Reclamanta a solicitat, obligarea la plata sumei de 12.268,93 RON cu titlu de daune materiale; a solicitat obligarea paratelor la 200.000 euro in echivalent in RON la cursul BNR din ziua platii, reprezentand daune morale, cu dobanda legala.
R O M A N I A
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
Sectia I civila
Decizia nr. 910/2019
Sedinta publica din data de 15 mai 2019
Asupra cauzei de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea de chemare in judecata inregistrata la data de 8 iulie 2016 pe rolul Tribunalului Maramures, sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal, sub nr. x/2016, reclamanta A. a solicitat, in contradictoriu cu Societatea B. S.A. Baia Mare, Societatea B. S.A. Bucuresti, obligarea acestora la plata sumei de 12.268,93 RON cu titlu de daune materiale din care 9.547,93 RON cheltuieli materiale privind medicamentele, tratamentele, proceduri de recuperare si alimente, iar suma de 2.721 RON reprezinta venitul nerealizat ca urmare a concediului medical pentru perioada iulie 2015 – februarie 2016, precum si prejudicii viitoare pana la recuperarea integrala a capacitatii de munca; a solicitat obligarea paratelor la 200.000 euro in echivalent in RON la cursul BNR din ziua platii, reprezentand daune morale, cu dobanda legala si cheltuieli de judecata ocazionate cu purtarea prezentului proces.
Prin precizarea din 08.12.2016 reclamanta a solicitat introducerea in cauza, in calitate de intervenient fortat, a numitului C. (mostenitor legal al numitei D.), iar cu privire la petitul 2 de cerere a aratat ca solicita daune morale in cuantum de 903.140 RON, echivalentul a 200.000 euro la cursul BNR de la data inregistrarii cererii de chemare in judecata.
Prin Sentinta nr. 2366 din 29 septembrie 2017 Tribunalul Maramures a admis in parte actiunea astfel cum a fost formulata si precizata de reclamanta A., in contradictoriu cu paratele Societatea B. S.A. Baia Mare, Societatea B. S.A. si intervenientul fortat C.; a obligat paratele sa plateasca reclamantei suma de 12.268,93 RON reprezentand daune materiale, 100.000 euro daune morale in echivalentul in RON la cursul B.N.R. la data platii, cu dobanda legala penalizatoare de 0,2% pe fiecare zi intarziere, calculata incepand cu 8.07.2016 si pana la plata efectiva a despagubirilor civile mentionate; a obligat paratele sa plateasca reclamantei 63 RON cheltuieli de judecata.
Prin Decizia nr. 109 din 26 februarie 2018 Curtea de Apel Cluj, sectia a II-a civila, a respins apelul reclamantei A. impotriva sentintei; a admis in parte apelul paratei Societatea de Asigurare-Reasigurare B. S.A. impotriva aceleiasi sentinte, pe care a schimbat-o, in parte, in sensul ca a obligat parata sa achite reclamantei A., suma de 50.000 euro, in echivalentul in RON la cursul BNR de la data platii; a mentinut celelalte dispozitii; a respins cererea apelantei parate privind plata cheltuielilor de judecata.
Impotriva acestei decizii a formulat recurs intemeiat pe dispozitiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. parata Societatea de Asigurare-Reasigurare B. S.A., aratand urmatoarele:
– Cererea modificatoare cu privire la acordarea penalitatilor, depusa la termenul din 20.09.2017, este tardiv formulata, impunandu-se constatarea nulitatii ei; nu i-a fost comunicata astfel ca parata nu a putut sa isi exprime punctul de vedere, incalcandu-se principiul contradictorialitatii. Nu pot fi aplicate dispozitiile art. 202 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. intrucat acest tip de dobanzi nu fusese solicitat initial la introducerea actiunii.
