Asiguratorul subrogat in drepturile persoanei pagubite este indreptatit sa obtina penalizarile prevazute de dispozitiile art. 38
DECIZIE nr. 86 din 20 noiembrie 2017 referitoare la examinarea sesizarii formulata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VI-a civila, in Dosarul nr. 114.907/299/2015, privind pronuntarea unei hotarari prealabile si, in consecinta, stabileste ca: in interpretarea si aplicarea prevederilor art. 58 alin. (2) din Norma Autoritatii de Supraveghere Financiara nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, cu modificarile si completarile ulterioare, asiguratorul subrogat in drepturile persoanei pagubite este indreptatit sa obtina penalizarile prevazute de dispozitiile art. 38 din acelasi act normativ daca asiguratorul RCA nu isi indeplineste obligatiile la scadenta sau si le indeplineste necorespunzator
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT
Dosar nr. 1.865/1/2017
Gabriela Elena Bogasiu – vicepresedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie – presedintele completului
Lavinia Curelea – presedintele delegat al Sectiei I civile
Eugenia Voicheci – presedintele Sectiei a II-a civile
Romanita Ecaterina Vrinceanu – judecator la Sectia I civila
Alina Iuliana Juca – judecator la Sectia I civila
Andreia Liana Constanda – judecator la Sectia I civila
Rodica Susanu – judecator la Sectia I civila
Lavinia Dascalu – judecator la Sectia I civila
Cosmin Horia Mihaianu – judecator la Sectia a II-a civila
Paulina Lucia Brehar – judecator la Sectia a II-a civila
Valentina Vrabie – judecator la Sectia a II-a civila
Veronica Magdalena Danaila – judecator la Sectia a II-a civila
Constantin Branzan – judecator la Sectia a II-a civila
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce formeaza obiectul Dosarului nr. 1.865/1/2017 este constituit conform dispozitiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedura civila si ale art. 275 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare (Regulamentul).
Sedinta este prezidata de doamna judecator Gabriela Elena Bogasiu, vicepresedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
La sedinta de judecata participa doamna Mihaela Lorena Mitroi, magistrat-asistent desemnat in conformitate cu dispozitiile art. 276 din Regulament.
Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia in examinare sesizarea formulata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VI-a civila, in Dosarul nr. 114.907/299/2015, privind pronuntarea unei hotarari prealabile.
Magistratul-asistent prezinta referatul cauzei, aratand ca a fost depus raportul intocmit de judecatorii-raportori, care a fost comunicat partilor, in conformitate cu dispozitiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedura civila, nefiind formulate puncte de vedere de catre parti privind chestiunea de drept supusa judecatii. La dosar au fost transmise hotararile judecatoresti relevante, identificate de instantele nationale, precum si opiniile teoretice exprimate de judecatori. Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a comunicat ca nu se verifica, in prezent, practica judiciara in vederea promovarii unui recurs in interesul legii.
In urma deliberarilor, Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ramane in pronuntare asupra sesizarii privind pronuntarea unei hotarari prealabile.
INALTA CURTE,
deliberand asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizata, constata urmatoarele:
I. Titularul si obiectul sesizarii
1. Tribunalul Bucuresti – Sectia a VI-a civila a dispus, prin incheierea din data de 16 noiembrie 2016, in Dosarul nr. 114.907/299/2015, sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in baza art. 519 din Codul de procedura civila, in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile cu privire la urmatoarea chestiune de drept: „Aplicabilitatea dispozitiilor art. 38 din Norma Autoritatii de Supraveghere Financiara nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, cu modificarile si completarile ulterioare, in actiunile formulate in contradictoriu cu asiguratorul RCA de catre asiguratorul persoanei pagubite, care se subroga acesteia potrivit dispozitiilor art. 58 alin. (2) din acelasi act normativ”.
II. Expunerea succinta a procesului in cadrul caruia s-a invocat chestiunea de drept mentionata
2. Prin cererea formulata la data de 3 decembrie 2015 cu nr. 114.907/299/2015 reclamanta, in contradictoriu cu parata si cu intervenientul fortat, a solicitat instantei obligarea paratei la plata sumei de 5.352 lei, reprezentand despagubirile achitate asiguratului CASCO si 117,64 lei, cu titlu de penalitati de intarziere calculate de la data scadentei, respectiv 21 noiembrie 2015 pana la data de 2 decembrie 2015. Totodata, reclamanta a solicitat obligarea paratei la plata penalitatilor de 0,2% pe zi de intarziere, calculate de la data introducerii actiunii pana la data platii efective, cu cheltuieli de judecata.
3. In motivare, in esenta, reclamanta a precizat ca la data de 4 iulie 2015 a fost avariat autoturismul asigurat CASCO la societatea reclamanta, care a achitat despagubirea cuvenita in cuantum de 5.352 lei. S-a aratat ca din documentul de constatare amiabila a accidentului si din declaratia conducatorului vehiculului asigurat CASCO a rezultat ca celalalt conducator auto este vinovat de producerea accidentului, iar acesta din urma incheiase cu parata o conventie de asigurare obligatorie de raspundere civila pentru pagube cauzate tertilor.
4. Cererea a fost intemeiata pe dispozitiile art. 2.210 din Codul civil si Norma Autoritatii de Supraveghere Financiara nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, cu modificarile si completarile ulterioare (Norma nr. 23/2014).
