caracterul abuziv al clauzelor cuprinse in art. 7 lit. b) din conditiile speciale aferente contractului de credit nr. 0149531 din 28 mai 2008, numai in ceea ce priveste obligatia de a incheia polita de asigurare cu o societate de asigurari partenera V./agreata de banca, art. 4.2 din conditiile generale ale contractului de credit si 8.1 lit. a) liniu?ele 2 si 3, lit. c) si d) din conditiile generale aferente contractului de credit.
In conformitate cu dispozitiile imperative ale art. 292 alin. (2) C. proc. civ., „in cazul in care apelul nu se motiveaza ori motivarea apelului nu cuprinde motive noi, instanta de apel se va pronunta, in fond, numai pe baza celor invocate la prima instanta”. Fata de aceste prevederi, daca motivele de fapt si de drept pe care se intemeiaza apelul nu au fost invocate prin cererea de apel sau pana cel tarziu la prima zi de infatisare, astfel cum prevede art. 284 alin. 1 si 2 C. proc. civ., apelantul este decazut din acest drept, dar apelul nu va fi respins ca nemotivat sau rejudecarea cauzei dupa admiterea apelului nu va fi partiala (doar cu privire la capetele de cerere pentru care s-au invocat expres motive de apel), deoarece art. 292 C. proc. civ. permite partilor sa se foloseasca in fata instantei de apel de motivele invocate la prima instanta. Inalta Curte a mai precizat ca, in materia apelului, sanctiunea decaderii are eficienta deoarece daca apelantul nu a aratat in cererea de apel sau la prima zi de infatisare motivele de apel, nu va mai putea propune si sustine motive noi, care nu au fost avute in vedere la prima instanta. (Decizia nr. 721 din 4 martie 2015 pronuntata in recurs de Sectia a II-a civila a Inaltei Curti de Casatie si Justitie avand ca obiect constatare clauze abuzive)
Potrivit dispozitiilor imperative ale art. 292 alin. (2) C. proc. civ., „in cazul in care apelul nu se motiveaza ori motivarea apelului nu cuprinde motive noi, instanta de apel se va pronunta, in fond, numai pe baza celor invocate la prima instanta”.
Astfel, daca motivele de fapt si de drept pe care se intemeiaza apelul nu au fost invocate prin cererea de apel sau pana cel tarziu la prima zi de infatisare, astfel cum prevede art. 284 alin. (1) si (2) C. proc. civ., apelantul este decazut din acest drept, dar apelul nu va fi respins ca nemotivat sau rejudecarea cauzei dupa admiterea apelului nu va fi partiala (doar cu privire la capetele de cerere pentru care s-au invocat expres motive de apel), deoarece art. 292 C. proc. civ. permite partilor sa se foloseasca in fata instantei de apel de motivele invocate la prima instanta.
Sectia a II-a civila, Decizia nr. 721 din 4 martie 2015
Prin Sentinta civila nr. 5252 din 28 iunie 2013 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia a VI-a civila s-a luat act de renuntarea reclamantilor la judecata capetelor de cerere avand ca obiect completarea conventiei cu urmatoarea clauza: „partile nu pot modifica unilateral conventia. Orice propunere de modificare a acesteia facuta de una dintre partile contractante pentru a putea produce efecte juridice trebuie sa aiba acordul scris al celeilalte parti” si obligarea paratei la completarea conventiei cu aceasta clauza sub sanctiunea platii unor daune cominatorii de 100 lei/zi de intarziere.
S-a admis in parte cererea formulata de reclamantii P.N.D.O. si P.N.E., in contradictoriu cu parata SC V.R. SA.
S-a constatat caracterul abuziv al clauzelor cuprinse in art. 7 lit. b) din conditiile speciale aferente contractului de credit nr. 0149531 din 28 mai 2008, numai in ceea ce priveste obligatia de a incheia polita de asigurare cu o societate de asigurari partenera V./agreata de banca, art. 4.2 din conditiile generale ale contractului de credit si 8.1 lit. a) liniu?ele 2 si 3, lit. c) si d) din conditiile generale aferente contractului de credit.
S-a constatat nulitatea absoluta a clauzelor cuprinse in art. 7 lit. b) din conditiile speciale aferente contractului de credit nr. 0149531 din 28 mai 2008, numai in ceea ce priveste obligatia de a incheia polita de asigurare cu o societate de asigurari partenera Volksbank/agreata de banca, art.4.2 din conditiile generale ale contractului de credit si 8.1 lit. a) liniutele 2 si 3, lit. c) si d) din conditiile generale aferente contractului de credit.
S-au respins celelalte capete de cerere ca neintemeiate.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, tribunalul a retinut ca reclamantii au incheiat cu parata, la data de 28 mai 2008, contractul de credit nr. 0149531, prin care parata a acordat reclamantilor un imprumut in cuantum de 100.000 euro cu o perioada de rambursare de 360 luni de la data incheierii conven?iei.
Tribunalul a constatat ca potrivit art. 3 lit. a) dobanda a fost stabilita la 5,95% p.a. Chiar daca nu se precizeaza in contract din ce se compune dobanda de 5,95%, procentul a fost clar exprimat, iar reclamantii l-au cunoscut la incheierea contractului si l-au acceptat.
