Cheltuieli de judecata. Obligarea uneia dintre partile litigante la plata cheltuielilor de judecata

Posted on Updated on by alinCategorii:comercial, deductibilitati, fiscal, societati comerciale

Cheltuieli de judecata. Obligarea uneia dintre partile litigante la plata cheltuielilor de judecata este justificata de existenta unei culpe procesuale a celui care a pierdut, fara a prezenta relevanta daca cel cazut in pretentii isi exercita doar atributiile conferite prin legea sa de functionare sau alte aspecte rezultate din calitatea sa de institutie publica.

R O M A N I A
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
Sectia de Contencios Administrativ si Fiscal

Decizia nr. 2094/2016

Sedinta publica de la 22 iunie 2016

Asupra recursului de fata;

Din examinarea lucrarilor din dosar, constata urmatoarele:

  1. Circumstantele cauzei
  2. Obiectul actiunii deduse judecatii

Prin actiunea inregistrata pe rolul Curtii de Apel Craiova – Sectia de contencios administrativ si fiscal la data de 30 septembrie 2013, reclamanta Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. a solicitat, in contradictoriu cu parata Curtea de Conturi a Romaniei, anularea Incheierii nr. 103/13.09.2013 emisa de Curtea de Conturi a Romaniei – Departamentul IV si, pe cale de consecinta, anularea partiala a Deciziei nr.23/16.07.2013 emisa de Curtea de Conturi a Romaniei – Departamentul IV (in ceea ce priveste masurile dispuse la pct. I.1 si respectiv II.4, II.5), precum si a Raportului nr.9200/14.06.2013 si a Procesului verbal de constatare nr.9200/14.06.2013, cu privire la abaterile consemnate si pentru care s-au dispus masurile contestate.

  1. Hotararea primei instante

Prin sentinta nr. 226 din 18 iunie 2014, Curtea de Apel Craiova – Sectia contencios administrativ si fiscal a admis, in parte, actiunea formulata de reclamanta Societatea A Oltenia S.A., in contradictoriu cu parata Curtea de Conturi a Romaniei, a anulat Incheierea nr.103/13.09.2013 emisa de Curtea de Conturi a Romaniei, a anulat, in parte, Decizia nr.23/16.07.2013 emisa de Curtea de Conturi a Romaniei – Departamentul IV, a anulat, in parte, Decizia nr.23/16.07.2013 emisa de Camera de Conturi a Romaniei – Departamentul IV, in ceea ce priveste masura dispusa la pct.I.1, in cadrul careia urmeaza sa se retina suma de 680.049 lei, impozit pe profit si suma de 232.337 lei, accesorii datorate bugetului de stat in urma sponsorizarii unor persoane juridice fara scop lucrativ si in ce priveste masurile dispuse la pct.II.4 si II.5, precum si Raportul de audit al performantei nr.9200/14.06.2013 si Procesul verbal de constatare nr.9200/14.06.2013 emise de Camera de Conturi Gorj, cu privire la abaterile pentru care au fost dispuse masurile anterior indicate.

Totodata a obligat parata la plata catre reclamanta a sumei de 5.000 lei, cheltuieli de judecata.

  1. Calea de atac exercitata in cauza

Impotriva hotararii pronuntate de instanta de fond, parata Curtea de Conturi a Romaniei a formulat recurs, invocand motivele de casare prevazute la art. 488 alin.(1) pct. 8 Cod procedura civila, republicat, prin care a solicitat casarea sentintei recurate si, rejudecand pe fond, respingerea actiunii reclamantei, ca neintemeiata, cu consecinta mentinerii actelor contestate ca fiind temeinice si legale.

In privinta masurii cuprinse la pct. I.1 din Decizia nr. 23/16.07.2013, a sustinut recurenta ca instanta de fond a aplicat si interpretat gresit normele de drept material incidente in cauza, retinand ca simpla participare a SC B in calitate de membru in Adunarea Generala a Asociatilor SC C nu se incadreaza in ipoteza prevazuta de art. 6 lit. c) din Legea nr. 32/1994, atata timp cat adoptarea unei hotarari a acestui organ de conducere nu poate fi dispusa, in conditiile de vot si de cvorum stabilite prin statut, de un asociat ce detine un aport social de mai putin de un sfert din capitalul social al persoanei juridice sponsorizate.