5. Prin Sentinta nr. 6.400 din 11 aprilie 2016, pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, a fost admisa in parte cererea. A fost respins capatul de cerere privind obligarea paratei la plata sumei de 5.352 lei reprezentand despagubiri, ca ramas fara obiect, fiind obligata parata la plata catre reclamanta a sumei reprezentand penalitati de intarziere in cuantum de 0,2% raportate la debitul de 5.352 lei aferente perioadei 21 noiembrie 2015-16 decembrie 2015.
6. Prima instanta a retinut ca sunt intrunite conditiile raspunderii civile delictuale in ceea ce il priveste pe intervenientul fortat, iar, prin raportare la dispozitiile art. 49 din Legea nr. 136/1995 privind asigurarile si reasigurarile in Romania, cu modificarile si completarile ulterioare (Legea nr. 136/1995), la data de 25 noiembrie 2015 reclamanta era indreptatita sa solicite plata sumei de 5.352 lei. Avand in vedere ca suma solicitata a fost achitata reclamantei la data de 16 decembrie 2015, instanta a apreciat ca a ramas fara obiect capatul de cerere principal. In privinta capatului de cerere accesoriu, in temeiul dispozitiilor din Norma nr. 23/2014, a fost obligata parata la plata penalitatilor de intarziere.
7. In cadrul apelului declarat la data de 20 mai 2016 parata a solicitat schimbarea in parte a sentintei, in sensul respingerii capatului de cerere privind penalitatile de intarziere ca neintemeiat intrucat, in speta, sunt aplicabile dispozitiile art. 58 alin. (2) din Norma nr. 23/2014. S-a apreciat ca dispozitiile aplicabile nu prevad obligatia de plata a penalitatilor, acesta fiind un caz derogatoriu de la articolele care reglementeaza ipoteza in care chiar persoana pagubita se adreseaza asiguratorului RCA.
III. Aspectele de admisibilitate retinute de titularul sesizarii
8. Prin incheierea de sesizare din data de 16 noiembrie 2016, pronuntata in Dosarul nr. 114.907/299/2015, Tribunalul Bucuresti – Sectia a VI-a civila a apreciat ca in cauza sunt intrunite conditiile de admisibilitate pentru declansarea procedurii de sesizare in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile, prevazute de art. 519 din Codul de procedura civila, dupa cum urmeaza:
– Tribunalul Bucuresti – Sectia a VI-a civila, ca instanta de apel, judeca pricina in ultima instanta, in temeiul art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedura civila;
– cauza care face obiectul judecatii se afla in competenta legala a tribunalului investit sa solutioneze cauza, potrivit art. 95 pct. 2 din Codul de procedura civila;
– solutionarea pe fond a cauzei depinde de chestiunea de drept a carei lamurire se solicita, unicul motiv de apel fiind tocmai aplicarea dispozitiilor art. 38 si art. 58 alin. (2) din Norma Autoritatii de Supraveghere Financiara nr. 23/2014;
– chestiunea de drept a carei lamurire se cere este noua deoarece, anterior intrarii in vigoare a Normei nr. 23/2014, actele normative de referinta prevedeau plata penalitatilor atat in cazul cererii de despagubire adresata de persoana prejudiciata, cat si in cazul in care asiguratorul RCA trebuie sa achite despagubirile asiguratorului CASCO, subrogat in drepturile persoanei prejudiciate;
– chestiunea de drept nu a facut obiectul statuarii Inaltei Curti de Casatie si Justitie si nici nu face obiectul unui recurs in interesul legii in curs de solutionare.
IV. Punctul de vedere al partilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
9. Prin cererea inregistrata la data de 2 noiembrie 2016 intimata a solicitat sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare si aplicare a dispozitiilor art. 38 si art. 58 alin. (2) din Norma Autoritatii de Supraveghere Financiara nr. 23/2014.
10. In opinia intimatei, aceste dispozitii conduc la concluzia ca asiguratorul RCA poate fi obligat la plata penalitatilor deoarece, in limitele indemnizatiei platite, asiguratorul este subrogat in toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurarii impotriva celor raspunzatori de producerea pagubei; de asemenea a apreciat ca absenta prevederii penalitatilor la art. 58 alin. (2) nu echivaleaza cu un vid legislativ, ci creeaza necesitatea solutionarii acestei chestiuni din perspectiva prevederilor cu caracter general, respectiv art. 38 din Norma nr. 23/2014.
11. Apelanta si intimatul intervenient fortat nu au exprimat un punct de vedere cu privire la cererea de sesizare.
12. Dupa comunicarea raportului, potrivit dispozitiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedura civila, partile nu au formulat puncte de vedere cu privire la chestiunea de drept.
V. Punctul de vedere al titularului sesizarii cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
13. In opinia completului de judecata al Tribunalului Bucuresti – Sectia a VI-a civila, asiguratorul persoanei pagubite nu este indreptatit sa obtina penalizari in valoare de 0,2% de la asiguratorul RCA, ca urmare a neindeplinirii de catre acesta din urma a obligatiei de plata a despagubirilor in termenul prevazut de lege, in conditiile in care art. 58 din Norma Autoritatii de Supraveghere Financiara nr. 23/2014 nu cuprinde, pentru ipoteza in care asiguratorul CASCO se subroga in drepturile persoanei pagubite, prin plata despagubirii, impotriva asiguratorului RCA, o clauza penala similara celei prevazute la art. 38.
14. Absenta reglementarii de la art. 58 din Norma nr. 23/2014 nu trebuie analizata in afara cronologiei actelor normative, in sensul ca legiuitorul a renuntat la prevederea penalizarilor in situatia in care despagubirile sunt solicitate de asiguratorul persoanei prejudiciate, dupa subrogarea prin plata despagubirilor.
