Contract de asigurare facultativa de bunuri. Pretentii. Societate aflata in insolventa. Necitarea administratorului/ lichidatorului judiciar. Consecinte

vezi si https://avocatalinpaidiu.ro/category/insolventa/

Intrucat dupa intrarea in procedura insolventei societatile comerciale nu mai pot sta in judecata decat prin administratorul/ lichidatorul judiciar, conform Legii nr. 85/2006, act normativ special, derogatoriu de la dreptul comun, citarea in cauza a acestuia nu este doar o chestiune de reprezentare, ci de indeplinire a procedurii de citare cu partea aflata intr-o atare procedura speciala.

In lipsa citarii  in cauza a administratorului/lichidatorului judiciar este incalcata exigenta fundamentala a contradictorialitatii procesului civil, exigenta ce impune instantei, cu titlu imperativ, interdictia de a dispune vreo masura inainte ca aceasta sa fie pusa in discutia partilor legal citate si, prin urmare, si dreptul la aparare si la un proces efectiv.

Sectia a II-a civila, Decizia nr. 3416 din 5 noiembrie 2014

Prin sentinta nr. 23/COM/2012, Tribunalul Alba a respins actiunea SC V. SRL prin care s-a solicitat obligarea paratei SC O. SA la plata sumei de 223.309 lei, reprezentand contravaloarea autoutilitarei, proprietatea paratei, si a dobanzilor legale aferente, incepand cu data de 2 februarie 2011, data la care a fost incheiat procesul – verbal de conciliere directa, si pana la data platii efective.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta de fond a retinut ca intre partile in litigiu a fost incheiat un contract de asigurare facultativa de bunuri, sub forma politei de asigurare nr. 0885253 pentru autoutilitara, proprietatea reclamantei, reclamanta solicitand prin prezenta actiune contravaloarea acesteia, intrucat sustine ca a fost furata. Tribunalul a retinut ca intemeiat refuzul de despagubire al paratei SC O. SA, fata de dispozitiile art. 8.2 lit.g din Conditiile generale ale politei de asigurare, care prevad expres ca asiguratorul nu acorda despagubiri pentru ipoteza in care asiguratul a instrainat autovehiculul sau a cedat prin contract scris dreptul de folosinta a acestuia, fara acordul asiguratorului.

Prima instanta a mai retinut ca reclamanta a inchiriat autovehiculul asigurat, insa nu a dovedit ca acest act a intervenit anterior incheierii politei de asigurare, pentru a exclude de la aplicare art. 8.2 lit.g din Conditiile generale, chiar daca data mentionata pe contractul de inchiriere este 15 februarie 2010, asadar anterioara datei de 3 martie 2010, data politei de asigurare, aceasta nefiind data certa pentru a putea fi opusa asiguratorului. In plus, din probele administrate, reiese ca numarul kilometrilor parcursi la data incheierii contractului de inchiriere este superior numarului de kilometri ce rezulta din raportul de inspectie de risc intocmit la data incheierii politei, astfel ca este cert ca actul de inchiriere este ulterior politei de asigurare.

Impotriva aceste sentinte a declarat apel, reclamanta, criticand solutia primei instante pentru nelegalitate si netemeinicie.

Prin decizia nr. 131 din 28 martie 2014, Curtea de Apel Alba Iulia, Sectia a II-a civila a respins apelul reclamantei si a obligat apelanta-reclamanta la plata cheltuielilor de judecata catre intimata-parata.

Pentru a hotari astfel, instanta de apel a retinut ca, fata de considerentele instantei de fond si de criticile din calea de atac, nu poate fi examinat cazul de neacordare a despagubirilor prevazut de art. 8.2 lit.d din Conditiile generale, referitor la instituirea unei anchete sau proceduri penale in legatura cu paguba pana la finalizarea acesteia, despre care intimata face vorbire in intampinare.

