Contract de credit. Actiune in constatarea caracterului abuziv al unor clauze. Incidenta prevederilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 193/2000. Consecinte

 

Caracterul negociat al unui contract de credit nu poate fi apreciat doar prin simpla semnare a contractului, deoarece partile nu se afla pe pozitii de egalitate, nici in ceea ce priveste cunostintele de specialitate, nici in ceea ce priveste puterea de negociere, banca fiind un profesionist care se ocupa cu acordarea de credite, iar consumatorii fiind simple persoane fizice care nu au avut posibilitatea sa negocieze, in cunostinta de cauza, contractul, ci doar   sa-l semneze sau nu.

Astfel, simpla informare a consumatorilor in legatura cu prevederile contractului nu echivaleaza, in nici un fel, cu negocierea contractului, in cazul contractelor de acest tip, jurisprudenta CJUE si a instantei supreme fiind in concordanta cu ideea ca acest tip de contracte, de adeziune, sunt prezumate a fi nenegociate, cat timp, potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 193/2000, clauza a fost prestabilita unilateral de profesionist, fiind de datoria acestuia de a prezenta probe in sensul negocierii clauzei.

Sectia a II-a civila, Decizia nr. 3864 din 4 decembrie 2014

Prin cererea de chemare in judecata formulata de reclaman?ii C.M.V. si C.A.M. impotriva paratelor C.E.I. IFN SA si C.E.B. NV prin mandatar C.E.I. IFN SA, inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti, Sectia a VI-a civila, sub nr. XX099/3/2012/20 mai 2013, s-a solicitat, ca prin hotararea ce se va pronunta, sa se dispuna adaptarea clauzelor contractului de facilitate de credit si de garantie nr. 103252/24 ianuarie 2008 privind imprumutul in suma de 212,313 CHF, pentru achizitie locuinta, urmare intervenirii impreviziunii contractuale, conform propunerii adresata paratei in data de 9 iulie 2012, cu cheltuieli de judecata.

Prin sentinta civila nr. 4094 din data de 20 mai 2013 pronuntata de catre Tribunalul Bucuresti, Sectia a VI-a civila, in dosarul nr. xx099/3/2012 s-a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei C.E.I. IFN SA, ca neintemeiata.

S-a respins cererea de chemare in judecata formulata de reclamantii C.M.V. si C.A.M., in contradictoriu cu paratii C.E.I. IFN SA  si C.E.B. NV, ca neintemeiata.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut ca la data de 24 ianuarie 2008 s-a incheiat intre parata C.E.I. IFN SA, in calitate de imprumutator, pe de o parte, si reclamantii C.M.V. si F. (in prezent, C.) A.M., in calitate de imprumutati, contractul de facilitate de credit si de garantie nr. 103252/24 ianuarie 2008, avand ca obiect suma imprumutata de 212.313 CHF (franci elvetieni), durata de creditare fiind de 360 de luni.

Conform art. 6.1 din conventia partilor, rambursarea ratelor de credit se va face in valuta in care s-a acordat creditul, lunar, in rate ce includ, in conformitate cu graficul de rambursare care este parte integranta din contract, astfel: incepand cu luna a 7-a de la acordarea creditului, dobanda lunara si comisionul lunar de administrare la soldul facilitatii de credit; incepand cu luna a 49-a de la acordarea creditului, dobanda lunara si comisionul de administrare calculate la soldul facilitatii de credit.

Prin cererea din data de 26 august 2011 adresata C.E.B. (Romania) SA – Sucursala Militari, reclamantii au solicitat extinderea perioadei de rambursare a creditului, astfel incat rata lunara sa atinga o valoare medie de 2.000 lei lunar, precizandu-se de catre reclamanti ca aceasta este suma pe care o pot plati la momentul respectiv. Solicitarea s-a bazat pe urmatoarele argumente: cresterea valorii sumei imprumutate si, implicit, a ratelor de credit, urmare a evolutiei cursului francului elvetian; scaderea veniturilor reclamantilor cu peste 50% in ultimii doi ani, pe fondul crizei financiare globale; interventia cheltuielilor generate de nasterea unui copil.

