Clauzele abuzive. Clauza privitoare la dobanda. Nulitate versus imprevizibilitate

Dreptul material aplicabil in materia protectiei consumatorilor (Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori si Directiva nr. 93/13/CEE privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii) prevede ca sanctiunea care intervine in situatia constatarii caracterului abuziv al clauzelor este incetarea producerii efectelor pentru viitor, fara a se pune in discutie prestatiile deja executate, astfel cum se intampla in cazul sanctiunii nulitatii. A inlocui clauza privitoare la dobanda inseamna, contrar opiniei recurentului-reclamant, interventia instantei in contractele incheiate de parti, interventie nepermisa de dispozitiile legale mentionate.

R O M A N I A
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
Sectia a II-a civila
Decizia nr. 76/2017
Sedinta publica de la 25 ianuarie 2017
Decizia nr. 76/2017
Asupra recursului de fata;
Din examinarea lucrarilor din dosar, constata urmatoarele:
Prin sentinta civila nr. 2410 din 11 mai 2015, Tribunalul Bucuresti, sectia a VI-a civila, a admis in parte cererea de chemare in judecata formulata de reclamantul A. in contradictoriu cu parata SC B. Bank Romania SA si a constatat caracterul abuziv al clauzelor indicate in cuprinsul contractului de credit pentru nevoi personale nr. C2201/2200/6963/2008 la art. 5.2 in conformitate cu politica bancii, art. 6.2, 9.1, 9.5, 13.1 din oricare alt contract de credit incheiat cu banca si/sau din contracte accesorii acestora, art. 13.2, 13.3, 13.4, 13.5, 13.6, 13.7, precum si nulitatea absoluta a clauzelor mentionate, obligand totodata banca la restituirea sumei de 28.017,65 CHF suma incasata in plus si la plata sumei de 6.960 lei cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut urmatoarele:
Prin cererea de chemare in judecata s-a solicitat sa se constate caracterul abuziv al clauzelor indicate in cuprinsul contractului de credit pentru nevoi personale-garantat cu ipoteca pentru persoane fizice – inregistrat cu nr. C2204/2200/6963, respectiv: – art. 5.1, art. 5.2, art. 5.3, art. 5.4, art. 5.5, art. 5.7, art. 5.8, art. 6.2, art. 7.6, art. 7.7, art. 9.1, art. 9.5; art. 13.1, art. 13.2, art. 13.3, art. 13.4, art. 13.5, art. 13.6, art. 13.7, art. 13.8, art. 14.3, art. 14.7, art. 17.6, sa se constate nulitatea absoluta a acestora; obligarea paratei sa incheie un act aditional la contractul de credit, prin eliminarea clauzelor declarate nule, obligarea paratei la rambursarea/compensarea sumelor platite nedatorat in temeiul clauzelor atacate.
In solutionarea litigiului dedus judecatii tribunalul a retinut ca la data de 14.02.2008 reclamantul a incheiat cu parata B. Bank Romania SA, prin Agentia Oradea, un contract de credit pentru nevoi personale, garantat cu ipoteca pentru persoane fizice, inregistrat cu nr. C2204/2200/6963, avand ca obiect un credit de consum in cuantum de 134.133 CHF, termenul de rambursare fiind stabilit la un numar de 252 de luni – 21 de ani.
In vederea analizarii caracterului abuziv al clauzelor invocate au fost avute in vedere dispozitiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori, Directiva nr. 13/93/CEE, O.G. nr. 21/1992, Legea nr. 286/2004, Legea nr. 363/2007.
Instanta a constatat ca actul normativ specificat este incident raportului juridic stabilit intre parti, reclamantul avand calitatea de consumator, iar societatea parata calitatea de comerciant in acceptiunea dispozitiilor art. 2 din Legea nr. 193/2000, art. 2 pct. 2-4 din O.G. nr. 21/1992, perfectand contractul de credit in cadrul unei activitati comerciale, potrivit dispozitiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 193/2000.
In solutionarea cauzei s-au avut in vedere dosarul de creditare din care rezulta asumarea cererii la un anumit termen dupa depunere si existenta unui termen de dezicere.
In opinia tribunalului negocierea directa cu consumatorul nu este echivalenta cu prezentarea pachetului de catre banca si cu obligatia de informare, negocierea avand drept efect posibilitatea consumatorului in sensul modificarii clauzelor.
Potrivit art. 3 si art. 4 alin. (3) teza finala din Legea nr. 193/2000, societatii parate ii revenea sarcina probei in sensul de a demonstra ca s-a negociat individual o clauza standard, in sensul ca, desi clauza a fost redactata prealabil, consumatorul a avut posibilitatea de a influenta continutul clauzei, mai ales in cazul unui contract de adeziune.
Faptul ca reclamantul-consumator – indiferent de calitatea sa – a acceptat sa semneze un astfel de contract sau ca avea de ales intre ofertele mai multor banci, nu este de natura a inlatura caracterul abuziv al clauzelor sau aplicabilitatea dispozitiilor Legii nr. 193/2000.
In ceea ce priveste dezechilibrul semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor s-a retinut ca achitarea unei dobanzi modificate in mod unilateral sau a unui comision, lunar, cu o valoare deloc neglijabila in raport de costurile creditului creeaza o sarcina in plus in detrimentul consumatorului, un dezechilibru semnificativ.
Procedand la analizarea clauzelor invocate de reclamant ca fiind abuzive, instanta a analizat daca acestea se inscriu in definitia legala din Legea nr. 193/2004 si daca sunt intrunite conditiile incalcarii exigentelor bunei-credinte si cea privind dezechilibrul semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, instanta procedand la verificarea separata a fiecarei clauze contestate.
In ceea ce priveste sustinerea societatii bancare ca cererea privind constatarea caracterului abuziv al art. 5.2, 5.4, 5.5, 5.7, 5.8, 6.2 – petitul 1 – a ramas fara obiect, ca urmare a intrarii in vigoare a O.U.G. nr. 50/2010, instanta a considerat-o neintemeiata.
S-a constatat ca potrivit art. 95 din O.U.G. nr. 50/2010 reclamantul nu a semnat actul aditional propus, in urma modificarilor ordonantei prin Legea nr. 288/2010, reclamantul a notificat banca in sensul de a nu i se aplica actul aditional (prin adresa nr. 5786 si nr. 11355 din 28 februarie 2011).
1. Conform prevederilor art. 5.1 din contract, „la data incheierii prezentului contract, rata dobanzii curente este de 5,7%. Dobanda se stabileste in forma procentuala, ca rata anuala de dobanda” – se mentioneaza ca aceasta clauza a fost mentionata eronat prin cererea de chemare in judecata.
2. Conform prevederii art. 5.2 din contract „dobanda este variabila in conformitate cu politica bancii. Dobanda curenta poate fi modificata in mod unilateral de catre banca, luand in considerare valoarea dobanzii de referinta pentru fiecare valuta (ex. Euribor – pentru EUR, Libor – pentru CHF, si Robor – pentru RON) – fara a exista consimtamantul clientului. Noul procent de dobanda, se va aplica la soldul creditului ramas, de rambursat, incepand cu data de aplicare stabilita de banca. Modificarea dobanzii va duce la recalcularea dobanzii datorate”.
Astfel, prin contractul de credit rata dobanzii curente stabilita la data incheierii contractului a fost de 5,7%.
Incepand cu cea de-a V-a rata – scadenta la data de 16.06.2008 – in conditiile art. 5.2 din contract, societatea bancara a modificat unilateral rata dobanzii de la 5,7% la 6,99%.
