31 December 2017

Dreptul de administrare, ca drept real corespunzator proprietatii publice, poate lua nastere prin hotarare a Guvernului, a consiliului judetean sau a consiliului local, permitand titularului sau sa foloseasca si sa dispuna material de bunul primit in administrare in conditiile stabilite de lege sau de actul de constituire

A.Potrivit dispozitiilor art. 24 alin. 1 C. proc. civ., “judecatorul care a pronuntat o hotarare intr-o pricina nu poate lua parte la judecata aceleiasi pricini in apel sau in recurs si nici in caz de rejudecare dupa casare”.

Teza finala a dispozitiilor legale anterior evocate instituie un caz de incompatibilitate numai in situatia in care completul de judecata care solutioneaza fondului cauzei in primul ciclu procesual este investit cu solutionarea aceleiasi cauze, in urma casarii cu trimitere spre rejudecare. Se presupune ca o persoana care si-a exprimat parerea asupra fondului raportului juridic dedus judecatii, cu greu si-o va mai schimba, motiv pentru care nu ii este permis sa ia parte din nou la judecarea acestuia.

In cazul in care in primul ciclu procesual cauza a fost solutionata in baza unui incident procedural care, prin ipoteza, presupune neexaminarea fondului pretentiilor deduse judecatii, dispozitiile art. 24 alin. 1 C. proc. civ. nu sunt incidente, intrucat neexistand o dezlegare asupra fondului cauzei, inseamna ca judecatorul nu si-a exprimat anterior opinia asupra acestui aspect, putand solutiona cauza in fond dupa casarea cu trimitere spre rejudecare

B.Potrivit dispozitiilor art. 867 alin. 1 noul C. civ., “dreptul de administrare se constituie prin hotarare a Guvernului, a consiliului judetean sau, dupa caz, a consiliului local”, iar potrivit dispozitiilor art. 868 alin. 2 noul C. civ., “titularul dreptului de administrare poate folosi si dispune de bunul dat in administrare in conditiile stabilite de lege si, daca este cazul, de actul de constituire”.

Normele de drept intertemporal prevazute la art. 6 alin. 6 noul C. civ.  prevad ca dispozitiile legii noi sunt, de asemenea, aplicabile si efectelor viitoare ale situatiilor juridice nascute anterior intrarii in vigoare a acesteia, derivate din regimul general al bunurilor, daca aceste situatii juridice subzista dupa intrarea in vigoare a legii noi.

Din analiza coroborata a dispozitiilor art. 867 alin. 1 si art. 868 alin. 2 noul C. civ., rezulta ca dreptul de administrare, ca drept real corespunzator proprietatii publice, poate lua nastere prin hotarare a Guvernului, a consiliului judetean sau a consiliului local, permitand titularului sau sa foloseasca si sa dispuna material de bunul primit in administrare in conditiile stabilite de lege sau de actul de constituire.

Astfel, prin hotarare de Guvern, care reprezinta actul de constituire a dreptului de administrare, se stabileste unilateral continutul acestui drept real, inclusiv in privinta intinderii sale.Avand in vedere ca determinarea continutului dreptului de administrare este in atributia exclusiva a celui care il constituie, rezulta ca acest drept real poate viza un bun, in materialitatea sa, fie integral, fie partial.

 

Sectia a II- a civila, Decizia nr. 724 din 13 aprilie 2017

 

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorul 2 Bucuresti, sub nr. x/300/2012, reclamanta AGENTIA DE PLATI SI INTERVENTIE PENTRU AGRICULTURA, in contradictoriu cu paratii MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTARII RURALE si STATUL ROMAN PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, a solicitat sa se constate ca imobilul situat in Bucuresti, sector 2 are, in fapt, o suprafata mai mare decat cea inscrisa in documentele oficiale, cu inscrierea si intabularea acesteia in cartea funciara.

Prin sentinta civila nr. 3034 din 26 februarie 2013 a Judecatoriei Sectorul 2 Bucuresti, a fost admisa exceptia necompetentei materiale si declinata competenta de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului Bucuresti.

Pe rolul Tribunalului Bucuresti – Sectia a IV-a Civila, cauza a fost inregistrata sub nr.x/3/2013, la 01 aprilie 2013 ?i precizata, ulterior, la 09 noiembrie 2013 ?i 20 ianuarie 2014.

