Anularea unui contract de vanzare. Calitatea de profesionist a SRL. Clauze abuzive. Legea nr.193/2000.

Anularea unui contract de vanzare. Calitatea de profesionist a SRL. Clauze abuzive. Legea nr. 193/2000.

Domeniul de aplicare a dispozitiilor din Legea nr. 193/2000 este limitat la raporturile juridice dintre profesionisti, pe de o parte, si consumatori, pe de alta parte.

O societate comerciala cu raspundere limitata are calitatea de profesionist, neputand fi asimilata in nicio imprejurare cu un consumator, si, prin urmare, activitatea sa concretizata in acte juridice incheiate cu alti profesionisti excedeaza domeniul de reglementare limitat al acestei legi.

Secţia a II-a civila, Decizia nr. 2259 din 3 decembrie 2019

1. Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Botosani, la data de 16 iunie 2014,  sub dosarul nr. x/193/2014, reclamanta SC A. SRL a chemat in judecata parata S.C. B. S.R.L. solicitand instanţei, in principal, anularea contractului de vanzare nr. SRQ/AO/205 din 14 martie 2012, iar, in subsidiar, anularea clauzei din Anexa B art. 2.8 din contract si obligarea paratei la restituirea diferenţei de avans in suma de 110.000 lei si a folosului de care reclamanta a fost lipsita prin neutilizarea acestei sume, constand din dobanda legala practicata de BNR, pana in momentul efectiv al plaţii, precum si a cheltuielilor de judecata.

In drept, au fost invocate prevederile art. 148 si urm. C. proc. civ., art. 1179 alin. 1 pct. 1 si 2, art. 1204 si 1205, art. 1246 si urm., art. 1540, 1546 si 1554 alin. 1 C. civ.

2. Prin sentinţa civila nr. 15187 din 13 noiembrie 2014, Judecatoria Botosani a admis excepţia necompetenţei materiale si a declinat competenţa de soluţionare a cauzei in favoarea Tribunalului Botosani.
3. Cauza a fost inregistrata pe rolul Tribunalului Botosani, Secţia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal, la data de 28 noiembrie 2014, sub dosarul nr. x/193/2014.

Prin  sentinţa civila nr. 408 din 7 aprilie 2015 pronunţata de Tribunalul Botosani, Secţia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal a admis excepţia necompetenţei si a declinat competenţa de soluţionare a cauzei in favoarea Judecatoriei Sectorului 6 Bucuresti.

4. Pe rolul Judecatoriei Sectorului 6 Bucuresti cauza a fost inregistrata la data de 27 aprilie 2015, sub dosarul nr. x/193/2014.

Prin sentinţa civila nr. 4326 din 5 iunie 2015, Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti a admis excepţia necompetenţei materiale si a declinat competenţa de soluţionare a cauzei in favoarea Tribunalului Bucuresti.

5. Cauza a fost inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti, Secţia a VI-a civila, la data de 26 iunie 2015, sub dosarul nr. x/3/2015.
6. Prin sentinţa civila nr. 3267 din 26 mai 2016, pronunţata de Tribunalul Bucuresti, Secţia a VI-a civila a fost respinsa ca neintemeiata acţiunea reclamantei S.C. A. S.R.L.

In argumentarea acestei solutii, prima instanţa a reţinut ca intre reclamant in calitate de vanzator si parata in calitate de cumparator a intervenit contractul de vanzare SRO/AO/205/14.03.2012, in temeiul caruia parata se obliga sa vanda 5 autocare X, Y HD pentru care urma a se achita contravaloarea in condiţiile convenite, parata urmand a plati un avans de rezervare, platind 10% din valoarea autocarelor cumparate, asa cum rezulta din clauza 2.8 din contract, in caz contrar vanzatorul fiind indreptaţit a reţine avansul.

In ceea ce priveste lipsa capacitaţii de exerciţiu si lipsa discernamantului administratorului societaţii cumparatoare la momentul incheierii contractului, prima instanţa a reţinut ca acestea nu sunt susţinute cu probe concludente, nu s-au dovedit cazuri de incapacitate prevazute de lege, cum ar fi, de pilda, instituirea masurii punerii sub interdicţie a acesteia, astfel ca nu a putut fi reţinuta lipsa de discernamant pentru persoana cu deplina capacitate de exerciţiu, facand trimitere la art. 37 C.civ.