Chiar daca nu s-a prevazut o dobanda formata dintr-un indice de referin?a plus o marja fixa, aceasta nu inseamna automat ca respectiva clauza referitoare la dobanda are caracter abuziv. Caracterul abuziv se apreciaza in conformitate cu dispozitiile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 si art. 2 pct. 16 din O.G. nr. 21/1992, iar una din conditiile esentiale pentru aprecierea unei clauze ca fiind abuziva este ca aceasta sa creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
Obligatia bancilor de a include in calculul dobanzilor un indice de referin?a, Euribor, Robor, Bubor, in functie de moneda creditului si o marja fixa a fost introdusa abia prin O.U.G. nr. 50/2010, ori contractul in speta a fost incheiat anterior intrarii in vigoare a ordonantei.
In ceea ce priveste dispozitiile art. 3 lit. d) din conditiile speciale, care dau posibilitatea bancii sa modifice dobanda curenta in cazul intervenirii unor „schimbari semnificative pe pia?a monetara”, instanta constata ca in contract sunt definite schimbarile semnificative la aparitia carora banca ar avea posibilitatea sa modifice dobanda curenta.
Avand in vedere aprecierile cu privire la clauza cuprinsa in art. 3 lit. d), tribunalul a apreciat ca nici clauza din art. 6 lit. b) din conditiile speciale, care este indisolubil legata de clauza precedenta, avand urmatorul continut „la scadenta finala, imprumutatul va achita si eventualele sume datorate ca urmare a ajustarii dobanzii in conditiile pct. 3 d) nu are caracter abuziv.
Tribunalul a apreciat ca este firesc ca in situatia in care reclamantii intarzie plata ratelor sa plateasca un comision de penalizare sau o dobanda penalizatoare. Cuantumul dobanzii penalizatoare, 2%, nu creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. Imprejurarea ca in contract nu este prevazut un comision de penalizare si in ipoteza in care banca nu isi indepline?te obligatiile este justificata intrucat acest comision se aplica numai in situatia in care imprumutatii nu achita la scadenta ratele, nu si in situatia neindeplinirii altor obligatii.
In ceea ce priveste clauzele prevazute in art. 5 lit. a) din conditiile speciale, si 3.5 din conditiile generale referitoare la comisionul de risc, acestea au fost criticate pe motiv ca sunt lipsite de cauza.
Tribunalul a re?inut ca desi reclamantii au incheiat contracte de ipoteca, iar imobilele aduse drept garantie au fost asigurate, polita fiind cesionata in favoarea bancii, clauzele men?ionate si criticate ca fiind abuzive acopera inclusiv riscul devalorizarii garan?iilor aduse bancii. Astfel, perioada de rambursare prevazuta in contract este de 360 luni, la momentul semnarii contractelor nefiind previzibila evolutia pietei imobiliare in urmatorii 30 de ani. O devalorizare majora a imobilelor aduse garan?ie ar pune banca in situatia de a nu mai putea recupera o mare parte din sumele imprumutate in cazul insolvabilitatii reclamantilor. Ca urmare, nu se poate sus?ine ca banca nu suporta niciun risc din moment ce bunurile aduse in garantie au fost asigurate.
In plus, tribunalul constata ca acest comision se aplica la soldul creditului, si nu la totalul sumei imprumutate (art. 3.5 din conditiile generale) si este in cuantum de 0,05 %. Ca urmare, acest comision scade propor?ional cu scaderea riscului legat de devalorizarea garan?iilor.
In ceea ce priveste clauzele prevazute in art. 5 lit. g) si 11 lit. a) din conditiile speciale din contract ce obliga reclamantii sa vireze lunar salariul sau venitul net in contul deschis la parata, in caz contrar urmand a fi perceput un comision de 1 %, tribunalul apreciaza ca aceste clauze nu creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. Chiar si in aceste conditii reclamantii au avut libertatea de a alege liber furnizorul de servicii financiare care le ofera cele mai bune condi?ii pentru acest serviciu.
In ceea ce priveste clauza cuprinsa in art. 7 lit. b) din condi?iile speciale, tribunalul a apreciat ca aceasta clauza creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile par?ilor intrucat reclamantii sunt impiedicati sa opteze pentru cea mai avantajoasa oferta de pe pia?a de asigurari.
In ceea ce priveste defini?iile dobanzii de referin?a VBR pentru creditele garantate cu ipoteca si definitia notiunii se schimbari semnificative tribunalul a apreciat ca acestea nu sunt susceptibile de a avea sau nu caracter abuziv, fiind simple defini?ii.
In ceea ce priveste clauza cuprinsa in art. 3.12 din conditiile generale reclamantii nu au indicat motivele pentru care o apreciaza abuziva. Tribunalul a considerat ca aceasta clauza este clar exprimata in contract, iar valoarea comisionului de rezerva nu este stabilita de parata, ci de BNR si se aplica la soldul creditului. Modificarea acestui comision intervine doar in situa?ia modificarii de catre BNR a cuantumului acestuia in sens crescator sau descrescator. De asemenea, algoritmul de calcul a fost clar prevazut in contract, iar reclamantii au luat cunostinta de obligatia de a achita acest comision la semnarea contractului si au acceptat semnarea contractului in aceste conditii.