Prin sentinta civila nr. 183 din 21 februarie 2014, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a IV-a Civila, a fost admisa exceptia inadmisibilitatii formularii cererii de chemare in judecata, invocata din oficiu si a fost respinsa, ca inadmisibila, cererea de chemare in judecata formulata de AGENTIA DE PLATI SI INTERVENTIE PENTRU AGRICULTURA, in contradictoriu cu paratii MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTARII RURALE si STATUL ROMAN PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE.

Impotriva acestei sentinte a declarat apel reclamanta AGENTIA DE PLATI SI INTERVENTIE PENTRU AGRICULTURA, solicitand admiterea apelului, astfel cum a fost formulat.

Prin decizia civila nr. 513/A din 8 decembrie 2014, pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a IV-a Civila, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-reclamanta AGENTIA DE PLATI SI INTERVENTIE PENTRU AGRICULTURA impotriva sentintei civile nr. 183 din 21 februarie 2014, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a IV-a Civila in dosarul nr. x/3/2013, in contradictoriu cu intimatii-parati STATUL ROMAN PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTARII RURALE si MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE.

Impotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta AGENTIA DE PLATI SI INTERVENTIE PENTRU AGRICULTURA BUCURESTI, iar prin decizia nr. 2467 din 26 noiembrie 2015, Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia a II-a Civila a admis recursul declarat de reclamanta, a casat decizia recurata si a trimis cauza spre rejudecare aceleiasi instante.

Pentru a hotari astfel, Inalta Curte a retinut ca atat instanta de apel, cat si prima instanta au calificat in mod gresit natura cererii formulate de catre recurenta-reclamanta.

Astfel, s-a apreciat ca desi, aparent, reclamanta a formulat o actiune prin care solicita constatarea unei situatii de fapt, in realitate, cererea sa trebuia interpretata ca o cerere in constatarea unei situatii de drept, respectiv constatarea adevaratei intinderi a dreptului subiectiv de proprietate al statului, relativ la imobilul constructie si teren, situat in Bucuresti, sector 2, respectiv a adevaratei intinderi a dreptului de administrare al reclamantei asupra acestui imobil.

Totodata, s-a constatat ca recurenta-reclamanta a prezentat pe parcursul judecatii atat in fata primei instante, cat si in fata instantei de apel, acte din care rezulta ca intinderea dreptului de proprietate al statului, respectiv intinderea dreptului de administrare al reclamantei asupra imobilului este mai mare decat cea rezultata din cuprinsul H.G. nr. 399 din 29 martie 2006, astfel incat cererea introductiva poate fi analizata in temeiul dispozitiilor art. 111 C. proc. civ.

Cum prima instanta si instanta de apel au calificat, in mod gresit, cererea introductiva ca fiind una in constatarea unei stari de fapt, cand in realitate se solicita constatarea intinderii unui drept subiectiv, aceasta echivala cu incadrarea gresita a actiunii introductive si necercetarea fondului cauzei deduse judecatii, astfel incat in baza art. 312 alin. 1, alin. 3 si alin. 5 raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a fost admis recursul, a fost casata decizia recurata si cauza trimisa spre rejudecare la aceeasi instanta de apel, urmand ca aceasta sa procedeze in concordanta cu cele retinute mai sus.

In rejudecarea apelului, ulterior casarii, prin decizia civila nr. 626A din 26 septembrie 2016, pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a IV – a Civila, a fost admis apelul declarat de apelanta-reclamanta AGENTIA DE PLATI SI INTERVENTIE PENTRU AGRICULTURA, a fost anulata sentinta civila nr. 183 din 21 februarie 2014, pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia a IV-a Civila si, in urma evocarii fondului, a fost respinsa actiunea, ca neintemeiata, in contradictoriu cu intimatii-parati STATUL ROMAN PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTARII RURALE si MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE.

In motivarea acestei decizii, s-a retinut ca prin cererea de chemare in judecata au fost formulate doua capete de cerere.

