Contract de cesiune de creanta. Inexistenta creantei la momentul incheierii contractului. Actiune in constatarea nulitatii. Conditii de admisibilitate din perspectiva interesului
Interesul, inteles ca o conditie de exercitiu a actiunii civile, nu are in vedere interesul material sau moral care formeaza substanta dreptului subiectiv, ci justificarea de a invoca si a urmari pe calea demersului judiciar promovat un anumit folos practic.
Contractul de cesiune de creanta prin care a fost preluata in vederea valorificarii o creanta bancara neperformanta este nul absolut in cazul in care se constata ca la data incheierii sale creanta preluata nu exista.
Astfel, in cazul in care demersurile cesionarului pentru valorificarea creantei au devenit imposibil de executat ca urmare a inexistentei creantei la
momentul incheierii contractului, este indeplinita conditia interesului acestuia in formularea unei actiuni in constatarea nulitatii contractului de cesiune de creanta, acesta fiind singurul mijloc legal aflat la dispozitia sa pentru decontarea creantei preluate.
Sectia a II-a civila, Decizia nr. 313 din 31 ianuarie 2014
Nota : In prezenta decizie au fost avute in vedere dispozitiile din vechiul Cod civil.
- Obiectul cauzei si hotararea pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a V-a civila, ca prima instanta.
Prin actiunea introductiva inregistrata la data de 15 februarie 2013 pe rolul Curtii de Apel Bucuresti, reclamanta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (A.A.A.S.) a solicitat in contradictoriu cu R.B. SA (succesoarea in drepturi a Bancii A. SA) ca prin hotararea instantei sa se constate nulitatea absoluta a contractului de cesiune de creanta nr. 42757/03.12.1999 si a Actului aditional din 15.12.1999 incheiate intre Banca A. S.A (actualmente R.B. SA) si A.V.A.B. (fosta A.V.A.S., actualmente A.A.A.S.) cu privire la creanta neperformanta detinuta asupra SC B. SA, precum si a actelor subsecvente incheiate, cu consecinta repunerii partilor in situatia anterioara incheierii contractului de cesiune de creanta.
In motivare reclamanta a aratat ca, prin contractul de cesiune de creanta si actul aditional susmentionate, incheiate cu Banca A. SA, a preluat asupra SC B. SA Barcanesti, in vederea valorificarii, o creanta bancara neperformanta cu valoarea nominala totala de 700.873,45 lei, consolidata in USD, la nivelul sumei de 399.761,25 USD, conform dispozitiilor O.U.G. nr. 51/1998.
Potrivit reclamantei, la data cesiunii creantei bancare neperformante pe rolul instantelor judecatoresti se aflau in derulare litigii intre Banca A. SA si debitorul SC B. SA, avand ca obiect pretentiile reciproce ale partilor, izvorate din operatiunile de creditare a societatii efectuate de banca in temeiul unor contracte de credit incheiate in perioada 1993-1995, printre care se regasesc si cele ce constituie titlurile de creanta transmise A.A.A.S. prin Anexa A la Contractul de cesiune de creanta nr. 42757/03.12.1999 si actul aditional aferent.
Litigiile in cauza au fost solutionate prin sentinta civila nr. 1223 din 12.11.1997, pronuntata de Tribunalul Prahova, ramasa definitiva si irevocabila dupa preluarea creantei, respectiv la 11.07.2000, conform Deciziei nr. 3948 pronuntata de Curtea Suprema de Justitie, prin care s-a stabilit ca, urmare operarii compensatiei reciproce, SC B. SA nu datoreaza nicio suma de bani catre A.V.A.B. sau catre Banca A.
Prin sentinta civila nr. 1064/17.12.1998 pronuntata de Tribunalul Prahova s-a respins ca nefondata cererea de revizuire formulata de Banca A. SA, sentinta ramanand definitiva si irevocabila prin Decizia nr. 1971/28.03.2003pronuntata de Curtea Suprema de Justitie.
Totodata, reclamanta a aratat ca dupa preluarea creantei bancare neperformante a declansat procedura de executare silita a debitoarei si a garantiilor transmise odata cu cesiunea, procedand la poprirea conturilor bancare detinute de debitoare, instituita prin Ordinul nr. 142/3.09.2001.
A sustinut reclamanta ca, urmare actelor de executare intreprinse, debitorul SC B. SA a atacat in justitie masurile intreprinse de Autoritate, solicitand suspendarea formelor de executare, cerere care a fost admisa prin decizia nr. 2143 din 22 martie 2002 pronuntata de Curtea Suprema de Justitie.
