Cesionarul din contractul de cesiune de drepturi litigioase nu poate sa preia de la cedent decat creantele deduse judecatii, si, prin urmare, in ipoteza in care cealalta parte litiganta ridica pretentii proprii fata de cedentul de drepturi litigioase, de exemplu, prin formularea unei cereri reconventionale, cesionarul introdus in cauza ca urmare a intervenirii unui contract de vanzare de drepturi litigioase nu poate sa fie tras la raspundere pentru datoriile contractate de cedent, solutia fiind, sub aspect procedural, de respingere a pretentiilor invocate fata de cesionarul de drepturi litigioase, prin admiterea exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive, intrucat nu exista identitate intre partea care s-a obligat in raportul juridic dedus judecatii si partea fata de care a fost continuata judecata ca urmare a unei conventii de vanzare de drepturi litigioase.
In ipoteza in care cesiunea drepturilor litigioase intervine intre o societate cu raspundere limitata, in calitate de cedent, si asociatul unic si administratorul societatii, in calitate de cesionar, la un moment ulterior deciziei de dizolvare si lichidare a societatii cu raspundere limitata, adoptata de asociatul unic, cesionarul – in calitate de fost asociat unic si administrator – raspunde pentru datoriile societatii, dar nu in baza cesiunii de creanta, care ii transfera exclusiv drepturile litigioase ale societatii cu raspundere limitata, devenite astfel drepturi proprii, ci in baza deciziei de dizolvare si lichidare a societatii cu raspundere limitata, prin care s-a obligat sa stinga pasivul societatii cu activele preluate de la aceasta, conform art. 235 din Legea nr. 31/1990, solutia corecta fiind aceea de respingere a exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a acestuia.
Sectia a II-a civila, Decizia nr. 3311 din 29 octombrie 2014
Prin sentinta nr. 848 din 16 iulie 2013, Tribunalul Dolj, Sectia a II-a civila, a admis actiunea reclamantei-parate SC E.I. SRL, continuata de V.T., in contradictoriu cu parata-reclamanta SC R. SA si parata SC R.B. SA, fiind obligata parata-reclamanta la plata catre reclamanta-parata a sumei de 118.718,99 lei, din care 64.757,44 lei, cu titlu de debit si 53.961,55 lei cu titlu de penalitati de intarziere. Totodata, parata-reclamanta a fost obligata sa elibereze suma de 27.207,68 lei din contul de garantie de buna executie deschis la parata SC R.B. SA. Prima instanta de fond a admis in parte cererea reconventionala a paratei-reclamante SC R. SA, fiind obligata parata-reclamanta V.T. la plata sumei de 29.079,26 lei, contravaloare penalitati de intarziere calculate conform actului aditional nr. 8 la contractul nr. 227/31995 din 8 decembrie 2007. Tribunalul a compensat in parte cheltuielile de judecata, conform art. 276 C. proc. civ., fiind obligata parata-reclamanta la plata catre reclamanta-parata a sumei de 13.500 lei.
Pentru a hotari astfel, tribunalul a retinut ca, in speta, reclamanta-parata a solicitat obligarea paratei la plata debit si penalitati, decurgand din raporturile contractuale stabilite anterior litigiului, precum si eliberarea garantiei de buna executie, iar parata-reclamanta a solicitat obligarea reclamantei-parate la plata sumei de 83.872 lei, compusa din contravaloare facturi si penalitati, in baza acelorasi relatii conventionale. Totodata, parata-reclamanta a invederat instantei ca este de acord cu eliberarea garantiei de buna executie doar in parte, pentru suma de 8.227,36 lei.
Prima instanta a retinut ca raporturile comerciale dintre parti decurg dintr-un grup de contracte, incheiate in vederea realizarii unui obiectiv final: vanzarea, instalarea si repararea echipamentelor TV, telefon si internet, ca servicii furnizate de R. SA.
Au fost inlaturate sustinerile paratei-reclamante care a argumentat refuzul platii facturilor, instanta de fond retinand ca aceasta parte putea sa refuze plata sau sa opuna compensarea doar in ipoteza in care reclamanta-parata era beneficiar al serviciilor furnizate de parata-reclamanta, iar debitele restante ar fi provenit exclusiv din contractele incheiate in acest scop.
Tribunalul a retinut ca este intemeiat si capatul de cerere din actiunea principala, avand ca obiect eliberare cautiune, intrucat parata-reclamanta nu a depus dovezi din care sa reiasa ca parata-reclamanta ar fi sesizat neajunsuri cu privire la calitatea serviciilor prestate de catre reclamanta-parata.
