Contract de vanzare. Incheierea unei conventii de punere in aplicare a contractului. Invocarea incalcarii principiului simetriei. Conditii și efecte C. civ., art. 1235, art. 1239 alin. (2), art. 1242 alin. (1), art. 1243, art. 1244, art. 1270
Articolul 1243 C. civ. instituie o regula generala si relativa cu privire la respectarea principiului simetriei sub aspectul formalismului in privinta incheierii si modificarii contractului. Sub aspect substantial, regula simetriei reprezinta una dintre consecintele principiului fortei obligatorii consacrat prin art. 1270 C. civ., insemnand ca modificarea contractului se realizeaza prin acelasi mecanism ca si formarea contractului, prin vointa concordanta a partilor. Pentru incheierea in mod valabil a unor conventii privind punerea in aplicare a contractelor de vanzare incheiate intre parti nu este necesara forma autentica, in absenta unor prevederi contractuale care sa modifice sau sa completeze contractele de vanzare incheiate in forma autentica. Aceste conventii produc efecte juridice in temeiul principiului consensualismului, potrivit cu care manifestarea de vointa nu trebuie sa imbrace o forma speciala și, prin urmare, in aceasta situatie nu sunt incidente prevederile art. 1243 C. civ. și, pe cale de consecinta, nici cele ale art. 1242 alin. (1) C. civ. referitoare la sanctiunea nulitatii care se impune pentru nerespectarea dispozitiilor art. 1243 din același cod.
I.C.C.J., Sectia a II-a civila, decizia nr. 2012 din 20 octombrie 2020
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Suceava la 26 martie 2018, sub nr. x/86/2018, reclamantul Municipiul Suceava a solicitat obligarea paratei A. Suceava S.A. la plata sumei de 662.006,71 lei, compusa din: suma de 649.508 lei, reprezentand 0,5% din veniturile anuale realizate de catre parata din exploatarea investitiei realizate conform contractelor de vanzare nr. 989 din 30 aprilie 2013 si 990 din 30 aprilie 2013, debit restant pentru anii 2015 si 2016 si suma de 12.498,71 lei, reprezentand majorari de intarziere pentru debitul neachitat aferent anilor 2014 -2016. In drept, cererea a fost intemeiata pe dispozitiile art. 1270, art. 1272 si art. 1516 alin. 2 pct. 3 C. civ. Prin incheierea din 29 iunie 2018, Tribunalul Suceava, Sectia a II-a civila, a respins exceptia necompetentei sale teritoriale și exceptia netimbrarii actiunii. Prin sentinta nr. 255 din 12 octombrie 2018, Tribunalul Suceava, Sectia a II-a civila, a admis in parte cererea formulata de reclamantul Municipiul Suceava, in contradictoriu cu parata A. Suceava S.A.; a obligat-o pe parata la plata catre reclamanta a sumei de 315.699,81 lei, reprezentand procentul aferent anului 2015, datorat in temeiul art. 12.4 din contractele de 344 vanzare-cumparare nr. 989 din 30 aprilie 2013 si nr. 990 din 30 aprilie 2013, la care se va calcula dobanda legala penalizatoare incepand cu 15 octombrie 2016 si pana la data platii; a obligat-o pe parata la plata catre reclamanta a sumei de 334.118,85 lei, reprezentand procentul aferent anului 2016, datorat in temeiul aceleiasi clauze, la care se va calcula dobanda legala penalizatoare incepand cu 31 mai 2017 si pana la data platii. Impotriva incheierii din 29 iunie 2018 si a sentintei primei instante, A. Suceava S.A. a declarat apel, prin care a solicitat anularea hotararilor atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Bucuresti, iar, in subsidiar, schimbarea hotararilor atacate, in sensul respingerii actiunii. Prin decizia nr. 51 din 6 februarie 2019, Curtea de Apel Suceava, Sectia a II-a civila, a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-parata A. Suceava S.A. impotriva incheierii din 29 iunie 2018 si a sentintei primei instante. Impotriva deciziei instantei de apel, A. Suceava S.A. a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea caii de atac, casarea deciziei atacate si trimiterea cauzei spre o noua judecata Tribunalului Bucuresti. In motivarea recursului, recurenta-parata a prezentat raporturile contractuale dintre parti si istoricul litigiului, dupa care a sustinut ca sunt incidente motivele de casare prevazute de art. 488 alin. 1 pct. 5, 6 si 8 C. proc. civ. In dezvoltarea motivului de casare prevazut de art. 488 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ., autoarea recursului a sustinut, in esenta, ca procesul a fost solutionat cu nerespectarea competentei teritoriale a Tribunalului Bucuresti. In acest sens, recurenta-parata a aratat ca, desi a facut dovada ca sediul sau social era in Bucuresti la data inregistrarii actiunii, conform certificatului constatator emis de O.N.R.C., ambele instante au apreciat ca procesul este de competenta Tribunalului Suceava. In dezacord cu instanta de apel, autoarea recursului a invederat ca activitatile prevazute in contractele deduse judecatii vizeaza exclusiv edificarea si punerea in functiune a centralei, precum si furnizarea de energie termica catre autoritatea publica locala. Astfel, recurenta-parata a subliniat ca aceste activitati au fost deja indeplinite, motiv pentru care nu mai fac obiectul prezentului litigiu. Totodata, a aratat ca pretentiile banesti ale intimatei-reclamante nu au legatura cu aceste activitati si nici cu pretul terenurilor vandute, pretul fiind achitat integral la momentul incheierii contractelor de vanzare. In concret, recurenta-parata a criticat considerentele care au fundamentat solutia de respingere a exceptiei nulitatii relative a clauzei stipulate la art. 12.4 din contractele vanzare[1]cumparare, pentru lipsa cauzei. In acest sens, a aratat ca instanta de apel a calificat respectivele contracte ca fiind de concesiune a unui serviciu de utilitate publica sau de parteneriat public-privat, iar, pe de alta parte, a apreciat ca exclusivitatea acordata prin clauza de la art. 10 din aceste contracte ar constitui cauza juridica a obligatiei de plata a cotei de 0,5% din veniturile anuale. Astfel, recurenta-parata a subliniat ca aceste aspecte nu au fost invocate de parti si nici nu au facut obiectul dezbaterilor in fata primei instante, fiind dezlegate pentru prima oara dupa inchiderea dezbaterilor in apel, in etapa deliberarii. Aceeasi parte a invederat ca, procedand in acest mod, instanta de apel a incalcat atat principiul contradictorialitatii, cat si dreptul la aparare, ca urmare a nepunerii in discutia partilor a recalificarii naturii juridice a acestor contracte. 