Contract de furnizare a energiei electrice. Esuarea negocierilor in cazul majorarii pretului. Denuntarea unilaterala a contractului de catre furnizor.

 

Daca in contractul de furnizare a energiei electrice incheiat de parti a fost inserata o clauza prin care s-a prevazut posibilitatea invocarii incetarii contractului fara plata de despagubiri in cazul esuarii negocierilor cu privire la majorarea pretului, este nelegala interpretarea data de instanta in sensul ca doar partea care a ini?iat renegocierea pretului – in speta furnizorul, poate sa se prevaleze de incetarea contractului fara daune, intrucat echivaleaza cu conditia pur potestativa – „ma oblig daca vreau” interzisa de dispozitiile Codului civil.

O atare interpretare ar insemna ca ori de cate ori doreste sa iasa dintr-un raport contractual, furnizorul de energie electrica poate sa faca oferte de pret nerealiste si sa provoace esecul negocierilor, activand clauza de denuntare unilaterala in favoarea sa, ceea ce este prohibit de dispozitiile art. 1010 C. civ., dar si de principiul egalitatii partilor in raporturile juridice civile.

Sectia a II-a civila, Decizia nr. 781 din 11 martie 2015

Prin sentin?a nr. 4759 din 10 iunie 2013, Tribunalul Bucuresti, Sectia civila, a respins actiunea formulata de reclamanta SC A. SA in contradictoriu cu parata SC B. SA ca neintemeiata.

Pentru a pronun?a aceasta sentinta, tribunalul a re?inut ca prin actiunea formulata reclamanta a solicitat instantei sa se dispuna incetarea contractelor de furnizare a energiei electrice nr. 1382406/24 iunie 2010 si nr. 1392406/24 iunie 2010 ca urmare a denuntarii unilaterale si abuzive a contractelor mentionate de catre parata ?i obligarea paratei la plata sumei de 10.685.692,91 lei reprezentand daune-interese compensatorii ca urmare a denuntarii unilaterale si abuzive a paratei.

Ulterior, reclamanta si-a precizat actiunea invederand instantei ca intelege sa solicite obligarea paratei la daune-interese ca urmare a denuntarii unilaterale si abuzive a contractelor de furnizare a energiei electrice, de catre parata.

Pentru a pronun?a aceasta solu?ie, tribunalul a re?inut ca prin cele doua contracte incheiate la 15 iulie 2010, si, respectiv, 24 iunie 2010, reclamanta s-a obligat sa-i furnizeze paratei energie electrica incepand cu data de 1 august 2010 la un pret fix anual calculat conform anexei la contract. Prima instanta a mai retinut ca pana la data de 20 mai 2011 au fost incheiate 5 acte aditionale la contractele incheiate, prin care s-a convenit atat prelungirea duratei contractelor, cat si negocierea pre?ului energiei electrice furnizate de catre reclamanta. Astfel, s-a retinut ca, in mai putin de 1 an de la incheierea contractelor au intervenit 4 astfel de majorari ale pre?ului contractului.

Tribunalul a mai retinut ca, pentru anul 2012, reclamanta a formulat in septembrie 2011 o noua cerere de majorare, declansand astfel procedura de majorare si de incheiere a unui act aditional.

Prima instanta a apreciat ca, fata de continutul art. 13 alin. 8 astfel cum acesta a fost introdus prin actul aditional nr. 5, partile au convenit sa inlature obligativitatea anuala a negocierii pretului, iar in caz de esuare si-au conferit reciproc posibilitatea „rezilierii fara daune-interese”.

 Tribunalul a apreciat ca, dincolo de inadvertenta exprimarii, finalitatea acestei clauze este activarea pactului comisoriu de catre orice parte contractanta si declararea incetarii contractului.

Prima instanta a respins sustinerea reclamantei in sensul ca doar reclamanta, in calitate de initiatoare a negocierii, putea sa declare rezilierea contractului, intrucat conduita paratei de a refuza acceptarea ofertei reclamantei, in conditiile in care in anul 2011 pretul fusese deja modificat de 4 ori, apare ca justificata.