Prin primul capat de cerere reclamanta a solicitat sa se constate ca  intinderea dreptului sau de administrare asupra imobilului proprietate publica de stat, compus din constructie si teren, situat in Bucuresti, sector 2, este mai mare decat cea atribuita de titularul dreptului de proprietate publica prin H.G. nr. 399 din 29 martie 2006 catre reclamanta, respectiv ca se intinde asupra imobilului alcatuit din construc?ia compusa din subsol, parter, 3 etaje, in suprafata (amprenta la sol) de 1175 mp si din terenul in suprafata de 1359 mp, in loc de construc?ia alcatuita din: subsol, parter, 3 etaje, in suprafata construita de 838 mp, suprafata desfasurata de 4.649 mp si teren in suprafata de 100 mp.

Prin al doilea capat de cerere reclamanta a solicitat sa se dispuna intabularea si inscrierea in cartea funciara a dreptului sau de administrare asupra intregului imobil.

In ceea ce prive?te situa?ia juridica a imobilului, instanta de apel a constatat ca prin H.G. nr. 399 din 29 martie 2006 s-a aprobat transmiterea imobilului, proprietate publica a statului, format din constructie si terenul aferent, situat in municipiul Bucuresti, sectorul 2, cu urmatoarele date de identificare: subsol, parter, 3 etaje, suprafata construita de 838 mp, suprafata desfasurata de 4.649 mp si o suprafata a terenului de 100 mp, avand numar de identificare 107.503, atribuit de MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, din administrarea MINISTERULUI AGRICULTURII, PADURILOR SI DEZVOLTARII RURALE in administrarea AGENTIEI DE PLATI SI INTERVENTIE PENTRU AGRICULTURA.

S-a constatat ca, anterior transmiterii imobilului in administrarea reclamantei, la nivelul anilor 2004-2006, cand se afla in administrarea Ministerului Agriculturii, Padurilor, Apelor si Mediului, imobilul a facut obiectul unor lucrari de extindere ?i modificare a construc?iilor in baza autorizatiei de construire nr. 977/112.C din 19 august 2004 si autorizatiei de desfiintare nr. 1056/112.C din 01 septembrie 2004, desfiintandu-se partial corpul marcat pe planul de situatie intre axele F si D, situat pe limita dreapta a incintei, iar constructia realizata din zidarie portanta, de forma triunghiulara in plan, s-a reconstruit extinzandu-se etajul 3 inspre Teatrul National.

Prin memoriul tehnic refacut pentru intabularea si inscrierea in cartea funciara a imobilului situat in Bucuresti, sector 2, transmis in administrarea AGENTIEI DE PLATI SI INTERVENTIE PENTRU AGRICULTURA prin H.G. nr. 399 din 29 martie 2006, s-au retinut urmatoarele: suprafa?a reala a imobilului este mai mare decat cea inscrisa in actele de proprietate, astfel ca imobilul constructie avand ca proprietar STATUL ROMAN PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE – cota parte de 1/1 – act de proprietate – H.G. nr. 399 din 29 martie 2006 si protocolul nr. 8239 din 22 mai 2006 are o suprafata de 838 mp potrivit actului oficial ?i o suprafata reala rezultata din masuratori de 1175 mp; cladirea este destinata desfasurarii activitatilor administrative ?i formeaza un singur corp cu aria construita de 1175 mp, iar cea desfasurata de 5120 mp (fara pod); ca imobilul teren proprietatea STATULUI ROMAN PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE – cota parte de 1/1 – are o suprafata potrivit actului oficial de 938 mp ?i o suprafata reala rezultata din masuratori de 1359 mp.

Instanta de apel a apreciat ca men?ionatele lucrari de extindere ?i modificare a construc?iilor aflate in proprietatea publica a STATULUI ROMAN PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, potrivit pozi?iei nr. 29 din anexa Legii nr. 213/1998, nu au nicio relevan?a in privin?a intinderii dreptului sau de administrare, deoarece au fost realizate de titularul dreptului de proprietate anterior momentului cand imobilul i-a fost dat in administrare, astfel incat prin actul juridic administrativ ce constituie manifestarea sa de voin?a, autoritatea publica care l-a constituit a in?eles sa acorde reclamantei dreptul de administrare doar asupra unei suprafe?e construite de 838 mp si doar asupra unei suprafe?e a terenului de 100 mp, in condi?iile in care nefiind modificat de la nivelul anului 1986, imobilul oricum figura inscris chiar anterior modificarilor, cu constructii in suprafata de 1165 mp ?i cu un teren in suprafata de 1323 mp.