345 In dezvoltarea motivului de casare prevazut de art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ., autoarea recursului a sustinut, in esenta, ca a invocat prin cererea de apel contrarietatea anumitor considerente din cuprinsul sentintei primei instante. Astfel, recurenta-parata a aratat ca instanta de apel s-a rezumat la a retine ca, din ansamblul considerentelor hotararii, rezulta argumentele de fapt si de drept, care au format convingerea instantei cu privire la solutia pronuntata, fara insa a expune argumentele pentru care a ajuns la aceasta concluzie. In plus, aceeasi parte a subliniat ca inclusiv in cuprinsul deciziei recurate au fost expuse considerente contradictorii. In concret, a aratat ca, analizand exceptia de neexecutare a contractului, instanta de apel a retinut, pe de o parte, ca intimata-reclamanta si-a asumat obligatia de a prelua energia termica de la recurenta-parata la pretul convenit prin cele doua contracte, iar, pe alta parte, a retinut ca intimata-reclamanta nu avea obligatia de plata a vreunui pret pentru energia termica. In dezvoltarea motivului de casare prevazut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ., recurenta-parata a sustinut, in esenta, ca hotararea recurata a fost pronuntata cu incalcarea dispozitiilor art. 1242 alin. 1 si art. 1243-1244 C. civ. In concret, autoarea recursului a sustinut ca a invocat in fata instantelor de fond exceptia nulitatii absolute a conventiilor din 14 martie 2016 si 8 mai 2017 privind punerea in aplicare a clauzei de la art. 12.4 din contractele de vanzare-cumparare, intrucat aceste conventii au modificat si completat aceasta clauza, motiv pentru care ar fi trebuit incheiate tot in forma autentica, potrivit principiului simetriei de forma a actelor juridice, reglementat de art. 1243 C. civ. In continuare, recurenta-parata a criticat considerentele prin care instanta de apel a retinut ca cele doua conventii incheiate sub semnatura privata nu modifica sau completeaza contractele de vanzare-cumparare, ci doar expliciteaza si interpreteaza modul de executare a obligatiilor, fara a adauga obligatii noi. Totodata, a criticat si considerentul prin care instanta de apel a retinut ca obligatia de plata a cotei de 0,5% din veniturile anuale este expres prevazuta in contractele de vanzare[1]cumparare. In combaterea acestor considerente, autoarea recursului a sustinut ca in cuprinsul clauzei de la art. 12.4 din contractele de vanzare-cumparare este prevazut dreptul vanzatorului (Municipiul Suceava) de a incasa 0,5% din veniturile anuale, obtinute de cumparator din exploatarea investitiei realizate. Recurenta-parata a subliniat ca nicaieri in cuprinsul celor doua contracte de vanzare[1]cumparare nu este prevazuta obligatia de plata a acestei cote, cu toate ca ambele contracte contin un capitol extins care reglementeaza obligatiile cumparatorului. In plus, aceeasi parte a aratat ca in cuprinsul celor doua contracte nu sunt mentionate elementele esentiale pentru executarea obligatiei de a plata a cotei de 0,5% din veniturile realizate, cum ar fi: modalitatea de determinare a acestei cote din venituri, scadenta obligatiei si modalitatea de plata. Dupa evocarea dispozitiilor art. 663 C. proc. civ. si art. 1164 C. civ., autoarea recursului a aratat ca pretinsa obligatie de plata a cotei respective nu rezulta in mod neindoielnic din clauzele contractelor de vanzare-cumparare. Aceeasi parte a aratat ca daca s-ar aprecia ca prevederile art. 12.4 ar institui, prin ele insele, o obligatie de plata in sarcina sa, o asemenea obligatie ar fi nula absolut pentru lipsa 346 consimtamantului, care trebuie exprimat in mod efectiv si neechivoc, precum si in cunostinta de cauza, conform art. 1204 C. civ.. Or, in prezenta cauza, instanta de apel a retinut ca obligatia de plata a cotei de 0,5% este dedusa din dispozitiile art. 12.4, ceea ce exclude exprimarea efectiva si neechivoca a consimtamantului recurentei-parate, in asumarea acestei obligatii. Astfel, recurenta-parata a subliniat ca, in lipsa conventiilor incheiate sub semnatura privata, cuantumul sumelor datorate nu ar fi fost determinabil, iar scadenta sumelor datorate nu ar fi putut fi identificata. Aceeasi parte a criticat si considerentul prin care instanta de apel a retinut ca obligatia de plata a cotei de 0,5% ar fi validata de achitarea partiala a acestui procent pentru veniturile realizate in anul 2014. Astfel, autoarea recurentului a subliniat ca acest considerent incalca dispozitiile art. 1247 alin. 4 C. civ., conform caruia nulitatea absoluta nu poate fi acoperita prin confirmare. Recurenta-parata a mai aratat ca a invocat nulitatea relativa a clauzei de la art. 12.4 din contractele de vanzare-cumparare pentru lipsa cauzei, intrucat pretinsa obligatie de plata a cotei de 0,5% din veniturile anuale nu isi gaseste cauza juridica intr-o contraprestatie a Municipiului Suceava. Aceeasi parte a sustinut ca instanta de apel a respins aceasta exceptie, intrucat a identificat cauza juridica a obligatiei de plata a cotei de 0,5%, in urma calificarii contractelor de vanzare-cumparare ca fiind de concesiune a unui serviciu de utilitate publica. Or, aceasta calificare s-a facut cu incalcarea dispozitiilor Legii nr. 51/2006, Legii nr. 325/2006 si O.U.G. nr. 34/2006. In concret, recurenta-parata a subliniat ca furnizarea energiei termice in beneficiul unei autoritati contractante reprezinta un contract sectorial, care se atribuie in cadrul procedurilor de achizitie publica. Aceeasi parte a aratat ca Municipiul Suceava a organizat o astfel de procedura, finalizata cu atribuirea contractului de delegare a gestiunii