Fata de corespondenta partilor, prima instanta a retinut ca, in speta, a avut loc o negociere reala si efectiva conform art. 13 pct. 8 din contract.

Impotriva acestei sentinte a declarat apel reclamanta, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

Prin decizia civila nr. 236 din 9 aprilie 2014, Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a VI-a civila, a admis apelul reclamantei si a schimbat in tot sentin?a atacata, admitand ac?iunea astfel cum a fost formulata si obligand parata la plata sumei de 10.685.692,91 lei daune-interese si a sumei de 55.485,96 lei contravaloare taxa de timbru.

Pentru a decide astfel, instanta de apel a retinut ca, la data de 30 ianuarie 2012, parata-intimata i-a notificat reclamantei cu adresa nr. 860 incetarea celor doua contracte incheiate de parti cu incepere de la 1 martie 2012, intimata apreciind ca este in ipoteza reglementata de art. 13 pct. 8 din contract, avand dreptul sa denunte unilateral actul incheiat de parti, fara plata clauzei penale prevazute in art. 13 pct. 7.

Curtea de apel a apreciat ca intimata, in calitate de consumator, nu poate sa invoce aceasta clauza contractuala, atata timp cat nu este initiatorul negocierilor de modificare a pretului. Intrucat modificarea pretului nu se poate face decat prin act aditional conform art. 11 din contract, a retinut instanta de apel, contractul trebuia sa se deruleze in conditiile initiale, atata timp cat furnizorul, in speta apelanta-reclamanta, nu opta pentru „reziliere”.

Instanta de apel a mai retinut ca nu poate fi primita sustinerea intimatei in sensul ca, in caz de esec al negocierilor, oricare parte poate sa solicite incetarea contractului, intrucat aceasta sustinere adauga la text, care face trimitere la o anumita situatie: initiativa incetarii contractului sa apartina partii care a initiat negocierile.

A mai retinut curtea de apel ca aceasta interpretare este data si de principiile previzibilitatii si echitatii, intrucat s-ar ajunge la situatia in care partea care nu a initiat negocierea, nefiind nemultumita de contract, sa solicite incetarea acestuia, pe de o parte, iar, pe de alta parte, ar fi inechitabil pentru partea care a initiat o procedura de modificare sa fie pusa in situatia incetarii contractului ca urmare a propriului demers.

Ca atare, instanta de apel a apreciat ca art. 13 pct. 8 din contract reglementeaza un caz de denuntare unilaterala a contractului, exclusiv la indemana partii care a initiat negocierea pentru modificarea pretului sau a conditiilor contractuale, iar negocierile au esuat.

Pentru partea care nu a initiat negocierea, contractul ramane obligatoriu in varianta initiala astfel incat acesta nu are nicio justificare pentru a-l denunta.

Instanta a respins sustinerea intimatei in sensul ca din corespondenta purtata reiese ca apelanta nu ar fi dorit continuarea contractului in forma initiala, fata de dispozitiile contractuale privind modificarea pretului prin act aditional.

Impotriva acestei decizii a declarat recurs parata, invocand motivele de nelegalitate prevazute de art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 si 9 C. proc. civ.

In dezvoltarea acestor critici de nelegalitate, recurenta-parata a aratat ca instanta de apel a interpretat gresit actul juridic dedus judeca?ii, schimband intelesul neindoielnic al acestuia.

Sub acest aspect, recurenta-parata a invederat ca instanta de apel a interpretat gresit clauza 13 pct. 8 din contract, clauza ce prevede in mod neindoielnic ipoteza incetarii efectelor contractului atunci cand, pe parcursul derularii, adaptarea contractului, in esenta, a pretului nu mai este posibila pe calea unor negocieri efective.

Recurenta a aratat ca utilizarea formularii „poate fi rezolvit” nu poate fi invocata, intrucat un contract inceteaza atunci cand lipseste acordul de vointa al partilor asupra unui element esential, in speta, pretul. Ca atare, curtea de apel a adaugat vointei reale a partilor elemente si efecte nepermise de claritatea clauzei contractuale, intrucat nu exista niciun temei pentru retinerea unei exclusivitati a invocarii clauzei de catre partea care a initiat negocierea.