In ceea ce priveste clauza cuprinsa in art. 4.2 din conditiile generale, tribunalul a apreciat ca aceasta creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor in conditiile in care permite bancii sa modifice in mod unilateral contractul, fara a solicita consim?amantul reclamantilor, ceea ce contravine dispozitiilor Legii nr. 193/2000. Prin conversia in lei a creditului se poate ajunge la o majorare a costurilor contractului, in functie de dobanda si comisioanele practicate de banca la creditele in lei, la momentul conversiei. In conditiile in care reclamantii si-au asumat obligatia de a achita ratele de credit in Euro si nu inregistreaza restante la plata ratelor nu se justifica dreptul bancii de a modifica unilateral moneda creditului.
In ceea ce priveste clauzele cuprinse in art. 8.1 lit. a) liniu?ele 2 si 3 si 8.1 lit. c) si d) din conditiile generale aferente contractului, tribunalul a apreciat ca aceste clauze creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor in conditiile in care banca percepe un comision de risc, menit sa acopere riscul neindeplinirii obligatiilor si situatia in care creditul nu mai este garantat corespunzator. Practic, potrivit acestor clauze, banca poate declara creditul scadent anticipat nu doar in situatia in care imprumutatii nu isi mai indeplinesc obligatiile contractuale sau in caz de devalorizare a garantiilor, ci si in situa?ia in care banca apreciaza, pe baza unor criterii nespecificate in contract definite ca „imprejurari neprevazute” ca vor putea interveni cele doua situatii, chiar daca acele situa?ii nu s-au produs. In aceste conditii, parata poate declara scadent anticipat creditul chiar daca reclamantii isi indeplinesc toate obligatiile contractuale sau garantiile nu s-au devalorizat insa au aparut acele „imprejurari neprevazute”, nespecificate in contract, care, in opinia bancii fac improbabila indeplinirea obligatiilor de catre imprumutati.
De asemenea clauza ce confera dreptul bancii de a declara scadent anticipat creditul si in situatia in care imprumutatul si-a indeplinit obligatiile contractuale, insa nu si-a indeplinit obligatiile din alte contracte incheiate cu banca sau cu alte institutii este contrara dispozitiilor Legii nr. 193/2000 si creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile par?ilor. Declararea scadentei anticipate, cu consecinta obligatiei imprumutatilor de rambursare a soldului si a dobanzilor, echivaleaza cu o desfiintare a contractului, or, nu este admisibila desfiintarea unui contract decat pentru motive ce tin de respectivul contract, nu si de alte contracte.
In ceea ce priveste clauzele cuprinse in art. 8.1 lit. b) si e) ce dau posibilitatea bancii sa declare soldul creditului ca fiind scadent anticipat in situatia in care imprumutatul nu isi indeplineste obligatiile asumate conform conventiei sau in situa?ia in care imprumutatul sau terte persoane au initiat proceduri prin care veniturile imprumutatului sa fie distribuite intre creditori, tribunalul a apreciat ca acestea nu sunt abuzive intrucat nici nu sunt contrare cerintelor bunei-credinte si nici nu creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
In ceea ce priveste clauza cuprinsa in art. 10.2 din contract, reclamantii nu au indicat motivele pentru are o apreciaza abuziva. Tribunalul a constatat ca situatiile in care banca poate percepe aceste costuri suplimentare sunt clar prevazute in contracte, putand fi determinat inclusiv cuantumul acestor costuri suplimentare pe baza dispozitiilor contractului, nefiind lasate la aprecierea bancii.
In ceea ce priveste clauza prevazuta in art. 13.1 ultima fraza, reclamantii nu au indicat motivele pentru care o apreciaza abuziva. Clauza ce obliga reclamantii sa achite comisioanele aferente practicate de banca in ipoteza in care solicita modificarea contractului nu creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
In ceea ce priveste capatul de cerere avand ca obiect modificarea art. 3 lit. a), art.3 lit. d) si a defini?iei dobanzii de referin?a VBR de catre instanta tribunalul a retinut, in primul rand, faptul ca un contract este rezultatul acordului de vointa, al consimtamantului liber exprimat al partilor, iar controlul judiciar poate fi exercitat doar asupra conditiilor de valabilitate sau de executare a contractului, dar nu se poate substitui vointei partilor.
In speta nu sunt aplicabile dispozitiile art. 13 din Legea nr. 193/2000 deoarece instanta nu a fost sesizata ca urmare a controlului efectuat de Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor, ci de un consumator, ce invoca caracterul abuziv al unor clauze mentionate in propriul contract.
Tribunalul a re?inut de asemenea ca in speta nu sunt aplicabile dispozitiile art. 35, 36 si 37 din O.U.G. nr. 50/2010, invocate de reclamanti intrucat, in spe?a, contractul a fost incheiat anterior intrarii in vigoare a O.U.G. nr. 50/2010.
In ceea ce priveste capatul de cerere avand ca obiect constatarea nulitatii absolute a contractului de achizitie pachet individual de produse sau servicii bancare si a contractului pentru prestarea serviciului „VB DIRECT” incheiate intre par?i pentru incalcarea dispozitiilor art. 10 din Legea nr. 296/2004 tribunalul constata ca aceste doua contracte au fost incheiate ulterior incheierii contractului de credit.
Astfel, contractul de credit a fost incheiat la data de 28 mai 2008, contractul de achizitie pachet individual de produse sau servicii bancare a fost incheiat la data de 18 septembrie 2008, iar contractul pentru prestarea serviciului „VB DIRECT” a fost incheiat la data de 18 august 2008.