In acest context, a sustinut reclamanta, prin adresa UM/1278/14.07.2003 a solicitat R.B. SA, in calitate de succesoare in drepturi a Bancii A. SA, acordul pentru revocarea operatiunii de cesiune a creantei bancare neperformante aferente SC B. SA, raspunsul paratei fiind in sensul amanarii discutiilor pentru revocarea contractului de cesiune dupa data pronuntarii unei solutii in recursul in anulare exercitat de banca impotriva deciziei Curtii Supreme de Justitie.
Avand in vedere ca banca nu a transmis Autoritatii nicio informatie referitoare la demersurile intreprinse impotriva hotararilor judecatoresti citate in cauza, iar amanarea operatiunii de revocare a contractului de cesiune de creanta a condus la mentinerea in evidentele Autoritatii a SC B. SA ca debitor preluat, reclamanta considera ca este indreptatita sa solicite constatarea nulitatii absolute a contractului de cesiune si a actului aditional aferent, intrucat au fost incheiate cu incalcarea dispozitiilor art. 948 C. civ. in vigoare la data incheierii acestora, lipsa obiectului cesiunii fiind evidenta fata de hotararile judecatoresti evocate mai sus.
In cauza parata R.B. SA s-a aparat prin intampinarea depusa la data de 13 martie 2013 invocand exceptia lipsei de interes a reclamantei in promovarea actiunii, iar, in subsidiar, pe fond, a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata.
Prin decizia nr. 47 din 20 mai 2013, Curtea de apel a admis exceptia lipsei de interes si, in consecinta, a respins actiunea formulata de reclamanta ca fiind lipsita de interes.
Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut ca in cauza cesiunea de creanta s-a realizat in baza art. 1 din O.U.G. nr. 51/1998 privind unele masuri premergatoare bancilor, operatiunea juridica vizand patru persoane, respectiv fosta Banca A. care a cesionat creantele detinute fata de debitorul cedat SC B. SA cesionarului A.A.A.S. si Ministerul Finantelor care a achitat contravaloarea cesiunii prin emiterea unui titlu de stat in limita plafonului de 643.737.900 lei.
Reclamanta a fost autorizata, conform art. 6 din O.U.G. nr. 163/1999, sa preia activele bancare in vederea valorificarii, plata cesiunii facandu-se de o alta entitate juridica, context in care reclamanta nu justifica nici un interes in promovarea actiunii in constatarea nulitatii, deoarece efectul repunerii partilor in situatia anterioara urmare admiterii unei astfel de actiuni ar fi pur teoretic, in conditiile in care plata cesiunii nu s-a efectuat din patrimoniul acesteia, care nu a suferit o diminuare efectiva pentru a putea retine un eventual prejudiciu.
In acelasi sens, prima instanta a retinut ca reclamanta nu justifica un avantaj sau un profit prin promovarea actiunii, iar asertiunea acesteia in sensul ca urmareste reglarea evidentelor sale contabile este neintemeiata, existand in acest scop, conform legislatiei specifice, proceduri de inregistrare contabila de reglaj.
Totodata, prima instanta a apreciat ca reclamanta incearca sa se disculpe de faptul ca la data incheierii contractului de cesiune avea cunostinta de toate litigiile pe care banca le purta cu debitorul cedat, afirmand ca responsabilitatea pentru corectitudine si realitatea sumelor preluate la datoria publica revine numai bancii.
Prima instanta isi intemeiaza aceasta concluzie pe imprejurarea ca banca a garantat ca titlurile de creanta remise catre A.A.A.S. nu sunt anulate pe calea unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile, titlurile transmise existand in mod real la data cesiunii, contractele de credit fiind perfect valide, iar cu doua luni inainte de perfectarea contractului, conform procesului-verbal de predare-primire din 7.09.1999, reprezentantii bancii au inaintat Autoritatii intreaga documentatie in original cu privire la dosarele debitorului SC B. SA.
Astfel, a conchis instanta, reclamanta a avut la dispozitie un timp suficient pentru a verifica creantele ce urmau a fi preluate, iar la acea data nu a existat nicio vatamare sau obiectiune din partea reclamantei, care si-a dat consimtamantul la incheierea contractului.
- Recursul. Motivele de recurs.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs, in termen legal, reclamanta A.A.A.S. solicitand, in temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. si art. 312 alin. (5) C. proc. civ. casarea hotararii primei instante si trimiterea cauzei spre rejudecare.
