Articolul 10 din Regulamentul (UE) nr. 1259/2010 al Consiliului vizeaza numai situatiile in care legea straina aplicabila nu prevede sub nicio forma divortul
HOTARAREA CURTII (Camera intai)
16 iulie 2020(*)
„Trimitere preliminara – Regulamentul (UE) nr. 1259/2010 – Cooperare consolidata in domeniul legii aplicabile divortului si separarii de corp – Norme uniforme – Articolul 10 – Aplicarea legii forului”
In cauza C‑249/19,
avand ca obiect o cerere de decizie preliminara formulata in temeiul articolului 267 TFUE de Tribunalul Bucuresti (Romania), prin decizia din 11 februarie 2019, primita de Curte la 25 martie 2019, in procedura
JE
impotriva
KF,
CURTEA (Camera intai),
compusa din domnul J.‑C. Bonichot, presedinte de camera, doamna R. Silva de Lapuerta (raportoare), vicepresedinta Curtii, domnul L. Bay Larsen, doamna C. Toader si domnul N. Jääskinen, judecatori,
avocat general: domnul E. Tanchev,
grefier: domnul A. Calot Escobar,
avand in vedere procedura scrisa,
luand in considerare observatiile prezentate:
– pentru guvernul roman, initial de C.‑R. Cantar, E. Gane, O.‑C. Ichim si L. Litu, ulterior de E. Gane, O.‑C. Ichim si L. Litu, in calitate de agenti;
– pentru guvernul german, de J. Möller, M. Hellmann si E. Lankenau, in calitate de agenti;
– pentru guvernul portughez, de L. Inez Fernandes, P. Barros da Costa, L. Medeiros si S. Duarte Afonso, in calitate de agenti;
– pentru Comisia Europeana, de M. Wilderspin si A. Biolan, in calitate de agenti,
dupa ascultarea concluziilor avocatului general in sedinta din 26 martie 2020,
pronunta prezenta
Hotarare
1 Cererea de decizie preliminara priveste interpretarea Regulamentului (UE) nr. 1259/2010 al Consiliului din 20 decembrie 2010 de punere in aplicare a unei forme de cooperare consolidata in domeniul legii aplicabile divortului si separarii de corp (JO 2010, L 343, p. 10).
2 Aceasta cerere a fost formulata in cadrul unui litigiu intre JE, pe de o parte, si KF, pe de alta parte, in legatura cu stabilirea legii aplicabile divortului lor.
Cadrul juridic
Dreptul Uniunii
Regulamentul (CE) nr. 2201/2003
3 Potrivit articolului 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competenta, recunoasterea si executarea hotararilor judecatoresti in materie matrimoniala si in materia raspunderii parintesti, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1347/2000 (JO 2003, L 338, p. 1, Editie speciala, 19/vol. 6, p. 183):
„Sunt competente sa hotarasca in problemele privind divortul, separarea de drept si anularea casatoriei instantele judecatoresti din statul membru: […]
(b) de cetatenie a celor doi soti sau, in cazul Regatului Unit si al Irlandei, statul «domiciliului» comun.”