De asemenea, reclamantii nu au facut dovada ca banca a folosit manopere dolosive pentru a-i determina sa incheie cele doua contracte. Manoperele dolosive nu se presupun, ci trebuie dovedite de reclamanti. Reclamantii nu au facut nici dovada violentei morale invocate in cererea de chemare in judecata.
In ceea ce priveste capatul de cerere avand ca obiect constatarea incetarii contractului de achizi?ie pachet individual de produse sau servicii bancare si a contractului pentru prestarea serviciului „VB DIRECT” ca urmare a rezilierii de catre reclamanti exprimata in convocarea la conciliere directa din data de 30 noiembrie 2009 si stingerea obliga?iei de a mai plati pe viitor lunar suma de 28 de euro, tribunalul retine ca reclamantii nu au aratat care sunt obliga?iile neexecutate de catre parata care sa justifice rezilierea. Chiar daca partile au prevazut un pact comisoriu de gradul patru, pentru a interveni rezilierea contractului, trebuie ca parata sa nu i?i fi executat obligatiile contractuale, ceea ce in speta nu s-a intamplat. In situatia in care reclamantii nu mai doresc continuarea celor doua contracte au posibilitatea denun?arii unilaterale, insa cu consecin?ele ce sunt prevazute in cele doua contracte in situa?ia denun?arii unilaterale.
Clauzele cuprinse in art. 5.2.1, art. 5.5.4.1, art. 8.2 din contractul de achizi?ionare a pachetului individual de produse si servicii bancare, instanta a constatat ca dispozitiile contractuale criticate sunt in mod clar exprimate, nu sunt contrare cerin?elor bunei-credinte si nu creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. De altfel, nici reclamantii nu au aratat care sunt motivele pentru care respectivele clauze sunt abuzive.
In ceea ce priveste daunele morale solicitate de reclamanti, tribunalul a apreciat ca reclamantii nu au facut dovada indeplinirii cumulative a conditiilor prevazute de art. 998 C. civ., respectiv conditia prejudiciului moral creat prin inserarea clauzelor apreciate de instan?a ca fiind abuzive. Ca urmare, a respins si acest capat de cerere ca neintemeiat.
Impotriva acestei sentinte au declarat apel atat reclamantii, cat si parata.
Prin decizia civila nr. 245 din 15 aprilie 2014 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a VI-a civila, s-a respins apelul paratei SC V.R., formulat impotriva sentintei civile nr. 5252 din 28 iunie 2013 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia a VI-a civila, in dosarul nr. xx70/2/2013.
S-a admis apelul reclamantilor P.N.D.O. si P.N.E. formulat impotriva aceleia?i sentinte pe care a schimbat-o in parte, in sensul ca, pe fond, a constatat nulitatea absoluta a clauzelor cuprinse in art. 3 lit. d) din Conditiile speciale, art. 5 lit. a) din Conditiile speciale, art. 3.5 din Conditiile generale, art. 10.2 din Conditiile generale, art. 13.1 ultima teza din Conditiile generale aferente Contractului de Credit nr. 0149531 din 28 mai 2008 si ale art. 5.2.1. teza finala si art. 8.2 din Contractul de achizitionare pachet individual de produse si servicii bancare, fiind men?inute celelalte dispozitii ale sentintei.
A fost obligata apelanta-parata la plata cheltuielilor de judecata de 531,59 lei.
Pentru a pronunta aceasta solutie, cu privire la apelul paratei, Curtea de apel a re?inut urmatoarele:
Tribunalul a constatat ca fiind abuzive clauzele cuprinse in art. 7 lit. b din Conditiile speciale, referitoare la obligatia reclamantilor de a incheia polita de asigurare cu o societate de asigurari partenera V./agreata de banca, art. 4.2 din conditiile generale ale contractului care prevad modificarea unilaterala a contractului in ce priveste conversia in lei a creditului acordat in moneda Euro si sa aplice, incepand cu data efectuarii conversiei, rata dobanzii curente practicata de banca si toate celelalte conditii valabile pentru acelasi produs de creditare, in Ron, sa calculeze dobanda curenta, precum si oricare din sumele costurile si sumele datorate prin raportare la valoarea creditului denominat in RON; art. 8.1 lit. a liniutele 2 si 3 si art.8.1 lit. c) si d) ce dau posibilitatea bancii sa declare scadent anticipat creditul in situatia in care imprumutatul nu isi indepline?te obliga?iile conform altor conventii incheiate cu banca sau conform unor conventii incheiate de imprumutat cu alte societa?i financiare/de credit sau in cazul aparitiei unei imprejurari neprevazute care, in opinia bancii face sa devina improbabil ca imprumutatul sa isi poata indeplini obligatiile asumate conform contractului si in cazul aparitiei unei situatii neprevazute conform careia, in opinia bancii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzator.
