Asigurare. Obligatia asiguratului de a reclama evenimentul in termen de 5 zile de la data producerii riscului asigurat
Clauza dintr-un contract de asigurare prin care partile au prevazut faptul ca asiguratul are obligatia sa reclame evenimentul cel mai tarziu in termen de 5 zile de la data producerii riscului asigurat, asiguratorul avand dreptul sa refuze plata despagubirii daca din cauza nerespectarii acestor prevederi nu a putut deter-mina cauza producerii riscului asigurat sau marimea si intinderea pagubei, nu exonereaza asiguratorul de obligatia de plata a despagubirilor, fiind nelegala solutia instantelor inferioare de respingere a actiunii in despagubire formulata de asigurat, in conditiile in care asiguratorul nu a dovedit ca nu a putut determina cauza producerii riscului asigurat sau marimea si intinderea pagubei, sarcina probei revenindu-i acestuia.
Sectia a II-a civila, Decizia nr. 3962 din 11 decembrie 2014
Noul Cod civil, art. 1269, art. 1270
Prin sentinta civila nr. 376 din 8.07.2013 pronuntata de Tribunalul Teleorman, Sectia civila, instanta a respins ca neintemeiata exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei, invocata de parata si ca neintemeiata actiunea formulata de reclamanta SC D.I. SRL in contradictoriu cu parata SC A.R. – A.V.I.G. SA si intervenient in nume propriu BRD G.S.G. – Sucursala Turnu Magurele, pentru neindeplinirea procedurii de instiintare prevazuta de art. 13.1.2 si 13.1.3. din contractul de asigurare seria CA nr.0063323 din 17.11.2011.
Impotriva acestei sentinte, reclamanta, in termenul legal prevazut de dispozitiile art. 284 alin. (1) C. proc. civ. a declarat apel.
Curtea, verificand legalitatea si temeinicia lucrarilor dosarului de fond potrivit dispozitiilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ., a constatat ca apelul este nefondat pentru urmatoarele motive:
La data de 17.11.2011 intre parata, in calitate de asigurator, si reclamanta, in calitate de asigurat, s-a incheiat contractul de asigurare seria CA nr. 0063323 pentru cultura de rapita de pe o suprafata de 270 ha.
Conform art. 11.3 din contract (Cap. XI) apelanta-reclamanta in calitate de asigurat avea obligatia de a instiinta in scris sucursala asiguratorului care a emis asigurarea, cel mai tarziu in 5 zile de la data producerii riscului asigurat, cu privire la cazurile de pagube.
In art. 13.1 (cap. XIII) partile au prevazut procedura de constatare si evaluare a pagubelor si stabilirea despagubirilor.
Astfel, in art. 13.1.1. s-a prevazut: „Constatarea producerii evenimentelor asigurate, evaluarea pagubelor si stabilirea despagubirilor se fac de catre reprezentantii sau imputerniciti ai Asiguratorului, ca urmare a avizarii producerii daunei in prezenta Asiguratului sau a imputernicitului acestuia”.
Deci, potrivit clauzei 11.3 din contract, in cazul producerii evenimentului asigurat, pentru declansarea procedurii de evaluare a pagubelor si stabilirea despagubirilor, apelantei-reclamante, in calitate de asigurat ii revenea obligatia instiintarii in scris, in termen de cel mult 5 zile, de la data respectiva, a asiguratorului-parat despre producerea evenimentului.
In cauza de fata, desi apelantul-reclamant nu confera acestei clauze contractuale forta juridica obligatorie prevazuta de art. 1270 alin. (1) N.C.C., Curtea a considerat ca demararea procedurii prevazuta de art. 13.1.1. din conventia nu se putea face in lipsa instiintarii scrise a asiguratorului, in termenul convenit.
