Contencios. Executare. Interpretarea prevederilor art. 24 alin. (4). Calculul penalitatilor. Decizia nr. 12/2018
R O M A N I A
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
Completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept
Decizia nr. 12/2018 Dosar nr. 3341/1/2017
Pronuntata in sedinta publica din data de 22 februarie 2018
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 418 din 16/05/2018
Ionel Barba – presedintele Sectiei de contencio administrativ si fiscal – presedintele completului Eugenia Marin – judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal Claudia Marcela Canacheu – judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal Denisa Angelica Stanisor – judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal Daniel Gheorghe Severin – judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal Adriana Florina Secreteanu – judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal Veronica Nastasie – judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal Maria Hrudei – judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal Emilia Claudia Visoiu – judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce formeaza obiectul sesizarii este constituit conform dispozitiilor art. XIX alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele masuri pentru degrevarea instantelor judecatoresti, precum si pentru pregatirea punerii in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, cu modificarile ulterioare, si ale art. 274 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare (Regulamentul).
Sedinta este prezidata de domnul judecator Ionel Barba, presedintele Sectiei de contencios administrativ si fiscal a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
La sedinta de judecata participa domnul Aurel Segarceanu, magistrat-asistent la Sectiile Unite, desemnat in conformitate cu dispozitiile art. 276 din Regulament.
Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia in examinare sesizarea formulata de Curtea de Apel Iasi – Sectia de contencios administrativ si fiscal in Dosarul nr 2711/99/2016, in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile pentru dezlegarea urmatoarei chestiuni de drept:
„Interpretarea prevederilor art. 24 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, in ceea ce priveste: termenul in care creditorul poate solicita fixarea sumei definitive care i se va datora de debitor cu titlu de penalitati; natura acestui termen si sanctiunea nerespectarii lui; perioada care se are in vedere pentru stabilirea acestei sume, atunci cand nu este suma fixa, ci procentuala si pe zi de intarziere; daca, in cadrul acestei proceduri, instanta poate stabili valoarea obiectului la care se aplica penalitatile de intarziere, in ipoteza in care instanta prevazuta de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 nu a stabilit acest lucru”.
Magistratul-asistent prezinta referatul cu privire la obiectul sesizarii, aratand ca instantele de judecata, in majoritatea covarsitoare, au comunicat ca nu au identificat jurisprudenta referitoare la chestiunea de drept supusa dezlegarii, numai cateva instante transmitand hotarari si/sau puncte de vedere in legatura cu aceasta; se arata, de asemenea, ca a fost depus la dosar raportul intocmit de judecatorul-raportor, actul fiind comunicat, potrivit dispozitiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedura civila, partilor, ale caror puncte de vedere sunt atasate la dosar.
In urma deliberarilor, Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ramane in pronuntare asupra sesizarii.
INALTA CURTE,
deliberand asupra chestiunii de drept ce face obiectul sesizarii, constata urmatoarele:
I. Titularul si obiectul sesizarii
1. Curtea de Apel Iasi – Sectia de contencios administrativ si fiscal, prin Incheierea din 15 noiembrie 2017, pronuntata in Dosarul nr 2711/99/2016, a dispus sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in temeiul art. 519 din Codul de procedura civila, in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile, prin care sa se dea o rezolvare de principiu cu privire la urmatoarea chestiune de drept:
„Interpretarea prevederilor art. 24 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare (Legea nr. 554/2004), in ceea ce priveste: termenul in care creditorul poate solicita fixarea sumei definitive care i se va datora de debitor cu titlu de penalitati; natura acestui termen si sanctiunea nerespectarii lui; perioada care se are in vedere pentru stabilirea acestei sume, atunci cand nu este suma fixa, ci procentuala si pe zi de intarziere; daca, in cadrul acestei proceduri, instanta poate stabili valoarea obiectului la care se aplica penalitatile de intarziere, in ipoteza in care instanta prevazuta de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 nu a stabilit acest lucru”.
II. Expunerea succinta a procesului. Obiectul investirii instantei care a solicitat pronuntarea unei hotarari prealabile. Stadiul procesual in care se afla pricina
A. Date preliminare
2. Prin Sentinta nr 2605 din 20.11.2012, pronuntata in Dosarul nr 1560/118/2012, Tribunalul Iasi a admis cererea formulata de reclamanta societate comerciala si a obligat paratul Municipiul Constanta la ajustarea tarifelor pentru activitatea specifica serviciului de salubrizare, in conformitate cu parametrul de ajustare convenit prin Contractul nr. 70.717 din 9.05.2008 incheiat intre parti, respectiv indicele lunar al preturilor de consum pentru servicii comunicat de Institutul National de Statistica, raportat la anul 2008, incepand cu 1.10.2011. Impotriva acestei sentinte nu a fost declarata cale de atac.
3. La data de 17.10.2014, Municipiul Constanta a formulat cerere de lamurire a dispozitivului sentintei, solicitand instantei sa precizeze daca obligatiei sale de a proceda la ajustarea tarifului ii corespunde obligatia corelativa a reclamantei de a depune documentatia legala, pentru perioada 01.10.2011 – prezent, conform Ordinului presedintelui Autoritatii Nationale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilitati Publice nr. 109/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activitatile specifice serviciului de salubrizare a localitatilor (Ordinul nr. 109/2007). Cererea de lamurire a fost respinsa prin Incheierea nr. 408 din 31.03.2015 a Tribunalului Iasi, ramasa irevocabila prin Decizia nr. 909 din 14.09.2015 a Curtii de Apel Iasi.
4. Ulterior, in Dosarul nr. 842/99/2015 al Tribunalului Iasi, reclamanta a solicitat, la data de 07.11.2014, aplicarea de penalitati de 1% pe zi de intarziere, pana la executarea Sentintei nr 2605 din 20.11.2012 a aceleiasi instante. In aceeasi cauza, la data de 03.09.2015, reclamanta si-a completat actiunea, solicitand si obligarea primarului municipiului Constanta la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de intarziere, pana la executarea Sentintei nr 2605 din 20.11.2012 a Tribunalului Iasi.
5. Prin Sentinta nr 1094 din 15.09.2015, Tribunalul Iasi a admis cererea si a obligat paratii la plata catre reclamanta a unor penalitati de 1% pe zi de intarziere, calculate de la data ramanerii irevocabile a Sentintei civile nr 2605 din 20.11.2012 a Tribunalului Iasi si pana la punerea in executare efectiva a sentintei; a fost obligat primarul municipiului Constanta la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de intarziere, incepand cu data pronuntarii in cauza si pana la executarea Sentintei nr 2605 din 20.11.2012 a Tribunalului Iasi.
6. Impotriva Sentintei nr 1094 din 15.09.2015 a Tribunalului Iasi au formulat recurs paratii numai cu privire la dispozitia privind aplicarea amenzii, recurs care a fost admis, prin Decizia nr. 141 din 02.02.2016 a Curtii de Apel Iasi, fiind anulata, in parte, sentinta atacata, luandu-se act de renuntarea reclamantei la capatul de cerere privind aplicarea amenzii. Sentinta nr 1094 din 15.09.2015 a Tribunalului Iasi a fost comunicata reclamantei la data de 15.10.2015.
B. Cererea de chemare in judecata
7. La data de 5.05.2016, reclamanta a inregistrat pe rolul Tribunalului Iasi o cerere, intemeiata pe dispozitiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, prin care a solicitat obligarea debitorului Municipiul Constanta la plata sumei de 519.652.595,68 lei, penalitati de intarziere calculate la debitul de 45.986.955,37 lei, pentru perioada 1.02.2013-7.03.2016.
C. Hotararea instantei de fond
8. Prin Sentinta nr. 587 din 25.04.2017, Tribunalul Iasi a admis, in parte, actiunea si a fixat suma definitiva datorata de parat reclamantei, cu titlu de penalitati de intarziere pentru neindeplinirea obligatiei prevazute in titlul executoriu – Sentinta nr 2605 din 20.11.2012 a Tribunalului Iasi, pentru perioada 1.02.2013-7.03.2016, la suma de 413.187.664,48 lei.
9. Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a facut verificarea conditiilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedura civila. La fixarea sumei s-a avut in vedere suma stabilita prin expertiza contabila, prin raportare la suma de 63.537.050,30 lei, reprezentand valoarea ajustarii tarifelor (nu a facturilor) pentru activitatea specifica serviciilor de salubrizare, conform parametrului de ajustare stabilit prin Contractul nr. 70.717 din 9.05.2008, respectiv indicele lunar al preturilor de consum pentru servicii, comunicat de I.N.S., raportat la iunie 2008.