In ceea ce priveste clauza cuprinsa in art. 7 lit. b) din conditiile speciale, instanta de apel a considerat ca tribunalul a apreciat in mod corect ca aceasta clauza creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor intrucat reclamantii sunt impiedicati sa opteze pentru cea mai avantajoasa oferta de pe piata de asigurari. Prin impunerea unei anumite societati de asigurare, este impus reclamantilor si un anumit pret al asigurarii practicat de acea societate de asigurari, pe care reclamantii nu il cunosc la momentul incheierii contractului de credit, precum si conditiile practicate de acea societate de asigurari, pe care reclamantii nu le cunosc la momentul incheierii contractului de credit. De altfel, reclamantii nu cunosc la momentul semnarii contractului de credit nici care sunt societa?ile de asigurari agreate de banca, acestea nefiind prevazute in contract. Cata vreme reclamantii incheie contracte de asigurare a bunurilor constituite garantie, cu oricare din societatile de asigurare autorizate, este acoperit riscul pieirii bunurilor.
In ceea ce priveste clauza cuprinsa in art. 4.2 din conditiile generale, curtea de apel a apreciat ca aceasta creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor in conditiile in care permite bancii sa modifice in mod unilateral contractul, fara a solicita consim?amantul reclamantilor, ceea ce contravine dispozitiilor Legii nr. 193/2000, respectiv art. 1 lit. a) din Anexa Legii nr. 193/2000. Asa cum in mod corect a retinut tribunalul, prin conversia in lei a creditului se poate ajunge la o majorare a costurilor contractului, in functie de dobanda si comisioanele practicate de banca la creditele in lei, la momentul conversiei. In conditiile in care reclamantii si-au asumat obligatia de a achita ratele de credit in Euro si nu inregistreaza restante la plata ratelor nu se justifica dreptul bancii de a modifica unilateral moneda creditului.
In ceea ce priveste clauzele cuprinse in art. 8.1 lit. a liniutele 2 si 3 si 8.1 lit. c) si d) din conditiile generale aferente contractului, Curtea de apel a aratat ca aceste clauze pentru a nu fi abuzive ar trebui sa vizeze exclusiv raporturile contractuale dintre parti, iar nu cele incheiate de client cu alte unitati de creditare sau chiar cu aceeasi banca, pentru ca scadenta anticipata a creditului trebuie sa fie in legatura cu acel credit, iar nu cu altele, intr-un astfel de caz creandu-se un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. Astfel, consumatorul se vede in situatie in care ar trebui sa ramburseze imediat creditul obtinut, cu toate ca plata ratelor se face constant si la termen, in cazul in care nu ar achita ratele scadente ale unui alt credit, desi neplata s-ar putea datora contestarii datoriei sau altor cauze neimputabile imprumutatului. Evident, o atare situatie nu poate fi acceptata pentru ca expune consumatorul intr-o pozitie defavorabila fata de banca imprumutatoare, care are la discretie stabilirea momentului scadentei anticipate inclusiv in situatii care exced culpei creditorului sau in sens contractual.
Instan?a de apel a apreciat caracterul abuziv al dispozitiilor art. 8.1 lit. c) si d) care transpare din formularile generale si echivoce folosite pentru alte situatii de declarare anticipata a scadentei, respectiv „situatie neprevazuta”, „in opinia Bancii”, „sa devina improbabil”, „garantat corespunzator”, formulari care sunt departe de a oferi posibilitatea reala unui observator independent sa aprecieze asupra temeiniciei unui astfel de motiv. In realitate, aceste clauze ofera bancii dreptul exclusiv si discretionar de a declara soldul creditului scadent anticipat, fara ca instanta investita cu verificarea legalitatii unei astfel de masuri sa se poata pronunta intr-un sens sau altul. Prin urmare, clauza analizata a fost considerata abuziva, intrucat exclude, prin modul in care este formulata, posibilitatea verificarii indeplinirii conditiilor pe care le cuprinde.
De asemenea, clauza ce confera dreptul bancii de a declara scadent anticipat creditul si in situatia in care imprumutatul si-a indeplinit obligatiile contractuale insa nu si-a indeplinit obligatiile din alte contracte incheiate cu banca sau cu alte institutii s-a apreciat ca este contrara dispozitiilor Legii nr. 193/2000 si creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. Declararea scadentei anticipate, cu consecin?a obligatiei imprumuta?ilor de rambursare a soldului si a dobanzilor, echivaleaza cu o desfiintare a contractului, or, nu este admisibila desfiintarea unui contract decat pentru motive ce tin de respectivul contract, nu si de alte contracte.
In ce priveste critica referitoare la existenta caracterului negociat al clauzelor cenzurate de instanta de fond, Curtea de apel a retinut dispozi?iile art. 4 ?i 6 din Legea nr. 193/2000.
In ce priveste incheierea contractului, Curtea a apreciat ca reclamanta, in calitate de consumator, a actionat de pe o pozitie inegala in raport cu banca. Contractul incheiat este unul de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de catre imprumutator, fara a da posibilitatea cocontractantului de a modifica sau inlatura vreuna din aceste clauze, fiind redactate in spiritul prevederilor art. 4 alin. (2) din lege. Reclamantii nu au avut posibilitatea sa negocieze nicio clauza din contract, intreg actul juridic fiind impus, in forma respectiva, de catre banca. Conform art. 4 alin. (3) teza finala din Legea nr. 193/2000, bancii ii revenea obligatia de a dovedi ca a negociat in mod direct clauzele abuzive cu imprumutatul, ceea ce nu s-a intamplat in cauza.
