Nu instanta trebuie sa stabileasca considerentele pentru care banca a perceput comisioanele, ci aceste considerente trebuie sa rezulte clar din clauzele contractului si nu din deductiile partilor sau ale judecatorului. Lipsa explicita a considerentelor pentru care au fost percepute comisioanele face ca analiza clauzelor contractului sa fie greoaie, trebuind sa fie facute presupuneri in legatura cu contraprestatiile partilor, fapt care nu e permis in contracte care se afla sub protectia legislatiei privind consumatorii.
R O M A N I A
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
Sectia a II-a civila
Decizia nr. 536/2020
Sedinta publica din data de 5 martie 2020
Asupra recursurilor de fata;
Din examinarea actelor si lucrarilor din dosar, constata urmatoarele:
- Obiectul cererii introductive.
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti, sectia a VI-a civila, reclamantii A. si B. au chemat in judecata pe parata C. S.A., solicitand instantei ca prin hotararea ce se va pronunta sa se constate caracterul nul absolut si abuziv al clauzelor din conventia de credit nr. x din 22 februarie 2008 prevazute la art. 3.1 alin. (2) si art. 3.7, art. 1 din actul aditional din 15 iunie 2011, art. 3.11 din contractul de credit, art. 1.1 lit. b) si art. 3.12, art. 3.13, art. 3.14, articolul referitor la comisionul de retragere numerar valute prevazute in extrasele de cont, obligarea paratei la mentinerea elementelor componente ale dobanzii astfel cum au fost stabilite prin contract (valoarea marjei fixe a bancii de la data incheierii contractului si indicele de referinta EURIBOR), restituirea sumelor incasate in baza clauzelor nule ce urmeaza a fi actualizate cu indicele de dobanda legala calculata de la data platii pana la momentul restituirii efective si obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.
- Hotararea primei instante.
Prin sentinta civila nr. 7987 din 16 decembrie 2016, Tribunalul Bucuresti, sectia a VI-a civila a admis in parte cererea formulata de reclamantii A. si B. in contradictoriu cu parata C. S.A.; a constatat caracterul abuziv si nulitatea absoluta partiala a clauzei 3.7 teza II din contractul de credit nr. x din 22 februarie 2008 numai in ceea ce priveste criteriul ales (in functie de evolutia pietei financiare sau de politica de creditare a bancii); a respins in rest ca nefondata cererea; a obligat parata sa plateasca reclamantului A. suma de 320 de RON cu titlu de cheltuieli de judecata.
- Calea de atac impotriva hotararii primei instante.
Impotriva sentintei pronuntate de Tribunalul Bucuresti au declarat apel atat reclamantii A. si B., cat si parata C. S.A..
- Hotararea instantei de apel.
Prin decizia civila nr. 382 A din 26 februarie 2018, Curtea de Apel Bucuresti, sectia a VI-a civila a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta-parata C. S.A. impotriva sentintei civile nr. 7987 din 16 decembrie 2016 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, sectia a VI-a civila; a admis apelul declarat de reclamantii A. si B. impotriva aceleiasi sentinte; a schimbat in parte sentinta apelata in sensul ca a constatat caracterul abuziv si nulitatea absoluta si a clauzelor cuprinse in art. 3.12 referitoare la comisionul de procesare si in art. 3.14 referitoare la comisionul de administrare; a obligat parata sa plateasca reclamantului A. cheltuieli de judecata in cuantum de 1000 RON; a mentinut sentinta in ceea ce priveste constatarea caracterului abuziv si nulitatea absoluta partiala a clauzei 3.7 teza a II numai in ceea ce priveste criteriul ales si respingerea celorlalte capete de cerere.
- Considerentele instantei de apel.
Pentru a pronunta aceasta solutie, Curtea de Apel a retinut in esenta urmatoarele:
Legea instituie o prezumtie a lipsei de negociere in contractele standard incheiate intre consumatori si profesionisti, revenind acestora din urma sarcina de a face dovada contrara. Clauzele ce permiteau apelantei-parate modificarea unilaterala a dobanzii stabilite in contract in lipsa unui criteriu clar si previzibil, creeaza in acest mod un dezechilibru intre prestatiile reciproce ale partilor, contrar bunei-credinte si de natura a prejudicia consumatorul.