Din clauza cuprinsa in 5.2 rezulta fara echivoc ca banca si-a rezervat facultatea de a revizui rata dobanzii in raport de indicele de referinta corespunzator valutei creditului. In baza acestei clauze, dobanda aplicabila contractului este cea stabilita de parti, iar in conditiile in care banca intelege sa isi exercite facultatea pe care si-a rezervat-o, dobanda poate fi modificata in raport de variatia indicelui Libor. Acestia sunt termenii in care se deruleaza contractul intre parti, iar inlaturarea clauzei privind posibilitatea de revizuire a dobanzii in conformitate cu politica bancii nu genereaza in sarcina bancii vreo obligatie de restituire, doar atata timp cat nu rezulta din datele spetei ca a avut loc o schimbare a ratei dobanzii independent de variatia indicelui de referinta mentionat.
Interventia instantei de judecata in contractul de credit dedus judecatii si in temeiul Legii nr. 193/2000 nu se justifica, pentru stabilirea unei formule de calcul a dobanzii fiind necesara existenta acordului vointa al partilor contractante prin incheierea unui act aditional.
Fata de cele expuse, tribunalul a constatat caracterul abuziv al clauzei prevazuta in art. 5.2 din contract, dar numai in ceea ce priveste sintagma „in conformitate cu politica bancii”.
Conform prevederii din art. 5.3 din contract: „noul procent de dobanda va fi comunicat imprumutatului prin intermediul unei scrisori simple, sau extras de cont, trimis la adresa de corespondenta specificata de acesta, sau prin afisare la sediile unitatilor bancare. Clientul consimte ca aceasta metoda de notificare este suficienta, nefiind necesara incheierea unui act aditional la prezentul contract de credit, in acest sens, renuntand la orice eventuala plangere opozitie/contestatie ulterioara”.
In opinia tribunalului reclamantul nu a mentionat prin cererea de chemare in judecata in ce consta dezechilibrul semnificativ creat de aceasta dispozitie. O asemenea clauza nu pune in discutie ruperea echilibrului contractual in detrimentul imprumutatului, nefiind contrara exigentelor bunei-credinte, atata timp cat sunt respectate dispozitiile art. 5.2 din contract, in sensul precizat de tribunal.
4. Conform prevederii din art. 5.4 din contract: „in cazul in care ca urmare a modificarii nivelului ratei dobanzii de catre banca, clientul nu va rambursa ratele nescadente/restul din creditul angajat si dobanzile aferente in termen de cei mult 10 zile calendaristice, de la data notificarii privind modificarea dobanzii, se considera ca acesta a acceptat noul procent de dobanda”.
Intr-adevar, prin art. 5.4 se are in vedere, in raport de dispozitiile art. 1 lit. a) alin. (3) din Anexa la Legea nr. 193/2000, posibilitatea consumatorului de a rezilia contractul in urma modificarii nivelului ratei dobanzii de catre banca, fiind o reproducere a dispozitiei legale mentionate, argument care nu permite aprecierea clauzei ca fiind abuziva. Pe de alta parte, coroborat cu art. 9.5 si art. 5.2, precum si retinand raportul de expertiza efectuat in cauza se constata ca, fata de neexecutarea corespunzatoare a contractului nu se poate vorbi de acceptarea noului procent de dobanda.
Art. 1 lit. a) „Prevederile acestei litere nu se opun, de asemenea, clauzelor prin care profesionistul isi rezerva dreptul de a modifica unilateral clauzele unui contract cu durata nedeterminata, in conditiile in care profesionistul are obligatia de a-l informa pe consumator, printr-o notificare prealabila transmisa in termen rezonabil, pentru ca acesta din urma sa aiba libertatea de a rezilia contractul”
5. Conform prevederii din art. 5.5 din contract „calcularea dobanzii lunare aferente creditului se va efectua in baza unui an de 360 de zile, si o luna de 30 de zile, unitate de timp care va fi aplicabila inclusiv perioadei cuprinse intre data tragerii creditului si data primei plati, dupa formula:
V = Cxd(%)p.a/360 x 30 zile
unde:
V = valoarea dobanzii lunare exprimata in moneda creditului;
C = soldul creditului utilizat;
d(%) = dobanda exprimata procentual;
30 = numar de zile la care este considerata o luna
360 = numar de zile la care este considerat un an
Potrivit dispozitiilor art. 38 lit. b) din O.G. nr. 50/2010 calculul ratei lunare a dobanzii/comisioanelor se face luand in calcul la numaratorul fractiei numarul de 30 de zile, iar la numitor 360. Asa cum s-a mentionat dispozitiile ordonantei nu sunt aplicabile in cauza, insa sunt invocate pentru a se observa scopul si tendinta legiuitorului.
In acest sens instanta a apreciat ca desi clauza in mod evident nu este negociata, nu creeaza un dezechilibru semnificativ, prin cerere de altfel nici nu au fost expuse motive care sa indice un dezechilibru semnificativ.
6. Conform art. 5.7 „pentru sumele restante datorate rezultate din prezentul contract (dobanda, principal, etc.), clientul va plati o dobanda penalizatoare – o rata a dobanzii majorata cu 10 puncte procentuale fata de rata de dobanda curenta aplicabila prezentului contract de credit la data intrarii in restanta. Dobanda penalizatoare se stabileste in forma procentuala ca rata anuala de dobanda”.
Conform art. 5.8 „dobanda penalizatoare se aplica asupra soldului ratelor de credit si dobanzilor datorate si neplatite la scadenta, pentru fiecare zi de intarziere incepand cu data scadentei lunare. Dobanda penalizatoare se calculeaza la numarul de zile corespunzatoare raportate la un an de 360 zile”.
Art. 5.7 si 5.8 nu pot fi calificate ca fiind clauze abuzive, partile inserand o clauza penala in acceptiunea dispozitiilor art. 1066-1069 C. civ. prin care au cuantificat prejudiciul in caz de neexecutare/executare necorespunzatoare a obligatiilor.
7. Conform art. 6.2 „pe parcursul derularii creditului, Banca poate modifica unilateral nivelul comisioanelor si taxelor, fara consimtamantul clientului. Noul nivel al comisioanelor va fi publicat in tariful de taxe si comisioane si va fi afisat la sediile bancii. Astfel, aceste clauze nu au fost negociate cu clientul si creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor din moment ce clientul se afla in imposibilitatea de a prefigura intinderea obligatiilor sale. Prin trimiterea la un act juridic emis de banca nu se poate afirma ca este indeplinita conditia caracterului clar al clauzei. Se observa ca banca nu a respectat regula impusa de Ordonanta nr. 21/1992 – republicata art. 93 lit. b), potrivit careia dobanzile, precum si toate comisioanele, taxele, tarifele, spezele bancare sau orice alte costuri aferente acordarii si derularii contractului, respectiv aferente unor servicii in privinta carora consumatorul nu dispune de libertate de alegere vor fi mentionate in contract, fara a se face trimiteri la conditii generale de afaceri ale furnizorului de servicii financiare, lista de tarife si comisioane sau orice alt inscris;fata de acest aspect, apreciind incalcat dreptul consumatorilor prin existenta acestei clauze, instanta va dispune inlaturarea ei.