In acest sens, s-a retinut ca reclamanta a solicitat ca dreptul sau de administrare asupra imobilului construc?ie pentru care cere intabularea impotriva titularului dreptului de proprietate sa poarte asupra unei suprafete de 1175 mp in loc de 838 mp cat i-a fost acordat in anul 2006 (din 1165 mp existen?i la nivelul anului 2006, moment la care suprafa?a construita de 1165 mp fusese ?i extinsa potrivit autorizatiilor de construire nr. 977/112.C din 19 august 2004 si de desfiintare nr. 1056/112.C din 01 septembrie 2004), iar suprafa?a terenului asupra careia sa fie inscris dreptul sau de administrare sa fie de 1359 mp in loc de 100 mp.

In privin?a terenului, s-a apreciat ca marirea cu 1259 mp nu poate fi justificata de masurarea terenului de catre expert, de actele de proprietate ale titularului dreptului ?i de lucrarile de extindere ale construc?iilor.

Astfel, instanta de apel a constatat ca reclamanta in?elege sa opuna titularului dreptului de proprietate un drept de administrare avand o intindere substan?ial mai mare decit cea care i-a fost acordata expres prin actul administrativ de atribuire, iar nu sa solicite a se constata ca intinderea dreptului sau de administrare se intinde asupra unei suprafe?e diferite a imobilului.

Totodata, au fost evocate dispozitiile art. 866 noul Cod civil potrivit carora, “drepturile reale corespunzatoare proprietatii publice sunt dreptul de administrare, dreptul de concesiune si dreptul de folosinta cu titlu gratuit”, dispozitiile art. 885 alin. 1 noul Cod civil conform carora, “sub rezerva unor dispozitii legale contrare, drepturile reale asupra imobilelor cuprinse in cartea funciara se dobandesc, atat intre parti, cat si fata de terti, numai prin inscrierea lor in cartea funciara, pe baza actului sau faptului care a justificat inscrierea”, dispozitiile art. 886 noul Cod civil, conform carora, “modificarea unui drept real imobiliar se face potrivit regulilor stabilite pentru dobandirea sau stingerea drepturilor reale, daca prin lege nu se dispune altfel”, precum si dispozitiile art. 888 noul Cod civil, conform carora, “inscrierea in cartea funciara se efectueaza in baza inscrisului autentic notarial, a hotararii judecatoresti ramase definitive, a certificatului de mostenitor sau in baza unui alt act emis de autoritatile administrative, in cazurile in care legea prevede aceasta”.

In raport de aceste texte de lege, instanta de apel a concluzionat ca inscrierea in cartea funciara a intinderii dreptului de administrare al reclamantei nu se poate face decat prin justificarea intinderii dreptului de proprietate al titularului dreptului, respectiv al STATULUI ROMAN PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, iar nu ca o consecin?a a constatarii unei intinderi reale diferite a suprafetei imobilului rezultate din masuratori.

Impotriva deciziei civile nr. 626A din 26 septembrie 2016 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a IV- a Civila a declarat recurs reclamanta AGENTIA DE PLATI SI INTERVENTIE PENTRU AGRICULTURA, solicitand admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

In motivarea recursului s-a aratat, in esenta, ca la primul termen din rejudecarea apelului reclamanta a sesizat ca dosarul a fost repartizat aceluiasi complet de judecata care anterior a respins cererea de apel, complet format din doamnele judecator A. si B. , motiv pentru care a formulat cerere de recuzare.

In legatura cu acest aspect, recurenta-reclamanta a invederat ca situatia creata este anormala, intrucat nu este firesc ca acelasi complet sa se pronunte in cadrul aceluiasi dosar atat in apel, cat si in rejudecare.

Fata de solutia de respingere atat a cererii de recuzare, cat si a cererii de chemare in judecata, recurenta-reclamanta a apreciat ca hotararea a fost data cu incalcarea si interpretarea gresita a legii.

