Actiune in constatarea vacantei succesorale. Mosteniri si liberalitati. Uzucapiune
Procedura speciala notariala reglementata de art. 118 din Legea nr. 36/1995, pentru cazul vacantei succesorale, nu este obligatorie ori exclusiva, in sensul excluderii posibilitatii ca aceasta sa poata fi ceruta instantelor de judecata, in raport chiar de dispozitiile art. 110 alin. (1) din Legea nr. 36/1995, potrivit cu care succesibilul sau alta persoana interesata poate sesiza direct instanta judecatoreasca in vederea dezbaterii unei succesiuni.
Existenta unei succesiuni vacante si a componentei masei succesorale se poate constata, in urma verificarilor necesare, si de catre instanta, in lipsa certificatului de vacanta succesorala eliberat ca urmare a parcurgerii procedurii notariale. Aceasta intrucat interesul general impune a se recunoaste statului calitatea de a sta in justitie in legatura cu acea succesiune, chiar inainte de eliberarea certificatului de vacanta succesorala, atat certificatul eliberat de notar, cat si hotararea judecatoreasca neavand, sub acest aspect, decat un efect declarativ, iar nu constitutiv, intrucat statul dobandeste mostenirea ope legis, de la deschiderea ei, potrivit regulilor generale si neavand un drept de optiune succesorala.
In atare conditii, nu se poate sustine ca legiuitorul ar fi instituit o competenta absoluta si exclusiva in favoarea notarilor publici, cu privire la constatarea vacantei succesorale, aspect ce rezulta si din prevederile art. 193 alin. (3) din Codul de procedura civila, intrucat daca s-ar aprecia in acest sens si in lipsa interesului reprezentantului statului de a solicita constatarea vacantei succesorale, pot fi vatamate drepturile sau interesele legitime ale unor persoane cu privire la anumite bunuri pentru simplul motiv ca statul, prin reprezentantii sai, nu depune diligentele necesare pentru constatarea vacantei succesorale.
Din perspectiva admisibilitatii cererii de constatare a vacantei succesorale, o asemenea actiune poate fi primita in conditiile existentei unui interes legitim al reclamantilor, care, fara a pretinde ca ar avea vreo vocatie succesorala, tind la realizarea in justitie a drepturilor pe care le afirma, incercand sa le opuna statului, o solutie contrara contravenind dreptului de acces liber la justitie, reglementat de art. 21 din Constitutia Romaniei si art. 6 par. 1 din Conventia europeana a drepturilor omului.
I.C.C.J., Sectia I civila, decizia nr. 3 din 18 ianuarie 2022
- Circumstantele cauzei
- Obiectul cererii de chemare in judecata
Prin actiunea inregistrata la data de 11.04.2018 pe rolul Judecatoriei Sectorului 5 Bucuresti, Sectia a II-a civila, reclamantii A. si B. au chemat in judecata pe paratul Municipiul Bucuresti, prin Primarul General, solicitand instantei ca, prin hotararea ce o va pronunta, sa se constate deschisa succesiunea de pe urma defunctului C., decedat in anul 1989, cu ultimul domiciliu cunoscut in Bucuresti, (conform adresei nr. C 1713/11.03.2015, eliberata de Camera Notarilor Publici Bucuresti avand in vedere ca din verificarile efectuate in evidentele succesorale informative aferente perioadei 1989 – la zi, rezulta ca procedura succesorala privind pe defunctul C. nu a fost inregistrata pe rolul fostului Notariat de Stat sau al vreunui Birou Notarial Public; sa se constate ca masa succesorala de pe urma defunctului C. se compune din imobil – teren in suprafata de 244 mp din acte (iar din masuratori 234 mp), situat in Bucuresti si a constructiilor edificate pe acest teren; sa se constate vacanta mostenirea de pe urma defunctului C., decedat in anul 1989, si ca are calitatea de unic mostenitor Municipiul Bucuresti, prin Primarul General, care culege mostenirea vacanta, respectiv ca nu exista mostenitori de pe urma defunctului C. (iar in lipsa de mostenitori legali sau testamentari, bunurile lasate de defunct trec in proprietatea unitatilor administrate teritoriale – Municipiul Bucuresti, prin Primarul General, respectiv in a carui circumscriptie se afla imobilul – Decizia nr. 2/2011 a I.C.C.J. – RIL); sa se constate ca reclamantii au dobandit prin efectul prescriptiei achizitive, dreptul de proprietate asupra terenului situat in Bucuresti, in suprafata de 244 mp, iar din masuratori 234 mp, si asupra constructiilor edificate pe acest teren, compuse din: 3 camere, o bucatarie, 1 hol, o baie, un garaj si o magazie, prin efectul accesiunii imobiliare artificiale, imobil identificat in baza Planului de amplasament si delimitare a imobilului Scara 1:200, avizat de O.C.P.I. Sector 5 Bucuresti – aviz tehnic nr. 621/07.08.2014, asa cum rezulta din adresa nr. 1261712/10384/18.09.2014, eliberata de Primaria Municipiului Bucuresti – Directia Patrimoniu – Serviciul Cadastru – spre stiinta – Primariei Sectorului 5 – D.G.LT.L. sector 5.
