Asigurare. Valoarea despagubirilor. Gresita aplicare a dispozitiilor privind forta obligatorie a contractelor
A fost interpretata si aplicata gresit clauza dintr-un contract de asigurare referitoare la modul de stabilire a valorii despagubirilor pentru autovehiculul avariat, in sensul ca instanta nu a tinut seama de toate elementele convenite de parti sub aspectul modului de calcul al despagubirilor.
R O M A N I A
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
Sectia a II-a civila
Decizia nr. 107/2015 Dosar nr. 55697/3/2011/a2
Sedinta publica de la 20 ianuarie 2015
Asupra recursului de fata;
Din examinarea actelor si lucrarilor cauzei, constata urmatoarele:
Prin Sentinta civila nr. 9521 din 29 iunie 2012, pronuntata in Dosarul nr. 55697/3/2011, Tribunalul Bucuresti, sectia a VI-a civila, a respins, ca neintemeiata, cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta SC E.L.F.S.I. SA, in contradictoriu cu parata SC C. – Societate de Asigurare si Reasigurare SA, avand ca obiect plata de despagubiri.
In motivarea sentintei, tribunalul a retinut ca, in fapt, intre reclamanta E. in calitate de asigurat si parata C., in calitate de asigurator, s-a incheiat la data de 22 octombrie 2010 un contract de asigurare pentru avarii si furt a autovehiculelor, constatat prin polita nr. 00×1 cu valabilitate in perioada 23 octombrie 2010 – 22 octombrie 2011.
Obiectul acestui contract l-a constituit, conform mentiunilor din cuprinsul politei, autoturismul marca P., 4511 CMC, 383 kw, avand numarul de inmatriculare 02X si seria de sasiu W000.
La art. 4.19 si 4.23 din Conditiile generale privind asigurarea privind C. – auto s-au prevazut urmatoarele: „(…) C. are dreptul sa nu acorde indemnizatii in cazul in care asiguratul/contractantul a declarat in polita de asigurare si inclusiv in cererea chestionar neadevaruri, falsuri sau exagerari”, respectiv in cazul in care: „Asiguratul/beneficiarul sau reprezentantii acestora: a) simuleaza evenimentul asigurat sau exagereaza cu intentie cuantumul pagubei; b) foloseste spre justificare mijloace sau documente mincinoase, false, frauduloase sau ilegale, indiferent daca acesta avea sau nu cunostinta despre natura respectivelor documente; c) modifica sau altereaza cu intentie urmele si ramasitele evenimentului asigurat.”
De asemenea s-a prevazut ca: „in aceste situatii asiguratul/beneficiarul decade din orice drept la despagubire si la restituirea proportionala a partii de prima datorata, iar asiguratorul va denunta contractul si dupa caz va sesiza autoritatile in drept”.
In noaptea de 14 spre 15 decembrie 2010 autoturismul marca P. a fost avariat de autori necunoscuti in timp ce se afla parcat in Comuna Dobroesti, str. Teiului, in apropierea punctului de lucru al E., astfel cum rezulta din adresa din 17 decembrie 2010 eliberata de Politia orasului Pantelimon din judetul Ilfov.
Pentru repararea autoturismului organele de politie au eliberat autorizatia de reparatii din 17 decembrie 2010.
Pentru repararea prejudiciului produs reclamantei, C. a deschis dosarul de dauna AAFA/B 100 478/2010. Cererea de despagubire a fost respinsa de asigurator la data de 11 mai 2011 fata de prevederile art. 3.3 lit. r) si cele ale art. 8.4 din contractul de asigurare pentru repararea prejudiciului produs E. fiind intocmit la C. la data de 16 decembrie 2010 dosarul de dauna AAFA/B 100 478/2010.
Prin adresa din 17 februarie 2011 C. a comunicat E. respingerea la plata a dosarului de dauna ca urmare a „multiplelor inadvertente existente, atat intre diversele documente atasate pana in prezent la dosar, cat si intre documentele si starea de fapt a autoturismului”.
Ulterior, prin adresa din 23 februarie 2011 inregistrata in evidentele E. din 25 februarie 2011, C. a comunicat reclamantei ca temeiul juridic al respingerii cererii de despagubire l-au constituit prevederile art. 4.19 si 4.23 din Conditiile generale privind asigurarea C..