Pe de o parte, apelantii-reclamanti, in calitate de consumatori, au dreptul de a exprima refuzul de a incheia un act aditional, iar pe de alta parte, banca nu poate fi obligata sa accepte incheierea acestuia in conditiile impuse de consumator, O.U.G. nr. 50/2010 mentinand dreptul ambelor parti de a negocia pretul contractului.
Apelantii-reclamanti au cunoscut chiar de la momentul incheierii contractului modalitatea de stabilire a dobanzii, criticile acestora privind caracterul abuziv al acestor clauze fiind nefondate.
Clauza prevazuta de art. 3.11 din contractul de credit avand ca obiect dobanda majorata pentru neplata la scadenta a sumelor datorate nu are un caracter abuziv. Aceasta este clara si inteligibila, stabilind cuantumul maxim al dobanzii penalizatoare, iar perceperea sa este justificata, in conditiile in care consumatorii ar inregistra intarzieri la plata ratelor de credit.
Prin decizia nr. 2054 din 18 octombrie 2017 a Tribunalului Constanta prin care s-a respins plangerea formulata impotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei nr. x din 31 iulie 2015, s-a retinut cu putere de lucru judecat ca fapta de a include in contractul incheiat cu apelantii-reclamanti comisionul de administrare in continutul creditului la care se aplica dobanda, intr-o maniera necunoscuta imprumutatului si comisionul de procesare, fara a exista o contraprestatie din partea bancii reprezinta o practica comerciala incorecta. De vreme ce aceasta solutie are putere de lucru judecat, Curtea a constatat ca motivele de apel privind nelegalitatea acestor doua comisioane sunt intemeiate, impunandu-se constatarea nulitatii si a caracterului abuziv al acestora.
Clauza privind comisionul de rambursare anticipata de 3% calculat la suma platita anticipat precum si cea prevazuta in art. 4.6 prin care i-a fost acordat bancii dreptul de a debita cu suma corespunzatoare orice alt cont al imprumutatului in scopul efectuarii platilor datorate au fost considerate ca nefiind abuzive.
Curtea a mai retinut ca in ceea ce priveste cuantumul corespunzator sau nu al comisioanelor, astfel cum a statuat CJUE in cauza C-143/13 Bogdan Matei, D. impotriva Romaniei, acesta nu poate face obiectul analizei instantei intrucat nu exista nici un barem sau criteriu juridic care sa poata incadra si ghida controlul acestui caracter adecvat.
- Calea de atac impotriva deciziei instantei de apel.
Impotriva deciziei pronuntate de Curtea de Apel Bucuresti au declarat recurs atat A. si B., cat si parata C. S.A..
Reclamantii consumatori critica decizia sub urmatoarele motive de nelegalitate:
Curtea de Apel nu a tinut seama ca prin procesul-verbal de constatare a contraventiei seria x din 31 iulie 2015, parata a fost sanctionata contraventional pentru incalcarea art. 7 lit. c) liniuta a doua, art. 9 si art. 51 alin. (1) din O.G. nr. 21/1992 prin utilizarea unor practici comerciale contrare cerintelor diligentei profesionale in contractul incheiat cu reclamantii.
Prin sentinta civila nr. 6577 din 24 mai 2016 pronuntata de Judecatoria Constanta, definitiva prin decizia nr. 2054 din 18 octombrie 2017 a Tribunalului Constanta s-a retinut cu putere de lucru judecat ca modul de clacul al ratei dobanzii conform art. 3.3 si art. 3.7 sunt clauze abuzive.
Mecanismul de calcul al ratei dobanzii consta in analizarea clauzelor prevazute de art. 3.1 pct. 2, art. 3.2, art. 3.3, art. 3.7 ca un intreg si nu luate separat ca fraze clare din punct de vedere gramatical. Reclamantii consumatori au solicitat constatarea caracterului abuziv al intregului mecanism de modificare al ratei dobanzii si au justificat pozitia lor cu referire la clauzele existente in contractul de credit incheiat.