Instan?a de apel a avut in vedere ca, pentru reclamanti, creditele contractate erau straine profesiilor exercitate de aceasta, pentru acestia, contractele avand un caracter extraprofesional. Conditiile speciale si generale sunt prestabilite de parata, iar continutul lor nu a fost negociat efectiv cu reclamantii, in sensul de a da acestora posibilitatea reala de a modifica continutul acestora, prin efectul negocierii.
In ce priveste buna-credinta, Curtea de apel a subliniat ca o clauza abuziva presupune existenta unei prezumtii de rea-credinta din partea profesionistului. Insasi Directiva comunitara nr. 93/13/CEE privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii trimite la buna-credinta atunci cand defineste clauzele abuzive. In contract nu s-a facut nicio mentiune contrara ofertei bancii asa cum a fost aceasta publicata.
Cu privire la critica referitoare la inexistenta dezechilibrului intre drepturile si obligatiile partilor, Curtea a aratat ca, in lipsa negocierii, consumatorii au fost privati de puterea de a influenta clauzele contractuale, fapt ce conduce la ideea de dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, chiar daca aceste clauze nu au fost ascunse sau neaparat ambigue, prin modul cum au fost redactate, regulile clauzelor abuzive se vor aplica chiar si atunci cand consumatorul a inteles clauzele contractului.
In ce priveste critica referitoare la faptul ca aceste clauze se refera la pretul datorat, pret ale carui elemente ar fi clar definite in conventii, Curtea nu a retinut aceasta critica, subliniind ca, de altfel, clauzele prevazute la art. 7 lit. b din conditiile speciale, art. 4.2 din conditiile generale si art. 8.1. lit. a) liniutele 2 si 3, lit. c) si d) din conditiile generale aferente contractului de credit si constatate ca fiind abuzive nu tin de obiectul principal al contractului, ca sa poata sa fie excluse cenzurii instan?ei din perspectiva caracterului abuziv.
Curtea a re?inut ca apelanta-parata s-a rezumat la a invoca critici de ordin generic, fara sa arate in concret, in raport cu fiecare clauza constatata ca fiind abuziva, motivele de nemultumire cu privire la hotararea apelata si sa argumenteze, din perspectiva criteriilor de determinare a clauzelor abuzive, neindeplinirea acestora cu privire la clauzele analizate.
In consecinta, pentru aceste motive, Curtea a constatat apelul paratei nefondat.
Cu privire la apelul declarat de reclamanti, Curtea a constatat ca, in ce priveste critica referitoare la faptul ca instanta de fond a retinut prevederile art. 95 din O.U.G. nr. 50/2010, in forma de dupa modificarea acestuia prin Legea nr. 288/2010, desi reclamantii au facut referire la alt temei juridic, respectiv art. 95, art. 35, art. 36, art. 37 din O.U.G. nr. 50/2010, in forma de la data de 11 iunie 2010, intr-adevar modificarile aduse art. 95 nu pot opera decat de la data intrarii in vigoare a Legii nr. 288/2010.
In acest sens, s-a pronuntat si Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 1656/2010 care a stabilit, cu putere de lucru judecat, ca modificarile aduse art. 95 din ordonanta de urgenta nu pot opera, in ciuda exprimarii defectuoase a textului de lege, decat de la data intrarii in vigoare a Legii de aprobare a ordonantei de urgenta, altfel ar fi inlaturate efectele produse de ordonanta de urgenta pana la data intrarii in vigoare a legii de aprobare si ar opera retroactiv.
Insa, prin faptul ca tribunalul a retinut si art. 95 din O.U.G. nr. 50/2010, in forma modificata de Legea nr. 288/2010 si nu a avut in vedere Decizia Curtii Constitutionale mai sus evocata, instan?a de apel nu a considerat ca hotararea atacata este lovita de nulitate pentru nemotivare.
Prin urmare, critica referitoare la nemotivarea hotararii, sentinta cuprinzand motivele de fapt si de drept care au format convingerea instantei nu a fost considerata intemeiata.
Cu privire la clauza prevazuta de art. 3 lit. d) din conditiile speciale „banca isi rezerva dreptul de a revizui rata dobanzii curente in cazul intervenirii unor schimbari semnificative pe pia?a monetara, comunicand imprumutatului noua rata a dobanzii. Rata dobanzii astfel modificata se va aplica de la data comunicarii”, Curtea a apreciat ca aceasta clauza este abuziva si, in consecinta, lovita de nulitate absoluta, fiind incidenta ipoteza prevazuta de pct. 1 lit. a din Anexa la Legea nr. 193/2000. Faptul ca in conditiile generale a definit notiunea de schimbari semnificative, respectiv orice variatie cu o cota procentuala de 0,2% p.a sau mai mare a valorii indicilor de referinta ai pietei monetare, fata de valoarea acestora la data de referinta (exceptia lipsei de interes. data acordarii creditului, data revizuirii dobanzii curente, etc), orice modificari ale costurilor de refinantare ale bancii care ar genera o depasire a nivelului maxim acceptabil pentru aceasta in vederea continuarii desfasurarii activitatii in legatura cu un anumit produs/serviciu, in conditiile de profitabilitate precum si orice modificari legislative ce ar supune banca la suportarea unor costuri noi/suplimentare /majorate fata de cele avute in vedere la data de referinta (exceptia lipsei de interes, data acordarii creditului, data revizuirii dobanzii curente, etc.), incluzand, dar fara a se limita la situatiile prevazute la sec?iunea 10.1), Curtea de apel a apreciat ca prin inserarea clauzei analizate se creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, in detrimentul consumatorului, si contrar cerintelor bunei-credinte.
