actiune formulata de reclamanta, prin Incheierea de sedinta din data de 24 septembrie 2013 a dispus unirea exceptiei inadmisibilitatii, invocata de parata, prin intampinare, privitor la solicitarea de anulare a Deciziei de impunere nr. 985 din data de 30 august 2010 si a Raportului de inspectie fiscala nr. 2156 din data de 30 august 2010, cu fondul cauzei, retinand legalitatea si temeinicia actelor administrative contestate, respectiv a Deciziei nr. 421 /14.10.2011 emisa in solutionarea contestatiei formulate de reclamanta impotriva Deciziei de impunere nr.985 / 30.08.2010 privind obligatiile fiscale suplimentare, modificata si inlocuita prin Decizia nr. 421 bis / 21.10.2011 si impotriva Deciziei de impunere nr. 985/30.08.2010 ( doar in privinta acelor obligatii suplimentare cu privire la care contestatia administrativa nu a fost suspendata prin Decizia nr. 421/14.10.2011).
Astfel, prin sentinta civila nr. 347 din data de 08 octombrie 2013, instanta de fond a respins, ca neintemeiata actiunea in contencios administrativ fiscal formulata de reclamanta impotriva Deciziei nr. 421 /14.10.2011 emisa in solutionarea contestatiei formulate de reclamanta impotriva Deciziei de impunere nr.985 / 30.08.2010 privind obligatiile fiscale suplimentare, modificata si inlocuita prin Decizia nr. 421 bis / 21.10.2011 si impotriva Deciziei de impunere nr. 985/30.08.2010 in privinta acelor obligatii suplimentare cu privire la care contestatia administrativa nu a fost suspendata prin Decizia nr. 421/14.10.2011) si, ca inadmisibila, cererea vizand obligatiile fiscale stabilite prin Decizia de impunere nr. 985/30.08.2010 cu privire la care s-a dispus suspendarea solutionarii contestatiei, respectiv pentru suma de 10.121.292 lei; aceasta din urma solutie fiind pronuntata de instanta, din oficiu; nu ca urmare a admiterii exceptiei inadmisibilitatii, invocata de parata DGFP Mures, prin intampinare.
Prin Decizia de impunere nr.985 din 30.08.2010 emisa de catre DGFP Mures, s-au stabilit, in sarcina reclamantei, obligatii fiscale suplimentare in cuantum de 12.392.410 lei, dupa cum urmeaza: -3.807.319 lei reprezentand impozit pe profit stabilit suplimentar; -3.104.389 lei reprezentand majorari de intarziere aferente impozitului pe profit; -2.837.865 lei reprezentand TVA stabilita suplimentar; -2.545.937 lei reprezentand majorari de intarziere aferente T.V.A; 50.720 lei – impozit pe castigul din transferul dreptului de proprietate asupra titlurilor de valoare; 46.180 lei – majorari de intarziere aferente impozitului pe castigul din transferul dreptului de proprietate asupra titlurilor de valoare.
La baza acestei decizii de impunere a stat Raportul de Inspectie Fiscala incheiat la data de 30.08.2010 si inregistrat la DGFP Mures sub nr.2156.
In urma contestatiei administrative formulate de catre reclamanta, ulterior introducerii cererii de chemare in judecata, parata D.G.F.P. Mures a emis Decizia nr. 421/14.10.2011 privind solutionarea contestatiei formulate de catre reclamanta S.C. „A” S.R.L. Tg-Mures prin care a dispus:
1) Suspendarea solutionarii contestatiei formulate de SC „A” SRL impotriva Deciziei de impunere nr.985/30.08.2010 pentru suma de 10.121.292 lei, reprezentand: 2.915.579 lei impozit pe profit; 2.470.414 lei majorari de intarziere aferente impozitului pe profit; 2.479.948 lei TVA; 2.255.351 lei majorari de intarziere aferente TVA, procedura administrativa urmand a fi reluata la incetarea cu caracter definitiv a motivului care a determinat suspendarea, in conditiile legii, conform celor retinute prin prezenta decizie. Transmiterea dosarului cauzei organului de inspectie fiscala urmand ca, la incetarea definitiva a motivului care a determinat suspendarea, sa fie inaintat organului competent, conform legii, pentru solutionarea cauzei in functie de solutia pe latura penala.
