29 December 2019

Comercial bancar. Facilitate de credit. Neindeplinirea de catre client a obligatiilor asumate. Actiune in rezolutiunea contractului. Conditii si efecte

by admin
Categories: bancar, comercial, contracte, obligatii
Tags: , ,
Comments: Comments Off

Comercial bancar. Facilitate de credit. Neindeplinirea de catre client a obligatiilor asumate. Actiune in rezolutiunea contractului. Conditii si efecte

  1. civ., art. 2193
  2. Potrivit art. 2193 C. civ., facilitatea de credit este contractul prin care o institutie de credit, o institutie financiara nebancara sau orice alta entitate autorizata prin lege speciala, denumita finantator, se obliga sa tina la dispozitia clientului o suma de bani pentru o perioada de timp determinata sau nedeterminata.

Tinerea la dispozitie a sumei de bani nu presupune vreun transfer in contul clientului ori individualizarea sumei respective, banca obligandu-se doar sa aiba disponibila suma de bani, in cazul in care clientul se va hotari sa o utilizeze prin efectuarea tragerilor specifice acestei activitati de creditare.

Astfel, contractul de facilitate de credit este un contract constitutiv de drepturi, generand drepturi de creanta, nu drepturi reale, pentru ca prin incheierea unui contract de facilitate de credit nu se transmite dreptul de proprietate asupra sumei de bani, aceasta fiind doar pusa la dispozitia clientului de catre finantator, ramanand insa in proprietatea finantatorului.

  1. In cazul in care nu s-au putut face trageri deoarece clientul nu si-a indeplinit obligatiile contractuale pana la data limita prevazuta in acordul scris ca data a tragerilor, partile nu mai sunt legate prin promisiunea consemnata in contractul scris, intrucat termenul pentru efectuarea primei trageri a expirat, astfel incat promisiunea acordarii creditului, in conditiile initial agreate, inceteaza, neputand fi retinuta rezolutiunea contractului.

Sectia a II-a civila, Decizia nr. 1294 din 13 iunie 2019

 

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti, Sectia a VI-a civila la 8 martie 2016 sub nr. x/3/2016, reclamanta A. SRL, in contradictoriu cu parata Banca B. SA a solicitat sa se dispuna rezolutiunea Conventiei de credit RQ12013755532187 din 20 februarie 2012, din culpa paratei, cu consecinta desfiintarii acestui contract, sa fie obligata parata sa restituie suma de 66.526 lei, achitata de reclamanta cu titlu de comisioane in baza Conventiei de credit RQ12013755532187 din 20 februarie 2012, sa fie obligata parata sa plateasca suma de 10.226.381.22 lei, reprezentand prejudiciul material cauzat reclamantei de catre parata, ca urmare a neexecutarii obligatiilor din Conventia de credit mentionata, precum si la plata cheltuielilor de judecata.

Prin sentinta civila nr. 8071 din 20 decembrie 2016 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia a VI-a civila s-a respins ca neintemeiata cererea formulata de reclamanta A. SRL, in contradictoriu cu parata Banca B. SA.

Impotriva acestei sentinte reclamanta A. SRL – prin administrator judiciar Casa de Insolventa C. SPRL a formulat apel.

Prin decizia civila nr. 603/A din 19 martie 2018 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a V-a civila s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. SRL – prin administrator judiciar Casa de Insolventa C. SPRL impotriva sentintei civile nr. 8071 din 20 decembrie 2016 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia a VI-a civila.

Impotriva deciziei civile nr. 603/A din 19 martie 2018 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a V-a civila a formulat recurs reclamanta A. SRL – prin administrator judiciar Casa de Insolventa C. SPRL.

Prin memoriul de recurs, recurenta-reclamanta A. SRL – prin administrator judiciar Casa de Insolventa C. SPRL a invocat dispozitiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ., solicitand, in principal, casarea deciziei recurate, cu consecinta admiterii apelului si admiterea cererii de chemare in judecata astfel cum a fost formulata, iar, in subsidiar, casarea deciziei recurate si trimiterea cauzei spre o noua judecata instantei de apel.

In argumentarea motivului de recurs intemeiat pe dispozitiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ., recurenta arata ca potrivit acestui text de lege casarea unor hotarari se poate cere numai pentru urmatoarele motive de nelegalitate : „cand hotararea a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a normelor de drept material”.

