Contract de credit. Actiune in constatarea nulitatii absolute a clauzei privind dobanda variabila. Conditii si efecte

 

Clauzele unui contract bancar care se refera la pretul contractului trebuie redactate intr-un mod clar si inteligibil, astfel incat, consumatorul sa poata prevedea consecintele economice ale contractului semnat.

Este abuziva o astfel de clauza in cazul in care din felul in care este redactata nu se poate deduce, in mod clar si inteligibil, care va fi evolutia in timp a partii variabile a dobanzii pe care consumatorii trebuie sa o plateasca bancii, modul de redactare dand posibilitatea acesteia sa aprecieze, in mod unilateral, criteriile in functie de care va stabili aceasta componenta a dobanzii, creandu-se, astfel, un vadit dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor, in defavoarea consumatorilor.

Sectia a II-a civila, Decizia nr. 3234 din 23 octombrie 2014

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti, Sectia a VI-a civila la data de 9 octombrie 2012, sub nr. xx233/3/2012, reclamantii T.A.C., T.I., T.O. si T.M.A. in contradictoriu cu parata B.C.R. SA au solicitat ca, prin hotararea ce se va pronunta, sa se dispuna: 1.1 Constatarea nulitatii absolute a clauzei contractuale inscrisa la pct. 5 teza finala din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 200887432 din 17 martie 2008, respectiv: «dupa aceasta data, dobanda curenta este formata din dobanda de referinta variabila, care se afiseaza la sediile BCR (…)», fiind o clauza abuziva si eliminarea acesteia din contract; 1.2 Obligarea paratei sa interpreteze dobanda de referinta variabila (DRV) ca fiind valoarea indicelui de referinta Euribor, astfel incat formula de calcul din art.5 teza finala sa fie: Euribor la 6 luni + marja fixa de 1,40 puncte procentuale; 1.3 Obligarea paratei la restituirea catre reclamanti a sumelor platite nedatorat in baza clauzelor constatate ca fiind lovite de nulitate, impreuna cu dobanda legala aferenta acestor sume, de la data formularii prezentei pana la executarea efectiva; 2.1 Constatarea nulitatii clauzei contractuale 8.a din Contractul de credit nr. 200887432 din 17 martie 2008, respectiv perceperea comisionului de rambursare anticipata, obligarea paratei la eliminarea acestui comision de rambursare anticipata din contract precum si obligarea paratei la restituirea acestui comision perceput la data 10 noiembrie 2009 de 93,36 Euro cu prilejul rambursarii partiale anticipate a sumei de 2200,00 Euro din creditul principal; restituirea comisionului de rambursare anticipata, in suma de 219,92 Euro, achitat la data de 30 decembrie 2010, cu prilejul rambursarii partiale anticipate a sumei de 5107,00 Euro din creditul principal, impreuna cu dobanda legala aferenta acestuia, de la introducerea prezentei pana la executarea efectiva; 2.2 Constatarea nulitatii absolute a clauzei contractuale 8.c din Contract, respectiv „perceperea comisionului de administrare de 56,66 Euro lunar, reprezentand un procent de 0,05% din valoarea creditului contractat, prevazut la punctul 1”; 2.3 Obligarea paratei la restituirea catre reclamanti a sumelor platite nedatorat, cu titlu de comision de administrare, in baza clauzelor constatate ca fiind lovite de nulitate, de la data semnarii contractului si pana la plata efectiva a acestora; 3. Eliminarea clauzelor abuzive astfel cum sunt prevazute de art.4.2; 4.9; 4.11; 4.13 din Conditiile Generale, pentru motive de nulitate absoluta; 4. Obligarea paratei la emiterea unui nou grafic de rambursare, in urma constatarii nulitatii clauzelor contractuale privitoare la formula de calcul a dobanzii bancare precum si a celor privitoare la perceperea comisionului de administrare; 5. Constatarea nulitatii absolute a Actului aditional la Contractul de credit nr. 200887432 din 17 martie 2008, comunicat spre citire la data de 13 septembrie 2010, pentru lipsa consimtamantului reclamantilor; 6. Obligarea paratei la suportarea cheltuielilor de judecata.

La data de 4 ianuarie 2013, reclamantii au depus cerere precizatoare la cererea introductiva prin care au solicitat instantei sa constate nulitatea absoluta a clauzei contractuale 8.c din Contract, respectiv „perceperea comisionului de administrare de 56,66 Euro lunar, reprezentand un procent de 0,05% din valoarea creditului contractat prevazut la pct.1” , fiind incidente dispozitiile Legii nr. 190/1999 privind creditul ipotecar, dar si cele ale Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive in contractele incheiate intre comercianti si consumatori, astfel:

Prin cererea introductiva au solicitat constatarea nulitatii clauzei contractuale 8.c din Contract referitoare la perceperea abuziva a comisionului de administrare de 0,05% din valoarea creditului contractat, motivand ca acest comision a fost perceput, in mod nelegal, in conditiile Legii nr. 190/1999.

Au solicitat instantei sa constate ca aceasta clauza contractuala este lovita de nulitate si in conditiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive in contractele incheiate intre comercianti si consumatori.

La data de 4 ianuarie 2013, parata B.C.R. SA a formulat cerere reconventionala, prin care a solicitat ca instanta de judecata sa adapteze contractul in sensul luarii in considerare a algoritmului de calcul a ratei dobanzii variabile, ca fiind valoarea indicelui de referinta EURIBOR, la 6 luni + marja formata din valoarea diferentei dintre dobanda de referinta aplicabila in baza prevederilor contractuale si indicele EURIBOR la 6 luni + marja fixa din contract.

Prin sentinta  civila nr. 4142 din 20.05.2012 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia a VI-a civila in dosarul nr. xx233/3/2012 a fost admisa, in parte, cererea de chemare in judecata, asa cum a fost precizata, formulata de reclamantii-parati T.A.C., T.I., T.O. si T.M.A. in contradictoriu cu parata-reclamanta B.C.R. SA; s-a constatat nulitatea absoluta a clauzelor contractuale cuprinse in art. 8.c din contractul de credit pentru persoane fizice nr. 200887432 din 17.03.2008 si in art. 4.9 din conditiile generale de creditare, anexa la contractul de credit pentru persoane fizice nr. 200887432 din 17.03.2008; a fost obligata parata-reclamanta sa restituie reclamantilor-parati sumele achitate in temeiul clauzei cuprinse in art. 8.c din contractul de credit pentru persoane fizice nr. 200887432 din 17.03.2008 si a dobanzii legale aferente acestor sume, calculata de la data formularii cererii de chemare in judecata (09.10.2012) si pana la achitarea integrala a debitului; s-a constatat nulitatea absoluta a clauzei contractuale cuprinse in art. 4.13 din conditiile generale de creditare, anexa la contractul de credit pentru persoane fizice nr. 200887432 din 17.03.2008 ; a fost obligata parata-reclamanta la emiterea unui nou grafic de rambursare; au fost respinse celelalte capete de cerere, ca neintemeiate; s-a respins cererea reconventionala formulata de parata-reclamanta B.C.R. SA in contradictoriu cu reclamantii-parati T.A.C., T.I., T.O. si T.M.A. ca neintemeiata ; a fost obligata parata-reclamanta la plata catre reclamantii-parati a sumei de 2.400 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.

Pentru a se pronunta astfel, prima instanta a retinut urmatoarele:

 La data de 17 martie 2008, reclamantii-parati T.A.C., in calitate de imprumutat si garant ipotecar, T.I., in calitate de coplatitor, T.O., in calitate de coplatitor, si T.M.A., in calitate de garant ipotecar, si parata-reclamanta B.C.R. SA, in calitate de imprumutator, au incheiat contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 200887432.

 In temeiul acestui contract, parata-reclamanta a acordat imprumutatului un credit in valoare de 113.318 euro in vederea achizitionarii unui imobil (art. 1 din contract).

Potrivit art. 2 din contract, creditul se acorda pe o perioada de 360 de luni, care se calculeaza de la data primei trageri din credit.

In privinta dobanzii, potrivit art. 5 din contract, la data incheierii acestuia dobanda curenta este de 6,4% pe an si este fixa in primul an si variabila ulterior. Dobanda fixa se mentine constanta pe o perioada de un an, incepand cu data primei trageri, cu exceptiile prevazute la punctele 7 si 8. Dupa aceasta data, dobanda curenta este formata din dobanda de referinta variabila, care se afiseaza la sediile BCR, la care se adauga 1,40 puncte procentuale.

Parata mai percepe un comision de rambursare anticipata, care este prevazut la art. 8 lit. a) din contract.

Potrivit acestei clauze, comisionul de rambursare anticipata se percepe astfel: in primele 36 de luni de creditare: 4,5%, minim 30 de euro sau echivalent; intre 37 si 60 de luni: 3%, minim 30 de euro sau echivalent; intre 61 si 120 de luni: 2,5%, minim 30 de euro sau echivalent; peste 121: 2%, minim 30 de euro sau echivalent.

Relativ la acest comision, potrivit art. 4.11 din Conditiile generale de creditare, anexa la contractul de credit de investitii imobiliare, acesta se calculeaza asupra sumei rambursate anticipat.

De asemenea, potrivit art. 8 lit. c) din contract, parata percepe comision de administrare de 56,66 de euro lunar, reprezentand un procent de 0,05% din valoarea creditului contractat.

In ceea ce priveste acest comision, potrivit art. 4.9 din Conditiile generale de creditare, anexa la contractul de credit de investitii imobiliare, acesta este in suma fixa lunara si se calculeaza prin aplicarea unui anumit procent la valoarea creditului prevazuta la pct. 1 din contract; clientul achita comisionul de administrare lunar, odata cu rata de credit si dobanda; comisionul de administrare se percepe integral, inclusiv pentru fractiunile din luna.

Pe de alta parte, potrivit ar. 4.2 din Conditiile generale de creditare, anexa la contractul de credit de investitii imobiliare, pe parcursul derularii creditului, nivelul dobanzii curente variabile se modifica in functie de evolutia dobanzii variabile de referinta a BCR/ dobanzii administrate/ indicelui de referinta Libor/ Euribor/ Bubor.

De asemenea, potrivit art. 4.13 din aceleasi conditii, pe parcursul derularii creditului, banca poate modifica nivelul comisioanelor in functie de evolutia pietei financiar-bancare. Nivelul comisioanelor este comunicat prin afisare la sediile bancii. In cazul modificarii nivelului comisioanelor in sensul majorarii acestora, banca va notifica imprumutatul in momentul in care intervine aceasta modificare, prin afisare la sediul bancii sau prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire. In cazul in care imprumutatul nu este de acord cu noul nivel al comisioanelor, are dreptul sa ramburseze anticipat creditul si sa achite dobanzile aferente in termen de 10 zile de la data notificarii. In caz contrar, partile convin ca imprumutatul accepta in mod tacit noile niveluri ale comisioanelor. In cazul in care nivelul comisioanelor se reduce, acesta se afiseaza la sediile bancii.