Clauzele contractuale referitoare la dreptul bancii de a modifica unilateral rata dobanzii prin impunerea, dupa o anumita perioada de la incheierea contractului, a unei noi rate a dobanzii, la nivelul ratei dobanzii curente aplicate de catre banca in respectivul moment sunt abuzive.
Contractele de credit nu prevad decat termenul la care banca isi poate exercita dreptul de a modifica unilateral dobanda, nefiind prevazute motivele/cauzele care justifica interventia unilaterala a bancii in raporturile contractuale dintre parti. Asa cum rezulta din contractul de credit, dupa trecerea unei perioade de timp, banca poate sa stabileasca o noua rata curenta a dobanzii. In aceasta situatie, apare ca evidenta imposibilitatea consumatorilor de a lua cunostinta, in mod real, inca de la data semnarii contractului de credit, de conditiile contractuale asumate, referitoare la nivelul ratei dobanzii.
In puls, in contractele de credit a fost inclusa posibilitatea de a modifica rata dobanzii printr-un mecanism pe care il putea activa si controla numai banca.
Parata nu a facut dovada modului in care s-a majorat dobanda de la 6,7%/an la acordarea creditului, la 9,2%/an, la prima aniversare si nici acel motiv intemeiat specificat in contract care a declansat modificarea dobanzii.
Notiunea de marja, comisionul de risc nu au fost definiti in contract, acestea dand un caracter aleatoriu modalitatii de stabilire a ratei dobanzii, la dispozitia bancii. Nerespectarea dispozitiilor legale consta in aceea ca nu au fost diferite notiunile, termenii contractuali, astfel incat dobanda revizuita sa poata fi previzibila pentru client.
Dezechilibrul semnificativ creat in detrimentul clientului nu trebuie raportat la valoarea dobanzii curente, ci la efectul creat ca urmare a atitudinii bancii de a insera in contract clauze ce nu au fost negociate, de a stabili modalitatea de calcul a ratei dobanzii fara a prevedea si defini in mod corect elementele in functie de care urmeaza a fi revizuita rata dobanzii, determinand astfel o imprevizibilitate pentru client in ce privesc conditiile contractuale.
Banca trebuie sa puna in aplicare O.G. nr. 50/2010, respectiv sa se conformeze prin introducerea formulei de calcul Rd= marja+Euribor si sa elimine comisioanele de risc din contractele de credit.
In ceea ce privesc comisioanele prevazute de banca este foarte important de inteles acest mecanism asa cum a interpretat Curtea, in realitate se ascund in spate sume enorme retinute de banca lunar si nu acele sume luate o singura data cum afirma Curtea.
Hotararea a fost data cu incalcarea autoritatii de lucru judecat, retinand situatii juridice si interpretari contrare sentintei civile nr. 655 din 24 mai 2016 pronuntata de Judecatoria Constanta.
Sunt invocate dispozitiile art. 488 pct. 7 si 8 C. proc. civ. solicitandu-se admiterea recursului si casarea in parte a hotararii atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare instantei de apel.
Parata C. S.A. critica decizia sub urmatoarele motive de nelegalitate:
Clauzele contractuale privitoare la dobanda si comisioane reprezinta clauze ce privesc obiectul si pretul contractului si sunt exceptate de la controlul caracterului abuziv in masura in care sunt exprimate intr-un limbaj usor inteligibil.
Prin decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 4685/2012 s-a stabilit:”clauzele privitoare la comisioane si dobanzi sunt elemente care determina costul total al creditului si impreuna cu marja de profit formeaza pretul contractului, iar aprecierea asupra caracterului abuziv al clauzelor, potrivit normelor de drept nationale si comunitare, nu poate privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al pretului sau remuneratie, in raport de serviciul furnizat, singura conditie fiind aceea ca aceste clauze sa fie clar si inteligibil exprimate”.