In drept, cererea de chemare in judecata a fost intemeiata pe dispozitiile art. 1846, art. 1847, art. 1890, art. 488 – art. 492 Cod civil, art. 21 din Decretul nr. 167/1958, art. 109 si art. 111 Cod procedura civila.
Prin sentinta civila nr. 404/2019, Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti, Sectia a II-a civila, a admis exceptia necompetentei materiale, invocate din oficiu, si a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului Bucuresti.
- Sentinta pronuntata de Tribunalul Bucuresti
Prin sentinta civila nr. 2814 din 13.12.2019, Tribunalul Bucuresti, Sectia a IV-a civila, a admis exceptia lipsei calitatii procesual pasive a paratului Municipiul Bucuresti, prin Primarul General; a respins cererea in contradictoriu cu paratul Municipiul Bucuresti, prin Primarul General, ca fiind formulata impotriva unei persoane lipsite de calitate procesual pasiva; a admis in parte cererea formulata de reclamantii A. si B., in contradictoriu cu paratul Statul Roman, prin Directia Generala a Finantelor Publice Bucuresti; a constatat deschisa succesiunea de pe urma defunctului C., cu ultimul domiciliu in Bucuresti; a constatat ca din masa succesorala a defunctului C. a facut parte imobilul teren din str. X in suprafata de 232 mp; a constatat vacanta succesorala de pe urma defunctului C. si calitatea paratului Statul Roman, prin Directia Generala a Finantelor Publice Bucuresti, de mostenitor; a constatat ca reclamantii au dobandit prin uzucapiunea de 30 de ani, dreptul de proprietate asupra terenului in suprafata de 232 mp situat in Bucuresti, str. X, imobil identificat prin raportul de expertiza topo (cu completare) efectuat de expert D. care face parte din prezenta sentinta, urmand ca dupa ramanerea definitiva a prezentei hotarari, un exemplar sa fie comunicat OCPI -BCPI sector 5 si organului administrativ fiscal aferent; ajutorul public judiciar acordat prin incheierea din 26.07.2018 pronuntata de Judecatoria sectorului 5 Bucuresti urmand sa ramana in sarcina statului.
- Decizia pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti
Prin decizia civila nr. 212 A din 9.02.2021, Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a III-a civila si pentru cauze cu minori si familie a respins, ca nefondate, apelurile formulate de apelantii-reclamanti A. si B., si de catre apelantul-parat Statul Roman, prin Directia Generala a Finantelor Publice Bucuresti, impotriva sentintei civile nr. 2814/2019, pronuntate de Tribunalul Bucuresti, Sectia a IV-a civila; a luat act ca apelantii-reclamanti nu solicita cheltuieli de judecata aferente fazei procesuale a apelului.
- Calea de atac exercitata in cauza
Impotriva deciziei civile nr. 212 A/2021 pronuntate de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a III-a civila si pentru cauze cu minori si familie, a declarat recurs paratul Statul Roman, prin Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Bucuresti.
II.1. Motivele de recurs
Recurentul-parat a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, cu consecinta respingerii actiunii formulate de reclamantii A. si B., ca neintemeiata.
Printr-o prima critica, sub aspectul nelegalitatii deciziei atacate, reiterand exceptia inadmisibilitatii capatului de cerere privind constatarea succesiuni vacante, prin raportare la dispozitiile art. 680 din Codul civil, recurentul-parat a sustinut ca instanta de apel nu a tinut cont de prevederile art. 85 din Legea nr. 36/1995 privind notarii publici si activitatea notariala, care instituie o procedura speciala privind constatarea vacantei succesorale, la initiativa reprezentantului statului, dupa expirarea termenului de prescriptie a dreptului de optiune succesorala, procedura ce se finalizeaza cu eliberarea certificatului de vacanta succesorala de catre notarul public.