Prin urmare, considera recurenta ca prima instanta in mod eronat a stabilit ca sunt deductibile fiscal cheltuielile avansate de intimata reclamanta pentru sponsorizarea SC C, in limita sumei de 4 797 596 lei, pentru care entitatea verificata datoreaza un impozit pe profit in cuantum de       680 049 lei, la care se adauga accesorii calculate de consultantul fiscal in cuantum de 232 337 lei, astfel cum a reiesit din concluziile raportului de expertiza dispus in cauza.

Cu privire la cea de-a doua masura contestata, cea de la punctul II.4. din Decizia nr. 23/2013, referitoare la cheltuielile de personal efectuate de intimata reclamanta in anul 2011, sustine recurenta ca instanta de fond a retinut aplicabilitatea dispozitiilor art. 40 alin. (2) din Legea nr. 286/2010, desi acest text de lege prevedea cresterea cheltuielilor cu salariile in conditiile extinderii activitatii societatii, ceea ce nu s-a confirmat in cauza, dupa cum se reflecta prin inscrisurile depuse la dosar.

Solicita recurenta Curtea de Conturi a Romaniei  ca instanta de recurs sa aiba in vedere faptul ca in anul 2011 Societatea Nationala a Lignitului Oltenia SA a inregistrat cheltuieli cu salariile in cuantum de 301 506 223 lei, inregistrand o depasire in suma de 4 651155 lei fata de cheltuielile calculate conform prevederilor art. 40 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 286/2010.

In referire la masura cuprinsa la pct. II.5 din Decizia nr. 23/2013, recurenta a sustinut ca indemnizatia bruta acordata fostului director general, in cuantum de    37 464 lei, pentru perioada aprilie 2011 – mai 2012, pentru participarea acestuia la activitatea comisiei de negociere pentru realizarea proiectului de tip ”Green/Brown Field”, in calitate de vicepresedinte, este nelegala, cat timp prevederile art. 32 din OUG nr. 79/2008 interzic cumulul indemnizatiei cuvenite directorului general cu orice alte beneficii, de orice natura.

Acordarea cheltuielilor de judecata de catre prima instanta a fost criticata de recurenta Curtea de Conturi a Romaniei pentru ca, in opinia sa, litigiul de fata s-a nascut din exercitarea atributiilor specifice ale acestei institutii publice, iar obligarea la plata cheltuielilor de judecata echivaleaza cu o sanctiune implicita pentru faptul ca-si indeplineste atributiile ce-i revin.

  1. Apararile formulate de intimata Societatea A Oltenia SA

Prin intampinarea depusa in cauza, intimata-reclamanta Societatea A Oltenia SA a solicitat respingerea recursului ca nefondat si mentinerea sentintei atacate ca fiind legala si temeinica, in principal, pentru urmatoarele motive:

In referire la masura de la punctul I.1 din Decizia nr. 23/2013, considera intimata ca instanta de fond a aplicat corect prevederile legale incidente, stabilind ca exercitarea dreptului de vot de catre aceasta in cadrul Adunarii Generale a Asociatilor SC C intra in sfera de reglementare a dispozitiilor art. 6 lit. c) din Legea nr. 32/1994, cat timp adoptare unei hotarari de acest organ deliberativ nu poate fi dispusa de un asociat ce detine aport social de mai putin de ¼ din capitalul social al persoanei juridice sponsorizate.

In privinta masurii de la punctul II.4 din aceeasi decizie, intimata arata ca prima instanta a retinut corect ca sunt indeplinite conditiile de reglementare a unor situatii de exceptie, determinate de cresterea activitatii societatii, care reclama cresterea numarului de personal si, in mod corespunzator, a cheltuielilor cu salariile la unii operatori economici.

