Contract de inchiriere. Actiune in constatarea nulitatii absolute. Coparticiparea procesuala pasiva obligatorie

 

R O M A N I A
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
Sectia a II-a civila

Decizia rezumata nr. 2222/2015

O.U.G. nr. 51/2008, art. 12

Anularea (desfiintarea) unui act juridic presupune, obligatoriu, judecata in contradictoriu cu persoanele ale caror drepturi sunt afectate printr-o admitere a actiunii.

In cazul unei actiuni in constatarea nulitatii absolute a unui contract de inchiriere reclamantul are obligatia sa cheme in judecata, in calitate de parati, pe toti contractantii si nu numai pe unii dintre ei, deoarece drepturile si obligatiile partilor derivand din act sunt indivizibile, coparticiparea procesuala pasiva fiind obligatorie in aceasta situatie.

Prin urmare, este legala solutia instantei de respingere a actiunii ca inadmisibila in cazul in care reclamantul a chemat in judecata doar locatorul avand in vedere faptul ca nevalabilitatea actului juridic trebuie sa fie constatata fata de toate partile contractante, reclamantul neputand obtine, cu incalcarea coparticiparii procesuale, anularea unor drepturi ale chiriasilor, pentru a obtine el insusi un drept fata de acestia.

Sectia a II-a civila, Decizia nr. 2222 de la 4 noiembrie 2015

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti la data de 8.04.2010, astfel cum a fost modificata si precizata, reclamantul A. a chemat in judecata pe parata Primaria Municipiului Bucuresti prin Primar General, solicitand instantei ca, prin sentinta ce se va pronunta in cauza, sa se dispuna anularea contractului de inchiriere nr. 36722 din 10 aprilie 1994, incheiat de parata cu numitul B., precum si a contractului de inchiriere nr. 10352 din 29 aprilie 1996, incheiat de aceeasi parata cu numitul C.

In motivarea cererii, reclamantul a aratat ca ambele contracte au fost intocmite in mod fictiv, cu rea – credinta, prin frauda si avand o cauza ilicita, pentru a face posibila instrainarea imobilului ce facea obiectul acestor contracte, printr-un act juridic de vanzare – cumparare, in temeiul Legii nr. 112/1995, in timp ce litigiul avand ca obiect revendicarea imobilului era pendinte pe rolul instantei; o astfel de operatiune, arata reclamantul, este sanctionata juridic cu nulitatea actului. Asa cum rezulta din toate inscrisurile de la dosar, inca din luna august 1996, reclamantul facea demersuri de recuperare a acestui imobil, ce fusese preluat abuziv de catre stat, iar numitul B. nu avea dreptul la obtinerea unei locuinte atribuite din fondul locativ de stat, cu contract de inchiriere, intrucat, la momentul respectiv, era proprietar al unui imobil, situat in soseaua P., obtinerea unei locuinte din fondul locativ de stat fiind facuta prin numeroase falsuri.

Prin sentinta civila nr. 268 din 05.03.2014, Tribunalul Bucuresti, Sectia a V-a civila a respins ca inadmisibila cererea precizata formulata de reclamantul A., in contradictoriu cu parata Primaria Municipiului Bucuresti prin Primar General, urmand ca cheltuielile reprezentand onorariul avocatului din oficiu, in cuantum de 500 lei, sa ramana in sarcina statului.

Pentru a hotari astfel, prima instanta a examinat cererea reclamantului, punand in discutie cu prioritate faptul ca actiunea astfel cum aceasta a fost precizata este indreptata doar impotriva uneia dintre cele doua parti, semnatare ale contractelor de inchiriere a caror nulitate s-a solicitat, respectiv numai impotriva paratei Primaria Municipiului Bucuresti, fara a se introduce in proces si celelalte parti contractante, beneficiari ai contractelor de inchiriere in discutie.