Cu privire la comisionul de procesare, motivarea instantei de apel a fost fundamentata exclusiv pe solutia definitiva pronuntata de Judecatoria Constanta.
La data incheierii contractului, legea nu interzicea bancilor sa incaseze un comision de procesare a cererii de credit si nici nu reglementa denumirea diverselor comisioane percepute de banci.
Prin O.U.G. nr. 50/2010 s-a prevazut expres posibilitatea creditorului de a percepe comisionul de analiza dosar, fara a impune criterii de cuantum si continut in ceea ce priveste acest cost.
Nicio lege nu a cerut la momentul contractarii enumerarea tuturor operatiunilor care se realizeaza de catre banca pentru procesarea cererii de credit. Este certa indeplinirea serviciilor de catre banca, atat timp cat s-a ajuns la perfectarea contractului de credit.
Nu exista nici un dezechilibru si cu atat mai putin unul semnificativ, intre drepturile si obligatiile partilor, atat timp cat suma reprezinta echivalentul unor servicii sau costuri prestate, a fost clar determinata in contract, cunoscuta inca din cererea de creditare si insusita de imprumutat prin semnarea contractului. Cu privire la buna-credinta a bancii, buna-credinta se prezuma.
In ceea ce priveste clauza de la art. 3.14 din contract privind comisionul de administrare, prevederile acesteia sunt redactate intr-o maniera clara, neechivoca, fiind evident ca au fost cunoscute de catre imprumutat la data incheierii contractului, termenii folositi sunt inteligibili, clari si accesibili, iar comisionul a fost datorat ca o contraprestatie a unor servicii prestate, respectiv pentru monitorizarea de catre banca a utilizarii si rambursarii creditului.
In cauza sunt intrunite cerintele art. 488 alin. (1) pct. 6 si pct. 8 C. proc. civ.. Instanta de fond, ca si instanta de apel nu au realizat o analiza a clauzei prin raportare la prevederile Legii nr. 193/2000, alin. (1) lit. a) din Anexa, unde este prevazuta, prin exceptie de la dispozitiile art. 4, ipoteza in care banca poate modifica dobanda, ci s-a limitat la aprecieri generale in baza textului art. 4 alin. (1) pentru a ajunge la concluzia ca in speta exista un dezechilibru semnificativ.
La data de 22 februarie 2008 nu exista obligatia legala ca nivelul dobanzii variabile sa fie precizat in contract in functie de un anumit indice de referinta sau un indicator, cu mentionarea unei formule de calcul. Trebuia sa se prezinte doar motivatia intemeiata care ar conduce la modificare de dobanda, ceea ce banca a respectat prin utilizarea sintagmei – „in functie de evolutia pietei financiare sau de politica de credite a bancii”.
Chiar si sub aspect patrimonial, o analiza a evolutiei dobanzii nu denota un dezechilibru economic, cu atat mai putin unul semnificativ, avand in vedere ca in intervalul februarie 2009 – iunie 2010 dobanda s-a mentinut la acelasi nivel.
Nu poate fi retinuta puterea de lucru judecat, intrucat Judecatoria Constanta a facut analiza dintr-o alta perspectiva legala si nu pe Legea nr. 193/2000.
Intrucat solutia instantei de apel este gresita cu privire la clauzele constatate a fi abuzive, banca nu are o culpa procesuala care sa motiveze obligarea sa la plata cheltuielilor de judecata efectuate in prima instanta si in apel.
Se solicita admiterea recursului si casarea deciziei Curtii de Apel:
– sub aspectul solutiei de admitere a apelului apelantilor-reclamanti si constatare a nulitatii clauzelor de la art. 3.14 din contract (comisionul de administrare) si art. 3.12 din contract (comisionul de procesare) si, pe cale de consecinta, mentinerea in parte a hotararii primei instante;
– sub aspectul respingerii apelului formulat de banca, in sensul admiterii acestuia si modificarea hotararii primei instante in sensul respingerii in totalitate a cererii de chemare in judecata;
G.Analizand recursurile prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Inalta Curte apreciaza ca recursul declarat de reclamantii consumatori A. si B. este fondat si urmeaza a fi admis, iar decizia recurata va fi casata in parte, cauza fiind trimisa spre o noua judecata, iar recursul declarat de C. S.A. este nefondat si va fi respins pentru urmatoarele considerente:
Potrivit dispozitiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/200 „O clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor”. Art. 4 alin. (6) din aceeasi lege dispune:”Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociaza nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerintele de pret si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate intr-un limbaj inteligent”.