Relativ la cererea reconventionala, tribunalul a apreciat ca primul capat de cerere, avand ca obiect contravaloare facturi este nefondat, intrucat nu au fost depuse in speta, conform art. 1169 C. civ., documente de plata din care sa rezulte incasarea de catre reclamanta si achitarea de catre parata a facturilor pentru comisioanele cuvenite. Fata de continutul raportului de expertiza administrat in cauza, tribunalul a constatat ca intemeiat doar capatul de cerere privind plata sumei de 29.079,26 lei reprezentand penalitati de intarziere.
Prin sentinta nr. 1028 din 24 septembrie 2013, Tribunalul Dolj, Sectia a II-a civila a admis cererea de completare a sentintei nr. 848 din 16 iulie 2013, cerere formulata de parata-reclamanta, dispunand completarea dispozitivului sentintei nr. 848/2013, in sensul ca s-a dispus compensarea sumelor datorate reciproc de partile in litigiu, fiind obligata parata-reclamanta la plata diferentei de 89.639,73 lei, instanta apreciind ca sunt indeplinite dispozitiile art. 2812 alin. (1) C. proc. civ.
De asemenea, a fost admisa cererea acelorasi parti de indreptare a erorilor materiale strecurate in dispozitivul sentintei nr. 848/2013, privind datele de identificare ale reclamantei-parate V.T., privind calea de atac si termenul in care poate fi exercitata.
Impotriva acestei sentinte au declarat apel reclamanta-parata V.T. si parata-reclamanta SC R. SA, criticand sentinta atacata pentru nelegalitate si netemeinicie.
Prin decizia nr. 98 din 25 februarie 2014, Curtea de Apel Craiova, Sectia a II-a civila a admis apelul reclamantei-parate V.T. atat impotriva sentintei nr. 848/2013, pe care a schimbat-o in parte, in sensul ca a respins cererea reconventionala pentru lipsa calitatii procesuale pasive a paratei-reclamante V.T., cat si impotriva sentintei nr. 1028/2013, pe care a schimbat-o in parte, in sensul ca a respins cererea paratei-reclamante de completare a dispozitivului sentintei nr. 848/2013, mentinand dispozitiile privind indreptarea erorilor materiale.
Pentru a decide astfel, instanta de apel a retinut ca intre reclamanta SC E.I. SRL, in calitate de furnizor, si parata SC R. SA, in calitate de beneficiar, au fost incheiate mai multe contracte, actiunea de fata fiind declansata de catre reclamanta SC E.I. SRL, la data de 10 mai 2011. La data de 23 mai 2011, reclamanta SC E.I. SRL si-a cesionat toate drepturile litigioase impotriva paratei catre administratorul si asociatul unic V.T., societatea reclamanta fiind radiata din registrul comertului la data de 9 iunie 2011.
Parata SC R. SA, a retinut curtea de apel, a formulat cerere reconventionala la data de 14 iunie 2011, asadar dupa incetarea personalitatii juridice si radierea SC E.I. SRL. Ca atare, la data de 24 februarie 2012, parata SC R. SA si-a precizat cererea reconventionala in sensul ca intelege sa se judece cu cesionara V.T.
Instanta de apel a apreciat ca apelul reclamantei-parate V.T. este fondat, intrucat la data la care a fost formulata cererea reconventionala, societatea SC E.I. SRL era radiata din registrul comertului, iar administratorul si asociatul unic V.T. preluase, prin cesiune, doar drepturile litigioase ale societatii radiate, nu si obligatiile acesteia. De altfel, obligatiile societatii nici nu faceau obiectul litigiului la data incheierii contractului de cesiune, astfel incat instanta de apel a retinut incidenta in speta a exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a reclamantei V.T. in cererea reconventionala a paratei SC R. SA, neexistand identitate intre aceasta parte si subiectul raportului juridic dedus judecatii prin cererea reconventionala.
Cat priveste pretentiile reclamantei din cererea principala, instanta de apel a retinut ca acestea au fost recunoscute integral de catre parata SC R. SA, aceasta contestand doar penalitatile de intarziere, apreciind ca avea posibilitate sa uzeze, conform contractelor, de dreptul de suspendare a platilor catre reclamanta. Curtea de apel a respins aceasta aparare, retinand ca parata nu a pretins si nu a dovedit ca reclamanta ar fi avut simultan si calitatea de abonat al SC R. SA si ca ar fi primit, sub orice forma, servicii si produse de la aceasta, prin contracte de servicii.