Instanta de apel a retinut ca este indubitabil faptul ca apelanta-intimata a incheiat un contract de inchiriere, care, chiar in ipoteza in care a fost incheiat anterior politei de asigurare, astfel cum se sustine, de catre aceasta, trebuia adus la cunostinta asiguratorului, pentru a se evita aplicarea dispozitiilor art. 8.2 lit.d din Conditiile generale. Totodata, curtea de apel a apreciat ca in mod corect tribunalul a retinut ca numarul kilometrilor parcursi la data contractului de inchiriere este superior numarului de kilometri retinuti in raportul de inspectie intocmit la data incheierii politei de asigurare, neputand fi opusa intimatei sustinerea apelantei conform careia s-ar fi comis o eroare materiala la data intocmirii contractului de inchiriere, intrucat intimata-parata nu a fost prezenta la acest moment.

Totodata, instanta de apel a respins sustinerea apelantei in sensul ca nu ar fi putut sa se apere fata de invocarea in speta a art. 8.2 lit.g din Conditiile generale, intrucat o atare invocare s-a facut chiar odata cu concluziile scrise, de catre intimata, relevand ca apararea intimatei intemeiata pe aceasta clauza contractuala reiese din notele de sedinta depuse la data de 7 februarie 2012. In plus, acest motiv a fost sustinut de catre apelanta-reclamanta chiar in concluziile scrise.

Impotriva acestei decizii a declarat recurs apelanta-reclamanta criticand decizia atacata pentru motivele de nelegalitate prevazute de art. 304 pct. 5, 7, 8 si 9 C. proc. civ.

In dezvoltarea acestor critici de nelegalitate, recurenta-reclamanta a aratat ca, prin incheierea din 17 ianuarie 2014, curtea de apel a incalcat dreptul la aparare al apelantei-reclamante si principiul contradictorialitatii, atata timp cat procedura de citare cu apelanta-reclamanta s-a realizat la sediul cabinetului avocatului F., avocat ce renuntase la mandat. Or, a aratat recurenta, in speta nu erau aplicabile dispozitiile art. 93 C. proc. civ., atata timp cat alegerea de domiciliu nu a fost efectuata de catre parte, ci de catre avocatul insusi, si fara indicarea persoanei insarcinata cu primirea corespondensei. Mai mult, impotriva apelantei – reclamante fusese deschisa procedura insolventei, iar curtea de apel a admis exceptia decaderii apelantei-reclamante din proba cu martori, intrucat aceasta cerere nu a fost formulata la prima instanta de fond si in cererea de apel nu au fost indicati martorii propusi, exceptie invocata de intimata, desi aceeasi instanta a retinut ca trebuie citat administratorul judiciar cu mentiunea de insusire a caii de atac formulata si de confirmare a mandatului avocatului I.F. De altfel, la primul termen de judecata la care a beneficiat de reprezentare calificata – 21 martie 2014, recurenta a solicitat instantei de apel revenirea asupra cererii de probatorii formulata de apelanta, cerere respinsa de instanta fara nicio motivare in fapt si in drept.

Recurenta-reclamanta a invederat ca vatamarea produsa partii reclamante prin decaderea din dreptul de a administra probe, este evidenta, atata timp cat in fata primei instante de fond nu a existat o dezbatere contradictorie asupra modului de excludere prevazut de art.8.2 lit.g din Conditiile generale, solutia tribunalului fiind una surprinzatoare.

Ca atare, in speta devine incident art. 304 pct. 5 C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a invederat recurenta-reclamanta.

Motivarea data de instanta de apel in incheierea din 17 ianuarie 2014 cu privire la admiterea exceptiei decaderii din probe a apelantei-reclamante este straina de natura pricinii, retinandu-se ca probele nu au fost solicitate in cererea de chemare in judecata, nici in cererea de apel. Or, conform art. 292 C. proc. civ., apelul are efect devolutiv, permitand administrarea de probe noi. In plus, in cererea de probe, apelanta-reclamanta i-a indicat expres pe cei doi martori solicitati. Mai mult, la prima zi de infatisare in apel – 27 aprilie 2012, apelanta-reclamanta si-a sustinut cererea de probatorii si a indicat expres unul dintre martorii propusi, aspect retinut in chiar continutul acestei incheieri, insa instanta de apel nu a mai analizat aceasta cerere, intrucat a admis cererea de suspendare a judecasii apelului, formulata de intimata-parata.