Mai sustine recurenta ca cererea reclamantei si solutia instantei de fond vizau dobanda legala penalizatoare, desi acestia au facut referire la penalitatile de intarziere. Instantele au aplicat concomitent doua acte normative contradictorii, respectiv dobanda legala penalizatoare reglementata de O.G. nr. 13/2011, inaplicabila in cauza si dobanda penalizatoare reglementata de Norma ASF si au creat o lex tertia, preluand conditiile de existenta ale unei institutii dintr-o lege si efectele din alta lege.
– Cuantumul daunelor morale este disproportionat raportat la cele stabilite prin hotararile judecatoresti pronuntate in cauze cu acelasi obiect; in acest sens se transforma intr-o amenda excesiva pentru asigurator si o sursa de imbogatite fara justa cauza pentru victime. Instanta trebuia sa tina cont de criterii obiective, de faptul ca vatamarea a fost produsa din culpa, de concluziile raportului de expertiza medico-legala, pentru a stabili o despagubire justa si echitabila.
– In mod gresit instanta de apel a mentinut dispozitia de obligare a paratei la plata dobanzii legale penalizatoare incepand cu data de 08.07.2016, intrucat conform prevederilor art. 37 alin. (4) din Norma nr. 23/2014, in cazul despagubirilor acordate prin sentinte judecatoresti penalitatile sunt datorate incepand cu a 11-a zi de la data la care asiguratorul a primit o hotarare definitiva. Pana la pronuntarea unei hotarari judecatoresti definitive, daunele morale nu au un caracter cert, lichid si exigibil, astfel ca nu sunt purtatoare de dobanzi si nu puteau fi acordate de la momentul introducerii actiunii.
Prin recursul incident formulat la data de 23 aprilie 2018, intemeiat pe dispozitiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., reclamanta A. a aratat ca in mod gresit instanta de apel a redus cuantumul daunelor morale acordate de la 100.000 euro, la 50.000 euro, suma apreciata de aceasta ca fiind neindestulatoare si inechitabila fata de urmarile accidentului si suferintele fizice si psihice aferente. Hotararea instantei de apel cuprinde motive contradictorii in raport de probele administrate si de solutia adoptata, fata de argumentele instantei solutia logica fiind de majorare si nu de micsorare a acestora. Instanta trebuia sa tina seama de suferintele fizice, prejudiciul estetic si de agrement, de cele morale manifestate pe plan psihologic, mental, emotional.
Partile au formulat intampinare, solicitand respingerea recursurilor.
Prin incheierea din 3.04.2019 recursurile au fost admise in principiu.
Analizand cauza, Inalta Curte constata urmatoarele:
Litigiul poarta asupra unei cereri de despagubiri rezultate dintr-un accident de circulatie din 12 mai 2015, soldat cu ranirea grava a reclamantei.
Despagubirile morale acordate de instanta de fond au fost diminuate in apel, instantele dispunand, totodata, si obligarea asiguratorului la plata de penalitati de intarziere de 0,2% de la data introducerii actiunii, 8.07.2016. In acest sens, instanta de fond a obligat parata, in baza art. 38 din Norma ASF nr. 23/2014, la plata dobanzii penalizatoare de 0,2% pe fiecare zi de intarziere, calculata incepand cu data inregistrarii actiunii, in sensul solicitat de reclamanta pana la data platii despagubirilor, dispozitie mentinuta in apel.
Prin prima critica formulata, recurenta parata sustine ca reclamanta si-a modificat, cu depasirea termenului legal, petitul actiunii prin care a solicitat dobanzile reglementate de Ordinul ASF nr. 23/2014.