Regulamentul nr. 1259/2010
4 In considerentele (9), (21), (24), (26) si (29) ale Regulamentului nr. 1259/2010 se enunta:
„(9) Prezentul regulament ar trebui sa instituie un cadru juridic clar si complet in domeniul legii aplicabile divortului si separarii de corp in statele membre participante, sa garanteze cetatenilor solutii corespunzatoare in materie de securitate juridica, previzibilitate si flexibilitate si sa previna situatia in care unul dintre soti solicita divortul inaintea celuilalt pentru a se asigura ca procedura este supusa unei anumite legi, pe care acesta o considera a fi mai favorabila intereselor sale. […]
(21) In absenta unui acord de alegere a legii aplicabile, prezentul regulament ar trebui sa introduca norme armonizate privind conflictul de legi, avand la baza o ierarhizare a factorilor de legatura in functie de existenta unei legaturi stranse intre soti si legea respectiva, care sa permita securitatea juridica si previzibilitatea si care sa impiedice situatia in care unul dintre soti cere divortul inaintea celuilalt pentru a se asigura ca procedura va fi supusa unei anumite legi, pe care o considera a fi mai favorabila pentru protejarea propriilor interese. Astfel de factori de legatura ar trebui sa fie alesi astfel incat sa garanteze ca procedurile de divort sau de separare de corp sunt reglementate de o lege cu care sotii au o legatura stransa. […]
(24) In anumite situatii, precum aceea in care legea aplicabila nu prevede divortul sau nu acorda unuia dintre soti, din cauza apartenentei la unul dintre sexe, egalitate de acces la divort sau la separarea de corp, ar trebui totusi aplicata legea instantei judecatoresti sesizate. Cu toate acestea, aceasta nu ar trebui sa aduca atingere clauzei de ordine publica. […]
(26) Atunci cand regulamentul face trimitere la faptul ca legea statului membru participant a carui instanta judecatoreasca a fost sesizata nu contine dispozitii privind divortul, acest caz ar trebui sa fie interpretat in sensul ca legea respectivului stat membru nu cunoaste institutia divortului. Intr‑un astfel de caz, instanta nu ar trebui obligata sa pronunte un divort in temeiul prezentului regulament. […] […]
(29) […] obiectivele prezentului regulament [sunt] consolidarea securitatii juridice, previzibilitatea si flexibilitatea in ceea ce priveste procedurile matrimoniale internationale si, prin urmare, facilitarea liberei circulatii a persoanelor in cadrul Uniunii […]”
5 Articolul 5 din acest regulament, intitulat „Alegerea legii aplicabile de catre parti”, prevede:
„(1) Sotii pot conveni sa desemneze legea aplicabila divortului si separarii de corp, cu conditia ca aceasta sa fie una dintre urmatoarele legi:
(a) legea statului pe teritoriul caruia sotii isi au resedinta obisnuita in data incheierii acordului sau
(b) legea statului pe teritoriul caruia sotii si‑au avut ultima resedinta obisnuita, cu conditia ca unul dintre ei sa aiba inca resedinta respectiva in data incheierii acordului sau
(c) legea statului de cetatenie a unuia dintre soti in data incheierii acordului sau
(d) legea forului.
(2) Fara a aduce atingere alineatului (3), acordul care desemneaza legea aplicabila poate fi incheiat si modificat in orice moment, dar nu ulterior datei sesizarii instantei judecatoresti.
(3) In cazul in care aceasta posibilitate este prevazuta de legea forului, sotii pot desemna legea aplicabila si in fata instantei judecatoresti pe parcursul procedurii. In acest caz, instanta judecatoreasca ia act de acordul sotilor, in conformitate cu legea forului.”
6 Articolul 8 din regulamentul mentionat, intitulat „Legea aplicabila in absenta exprimarii optiunii partilor”, prevede:
„In absenta unei optiuni in temeiul articolului 5, divortul si separarea de corp sunt reglementate de legea statului:
(a) pe teritoriul caruia sotii isi au resedinta obisnuita la data sesizarii instantei judecatoresti sau, in caz contrar,
(b) pe teritoriul caruia sotii isi aveau ultima resedinta obisnuita, cu conditia ca perioada respectiva sa nu se fi incheiat cu mai mult de un an inaintea sesizarii instantei judecatoresti, atat timp cat unul dintre ei inca mai are resedinta in cauza la data sesizarii instantei judecatoresti sau, in lipsa acestuia,
(c) a carui cetatenie este detinuta de ambii soti la data sesizarii instantei judecatoresti sau, in caz contrar,
(d) unde este sesizata instanta judecatoreasca.”
7 Articolul 10 din acelasi regulament, intitulat „Aplicarea legii forului”, are urmatorul cuprins:
„In cazul in care legea aplicabila in temeiul articolelor 5 sau 8 nu prevede divortul sau nu acorda unuia dintre soti, din cauza apartenentei la unul dintre sexe, egalitate de acces la divort sau la separarea de corp, se aplica legea forului.”