Ulterior incheierii contractului, la data de 13.09.2010, parata B.C.R. SA a comunicat reclamantilor un proiect de Act aditional, prin care erau modificate unele clauze ale contractului.

Prin adresa inregistrata la parata sub nr. 1773 din 15.09.2010 reclamantii au comunicat bancii ca nu sunt de acord cu actul aditional in forma propusa.

In principal, reclamantii si-au intemeiat cererea de chemare in judecata pe prevederile Legii nr. 193/2000.

Pentru a putea statua asupra caracterului abuziv al clauzelor invocate de reclamanti, in analiza sa, prima instanta s-a raportat la dispozitiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori, in varianta sa in vigoare la data incheierii contractului de credit, respectiv la data de 17.03.2008, in aplicarea principiului neretroactivitatii legii civile exprimat prin adagiul tempus regit actum, dat fiind faptul ca validitatea actelor juridice si, implicit, nulitatea acestora se apreciaza potrivit conditiilor stabilite de legea in vigoare la momentul incheierii actului juridic.

Prima instanta a constatat ca acest act normativ este incident raportului juridic stabilit intre parti, avand in vedere ca reclamantii au calitatea de consumatori, in intelesul dispozitiilor art. 2 alin. (1), iar parata este comerciant, perfectand contractul de credit in cadrul unei activitati comerciale, potrivit prevederilor art. 2 alin. (2) din aceasta lege.

In conformitate cu dispozitiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.

Potrivit dispozitiilor alin. (2) al aceluiasi articol, o clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitatea consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv.

Conform dispozitiilor art. 4 alin. (3) din lege, faptul ca anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociata direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, in cazul in care o evaluare globala a contractului evidentiaza ca acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Daca un comerciant pretinde ca o clauza standard preformulata a fost negociata direct cu consumatorul este de datoria lui sa prezinte probe in acest sens.

Statuand asupra aplicarii dispozitiilor Legii nr. 193/2000 in cazul conventiei de credit incheiate intre parti, prima instanta a constatat ca acest act juridic are caracterul unui contract de adeziune, raportat la modul de exprimare al vointei partilor, intrucat clauzele sale nu au fost negociate direct cu reclamantii, ci au fost preformulate de catre banca. S-a statuat ca nu se poate considera ca actul juridic incheiat intre parti este un contract negociat, din moment ce in cazul acestuia partile discuta si negociaza toate clauzele sale, fara ca din exteriorul vointei lor sa li se impuna, cu caracter obligatoriu, vreo dispozitie contractuala. Aflat pe pozitie diametral opusa, contractul de adeziune este un act juridic redactat in intregime sau partial numai de catre una dintre partile contractante, cocontractantul neavand posibilitatea de modificare a acestor clauze, ci numai pe aceea de a adera sau nu la un contract preredactat.

Prima instanta a inlaturat sustinerea paratei vizand aspectul ca actul juridic incheiat a fost negociat cu reclamantii, pe considerente referitoare la faptul ca acestora li s-au inmanat, in faza precontractuala, atat conditiile generale cat si cele speciale ale contractului de credit si, ca tipul de credit, suma de bani imprumutata si perioada de creditare au fost configurate de comun acord intre parti, din moment ce, pe de-o parte, simpla cunoastere a clauzelor contractuale, in concordanta cu prescriptiile lit. b) din anexa legii, fara posibilitatea modificarii acestora de catre reclamanti, nu echivaleaza cu negocierea lor, acesta avand numai dreptul de a le accepta, prin semnarea contractului, iar, de pe alta parte, ca elementele specificate ca fiind negociate constituie, in fapt, cererea consumatorului de creditare raportat la care banca a prefigurat unilateral contractul de credit, fara a acorda reclamantilor posibilitatea de modificare a clauzelor vizand cuantumul concret al ratelor de rambursare a creditului si de derulare a raporturilor juridice dintre parti.

Parata-reclamanta nu a furnizat o explicatie plauzibila din care sa rezulte ca partile au negociat inainte de incheierea contractului. Faptul ca acest contract a fost incheiat la solicitarea reclamantilor nu exonereaza pe parata-reclamanta sa probeze negocierea potrivit art. 4 alin. (3) teza finala din Legea nr. 193/2000.

Raportat la art. 4 din Legea nr. 193/2000, prima instanta a constatat ca trebuie sa verifice urmatoarele conditii:

1) clauza contractuala sa nu fi fost negociata;

2) prin ea insasi creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor;

3) dezechilibrul creat este in detrimentul consumatorului, nefiind respectata cerinta bunei-credinte.

S-a retinut ca, fara a incalca prevederile legii, natura abuziva a unei clauze contractuale se evalueaza in functie de:

1. a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul incheierii acestuia;
2. b) toti factorii care au determinat incheierea contractului;
3. c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.

Reclamantii au aratat ca in speta sunt aplicabile si prevederile Legii nr. 190/1999, insa, prima instanta a apreciat ca acest act normativ nu este aplicabil spetei, intrucat acesta are in vedere creditele ipotecare pentru investitii imobiliare.

In privinta sanctiunii ce intervine ca urmare a constatarii caracterului abuziv al unei clauze contractuale, prima instanta a retinut urmatoarele:

Desi este adevarat ca Legea nr. 193/2000 nu prevede, ca sanctiune, anularea clauzelor cu caracter abuziv, ci inopozabilitatea (sau ineficacitatea) acestora in raport cu consumatorul, insa, regimul juridic al acestei sanctiuni este, practic, identic cu al nulitatii absolute, acest lucru decurgand din practica Curtii de Justitie a Uniunii Europene.

 Astfel, in ce priveste natura interesului protejat, norma respectiva ocroteste un interes general, si nu unul individual.

Legea nr. 193/2000 nu reprezinta decat transpunerea in legislatia romaneasca a Directivei nr. 93/13/CEE, or, potrivit jurisprudentei Curtii Europene de Justitie, dispozitiile acestei directive sunt de ordine publica (cauzaMostaza Claro).

Tot in acest sens, in cauza C-76/10 Pohotovost’ s.r.o. Vs. Iveta Cor?kovská, in considerentul nr. 50 s-a precizat ca „data fiind natura si importanta interesului public pe care se intemeiaza protectia pe care Directiva nr. 93/13/CEE o asigura consumatorilor, art. 6 din acesta trebuie sa fie considerat ca o norma echivalenta cu normele nationale care ocupa, in cadrul ordinii interne, rangul de ordine publica.

In acelasi sens, in cauza Salvat Editores SA v José M. Sánchez Alcón Prades C-241/98, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a aratat ca recunoaste judecatorului puterea de a declara, din oficiu, ca nule, clauzele abuzive ale unui contract, aratand, totodata, ca aceasta putere „se incadreaza pe deplin in contextul general al protectiei speciale pe care directiva tinde sa o recunoasca interesului colectivitatii, care, facand parte din ordinea publica economica, depaseste interesele specifice ale unor parti. Exista, cu alte cuvinte un interes public ca aceste clauze prejudiciabile pentru consumator sa nu-si produca efectele”.

Dupa cum se poate constata din examinarea cererii introductive formulate de catre reclamanti, aceasta se refera la constatarea caracterului abuziv al unor clauze in contractul de credit, or, consecinta constatarii caracterului abuziv al unor clauze este echivalenta cu constatarea nulitatii absolute a acestora.

Este gresita sustinerea paratei, in sensul ca regimul juridic aplicabil este cel al unei sanctiuni sui generis, si nu cel al nulitatii absolute.

Potrivit jurisprudentei Curtii de Justitie a Uniunii Europene, care, potrivit dispozitiilor constitutionale si ale Tratatului de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana, este obligatorie pentru instantele romanesti, exista un interes public ca aceste clauze, constatate ca fiind abuzive pentru consumator, sa nu-si produca efectele, recunoscand judecatorului national puterea de a le declara nule, chiar din oficiu.

Cu privire la cererea principala, prima instanta a retinut urmatoarele:

4. In privinta clauzelor prevazute de art. 5 teza finala (dupa aceasta data, dobanda curenta este formata din dobanda de referinta variabila, care se afiseaza la sediile BCR, la care se adauga 1,40 puncte procentuale) si 4.2 din Conditiile generale de creditare, anexa la contractul de credit de investitii imobiliare (pe parcursul derularii creditului, nivelul dobanzii curente variabile se modifica in functie de evolutia dobanzii variabile de referinta a BCR/ dobanzii administrate/ indicelui de referinta Libor/ Euribor/ Bubor.), s-a retinut ca acestea nu sunt clauze abuzive, pentru urmatoarele considerente:

Potrivit art. 5 din contract, in primul an de contract dobanda este fixa, pentru ca ulterior sa devina variabila, fiind formata din dobanda de referinta variabila, care se afiseaza la sediile bancii, la care se adauga 1,40 puncte procentuale.

 Clauza este criticata din perspectiva faptului ca acorda un drept discretionar bancii, in sensul ca dobanda de referinta nu are un caracter determinabil, indicii de referinta neputand fi verificati.

Potrivit adresei nr. 8986 din 16 noiembrie 2011 emisa de parata, dobanda de referinta a bancii (in raport de care se calculeaza dobanda curenta in speta) se stabileste in raport de Euribor la 6M, costul cu lichiditatea, costul cu rezerva minima obligatorie, cosul cu riscul de credit sau de neplata si costuri administrative/operationale.

Avand in vedere aceasta adresa, prima instanta a constatat ca – in concret – rata dobanzii pentru contractul reclamantilor se calculeaza in raport de indicatori obiectivi, ce trebuie indepliniti/respectati de institutia bancara, si care privesc marja practicata de furnizorii de finantare in valuta (Euribor), pasivele bancii ce trebuie recuperate prin creditele acordate (costul de rezerva minima obligatorie), marja suplimentara peste indicatorii de piata monetara ce trebuie sa o plateasca banca (costurile de lichiditate), toate aceste costuri fiind suportate de banca pentru a-si desfasura activitatea curenta si care trebuie recuperate din pretul imprumuturilor pe care le acorda.

Pe de alta parte, caracterul variabil al dobanzii este, in mod clar, mentionat in contract, reclamantii asumandu-si acest pret al imprumutului (pe care l-au si platit timp de 3 ani, dupa ce au expirat cele 12 luni cu dobanda fixa), fara a cere detalii suplimentare la momentul contractarii, in conditiile in care este de notorietate ca banca parata avea la acel moment mai multe oferte de creditare ce prevedeau calculul dobanzii in functie de Euribor/Libor la 6 luni, la care se adauga o marja fixa.

Nu se poate retine sustinerea reclamantilor ca nu li s-ar fi adus la cunostinta faptul ca dobanda de referinta variabila ar fi compusa si din alti indici in afara Euribor la 6M, intrucat, daca aceasta dobanda ar fi fost egala cu indicele Euribor 6M, nu ar mai fi fost necesara folosirea unei alte sintagme, ci s-ar fi folosit sintagma Euribor 6M.