catre societatea B. S.R.L., care a devenit operator al serviciului public de alimentare cu energie termica. Recurenta-parata a subliniat ca numai in cazul delegarii gestiunii prin concesiune era obligatorie respectarea conditiilor impuse de Legea nr. 51/2006, Legea nr. 325/2006 si O.U.G. nr. 34/2006, in ceea ce priveste atribuirea contractului si plata redeventei de 0,5% din cifra de afaceri. In acest context, autoarea recursului a aratat ca este gresita calificarea contractelor de vanzare-cumparare ca fiind de concesiune, intrucat, in urma parcurgerii procedurilor de achizitie publica, contractul a fost atribuit unei alte societati, care plateste redeventa de 0,5% din cifra de afaceri. Aceeasi parte a criticat considerentul prin care instanta de apel a identificat drept cauza a obligatiei de plata a cotei de 0,5% din veniturile anuale exclusivitatea dreptului de productie a energiei termice in municipiul Suceava, prevazuta in cuprinsul clauzei de la art. 10 din contractele de vanzare-cumparare. Recurenta-parata a subliniat ca daca s-ar aprecia ca redeventa de 0,5% constituie pretul platit pentru asigurarea exclusivitatii dreptului de productie, o asemenea clauza ar constitui o practica anticoncurentiala, o intelegere de tip monopol, incheiata chiar de o autoritate a statului. Or, o astfel de intelegere este interzisa de dispozitiile art. 8 din Legea nr. 21/1996 si nula de drept, conform art. 52 din Legea nr. 21/1996. 347 Aceeasi parte a invederat ca instanta de apel a incalcat si dispozitiile art. 40 din Legea nr. 325/2006, cand a stabilit cauza juridica a obligatiei de plata a cotei de 0,5%, prin raportare la scopul incheierii contractelor de vanzare-cumparare, mentionat in cuprinsul clauzei stipulate la art. 10.2 din aceste contracte. Dupa evocarea dispozitiilor art. 40 alin. 6-7 si 9 din Legea nr. 325/2006, recurenta-parata a aratat ca pretul de vanzare a energiei termice, prevazut in cuprinsul clauzei de la art. 7.1 din contractele vanzare-cumparare, este de 116 lei plus TVA pe gigacalorie. In continuare, aceeasi parte a precizat ca acest pret a fost aprobat de autoritatea administratiei publice locale, cu titlu de pret de livrare a energiei termice catre consumatori, potrivit hotararii nr. 93 din 30 martie 2017 a Consiliului Local Suceava, fiind avizat de catre A.N.R.E., potrivit avizului nr. 2 din 24 februarie 2017. Astfel, daca s-ar recunoaste valabilitatea clauzei stipulate la art. 12.4 din contractele de vanzare-cumparare, recurenta-parata ar fi obligata sa furnizeze energie termica catre consumatori la un pret mai mic cu 0,5% decat pretul legal de 116 lei plus TVA pe gigacalorie, avand in vedere ca o cota de 0,5% din veniturile sale ar trebui restituita catre intimata-reclamanta. Recurenta-parata a sustinut ca instanta de apel nu a raspuns argumentelor pe care le-a adus in sustinerea exceptiei nulitatii relative pentru lipsa cauzei, rezumandu-se la a retine ca toate obligatiile asumate de aceasta parte si-ar gasi cauza juridica in unica obligatie a Municipiului Suceava, constand in preluarea la un anumit pret a energiei termice produse. Totodata, autoarea recursului a aratat ca aceeasi instanta a retinut ca Municipiul Suceava nu si-a asumat obligatia de plata a vreunui pret al energiei termice, ci doar obligatia de a o prelua. Dupa evocarea dispozitiilor art. 1235 C. civ., recurenta-parata a subliniat ca nu beneficiaza de o contraprestatie din partea Municipiului Suceava in schimbul platii cotei de 0,5%. Astfel, recurenta-parata a aratat ca aceasta cota reprezinta o redeventa pretinsa de Municipiul Suceava, fara ca in schimbul acesteia sa-i fi fost transmis dreptul de a folosi, administra sau exploata un bun public. Totodata, aceeasi parte a subliniat ca detine in proprietate atat terenul, cat si centrala termica, astfel incat nu putea fi obligata la plata unei redevente pentru veniturile realizate din exploatarea bunurilor sale. Recurenta-parata a mai aratat ca instanta de apel a solutionat in mod gresit exceptia de neexecutare a contractului, invocata in raport cu obligatia Municipiului Suceava privind plata pretului pentru energia termica preluata. In concret, a aratat ca instanta de apel a retinut ca Municipiul Suceava s-a obligat numai sa preia, in conditii de exclusivitate, energia termica produsa de recurenta-parata. Astfel, autoarea recursului a subliniat ca aceasta concluzie a instantei de apel este infirmata de clauza stipulata la art. 7.1 din contractele de vanzare- cumparare, care prevede in mod expres obligatia Municipiului Suceava de a prelua energia termica la un anumit pret. Dupa evocarea dispozitiilor art. 12 alin. 1 din Legea nr. 325/2006 si art. 29 alin. 1 din Legea nr. 51/2006, recurenta-parata a conchis ca neindeplinirea de catre Municipiul Suceava a obligatiei de plata anterior evocate face imposibila plata cotei de 0,5%, intrucat veniturile incasate din activitatea de productie a energiei termice sunt inferioare costului de productie. In drept, recursul a fost intemeiat pe motivele de casare prevazute de art. 488 alin. 1 pct. 5, 6 si 8 C. proc. civ. 348 Prin incheierea nr. 1031 din 28 mai 2019, Sectia I civila a Inaltei Curti de Casatie si Justitie a admis exceptia necompetentei sale functionale si a declinat competenta de solutionare a recursului in favoarea Sectiei a II-a civile a aceleiasi instante. Intimata-reclamanta Municipiul Suceava a depus intampinare la 25 iulie 2019, cu respectarea termenului legal, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Analizand recursul prin raportare la motivele de nelegalitate invocate, retine urmatoarele: Recurenta-parata A. Suceava S.A. a criticat, intr-un prim motiv de recurs, intemeiat pe dispozitiile art. 488 alin.1 pct. 5 C. proc. civ., incalcarea competentei teritoriale a Tribunalului București, instanta careia i-ar reveni competenta de solutionare a cauzei in raport cu prevederile art. 107 alin. 1 C. proc. civ. A motivat ca nu are sediul social in circumscriptia Tribunalului Suceava, ci in municipiul