Prin cererea de recurs s-a mai invederat ca, potrivit dispozitiilor art. 551 si art. 866 – 870 noul Cod civil raportat la dispozitiile H.G. nr. 399 din 29 martie 2006, AGENTIA DE PLATI SI INTERVENTIE PENTRU AGRICULTURA are un drept real, corespunzator proprietatii publice, de administrare asupra intregului imobil situat in Bucuresti, sector 2.

Cum suprafetele inscrise in titlu sunt mult mai mici decat cele reale ale imobilului, pentru a putea intabula dreptul de administrare asupra imobilului, aflat in proprietatea publica a statului, recurenta-reclamanta a solicitat instantei de judecata sa constate aceasta imprejurare de fapt si sa dispuna intabularea si inscrierea acestuia in cartea funciara cu suprafetele reale rezultate din masuratori. Totodata, aceasta a aratat ca o actiune judiciara prin care sa se constate dreptul de administrare si asupra diferentei de suprafata care nu este inscrisa in titlu (H.G. nr. 399 din 29 martie 2006) ar fi inadmisibila, motivat de faptul ca dreptul de administrare al unui imobil aflat in domeniul public al statului se constituie/transmite prin act normativ (hotarare de guvern) si nu prin hotarare judecatoreasca.

Totodata, au fost invocate dispozitiile art. 25 alin. 1 din Regulamentul privind continutul, modul de intocmire si receptie a documentelor cadastrale in vederea inscrierii in cartea funciara, aprobat prin Ordinul nr. 634/2006 al Ministerului Administratiei si Internelor – Agentia Nationala de Cadastru si Publicitate Imobiliara.

In cuprinsul cererii de recurs nu au fost indicate motivele de recurs prevazute la art. 304 Cod procedura civila pe care se intemeiaza.

Prin intampinarea depusa de intimata-parata STATUL ROMAN PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, a fost invocata exceptia nulitatii cererii de recurs pentru neindicarea motivelor de nelegalitate pe care se intemeiaza, iar, in subsidiar, s-a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizand cu prioritate exceptia nulitatii cererii de recurs invocata in prezenta cauza, prin raportare la dispozitiile art. 137 alin. 1 C. proc. civ., Inalta Curte a constatat ca exceptia invocata este nefondata pentru urmatoarele considerente:

Potrivit dispozitiilor art. 303 alin. 1 C. proc. civ., “recursul se va motiva prin insasi cererea de recurs sau inauntrul termenului de recurs”, iar potrivit dispozitiilor art. 306 alin. 3 C. proc. civ. “indicarea gresita a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului daca dezvoltarea acestora face posibila incadrarea lor intr-unul din motivele prevazute de art. 304”.

Din analiza coroborata a dispozitiilor legale anterior mentionate, rezulta ca in cazul in care cererea de recurs, formulata in termenul legal, cuprinde critici ce pot fi incadrate in motivele de nelegalitate prevazute de art. 304 C. proc. civ. nu este incidenta sanctiunea nulitatii cererii de recurs chiar daca recurentul nu a indicat sau a indicat in mod gresit motivele de recurs.

In prezenta cauza, se constata ca, in cuprinsul cererii de recurs, recurenta-reclamanta a prezentat in mod amplu istoricul litigiului dintre parti, in toate fazele procesuale.

In conditiile in care sustinerele facute in legatura cu acest istoric nu au natura unor veritabile critici ale deciziei pronuntate in apel, acestea nu vor fi evocate si analizate prin prezenta hotarare, intrucat exced cadrului procesual al caii extraordinare de atac a recursului.

Totodata, se constata ca, desi cea mai parte a criticilor din cererea de recurs nu se incadreaza in motivele de nelegalitate prevazute la art. 304 C. proc. civ., totusi in cuprinsul cererii de recurs au fost formulate critici de nelegalitate ce pot fi incadrate in motivele de recurs prevazute la art. 304 pct. 1 si pct. 9 C. proc. civ. care vor fi analizate cu ocazia examinarii pe fond a recursului.

Astfel, dand eficienta dispozitiilor art. 303 alin. 1 prin raportare la dispozitiile art. 306 alin. 3 C. proc. civ., Inalta Curte urmeaza a respinge exceptia nulitatii cererii de recurs invocata de intimatul-parat STATUL ROMAN PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE.