8. Conform art. 7.6, „in orice moment, valoarea garantiei creditului nu va fi mai mica de 125% din soldul creditului. Daca pe parcursul derularii contractului banca considera, in mod unilateral, ca valoarea proprietatii prezentate drept garantie descreste si nu mai asigura acoperirea obligatiilor rezultate prin prezentul contract, clientul se obliga sa aduca garantii imobiliare suplimentare, astfel incat valoarea totala a garantiilor sa acopere minimum 125% din soldul creditului. Prezentarea garantiilor suplimentare va fi efectuata in maximum 30 de zile lucratoare de la solicitarea bancii, clientul va suporta toate costurile legate de evaluarea/reevaluarea garantiilor. Neprezentarea garantiilor constituie caz de culpa”.
S-a apreciat ca nu exista un dezechilibru in sensul Legii nr. 193/2000 si clauza nu conduce la un transfer al riscurilor din sarcina creditorului in sarcina consumatorului in conditiile in care obligatia de a garanta recuperarea creditului este o obligatie esentiala a debitorului, subsecventa obligatiei principale de restituire a creditului. In consecinta, fluctuatia valorii bunurilor aduse in garantie de imprumutat trebuie suportata de acesta, iar nu de banca, care si-a executat obligatia contractuala de a pune la dispozitie suma imprumutata si este indrituita sa ia masuri pentru minimizarea riscului de pierdere.
9. Conform art. 7.7, „pe intreaga perioada a prezentului contract, clientul si garantul ipotecar vor permite reprezentantilor bancii sa inspecteze proprietatea adusa in garantie. Daca banca considera necesar, clientul si garantul ipotecar vor accepta reevaluarea acesteia”.
Avand in vedere specificul si riscurile activitatii bancare este evidenta necesitatea controlului bancar si impunerea unor norme prudentiale in vederea limitarii riscurilor, supravegherea prudentiala fiind una din obligatiile institutiilor de credit, din analiza clauzei si din neinvederarea unor motive concrete nerezultand in ce consta dezechilibrul semnificativ dintre drepturile si obligatiile partilor.
10. Conform art. 9.1, „rambursarea creditului se va face in rate lunare egale (formate din rate de principal si dobanda) la data scadentelor lunare, conform graficului de rambursare din anexa nr. 1 care face parte integranta din prezentul contract. Clientul accepta faptul ca acest grafic poate fi modificat unilateral de catre banca in cazul modificarii nivelului ratei de dobanda curenta conform art. 5.2”.
Este vorba de o clauza abuziva prin raportare la dispozitiile art. 5.2 apreciate ca abuzive in ceea ce priveste <in conformitate cu politica bancii>.
11. Conform art. 9.5 „…clientul se obliga sa verifice lunar corectitudinea tranzactiilor efectuate, iar in cazul in care observa orice neconcordanta in informatiile furnizate sa informeze banca in termenul precizat in cadrul conditiilor generale de afaceri ale bancii, in caz contrar, operatiunile vor fi considerate ca acceptate de catre client.
Este vorba de o clauza abuziva in conditiile in care plaseaza in sarcina clientului o obligatie care ii incumba, referitoare la corectitudinea tranzactiilor efectuate de catre banca si care creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor din moment ce clientul se afla in imposibilitatea de a contesta o tranzactie eronata si pe care nu a sesizat-o in termenul precizat in cadrul conditiilor generale de afaceri.
12. Conform art. 13.1 in ceea ce priveste sintagma „din oricare alt contract de credit incheiat cu banca/sau din contractele accesorii acestora”, reprezinta o clauza abuziva. In acest caz, banca isi rezerva dreptul de a notifica imprumutatul. Daca in interval de 10 zile lucratoare de la data transmiterii notificarii catre imprumutat acesta nu remediaza deficienta constatata, banca are dreptul de a declara oricare sau toate creditele scadente anticipat si de a lua orice masura pe care o considera necesara pentru a-si recupera pagubele cauzate in acest mod, iar ca efect prezentul contract se considera reziliat de plin drept fara interventia vreunei instante de judecata, fara alte formalitati de punere in intarziere/somatie sau orice alta formalitate prealabila cu exceptia notificarii prevazute la art. 13.4 si 11.3.
Conform art. 13.2 „constituie in mod expres caz de culpa in conditiile prezentului contract, urmatoarele: prezentarea de catre client…, neachitarea oricarei datorii a clientilor fata de banca la termenele, in conditiile si in cuantumurile, inclusiv neindeplinirea oricaror altor obligatii stabilite prin prezentul contract sau in cadrul oricaror alte contracte, incheiate sau care se vor incheia cu banca.
Conform art. 13.3 „neexercitarea oricarui drept de catre banca, nascut prin prezentul contract, nu constituie renuntare la dreptul sau, iar banca va putea invoca acel drept oricand, pana la stingerea oricarei obligatii fata de banca”.
Conform art. 13.5 „banca are dreptul sa declare, intregul credit scadent, si in cazul in care orice creditor al clientilor declanseaza procedura executarii silite impotriva acestora”.
Conform art. 13.6 „banca are dreptul sa declare creditul scadent anticipat, in cazul aparitiei oricarui eveniment sau schimbare de situatie care au, individual sau impreuna cu alte evenimente sau schimbari, un efect negativ asupra situatiei financiare a clientilor, dar fara a se limita la aceasta, care face improbabil ca acesta/acestia sa isi poata indeplini obligatiile conform prezentului contract de credit”.
In raport de specificul si riscurile activitatii bancare este evidenta necesitatea controlului bancar si impunerea unor norme prudentiale in vederea limitarii riscurilor, insa dispozitiile pct. 1 lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000 arata ca sunt abuzive clauzele care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fara a avea un motiv intemeiat care sa fie precizat in contract.
Neexecutarea obligatiilor asumate in baza altor conventii incheiate cu banca/contracte accesorii, nu pot reprezenta un motiv intemeiat care sa permita paratei declararea scadentei anticipate a creditului, fiind o conditie inechitabila impusa de societatea bancara.
Declararea scadentei anticipate a obligatiei de plata anterior termenului contractual are valoarea unei rezilieri, insa rezilierea contractului sinalagmatic este incidenta in cazul neexecutarii obligatiilor esentiale nascute din respectivul contract, nu din alte contracte incheiate cu banca sau cu alte societati financiare/de credit.
Dezechilibrul creat este semnificativ prin prisma sumelor ce trebuie rambursate de catre reclamanti. Reclamantii isi asuma urmarile pentru nerespectarea obligatiilor asumate prin conventiile de credit in discutie, nu in raport de modul in care isi executa obligatiile in alte contracte.
Pe de alta parte instanta a apreciat ca, prin formularile evazive si nedefinite de tipul „orice eveniment”, „schimbare de situatie”, „orice datorie” lasate spre interpretare exclusiv la aprecierea bancii, banca poate interveni in derularea contractului, riscul contractului fiind exclusiv in sarcina consumatorului. Nu sunt stipulate criterii obiective pe baza carora banca sa purceada la interventia unilaterala constand in declararea scadentei anticipate a creditului, fiind stipulat un drept exclusiv si discretionar ce contrazice echilibrul contractual ce trebuie sa existe intre drepturile si obligatiile ambelor parti, fiind de natura sa produca prejudicii consumatorului.
Dezechilibrul este evident deoarece permite societatii bancare, printr-o simpla apreciere, sa declare scadenta anticipata a creditului, fiind incalcate si cerintele bunei-credinte, in raport de efectul direct al declararii scadentei anticipate si imprejurarea ca nu sunt circumstantiate conditiile interventiei unilaterale.