15. Argumentele intemeiate pe finalitatea dispozitiilor art. 38 din Norma nr. 23/2014, respectiv sanctionarea asiguratorului RCA, indiferent daca despagubirile sunt solicitate de persoana pagubita sau de asiguratorul CASCO al acesteia, nu pot fi primite, in conditiile in care domeniul de aplicare al art. 38 este clar reglementat, distinct de cel al art. 58.
16. Astfel, clauza penala prevazuta la art. 38 este incidenta in ipoteza in care asiguratorul nu isi indeplineste obligatiile in termenele prevazute la art. 37 din Norma nr. 23/2014. Or, art. 37 reglementeaza obligatiile ce revin asiguratorului in cazul avizarii producerii evenimentului asigurat de catre persoana prejudiciata si termenele in care trebuie indeplinite acestea.
17. Dimpotriva, pentru situatia in care, in drepturile persoanei pagubite, s-a subrogat asiguratorul acesteia, obligatiile ce revin asiguratorului RCA si termenele in care trebuie aduse la indeplinire acestea sunt cele prevazute la art. 58 alin. (2) din Norma nr. 23/2014.
18. Prin urmare, ambele prevederi au caracter special, neexistand intre acestea un raport lege generala-lege speciala.
19. In aceste conditii, intrucat prin dispozitiile art. 38 din Norma nr. 23/2014 legiuitorul a inteles sa evalueze anticipat prejudiciul suferit de persoana pagubita ca urmare a nerespectarii obligatiilor ce ii reveneau asiguratorului RCA, instanta de trimitere a apreciat ca asiguratorul CASCO al persoanei pagubite nu se poate prevala de aceasta clauza penala pentru a obtine daune moratorii in situatia incalcarii altor obligatii de catre asiguratorul RCA, ci este indreptatit sa solicite exclusiv dobanda legala, in conditiile art. 1.535 din Codul civil.
VI. Jurisprudenta instantelor nationale in materie
20. In urma solicitarii adresate de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie, instantele nationale au inaintat hotararile judecatoresti identificate si care prezinta relevanta pentru problema de drept in discutie, precum si punctele de vedere teoretice exprimate de judecatori, preconizandu-se aparitia unei practici judiciare neunitare in aceasta materie.
21. Intr-o prima opinie s-a apreciat ca dispozitiile art. 38 din Norma Autoritatii de Supraveghere Financiara nr. 23/2014 nu sunt aplicabile in cazul actiunilor formulate de catre asiguratorul persoanei pagubite in contradictoriu cu asiguratorul RCA, ca urmare a subrogarii conform art. 58 alin. (2) din acelasi act normativ, intrucat clauza penala pe care o cuprinde art. 38 nu este reglementata si la art. 58, domeniile de aplicare ale celor doua texte legale fiind distincte.
22. In cea de-a doua opinie s-a considerat, dimpotriva, ca art. 38 din Norma Autoritatii de Supraveghere Financiara nr. 23/2014 este aplicabil in actiunile formulate in contradictoriu cu asiguratorul RCA de catre asiguratorul persoanei pagubite, care se subroga acesteia potrivit art. 58 alin. (2).
23. La nivelul Inaltei Curti de Casatie si Justitie nu au fost identificate decizii de speta cu privire la aceasta chestiune de drept.
24. Ministerul Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin Adresa nr. 1.706/C/2775/III-5/2017 din 20 iulie 2017, a comunicat ca, la nivelul Sectiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifica, in prezent, practica judiciara, in vederea promovarii unui eventual recurs in interesul legii in problema de drept care formeaza obiectul prezentei sesizari.
VII. Jurisprudenta Curtii Constitutionale
25. Nu a fost identificata jurisprudenta relevanta la nivelul Curtii Constitutionale cu privire la chestiunea de drept ce face obiectul prezentei sesizari.
VIII. Raportul asupra chestiunii de drept
26. Prin raportul intocmit in cauza, in conformitate cu dispozitiile art. 520 alin. (8) din Codul de procedura civila, s-a apreciat ca sunt indeplinite cumulativ conditiile de admisibilitate pentru pronuntarea unei hotarari prealabile, potrivit dispozitiilor art. 519 din Codul de procedura civila.
27. Asupra rezolvarii de principiu a chestiunii de drept sesizate, opinia judecatorilor-raportori a fost in sensul ca, in interpretarea si aplicarea prevederilor art. 58 alin. (2) din Norma Autoritatii de Supraveghere Financiara nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, cu modificarile si completarile ulterioare, asiguratorul subrogat in drepturile persoanei pagubite este indreptatit sa obtina penalizarile prevazute de dispozitiile art. 38 din acelasi act normativ daca asiguratorul RCA nu isi indeplineste obligatiile la scadenta sau si le indeplineste necorespunzator.
IX. Inalta Curte de Casatie si Justitie
28. Examinand sesizarea in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile, raportul intocmit de judecatorii-raportori si chestiunea de drept ce se solicita a fi dezlegata, constata urmatoarele:
29. Dispozitiile art. 519 din Codul de procedura civila instituie o serie de conditii de admisibilitate pentru declansarea procedurii cu privire la pronuntarea unei hotarari prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, conditii care se impun a fi intrunite cumulativ, si anume:
– existenta unei cauze aflate in curs de judecata;
– cauza sa fie solutionata in ultima instanta;
– cauza care face obiectul judecatii sa se afle in competenta legala a unui complet de judecata al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, al curtii de apel sau al tribunalului investit sa solutioneze cauza;
– ivirea unei chestiuni de drept de a carei lamurire depinde solutionarea pe fond a cauzei in curs de judecata;
– chestiunea de drept identificata sa prezinte caracter de noutate si asupra acesteia Inalta Curte de Casatie si Justitie sa nu fi statuat si nici sa nu faca obiectul unui recurs in interesul legii in curs de solutionare.