2) Desfiintarea Deciziei de impunere nr.985/30.08.2010 privind obligatiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspectia fiscala pentru suma totala de 457.624 lei reprezentand: 23.209 lei impozit pe profit; 19.368 lei majorari de intarziere aferente impozitului pe profit; 27.561 lei TVA; 290.586 lei majorari de intarziere aferente TVA; 50.720 lei impozit pe castigul din transferul dreptului de proprietate asupra titlurilor de valoare; 46.180 lei majorari de intarziere aferente impozitului pe castigul din transferul dreptului de proprietate asupra titlurilor de valoare.
3) Respingerea ca neintemeiata a contestatiei formulata de SC „A” SRL, impotriva Deciziei de impunere nr.985/30.08.2010 privind obligatiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspectia fiscala pentru suma totala de 1.175.453 lei reprezentand: 6338.101 lei impozit pe profit suplimentar; 498.979 lei majorari aferente impozitului pe profit; 38.373 lei TVA.
4) Respingerea ca nemotivata a contestatiei formulata de SC „A” SRL impotriva Deciziei de impunere nr.985/30.08.2010 privind obligatiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspectia fiscala pentru suma totala de 638.041 lei, reprezentand: 230.430 lei impozit pe profit suplimentar; 115.628 lei majorari aferente impozitului pe profit; 291.983 lei TVA.
Instanta de control judiciar, a retinut ca, raportat de solutia pronuntata de instanta se fond, prin sentinta civila nr. 347 din data de 08 octombrie 2013, exceptia inadmisibilitatii actiunii in anulare pentru suma de 10.121.292 lei, nu a fost niciodata pusa in discutia partilor, nici la un termen anterior celui in care instanta a ramas in pronuntare asupra fondului cauzei si nici la termenul la care s-au pus concluzii pe fond, fiind astfel incalcat,in mod indiscutabil principiul fundamental al contradictorialitatii precum si dreptul la aparare al reclamantei si fiind nesocotit in esenta dreptul recurentei la un proces echitabil.
Totodata, instanta de control judiciar a constatat ca, in cauza prima instanta nu si-a exercitat in mod corespunzator rolul activ consacrat de dispozitiile art. 129 alineatele 4 si 5 din Codul de procedura civila, nepunand in discutia partilor – – urmare depunerii de catre reclamanta a precizarii de actiune prin care a solicitat si anularea Deciziei nr. 421 din 14 octombrie 2011 emisa in solutionarea contestatiei formulata de S.C. „A” S.R.L. impotriva Deciziei de impunere nr. 985 din data de 30 august 2010 si a Raportului de inspectie fiscala nr. 2156 din data de 30 august 2010, modificata si inlocuita prin Decizia nr. 421 bis din 21 octombrie 2011 a Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, Directia Generala de Solutionare a Contestatiilor – necesitatea largirii cadrului procesual pasiv, prin introducerea in litigiu in calitate de parat a emitentului actului administrativ prin care a fost solutionata contestatia administrativa a reclamantei, acesta avand in mod legal calitate procesuala pasiva sub aspectul in discutie, potrivit dispozitiilor art. 218 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si nu Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Mures.
In aceste conditii, a apreciat instanta de control judiciar ca instanta de fond a incalcat principiul contradictorialitatii, al oralitatii, dreptul la aparare al reclamantei si dispozitiile legale privind rolul activ al judecatorului, cauzandu-i-se recurentei o vatamare procesuala care nu poate fi inlaturata altfel decat prin casarea sentintei atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiasi instanta de fond, pentru a se asigura partilor accesul la dublul grad de jurisdictie, ca garantie a legalitatii si temeiniciei hotararii judecatoresti ce va fi data in cauza.