Astfel, contrar opiniei instantei de apel, recurenta apreciaza ca in speta sunt aplicabile dispozitiile de drept material prevazute la:

– art. 1270 C. civ. (1) „Contractul valabil incheiat are putere de lege intre partile contractante; (2) Contractul se modifica sau inceteaza numai prin acordul partilor ori din cauze autorizate de lege”;

– art. 1516 alin. 2 pct. 2 C. civ. „Atunci cand, fara justificare, debitorul nu isi executa obligatia si se afla in intarziere, creditorul poate, la alegerea sa si fara a pierde dreptul la daune-interese, daca i se cuvin: 2. sa obtina, daca obligatia este contractuala, rezolutiunea sau rezilierea contractului ori, dupa caz, reducerea propriei obligatii corelative”;

– art. 1530 C. civ. „creditorul are dreptul la daune interese pentru repararea prejudiciului cauzat de debitor”, iar potrivit art. 1531 C. civ., creditorul are dreptul la repararea integrala a prejudiciului pe care 1-a suferit din faptul neexecutarii;

– art. 1549 (1) C. civ. a prevazut ca „daca nu cere executarea silita a obligatiilor contractuale, creditorul are dreptul la rezolutiunea sau, dupa caz, rezilierea contractului, precum si la daune-interese, daca i se cuvin”.

In acest sens, recurenta considera ca instanta de control judiciar ar fi trebuit sa retina incidenta acestor principale temeiuri de drept ca urmare a neexecutarii clauzelor contractuale de catre Banca B.

Avand in vedere prevederile art. 1270 NCC, in care se arata ca „Contractul valabil incheiat are putere de lege intre partile contractante”, in contractul de credit se specifica la art. 2.4. ca „Facilitatea de Credit va fi pusa la dispozitia (…) conform graficului de utilizare a creditului din Anexa 2 (…)”, si la definitiile si termenii din Contractul de Credit nr. RQ12013755532187 din data de 20.02.2012 enumerate in Anexa 1.

Conform literaturii de specialitate, punerea la dispozitie a creditului este operatiunea bancara prin care suma creditului este transferata de catre banca in contul/numele clientului, iar clientul poate avea, sau nu, acces la aceste sume. Banca nu a pus niciodata creditul la dispozitia recurentei si nu a prezentat documente care sa dovedeasca punerea la dispozitie a creditului, iar lipsa „Anexei 2” care e parte integranta a Contractului de Credit demonstreaza faptul ca acest credit nu i-a fost pus la dispozitie niciodata.

Cu alte cuvinte, atat timp cat banca nu a pus la dispozitia recurentei suma de bani, aceasta considera ca obligatiile sale de constituire a depozitului nici macar nu au devenit exigibile.

Tragerea creditului si momentul punerii la dispozitie sunt doua actiuni distincte si separate, tragerea reprezentand dreptul clientului de a efectua trageri de sume de bani, in transe, in limita plafonului/creditului pus la dispozitie de catre Banca.

Banca era obligata sa puna la dispozitie creditul conform cu „Anexa 2” din contractul de credit care trebuia sa contina transele de utilizare ale creditului si ratele de rambursare corespunzatoare, recurenta indeplinindu-si toate obligatiile pentru ca creditul sa-i fie pus la dispozitie, insa Banca nu a comunicat si nu a prezentat documente care sa dovedeasca punerea la dispozitie a creditului, iar lipsa „Anexei 2”, parte integranta a Contractului de Credit, demonstreaza faptul ca creditul nu i-a fost pus la dispozitie niciodata.

Totodata, arata ca Banca la momentul semnarii contractului de credit a fost in posesia documentatiei necesare in vederea intocmirii Anexei 2 la contractul de credit.

Din punctul de vedere al recurentei, instanta retine in mod gresit nasterea unui eventual drept de creanta, raportat la contractul analizat. Ulterior semnarii contractului de credit recurenta avea de indeplinit conditii pentru inca doua etape ulterioare, respectiv cea a punerii la dispozitie si cea de tragere. Astfel, in prezenta speta, de la momentul indeplinirii obligatiilor pentru punerea la dispozitie, banca avea obligatia sa puna efectiv la dispozitia recurentei aceasta suma de bani, prin transfer bancar, aceasta devenind proprietatea sa (in contrapartida garantiilor/ipotecilor constituite, banca avea obligatia de punere la dispozitie a sumei de 10.654.943 lei, urmand ca banca sa mai detina doar dreptul de aprobare a tragerilor, la momentul la care erau indeplinite conditiile pentru aceasta din urma operatiune).

  1. SRL a sustinut ca facilitatea de credit, conforma cu obligatiile asumate de partile contractante, nu a fost pusa la dispozitie, asa cum prevede Contractul de credit semnat. Acest fapt este demonstrat de lipsa documentatiei si/sau comunicarii scrise a punerii la dispozitie a sumei de 10.654.943 lei, dovedita de absenta unui extras de cont, document de transfer, precum si de lipsa Anexei 2 la contractul de credit, care face parte integranta din contract.