Prin adresa inregistrata in evidentele C. sub nr. 18014 din 18 martie 2011, comunicata E. prin fax la data de 18 martie 2011, parata a adus la cunostinta reclamantei „denuntarea politiei de asigurare (…) incepand cu data comunicarii, asigurandu-se un preaviz de 20 de zile calendaristice, conform art. 201 din Legea nr. 136/1995″.
Conform sustinerilor ambelor parti, la autoturismul marca P. au fost efectuate anterior incheierii contractului de asigurare diverse lucrari de tuning de catre SC E.P. SRL, in valoare de 1.077.890,21 lei, astfel cum rezulta din factura fiscala din 10 septembrie 2010. Aceste lucrari au fost detaliate in anexa acestei facturi redactata in limbile engleza si romana, valoarea acestor lucrari fiind de 151.000 euro.
In cuprinsul anexei la factura fiscala a fost inserata mentiunea „Everything in carbon”, cu referire la materialul din care au fost efectuate lucrarile de tuning.
La solicitarea C., expertul G.P. a efectuat un raport de expertiza tehnica extrajudiciara in specialitatea autovehicule, ale carui concluzii au fost in sensul ca „accesorizarea si modificarea optionala exterioara a caroseriei auto P., inmatriculat 0x2, nu s-a efectuat prin utilizarea de repere/piese de schimb (…) care sa fie fabricate din carbon (fibra de carbon)” iar cel mai probabil piesele utilizate au fost realizate dintr-un material compozit pe baza de fibra de sticla.
Reclamanta E., in calitate de asigurat, a solicitat paratei U., in calitate de asigurator de bunuri, plata indemnizatiei de asigurare (a despagubirii) prevazute in contractul de asigurare facultativa de bunuri incheiat la data de 22 octombrie 2010 si constatat prin polita seria nr. 00×1, pentru distrugerea partiala a autoturismului marca P., avand numarul de inmatriculare 02X, in cuantum de 187 578 euro, in echivalent in lei.
Parata C. a sustinut in intampinare ca nu datoreaza indemnizatia de asigurare deoarece sunt intrunite conditiile cazurilor de excludere prevazute la clauzele 4.19 si 4.23 din Conditiile generale privind asigurarea C..
C. a sustinut ca la momentul incheierii politei de asigurare, reclamanta, a dat declaratii neadevarate cu privire la materialul din care au fost realizate piesele folosite pentru „imbunatatirea”, respectiv accesorizarea si modificarea optionala, a autovehiculului asigurat, sustinand ca acestea au fost realizate din fibra de carbon.
Deoarece cauza cererii de chemare in judecata o constituie un contract de asigurare si un risc produs anterior datei de 1 octombrie 2011, litigiului ii sunt aplicabile prevederile Legii nr. 136/1995 in forma in vigoare anterior datei de 1 octombrie 2011.
Art. 24 din Legea nr. 136/1995 instituie obligatia asiguratorului de bunuri de a plati o despagubire, beneficiarului asigurarii, in cazul producerii riscului asigurat.
Conform art. 27 alin. (2) din Legea nr. 136/1995, valoarea despagubirii nu poate depasi valoarea bunului din momentul producerii riscului asigurat, cuantumul pagubei si suma asigurata.
Intrucat asigurarea unui autoturism pentru avarii este o asigurare facultativa, conditiile contractului sunt stabilite prin manifestarea de vointa a partilor contractante. Drept urmare, fata de prevederile art. 2 din Legea nr. 136/1995, partile pot conveni si alte situatii in care asiguratorul nu datoreaza despagubirea pentru dauna produsa. Sunt astfel de situatii si cele indicate la pct. 4.19 si 4.23 din Conditiile generale privind asigurarea C., de care se prevaleaza parata C. pentru a solicita respingerea cererii de chemare in judecata.
Cazul prevazut la art. 4.23 din Conditiile generale privind asigurarea C., invocat de C. prin adresa din 23 februarie 2011, nu este insa incident in cauza deoarece acesta se refera la imprejurari posterioare producerii riscului asigurat iar cauza pentru care asiguratorul a refuzat plata despagubirii exista la momentul incheierii politei de asigurare.