Dupa reinregistrarea cauzei pe rolul Curtii de Apel Targu Mures – Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal sub nr. de dosar 297/43/2011* si inainte de primul termen de judecata, fixat de completul legal investit pentru data de 08.01.2016 ( dupa incuviintarea declaratiei de abtine a judecatorului ce si-a spus parerea cu privire la fondul cauzei, prin pronuntarea sentintei civile nr. 347/ 08 octombrie 2013, casata de instanta de control judiciar ) s-au depus la dosar, la data de 30.12.2015, din partea intimatei Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Brasov – Administratia Finantelor Publice Mures, Note de sedinta, in cuprinsul carora se sustine ca „ referitor la suma totala de 10.120.292 lei reprezentand 2.915.579 lei – impozit pe profit; 2.470.414 lei – majorari de intarziere aferente impozitului pe profit; 2.479.948 lei – taxa pe valoare adaugata; 2.255.351 lei – majorari de intarziere aferente taxei pe valoare, ce a facut obiectul Sesizarii penale nr. 2156 /03.09.2010 inaintata Parchetului de pe langa Judecatoria Targu Mures, pentru a stabili existenta sau inexistenta elementelor constitutive ale infractiunii prevazute la art. 43 din Legea contabilitatii nr. 82/1991, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare si ale art. 9 literele b) si c) din Legea nr. 242/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale conform art. 214 litera a) raportat la art. 216 alineat 4 din Codul de procedura fiscala, organul de solutionare din cadrul ANAF a dispus suspendarea solutionarii contestatiei.
Astfel, urmare a solutionarii definitive a cauzei penale, prin Decizia nr. 1838 /547 / 25.11.2015 emisa de Directia Generala Regionala Timisoara – Serviciul Solutionare Contestatii, s-a solutionat pe fond contestatia reclamantei referitoare la suma de 10.120.292 lei in sensul respingerii, ca neintemeiata, a contestatiei, decizie care pana la data prezentei SC „A” SRL nu a inteles sa o conteste.”
Tot inainte de primul termen de judecata fixat pentru 08.01.2016 ( respectiv in data de 07.01.2016) reclamanta SC „A” SRL a depus la dosar Precizari, prin care renunta la capatul de cerere ce vizeaza anularea Deciziei nr. 421 / 14.10.2011, emisa in solutionarea contestatiei formulata de SC „A” SRL impotriva Deciziei de impunere nr. 985/30.08.2010 privind obligatiile fiscale suplimentare si a Raportului de inspectie fiscala nr. 2156 /30.08.2010 inregistrata la Directia Generala de solutionare a contestatiilor sub nr. 909102 / 26.10.2010, modificata si inlocuita prin Decizia nr. 421 Bis / 21.10.2011, comunicata societatii la data de 27.10.2011.
Sustine recurenta – reclamanta SC A SRL, in cadrul acelorasi Precizari, ca „renuntarea la acest capat de cerere rezida din faptul ca aceasta solicitare a ramas fara obiect ca urmare a emiterii Deciziei nr. 1838/2015 de catre Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Timisoara – Serviciul de Solutionare Contestatii.”
Totodata, recurenta – reclamanta, mai arata, prin aceleasi Precizari, ca „impotriva Deciziei nr. 1838 /547/25.11.2015 a formulat actiune in anulare, inregistrata la Curtea de Apel Mures, la data de 24.12.2015 sub nr. de dosar 457/43/2015, situatie in care, dupa fixarea termenului de judecata, in baza art. 139 C.pr.civ. ca invoca exceptia conexitatii, solicitand conexarea dosarului nr. 457/43/2015, ca fiind ulterior sesizata instanta la prezentul dosar, in considerarea identitatii de parti, obiect si cauza.”