București, motiv pentru care, atat prima instanta, cat și instanta de apel au incalcat competenta teritoriala a Tribunalului București. A sustinut ca pretentiile banești care fac obiectul cauzei nu se afla in legatura cu prestarea activitatilor prevazute in cele doua contracte de vanzare[1]cumparare, constand in edificarea si punerea in functiune de catre recurenta a centralei in cogenerare de inalta eficienta, precum si de furnizarea de energie termica catre autoritatea publica locala și nu are legatura nici cu pretul terenurilor cu privire la care a operat transmisiunea dreptului de proprietate, acest pret fiind integral platit la momentul incheierii contractelor, astfel cum recunoaste si reclamanta. Instanta de recurs retine ca solutionarea exceptiei necompetentei teritoriale este corecta intrucat, in cauza dedusa spre solutionare, competenta teritoriala are caracter alternativ, ceea ce confera reclamantului alegerea intre doua instante deopotriva de competente. Tribunalul Suceava este instanta competenta teritorial sa solutioneze cauza in temeiul art. 109 C. proc. civ., aceasta instanta fiind instanta locului unde recurenta-parata are deschis un punct de lucru și exercita in mod statornic o activitate comerciala in acest loc, imprejurare retinuta de instanta de apel și necombatuta prin motivele de recurs. Regula de dreptul comun in materia competentei teritoriale, inscrisa in art. 107 C. proc. civ., pe care o invoca recurenta, se aplica ori de cate ori nu exista o dispozitie legala care sa stabileasca o alta instanta competenta din punct de vedere teritorial. In cauza este incidenta norma inscrisa in art. 109 C. proc. civ. care atribuie competenta teritoriala alternativa pentru instanta locului unde persoana juridica de drept privat are un dezmembramant fara personalitate juridica. Recurenta-parata are punct de lucru in municipiul Suceava și aici desfașoara activitatea de furnizare energie termica, iar pretentiile care fac obiectul cererii de chemare in judecata sunt in legatura cu aceasta activitate desfașurata de recurenta. In consecinta, critica recurentei referitoare la greșita solutionare a exceptiei necompetentei teritoriale a Tribunalului Suceava este nefondata. In cadrul motivului de casare prevazut de art. 488 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ., recurenta[1]parata a mai invocat incalcarea dispozitiilor art. 14 și art. 22 C. proc. civ. și a dreptului la aparare, incalcari care deriva, pe de o parte, din recalificarea contractelor de vanzare-cumparare in contracte de concesiune a unui serviciu de utilitate publica sau in contracte de parteneriat public-privat, iar, pe de alta parte, din stabilirea cauzei juridice a obligatiei de plata a cotei de 0,5% din veniturile anuale, ca fiind reprezentata de exclusivitatea acordata prin dispozitiile art. 10 din aceste contracte. 349 Criticile invocate nu pot fi primite deoarece nu se identifica, in motivarea care fundamenteaza decizia recurata, recalificarea contractelor de vanzare-cumparare in contracte de concesiune a unui serviciu de utilitate publica sau in contracte de parteneriat public-privat. In cuprinsul deciziei se motiveaza ca pretentiile intimatului-reclamant decurg din cele doua contracte de vanzare-cumparare cu caracter complex și atipic, incluzand drepturi și obligatii pentru ambele parti contractante, specifice scopului asumat de acestea la incheierea lor. Continutul drepturilor și obligatiilor asumate prin cele doua contracte de vanzare-cumparare cu caracter complex au facut obiectul dezbaterilor la care parata a participat in mod activ, direct, egalitar, astfel ca nu se poate retine nicio vatamare legitima cu caracter procesual cauzata paratei prin solutionarea apelului in cadrul rejudecarii cauzei cu respectarea limitelor determinate de ceea ce s-a apelat si de ceea ce s-a judecat. Prin urmare, instanta de recurs inlatura aceste critici, intrucat nu sunt intemeiate. Subsumat motivului de casare prevazut de art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ., recurenta[1]parata invoca faptul ca instanta de apel a solutionat in mod superficial critica referitoare la motivarea contradictorie din cuprinsul hotararii primei instante, pronuntand astfel o hotarare nemotivata. Se invoca și ipoteza existentei unor considerente contradictorii in cuprinsul deciziei atacate, in cadrul analizei exceptiei de neexecutare a contractului, intrucat, pe de o parte, se arata ca municipiul Suceava și-a asumat prin contractele de vanzare-cumparare obligatia de a prelua energia termica de la parata la pretul prevazut in contracte, dar, pe de alta parte, se stabileste faptul ca municipiul Suceava nu avea obligatia de plata a vreunui pret pentru energia termica furnizata. Critica prin care se sustine ca instanta de apel nu a analizat motivul de apel vizand motivarea contradictorie din cuprinsul sentintei pronuntate de prima instanta este nefondata. Din considerentele deciziei recurate rezulta ca instanta de apel a analizat acest motiv de apel, pe care l-a inlaturat motivat, aratand ca ansamblul considerentelor care fundamenteaza hotararea adoptata contine elementele de fapt și de drept care au format convingerea instantei și care conduc la solutia pronuntata. S-a retinut ca hotararea pronuntata de prima instanta raspunde exigentei impuse de art. 6 par. 