Avand de analizat un raport juridic creat in legatura cu inchirierea imobilului pretins de reclamant, instanta a observat ca aceste raporturi juridice implicau prezenta in proces a tuturor partilor – subiecte ale acestor raporturi juridice, adica: locatorul (in speta – SC D. SA, titular al dreptului de administrare incredintat de organul decizional al administratiei publice locale) si locatarii din acele contracte (adica C. si B.); in conditiile in care, in buna masura, motivele invocate in actiunea reclamantului vizeaza in mod direct comportamentul pretins fraudulos al acestora din urma, iar, prin sentinta, s-ar putea hotari asupra drepturilor dobandite de aceste persoane, fara a li se oferi posibilitatea de a-si formula propriile aparari, nicio statuare nu poate fi facuta in contra vreuneia dintre ele, daca aceasta nu a participat la proces.

In respectarea principiului disponibilitatii, s-a retinut ca instanta nu se poate substitui partilor, reclamantul ramanand intotdeauna titularul cererii sale de chemare in judecata, iar judecatorul, in limitele permise prin dispozitiile art. 129 C. proc. civ. va pune numai in discutie necesitatea introducerii in proces si a altor persoane, fara de care raporturile juridice litigioase nu pot fi dezlegate in mod legal si echitabil, iar indeplinirea de catre reclamant a acestei cerinte ramane la latitudinea acestuia, urmand sa isi asume rezultatul actiunii sale. O astfel de obligatie a judecatorului (o obligatie de mijloace, iar nu una de rezultat) asigura ca in acea procedura a fost respectat, in toate componentele sale, dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragraful 1 din Conventia Europeana asupra Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale.

Totodata, s-a constatat ca reclamantului din prezenta cauza i-a fost acordat ajutor public judiciar sub forma asistentei juridice prin avocat, pentru a preciza actiunea, cu respectarea acestor cerinte, insa demersul s-a dovedit lipsit de eficienta necesara care sa-i asigure premisele analizarii pe fond a pretentiilor deduse judecatii, actiunea astfel precizata fiind (ori ramanand) inadmisibila.

Impotriva sentintei civile nr. 268 din 5 martie 2014 si a incheierii premergatoare din 5 februarie 2014, reclamantul A. a formulat recurs, calea de atac fiind recalificata de Curtea de Apel Bucuresti, prin incheierea de sedinta din 5.11.2014, ca fiind apel, fata de obiectul cererii de chemare in judecata precizate privind anularea a doua contracte de inchiriere asupra apartamentului evaluat de reclamant in cererea introductiva la peste 300.000 Euro, cerere asupra careia s-a pronuntat in prima instanta Tribunalul.

Prin decizia civila nr. 17 A din 21 ianuarie 2015 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a III-a civila si pentru cauze cu minori si de familie a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-reclamant A. impotriva sentintei civile nr. 268 din 05.03.2014, pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia a V-a civila, in dosarul nr. xx365/3/2010, in contradictoriu cu intimata-parata Primaria Municipiului Bucuresti prin Primarul General.

S-a apreciat ca art. 135 C. proc. civ., invocat de apelant, nu are legatura cu cererea de chemare in judecata ce are un obiect indivizibil intre mai multi parati-anulare act juridic (in speta contracte de inchiriere) sau cu depunerea de cereri de interventie de catre terti in proces, care au alte reglementari in Codul de procedura civila (art. 112, art. 132, art. 47 C. proc. civ. si art. 49 – 56 C. proc. civ.).

Instanta de apel a aratat ca art. 135 C. proc. civ. priveste, in special, cererea reconventionala ce se depune de parat impotriva reclamantului (art. 119 C. proc. civ.), cererea de chemare in judecata a altei persoane care ar putea pretinde aceleasi drepturi ca si reclamantul (art. 57 C. proc. civ.), aratarea titularului dreptului de catre parat in actiuni reale (art. 64 C. proc. civ.), dar si  cererea de chemare in garantie ce se formuleaza de partea care ar putea cadea in pretentii (art. 60 C. proc. civ.). Parata chemata in judecata de reclamant, conform actiunii precizate a reclamantului, in speta de fata, este Primaria Municipiului Bucuresti prin Primar General, si instanta sau reclamantul nu o puteau obliga pe aceasta parata sa formuleze vreo pretentie fata de reclamant prin vreo cerere reconventionala sau sa formuleze alt fel de cerere in procesul demarat si precizat de reclamant, cum pretinde acesta, deoarece, la fel ca si in cazul disponibilitatii reclamantului de a introduce o cerere de chemare in judecata, in procesul civil, se aplica acelasi principiu al disponibilitatii procesuale si pentru parat in a formula sau nu vreo pretentie sau cerere noua.