13. Conform art. 13.4 „banca va notifica imprumutatului in termen de 10 zile de la constatarea oricarui caz de culpa sau incalcarii de catre client a oricarei obligatii contractuale. In cazul in care deficientele nu sunt inlaturate, in perioada de timp indicata de banca in notificare, banca are dreptul sa declare creditul si celelalte datorii scadente si sa initieze proceduri de recuperare a creantei dupa cum urmeaza: sa retina din conturile clientilor, fara a fi necesar acordul acestora, toate sumele datorate in virtutea prezentului contract, cu prioritate fata de alte datorii ale clientilor, cu respectarea exceptiilor prevazute de lege; sa recupereze, prin orice masuri legale, toate sumele datorate bancii de catre client in virtutea contractului sau in legatura cu acesta, la data exigibilitatii; sa declare exigibile toate sumele datorate in baza acestui contract si sa declare restant intregul sold al creditului, in cazul in care clientul a furnizat bancii informatii nereale in scopul acordarii creditului sau in cazul in care clientul nu a achitat trei rate succesive ale creditului la scadentele prevazute. In aceste situatii, clientul este decazut din beneficiul termenelor prevazute in favoarea sa. In plus, in astfel de cazuri, banca poate lua orice masuri impotriva clientilor pentru executarea silita a sumelor datorata.
Conform art. 13.7 „in cazul declararii creditului scadent, indiferent de motivul pentru care a fost astfel declarat, clientul ramane direct raspunzator pentru toate consecintele financiare directe si/sau indirecte antrenate de exigibilitatea anticipata a creditului, fiind obligat sa achite bancii toate pagubele cauzate pana la plata efectiva si integrala a datoriei fata de banca.
In situatia declararii creditului scadent – indiferent de motivul pentru care a fost declarat – dispozitiile art. 13.7 trebuie analizate coroborat cu art. 13.1 care, in ceea ce priveste sintagma <din oricare alt contract de credit incheiat cu banca/sau din contractele accesorii acestora>, a fost apreciat ca fiind o clauza abuziva. Suportarea unor consecinte fara a avea reprezentarea acestora si indiferent de situatia in care a fost declarat creditul scadent reprezinta o conditie inechitabila impusa de banca, dezechilibrul creat fiind semnificativ prin prisma neclaritatii referitoare la consecintele financiare directe si indirecte, de sumele ce trebuie suportate de client in aceasta ipoteza.
14. Conform art. 13.8 „prezentul contract si contractele anexe acestora raman in vigoare pana la restituirea tuturor sumelor la care banca este indreptatita”.
Se constata ca prin cererea de chemare in judecata reclamantul nu a invederat, in concret, motivele pentru care apreciaza aceasta clauza ca fiind abuziva, nerezultand in ce mod creeaza un dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor, mai ales in conditiile in care partile au posibilitatea incheierii unui act aditional la contract.
15. Conform art. 14.3 „in cazul in care clientii/garantii ipotecari intentioneaza sa inchirieze ori sa dea in comodat imobilul/imobilele aduse in garantie, acesta se obliga sa obtina acordul prealabil si scris al bancii in acest sens. In cazul in care banca decide sa isi dea acordul, imprumutatul trebuie sa prezinte bancii actul juridic din care rezulta inchirierea bunului etc., care trebuie sa contina obligatoriu urmatoarea clauza: „chiriasul/comodatarul/locatorul are cunostinta de faptul ca imobilul, obiect al prezentului contract de inchiriere/comodat/locatiune, este/va fi ipotecat in favoarea B. Bank Romania SA in vederea garantarii unui credit, care a fost obtinut/va fi obtinut de la B. Bank Romania SA si este de acord cu desfiintarea de drept a prezentului contract fara interventia unei instante de judecata, fara punerea in intarziere si fara orice alta formalitate prealabila – cu exceptia unei notificari prealabile scrise referitor la aparitia cauzei de desfiintare la data initierii de catre B. Bank Romania SA a oricarui act de executare a contractului de ipoteca, chiriasul/comodatarul locatarul obligandu-se sa evacueze imediat imobilul si sa renunte in mod expres si irevocabil la orice act/actiune de obstaculare a B. Bank Romania SA in ceea ce priveste realizarea creantei sale”.
Se constata si in acest caz ca prin cererea de chemare in judecata reclamantul nu a invederat, in concret, motivele pentru care apreciaza aceasta clauza ca fiind abuziva, nerezultand in ce mod creeaza un dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor, iar pe de alta parte este vorba de o limitare conventionala a dreptului de proprietate ce se circumscrie notiunii de <interdictie de instrainare si grevare>.
16. Conform art. 14.7 „banca are dreptul de a cesiona sau de a transmite in orice mod (prevazut de legislatia in vigoare) si oricand catre alta institutie de credit sau institutie autorizata sa administreze portofoliile de creanta, drepturile si obligatiile izvorate din prezentul contract, inclusiv garantiile accesorii acestuia, in conformitate cu prevederile aplicabile in materie. Clientul recunoaste irevocabil si neconditionat bancii acest drept si se obliga ca intr-un astfel de caz sa isi indeplineasca obligatiile legale prevazute in acest sens”.
Reclamantul invedereaza in acest sens ca a fost notificat despre cesionarea creantei precum si drepturile care decurg din contractele de ipoteca si de asigurare, catre B. Bank Ungaria care la randul ei, a decis sa cesioneze drepturile de creanta catre B. Financing Solutions BV Olanda, anexand la aceasta notificare un proiect de act aditional care ar fi urmat sa fie incheiat intre B. Financing Solutions Olanda, prin B. Bank Romania SA si reclamant, care nu a semnat aceste documente.
Pe de o parte din considerentele cererii de chemare in judecata nu rezulta, in concret, in ce consta dezechilibrul creat prin intermediul acestei clauze, iar pe de alta parte prin aceasta clauza nu se incalca dispozitiile legale, in speta art. 1391-1393 C. civ. de la 1864.
17. Conform prevederii din art. 17.6 din contract „clientul declara ca i-au fost prezentate spre analiza, anterior semnarii prezentului document, in mod integral, clauzele contractului de credit, inclusiv toata documentatia aferenta analizarii si aprobarii creditului. Clientul declara ca prevederile prezentului document nu sunt abuzive in sensul Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori, cu modificarile si completarile ulterioare, pe care le accepta integral, fiind conforme intereselor sale financiare”.
Pe de o parte, din considerentele cererii de chemare in judecata nu rezulta, in concret, in ce consta dezechilibrul creat prin intermediul acestei clauze, iar pe de alta parte aprecierile clientilor in sensul ca <declara ca prevederile prezentului document nu sunt abuzive in sensul Legii nr. 193/2000> sunt inoperante, neavand relevanta in raport cu dreptul acestora de a formula actiune in conditiile Legii nr. 193/2000.
18. In ceea ce priveste petitul referitor la rambursarea sumelor platite nedatorat in temeiul clauzelor atacate – art. 5.2 din contract – tribunalul retine ca din clauza cuprinsa in 5.2 rezulta fara echivoc ca banca si-a rezervat facultatea de a revizui rata dobanzii in raport de indicele de referinta corespunzator valutei creditului. In baza acestei clauze, dobanda aplicabila contractului este cea stabilita de parti, iar in conditiile in care banca intelege sa isi exercite facultatea pe care si-a rezervat-o, dobanda poate fi modificata in raport de variatia indicelui Libor. Acestia sunt termenii in care se deruleaza contractul intre parti, iar inlaturarea clauzei privind posibilitatea de revizuire a dobanzii in conformitate cu politica bancii nu genereaza in sarcina bancii vreo obligatie de restituire doar atata timp cat nu rezulta din datele spetei ca a avut loc o schimbare a ratei dobanzii independent de variatia indicelui de referinta mentionat.