30. In prezenta cauza, toate aceste conditii sunt indeplinite, astfel cum se va arata in cele ce urmeaza.
31. Litigiul in legatura cu care s-a formulat sesizarea este in curs de judecata, tribunalul investit cu solutionarea apelului urmeaza sa solutioneze cauza in ultima instanta prin pronuntarea unei hotarari judecatoresti care, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedura civila, este definitiva, iar cauza care face obiectul judecatii se afla in competenta legala a unui complet de judecata al tribunalului investit sa solutioneze cauza.
32. Desi legiuitorul nu defineste notiunea de „chestiune de drept”, in interpretarea acesteia, doctrina afirma ca norma de drept disputata trebuie sa fie indoielnica, imperfecta (lacunara) sau neclara. Chestiunea de drept supusa dezbaterii trebuie sa fie una veritabila, legata de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauza ca acest text este incomplet, fie pentru ca nu este corelat cu alte dispozitii legale ori pentru ca se pune problema ca nu ar mai fi in vigoare.
33. Examinand sesizarea pendinte, punctele de vedere si argumentele exprimate de instantele nationale, se constata ca problema de drept supusa dezlegarii este una veritabila, existand o dificultate reala de interpretare a normei juridice ce face obiectul prezentei sesizari.
34. Astfel, conform art. 2.213 din Codul civil, asigurarile obligatorii sunt reglementate, exclusiv, prin legi speciale.
35. Actul normativ ce cuprinde dispozitiile analizate in prezenta cauza – Norma Autoritatii de Supraveghere Financiara nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, cu modificarile si completarile ulterioare, a abrogat Ordinul presedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor nr. 14/2011 pentru punerea in aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 858 din 6 decembrie 2011, cu modificarile si completarile ulterioare, care, in cuprinsul art. 64 alin. (4) din norme, prevedea cuantumul penalizarilor pe care, daca nu isi indeplinea obligatiile stabilite, asiguratorul RCA le datora asiguratorului persoanei prejudiciate subrogat in drepturile acesteia.
36. Cum Norma Autoritatii de Supraveghere Financiara nr. 23/2014 nu cuprinde o norma similara celei abrogate, prin care sa cuantifice penalizarile cuvenite asiguratorului persoanei prejudiciate subrogat in drepturile acesteia in cazul in care asiguratorul RCA care nu isi indeplineste corespunzator obligatiile, desi prevede cuantumul acestor penalizari in cazul in care sunt datorate direct persoanei prejudiciate, aplicarea dispozitiilor art. 38 in situatia reglementata de art. 58 alin. (2) din acelasi act normativ atrage o problema de interpretare a normelor juridice compatibila cu conditiile de admisibilitate reglementate de art. 519 din Codul de procedura civila.
37. In plus, desi textele a caror interpretare se solicita prin prezenta sesizare sunt incluse in acte normative abrogate la data investirii Inaltei Curti de Casatie si Justitie cu cererea de pronuntare a unei hotarari prealabile1, utilitatea dezlegarii chestiunii de drept ce deriva din interpretarea si aplicarea normelor legale abrogate subzista, cata vreme acestea se aplica tuturor contractelor RCA incheiate in perioada in care au fost in vigoare si in legatura cu toate prejudiciile ce se despagubesc in baza acestora, potrivit principiilor generale relative la aplicarea in timp a legii civile, instituite de art. 6 alin. (1)-(6) din Codul civil.
1Legea nr. 136/1995 a fost abrogata prin art. 40 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 54/2016 privind asigurarea obligatorie de raspundere civila auto pentru prejudicii produse tertelor persoane prin accidente de vehicule si de tramvaie, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 723 din 19 septembrie 2016. Acest din urma act normativ, la randul sau, a fost abrogat prin art. 45 lit. b) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de raspundere civila auto pentru prejudicii produse tertilor prin accidente de vehicule si tramvaie, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 431 din 12 iunie 2017. In mod asemanator, Norma nr. 23/2014 emisa de Autoritatea de Supraveghere Financiara in aplicarea Legii nr. 136/1995 a fost abrogata si inlocuita de Norma Autoritatii de Supraveghere Financiara nr. 39/2016 privind asigurarile auto din Romania, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 986 din 8 decembrie 2016, cu modificarile si completarile ulterioare (Norma nr. 39/2016). In fine, Norma nr. 39/2016 a fost abrogata prin art. 48 din Norma Autoritatii de Supraveghere Financiara nr. 20/2017 privind asigurarile auto din Romania, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 624 din 1 august 2017.
38. Mai mult decat atat, in actele normative ulterioare celor ce fac obiectul sesizarii de fata, solutia adoptata de legiuitor cu privire la efectele subrogarii asiguratorului de bunuri in drepturile si actiunile asiguratului sau platit si conditiile exercitarii regresului impotriva asiguratorului RCA al tertului raspunzator este identica cu cea a carei dezlegare se cere in cauza pendinte. Concret, prin dispozitiile art. 20 alin. (5) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 54/2016 privind asigurarea obligatorie de raspundere civila auto pentru prejudicii produse tertelor persoane prin accidente de vehicule si de tramvaie, ca si prin prevederile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de raspundere civila auto pentru prejudicii produse tertilor prin accidente de vehicule si tramvaie, neindeplinirea corespunzatoare sau in termenele defipte de lege a obligatiilor ce ii revin asiguratorului RCA investit cu o cerere de despagubire formulata de persoana prejudiciata sau de asigurat este sanctionata prin stabilirea unor daune-interese moratorii evaluate legal, respectiv penalitati de intarziere de 0,2% pe zi, calculate la nivelul sumei de despagubire cuvenite sau la diferenta de suma neachitata.