Controlul unui eventual caracter abuziv al clauzelor referitoare la obiectul principal al contractelor prin raportare la pret ca parte a obiectului contractului, este posibil, cu titlu de exceptie, in situatia in care clauzele respective nu sunt exprimate in mod clar si inteligibil.
In jurisprudenta Inaltei Curti s-a retinut ca art. 4 alin. (6) din lege nu se refera doar la exprimarea clara si usor inteligibila din punct de vedere gramatical sau literal, pentru ca altfel ar fi fost de prisos a se face aceasta mentiune in cuprinsul unui act normativ, ci la situatia in care clauza sa fie clar definita astfel incat consumatorul sa aiba reprezentarea clara a ratiunilor si fundamentelor relative la continutul clauzelor si efectelor acestora asupra contractului in ansamblu.
Pe de alta parte, cerinta potrivit cu care o astfel de clauza trebuie redactata in mod clar si inteligibil impune si ca ea sa exprime in mod transparent functionarea concreta a mecanismului la care se refera clauza respectiva, precum si relatia dintre acest mecanism si cel prevazut prin alte clauze, astfel incat consumatorul sa poata evalua, pe baza unor criterii clare si inteligibile, consecintele economice care rezulta din aceasta.
Avand in vedere aceste considerente, Inalta Curte apreciaza ca instanta de apel nu a analizat clauzele reclamate ca fiind abuzive din aceasta perspectiva, indeosebi clauzele referitoare la dobanda prevazute in art. 3.1 alin. (2) si respectiv art. 3.7 din contractul de credit incheiat, astfel incat se impune casarea deciziei si trimiterea cauzei spre o noua judecata aceleiasi instante.
Un alt argument in sustinerea acestei solutii este jurisprudenta CJUE, retinand in acest sens hotararea in cauza Bucura impotriva Romaniei C-348/14, potrivit careia:”In acest scop, pe de o parte, art. 4 din Directiva 93/13 arata ca raspunsul trebuie formulat luand in considerare natura bunurilor sau a serviciilor pentru care s-a incheiat contractul si raportandu-se, in momentul incheierii contractului, la toate circumstantele care insotesc incheierea contractului. Este necesar sa se aminteasca faptul ca, in acest context, trebuie apreciate si consecintele pe care clauza mentionata le poate avea in cadrul legalitatii aplicabile contractului, ceea ce implica o examinare a sistemului juridic national”.
Instanta de apel nu a analizat clauzele privind comisioanele considerate de reclamantii consumatori ca fiind abuzive din perspectiva jurisprudentei CJUE, potrivit careia „sistemul de protectie pus in aplicare prin Directiva 93/13 se bazeaza pe ideea ca un consumator se gaseste intr-o situatie de inferioritate fata de un vanzator sau un furnizor in ceea ce priveste atat puterea de negociere, cat si nivelul de informare, situatie care il conduce la adeziunea la conditiile redactate in prealabil de vanzator sau furnizor, fara a putea exercita o influenta asupra continutului acestora” (Cauza Banco Espaniol).