Recurenta-reclamanta a invederat ca, prin decizia atacata, instanta de apel a refuzat sa analizeze incalcarea principiului contradictorialitatii de catre prima instanta de fond, astfel incat devine incident motivul de nelegalitate prevazut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Sub acest aspect, recurenta-reclamanta a invederat ca motivul de excludere intemeiat pe art. 8.2 lit. g din Conditiile generale, nu a fost invocat de catre intimata nici in intampinare, nici anterior ultimului termen de judecata, ci prin Concluziile scrise, motiv pentru care prima instanta a incalcat principiul contradictorialitatii, care fiind un motiv de ordine publica putea fi invocat oricand in fata instantei de apel, contrar celor retinute de catre aceasta in motivarea deciziei atacate.

Pe fondul cauzei, a aratat recurenta-reclamanta, problema de drept supusa atentiei instantei de apel, era daca in speta era sau nu aplicabil cazul de excludere prevazut art. 8.2 lit. g din polita de asigurare, iar imprejurarea de fapt ce se solicita a fi stabilita de catre instanta de apel pe baza probelor, era daca actul de inchiriere era sau nu era anterior politei de asigurare.

Recurenta-reclamanta a invederat ca solutia instantei de apel nu este motivata in drept, singurul text de lege citat fiind art. 274 C. proc. civ., iar motivarea este contradictorie si straina de natura pricinii, atata timp cat, desi retine ca art. 8.2 lit. g se aplica doar daca actul de inchiriere este ulterior politei de asigurare, instanta de apel reproseaza reclamantei ca trebuia sa aiba un comportament mai precaut pentru a evita aplicarea cazului de excludere. In plus, instanta de apel face ampla trimitere la necesitatea existentei formei scrise a contractului de inchiriere, desi forma scrisa a contractului din 15 februarie 2010 nu a facut obiectul controversei, singurul aspect controversat fiind data la care a fost incheiat acest contract. De altfel, spre deosebire de prima instanta de fond care a retinut ca actul de inchiriere este ulterior politei de asigurare, din considerentele deciziei instantei de apel nu se poate retine daca aceasta instanta a retinut ca inchirierea este ulterioara sau anterioara contractului de asigurare.

Instanta de apel, a aratat recurenta-reclamanta, a interpretat gresit dispozitiile art. 8.2 lit. g din Conditiile generale ale politei de asigurare, retinand, contrar continutului acestei clauze, ca reclamanta era obligata sa incunosiinteze societatea de asigurare despre existenta contractului de inchiriere, chiar daca acesta era anterior, pentru a se pune la adapost de invocarea clauzei de excludere, or, s-a invederat, in chestionarul de asigurare completat anterior incheierii politei, o astfel de intrebare nu se regaseste, astfel incat nu era considerata de asigurator ca fiind o imprejurare esentiala la incheierea asigurarii.

Or, a aratat recurenta-reclamanta, retinerea de catre instanta de apel a obligatiei reclamantei de a instiinta societatea de asigurare despre existenta contractului de inchiriere incheiat anterior, este supusa criticii prevazute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., intrucat o atare obligatie nu se regaseste nici in contractul partilor, nici in vreun text de lege.

Intimata-parata a depus intampinare solicitand respingerea recursului ca nefondat si invocand exceptia nulitatii recursului, conform art. 302¹ lit. d), intrucat recursul nu a fost insusit de catre lichidatorul judiciar al recurentei.

Fata de exceptia intemeiata pe dispozitiile art. 302¹ lit. d) C. proc. civ., Inalta Curte a retinut ca, intrucat la dosarul cauzei a fost depusa dovada de insusire a recursului de catre lichidatorul judiciar al recurentei, respectiv, L.P. SPRL, o atare exceptie a ramas fara obiect, calea de atac fiind semnata de catre reprezentantul legal al societatii aflata in procedura insolventei.

Examinand actele si lucrarile dosarului, prin prisma motivelor de nelegalitate formulate, vazand si dispozitiile art. 304 pct. 5, 7, 8 si 9 C. proc. civ., Inalta Curte a retinut ca recursul declarat este fondat, pentru urmatoarele considerente:

Inalta Curte a retinut, cu titlu preliminar, ca recurenta-reclamanta a inteles sa critice prin motivele de nelegalitate invocate decizia instantei de apel si incheierea din data de 17 ianuarie 2014, prin care, sustine recurenta, i-a fost respinsa administrarea de probe in apel, prin admiterea exceptiei decaderii din probe invocata de catre intimata, desi recurenta-reclamanta nu fusese legal citata pentru acel termen.