39. In mod asemanator vechii legislatii, prin cele doua acte normative sus-aratate, reglementandu-se regresul asiguratorului de bunuri impotriva asiguratorului RCA al tertului raspunzator, legiuitorul nu mai mentioneaza in mod expres sanctiunea neindeplinirii obligatiilor de plata a despagubirilor, prin evaluarea legala a unor daune-interese moratorii.
40. Prin urmare, este pe deplin actuala, prin prisma legislatiei in vigoare, chestiunea de drept supusa dezlegarii, anume aceea de a sti daca asiguratorul de bunuri, ca urmare a subrogarii in drepturile asiguratului sau platit, este indreptatit sa primeasca de la asiguratorul RCA penalitati de intarziere, in cuantumul stabilit de lege, atunci cand acesta din urma nu isi indeplineste obligatiile ce ii revin, de plata a despagubirilor sau de comunicare a motivelor pentru care nu aproba pretentiile.
41. Este indeplinita si ultima conditie impusa de art. 519 din Codul de procedura civila, deoarece asupra acestei chestiuni de drept, de lamurirea careia depinde solutionarea pe fond a cauzei in curs de judecata, Inalta Curte de Casatie si Justitie nu a statuat si nici nu face obiectul unui recurs in interesul legii in curs de solutionare.
42. Prin urmare, chestiunea de drept este una veritabila, existand o dificultate reala de interpretare, care necesita o rezolvare de principiu pe calea procedurii prevazute de art. 519 din Codul de procedura civila.
43. Asupra fondului sesizarii se constata ca, potrivit art. 36 si 37 din Norma nr. 23/2014, persoana prejudiciata in urma accidentului produs prin intermediul unui vehicul asigurat are dreptul sa inainteze cererea de despagubire catre asiguratorul RCA, iar acestuia din urma ii revine obligatia de a solutiona cererea in termenele defipte de lege si, ulterior, de a efectua plata despagubirilor inauntrul unui termen stabilit, de asemenea, in mod imperativ de legiuitor. Concret, potrivit art. 37 alin. (1) si (2), in termen de 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat, asiguratorul RCA este obligat:
„a) fie sa raspunda cererii partii solicitante, formuland in scris o oferta de despagubire justificata, transmisa cu confirmare de primire, in cazul in care se dovedeste raspunderea asiguratului in producerea riscurilor acoperite prin asigurarea obligatorie RCA, iar prejudiciul a fost cuantificat;
b) fie sa notifice partii prejudiciate in scris, cu confirmare de primire, motivele pentru care nu a aprobat, in totalitate sau partial, pretentiile de despagubire.
(2) Daca in termen de cel mult 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat de catre partea prejudiciata ori de catre asigurat, asiguratorul RCA nu a notificat partii prejudiciate respingerea pretentiilor de despagubire, precum si motivele respingerii, asiguratorul RCA este obligat la plata despagubirii.”
44. De asemenea, conform art. 37 alin. (4), asiguratorul de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule are obligatia de a efectua plata despagubirii in termen de maximum 10 zile de la data la care dosarul de dauna este complet, in sensul ca s-a depus si ultimul document necesar stabilirii raspunderii si cuantificarii daunei sau de la data la care a primit o hotarare judecatoreasca definitiva cu privire la despagubirea datorata.
45. Potrivit art. 38 din aceeasi norma, neindeplinirea obligatiilor sus-aratate in termenele stabilite de lege sau indeplinirea lor defectuoasa, inclusiv diminuarea nejustificata a despagubirilor, se sanctioneaza cu plata unor penalizari in cuantum de 0,2% pe fiecare zi de intarziere, calculate la nivelul sumei de despagubire cuvenite sau la diferenta de suma neachitata.
46. Pe de alta parte, persoana prejudiciata intr-un accident de autovehicule din culpa unui tert poate avea calitatea de asigurat intr-un contract de asigurare facultativa de bunuri, situatie in care se poate adresa pentru recuperarea pagubei materiale asiguratorului sau de bunuri. Este situatia in care asiguratorul de bunuri se subroga in drepturile asiguratului sau platit si se indreapta in regres impotriva asiguratorului de raspundere civila al tertului. Aceasta concluzie reiese din interpretarea coroborata a prevederilor art. 2.210 alin. (1) din Codul civil cu art. 55 alin. (2) din Legea nr. 136/1995.
47. In ceea ce priveste mecanismul de functionare a subrogatiei asiguratorului de bunuri in drepturile asiguratului sau dezdaunat si dreptul sau de regres impotriva asiguratorului de raspundere civila auto se constata ca prin dispozitiile art. 58 alin. (2) din Norma nr. 23/2014 se instituie o adevarata procedura de plata a despagubirilor si un termen imperativ de executare a obligatiilor ce ii revin asiguratorului RCA, dupa cum urmeaza:
„Art. 58. – (2) In cazul in care in drepturile persoanei pagubite s-a subrogat asiguratorul acesteia, asiguratorul RCA efectueaza plata despagubirilor astfel:
a) daca nu exista obiectii asupra sumelor solicitate, acestea se vor achita in cel mult 15 zile calendaristice de la data avizarii scrise, efectuata de asiguratorul subrogat in drepturile persoanei pagubite, insotita de documentele justificative; avizarea de plata poate fi facuta la sediile asiguratorului RCA sau la persoana mandatata pentru activitatea de constatare si lichidare a daunelor;
b) daca exista obiectii intemeiate asupra sumelor solicitate, acestea se vor comunica asiguratorului CASCO in termenul prevazut la lit. a).”