De asemenea, mai retine prima instanta, faţa de actele medicale prezentate de reclamanta, diagnosticul menţionat pentru administrator „tulburare anxioasa” a fost stabilit de un medic generalist, si nu de un medic de specialitate, asa cum obiecteaza parata, aspect necontestat de reclamanta. In aceeasi ordine de idei, certificatele medicale (24.10.2011, 21.11.2011) sunt anterioare incheierii contractului (14.03.2012), ori reclamanta trebuia sa dovedeasca starea de sanatate a administratorului cu inscrisuri medicale relevante emise de un medic de specialitate privind un diagnostic final, evoluţia acestuia, pana la data incheierii contractului si daca administratorul a continuat sa sufere tulburari ale starii de sanatate in continuare, eventuale reevaluari ale starii de sanatate a acestuia. In acest context s-a apreciat ca o expertiza medico-legala in prezent nu ar fi fost de natura a lamuri retroactiv starea de sanatate a administratorului la momentul contractarii, reclamanta avand posibilitatea de a prezenta inscrisuri medicale in acest sens, proba ce a fost incuviinţata. De asemenea, nu s-a reţinut ca dovedita folosirea de catre reclamanta a unor manopere dolosive pentru a-l determina pe administratorul reclamantei sa incheie contractul, contract derulat intre doi profesionisti, astfel ca s-a apreciat ca nefiind dovedite condiţiile pentru anularea contractului dintre parţi.

Referitor la clauza 2.8 din anexa B a contractului de vanzare-cumparare, s-a constatat ca nu sunt aplicabile dispozitiile legale invocate, respectiv Legea nr. 193/2000, deoarece contractul este incheiat intre profesionisti, reclamanta nu poate pretinde ca este consumator, in sensul art. 2 din legea menţionata pentru a beneficia de dispoziţiile acesteia, astfel ca susţinerile privind caracterul abuziv al clauzei nu au fost reţinute. S-a mai observat ca obligaţia instituita prin art. 2.8 are in vedere ipoteza neexecutarii culpabile a obligaţiei asumate de cumparator, de natura a permite vanzatorului sa reţina suma avansata cu titlu de garanţie de producţie per rezervare, obligaţie instituita pentru asigurarea indeplinirii corecte a obligaţiilor parţilor. Pe de alta parte, in lipsa unor dovezi concludente privind starea de sanatate precara a administratorului reclamantei de natura a-i afecta discernamantul la momentul incheierii contractului, s-a constatat ca intre parţi a intervenit si o tranzacţie materializata in procesul-verbal de conciliere din 20.12.2012 prin care parata a acceptat sa restituie o parte din suma 60.000 RON, restul fiind reţinut cu titlu de penalitate, iar reclamanta a menţionat ca renunţa la orice pretenţie prezenta si viitoare ce ar rezulta din respectivul contract. De asemenea, prima instanta a apreciat ca nu s-a dovedit ca aceasta poziţie a reclamantei ar fi fost exprimata de reprezentantul acesteia aflat intr-o stare precara de sanatate care i-ar fi influenţat capacitatea de decizie.

Pentru aceste motive, faţa de art. 1179 alin. 1, art. 1204, art. 1205, art. 1246, art. 1403, art. 1540, art. 1554, art. 1546 NCC, Tribunalul a respins cererea ca neintemeiata.

7. Apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. impotriva sentinţei civile nr. 3267 din 26 mai 2016, pronunţata de Tribunalul Bucuresti, Secţia a VI-a civila, a fost respins ca nefondat, prin decizia nr. 1527 din 12 octombrie 2017 pronunţata de Curtea de Apel Bucuresti, Secţia a V-a civila, fiind obligata reclamanta S.C. A. S.R.L. la plata catre parata S.C. B. S.R.L. a sumei de 14.077,15 lei, reprezentand cheltuieli de judecata in apel.

