Inalta Curte de Casatie si Justitie a hotarat ca prima instanta nu a incalcat principiul disponibilitatii atunci cand s-a pronuntat asupra capatului de cerere avand ca obiect anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, in sensul respingerii acestuia, in conditiile in care din ”precizarea” la actiune invocata de recurenta nu rezulta cu claritate daca actul procesual de dispozitie constand in renuntarea la judecata cererii de anulare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate apartine reclamantei, atat timp cat nu au fost inserate elementele de identificare ale reprezentantilor legali ai societatii si nici nu a fost prezentat un mandat special pentru renuntarea la judecata acordat avocatului desemnat in cauza.
R O M A N I A INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE Sectia de Contencios Administrativ si Fiscal
Decizia nr. 491/2014 Dosar nr. 3183/202/2011
Sedinta publica de la 4 februarie 2014
Asupra recursului de fata;
Din examinarea lucrarilor din dosar, constata urmatoarele:
- Circumstantele cauzei
- Procedura derulata in fata primei instante
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Calarasi la data de 18 februarie 2011, in Dosarul nr. 525/202/2011, reclamanta SC C.I. SRL a solicitat, in contradictoriu cu parata SC B. SA si Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului, pronuntarea unei hotarari judecatoresti prin care:
(i) sa se constate existenta dreptului societatii reclamante de a obtine in proprietate terenul in suprafata de 1948 mp situat in Calarasi, str. D., judetul Calarasi;
(ii) sa se constate nulitatea absoluta a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 4 august 1994 emis de Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului in favoarea SC B. SA, in ceea ce priveste suprafata de 1950 mp teren;
(iii) sa se dispuna radierea transcrierii dreptului de proprietate al paratei SC B. SA din Cartea Funciara;
(iv) obligarea paratei SC B. SA la plata cheltuielilor de judecata.
Prin Incheierea din data de 11 mai 2011 pronuntata de Judecatoria Calarasi s-a admis exceptia de necompetenta teritoriala a Judecatoriei Calarasi in solutionarea capatului de cerere avand ca obiect constatarea nulitatii absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 4 august 1994 si s-a dispus declinarea competentei de solutionare a acestui capat de cerere in favoarea Curtii de Apel Bucuresti, sectia de contencios administrativ si fiscal.
La Curtea de Apel Bucuresti, sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal, cauza a fost inregistrata sub nr. 3183/202/2011.
Pe baza probei cu inscrisuri administrate in cauza, Curtea de Apel Bucuresti, sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal, a pronuntat Sentinta civila nr. 1723 din 12 martie 2012, prin care a dispus respingerea exceptiilor privind autoritatea de lucru judecat, lipsa de interes si inadmisibilitatea cererii de chemare in judecata, ca neintemeiate, admiterea exceptiei tardivitatii cererii si respingerea cererii formulate de reclamanta SC B. SA, in contradictoriu cu SC C.I. SRL si Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului.
Prin Incheierea din data de 22 mai 2012, Curtea de Apel Bucuresti, sectia a VIII-a de contencios administrativ si fiscal, a admis cererea formulata de parata SC B. SA, a dispus indreptarea erorii materiale strecurate in considerentele si dispozitivul Sentintei civile nr. 1723 din 12 martie 2012, in sensul ca SC C.I. SRL are calitatea de reclamanta, iar SC B. SA are calitatea de parata.
Pentru a dispune respingerea cererii reclamantei SC C.I. SRL, avand ca obiect constatarea nulitatii absolute a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 4 august 1994, ca tardiv formulata, prima instanta a retinut, in esenta, urmatoarele:
Certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 4 august 1994, prin raportare la continutul acestuia si la sfera subiectilor de drept care intra sub incidenta acestuia, este un act administrativ cu caracter individual.
Termenul de prescriptie a dreptului material la actiune, in lumina prevederilor art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, a inceput sa curga pentru reclamanta la data implinirii termenului de 1 an de la data luarii la cunostinta de certificatul de atestare a dreptului de proprietate a carui anulare se solicita.