D. Calea de atac formulata
10. Impotriva acestei sentinte au declarat apel atat reclamanta, cat si paratul Municipiul Constanta.
11. Reclamanta a formulat apel, fiind nemultumita de modul de acordare a cheltuielilor de judecata.
12. Paratul si-a manifestat nemultumirea fata de imprejurarea ca instanta a primit concluziile expertizei contabile, sustinand ca, in absenta documentatiei prevazute de dispozitiile art. 8 alin. (2) din Ordinul nr. 109/2007, la care face trimitere art. 22 din Contractul nr. 70.717/2008, nu se poate determina suma reprezentand ajustarea tarifelor. A sustinut apelanta- parata ca, potrivit art. 13 alin. (2) din Ordinul nr. 109/2007, nivelul tarifului rezultat nu poate depasi nivelul actual, ajustat cu indicele de crestere a parametrului de ajustare. Lipsa din documentatie a fiselor de fundamentare a tarifului pe elemente de cheltuieli, din care rezulta costurile reale efectuate de reclamanta, atrage imposibilitatea autoritatii de a verifica respectarea prevederilor art. 13 alin. (2) din Ordinul nr. 109/2007, in sensul ca nu poate verifica daca nivelul tarifului rezultat din ajustare depaseste nivelul tarifului din contract, ajustat cu indicele lunar al preturilor de consum pentru servicii.
13. In apel, instanta, din oficiu, a invocat exceptia tardivitatii cererii de chemare in judecata.
III. Dispozitiile legale supuse interpretarii
14. Legea nr. 554/2004:
„Art. 24. – Obligatia executarii
(1) Daca in urma admiterii actiunii autoritatea publica este obligata sa incheie, sa inlocuiasca sau sa modifice actul administrativ, sa elibereze un alt inscris sau sa efectueze anumite operatiuni administrative, executarea hotararii definitive se face de bunavoie in termenul prevazut in cuprinsul acesteia, iar in lipsa unui astfel de termen, in termen de cel mult 30 de zile de la data ramanerii definitive a hotararii.
(2) In cazul in care debitorul nu executa de bunavoie obligatia sa, aceasta se duce la indeplinire prin executare silita, parcurgandu-se procedura prevazuta de prezenta lege.
(3) * La cererea creditorului, in termenul de prescriptie a dreptului de a obtine executarea silita, care curge de la expirarea termenelor prevazute la alin. (1) si care nu au fost respectate, instanta de executare, prin incheiere definitiva data cu citarea partilor, aplica conducatorului autoritatii publice sau, dupa caz, persoanei obligate o amenda de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de intarziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului ii acorda penalitati, in conditiile art. 905 din Codul de procedura civila.
* Nota: Prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 898 din 17 decembrie 20151, Curtea Constitutionala a constatat ca solutia legislativa potrivit careia incheierea prevazuta de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este „definitiva” este neconstitutionala.
1 Publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 148 din 26 februarie 2016.
(4) Daca in termen de 3 luni de la data comunicarii incheierii de aplicare a amenzii si de acordare a penalitatilor debitorul nu executa obligatia prevazuta in titlul executoriu, instanta de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitiva ce se va datora statului si suma ce i se va datora lui cu titlu de penalitati, prin hotarare data cu citarea partilor. Totodata, prin aceeasi hotarare, instanta va stabili, in conditiile art. 891 din Codul de procedura civila, despagubirile pe care debitorul le datoreaza creditorului pentru neexecutarea in natura a obligatiei.
(5) In lipsa cererii creditorului, dupa implinirea termenului prevazut la alin. (4), compartimentul executari civile al instantei de executare va solicita autoritatii publice relatii referitoare la executarea obligatiei cuprinse in titlul executoriu si, in cazul in care obligatia nu a fost integral executata, instanta de executare va fixa suma definitiva ce se va datora statului prin hotarare data cu citarea partilor.”
IV. Punctul de vedere al partilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
A) Recurenta a apreciat ca, din interpretarea art. 24 alin. (3) – (5) din Legea nr. 554/2004, pe de o parte, si art. 906 si 892 din Codul de procedura civila, pe de alta parte, rezulta ca procedura de obligare a debitorului la plata de penalitati se declanseaza la cererea creditorului, care poate actiona in termenul de prescriptie a executarii silite, de 3 ani, prevazut de art. 705 din Codul de procedura civila.
15. Stabilirea sumei definitive se poate face la cererea creditorului, dupa implinirea termenului de 3 luni de la data comunicarii incheierii de acordare a penalitatilor, daca debitorul persista in neexecutare. Stabilirea unei sume definitive nu se poate face, in lipsa unei cereri a creditorului sau inaintea implinirii termenului de 3 luni, chiar daca debitorul ar solicita aceasta. Relevant pentru stabilirea naturii juridice a termenului de 3 luni este art. 24 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, care confera instantei de executare o serie de atributii care se exercita din oficiu, in sensul ca, dupa implinirea termenului prevazut la alin. (4), daca executarea nu s-a realizat, instanta de executare va fixa suma definitiva ce se va datora statului, prin hotarare data cu citarea partilor.
16. Ratiunea legiuitorului a fost aceea de a constrange debitorul sa execute obligatia de a face, in termenul de prescriptie a executarii silite. Prin urmare, termenul de 3 luni marcheaza inceputul curgerii termenului de prescriptie pentru cuantificarea penalitatilor, si nicidecum nu este reglementat de legiuitor ca un termen de decadere.
17. In actuala reglementare, prescriptia nu mai este de ordine publica, ci privata, iar debitorul nu a inteles sa invoce prescriptia dreptului la actiune, instanta nefiind indreptatita sa o ridice din oficiu.
18. In ceea ce priveste perioada pentru care se fixeaza suma reprezentand penalitati, art. 906 alin. (2) din Codul de procedura civila prevede ca acestea se platesc pana la executarea obligatiei prevazute in titlul executoriu. Raportat la natura juridica a penalitatilor, ca mijloc de constrangere a debitorului, momentul care marcheaza inceputul curgerii penalitatilor este de 30 de zile de la data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti si se intinde pana la executarea obligatiei prevazute in titlul executoriu.
19. In procedura prevazuta de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, instanta este obligata sa stabileasca valoarea obiectului obligatiei care constituie baza de calcul al penalitatilor.
20. Reclamanta apreciaza ca, desi textul art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 este similar cu cel al art. 906 alin. (4) din Codul de procedura civila, asupra caruia Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a pronuntat prin Decizia nr. 16 din 6 martie 20172, instanta de judecata nu este in masura sa extinda aplicarea acestei din urma decizii la cauza in speta, intrucat procedura executionala este una distincta, reglementata de norme speciale, care au prioritate fata de regula de drept comun, generala.
2 Publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 258 din 13 aprilie 2017.
B) Paratul considera ca exceptia tardivitatii, invocata din oficiu de instanta de apel, este intemeiata, in cauza fiind aplicabile considerentele Deciziei nr. 16 din 6 martie 2017, prin care Inalta Curte de Casatie si Justitie a interpretat dispozitiile art. 906 alin. (4) din Codul de procedura civila, statuand cu privire la regimul penalitatilor de intarziere care pot fi acordate in temeiul acestui articol si stabilind ca acest text permite creditorului formularea unei cereri de fixare a sumei datorate de debitor cu titlu de penalitati, in termen de 3 luni de la data pronuntarii incheierii de aplicare a penalitatii.
21. Totodata, instanta suprema a stabilit ca dispozitiile legale supuse interpretarii [art. 906 alin. (4) din Codul de procedura civila] limiteaza in mod expres perioada de calcul al penalitatilor, in vederea stabilirii unei sume definitive printr-o incheiere ce poate fi executata silit, ca este admisibila formularea unei singure cereri prin care creditorul sa ceara instantei fixarea sumei definitive si ca nu este posibila obtinerea unor incheieri definitive, periodice, care sa stabileasca suma finala datorata de debitor cu titlu de penalitati; o ipoteza contrara ar conduce la indepartarea de la scopul reglementarii si ar diminua efectul de mijloc de constrangere, dand nastere unui mecanism periculos, apt sa conduca la abuzuri din partea creditorului.