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, de a indica cu suficienta claritate motivele care stau la baza adoptarii sale și de a examina efectiv aspectele esentiale care ii sunt supuse aprecierii. In privinta criticii referitoare la existenta unor considerente contradictorii in cuprinsul deciziei atacate, recurenta-parata a reiterat acelasi motiv invocat in apel, sustinandu-se perpetuarea aceleiași contradictii și in hotararea instantei de apel. Inalta Curte subliniaza ca, pentru a raspunde exigentelor art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ., contradictia la care se refera textul de lege trebuie sa poarte, fie intre considerente și dispozitiv, fie sa se manifeste in cadrul considerentelor, insa de o asemenea maniera incat hotararea sa poata fi apreciata ca fiind, practic, nemotivata. O asemenea situatie nu se poate desprinde din considerentele deciziei adoptate de instanta de apel. Analiza argumentelor care au fundamentat silogismul judiciar releva ca instanta de apel, ca și prima instanta au retinut, prin valorificarea probatoriului administrat, ca reclamantul a inteles sa isi indeplineasca obligatia de a prelua energia termica si de a o transfera in sistemul de transport prin intermediul delegatului B. SRL, transferandu-si, totodata, drepturile si obligatiile in ceea ce priveste activitatile de transport, distributie si furnizare a energiei termice, prin contractul de delegare a gestiunii. S-a motivat ca obligatia de a plati pretul energiei termice preluate de la societatea parata incumba B. SRL, in virtutea contractului de vanzare-cumparare energie termica nr. 785/15.10.2015 si a actelor aditionale la acesta, perfectat cu S.C. A. Suceava S.R.L. Totodata, 350 s-a retinut ca „reclamantul avea doar obligatia ce ii revenea potrivit art. 7.1 din contractele incheiate la 30.04.2013, și anume sa preia in conditii de exclusivitate, la gardul centralei, energia termica produsa si furnizata de parata și sa o distribuie catre locuitorii mun. Suceava. (art. 6.3), obligatie pe care și-a indeplinit-o (dupa cum recunoaște și parata)”, exceptia de neexecutare a contractului nefiind intemeiata in cauza. Rezulta ca instantele devolutive au prezentat in mod coerent motivele pentru care au apreciat neintemeiata exceptia de neexecutare a contractului. Recurenta-parata a redat in mod trunchiat argumentatia regasita in considerente, in legatura cu exceptia de neexecutare a contractului, pentru a sustine ca este antagonic argumentul conform caruia municipiul Suceava nu avea obligatia de plata a pretului pentru energia termica, cu toate ca preia energia termica de la parata. Sub acest aspect, se constata ca instantele devolutive au motivat ca obligatia de a plati pretul energiei termice preluate de la societatea parata incumba B. SRL in virtutea contractului de vanzare-cumparare energie termica nr. 785/15.10.2015 si a actelor aditionale la acesta, perfectat cu S.C. A. Suceava S.R.L. S-a mai invocat ca, in cuprinsul considerentelor care fundamenteaza decizia pronuntata de instanta de apel, se valorifica concluziile la care a ajuns prima instanta, fara a se aduce argumente proprii care sa fi format convingerea instantei de control judiciar sub aspectul solutiei pronuntate. Recurenta-parata sustine ca nu s-au aratat motivele pentru care s-au admis si nici cele pentru care s-au respins sustinerile partilor. Instanta de recurs noteaza ca motivarea unei hotarari este inteleasa ca un silogism logic, de natura a explica inteligibil hotararea luata, ceea ce nu inseamna un raspuns exhaustiv al tuturor argumentelor aduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci un raspuns al argumentelor fundamentale care sunt susceptibile, prin continutul lor, sa influenteze solutia. Imprejurarea ca instanta de apel a ajuns la aceeași concluzie ca si prima instanta, in urma interpretarii prevederilor contractuale și a dispozitiilor legale incidente, nu poate fi asimilata cu nemotivarea hotararii de catre instanta de apel. Validarea considerentelor din hotararea care a facut obiectul apelului nu echivaleaza cu o nemotivare a hotararii, cata vreme din considerentele deciziei reiese ca instanta de prim control judiciar a examinat problemele esentiale care i-au fost expuse in apel de catre parata și care, in esenta, sunt identice cu apararile acesteia invocate in fata primei instante. In cauza, decizia adoptata de instanta de apel cuprinde o motivare efectiva, corespunzatoare criticilor invocate in apel. Fata de toate considerentele aratate, instanta de recurs respinge, ca nefondat, motivul de nelegalitate intemeiat pe cazul de casare prevazut de art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ. Subsumat motivului de nelegalitate prevazut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ., recurenta[1]parata a invocat mai multe critici. Prima critica se refera la incalcarea dispozitiilor art. 1243, art. 1244 și art. 1242 alin. 1 C. civ., in temeiul carora a invocat nulitatea absoluta a Conventiilor de punere in aplicare a art. 12.4 din contractele de vanzare-cumparare, pentru lipsa formei ceruta de lege. A aratat, in esenta, ca aceste conventii au modificat si completat dispozitiile art. 12.4 din contractele de vanzare-cumparare, astfel incat ar fi trebuit incheiate in forma autentica, potrivit principiului simetriei actelor juridice prevazut de dispozitiile art. 1243 C. civ. Pentru a facilita intelegerea hotararii, din perspectiva analizei acestei critici, se impune a releva ca intre parti s-au incheiat, initial, doua contracte de vanzare-cumparare in forma autentica, dupa cum urmeaza: 351 -Contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 989/30.04.2013 prin care municipiul Suceava a vandut, iar recurenta-parata a cumparat o suprafata totala de 57734 mp. teren curti constructii in vederea realizarii si operarii, prin atragerea capitalului privat, a unei centrale de cogenerare de inalta eficienta. Termenul pentru realizarea investitiei si inceperea furnizarii energiei termice a fost stipulat in contract ca fiind 9.11.2013, astfel cum s-a prevazut la art. 4.1 din contract; -Contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 990/30.04.2013 prin care municipiul Suceava a vandut, iar recurenta-parata a cumparat o suprafata totala de 363 mp. curti constructii in vederea realizarii si operarii, prin atragerea capitalului privat a unei centrale de cogenerare de inalta eficienta. Data pentru realizarea investitiei si inceperea furnizarii energiei termice a fost stipulata in contract ca fiind 9.11.2013, astfel cum s-a prevazut la art. 4.1 din contract. In cuprinsul celor doua contracte, la art. 12 denumit „Dreptul vanzatorului”, s-a