Prin prisma art. 109 alin. (1) C. proc. civ., s-a apreciat ca prima instanta, in mod legal, a respins ca inadmisibila cererea de chemare in judecata precizata, constatand ca, desi reclamantul doreste sa introduca in proces ca parat doar pe Primaria Municipiului Bucuresti prin Primar General, obiectul cererii de chemare in judecata si motivarea acesteia vizeaza anularea drepturilor numitilor B. si C. rezultate din cele doua contracte de inchiriere obiecte ale actiunii precizate nr. 36722/10.04.1994 si nr. 10352/29.04.1996. Asadar, nefondat concluziona apelantul ca prima instanta si-ar fi asumat rolul de avocat al Primariei si numitilor B. si C.

Intrucat reclamantul a solicitat anularea contractelor de inchiriere nr. 36722 din 10.04.1994 si nr. 10352 din 29.04.1996, in care parti sunt si numitii B. si C., s-a aratat ca prima instanta avea obligatia legala (art. 129 C. proc. civ.) sa puna in discutie cadrul procesual pasiv, deoarece nu putea pronunta o hotarare favorabila reclamantului impotriva lui B. si C. fara ca acestia sa fie citati la cererea reclamantului ca parati in proces, o asemenea situatie reprezentand o incalcare a art. 6 al CEDO cristalizat in jurisprudenta CEDO fata de cele doua persoane fizice ale caror drepturi le doreste anulate reclamantul, dar pe care nu doreste sa le includa ca parati in proces.

Asadar, nefondat a conchis apelantul ca prima instanta nu ar fi avut drept sa puna in discutie introducerea in cauza ca parati a numitilor B. si C., pe motiv ca ar fi fost stabilit deja legal si definitiv cadrul procesual. Faptul ca prin sentinta civila 2094/4.03.2009 a Judecatoriei Sectorului 5 Bucuresti, din dosarul xx358/302/2008, s-a anulat decizia 191/1.02.1983 emisa de Biroul Permanent al Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Municipiului Bucuresti, la cererea reclamantului in contradictoriu cu parata Primaria Municipiului Bucuresti, nu influenteaza cadrul procesul de fata, deoarece in acel litigiu s-a solicitat anularea unui act juridic in care figura doar acea parata, iar litigiul de fata este diferit tocmai pentru ca in cele doua contracte de inchiriere atacate nr. 36722/10.04.1994 si nr. 10352/29.04.1996 figureaza ca si chiriasi numitii B. si C.

S-a aratat, in esenta, ca reclamantul nu poate obtine anularea celor doua contracte de inchiriere chemand in judecata doar pe locator, parata Primaria Municipiului Bucuresti, ci in aceeasi cerere de chemare in judecata este obligatoriu sa cheme in judecata, alaturi de aceasta si pe chiriasi, B. si C.

Fiind obligat, conform art. 109 alin. (1) C. proc. civ., sa formuleze cererea de chemare in judecata cu respectarea calitatilor procesuale pasive ale persoanelor impotriva carora pretinde anularea de acte juridice (anularea unor drepturi ale chiriasilor), pentru a obtine insusi un drept fata de acestia, dupa cum reclamantul considera ca i-ar fi necesar un asemenea drept (fara sa se fi discutat, inca, in cauza interesul juridic al acestei actiuni de anulare a celor doua contracte de inchiriere), reclamantul nu putea sa incalce dispozitiile legale ale coparticiparii procesuale obligatorii, chemand in judecata doar pe locatoarea Primaria Municipiului Bucuresti, deoarece aceasta nu avea calitate procesuala pasiva integrala intr-un asemenea litigiu de desfiintare in tot a celor doua contracte de inchiriere nr. 36722/10.04.1994 si nr. 10352/29.04.1996.