Cu privire la exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei C.E.I. IFN SA, prima instanta a retinut ca la data de 31 martie 2009 s-a incheiat intre parata C.E.I. IFN SA, in calitate de cedent si C.E.B. NV (Olanda), in calitate de cesionar, un contract de cesiune de creanta, inclusiv pentru creanta izvorata din contractul de credit incheiat de cedent cu reclamantii.

In cadrul unui litigiu declansat in scopul sanctionarii nerespectarii dispozitiilor legale edictate pentru incheierea contractului prin care s-a nascut crean?a – actiune in nulitate – dar si in cazul litigiilor prin care se solicita adaptarea contractului, cedentul din cesiunea de creanta, in calitate de parte contractanta, are calitate procesuala pasiva.

Asupra fondului, prima instanta a retinut ca pentru contractul de credit dedus judecatii nu sunt aplicabile dispozitiile art. 1271 din noul Cod civil, acestea fiind incidente exclusiv in cazul conventiilor incheiate dupa intrarea in vigoare a actului normativ, astfel cum dispune expres art. 107 din Legea nr. 71/2011.

Imprumutandu-se pentru o perioada considerabila de timp intr-o moneda straina, diferita de cea in care obtineau veniturile din salariu, imprumutatii si-au asumat implicit si riscul fluctuatiilor monedei, ceea ce echivaleaza cu asumarea riscului schimbarii imprejurarilor existente la data incheierii contractului.

In acest context, modificarea circumstantelor invocate de catre reclamanti – respectiv fluctuatia monetara – a fost integrata in contract, cu consecinte asupra executarii obligatiei contractuale astfel asumate, riscul cresterii cursului de schimb fiind suportat, pe cale de consecinta, de catre debitor, in lipsa de dispozitie contrara.

De altfel, in materia contractului de imprumut, legiuitorul a consacrat principiul nominalismului monetar, fara ca evolutiile economice sa influenteze obligatiile asumate de imprumutat.

Executarea obligatiilor reclamantilor, afectata de variatia cursului de schimb, isi gaseste suportul atat in continutul clauzelor contractuale, cat si in dispozitiile legale din materia contractului de imprumut, teoria impreviziunii negasindu-si, astfel, aplicarea in speta.

Nici reducerea veniturilor reclamantilor – imprejurare nedovedita in cauza – nu conduce la aplicarea teoriei impreviziunii, imposibilitatea de executare a obligatiei asumate fiind suportata in cadrul riscului contractual de catre debitor. De asemenea, nasterea unui copil, cu consecinta cresterii cheltuielilor necesare intretinerii familiei, nu poate fi privita ca un element care sa determine adaptarea clauzelor contractuale, o astfel de imprejurare nefiind exterioara voin?ei reclaman?ilor.

Astfel cum rezulta din corespondenta partilor, purtata in cursul anului 2012, parata C.E.B. NV, prin mandatarul C.E.I. IFN SA, a propus reclamantilor o varianta de reesalonare a platilor ratelor de credit, oferta ce nu a fost acceptata, pentru ca, in opinia imprumutatilor, aceasta nu a corespuns posibilitatilor lor financiare si pentru ca impunea obligatii noi cu privire la garantii.

Clauza prevazuta de art. 2.4 este criticata de catre reclamanti, conform cererii completatoare depuse la dosar, la data de 24 februarie 2013, deoarece prevede ca rambursarea creditului se face in franci elvetieni, iar cursul CHF a crescut in mod considerabil, aceasta crestere fiind imprevizibila pentru debitor, clauza fiind si inechitabila, precum si contrara bunei-credinte.

Art. 2.4 din contractul de credit nu face referire la rambursarea creditului, cum sustin reclamantii, ci la utilizarea acestuia. Ca atare, argumentele reclamantilor expuse in cererea completatoare, care se refera, exclusiv, la obligatia de rambursare a sumei imprumutate, nu pot fi analizate prin raportare la clauza 2.4.