Data la care reclamanta a luat cunostinta de continutul Certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 4 august 1994 este data inscrierii in Cartea Funciara a dreptului de proprietate atestat prin acest act administrativ, respectiv data de 15 august 1994.
In considerarea efectelor erga omnes ale inscrierilor in Cartea Funciara, data efectuarii acestei inscrieri este data la care reclamanta a luat cunostinta de existenta actului administrativ a carui anulare se solicita.
In plus, prin Decizia civila nr. 5242 din 19 noiembrie 2009 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in Dosarul nr. 2261/2/2008 s-a retinut ca reclamanta ar fi luat cunostinta de Certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 4 august 1994 cel putin in anul 1999, in considerarea faptului ca, anterior formularii actiunii din aceasta cauza, reclamantei i-au mai fost respinse, ca tardiv formulate, doua actiuni avand ca obiect anularea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 4 august 1994.
Avand in vedere data introducerii cererii la instanta, respectiv 18 februarie 2011, precum si dispozitiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, s-a retinut ca actiunea promovata de reclamanta este tardiva si s-a dispus respingerea acesteia.
- Calea de atac exercitata in cauza
Impotriva Sentintei civile nr. 1723 din 12 martie 2012 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal, a declarat recurs, in termen legal, reclamanta SC „C.I.” SRL, sustinand ca este nelegala, pentru urmatoarele motive:
2.1. In considerentele hotararii primei instante au fost inserate motive straine de natura cauzei, cum ar fi trimiterea la regimul juridic al actelor administrative, in conditiile in care actiunea in constatarea nulitatii absolute a fost un demers potrivit dreptului comun, iar momentul inceperii curgerii termenului prevazut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 trebuie analizat numai in contextul generat de inceperea urmaririi penale dispusa prin Decizia nr. 73/R/2010 a Tribunalului Calarasi;
2.2. Aplicarea rigida si formala a textului art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 reprezinta o gresita aplicare a legii, cu ignorarea completa a efectelor cercetarii penale si a celor rezultate din redeschiderea ei;
2.3. In mod nelegal se face trimitere la calea revizuirii, raportat la o hotarare ce nu a evocat fondul, atat timp cat Curtea de Apel, sectia contencios administrativ, a judecat pe fond cauza pronuntand Sentinta nr. 743 din 24 februarie 2009, iar Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin Decizia nr. 5242 din 19 noiembrie 2009, a admis recursurile, a casat sentinta, a respins exceptia de nelegalitate ca inadmisibila si a respins actiunea ca fiind tardiv formulata.
2.4. Solutia de tardivitate a cererii de chemare in judecata este nelegala si prin faptul ca plaseaza inceperea curgerii termenului la momentul comunicarii actului administrativ, cu referire la vechea solutie in contencios administrativ si la momentul publicarii in M. Of. din 3 mai 2004 (informatie inexistenta in Monitorul Oficial din ziua indicata).
2.5. In mod nelegal s-a facut trimitere la momentul intabularii, ca moment al curgerii termenului de introducere a actiunii, omitandu-se faptul ca reprezentantii SC B. SA au fost cercetati si pentru declaratii false la intabulare, legate de nedeclararea constructiei proprietatea SC „C.I.” SRL existenta pe teritoriul respectiv.
In concluzie, in temeiul art. 304 pct. 9 si art. 312 C. proc. civ., recurenta a solicitat admiterea recursului si trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeasi instanta.
- Apararile formulate in cauza
Intimatul Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice (fost Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului) a invocat, prin intampinare, exceptia lipsei calitatii sale procesuale pasive si a solicitat scoaterea sa din cauza, motivat de faptul ca Autoritatea Nationala pentru Turism este institutia in masura sa stea in judecata in prezenta cauza, in raport de prevederile O.U.G. nr. 115/2009, O.U.G. nr. 96/2012 si H.G. nr. 9/2013.