Recurenta a mai invederat ca instanta de apel a retinut in mod nelegal posibilitatea denuntarii contractului in varianta in vigoare anterior initierii negocierii de catre intimata-reclamanta, intrucat echivaleaza cu consacrarea prezumtiei de neseriozitate a oricarei oferte de negociere a pretului din partea furnizorului. Or, intelesul neindoielnic al clauzei este incetarea pura si simpla a contractului, intrucat lipseste un element esential.

Recurenta a aratat ca decizia instantei de apel a fost pronuntata cu interpretarea si aplicarea gresita a legii, intrucat instanta retine in motivare in mod nelegal prezumtia de echitate si previzibilitate, apreciind ca orice propunere de majorare a pretului din partea furnizorului este serioasa si motivata, indiferent de atitudinea de opozitie intemeiata a consumatorului.

Recurenta a aratat ca prin propunerea unui nou pret se lanseaza o noua oferta de a contracta, oferta irevocabila, astfel incat, in absenta consimtamantului cumparatorului cu privire la un element esen?ial al contractului, contractul nu mai poate continua, fiind lipsit de o conditie esentiala de valabilitate.

Revenirea intimatei asupra ofertei de vanzare a pretului nu a existat si nici nu este posibila, astfel incat nu poate justifica argumentele de echitate retinute de instanta de apel. Din corespondenta partilor reiese in mod indubitabil faptul ca intimata-reclamanta a sustinut constant ca, in absenta modificarii pretului, este in incapacitate de a achizitiona si a furniza recurentei cantitatile de energie electrica convenite. Ca atare, conduita paratei de a valorifica incetarea contractului este singura actiune posibila.

Recurenta a aratat ca decizia instantei de apel se situeaza in afara limitelor fixate prin chiar cererea de apel a intimatei-reclamante care viza obtinerea de daune-interese ca urmare a denuntarii abuzive a contractului de catre parata. Or, instanta de apel nu face referire la o denuntare si nici nu motiveaza caracterul abuziv al acesteia, ci face trimitere la principiile echitatii si previzibilitatii care sunt straine de natura cauzei.

Intimata a depus intampinare, invocand exceptia nulitatii recursului conform art. 302¹ lit. e) C. proc. civ. si solicitand, in subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Inalta Curte, analizand cu prioritate exceptia invocata de intimata, a respins-o ca nefondata, in baza art. 137 raportat la art. 302¹ lit. e) C. proc. civ., retinand ca din dezvoltarea criticilor de nelegalitate formulate de recurenta-reclamanta este posibila incadrarea acestora in motivele de nelegalitate prevazute de dispozitiile art. 304 pct. 7, 8 si 9 C. proc. civ.

 Examinand actele si lucrarile dosarului prin prisma criticilor de nelegalitate formulate, vazand si dispozitiile art. 304 pct. 7, 8 si 9 C. proc. civ., Inalta Curte a retinut ca recursul declarat este fondat, pentru urmatoarele considerente:

Motivul de nelegalitate prevazut de dispozitiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., motivul principal invocat in prezenta cerere de recurs, presupune ipoteza in care o clauza contractuala are un continut clar si precis, asadar nesusceptibil de interpretare si, contrar acestei claritati, instanta fondului a procedat la interpretarea vointei exprese a partilor contractante schimband intelesul clauzei respective.

Problema de drept dedusa judecatii prezente este interpretarea clauzei 13 pct. 8 din contractul partilor, care prevede: „(…) anual, cu efecte de la 1 ianuarie, la cererea uneia dintre parti, se pot negocia pretul si conditiile contractuale. In aceasta situatie, daca par?ile nu cad de comun acord, contractul poate fi reziliat fara aplicarea calculului de compensatie descris la art. 13 punctele 6 si 7”.