In realitate, clauzele prin care reclamantii s-au obligat la rambursarea creditului in CHF se regasesc in cap. VI al conventiei de credit. Aceste clauze transpun, insa, principiul nominalismului monetar, reglementat de art. 1578 C. civ. din 1864 , fara a fi intrunite cele trei cerinte cumulative impuse de art. 4 din Legea nr. 193/2000.

Astfel, chiar daca in speta contractul este preformulat, cu consecinta prezumtiei caracterului nenegociat, clauzele prin care s-a instituit obligatia imprumutatilor de a rambursa ratele de credit in CHF nu creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, nefiind stipulate, exclusiv, in favoarea institutiei de credit. Astfel, in baza acelorasi clauze, in cazul variatiilor cursului de schimb sub valoarea de la data incheierii contractului, diferenta in minus este suportata de imprumutator, nefiind, astfel, intrunita cerin?a dezechilibrului semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. Pentru acelasi considerent, nu a fost re?inuta ca fiind indeplinita nici cerinta relei-credinte a institutiei financiare, nerezultand ca aceasta le-a impus reclamantilor produsul financiar astfel contractat, respectiv in CHF.

Sustinerile reclamantilor, in sensul ca institutia financiara nu a procedat la o informare corespunzatoare cu privire la riscul valutar, nu au fost primite, din calitatea de profesionist a imprumutatorului in domeniul financiar bancar neputandu-se trage prezumtia cunoasterii ori a posibilitatii de prevedere a evolutiei cursului de schimb al CHF. Fluctuatia cursului de schimb nu constituie prin sine insasi o imprejurare care sa determine a se re?ine caracterul abuziv al clauzelor privind rambursarea sumei imprumutate, nefiind indeplinite, numai pentru acest considerent, conditiile prevazute de art. 4 din Legea nr. 193/2000, astfel cum s-a retinut anterior.

Impotriva acestei sentinte au declarat apel reclamantii C.M.V. si C.A.M., solicitand  admiterea apelului, schimbarea sentintei si admiterea cererii de adaptare a clauzelor contractuale, in sensul platii sumei de 400 CHF, debit si accesorii, pe o durata de 10 ani, in baza intervenirii teoriei impreviziunii, pe fondul unor clauze contractuale abuzive.

Prin decizia civila nr. 39 din 21 ianuarie 2014 a Curtii de Apel Bucuresti, Sectia a VI-a civila, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanti impotriva sentintei civile nr. 4094 din 20 mai 2013 pronun?ata de Tribunalul Bucuresti, Sectia a VI-a civila.

Pentru a se pronunta astfel, instanta de apel a retinut urmatoarele:

Potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000, (1) o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.

    (2) O clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv.

(3) Faptul ca anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociata direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, in cazul in care o evaluare globala a contractului evidentiaza ca acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Daca un comerciant pretinde ca o clauza standard preformulata a fost negociata direct cu consumatorul, este de datoria lui sa prezinte probe in acest sens.

    (4) Lista cuprinsa in anexa care face parte integranta din prezenta lege reda, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive.

    (5) Fara a incalca prevederile prezentei legi, natura abuziva a unei clauze contractuale se evalueaza in functie de:

1. a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul incheierii acestuia;
2. b) toti factorii care au determinat incheierea contractului;
3. c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.

(6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociaza nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerintele de pret si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate intr-un limbaj usor inteligibil.

In mod corect a retinut prima instanta ca executarea obligatiilor reclamantilor, afectata de variatia cursului de schimb, isi gaseste suportul atat in continutul clauzelor contractuale, cat si in dispozitiile legale din materia contractului de imprumut, teoria impreviziunii negasindu-si astfel aplicarea in speta.

Partile sunt libere sa stabileasca clauze prin care sa se tina seama de fluctuatia valorica in timp a bunurilor imprumutate, astfel ca imprumutatorul va primi la scadenta bunuri echivalente in termeni reali celor imprumutate, iar nu doar nominal.