48. Prin faptul platii facute asiguratului, drepturile si actiunile acestuia impotriva tertului raspunzator de producerea prejudiciului si, desigur, impotriva asiguratorului de raspundere civila auto al tertului se transfera in patrimoniul asiguratorului de bunuri, in acest moment nascandu-se si dreptul de regres al acestuia din urma. Asadar, problema de drept supusa analizei consta in stabilirea efectelor subrogatiei, respectiv de a stabili daca asiguratorul de bunuri, devenit titularul dreptului de creanta transferat in patrimoniul sau, poate solicita asiguratorului RCA, pentru executarea cu intarziere a obligatiilor sale, daunele-interese moratorii stabilite pe cale legala de art. 38 din Norma nr. 23/2014, avantaj de care asiguratul sau ar fi beneficiat anterior transmiterii creantei, in conditiile in care prin prevederile art. 58 alin. (2) nu se mai face o evaluare legala a unor astfel de daune.
49. Prealabil analizei propriu-zise a chestiunii de drept cu care a fost investita instanta suprema, se impun cateva precizari teoretice:
50. Asigurarea este obligatorie atunci cand persoanele (fizice sau juridice) sunt obligate de norma imperativa sa incheie un contract de asigurare intr-un anumit domeniu si in conditiile stabilite, de asemenea, tot de lege. Caracterul obligatoriu (si legal) al acestei asigurari se refera la determinarea sferei persoanelor indatorate a incheia un contract de asigurare, intr-un domeniu si in conditiile stabilite de lege, drepturile si obligatiile partilor contractante nefiind lasate la latitudinea acestora.
51. Subrogatia, privita ca mijloc de transmitere a obligatiilor, consta in inlocuirea creditorului dintr-un raport juridic obligational (subrogant, creditor initial sau accipiens) cu o alta persoana, care, platind datoria debitorului, devine creditor al acestuia din urma (subrogat, solvens sau creditor prin subrogatie), dobandind toate drepturile creditorului platit.
52. Legiuitorul instituie doua tipuri de subrogatie prin plata, subrogatia conventionala (art. 1.594-1.595 din Codul civil) si subrogatia legala (art. 1.596 din Codul civil), pentru prezenta analiza prezentand relevanta acest din urma tip. Astfel, subrogatia legala opereaza de plin drept, ex lege, fara a fi necesar consimtamantul creditorului platit sau al debitorului a carui datorie se plateste, in toate cazurile prevazute de lege, asa cum rezulta din prevederile art. 1.596 lit. e) din Codul civil. Or, prin dispozitiile art. 2.210 alin. (1) din Codul civil se instituie, in cazul asigurarilor de bunuri, un astfel de caz de subrogare legala, in sensul ca, daca riscul asigurat s-a produs, societatea de asigurari se subroga ex lege in drepturile asiguratului despagubit impotriva celui vinovat de producerea prejudiciului.
53. Efectul principal al subrogatiei este acela ca subrogatul ia locul creditorului platit si poate exercita toate drepturile si actiunile acestuia impotriva debitorului. De asemenea el beneficiaza si de toate accesoriile si garantiile care insotesc creanta (de exemplu: ipoteci, fideiusiune), asa cum rezulta in mod explicit din prevederile art. 1.597 alin. (2) din Codul civil.
54. Prin urmare, atunci cand indemnizatia de asigurare acopera in intregime paguba suferita de asigurat, acesta nu va mai avea interes si calitate pentru a exercita actiunea in raspundere civila impotriva tertului vinovat. Pe cale de consecinta, autorul prejudiciului nu se va mai afla in niciun fel de raporturi juridice cu asiguratul, fiindca locul acestuia din urma a fost luat de asigurator, care va exercita un drept de regres in nume propriu, ca titular al dreptului de creanta transferat in patrimoniul sau. Asadar, asiguratorul de bunuri exercita actiunea pe care asiguratul ar fi intentat-o impotriva tertului raspunzator sau asiguratorului RCA al tertului, ocazie cu care va beneficia de toate avantajele, putand opune celui chemat in judecata toate exceptiile, garantiile si mijloacele de aparare care ar fi fost invocate de asigurat.
55. Practic, chestiunea de drept supusa dezlegarii presupune analiza unor raporturi juridice complexe, respectiv efectele contractului de asigurare RCA dupa producerea cazului asigurat, la care se adauga efectele unui contract de asigurare de bunuri. Concret, producerea cazului asigurat determina consecinte in raporturile de asigurare de raspundere civila obligatorie constand, in principal, in dreptul asiguratului sau al persoanei pagubite, dupa caz, de a solicita acoperirea pagubelor suferite si in obligatia asiguratorului de a acoperi aceste pagube prin plata unor sume de bani sau prin suportarea costurilor necesare inlaturarii acestor consecinte. Raporturile juridice dintre asigurat si asigurator isi au fundamentul in contractul de asigurare obligatorie de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, in vreme ce raporturile juridice dintre tertul pagubit si asigurat isi au izvorul in fapta delictuala a asiguratului producatoare de pagube morale sau materiale in patrimoniul, respectiv persoana tertului pagubit.