Analizata din aceasta perspectiva, clauza nr. 11.3 nu exonereaza intimata de obligatia de plata a despagubirilor, asa cum gresit considera apelanta, ci impune in sarcina asiguratului obligatia instiintarii in scris, intr-un anumit termen a asiguratorului despre producerea unui eveniment dintr-un contract de asigurare, in care acesta din urma figura ca parte contractanta.
De altfel, este si logica cronologia desfasurarii evenimentelor, mai intai instiintarea in scris a asiguratorului si apoi constituirea dosarului de dauna.
Cum din inscrisurile existente in dosarul de fond, respectiv instiintarile din datele de 4.04.2012, 11.04.2012 si 14.04.2012, nu rezulta cu certitudine faptul ca acestea au fost comunicate intimatei-parate conform clauzei 11.3, curtea a considerat temeinica si legala solutia instantei de fond.
In acest context, de vreme ce clauzele contractuale mentionate (art. 11.3, 13.1.2., 13.1.3.) au fost incalcate de apelant, iar acesta nu a reusit sa dovedeasca prin probe concludente si pertinente certitudinea comunicarii, respectiv a confirmarii de primire de catre intimata-parata a celor trei instiintari, curtea, considerand ca apelantul nu a respectat procedura obligatorie convenita prin semnarea contractului de asigurare, in temeiul dispozitiilor art. 296 C. proc. civ., a respins apelul ca nefondat.
In consecinta, Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a V-a civila, prin decizia nr. 510/2013 din 9 decembrie 2013, a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamanta SC D.I. SRL.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC D.I. SRL, prin care a solicitat in principal admiterea recursului, casarea deciziei recurata si trimiterea cauzei spre rejudecare, iar in subsidiar modificarea deciziei recurata in sensul admiterii apelului, si pe fond admiterea cererii de chemare in judecata.
Cererea de recurs a fost intemeiata pe dispozitiile art. 304 pct. 7, 8 si 9 C. proc. civ.
In preambulul cererii de recurs, recurenta a prezentat istoricul cauzei, care nu va fi reluat in sinteza de catre instanta.
In raport de motivul de nelegalitate prevazut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta a aratat ca hotararea instantei de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijina. Astfel, instanta de apel nu a motivat si nu a analizat unul dintre cele trei motive de apel invocate, respectiv necercetarea de catre instanta de fond a fondului cauzei.
Din acest punct de vedere, s-a sustinut ca prin cererea de apel s-a invocat faptul ca instanta de fond nu a intrat in cercetarea fondului raportului juridic dedus judecatii, intrucat nu a analizat daca au fost sau nu indeplinite conditiile de fond pentru acordarea despagubirilor prevazute in contractul de asigurare, desi au fost incuviintate si administrate probe pe fondul cauzei, probe care au fost apreciate ca fiind utile solutionarii cauzei.
Tot prin prisma motivului de nelegalitate prevazut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. recurenta a sustinut existenta motivelor contradictorii si straine de natura pricinii cu privire la clauza art. 11.3 din contract, retinand ca aceasta reprezinta temeiul pentru respingerea cererii de despagubire.
Al doilea motiv de nelegalitate prevazut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. a fost argumentat cu trimitere la interpretarea gresita a prevederilor contractului incheiat intre parti. Astfel, clauzele din contract care au constituit temeiul respingerii cererii reclamantei nu reprezinta clauze care exonereaza de raspundere asiguratorul.
Prevederea de la art. 13.6 din contract este singura care se aplica situatiei de fata, potrivit careia asiguratorul are dreptul sa refuze plata despagubirii daca asiguratul nu a instiintat in termenul stabilit distrugerea culturii agricole, desi a avut posibilitatea sa o faca, daca din acest motiv nu s-au putut determina cauza, imprejurarile si intinderea pagubei. Acesta nu reprezinta un caz de excludere, ci un caz particular in care asiguratorul are dreptul sa refuze plata.