- Procedura derulata in fata Inaltei Curti
Prin Incheierea din data de 5 noiembrie 2013, Inalta Curte a dispus citarea recurentei-reclamante SC C.I. SRL, prin administrator judiciar D.C. SPRL, precum si citarea in calitate de intimata-parata a Autoritatii Nationale pentru Turism.
De asemenea, prin Incheierea din data de 4 februarie 2014 Inalta Curte a dispus, in temeiul art. 164 alin. (1) C. proc. civ., admiterea exceptiei de conexitate si conexarea Dosarului nr. 8313/202/2011 aflat pe rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, sectia de contencios administrativ si fiscal, la Dosarul nr. 3183/202/2011 al aceleiasi instante, apreciind ca intre obiectul si cauza celor doua pricini exista o stransa legatura care impune solutionarea lor impreuna, pentru o mai buna administrare a justitiei.
Dosarul nr. 8313/202/2011 are ca obiect recursul declarat de reclamanta SC C.I. SRL impotriva Sentintei civile nr. 2699 din 23 aprilie 2012 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal.
Prin aceasta sentinta s-a dispus respingerea exceptiei necompetentei materiale cu privire la capatul de cerere avand ca obiect anularea inscrisurilor care au stat la baza actului atacat, admiterea exceptiei tardivitatii cererii privind nulitatea partiala a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 4 august 1994, formulata de reclamanta SC C.I. SRL, in contradictoriu cu paratii SC B. SA si Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului, respingerea acestui capat de cerere, ca tardiv formulat, si respingerea cererii privind anularea inscrisurilor care au stat la baza emiterii Certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 4 august 1994, ca inadmisibila.
Pentru a hotari in acest sens, prima instanta a retinut, in considerentele relevante ale hotararii, urmatoarele:
Exceptia de necompetenta materiala a instantei in privinta capatului de cerere avand ca obiect anularea inscrisurilor care au stat la baza emiterii Certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 4 august 1994 este neintemeiata, avand in vedere, pe de o parte, obiectul cererii cu care reclamanta a investit instanta, respectiv anularea actului administrativ individual emis de o autoritate publica aflata la nivel central si a inscrisurilor care au stat la baza emiterii acestuia, iar, pe de alta parte, dispozitiile art. 10 alin. (1) si art. 18 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Exceptia tardivitatii capatului de cerere privind anularea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 4 august 1994 este intemeiata, prin raportare la mentiunile din Decizia penala nr. 73 din 15 iunie 2010 pronuntata de Tribunalul Calarasi, sectia penala, din care rezulta ca la data formularii plangerii penale reclamanta SC C.I. SRL avea cunostinta de acest act administrativ, insa nu a inteles sa il atace pe calea contenciosului administrativ, in termenul prevazut de art. 11 alin. (1) sau alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Cererea vizand anularea inscrisurilor care au stat la baza emiterii actului administrativ cu caracter individual atacat nu poate fi analizata in ipoteza constatarii tardivitatii formularii capatului principal al actiunii, avand in vedere ca reclamanta a urmarit desfiintarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate si ca urmare a nelegalitatii actului care a stat la baza emiterii acestuia, considerente care conduc la respingerea acestui capat de cerere ca inadmisibil.
Prin recursul declarat impotriva Sentintei civile nr. 2699 din 23 aprilie 2012, pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, reclamanta SC C.I. SRL a invocat urmatoarele motive de nelegalitate:
4.1. Prin solutia pronuntata, prima instanta a incalcat formele de procedura prevazute de lege sub sanctiunea nulitatii (art. 304 pct. 5 C. proc. civ.), intrucat a ignorat principiul disponibilitatii actiunii civile, materializat prin precizarea la actiune din data de 23 aprilie 2012, in care a aratat ca nu solicita in cadrul acestei actiuni constatarea nulitatii Certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 4 august 1994;
4.2. In mod nelegal a fost respinsa exceptia de necompetenta materiala a instantei de contencios administrativ in judecarea cererii de anulare a inscrisurilor care au stat la baza emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate – art. 304 pct. 3 C. proc. civ.;
Astfel, inscrisurile atacate au fost emise de reprezentantii SC B. SA in urma falsului in declaratii, iar temeiul juridic al cererii de anulare este unul ce apartine dreptului comun, si nu contenciosului administrativ.