Retinand ca reclamanta nu datoreaza paratei nicio creanta, intrucat cererea reconventionala a fost respinsa ca urmare a admiterii exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive, curtea de apel a schimbat in parte si sentinta nr. 1028/2013, respingand cererea paratei SC R. SA, de completare a sentintei nr. 848/2013, in sensul compensarii obligatilor reciproce ale partilor in litigiu.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs parata SC R. SA, criticand hotararea instantei de apel pentru motivul de nelegalitate prevazut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sub aspectul gresitei aplicari a legii in cauza.
Recurenta-parata a aratat ca instanta de apel nu a analizat cu temeinicie obiectul contractului de cesiune de drepturi incheiat intre cesionara V.T., in calitate de asociat unic al SC E.I. SRL, pe de o parte, si SC E.I. SRL, in calitate de cedent, pe de alta parte. Astfel, a aratat recurenta, intimata V.T., preluand drepturile din litigiul existent intre societatea SC E.I. SRL si SC R. SA, si-a asumat solutia ce urma sa fie pronuntata cu privire la toate pretentiile derivate din raporturile contractuale existente intre cedenta si recurenta. Sub acest aspect, a invederat recurenta-intimata V.T. a fost individualizat litigiul la care se refera drepturile cesionate ca fiind „actiunea din dosarul nr. xx921/63/2011 al Tribunalului Dolj, cu prim termen de judecata la 17 iunie 2011 …”, actiune, in cadrul careia, recurenta a formulat, conform art. 119 C. proc. civ., cerere reconventionala la data de 14 iunie 2011, data la care nu stia de existenta contractului de cesiune. De altfel, instanta de judecata a valorificat contractul de cesiune abia la data de 23 septembrie 2013, constatand cesiunea drepturilor litigioase si dobandirea calitatii de reclamant si parat in cauza, de catre cedenta V.T., recurenta precizandu-si cererea reconventionala in sensul ca intelege sa se judece cu parata V.T.
Recurenta a apreciat ca transmiterea calitatii procesuale active, in mod conventional, prin cumpararea drepturilor litigioase, implica si transmiterea calitatii procesuale pasive a cesionarei V.T. fata de pretentiile recurentei din cererea reconventionala, situatia litigioasa fiind cunoscuta intimatei, in calitate de reprezentanta a SC E.I. SRL, anterior declansarii litigiului, cu ocazia concilierii directe dintre SC E.I. SRL si SC R. SA, ocazie cu care recurenta din prezenta cauza a propus compensarea creantelor reciproce.
Recurenta-parata a aratat ca, prin decizia nr. 1 din 20 ianuarie 2011, asociatul unic al SC E.I. SRL, in speta, intimata V.T., a hotarat, conform art. 235 raportat la art. 227 din Legea nr. 31/1990, dizolvarea si lichidarea societatii cu preluarea activului acestei societati de catre asociatul unic, care s-a obligat sa asigure stingerea pasivului sau regularizarea lui in raport cu creditorii societatii.
Ca atare, a invederat recurenta, preluand activul si pasivul societatii SC E.I. SRL, intimata V.T. are calitate procesuala pasiva in cererea reconventionala a recurentei, incheierea contractului de cesiune de drepturi litigioase nefiind de natura sa inlature calitatea procesuala pasiva a acestei parate.
Recurenta-parata a aratat ca decizia instantei de apel este nelegala, intrucat aceasta trebuia sa observe ca demersurile facute de reclamanta in dosarul de fata apartin uneia si aceleasi persoane, respectiv V.T., care a detinut si functia de administrator si asociat unic al reclamantei SC E.I. SRL, contractul de cesiune fiind incheiat in dauna societatii recurente, astfel incat devine incident art. 2371 din Legea nr. 31/1990, privind raspunderea nelimitata a asociatului care abuzeaza de caracterul limitat al raspunderii sale si de personalitatea distincta a societatii, in frauda creditorilor.