Reclamantii nu pot sustine ca au avut reprezentarea faptului ca dobanda de referinta variabila este compusa numai din indicele Euribor 6, intrucat in art. 4.2 din conditiile generale se arata ca aceasta dobanda se modifica in functie de mai multi indici.

Pe de alta parte, prima instanta a apreciat ca si in cazul in care s-ar constata ca aceasta clauza este abuziva nu s-ar putea stabili de catre instanta ca dobanda de referinta variabila este compusa din Euribor la 6 luni plus marja fixa de 1,40 % (asa cum se solicita la pct.1.2 al cererii de chemare in judecata), intrucat – in acest mod – judecatorul ar interveni, cu incalcarea principiului libertatii contractuale, in contractul partilor. Legea nr. 193/2000 nu ofera instantei de judecata posibilitatea de a modifica dispozitii din contracte, ci numai de a constata ca unele clauze sunt sau nu abuzive si sa dispuna inlaturarea lor. Consecinta este ca, fie se deruleaza contractul in continuare, cu acordul consumatorului, daca dupa eliminarea clauzei mai poate continua, fie, daca contractul nu isi mai poate produce efectele dupa inlaturarea clauzelor considerate abuzive, consumatorul este indreptatit sa ceara rezolutiunea contractului (cu daune-interese, daca este cazul).

Aceasta este si practica CJUE (la data motivarii hotararii). Astfel, in Hotararea Curtii (Camera intai) din data de 14 iunie 2012 in cauza C – 618/10, avand ca obiect o cerere de pronuntare a unei hotarari preliminare formulata in temeiul articolului 267 TFUE de Audiencia Provincial de Barcelona (Spania), prin decizia din 29.11.2010 primita de Curte la 29.12.2010 in procedura Banco Español de Credito SA impotriva Joaquin Calderón Camino, Curtea a hotarat ca atunci cand constata existenta unei clauze abuzive, instantele au numai obligatia de a exclude aplicarea unei astfel de clauze pentru ca aceasta sa nu mai produca efecte obligatorii in ceea ce priveste consumatorul, fara a avea posibilitatea sa modifice continutul acesteia. Astfel, contractul in care este inclusa clauza trebuie sa continue sa existe in principiu, fara nicio alta modificare decat cea rezultata din eliminarea clauzelor abuzive, in masura in care, in conformitate cu normele dreptului intern, o astfel de mentinere a contractului este posibila din punct de vedere juridic.

Fata de considerentele expuse, prima instanta a apreciat ca dispozitiile art. 5 teza finala si ale art. 4.2 din contract nu au creat un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, motiv pentru care respectivele clauze nu pot fi considerate drept abuzive.

Ca atare, prima instanta a respins acest capat de cerere, ca neintemeiat. Potrivit principiului accesorium sequitur principale au fost respinse si capetele de cerere 1.2 si 1.3 ca neintemeiate.

Fata de respingerea capatului de cerere 1.3, prima instanta a retinut ca nu se mai impune analizarea inadmisibilitatii acestuia fata de dispozitiile Directivei 93/13/ CEE a Consiliului si Directivei 2011/83/ UE a Parlamentului European si a Consiliului.

4. In privinta clauzelor prevazute de art. 8 lit. a) din contract (comisionul de rambursare anticipata se percepe astfel: in primele 36 de luni de creditare: 4,5%, minim 30 de euro sau echivalent; intre 37 si 60 de luni: 3%, minim 30 de euro sau echivalent; intre 61 si 120 de luni: 2,5%, minim 30 de euro sau echivalent; peste 121: 2%, minim 30 de euro sau echivalent) si de art. 4.11 din Conditiile generale de creditare, anexa la contractul de credit de investitii imobiliare (comisionul de rambursare anticipata se calculeaza asupra sumei rambursate anticipat), prima instanta a retinut ca acestea nu sunt clauze abuzive, pentru urmatoarele considerente:

Prin cererea de chemare in judecata, reclamantii au invocat incidenta prevederilor O.U.G. nr. 50/2010 si ale Legii nr. 288/2010.

Prima instanta a apreciat ca aceste doua acte normative nu sunt aplicabile contractului dedus judecatii. Astfel, acesta a fost incheiat la data de 17 august 2008, inainte de intrarea in vigoare a O.U.G. nr. 50/2010 si Legii nr. 288/2010.

Ca atare, cu privire la aplicabilitatea acestor acte normative s-a constatat ca acestea nu pot retroactiva ( principiul consacrat de art. 1 C. civ. din 1864, aplicabil spetei, potrivit art. 5 din Legea nr. 71/2011), neputandu-se verifica daca o clauza dintr-un contract incheiat anterior intrarii in vigoare a unui act normativ este sau nu conforma cu acesta.

Pe de alta parte, chiar si in cazul in care dispozitiile O.U.G. nr. 50/2010 si ale Legii nr. 288/2010 ar fi aplicabile in speta, prima instanta a retinut ca incalcarea unor norme din aceste acte normative nu este de natura a duce la constatarea ca abuziva a clauzei analizate, ci – cel mult – la obligarea paratei la adaptarea contractului in functie de aceste acte normative.

Contrar celor sustinute de reclamantii-parati, prima instanta a constatat ca O.U.G. nr. 50/2010 reglementeaza comisionul de rambursare anticipata la art. 66 – 69.

Pe de alta parte, s-a retinut ca Legea nr. 190/1999 nu este incidenta in cauza. Reclamantii-parati au invocat aplicabilitatea art. 15 din acest act normativ, potrivit caruia, in sarcina imprumutatului vor fi puse numai cheltuielile aferente intocmirii documentatiei de credit si constituirii ipotecii si garantiilor aferente. Acest articol nu este aplicabil spetei deduse judecatii. Prevederea legala enuntata face referire la cheltuielile creditului (taxe notariale, evaluare, asigurare imobil, etc.), iar nu la comisioanele creditului.

Reclamantii au mai aratat ca art. 8 lit. a) din contract incalca prevederile art. 4 si alin. (1) lit.i) din Anexa Legii nr. 193/2000.

Din perspectiva art. 4 al Legii nr. 193/2000, prima instanta a apreciat ca aceasta clauza contractuala nu este abuziva, avand in vedere ca nu s-a creat un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.

Tribunalul a retinut ca reclamantii nu au aratat in ce ar consta dezechilibrul semnificativ in privinta comisionului de rambursare anticipata.

Pe de alta parte, potrivit alin. (1) lit. i) din Anexa la Legea nr. 193/2000, in redactarea de la data incheierii contractului dedus judecatii, sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care obliga consumatorul la plata unor sume disproportionat de mari in cazul neindeplinirii obligatiilor contractuale de catre acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant.

Prima instanta a apreciat ca acest text legal nu este aplicabil in cazul clauzei prevazute de art. 8 lit. a) din contract, intrucat acesta nu obliga la plata unor sume de bani in cazul neindeplinirii obligatiilor contractuale, ci la plata unor sume de bani ce reprezinta o compensatie pentru costurile legate de rambursarea anticipata.

Ca atare, prima instanta a respins capetele de cerere privind constatarea nulitatii absolute a celor doua clauze mentionate mai sus, ca neintemeiate. Potrivit principiului accesorium sequitur principale a fost respinsa si cererea de restituire a sumelor achitate drept comision de rambursare anticipata.

Fata de respingerea capatului de cerere 2.1, s-a apreciat ca nu se mai impune analizarea inadmisibilitatii acestuia fata de dispozitiile Directivei 93/13/ CEE a Consiliului si Directivei 2011/83/ UE a Parlamentului European si a Consiliului.

4. In privinta clauzelor prevazute de art. 8 lit. c) din contract (banca percepe comision de administrare de 56,66 de euro lunar, reprezentand un procent de 0,05% din valoarea creditului contractat) si de art. 4.9 din Conditiile generale de creditare, anexa la contractul de credit de investitii imobiliare (comisionul de administrare este in suma fixa lunara si se calculeaza prin aplicarea unui anumit procent la valoarea creditului prevazuta la pct. 1 din contract; clientul achita comisionul de administrare lunar, odata cu rata de credit si dobanda; comisionul de administrare se percepe integral, inclusiv pentru fractiunile din luna), prima instanta a retinut ca acestea sunt clauze abuzive, pentru urmatoarele considerente:

S-a apreciat ca acest capat de cerere nu este inadmisibil fata de dispozitiile Directivei 93/13/CEE a Consiliului si Directivei 2011/83/UE a Parlamentului European si a Consiliului, in raport de cele aratate la punctul 2 cu privire la sanctiunea aplicabila in cazul in care se constata ca anumite clauze sunt abuzive.

Potrivit considerentelor de la pct. 44 al hotararii CJUE – C – 484/ 08 – Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid Piedad, „dispozitiile art. 4 alin. (2) si art. 8 din Directiva nr. 93/13/CEE trebuie interpretate in sensul ca nu se opun unei reglementari … care autorizeaza un control jurisdictional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale, privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al pretului, sau remuneratiei, pe de o parte, fata de serviciile sau de bunurile furnizate in schimbul acestora, iar pe de alta parte, chiar daca aceste clauze sunt redactate in mod clar si inteligibil”.

Cum jurisprudenta CJUE este obligatorie pentru instantele romanesti rezulta ca, oricum, acestea au posibilitatea sa analizeze caracterul abuziv al acestor clauze.

Desi parata a sustinut  forta juridica superioara a directivelor indicate in intampinare, prima instanta a retinut ca acestea se adreseaza statelor membre ale Uniunii Europene, impunand acestora rezultatul care trebuie atins, dar lasand autoritatilor nationale competentele legate de forma si mijloacele utilizate in acest scop.

Pentru ca principiile enuntate de directiva sa produca efecte la nivelul cetateanului, legiuitorul national trebuie sa adopte un act de transpunere in legislatia nationala prin care aceasta din urma va fi adaptata la obiectivele definite in directiva.

Clauzele contractuale care prevad perceperea unui comision de administrare, calculat la valoarea creditului, au fost apreciate de prima instanta ca abuzive.

Aceste clauze, prin care se stabileste un comision de administrare a creditului, nu sunt, in sine abuzive, in raport de scopul acestui comision – monitorizarea/inregistrarea/efectuarea de operatiuni in scopul utilizarii/rambursarii creditului acordat consumatorului.

In cauza, insa, se creeaza un dezechilibru major intre drepturile si obligatiile partilor, intrucat comisionul platit lunar se raporteaza la valoarea intregului credit contractat, iar nu la valoarea soldului la data platii comisionului.

Dezechilibru semnificativ exista, intrucat valoarea comisionului nu se coreleaza cu valoarea soldului ramas de plata, in conditiile in care scopul comisionului, declarat de parata, este acela de a acoperi cheltuieli de monitorizare a creditului care scade progresiv cu fiecare rata lunara achitata. Din scadentarul depus la dosar rezulta ca in cursul derularii contractelor valoarea comisionului de administrare a creditului poate depasi valoarea dobanzii.

Pe de alta parte, s-a retinut ca reclamantii, in calitate de consumatori, nu au actionat de pe o pozitie egala cu cea a bancii.