Aceasta critica, ce a constituit si motiv de apel, a fost respinsa de instanta care a apreciat ca cererea reclamantei nu reprezinta o modificare de actiune, in conditiile in care aceasta a solicitat acoperirea integrala a prejudiciului prin trimitere la continutul textului care instituia daunele penalizatoare, astfel ca nici determinarea in timp a pretentiei nu era necesar a fi indicata, textul legal, instituit de legiuitorul derivat, indicand expres care este momentul de la care aceste penalitati curg. Instanta de apel a apreciat ca optiunea partii de a solicita penalitatile instituite prin art. 37 din Ordinul CSA nr. 23/2014 sub o alta denumire nu poate goli de continut dreptul acesteia de a ii fi reparat integral prejudiciul prin acordarea penalitatilor asupra sumelor solicitate de la data ofertei de despagubiri, care este data la care s-a apreciat ca nu au fost respectate exigentele normei evocate.
Rezulta din aceasta motivare ca instanta de apel a apreciat ca nu este vorba de o modificare de actiune, ci de o indicare eronata a denumirii acestor penalitati in actiunea introductiva de instanta, corectata la termenul la care s-au pus concluzii, inclusiv sub aspectul datei de la care curg.
In recurs au fost reluate aceste critici, incadrabile in dispozitiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., ce vor fi respinse ca nefondate.
Astfel, se constata ca, in cererea introductiva de instanta, reclamanta a solicitat plata dobanzii legale, indicand ca temei de drept al actiunii Norma ASF nr. 23/2014, si nu O.G. nr. 13/2011.
La termenul de dezbateri din data de 20.09.2017, aceasta a depus o precizare a momentului de la care solicita dobanda penalizatoare reglementata de art. 38 din Ordinul nr. 23/2014, respectiv de la data introducerii actiunii, facand mentiune si in concluziile orale din fata instantei.
Cum nu se poate vorbi de o modificare a actiunii, nu exista o obligatie de comunicare a acesteia, deci, nu poate fi retinuta nici incalcarea principiului contradictorialitatii. Oricum o atare vatamare pretinsa de apelanta parata s-a acoperit in calea de atac in care partea a criticat atat aspectele procedurale, dar si admiterea pe fond a cererii, aceste sustineri fiind analizate de instanta ierarhic superioara.
Recurenta a mai sustinut ca cererea reclamantei si solutia instantei de fond vizau dobanda legala penalizatoare desi acestia au facut referire la penalitatile de intarziere si ca instantele au aplicat concomitent dobanda legala penalizatoare reglementata de O.G. nr. 13/2011 si dobanda penalizatoare reglementata de Norma ASF.
Nu rezulta din considerentele instantei de apel ca aceasta ar fi facut aplicarea dreptului comun in materie, ci exclusiv a Normei nr. 23/2014, in raport de care a dispus acordarea penalizarii, norma ASF avand un caracter special derogatoriu de la regimul dobanzii legale, astfel ca o atare critica, analizata din perspectiva art. 488 pct. 8 C. proc. civ., nu subzista.
O alta critica in stransa legatura cu aplicarea dispozitiilor legale referitoare la instituirea penalizarii este aceea ca in mod gresit instanta de apel a mentinut dispozitia de obligare a paratei la plata dobanzii legale penalizatoare incepand cu data de 08.07.2016, intrucat, conform prevederilor art. 37 alin. (4) din Norma nr. 23/2014, in cazul despagubirilor acordate prin sentinte judecatoresti, penalitatile sunt datorate incepand cu a 11-a zi de la data la care asiguratorul a primit o hotarare definitiva. Pana la pronuntarea unei hotarari judecatoresti definitive, sustine recurenta, daunele morale nu au un caracter cert, lichid si exigibil, astfel ca nu sunt purtatoare de dobanzi si nu puteau fi acordate de la momentul introducerii actiunii.
Critica este intemeiata din perspectiva dispozitiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ.
Astfel, potrivit art. 38 din Norma nr. 23/2014, daca asiguratorul RCA nu isi indeplineste obligatiile in termenele prevazute la art. 37 sau si le indeplineste defectuos, inclusiv daca diminueaza nejustificat despagubirea, se aplica o penalizare de 0,2%, calculata pentru fiecare zi de intarziere, la intreaga suma de despagubire cuvenita sau la diferenta de suma neachitata, care se plateste de asigurator.