De asemenea, in Cauza RWE Vertrieb s-a retinut:
„o clauza standard care permite o astfel de adaptare unilaterala trebuie, cu toate acestea, sa respecte, cerintele de buna-credinta, de echilibru si de transparenta impuse prin directivele mentionate. (…) Prezinta o importanta esentiala in acest scop aspectul daca, pe de o parte, in contract se indica in mod transparent metoda in conformitate cu care variaza costurile aferente serviciului care trebuie furnizat si motivele acestei variatii”, astfel incat consumatorul sa poata sa prevada, pe baza unor criterii clare si inteligibile, eventualele modificari ale acestor costuri si, pe de alta parte, daca acesti consumatori dispun de dreptul de a pune capat contractului in cazul in care aceste costuri ar fi efectiv modificate (…). Aceste cerinte stricte cu privire la obligatia de informare a consumatorului, atat in stadiul incheierii unui contract, cat si in timpul executarii acestuia, in ceea ce priveste dreptul vanzatorului sau furnizorului de a modifica unilateral conditiile acestuia, corespund unei echilibrari a intereselor celor doua parti. Interesului legitim al vanzatorului sau furnizorului de a-si lua masuri de precautie impotriva unei schimbari a imprejurarilor ii corespunde interesul la fel de legitim al consumatorului, pe de o parte, de a cunoaste, si asadar, de a putea sa prevada consecintele pe care o astfel de schimbare le-ar putea avea in viitor in privinta sa si, pe de alta parte, de a dispune, intr-o astfel de ipoteza, de informatii care sa ii permita sa reactioneze in modul cel mai adecvat la noua sa situatie”.
Un alt motiv pentru care se impune casarea deciziei instantei de apel este acela ca instanta nu a tinut seama de cele statuate cu putere de lucru judecat prin sentinta civila nr. 6577 din 24 mai 2016 pronuntata de Judecatoria Constanta, ramasa definitiva prin decizia Tribunalului Constanta.
Astfel, in respectiva sentinta s-a retinut ca petenta C. S.A. „a perceput si aplicat cotatia riscului de tara si, din luna februarie 2010, a doua data aniversara a creditului, pastrand neschimbata valoarea dobanzii la 7,7%/an in conditiile in care evolutia indicilor EURIBOR 6 luni si CDS ROMANIA 5 ani a inregistrat o scadere, iar prin modul netransparent in care petenta a inteles sa aplice formula dobanzii, luand la prima aniversare a creditului in februarie 2009, la calculul dobanzii, numai valoarea de 0,3347%, adica un procent de 5% din valoarea intreaga a cotatiei riscului de tara (6,69%), iar la a doua aniversare a creditului, in luna februarie 2010, cotatia riscului de tara a fost luata in calcul in proportie de 96,68%, imprumutatul a fost pus in situatia de a nu cunoaste in mod clar si precis factorii ce determina evolutia dobanzii in sensul maririi sau micsorarii acesteia.
In consecinta, petenta a prestat servicii financiare care au afectat interesele economice ale consumatorului”.
Asadar, instanta de apel trebuie sa analizeze clauzele reclamate ca fiind abuzive si din perspectiva celor retinute cu putere de lucru judecat in respectiva sentinta.
Nu trebuie confundata puterea de lucru judecat cu autoritatea de lucru judecat. Intre exceptia autoritatii de lucru judecat si puterea de lucru judecat exista o distinctie clara. Astfel, conditia de aplicare a autoritatii de lucru judecat presupune identitatea de actiuni – parti, obiect si cauza juridica – ce opreste repetarea judecatii, iar puterea, prezumtia de lucru judecat, impune consecventa in judecata, astfel ca ceea ce s-a constatat si statuat printr-o hotarare nu trebuie sa fie contrazis printr-o alta hotarare. Ceea ce legitimeaza puterea de lucru judecat nu este atat caracterul definitiv al hotararii, ci adevarul care trebuie sa stea la baza ei, adevarul constituind temeiul, ratiunea si fundamentul social si moral al acestui efect al hotararii judecatoresti.