Aceasta crestere a indicatorilor economici in raport cu bugetul initial aprobat pentru anul 2011 a fost relevata in nota de fundamentare nr. 134/09.09.2011 si in concluziile raportului de expertiza efectuat in cauza, justificand rectificarea bugetului de venituri si cheltuieli prin sporirea cheltuielilor cu salariile.

Masura prevazuta la punctul II.5 din Decizia nr. 23/2013 a fost considerata de intimata nelegala, fiind, astfel, corect anulata de prima instanta, pentru argumentele care au fost expuse si in cererea de chemare in judecata, care, in esenta, vizeaza inaplicabilitatea interdictiei instituite prin art. 32 din OUG nr. 79/2008 in legatura cu indemnizatia cuvenita fostului director general al entitatii verificate pentru activitatea acestuia in perioada aprilie 2011 – mai 2012 in cadrul comisiei de negociere pentru realizarea proiectului de tip ”Green/Brown Field”.

Sustine intimata ca in sprijinul aceleiasi interpretari a normei suscitate si-a exprimat punctul de vedere si Directia generala juridica si relatii institutionale din cadrul Ministerului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri, care a mentionat in adresa nr. 138237/01.07.2011 faptul ca dispozitiile art. 3 din OUG nr. 3/2011 nu sunt incidente in cazul comisiilor infiintate prin ordinul ministrului.

In privinta cheltuielilor de judecata la care a fost obligata parata Curtea de Conturi a Romaniei,  sustine intimata ca instanta de fond a aplicat corect prevederile art. 453 NCPC, in raport de solutia data asupra cererii de chemare in judecata cu care a fost investita.

  1. Procedura de solutionare a recursului

5.1 Cu privire la examinarea recursului in completul de filtru

Raportul intocmit in cauza, in conditiile art. 493 alin. (2) si (3) din Codul de procedura civila, republicat, a fost analizat in completul de filtru, fiind comunicat partilor in baza incheierii de sedinta din data de 21 octombrie 2015, in conformitate cu dispozitiile art. 493 alin. (4) din Codul de procedura civila, republicat.

Prin incheierea din data de 17 februarie 2016, completul de filtru a constatat, in raport de continutul raportului, ca cererea de recurs indeplineste conditiile de admisibilitate si pe cale de consecinta, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil in principiu, in temeiul art. 493 alin. (7) din Codul de procedura civila, republicat, si a fixat termen de judecata pe fond a recursului.

  1. Solutia instantei de recurs

Analizand actele si lucrarile dosarului, sentinta recurata in raport de motivul de casare invocat, Inalta Curte constata ca recursul declarat de parata este nefondat,pentru urmatoarele considerente:

  1. Argumente de fapt si de drept relevante
  2. Masura de la punctul I.1 din Decizia nr. 23/16.07.2013

Aceasta masura a fost mentinuta de prima instanta partial, doar in ceea ce priveste contractele incheiate intre SC B si Clubul sportiv D, pentru care s-a retinut ca in privinta celor 12 contracte de sponsorizare  este incidenta ipoteza prevazuta de art. 6 lit. c) din Legea nr. 32/1994.

Pentru contractele incheiate intre SC B si Clubul Sportiv C a stabilit judecatorul fondului ca masura dispusa la punctul I.1 din Decizia nr. 23/2013 are un caracter nelegal, nefiind identificate legaturi intre cele doua parti contractante de natura celor prevazute de art. 6, lit. c) din Legea nr. 34/1994, a caror incidenta ar avea ca efect neacordarea facilitatilor fiscale pentru deducerea cheltuielilor cu sponsorizarea.

Aceasta solutie este una corecta, impartasita si de instanta de control judiciar, data fiind situatia de fapt relevata din inscrisurile depuse la dosar, din care se retine ca, potrivit art. 15 alin. (6), (7) si (8) din Statutului Clubului Sportiv C, Adunarea Generala a Asociatilor este legal constituita in prezenta a 2/3 din membri, adoptand hotararile cu 2/3 din voturile celor prezenti si fiind condusa de un presedinte ales de 2/3 din membri. Conducerea operativa a clubului sportiv este asigurata de Consiliul de Administratie.