56. In fine, in ceea ce priveste raporturile dintre tertul pagubit si asigurator, prin dispozitiile art. 54 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, legiuitorul a acordat legitimare procesuala activa persoanei pagubite impotriva societatii de asigurare de raspundere civila, desi nu are nici raporturi delictuale si nici contractuale cu aceasta. Este, practic, consacrarea principiului protectiei tertului pagubit ce a carmuit atat legislatia anterioara actului normativ sus-aratat, cat si legislatia ulterioara, prezentata in precedentele considerente. Daca persoana prejudiciata intr-un accident de vehicule are si calitatea de asigurat intr-un contract de asigurare facultativa de bunuri, aceasta poate fi indemnizata de asiguratorul facultativ, care se subroga in locul acestuia pentru a actiona in regres asiguratorul RCA.
57. Cum aceasta subrogatie legala a asiguratorului de bunuri reprezinta un caz distinct de subrogatie personala, cu toate consecintele prevazute de dreptul comun in materie [art. 1.597 alin. (2) din Codul civil], respectiv transmiterea unui drept de creanta cu toate garantiile si accesoriile sale, se pune problema de a sti daca dreptul de a solicita daune-interese moratorii, pentru repararea prejudiciului cauzat prin intarzierea executarii creantei, reprezinta un accesoriu al creantei respective, transmisibil in patrimoniul solvensului prin mecanismul subrogatiei.
58. Este stiut faptul ca daunele-interese moratorii sunt despagubirile in bani care reprezinta echivalentul prejudiciului cauzat creditorului prin intarzierea executarii obligatiei de catre debitor. Prin dispozitiile art. 38 din Norma nr. 23/2014 au fost evaluate legal daunele-interese moratorii cuvenite persoanei prejudiciate prin neindeplinirea in termenele prevazute de lege a obligatiilor ce ii revin asiguratorului RCA, cu consecinta prevazuta de art. 1.535 alin. (1) din Codul civil, constand in inexistenta obligatiei creditorului de a face dovada existentei si intinderii prejudiciului. In plus, cuantumul daunelor-interese moratorii, stabilit legal, este unul fix, astfel incat el nu poate fi modificat prin proba faptului ca prejudiciul creditorului este mai mic.
59. Dreptul de a solicita daune-interese moratorii reprezinta un accesoriu al creantei, ce se transmite in patrimoniul asiguratorului de bunuri prin efectul subrogatiei. Aceasta rezulta in mod evident din faptul ca, in general, pentru realizarea oricarei obligatii civile este nevoie ca legea sa puna la dispozitia creditorului mijloacele juridice necesare la care sa poata recurge pentru a-si realiza creanta, prin executarea voluntara sau silita a prestatiei pe care debitorul o datoreaza. Doctrina a statuat ca, din perspectiva creditorului, sanctiunea obligatiei consta in totalitatea mijloacelor juridice ofensive si defensive pe care le poate exercita, de regula, cu ajutorul fortei de constrangere a statului pentru a obtine prestatia care i se datoreaza de catre debitor.
60. Or, in cadrul mijloacelor juridice ofensive, daunele-interese moratorii ocupa un loc important, alaturi de punerea in intarziere a debitorului, actiunea in justitie, executarea silita etc. Asadar, atunci cand textul de lege prevede ca, prin insusi faptul platii, drepturile si actiunile asiguratului impotriva tertului raspunzator si asiguratorului RCA al tertului se transfera de drept, automat, in patrimoniul asiguratorului de bunuri se subintelege ca se transfera si mijlocul juridic ofensiv pus la dispozitia creditorului pentru realizarea creantei, respectiv dreptul de a solicita daune-interese moratorii.
61. Ca atare, este neintemeiata sustinerea ca asiguratorul de bunuri, subrogat in drepturile asiguratului sau dezdaunat, nu este indreptatit sa solicite asiguratorului RCA daune-interese moratorii evaluate legal de dispozitiile art. 38 din Norma nr. 23/2014, intrucat prevederile art. 58 nu cuprind o dispozitie expresa in acest sens. O mentiune referitoare la transmiterea unui drept accesoriu creantei era inutila, fata de mecanismul si efectele subrogatiei personale legale.
62. De asemenea nu poate reprezenta un argument in sensul inaplicabilitatii sanctiunii penalitatilor de intarziere pentru neindeplinirea obligatiilor ce ii revin asiguratorului RCA fata de asiguratorul de bunuri faptul ca termenele de scadenta a obligatiilor de plata prevazute de art. 58 sunt diferite de cele stipulate de art. 37 din Norma nr. 23/2014. Daunele-interese moratorii evaluate legal de art. 38 se circumscriu atat sferei obligatiilor care au ca obiect prestatia de a da o suma de bani, cat si obligatiilor de a face care pot fi evaluate in bani. In esenta, se sanctioneaza nesolutionarea cererii de despagubire in termenele legale, precum si neplata despagubirilor in termenele defipte de lege, atat in cazul in care cererea de despagubire este formulata de persoana prejudiciata, cat si atunci cand o atare cerere este inaintata de asiguratorul de bunuri.