In consecinta, instanta de apel trebuie sa analizeze clauzele retinand cele statuate cu putere de lucru judecat in sentinta Judecatoriei Constanta:
„Contraventia savarsita este utilizarea de practici agresive, acestea reprezentand exploatarea de catre comerciant a unei situatii nefericite sau a unei circumstante speciale, de o asemenea gravitate incat afecteaza rationamentul consumatorului mediu si de care comerciantul este constient, in scopul influentarii deciziei consumatorului cu privire la produs. Dupa cum se poate observa, exploatarea clientilor are loc si dupa incheierea actelor aditionale, astfel incat incalcarea obligatiei legale dureaza in timp, contraventia fiind una continua. Rationamentul este similar si in cazul practicii incorecte, incalcarea cerintelor diligentei profesionale subzistand si ulterior graficului de rambursare”.
In mod corect s-a retinut caracterul abuziv al clauzelor privind comisionul de administrare si comisionul de procesare, pe de o parte avand in vedere cele statuate cu putere de lucru judecat in sentinta Judecatoriei Constanta, pe de alta parte dispozitiile Legii nr. 193/2000 si jurisprudenta CJUE.
Este de mentionat faptul ca nu instanta trebuie sa stabileasca considerentele pentru care banca a perceput comisioanele, ci aceste considerente trebuie sa rezulte clar din clauzele contractului si nu din deductiile partilor sau ale judecatorului. Lipsa explicita a considerentelor pentru care au fost percepute comisioanele face ca analiza clauzelor contractului sa fie greoaie, trebuind sa fie facute presupuneri in legatura cu contraprestatiile partilor, fapt care nu e permis in contracte care se afla sub protectia legislatiei privind consumatorii.
In cauza C-226/12 s-au retinut urmatoarele:
„In legatura cu examinarea existentei unui eventual dezechilibru semnificativ, aceasta nu se poate limita la o apreciere economica de natura cantitativa, intemeiata pe o comparatie intre valoarea totala a operatiunilor care a facut obiectul contractului, pe de o parte, si costurile puse in sarcina consumatorului prin aceasta clauza, pe de alta parte. Astfel, un dezechilibru semnificativ poate sa rezulte din simplul fapt al unei atingeri suficient de grave aduse situatiei juridice in care este plasat consumatorul, in calitate de parte la contractul in cauza, in temeiul dispozitiilor nationale aplicabile, fie sub forma unei restrangeri a continutului drepturilor de care, potrivit acestor dispozitii, consumatorul beneficiaza in temeiul acestui contract, fie sub forma unei piedici in exercitarea acestora sau a punerii in sarcina sa a unei obligatii suplimentare, neprevazuta de normele nationale”.
Fata de considerentele sentintei pronuntate de Judecatoria Constanta nu se poate retine buna-credinta a bancii.
Fata de toate aceste considerente, retinand dispozitiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recursul declarat de recurentii-reclamanti A. si B. va fi admis, se va casa in parte decizia recurata, ia cauza va fi trimisa spre o noua judecata a apelului declarat de apelantii-reclamanti impotriva sentintei civile nr. 7987/2016 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, sectia a VI-a civila la aceeasi instanta, se vor mentine dispozitiile deciziei privind constatarea caracterului abuziv si nulitatea absoluta a clauzelor cuprinse in art. 3.12 referitoare la comisionul de procesare si in art. 3.14 referitoare la comisionul de administrare, recursul declarat de recurenta-parata C. S.A. impotriva aceleiasi decizii va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurentii-reclamanti A. si B. impotriva deciziei civile nr. 382 A din 26 februarie 2018, pronuntate de Curtea de Apel Bucuresti, sectia a VI-a civila.
Caseaza in parte decizia recurata si trimite cauza spre o noua judecata a apelului declarat de apelantii-reclamanti impotriva sentintei civile nr. 7987/2016 din 16 decembrie 2016, pronuntate de Tribunalul Bucuresti, sectia a VI-a civila, la aceeasi instanta.
Mentine dispozitiile deciziei privind constatarea caracterului abuziv si nulitatea absoluta a clauzelor cuprinse in art. 3.12 referitoare la comisionul de procesare si in art. 3.14 referitoare la comisionul de administrare.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-parata C. S.A. impotriva aceleiasi decizii.
Definitiva.
Pronuntata in sedinta publica astazi, 5 martie 2020.
sursa: Detalii jurisprudență – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României (scj.ro)