22. In opinia paratului, sanctiunea se poate aplica doar pentru 3 luni, pentru a fi valorificat art 1534 alin. (2) din Codul civil, potrivit caruia debitorul nu datoreaza despagubiri pentru prejudiciile pe care creditorul le-ar fi putut evita cu minima diligenta. In cazul in speta, titlul executoriu este din anul 2012, iar sanctiunea penalitatilor a fost dispusa in anul 2015. Creditoarea, prin atitudinea sa pasiva, a urmarit cresterea artificiala a valorii penalitatilor de intarziere, in dauna intereselor municipiului Constanta care, oricum, nu putea executa obligatia de a face in lipsa documentatiei de ajustare.
23. Paratul apreciaza ca primele trei aspecte ale chestiunii de drept ce formeaza obiectul sesizarii nu sunt noi, intrucat au fost dezlegate prin Decizia nr. 16 din 6 martie 2017 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, sesizarea fiind, deci, inadmisibila cu privire la aceste aspecte.
24. Concluzioneaza paratul ca numai ultimul aspect al chestiunii de drept supuse dezlegarii indeplineste conditiile de admisibilitate si cu privire la acesta se impune interpretarea dispozitiilor legale in discutie.
V. Punctul de vedere al completului de judecata care a formulat sesizarea
A. Cu privire la admisibilitatea sesizarii
25. Instanta de trimitere a apreciat ca sunt indeplinite cerintele prevazute de art. 519 din Codul de procedura civila, aratand ca de lamurirea chestiunii de drept invocate depinde solutionarea pe fond a cauzei.
26. Referitor la conditia noutatii, apreciind ca este indeplinita, instanta de trimitere a aratat ca problema de drept ce face obiectul sesizarii nu isi gaseste dezlegarea prin Decizia nr. 16 din 6 martie 2017, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
27. Astfel, se arata in cuprinsul sesizarii, prin Decizia nr. 16 din 6 martie 2017, Inalta Curte de Casatie si Justitie a statuat asupra interpretarii art. 906 din Codul de procedura civila, al carui continut este similar cu cel al art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, supus interpretarii in cauza de fata, insa din perspectiva naturii juridice a penalitatilor reglementate de acest text de lege, stabilind ca nu au caracter reparator si nu au nicio legatura cu prejudiciul suferit de creditor, care se repara pe calea daunelor interese, care se pot cumula cu penalitatile.
28. Totodata, sustine instanta de trimitere, desi la paragraful 67 din cuprinsul Deciziei nr. 16 din 6 martie 2017, pronuntata de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, se face vorbire de cererea creditorului, formulata dupa scurgerea unui termen de trei luni de la data comunicarii incheierii prin care s-a dispus aplicarea penalitatilor, iar la paragraful 68 este mentionat un termen de 3 luni pentru cererea de stabilire a sumei fixe datorate de debitor cu titlu de penalitati, instanta suprema nu da o interpretare naturii acestui termen si sanctiunii aplicabile.
29. Or, arata instanta de trimitere, tocmai acesta este obiectul sesizarii formulate, in contextul in care practica instantelor de judecata, in prezent, este de a considera ca un creditor nu poate formula cererea de fixare a sumei decat dupa expirarea termenului de 3 luni, acordat debitorului pentru executarea de bunavoie. Sustine instanta de trimitere ca se pune problema modificarii acestei jurisprudente, in sensul considerarii termenului de 3 luni, prevazut de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, ca fiind un termen de decadere.
30. Cu privire la perioada pentru care se pot acorda aceste penalitati, textul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 face trimitere la art. 905 (actualul art. 906) din Codul de procedura civila, care la alin. (2) prevede ca aceste penalitati se acorda „pana la executarea obligatiei prevazute in titlul executoriu”. In sensul interpretarii art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 prin prisma art. 24 alin. (3) din aceeasi lege, respectiv art. 906 alin. (2) din Codul de procedura civila, a fost si interpretarea instantei de fond in cauza de fata.
31. Astfel, la paragraful 77 din Decizia nr. 16 din 6 martie 2017, Inalta Curte de Casatie si Justitie a retinut ca „dispozitiile alin. (4) al aceluiasi articol (art. 906 – n.r.) limiteaza in mod expres perioada de calcul al acestora (penalitatilor – n.r.) in vederea stabilirii unei sume definitive printr-o incheiere care sa poata fi executata silit”, configurand, in acest fel, posibilitatea interpretarii acestui text de lege in sensul ca acordarea penalitatilor se face doar pentru cele 3 luni, de la data obligarii la penalitati, potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, si pana la expirarea celor 3 luni, in care debitorul avea obligatia de a executa.
B. Cu privire la chestiunea de drept ce formeaza obiectul sesizarii
32. Aratand ca problematica interpretarii art. 24 din Legea nr. 554/2004 a fost discutata la Intalnirea presedintilor sectiilor de contencios administrativ si fiscal de la Inalta Curte de Casatie si Justitie si curtile de apel, din 30-31 mai 2016 (Oradea), pct. 3 filele 5-9 din minuta intocmita cu aceasta ocazie, instanta de trimitere prezinta concluziile la care s-a ajuns dupa dezbaterile purtate de participantii la aceasta intalnire, in sensul ca:
– incheierea prevazuta de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 are caracter de sine statator, iar dispozitiile alin. (4) ale aceluiasi articol reglementeaza o etapa distincta, de definitivare a procedurii;
– amenda si penalitatile stabilite cu titlu definitiv trebuie sa acopere intreaga perioada cuprinsa intre momentul expirarii termenului prevazut pentru executarea de bunavoie si pana la data pronuntarii hotararii;
– in aceasta etapa nu mai poate fi repus in discutie cuantumul penalitatilor stabilit prin incheierea prevazuta de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, care a dobandit putere de lucru judecat;
– in masura in care suma stabilita definitiv cu titlu de penalitati nu acopera prejudiciul suferit de creditor, prin neexecutarea obligatiei, instanta poate face aplicarea art. 24 alin. (4) teza finala si poate obliga debitorul la plata de despagubiri in conditiile art. 892 din Codul de procedura civila.
33. In continuare, sub titlul „punctul de vedere al completului de judecata asupra chestiunii de drept sesizate”, instanta de trimitere prezinta mai multe opinii cu privire la aspectele ce constituie problema de drept invocata.
i. Astfel, cu privire la primul aspect, referitor la termenul in care creditorul poate solicita fixarea sumei cu titlu de penalitati in procedura prevazuta de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, la natura juridica a acestui termen si la sanctiunea aplicabila, sunt exprimate urmatoarele opinii:
a) termenul este de 3 luni, fiind prevazut de art. 24 alin. (4) teza initiala din Legea nr. 554/2004 ca termen de decadere, care atrage sanctiunea respingerii actiunii ca tardiva, daca nu este respectat. Este adevarat ca, asa cum este formulat textul articolului, apare ca, pentru a obtine fixarea sumei definitive, creditorul ar trebui sa astepte, intai, expirarea termenului de 3 luni, pentru a vedea daca debitorul executa de bunavoie obligatia sa, insa textul trebuie interpretat in ansamblul reglementarii art. 24 si al procedurii de executare silita.
34. Potrivit acestei prime opinii, creditorul are a respecta termenul de prescriptie doar pentru a obtine obligarea debitorului la plata de penalitati, dupa obtinerea incheierii date in temeiul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, creditorul avand obligatia de a formula cererea de obtinere a sumei definitive, in termenul de 3 luni, ca etapa de executare; dupa expirarea celor 3 luni, instanta de executare este obligata sa faca aplicarea alin. (5) al aceluiasi articol, respectiv sa verifice existenta cererii creditorului si, in lipsa acesteia, sa fixeze din oficiu, in procedura reglementata, suma reprezentand amenda.
35. Formularea art. 25 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, care face trimitere la existenta cererii creditorului la momentul expirarii termenului de 3 luni, sustine aceasta ipoteza. Totodata, in sustinerea acestei interpretari sunt si considerentele Deciziei nr. 16 din 6 martie 2017 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum si cele ale Deciziei nr. 7 din 15 aprilie 20133, pronuntata de Completul competent sa judece recursul in interesul legii al aceleiasi instante.
3 Publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 263 din 10 mai 2013.
36. De asemenea, scopul acestor penalitati, care nu sunt sume destinate acoperirii prejudiciului creditorului, ci au caracter sanctionator, este acela de a determina debitorul sa execute cat mai repede obligatia sa. A permite creditorului sa formuleze cererea de fixare a sumei in termenul de prescriptie calculat de la data obligarii la plata de penalitati ar insemna a-i acorda posibilitatea de a prelungi, in vederea obtinerii unei sume cat mai mari, perioada de executare a titlului executoriu initial (obligatie de a face sau de a da), ceea ce ar fi contrar vointei legiuitorului. De asemenea, daca s-ar admite formularea unei astfel de cereri intr-un termen de prescriptie, s-ar naste discutii cu privire la data de la care incepe sa curga acest termen: de la momentul hotararii de obligare a debitorului la emiterea unui act administrativ/operatiuni administrative sau de la momentul hotararii de obligare la penalitati.
b) termenul este, in lipsa unei alte stipulari, termenul general de prescriptie, care se calculeaza de la momentul cand debitorul a fost obligat la plata penalitatilor.