8 Articolul 12 din Regulamentul nr. 1259/2010, intitulat „Ordinea publica”, prevede:
„Aplicarea unei dispozitii din legea desemnata in temeiul prezentului regulament nu poate fi inlaturata decat daca o astfel de aplicare este vadit incompatibila cu ordinea publica a forului.”
9 Potrivit articolului 13 din acest regulament, intitulat „Diferente intre legislatiile nationale”:
„Niciuna dintre dispozitiile prezentului regulament nu obliga instantele judecatoresti dintr‑un stat membru participant a carui lege nu contine dispozitii cu privire la divort sau nu considera valabila casatoria respectiva in scopul procedurilor de divort sa pronunte un divort ca urmare a aplicarii prezentului regulament.”
Dreptul national
10 Potrivit articolului 2600 alineatele (2) si (3) din Codul civil:
„(2) Daca legea straina, astfel determinata, nu permite divortul ori il admite in conditii deosebit de restrictive, se aplica legea romana, in cazul in care unul dintre soti este, la data cererii de divort, cetatean roman sau are resedinta obisnuita in Romania.
(3) Prevederile alineatului (2) sunt aplicabile si in cazul in care divortul este carmuit de legea aleasa de soti.”
Litigiul principal si intrebarea preliminara
11 JE si KF, resortisanti romani, s‑au casatorit la Iasi (Romania) la 2 septembrie 2001.
12 La 13 octombrie 2016, JE a sesizat Judecatoria Iasi (Romania) cu o cerere de divort.
13 Printr‑o hotarare din 31 mai 2017, aceasta instanta si‑a declinat competenta de a solutiona aceasta cerere in favoarea Judecatoriei Sectorului 5 Bucuresti (Romania).
14 Printr‑o hotarare din 20 februarie 2018, aceasta din urma instanta a stabilit, in temeiul cetateniei celor doi soti vizate la articolul 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 2201/2003, competenta generala a instantelor romane de a solutiona cererea de divort formulata de JE. Pe de alta parte, ea a desemnat, in temeiul articolului 8 litera (a) din Regulamentul nr. 1259/2010, legea italiana drept lege aplicabila litigiului cu care era sesizata pentru motivul ca, la data introducerii acestei cereri de divort, resedinta obisnuita a sotilor era situata in Italia.
15 In aceasta privinta, instanta mentionata a considerat ca, potrivit dreptului italian, o cerere de divort prezentata in imprejurari precum cele din actiunea principala ar putea fi introdusa numai daca o separare de corp a sotilor a fost constatata sau decisa in prealabil de o instanta, iar intre data acestei separari si cea la care instanta a fost sesizata cu cererea de divort au trecut cel putin trei ani.
16 Dat fiind ca nu s‑a dovedit existenta unei decizii judecatoresti prin care se constata sau se pronunta o asemenea separare si ca dreptul roman nu prevede o procedura de separare de corp, instanta mentionata a statuat ca aceasta procedura trebuia sa se desfasoare in fata instantelor italiene si ca, in consecinta, orice cerere in acest sens formulata in fata instantelor romane era inadmisibila.
17 JE a declarat apel impotriva acestei sentinte in fata instantei de trimitere, sustinand ca instanta de prim grad de jurisdictie ar fi trebuit sa aplice articolul 2600 alineatul (2) din Codul civil, care reprezinta o transpunere in legislatia romana a prevederilor articolului 10 din Regulamentul nr. 1259/2010.
18 In aceasta privinta, JE considera ca, in masura in care legea italiana este restrictiva in ceea ce priveste conditiile necesare pentru a divorta, trebuia sa se aplice legea romana in privinta cererii sale de divort.
19 In opinia JE, aceasta solutie rezulta de asemenea din faptul ca aplicarea legii italiene este vadit incompatibila cu ordinea publica a forului si ca, in consecinta, aceasta aplicare trebuie inlaturata, conform articolului 12 din acest regulament.