Or, simplul fapt ca succesiunea unei persoane nu a fost dezbatuta nu echivaleaza, din punct de vedere juridic, cu faptul ca succesiunea respectiva este vacanta, atat timp cat, in virtutea legii, aceasta stare de fapt se constata printr-un certificat de vacanta succesorala ce are efect declarativ, consecinta fiind ca statul ar dobandi mostenirea chiar de la data deschiderii succesiunii defunctului.
Cu alte cuvinte, pentru a se produce dobandirea mostenirii de catre stat, ope legis, de la deschiderea succesiunii defunctului C., este obligatorie eliberarea unui certificat de vacanta succesorala de catre notarul public, in procedura strict reglementata de lege, care sa constate lipsa oricaror mostenitori legali sau testamentari [art. 116 alin. (1) din Legea nr. 36/1995].
O alta critica, in sustinerea nelegalitatii deciziei recurate, a avut in vedere solutia de admitere a capatului de cerere referitor la dobandirea de catre reclamanti a dreptului de proprietate asupra imobilului in litigiu, prin efectul uzucapiunii de 30 de ani, sens in care recurentul-parat a invederat neindeplinirea conditiilor prevazute de dispozitiile art. 1890 din Codul civil, avand in vedere ca bunurile, care au apartinut statului si unitatilor administrativ-teritoriale, nu puteau fi dobandite prin uzucapiune, intrucat faceau parte din domeniul public, fiind astfel insesizabile, inalienabile si imprescriptibile pana in anul 1989, iar Constitutiile anterioare anului 1991 nu au facut distinctie intre domeniul public si cel privat al statului, proprietatea privata a statului fiind consacrata legislativ abia prin art. 6 din Legea nr. 18/1991, art. 81 din Legea nr. 69/1991 si art. 4 din Legea nr. 213/1998.
II.2. Apararile formulate in cauza
Intimatii-reclamanti A. si B. au depus intampinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
In combaterea caii de atac, au aratat ca cererea formulata de reclamanti indeplineste conditiile prevazute de lege pentru a opera uzucapiunea de lunga durata, iar paratul Municipiul Bucuresti, prin primarul general, nu are calitate procesuala pasiva in cauza.
Totodata, au solicitat respingerea exceptiei inadmisibilitatii cererii de constatare a vacantei succesorale, avand in vedere considerentele hotararii primei instante, iar in ceea ce priveste criticile cu referire la utilitatea posesiei, au sustinut ca instanta de apel s-a raportat la decizia nr. 4 din 16 ianuarie 2006 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Sectiile Unite, in sensul in care dispozitiile art. 30 din Legea nr. 58/1974 si cele ale art. 44 din Legea nr. 59/1974 nu au determinat nicio modificare esentiala in ceea ce priveste cursul prescriptiei achizitive incepute anterior asupra terenurilor ce au facut obiectul acestor legi, cata vreme nu au fost scoase din circuitul civil, ca urmare a transformarii naturii ori destinatiei, ci doar au fost restranse modalitatile de transmitere si dobandire a acestora, pastrandu-si apartenenta la domeniul proprietatii private.
Drept urmare, constatarea prescriptiei achizitive implica intervalul inainte si dupa intrarea in vigoare a celor doua legi anterior mentionate, incheiata dupa abrogarea acestor legi prin Decretele-lege nr. 1/1989 si nr. 9/1989, solutie ce este in concordanta cu dispozitiile art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar.
II.3. Solutia si considerentele Inaltei Curti de Casatie si Justitie
Examinand decizia recurata, prin prisma criticilor formulate de recurentul-parat si prin raportare la actele si lucrarile dosarului si la dispozitiile legale aplicabile, Inalta Curte constata ca recursul este nefondat pentru considerentele ce urmeaza sa fie expuse.
Printr-un prim motiv de recurs ce pune in discutie incidenta motivului de casare prevazut de dispozitiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedura civila, paratul Statul Roman, prin Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Bucuresti a reiterat exceptia inadmisibilitatii capatului de cerere avand ca obiect constatarea vacantei succesorale, apreciind, in esenta, ca acest demers judiciar nu putea fi primit atata timp cat Legea notarilor publici si a activitatii notariale nr. 36/1995 instituie o procedura speciala pentru constatarea vacantei succesorale, soldata cu emiterea unui certificate de vacanta succesorala.
Inalta Curte retine ca inadmisibilitatea, ca sanctiune de ordin material, intervine in cazul introducerii unei actiuni gresit indreptate la instanta in conditiile in care legea reglementeaza o alta cale obligatorie si prealabila sesizarii instantei sau sau in cazul exercitarii unui drept la actiune inexistent, stins ori deja epuizat intr-o alta modalitate prevazuta de lege.
