Intreruprea prescriptiei prin constituirea ca parte civila pe parcursul urmaririi penale sau in fata instantei de judecata

Potrivit dispozitiilor art. 2537 alin. (1) pct. 3 C. civ., prescriptia se intrerupe prin constituirea ca parte civila pe parcursul urmaririi penale sau in fata instantei de judecata pana la inceperea cercetarii judecatoresti.
Conform prevederilor art. 20 alin. (1) si (2) C. proc. pen., constituirea ca parte civila se poate face pana la inceperea cercetarii judecatoresti, in scris sau oral, cu indicarea naturii si a intinderii pretentiilor, a motivelor si a probelor pe care acestea se intemeiaza, iar potrivit alin. (4), in cazul nerespectarii vreuneia dintre conditiile prevazute la alin. (1) si (2), persoana vatamata sau succesorii acesteia nu se mai pot constitui parte civila in cadrul procesului penal, putand introduce actiunea la instanta civila.
Astfel, declaratia persoanei vatamate data in fata organelor de ancheta, prin care a aratat ca se constituie parte civila, fara a indica insa cuantumul pretentiilor, nu indeplineste conditiile legale obligatorii pentru a putea fi considerata constituire de parte civila cu consecinta intreruperii termenului de prescriptie a dreptului material la actiune.

Promisiune bilaterala de vanzare imobil. Executarea cu intarziere a vanzarii. Clauza penala

Sunt implicite, deci subintelese intr-un contract, clauzele obisnuite, celelalte, neuzuale, trebuind sa fie mentionate expres ori demonstrate prin orice alt mijloc. Pot fi considerate ca facand parte din vointa tacita a partilor acele clauze deduse din obiectul principal al contractului, inerente acestuia ori cu privire la care partile au consimtit necontestat.
In cazul unui contract de vanzare imobiliara, sunt considerate implicite doar acele prevederi care cuprind obligatii derivate din lege dupa natura contractului ori obligatiile conforme vointei necontestate a partilor, potrivit echitatii contractuale.
Din acest punct de vedere, clauza privind acceptarea vanzarii cu rezerva valorificarii clauzei penale nu poate fi considerata ca fiind o prevedere implicita, iar in aceste conditii reclamantii au sarcina de a dovedi existenta ei la data incheierii contractului de vanzare, moment in care partile si-au facut cunoscute ori si-au declarat orice pretentii reciproce aflate in legatura cu acesta.
Astfel, aceasta prevedere neuzuala trebuia inserata in contractul de vanzare sau demonstrata ca fiind cunoscuta partii opuse in contractul sinalagmatic la data vanzarii, deoarece nu era implicita. Lipsa ei semnifica, in conditiile art. 1539 C.civ., ca partea accepta intocmai executarea obligatiei debitorului pur si simplu, pierzand justificarea de a pretinde penalitatile de intarziere stabilite pentru executarea cu intarziere.

Contract de asigurare. Modul de determinare a sumei asigurate. Interpretarea contractului potrivit dispozitiilor art. 1266 din Codul civil

Contract de asigurare. Modul de determinare a sumei asigurate. Interpretarea contractului potrivit dispozitiilor art. 1266 din Codul civil

Forta obligatorie a contractului si implicit obligatia de a actiona cu buna-credinta in executarea conventiei trebuie raportate la obligatiile si drepturile real convenite de catre parti.
O obligatie esentiala cum este aceea privind valoarea la care se va plati despagubirea de asigurare nu poate fi inlocuita cu alta obligatie mai putin oneroasa pentru asigurator, invocata de asigurator dupa declansarea litigiului judiciar. S-ar ajunge, astfel, la o modificare a clauzelor contractuale prin instituirea unei obligatii pe care partile nu au convenit-o prin intelegerea transpusa in contractul de asigurare.
Retinerea unei alte valori a sumei asigurate decat aceea pe care partile au agreat-o, in absenta unor stipulatii contractuale care sa o prevada sau din care sa rezulte, echivaleaza cu o modificare a contractului de asigurare in ceea ce priveste elementele esentiale ale acestuia sub aspectul obiectului obligatiilor asumate, in afara vointei partilor si cu incalcarea principiului consensualismului si al libertatii contractuale.