In argumentarea criticilor de nelegalitate intemeiate in drept pe ipoteza reglementata de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizand aplicarea gresita a dispozitiilor legale incidente in cauza, recurenta a invocat incalcarea dispozitiilor O.U.G. nr. 51/1998, ale O.U.G. nr. 106/2001 pentru finalizarea procesului de privatizare a Bancii A. SA si ale art. 948 C. civ.
Potrivit recurentei, cesiunea de creanta efectuata de Banca A. SA s-a facut cu incalcarea dispozitiilor art. 3 si 12 din O.U.G. nr. 51/1998, neexistand o creanta neperformanta ce putea fi supusa valorificarii, astfel cum este definita de art. 3 din O.U.G. nr. 51/1998, deoarece la data incheierii contractului de cesiune banca nu mai detinea nicio creanta fata de debitorul SC B. SA, urmare compensarii legale intre creantele datorate reciproc de banca si debitor, conform sentintei civile nr. 1223/1997 definitiva si irevocabila prin decizia nr. 3948/2000 pronuntata de Curtea Suprema.
A sustinut recurenta in acelasi sens ca, potrivit art. 2 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998, Banca A. SA poarta intreaga raspundere cu privire la realitatea si corectitudinea sumelor pentru care solicita emisiunea titlurilor de stat, dispozitie legala preluata expres si in contractul de cesiune.
Or, in conditiile in care creanta SC B. SA nu exista la momentul cesiunii, este evidenta, in opinia recurentei, culpa Bancii A. care a procedat la cesiunea unei creante inexistente.
Din perspectiva art. 948 C. civ., recurenta a sustinut ca obiectul actului juridic, pentru a fi valabil, trebuie sa indeplineasca o serie de conditii impuse de textul de lege, respectiv trebuie sa existe, sa se afle in circuitul civil, sa fie determinat sau determinabil, iar in cauza apare ca evidenta lipsa obiectului contractului si, pe cale de consecinta, indreptatirea cererii de constatare a nulitatii absolute a cesiunii.
Cu privire la titlurile de stat emise de M.F.P. in contrapartida activelor bancare neperformante predate la A.A.A.S., raspunderea apartine Bancii A. la solicitarea careia au fost emise.
Concluzionand, recurenta a sustinut ca justifica atat un interes propriu, cat si un drept in promovarea prezentei actiuni, avand in vedere dispozitiile art. 1 din O.U.G. nr. 51/1998.
La data de 19 noiembrie 2013, intimata R.B. SA a formulat intampinare la cererea de recurs prin care a solicitat respingerea recursului si mentinerea ca legala si temeinica a sentintei fondului.
Potrivit intimatei, la data incheierii cesiunii banca detinea o creanta certa, determinabila, conform anexelor la contract, creanta care nu a fost desfiintata pe cale judecatoreasca.
Referitor la dispozitiile pretins incalcate din O.U.G. nr. 106/2001, intimata a aratat ca acest act normativ a fost emis dupa incheierea contractului de cesiune.
Totodata, intimata a sustinut ca recurenta nu justifica un interes legitim in promovarea actiunii atata timp cat plata cesiunii nu s-a efectuat din patrimoniul acesteia pentru a putea vorbi de un eventual prejudiciu.
La data de 21 noiembrie 2013, M.F.P., in nume propriu si in calitate de reprezentant al Statului roman a formulat o cerere de interventie accesorie in favoarea recurentei-reclamante, intemeiata pe dispozitiile art. 51 C. proc. civ.
In motivare intervenienta a aratat ca, potrivit O.U.G. nr. 163/1999 privind unele masuri pentru completarea cadrului juridic referitor la restructurarea financiara si operationala a Bancii A. SA, M.F.P. avea obligatia de a incheia cu Banca A. SA conventii de derulare a datoriei publice contractate, astfel ca, in calitate de emitent al titlurilor de stat, are interes in sustinerea demersului judiciar promovat de reclamanta privind recuperarea sumelor primite in mod necuvenit de banca.
Cererea de interventie accesorie formulata de M.F.P. a fost incuviintata in principiu de Inalta Curte in sedinta publica din data de 22 noiembrie 2013.
- Inalta Curte, verificand in cadrul controlului de legalitate sentinta atacata in raport de criticile formulate si avand in vedere si dispozitiile art. 3041C. proc. civ., a constatat ca recursul este fondat pentru considerentele ce urmeaza:
Prin contractul de cesiune de creanta nr. 42757/1999 si actul aditional la contract din 15 decembrie 1999, incheiate cu fosta Banca A. SA, reclamanta a preluat in vederea valorificarii o creanta bancara neperformanta detinuta de banca asupra debitorului SC B. SA, cu o valoare nominala de 700.873,45 lei.