Relevante in analiza relatiei de control intre entitatea juridica verificata si clubul sportiv la care aceasta  a facut sponsorizari sunt si prevederile art. 13 alin. 2 lit. f) din statut, potrivit carora „toti asociatii au drept de vot proportional cu contributia financiara a fiecaruia, astfel: din suma de 100% fiecare asociat va putea vota in functie de contributia sa financiara la aceasta suma”, precum si cele ale art. 7 alin. 2 din statut, potrivit carora aportul SC B la capitalul social al clubului este in cuantum de 100.000 lei reprezentand 23.2% capitalul social.

Recurenta Curtea de Conturi a Romaniei a criticat interpretarea data de prima instanta dispozitiilor cuprinse in art. 6 lit. c) din Legea nr. 32/1994 si art. 21 alin. (4) lit. p) din Codul fiscal (Legea nr. 571/2003), sustinand, in esenta, ca acestea se refera la contribuabilii ce beneficiaza de facilitati fiscale pentru sponsorizari efectuate catre persoane juridice fara scop lucrativ, conditionat de neimplicarea in conducerea sau controlul direct al persoanei juridice sponsorizate, fara insa a distinge in functie de puterea de decizie la adoptarea unei hotarari in cadrul Adunarii Generale a Asociatilor, raportata la aportul social in cadrul capitalului social al persoanei juridice sponsorizate.

Potrivit art. 6 lit. c) din Legea nr. 32/1994 privind sponsorizarea, facilitatile prevazute de legea mentionata nu se acorda in cazul sponsorizarii unei persoane juridice fara scop lucrativ de catre o persoana juridica ce conduce sau controleaza direct persoana juridica sponsorizata.

Conducerea clubului sportiv sponsorizat, potrivit regulilor statutare, este asigurata de catre Adunarea Generala a Asociatilor, alcatuita din cate un reprezentant al fiecarui membru asociat, iar conducerea operativa este asigurata de Consiliul de Administratie, alcatuit din 5 membri, cu vot egal fiecare, astfel ca nu poate fi incidenta relatia de conducere intre persoana juridica ce sponsorizeaza si persoana juridica fara scop lucrativ, beneficiara sponsorizarii.

In privinta sintagmei ”control direct”, aceasta defineste o relatie intre entitati juridice de tip societate mama – societate fiica,  in care exista o legatura de control permanent, ce lipseste de autonomie entitatea juridica aflata intr-o subordonare de acest gen.

In privinta raporturilor juridice existente intre intimata reclamanta si Clubul Sportiv C nu a fost identificat un control direct, reprezentantul SC B avand doar calitatea de membru in adunarea generala a asociatilor si in consiliul de administratie, ambele organe de conducere ale clubului sportiv exercitandu-si dreptul de vot in conditii ce exclud conducerea sau controlul direct din partea unui singur membru asupra persoanei juridice fara scop lucrativ.

Prin urmare, interpretarea data textului de lege prevazut de art. 6 lit. c) din Legea nr. 32/1994 de catre recurenta Curtea de Conturi este una extrem de restrictiva si nefundamentata pe premisele juridice care expliciteaza notiunile de conducere intr-un grup de persoane juridice si de control direct in cadrul unui astfel de grup, neputand fi validata de catre instanta de  control judiciar, care retine netemeinicia acestui prim motiv de recurs.

  1. b) Masura prevazuta de punctul II.4 din Decizia nr. 23/2013

Aceasta masura, retinuta de prima instanta ca fiind nelegala, a fost stabilita de Curtea de Conturi a Romaniei pentru ”intrarea in legalitate privind aprobarea si efectuarea cheltuielilor de personal/salariale, cu respectarea prevederilor din Legea bugetului de stat in vigoare la acel moment…”, masura vizand cheltuielile de personal  efectuate de intimata in anul 2011.