La termenul de judecata din data de 08 ianuarie 2016, instanta investita cu rejudecarea cauzei pe fond, cu acordul expres al reclamantei SC „A” SRL, in vederea respectarii egalitatii armelor si a dreptului efectiv la aparare, a dispus citarea paratei DGRFP BRASOV – AJFP MURES cu un exemplar al Precizarilor formulate de reclamanta si a inscrisurilor anexate, acordand in acest sens un nou termen de judecata, pentru cand a fost prorogata si pronuntarea asupra renuntarii reclamantei la capatul de cerere ce vizeaza anularea Deciziei nr. 421 /14.10.2011.
La termenul de judecata din data de 05 februarie 2016, in sedinta publica, instanta, din oficiu, raportat la ultima Precizare formulata de reclamanta si inregistrata la instanta la data de 07 ianuarie 2016, a luat act de renuntarea reclamantei SC A SRL la judecata petitului avand ca obiect anularea Deciziei nr. 421/ 14.10.2011 modificata si inlocuita prin Decizia nr. 421 Bis /21.10.2011 si, avand in vedere actiunea precizata, din oficiu a invocat exceptia inadmisibilitatii acesteia, in temeiul art. 218 alineat 2 Cod procedura fiscala, punand-o in discutia partilor prezente si admitand-o, prin sentinta civila nr.15 din data de 05 februarie 2016, recurata de catre reclamanta SC „A” SRL, prin cererea ce face obiectul analizei prezentei judecati.
Inalta Curte, analizand criticile formulate de recurenta – reclamanta in cadrul recursului de fata, prin prisma actelor si lucrarilor dosarului, tinand cont si de parcursul acestuia, apreciaza ca sustinerile recurentei sunt neintemeiate iar hotararea recurata este legala si temeinica.
Astfel, in ceea ce priveste criticile recurentei referitoare la nerespectarea de catre instanta de fond, in rejudecare, a instructiunilor date de instanta de recurs, „in sensul punerii in discutie a exceptiei inadmisibilitatii invocate prin intampinare de catre DGRFP Brasov”, or, „ necesitatea largirii cadrului procesual pasiv prin introducerea in litigiu, in calitate de parat, a emitentului actului administrativ – Agentia Nationala de Administrare Fiscala – Directia Generala de Solutionare a Contestatiilor – care a solutionat contestatia administrativa a reclamantei – in raport de dispozitiile art. 315 alineat 1 C.pr.civ., Inalta Curte constata ca acestea sunt nefondate, avand in vedere ca, inca de dinainte de primul termen de judecata, recurenta – reclamanta si-a precizat actiunea in sensul renuntarii la capatul de cerere privind anularea Deciziei de solutionare emisa de Agentia Nationala de Administrare Fiscala sub nr. 421/14.10.2011.
Prin urmare, in conditiile in care reclamanta, prin ultima precizare formulata, a inteles sa nu mai solicite si anularea Deciziei nr. 421 /14.10.2011 emisa de Agentia Nationala de Administrare Fiscala – Directia Generala de Solutionare a Contestatiilor, in mod temeinic si legal instanta de fond a retinut ca obiectul actiunii in contencios administrativ dedusa prezentei judecati este configurat de anularea Deciziei de impunere nr. 985/30.08.2010 privind obligatiile fiscale suplimentare si a Raportului de Inspectie fiscala nr. 2156/30.08.2010, ambele fiind emise de Directia Generala a Finantelor Publice Mures, parte in dosar inca de la formularea cererii de chemare in judecata. In consecinta, data fiind precizarea formulata de reclamanta, nu se mai impunea largirea cadrului procesual pasiv prin introducerea in litigiu, in calitate de parat a emitentului actului administrativ prin care a fost solutionata contestatia administrativa a reclamantei, respectiv a Agentiei Nationale de Administrare Fiscale – Directia Generala de Solutionare a Contestatiilor – ce nu mai avea calitate procesuala in contextul actual, in care cele doua acte administrative ce mai formau obiectul actiunii – Decizia de impunere nr. 985/30.08.2010 privind obligatiile fiscale suplimentare si Raportul de Inspectie fiscala nr. 2156/30.08.2010 – erau emise de Directia Generala a Finantelor Publice Mures, chemata in judecata inca de la introducerea actiunii.