S-a apreciat ca fiind legala solutia primei instante de respingere a actiunii ca inadmisibila, dat fiind cadrul procesual incomplet, atat prin prisma art. 6 CEDO, cat si in baza art. 109 si art. 47 C. proc. civ., art. 135 C. proc. civ. invocat de apelant neavand legatura cu ce a dispus prima instanta prin sentinta apelata si nefiind aplicat in vreun fel de instanta in acest proces dupa cum rezulta din actele procesuale din dosarul primei instante.

Nu a putut fi primita sustinerea apelantului in sensul ca ar fi fost legal ca prima instanta sa admita actiunea impotriva Primariei printr-o sentinta care sa anuleze drepturi ale numitilor C. si B., astfel incat, ulterior, acesta sa-i cheme in judecata pe cei doi invocand o asemenea hotarare castigata (care reprezinta bun in acceptiunea art. 1 din Protocolul Aditional nr. 1 al CEDO asa cum a fost cristalizat in jurisprudenta CEDO).

S-a retinut ca fiind nefondata si sustinerea apelatului vizand imprejurarea ca cei doi, numitii B. si C., ar fi fost de acord sa nu fie parti in proces cat timp nu au formulat cerere de interventie in proces ori nu au atacat cu recurs incheierea de sedinta, care luase act de actul procesual de dispozitie al reclamantului ce a restrans cadrul procesual pasiv numai la parata primarie, pentru a cere ei sa fie introdusi in proces, instanta neputand imputa celor doi terti neintroducerea unor asemenea actiuni de catre ei, de vreme ce ceea ce trebuia judecat in speta era cererea de chemare in judecata precizata a reclamantului care forma obiectul dosarului primei instante. Aceasta nu se putea pronunta pe actiuni neformulate de terti, inexistente, terti care, conform principiului disponibilitatii procesuale, pot actiona sau nu intr-un proces, neputand fi obligati sa o faca.

Instanta de control judiciar a retinut ca, in mod nefondat, apelantul a mai sustinut ca nu a solicitat avocat din oficiu si ca avocatul din oficiu nu avea delegatie pentru a-l apara, intrucat cererea reclamantului de a i se incuviinta ajutor public judiciar pentru avocat se regaseste la fila 4 volumul 2  din dosarul Tribunalului, iar delegatia data in acest sens acestei doamne avocat (incuviintata de Tribunal la cererea de ajutor public judiciar a reclamantului), de Baroul avocatilor, se regaseste la fila 38 volumul 2 din dosarul tribunalului.

A mai aratat apelantul ca nu a fost de acord cu exceptia necompetentei functionale invocata la un termen anterior de avocatul din oficiu, care ceruse declinarea competentei la instanta de contencios administrativ ca urmare a neintelegerii de catre aceasta a obiectului actiunii reclamantului in formularile date de acesta, din actele procesuale ale primei instante rezultand invocarea acestei exceptii de avocat, dar si amanarea judecatii de tribunal pentru ca reclamantul sa se puna in acord asupra pozitiei procesuale cu avocatul sau (incheierea de sedinta publica din 8.01.2014) asupra obiectului actiunii fata de modul cum a fost formulat. Ca urmare, o asemenea exceptie nu a mai fost sustinuta la termenul urmator, 5.02.2014, si nici ulterior, ea neavand nicio relevanta cu privire la actiunea precizata a reclamantului pe care s-a pronuntat prima instanta prin sentinta apelata, deoarece aceasta actiune precizata este cea care reprezinta vointa reclamantului peste care prima instanta, ca si avocatul acordat reclamantului pe calea ajutorului public judiciar, nu puteau legal trece, dupa cum rezulta din incheierea de sedinta publica din 5.02.2014 cu privire la care apelantul nu a dezvoltat nicio critica concreta in cererea de apel.

A mai sustinut apelantul ca anterior, cand in componenta completului de judecata al primei instante intrase alt judecator, i-a fost suspendata judecata pe motiv ca nu a luat legatura cu avocatul, desi reclamantul s-a prezentat la fiecare sedinta, astfel ca nu ar fi dorit sa fie reprezentat, iar instanta care a pronuntat sentinta apelata cunostea ca avocatul a fost introdus fara dorinta reclamantului, deoarece nu i-a cerut   delegatie.