Reducerea veniturilor reclamantilor – imprejurare nedovedita in cauza – nu poate conduce la aplicarea teoriei impreviziunii, imposibilitatea de executare a obligatiei asumate fiind suportata in cadrul riscului contractual de catre debitor. De asemenea, nasterea unui copil nu poate fi privita ca un element care sa determine adaptarea clauzelor contractuale, o astfel de imprejurare nefiind exterioara vointei reclamantilor.

Riscul valutar exprima o probabilitate de a inregistra pierderi din contractele  de credit  din cauza modificarii cursului de schimb al valutei in perioada dintre incheierea contractului si scadenta acestuia.

Cei care sunt supusi riscului valutar sunt clien?ii, atunci cand in momentul incasarii contravalorii marfurilor, valuta de contract se depreciaza fata de momentul incheierii contractului comercial international, dar si banca, in eventualitatea in care valuta de contract se apreciaza in perioada dintre incheierea contractului si scadenta acestuia.

Oricare dintre cele doua fenomene poate avea loc pe o piata libera.

Prin urmare, conditia dezechilibrului semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor si reaua-credinta a bancii nu sunt  indeplinite in speta.

In ce priveste critica referitoare la neaplicarea principiului nominalismului monetar, instanta de apel a retinut ca in materia contractului de imprumut legiuitorul a consacrat principiul nominalismului monetar, astfel cum rezulta din prevederile art. 1578 C. civ.

Legea intelege prin clauza clara si inteligibila acea clauza contractuala pentru a carei intelegere nu sunt necesare cunostinte de specialitate.

Este obligatorie redactarea clara si fara echivoc a clauzelor astfel incat sa nu fie necesare cunostinte de specialitate pentru intelegerea lor.

Din redactarea clauzelor declarate ca fiind abuzive de catre apelanti  rezulta ca  banca parata a explicat, la incheierea contractului, ca rambursarea creditului se face in franci elvetieni, avand in vedere ca reclamantilor li s-a acordat un credit in suma de 212.313CHF.

Pe de alta parte, instanta de apel a retinut ca un contract de adeziune nu este, in mod automat, unul abuziv, ci pentru a fi declarat abuziv trebuie verificate urmatoarele conditii: existenta negocierii si dezechilibrul semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.

Sub aspectul puterii de negociere a clauzelor contractului, instanta de apel a aratat ca  efectele nedorite ale riscului valutar pot fi contracarate de clientii bancii sau, cel putin, atenuate prin aplicarea unor masuri contractuale, precum alegerea valutei de contract.

O alta metoda prin care se pot evita astfel de efecte este reprezentata de reesalonarea platilor ratelor de credit, astfel cum s-a si propus de catre banca, oferta ce a fost refuzata de apelanti, intrucat nu a corespuns intereselor acestora.

In privinta caracterului nenegociat al contractului de credit, instanta de apel a aratat ca astfel de contracte sunt contracte de adeziune, care presupun redactarea unilaterala a contractului, la care se adauga, din partea clientului, adeziunea sau nu la propunerea facuta, fiind de esenta contractului nemodificarea contractului de catre potentialul cocontractant.

Prin urmare, pentru a fi in prezenta unui contract de adeziune trebuie sa lipseasca negocierea.

Clientul poate opta sau nu pentru incheierea acestuia, apelantii neputand sustine  si nici dovedi ca li s-a impus semnarea acestuia in conditii de presiune.

Cu privire la faptul ca prima instanta ar fi omis sa ia in considerare si celelalte clauze aflate in stransa legatura cu clauza de la art. 2.4 din contract, instanta de apel nu a retinut aceasta critica, avand in vedere ca reclamantii nu au indicat care sunt acele clauze pretins a fi abuzive si in legatura cu clauza reclamata, pentru aprecierea obiectului cererii nefiind suficienta sintagma „celelalte clauze aflate in stransa legatura cu aceasta”.