Deci, in mod temeinic justificat instanta de fond nu a mai pus in discutie largirea cadrului procesual pasiv; aceasta atitudine nefiind determinata de nerespectarea de catre aceasta a dispozitiilor art. 315 alineat 1 Cod procedura civila, cum gresit sustine recurenta – reclamanta, ci de obiectul actiunii, implicit de noul cadru procesual, configurate de reclamanta prin Precizarea formulata si inregistrata la instanta anterior primului termen de judecata fixat in rejudecare dupa casare.
Inalta Curte analizand criticile formulate de recurenta – reclamanta, prin raportare la dispozitiile instantei de casare, constata ca recurenta – reclamanta a retinut gresit ca instanta de control judiciar a transmis „ instantei de fond instructiuni in sensul punerii in discutie a exceptiei inadmisibilitatii invocate prin intampinare de catre DGFP Brasov, motivat de faptul ca decizia de impunere nu ar putea face obiectul actiunii, in contencios administrativ”; in realitate, instanta de control judiciar, retinand ca „exceptia inadmisibilitatii actiunii in anulare pentru suma de 10.121.292 lei nu a fost niciodata pusa in discutia partilor nici la un termen anterior celui in care instanta a ramas in pronuntare asupra fondului cauzei si nici la termenul la care s-au pus concluzii pe fond, fiind astfel incalcat, in mod indiscutabil, principiul fundamental al contradictorialitatii precum si dreptul la aparare al reclamantei si fiind nesocotit in esenta, dreptul recurentei la un proces echitabil”; fiind vorba deci despre o exceptie invocata din oficiu de instanta, in ceea ce priveste cererea vizand acele obligatii fiscale stabilite prin Decizia de impunere nr. 985/ 30.08.2010 cu privire la care s-a dispus suspendarea solutionarii contestatiei, respectiv pentru suma de 10.121.292 lei.
De asemenea, nici criticile recurentei – reclamante referitoare la faptul ca instanta fondului, in rejudecare a invocat o alta exceptie, respectiv „exceptia inadmisibilitatii actiunii, invocata din oficiu de instanta la termenul din 05.02.2016 si solutionata la acelasi termen, desi parata DGFP MURES nu a fost prezenta si nu a fost citata cu mentiunea punerii in discutie a partilor a exceptiei invocate din oficiu „ nu sunt apreciate ca „ intemeiate” de catre Inalta Curte, in conditiile in care parata a fost legal citata pentru termenul de judecata din data de 05.02.2016, cu copia Precizarilor formulate de reclamanta si a inscrisurilor anexate la acestea ( fila 146 dosar fond) iar in considerentele sentintei de fond – sentinta civila nr. 15 / 05.02.2016 – se mentioneaza expres ca „ la termenul de judecata din data de 05.02.2016 instanta din oficiu a invocat si a pus in discutia partilor exceptia inadmisibilitatii actiunii precizate in data de 07 ianuarie 2016 in temeiul art. 218 alineat 2 din OU nr. 92/2003”. In practicaua aceleiasi sentinte se consemneaza ca „ reprezentanta reclamantei apreciaza ca exceptia inadmisibilitatii a ramas fara obiect avand in vedere tocmai emiterea Deciziei de solutionare de catre AJFP Timisoara”.
In conditiile in care parata a fost legal citata pentru termenul de judecata din data de 05.02.2016, iar prin Notele de sedinta depuse la dosar inca din data de 30 decembrie 2015 ( inainte de primul termen de judecata) a solicitat si judecarea cauzei in lipsa, in temeiul art. 242 alineat 2 C.pr.civ., instanta nu era obligata sa citeze autoritatea cu mentiunea „ punerii in discutie a partilor a exceptiei invocate din oficiu „ si sa astepte, eventual, un termen la care aceasta este prezenta pentru a formula concluzii pe acest aspect, in conditiile in care prezenta acesteia, dat fiind faptul ca este vorba de un proces civil, nu este obligatorie.