Astfel cum rezulta din analiza coroborata a dispozitiilor art. 36, 37 si 38, 46 pct. 3 si 47 din Norma ASF nr. 23/2014, asiguratorii RCA au obligatia instrumentarii dosarului de dauna chiar de la data avizarii producerii evenimentului asigurat, pe baza probelor depuse de parti privitoare la raspunderea asiguratului si cuantificarea prejudiciului, acestia fiind abilitati chiar sa efectueze verificari si cercetari, inclusiv sa desfasoare investigatii proprii asupra conditiilor producerii accidentului (daca acesta nu face obiectul cercetarii de catre alte autoritati).
Sensul reglementarii este orientat spre asigurarea unei celeritati a instrumentarii si finalizarii dosarelor de dauna, prin solutionarea pe cat posibil pe cale amiabila a acestora, fara insa a stabili in sarcina asiguratorilor vreo obligatie de rezultat in acest sens, de vreme ce, potrivit art. 45 din Norma, stabilirea despagubirilor se poate face in cazurile in care, din documentele existente in dosarul de dauna – constatare amiabila de accident, acte eliberate de persoanele care au competente sa constate accidentele de vehicule, instiintare, procesul-verbal de constatare a pagubelor intocmit de asigurator sau alte mijloace de proba – rezulta raspunderea civila a proprietarului sau a conducatorului vehiculului asigurat in producerea pagubei, iar persoana pagubita face dovada prejudiciului suferit. Reglementarea admite, deopotriva, existenta situatiilor in care nu se pot trage concluzii cu privire la persoana raspunzatoare, la cauzele, imprejurarile producerii accidentului ori la cuantumul prejudiciilor produse, stabilind ca in astfel de situatii despagubirile se determina prin hotarare judecatoreasca.
Pentru a impiedica dezvoltarea unor practici abuzive, prin art. 37 alin. (1) s-a instituit in sarcina asiguratorilor RCA obligatia ca, in termen de 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat, acestia fie sa faca o oferta de despagubire justificata, fie sa notifice partii prejudiciate motivele pentru care nu au aprobat, in totalitate sau partial, pretentiile de despagubire.
Asadar, existenta unei obligatii de rezultat instituita in sarcina asiguratorilor RCA ar putea fi doar aceea de a raspunde persoanei prejudiciate fie printr-o oferta de despagubire justificata, fie printr-un refuz justificat.
Indeplinirea unei atare obligatii are ca situatie premisa existenta dovezilor in privinta raspunderii asiguratului pentru producerea accidentului si in privinta cuantificarii prejudiciului.
Dispozitiile art. 38 instituie o masura cu rol punitiv pentru cazurile in care asiguratorul RCA nu-si indeplineste obligatiile stipulate in mod expres in sarcina in termenele prevazute la art. 37 (care sunt termene pentru gestionarea dosarului de dauna – cele de la alin. (1) si termene de plata – cele de la alin. (4) sau si le indeplineste defectuos ori diminueaza nejustificat despagubirea, ceea ce presupune, in toate cazurile, o situatie de culpa a acestuia.
Instanta de apel a considerat ca solutia fondului este corecta, apreciind generic ca nu au fost respectate exigentele normei invocate, fara a indica, in mod concret, care este culpa asiguratorului in ceea ce priveste neindeplinirea obligatiilor legale stabilite in sarcina acestuia in raport de situatiile reglementate de art. 37, in conditiile in care parata a sustinut ca, cel putin in ceea ce priveste daunele morale, ele sunt scadente la 11 zile de la stabilirea lor prin hotarare definitiva, considerand ca nu se poate aprecia ca nu si-a indeplinit obligatiile in situatia in care oferta sa nu a fost acceptata si nu s-a putut incheia o tranzactie.