37. Termenul de 3 luni, prevazut de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 este, potrivit acestei opinii, un termen prohibitiv, care impiedica formularea cererii de fixare a sumei inainte de implinirea lui, in acest sens, facandu-se trimitere si la doctrina, respectiv G. Boroi, Noul Cod de procedura civila. Comentariu pe articole, editia a doua, pag. 719. De asemenea este mentionata Decizia Curtii Constitutionale nr. 5 din 17 ianuarie 20174, care, la paragraful 19, arata ca „(…) Stabilirea unei sume definitive nu se poate face in lipsa unei cereri a creditorului sau inaintea termenului de 3 luni, chiar daca debitorul ar solicita aceasta”.
4 Publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 329 din 8 mai 2017.
c) intr-o a treia opinie, pe care instanta de trimitere o atribuie literaturii de specialitate (G. Boroi, Drept procesual civil, editia a patra, pag 1350), invocandu-se argumentul ca aceste penalitati de intarziere reprezinta mijloace specifice de constrangere pentru obtinerea executarii in natura a obligatiei de a face sau de a nu face, care presupune faptul personal al debitorului, se apreciaza ca cererea ar trebui formulata inauntrul termenului de perimare a executarii silite, termen de 6 luni, care incepe sa curga la expirarea termenului de 3 luni prevazut de art. 906 alin. (4) din Codul de procedura civila.
ii. In ceea ce priveste cel de-al doilea aspect al chestiunii de drept, respectiv perioada care se are in vedere pentru stabilirea sumei reprezentand penalitatile, atunci cand nu este suma fixa, ci procentuala si pe zi de intarziere, sunt exprimate urmatoarele opinii:
a) instanta investita in temeiul art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 va stabili suma in functie de criteriile oferite de incheierea prevazuta de art. 24 alin. (3) din aceeasi lege, care la randul sau face trimitere la art. 906 din Codul de procedura civila. Or, potrivit acestui din urma text, se cunoaste exact valoarea la care se aplica penalitatile, anume valoarea obiectului cererii, precum si perioada pana la care se acorda aceste penalitati, pana la executarea obligatiei prevazute in titlul executoriu. A admite acordarea lor doar pentru 3 luni de la data obligarii debitorului la plata de penalitati ar insemna sa se ignore hotararea pronuntata in temeiul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004. Termenul de inceput pentru calculul acestor sume se stabileste de instanta investita potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, de regula fiind data ramanerii definitive a hotararii de obligare la penalitati;
b) intr-o alta opinie, penalitatile se pot stabili doar pentru perioada de 3 luni de la data obligarii debitorului la plata de penalitati, prin hotararea prevazuta de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004. Aceasta, deoarece penalitatile nu reprezinta acoperirea prejudiciului adus creditorului, ci un mijloc de constrangere pentru debitor. La momentul sesizarii in temeiul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, instanta va obliga debitorul la plata acestor penalitati, creanta avand insa caracter provizoriu, nefiind lichida si exigibila, prin urmare neexecutabila. Legiuitorul a permis creditorului ca, in termen de trei luni de la data comunicarii incheierii de aplicare a penalitatilor, in care debitorul nu isi executa obligatia, sa se adreseze din nou instantei de executare cu o cerere prin care sa solicite fixarea sumei finale pe care debitorul trebuie sa o plateasca cu titlu de penalitati. Fiind evident ca debitorul nu va mai executa, instanta va cuantifica valoarea sanctiunii, constand in penalitati, aceasta urmand, la cererea creditorului, sa poata fi cumulata cu despagubirile care se vor acorda pentru acoperirea prejudiciului. A se acorda aceste penalitati pana la executarea obligatiei prevazute in titlul executoriu inseamna a acorda creditorului o dubla despagubire.
iii. Cu privire la cel de-al treilea aspect – daca in cadrul acestei proceduri, instanta ar putea stabili valoarea obiectului la care se aplica penalitatile de intarziere, in ipoteza in care instanta prevazuta deart. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 nu a stabilit acest lucru, sunt prezentate urmatoarele opinii:
a) fiind instanta de executare, instanta investita cu fixarea sumei definitive poate stabili si valoarea obiectului la care se aplica penalitatile, chiar daca aceasta nu rezulta din hotararea prin care debitorul este obligat la emiterea unui/unei act administrativ/operatiuni administrative, respectiv hotararea de obligare a debitorului la plata de penalitati;
b) instanta investita cu fixarea sumei definitive nu face decat sa cuantifice suma stabilita prin hotararea de obligare a debitorului la penalitati; daca aceasta hotarare nu cuprinde si suma la care se aplica penalitatile (baza de calcul), iar valoarea obiectului cererii nu este evidentiata din procedurile anterioare de obligare a debitorului, instanta de executare nu poate complini vointa instantei care a emis titlul executoriu, creditorul avand la indemana procedura de lamurire a dispozitivului sau contestatia la executare, proceduri distincte si mai largi decat procedura sumara reglementata de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.
VI. Jurisprudenta instantelor nationale in materie
38. Inalta Curte de Casatie si Justitie a pronuntat urmatoarele decizii, care pot prezenta relevanta in cauza:
– Decizia nr. XX din 12 decembrie 20055 (Sectiile Unite), prin care a fost admis recursul in interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, stabilindu-se ca: „Cererea privind obligarea la daune cominatorii este admisibila si in conditiile reglementarii obligarii debitorului la plata amenzii civile conform art. 5803 din Codul de procedura civila. Hotararea prin care s-au acordat daune cominatorii este susceptibila de executare silita, la cererea creditorului, in limita daunelor-interese dovedite.”;
5 Publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 225 din 13 martie 2006.
– Decizia nr. 7 din 15 aprilie 2013 (Completul competent sa judece recursul in interesul legii), potrivit careia: „In interpretarea si aplicarea art. 460 alin. 1 din Codul de procedura civila stabileste ca termenul de 3 luni de la data cand tertul poprit trebuia sa consemneze sau sa plateasca suma urmaribila, in care creditorul, debitorul sau organul de executare poate sesiza instanta de executare in vederea validarii popririi, este un termen imperativ (peremptoriu), legal, fix si absolut, a carui nerespectare atrage sanctiunea decaderii.”;
– Decizia nr. 16 din 6 martie 2017 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept), prin care a fost admisa sesizarea formulata de Tribunalul Cluj si s-a stabilit ca „In interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedura civila nu este admisibila formularea mai multor cereri de fixare a sumei definitive datorate de debitor cu titlu de penalitati”.
39. La solicitarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie, instantele de judecata, in majoritatea covarsitoare, au comunicat ca nu au identificat jurisprudenta referitoare la chestiunea de drept supusa dezlegarii; numai cateva instante au transmis hotarari si/sau puncte de vedere, din analiza carora se desprind urmatoarele orientari:
A. Termenul in care creditorul poate solicita fixarea sumei definitive datorate de catre debitor este:
a) termenul de 6 luni de la expirarea termenului de 3 luni de la comunicarea incheierii de aplicare a amenzii si de acordare a penalitatilor, fiind un termen de prescriptie;
40. A opinat in acest sens Tribunalul Sibiu – Sectia de contencios administrativ si fiscal si Sectia a II-a civila si de contencios administrativ, argumentand ca, intrucat in cuprinsul cap. III din Legea nr. 554/2004 nu este prevazut un astfel de termen, devin aplicabile dispozitiile art. 11 alin. (1) din acelasi act normativ.
b) termenul de 3 luni de la data comunicarii incheierii de aplicare a amenzii si de acordare a penalitatilor, prevazut de art. 24 alin. (4) teza initiala din Legea nr. 554/2004, fiind un termen de decadere.
41. Au opinat in acest sens Tribunalul Bacau – Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal (o opinie); Tribunalul Neamt – Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal; Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal si Tribunalul Bucuresti.
42. S-a aratat ca actiunea introdusa inainte de implinirea acestui termen este prematur formulata.
c) termenul de prescriptie a dreptului de a cere executarea silita de drept comun, de 3 ani, care curge: de la implinirea termenului de trei luni de la comunicarea incheierii de aplicare a amenzii/penalitatii (o opinie)/de la momentul cand debitorul a fost obligat la plata penalitatilor (o opinie) sau de la data stabilita in hotarare pentru executarea acesteia sau, in lipsa unei astfel de dispozitii, in 30 de zile de la data ramanerii definitive a hotararii (o opinie).