4.3. Solutia primei instante, in sensul declararii actiunii in nulitatea inscrisurilor ca inadmisibila, este data cu incalcarea legii – art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
In acest sens, se impune a se avea in vedere faptul ca SC „C.I.” SRL s-a constituit parte civila in cauza ce a format obiectul Dosarului penal nr. 230/P/2011, in care Parchetul de pe langa Tribunalul Calarasi a emis Ordonanta de scoatere de sub urmarire penala din 14 iulie 2011. Solutia de prescriptie pronuntata in dosarul penal a lasat deschisa calea actiunii civile in cercetarea falsului conform art. 184 C. proc. civ.
Faptul ca instanta de contencios administrativ nu mai era investita cu cercetarea nulitatii certificatului de atestare a dreptului de proprietate trebuia sa conduca la desesizarea instantei si trimiterea cauzei spre competenta solutionare instantei de drept comun.
4.4. Prima instanta a admis exceptia tardivitatii actiunii, in contextul in care nu mai era sesizata cu actiunea in contencios administrativ, astfel ca hotararea recurata cuprinde motive straine de natura pricinii, instanta pronuntandu-se asupra a ceea ce nu s-a cerut – art. 304 pct. 6 si 7 C. proc. civ.
In concluzie, pentru motivele aratate, recurenta SC „C.I.” SRL a solicitat admiterea recursului, casarea Sentintei civile nr. 2699 din 23 aprilie 2012, pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal, respingerea exceptiilor de inadmisibilitate si tardivitate, admiterea exceptiei de necompetenta materiala a instantei de contencios administrativ si trimiterea cauzei spre competenta solutionare instantei de drept comun.
- Considerentele Inaltei Curti asupra recursurilor declarate de reclamanta SC C.I. SRL impotriva Sentintelor civile nr. 1723 din 12 martie 2012 si nr. 2699 din 23 aprilie 2012, pronuntate de Curtea de Apel Bucuresti, sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal
Examinand sentintele recurate, prin prisma criticilor formulate, in raport de actele si lucrarile dosarului si de dispozitiile legale aplicabile, Inalta Curte constata ca recursurile sunt nefondate, potrivit considerentelor ce urmeaza:
- Asupra recursului declarat impotriva Sentintei civile nr. 1723 din 12 martie 2012
Obiectul actiunii judiciare, prin raportare la dispozitiile art. 1 si art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, il constituie constatarea nulitatii absolute a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 4 august 1994.
Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis in conformitate cu dispozitiile H.G. nr. 834/1991 privind stabilirea si evaluarea unor terenuri detinute de societatile comerciale cu capital de stat este un act administrativ de autoritate, constitutiv de drepturi, iar actiunea in anularea acestuia este de competenta instantei de contencios administrativ.
Este lipsit de relevanta faptul ca reclamanta a solicitat constatarea nulitatii absolute a acestui certificat si a initiat acest demers pe calea dreptului comun, atat timp cat instanta are obligatia de a-i da cererii calificarea juridica exacta, tinand seama si de inexistenta, in dreptul administrativ, a unei distinctii de regim juridic intre cele doua tipuri de nulitate.
Hotararea primei instante nu cuprinde motive straine de natura pricinii, astfel ca nu este incident motivul de nelegalitate prevazut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Considerentele primei instante legate de natura juridica a actului administrativ contestat si incadrarea acestuia in categoria actelor administrative unilaterale cu caracter individual sunt in stransa legatura cu examinarea exceptiei tardivitatii promovarii actiunii in anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate. Aceasta, in conditiile in care art. 11 din Legea nr. 554/2004 instituie un termen de prescriptie de 6 luni si un termen de decadere de 1 an numai pentru cererile prin care se solicita anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoasterea dreptului pretins si repararea pagubei cauzate. In schimb, actele administrative cu caracter normativ considerate nelegale pot fi atacate oricand.