Recurenta arata ca a sustinut ca suma contractata nu i-a fost pusa niciodata la dispozitie, deci nu a fost nici tinuta la dispozitia sa pe tot parcursul derularii contractului, in vederea efectuarii tragerilor, obligatii pe care le avea de indeplinit potrivit prevederilor din Contractul de Credit.

Cu toate acestea, trebuie observat ca Banca sustine in continuare ca recurenta ar datora comision de neutilizare si pentru perioada ulterioara datei de 20 octombrie 2012, chiar si comision FNGCIM, in conditiile in care acesteia nu i s-a pus la dispozitie nicio suma de bani din creditul contractat.

Contractul a fost conceput si redactat de Banca, iar toate lipsurile, erorile, confuziile in redactarea acestuia ii apartin in totalitate, neputandu-se retine ca A. SRL nu a respectat obligatiile stabilite in contract.

Mai sustine recurenta ca prin sentinta nr. 4025/2016 pronuntata de Tribunalul Bucuresti in dosarul nr. x/3/2015/a2 s-a stabilit in mod definitiv faptul ca debitorul principal – SC A. SRL pentru contractul de credit nr. RQ12013755532187/20.02.2012 nu este tinut sa plateasca sume de bani bancii. Aceasta hotarare este definitiva. Tot prin aceasta hotarare, instanta mai retine ca se afla in fata unor clauze contractuale lapidare. Avand in vedere ca orice dubiu trebuie interpretat in favoarea celui care se obliga, recurenta sustine ca prevederile contractuale trebuie interpretate in favoarea sa.

De asemenea, se arata ca Banca nu a tinut cont de reglementarile si precizarile Contractului de Credit, intrucat in art. 2.4 nu se face referire la utilizarea creditului pana la 20 octombrie 2012, ci se face referire la punerea la dispozitie a creditului pana la 20 octombrie 2012.

Deci, neexecutarea invocata de Banca se referea la momentul utilizarii creditului, anterior acesta trebuind sa fie pus la dispozitie de catre Banca, asa cum se specifica in acelasi Contract de Credit.

Trebuie observat ca, constituirea depozitului/prezentarea extrasului de cont se refera la momentul tragerii, iar nu la momentul punerii la dispozitie a creditului, care sunt doua actiuni net diferite, succesiunea celor doua actiuni este de punere la dispozitie de catre Banca a creditului, urmata de constituire depozit colateral si prezentare extras de cont si apoi tragere conform Anexei 2, parte integranta din Contractul de Credit.

Cu alte cuvinte, anterior ca A. sa isi indeplineasca obligatiile sale contractuale referitoare la art. 6.1.6 si art. 6.1.14., Banca trebuia sa indeplineasca obligatia contractuala stipulata in art. 2.4. – mai intai Banca trebuia sa puna creditul la dispozitia recurentei si sa emita Anexa 2 la contractul de credit, urmand ca aceasta suma sa fie tinuta la dispozitia sa, iar abia apoi se putea parcurge etapa urmatoare care viza utilizarea creditului.

Neexecutarea contractuala apartine bancii, constand in faptul ca acest credit nu a fost pus la dispozitia recurentei, conform art. 2.4. din contractul de credit, astfel hotararea a fost data cu gresita aplicare a legii, in speta fiind incalcat principiul fortei obligatorii a contractului, dar si prevederile art. 2193, art. 2194 NCC.

In continuare, recurenta mentioneaza pierderile suferite de aceasta, dupa cum urmeaza:

Pierderi suferite de recurenta prin cheltuielile/platile efectuate in vederea obtinerii creditului si realizarii „proiectului” sunt in cuantum de 999.624.6 lei, sens in care apreciaza ca se impune obligarea paratei la plata acestei sume, cu titlu de prejudiciu material creat ca urmare a rezolutiunii contractului din culpa acesteia.

Referitor la pierderi suferite de recurenta in urma neacordarii creditului si implicit a nerealizarii Proiectului privind instalatia centrala de cogenerare cu o putere sub lMWel, cu functionare pe biomasa lichida (ulei vegetal), din Sos. C. nr. 32, comuna X, judet Giurgiu, se ridica la suma de 9.226.756,62 Iei.

Urmare a rezolutiunii conventiei din culpa paratei, recurenta apreciaza ca se impunea obligarea acesteia la repararea prejudiciului material creat recurentei, cu consecinta obligarii acesteia la plata sumei de 10.226.381.22 lei.