Depunerea de catre E., la data incheierii contractului de asigurare, a unor documente justificative, respectiv a actului intitulat „factura tunning auto din 10 septembrie 2010” si a anexei acestuia, care atesta ca valoarea lucrarilor de accesorizare si modificare optionala exterioara a autovehiculului marca P. cu numarul de inmatriculare 02X (respectiv a lucrarilor de tuning) este de 151.000 euro iar materialele folosite pentru executarea acestora sunt realizate pe baza de carbon, constituie o fapta care se incadreaza in cazul de excludere prevazut la art. 4.19 din Conditiile generale privind asigurarea privind C., avand in vedere ca ulterior producerii riscului asigurat s-a stabilit printr-o expertiza tehnica extrajudiciara efectuata la cererea asiguratorului, dar ale carei concluzii nu au fost contestate de asigurat, ca in realitate bara de protectie fata, bara de protectie spate, pragurile laterale din partea stanga si din partea dreapta, capota din fata, spoilerul de plafon si modificarile realizate la usile din fata si din spate nu au fost realizate din fibra de carbon, ci din materiale de o calitate inferioara.
E. nu a contestat niciun moment ca reperele enumerate in raportul de expertiza tehnica extrajudiciara efectuat la solicitarea C., nu au fost realizate din fibra de carbon.
Contrar sustinerilor E. din concluziile scrise pentru incidenta cazului de excludere prevazut la art. 4.19 din Conditiile generale privind asigurarea privind C., nu este necesar ca declaratia neadevarata sa vizeze toate elementele suplimentare realizate de SC E.P. SRL si declarate de asigurat, o astfel de conditionare nefiind stipulata in cuprinsul clauzei contractuale si neputand fi dedusa nici din interpretarea acesteia.
Faptul ca mentiunea referitoare la materialul utilizat pentru realizarea lucrarilor de tuning apare doar pe factura eliberata in limba engleza de prestatorul serviciului, respectiv de SC E.P. SRL, nu si pe traducerea in limba romana a acesteia, nu este de natura sa inlature incidenta cazului de excludere a obligatiei de plata a despagubirii stipulat la art. 4.19 din Conditiile generale privind asigurarea privind C., cata vreme omisiunea referitoare la traducerea materialului din care au fost realizate lucrarile de tuning este imputabila exclusiv partii care a depus traducerea, respectiv asiguratului, asiguratorul este liber sa ia in considerare oricare din cele doua variante (in limba romana sau in limba engleza) iar reclamanta nu se poate prevala de propria culpa – aceea de a furniza cocontractantului o traducere incompleta in limba romana, pentru a obtine un beneficiu (respectiv plata despagubirii).
Faptul ca documentul in care s-a facut mentiunea ca lucrarile de tunning au fost realizate exclusiv cu materiale din carbon, a fost emis de un tert, respectiv de SC E.P. SRL, este lipsit de relevanta in prezentul litigiu. Relevanta este doar fapta imputabila asiguratului, respectiv ca E., in calitate de asigurat, s-a folosit in relatia sa contractuala cu C. de acest document emis de un tert pentru a proba valoarea si natura bunului asigurat, respectiv a echipamentelor suplimentare, valoare care de altfel a si fost stipulata in polita de asigurare.
Sustinerile reclamantei referitoare la incidenta prevederilor art. 13.2 din Conditiile generale privind asigurarea privind C. nu sunt fondate. Aceasta clauza se refera la o modificare a riscului pe parcursul executarii contractului, iar nu la o situatie, cum este cea din cauza, in care asiguratul a facut declaratii neadevarate la momentul incheierii contractului.
In plus, efectuarea unor inspectii de risc, constituie un drept al asiguratorului conform art. 13.2 din Conditiile generale privind asigurarea privind C., iar nu o obligatie, astfel incat asiguratul nu ii poate opune asiguratorului omisiunea realizarii acestora.