Contractul de cesiune si actul aditional au fost incheiate in temeiul O.U.G. nr. 51/1998 privind valorificarea creantelor neperformante preluate de la banci, precum si in baza actelor normative emise de Guvernul Romaniei in vederea privatizarii Bancii A.
Astfel, conform art. 6 din O.U.G. nr. 163/1999, autoritatea a fost autorizata sa preia activele bancare supuse valorificarii de la Banca A. SA in limita unui plafon de 2.700 miliarde lei pana la 30 decembrie 1999.
In contrapartida activelor bancare neperformante predate la autoritate, M.F.P. a emis titluri de stat, toate operatiunile privind titlurile de stat urmand sa se deruleze prin B.N.R., in calitate de agent al Statului.
Urmare incheierii contractului de cesiune susmentionat, reclamanta s-a inregistrat in evidentele sale contabile cu valoarea nominala a creantei neperformante preluate, consolidata in USD.
Prin actiunea introductiva de fata reclamanta a solicitat constatarea nulitatii absolute a contractului de cesiune si a actului aditional, susmentionate, invocand neregularitati ce tin de incheierea contractului, respectiv lipsa obiectului contractului.
Legitimitatea demersului judiciar promovat de reclamanta este data, in primul rand, de calitatea sa de parte in contractul de cesiune de creanta. Potrivit reclamantei, contractul de cesiune este nul absolut deoarece la data incheierii sale creantele preluate in vederea valorificarii nu existau, astfel ca, in lipsa obiectului care formeaza materia angajamentului asumat, contractul nu este valabil.
In acest context al cauzei, conditia interesului reclamantei in declansarea procedurii judiciare este, in mod evident, indeplinita, existand o legatura directa intre pretentia formulata si dreptul subiectiv afirmat.
Cu alte cuvinte, interesul, inteles ca o conditie de exercitiu a actiunii civile, nu are in vedere interesul material sau moral care formeaza substanta dreptului subiectiv, ci justificarea de a invoca si a urmari pe calea demersului judiciar promovat un anumit folos practic.
Or, in situatia invocata de reclamanta, a inexistentei creantei la momentul incheierii contractului de cesiune, demersurile sale pentru valorificarea unei creante inexistente au devenit imposibil de executat, astfel ca singurul mijloc legal aflat la dispozitia reclamantei pentru decontarea creantei preluate este reprezentat de prezentul demers judiciar.
Inalta Curte noteaza, totodata, ca argumentele primei instante in admiterea exceptiei lipsei de interes reprezinta, in fapt, motive de netemeinicie a cererii de chemare in judecata.
Cu alte cuvinte, desi instanta a solutionat cauza pe exceptie, ceea ce presupune o necercetare a fondului, intregul sau rationament a vizat fondul cauzei, demonstrand, astfel, implicit, dar indubitabil, ca reclamanta justifica un interes, un folos practic in promovarea actiunii, chiar daca, in opinia instantei, pe fond sustinerile reclamantei au fost apreciate ca nefondate.
Pentru ratiunile mai sus infatisate Inalta Curte, in temeiul art. 312 alin. (1) si (3) C. proc. civ., a admis recursul si a casat decizia nr. 47/20.05.2013 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a V-a civila c,u trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiasi instante.
In temeiul art. 55 C. proc. civ., Inalta Curte a admis si cererea de interventie accesorie formulata de M.F.P. in interesul reclamantei-recurente, constatand ca M.F.P. justifica un interes in promovarea cererii de interventie in calitatea sa de emitent al titlurilor de stat in limita plafonului aprobat prin O.U.G. nr. 163/1999 si de administrator al datoriei publice.