Or, fata de cererea reclamantului de a i se incuviinta ajutor public judiciar pentru avocat aflata la fila 4 volumul 2 din dosarul Tribunalului, precum si delegatia data in acest sens avocatului, instanta de apel a retinut aplicabilitatea art. 12 din O.U.G. nr. 51/2008 conform caruia ajutorul public judiciar se mentine pe tot parcursul etapei procesuale in care a fost solicitat.

S-a retinut ca fiind nefondata sustinerea apelantului vizand suspendarea judecatii cauzei de prima instanta pe motiv ca acesta nu a luat legatura cu avocatul, desi reclamantul s-a prezentat la fiecare sedinta, incheierile de sedinta publica de la 17.10.2012 si 14.11.2012 dovedind ca, la apelul nominal, s-a prezentat numai avocatul, reclamantul personal lipsind, iar tribunalul a incuviintat repetat cererea acestui aparator de amanare a judecatii pentru reclamant, dat fiind ca reclamantul nu il contactase sa pregateasca impreuna sustinerea cauzei, tribunalul mentionand in aceste incheieri obligatia expresa a reclamantului de a contacta avocatul pe calea obisnuita prin intermediul Baroului Bucuresti (asa cum a si fost citat reclamantul conform dovezii de citare de la fila  105 vol. 2 din dosarul Tribunalului), abia la termenul din 9.01.2013 fiind suspendata judecata tocmai pentru ca reclamantul nu si-a indeplinit obligatia procesuala stabilita de instanta de a contacta avocatul pentru pregatirea apararii, in baza art. 155¹ C. proc. civ.

S-a constatat ca impotriva incheierii de suspendare din 9.01.2013 reclamantul nu a exercitat calea de atac la instanta superioara, conform art. 244¹ C. proc. civ., pe durata suspendarii, ci a formulat cerere de repunere pe rol la data de 27.09.2013 motivat de imprejurarea ca a indeplinit obligatia luand legatura cu avocatul.

Asa fiind, s-a apreciat ca fiind vadit nefondate si criticile apelantului vizand faptul ca avocatul nu ar fi luat niciodata legatura cu acesta.

De asemenea, instanta de apel a apreciat ca fiind nefondate si criticile apelantului cu privire la faptul ca, desi a cerut instantei sa se apere personal deoarece cunoaste bine dosarul si nu doreste sa fie transferat la instanta de contencios administrativ, prima instanta ar fi refuzat sa-i dea cuvantul.

Aceasta intrucat incheierea de sedinta de la termenul din 5.02.2014 releva acordarea cuvantului reclamantului personal pentru a lamuri instanta in ce masura cererea precizatoare scrisa depusa la acel termen corespunde vointei sale in proces, sub aspectul obiectului si partilor procesului. Reclamantul a comunicat instantei ca respectiva cerere precizatoare scrisa depusa la acel termen reprezinta actul de investire a instantei si ca solicita judecata conform actualului cadru procesual pasiv, asadar numai cu parata Primaria Municipiului Bucuresti.

Contrar opiniei orale a avocatului reclamantului de a fi citati si numitii B. si C. in calitate de parati, reclamantul, care pretinsese ca potrivit art. 135 C. proc. civ. se poate judeca numai cu parata Primaria Municipiului Bucuresti, a solicitat personal judecata conform actualului cadru procesual pasiv, respectiv numai cu parata Primaria Municipiului Bucuresti.

De asemenea, incheierea de sedinta de la termenul din 8.01.2014 releva, tocmai, acordarea cuvantului reclamantului personal pentru lamurirea cererii de chemare in judecata precizate.

Prin urmare, s-a constatat ca in mod nefondat apelantul a sustinut ca prima instanta ar fi motivat gresit ca i s-a acordat avocat din oficiu pentru a introduce in proces pe B., C. si SC D. SA, in conditiile in care aceasta doamna avocat ar fi refuzat sa stea de vorba cu reclamantul, contrare criticilor apelantului fiind chiar pozitiile procesuale ale acestuia, personal de la prima instanta, din incheierea de sedinta publica din 5.02.2014.