Drept urmare, fata de cele expuse, intrucat C. a probat existenta cazului prevazut la art. 4.19 din Conditiile generale privind asigurarea C., in care nu datoreaza despagubiri asiguratului pentru dauna produsa, de care s-a prevalat anterior, in procedura administrativa desfasurata inainte de formularea cererii de chemare in judecata, pentru a respinge cererea E. de plata a despagubirii, instanta a respins cererea de chemare in judecata ca nefondata.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel reclamanta SC E.L.F.S.I. SA, prin care a solicitat desfiintarea sentintei, iar pe fondul cauzei admiterea actiunii asa cum a fost precizata, in sensul obligarii C. la plata: sumei de 187.578 euro, reprezentand despagubiri conform Politei de asigurare a autovehiculelor – C. nr. 00×1 din data de 22 octombrie 2010, in echivalent lei la cursul de schimb afisat de Banca Nationala a Romaniei la data formularii cererii de repunere pe rol, de 815.964.3 lei; a sumei de 2.000 euro, reprezentand dobanda legala, de asemenea in echivalent lei; precum si a cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul litigiu.
Prin Decizia nr. 517 din 30 iunie 2014, pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, sectia a VI-a civila, a fost admis apelul formulat de apelanta-reclamanta SC E.L.F.S.I. SA, impotriva Sentintei civile nr. 3521 din 29 iunie 2012, pronuntate de Tribunalul Bucuresti, sectia a VI-a civila, in Dosarul nr. 55697/3/2011, in contradictoriu cu intimata-parata SC C. – Societate de Asigurare si Reasigurare SA. A fost schimbata, in tot, sentinta apelata, in sensul ca a fost admisa, in parte, cererea precizata si obligata parata sa plateasca reclamantei suma de 50.083,20 euro, cu titlu de despagubire, precum si suma de 534 euro, cu titlu dobanda legala aferenta primei pentru perioada 11 martie 2011 – 29 iulie 2011, ambele sume urmand a fi platite in lei la cursul afisat de BNR in ziua efectiva a platii. A fost respinsa, in rest, cererea de chemare in judecata, precizata, ca neintemeiata. A fost obligata parata sa plateasca reclamantei si suma de 3.442 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata in prima instanta, precum si suma de 1.917,79 lei, reprezentand cheltuieli de judecata efectuate in apel.
In motivarea solutiei, Curtea a retinut urmatoarele:
Cererea de chemare in judecata este intemeiata pe contractul de asigurare facultativa de tip C. auto incheiat intre parti, apelanta-reclamanta solicitand plata despagubirii pentru distrugerea in proportie de peste 75% a autoturismului si echipamentelor suplimentare aplicate acestuia.
Prin sentinta atacata, prima instanta, retinand sustinerile paratei, respectiv ca sunt intrunite conditiile prevazute de clauza de la art. 4.19 din Conditiile generale privind asigurarea C., a respins cererea ca neintemeiata.
Prin apelul formulat, apelanta-reclamanta a criticat, in primul rand, aceasta concluzie a instantei, respectiv rationamentul ce a condus la aceasta.
Potrivit clauzei mentionate, „(…) C. are dreptul sa nu acorde indemnizatii in cazul in care asiguratul/contractantul a declarat in polita de asigurare si inclusiv in cererea chestionar neadevaruri, falsuri sau exagerari”.
Reclamanta a justificat achizitionarea autoturismului P., precum si montarea echipamentelor suplimentare cu factura din 10 septembrie 2010 emisa de E.P. SRL. Factura contine si o anexa cu detalierea echipamentelor montate. Fata de mentiunea expresa din continutul facturii, „carbon-body”, reluata si in varianta in engleza a anexei, in care se mentioneaza „everything in carbon”, Curtea a apreciat ca echipamentele montate urmau sa fie din carbon, iar nu dintr-un alt material, precum cel din care acestea s-a constatat a fi construite, respectiv material compozit pe baza de fibra de sticla.
Nu a fost retinuta sustinerea apelantei in sensul ca trebuie acordata importanta variantei in limba romana a anexei, caci varianta in limba engleza este cea care corespunde mentiunilor din factura, iar anexa unei facturi face corp comun cu aceasta. Anexa in limba romana nu contine referiri la materialul carbon, in schimb factura si varianta in limba engleza o fac. in aceste conditii, trebuie retinut ca varianta in limba romana reprezinta o detaliere inexacta a bunurilor mentionate in factura, situatie in raport de care nu se poate da relevanta lipsei mentiunii referitoare la materialul din care sunt confectionate echipamentele. in orice caz, nici unul din inscrisurile prezentate la momentul incheierii politei nu vizeaza, ca material de confectionare, fibra de sticla.