Aspectul pus in discutie de catre recurentul-parat pe calea recursului vizeaza o atare situatie prin prisma dispozitiilor art. 85 din Legea nr. 36/1995 referitoare la constatarea vacantei succesorale, la initiativa reprezentantului statului, dupa expirarea termenului de prescriptie a dreptului de optiune succesorala.
Sub acest aspect, se constata ca in mod legal instanta de apel a avut in vedere, pe de o parte, dispozitiile art. 118 din Legea nr. 36/1995, text de lege in vigoare la data promovarii cererii de chemare in judecata – 11 aprilie 2018, conform carora in lipsa mostenitorilor legali sau testamentari, cand in masa succesorala exista bunuri, notarul public, sesizat in conditiile art. 103, constata ca succesiunea este vacanta si elibereaza certificat de vacanta succesorala, in conditiile legii.
Pe de alta parte, curtea de apel a apreciat, in acord cu dispozitiile legale, ca procedura speciala notariala reglementata de art. 118 din Legea nr. 36/1995 pentru cazul vacantei succesorale nu este obligatorie ori exclusiva, in sensul excluderii posibilitatii ca aceasta sa poata fi ceruta instantelor de judecata, in raport chiar de dispozitiile art. 110 alin. (1) din Legea nr. 36/1995, potrivit cu care succesibilul sau alta persoana interesata poate sesiza direct instanta judecatoreasca in vederea dezbaterii unei succesiunii.
Astfel, Inalta Curte retine ca existenta unei succesiuni vacante si a componentei masei succesorale se poate constata, in urma verificarilor necesare, si de catre instanta, in lipsa certificatului de vacanta succesorala eliberat ca urmare a parcurgerii procedurii notariale, intrucat interesul general impune a se recunoaste statului calitatea de a sta in justitie in legatura cu acea succesiune, chiar inainte de eliberarea certificatului de vacanta succesorala, atat certificatul eliberat de notar, cat si hotararea judecatoreasca neavand, sub acest aspect, decat un efect declarativ, iar nu constitutiv, intrucat statul dobandeste mostenirea ope legis, de la deschiderea ei, potrivit regulilor generale si neavand un drept de optiune succesorala.
In atare conditii, nu se poate sustine ca legiuitorul ar fi instituit o competenta absoluta si exclusiva in favoarea notarilor publici, cu privire la constatarea vacantei succesorale, aspect ce rezulta si din prevederile art. 193 alin. (3) din Codul de procedura civila, intrucat daca s-ar aprecia in acest sens si in lipsa interesului reprezentantului statului de a solicita constatarea vacantei succesorale, pot fi vatamate drepturile sau interesele legitime ale unor persoane cu privire la anumite bunuri pentru simplul motiv ca statul, prin reprezentantii sai, nu depune diligentele necesare pentru constatarea vacantei succesorale.
Or, din acest punct de vedere, instanta de apel a retinut in mod corect, ca procedura reglementata de Legea nr. 36/1995 pentru eliberarea certificatului de succesiune vacanta nu este una prealabila si obligatorie sesizarii instantei de judecata, ci reprezinta o procedura alternativa, neexistand, asadar, niciun impediment pentru ca partile interesate sa solicite direct instantei de judecata constatarea vacantei succesorale, dar cu respectarea art. 193 alin. (3) din Codul de procedura civila, anterior evocat.
Din perspectiva admisibilitatii cererii de constatare a vacantei succesorale, retinand ca sesizarea instantei s-a facut de catre persoane care, fara a pretinde ca ar avea vreo vocatie succesorala, tind la realizarea in justitie a drepturilor pe care le afirma, incercand sa le opuna statului, in temeiul dispozitiilor art. 680 din Codul civil, potrivit carora: „in lipsa de mostenitori legali sau testamentari, bunurile lasate de defunct trec in proprietatea statului.
Prin urmare, in mod corect instanta de apel a statuat ca o asemenea cerere de constatare a vacantei succesorale poate fi primita in conditiile existentei unui interes legitim al solicitantilor, o solutie contrara contravenind dreptului de acces liber la justitie, reglementat de art. 21 din Constitutia Romaniei si art. 6 par. 1 din Conventia europeana a drepturilor omului.
Inalta Curte apreciaza a fi nefondate si criticile referitoare la nerespectarea prevederilor art. 1890 din Codul civil, recurentul-parat, in dezvoltarea acestui motiv intemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedura civila, invocand nerespectarea cerintei legale ca bunul imobil sa se afle in circuitul civil, intrucat, in opinia sa, in perioada anterioara consacrarii proprietatii private a statului, prin art. 6 din Legea nr. 18/1991, art. 81 din Legea nr. 69/1991 si art. 4 din Legea nr. 213/1998, ar fi avut loc o intrerupere a termenului prescriptiei achizitive invocate.