Prima instanta a apreciat ca nu se poate determina care este realitatea care este acoperita de comisionul aratat mai sus, atata timp cat imprumutul este unul cu dobanda, in acest mod parata acoperindu-si eventuale pierderi si obtinand, totodata, si un castig.

S-a mai constatat ca terminologia folosita nu este decriptata in cuprinsul conditiilor generale ale contractului, pentru ca imprumutatul sa fie in deplina cunostinta de cauza cu privire la motivele pentru care sunt percepute de catre parata aceste sume.

Prima instanta nu a putut retine sustinerea paratei, potrivit careia aceste clauze nu pot fi considerate abuzive cat timp se refera la obiectul principal al contractului sau la pretul datorat pentru prestarea serviciului, deoarece acestea erau clar definite, atat dobanda, cat si celelalte comisioane facand parte din pretul contractului, intrucat pretul contractului este acela prevazut la art. 1 din contractul de credit si, anume, valoarea creditului ce urmeaza a fi restituit, or, clauza declarata abuziva se refera la perceperea comisionului de administrare.

Ca urmare a constatarii nulitatii absolute a clauzelor mentionate mai sus, plata de catre reclamanti a unor sume cu titlul de comision de administrare a devenit nejustificata, motiv pentru care, retinand caracterul retroactiv al efectelor nulitatii, s-a dispus obligarea paratei-reclamante la restituirea catre reclamanti a sumelor platite cu acest titlu.

Cererea de restituire a acestor sume este intemeiata pe plata nedatorata, ca urmare a disparitiei fundamentului executarii prestatiei reclamantilor, prin declararea nulitatii clauzelor contractuale in baza carora acesta si-a executat obligatiile.

Raportand situatia de fapt la dispozitiile art. 992 si urm. C. civ. din 1864 (aplicabil in speta potrivit art. 5 din Legea nr. 71/2011), ce reglementeaza institutia platii nedatorate, prima instanta a constatat intrunirea cumulativa a conditiilor acesteia, din moment ce prestatia efectuata de reclamanti – solvens, cu privire la comisionul de administrare, a avut semnificatia operatiei juridice a unei plati, ca datoria vizata, desi a existat initial, a disparut cu efect retroactiv, ca urmare a desfiintarii clauzelor contractuale respective, prin aplicarea sanctiunii nulitati absolute si, ca, in ipoteza restituirii platii efectuate in temeiul unei obligatii lovite de nulitate absoluta, legea nu impune conditia erorii solvensului, acesta avand dreptul sa pretinda restituirea prestatiei, in caz contrar eludandu-se efectele nulitatii absolute.

Pentru aceste considerente, dand efect obligatiei de restituire ce incumba paratei-reclamante – accipiens si apreciind ca aceasta a fost de rea-credinta, cunoscand caracterul abuziv al clauzelor stipulate in contractele de credit preredactate de ea, neputand invoca in sprijinul sau necunoasterea Legii nr. 193/2000, prima instanta a obligat-o la restituirea, catre reclamantii-parati, a sumelor achitate in temeiul clauzei cuprinse in art. 8.c din contractul de credit pentru persoane fizice nr. 200887432 din 17 martie 2008, si a dobanzii legale aferente acestor sume, calculata de la data formularii cererii de chemare in judecata (9 octombrie 2012) si pana la achitarea integrala a debitului.

4. In privinta clauzei prevazute de art. 4.13 din Conditiile generale de creditare, anexa la contractul de credit de investitii imobiliare (pe parcursul derularii creditului, banca poate modifica nivelul comisioanelor in functie de evolutia pietei financiar-bancare. Nivelul comisioanelor este comunicat prin afisare la sediile bancii. In cazul modificarii nivelului comisioanelor in sensul majorarii acestora, banca va notifica imprumutatul in momentul in care intervine aceasta modificare, prin afisare la sediul bancii sau prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire. In cazul in care imprumutatul nu este de acord cu noul nivel al comisioanelor, are dreptul sa ramburseze anticipat creditul si sa achite dobanzile aferente in termen de 10 zile de la data notificarii. In caz contrar, partile convin ca imprumutatul accepta in mod tacit noile niveluri ale comisioanelor. In cazul in care nivelul comisioanelor se reduce, acesta se afiseaza la sediile bancii), prima instanta a retinut ca aceasta este o clauza abuziva, pentru urmatoarele considerente:

In ceea ce priveste art. 4.13, motivul intemeiat, prevazut in contract, pentru modificarea comisioanelor este: „in functie de evolutia pietei financiar-bancare”.

Prin „motiv prevazut in contract”, in sensul legii, se intelege o situatie clar descrisa, care sa ofere clientului posibilitatea sa stie, de la inceput, ca daca acea situatie se va produce, comisioanele vor fi marite.

Totodata, motivul trebuie sa fie suficient de clar aratat, de determinat, ca, in eventualitatea unui litigiu in legatura cu aplicarea unei astfel de clauze, instanta sa poata verifica daca acea situatie, motiv de modificare a comisioanelor, chiar s-a produs. Clauza contractuala trebuia astfel formulata incat consumatorul sa poata anticipa ca daca o anumita situatie intervine, o anumita consecinta se produce.

Or, motivul „in functie de evolutia pietei financiar-bancare” nu indeplineste aceasta conditie, caracterul constient al actului juridic impunand ca subiectul de drept civil sa aiba puterea de a aprecia efectele juridice pe care le implica perfectarea sa, avand reprezentarea corecta si determinata a consecintelor actului juridic pe care il semneaza.

Plecand de la premisele cerintei de previzibilitate a actelor normative si a regulii de drept civil, potrivit careia actul juridic se impune partilor intocmai ca legea, avand forta obligatorie, potrivit dispozitiilor art.  969 alin. (1) C. civ. din 1864, se deprinde concluzia ca si actul juridic trebuie caracterizat prin previzibilitate, clauzele contractuale fiind necesar a fi formulate astfel incat consumatorul sa poata anticipa producerea consecintei in ipoteza producerii situatiei.

Pentru considerentele expuse mai sus, prima instanta a constatat nulitatea absoluta a clauzei contractuale cuprinse in art. 4.13 din conditiile generale de creditare, anexa la contractul de credit pentru persoane fizice nr. 200887432 din 17 martie 2008.

1. Relativ la constatarea nulitatii absolute a Actului aditional comunicat reclamantilor in data de 13 septembrie 2010, pentru lipsa consimtamantului acestora, prima instanta a retinut urmatoarele:

Relativ la lipsa de obiect a acestui capat de cerere, invocata de parata prin intampinare.

Intemeindu-se pe prevederile O.U.G. nr. 50/2010, parata a transmis reclamantilor Actul aditional din data de 13 septembrie 2010.

La data de 15 septembrie 2010, reclamantii au informat banca asupra faptului ca resping actul aditional.

Potrivit art. 95 din actul normativ mentionat (in varianta initiala), pentru contractele aflate in curs de derulare, creditorii au obligatia ca, in termen de 90 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, sa asigure conformitatea contractului cu dispozitiile prezentei ordonante de urgenta. Modificarea contractelor aflate in derulare se va face prin acte aditionale in termen de 90 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta. Creditorul trebuie sa poata face dovada ca a depus toate diligentele pentru informarea consumatorului cu privire la semnarea actelor aditionale. Se interzice introducerea in actele aditionale a altor prevederi decat cele din prezenta ordonanta de urgenta. Introducerea in actele aditionale a oricaror altor prevederi decat cele impuse de prezenta ordonanta de urgenta sunt considerate nule de drept. Nesemnarea de catre consumator a actelor aditionale prevazute la alin. (2) este considerata acceptare tacita.

Incepand cu data de 2 ianuarie 2011, aceasta prevedere legala a fost modificata prin pct. 39 din Legea nr. 288/2010, dupa cum urmeaza: prevederile prezentei ordonante de urgenta nu se aplica contractelor in curs de derulare la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, cu exceptia dispozitiilor art. 37¹, ale art. 66-69 si, in ceea ce priveste contractele de credit pe durata nedeterminata existente la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, ale art. 50-55, ale art. 56 alin. (2), ale art. 57 alin. (1) si (2), precum si ale art. 66-71.

Art. II din Legea nr. 288/2010 a stabilit ca actele aditionale incheiate si semnate pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi, in vederea asigurarii conformitatii contractelor cu prevederile O.U.G. nr. 50/2010, isi produc efectele in conformitate cu termenii contractuali agreati intre parti.

Actele aditionale nesemnate de catre consumatori, considerate acceptate tacit pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi, isi vor produce efectele in conformitate cu termenii in care au fost formulate, cu exceptia cazului in care consumatorul sau creditorul notifica cealalta parte in sens contrar, in termen de 60 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei legi.

In speta dedusa judecatii, prima instanta a apreciat ca ne regasim in situatia de exceptie prevazuta in partea finala a art. II al Legii nr. 288/2010, in sensul ca Actul aditional aratat mai sus, nesemnat de catre reclamanti, nu isi produce efectele, intrucat acestia au notificat banca, inca din data de 15 septembrie 2010, asupra faptului ca refuza in intregime actul aditional.

In aceste conditii, constatand ca Actul aditional emis de parata in data de 13 septembrie 2010 nu a produs efecte juridice intre parti, ca efect al manifestarii de vointa a reclamantilor, prima instanta a considerat ca nu se poate constata nulitatea absoluta a acestuia, neputandu-se lipsi de efecte juridice un act care, oricum, nu a dat nastere unui raport juridic obligational, la acest moment, intre parti producand efecte contractul initial.

Prin urmare, prima instanta a considerat ca solicitarea reclamantilor cu privire la actul aditional este neintemeiata, ceea ce a facut inutila analiza celorlalte argumente expuse de parti in sprijinul sustinerilor lor.

Prima instanta a respins celelalte capete de cerere, ca neintemeiate.

4. Cu privire la cererea reconventionala, prima instanta a retinut urmatoarele:

Parata-reclamanta a formulat cerere reconventionala doar cu caracter subsidiar, pentru situatia admiterii capatului de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzei contractuale ce prevede modul de formare a dobanzii.

Cererea reconventionala apare ca neintemeiata fata de respingerea cererii de constatare a caracterului abuziv al respectivei clauze si a cererilor subsecvente acesteia.

 Mai mult, cererea reconventionala apare ca neintemeiata si pentru considerentele retinute anterior in finalul motivarii respingerii cererii de constatare a caracterului abuziv al clauzei privind dobanda, referitoare la faptul ca instanta nu poate interveni in acordul de vointa al partilor in sensul adaptarii contractului potrivit solicitarilor facute de acestea.(…)

Impotriva acestei sentinte au formulat apel ambele parti.

B.C.R. SA a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentintei apelate, in parte, in sensul respingerii cererii de chemare in judecata formulate de reclamanti si cu privire la clauzele contractuale referitoare la comisionul de administrare calculat  la valoarea creditului (art. 8 lit. c si art. 4.9.) si la posibilitatea bancii de a modifica cuantumul comisioanelor (art. 4.13) ca nelegala si neintemeiata; cu cheltuieli de judecata.