Totodata, Inalta Curte constata ca nici criticile recurentei – reclamante referitoare la faptul ca „ exceptia invocata de parata DGFP nu a mai fost pusa in discutia partilor, asa cum Inalta Curte a dispus prin decizia de casare cu trimitere a recursului”, nu sunt fondate, in conditiile in care este vorba despre aceeasi exceptie – a inadmisibilitatii actiunii – instanta invocand-o din oficiu, urmare a Precizarii formulate de recurenta – reclamanta in rejudecare dupa casarea cu trimitere, prin care reclamanta a renuntat la judecata capatului de cerere ce vizeaza anularea Deciziei nr. 421/14.10.2011 emisa in solutionarea contestatiei formulata de SC „A” SRL impotriva Deciziei de impunere nr. 985/30.0.2010 privind obligatiile fiscale suplimentare si a Raportului de Inspectie Fiscala nr. 2156/ 30.08.2010, modificata si inlocuita prin Decizia nr. 421 Bis / 21.10.2011.
Astfel cum se poate observa, in invocarea acestei exceptii, atat parata DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE MURES cat si instanta din oficiu au avut in vedere aceleasi considerente, respectiv incidenta in cauza a dispozitiilor art. 218 alineat 2 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, potrivit carora pot forma obiectul actiunii in contencios administrativ numai deciziile emise in procedura administrativa de solutionare a contestatiilor impotriva actelor administrativ – fiscale.
Prin urmare, in conditiile in care era vorba despre aceeasi exceptie si acelasi temei de drept, respectiv art. 218 alineat 2 din O.G. nr. 92/2003, Inalta Curte apreciaza ca nu se mai impunea ca instanta de fond sa supuna dezbaterii partilor, in mod separat, aceeasi exceptie – invocata de parata, prin Intampinarea depusa inca din data de 09.02.2012 si din oficiu de instanta, in sedinta publica din 05.02.2016; fiind mai mult decat evident ca si concluziile acestora ar fi fost identice.
Fata de toate aceste considerente, Inalta Curte retine ca fiind nefondate sustinerile recurentei – reclamante, in sensul ca instanta de fond ar fi nesocotit indrumarile obligatorii date de instanta de casare potrivit art. 315 alineat 1 C.pr.civ.; in conditiile in care obiectul actiunii precum si cadrul procesual au fost reconfigurate de catre reclamanta, prin Precizarea formulata in rejudecarea litigiului, dupa casarea cu trimitere, si depusa la dosar inca dinainte de primul termen fixat pentru rejudecare.
Cat priveste criticile formulate de recurenta – reclamanta referitoare la exceptia inadmisibilitatii, raportat la dispozitiile art. 218 alineat 2 C.pr.civ.,Inalta Curte le apreciaza de asemenea, ca fiind neintemeiate, apreciind ca, instanta de fond, in mod corect a retinut ca obiectul actiunii in contencios administrativ promovata de recurenta – reclamanta, urmare a precizarii depusa in rejudecare dupa casarea cu trimitere, este configurat de anularea Deciziei de impunere nr. 985/30.08.2010 privind obligatiile fiscale suplimentare si a Raportului de inspectia fiscala nr. 2156 / 30.08.2010; in cauza devenind astfel incidente dispozitiile Titlului IX al Codului de procedura fiscala, ce reglementeaza procedura de solutionare a contestatiilor formulate impotriva actelor administrativ – fiscale; procedura ce corespunde procedurii prealabile prevazuta de dispozitiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Analizand normele Codului de procedura fiscala care reglementeaza procedura de solutionare a acestor contestatii, Inalta Curte constata, in acord cu judecatorul fondului, ca aceasta este o procedura administrativa obligatorie, ce nu se circumscrie dispozitiilor art. 6 din Legea nr. 554/2004; nefiind o jurisdictie administrativa speciala, astfel cum, de altfel si Curtea Constitutionala a statuat constant, in sensul ca procedura prevazuta de OG nr. 92/2003 este o cale administrativa de atac, fara caracter jurisdictional, prin care lasa posibilitatea organelor ce au emis actele administrative atacate sau organelor superioare acestora de a reveni asupra masurilor luate sau a le redimensiona in limitele prevazute de lege.