In conformitate cu prevederile art. 645 din Codul civil, proprietatea se poate dobandi si prin prescriptia achizitiva, iar, conform art. 1845 din acelasi act normativ, domeniul privat al statului este supus prescriptiei achizitive ca si domeniul privat al particularilor.
Imprejurarea ca proprietatea publica este inalienabila, insesizabila si imprescriptibila este lipsita de relevanta in speta atat timp cat s-a retinut ca, in perioada de referinta, imobilul-teren in litigiu nu a facut obiectul dreptului de proprietate publica, ci s-a aflat in proprietatea unei persoane fizice de drept privat, adica in proprietatea defunctului C., pana la decesul acestuia in anul 1989, iar in tot acest rastimp, pana la constatarea vacantei succesiunii fostului proprietar, autoritatile statale nu au manifestat preocupare in a declara, potrivit cerintei evocate a legii, imobilul vizat ca devenind parte efectiva a proprietatii publice (proprietatii socialiste, in termenii epocii).
Inalta Curte constata, totodata, ca, potrivit art. 1864 pct. 2 din Codul civil de la 1864, intreruperea naturala a prescriptiei achizitive opereaza „cand lucrul este declarat neprescriptibil in urma unei transformari legale a naturii sau destinatiei sale‟, adica atunci cand este scos din circuitul civil, iar potrivit art. 1844 din acelasi act normativ sunt scoase afara din comert bunurile care, prin natura lor sau printr-o declaratie a legii, nu pot fi obiecte de proprietate privata.
Dandu-se o interpretare si aplicare corecta a prevederilor art. 1864 pct. 2 din Codul civil in cauza dedusa judecatii, corespunzator situatiei de fapt deplin stabilite pe baza probatoriului administrat, sustinerile recurentului-parat vizand intreruperea cursului prescriptiei achizitive inainte de anul 1989 nu au, deci, nicio legatura sub aspectul analizat cu imprejurarea ca nu exista in legislatie distinctia dintre proprietatea publica si cea privata a statului, relevant fiind doar faptul ca imobilul-teren nu servea unui interes public si nici nu se incadra intre bunurile din domeniul public, astfel cum sunt aratate de dispozitiile art. 475 – 478 din Codul civil ori de cele ale art. 1844 din Codul civil, anterior evocate.
De altfel, Inalta Curte retine ca, prin decizia in interesul legii nr. IV din 16 ianuarie 2006, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, Sectiile Unite, publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 288 din 30 martie 2006, s-a statuat ca, in cazul posesiilor incepute inainte de adoptarea Legilor nr. 58/1974 si nr. 59/1974, prescriptia achizitiva asupra terenurilor nu a fost intrerupta prin intrarea in vigoare a acestor legi, astfel ca, dupa abrogarea lor prin Decretul-lege nr. 1/1989 si Decretul-lege nr. 9/1989, posesorii acelor terenuri pot solicita instantelor de judecata sa constate ca au dobandit dreptul de proprietate privind terenurile respective.
In considerentele acestei decizii s-a retinut, intre altele, ca, in raport cu dispozitiile art. 1844 din Codul civil, terenurile la care se refera reglementarile din Legile nr. 58/1974 si nr. 59/1974 si-au pastrat apartenenta la domeniul proprietatii private, atat timp cat nu au fost trecute in alta forma de proprietate si, mai mult, au continuat sa fie susceptibile de a fi transmise si dobandite pe calea restransa a mostenirii legale, iar, din moment ce in perioada 1974-1989, terenurile nu au fost scoase din circuitul civil, ci doar s-au restrans caile de transmitere si dobandire a lor, fara a se inlatura caracterul privat al formei de proprietate, este evident ca nu a putut sa aiba loc o intrerupere naturala a cursului prescriptiei acestora, in sensul prevederilor art. 1864 pct. 2 din Codul civil, care sa poata fi invocata drept impediment in dobandirea dreptului de proprietate pe calea prescriptiei achizitive.
Pentru argumentele expuse, nefiind incident in speta motivul de nelegalitate invocat, incadrat in dispozitiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedura civila, in temeiul art. 497 rap. la art. 496 alin. (1) din acelasi act normativ, Inalta Curte a respins, ca nefondat, recursul declarat de paratul Statul Roman, prin Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Bucuresti, impotriva deciziei civile nr. 212A/2021 pronuntate de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a III-a civila si pentru cauze cu minori si de familie.
Sursa: http://www.scj.ro/