Retinand insa concluziile raportului de expertiza efectuat in cauza si faptul ca societatea parata a crescut rata dobanzii fara a exista o corelatie intre cresterea/scaderea indicelui de referinta, aspect care tine nu de natura constatarii clauzelor abuzive, ci de neexecutarea corespunzatoare a contractului, tribunalul a obligat banca la restituirea sumei de 28.017,65 CHF suma incasata in plus.
In temeiul art. 451 alin. (1) si art. 453 alin. (1) C. proc. civ., tribunalul a obligat parata la plata sumei de 6.960 lei cheltuieli de judecata reprezentand onorariul de expert si avocat.
Impotriva acestei sentinte au declarat apel ambele parti.
Analizand sentinta atacata prin prisma motivelor de apel, curtea a constatat ca apelurile sunt fondate.
I. Apelul reclamantului:
In speta, este incidenta puterea de lucru judecat a sentintelor nr. 5613 din 29 iulie 2015 si nr. 4053 din 28 mai 2015 pronuntate de Tribunalului Bucuresti in ceea ce priveste clauzele 5.3 si 7.6 din contractul de credit.
Astfel, desi nu este vorba in speta despre incidenta autoritatii de lucru judecat, ca exceptie procesuala, nefiind intrunita cerinta identitatii de parti, exista in speta putere de lucru judecat, prin cele doua sentinte constatandu-se, in contradictoriu cu apelanta-parata din prezentul dosar, caracterul abuziv al unor clauze contractuale identice incheiate cu alti clienti.
Din examinarea considerentelor sentintelor rezulta ca instantele au avut in vedere contracte cu redactare identica celui prezentat de reclamantul din prezenta cauza, atat sub aspectul continutului cat si al numerotarii clauzelor.
In contractele analizate prin sentintele mentionate, ca si in contractul supus verificarii in prezenta cauza, art. 5.3 prevede ca „noul procent de dobanda va fi comunicat imprumutatului prin intermediul unei scrisori simple, sau extras de cont, trimis la adresa de corespondenta specificata de acesta, sau prin afisare la sediile unitatilor bancare. Clientul consimte ca aceasta metoda de notificare este suficienta, nefiind necesara incheierea unui act aditional la prezentul contract de credit, in acest sens, renuntand la orice eventuala plangere opozitie/contestatie ulterioara”, iar art. 7.6, „in orice moment, valoarea garantiei creditului nu va fi mai mica de 125% din soldul creditului. Daca pe parcursul derularii contractului banca considera, in mod unilateral, ca valoarea proprietatii prezentate drept garantie descreste si nu mai asigura acoperirea obligatiilor rezultate prin prezentul contract, clientul se obliga sa aduca garantii imobiliare suplimentare, astfel incat valoarea totala a garantiilor sa acopere minimum 125% din soldul creditului. Prezentarea garantiilor suplimentare va fi efectuata in maximum 30 de zile lucratoare de la solicitarea bancii, clientul va suporta toate costurile legate de evaluarea/reevaluarea garantiilor. Neprezentarea garantiilor constituie caz de culpa”.
Hotararile mentionate sunt pe deplin opozabile apelantei-parate si nu pot fi ignorate de aceasta. Mai mult, in temeiul art. 13 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, bancii ii revine obligatia eliminarii acestor clauze din toate contractele in curs de executare, inclusiv, prin urmare, a celui incheiat cu reclamantul.
Prima sentinta, ce produce efecte cu privire la art. 5.3 din contract, a ramas definitiva prin respingerea apelului, puterea ei de lucru judecat fiind deplina. In ceea ce priveste cea de-a doua sentinta, ce are in vedere art. 7.6 din contract, se constata ca aceasta nu este definitiva, efectele sale fiind provizorii, conditionate de o eventuala admitere a caii de atac a apelului, insa nu pot fi ignorate, intrucat la momentul solutionarii prezentului apel hotararea este in fiinta si produce efecte impotriva apelantei-parate.
Fata de cele de mai sus, se impune admiterea apelului reclamantului si schimbarea in parte a sentintei atacate, in sensul constatarii caracterului abuziv si al clauzelor de la pct. 5.3 si 7.6 din contractul de credit, cuprinse in actiunea initiala, cererea cu privire la aceste doua clauze fiind respinsa de tribunal.
In ceea ce priveste critica apelantului cu privire la respingerea cererii sale vizand clauza de la pct. 5.4 din contract, se constata ca aceasta clauza nu a format obiect de judecata in dosarul tribunalului finalizat prin sentinta civila nr. 5613 din 29 iulie 2015.
Curtea a constatat ca solutia primei instante de respingere a cererii reclamantului este, sub acest aspect, corecta. Astfel, art. 5.4 din contract reglementeaza o forma de acceptare tacita a modificarii dobanzii, prevazand ca „in cazul in care ca urmare a modificarii nivelului ratei dobanzii de catre banca, clientul nu va rambursa ratele nescadente/restul din creditul angajat si dobanzile aferente in termen de cei mult 10 zile calendaristice, de la data notificarii privind modificarea dobanzii, se considera ca acesta a acceptat noul procent de dobanda”.
Astfel cum se va arata pe larg mai jos, partile au incheiat un contract cu dobanda variabila, aspect ce nu poate fi modificat de instante, iar clauza in discutie nu este o simpla consecinta a art. 5.3, astfel cum afirma apelantul – reclamant, ci produce efecte proprii, reglementand atat posibilitatea clientului de a denunta contractul ca urmare a neacceptarii modificarii dobanzii, cat si posibilitatea unei acceptari tacite a acestei modificari.
In mod corect a retinut, de asemenea, prima instanta ca prin art. 5.4 se are in vedere posibilitatea consumatorului de a rezilia contractul in urma modificarii nivelului ratei dobanzii de catre banca, fiind o reproducere a dispozitiei legale mentionate la art. 1 lit. a) alin. (3) din Anexa la Legea nr. 193/2000.
Prin urmare, sub acest aspect apelul reclamantului este nefondat.
In ceea ce priveste calculul si restituirile dobanzii, Curtea a constatat ca, urmare a anularii clauzei 5.2 si 5.3 din contract, s-a nascut obligatia partilor de a negocia formula de calcul a dobanzii variabile.
Astfel, vointa partilor la incheierea contractului a fost in sensul stabilirii unei dobanzi variabile, iar art. 5.2 a fost constatat abuziv nu din cauza ca ar stabili o dobanda variabila, aceasta fiind permisa de lege, ci ca efect al lipsei de claritate a dispozitiei contractuale cu privire la modalitatea de calcul a dobanzii.
Ca urmare, contractul nu s-a transformat intr-un contract cu dobanda fixa si, de asemenea, astfel cum se va arata si mai jos in considerentele privind apelul paratei, instanta nu poate, ea insasi, impune o modalitate de calcul a dobanzii, o asemenea interventie in contract nefiind permisa de lege. Partile, in concretizarea acordului de vointa initial, au obligatia de a negocia modalitatea de calcul a dobanzii variabile.
Asa fiind, sumele solicitate de apelantul-reclamant suplimentar, ca urmare a aplicarii unei anumite formule de calcul fara temei contractual, nu pot fi acordate, aceste critici fiind, de asemenea, neintemeiate.