Inalta Curte retine ca Titlul IX (art.205 – 218) din Codul de procedura fiscala reglementeaza o procedura administrativa obligatorie de contestare a actelor administrative – fiscale tipice sau asimilate, procedura administrativa care se finalizeaza prin decizia emisa in temeiul art.216-217, ce poate fi atacata in contencios administrativ, potrivit art.218 alin.(2) Cod procedura fiscala.
Prin urmare, actul administrativ fiscal care se ataca in contencios administrativ, potrivit art.218 alin.(2) din Codul de procedura fiscala, este decizia de solutionare a contestatiei. Legalitatea deciziei de impunere, a raportului de inspectie fiscala ori a altor acte care premerg decizia emisa in temeiul art.216 din Codul de procedura fiscala urmeaza a fi analizata in cadrul actiunii indreptate impotriva acestei din urma decizii, potrivit dispozitiilor art. 18 alin 2 din Legea nr. 554/2004, practica judiciara fiind conturata in sensul ca instanta se investeste cu dezlegarea fondului raportului de drept fiscal numai daca autoritatea competenta a solutionat contestatia pe fondul sau.
Conduita procesuala a recurentei – reclamante, adoptata in rejudecare, dupa casare, prin Precizarea formulata, in sensul contestarii in instanta doar a actelor administrativ – fiscale ce au facut obiectul contestatiei administrative ( solutionata prin Decizia nr. 421/14.10.2011 modificata si inlocuita cu Decizia nr. 421 Bis din 21.10.2011, ambele emise de ANAF – Directia Generala de Solutionare a Contestatiilor) este inadmisibila; instanta neputand trece la o asemenea analiza, in conditiile in care dispozitiile art. 218 alineat 2 din Codul de procedura fiscala prevad ca obiectul actiunii in contencios administrativ il poate constitui doar decizia data in solutionarea contestatiei si cu caracter incidental decizia de impunere, respectiv „ deciziile emise in procedura administrativa de solutionare a contestatiilor impotriva actelor administrativ – fiscale „ cum corect a retinut si instanta fondului.
Desi reclamanta a urmat aceasta procedura administrativa, contestand inclusiv decizia de solutionare a contestatiei formulata impotriva Deciziei de impunere ( respectiv Decizia nr. 421/14.10.2011 modificata si inlocuita cu Decizia nr. 421 Bis / 21.10.2011), ulterior, astfel cum se poate constata, in rejudecare dupa casare cu trimitere, prin actiunea precizata a contestat in instanta doar actele administrativ – fiscale care au facut si obiectul contestatiei administrative; renuntand la judecata capatului de cerere avand ca obiect anularea deciziei de solutionare a contestatiei; fapt care a condus, in mod justificat, la solutia de respingere a actiunii precizate, ca fiind inadmisibila.
In consecinta, fata de toate aceste considerente, Inalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, in temeiul art.312 alin.(1) Cod procedura civila, nefiind identificate motive de reformare a sentintei, potrivit art.20 alin.(3) din Legea nr.554/2004 sau art.304 pct.5 si pct. 9 Cod procedura civila.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de S.C. „„A”” S.R.L. impotriva Sentintei nr. 15 din 5 februarie 2016 a Curtii de Apel Targu-Mures – Sectia Contencios Administrativ si Fiscal, ca nefondat.
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 18 octombrie 2016.