Conform art. 299 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 282 C. proc. civ., incheierile premergatoare sau preparatorii pot fi atacate numai odata cu fondul cauzei, nefiind susceptibile de a fi atacate cu recurs pe cale separata. Pe cale de consecinta logica, recursul declarat impotriva unei hotarari judecatoresti se socoteste a fi facut impotriva tuturor incheierilor preparatorii date de instanta care a pronuntat hotararea atacata cu calea de reformare, nefiind necesara indicarea expresa a acestora in continutul cererii de recurs, atata timp cat, prin astfel de incheieri nu se intrerupe cursul judecatii sau nu se produce o dezinvestire a instantei care le-a pronuntat si atata timp cat, eventualele neregularitati ale instantei de fond savarsite prin atare incheieri pot fi supuse atentiei instantei de control judiciar, chiar la momentul final al dezinvestirii instantei de fond, prin pronuntarea unei sentinte sau decizii.

Fata de aceste considerente, Inalta Curte a respins apararile intimatei-parate privind inadmisibilitatea recursului impotriva incheierii din 17 ianuarie 2014, intrucat recurenta-reclamanta nu ar fi declarat recurs  impotriva acestei incheieri atata timp cat incheierea vizata este o incheiere preparatorie, de incuviintare a probelor, care, conform art. 299 alin. (1) C. proc. civ. poate fi atacata cu recurs doar odata cu decizia instantei de apel.

Tot cu titlu preliminar, Inalta Curte a retinut ca motivele de nelegalitate dezvoltate de catre recurenta-reclamanta permit incadrarea in textele art. 304 pct. 5, 7, 8 si 9 C. proc. civ. indicate, astfel incat nu poate fi retinuta nici sustinerea intimatei-parate privind neindicarea motivelor de nelegalitate in sustinerea recursului.

Unul dintre principiile fundamentale ale procesului civil, principiu ce se bucura si de o consacrare constitutionala in art. 27 din Constitutia Romaniei, este principiul dreptului la aparare. Sub aspect procedural, garantarea respectarii acestui principiu se regaseste in art. 85 C. proc. civ. care prevede ca judecatorul nu poate hotari asupra unei cereri decat dupa citarea si infatisarea partilor si, respectiv, art. 112, 115, 132, 138 si 292 C. proc. civ. care reglementeaza dreptul partii de a propune probe in fata instantei de judecata.

Strans legat de principiul dreptului la aparare este principiul contradictorialitatii aplicabil in procesul civil, care presupune ca fiecare parte in proces are dreptul sa-si sustina si sa-si dovedeasca pretentiile si apararile sale, precum si dreptul de a discuta si de a combate sustinerile si probele celeilalte parti. In realizarea acestui principiu, instanta de judecata este obligata sa incuviinteze sau sa respinga probele solicitate de parti numai in sedinta publica, dupa ce partile, legal citate, se pronunta asupra admisibilitatii acestora.

Pornind de la aceste considerente, Inalta Curte a retinut ca prin incheierea din 6 decembrie 2013, instanta de apel a acordat termen intrucat a retinut, in urma propriilor verificari facute la Registrul Comertului, ca apelanta-reclamanta este in procedura insolventei, omitand sa puna in vedere administratorului judiciar sa insuseasca calea de atac a apelului si sa confirme mandatul avocatului ales in cauza de fostul reprezentant legal al societatii, conform dispozitiilor cuprinse in Legea nr. 85/2006, republicata. La termenul urmator din 17 ianuarie 2014, instanta de apel, desi constata ca apelanta-reclamanta nu este legal reprezentata, fiind necesara citarea in cauza a administratorului judiciar, admite exceptia decaderii din proba solicitata de reclamanta in chiar cuprinsul cererii de apel.