Cum, in speta, reclamanta este tert in raport cu actul administrativ cu caracter individual contestat, termenul de sesizare a instantei este cel prevazut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, respectiv 1 an de la data luarii la cunostinta, fiind evident ca fata de ea nu exista obligatia de comunicare a actului.
Avand in vedere ca momentul luarii la cunostinta in situatia data este momentul inscrierii certificatului in Cartea Funciara, respectiv data de 15 august 1994, cand dreptul real al titularului certificatului a devenit opozabil erga omnes, in mod legal si temeinic prima instanta a retinut ca sesizarea instantei s-a facut cu depasirea termenului de 1 an instituit de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Imprejurarile invocate de recurenta, legate de inceperea urmaririi penale prin Decizia nr. 73/R/2010, neevocarea fondului prin Decizia nr. 5242 din 19 noiembrie 2009 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, pretinsele declaratii false ale reprezentantilor SC B. SA la momentul intabularii dreptului de proprietate nu au niciun fel de relevanta asupra termenului de 1 an prevazut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 care, fiind un termen de decadere, nu este susceptibil nici de intrerupere si nici de repunere in termen.
Asadar, solutia primei instante, in sensul respingerii cererii reclamantei SC C.I. SRL, ca fiind tardiv formulata, se bazeaza pe interpretarea corecta atat a probei cu inscrisuri administrata in cauza, cat si a dispozitiilor art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, criticile recurentei fiind neintemeiate.
- Asupra recursului declarat impotriva Sentintei civile nr. 2699 din 23 aprilie 2012
In cauza ce a facut obiectul Dosarului nr. 8313/202/2011, obiectul actiunii in contencios administrativ este reprezentat de:
(i) anularea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 4 august 1994 emis de Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului;
(ii) anularea inscrisurilor care au stat la baza emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate a carui anulare se solicita.
Competenta materiala a instantei de contencios administrativ a fost in mod legal stabilita de prima instanta, avand in vedere, pe de o parte, obiectul sesizarii instantei, respectiv anularea unui act administrativ emis de o autoritate publica centrala si a inscrisurilor care au stat la baza emiterii acestuia, iar, pe de alta parte, dispozitiile art. 10 alin. (1) si art. 18 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare.
Potrivit art. 18 alin. (2) din acest act normativ, instanta de contencios administrativ era competenta sa se pronunte si asupra legalitatii operatiunilor care au stat la baza actului supus judecatii.
Prin hotararea pronuntata, prima instanta a respectat atat normele legale in materie de competenta, cat si principiul disponibilitatii in procesul civil, nefiind incidente motivele de nelegalitate prevazute de art. 304 pct. 3 si pct. 5 C. proc. civ.
In privinta principiului disponibilitatii, se observa ca, din „precizarea” la actiune invocata de recurenta nu rezulta cu claritate daca actul procesual de dispozitie constand in renuntarea la judecata cererii de anulare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate apartine reclamantei SC „C.I.” SRL, atat timp cat nu au fost inserate elementele de identificare ale reprezentantilor legali ai societatii si nici nu a fost prezentat un mandat special pentru renuntarea la judecata acordat avocatului desemnat in cauza.
In aceste circumstante, solutia de respingere ca tardiv formulat a capatului de cerere avand ca obiect anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate se inscrie in limitele investirii instantei si se bazeaza pe interpretarea si aplicarea corecta a dispozitiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
- Temeiul legal al solutiei instantei de recurs
Pentru toate considerentele expuse, in temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. si art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, Inalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta SC „C.I.” SRL.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de reclamanta SC C.I. SRL impotriva Sentintei civile nr. 1723 din 12 martie 2012 a Curtii de Apel Bucuresti, sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal, si impotriva Sentintei civile nr. 2699 din 23 aprilie 2012 a Curtii de Apel Bucuresti, sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal, ca nefondate.
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 4 februarie 2014.