Examinand decizia atacata, in limitele controlului de legalitate, in raport de criticile formulate si de dispozitiile legale incidente, Inalta Curte a constatat ca recursul declarat de recurenta-reclamanta AGENTIA DE PLATI SI INTERVENTIE PENTRU AGRICULTURA este nefondat, pentru urmatoarele considerente:

Cu privire la critica in sensul ca nu este firesc ca acelasi complet de judecata sa se pronunte in cadrul aceluiasi dosar atat in apelul din primul ciclu procesual, cat si in rejudecarea apelului din al doilea ciclu procesual, motiv pentru care solutia de respingere a cererii de recuzare si a cererii de chemare in judecata a fost data cu incalcarea si interpretarea gresita a legii, se retine ca aceasta critica poate fi subsumata motivului de casare prevazut la art. 304 pct. 1 C. proc. civ., urmand a fi analizata prin raportare la acest motiv.

Potrivit dispozitiilor art. 304 pct. 1 C. proc. civ., poate fi ceruta casarea unei hotarari atunci cand instanta nu a fost alcatuita potrivit dispozitiilor legale.

Acest motiv de recurs se refera la situatia in care hotararea a fost pronuntata de un complet care nu a fost compus cu numarul de judecatori prevazut de lege ori de un complet care nu a fost constituit cu toate organele si persoanele cerute de lege pentru judecarea pricinii respective.

Totodata, acest motiv vizeaza si ipoteza in care judecatorii din completul care a pronuntat hotararea nu aveau dreptul sa faca parte din respectivul complet, intrucat subzista un motiv de incompatibilitate in privinta lor.

Din continutul criticii formulate de recurenta-reclamanta, rezulta ca aceasta se refera la ipoteza vizand incompatibilitatea judecatorilor care au facut parte din completul de judecata care pronuntat decizia din apel.

Potrivit dispozitiilor art. 24 alin. 1 C. proc. civ., “judecatorul care a pronuntat o hotarare intr-o pricina nu poate lua parte la judecata aceleiasi pricini in apel sau in recurs si nici in caz de rejudecare dupa casare”.

Teza finala a dispozitiilor legale anterior evocate instituie un caz de incompatibilitate numai in situatia in care completul de judecata care solutioneaza fondului cauzei in primul ciclu procesual este investit cu solutionarea aceleiasi cauze, in urma casarii cu trimitere spre rejudecare.

Solutia se explica prin aceea ca se presupune ca o persoana care si-a exprimat parerea asupra fondului raportului juridic dedus judecatii, cu greu si-o va mai schimba, motiv pentru care nu ii este permis sa ia parte din nou la judecarea acestuia.

Totusi, in cazul in care in primul ciclu procesual cauza a fost solutionata in baza unui incident procedural care, prin ipoteza, presupune neexaminarea fondului pretentiilor deduse judecatii, dispozitiile art. 24 alin. 1 C. proc. civ. nu sunt incidente, intrucat neexistand o dezlegare asupra fondului cauzei, inseamna ca judecatorul nu si-a exprimat anterior opinia asupra acestui aspect, putand solutiona cauza in fond dupa casarea cu trimitere spre rejudecare.

In prezenta cauza se constata ca, in primul ciclu procesual, prin sentinta civila nr. 183 din 21 februarie 2014, pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia a IV-a Civila, a fost admisa exceptia inadmisibilitatii cererii de chemare in judecata, invocata din oficiu, solutie mentinuta si in apel prin decizia civila nr. 513A din 8 decembrie 2014, pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a IV-a Civila.

In al doilea ciclu procesual, in urma casarii deciziei civile nr. 513A din 8 decembrie 2014, pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a IV-a Civila si trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiasi instante, prin decizia civila nr. 626A din 26 septembrie 2016, pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a IV, a Civila, a fost admis apelul declarat in cauza, a fost anulata sentinta civila nr. 183 din 21 februarie 2014, pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia a IV-a Civila si, in urma evocarii fondului, a fost respinsa actiunea, ca neintemeiata.