Prin intampinarea depusa la 1 august 2018, intimata-parata Banca B. SA a solicitat respingerea recursului ca neintemeiat si mentinerea in intregime a deciziei atacate.

Prin raspunsul depus la intampinarea intimatei-parate, l 21 august 2018, recurenta-reclamanta a solicitat inlaturarea sustinerilor intimatei-parate si admiterea recursului astfel cum a fost formulat in scris si depus la dosar.

Inalta Curte a procedat la intocmirea raportului asupra admisibilitatii in principiu a recursului, intocmit in temeiul art. 493 alin. 2 C. proc. civ., prin raport constatandu-se ca recursul este admisibil.

Prin incheierea din camera de consiliu din data de 25 octombrie 2018, potrivit dispozitiilor art. 493 alin. 4 C. proc. civ. s-a dispus comunicarea catre parti a raportului asupra admisibilitatii in principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare, raportul asupra admisibilitatii in principiu a recursului a fost comunicat partilor la data de 5 noiembrie 2018, partile nedepunand punct de vedere asupra raportului.

Prin incheierea din 11 aprilie 2018, Inalta Curte de Casatie si Justitie, Sectia a II-a civila a admis in principiu recursul declarat de recurenta-reclamanta A. SRL prin lichidator judiciar Casa de Insolventa C. SPRL impotriva deciziei nr. deciziei nr. 603/A din 19 martie 2018 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a V-a civila a acordat termen la data de 13 iunie 2019, cu citarea partilor.

Inalta Curte, analizand decizia recurata prin prisma criticilor formulate si a dispozitiilor legale aplicabile cauzei, a constatat ca recursul recurentei-reclamante A. SRL prin lichidator judiciar Casa de Insolventa C. SPRL este nefondat si a fost respins, pentru urmatoarele considerente:

Motivul prevazut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci cand hotararea pronuntata a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a normelor de drept material.

In argumentarea acestui motiv de recurs, A. SRL sustine ca facilitatea de credit, conforma cu obligatiile asumate de partile contractante, nu a fost pusa la dispozitie, asa cum prevedea contractul de credit semnat, fapt demonstrat de lipsa documentatiei si de lipsa Anexei 2 la contractul de credit,

In acest context, recurenta arata ca suma contractata nu i-a fost pusa niciodata la dispozitie si nu a fost nici tinuta la dispozitia sa pe tot parcursul derularii contractului, in vederea efectuarii tragerilor si, cu toate acestea, Banca sustine in continuare ca recurenta ar datora comision de neutilizare si pentru perioada ulterioara datei de 20 octombrie 2012, chiar si comision FNGCIM, in conditiile in care acesteia nu i s-a pus la dispozitie nicio suma de bani din creditul contractat.

Mai sustine recurenta ca anterior indeplinirii obligatiilor sale contractuale referitoare la art. 6.1.6 si art. 6.1.14, Banca trebuia sa indeplineasca obligatia contractuala stipulata in art. 2.4. in sensul de a pune creditul la dispozitia recurentei si sa emita Anexa 2 la contractul de credit, urmand ca aceasta suma sa fie tinuta la dispozitia sa, iar abia apoi se putea parcurge etapa urmatoare care viza utilizarea creditului.

In acest sens, recurenta sustine ca neexecutarea contractuala apartine bancii, constand in faptul ca acest credit nu a fost pus la dispozitia recurentei, conform art. 2.4. din contractul de credit, astfel, hotararea a fost data cu gresita aplicare a legii, in speta fiind incalcat principiul fortei obligatorii a contractului, dar si prevederile art. 2193, art. 2194 NCC.

Criticile recurentei, astfel sustinute, sunt nefondate, urmand a fi respinse, intrucat, desi considera ca si-a indeplinit toate obligatiile contractuale asa cum au fost stabilite de comun acord cu Banca B. SA pentru punerea la dispozitie a creditului, aceasta nu si-a indeplinit obligatiile de constituire a depozitului colateral – art. 6.1.6, depunerea sumei de 1700000 lei si prezentarea extrasului de cont pentru a face dovada existentei soldului – art. 6.1.14, constituire a aportului propriu – art. 6.1.5, aspecte constatate de cele doua instante, in conditiile in care banca a facut dovada informarii acesteia asupra neindeplinirii obligatiilor contractuale.

Astfel, desi se sustine indeplinirea conditiilor contractuale si nelegalitatea deciziei atacate, nu se face dovada indeplinirii conditiilor contractuale de catre reclamanta pentru a fi indreptatita sa solicite rezolutiunea in temeiul neindeplinirii conditiilor contractuale de catre parata.