In ceea ce priveste critica vizand art. 7.7 din contract, din contract, se constata ca aceasta clauza nu a format obiect de judecata in dosarul tribunalului finalizat cu sentinta civila nr. 4053 din 28 mai 2015.
Potrivit acestei clauze, „pe intreaga perioada a prezentului contract, clientul si garantul ipotecar vor permite reprezentantilor bancii sa inspecteze proprietatea adusa in garantie. Daca banca considera necesar, clientul si garantul ipotecar vor accepta reevaluarea acesteia”.
In mod corect a retinut prima instanta ca nu exista temeiuri pentru a se constata caracterul abuziv al acestei clauze. De altfel, criticile din apel vizeaza dezechilibrul creat ca efect al aplicarii art. 7.6, clauza ce a fost anulata ca efect al puterii de lucru judecat. Simpla posibilitate de reevaluare a garantiei, insa, nu afecteaza echilibrul contractual.
II. Apelul paratei:
Motivul de apel referitor la necompetenta materiala a tribunalului de a solutiona cauza nu este intemeiat, fata de prevederile art. 1591 alin. (2) C. proc. civ., ce nu permit invocarea acestei chestiuni pentru prima data in apel.
Al doilea motiv de apel este intemeiat, intrucat prima instanta a intervenit in mod nepermis in contractul incheiat intre parti, stabilind ea insasi, sub pretextul interpretarii clauzei privind dobanda, o formula de calcul a dobanzii pe care a indicat-o expertului si in raport cu care a calculat sumele cu privire la care a dispus restituirea.
De altfel, chiar motivarea primei instante este contradictorie sub acest aspect, in considerente aratandu-se si ca „interventia instantei de judecata in contractul de credit dedus judecatii si in temeiul Legii nr. 193/2000 nu se justifica, pentru stabilirea unei formule de calcul a dobanzii fiind necesara existenta acordului vointa al partilor contractante prin incheierea unui act aditional.”
Urmare a anularii clauzei 5.2 si 5.3 din contract, s-a nascut obligatia partilor de a negocia formula de calcul a dobanzii variabile, numai dupa stabilirea acestei formule urmand a se putea calcula partea din dobanda incasata necuvenit. Dreptul imprumutatului la restituirea unei parti din dobanda nu este actual, astfel incat apelul intimatei a fost admis sub acest aspect, urmand a fi inlaturate dispozitiile de restituire a sumelor achitate in plus cu titlul de dobanda.
De asemenea, s-a constatat ca sunt intemeiate criticile apelantei-parate cu privire la admiterea, de catre prima instanta, a capetelor de cerere vizand nulitatea art. 9.1, 13.2 prima liniuta, 13.3 si 13.7 din contract.
Astfel, in ceea ce priveste art. 9.1., acesta stabileste ca „rambursarea creditului se va face in rate lunare egale (formate din rate de principal si dobanda) la data scadentelor lunare, conform graficului de rambursare din anexa nr. 1 care face parte integranta din prezentul contract. Clientul accepta faptul ca acest grafic poate fi modificat unilateral de catre banca in cazul modificarii nivelului ratei de dobanda curenta conform art. 5.2”.
In mod eronat a apreciat prima instanta ca este vorba de o clauza abuziva prin raportare la dispozitiile art. 5.2 apreciate ca abuzive in ceea ce priveste <in conformitate cu politica bancii>, intrucat clauza 9.1 produce efecte distincte si nu poate fi inlaturat ca urmare a anularii art. 5.2. Odata stabilita prin negociere o formula de calcul a dobanzii variabila, nu este abuziv a se stabili ca aceasta are dreptul de a modifica graficul de rambursare, se intelege, in conformitate cu noul continut al art. 5.2. Emiterea unui grafic neconform va constitui, eventual, o problema de executare a contractului.
In ceea ce priveste art. 13.2 prima liniuta, acesta stabileste ca este caz de culpa prezentarea de catre clienti a unor documente false la incheierea contractului, furnizarea de informatii sau documente false sau omisiunea comunicarii de informatii cu scopul de a induce banca in eroare. Nu exista niciun motiv pentru care aceasta parte a art. 13.2 sa fie anulata si, de altfel, prima instanta nici nu a indicat motivele pentru solutia de anulare a intregului art. 13.2, motivarea vizand doar cea de-a doua liniuta a acestui articol.
Art. 13.3 arata ca nu se poate asimila unei renuntari neexercitarea unor drepturi de catre banca. O asemenea clauza este aplicarea dispozitiilor legale generale care consacra cu valoare de principiu ca renuntarile la drept nu se prezuma, ci trebuie sa fie exprese. Fireste, modalitatea in care banca isi poate invoca drepturile nascute din contract este limitata de dispozitiile legale in vigoare, textul nestabilind vreo exceptie de la norme imperative.
Nu exista nicio ratiune pentru a constata abuziv acest text, si, de altfel, nici prima instanta nu a motivat in niciun fel solutia sa, multumindu-se a cita textul contractului.
In fine, art. 13.7 stabileste efectele declararii scadentei creditului, aratand ca, in aceasta situatie, clientul ramane direct raspunzator pentru toate consecintele financiare directe si/sau indirecte antrenate de exigibilitatea anticipata a creditului, fiind obligat sa achite bancii toate pagubele cauzate pana la plata efectiva si integrala a datoriei fata de banca.
In mod gresit a anulat prima instanta aceasta clauza, interpretand-o exclusiv ca pe o consecinta a art. 13.1 din contract, intrucat clauza are efecte proprii, pentru orice situatie de declarare a scadentei creditului, iar nu doar pentru cea in care aceasta intervine ca urmare a neachitarii unor obligatii din alte contracte.
De asemenea, formularea referitoare la „toate consecintele” nu este, astfel cum afirma prima instanta, imprecisa, intrucat limitele obligatiilor stabilite prin aceasta clauze sunt stabilite de dispozitiile legale in vigoare. Ar fi fost superflua enumerarea in contract a tuturor consecintelor pe care declararea scadentei anticipate le produce, acestea fiind guvernate de dispozitiile generale privind raspunderea contractuala.
Prin urmare, in privinta dispozitiilor contractuale de mai sus, solutia primei instanta este eronata si urmeaza a fi schimbata, in sensul respingerii cererii reclamantului avand ca obiect anularea lor.
Restul criticilor apelantei-parate sunt nefondate. Vor fi analizate mai jos dispozitiile sentintei criticate in apelul paratei vizand clauze contractuale cu privire la care nu s-a dispus mai sus prin prezentul apel, in sensul schimbarii sentintei.
Astfel, in mod corect prima instanta, in aplicarea dispozitiilor legale, a constatat existenta caracterului preformulat al contractului si, de aici, in lipsa probei negocierii impusa de legiuitor paratei, a tras concluzia caracterului nenegociat al clauzelor atacate.
De altfel, nici in apel parata nu a administrat probe in dovedirea negocierii, in concret, a clauzelor atacate si nici nu a invocat elemente de proba din dosarul de fond din care situatia de fapt afirmata ar rezulta. Rationamentul propus in sustinerea motivului de apel incearca sa combata insasi continutul dispozitiei legale ce instituie o prezumtie simpla de lipsa a negocierii in cazul contractelor preformulate, ceea ce nu este admisibil.
In ceea ce priveste caracterul preformulat al contractului, acesta rezulta fara dubiu si din faptul ca dispozitiile contractuale sunt identice cu cele ce au format obiect de analiza in dosarele finalizate cu sentintele nr. 5613 din 29 iulie 2015 si nr. 4053 din 28 mai 2015 pronuntate de Tribunalului Bucuresti.