O alta critica adusa de apelanta a vizat imprejurarea ca doar declaratiile sale ca asigurat pot duce la neacordarea despagubirii in temeiul clauzei mentionate, iar nu si inscrisurile prezentate de aceasta la incheierea politei.
Curtea a apreciat ca prin declaratie in continutul politei trebuie intelese toate acele elemente determinante pentru incheierea contractului, fata de care contractul nu ar fi fost incheiat in aceleasi conditii. in acord cu aprecierile primei instante, materialul din care au fost confectionate echipamentele suplimentare, de natura a influenta calitatea acestora, respectiv valoarea lor, trebuie considerat a fi determinant pentru incheierea politei, valoarea acestora fiind preluata in polita conform facturii prezentate, fara o evaluare distincta. Prin urmare, prin declaratie trebuie inteles si prezentarea de catre asigurat a unor inscrisuri justificative ce nu corespund realitatii, referitoare la bunurile asigurate.
In raport de modul de formulare a acestei clauze, „a declarat (…) neadevaruri, falsuri sau exagerari”, Curtea a apreciat ca nu era necesar ca asiguratul sa fi cunoscut ca ceea ce declara nu corespunde adevarului.
Factura mentionata si anexele acesteia sunt emise de partenerul contractual al apelantei, in calitate de asigurat. Intimata-parata, asigurator, nu are relatii contractuale cu aceasta in prezenta cauza.
In aceste conditii, apelanta este in culpa contractuala, pentru ca nu a verificat, anterior incheierii contractului de asigurare, daca mentiunile cuprinse in factura emisa de E.P. SRL corespund realitatii.
Mai mult, datele obtinute de intimata din Registrul Comertului evidentiaza o legatura foarte stransa intre aceasta societate si apelanta, sub mai multe aspecte: denumire, sediu, asociati. Legaturi asemanatoare exista si intre aceste societati si S.E. Broker de Asigurare SRL, care a reprezentat intimata, in calitate de asigurator, la incheierea contractului de asigurare.
Toate aceste elemente conduc la concluzia ca intimata nu a putut cunoaste la momentul incheierii contractului, faptul ca materialul din care sunt confectionate echipamentele suplimentare nu este carbon, ci unul mai slab din punct de vedere calitativ si valoric.
Fata de aceasta concluzie, dar si fata de clauza prevazuta la art. 4.19 din Conditiile generale, nici sustinerea apelantei in sensul ca intimata a inteles sa incheie contractul de asigurare in conditiile stabilite, acceptand valoarea echipamentelor mentionata in factura, nu poate fi primita.
Pentru aceste considerente, Curtea a apreciat ca este corecta concluzia primei instante in sensul ca este incidenta clauza de la art. 4.19 din Conditiile generale de asigurare.
In ce priveste efectul pe care prima instanta l-a dat acestei clauze, acesta nu a fost acceptat de instanta de apel.
Astfel, in cauza de fata, este incidenta raspunderea contractuala a apelantei, pentru fapta de a declara neadevaruri cu ocazia incheierii contractului de asigurare. Or, acestea privesc materialul din care au fost confectionate echipamentele suplimentare, iar nu autoturismul asigurat. Cu privire la acest bun, intimata, in calitate de asigurator, nu a justificat neacordarea despagubirilor. Prin polita incheiata, partile au stabilit sume diferite de asigurare pentru autovehicul si echipamentele suplimentare, conform facturii emise.
In consecinta, fata de puterea obligatorie a contractului incheiat, in conditiile in care riscul asigurat a intervenit si nu este contestat, intimata-parata avea obligatia de plata a despagubirii in ce priveste autovehiculul asigurat, fara valoarea echipamentelor suplimentare.
In aceasta privinta, deci, hotararea pronuntata este neintemeiata, astfel ca apelul trebuie admis, iar hotararea schimbata in tot, in sensul admiterii in parte a cererii de chemare in judecata precizate.
In ce priveste cuantumul despagubirii, trebuie avute in vedere concluziile raportului de expertiza efectuat in cauza, respectiv ca valoarea reala a autoturismului la momentul producerii evenimentului este de 71.547,08 euro, iar valoarea reziduala este de 17.886,77 euro.