20 In aceste conditii, Tribunalul Bucuresti (Romania) a hotarat sa suspende judecarea cauzei si sa adreseze Curtii urmatoarea intrebare preliminara:
„[Expresia] «legea aplicabila in temeiul articolelor 5 sau 8 nu prevede divortul» [care figureaza la articolul 10 din Regulamentul nr. 1259/2010 trebuie interpretata] restrictiv, literal, respectiv doar pentru situatia in care legea straina aplicabila nu prevede sub nicio forma divortul, sau [trebuie interpretata] extensiv, ca incluzand si situatia in care legea straina aplicabila admite divortul, dar in conditii deosebit de restrictive, ce implica o procedura obligatorie prealabila divortului privind separarea de corp, procedura pentru care legea forului nu contine dispozitii procesuale echivalente?”
Cu privire la intrebarea preliminara
21 Prin intermediul intrebarii formulate, instanta de trimitere solicita in esenta sa se stabileasca daca articolul 10 din Regulamentul nr. 1259/2010 trebuie interpretat in sensul ca termenii „[i]n cazul in care legea aplicabila in temeiul articolelor 5 sau 8 nu prevede divortul” vizeaza numai situatiile in care legea straina aplicabila nu prevede sub nicio forma divortul sau includ si situatiile in care aceasta lege admite divortul, insa il supune unor conditii considerate de instanta sesizata ca fiind mai restrictive decat cele prevazute de legea forului.
22 Din decizia de trimitere reiese ca legea aplicabila litigiului principal este, conform articolului 8 litera (a) din acest regulament, legea italiana si ca, in temeiul acestei legi, divortul poate fi solicitat numai cu conditia, in special, ca o separare de corp sa fi fost constatata sau decisa in prealabil de o instanta, in timp ce legea forului, si anume legea romana, nu prevede aceasta conditie si nici nu cuprinde dispozitii procedurale referitoare la separarea de corp.
23 Cu titlu introductiv, este necesar sa se arate ca articolul 10 din Regulamentul nr. 1259/2010 constituie o exceptie de la articolele 5 si 8 din acest regulament si trebuie, in calitate de dispozitie derogatorie, sa faca obiectul unei interpretari stricte.
24 Conform acestui articol 10, legea forului se aplica in doua ipoteze, si anume, pe de o parte, cea in care legea aplicabila in temeiul articolelor 5 sau 8 din regulamentul mentionat nu prevede divortul si, pe de alta parte, cea in care aceasta lege aplicabila nu acorda unuia dintre soti, din cauza apartenentei sale la unul dintre sexe, egalitate de acces la divort sau la separarea de corp.
25 In ceea ce priveste prima ipoteza prevazuta la articolul 10 mentionat, a carei interpretare este solicitata de instanta de trimitere, rezulta in mod clar din modul de redactare a acestei dispozitii ca legea forului se aplica numai in cazul in care legea aplicabila „nu prevede divortul”.
26 Nu reiese nicidecum din interpretarea textuala a acestei dispozitii ca aplicarea legii forului ar fi posibila si in cazul in care legea straina aplicabila prevede divortul, insa il supune respectarii unor conditii considerate mai restrictive decat cele prevazute de legea forului. Nici considerentul (24) al Regulamentului nr. 1259/2010, care se raporteaza la acelasi articol 10, nu cuprinde nicio indicatie in acest sens.
27 Aceasta interpretare a articolului 10 din Regulamentul nr. 1259/2010 este sustinuta de o interpretare contextuala si sistematica a acestei dispozitii.
28 In aceasta privinta trebuie aratat ca termenii „nu prevede divortul” sunt de asemenea utilizati la articolul 13 din acest regulament, caruia ii corespunde considerentul (26) al acestuia din urma, potrivit caruia, atunci cand regulamentul mentionat face referire la faptul ca legea statului membru participant a carui instanta este sesizata nu contine dispozitii privind divortul, acest caz ar trebui sa fie interpretat in sensul ca legea respectivului stat membru „nu cunoaste institutia divortului”. Desi acest considerent (26) face referire la legea statului membru a carui instanta este sesizata, nu este mai putin adevarat ca, in masura in care priveste semnificatia termenilor „nu prevede divortul”, indicatiile pe care le furnizeaza in aceasta privinta sunt pertinente si in ceea ce priveste articolul 10 din Regulamentul nr. 1259/2010.