Inalta Curte de Casatie si Justitie a hotarat ca interesul, inteles ca o conditie de exercitiu a actiunii civile, nu are in vedere interesul material sau moral care formeaza substanta dreptului subiectiv, ci justificarea de a invoca si a urmari pe calea demersului judiciar promovat un anumit folos practic. In speta, reclamanta a incheiat un contract de cesiune de creanta prin care a preluat in vederea valorificarii o creanta bancara neperformanta, iar ulterior a formulat o actiune in constatarea nulitatii absolute a contractului de cesiune, invocand inexistenta creantei la momentul incheierii contractului. Instanta de fond a respins ca lipsita de interes actiunea, retinand ca reclamanta nu justifica un interes legitim in promovarea actiunii atata timp cat plata cesiunii nu s-a efectuat din patrimoniul acesteia pentru a putea retine un eventual prejudiciu. In recurs, Inalta Curte a statuat ca, in conditiile in care demersurile cesionarului pentru valorificarea creantei au devenit imposibil de executat ca urmare a inexistentei creantei la momentul incheierii contractului, este indeplinita conditia interesului acestuia in formularea unei actiuni in constatarea nulitatii contractului de cesiune de creanta, acesta fiind singurul mijloc legal aflat la dispozitia sa pentru decontarea creantei preluate.
Contract de cesiune de creanta. Inexistenta creantei la momentul incheierii contractului. Actiune in constatarea nulitatii. Conditii de admisibilitate din perspectiva interesului
Cuprins pe materii : Drept comercial. Contracte
Index alfabetic : actiune in constatarea nulitatii
– contract de cesiune de creanta
– interes
- civ., art. 948
O.U.G. nr. 163/1999, art. 6
Contractul de cesiune de creanta prin care a fost preluata in vederea valorificarii o creanta bancara neperformanta este nul absolut in cazul in care se constata ca la data incheierii sale creanta preluata nu exista.
Astfel, in cazul in care demersurile cesionarului pentru valorificarea creantei au devenit imposibil de executat ca urmare a inexistentei creantei la momentul incheierii contractului, este indeplinita conditia interesului acestuia in formularea unei actiuni in constatarea nulitatii contractului de cesiune de creanta, acesta fiind singurul mijloc legal aflat la dispozitia sa pentru decontarea creantei preluate.
Sectia a II-a civila, Decizia nr. 313 din 31 ianuarie 2014
Nota : In prezenta decizie au fost avute in vedere dispozitiile din vechiul Cod civil.
- Obiectul cauzei si hotararea pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a V-a civila, ca prima instanta.
Prin actiunea introductiva inregistrata la data de 15 februarie 2013 pe rolul Curtii de Apel Bucuresti, reclamanta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (A.A.A.S.) a solicitat in contradictoriu cu R.B. SA (succesoarea in drepturi a Bancii A. SA) ca prin hotararea instantei sa se constate nulitatea absoluta a contractului de cesiune de creanta nr. 42757/03.12.1999 si a Actului aditional din 15.12.1999 incheiate intre Banca A. S.A (actualmente R.B. SA) si A.V.A.B. (fosta A.V.A.S., actualmente A.A.A.S.) cu privire la creanta neperformanta detinuta asupra SC B. SA, precum si a actelor subsecvente incheiate, cu consecinta repunerii partilor in situatia anterioara incheierii contractului de cesiune de creanta.
In motivare reclamanta a aratat ca, prin contractul de cesiune de creanta si actul aditional susmentionate, incheiate cu Banca A. SA, a preluat asupra SC B. SA Barcanesti, in vederea valorificarii, o creanta bancara neperformanta cu valoarea nominala totala de 700.873,45 lei, consolidata in USD, la nivelul sumei de 399.761,25 USD, conform dispozitiilor O.U.G. nr. 51/1998.
Potrivit reclamantei, la data cesiunii creantei bancare neperformante pe rolul instantelor judecatoresti se aflau in derulare litigii intre Banca A. SA si debitorul SC B. SA, avand ca obiect pretentiile reciproce ale partilor, izvorate din operatiunile de creditare a societatii efectuate de banca in temeiul unor contracte de credit incheiate in perioada 1993-1995, printre care se regasesc si cele ce constituie titlurile de creanta transmise A.A.A.S. prin Anexa A la Contractul de cesiune de creanta nr. 42757/03.12.1999 si actul aditional aferent.
Litigiile in cauza au fost solutionate prin sentinta civila nr. 1223 din 12.11.1997, pronuntata de Tribunalul Prahova, ramasa definitiva si irevocabila dupa preluarea creantei, respectiv la 11.07.2000, conform Deciziei nr. 3948 pronuntata de Curtea Suprema de Justitie, prin care s-a stabilit ca, urmare operarii compensatiei reciproce, SC B. SA nu datoreaza nicio suma de bani catre A.V.A.B. sau catre Banca A.
Prin sentinta civila nr. 1064/17.12.1998 pronuntata de Tribunalul Prahova s-a respins ca nefondata cererea de revizuire formulata de Banca A. SA, sentinta ramanand definitiva si irevocabila prin Decizia nr. 1971/28.03.2003pronuntata de Curtea Suprema de Justitie.