In acest sens, se sustine de catre recurenta lipsa Anexei 2, sustineri ce nu prezinta relevanta cata vreme reclamanta nu si-a indeplinit obligatiile contractuale si nu au existat trageri, iar Anexa 2 ar fi existat daca aveau loc trageri, insa inexistenta Anexei 2 nu disculpa reclamanta de neexecutarea obligatiilor contractuale.

Astfel, desi reclamanta considera ca la data de 13 septembrie 2012 si-a indeplinit toate obligatiile din contract stabilite de Banca B. SA pentru punerea la dispozitie a creditului, aceasta nu a probat in concret indeplinirea obligatiilor.

In acest sens, se retine ca recurenta nu a aratat in concret culpa paratei, sustinand ca banca nu si-a indeplinit obligatia de a tine la dispozitie creditul pe o perioada de 10 ani, pana in anul 2022, pana cand debitoarea ar fi avut timp sa traga sumele necesare realizarii investitiei.

Potrivit art. 2193 C. civ., „facilitatea de credit este contractul prin care o institutie de credit, o institutie financiara nebancara sau orice alta entitate autorizata prin lege speciala, denumita finantator, se obliga sa tina la dispozitia clientului o suma de bani pentru o perioada de timp determinata sau nedeterminata”. Or, tinerea la dispozitie a sumei de bani nu presupune vreun transfer in contul clientului ori individualizarea sumei respective, banca obligandu-se doar sa aiba disponibila suma de bani, in cazul in care clientul se va hotari sa o utilizeze prin efectuarea tragerilor specifice acestei activitati de creditare.

Astfel, contractul de facilitate de credit este un contract constitutiv de drepturi, generand drepturi de creanta, nu drepturi reale, pentru ca prin incheierea unui contract de facilitate de credit nu se transmite dreptul de proprietate asupra sumei de bani, aceasta fiind doar pusa la dispozitia clientului de catre finantator, ramanand insa in proprietatea finantatorului.

In acest sens, se retine ca pentru a accesa linia de credit pana la data de 20 octombrie 2012, data limita prevazuta in acordul scris ca data a tragerilor (art. 2.4 din contract), reclamantul trebuia sa fi constituit garantiile – depozitul colateral si deschiderea unui cont curent cu sold de 1.7000.000 lei, iar aceste aspecte nu au fost contestate de acesta.

Prin urmare, pentru ca nu s-au indeplinit obligatiile contractuale de catre client, nu s-au putut face trageri, astfel ca nu s-a putut emite Anexa 2.

In acest context, nu se poate retine reaua-credinta a Bancii sau culpa sa in neexecutarea contractului, avand in vedere faptul ca banca a venit in sprijinul clientului si a aprobat incheierea unui act aditional la contractul de credit prin care sa se prelungeasca perioada de tragere, dar pentru ca recurenta nu si-a indeplinit obligatiile contractuale (aceleasi obligatii pe care trebuia sa le indeplineasca la incheierea contractului si nu le-a indeplinit) nu s-a putut finaliza incheierea actului aditional.

Asadar, incepand cu data de 20 octombrie 2012, partile nu mai sunt legate prin promisiunea consemnata in contractul scris, intrucat termenul pentru efectuarea primei trageri a expirat, astfel promisiunea acordarii creditului, in conditiile initial agreate, a incetat, sens in care imposibilitatea executarii contractului este imputabila reclamantei, care nu a prezentat nici o justificare a depasirii termenului de tragere, asa incat nu poate fi retinuta rezolutiunea contractului.

Pentru ca sustinerile dezvoltate de recurenta sa se incadreze in ipoteza pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., aceasta trebuia sa demonstreze incalcarea sau aplicarea gresita a unor norme de drept material, cu argumente din care sa rezulte ca normele legale incidente nu au fost corect aplicate la situa?ia de fapt stabilita.

In cazul de fata, motivul de casare a fost invocat in mod evident cu scopul de a repune in discutie probele de a solicita instantei de recurs sa reconsidere concludenta lor, ceea ce nu este permis in aceasta faza procesuala, totodata invocand si chestiuni ce privesc situatia de fapt, aspecte deja stabilite si lamurite de instantele anterioare.

Pentru toate argumentele ce preced, in temeiul dispozitiilor art. 496 alin. 1 C. proc. civ., Inalta Curte a respinS ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamanta A. SRL prin lichidator judiciar Casa de Insolventa C. SPRL impotriva deciziei nr. 603/A din 19 martie 2018 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a V-a civila.

 


Follow Me

facebook linkedin twitter

Comments closed