29 Este necesar sa se arate de asemenea ca separarea de corp, care este de altfel vizata in mod expres la acest articol 10, intra, la fel ca divortul, in domeniul de aplicare al acestui regulament si face parte integranta din sistemul si din economia generala a acestuia din urma.
30 Pe de alta parte, din punct de vedere teleologic, reiese din considerentele (9), (21) si (29) ale Regulamentului nr. 1259/2010 ca acesta urmareste sa instituie un cadru juridic clar si complet in domeniul legii aplicabile divortului si separarii de corp in statele membre participante, sa garanteze securitatea juridica, previzibilitatea si flexibilitatea in ceea ce priveste procedurile matrimoniale internationale si, prin urmare, sa faciliteze libera circulatie a persoanelor in cadrul Uniunii Europene, precum si sa impiedice situatia in care unul dintre soti cere divortul inaintea celuilalt pentru a se asigura ca procedura va fi supusa unei anumite legi, pe care o considera a fi mai favorabila pentru protejarea propriilor interese.
31 Or, pe langa faptul ca ar fi contrara modului de redactare a articolului 10 din Regulamentul nr. 1259/2010 si incompatibila cu contextul si cu sistemul in care se inscrie aceasta dispozitie, o interpretare a acesteia din urma potrivit careia legea forului se aplica atunci cand legea straina aplicabila supune divortul respectarii unor conditii considerate mai restrictive decat cele prevazute de legea forului nu ar fi conforma nici cu obiectivele urmarite de acest regulament.
32 Astfel, asa cum sustine guvernul roman, aceasta interpretare ar necesita o examinare de la caz la caz a conditiilor in care un divort poate fi pronuntat in conformitate cu legea aplicabila, in temeiul dispozitiilor regulamentului mentionat, precum si o apreciere subiectiva a masurii in care aceste conditii pot fi considerate mai restrictive decat cele prevazute de legea forului, ceea ce ar contraveni sau cel putin ar compromite in practica realizarea obiectivelor de securitate juridica si de previzibilitate urmarite de acelasi regulament.
33 De asemenea, astfel cum a aratat guvernul portughez, interpretarea mentionata ar aduce atingere autonomiei de vointa a sotilor, prevazuta la articolul 5 din Regulamentul nr. 1259/2010, si, in absenta alegerii de catre acestia a legii aplicabile divortului si separarii lor de corp, aplicarii, in conformitate cu considerentul (21) si cu articolul 8 din acest regulament, a legii cu care sotii au legaturi stranse.
34 In sfarsit, o asemenea interpretare ar putea incita un sot care solicita divortul sa introduca cererea in fata instantei dintr‑un stat membru, competenta in temeiul dispozitiilor Regulamentului nr. 2201/2003, a carui lege supune divortul unor conditii mai putin restrictive.
35 In ceea ce priveste litigiul principal, din decizia de trimitere reiese ca legea aplicabila in temeiul articolului 8 litera (a) din Regulamentul nr. 1259/2010, si anume legea italiana, cunoaste institutia divortului.
36 In consecinta, articolul 10 din acest regulament nu este aplicabil acestui litigiu, iar imprejurarea ca aceasta lege supune divortul respectarii unor conditii considerate mai restrictive decat cele prevazute de legea forului, precum o separare de corp prealabila, este lipsita de incidenta in aceasta privinta.
37 Potrivit unei jurisprudente constante, este de competenta Curtii, in cadrul procedurii de cooperare cu instantele nationale instituite la articolul 267 TFUE, sa ofere instantei de trimitere un raspuns util, care sa ii permita sa solutioneze litigiul cu care este sesizata (Hotararea din 23 martie 2006, FCE Bank, C‑210/04, EU:C:2006:196, punctul 21, Hotararea din 8 decembrie 2011, Banco Bilbao Vizcaya Argentaria, C‑157/10, EU:C:2011:813, punctul 18, si Hotararea din 25 iulie 2018, Dyson, C‑632/16, EU:C:2018:599, punctul 47).