De asemenea, Curtea mai are in vedere ca partile sunt de acord ca autoturismul in cauza a suferit o dauna totala in sensul art. 1.11 din Conditiile generale, contravaloarea reparatiilor necesare depasind 75 % din suma asigurata.
Stabilirea despagubirii trebuie facuta in conformitate cu art. 12.1 din Conditiile generale, in sensul ca indemnizatia nu poate depasi suma asigurata, cuantumul daunei si nici valoarea reala a autovehiculului. De asemenea, art. 12.14 stabileste ca din cuantumul indemnizatiei se scad fransiza mentionata in polita si valoarea reziduala in cazul daunei totale.
In raport de situatia in speta, caz de dauna totala, din valoarea indemnizatiei trebuie scazuta valoarea reziduala.
De asemenea, tinand seama ca polita de asigurare contine fransiza de 20% in caz de dauna totala interna si/sau externa aplicabila sumei asigurate, din indemnizatie trebuie dedusa si aceasta.
Comparand valoarea reala a autoturismului la momentul producerii evenimentului, astfel cum a fost stabilita de expert, suma asigurata din care se scade fransiza deductibila, dar si cuantumul daunei, Curtea a constatat ca, fata de dispozitiile art. 12.1 din contract, indemnizatia trebuie sa fie egala cu valoarea asigurata din care trebuie scazuta fransiza deductibila aplicabila si valoarea reziduala, a epavei, astfel cum aceasta din urma a fost stabilita de expert.
In consecinta, despagubirea pe care parata este obligata sa o achite reclamantei, in temeiul politei de asigurare, este de 50.083,20 euro.
Sub aspectul dobanzii legale solicitate, in raport de momentul incheierii contractului de asigurare, Curtea a apreciat ca fiind aplicabile prevederile O.G. nr. 9/2000, astfel ca, in raport de art. 2 si 3 alin. (1) din aceasta, tinand seama de calculul efectuat de reclamanta, necontestat de parata, retine ca dobanda legala aferenta acestei sume, corespunzatoare perioadei de 11 martie 2011 – 29 iulie 2011 este de 534 euro.
Vazand obiectul cererii de chemare in judecata precizat, ca s-a solicitat obligarea paratei in lei la cursul euro/leu din ziua platii afisat de BNR, Curtea a obligat parata la plata sumelor aratate in euro in modul solicitat.
In ce priveste restul cererii de chemare in judecata, fata de motivele expuse, Curtea l-a apreciat ca fiind neintemeiat.
Impotriva acestei decizii au formulat cereri de recurs recurenta-reclamanta SC E.L.F.S.I. SA si recurenta-parata SC C. – Societate de Asigurare si Reasigurare SA.
La termenul de judecata din 20 ianuarie 2015 recurenta-reclamanta SC E.L.F.S.I. SA a precizat ca nu intelege sa timbreze cererea de recurs.
Recurenta-parata SC C. – Societate de Asigurare si Reasigurare SA solicita admiterea recursului formulat, casarea deciziei atacate si mentinerea sentintei primei instante.
In drept a invocat dispozitiile art. 304 pct. 4, 8 si 9.
Prin critica motivata pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ. se sustine interpretarea gresita de catre instanta de apel a actului juridic supus judecatii, aceasta intervenind in mecanismul contractual si dand o gresita interpretare a clauzelor contractuale ale conditiilor generale privind asigurarea C., anexa la polita de asigurare, respectiv art. 4.19. Sustine recurenta ca din redactarea acestei clauze rezulta ca nu se face distinctie intre acordarea unei indemnizatii partiale corespunzatoare elementului asupra caruia cade frauda ci se refera global la neacordarea niciunei indemnizatii in cazul in care se va constata vreo situatie referitoare la neadevaruri, falsuri sau exagerari. O interpretare contrara inseamna a se adauga la vointa interna a partilor.
Instanta a interpretat gresit actul supus judecatii si in privinta art. 12.4 din Conditiile generale in privinta modului de calcul al despagubirilor. Astfel, valoarea despagubirilor se calculeaza facand diferenta intre valoarea reala a autoturismului la data producerii evenimentului asigurat, stabilita prin Raportul de expertiza la suma de 71,547.08 euro si franciza, valoarea reziduala si suma ratelor neachitate, datorate pana la expirarea perioadei de valabilitate a politei.