S-a considerat de catre instan?a de apel ca notiunea de „schimbari semnificative pe piata monetara” este lipsita de claritate, greu inteligibila, conferind bancii posibilitatea de a modifica unilateral contractul in raport de interesele sale financiare, in detrimentul consumatorului, acestuia din urma nefiindu-i acordat in mod conventional dreptul de a rezilia contractul, iar dreptului bancii de a majora dobanda in cazul intervenirii unei schimbari semnificative, nu ii corespunde obligatia corelativa a bancii de a diminua dobanda atunci cand scade indicele de referinta.
Curtea a mai apreciat ca, in cazul contractelor de adeziune, cand obligatiile si drepturile partilor sunt prestabilite, pentru a beneficia de protectia instituita de lege, regulile clauzelor abuzive se vor aplica si atunci cand consumatorul a inteles chiar clauzele din contract, tocmai pentru ca este vorba de o impunere a clauzelor din partea celui care detine forta financiara si juridica si care il pune intr-o situatie de avantaj juridic si economic in detrimentul consumatorului.
S-a mai re?inut in ceea ce priveste clauza cuprinsa in art. 3 lit. d) din conditiile speciale ale conventiei – data ajustarii dobanzii, ca , desi, „banca isi rezerva dreptul de a revizui rata dobanzii curente in cazul intervenirii unor schimbari semnificative pe piata monetara, comunicand imprumutatului noua rata a dobanzii; rata dobanzii astfel modificata se aplica de la data comunicarii”, cu toate acestea, in art. 3 lit. a) din aceleasi conditii speciale, in contractul examinat, partile au stipulat ca rata dobanzii curente este de „5,95% p.a.”, fara alte precizari si fara a se mentiona ca dobanda este variabila. Astfel, in lipsa unei clauze exprese in acest sens, prezumtia este in sensul ca partile au contractat o dobanda fixa, iar nu una variabila, constatandu-se astfel o prima inadvertenta intrucat, desi prin acordul comun partile au stabilit perceperea unei dobanzi intr-un procent fix, totusi, ulterior s-a stipulat dreptul bancii de a modifica rata dobanzii curente, in cazul aparitiei unor schimbari semnificative pe piata monetara.
S-a considerat de catre instan?a de apel ca o astfel de clauza ridica probleme sub aspectul echilibrului contractual, in sensul ca ofera paratei dreptul discretionar de a revizui rata dobanzii curente, fara ca noua rata sa fie negociata cu clientul, acesta urmand a fi doar instiintat.
Curtea de apel a apreciat ca, motivele incadrate „unei schimbari semnificative pe piata monetara” sunt abuzive, pentru ca, in eventualitatea unui litigiu, nu numai ca nu se poate aprecia daca sunt intemeiate sau nu, dar nici macar nu se poate stabili, conform unor criterii obiective, daca s-au produs, fiind de netagaduit ca piata financiara evolueaza diferit in functie de indicele la care se raporteaza. Aceasta modalitate de exprimare face ca respectiva clauza sa fie interpretata doar in favoarea imprumutatorului, servind doar intereselor acestuia, fara a da posibilitatea consumatorului de a verifica daca majorarea este judicios dispusa si daca era necesara si proportionala scopului urmarit.
Cu privire la clauza cuprinsa in art. 3 lit. a) din conditiile speciale, Curtea de apel a retinut rationamentul primei instante in sensul ca potrivit art. 3 lit. a) dobanda a fost stabilita la 5,95% p.a. Chiar daca nu se precizeaza in contract din ce se compune dobanda de 5,95%, procentul a fost clar exprimat, iar reclamantii l-au cunoscut la incheierea contractului si l-au acceptat. Cu toate ca nu s-a prevazut o dobanda formata dintr-un indice de referinta plus o marja fixa, aceasta nu inseamna automat ca respectiva clauza referitoare la dobanda are caracter abuziv. Caracterul abuziv se apreciaza in conformitate cu dispozitiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 si art. 2 pct. 16 din O.G. nr. 21/1992, iar una din conditiile esentiale pentru aprecierea unei clauze ca fiind abuziva este ca aceasta sa creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile par?ilor. Obliga?ia bancilor de a include in calculul dobanzilor un indice de referinta, Euribor, Robor, Bubor, in functie de moneda creditului si o marja fixa a fost introdusa abia prin O.U.G. nr. 50/2010, or contractul in speta a fost incheiat la data de 28 mai 2008. In plus, cuantumul dobanzii prevazuta in contract nu creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obliga?iile partilor, astfel incat aceasta clauza referitoare la dobanda nu poate fi considerata ca avand caracter abuziv.
In ce priveste comisionul de risc cuprins in art. 5 lit. a) din Conditiile speciale, Curtea a aratat ca potrivit acestei clauze „comision de risc: 0,05%, aplicat la soldul creditului, platibil lunar in zilele de scadenta, pe toata perioada de derulare a conven?iei de credit”. Prin introducerea comisionului de risc in art. 5 lit. a) din contract au fost vatamate interesele legitime patrimoniale ale reclamantilor prin majorarea considerabila a ratei lunare. Contractul trebuie incheiat si executat cu respectarea principiului bunei-credinte, partile fiind obligate a actiona corect si echitabil in raporturile directe, fara ca vreuna dintre acestea sa obtina un avantaj disproportionat in detrimentul celeilalte, cum este cazul in speta, prin perceperea comisionului contestat fara o contraprestatie corespunzatoare.