Cu privire la clauza 6.2, ce permite bancii modificarea unilaterala a comisioanelor, in mod corect a retinut prima instanta caracterul ei abuziv. De altfel, unica critica a apelantei-parate cu privire la aceasta solutie este ca aceasta clauza nu a produs efecte pana in prezent, insa caracterul abuziv se apreciaza in raport cu continutul clauzei, iar nu cu modalitatea de aplicare a acesteia. Chestiunea privind interesul in formularea capatului de cerere nu a fost invocata sub acest aspect de catre parata nici in fata instantei de fond si nici in apel.
Este corecta solutia tribunalului si cu privire la constatarea caracterului abuziv al art. 9.5 care plaseaza in sarcina clientului o obligatie care ii incumba bancii, referitoare la corectitudinea tranzactiilor efectuate de catre banca si care creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
Critica din apel in sensul ca aceasta clauza este clara vadeste neintelegerea, de catre apelanta-parata, a principiilor ce guverneaza materia clauzelor abuzive, precum si a motivarii primei instante.
Astfel, caracterul abuziv al unei clauze se poate cerceta fie sub imperiul art. 4 alin. (1), fie sub imperiul art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000.
Aceasta prevedere transpune in dreptul intern art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13/CE, stabilind ca evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociaza nici cu definirea obiectului principal al contractului nici cu calitatea de a satisface cerintele de pret si plata, pe de o parte, si nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, pe de alta parte. Singura conditie pe care legea o impune este ca aceste clauze sa fie exprimate intr-un limbaj usor inteligibil.
Pe cale de consecinta, doar in ceea ce priveste clauzele ce fac parte din obiectul principal al contractului sunt excluse de la analiza conditiile prevazute la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, controlul limitandu-se la caracterul clar al acestora. Pe temeiul art. 4 alin. (1), insa, ce guverneaza si clauza 9.5., nefiind vorba despre o obligatie inclusa in obiectul principal al contractului, ceea ce se analizeaza este existenta unui dezechilibru contractual in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. Aceste prevederi includ examinarea caracterului clar si inteligibil al clauzei, dar nu se rezuma la acestea.
In ceea ce priveste art. 13.4, solutia de anulare este corecta, iar lipsa motivarii va fi suplinita de instanta de apel.
Astfel, se constata ca aceasta clauza este abuziva prin prisma art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, intrucat, consacrand dreptul bancii de a declara scadenta anticipata a creditului, sanctiune cu consecinte deosebit de grave pentru imprumutat, pentru neindeplinirea oricarei obligatii contractuale, oricat de nesemnificative, se creeaza un dezechilibru contractual in detrimentul consumatorului. Sub acest aspect si in aceste limite, solutia primei instante de constatare a caracterului abuziv al acestei clauze este corecta.
Sub aspectul cheltuielilor de judecata, s-a constatat mai intai ca, desi reprezentata la termenul de judecata cand s-au pus concluzii pe fond si reclamantul a solicitat cheltuielile de judecata, apelanta-intimata, avand cuvantul, nu a pus concluzii cu privire la lipsa de proportionalitate a cheltuielilor astfel solicitate.
De asemenea, este corecta solutia primei instante de anulare a art. 13.5 si 13.6 din contract, ca urmare a existentei unui dezechilibru contractual in detrimentul consumatorului, prin legarea sanctiunii tipice a nerespectarii dispozitiilor contractuale de nerespectarea unor obligatii ale imprumutatilor din alte contracte, cu banca sau cu tertii. Argumentele primei instante sunt corecte.
Critica vizand lipsa de proportionalitate a onorariului de avocat cu dificultatea cauzei si volumul de munca pe care aceasta l-a presupus, este neintemeiata, cauza fiind una complexa si cu durata mare de solutionare. De asemenea, este neintemeiata critica vizand necesitatea reducerii proportionale a cheltuielilor fata de capetele de cerere admise, intrucat ele au fost achitate de parte in legatura cu intreaga actiune, neputand fi stabilita o proportie fata de capetele admise, astfel cum e posibil, de exemplu, in situatia taxelor de timbru.
Fata de aceste motive, Curtea de Apel Bucuresti, sectia a VI-a civila, prin decizia nr. 1072/A din 13 iunie 2016 a admis apelul formulat de apelantul reclamant A., impotriva sentintei civile nr. 2410 din 11.05.2015 pronuntate de Tribunalul Bucuresti, sectia a VI-a civila, in Dosarul nr. x/3/2012; a admis apelul formulat de apelanta parata B. Bank Romania S.A, a schimbat in parte sentinta apelata, in sensul ca a admis cererea reclamantului si cu privire la clauzele 5.3 si 7.6 din contractul de credit, constatand caracterul abuziv si, in consecinta, nulitatea absoluta a acestora; a respins ca neintemeiata cererea reclamantului de constatare a nulitatii clauzelor prevazute la art. 9.1., 13.2. prima liniuta, 13.3, 13.7 din contractul de credit si inlatura dispozitia privind constatarea nulitatii acestor clauze; a respins cererea reclamantului de restituire a sumelor achitate in plus cu titlul de dobanda si a inlaturat obligatia paratei de restituire catre reclamant a sumei de 28.017,65 CHF; a mentinut restul dispozitiilor sentintei.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea in parte a deciziei recurata si pe cale de consecinta obligarea paratei la restituirea sumei de 28.017,65 CHF suma pe care subsemnatul am achitat-o in plus cu titlu de dobanda si achitarea tuturor cheltuielilor de judecata efectuate in toate fazele procesuale.
In sustinerea recursului, reclamantul a aratat ca in cadrul judecatii in apel, instanta desi a constatat caracterul abuziv al clauzelor prevazute la art. 5.2 si 5.3 din contractul de credit, nu a dispus si restituirea sumelor achitate in plus cu titlu de dobanda.
Consecinta constatarii caracterului abuziv al unor clauze este echivalenta cu constatarea nulitatii absolute a acestora, in mod corect instanta de fond dand eficienta principiului quod nullum est, nullum producit effectum.
In ceea ce priveste rambursarea sumei platita nedatorat in temeiul clauzei prevazuta la art. 5.2 din contractul de credit, instanta de fond, arata recurentul, in mod corect a retinut ca rezulta in mod neechivoc faptul ca banca si-a rezervat dreptul de a revizui rata dobanzii in raport de indicele corespunzator valutei creditului Libor/CHF. Constatand ca acest aspect nu tine de natura constatarii clauzelor abuzive, ci de neexecutarea corespunzatoare a contractului, in mod corect instanta de fond a obligat banca la restituirea sumei pe care aceasta a incasat-o in plus cu titlu de dobanda.
In consecinta, unica modalitate contractuala de modificare a dobanzii era in functie de indicele LIBOR, astfel incat in conformitate cu contractul de credit, cu Legea nr. 193/2000 si cu O.U.G. nr. 174/2008, banca avea obligatia de a respecta clauza de indexare cuprinsa in contractul de credit si sa modifice dobanda in functie de variatia indicelui de referinta mentionat in contract si anume LIBOR CHF 3M.
Suma de 28.017,65 CHF incasata abuziv de catre banca a fost calculata in mod corect de catre expertul desemnat in cauza.
Solutia pronuntata de catre instanta de apel in ceea ce priveste acest capat de cerere este nelegala prin luarea in considerare a efectelor hotararilor pronuntate in Dosarele nr. x/2/2015 si x/2/2015, care nu sunt aplicabile in speta de fata, aceste cauze fiind formulate de o autoritate publica si nu de consumatori individuali.