63. Prin urmare, este vorba de mijlocul juridic ofensiv pus la dispozitia creditorului pentru a obtine aceeasi prestatie, iar daunele-interese moratorii sunt datorate de catre debitor dupa regula de drept comun prevazuta de art. 1.535 alin. (1) din Codul civil, respectiv din ziua scadentei obligatiei de plata. De altfel, pretinsele diferente dintre procedura reglementata de art. 37 si cea prevazuta de art. 58 din Norma nr. 23/2014 deriva din faptul ca obligatiile ce ii revin asiguratorului RCA atunci cand cererea de despagubire ii este adresata de catre tertul pagubit (deschiderea dosarului de dauna, constatarea pagubelor, comunicarile referitoare la documentele necesare, efectuarea de eventuale investigatii, stabilirea cuantumului despagubirilor s.a.m.d.) sunt preluate de catre asiguratorul de bunuri atunci cand asiguratul sau il investeste in scopul recuperarii pagubei materiale. Altfel spus, procedura de avizare si constatare a prejudiciilor este preluata de asiguratorul de bunuri, care intocmeste acte pe deplin opozabile asiguratorului RCA, in conditiile art. 40 din Norma nr. 23/2014, astfel ca nu exista niciun argument care sa il excluda pe subrogat de la avantajul obtinerii de daune-interese moratorii evaluate legal, avantaj de care asiguratul sau ar fi beneficiat daca nu ar fi intervenit subrogarea prin plata.
64. In fine, adeptii opiniei potrivit careia asiguratorul de bunuri nu ar fi indreptatit sa obtina daune-interese moratorii potrivit art. 38 din Norma nr. 23/2014 aduc in sprijinul acesteia argumente decurgand din evolutia in timp a legislatiei in materia asigurarilor obligatorii de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule. In esenta, s-a sustinut ca, atunci cand legiuitorul a dorit ca si asiguratorul de bunuri sa obtina penalitati de intarziere in cazul neindeplinirii la scadenta a obligatiilor ce ii revin asiguratorului RCA, a prevazut in mod expres aceasta in textul legii.
65. Intr-adevar, in normele emise de fosta Comisie de Supraveghere a Asigurarilor, ce au precedat Norma nr. 23/2014, sanctiunea platii penalitatilor de intarziere in cazul neindeplinirii sau indeplinirii defectuoase a obligatiilor asiguratorului RCA fata de societatea de asigurare subrogata in drepturile persoanei prejudiciate era stipulata de dispozitiile art. 64 alin. (4) din Normele privind asigurarea obligatorie de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, puse in aplicare prin Ordinul presedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor nr. 5/2010, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 344 din 25 mai 2010, si, ulterior, de acelasi articol din Normele privind asigurarea obligatorie de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, puse in aplicare prin Ordinul presedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor nr. 14/2011, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 858 din 6 decembrie 2011, cu modificarile si completarile ulterioare. Mai mult decat atat, cuantumul penalitatilor de intarziere datorate asiguratorului de bunuri, in cazul normelor puse in aplicare prin Ordinul presedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor nr. 14/2011, era diferit de cel aplicabil in cazul cererii de despagubire formulate de persoana prejudiciata (0,1% pe zi, fata de 0,2% pe zi).
66. Insa, prevederile Codului civil constituie dreptul comun pentru toate domeniile la care se refera litera sau spiritul dispozitiilor sale, asa cum rezulta in mod explicit din art. 2 alin. (2) din cod. De altfel, legea speciala, respectiv Legea nr. 136/1995, in aplicarea careia s-a adoptat norma ce face obiectul prezentei sesizari, cuprinde o dispozitie expresa in acest sens (norma de trimitere cuprinsa in art. 691). In consecinta, atata vreme cat prin mecanismul si efectele subrogatiei personale legale, prin insusi faptul platii, creanta de despagubire, cu toate accesoriile acesteia, se transfera de drept, automat, din patrimoniul asiguratului, ce insumeaza si calitatea de persoana prejudiciata, in patrimoniul asiguratorului de bunuri, este inutila precizarea in legea speciala a acestei consecinte a transmiterii obligatiei. Cat priveste solutia adoptata de legiuitor, de a stabili, intr-o norma anterioara, un cuantum diferit al daunelor-interese moratorii in cazul cererii de despagubire formulate de asiguratorul de bunuri, in raport cu cuantumul penalitatilor cuvenite persoanei prejudiciate, nimic nu impiedica legea speciala sa deroge, printr-o reglementare expresa, de la legea generala.
67. Cert este faptul ca textele a caror interpretare fac obiectul prezentei sesizari de pronuntare a unei hotarari prealabile, cuprinse intr-o reglementare speciala, nu cuprind nicio dispozitie derogatorie de la dreptul comun in materia efectelor subrogatiei personale legale. Astfel, se cuvine a concluziona ca, urmare a platii despagubirii catre persoana prejudiciata, in patrimoniul asiguratorului de bunuri se transfera dreptul de creanta cu toate garantiile si accesoriile acesteia, inclusiv dreptul de a obtine de la debitorul asigurator RCA daunele-interese moratorii evaluate legal de dispozitiile art. 38 din Norma nr. 23/2014.
68. Pentru considerentele aratate, in temeiul art. 521, cu referire la art. 519 din Codul de procedura civila,
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
In numele legii
DECIDE:
Admite sesizarea formulata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VI-a civila, in Dosarul nr. 114.907/299/2015, privind pronuntarea unei hotarari prealabile si, in consecinta, stabileste ca: in interpretarea si aplicarea prevederilor art. 58 alin. (2) din Norma Autoritatii de Supraveghere Financiara nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, cu modificarile si completarile ulterioare, asiguratorul subrogat in drepturile persoanei pagubite este indreptatit sa obtina penalizarile prevazute de dispozitiile art. 38 din acelasi act normativ daca asiguratorul RCA nu isi indeplineste obligatiile la scadenta sau si le indeplineste necorespunzator.
Obligatorie, potrivit dispozitiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedura civila.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 20 noiembrie 2017.
VICEPRESEDINTELE INALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE
GABRIELA ELENA BOGASIU
Magistrat-asistent,
Mihaela Lorena Mitroi
Publicat in Monitorul Oficial cu numarul 46 din data de 17 ianuarie 2018