38 In speta, este necesar, astfel cum au aratat guvernul german si Comisia Europeana, sa se furnizeze instantei de trimitere indicatii referitoare la consecintele practice ale interpretarii articolului 10 din Regulamentul nr. 1259/2010 date la punctele 25 si 26 din prezenta hotarare, din moment ce aceasta instanta a aratat ca, in lipsa unor dispozitii care sa prevada o procedura de separare de corp in dreptul roman, instantele romane nu examineaza pe fond cererile de separare de corp si cererile de divort care nu au fost precedate de o separare de corp constatata sau decisa in conformitate cu legea italiana.
39 Astfel, instanta de trimitere arata ca, potrivit jurisprudentei nationale, in imprejurari de fapt precum cele in discutie in litigiul principal, aceste cereri sunt respinse ca inadmisibile pentru motivul ca dreptul roman nu prevede o procedura de separare de corp si, respectiv, ca premature pentru motivul ca divortul este solicitat in fata instantelor romane fara ca o separare de corp sa fi fost constatata sau decisa in prealabil de instantele italiene ori ca nefondate pentru aceste doua motive combinate.
40 In masura in care o asemenea practica jurisprudentiala are ca efect sa impiedice o examinare pe fond a cererilor mentionate, ea priveaza normele uniforme privind legea aplicabila divortului si separarii de corp prevazute de Regulamentul nr. 1259/2010 de o mare parte a continutului lor si aduce astfel atingere efectului lor util.
41 Or, trebuie amintit ca, in speta, competenta generala a instantelor romane de a solutiona cererea de divort a JE fost stabilita in temeiul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 2201/2003.
42 Prin urmare, chiar daca, spre deosebire de dreptul italian, dreptul roman nu cuprinde dispozitii procedurale referitoare la separarea de corp, instantele romane competente sunt obligate sa se pronunte cu privire la aceasta cerere.
43 Astfel, intr‑o situatie precum cea in discutie in litigiul principal, in care instanta competenta considera ca legea straina aplicabila in temeiul dispozitiilor Regulamentului nr. 1259/2010 nu permite sa se solicite un divort decat cu conditia sa fi fost precedat de o separare de corp cu o durata de trei ani, in timp ce legea forului nu prevede norme de procedura in materie de separare de corp, aceasta instanta trebuie totusi, in lipsa posibilitatii de a pronunta ea insasi o asemenea separare, sa verifice daca sunt indeplinite conditiile de fond prevazute de legea straina aplicabila si sa constate aceasta in cadrul procedurii de divort cu care este sesizata.
44 Tinand seama de ansamblul consideratiilor care preceda, este necesar sa se raspunda la intrebarea adresata ca articolul 10 din Regulamentul nr. 1259/2010 trebuie interpretat in sensul ca termenii „[i]n cazul in care legea aplicabila in temeiul articolelor 5 sau 8 nu prevede divortul” vizeaza numai situatiile in care legea straina aplicabila nu prevede sub nicio forma divortul.
Cu privire la cheltuielile de judecata
45 Intrucat, in privinta partilor din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanta de trimitere, este de competenta acesteia sa se pronunte cu privire la cheltuielile de judecata. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observatii Curtii, altele decat cele ale partilor mentionate, nu pot face obiectul unei rambursari.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera intai) declara:
Articolul 10 din Regulamentul (UE) nr. 1259/2010 al Consiliului din 20 decembrie 2010 de punere in aplicare a unei forme de cooperare consolidata in domeniul legii aplicabile divortului si separarii de corp trebuie interpretat in sensul ca termenii „[i]n cazul in care legea aplicabila in temeiul articolelor 5 sau 8 nu prevede divortul” vizeaza numai situatiile in care legea straina aplicabila nu prevede sub nicio forma divortul.
Semnaturi
sursa: http://curia.europa.eu/juris/document/document.jsf;jsessionid=5BDF401648888FDD05C15993A2222C93?text&docid=228679&pageIndex=0&doclang=RO&mode=lst&dir&occ=first&part=1&cid=10788257&fbclid=IwAR2r5s0N3TOmRqmBUVF1EsWSifZiK9zva5MAyC5jPcK_NC7OIqNekbCmvbE