Reclamantii au formulat apel impotriva aceleiasi sentinte si au solicitat admiterea apelului, desfiintarea, in parte, a sentintei apelate (numai in privinta capetelor de cerere ce au fost respinse de prima instanta) si, rejudecand cauza in fond, sa se dispuna admiterea cererii de chemare in judecata astfel cum a fost formulata; cu cheltuieli de judecata.

Apelanta-parata B.C.R. SA a formulat intampinare si a solicitat respingerea apelului formulat de apelan?ii-reclaman?i.

Apelan?ii-reclaman?i au formulat intampinare si au solicitat respingerea apelului formulat de apelanta-parata.

Prin decizia civila nr. 492 din 3 decembrie 2013 a Curtii de Apel Bucuresti, Sectia a V-a civila, a fost respins apelulformulat de apelantii-reclamanti T.A.C., T.I., T.O., T.M.A. si apelul formulat de apelanta-parata B.C.R. SA impotriva sentintei civile nr. 4142 din 20.05.2013 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia a VI-a civila, ca nefondate.

Pentru a se pronunta astfel instanta de apel a retinut urmatoarele:

1. In ce priveste apelul formulat de B.C.R. SA.

Verificand aplicarea dispozitiilor Legii nr. 193/2000 in cazul contractelor de credit  care fac obiectul cauzei s-a constatat ca in  art. 8 lit. c) din contract s-a prevazut ca ”banca percepe comision de administrare de 56,66 de euro lunar, reprezentand un procent de 0,05% din valoarea creditului contractat”, iar in art. 4.9 din Conditiile generale de creditare, anexa la contractul de credit de investitii imobiliare, s-a men?ionat ” comisionul de administrare este in suma fixa lunara si se calculeaza prin aplicarea unui anumit procent la valoarea creditului prevazuta la pct. 1 din contract; clientul achita comisionul de administrare lunar, odata cu rata de credit si dobanda; comisionul de administrare se percepe integral, inclusiv pentru fractiunile din luna”.

A fost gasita neintemeiata critica apelantei conform careia prima instan?a a analizat raporturile contractuale dintre par?i fara a face analiza mecanismului contractual de credit bancar, a trasaturilor comune cu orice contract civil/comercial dar si a celor speciale, cu obligatia de identificare a existentei/inexistentei bunei-credinte, a dezechilibrului contractual, a notiunii de cost al creditului/pre? al contractului, prin intelegerea/aplicarea corecta a notiunilor/institutiilor juridice aplicabile; ca nu a raspuns problemelor de drept formulate in aparare, in legatura cu pretinsul dezechilibru contractual, in conexiune cu obliga?iile de fidelitate, coerenta si vigilenta opozabile si reclamantilor – debitori – consumatori, dar si existenta echilibrului intre contrapresta?ii prin raportare la conditiile de imprumut.

 Potrivit dispozitiilor  art. 2 din Legea nr. 193/2000, „(1) Prin consumator se intelege  orice persoana  fizica  sau grup  de persoane fizice  constituita  in  asociati, care, in temeiul  unui contract  care  intra  sub incidenta  prezentei legi,  actioneaza in  scopuri  din  afara  activitatii  sale  comerciale,  industriale  sau  de productie,  artizanale  sau  liberale  (2) Prin  comerciant  se intelege orice persoana  fizica sau juridica autorizata, care, in temeiul  unui contract  care intra  sub incidenta prezentei  legi, actioneaza  in cadrul  activitatii  sale comerciale , industriale  sau de  productie, artizanale  ori literale , cat  si orice  persoana  care actioneaza in acelasi  scop  in numele  sau pe seama acestuia”.

 Prima instan?a a analizat raporturile dintre par?i avand in vedere calitatea de consumatori a reclaman?ilor ?i  faptul ca parata este o institu?ie bancara, gasind, astfel, neintemeiata critica apelantei sub acest aspect.

S-a concluzionat ca, in cauza, parata este comerciant in sensul legii, intrucat este o persoana juridica autorizata care, in temeiul unor contracte ce intra sub incidenta legilor  privind protectia consumatorilor, actioneaza in cadrul activitatii sale comerciale. S-a retinut calitatea de comerciant a paratei avand in vedere C.com. aplicabil in cauza, luand in considerare data incheierii contractului ?i dispozi?iile art. 5 ?i 223  din Legea nr. 71/2011.

Reclamantii sunt consumatori  in sensul aceleiasi  legi, intrucat in contractul incheiat cu parata au actionat in scopuri personale, exterioare oricarei activitati comerciale, industriale  sau de productie, artizanale sau liberale.

S-a re?inut ca prin perceperea comisionului de administrare se creeaza un dezechilibru semnificativ intre parti, in defavoarea bancii prin faptul ca acesta se aplica la valoarea creditului.

Chiar ?i in cursul solu?ionarii apelului, apelanta-parata a recunoscut acest aspect, incercand numai sa justifice aceasta clauza prin faptul ca acest comision nu a fost adaptat la soldul ramas pentru ca reclaman?ii, in calitate de clien?i ai bancii, sa beneficieze de acelea?i servicii de calitate privind administrarea contului, de la data inceperii perioadei contractuale, cand suma de rambursat este mai mare ?i pana la finalul perioadei contractuale, cand suma de rambursat este mai mica.

Cu privire la sus?inerea bancii privitor la faptul ca prima instanta nu a retinut definitia pretului contractului ca fiind format din toate comisioanele si dobanda, drept o prezumtie legala si absoluta, acceptand posibilitatea, ipotetica, de existenta a unor alte costuri in afara „pretului” contractului, instanta de apel a constatat ca  prima instanta a retinut ca aceasta clauza (cea privind comisionul de administrare) este abuziva raportat la faptul ca a creat un dezechilibru semnificativ prin faptul ca se aplica la valoarea creditului.

Potrivit  Legii nr. 193/2000, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociaza nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerintele de pret si de plata, nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, doar cu conditia ca aceste clauze sa fie exprimate intr-un limbaj usor inteligibil ?i sa nu creeze un dezechilibru intre par?i.

 Reglementarea din dreptul national asigurata prin Legea nr. 193/2000 este in consens cu cea din dreptul european, art. 4 alin (2) din Directiva nr. 13/93 stabilind ca aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveste nici definirea obiectului contractului, nici justetea pretului sau a remuneratiei, pe de o parte, fata de serviciile sau de marfurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate in mod clar si inteligibil.

            In prezenta cauza, prima instanta a analizat ?i apreciat daca o anumita clauza, respectiv art. 8 lit. c din contract ?i art. 4.9 din Conditiile generale de creditare, creeaza un dezechilibru intre par?ile contractante.

 Sus?inerea conform careia in aprecierea dezechilibrului contractual instanta a dat un rol covarsitor abordarii matematice este neintemeiata, analiza s-a facut, in concret, la clauza prin care s-a stabilit in sarcina reclaman?ilor plata unui comision de administrare la nivelul creditului.

Nu s-a identificat in cuprinsul sentin?ei un ra?ionament contradictoriu, astfel cum a sus?inut apelanta-parata. Afirma?iile: „intrucat comisionul platit lunar se raporteaza la valoarea intregului contract, iar nu la valoarea soldului la data platii comisionului” si „dezechilibru semnificativ exista, intrucat valoarea comisionului nu se coreleaza cu valoarea soldului ramas de plata” sunt in acord cu solu?ia pronun?ata, prima instan?a conchizand ca aceasta clauza (cea care a stabilit plata unui comision de administrare) este abuziva urmare a dezechilibrului identificat. Re?inand, in plus, ca „nu se poate determina care este realitatea care este acoperita de comisionul aratat mai sus, atata timp cat imprumutul este unul cu dobanda, in acest mod parata acoperindu-si eventualele pierderi si obtinand, totodata, si un castig” prima instan?a nu s-a contrazis in privin?a acestor afirma?ii.

Solu?ia de eliminare a clauzei privind comisionul de administrare este corecta ?i in acord cu jurispruden?a  CJUE care a hotarat, prin Hotararea in cauza C-618/10 Banco Espanol de Credito SA/Joaquin Calderon Camino, ca  instan?a na?ionala nu poate modifica con?inutul unei clauze abuzive care figureaza intr-un contract incheiat intre un vanzator sau un furnizor si un consumator. Atunci cand constata existenta unei astfel de clauze, instan?a na?ionala trebuie sa dispuna ca aceasta nu se aplica.

In plus, pronun?area solutiei a fost in acord cu principiul disponibilita?ii par?ii, prevazut de art. 129 alin. ultim C.proc.civ.; potrivit acestui text de lege,”judecatorii hotarasc numai asupra obiectului cererii deduse judeca?ii”.

Pentru aceste considerente sus?inerea bancii in sensul ca prima instan?a a creat un dezechilibru prin eliminarea din contract a comisionului, in loc sa il anuleze in parte, este neintemeiata. O anulare in parte ar fi echivalat cu o modificare a clauzei, solu?ie prohibita de jurispruden?a CJUE.

?i solu?ia pronun?ata de prima instan?a cu privire la clauza prevazuta de art. 4.13 din condi?iile generale de creditare a fost gasita legala ?i temeinica.

S-a concluzionat ca este corecta sus?inerea apelantei- parate, in sensul ca, in cauza, nu sunt indeplinite condi?iile prevazute de lege pentru ca restituirea catre reclaman?i a sumelor platite cu titlu de comision de administrare sa se faca cu titlu de plata nedatorata. S-a constatat ca plata nu a fost facuta din eroare, condi?ie impusa de art. 993 C.civ.,  pentru ca intre par?i exista o rela?ie contractuala, in contract fiind men?ionata obliga?ia de plata a  comisionului de administrare.

Cu toate acestea, s-a concluzionat ca solu?ia de restituire a acestor sume este corecta pentru ca in cauza s-a dispus anularea clauzei; efectul nulitatii este repunerea partilor in situatia anterioara, cu consecinta obligarii bancii sa restituie sumele incasate in temeiul acestei clauze.

Principiul restabilirii situatiei anterioare este acea regula de drept potrivit careia tot ce s-a executat in baza unui act juridic anulat trebuie restituit, astfel incat partile raportului juridic sa ajunga in situatia in care acel act juridic nu s-ar fi incheiat.

De altfel, chiar prima instan?a a re?inut ca restituirea sumelor este justificata prin raportare la principiul repunerii par?ilor in situa?ia anterioara.  Dispozi?iile care reglementeaza plata nedatorata nu au fost singurul temei juridic re?inut de prima instan?a pentru a constata temeinicia cererii de restituire.

Sus?inerea apelantei in sensul ca, si in situatia in care s-a retinut caracterul abuziv al clauzelor privind comisionul de administrare, prima instanta nu putea dispune, prin sentinta apelata, restituirea acestor sume de bani, pentru ca in virtutea dreptului material aplicabil in materia protectiei consumatorilor (Legea nr. 193/2000 si Directiva 93/13/CEE), sanctiunea ce intervine in astfel de cazuri este una sui generis, este neintemeiata.