Totodata, reclamanta a aratat ca dupa preluarea creantei bancare neperformante a declansat procedura de executare silita a debitoarei si a garantiilor transmise odata cu cesiunea, procedand la poprirea conturilor bancare detinute de debitoare, instituita prin Ordinul nr. 142/3.09.2001.
A sustinut reclamanta ca, urmare actelor de executare intreprinse, debitorul SC B. SA a atacat in justitie masurile intreprinse de Autoritate, solicitand suspendarea formelor de executare, cerere care a fost admisa prin decizia nr. 2143 din 22 martie 2002 pronuntata de Curtea Suprema de Justitie.
In acest context, a sustinut reclamanta, prin adresa UM/1278/14.07.2003 a solicitat R.B. SA, in calitate de succesoare in drepturi a Bancii A. SA, acordul pentru revocarea operatiunii de cesiune a creantei bancare neperformante aferente SC B. SA, raspunsul paratei fiind in sensul amanarii discutiilor pentru revocarea contractului de cesiune dupa data pronuntarii unei solutii in recursul in anulare exercitat de banca impotriva deciziei Curtii Supreme de Justitie.
Avand in vedere ca banca nu a transmis Autoritatii nicio informatie referitoare la demersurile intreprinse impotriva hotararilor judecatoresti citate in cauza, iar amanarea operatiunii de revocare a contractului de cesiune de creanta a condus la mentinerea in evidentele Autoritatii a SC B. SA ca debitor preluat, reclamanta considera ca este indreptatita sa solicite constatarea nulitatii absolute a contractului de cesiune si a actului aditional aferent, intrucat au fost incheiate cu incalcarea dispozitiilor art. 948 C. civ. in vigoare la data incheierii acestora, lipsa obiectului cesiunii fiind evidenta fata de hotararile judecatoresti evocate mai sus.
In cauza parata R.B. SA s-a aparat prin intampinarea depusa la data de 13 martie 2013 invocand exceptia lipsei de interes a reclamantei in promovarea actiunii, iar, in subsidiar, pe fond, a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata.
Prin decizia nr. 47 din 20 mai 2013, Curtea de apel a admis exceptia lipsei de interes si, in consecinta, a respins actiunea formulata de reclamanta ca fiind lipsita de interes.
Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut ca in cauza cesiunea de creanta s-a realizat in baza art. 1 din O.U.G. nr. 51/1998 privind unele masuri premergatoare bancilor, operatiunea juridica vizand patru persoane, respectiv fosta Banca A. care a cesionat creantele detinute fata de debitorul cedat SC B. SA cesionarului A.A.A.S. si Ministerul Finantelor care a achitat contravaloarea cesiunii prin emiterea unui titlu de stat in limita plafonului de 643.737.900 lei.
Reclamanta a fost autorizata, conform art. 6 din O.U.G. nr. 163/1999, sa preia activele bancare in vederea valorificarii, plata cesiunii facandu-se de o alta entitate juridica, context in care reclamanta nu justifica nici un interes in promovarea actiunii in constatarea nulitatii, deoarece efectul repunerii partilor in situatia anterioara urmare admiterii unei astfel de actiuni ar fi pur teoretic, in conditiile in care plata cesiunii nu s-a efectuat din patrimoniul acesteia, care nu a suferit o diminuare efectiva pentru a putea retine un eventual prejudiciu.
In acelasi sens, prima instanta a retinut ca reclamanta nu justifica un avantaj sau un profit prin promovarea actiunii, iar asertiunea acesteia in sensul ca urmareste reglarea evidentelor sale contabile este neintemeiata, existand in acest scop, conform legislatiei specifice, proceduri de inregistrare contabila de reglaj.
Totodata, prima instanta a apreciat ca reclamanta incearca sa se disculpe de faptul ca la data incheierii contractului de cesiune avea cunostinta de toate litigiile pe care banca le purta cu debitorul cedat, afirmand ca responsabilitatea pentru corectitudine si realitatea sumelor preluate la datoria publica revine numai bancii.
Prima instanta isi intemeiaza aceasta concluzie pe imprejurarea ca banca a garantat ca titlurile de creanta remise catre A.A.A.S. nu sunt anulate pe calea unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile, titlurile transmise existand in mod real la data cesiunii, contractele de credit fiind perfect valide, iar cu doua luni inainte de perfectarea contractului, conform procesului-verbal de predare-primire din 7.09.1999, reprezentantii bancii au inaintat Autoritatii intreaga documentatie in original cu privire la dosarele debitorului SC B. SA.