Fata de considerentele expuse, apelul a fost respins ca nefondat, cu precizarea instantei ca reclamantul are posibilitatea sa actioneze pe calea unei cereri separate la prima instanta pentru a se judeca legal cu partile ale caror drepturi le doreste anulate din contractele de inchiriere nr. 36722/10.04.1994 si nr. 10352/29.04.1996, respectiv cu toate partile din aceste contracte de inchiriere, in masura in care va aprecia existent in favoarea sa un interes juridic pentru asemenea actiune.

Impotriva deciziei instantei de apel, invocand in drept dispozitiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamantul A. a declarat recurs, sustinand ca decizia atacata a fost data cu aplicarea gresita a legii.

Apreciaza ca instanta de apel a ignorat si a eludat dispozitiile art. 135 C. proc. civ. potrivit carora, in opinia recurentului, cauza poate fi judecata numai cu parata Primaria Municipiului Bucuresti, instanta netinand cont ca paratii C. si B. au fost de acord sa nu participe la judecata.

In motivarea recursului, depusa la data de 9 iunie 2015, recurentul a sustinut, in esenta, ca instanta de apel a solutionat cauza in lipsa numitilor B. si C., cu eludarea dispozitiilor art. 21 din Constitutia Romaniei, precum si a drepturilor prevazute de CEDO.

A reiterat sustinerea potrivit careia B. si C. nu au interes sa stea in proces pentru a nu se judeca cauza, altfel ar fi facut cerere de interventie in proces ca in alte cauze.

Totodata, sustine ca instanta de apel nu a dat un raspuns prevederilor art. 50 alin. (2) din Legea caselor nationalizate, desi a fost investita in acest sens.

Arata ca actele juridice de instrainare, inclusiv cele facute in cadrul procesului de privatizare, avand ca obiect imobile preluate fara titlu valabil, sunt lovite de nulitate absoluta, iar, in procesul anterior, prin sentinta civila nr. 2009/9.03.2009 a Judecatoriei Sectorului 5 Bucuresti, pronuntata in dosarul nr. xx358/302/2008, s-a constatat nulitatea absoluta a deciziei nr. 191 din 1.02.1983 emisa de Biroul Permanent al Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Municipiului Bucuresti, deoarece preluase imobilul fara titlu, aratand ca Primaria Municipiului Bucuresti a vandut un obiect ce nu i-a apartinut.

Critica decizia recurata motivat si de imprejurarea ca instanta de apel, in concordanta cu cele retinute de prima instanta, a refuzat sa puna in aplicare decizia care a admis scoaterea din proces al lui C. si B. si judecarea cauzei in lipsa acestora.

S-a mai sustinut ca reclamantul a fost criticat ca nu a luat legatura cu doamna avocat E., insa, arata recurentul, acesta nu a solicitat printr-o noua cerere avocat din oficiu, iar aceasta doamna avocat ar fi fost ultima pe care ar fi dorit-o sa-l apere, instanta de apel apreciind gresit, in opinia recurentului, ca nu ar fi trebuit ceruta o noua delegatie in raport de prevederile art. 12 din O.U.G. nr. 51/2008.

Solicita admiterea recursului, casarea deciziei atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare la instanta de fond.

Intimata-parata Primaria Municipiului Bucuresti prin Primar General nu a formulat intampinare.

Examinand decizia recurata, in limitele controlului de legalitate, in raport de criticile formulate si temeiurile de drept invocate, Inalta Curte a constatat ca recursul este nefondat pentru considerentele care succed:

Inalta Curte constata ca reclamantul A. a investit instanta cu o actiune prin care a solicitat sa se dispuna anularea contractului de inchiriere nr. 36722 din 10 aprilie 1994, incheiat de parata Primaria Municipiului Bucuresti prin Primar General cu B., precum si a contractului de inchiriere nr. 10352 din 29 aprilie 1996, incheiat de aceeasi parata cu numitul C.

Contrar sustinerilor recurentului, in mod legal ambele instante au retinut ca fiind inadmisibila cererea de chemare in judecata precizata, constatandu-se ca, desi reclamantul a dorit sa introduca in proces ca parat doar pe Primaria Municipiului Bucuresti prin Primar General, obiectul cererii de chemare in judecata si motivarea acesteia vizeaza anularea drepturilor numitilor B. si C. rezultate din cele doua contracte de inchiriere obiecte ale actiunii precizate, nr. 36722/10.04.1994 si nr. 10352/29.04.1996.