Art. 148 alin. (2) din Constitutie, invocat de apelanta-parata, prevede ca „(1) Aderarea Romaniei la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, in scopul transferarii unor atributii catre institutiile comunitare, precum si al exercitarii in comun cu celelalte state membre a competentelor prevazute in aceste tratate, se face prin lege adoptata in sedinta comuna a Camerei Deputatilor si Senatului, cu o majoritate de doua treimi din numarul deputatilor si senatorilor. (2) Ca urmare a aderarii, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. (3) Prevederile alineatelor (1) si (2) se aplica, in mod corespunzator, si pentru aderarea la actele de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene. (4) Parlamentul, Presedintele Romaniei, Guvernul si autoritatea judecatoreasca garanteaza aducerea la indeplinire a obligatiilor rezultate din actul aderarii si din prevederile alineatului (2). (5) Guvernul transmite celor doua Camere ale Parlamentului proiectele actelor cu caracter obligatoriu inainte ca acestea sa fie supuse aprobarii institutiilor Uniunii Europene”.

Potrivit art. 6 alin. (1) din Directiva 93/13, ” Statele membre stabilesc ca clauzele abuzive utilizate intr-un contract incheiat cu un consumator de catre un vanzator sau un furnizor, in conformitate cu legisla?ia interna, nu creeaza obliga?ii pentru consumator, iar contractul continua sa angajeze par?ile prin aceste clauze, in cazul in care poate continua sa existe fara clauzele abuzive”.

Art. 7 alin. (2), ”(2) Mijloacele men?ionate la alineatul (1) cuprind dispozi?iile in conformitate cu care persoanele sau organiza?iile care au, in temeiul legisla?iei interne, un interes legitim in protec?ia consumatorilor pot introduce o ac?iune in justi?ie sau in fa?a organismelor administrative competente, in conformitate cu legisla?ia interna…. pentru a ob?ine o decizie care sa stabileasca daca clauzele contractuale elaborate pentru a fi utilizate in general sunt abuzive, astfel incat sa poata aplica mijloace adecvate si eficiente pentru a preveni utilizarea acestor clauze in continuare”.

Imprejurarea ca in cuprinsul Directivei nr. 93/13 se mentioneaza doar notiunea de ”clauza abuziva” fara ca aceasta sa cuprinda mentiuni privind nulitatea, nu face ca efectul nulitatii, de restabilire a situatiei anterioare, sa nu se aplice in cauza, astfel cum a sustinut apelanta-parata.

 In ceea ce prive?te critica adusa solu?ionarii cererii reconven?ionale, s-a re?inut ca, la termenul de judecata din data de 12.11.2013, apelanta-parata a aratat ca aceasta poate fi considerata o dezvoltare a apelului declarat in termen, instanta de apel concluzionand ca este neintemeiata, avand in vedere considerentele cu privire la apelul reclamantilor.

2. In privin?a apelului formulat de apelan?ii-reclaman?i, instanta de apel a re?inut urmatoarele:

Potrivit art. 5 teza finala din contract, ”Dupa aceasta data, dobanda curenta este formata din dobanda de referinta variabila, care se afiseaza la sediile BCR, la care se adauga 1,40 puncte procentuale”, iar potrivit clauzei de la art. 4.2 din Conditiile generale de creditare, anexa la contractul de credit de investitii imobiliare, ”Pe parcursul derularii creditului, nivelul dobanzii curente variabile se modifica in functie de evolutia dobanzii variabile de referinta a BCR/ dobanzii administrate/ indicelui de referinta Libor/ Euribor/ Bubor”.

Privitor la constatarea nulitatii absolute a acestei clauze contractuale, inscrisa la punctul 5 teza finala din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 200887432 din 17.03.2008, instanta de apel a constatat ca solu?ia pronun?ata este corecta.

 Contrar sus?inerilor reclamantilor, s-a constatat ca, raspunzand la interogatoriul formulat de parata, reclamantul T.A.C. a aratat ca nivelul ?i tipul dobanzii din contractul de credit propus de banca a fost mul?umitor pentru rata din acel moment, la dobanda fixa de 6,4%.

De asemenea, reclamanta a recunoscut, in cadrul interogatoriului, ca reprezentan?ii bancii i-au explicat faptul ca nivelul de 6,4% este doar unul de pornire, dobanda urmand sa varieze pe durata lunilor 13-360, din derularea contractului.

Men?iunile din contract referitoare la aceste clauze sunt in acord cu dispozi?iile art. 9³ din O.G. nr. 21/1992. Astfel, la art. 4.2 din Condi?iile generale sunt men?ionate mai multe criterii la care banca urma sa se raporteze in ceea ce prive?te dobanda.

Cu alte cuvinte, banca avea dreptul, recunoscut de reclaman?i, sa adauge o marja fixa pe toata durata desfa?urarii rela?iilor contractuale care sa se alature indicelui de referin?a EURIBOR. (fa?a de moneda creditului)

Nu exista nicio obliga?ie in sarcina bancii de a men?ine marja fixa ini?iala atunci cand procedeaza la modificarea modului de calcul al dobanzii, de la criteriul raportat la dobanda de referin?a variabila a BCR, la cel constand in indicele de referin?a EURIBOR. A?adar, parata nu ar putea fi obligata sa calculeze dobanda conform formulei men?ionate de reclaman?i.

In consecin?a, urmare a respingerii nulita?ii acestei clauze, in mod corect a solu?ionat prima instanta cererea  privind obligarea paratei sa interpreteze dobanda de referin?a ca fiind valoarea indicelui de referin?a EURIBOR, astfel incat formula de calcul de la art. 5 sa fie EURIBOR la 6 luni+marja fixa de 1,40 de puncte procentuale.

  Cele doua adrese men?ionate de apelan?i, nr. 1818/09.2010. ?i 8989/16.11.2011, nu cuprind men?iuni contradictorii, astfel cum sus?in apelan?ii;  ultima dintre acestea cuprinde men?iuni conforme cu contractul incheiat de par?i – art. 4.2 din Condi?iile generale de creditare.

Constatand legalitatea solu?iei pronun?ate cu privire la cererea privind nulitatea clauzei prevazuta de art.  5 din contract ?i la cererea privind interpretarea dobanzii in sensul dorit de reclaman?i instanta de apel a constatat ca cererea de restituire a sumelor pretins a fi fost incasate abuziv este lipsita de suportul temeiniciei, astfel cum a conchis ?i prima instan?a.

 Critica adusa sentin?ei prin prisma solu?iei cererii de constatare a nulitatii clauzei contractuale prevazute in art. 8. din Conditii Speciale ale Contractului de credit nr. 200887432 din 17.03.2008, respectiv perceperea comisionului de rambursare anticipata, a fost gasita neintemeiata.

Reclaman?ii au acceptat prin semnarea contractului aceasta clauza, astfel ca in cauza sunt aplicabile prevederile art. 969 C.civ. conform carora conven?iile legale au putere de lege intre par?ile contractante. Principiul for?ei obligatorii a conven?iilor impune respectarea acestora intrucat exprima acordul lor de voin?a.

Contrar sus?inerilor apelan?ilor, O.U.G. nr. 50/2010 nu a eliminat comisionul, acesta fiind men?ionat in art. 14 alin. (1) lit. r): ” (1) Informatiile prevazute la art. 11 cuprind urmatoarele: dreptul de rambursare anticipata si, dupa caz, informatii privind dreptul creditorului la compensatie si modul in care aceasta va fi stabilita potrivit prevederilor art. 66 – 69”;

Ultima critica a fost gasita  de asemenea, neintemeiata. Apelan?ii au reluat solicitarea din cererea de chemare in judecata ?i au solicitat ”sa se constate ca actul aditional si-a produs efecte astfel cum a fost aratat, iar pana in ianuarie 2011 banca a procedat la calculul dobanzii variabile in concordanta cu dispozi?iile O.U.G. 50/2010, asadar lipsa consimtamantului subsemnatilor, manifestata expres, nu a fost luata in considerare”.

S-a aratat ca, in legatura cu solu?ia data acestei cereri,  nu au fost formulate, in mod efectiv, critici pe care instan?a de apel sa le poata analiza. (…)

            Impotriva acestei decizii au declarat recurs atat reclamantii, cat si parata.

1. In recursul lor, recurentii-reclamanti T.A.C., T.I., T.O. si T.M.A. au adus urmatoarele critici deciziei recurate:
2. Hotararea instantei de apel a fost data cu gresita aplicare a legii in ce priveste interpretarea clauzei contractuale inscrisa la pct. 5 teza finala din Contractul de credit bancar, conform cu care „dupa aceasta data, dobanda curenta este formata din dobanda de referinta variabila, care se afiseaza la sediile BCR….”, sustinand ca aceasta este o clauza abuziva si trebuie eliminata din contract.

Recurentii-reclamanti au sustinut ca ei au cunoscut doar faptul ca dobanda va fi una fixa in primul an (6,4% pe an), dupa care au stiut doar ca dobanda va fi una variabila, in sensul ca ea ar fi putut fluctua, atat pozitiv cat si negativ, fata de valoarea fixa din primul an, insa, nu au cunoscut niciodata formula de calcul pentru determinarea dobanzii variabile, mai precis, nu au cunoscut formula de calcul a dobanzii de referinta bancara care intra in componenta dobanzii. Desi a enumerat in art. 4.2 din Conditiile generale ce variabile ar fi putut fi avute in vedere la calculul dobanzii variabile, nu a indicat in mod explicit ce indici bancari intra in calculul dobanzii de referinta bancara si nici formula matematica de determinare a variabilei, la care se adauga marja fixa.

S-a mai aratat de recurenti ca atunci cand au cerut explicatii in legatura cu cresterea exponentiala a dobanzii bancare li s-a raspuns prin indicarea, in mod enumerativ, a indicilor bancari, or, in opinia acestora aceasta insiruire de indici nu este deloc lamuritoare, evolutia acestora fiind imposibil de verificat la sediul bancii.

Recurentii-reclamanti au aratat ca aceste clauze sunt abuzive, fiind indeplinite conditiile cerute de art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, respectiv aceste clauze nu au fost negociate cu reclamantii, contractul fiind unul de adeziune; clauzele au fost prevazute contrar cerintelor bunei credinte si au creat un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, in detrimentul reclamantilor, deoarece a dat posibilitatea bancii sa calculeze, in mod aleatoriu, dobanda de referinta bancara.

A fost criticat si modul in care instanta de apel a interpretat dispozitiile Legii nr. 193/2000, atunci cand a considerat ca dobanda face parte din pret, astfel incat clauza criticata iese de sub incidenta acestei legi, insa, cat timp clauzele referitoare la pret sunt exprimate intr-un limbaj care nu este usor inteligibil, acestea puteau fi examinate din punctul de vedere al caracterului lor abuziv.

S-a mai aratat faptul ca instanta de apel a facut o gresita aplicare a dispozitiilor art. 9³ lit. f) si g) din O.G. nr. 21/1992, prin raportare la art. 4 si 6 din Legea nr. 193/2000.