Recurenta a sustinut ca instantele de fond s-au limitat la a analiza consecintele lipsei instiintarii asiguratorului in termenul prevazut in contract, fara a avea in vedere dispozitiile art. 13.6 din contract sus evocate. Din modalitatea de redactare a articolului rezulta ca partile au avut in vedere ca intinderea si cauza pagubei pot fi determinate prin orice alte mijloace, procedura de constatare fiind prevazuta de art. 13.1 din contract. In conditiile existentei expertizei extrajudiciare, intinderea si cauza pagubei puteau fi determinate.
A mai aratat recurenta ca nu se poate sustine ca a lipsit instiintarea asiguratorului, atat timp cat acesta a instrumentat dosarul de dauna, invocand chestiuni de fond, si nu nerespectarea procedurii privind instiintarea asiguratorului.
In ce priveste administrarea probei cu inscrisuri la instanta de fond, recurenta a sustinut ca a efectuat dovezi suficiente in ce priveste instiintarea scrisa din data de 11 aprilie 2014, care a fost transmisa prin fax.
In raport de motivul de nelegalitate prevazut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a aratat ca nu exista nicio dispozitie legala sau contractuala care sa justifice respingerea cererii de despagubire, din acest punct de vedere hotararea fiind pronuntata fara temei legal.
Intimata-parata SC A.R.A.V.I.G. SA a formulat intampinare, prin care a solicitat, in principal respingerea recursului ca inadmisibil, iar in susbsidiar ca neintemeiat.
Analizand actele si lucrarile dosarului in functie de criticile recurentei, Inalta Curte de Casatie si Justitie a retinut urmatoarele :
1. In ce priveste motivul de nelegalitate prevazut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. recurenta a sustinut, in esenta, ca instanta de apel a lasat nesolutionat fondul cauzei, omitand sa analizeze unul dintre motivele de apel, si anume cel legat de indeplinirea conditiilor de fond pentru acordarea despagubirilor.
De asemenea, in raport de acest motiv de nelegalitate, recurenta a sustinut existenta motivelor contradictorii in considerentele hotararii, in ce priveste interpretarea clauzei prevazuta la art. 11.3 din contractul de asigurare.
Din perspectiva art. 304 pct. 7 C. proc. civ. si a criticilor subsumate acestui motiv de nelegalitate, Inalta Curte retine ca decizia instantei de apel cuprinde motivele de fapt si de drept care au format convingerea instantei in vederea pronuntarii, astfel cum prevad dispozitiile art. 261 alin. (1) si (5) C. proc. civ.
2. In ce priveste motivul de nelegalitate prevazut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta sustine ca hotararea este data cu interpretarea gresita a actului juridic dedus judecatii, ajungandu-se la concluzia eronata ca nerespectarea procedurii instiintarii in termenul prevazut in contract exonereaza parata de la plata despagubirii solicitata de reclamanta pentru producerea riscului asigurat.
Din acest punct de vedere, Inalta Curte urmeaza a examina aceste critici, raportat la art. 1270 C. civ., potrivit caruia contractul valabil incheiat are putere de lege intre partile contractante si, ca atare, judecatorii sunt obligati sa le aplice asa cum au fost concepute si redactate de participantii la incheierea conventiei. Rezulta din actele dosarului ca intimata a refuzat sa execute voluntar contractul, opunandu-i creditoarei clauze ale conventiei care in opinia sa ii dau dreptul sa nu acorde despagubiri.
Recurenta a pus in discutie aplicarea Cap. XIII art. 13.6 din contract, iar intimata i-a opus Cap. XI, art. 11.3, considerand ca este indreptatita sa nu acorde despagubirile solicitate de reclamanta-recurenta.
Din dispozitiile cap. XI rezulta ca asiguratul are obligatia sa reclame evenimentul cel mai tarziu in termen de 5 zile de la data producerii riscului asigurat. Sub cuvant ca aceste dispozitii nu au fost respectate, s-a retinut de catre instantele devolutive ca desi aceasta clauza nu exonereaza de raspundere, sanctiunea pentru nerespectarea acestei obligatii da dreptul asiguratorului sa refuze plata primei de asigurare.