Si oricum, atat timp cat clauza principala cuprinsa in art. 2.4 din contract nu a fost declarata abuziva, cu atat mai putin puteau fi apreciate ca fiind abuzive „celelalte clauze aflate in legatura…”, clauze accesorii in raport cu cea principala.

In ce priveste obligatia de informare de catre banca cu privire la riscurile contractului, in speta, riscul valutar, instanta de apel a retinut ca pentru a proteja consimtamantul consumatorului, clauzele trebuie prezentate intr-o forma clara si comprehensibila.

In speta, nu se poate sustine ca reclamanti nu au putut sa inteleaga ca rambursarea creditului se face in franci elvetieni, avand in vedere ca reclamantilor li s-a acordat un credit in suma de 212.313CHF.

Nu exista caracterul abuziv al unei prevederi contractuale care ar obliga imprumutatii sa ramburseze creditul in moneda in care acesta a fost contractat.

Consumatorul este o persoana mediu avizata si mediu diligenta care nu poate face abstractie de faptul ca fluctuatiile cursului valutar afecteaza participantii unei piete libere.

Pe de alta parte, insasi jurisprudenta CJUE statueaza ca obligatia de informare are niste limite reprezentate de conditiile unei bune functionari a pietei. Cantitatea si continutul informatiilor furnizate de profesionist consumatorului nu trebuie sa depaseasca ceea ce este necesar pentru reglarea optima a mecanismelor pietei (Hotararea CJCE din 4 martie 2004, Cauza Cofinoga Merignac SA/Sylvain Sachithanathan).

Tot din perspectiva obligatiei de informare, dar si a puterii de negociere, instanta de apel a retinut ca consumatorul a avut posibilitatea sa aleaga intre oferte in raport de interesele sale si de posibilitatea de a-si asuma obligatiile contractuale, in raport cu prevederile art. 18 din O.G. nr. 21/1992, potrivit carora „Consumatorii au dreptul de a fi informati, in mod complet, corect si precis, asupra caracteristicilor esentiale ale produselor si serviciilor oferite de catre operatorii economici, astfel incat sa aiba posibilitatea de a face o alegere rationala, in conformitate cu interesele lor, intre produsele si serviciile oferite si sa fie in masura sa le utilizeze, potrivit destinatiei acestora, in deplina securitate.

S-a  retinut ca ultima plata a fost efectuata de catre apelanti in luna februarie 2012, iar in cursul lunii decembrie 2012, in conformitate cu prevederile contractuale si legale in vigoare, a fost declarata exigibilitatea anticipata a creditului nr. 103252/24 ianuarie 2008, inaintand Biroului Executorului Judecatoresc C.B. cererea de executare nr. 42392/13 decembrie 2012, in vederea efectuarii demersurilor necesare in vederea recuperarii intregii creante.

In ce priveste pretentia apelantilor cu privire la adaptarea contractului, pe fondul constatarii unor clauze abuzive, instanta de apel a constatat ca reclamantii solicita instantei sa se substituie vointei partilor in raporturile juridice dintre acestea, ceea ce nu e permis, raporturile contractuale se nasc prin acordul de vointa al partilor, care reprezinta legea partilor, potrivit art. 969 C. civ.

Partile au libertatea de a negocia o eventuala modificare a clauzelor contractuale si, in ipoteza in care vointa reclamantei coincide cu cea a paratei, contractul poate fi modificat.

Impotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantii C.M.V. si C.A.M., aducandu-i urmatoarele critici:

1. Instanta a interpretat gresit actul juridic dedus judecatii, schimband natura ori intelesul vadit lamurit si neindoielnic al acesteia.

Astfel, reclamantii-recurenti au aratat ca prin cererea de chemare in judecata au solicitat si constatarea caracterului abuziv al clauzei de la art. 2 pct. 4 din contractul de facilitare de credit si de garantie nr. 103252/24 ianuarie 2008, precum si a clauzelor aflate in stransa legatura cu acesta, privind operatiunile de tragere si rambursare a creditului acordat in CHF, care determina o suportare a riscului valutar, exclusiv, de catre debitor.