In opinia controlorilor financiari ai recurentei, intimata a efectuat cheltuieli de personal/salariale peste nivelul stabilit prin Legea bugetului de stat, in cuantum de 301 506 223 lei, depasind limita stabilita prin prevederile art. 40 lit. a) din Legea nr. 286/2010 a bugetului de stat cu suma de 4 651 155.

Instanta de fond a considerat corect ca aceasta depasire a fost justificata de aplicabilitatea unor dispozitii legale care-i permiteau intimatei reclamante ca, in anumite conditii, sa solicite aprobarea cresterii numarului de personal si, in mod corespunzator, a cheltuielilor cu salariile (art. 40 alin. (2) din Legea nr. 286/2010).

Recurenta Curtea de Conturi a criticat solutia primei instante, aratand ca ipoteza reglementata de art. 40 alin. (2) din Legea nr. 286/2010 se refera ca ”cazuri bine justificate, respectiv in conditiile extinderii activitatii”, iar inscrisurile depuse la dosar dovedesc, in opinia sa, ca societatea intimata a inregistrat pierdere in anul 2010, iar in anul 2011 a scazut numarul de salariati de la 8821 in anul 2009, la 8371 in anul 2010 si 8102 in anul 2011.

Si aceste asertiuni ale recurentei parate sunt nefondate, in conditiile starii de fapt relevate prin inscrisurile depuse la dosar.

Bugetul intimatei reclamante a fost rectificat prin HG nr. 1042/19.10.2011, stabilindu-se un cuantum al cheltuielilor de salarizare de 301944 mii lei, din care au fost utilizati efectiv 301506 mii lei.

Rectificarea bugetara a fost dispusa in baza notei de fundamentare nr. 134/09.09.2011 a societatii, inaintata la Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri, care, la randul sau, a transmis-o la Ministerul Finantelor Publice, acesta avizand-o.

In raportul de audit depus la dosarul de fond se mentioneaza ca, pentru anul 2011, comparativ cu anul 2010, datele statistice ale SC B, referitoare la cifra de afaceri, veniturile totale, cheltuielile inregistrate si profitul brut inregistrat  au fost mai mari, crestere confirmata si prin raportul de expertiza efectuat in cursul cercetarii judecatoresti la prima instanta.

In conditiile in care rectificarea bugetara a fost aprobata prin HG nr. 1044/2011, obligatia companiei controlate era sa se incadreze in acest buget aprobat pentru anul 2011, in caz contrar urmand a fi dispuse masurile legale pentru recuperarea prejudiciului cauzat prin depasirea bugetului aprobat.

Cum in privinta intimatei recurente nu poate fi retinuta o depasire a cheltuielilor de personal/salariale pentru anul 2011, se retine legalitatea solutiei pronuntate de prima instanta, de anulare a masurii dispuse de Curtea de Conturi a Romaniei la punctul II.4 din Decizia nr. 23/2013.

  1. Masura de la punctul II.5 din Decizia nr. 23/2013

Aceasta masura, referitoare la indemnizatia bruta in suma de 37 464 lei (2676 lei/luna x 14 luni), acordata fostului director general, in perioada aprilie 2011 – mai 2012, pentru participarea la activitatea comisiei de negociere, pentru realizarea proiectului de tip Green/Brown Field”, in calitatea de vicepresedinte, a fost retinuta ca nelegala prin sentinta recurata, opinand recurenta ca judecatorul fondului a facut o gresita interpretare si aplicare a art. 32 din OUG nr. 79/2008, in care se arata ca ”(1)remuneratia lunara a directorului general/directorului stabilita prin contractul de mandat in conditiile art. 31 alin. (1) este unica forma de recompensare in bani a activitatii depuse de persoana respectiva.

(2)directorului general/directorului nu i se pot acorda prin contractul de mandat alte beneficii, de orice forma, in afara celor prevazute la art. 31 alin. (2).”

Recurenta parata a sustinut ca aceasta prevedere legala reglementeaza o unica forma de retributie a celui care exercita functia incredintata prin contractul de mandat, nefiind permis niciun cumul asupra cuantumului remuneratiei lunare a persoanei titulare de contract.