Examinand actele si lucrarile dosarului, prin prisma motivelor de nelegalitate formulate, vazand si dispozitiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Inalta Curte retine ca recursul declarat este fondat, pentru urmatoarele considerente:
Potrivit Codului civil de la 1865, art. 1391 si urm., este permisa doar vanzarea drepturilor litigioase, sistemul de drept civil vechi nereglementand cesiunea de datorie. Ca atare, cesionarul din contractul de cesiune de drepturi litigioase nu poate sa preia de la cedent decat creantele deduse judecatii, asadar, drepturile litigioase. Pe cale de consecinta, in ipoteza in care cealalta parte litiganta ridica pretentii proprii fata de cedentul de drepturi litigioase, de exemplu, prin formularea unei cereri reconventionale, cesionarul introdus in cauza ca urmare a intervenirii unui contract de vanzare de drepturi litigioase nu poate sa fie tras la raspundere pentru datoriile contractate de antecesorul sau, respectiv, cedentul. Per a contrario, s-ar infrange principiul reglementat de Codul civil vechi privind interzicerea cesiunii de datorie. O atare interpretare ramane valabila si in ipoteza in care pretentiile reciproce ale partilor initiale din litigiu izvorasc dintr-unul si acelasi act juridic. Sub aspect procedural, solutia este de respingere a pretentiilor invocate fata de cesionarul de drepturi litigioase prin admiterea exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive, intrucat nu exista identitate intre partea care s-a obligat in raportul juridic dedus judecatii si partea fata de care a fost continuata judecata ca urmare a unei conventii de vanzare de drepturi litigioase.
Interpretarea juridica se schimba in ipoteza in care cesiunea drepturilor litigioase intervine intre o societate cu raspundere limitata, in calitate de cedent, si asociatul unic si administratorul societatii, in calitate de cesionar, la un moment ulterior deciziei de dizolvare si lichidare a societatii cu raspundere limitata, adoptata de asociatul unic, cesionarul – in calitate de fost asociat unic si administrator – raspunzand pentru datoriile societatii, dar nu in baza cesiunii de creanta, care ii transfera exclusiv drepturile litigioase ale societatii cu raspundere limitata, devenite astfel drepturi proprii, ci in baza deciziei de dizolvare si lichidare a societatii cu raspundere limitata, prin care s-a obligat sa stinga pasivul societatii cu activele preluate de la acesta, conform art. 235 din Legea nr. 31/1990 republicata, fiind vorba, asadar, despre o raspundere pentru obligatiile societare, in baza unor dispozitii legale speciale.
Pornind de la aceste considerente, Inalta Curte retine ca intemeiate motivele de recurs privind gresita admitere a exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a cesionarei – fost administrator si asociat unic al societatii reclamante-parate. In solutionarea cererii reconventionale, Inalta Curte retine ca instanta de apel a analizat calitatea procesuala pasiva a intimatei V.T., in mod trunchiat si artificial raportandu-se exclusiv la clauzele contractului de cesiune de drepturi litigioase, omitand faptul ca reclamanta-parata este chiar fostul reprezentant legal si asociat unic al societatii chemata in judecata in cadrul cererii reconventionale. De altfel, recurenta-parata si-a precizat cererile adresate instantei invederand calitatea cesionarei de fost asociat unic si reprezentant legal al societatii debitoare. Dincolo de ambiguitatea acestor solicitari, fata de precizarea constanta a calitatii cesionarei de fost asociat unic si fata de inscrisurile aflate la dosarul cauzei, instantele de judecata erau obligate sa puna in vedere recurentei-parate precizarea cererilor formulate, relevarea clara a motivelor pe care se fundamenteaza, conform art. 84 raportat la art. 129 C. proc. civ., in scopul aflarii adevarului in cauza.
Ca atare, Inalta Curte retine ca solutionarea exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive de catre instanta de apel prin raportare doar la o parte din probele depuse in cauza, respectiv, contractul de cesiune, cu ignorarea celorlalte probe administrate, decizia de dizolvare si datele de identificare a societatii de la registrul comertului, este superficiala si nelegala, fiind pronuntata cu ignorarea dispozitiilor legale speciale aplicabile in speta, respectiv, art. 235 si, eventual, art. 2371 din Legea nr. 31/1990, republicata.
Pentru considerentele mai sus invocate, in baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Inalta Curte a admis recursul si a casat decizia atacata, dispunand trimiterea cauzei aceleiasi instante de apel pentru rejudecarea apelurilor. Totodata, Inalta Curte a mentinut solutia pronuntata de instanta de apel cu privire la dezlegarea data de prima instanta de fond cererii introductive formulata de SC E.I. SRL si continuata de cesionara V.T.