2. Instanta de apel a facut o gresita aplicare a dispozitiilor Legii nr. 193/2000, cu referire la capatul de cerere privind obligarea paratei la interpretarea dobanzii de referinta variabila ca fiind data de valoarea indicelui de referinta Euribor la 6 luni + marja fixa de 1,40 puncte procentuale.

Sub acest aspect s-a aratat faptul ca instanta de apel, in baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, in forma care era in vigoare la 22 iulie 2010, putea interveni asupra clauzei, in sensul modificarii ei, in forma solicitata de reclamanti.

Mai mult, recurentii-reclamanti au sustinut ca, potrivit art. 1 pct. 2 din Legea nr. 193/2000, instanta de apel ar fi putut cenzura clauzele, in sensul ca atunci cand exista un dubiu acestea trebuie interpretate in favoarea consumatorilor.

Ca efect al constatarii caracterului abuziv al clauzei s-a solicitat si obligarea paratei la restituirea sumelor incasate in baza clauzelor constatate ca fiind abuzive, de la data incheierii contractului si pana la restituirea efectiva, impreuna cu dobanda legala aferenta.

3. Hotararea instantei de apel a fost data cu gresita aplicare a dispozitiilor legale, cu referire la clauza contractuala prevazuta de art. 8 pct. a din Conditiile speciale ale contractului de credit nr. 200887432 din 17 martie 2008, si de art. 4 pct. 11 din Conditiile generale, vizand restituirea comisionului de rambursare anticipata.

Astfel, s-a apreciat ca in speta ar fi incidente dispozitiile art. 969 C. civ., netinand seama de faptul ca o astfel de clauza nu a fost negociata de banca cu reclamantii, clauza privind perceperea comisionului pentru rambursarea anticipata a creditului fiind una abuziva, parata neprestand nici un serviciu in schimbul rambursarii anticipate a creditului, plata acestuia neacoperind nici o contraprestatie din partea bancii.

4. Instanta de apel a pronuntat decizia recurata cu interpretarea si aplicarea gresita a legii, referitor la respingerea capatului de cerere privind constatarea nulitatii absolute a actului aditional.

In acest sens, recurentii-reclamanti au sustinut ca in ce priveste acest aspect, criticile lor au vizat faptul ca atat timp cat acest act aditional a fost implementat in perioada iulie 2010 – ianuarie 2011, in lipsa consimtamantului lor, banca a incasat dobanzi si comisioane in baza acestui act aditional, in mod nelegal.

1. In recursul sau, parata B.C.R. SA a adus urmatoarele critici deciziei recurate:
2. Hotararea instantei de apel a fost data cu interpretarea gresita a actului juridic dedus judecatii, in sensul ca a fost schimbat intelesul lamurit si vadit neindoielnic al clauzei de la art. 8 lit. c din Contractul bancar nr. 200887432 din 17 martie 2008.

Sub acest aspect, recurenta-parata a relevat faptul ca pretul creditului este format atat din dobanda, cat si din comisioane, contractul fiind clar in ce priveste acest aspect, intinderea acestor obligatii principale fiind convenita de comun acord la momentul incheierii contractului.

Parata nu a recunoscut niciodata ca prin perceperea comisionului de administrare s-ar crea un dezechilibru semnificativ in ce priveste prestatiile partilor, ci, dimpotriva, s-a dorit a se demonstra ca suma solicitata cu titlu de comision de administrare este si ramane in echilibru cu prestatia bancii, mai ales ca, in opinia bancii, atat comisioanele percepute cat si dobanda fac parte din pretul contractului, pret care a fost negociat cu reclamantii.

S-a mai sustinut de catre recurenta-parata ca respectiva clauza privind comisionul de administrare nu indeplineste conditiile cerute de art. 4 din Legea nr. 193/2000 pentru a fi declarata abuziva, aceasta clauza exprimand, in mod clar si neechivoc, o componenta a pretului contractului, cu o determinare concreta, usor de inteles si de verificat de orice client al bancii, asa zisa „deghizare”, prezumata de instanta de apel, valorand schimbarea intelesului real al clauzelor.

S-a mai aratat ca parata este o institutie financiar bancara care activeaza intr-un domeniu reglementat, pe o piata foarte tehnicizata, in care marja de actiune a profesionismului este incadrata in mai multi parametrii. Prin urmare, banca nu poate inventa cate un produs financiar pentru fiecare dintre clientii sai, pentru ca tipurile de credit sunt prestabilite pe piata, insa contractele au fost negociate cu reclamantii, nici macar acestia neinvocand lipsa consimtamantului lor.

Ca atare, in baza art. 969 C. civ. – 1864, conventia partilor capata putere de lege intre ele, astfel incat este nevoie de acordul partilor pentru a putea modifica conditiile convenite la incheierea contractului.

2. Hotararea instantei de apel a fost data cu gresita aplicare si interpretare a legii.

Recurenta-parata a aratat faptul ca initiativa incheierii contractului de imprumut a apartinut reclamantilor, care s-au intalnit de mai multe ori cu reprezentantii banicii, au avut timp de gandire in ce priveste analiza clauzelor si semnarea contractului, iar numai dupa ce a intervenit criza economica, reclamantii au pornit actiunea lor civila, datorita faptului ca executarea obligatiilor asumate a devenit mai impovaratoare.

S-a scos in evidenta faptul ca aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveste nici definirea obiectului contractului, nici justetea pretului sau a remuneratiei, in masura in care aceste clauze sunt exprimate in mod clar si inteligibil.

Prin urmare, de principiu, sunt excluse de la controlul caracterului abuziv descrierea prestatiei si raportul de echivalenta stabilit in mod contractual de parti, recurenta-parata invocand in acest sens art. 3 din Directiva nr. 93/13, precum si jurisprudenta CJUE, respectiv cauzele C-484/08 si C-76/2012.

Din acest punct de vedere, comisionul de administrare se include in obiectul contractului analizat, fiind o componenta a costului (pretul) creditului, clauza respectiva fiind negociata, introdusa in contract cu buna credinta, si necreand  un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, astfel incat, nu putea face obiectul analizei instantei.

S-a mai relevat faptul ca reclamantii  nu au criticat aceasta clauza din punct de vedere al lipsei unei contraprestatii, ci din punctul de vedere al algoritmului de calcul, pentru motivul ca acest comision de administrare s-ar referi la intregul credit si nu la soldul ramas dupa plata fiecarei rate.

Sub acest aspect insa, hotararea instantei de apel este gresita, deoarece, efortul depus de catre banca, (deci contraprestatia ei) este acelasi pe intreaga durata a derularii relatiilor contractuale, nefiind legat de soldul ramas.

 Analizand decizia recurata, prin raportare la criticile formulate, Inalta Curte a constatat urmatoarele:

1. In ce priveste recursul paratei B.C.R. SA.
2. Critica privind gresita interpretare a actului juridic dedus judecatii, cu referire la schimbarea intelesului lamurit si vadit neindoielnic al clauzei inscrisa la art. 8 lit. c din Contractul bancar nr. 2887432 din 17 martie 2008, nu poate fi analizata prin referire la dispozitiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., intrucat aceasta clauza nu este „un act juridic” de sine statator, ea urmand a fi analizata prin incadrare in prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fiind o clauza din „legea partilor” care este contractul de credit, cu referire la art. 969 C. civ. -1864, prin coroborare cu dispozitiile Legii nr. 193/2000 si ale Directivei nr. 93/13.
3. Critica privind gresita interpretare si aplicare a legii, cu referire la clauza prevazuta in art. 8 lit. c din Contractul de imprumut bancar incheiat intre parti, nu poate fi retinuta.

Recurenta-parata si-a creionat motivele de recurs axandu-se pe doua directii:

O prima directie vizeaza faptul ca si contractul de credit, ca orice contract, trebuie sa indeplineasca conditiile de validitate prevazute de lege, subliniind, cu precadere, faptul ca reclamantii si-au dat consimtamantul cu privire la incheierea contractului, pe care au avut destul timp sa-l studieze si ca l-au semnat in deplina cunostinta de cauza, astfel incat toate clauzele inscrise in contract sunt obligatorii, inclusiv cea cu privire la plata comisionului de administrare.

Desi este adevarat ca orice contract bancar, cum este si cel incheiat in cauza de fata, trebuie sa respecte toate conditiile de validitate ale unui contract, totusi, recurenta-parata nu a tinut seama de faptul ca un contract bancar, pe langa conditiile de validitate ale oricarui contract, trebuie sa fie incheiat cu respectarea exigentelor Legii nr. 193/2000, privind clauzele abuzive incheiate intre comercianti si consumatori (astfel cum era denumita aceasta lege la data introducerii actiunii) si ale Directivei nr. 93/13/CEE, caci, asa dupa cum, in mod legal, a retinut si instanta de apel, la incheierea acestui contract, parata a actionat ca un profesionist (comerciant – la data incheierii contractului), iar reclamantii aveau calitatea de consumatori, astfel incat, pe langa cerintele respectarii conditiilor de validitate ale oricarui contract (legea generala), contractul de credit trebuia sa respecte si cerintele actelor normative aratate mai sus (legea speciala), cu referire la protectia consumatorului, in speta de fata reclamantii avand aceasta calitate.

Cea de-a doua directie a motivelor de recurs ale paratei vizeaza gresita aplicare si interpretare a dispozitiilor art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, dar si ale art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE, sustinandu-se ca prevederile art. 8 lit. c din Conventia de credit nu pot face obiectul analizei din partea instantei sub aspectul caracterului lor abuziv, deoarece sunt exprimate intr-un limbaj usor inteligibil (potrivit legii nationale), dar si in mod clar si inteligibil (potrivit directivei europene), cat timp reclamantii au semnat contractul fara obiectiuni in ce priveste aceasta clauza.

Aceasta sustinere a recurentei-parate nu poate fi retinuta.

Exista o practica constanta, atat a instantei supreme din Romania, cat si a CJUE, cu privire la faptul ca o instanta poate analiza o clauza ce se refera la obiectul principal al contractului sau la caracterul adecvat al pretului sau al remuneratiei, cat timp acestea nu au fost redactate in mod clar si inteligibil.

Mai mult, problema a fost transata si in jurisprudenta CJUE, unde, de exemplu, in cauza C-484/08 se arata ca: „dispozitiile art. 4 alin. (2) si art. 8 din Directiva nr. 93/13/CE trebuie interpretate in sensul ca nu se opun unei reglementari …. care autorizeaza un control jurisdictional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al pretului sau a remuneratie, pe de o parte, fata de serviciile sau de bunurile furnizate in schimbul acestora, iar, pe de alta parte, chiar daca aceste clauze sunt redactate in mod clar si inteligibil”.

In acelasi sens, in cauza C-241/98, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a aratat ca recunoaste judecatorului puterea de a declara din oficiu, ca nule, clauzele abuzive ale unui contract, aratand, totodata, ca aceasta putere „se incadreaza pe deplin in contextul general al protectiei speciale pe care directiva tinde sa o recunoasca interesului colectivitatii, care, facand parte din ordinea publica economica, depaseste interesele specifice ale unor parti. Exista, cu alte cuvinte un interes public ca aceste clauze prejudiciabile pentru consumator sa nu-si produca efectele”.