prevazut dreptul acestuia de a „incasa 0.5% din veniturile anuale realizate de catre cumparator din exploatarea investitiei realizata conform prezentului contract”. Prin conventia incheiata la 14.03.2016 privind punerea in aplicare a contractelor de vanzare-cumparare autentificate sub nr. 989/2013 si nr. 990/2013, la art. 2 se precizeaza ca ,,in vederea stingerii pe cale amiabila a litigiului ce face obiectul dosarului nr. x/86/2016, aflat pe rolul Tribunalului Suceava, referitor la sumele datorate vanzatorului de catre cumparator in conformitate cu dispozitiile art. 12 pct. 4 din contractele de vanzare-cumparare autentificate”, partile au stabilit care a fost cuantumul veniturilor realizate de recurenta-parata in anii 2013 și 2014, precizandu-se ca pentru anul 2015 situatia financiara nu era definitivata la momentul incheierii conventiei. In raport de veniturile realizate in anii 2013 și 2014, s-a stabilit care sunt sumele datorate de recurenta-parata din exploatarea investitiei pentru anii 2013 și 2014, urmand ca suma datorata pentru veniturile realizate in anul 2015 sa fie calculata imediat dupa incheierea bilantului contabil pentru anul 2015. Prin aceasta conventie s-a mai convenit eșalonarea sumelor datorate de parata catre reclamant aferente anilor 2013 și 2014, cu stabilirea datei scadentei de plata pentru fiecare tranșa și sanctiunea pentru neplata la scadenta. Prin alineatul final, cuprins la lit. f) s-a prevazut ca, imediat dupa incasarea primei tranșe prevazute la art. 2 lit. c), vanzatorul va formula cerere de renuntare la judecata in dosarul nr. x/86/2016, aflat pe rolul Tribunalului Suceava. Prin conventia incheiata la 08.05.2017 privind punerea in aplicare a contractelor de vanzare-cumparare nr. 989/2013 si nr. 990/2013, partile au prevazut obligatia „cumparatorului de a plati, pana la 31 mai a fiecarui an, 0,5% din veniturile anuale realizate in anul precedent, din exploatarea investitiei realizate”. Recurenta-parata a invocat nulitatea conventiilor incheiate la 14.03.2016 și la 08.05.2017, pentru ca nu sunt incheiate in forma autentica pe care o au contractele de vanzare-cumparare nr. 989/2013 si nr. 990/2013, sustinand ca, prin aceste conventii, partile au modificat și au completat contractele de vanzare-cumparare incheiate in forma autentica și au incalcat, astfel, prevederile art. 1243 C. civ. Instanta de recurs retine ca art. 1243 C. civ. instituie o regula generala si relativa cu privire la respectarea principiului simetriei sub aspectul formalismului in privinta incheierii si modificarii contractului. Sub aspect substantial, regula simetriei reprezinta una dintre consecintele principiului fortei obligatorii consacrat prin art. 1270 C. civ., insemnand ca modificarea contractului se realizeaza prin acelasi mecanism ca si formarea contractului, prin vointa concordanta a partilor. In raport de aceste considerente, trebuie stabilit daca prin conventiile incheiate la 14.03.2016 și 08.05.2017 privind punerea in aplicare a contractelor de vanzare-cumparare nr. 989/2013 si nr. 990/2013 partile au modificat sau au completat aceste din urma contracte. 352 Numai in situatia in care s-ar ajunge la concluzia ca, prin conventiile incheiate la 14.03.2016 și 08.05.2017 privind punerea in aplicare a contractelor de vanzare-cumparare nr. 989/2013 si 990/2013, s-au adus modificari sau completari acestor contracte incheiate in forma autentica devine aplicabila regula generala privind respectarea principiului simetriei sub aspectul formalismului in privinta modificarii contractelor. Recurenta-parata iși fundamenteaza argumentatia pornind de la premisa ca nu s-a prevazut in contractele de vanzare-cumparare incheiate in forma autentica dreptul intimatului de a incasa un procent de 0,5 % din veniturile anuale realizate de cumparator și nici obligatia sa, in calitate de cumparator, de a plati aceasta suma. A sustinut, totodata, ca un atare drept in favoarea municipalitatii și obligatia corelativa de a plati aceasta suma au fost stabilite prin conventiile incheiate la 14.03.2016 și 08.05.2017, ceea ce reprezinta o modificare a contractelor de vanzare[1]cumparare incheiate in forma autentica. Instanta de recurs, contrar sustinerilor recurentei-parate, retine ca prin contractele de vanzare[1]cumparare incheiate in forma autentica, partile au convenit, la sectiunea denumita „Dreptul vanzatorului” capitolul 12, dreptul acestuia de a „incasa 0,5% din veniturile anuale realizate de catre cumparator din exploatarea investitiei realizata conform prezentului contract”. Recurenta-parata s-a obligat sa plateasca aceasta suma, așa cum rezulta din stipulatiile cuprinse la art. 6 inscris in sectiunea destinata obligatiilor asumate de catre parata cumparatoare. Prin urmare, in contractele de vanzare-cumparare incheiate in forma autentica s-a prevazut in mod expres dreptul intimatului-reclamant de a incasa un procent de 0.5% din veniturile anuale realizate de recurenta-parata din exploatarea investitiei și obligatia corelativa asumata de recurenta[1]parata de a plati catre municipalitate aceasta suma. Consimtamantul neechivoc a fost dat de catre recurenta-parata prin semnarea contractelor de vanzare-cumparare incheiate in forma autentica. Consimtamantul expres al recurentei-paratei, in sensul achitarii procentului de 0,5% din veniturile anuale realizate din exploatarea investitiei, astfel cum acesta a fost dat, in mod neindoielnic, in cuprinsul contractelor de vanzare-cumparare incheiate in forma autentica, este de natura sa infirme sustinerea recurentei-parate referitoare la neasumarea obligatiei de a plati aceasta suma. O atare pozitie se afla in totala contradictie cu vointa expresa a partilor consfintita prin contractele de vanzare[1]cumparare in forma autentica, care, potrivit art. 1270 C. civ., au putere de lege intre partile contractante, cat și cu regulile de interpretare sistematica și dupa vointa concordanta a partilor continute in art. 1267 și art. 1266 C. civ. Conventiile incheiate la 14.03.2016 și 