Dintr-un alt punct de vedere, se sustine ca solutia pronuntata este si ineficienta intrucat este necesara negocierea unei noi formule de calcul a dobanzii variabile cu banca, ignorand faptul ca banca a dat dovada de rea-credinta pe parcursul derularii contractului de credit.
Pentru aceste motive, recurentul solicita admiterea recursului.
In combaterea cererii de recurs, intimata-parata a formulat intampinare, prin care a solicitat in principal respingerea recursului ca inadmisibil, hotararea fiind supusa numai apelului, potrivit dispozitiilor art. 13 alin. (4) din Legea nr. 193/2000. In subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinand hotararea atacata prin prisma criticilor formulate, Inalta Curte retine urmatoarele:
In temeiul art. 137 C. proc. civ. Inalta Curte urmeaza sa ia in examinare exceptia de inadmisibilitate invocata de intimata-parata prin care a sustinut ca in cauza sunt incidente dispozitiile art. 13 alin. (4) din Legea nr. 193/2000, potrivit carora hotararea atacata este supusa numai apelului.
Inalta Curte, constata ca, actiunea avand ca obiect constatarea caracterului abuziv al unor clauze dintr-un contract de credit este un litigiu ce face parte din materia protectiei drepturilor consumatorilor.
Prin urmare, pretentiile reclamantului-persoana fizica sunt intemeiate pe dispozitiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre profesionisti si consumatori, in cauza fiind incidente dispozitiile art. 14 din acest act normativ care prevad ca asemenea actiuni promovate de consumatori sunt supuse dispozitiilor Codului de procedura civila.
Din aceasta perspectiva, Inalta Curte constata ca, in speta, sunt aplicabile dispozitiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., art. 3 pct. 2 si art. 4 pct. 1 din acelasi cod, astfel incat actiunea in anularea clauzelor abuzive de fata este supusa caii de atac a recursului, exceptia urmand sa fie respinsa ca neintemeiata.
In ceea ce priveste fondul recursului, cu titlu preliminar, Inalta Curte arata ca obiect al analizei specifice caii de atac a recursului il vor constitui criticile aduse hotararii atacate care vor fi incadrate in motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., avand in vedere ca recurentul-reclamant nu a indicat temeiul de drept al cererii de recurs.
Prin cererea de chemare in judecata s-a solicitat sa se constate caracterul abuziv al clauzelor indicate in cuprinsul contractului de credit pentru nevoi personale-garantat cu ipoteca pentru persoane fizice – inregistrat cu nr. C2204/2200/6963, respectiv: art. 5.1, art. 5.2, art. 5.3, art. 5.4, art. 5.5, art. 5.7, art. 5.8, art. 6.2, art. 7.6, art. 7.7, art. 9.1, art. 9.5; art. 13.1, art. 13.2, art. 13.3, art. 13.4, art. 13.5, art. 13.6, art. 13.7, art. 13.8, art. 14.3, art. 14.7, art. 17.6, sa se constate nulitatea absoluta a acestora; obligarea paratei sa incheie un act aditional la contractul de credit, prin eliminarea clauzelor declarate nule, obligarea paratei la rambursarea/compensarea sumelor platite nedatorat in temeiul clauzelor atacate.
Criticile recurentului-reclamant vizeaza respingerea cererii privind restituirea sumelor achitate in plus cu titlul de dobanda si inlaturarea obligatiei paratei de restituire catre reclamant a sumei de 28.017,65 CHF.
Chestiunea dedusa judecatii vizeaza strict solutia instantei prin care s-a inlaturat dispozitia privind restituirea sumelor de bani achitate cu titlu de dobanda in contul clauzelor pe care le-a constatat ca fiind abuzive.
Din acest punct de vedere, Inalta Curte constata critica nefondata, intrucat dreptul material aplicabil in materia protectiei consumatorilor, respectiv Legea nr. 193/2000 si Directiva nr. 93/13/CEE prevede ca sanctiunea care intervine in situatia constatarii caracterului abuziv al clauzelor este una sui generis, respectiv incetarea producerii efectelor pentru viitor, fara a se pune in discutie prestatiile deja executate, astfel cum se intampla in cazul sanctiunii nulitatii.
Desi recurentul-reclamant se prevaleaza de dreptul sau de a redobandi prestatia executata in baza clauzelor declarate nule, in privinta clauzei privitoare la dobanda, instanta nu are posibilitatea de adaptare a contractului, in cauza fiind vorba despre un contract cu clauze lovite de nulitate, nulitatea producand alte efecte decat impreviziunea.
Este de retinut ca Legea nr. 193/2000 nu ofera instantei de judecata posibilitatea de a modifica dispozitii din contracte, ci numai de a constata ca unele clauze sunt sau nu abuzive si sa dispuna inlaturarea lor. Consecinta este ca, fie se deruleaza contractul in continuare, cu acordul consumatorului, daca dupa eliminarea clauzei mai poate continua, fie, daca contractul nu isi mai poate produce efectele dupa inlaturarea clauzelor considerate abuzive, consumatorul este indreptatit sa ceara rezilierea contractului.
Aceasta este si practica CJUE. Astfel, in Hotararea Curtii (Camera intai) din data de 14.06.2012 in cauza C-618/10, avand ca obiect o cerere de pronuntare a unei hotarari preliminare formulata in temeiul art. 267 TFUE de Audiencia Provincial de Barcelona (Spania), prin decizia din 29.11.2010 primita de Curte la 29.12.2010 in procedura Banco Español de Credito SA impotriva Joaquin Calderón Camino, Curtea a hotarat ca atunci cand constata existenta unei clauze abuzive, instantele au numai obligatia de a exclude aplicarea unei astfel de clauze pentru ca aceasta sa nu mai produca efecte obligatorii in ceea ce priveste consumatorul, fara a avea posibilitatea sa modifice continutul acesteia. Astfel, contractul in care este inclusa clauza trebuie sa continue sa existe in principiu, fara nicio alta modificare decat cea rezultata din eliminarea clauzelor abuzive, in masura in care, in conformitate cu normele dreptului intern, o astfel de mentinere a contractului este posibila din punct de vedere juridic.
Sub acelasi aspect, instanta ia in calcul si posibilitatea conferita consumatorilor de art. 6 teza finala si de art. 7 din Legea nr. 193/2000, anume aceea de a cere rezilierea contractelor atunci cand, dupa eliminarea clauzelor abuzive acestea nu mai pot continua, ceea ce arunca o nota suplimentara de incertitudine asupra dobanzii incasata nedatorat.
Inalta Curte retine ca a inlocui clauza privitoare la dobanda inseamna, contrar opiniei recurentului-reclamant interventia instantei in contractele incheiate de parti, interventie nepermisa de dispozitiile legale mentionate.
Pe cale de consecinta, sumele solicitate ca urmare a aplicarii unei anumite formule de calcul fara temei contractual nu pot fi acordate, hotararea fiind legala din acest punct de vedere.
Pentru aceste considerente, in temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Inalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. impotriva deciziei civile nr. 1072/A din 13 iunie 2016 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, sectia a VI-a civila.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge exceptia inadmisibilitatii recursului invocata de intimata B. Bank Romania SA.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. impotriva deciziei civile nr. 1072/A din 13 iunie 2016 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, sectia a VI-a civila.
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica, astazi 25 ianuarie 2017.