Prin urmare, instantele au dreptul sa examineze caracterul abuziv al clauzelor privind pretul, chiar daca acestea sunt redactate in mod clar si inteligibil, cu atat mai mult avand acest drept atunci cand aceste clauze nu sunt redactate intr-un limbaj clar si inteligibil (s-ar putea afirma ca nu au doar dreptul, ci au chiar obligatia de a face acest lucru).

In acest context, trebuie analizat ce inseamna redactarea clauzelor „intr-un limbaj clar si inteligibil”.

Limbaj clar inseamna, in primul rand, exprimarea corecta din punct de vedere gramatical, sub acest aspect, chiar daca respectivele clauze au fost exprimate clar din punct de vedere gramatical, trebuie tinut seama de faptul ca ele nu au fost negociate, contractul fiind unul de adeziune, iar faptul ca banca a informat pe reclamanti in legatura cu continutul contractului si ca le-a lasat timp de analiza si gandire nu inseamna ca a si negociat aceste clauze cu reclamantii.

In ce priveste limbajul inteligibil, Inalta Curte apreciaza ca acest caracter inseamna mult mai mult, respectiv inseamna posibilitatea pentru consumatori sa prevada consecintele ce decurg din cuprinsul clauzelor contractului, mai ales sub aspectul consecintelor economice care rezulta din acesta, in ceea ce-i priveste.

In acest sens, sunt relevante concluziile la care a ajuns CJUE, in cauza C-26/13 (Arpad Kasler impotriva OTP Jelzalogbank Zrt) expuse in paragrafele 67, 72, 73, 74 si mai ales 75.

Astfel, CJUE a aratat urmatoarele: „Art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE trebuie interpretat in sensul ca, in ceea ce priveste o clauza contractuala…. , cerinta potrivit careia o clauza contractuala trebuie redactata in mod clar si inteligibil, trebuie inteleasa ca impunand nu numai ca respectiva clauza sa fie inteligibila pentru consumator din punct de vedere gramatical, ci si ca contractul sa expuna in mod transparent functionarea concreta a mecanismului… la care se refera clauza respectiva, precum si relatia dintre acest mecanism si cel prevazut prin alte clauze…. , astfel incat consumatorul sa poata sa evalueze, pe baza unor criterii clare si inteligibile, consecintele economice care rezulta din aceasta in ceea cel priveste”.

Desi este adevarat ca reclamantii au criticat clauza privind comisionul de administrare doar din perspectiva faptului ca acest comision s-ar aplica la intregul credit, si nu la soldul ramas dupa plata fiecarei rate, sens in care s-a pronuntat prima instanta, solutia fiind mentinuta de catre instanta de apel, totusi, avand in vedere cele aratate mai sus, relativ la faptul ca o instanta se poate pronunta, chiar din oficiu, cu privire la caracterul abuziv al unei clauze dintr-un contract de imprumut, nu se poate retine aceasta critica, cu privire la faptul ca reclamantii nu ar fi invocat lipsa unei contraprestatii, in legatura cu perceperea comisionului de administrare.

Desi, recurenta-parata a incercat sa justifice in ce ar consta contraprestatia sa legata de perceperea acestui comision, aceasta nu a reusit sa clarifice de ce costurile legate de acordarea imprumutului, precum si beneficiul pe care si l-a propus, nu pot fi acoperite prin perceperea dobanzii, mai ales ca, potrivit legislatiei nationale cat si legislatiei UE, bancile sunt obligate sa introduca conceptul de dobanda anuala efectiva (DAE), tocmai pentru ca banca sa nu mai poata ascunde, sub forma unor diverse comisioane, dobanda reala perceputa, cat si marimea beneficiului pe care si l-a propus.

Avand in vedere cele de mai sus, in baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Inalta Curte a respins recursul ca nefondat.

1. In ce priveste recursul formulat de reclamantii T.A.C., T.I., T.O. si T.M.A.
2. Criticile de la pct. 1 sunt fondate.

Instanta de apel a motivat respingerea criticilor formulate de catre reclamantii in apel, cu privire la clauza inscrisa la pct. 5 teza finala din contract cu raportare la art. 4 pct. 2 din Conditiile generale, pe considerentul ca aceasta clauza a fost cunoscuta si acceptata de catre reclamanti, ei cunoscand faptul ca dobanda este fixa numai in primul an, dupa care aceasta dobanda devenea una variabila, criteriile de variabilitate fiind cele cuprinse in art. 4 pct. 2.

Maniera de solutionare a acestor critici, cu privire la modul de formare a dobanzii variabile, echivaleaza cu o nedeplina lamurire a situatiei de fapt.

Ceea ce nu a lamurit instanta de apel este legat de mecanismul dupa care se formeaza, dupa primul an de contract, dobanda, care, in conditiile art. 5 din contract, urma sa devina una variabila, criteriile dupa care devenea variabila fiind prevazute la art. 4 pct. 2. din Conditiile generale, care prevad ca: „pe parcursul derularii creditului, nivelul dobanzii curente variabile se modifica in functie de evolutia dobanzii variabile de referinta a BCR/dobanzii administrate/indicelui de referinta Libor / Euribor / Bubor”.

Aceasta maniera de reglementare a fost apreciata de instanta de apel drept lamuritoare, nefiind analizata in semnificatia sa concreta.

Din analiza modului de reglementare se observa ca, in concret, nu se poate deduce care este mecanismul in functie de care poate evolua dobanda, in partea ei variabila, care ar fi formula matematica aplicabila, care dintre factorii enumerati se aplica, in ce ordine, in ce proportie si in ce limite.

Partile unui contract de credit nu sunt pe pozitii de egalitate, atat din punct de vedere al fortei economice, cat si din punct de vedere al cunostintelor de specialitate, dar si din punct de vedere al posibilitatii de negociere, contractul de credit fiind unul de adeziune, consumatorii neavand posibilitatea de a negocia clauzele, ci doar de a-l semna sau nu, chiar daca au avut posibilitatea sa-l studieze, informarea nefiind echivalenta cu negocierea.

Asa dupa cum s-a aratat mai sus, in analiza recursului declarat de catre recurenta-parata, potrivit practicii CJUE, clauzele unui contract bancar care se refera la pretul contractului trebuie redactate intr-un mod clar si inteligibil, astfel incat, consumatorul sa poata prevedea consecintele economice ale contractului semnat.

Din felul in care este redactata clauza de la pct. 5 teza finala, raportata la art. 4 pct. 2 din Conditiile generale, nu se poate deduce, in mod clar si inteligibil, care va fi evolutia in timp a partii variabile a dobanzii pe care reclamantii trebuie sa o plateasca bancii, modul de redactare dand posibilitatea bancii sa aprecieze, in mod unilateral, criteriile in functie de care va stabili aceasta componenta a dobanzii, creandu-se, astfel, un vadit dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor, in defavoarea consumatorilor, rezultand, totodata, reaua-credinta a bancii la redactarea acestor clauze, care conduc, asa dupa cum s-a aratat mai sus, la un dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor, in defavoarea reclamantilor.

Avand in vedere cele de mai sus, in baza art. 312 alin. (1), (3) si (5) C. proc. civ., Inalta Curte a admis recursul reclamantilor, a casat decizia recurata si a trimis cauza spre rejudecare aceleiasi instante de apel, care va avea in vedere cele aratate mai sus.

2. Criticile de la pct. 2 din motivele de recurs nu pot fi retinute, in totalitate.

 Este gresita interpretarea facuta de catre recurentii-reclamanti dispozitiilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, in sensul ca instanta putea interveni asupra clauzei, in sensul modificarii ei, in forma solicitata de reclamanti, adica de a interpreta dobanda de referinta variabila ca fiind data de valoarea indicelui de referinta Euribor la 6 luni + marja fixa de 1,40 puncte procentuale, deoarece instanta putea interveni asupra contractului doar in sensul anularii acelei clauze sau parti din clauza care era gasita abuziva, contractul urmand sa continue doar daca partile acceptau acest lucru.

Aceasta concluzie rezulta si din jurisprudenta CJUE, care, in cauza C-618/10, a statuat ca instanta nationala nu poate modifica continutul unei clauze abuzive care figureaza intr-un contract incheiat intre un vanzator sau un furnizor si un consumator.

Atunci cand constata existenta unei astfel de clauze, instanta nationala trebuie sa dispuna ca aceasta nu se aplica.

In ce priveste restituirea sumelor incasate in baza clauzelor constatate ca fiind abuzive, precum si a dobanzilor aferente, instanta de apel va reanaliza aceasta cerere, cu prilejul rejudecarii, tinand seama de cele aratate la pct. 1 din considerentele referitoare la recursul reclamantilor.

3. Criticile ce vizeaza clauza contractuala prevazuta la art. 8 pct. a din Conditiile speciale ale contractului de credit, coroborata cu prevederile art. 4 pct. 11 din Conditiile generale, sunt fondate.

Aceste clauze nu trebuie analizate prin prisma dispozitiilor art. 969 C. civ., ci prin prisma dispozitiilor din actele normative speciale care reglementeaza caracterul abuziv al clauzelor din contractele incheiate intre comercianti (actualii profesionisti) si consumatori.

Din acest punct de vedere, este clar ca respectivul contract, incheiat intre reclamanti si parata, este unul de adeziune, clauzele contractului nefiind negociate de parti, simpla informare a reclamantilor neechivaland cu negocierea contractului.

O clauza cuprinsa intr-un astfel de contract trebuie analizata din punct de vedere al consecintelor pe care le produce, raportat, printre altele, la un eventual dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.

Clauza privind perceperea comisionului pentru rambursarea anticipata a creditului nu a fost analizata de instanta de apel din punct de vedere al legislatiei speciale, ci doar din punct de vedere al dreptului comun, aceasta echivaland cu o nelamurire deplina a situatiei de fapt, situatie ce impune, si din acest punct de vedere, casarea deciziei recurate, in ce priveste apelul reclamantilor, si trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeasi instanta de apel.

Instanta de apel va verifica daca nu cumva exista un dezechilibru major in defavoarea reclamantilor, in ce priveste drepturile si obligatiile partilor, cat timp prin aceasta prevedere contractuala se statueaza ca reclamantii trebuie sa plateasca respectivul comision de rambursare anticipata, cu toate ca ei ar urma sa plateasca intregul credit si costurile legale ale acestuia, in mod anticipat, astfel incat trebuie analizat in ce masura exista o contraprestatie a bancii legata de rambursarea anticipata sau daca nu cumva, printr-o astfel de clauza, banca nu urmareste decat sa descurajeze plata anticipata a creditului, pentru a-si maximiza beneficiile.

4. In ce priveste criticile referitoare la capatul de cerere privind constatarea nulitatii absolute a actului aditional, avand in vedere solutia de casare cu trimitere, instanta de apel va reanaliza si criticile formulate de catre reclamanti, cu privire la acest aspect.