43. Au opinat in acest sens Tribunalul Bacau – Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal (o opinie); Tribunalul Ialomita; Tribunalul Ilfov; Tribunalul Bihor – Sectia a III-a contencios administrativ si fiscal; Tribunalul Harghita – Sectia civila; Curtea de Apel Targu Mures – Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal; Curtea de Apel Craiova – Sectia de contencios administrativ si fiscal; Tribunalul Iasi – Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal; Curtea de Apel Oradea – Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal (Decizia nr. 617 din 30 martie 2016); Curtea de Apel Constanta – Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal (deciziile nr. 16/CA din 15 iunie 2016 si nr. 816/CA din 31 octombrie 2016).
B. Perioada care se are in vedere pentru stabilirea sumei definitive, reprezentand penalitati:
a) curge de la data comunicarii hotararii de aplicare a amenzii (o opinie)/data ramanerii definitive a hotararii de obligare la penalitati (o opinie) si pana la punerea in aplicare a hotararii.
44. Au opinat in acest sens Tribunalul Sibiu – Sectia de contencios administrativ si fiscal si Sectia a II-a civila si de contencios administrativ; Tribunalul Ialomita; Curtea de Apel Galati – Sectia pentru cauze de contencios administrativ si fiscal; Tribunalul Galati – Sectia pentru cauze de contencios administrativ si fiscal; Tribunalul Iasi – Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal; Tribunalul Bihor – Sectia a III-a contencios administrativ si fiscal.
45. S-a sustinut ca a admite acordarea penalitatilor doar pentru perioada de 3 luni de la data obligarii debitorului la plata lor ar insemna sa se ignore hotararea pronuntata in temeiul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
b) este perioada de 3 luni de la data obligarii debitorului la plata de penalitati (o opinie)/comunicarii incheierii de aplicare a amenzii si de acordare a penalitatilor (o opinie).
46. Au opinat in acest sens Tribunalul Bucuresti; Tribunalul Bacau – Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal (o opinie); Curtea de Apel Craiova – Sectia de contencios administrativ si fiscal; Curtea de Apel Targu Mures (o opinie); Curtea de Apel Constanta – Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal (deciziile nr. 16/CA din 15 iunie 2016 si nr. 816/CA din 31 octombrie 2016).
47. S-a aratat ca penalitatile nu reprezinta acoperirea prejudiciului adus creditorului, ci un mijloc de constrangere pentru debitor. A permite creditorului sa faca cererea de fixare a sumei in termenul de prescriptie, calculat de la data obligarii la plata de penalitati, ar insemna a-i acorda posibilitatea de a prelungi, in vederea obtinerii unei sume cat mai mari, perioada de executare a titlului executoriu initial, ceea ce ar fi contrar vointei legiuitorului. La momentul sesizarii in temeiul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, instanta va obliga debitorul la plata acestor penalitati, creanta avand, insa, caracter provizoriu, nefiind lichida si exigibila, prin urmare neexecutabila.
c) este perioada cuprinsa intre data ramanerii definitive a incheierii de stabilire a amenzii/despagubirii si data formularii cererii de stabilire a sumei definitive.
48. A opinat in acest sens Tribunalul Bacau – Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a (o opinie).
d) este perioada cuprinsa intre momentul implinirii termenului de 30 de zile, prevazut de lege pentru executarea hotararii judecatoresti, si momentul pronuntarii hotararii judecatoresti prin care se fixeaza penalitatea definitiva.
49. A opinat in acest sens Curtea de Apel Oradea – Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal (Decizia nr. 617 din 30 martie 2016).
C. Valoarea la care se aplica penalitatile de intarziere:
a) poate fi stabilita de instanta de executare;
50. Au opinat in acest sens Tribunalul Sibiu – Sectia de contencios administrativ si fiscal si Sectia a II-a civila si de contencios administrativ; Tribunalul Neamt – Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal; Tribunalul Bucuresti; Tribunalul Ilfov; Tribunalul Vrancea; Tribunalul Harghita – Sectia civila; Curtea de Apel Targu Mures – Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal; Curtea de Apel Oradea – Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal (Decizia nr. 617 din 30 martie 2016); Curtea de Apel Constanta – Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal (deciziile nr. 16/CA din 15 iunie 2016 si nr. 816/CA din 31 octombrie 2016).
51. S-a argumentat ca, in considerarea dispozitiilor art. 892 (fost art. 891) din Codul de procedura civila, la care face trimitere art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, instanta de executare este tinuta sa stabileasca despagubirile pe care debitorul le datoreaza creditorului pentru neexecutarea in natura a obligatiei daca in titlul executoriu nu s-a stabilit echivalentul despagubirilor. Prin urmare, aceeasi instanta va putea sa stabileasca valoarea obiectului obligatiei in vederea cuantificarii penalitatilor, daca aceasta valoare nu a fost stabilita in prima etapa a procedurii, aceea de aplicare a sanctiunii.
b) se face de catre instanta investita cu o cerere de lamurire a dispozitivului sau cu o contestatie la executare privind lamurirea titlului executoriu, proceduri distincte si mai largi decat procedura sumara reglementata de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.
52. Au opinat in acest sens Tribunalul Bacau – Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal (o opinie); Tribunalul Ialomita; Curtea de Apel Galati – Sectia pentru cauze de contencios administrativ si fiscal; Tribunalul Galati – Sectia pentru cauze de contencios administrativ si fiscal; Tribunalul Harghita – Sectia civila; Curtea de Apel Targu Mures – Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal.
VII. Jurisprudenta Curtii Constitutionale
53. In jurisprudenta Curtii Constitutionale au fost identificate urmatoarele decizii care pot prezenta relevanta in privinta chestiunii de drept ce formeaza obiectul sesizarii: Decizia nr. 377 din 7 iunie 20166 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 24 si art. 25 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 si Decizia nr. 5 din 17 ianuarie 2017 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 906 alin. (1) coroborat cu art. 906 alin. (4) din Codul de procedura civila, citata mai sus.
6 Publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 676 din 1 septembrie 2016.
VIII. Raspunsul Ministerului Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie
54. Prin Adresa nr 3067/C/5277/III-5/2017 din 17.01.2018, Ministerul Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a comunicat ca la nivelul Sectiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifica, in prezent, practica judiciara, in vederea promovarii unui recurs in interesul legii cu privire la problema de drept ce formeaza obiectul sesizarii.
IX. Raportul asupra chestiunii de drept
55. Prin raportul intocmit in cauza, conform art. 520 alin. (7) din Codul de procedura civila, se apreciaza ca, fata de dispozitiile art. 519 din acelasi cod, sunt intrunite conditiile pentru declansarea mecanismului privind pronuntarea unei hotarari prealabile.
56. Pe fondul problemei supuse dezbaterii, prin raport se propune solutia potrivit careia, in interpretarea prevederilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, termenul in care creditorul poate solicita fixarea sumei ce i se datoreaza de catre debitor cu titlu de penalitati este termenul de prescriptie a executarii silite, de 3 ani, reglementat de art. 706 din Codul de procedura civila, termen care curge de la data executarii obligatiei sau, in caz de neexecutare, de la data expirarii termenului de trei luni, inauntrul caruia debitorul avea posibilitatea sa execute in natura obligatia; penalitatile stabilite in procent pe zi de intarziere se calculeaza de la momentul indicat in incheierea pronuntata in cadrul procedurii reglementate de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, pana la executarea obligatiei, dar nu mai tarziu de momentul expirarii termenului de trei luni, inauntrul caruia debitorul avea posibilitatea sa execute in natura obligatia, in caz de neexecutare; in cadrul procedurii reglementate de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, instanta de judecata poate stabili valoarea obiectului obligatiei la care se aplica penalitatile de intarziere stabilite in procent pe zi de intarziere, in ipoteza in care instanta prevazuta la art. 24 alin. (3) din aceeasi lege nu a stabilit acest lucru.