Despagubiri morale. Divulgarea in presa a unor informatii din dosarul de urmarire penala. Caracterul nepublic al procedurii

Prin publicarea in presa a unor informatii continute de dosarul penal la un moment cand acesta se afla in faza urmaririi penale, au fost incalcate dispozitiile art. 285 alin. (2) Cod procedura penala, care impun caracterul nepublic al procedurii, tocmai in considerarea regimului acestei faze a procesului penal – acela al strangerii de probe necesare cu privire la existenta infractiunii, identificarea persoanelor care au savarsit o infractiune si stabilirea raspunderii penale a acestora, pentru a se constata daca este sau nu cazul trimiterii in judecata.
Din punct de vedere al probatiunii este suficient ca reclamantul a facut dovada publicarii in presa a unor componente ale dosarului penal aflat in custodia institutiei parate la un moment cand procedura avea caracter nepublic, asa incat actiunea sau inactiunea acesteia (care a facut posibila incalcarea secretului etapei procedurale respective) sa imbrace forma ilicitului, fiind evident ca aceasta specificitate a fazei urmaririi penale, care intra in atributul exclusiv al procurorului si al organului de cercetare penala supravegheat de acesta, a fost incalcata.

Raspundere civila delictuala. Repararea prejudiciului cauzat de emiterea unor acte administrative nelegale

In temeiul dispozitiilor art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) , art. 18 alin. (3) si art. 19 din Legea nr. 554/2004, care reglementeaza regimul juridic al actiunii in despagubiri, revine instantei de contencios administrativ sa se pronunte asupra dreptului la repararea pagubei cauzate, analizand conditiile de admisibilitate a cererii, inclusiv existenta dreptului la reparatie si modalitatea de acordare a acesteia. Astfel, actiunea avand ca obiect repararea pagubei produse ca urmare a anularii unor acte administrative atrage, in raport cu aceste dispozitii legale, competenta instantei de contencios administrativ potrivit principiului general de drept conform caruia legea speciala deroga de la legea generala.
Specialia generalibus derogant este un principiu juridic care implica faptul ca norma speciala e cea care deroga de la norma generala ?i ca norma speciala este de stricta interpretare la cazul respectiv. Mai mult, o norma generala nu poate inlatura de la aplicare o norma speciala. Fiind derogatorie de la norma generala, rezulta ca norma speciala se aplica ori de cate ori ne gasim in fata unui caz ce intra sub incidenta prevederilor sale, deci norma speciala se aplica prioritar fata de norma generala, chiar ?i atunci cand norma speciala este mai veche decat norma generala. Aplicarea principiului conform caruia legea speciala deroga de la legea generala are ca efect inlaturarea dreptului comun de la aplicare. Asadar, incidenta acestui principiu inlatura, totodata, posibilitatea coexistentei a doua cai judiciare, una pe legea speciala si cealalta pe dreptul comun

Interdictie temporara de construire. Actiune in raspundere civila delictuala. Neindeplinirea conditiei certitudinii prejudiciului

Emiterea certificatului de urbanism este in responsabilitatea autoritatii administrative, ca singura autoritate indrituita sa ateste regimul juridic al unui teren din perspectiva regulilor generale de urbanism, si, prin urmare, fapta de a fi emis un act care atesta situatii neconforme realitatii este ilicita ?i impune raspunderea pentru daune.
Cu toate acestea, mentionarea in contractul de vanzare al reclamantei a unei interdictii temporare de construire, pana la elaborarea unui P.U.Z. sau .P.U.D., interdictie care are caracter clar exprimat, fara un termen determinat, atesta faptul ca partea cumparatoare a avut, prin achizitia terenului, doar sansa de a construi, care nu se circumscrie notiunii de prejudiciu cert, in conditiile in care aceasta pierdere nu a survenit ca urmare a faptului ilicit al autoritatii administrative, ci a fost o imprejurare preexistenta, cunoscuta cumparatorului de la data vanzarii.
Astfel, in mod corect instanta de apel a respins actiunea in raspundere civila delictuala, avand ca obiect repararea prejudiciului patrimonial determinat de diferenta dintre pretul platit efectiv ?i pretul pe care l-ar fi platit daca ar fi cunoscut situatia urbanistica a terenului, promovata de cumparator impotriva autoritatii administrative emitente a certificatului de urbanism, pentru lipsa caracterului cert al prejudiciului.