Astfel, a conchis instanta, reclamanta a avut la dispozitie un timp suficient pentru a verifica creantele ce urmau a fi preluate, iar la acea data nu a existat nicio vatamare sau obiectiune din partea reclamantei, care si-a dat consimtamantul la incheierea contractului.
- Recursul. Motivele de recurs.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs, in termen legal, reclamanta A.A.A.S. solicitand, in temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. si art. 312 alin. (5) C. proc. civ. casarea hotararii primei instante si trimiterea cauzei spre rejudecare.
In argumentarea criticilor de nelegalitate intemeiate in drept pe ipoteza reglementata de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizand aplicarea gresita a dispozitiilor legale incidente in cauza, recurenta a invocat incalcarea dispozitiilor O.U.G. nr. 51/1998, ale O.U.G. nr. 106/2001 pentru finalizarea procesului de privatizare a Bancii A. SA si ale art. 948 C. civ.
Potrivit recurentei, cesiunea de creanta efectuata de Banca A. SA s-a facut cu incalcarea dispozitiilor art. 3 si 12 din O.U.G. nr. 51/1998, neexistand o creanta neperformanta ce putea fi supusa valorificarii, astfel cum este definita de art. 3 din O.U.G. nr. 51/1998, deoarece la data incheierii contractului de cesiune banca nu mai detinea nicio creanta fata de debitorul SC B. SA, urmare compensarii legale intre creantele datorate reciproc de banca si debitor, conform sentintei civile nr. 1223/1997 definitiva si irevocabila prin decizia nr. 3948/2000 pronuntata de Curtea Suprema.
A sustinut recurenta in acelasi sens ca, potrivit art. 2 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998, Banca A. SA poarta intreaga raspundere cu privire la realitatea si corectitudinea sumelor pentru care solicita emisiunea titlurilor de stat, dispozitie legala preluata expres si in contractul de cesiune.
Or, in conditiile in care creanta SC B. SA nu exista la momentul cesiunii, este evidenta, in opinia recurentei, culpa Bancii A. care a procedat la cesiunea unei creante inexistente.
Din perspectiva art. 948 C. civ., recurenta a sustinut ca obiectul actului juridic, pentru a fi valabil, trebuie sa indeplineasca o serie de conditii impuse de textul de lege, respectiv trebuie sa existe, sa se afle in circuitul civil, sa fie determinat sau determinabil, iar in cauza apare ca evidenta lipsa obiectului contractului si, pe cale de consecinta, indreptatirea cererii de constatare a nulitatii absolute a cesiunii.
Cu privire la titlurile de stat emise de M.F.P. in contrapartida activelor bancare neperformante predate la A.A.A.S., raspunderea apartine Bancii A. la solicitarea careia au fost emise.
Concluzionand, recurenta a sustinut ca justifica atat un interes propriu, cat si un drept in promovarea prezentei actiuni, avand in vedere dispozitiile art. 1 din O.U.G. nr. 51/1998.
La data de 19 noiembrie 2013, intimata R.B. SA a formulat intampinare la cererea de recurs prin care a solicitat respingerea recursului si mentinerea ca legala si temeinica a sentintei fondului.
Potrivit intimatei, la data incheierii cesiunii banca detinea o creanta certa, determinabila, conform anexelor la contract, creanta care nu a fost desfiintata pe cale judecatoreasca.
Referitor la dispozitiile pretins incalcate din O.U.G. nr. 106/2001, intimata a aratat ca acest act normativ a fost emis dupa incheierea contractului de cesiune.
Totodata, intimata a sustinut ca recurenta nu justifica un interes legitim in promovarea actiunii atata timp cat plata cesiunii nu s-a efectuat din patrimoniul acesteia pentru a putea vorbi de un eventual prejudiciu.
La data de 21 noiembrie 2013, M.F.P., in nume propriu si in calitate de reprezentant al Statului roman a formulat o cerere de interventie accesorie in favoarea recurentei-reclamante, intemeiata pe dispozitiile art. 51 C. proc. civ.
In motivare intervenienta a aratat ca, potrivit O.U.G. nr. 163/1999 privind unele masuri pentru completarea cadrului juridic referitor la restructurarea financiara si operationala a Bancii A. SA, M.F.P. avea obligatia de a incheia cu Banca A. SA conventii de derulare a datoriei publice contractate, astfel ca, in calitate de emitent al titlurilor de stat, are interes in sustinerea demersului judiciar promovat de reclamanta privind recuperarea sumelor primite in mod necuvenit de banca.