X. Inalta Curte
57. Examinand sesizarea, raportul intocmit de judecatorul- raportor si chestiunea de drept a carei dezlegare se solicita, constata urmatoarele:
A. Cu privire la admisibilitatea sesizarii
58. Din cuprinsul prevederilor art. 519 din Codul de procedura civila, care reglementeaza procedura de sesizare a Inaltei Curti de Casatie si Justitie in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile, rezulta urmatoarele conditii de admisibilitate a sesizarii, care trebuie indeplinite cumulativ:
– existenta unei chestiuni de drept; problema pusa in discutie trebuie sa fie una veritabila, susceptibila sa dea nastere unor interpretari diferite;
– chestiunea de drept sa fie ridicata in cursul judecatii in fata unui complet de judecata al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, al curtii de apel sau al tribunalului, investit cu solutionarea cauzei in ultima instanta;
– chestiunea de drept sa fie esentiala, in sensul ca de lamurirea ei depinde solutionarea pe fond a cauzei; notiunea de „solutionare pe fond” trebuie inteleasa in sens larg, incluzand nu numai problemele de drept material, ci si pe cele de drept procesual, cu conditia ca de rezolvarea acestora sa depinda solutionarea pe fond a cauzei;
– chestiunea de drept sa fie noua;
– chestiunea de drept sa nu faca obiectul unui recurs in interesul legii in curs de solutionare, iar Inalta Curte de Casatie si Justitie sa nu fi statuat deja asupra problemei de drept printr-o hotarare obligatorie pentru toate instantele (intra in aceasta categorie hotararile pronuntate intr-un recurs in interesul legii si hotararile preliminare).
59. In speta, aceste conditii sunt indeplinite.
60. Problema ridicata de instanta de trimitere este o problema reala, Legea nr. 554/2004 neoferind raspunsuri explicite la aspectele puse in discutie prin intrebarile formulate. Astfel, nici art. 24 si nici alte prevederi explicite ale legii nu ofera solutii clare cu privire la termenul in care se poate formula cererea de stabilire a penalitatilor, perioada pentru care se vor stabili penalitatile si modalitatea de evaluare a acestora. Din punctele de vedere formulate de diverse instante din tara rezulta ca, desi nu s-a conturat o practica neunitara propriu-zisa, nefiind identificate suficiente hotarari pronuntate pe aceste aspecte, interpretarile propuse de instante nu sunt convergente, preconizandu-se o mare varietate de solutii. Acest fapt confirma aprecierea instantei de trimitere, in sensul ca art. 24 din Legea nr. 554/2004 ridica reale probleme de interpretare.
61. De asemenea, problema prezinta noutate, intrucat art. 24 din Legea nr. 554/2004 a primit forma supusa analizei prin Legea nr. 138/2014 pentru modificarea si completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative conexe (Legea nr. 138/2014), publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 753 din 16 octombrie 2014. De la data modificarii nu a existat o cazuistica suficient de vasta care sa permita conturarea unei practici stabile a instantelor de judecata. In plus, prin Decizia nr. 898 din 17 decembrie 2015, Curtea Constitutionala a constatat ca solutia legislativa potrivit careia incheierea prevazuta de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este „definitiva” este neconstitutionala. Solutia de data recenta a instantei constitutionale se rasfrange si asupra modalitatii de interpretare a alin. (4) din articolul mentionat.
62. Cat priveste celelalte conditii se constata ca problema de drept a fost ridicata in fata Curtii de Apel Iasi, in cursul judecatii unei cereri de apel (ultima cale de atac) formulate impotriva unei sentinte date in conditiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, de interpretarea acestui articol depinzand, in mod vadit, solutia ce se va da apelului.
63. In fine, se retine ca interpretarea acestui articol nu face obiectul niciunui recurs in interesul legii.
B. Cu privire la chestiunea de drept supusa dezlegarii
64. Cu titlu prealabil se impun a fi facute unele precizari.
65. Procedura de executare silita a hotararilor de contencios administrativ prin care autoritatea publica este obligata sa incheie, sa inlocuiasca sau sa modifice actul administrativ, sa elibereze un alt inscris sau sa efectueze anumite operatiuni administrative (obligatii de a face care implica faptul personal al debitorului), asa cum este reglementata prin art. 24 din Legea nr. 554/2004 in forma in vigoare dupa adoptarea Legii nr. 138/2014, presupune doua etape:
a) Intr-o prima etapa, conform art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, la solicitarea creditorului, instanta de executare aplica conducatorului autoritatii publice sau, dupa caz, persoanei obligate o amenda de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de intarziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului ii acorda penalitati, in conditiile art. 905 din Codul de procedura civila (art. 906 dupa numerotarea realizata in urma republicarii). Dispozitiile art. 906 alin. (2) si (3) din Codul de procedura civila vorbesc de obligarea debitorului la plata in favoarea creditorului a unei penalitati de la 100 la 1000 lei pe zi de intarziere, stabilita pana la executarea obligatiei, daca obligatia nu este evaluabila in bani, sau a unei penalitati intre 0,1% si 1% din valoarea obiectului obligatiei, pe zi de intarziere, daca obligatia este evaluabila in bani.
b) Intr-o a doua etapa, dispozitiile alin. (4) al art. 24 din Legea nr. 554/2004, care se suprapun in parte prevederilor din art. 906 alin. (4) din Codul de procedura civila, prevad ca „Daca in termen de 3 luni de la data comunicarii incheierii de aplicare a amenzii si de acordare a penalitatilor debitorul nu executa obligatia prevazuta in titlul executoriu, instanta de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitiva ce se va datora statului si suma ce i se va datora lui cu titlu de penalitati, prin hotarare data cu citarea partilor. Totodata, prin aceeasi hotarare, instanta va stabili, in conditiile art. 891 din Codul de procedura civila (devenit art. 892 in urma republicarii – n.n.), despagubirile pe care debitorul le datoreaza creditorului pentru neexecutarea in natura a obligatiei.”
66. Alin. (5) al aceluiasi articol prevede ca „In lipsa cererii creditorului compartimentul executari civile al instantei de executare va solicita autoritatii publice relatii referitoare la executarea obligatiei cuprinse in titlul executoriu si, in cazul in care obligatia nu a fost integral executata, instanta de executare va fixa suma definitiva ce se va datora statului prin hotarare data cu citarea partilor”.
67. Se constata ca solicitarea de interpretare a dispozitiilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 comporta trei aspecte distincte.
68. Sub un prim aspect se solicita Inaltei Curti de Casatie si Justitie sa precizeze termenul inauntrul caruia creditorul poate formula cererea de calculare a penalitatilor in conditiile alineatului mentionat.
69. Intr-o opinie, pe care nu o impartasim, se apreciaza ca termenul este enuntat chiar de legiuitor in cuprinsul art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, fiind de 3 luni de la data comunicarii incheierii de aplicare a amenzii si de acordare a despagubirilor [eventual de la data ramanerii definitive a acestei incheieri, in conditiile in care, in urma Deciziei nr. 898/2015 a Curtii Constitutionale, incheierea pronuntata in temeiul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 nu mai este definitiva].
70. In primul rand se constata ca analiza textului legii exclude o astfel de interpretare. Legiuitorul conditioneaza formularea cererii creditorului de constatarea faptului ca in termen de 3 luni de la data comunicarii incheierii de aplicare a amenzii si de acordare a penalitatilor debitorul nu executa obligatia prevazuta in titlul executoriu. Asadar, termenul de 3 luni se refera la perioada in care debitorul, sub presiunea sanctiunilor aplicate prin incheierea pronuntata in conditiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, ar trebui sa execute hotararea, nu la perioada in care creditorul trebuie sa actioneze prin formularea unei cereri in conditiile art. 24 alin. (4) din acelasi act normativ. Termenul de trei luni este, asadar, un termen prohibitiv pentru creditor, nu un termen de decadere.
71. De altfel, daca s-ar accepta interpretarea enuntata mai sus, in sensul ca termenul de 3 luni este un termen de decadere, ar rezulta ca legea nu prevede niciun termen prohibitiv pentru creditor, acesta fiind indreptatit sa solicite stabilirea amenzii definitive si a penalitatilor imediat dupa pronuntarea (eventual ramanerea definitiva) a incheierii de aplicare a acestor sanctiuni. Prin aceste consecinte s-ar nega insasi ratiunea reglementarii in doua etape a procedurii de aplicare a masurilor coercitive, care este aceea de a pune, intr-o prima etapa, presiune pe debitor pentru ca acesta sa execute hotararea judecatoreasca si doar daca aceasta presiune se dovedeste ineficienta se trece, in a doua etapa, la stabilirea unor sume concrete si a unor despagubiri pentru neexecutare. Negandu-se existenta unui termen prohibitiv inauntrul caruia sa se astepte ca masurile coercitive sa dea rezultate, intreaga procedura devine doar o procedura de stabilire a unor sanctiuni, fara nicio finalitate practica in planul executarii silite.