Astfel, in lipsa unor elemente de determinare obiectiva a prejudiciului personal nepatrimonial, acesta se stabileste pe baza unor criterii ce nu au suport normativ, fiind o creatie a practicii si jurisprudentei, cum sunt principiile echitatii, nevoii sociale, imbogatirii fara just temei, evaluandu-se consecintele negative si intensitatea cu care a fost perceputa suferinta morala si masura in care a fost afectata situatia familiala, emotionala si sociala a victimei, la nivel subiectiv. Or, aceste aspecte nu se reflecta decat in mica masura in actele emise de autoritati, pentru stabilirea existentei si tipului de prejudiciu suferit fiind necesara o procedura jurisdictionala, in cadrul careia sa se stabileasca o reparatie corespunzatoare a prejudiciului moral, in cazul in care partile nu convin pe cale amiabila asupra despagubirilor.
Este adevarat ca, potrivit art. 37 alin. (4) teza I din Norma ASF nr. 23/2014, termenul de 10 zile pentru plata despagubirii, a carui nerespectare atrage plata de penalizari, incepe sa curga de la data la care s-a depus si ultimul document necesar stabilirii raspunderii si cuantificarii daunei, insa in privinta daunelor morale este dificil de stabilit un astfel de moment la care daunele morale puteau fi cuantificate, cu atat mai mult cu cat, respingerea ofertei asiguratorului era de natura a inlatura speranta unei intelegeri amiabile. Intr-o astfel de situatie, este incidenta teza a doua a acestui articol, termenul curgand de la data la care asiguratorul a primit o hotarare judecatoreasca definitiva cu privire la daunele morale. Solutia aplicarii penalitatilor de la data formularii prezentei cereri de chemare in judecata nu isi are nicio ratiune fata de tezele avute in vedere prin normele mentionate.
Cum, in cauza, despagubirea cuvenita reclamantilor, ca efect al producerii riscului acoperit prin asigurarea obligatorie RCA, a fost stabilita in cadrul procesului pendinte in sarcina paratei in calitate de asigurator RCA, penalitatile de intarziere reglementate de art. 38 nu pot fi acordate decat de la data la care parata, in calitate de asigurator, a primit hotararea judecatoreasca definitiva cu privire la suma de despagubiri pe care este obligata sa o plateasca.
Prin urmare, se impune casarea hotararii in baza art. 488 pct. 8 C. proc. civ. si trimiterea cauzei spre rejudecare instantei de apel, pentru ca aceasta sa solutioneze cererea referitoare la acordarea penalitatilor de intarziere in conformitate cu dezlegarile date prin aceasta decizie.
In ceea ce priveste cererea de acordare a daunelor morale, ambele parti au formulat critici referitoare la motivare. Astfel, au sustinut ca hotararea instantei de apel cuprinde motive contradictorii, aceasta netinand cont de criterii obiective cum sunt suferintele fizice, prejudiciul estetic si de agrement, de cele morale manifestate pe plan psihologic, mental, emotional, indicate de reclamanta, respectiv gradul de vinovatie si concluziile raportului de expertiza medico-legala, concordanta cu jurisprudenta in materie, mentionate de parata, pentru a stabili o despagubire justa si echitabila.
Criticile, intemeiate pe dispozitiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., sunt fondate.
Astfel, Inalta Curte retine maniera contradictorie in care au fost formulate aprecierile care au stat la baza cuantificarii daunelor morale. Pe de o parte, instanta de apel descrie, la nivel teoretic, criteriile obiective aplicabile intr-un astfel de litigiu, criterii ce nu au un suport normativ, fiind o creatie a practicii si jurisprudentei, respectiv valorile lezate, consecintele negative, fizice si psihice, intensitatea cu care au fost percepute urmarile si masura in care a fost afectata situatia familiala, profesionala si sociala a partii la nivel subiectiv, frecventa activitatilor care nu mai pot fi realizate ce creeaza un grad de frustrare ridicat cu precadere la persoanele tinere, insa, in concret, efectul aplicarii lor in cauza dedusa judecatii este contradictoriu si nu sustine solutia de diminuare a acestora in maniera care rezulta din dispozitiv.