Intrucat dupa intrarea in procedura insolventei, societasile comerciale nu mai pot sta in judecata decat prin administratorul/lichidatorul judiciar, conform Legii nr. 85/2006, republicata, act normativ special, derogatoriu de la dreptul comun, citarea in cauza a administratorului/lichidatorului judiciar nu este doar o chestiune de reprezentare, ci de indeplinire a procedurii de citare cu partea aflata intr-o atare procedura speciala. In lipsa citarii  in cauza a administratorului/lichidatorului judiciar, instanta de judecata este obligata sa acorde termen in vederea efectuarii procedurii de citare, cu societatea aflata in procedura insolventei conform art. 85 C. proc. civ., pentru a-i da posibilitatea apelantei-reclamante sa-si sustina cererea de probatorii formulata in cuprinsul apelului declarat si, respectiv, sa cunoasca si sa combata exceptia de decadere din probe, invocata de intimata-parata. Neprocedand astfel, instanta de apel a incalcat exigenta fundamentala a contradictorialitatii procesului civil, exigenta ce impune instantei, asadar, cu titlu imperativ, interdictia de a dispune vreo masura inainte ca aceasta sa fie pusa in discutia partilor legal citate. Totodata, instanta de apel i-a incalcat recurentei-reclamante dreptul la aparare si la un proces efectiv, nedandu-i posibilitatea sa-si sustina in fata instantei cererea de probatorii formulata, cu atat mai mult cu cat, in apel, cale de atac devolutiva, s-a invocat solutionarea surprinzatoare a cauzei de catre prima instanta de fond  prin retinerea cauzei de excludere prevazuta de art. 8.2 lit. g din Conditiile speciale, desi, intreaga aparare a intimatei-parate in derularea procedurii in fata primei instante, dar si anterior, la momentul respingerii dosarului de dauna, s-a bazat pe invocarea cauzei de excludere prevazuta de art. 8.2 lit. d din Conditiile generale ale politei de asigurare.

Prin urmare, Inalta Curte a retinut ca intemeiat motivul de recurs relativ la nelegala citare a recurentei la momentul incuviintarii probelor in apel, conform art. 304 pct. 5 C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fapt ce a afectat grav dreptul la aparare al acesteia, producandu-i o vatamare ce nu mai poate fi inlaturata decat prin anularea hotararii atacate.

Inalta Curte a retinut ca administrarea de probe noi in apel era cu atat mai necesara, cu cat prima instanta de fond a schimbat motivul de excludere de la despagubire a reclamantei, inlocuind clauza art. 8.2 lit. d cu clauza art. 8.2 lit. g din Conditiile generale ale politei de asigurare, pornind de la sustinerile facute in in limitae litis de catre parata prin „notele de sedinta, retinand, in solutia de respingere a actiunii, imprejurari de fapt – respectiv, absenta unei date certe pe contractul de inchiriere care sa probeze faptul ca acesta este anterior politei de asigurare, pentru a fi inlaturata cauza de excludere din art. 8.2 lit. g – imprejurari pe care recurenta-reclamanta nu a avut posibilitatea efectiva sa le probeze nici in fata instantei de fond, nici in fata instantei de apel, in conditiile art. 292 C. proc. civ., ca urmare a nerespectarii dispozitiilor procedurale privind legala citare a acesteia.

De altfel, la termenul din 21 martie 2014, recurenta-reclamanta, legal citata si reprezentata in fata instantei de apel, a solicitat curtii de apel revenirea asupra cererii de probatorii in apel, cerere respinsa prin incheierea de sedinta de la acea data, fara nicio motivare, desi legal si procedural este permisa revenirea motivata a instantei asupra masurilor dispuse prin incheierile preparatorii.

Fata de retinerea acestor motive de nelegalitate, conform art. 304 pct. 5, 7 si 9 C. proc. civ., care atrag casarea deciziei atacate si trimiterea cauzei pentru rejudecare aceleiasi instante de apel, Inalta Curte a retinut ca nu mai pot fi analizate, in aceasta faza procesuala, celelalte motive de recurs, care privesc fondul cauzei, acestea urmand a fi avute in vedere de catre instanta de apel, in rejudecare, conform art. 315 C. proc. civ.

Pentru considerentele mai sus invocate, in baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 5, 7 si 9 C. proc. civ., Inalta Curte a admis recursul declarat de recurenta-reclamanta si a casat decizia atacata, dispunand trimiterea cauzei pentru rejudecare.