Prin critica motivata pe art. 304 pct. 9 se sustine incalcarea de catre instanta a principiului disponibilitatii potrivit caruia instanta de judecata este tinuta sa se pronunte numai asupra obiectului cererii dedus judecatii precum si a normelor legale referitoare la sarcina probei si administrarea probei. Arata recurenta ca desi intimata nu a manifestat diligenta in dovedirea pretentiilor, instanta a dispus intocmirea unei expertize. Desi apelanta nu si-a dovedit si nici nu si-a individualizat cuantumul despagubirilor, instanta a statuat asupra valorii despagubirilor fara sa arate care a fost algoritmul de calcul.
Prin critica motivata pe art. 304 pct. 4 C. proc. civ. se arata ca instanta a depasit atributiile puterii judecatoresti intrucat s-a substituit expertului calculand cuantumul despagubirilor cuvenite intimatei in conditiile in care nici macar partea nu a investit expertul cu vreun obiectiv referitor la acest aspect. Calculul, fiind facut de catre un neexpert, este eronat. Astfel, valoarea reziduala a fost determinata de raportul de expertiza la suma de 17888,77 euro, cuantumul francizei si cuantumul ratelor de asigurare restante nu este determinat nici de expert, nici de parte, si nu s-a dovedit daca apelanta a platit vreo rata si care este diferenta ratelor ramase de plata.
Inalta Curte, analizand recursurile din perspectiva criticilor formulate, va dispune anularea recursului declarat de recurenta-reclamanta SC E.L.F.S.I. SA, ca netimbrat si va admite recursul declarat de recurenta-parata SC C. – Societate de Asigurare si Reasigurare SA va casa decizia atacata si va trimite cauza spre rejudecare aceleiasi instante.
In ceea ce priveste recursul declarat de recurenta-reclamanta SC E.L.F.S.I. SA, Inalta Curte, constata ca acesta nu este timbrat, recurenta-reclamanta declarand in mod expres ca nu intelege sa timbreze.
In conformitate cu art. 11 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, a fost stabilita in sarcina recurentei obligatia de a achita o taxa judiciara de timbru in suma de 5329 lei si respectiv 5 lei timbru judiciar in baza art. 1 din O.G. nr. 32/1995.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997 modificata, privind taxele judiciare de timbru, actiunile si cererile introduse la instantele judecatoresti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevazute de acest act normativ. Conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 si normelor de aplicare a acestui act normativ, in cazul in care partea nu achita taxa judiciara de timbru, cererea formulata se anuleaza ca netimbrata.
Avand in vedere ca recurenta-reclamanta nu s-a conformat obligatiei de timbrare astfel cum a aceasta a declarat expres la termenul de judecata din data de 20 ianuarie 2015, Inalta Curte, va face aplicarea dispozitiilor art. 20 pct. 1 si pct. 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv art. 35 pct. 1 si pct. 5 din Normele metodologice de aplicare a legii si ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995, privind timbrul judiciar, cu modificarile ulterioare si va dispune anularea recursului ca netimbrat.
In ceea ce priveste recursul declarat de recurenta-parata SC C. – Societate de Asigurare si Reasigurare SA, Inalta Curte, constata ca acesta este fondat in limitele si pentru considerentele ce succed.
Recurenta a indicat motivele de nelegalitate prevazute de art. 304 pct. 4, 8 si 9 C. proc. civ.
Motivul de recurs intemeiat pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci cand instanta, interpretand gresit actul dedus judecatii a schimbat natura ori intelesul lamurit si vadit neindoielnic al acestuia.
Din perspectiva acestui motiv de recurs recurenta sustine interpretarea gresita de catre instanta de apel a actului juridic supus judecatii, respectiv a art. 4.19. a clauzelor contractuale ale conditiilor generale privind asigurarea C., anexa la polita de asigurare, in sensul ca, din redactarea acestei clauze rezulta ca nu se face distinctie intre acordarea unei indemnizatii partiale corespunzatoare elementului asupra caruia cade frauda ci se refera global la neacordarea niciunei indemnizatii in cazul in care se va constata vreo situatie referitoare la neadevaruri, falsuri sau exagerari.