Interpretarea literala a acestei clauze, de altfel clara si concisa, nu poate face abstractie de parcursul contractual de pana la modificarea ce a prelungit introducerea acestei clauze, care evidentiaza o frecventa majorare a pretului din partea intimatei – furnizor. Asadar, se retine ca, fata de natura contractelor incheiate de parti si fata de aspectul ca pretul contractelor era un element esential al acestora, prin raportare si la modul in care s-au derulat relatiile contractuale ale partilor – frecventa fluctuatie in sens ascendent a pretului, este evident ca vointa interna a partilor contractante prin inserarea acestei clauze a fost de renegociere a contractului – in sensul de mutuus consensus -, esecul acestor negocieri fiind asimilat de parti unui veritabil mutuus dissensus. De altfel, aceasta este unica ratiune pentru care a fost prevazuta posibilitatea de a se invoca incetarea contractului fara plata de despagubiri. O atare interpretare decurge din exprimarea clara a partilor in clauza controversata: „daca partile nu cad de acord”. Or, lipsa acordului de vointa al partilor reprezentat de esecul negocierilor poate fi invocata de orice parte contractanta, intrucat clauza respectiva nu distinge, sustinerea instantei de apel in sensul ca apreciaza „in aceasta situatie” are in vedere partea care a initiat renegocierea, este contrara continutului clar al clauzei, care prin inserarea acestor termeni face referire la situatia de demarare a procedurii de renegociere, procedura ce presupune prezenta activa a ambelor parti.

Interpretarea data de instanta de apel in sensul ca doar partea care a ini?iat renegocierea pretului – in speta furnizorul, poate sa se prevaleze de incetarea contractului fara daune, conform art. 13 pct. 8, este nelegala intrucat echivaleaza cu conditia pur potestativa – „ma oblig daca vreau” interzisa de dispozitiile Codului civil. O atare interpretare ar insemna ca ori de cate ori doreste sa iasa dintr-un raport contractual, furnizorul poate sa faca oferte de pret nerealiste si sa provoace esecul negocierilor, activand clauza de denuntare unilaterala in favoarea sa, ceea ce este prohibit de dispozitiile art. 1010 C. civ. vechi aplicabil in speta, dar si de principiul egalitatii partilor in raporturile juridice civile.

De altfel, Inalta Curte retine ca o astfel de interpretare apare drept nerealista, intrucat negocierea pretului in sensul de majorare poate fi solicitata exclusiv de catre furnizor, astfel incat acordul partilor la care face trimitere clauza din art. 13 pct. 8 ar deveni o notiune lipsita de sens juridic, intrucat consumatorul ar trebui sa accepte orice negociere de pret din partea furnizorului pentru a nu i se opune clauza de incetare a contractului de catre acesta.

 Inalta Curte mai retine ca prin inserarea acestei clauze partile au exclus posibilitatea continuarii raporturilor contractuale in forma anterioara oferita de renegociere a contractului, fara acordul expres al acestora. In alti termeni, derularea contractului in forma anterioara dupa initierea procedurii de renegociere a pretului esuata este posibila doar daca partile isi exprima acordul in acest sens. Or, in speta, intimata-parata atat in coresponden?a purtata, cat si in continutul motivelor de apel – in care face trimitere expresa la culpa paratei de a nu accepta pretul justificat propus de catre reclamanta, a fost constanta in a sustine imposibilitatea derularii raporturilor contractuale la alt pret – respectiv, cel anterior – decat acela supus negocierii.

Ca atare, motivarea instantei de apel in sensul ca, in speta, nu s-a dovedit ca reclamanta a intentionat sa nu mai continue negocierile in forma anterioara este contrara probelor administrate si continutului art. 13 pct. 8 din contract, oferindu-i intimatei posibilitatea de a impune – sub amenintarea aplicarii clauzei de denuntare unilaterala – un element esential al contractului, respectiv, pretul.

Pentru considerentele mai sus invocate, in baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 8 si 9 C. proc. civ., Inalta Curte a admis recursul declarat de parata si a modificat decizia atacata, in sensul ca a respins apelul declarat de catre reclamanta ca nefondat.

 Cat prive?te motivele de nelegalitate intemeiate pe dispozitiile art. 304 pct. 5, 6 si 7 C. proc. civ., Inalta Curte le-a respins ca nefondate, avand in vedere precizarea obiectului dedus judecatii de catre intimata-reclamanta si considerentele instantei de apel care retine per a contrario, caracterul abuziv al denuntarii de catre parata.