Pentru a pronunta decizia, instanta de apel a apreciat ca nefondate criticile invocate de catre apelanta-reclamanta, relativ la caracterul abuziv al clauzei 2.8 din Anexa B a Contractului de vanzare. Astfel, retine instanta de apel, in conformitate cu aceasta clauza, ’’Cumparatorul va plati o suma reprezentand Garanţie de Producţie/Rezervare in cuantum de 5% din valoarea contractului pentru produsele standard si 10% din valoarea produsului pentru produsele speciale. Vanzatorul este indreptaţit sa reţina suma avansata cu titlu de Garanţie de Producţie/Rezervare in cazul in care cumparatorul incalca oricare dintre obligaţiile sale privitoare la achiziţie produsului.

 Reţinerea sumei avansate drept garantie de producţie/rezervare se face de vanzator cu titlu de clauza penala [ ..]. In acest caz, vanzatorul va proceda la stornarea facturii de avans si va emite o noua factura fiscala pentru intreaga factura constituita iniţial cu titlu de garanţie de producţie/rezervare sub denumirea de penalitaţi contractuale’’.

Astfel, potrivit convenţiei incheiate intre parţi, cumparatorul A. s-a obligat sa achite o suma in cuantum de 10% din valoarea fiecarui produs achiziţionat cu titlu de garanţie de producţie/avans de rezervare. De asemenea, potrivit prevederilor contractuale, vanzatorul era indreptaţit sa reţina aceasta suma cu titlu de clauza penala daca cumparatorul nu isi respecta obligaţiile din contract, in special aceea de a plati intregul preţ de achiziţie.

 In cauza, insa, retine instanta de apel, cumparatorul A. nu a avut fondurile necesare pentru a plati achiziţia facuta in temeiul Contractului de vanzare, astfel ca parata-intimata a reţinut suma platita in avans cu titlu de clauza penala, parata-intimata acţionand conform prevederilor contractuale.

  De aceea, instanta de apel a apreciat ca in mod corect s-a reţinut de prima instanţa ca dispoziţiile legale invocate, Legea nr. 193/2000, nu sunt aplicabile in cauza de faţa intrucat apelanta-reclamanta nu se poate considera a face parte din categoria de consumatori, contractul de vanzare fiind incheiat intre profesionisti in exercitarea activitaţilor lor comerciale curente.

In ceea ce priveste critica apelantei-reclamante cu privire la omisiunea primei instanţe de a reduce suma aplicabila cu titlu de clauza penala, Curtea a reţinut ca prin cererea de chemare in judecata nu s-a solicitat de catre apelanta-reclamanta reducerea clauzei penale. In aceasta cerere s-a solicitat doar anularea clauzei penale pentru considerente ce ţin de pretinsul sau caracter abuziv.

Curtea a mai reţinut in apel si faptul ca intrucat in cauza nu s-a dovedit starea precara de sanatate a numitului C.,sub acest aspect fiind relevant si faptul ca intre intimata-parata si apelanta-reclamanta s-a realizat in mod valabil o inţelegere, materializata prin Procesul verbal de conciliere din data de 20.12.2012. Prin aceasta inţelegere, prin concesii reciproce, parata a renunţat in parte la dreptul de a reţine intreaga suma achitata cu titlu de avans, fiind de acord sa restituie 60.000 RON, iar apelanta-reclamanta a renunţat la pretenţiile prezente si viitoare ce ar fi putut rezulta din Contractul de vanzare, aceasta renunţare avand efect extinctiv in privinţa drepturilor sale, raportat si la probele administrate in apel.

Mai mult, in faţa instanţei de apel a fost administrata proba cu expertiza medico-legala psihiatrica, avand ca obiectiv: sa se stabileasca daca la momentul incheierii contractului de vanzare-cumparare, respectiv 14.03.2012, numitul C. avea sau nu avea discernamant, raportat la inscrisurile medicale depuse la dosarul cauzei, la diagnosticul care a fost menţionat in aceste inscrisuri medicale si la tratamentul prescris, iar din concluziile raportului de expertiza medico-legala psihiatrica, intocmit de catre INML Mina Minovici Bucuresti, a rezultat ca acesta nu prezenta la momentul examinarii tulburari psihice clinic manifeste. Pentru data semnarii contractului de vanzare-cumparare, respectiv 14.03.2012, expertul a concluzionat ca nu se reconstituie elemente cu valoare criteriologica medico-legala psihiatrica, de natura a indica afectarea capacitaţii psihice de apreciere critica a conţinutului si consecinţelor social-juridice ce au decurs din exercitarea drepturilor si obligaţiilor civile, fiind competent psihic la momentul incheierii contractului de vanzare-cumparare.