Astfel, se constata ca, in primul ciclu procesual, cauza a fost solutionata prin admiterea exceptiei inadmisibilitatii cererii de chemare in judecata, iar judecata din apel a fost limitata la analiza legalitatii acestei solutii, fara sa fi fost examinat fondul raportului juridic dedus judecatii de catre completul in privinta caruia a fost invocata cauza de incompatibilitate.

Prin urmare, chiar daca in urma casarii cu trimitere spre rejudecare, cauza a fost repartizata catre acelasi complet de judecata, nu subzista motivul de incompatibilitate prevazut la art. 24 alin. 1 C. proc. civ., intrucat cauza a fost solutionata pe fond pentru prima oara in rejudecare.

Mai mult decat atat, se constata ca in cursul judecatii din apel recurenta-reclamanta a formulat o cerere de recuzare a completului de judecata, intemeiata pe acest motiv, cerere care insa a fost respinsa prin incheierea de sedinta din 17 mai 2016, pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a IV-a Civila.

In legatura cu acest aspect, se constata ca potrivit dispozitiilor art. 34 alin. 2 C. proc. civ., “incheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai odata cu fondul”.

Din dispozitiile legale anterior mentionate, rezulta ca in cazul in care cererea de recuzare este respinsa in cursul judecatii printr-o incheiere, aceasta din urma poate fi atacata cu recurs odata cu fondul.

Fiind vorba de o incheiere prin care se solutioneaza un incident procedural, este necesara formularea caii de atac prevazute de lege atat impotriva deciziei prin care a fost solutionat fondul cauzei, cat si impotriva incheierii respective, in considerarea principiului disponibilitatii, aplicabil si in materia cailor de atac.

Altfel spus, exercitarea caii de atac impotriva hotararii pronuntate asupra fondului cauzei nu se considera a fi facuta, in mod implicit, si impotriva incheierilor premergatoare prin care au fost solutionate diferite incidente procedurale in cursul judecatii, inainte de solutionarea cauzei prin hotararea finala.

Prin urmare, se constata ca, desi recurenta-reclamanta invoca ca motiv de recurs un caz de incompatibilitate a completului de judecata care a pronuntat hotararea din apel, totusi, prin cererea de recurs aceasta a inteles sa exercite calea de atac numai impotriva deciziei civile nr. 626A din 26 septembrie 2016, pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a IV- a Civila, nu si impotriva incheierii din 17 mai 2016, pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a IV-a Civila, prin care a fost respinsa cererea de recuzare a completului de judecata.

Avand in vedere aceste considerente, criticile din cererea de recurs care au fost incadrate in motivul de casare prevazut la art. 304 pct. 1 C. proc. civ., vor fi inlaturate, ca nefondate.

Cu privire la criticile recurentei-reclamante prin care, invocand prevederile art. 551 si art. 866 – 870 noul C. civ., a sustinut ca are un drept real de administrare asupra intregului imobil situat in Bucuresti, sector 2 si ca ar trebui sa i se recunoasca acest drept asupra suprafetelor reale rezultate din masuratori care sunt mai mari decat cele inscrise in titlu (H.G. nr. 399 din 29 martie 2006) pentru a putea intabula dreptul de administrare asupra intregului imobil, se constata ca aceste critici pot fi subsumate motivului de recurs prevazut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., intrucat se invoca incalcarea si aplicarea gresita a unor norme de drept material.

Potrivit dispozitiilor art. 867 alin. 1 noul C. civ., “dreptul de administrare se constituie prin hotarare a Guvernului, a consiliului judetean sau, dupa caz, a consiliului local”, iar potrivit dispozitiilor art. 868 alin. 2 noul C. civ., “titularul dreptului de administrare poate folosi si dispune de bunul dat in administrare in conditiile stabilite de lege si, daca este cazul, de actul de constituire”.

Se constata ca dispozitiile legale anterior mentionate sunt aplicabile in prezenta cauza in considerarea normelor de drept intertemporal prevazute la art. 6 alin. 6 noul C. civ. care prevad ca dispozitiile legii noi sunt, de asemenea, aplicabile si efectelor viitoare ale situatiilor juridice nascute anterior intrarii in vigoare a acesteia, derivate din regimul general al bunurilor, daca aceste situatii juridice subzista dupa intrarea in vigoare a legii noi.