72. In sprijinul acestei interpretari se mai invoca, este adevarat, si paragraful 68 din Decizia nr. 16 din 6 martie 2017 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. In cadrul hotararii mentionate, Inalta Curte de Casatie si Justitie a avut de raspuns la intrebarea daca, in interpretarea dispozitiilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedura civila, este admisibila formularea mai multor cereri de fixare a sumei definitive in conditiile in care obligatia stabilita prin titlul executoriu nu este dusa la indeplinire.
73. Instanta suprema a raspuns in sensul ca „In interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedura civila nu este admisibila formularea mai multor cereri de fixare a sumei definitive datorate de debitor cu titlu de penalitati.”
74. Intre argumentele care fundamenteaza aceasta interpretare, in paragraful 68 din decizie, se arata ca „art. 906 alin. (4) din Codul de procedura civila permite creditorului formularea unei cereri de fixare a sumei fixe datorate de debitor cu titlu de penalitati, in termen de trei luni de la data comunicarii incheierii de aplicare a penalitatii: «Daca in termen de 3 luni de la data comunicarii incheierii de aplicare a penalitatii debitorul nu executa obligatia prevazuta in titlul executoriu, instanta de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitiva ce i se datoreaza cu acest titlu (…).» Or, in ipoteza in care creditorul s-ar putea adresa instantei de executare cu cereri succesive avand ca obiect stabilirea sumei definitive datorate de debitor cu titlu de penalitati, conditia formularii fiecarei cereri in termen de trei luni de la data comunicarii incheierii de aplicare a penalitatii nu ar mai putea fi, in mod evident, respectata.”
75. Asa cum s-a aratat mai sus, art. 906 alin. (4) are un continut similar art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, existand ratiuni pentru care, cel putin sub aspectele care se suprapun, cele doua articole sa fie interpretate in mod similar, afara de situatia in care exista argumente contrare deduse din specificitatea raporturilor de contencios administrativ.
76. De asemenea este unanim acceptat faptul ca nu doar dispozitivul unei hotarari judecatoresti dobandeste autoritate de lucru judecat, ci si considerentele pe care acesta se sprijina, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasa [art. 430 alin. (2) din Codul de procedura civila].
77. Trebuie, insa, observat ca in Decizia nr. 16/2017 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, argumentul cuprins la paragraful 68 nu constituie argumentul principal in sustinerea solutiei, ci un argument indirect, cu rol marginal in fundamentarea solutiei. Existenta unui termen de decadere de trei luni este doar enuntata, nu si motivata, ceea ce face ca acest aspect sa nu poata fi considerat un aspect dezbatut si transat in mod efectiv prin hotararea mentionata.
78. De altfel, in paragraful imediat anterior, aceeasi instanta precizeaza ca, „Daca legiuitorul ar fi dorit sa lase deschisa creditorului posibilitatea de a formula, in temeiul art. 906 alin. (4) din Codul de procedura civila, cereri succesive de stabilire a sumei finale datorate de debitor cu titlu de penalitati, nu ar mai fi mentionat in mod expres caracterul definitiv al sumei stabilite de instanta cu acest titlu, dupa scurgerea unui termen de trei luni de la data comunicarii incheierii (s.n.) prin care a dispus aplicarea respectivelor penalitati”. Aceasta contradictie confirma, odata in plus, faptul ca problema naturii termenului de trei luni, reglementat de art. 906 alin. (4) din Codul de procedura civila, nu a constituit un aspect decis de instanta si nu se poate bucura de autoritate de lucru judecat.
79. In plus, contrar acestei interpretari, se constata ca, in Decizia nr. 5 din 17 ianuarie 2017, Curtea Constitutionala, avand de analizat constitutionalitatea art. 906 alin. (1) si (4) din Codul de procedura civila, precizeaza la paragraful 19 ca „stabilirea unei sume definitive nu se poate face in lipsa unei cereri a creditorului sau inaintea termenului de trei luni, chiar daca debitorul ar solicita aceasta”.
80. Nici analiza dispozitiilor alin. (5) al art. 24 nu poate conduce la o alta concluzie. Potrivit acestui text de lege, „In lipsa cererii creditorului, dupa implinirea termenului prevazut la alin. (4), compartimentul executari civile al instantei de executare va solicita autoritatii publice relatii referitoare la executarea obligatiei cuprinse in titlul executoriu si, in cazul in care obligatia nu a fost integral executata, instanta de executare va fixa suma definitiva ce se va datora statului prin hotarare data cu citarea partilor.” Din acest text de lege nu se poate desprinde ideea unei decaderi a creditorului din dreptul de a formula cererea reglementata de alin. (4), ci doar a reglementarii unei calitati procesuale active alternative in ceea ce priveste amenda stabilita in beneficiul statului.
81. Legiuitorul a avut in vedere faptul ca, in ceea ce priveste aceasta amenda, pe de o parte, initiativa a apartinut creditorului obligatiei principale [care a formulat o cerere in conditiilealin. (3) al art. 24] dar, pe de alta parte, amenda este stabilita in beneficiul statului. Era firesc, in aceste conditii, ca creditorul obligatiei principale sa poata continua demersul sau inclusiv cu privire la amenda, dar, pe de alta parte, trebuia sa se recunoasca si statului posibilitatea de a urmari executarea propriei creante in cazul in care creditorul obligatiei principale nu da dovada de diligenta maxima si nu formuleaza cererea de stabilire a sumelor finale, de indata ce acest drept ii este recunoscut.
82. Evident, in masura in care amenzile finale sunt stabilite ca urmare a demersurilor instantei de executare, creditorul mai poate solicita, inauntrul termenului de prescriptie, in conditiile art. 24 alin. (4), doar stabilirea penalitatilor si a despagubirilor pentru neexecutare, problema amenzilor fiind deja transata.
83. Asadar, termenul de trei luni, reglementat de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, este un termen prohibitiv, nu un termen de decadere.
84. In consecinta, se constata ca nici articolul analizat si nici alte prevederi cuprinse in Legea nr. 554/2004 nu prevad termenul in care o astfel de solicitare poate fi formulata, termenul de trei luni nereferindu-se, asa cum s-a aratat mai sus, la acest aspect.
85. Or, daca legea speciala tace, termenul in care poate fi formulata cererea nu poate fi decat termenul general de prescriptie, in completarea legii speciale aplicandu-se norma generala. Intrucat procedura se situeaza in faza de executare a unei hotarari judecatoresti, sunt incidente prevederile art. 706 din Codul de procedura civila referitoare la prescriptia dreptului de a cere executarea silita. Potrivit alin. (1) teza I din acest articol, „(1) Dreptul de a obtine executarea silita se prescrie in termen de 3 ani, daca legea nu prevede altfel”.
86. Art. 706 alin. (2) teza I din Codul de procedura civila prevede ca „Termenul de prescriptie incepe sa curga de la data cand se naste dreptul de a obtine executarea silita”. Aplicandu-se acest principiu la particularitatile procedurii executarii silite reglementate de Legea nr. 554/2004, rezulta ca termenul de prescriptie nu poate sa curga decat de la data la care creditorul este indreptatit sa formuleze cererea de calculare a penalitatilor.
87. In concret, termenul curge de la data executarii obligatiei sau, in caz de neexecutare, de la data implinirii termenului de trei luni inauntrul caruia debitorul putea executa in natura obligatia, acesta fiind momentul de la care creditorul are posibilitatea de a formula cererea in conditiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.
88. In concluzie, in interpretarea prevederilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, termenul in care creditorul poate solicita fixarea sumei ce i se datoreaza de catre debitor cu titlu de penalitati este termenul de prescriptie a executarii silite, de 3 ani, reglementat de art. 706 din Codul de procedura civila, termen care curge de la data executarii obligatiei sau, in caz de neexecutare, de la data expirarii termenului de trei luni, inauntrul caruia debitorul avea posibilitatea sa execute in natura obligatia.
89. Sub un al doilea aspect, prin sesizare se solicita Inaltei Curti de Casatie si Justitie sa precizeze perioada pentru care se calculeaza penalitatile in procedura reglementata de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.
90. Cu privire la aceasta intrebare se constata ca solutionarea ei presupune stabilirea, pe de o parte, a datei de la care se calculeaza penalitati si, pe de alta parte, a datei pana la care curg acestea.
91. Ca principiu trebuie mentionat ca aplicarea penalitatilor se realizeaza in procedura reglementata de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, instanta investita in temeiul acestui articol avand obligatia sa stabileasca perioada pentru care se calculeaza penalitatile.