Comisia de expertizare a mai precizat si faptul ca in conformitate cu art. 211 din Legea nr. 71/2011 privind Legea de punere in aplicare a noului Cod Civil, prin care s-a armonizat terminologia stiinţifica actuala cu noţiuni perimate, cuprinse inca in unele articole, chiar si ale noului Cod Civil, expertiza medico-legala psihiatrica va opera cu noţiunea de competenţa psihica specifica fiecarui tip de cauza civila, in sensul ca prin competenţa psihica se inţelege capacitatea persoanei de a aprecia critic si predictiv consecinţele social-juridice ce decurg din exercitarea drepturilor si obligaţiilor civile. Sintagma „de competenţa psihica” inlocuieste termenul „discernamant’’ ce este specific numai cauzelor penale si care reprezinta capacitatea persoanei de a aprecia critic conţinutul si consecinţele social-negative ale faptei comise.

De aceea, instanta de apel a respins apelul ca nefondat.

8. Impotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., in temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care s-a solicitat admiterea recursului, cauza fiind inregistrata pe rolul Inaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, Secţia a II-a civila, sub nr. x/3/2015.

In motivarea recursului, recurenta-reclamanta SC A. SRL a  susţinut ca instanţa de apel a realizat o aplicare gresita a normelor de drept material.

In acest sens, a aratat ca intre parţile litigante a fost incheiat contractul de vanzare nr. SRO/AO/205 din 14 martie 2012 avand ca obiect vanzarea a cinci (5) autocare X HD si ca la momentul semnarii contractului reprezentantul reclamantei, respectiv C., se afla sub tratament medicamentos cu substante psihotronice, stare de sanatate de care parata a profitat, determinandu-l sa incheie acest contract, inserand si o clauza  abuziva – art. 2.8 din Anexa B, sanctionata conform Directivei 2011/7/UE a Parlamentului European si Consiliului din 16 februarie 2011, care a fost transpusa ulterior in dreptul intern prin Legea nr. 72/2013, Capitolul V – Clauze contractuale si practici abuzive, aplicabile si in speta, conform art. 15 si 21 din lege.

S-a mai aratat ca pentru a constata caracterul abuziv al unei clauze sau practici contractuale, instanta trebuie sa tina cont, asa cum rezulta din art. 13 din Legea nr. 72/2013, de toate circumstantele cauzei, dar in special de abaterile grave de la practicile statornicite intre parti sau de la uzantele conform ordinii publice sau bunele moravuri, nerespectarea principiului bunei-credinte si a principiilor de diligenta in executarea obligatiilor, natura bunurilor si serviciilor, neprevederea motivelor obiective de derogare de la termenele de plata sau de la rata dobanzii, pozitia dominanta a contractantului in raport cu o intreprindere mica sau mijlocie.

Desi nu rezulta expres din lege, recurenta-reclamanta considera ca instanţa va putea aplica o prezumţie simpla de caracter abuziv al clauzelor sau practicilor contractuale, ceea ce inseamna ca profesionistul – parata – va fi nevoit sa rastoarne caracterul abuziv, demonstrand inversul circumstantelor enuntate de art. 13 din Legea nr. 72/2013, ceea ce parata pe parcursul procesului nu a demonstrat.

Recurenta-reclamanta a mai susţinut ca in sistemul Legii nr. 193/2000, consumatorul beneficiaza de o prezumţie de lipsa a negocierii in contractele de adeziune, precum si de o prezumţie de dezechilibru semnificativ intre prestaţiile parţilor, iar cum Legea nr. 72/2013 evoca noţiunea de clauze sau practici contractuale stabilite in mod vadit inechitabil, sintagma similara cu cea de dezechilibru semnificativ, inseamna ca sistemul de prezumţii din art. 4 din Legea nr. 193/2000, precum si jurisprudenta acumulata in aplicarea acestui text legal s-ar putea aplica, prin analogie, si in litigiile avand ca obiect clauze sau practici abuzive in relatiile dintre profesionisti.