Este stiut ca anularea (desfiintarea) unui act juridic presupune, obligatoriu, judecata reclamantului cu persoanele ale caror drepturi sunt afectate printr-o admitere a actiunii, chiriasii, alaturi de persoana care a actionat in actul juridic in calitate de locator, parata Primaria Municipiului Bucuresti, reprezentata in judecata prin Primarul General, asa cum a participat ea in contractele de inchiriere atacate de reclamant, cu motivele expuse de acesta in cererea de chemare in judecata, fiind vorba despre o coparticipare procesuala pasiva obligatorie pentru locator si chiriasi data de natura litigiului cu obiect indivizibil-anulare contract de inchiriere.

Desi, in principiu, coparticiparea procesuala are un caracter facultativ, sunt situatii in care, datorita naturii litigiului, coparticiparea procesuala este obligatorie sau necesara. Distinctia dintre litisconsortiul facultativ si cel necesar (obligatoriu) prezinta importanta pentru speta de fata, deoarece in constatarea nulitatii absolute a unui act (in speta a cele doua contracte de inchiriere), instanta trebuie sa constate nevalabilitatea actului juridic fata de toate partile si, intrucat pronuntarea unei hotarari uniforme reprezinta necesitate obiectiva in materia nulitatii actelor juridice, in cauza litisconsortiul este necesar, obligatoriu si unitar.

Reclamantul avea obligatia sa cheme in judecata, in calitate de parati, pe toti contractantii, si nu numai pe unii dintre ei, deoarece drepturile si obligatiile partilor derivand din act sunt indivizibile si coparticiparea procesuala pasiva este obligatorie.

Prin urmare, reclamantul nu poate obtine anularea celor doua contracte de inchiriere chemand in judecata doar pe locator, parata Primaria Municipiului Bucuresti, ci in aceeasi cerere de chemare in judecata este obligatoriu sa cheme in judecata, alaturi de aceasta, si pe chiriasii B. si C., intrucat in demersul sau judiciar nu poate obtine, cu incalcarea coparticiparii procesuale, anularea unor drepturi ale chiriasilor, pentru a obtine el insusi un drept fata de acestia, in lipsa coparticiparii procesuale pasive obligatorii.

In mod gresit recurentul se prevaleaza de imprejurarea ca prin sentinta civila nr. 2094 din 4.03.2009 a Judecatoriei Sectorului 5 Bucuresti, pronuntata in dosarul nr. xx358/302/2008, s-a anulat decizia 191/1.02.1983 emisa de Biroul Permanent al Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Municipiului Bucuresti, la cererea reclamantului in contradictoriu cu parata Primaria Municipiului Bucuresti, intrucat, astfel cum in mod corect a constatat si instanta de apel, in acel litigiu s-a solicitat anularea unui act juridic in care figura doar parata Primaria Municipiului Bucuresti, aspect ce nu influenteaza cadrul procesul de fata.

Este de retinut ca in sistemul de drept romanesc instanta nu poate introduce din oficiu in proces o parte, litigiul fiind guvernat de principiul disponibilitatii, astfel ca numai reclamantul este cel care fixeaza limitele judecatii prin indicarea partilor cu care intelege sa se judece, instantele fiind obligate doar sa conchida juridic adecvat, in raport de manifestarile de vointa ale partilor, instanta de apel retinand ca, in acest mod legal, a procedat si prima instanta.

In acest context, instanta de control judiciar a retinut expres ca reclamantul, personal, a aratat ca solicita judecata numai cu parata Primaria Municipiului Bucuresti, contrar opiniei orale a avocatului reclamantului de a fi citati si numitii B. si C., in calitate de parati.