Astfel, instanta mentioneaza ca s-a raportat, in evaluarea cuantumului daunelor morale, la ceea ce a pierdut reclamanta pe plan psihic si social, raportat la varsta acesteia, 39 de ani, perspectivele familiale, in raport de complicatiile determinate de fapta persoanei vinovate, retinand afectarea capacitatii de desfasura o viata normala, modificarea existenta la nivelul bazinului, de toate schimbarile survenite, de ceea ce ar insemna o viata normala, linistita si fericita pentru aceasta in momentul respectiv, dar si in viitor, relevand, in acest context, o gresita determinare a cuantumului daunelor morale acordate in prima instanta. Curtea de apel a retinut ca, in relatie cu elementele evidentiate, intinderea in timp a acestora, numarul zilelor de ingrijiri medicale, lipsa afectarilor permanente, varsta reclamantei si afectarea la nivel psihologic, cuantumul acestora apare ca fiind de 50.000 euro.
Se constata ca, pe de o parte, instanta de apel a enumerat criteriile pe care le-a considerat incidente in cauza, retinand o serie de repercusiuni pe plan psihic, cu un nivel ridicat de intensitate, cum ar fi varsta sau afectarea capacitatii de a desfasura o viata normala. Cu toate acestea, a diminuat cuantumul daunelor morale, indicand, printre altele, aceleasi argumente ce tin de varsta victimei sau de afectarile aduse vietii acesteia, fara a arata, in mod explicit, masura in care nu se justifica, in acceptiunea sa, nivelul acordat in prima instanta, corespunzator cu gravitatea retinuta anterior.
Aceasta maniera de redactare a considerentelor atrage incidenta motivului de recurs reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., cu consecinta desfiintarii deciziei recurate sub acest aspect. La reluarea judecatii instanta de apel urmeaza sa procedeze de o maniera convingatoare si necontradictorie, in raport de sustinerile partilor, dovezile administrate in cauza, jurisprudenta similara la care face trimitere art. 50 pct. 1 lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014, in masura in care se probeaza existenta acesteia, printr-o evaluare si apreciere jurisdictionala proprie, la pastrarea sau modificarea cuantumului despagubirilor acordate, in vederea indeplinirii rolului lor compensatoriu, respectiv de asigura o satisfactie echitabila si o reparatie pentru prejudiciul personal nepatrimonial suferit de victima.
Pentru aceste considerente, Inalta Curte va admite recursurile in baza art. 496 C. proc. civ., va casa in parte decizia recurata si va trimite cauza spre rejudecare aceleiasi instante de apel, in ceea ce priveste criticile referitoare la cuantumul daunelor morale si acordarea penalitatilor de intarziere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de reclamanta A., cu domiciliul in Baia Mare, B-dul x, nr. 6, judetul Maramures si cu domiciliul ales la SCPA E., cu sediul in Baia Mare, B-dul x, nr. 25, judetul Maramures si de parata Societatea de Asigurare-Reasigurare B. S.A., cu sediul in Bucuresti, str. x, parter-demisol, sector 1 si cu sediul procesual ales la SCA – F., cu sediul in Cluj Napoca, judetul Cluj impotriva Deciziei nr. 109 din 26 februarie 2018 a Curtii de Apel Cluj, sectia a II a civila, in contradictoriu cu intimatul-intervenient C., cu domiciliul in Baia Mare, judetul Maramures.
Caseaza in parte decizia recurata si trimite cauza spre rejudecare aceleiasi instante de apel, exclusiv in limita criticilor de apel vizand cuantumul daunelor morale si acordarea penalitatilor de intarziere.
Mentine celelalte dispozitii ale deciziei.
Definitiva.
Pronuntata in sedinta publica astazi, 15 mai 2019.
Procesat de GGC – NN
sursa: http://www.scj.ro/