In opinia recurentei-reclamante, prevederile art. 2.8 din contract, ca si prevederile obligationale din intregul contract sunt abuzive si trebuie anulate, tinand seama si de starea de sanatate a reprezentantului legal al societatii la data semnarii contractului.

De altfel, se arata, recurenta-reclamanta SC A. SRL a dat dovada de buna-credinta in raporturile contractuale, achitand suma de 170.000 lei reprezentand avansul convenit. Ulterior achitarii avansului si urmare a ameliorarii starii psihice, recurenta-reclamanta a incercat solutionarea amiabila cu privire la restituirea avansului, delegand in acest sens un avocat in vederea reprezentarii sale la negociere si semnarea procesului-verbal. Nu a fost intocmita nicio procura notariala speciala privitor la renuntarea la vreun drept.

Dupa mai multe etape de negociere, intimata-parata a acceptat restituirea sumei de 60.000 lei, fiind incheiat un proces-verbal de conciliere incheiat la data de 20 decembrie 2012, iar pentru diferenţa de 110.000 lei a inţeles sa invoce prevederile art. 2.8 din Anexa B a convenţiei, prevedere considerata a fi abuziva.

In aceste condiţii, menţiunea din procesul-verbal in sensul ca renunţa la orice pretenţie prezenta si viitoare ce ar putea deriva din convenţie este lovita de nulitate absoluta.

Renunţarea la un drept este un act procedural de dispoziţie si trebuie sa fie expresa si neechivoca, invocat personal sau prin mandatar cu procura speciala, fiind un act unilateral de voinţa.

In cauza, considera recurenta-reclamanta, din probatoriul administrat rezulta fara niciun dubiu ca, in luna martie 2012, cumparatorul C. suferea de afecţiuni psihice de natura a-i afecta discernamantul si, implicit, capacitatea de a incheia acte juridice civile.

S-a mai aratat ca art. 2.8 din contract, ca si prevederile obligaţionale din intregul contract, sunt abuzive si trebuie anulate, ţinand seama de starea de sanatate a reprezentantului legal, instanţa urmand sa ţina cont de prevederile art. 13 din Legea nr. 72/2013, in contextul in care parata nu a demonstrat contrariul.

9. Prin intampinare, intimata-parata a invocat exceptia nulitatii recursului, in temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., avand in vedere ca in cererea de recurs au fost dezvoltate critici de netemeinicie, si nu de nelegalitate.

Pe fondul recursului s-a solicitat respingerea acestuia, deoarece hotararea instantei de apel este temeinica si legala.

10. Inalta Curte, in temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la intocmirea raportului asupra admisibilitaţii in principiu a recursului.         

Prin incheierea din 15 mai 2018, in baza art. 493 alin. (4) C. proc. civ., instanta suprema, constituita in complet de filtru, a dispus comunicarea raportului asupra admisibilitaţii in principiu a recursului, punand in vedere parţilor ca pot depune punct de vedere la raport in termen de 10 zile de la comunicare.

Partile nu au formulat punct de vedere la raport.

Prin incheierea din 13 noiembrie 2018 s-a dispus suspendarea judecarii pricinii, in temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ., pana la pronuntarea de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a unei hotarari prealabile asupra chestiunii de drept ce face obiectul dosarului nr. x/1/2018.

Prin incheierea din 4 iunie 2019, cauza a fost repusa pe rol, a fost respinsa exceptia nulitatii recursului si, totodata, admis in principiu recursul declarat si stabilit termen de judecata, in temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., la 3 decembrie 2019.

8. Pe fondul recursului, Inalta Curte, in raport cu criticile de nelegalitate invocate de recurenta, subsumate formal de catre aceasta dispozitiilor art. 488 alin. 1 pct. 8 din C. proc. civ., a apreciat ca recursul este nefondat.

In raport cu criticile detaliate mai sus, Inalta Curte constata ca, desi recurenta nu a aratat in ce fel ar fi fost incalcate anumite dispozitii de drept material, prin indicarea textelor de lege, se poate considera ca o atare incalcare face obiectul criticilor de nelegalitate.