Cererea de interventie accesorie formulata de M.F.P. a fost incuviintata in principiu de Inalta Curte in sedinta publica din data de 22 noiembrie 2013.
- Inalta Curte, verificand in cadrul controlului de legalitate sentinta atacata in raport de criticile formulate si avand in vedere si dispozitiile art. 3041C. proc. civ., a constatat ca recursul este fondat pentru considerentele ce urmeaza:
Prin contractul de cesiune de creanta nr. 42757/1999 si actul aditional la contract din 15 decembrie 1999, incheiate cu fosta Banca A. SA, reclamanta a preluat in vederea valorificarii o creanta bancara neperformanta detinuta de banca asupra debitorului SC B. SA, cu o valoare nominala de 700.873,45 lei.
Contractul de cesiune si actul aditional au fost incheiate in temeiul O.U.G. nr. 51/1998 privind valorificarea creantelor neperformante preluate de la banci, precum si in baza actelor normative emise de Guvernul Romaniei in vederea privatizarii Bancii A.
Astfel, conform art. 6 din O.U.G. nr. 163/1999, autoritatea a fost autorizata sa preia activele bancare supuse valorificarii de la Banca A. SA in limita unui plafon de 2.700 miliarde lei pana la 30 decembrie 1999.
In contrapartida activelor bancare neperformante predate la autoritate, M.F.P. a emis titluri de stat, toate operatiunile privind titlurile de stat urmand sa se deruleze prin B.N.R., in calitate de agent al Statului.
Urmare incheierii contractului de cesiune susmentionat, reclamanta s-a inregistrat in evidentele sale contabile cu valoarea nominala a creantei neperformante preluate, consolidata in USD.
Prin actiunea introductiva de fata reclamanta a solicitat constatarea nulitatii absolute a contractului de cesiune si a actului aditional, susmentionate, invocand neregularitati ce tin de incheierea contractului, respectiv lipsa obiectului contractului.
Legitimitatea demersului judiciar promovat de reclamanta este data, in primul rand, de calitatea sa de parte in contractul de cesiune de creanta. Potrivit reclamantei, contractul de cesiune este nul absolut deoarece la data incheierii sale creantele preluate in vederea valorificarii nu existau, astfel ca, in lipsa obiectului care formeaza materia angajamentului asumat, contractul nu este valabil.
In acest context al cauzei, conditia interesului reclamantei in declansarea procedurii judiciare este, in mod evident, indeplinita, existand o legatura directa intre pretentia formulata si dreptul subiectiv afirmat.
Cu alte cuvinte, interesul, inteles ca o conditie de exercitiu a actiunii civile, nu are in vedere interesul material sau moral care formeaza substanta dreptului subiectiv, ci justificarea de a invoca si a urmari pe calea demersului judiciar promovat un anumit folos practic.
Or, in situatia invocata de reclamanta, a inexistentei creantei la momentul incheierii contractului de cesiune, demersurile sale pentru valorificarea unei creante inexistente au devenit imposibil de executat, astfel ca singurul mijloc legal aflat la dispozitia reclamantei pentru decontarea creantei preluate este reprezentat de prezentul demers judiciar.
Inalta Curte noteaza, totodata, ca argumentele primei instante in admiterea exceptiei lipsei de interes reprezinta, in fapt, motive de netemeinicie a cererii de chemare in judecata.
Cu alte cuvinte, desi instanta a solutionat cauza pe exceptie, ceea ce presupune o necercetare a fondului, intregul sau rationament a vizat fondul cauzei, demonstrand, astfel, implicit, dar indubitabil, ca reclamanta justifica un interes, un folos practic in promovarea actiunii, chiar daca, in opinia instantei, pe fond sustinerile reclamantei au fost apreciate ca nefondate.
Pentru ratiunile mai sus infatisate Inalta Curte, in temeiul art. 312 alin. (1) si (3) C. proc. civ., a admis recursul si a casat decizia nr. 47/20.05.2013 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a V-a civila c,u trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiasi instante.
In temeiul art. 55 C. proc. civ., Inalta Curte a admis si cererea de interventie accesorie formulata de M.F.P. in interesul reclamantei-recurente, constatand ca M.F.P. justifica un interes in promovarea cererii de interventie in calitatea sa de emitent al titlurilor de stat in limita plafonului aprobat prin O.U.G. nr. 163/1999 si de administrator al datoriei publice.