08.05.2017, așa cum rezulta și din denumirea lor – „pentru punerea in aplicare a contractelor de vanzare-cumparare nr. 989/2013 si nr. 990/2013”, contin prevederi care se limiteaza strict la cadrul stabilit prin art. 12.4 din contractele de vanzare[1]cumparare in sensul ca, pe baza caracterului determinabil al creantei stabilite in favoarea intimatului-vanzator, s-au stabilit scadenta obligatiei de plata, pana la terminarea exercitiului financiar al anului precedent și determinarea cifrei de afaceri realizate, necesare pentru stabilirea procentului de 0,5% și eșalonarea obligatiei de plata pentru anii 2013 și 2014, in vederea stingerii unui litigiu declanșat de intimat in vederea recuperarii sumelor datorate de recurenta[1]parata in temeiul clauzei prevazute la art. 12.4 din contractele incheiate in forma autentica. In contextul evocat, instanta de recurs retine ca, prin conventiile incheiate la 14.03.2016 și 08.05.2017 privind punerea in aplicare a contractelor de vanzare-cumparare nr. 989/2013 si nr. 990/2013, nu s-au adus modificari sau completari acestor din urma contracte, in sensul ca nu s-au prevazut schimbari exprese ale textului unora sau mai multor articole sau redarea lor intr-o noua formulare și nici nu s-au introdus prevederi contractuale noi, care sa includa drepturi și obligatii 353 pentru parti, exprimate in texte care sa se adauge celor pe care le contin contractele incheiate in forma autentica. In absenta unor prevederi contractuale care sa modifice sau sa completeze contractele de vanzare-cumparare nr. 989/2013 si nr. 990/2013 incheiate in forma autentica, se impune concluzia ca, pentru incheierea in mod valabil a conventiilor din 14.03.2016 și 08.05.2017, nu era necesar ca acestea sa imbrace forma autentica, privita ca forma ad validitatem pentru nașterea in mod valabil a acestor conventii. Aceste conventii produc efecte juridice in temeiul principiului consensualismului, potrivit cu care manifestarea de vointa nu trebuie sa imbrace o forma speciala. Prin urmare, in cauza nu sunt incidente prevederile art. 1243 C. civ. și, pe cale de consecinta, nici cele ale art. 1242 alin. 1 C. civ. referitoare la sanctiunea nulitatii care se impune pentru nerespectarea dispozitiilor art. 1243 C. civ. A mai invocat recurenta-parata incalcarea art. 1244 C. civ., fara a motiva in concret modalitatea in care aceste prevederi legale devin aplicabile in cauza și aspectele din care deriva nesocotirea acestora. Printr-o alta critica subsumata motivului de casare prevazut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ., recurenta-parata a invocat incalcarea și aplicarea greșita a normelor de drept material prevazute de art. 1235-1238 alin. 1 C. civ. referitoare la cauza actului juridic. Sub aspectul incalcarii și aplicarii greșite a normelor de drept material referitoare la cauza actului juridic, recurenta-parata a sustinut, in esenta, ca este lovita de nulitate clauza prevazuta la art. 12.4 din contractele de vanzare-cumparare, referitoare la plata cotei de 0,5%, motivat de faptul ca nu exista niciun scop mediat sau imediat pentru care sa-și fi asumat o astfel de obligatie si nu exista nicio contraprestatie din partea Mun. Suceava in schimbul asumarii de catre recurenta a unei asemenea obligatii. Instanta de recurs retine ca, potrivit art. 1235 C. civ., cauza este motivul care determina fiecare parte sa incheie contractul. Prin prezentarea cauzei ca fiind motivul determinant la incheierea contractului, art. 1235 C. civ. pune accentul pe scopul mediat urmarit de fiecare parte la momentul contractarii, respectiv pe scopul contractului. In cauza, contractele de vanzare-cumparare incheiate in forma autentica au natura unor contracte complexe, nenumite pentru ca depașesc limitele unui contract de vanzare de terenuri, așa cum au retinut și instantele de fond. Vanzarea și respectiv cumpararea terenurilor au avut ca scop declarat realizarea și operarea, prin atragerea capitalului privat, a unei centrale de cogenerare de inalta eficienta dimensionata pentru necesarul de energie termica din municipiul Suceava. Fiecare parte contractanta și-a asumat drepturi și obligatii specifice obiectivelor avute in vedere la incheierea contractului. Intimatul-reclamant și-a asumat o serie de obligatii care nu pot fi descrise ca apartinand, in mod obișnuit, vanzatorului unui bun, cum ar fi aceea de a prelua energia termica produsa de parata, in conditii de exclusivitate la pretul stabilit prin contract. (art. 7.1 obligatiile vanzatorului). Exclusivitatea dreptului de productie de energie termica in municipiul Suceava a fost stabilita in favoarea paratei pe o perioada de 30 de ani conform art. 10.3 din contract. La randul sau, recurenta-parata s-a obligat, printre altele, sa edifice si sa puna in functiune centrala de cogenerare intr-un anumit interval de timp, sa furnizeze municipiului Suceava energia termica produsa, sa exploateze, in mod direct și eficient, terenul ce face obiectul vanzarii si, in regim de continuitate, centrala de cogenerare și sa achite vanzatorului 0,5% din veniturile anuale realizate din exploatarea investitiei. Analiza sistematica a clauzelor contractuale impune concluzia ca obligatia de plata a cotei de 0,5% din contract nu este lipsita de cauza, intrucat la momentul incheierii contractului, 354 ca moment la care se raporteaza existenta cauzei, asumarea obligatiei de a plati aceasta suma a fost dictata de ratiuni de oportunitate și interes in perfectarea conventiei, aspecte care exced controlului de legalitate. Totodata, aceasta obligatie este in stransa legatura și cu drepturile specifice conferite paratei, in cadrul scopului și obiectivelor avute in vedere de parti la incheierea contractului, unul dintre drepturile stabilite in favoarea paratei care este corelativ obligatiei de plata a cotei de 0,5% din veniturile anuale fiind cel referitor la exclusivitatea dreptului de productie de energie termica in municipiul Suceava pe o perioada de 30 de ani. In consecinta, rezulta ca prin