Astfel, in ceea ce priveste pretinsa incalcare a dispozitiilor din Legea nr. 193/2000, asa cum corect a retinut instanta de apel, domeniul de aplicare a acestui act normativ este limitat la raporturile juridice dintre profesionisti, pe de o parte, si consumatori, pe de alta parte. Or, asa cum s-a retinut, reclamanta are calitatea de profesionist, fiind o societate comerciala cu raspundere limitata, neputand fi asimilata in nicio imprejurare cu un consumator, astfel incat activitatea sa concretizata in acte juridice incheiate cu alti profesionisti excede domeniului de reglementare limitat al acestei legi.

De asemenea, referirea recurentei-reclamante la dispozitiile art. 13 din Legea nr. 72/2013, ca o premisa in aplicarea aceleiasi Legi nr. 193/2000, este incompatibila cu o critica de nelegalitate, de vreme ce, pe de o parte, reclamanta nu a invocat drept temei juridic in cererea de chemare in judecata aceste dispozitii (a se vedea filele 3-4 din dosarul nr. x/193/2014 al Judecatoriei Botosani), iar prima instanta a solutionat litigiul in raport cu dispozitiile din Codul civil, invocate de aceasta.

In acest context, instanta de apel, in mod legal, a verificat, conform art. 479 alin. 1 C. proc. civ., in limitele cererii de apel, stabilirea situatiei de fapt si aplicarea legii de catre prima instanta.

In ceea ce priveste critica referitoare la solutia instantei de apel in raport cu invocarea starii de sanatate a reprezentantului legal al societatii, ca motiv de nulitate a contractului, de asemenea, aceasta este nefondata.

Dupa cum corect a retinut instanta de apel, din probele administrate in cauza nu a rezultat existenta vreunui motiv de nulitate a contractului, cu referire la exprimarea unui ”consimtamant nevalabil”, iar instanta de apel a facut in acest sens o corecta aplicare a dispozitiilor art. 37, art. 1179 si art. 1182-art. 1205 C. civ.

Desi recurenta-reclamanta nu indica expres modul cum ar fi fost incalcate aceste dispozitii legale, ce reglementeaza conditiile de fond pentru incheierea contractului, in special conditia privind discernamantul pentru exprimarea valabila a consimtamantului, implicit pare sa sustina astfel de incalcari, prin afirmarea contrariului.

Astfel, Inalta Curte retine ca instanta de apel a facut o corecta aplicare a textelor de lege incidente in cauza de fata, retinand, in esenta, ca in conditiile in care reprezentantul reclamantei – societate comerciala, era o persoana fizica majora, fara vreo interdictie judecatoreasca ce ar fi putut restrange, intr-o prima etapa, capacitatea acestuia de a incheia acte juridice ( art. 37 C. civ., art. 1179 alin. 1 pct. 1 C. civ. si art. 1180 C. civ.), iar, pe de alta parte, nu exista dovezi din care sa rezulte ca la data exprimarii consimtamantului pentru incheierea contractului a carui nulitate se solicita acesta ar fi fost lipsit de discernamant (a se vedea concluziile raportului de expertiza medico-legala – filele 109-110 din dosarul Curtii de Apel Bucuresti), dispozitiile legale de drept material au fost in mod judicios interpretate si aplicate in cauza de fata.

Sustinerile de fapt, contrare celor retinute de catre instanta de apel, nu vor putea fi analizate de catre instanta de recurs, deoarece calea de atac a recursului se limiteaza exclusiv la critici de nelegalitate ce vor face obiectul judecatii, astfel incat, in conditiile art. 488 alin. 1 C. proc. civ., care exclude caracterul devolutiv al recursului, numai asupra acestora s-a efectuat judecata.

Pentru toate aceste considerente, Inalta Curte, retinand ca nu s-au incalcat de catre instanta de apel dispozitii de drept material, in sensul art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.

De asemenea, constatand ca intimata a fost nevoita sa avanseze plata unor sume de bani, pentru a formula aparari in prezentul recurs, precum si pentru a le sustine, constand in onorariu de avocat, dovedite in limita sumei de 3.866,38 lei, iar recurenta-reclamanta a formulat o cale de atac nefondata, in acest fel dovedind o culpa procesuala care a produs prejudiciu intimatei constand tocmai in cheltuielile de judecata pe care aceasta le-a efectuat, in temeiul art. 494 raportat la art. 453 alin. 1 si la art.451 C. proc. civ., Inalta Curte a obligat pe recurenta-reclamanta la plata acestor cheltuieli de judecata.