Din analiza coroborata a dispozitiilor art. 867 alin. 1 si art. 868 alin. 2 noul C. civ., rezulta ca dreptul de administrare, ca drept real corespunzator proprietatii publice, poate lua nastere prin hotarare a Guvernului, a consiliului judetean sau a consiliului local, permitand titularului sau sa foloseasca si sa dispuna material de bunul primit in administrare in conditiile stabilite de lege sau de actul de constituire.

Astfel, prin hotarare de Guvern, care reprezinta actul de constituire a dreptului de administrare, se stabileste unilateral continutul acestui drept real, inclusiv in privinta intinderii sale.

Avand in vedere ca determinarea continutului dreptului de administrare este in atributia exclusiva a celui care il constituie, rezulta ca acest drept real poate viza un bun, in materialitatea sa, fie integral, fie partial.

Prin raportare la aceste considerente, se constata ca recurenta-reclamanta urmareste sa i se recunoasca prin demersul sau judiciar o suprafata mai mare decat cea care i-a fost atribuita prin H.G. nr. 399 din 29 martie 2006, cu motivarea ca suprafetele reale rezultate din masuratori sunt mai mari decat cele inscrise in titlul sau.

Or, aceasta motivare, care nici macar nu a fost formulata sub forma unei critici impotriva considerentelor deciziei instantei de apel, nesocoteste dispozitiile legale anterior evocate care reglementeaza continutul dreptului de administrare.

In conditiile in care prin H.G. nr. 399 din 29 martie 2006, recurentei-reclamante i-a fost dat in administrare imobilul din prezenta cauza, rezulta ca aceasta este titulara unui drept de administrare al carui continut, inclusiv in privinta intinderii sale, a fost stabilit prin respectivul titlu.

Astfel, in mod corect a retinut instanta de apel ca lucrarile de extindere ?i modificare a construc?iilor aflate in proprietatea publica a STATULUI ROMAN PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, potrivit pozi?iei nr. 29 din anexa Legii nr. 213/1998, nu au nicio relevan?a in privin?a intinderii dreptului de administrare al reclamantei, deoarece au fost realizate de catre titularul dreptului de proprietate anterior momentului cand imobilul i-a fost dat in administrare, astfel incat prin actul juridic administrativ ce constituie manifestarea sa de voin?a, autoritatea publica care l-a constituit a in?eles sa acorde reclamantei dreptul de administrare doar asupra unei suprafe?e construite de 838 mp si doar asupra unei suprafe?e a terenului de 100 mp, in condi?iile in care nefiind modificat de la nivelul anului 1986, imobilul oricum figura inscris chiar anterior modificarilor, cu constructii in suprafata de 1165 mp ?i cu un teren in suprafata de 1323 mp.

Prin urmare, recurenta-reclamanta nu poate opune titularului dreptului de proprietate publica un drept de administrare avand o intindere mai mare decat cea care i-a fost acordata in mod expres prin actul administrativ de atribuire reprezentat de H.G. nr. 399 din 29 martie 2006, intrucat intinderea dreptului de administrare a fost stabilita prin chiar actul administrativ respectiv.

Avand in vedere ca de solutia data capatului de cerere privitor la constatarea unei intinderii diferite a dreptului de administrare fata cea atribuita prin actul administrativ depindea si solutia data capatului de cerere prin care s-a solicitat intabularea si inscrierea in cartea funciara a dreptului sau de administrare asupra intregului imobil, iar criticile in legatura cu solutia data primului capat de cerere au fost inlaturate, ca nefondate, in temeiul principiului accessorium sequitur principale, urmeaza a fi inlaturate si criticile din cererea de recurs care vizeaza solutia de respingere a capatului de cerere accesoriu.

Pentru toate aceste considerente, constatand ca in cauza nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevazute la art. 304 pct. 1 si pct. 9 Cod procedura civila, in conformitate cu dispozitiile art. 312 alin. 1 teza a II-a Cod procedura civila, Inalta Curte a respins recursul declarat de recurenta-reclamanta AGENTIA DE PLATI SI INTERVENTIE PENTRU AGRICULTURA, ca nefondat.


Follow Me

facebook linkedin twitter

Comments closed