Din probele administrate in cauza rezulta ca parata-intimata si-a asigurat o pozitie dominanta si abuziva, atat la momentul incheierii contractului, dar si pe parcursul incheierii acestora.

S-a mai sustinut ca in ce priveste clauzele privind suportarea riscului valutar, acestea sunt lipsite de claritate si necesita cunostinte de specialitate pentru a le intelege, incadrandu-se, astfel, in cerin?ele art. 1 din Legea nr. 193/2000.

Aceste clauze au mai fost criticate atat sub aspectul caracterului imprevizibil pentru debitor, la momentul semnarii contractului, dar si sub aspectul caracterului inechitabil si contrar principiului bunei-credinte ca riscul valutar sa fie suportat doar de catre debitor.

Creditoarea si-a asumat o pozitie favorabila, deoarece a continuat sa incaseze, integral, dobanzile si comisioanele, iar riscul fluctuatiilor de curs valutar, care este considerabil in cazul CHF, a fost suportat doar de catre recurentii-reclamanti.

S-a mai sustinut ca o astfel de variatie de curs valutar nu era, in mod rezonabil, previzibila la momentul contractului si nici nu a avut posibilitatea negocierii vreunei clauze contractuale, contractul fiind unul de adeziune.

Desi banca nu i-a informat cu privire la riscul fluctuatiilor de curs valutar, pretinde de la reclamanti plata unor sume disproportional de mari comparativ cu suma acordata in 2008, asigurandu-si un profit nejustificat, fondat pe un dezechilibru contractual.

Recurentii au mai sustinut ca, in mod gresit, a retinut instanta de apel ca ei sunt persoane mediu avansate si mediu diligente care nu puteau face abstractie de faptul ca fluctuatiile cursului valutar afecteaza participantii unei piete libere in cazul contractului de imprumut bancar.

S-a apreciat ca sunt indeplinite condi?iile cerute de art. 4 din Legea nr. 193/2000, art. 78 din Legea nr. 296/2004 si art. 2 pct. 16 din O.G. nr. 21/1992, in sensul ca acea clauza invocata de catre reclamanti este una abuziva, deoarece nu a fost negociata direct cu ei si a creat un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, in defavoarea lor, contrar cerintelor bunei-credinte.

S-a mai aratat ca, in mod gresit, instanta de apel s-a referit in considerentele deciziei recurate, in mod exclusiv, la principiul „pacta sunt servanda”, prevazut de art. 969 C. civ., in conditiile in care apararea reclamantilor s-a fondat pe o exceptie de la acest principiu, impreviziunea contractuala.

2. Hotararea pronuntata de instanta de apel a fost data cu aplicarea gresita a legii, atunci cand a apreciat ca este inaplicabila teoria impreviziunii si cand a concluzionat ca instanta nu se poate substitui vointei partilor, desi tocmai aceasta este vointa institutiei.
3. Hotararea instantei de apel cuprinde motive contradictorii sau straine de natura pricinii.

In motivarea suportarii riscului valutar de catre reclamanti instanta de apel a facut referire la momentul incheierii contractului comercial international, desi din actele depuse la dosar rezulta ca reclamantii au incheiat acest contract de credit pentru achizitionarea unei locuinte, si nu pentru a desfasura acte de comert international.

Analizand decizia recurata, prin raportare la criticile formulate, Inalta Curte a constatat ca recursul este fondat, pentru urmatoarele considerente:

1. In primul rand, criticile formulate la pct. 1 din motivele de recurs nu pot fi incadrate in prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurentii-reclamanti nearatand in ce consta interpretarea gresita a actului juridic dedus judecatii, care e acesta si in ce sens s-a schimbat natura ori intelesul lamurit si vadit neindoielnic al acestuia, insa, criticile de la acest punct, ca de altfel si cele de la pct. 2 pot fi analizate in baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin raportare la dispozitiile Legii nr. 193/2000 si ale Directivei nr. 93/13/CEE.
2. In ce priveste fondul cauzei, s-au constatat urmatoarele:
3. a) Instanta de apel a tratat, cu precadere, problema dedusa judecatii, din perspectiva prevederilor de drept comun, or, in cauza de fata avem de a face cu o cerere de constatare a caracterului abuziv al unor clauze dintr-un contract de credit, contract care, desi trebuie sa respecte conditiile de validitate ale oricarui contract, din punct de vedere al caracterului abuziv al unor clauze cuprinse in el, trebuie analizat, cu precadere din perspectiva Legii nr. 193/2000, a Directivei nr. 93/13/CEE, a jurispruden?ei CJUE si a jurisprudentei Inaltei Curti de Casatie si Justitie in aceasta materie.
4. b) Din aceasta perspectiva, caracterul negociat al contractelor nu poate fi apreciat doar prin simpla semnare a contractului, deoarece partile nu se afla pe pozitii de egalitate, nici in ce priveste cunostintele de specialitate, nici in ce priveste puterea de negociere, parata fiind un profesionist care se ocupa cu acordarea de credite, iar reclamantii fiind simple persoane fizice care nu au avut posibilitatea sa negocieze, in cunostinta de cauza, contractul, ci doar sa-l semneze sau nu.

Simpla informare a reclamantilor in legatura cu prevederile contractului nu echivaleaza, in nici un fel, cu negocierea contractului, in cazul contractelor de acest tip, jurisprudenta  CJUE si a Instantei Supreme, fiind in concordanta cu ideea ca acest tip de contracte, de adeziune, sunt prezumate a fi nenegociate, cat timp, potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 193/2000, clauza a fost prestabilita unilateral de comercianti, fiind de datoria comerciantului (in prezent profesionistului) de a prezenta probe in sensul negocierii clauzei, ceea ce in speta de fata nu s-a petrecut.

Instanta de apel a retinut, in mod gresit, jurisprudenta CJUE privind limitele obligatiei de informare, aceasta facand referire la o clauza ce privea un litigiu intre doi comercianti, or, in speta de fata este aplicabila legislatia si jurisprudenta privind protectia consumatorilor.

1. c) In ce prive?te posibilitatea ca instan?ele sa analizeze caracterul abuziv al clauzelor ce tin de caracterul adecvat al pretului.

Exista o practica constanta, atat a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, cat si a CJUE, cu privire la faptul ca o instanta poate analiza o clauza ce se refera la obiectul principal al contractului sau la caracterul adecvat al pretului sau al renumeratiei, cat timp acestea nu au fost redactate in mod clar si inteligibil.

Aceasta problema a fost transata in jurisprudenta CJUE, jurisprudenta ce este obligatorie pentru instantele din Romania.

Astfel, in cauza C-484/08 se arata ca: „dispozi?iile art. 4 alin. 2 si art. 8 din Directiva nr. 93/13/CEE trebuie interpretate in sensul ca nu se opun unei reglementari… care autorizeaza un control jurisdictional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al pretului sau a remuneratiei, pe de o parte, fata de serviciile sau de bunurile furnizate in schimbul acestora, iar pe de alta parte, chiar daca aceste clauze sunt redactate in mod clar si inteligibil”.

 Mai mult, in cauza C-241/98, CJUE a aratat ca recunoaste judecatorului puterea de a declara, din oficiu, ca nule, clauzele abuzive ale unui contract, aratand, totodata, ca aceasta putere „se incadreaza pe deplin in contextul general al protectiei speciale pe care directiva tinde sa o recunoasca interesului colectivitatii, care, facand parte din ordinea publica economica, depaseste interesele specifice ale unor parti. Exista, cu alte cuvinte, un interes public ca aceste clauze prejudiciabile pentru consumator sa nu-si produca efectele”.