Instantele anterioare au acceptat aceasta sustinere fara sa observe dispozitiile Cap. XIII art. 13.6, care stabilesc ca asiguratorul are dreptul sa refuze plata despagubirii daca din acest motiv nu a putut determina cauza producerii riscului asigurat sau marimea si intinderea pagubei.
Asadar, instantele aveau de observat ca asiguratorul nu poate opune un refuz de plata a despagubirii decat in situatia in care s-ar fi dovedit ca nu a putut determina cauza producerii riscului asigurat sau marimea si intinderea pagubei, sarcina probei revenindu-i acestuia. In alte cuvinte, ignorand aceste prevederi ale clauzei din Cap. XIII art. 13.6 instantele anterioare au stabilit o situatie de fapt neconforma cu vointa manifestata in conventie, solutiile fiind rezultatul faptului ca nu s-au concentrat pe identificarea intentiei comune a partilor la momentul incheierii contractului.
Dintr-un alt punct de vedere, in interpretarea contractului de asigurare, instantele devolutive au retinut ca asiguratul nu a reusit sa dovedeasca prin probe concludente si pertinente certitudinea comunicarii de primire de catre intimata-parata a celor trei instiintari privind producerea riscului asigurat.
Aceasta modalitate de interpretare in favoarea asiguratorului nu constituie o regula care se aplica fara sa se tina seama de clauzele supuse interpretarii. Prin urmare, in dubio pro reo este semnificatia prevederilor art. 1269 C. civ., care impune ca regula de interpretare a contractelor atunci cand se cauta intentia comuna a partilor.
Prin urmare, interpretarea poate fi facuta si impotriva asiguratorului.
Revenind la speta de fata, se constata ca prin adresa de raspuns la concilierea prealabila, intimata-parata afirma in mod expres ca ,,cultura de rapita…la acea data era deja distrusa in proportie de 80% conform avizarii din data de 4 aprilie 2012”. De asemenea, lipsa de certitudine cu privire la transmiterea instiintarilor din datele de 4 aprilie 2012, 11 aprilie 2012 si 14 aprilie 2012, profita asiguratului – in speta reclamanta – intrucat intimata-parata neefectuand proba contrara cu referire la adresa emisa de Romtelecom, din care rezulta realizarea unei legaturi telefonice la sediul asiguratorului.
Conchizand, clauza prevazuta la capitolul XI art. 11.3 nu poate functiona decat in conditiile art. 13.6 din capitolul XIII, care trebuie dovedite de asigurator, iar in aplicarea clauzei respective trebuie avuta in vedere buna-credinta la incheierea contractului si executarea lui.
3. In ceea ce priveste motivul de nelegalitate prevazut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care se invoca lipsa de temei legal a hotararii recurate motivat de faptul ca nu exista nicio dispozitie legala sau contractuala care sa justifice respingerea cererii de chemare in judecata, Inalta Curte retine ca argumentele recurentei nu subzista. Astfel, desi se face trimitere la lipsa de temei legal a hotararii atacate, in realitate, criticile vizeaza interpretarea clauzelor contractuale, care pot fi subsumate motivului de nelegalitate prevazut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., care a fost analizat de catre instanta.
Avand in vedere considerentele aratate, Inalta Curte de Casatie si Justitie, in temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. a admis recursul, a casat decizia recurata si a trimis cauza spre rejudecare cu recomandarea de a administra probe noi care sa stabileasca cu exactitate situatia de fapt in functie de intentia partilor, concretizata in clauzele contractuale mai sus mentionate.
In temeiul art. 315 alin. (3) C. proc. civ., instanta va judeca din nou, tinand seama de toate motivele invocate inaintea instantei a carei hotarare a fost casata.