O astfel de interpretare, ce pare a fi extrem de restrictiva, nu este in conformitate cu scopul urmarit prin instituirea normei legale suscitate.

Este de observat ca, in reglementarea conferita contractului de mandat exercitat de conducatorul unei companii nationale, s-a urmarit stabilirea unei remuneratii fara posibilitatea unui cumul in virtutea prerogativelor care deriva din acest contract, pentru a inlatura disfunctionalitatile existente intre categoriile de operatori economici care aveau asigurata conducerea pe baza unui contract de mandat in raport de cei pentru care conducatorii lor incheiau contracte de performanta anexa la contractul de munca.

Or, activitatea desfasurata de fostul director general al intimatei era una pentru un proiect specific, in valorificarea expertizei sale profesionale, care nu se incadra in contractul de mandat analizat de Curtea de Conturi, comisia  pentru acest proiect fiind stabilita prin Ordine ale Ministrului Economiei, Comertului si Mediului de afaceri (Ordinul 1418/29.10.2010si Ordinul nr. 411/02.03.2011), existand astfel o reglementare autonoma pentru aceasta activitate, ce excede reglementarii functiei detinute in cadrul companiei nationale.

Beneficiile la care se refera OUG nr. 79/2008, care nu pot fi cumulate cu remuneratia cuvenita functiei de director general/director in cadrul companiei, sunt in stransa legatura cu atributiile exercitate conform contractului de mandat, nu cu alte activitati care exced functiei detinuta conform acestui contract.

Asadar, si acest motiv de recurs este unul neintemeiat.

  1. Cheltuielile de judecata

Admitand cererea de chemare in judecata a reclamantei, prima instanta a obligat parata Curtea de Conturi la plata catre aceasta a cheltuielilor de judecata in cuantum de 5000 lei, solutie contestata pe calea prezentului recurs.

Instanta de control judiciar retine ca masura obligarii uneia dintre partile litigante la plata cheltuielilor de judecata este justificata de existenta unei culpe procesuale a celui care a pierdut, fara a prezenta relevanta, in aceasta privinta, daca cel cazut in pretentii isi exercita doar atributiile conferite prin legea sa de functionare sau alte aspecte rezultate din calitatea sa de institutie publica.

In raport de solutia de admitere partiala a contestatiei formulate de B impotriva actelor de control financiar intocmite de Curtea de Conturi a Romaniei, se retine ca este legala si temeinica obligarea celei din urma la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 5000 lei, reprezentand parte din onorariul cuvenit expertului contabil, in masura pretentiilor admise pentru reclamanta.

Argumentul de analogie cu scutirea de plata taxelor de timbru prevazuta in dispozitiile OUG nr. 80/2013 nu poate fi retinut, cat timp cheltuielile de judecata sunt fundamentate pe ideea unei raspunderi civile delictuale a celui care, parte fiind intr-un proces, a pierdut, avand astfel obligatia de a despagubi pe cel care a fost atras intr-o procedura judiciara in care pretentiile sale au fost recunoscute de instanta competenta. Pentru toate aceste considerente, dat fiind caracterul nefondat al criticilor pe care si-a intemeiata parata Curtea de Conturi a Romaniei calea de atac, Inalta Curte va mentine solutia primei instante astfel cum a fost pronuntata.

  1. Temeiul legal al solutiei adoptate in recurs

In conformitate cu prevederile art. 496 NCPC, raportat la dispozitiile art. 488 pct. 8 NCPC, Inalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de parata Curtea de Conturi a Romaniei impotriva sentintei civile nr. 226/18.06.2014 a Curtii de Apel Craiova pe care o va mentine ca fiind legala si temeinica.

 

PENRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

 

Respinge recursul declarat de parata Curtea de Conturi a Romaniei, impotriva sentintei civile nr. 226 din 18 iunie 2014 a Curtii de Apel Craiova – Sectia contencios administrativ si fiscal, ca nefondat.

Definitiva.

Pronuntata in sedinta publica, astazi 22 iunie 2016.

 

alin