Ca atare, instantele au dreptul sa examineze caracterul abuziv al clauzelor privind pretul chiar daca acestea sunt redactate in mod clar si inteligibil, cu atat mai mult avand acest drept atunci cand aceste clauze nu sunt redactate intr-un limbaj clar si inteligibil, astfel incat se poate afirma ca instantele nu au doar dreptul, ci au, chiar, aceasta obligatie.

1. d) Instanta de apel a concluzionat, in mod gresit, ca este clara si inteligibila acea clauza contractuala pentru a carei intelegere nu sunt necesare cunostinte de specialitate, in domeniul protectiei consumatorilor lucrurile stand altfel.

In acest context, trebuie analizat ce inseamna sintagma „redactarea clauzelor intr-un limbaj clar si inteligibil”, dar aceasta analiza trebuie facuta nu din perspectiva dreptului comun, ci din perspectiva legislatiei speciale, privind protectia consumatorului.

Limbaj clar inseamna, in primul rand, exprimarea corecta din punct de vedere gramatical, insa, sub acest aspect, chiar daca respectivele clauze au fost exprimate clar din punct de vedere gramatical, trebuie tinut seama de faptul ca ele nu au fost negociate, asa dupa cum s-a aratat mai sus, contractul fiind unul de adeziune, iar faptul ca banca a informat pe reclamanti in legatura cu continutul contractului si ca le-a lasat timp de analiza si gandire nu inseamna ca a si negociat aceste clauze cu reclamantii.

 In ce priveste limbajul inteligibil, Inalta Curte apreciaza ca acest caracter inseamna mai mult, respectiv, inseamna posibilitatea pentru consumatori sa prevada consecintele ce decurg din cuprinsul clauzelor contractului, mai ales sub aspectul consecintelor economice care rezulta din acesta, in ceea ce-i priveste.

 In acest sens, sunt relevante concluziile la care a ajuns CJUE in cauza C-26/13 (Arpad Kasler impotriva OTP Jelzalogbank Zrt), expuse in paragrafele 67, 72, 73, 74 si mai ales 75.

CJUE a aratat urmatoarele: „Art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE, trebuie interpretat in sensul ca, in ceea ce priveste o clauza contractuala…, cerinta potrivit careia o clauza contractuala trebuie redactata in mod clar si inteligibil trebuie inteleasa ca impunand nu numai ca respectiva clauza sa fie inteligibila pentru consumator din punct de vedere gramatical, ci si ca contractul sa expuna in mod transparent functionarea concreta a mecanismului… la care se refera clauza respectiva, precum si relatia dintre acest mecanism si cel prevazut prin alte clauze…., astfel incat consumatorul sa poata sa evalueze pe baza unor criterii clare si inteligibile consecintele economice care rezulta in ceea ce-l priveste”.

Or, instanta de apel nu a procedat in acest fel, nefacand o analiza asupra caracterului clar si inteligibil al clauzei de la art. 2.4 in ce priveste consecintele economice ale acesteia, din punctul de vedere al producerii unui dezechilibru, vadit si semnificativ, intre drepturile si obligatiile partilor, in detrimentul consumatorilor, situatie ce pune in discutie buna-credinta a bancii la incheierea acestui contract, in ce priveste clauza respectiva.

Aceasta inseamna ca instanta de apel nu a lamurit, pe deplin, situatia de fapt, astfel ca se impune admiterea recursului, casarea deciziei recurate si trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeasi instanta de apel, aceasta urmand sa tina seama, in stabilirea situatiei de fapt, de cele aratate mai sus.

 Totodata, instanta de apel va analiza si celelalte clauze aratate de catre reclamanti ca abuzive, inclusiv clauza referitoare la declararea scadentei anticipate a creditului, dar in lumina legislatiei si jurisprudentei speciale privind protectia consumatorilor.

Avand in vedere cele de mai sus, in baza art. 312 alin. (1), (3) si (5) C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. si la dispozitiile Legii nr. 193/2000 si ale Directivei 93/13/CEE, Inalta Curte a admis recursul, a casat decizia recurata si a trimis cauza spre rejudecarea apelului la aceeasi instanta de apel.