Aceasta critica este nefondata intrucat partile au stabilit sume diferite de asigurare pentru autovehicul si echipamentele suplimentare, conform facturii emise. In consecinta, fata de puterea obligatorie a contractului incheiat, in conditiile in care riscul asigurat a intervenit si nu este contestat, intimata-parata are obligatia de plata a despagubirii in ce priveste autovehiculul asigurat, fara valoarea echipamentelor suplimentare.
Motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 4 are in vedere situatia cand instanta a depasit atributiile puterii judecatoresti.
Din perspectiva acestui motiv de recurs se arata ca instanta a depasit atributiile puterii judecatoresti intrucat s-a substituit expertului calculand cuantumul despagubirilor cuvenite intimatei.
Critica intemeiata pe acest motiv de recurs este nefondata, sensul in care legiuitorul a instituit acest motiv de nelegalitate fiind diferit de cel relevat de recurenta. Astfel, depasirea atributiilor puterii judecatoresti nu inseamna ordonarea unui probe de catre instanta, din oficiu, atribut recunoscut de lege in mod expres prin dispozitiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., ci are in vedere excesul de putere ce deriva din principiul constitutional al separatiei puterilor in stat si vizeaza imixtiunea instantelor judecatoresti in domeniul atributiilor puterii legislative si executive.
Motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 poate fi invocat atunci cand hotararea pronuntata este lipsita de temei legal ori a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii.
Prin critica motivata pe art. 304 pct. 9 se sustine incalcarea de catre instanta a principiului disponibilitatii intrucat, desi apelanta nu si-a dovedit si nici nu si-a individualizat cuantumul despagubirilor instanta a statuat asupra valorii despagubirilor fara sa arate care a fost algoritmul de calcul.
Acest motiv de recurs este intemeiat intrucat instanta a facut o gresita aplicare a dispozitiilor art. 969 C. civ. potrivit caruia, conventiile legal facute, au putere de lege intre partile contractante.
Se constata astfel ca art. 12.4 din Conditiile generale a fost interpretat si aplicat gresit in privinta modului de calcul al despagubirilor sub aspectul neluarii in calcul a tuturor elementelor asupra carora partile au convenit.
Conform acestui articol valoarea despagubirilor se calculeaza facand diferenta intre valoarea reala a autoturismului la data producerii evenimentului asigurat, stabilita prin Raportul de expertiza si franciza, valoarea reziduala si suma ratelor neachitate, datorate pana la expirarea perioadei de valabilitate a politei.
In cauza instanta de apel nu a tinut seama de toate elementele convenite de parti sub aspectul modului de calcul al despagubirilor. Mai exact nu a fost avuta in vedere suma ratelor neachitate, datorate pana la expirarea perioadei de valabilitate a politei conform art. 12.14 pct. 3 raportat la art. 12.4 din Conditiile generale privind asigurarea C.
Din considerentele deciziei atacate rezulta ca instanta nu a lamurit pe deplin situatia de fapt sub aspectul cuantumului despagubirilor datorate in sensul ca nu s-a stabilit care sunt ratele neachitate de catre reclamanta si nu au fost avute in vedere la stabilirea despagubirii.
Cu ocazia rejudecarii cauzei vor putea fi administrate toate probele necesare stabilirii corecte a situatiei de fapt in vederea pronuntarii unei hotarari legale sub aspectul cuantumului despagubirii autovehiculului avariat (fara valoarea echipamentului suplimentar, aspect care nu a mai facut obiectul controlului de legalitate in contextul anularii recursului reclamantei).
Pentru aceste motive, Inalta Curte, in temeiul art. 312 si 315 C. proc. civ. va admite recursul declarat de recurenta-parata SC C. – Societate de Asigurare si Reasigurare SA, va casa decizia atacata si trimite cauza spre rejudecare aceleiasi instante.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anuleaza recursul declarat de recurenta-reclamanta SC E.L.F.S.I. SA impotriva Deciziei nr. 517 din 30 iunie 2014, pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, sectia a VI-a civila, ca netimbrat.
Admite recursul declarat de recurenta-parata SC C. – Societate de Asigurare si Reasigurare SA impotriva aceleiasi decizii.
Caseaza decizia atacata si trimite cauza spre rejudecare aceleiasi instante.
Irevocabila.
Pronuntata, in sedinta publica, astazi, 20 ianuarie 2015.
Procesat de GGC – NN