92. In ceea ce priveste data de la care se aplica penalitati, hotararea instantei investite in temeiul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 are autoritate de lucru judecat, instanta investita cu o cerere a creditorului in temeiul art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 neavand decat competenta de a calcula penalitatile, conform criteriilor stabilite prin hotararea anterioara.
93. In schimb, in ceea ce priveste data pana la care se stabilesc penalitatile, art. 906 alin. (3) din Codul de procedura civila, la care face trimitere art. 24 din Legea nr. 554/2004, prevede ca penalitatile se stabilesc „pana la executarea obligatiei prevazute in titlul executoriu”.
94. Aceasta sintagma trebuie interpretata in contextul intregului articol 24 din Legea nr. 554/2004, analiza coroborata conducand la concluzia ca aceste penalitati nu pot curge dupa implinirea termenului de trei luni, in care debitorul ar fi trebuit sa isi execute obligatia.
95. Din analiza alin. (4) al art. 24 rezulta ca dupa expirarea termenului de trei luni se considera ca mijloacele coercitive utilizate nu au avut eficienta si executarea silita nu este posibila. Acesta este motivul pentru care, dupa implinirea termenului in discutie, se procedeaza la stabilirea unor sume definitive atat in ceea ce priveste amenzile aplicate in favoarea statului, cat si in ceea ce priveste penalitatile acordate creditorului. In plus, prin aceeasi incheiere se acorda si despagubiri pentru neexecutarea obligatiei, in conditiile art. 892 din Codul de procedura civila. Acordarea acestor despagubiri pentru neexecutare confirma, odata in plus, faptul ca in conceptia legiuitorului o executare a sentintei, dupa expirarea termenului de 3 luni de la momentul aplicarii amenzilor si penalitatilor, nu mai este previzibila.
96. In raport cu aceasta interpretare rezulta ca sintagma „pana la executarea obligatiei prevazute in titlul executoriu” trebuie inteleasa in sensul ca cel tarziu pana la implinirea termenului de trei luni, reglementat de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, intrucat, dupa implinirea acestui termen, nu mai este posibila o executare in natura a obligatiei.
97. Ar fi, de altfel, disproportionat sa i se recunoasca creditorului posibilitatea de a influenta intinderea sanctiunilor prin alegerea momentului la care formuleaza cererea de stabilire a sumelor finale. Penalitatile reglementate de art. 24 din Legea nr. 554/2004 au exclusiv un scop coercitiv, ele nu au un caracter reparator, nu corespund unui prejudiciu produs in patrimoniul creditorului (pentru repararea prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutarii obligatiei inscrise in titlul executoriu se acorda despagubiri in conditiile art. 892 din Codul de procedura civila). Ratiunile pentru care legiuitorul a permis o sporire a patrimoniului creditorului cu valoarea penalitatilor, ratiuni care sunt legate de efortul de a impune executarea in natura a obligatiei principale, inceteaza din momentul in care o astfel de executare in natura nu mai este previzibila, acceptandu-se transformarea obligatiei de a face, in mod definitiv, intr-o obligatie de a da o suma de bani.
98. In consecinta, instanta investita cu o cerere intemeiata pe dispozitiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 calculeaza penalitati de la momentul indicat in incheierea pronuntata in cadrul procedurii reglementate deart. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, pana la momentul executarii obligatiei prevazute in titlul executoriu, dar nu mai tarziu de data la care se implineste termenul de trei luni inauntrul caruia debitorul avea posibilitatea sa execute in natura obligatia.
99. In fine, ultima parte a intrebarii se refera la posibilitatea ca, in cadrul procedurii reglementate de alin. (4) al art. 24 din Legea nr. 554/2004, instanta sa stabileasca valoarea obiectului la care se aplica penalitatile de intarziere, in ipoteza in care instanta prevazuta de art. 24 alin. (3) din aceeasi lege nu a stabilit acest lucru.
100. Unele instante au opinat in sensul ca o astfel de posibilitate nu exista, intrucat s-ar ajunge ca instanta prevazuta de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 sa se substituie in atributii instantei prevazute de art. 24 alin. (3) din aceeasi lege.
101. Trebuie facuta o distinctie cu privire la acest aspect: exista, pe de o parte, situatia, cel putin teoretica, in care instanta prevazuta de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 nu indica nimic cu privire la obiectul la care se aplica penalitatile stabilite in cota procentuala si, pe de alta parte, situatia in care aceasta instanta stabileste ca respectivele penalitati se aplica la valoarea obiectului litigiului, fara a arata care este, in concret, aceasta valoare. Intrebarea instantei de trimitere se refera, mai degraba, la aceasta din urma ipoteza.
102. In prima situatie s-ar putea sustine, strict teoretic, ca instanta prevazuta de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 nu se poate substitui instantei prevazute de art. 24 alin. (3) din aceeasi lege, ci trebuie sa se limiteze a interpreta vointa acesteia, iar, in cazul in care aceasta vointa nu poate fi identificata, singura solutie ar fi lamurirea dispozitivului. In cazul particular pe care il analizam insa, avand in vedere prevederea legala cuprinsa in art. 906 alin. (3) din Codul de procedura civila in care se precizeaza ca penalitatile se calculeaza ca procentaj din valoarea obiectului obligatiei, interpretarea vointei instantei care a stabilit penalitatile nu ridica, de principiu, nicio problema serioasa, fiind de presupus, chiar in lipsa unei precizari explicite, ca instanta a avut in vedere valoarea indicata de legiuitor.
103. In schimb, in ceea ce priveste calculul efectiv al valorii obiectului obligatiei, atunci cand instanta investita in temeiul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a stabilit ca penalitatile se aplica la valoarea obiectului litigiului, fara a arata care este, in concret, aceasta valoare, nu exista niciun motiv pentru care instanta prevazuta de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 sa nu poata efectua ea insasi acest calcul. Actul de decizie este apanajul instantei prevazute de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, dar chestiunile de calcul pot fi lasate in sarcina instantei prevazute de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004. Trebuie observat faptul ca valoarea obiectului obligatiei este exterioara atat procedurii reglementate de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, cat si procedurii reglementate de art. 24 alin. (3) din aceeasi lege, regasindu-se in cadrul litigiului de fond care s-a finalizat cu hotararea supusa executarii. Fata de aceasta situatie nu exista niciun argument pertinent pentru care instanta prevazuta de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sa fie singura in masura sa calculeze aceasta valoare, mai ales in conditiile in care este posibil ca respectiva valoare sa fie deja stabilita in cadrul litigiului de fond.
104. In consecinta, in cadrul procedurii reglementate de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, instanta de judecata poate stabili valoarea obiectului obligatiei la care se aplica penalitatile de intarziere stabilite in procent pe zi de intarziere, in ipoteza in care instanta prevazuta la art. 24 alin. (3) din aceeasi lege nu a stabilit acest lucru.
105. Pentru considerentele expuse, in temeiul dispozitiilor art. 521, cu referire la art. 519 din Codul de procedura civila,
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
In numele legii
D E C I D E:
Admite sesizarea privind pronuntarea unei hotarari prealabile, formulata de Curtea de Apel Iasi – Sectia de contencios administrativ si fiscal in Dosarul nr 2711/99/2016, si, in consecinta, stabileste ca:
In interpretarea prevederilor art. 24 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare:
– termenul in care creditorul poate solicita fixarea sumei ce i se datoreaza de catre debitor cu titlu de penalitati este termenul de prescriptie a executarii silite, de 3 ani, reglementat de art. 706 din Codul de procedura civila, termen care curge de la data executarii obligatiei sau, in caz de neexecutare, de la data expirarii termenului de trei luni, inauntrul caruia debitorul avea posibilitatea sa execute in natura obligatia;
– penalitatile stabilite in procent pe zi de intarziere se calculeaza de la momentul indicat in incheierea pronuntata in cadrul procedurii reglementate de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, pana la executarea obligatiei, dar nu mai tarziu de momentul expirarii termenului de trei luni, inauntrul caruia debitorul avea posibilitatea sa execute in natura obligatia, in caz de neexecutare;
– in cadrul procedurii reglementate de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, instanta de judecata poate stabili valoarea obiectului obligatiei la care se aplica penalitatile de intarziere stabilite in procent pe zi de intarziere, in ipoteza in care instanta prevazuta la art. 24 alin. (3) din aceeasi lege nu a stabilit acest lucru.
Obligatorie, potrivit dispozitiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedura civila.
Pronuntata in sedinta publica din data de 22 februarie 2018.
PRESEDINTELE SECTIEI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL IONEL BARBA Magistrat-asistent Aurel Segarceanu