contractul care instituie obligatia recurentei – paratei de plata a cotei de 0,5% din veniturile anuale realizate din exploatarea centralei este cuprinsa și cauza care o condus la asumarea acestei obligatii, recurenta-parata nefiind in masura sa demonstreze inlaturarea prezumtiei de valabilitate a cauzei, instituita prin art. 1239 alin. 2 C. civ. Fata de considerentele ce preced, motivul de recurs referitor la incalcarea art. 1235 și urm. C. civ. este nefondat. Recurenta-parata a invocat incalcarea dispozitiilor Legii nr. 51/2006, ale Legii nr. 325/2006 si ale O.U.G. nr. 34/2006. In cadrul acestei critici, recurenta-parata a reiterat sustinerea din cadrul motivului prevazut la art. 488 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ., referitoare la calificarea greșita de catre instanta de apel a contractelor de vanzare-cumparare ca fiind contracte de concesiune a unui serviciu de utilitate publica sau contracte de parteneriat public privat. Așa cum s-a retinut in cadrul analizei motivului de nelegalitate prevazut la art. 488 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ., calificarea contractelor incheiate intre parti, ca fiind contracte de concesiune a unui serviciu de utilitate publica sau contracte de parteneriat public-privat, nu a fost efectuata de instanta de apel, considerentele deciziei atacate cu recurs nu cuprind o astfel de statuare. In absenta unei motivari in acest sens, care sa se regaseasca in fundamentarea deciziei atacate, instanta de recurs retine ca recurenta-parata valorifica o premisa greșita, inexistenta in cauza, pentru a sustine incalcarea dispozitiilor Legii nr. 51/2006, ale Legii nr. 325/2006 si ale O.U.G. nr. 34/2006. In absenta unei calificari a contractelor in sensul expus de recurenta-parata, criticile referitoare la incalcarea dispozitiilor Legii nr. 51/2006, ale Legii nr. 325/2006 si ale O.U.G. nr. 34/2006 sunt straine de hotararea atacata cu recurs, neputand fi analizate pentru prima data direct in recurs. De asemenea, recurenta-parata a invocat ca, daca s-ar considera ca redeventa de 0,5% constituie pretul pe care il platește pentru asigurarea exclusivitatii dreptului de productie a energiei termice in municipiul Suceava, atunci o asemenea clauza ar constitui o practica anticoncurentiala, o intelegere de tip monopol, incheiata chiar de o autoritate a statului, expres interzisa de dispozitiile art. 8 din Legea nr. 21/1996: „Sunt interzise orice actiuni sau inactiuni ale autoritatilor si institutiilor administratiei publice centrale ori locale si ale entitatilor catre care acestea isi deleaga atributiile, care restrang, impiedica sau denatureaza concurenta”. Invocarea acestor prevederi legale este neavenita pentru ca in cauza nu se analizeaza contractul prin care municipiul Suceava și-a delegat gestiunea prin concesionarea serviciului public de transport, distributie și furnizare a energiei termice produse in sistem centralizat in municipiul Suceava catre delegatul sau B. SRL, pentru a fi incidente aceste prevederi legale. Mai mult, aspectele invocate extrapoleaza analiza pe taramul dreptului concurentei, iar o atare analiza nu se poate realiza pentru prima data in recurs. Recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au facut analiza instantei de prim control judiciar și, care, implicit au fost cuprinse in motivele de apel, in situatia in care, atat apelul, cat și recursul sunt exercitate de aceeași parte, iar solutia primei instante a fost mentinuta in apel, cum este cazul in cauza dedusa spre solutionare. 355 Aceasta este una din aplicatiile principiului legalitatii cailor de atac și se explica prin aceea ca efectul devolutiv al apelului, limitandu-se la ceea ce a fost apelat, in recurs pot fi invocate doar critici care au fost aduse și in apel. Numai in acest fel se respecta principiul dublului grad de jurisdictie, deoarece in ipoteza contrara s-ar ajunge la situatia ca anumite aparari, sustineri ale partilor sa fie analizate pentru prima data de instanta investita cu calea extraordinara de atac, ceea ce este inadmisibil. Recurenta-parata a mai invocat gresita aplicare a legii in privinta obligatiei municipiului Suceava de plata a pretului pentru energia termica si exceptia de neexecutare a contractului. Recurenta-parata a reiterat critica din cadrul motivului prevazut de art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ., sustinand ca instanta de apel neaga existenta obligatiei de plata a pretului energiei termice in sarcina municipiului Suceava. Considerentele retinute releva faptul ca instanta de apel a stabilit, sub acest aspect, ca obligatia de a plati pretul energiei termice preluate de la societatea parata incumba B. S.R.L., in virtutea contractului de vanzare-cumparare energie termica nr. 785/15.10.2015 si a actelor aditionale la acesta, perfectat cu S.C. A. Suceava S.R.L. Rezulta, astfel, ca instanta de apel nu a negat o atare obligatie, ci doar a evidentiat ca ea iși are izvorul in contractul de vanzare-cumparare de energie termica pe care recurenta-parata l-a incheiat cu B. SRL. Este de precizat ca aceasta din urma societate are calitatea de delegat concesionar caruia municipiul Suceava i-a transferat drepturile și obligatiile in legatura cu activitatile de transport, distributie și furnizare a energiei termice in temeiul unui contract de delegare a gestiunii. Imprejurarea ca societatea B. SRL inregistreaza debite fata de recurenta-parata și ca neindeplinirea de catre municipiul Suceava, prin delegatul sau, a obligatiei de plata a pretului energiei termice ii creeaza recurentei dificultati la plata cotei de 0,5% reprezinta aspecte de fapt care nu pot fi circumscrise motivului de recurs prevazut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. Pentru aceste motive, constatand ca nu sunt intemeiate motivele de casare invocate, Inalta Curte, in temeiul art. 496 alin. 1 C. proc. civ., a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-parata impotriva deciziei instantei de apel.
Sursa: http://www.scj.ro