Art. 135 C. proc. civ., reiterat de recurent, nu are legatura cu cererea de chemare in judecata ce are un obiect indivizibil intre mai multi parati-anulare act juridic (in speta contracte de inchiriere) sau cu depunerea de cereri  de interventie de catre terti in proces, iar instanta nu se poate pronunta pe actiuni neformulate de terti, inexistente, terti care, conform principiului disponibilitatii procesuale, pot actiona sau nu intr-un proces, neputand fi obligati sa o faca, si mai mult, fiind absurd a se pretinde ca instanta nu s-a pronuntat asupra unor actiuni neformulate de catre persoane pe care reclamantul nici nu a inteles sa le introduca in proces.

Asa fiind, pornind de la cadrul legal instituit de prevederile art. 6 CEDO, cat si in baza art. 109 si art. 47 C. proc. civ., art. 135 C. proc. civ., cu respectarea, totodata, a dispozitiilor art. 21 din Constitutie invocate de recurent, instanta de apel a apreciat corect ca fiind legala solutia primei instante de respingere a actiunii, ca inadmisibila, dat fiind cadrul procesual incomplet sustinut de catre reclamant si, prin urmare, criticile reclamantului vizand fondul cauzei nu puteau forma obiectul judecatii.

Sunt lipsite de justificare sustinerile recurentului vizand neintelegerile cu doamna avocat E., cele referitoare la faptul ca reclamantul nu a solicitat printr-o noua cerere avocat din oficiu, ca aceasta doamna avocat ar fi fost ultima pe care ar fi dorit-o sa-l apere, precum si cele privind aplicarea gresita de catre instanta de apel a prevederilor art. 12 din O.U.G. nr. 51/2008.

Contrar sustinerilor recurentului, instanta de control judiciar a aratat in mod legal ca, potrivit art. 12 din O.U.G. nr. 51/2008, ajutorul public judiciar se mentine pe tot parcursul etapei procesuale, astfel ca prima instanta nu era indreptatita sa ceara o noua delegatie, neputand fi primite omisso medio sustinerile formulate direct in recurs cu privire la faptul ca doamna avocat i-a comunicat reclamantului ca nu mai poate sa-l apere si daca acesta doreste, sa faca o noua cerere.

Nu in ultimul rand, este de amintit ca recursul este un mijloc procedural prin care se realizeaza un examen al hotararii atacate, sub aspectul legalitatii acesteia, instanta de recurs, solutionand aceasta cale de atac, verifica daca hotararea atacata a fost sau nu pronuntata cu respectarea dispozitiilor legale, astfel ca simpla nemul?umire a recurentului cu privire la argumentele care au format convingerea instantei de apel, neinsusirea de catre instanta de control judiciar a apararilor formulate de catre reclamant, sunt aspecte care nu justifica casarea sau modificarea deciziei recurate.

Asa fiind, se impune respingerea de plano a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigentele impuse de art. 304 C. proc. civ., respectiv de cale extraordinara de atac, care instituie un control de legalitate a hotararii judecatoresti recurate.

Fara a reitera considerentele expuse, se constata ca niciuna dintre cele doua ipoteze ale art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (hotararea recurata este lipsita de temei legal sau hotararea atacata a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii) nu a fost demonstrata.

Este adevarat ca, prin concluziile scrise depuse in sedinta publica la data de 4 noiembrie 2015, recurentul a invocat si motivul de nelegalitate reglementat de prevederile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., dar este de necontestat ca acesta a fost invocat si argumentat cu depasirea termenului imperativ de 15 zile de la comunicarea hotararii recurate instituit de prevederile art. 301 C. proc. civ., instanta neputand, astfel, pasi la examinarea acestui motiv, intrucat acesta nu este motiv de ordine publica pentru a se putea da eficienta dispozitiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru ratiunile infatisate, constatand ca nu este incident motivul de nelegalitate instituit de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. invocat de recurent, cu atat mai mult cu cat, in cauza de fata nu rezulta ca instanta de apel ar fi incalcat textele de lege aplicabile spetei sau ca ar fi aplicat gresit dispozitii legale, interpretandu-le prea extins sau prea restrans ori cu totul eronat, Inalta Curte, in raport de argumentele evocate si cu aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. impotriva deciziei civile nr. 17 A din 21 ianuarie 2015 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a III-a civila si pentru cauze cu minori si de familie.