Referitor la conditia dezechilibrului semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, Curtea de apel a retinut ca este vorba in primul rand de un dezechilibru economic, indiferent daca acesta a produs sau nu efecte asupra patrimoniului reclamantilor. Utilizand criteriul echivalentei in aprecierea echilibrului/dezechilibrului contractual, s-a avut in vedere faptul ca echivalenta prestatiilor presupune ca drepturile si obligatiile reciproce sa aiba, daca nu o valoare identica, macar una apropiata, ceea ce nu e cazul in speta.
Banca nu a definit in contract clar ce reprezinta acest comision de risc, fata de cuantumul comisionului raportat la valoarea creditului, daca este costul unui serviciu prestat, care este acesta, ori contravaloarea unui prejudiciu suportat de banca urmare a faptei comise de consumator, care ar fi o astfel de situatie cuprinsa in notiune de risc, exista sau nu posibilitatea de restituire a acestuia in cazul in care un astfel de eveniment nu se produce, in conditiile in care consumatorul a garantat creditul. Desi acest comision a fost aplicat nu s-a aratat in functie de ce criteriu s-a stabilit, de ce s-a impus aplicarea lui, cum a fost el negociat.
Contractul de credit cuprinde alte clauze care sa asigure banca de riscul neplatii creditului, respectiv garantia ipotecara, asigurarea obligatorie a imobilelor cesionata in favoarea bancii, dobanda penalizatoare, posibilitatea de a declara exigibil anticipat creditul.
Prin aceste dispozitii banca s-a asigurat impotriva riscului de neplata, stipularea suplimentara a unui comision de risc nefiind altceva decat o clauza abuziva.
S-a apreciat ca s-a creat astfel un dezechilibru nejustificat, intrucat pentru prestatia constand in creditele puse la dispozitie, reclamantii achita dobanda convenita, precum si comisionul de risc, pe intreaga durata a contractului.
Apelanta a invocat faptul ca cele doua contracte, in ansamblul lor, Conventie de achizitionare pachet individual de produse si servicii bancare si Contract pentru prestarea serviciului VB DIRECT sunt abuzive, fiind doar semnate de reclamanti, acestia neavand posibilitatea reala, concreta de a lua cunostinta de acestea, nestiind ca aceste contracte sunt asociate contractului de credit incheiat, fiind constransi sa le incheie.
Curtea nu a primit criticile formulate deoarece conventiile mentionate au fost incheiate ulterior perfectarii contractului de credit incheiat la data de 28 mai 2008, respectiv la 12 august 2008 si 19 septembrie 2008, apelantii nefacand nicio dovada cu privire la faptul ca aceste contracte le-au fost impuse de banca.
Cu privire la art. 5.2.1 din Contractul de achizitionare pachet individual de produse si servicii bancare, acest a prevede ca pentru administrarea pachetului de servicii, „banca percepe un comision e administrare a carui valoare este/va fi cea precizata la data perceperii, in Lista de Tarife si Comisioane a Bancii. Comisionul de administrare se percepe lunar, in ultima zi lucratoare a lunii. Banca isi rezerva dreptul de a modifica oricand valoarea si/sau modul de percepere a comisionului de administrare a Pachetului, urmand sa informeze Clientul prin afisarea noii valori si/sau a noului mod de percepere a acestuia in incinta sucursalelor, agentiilor, …, noua valoare si/sau noul mod de percepere fiind opozabil incepand de la data afisarii”.
Curtea a constatat ca ultima teza a art. mentionat este abuziva, in ce priveste dreptul discretionar de a modifica comisionul de administrare. Si aceasta prevedere este abuziva intrucat este indeplinita conditia crearii unui dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
Cu privire la critica vizand faptul ca art. 5.5.4.1. pct. I din Contractul de achizitionare pachet individual de produse si servicii bancare, prin prisma faptului ca ar anula dreptul consumatorului la denuntarea contractului, fapt interzis de art. 84 din Legea nr. 296/2004, Curtea de apel a retinut ca, potrivit art. 84 din actul normativ, se prevede ca „Dreptul consumatorului la denuntarea sau rezilierea contractului nu poate fi anulat sau restrans de nicio clauza contractuala sau intelegere intre parti, in cazurile prevazute de lege, aceasta fiind considerata nula de drept. Drepturile partilor referitoare la o justa despagubire nu vor fi afectate in cazul denuntarii unilaterale”.
Or, articolul criticat de apelanti prevede faptul ca daca denuntarea unilaterala a contractului este realizata de client si acesta nu doreste sa renunte la creditul asociat, atunci de la data denuntarii, ca efect al acesteia, creditului asociat i se vor aplica costurile standard aplicabile produselor standard de creditare aflate, la data denuntarii, in oferta bancii.
Din redactarea clauzei nu rezulta ca este anulat dreptul clientilor la denuntarea sau rezilierea contractului.
Clauza este redactata in termeni clari si inteligibili, nepunand probleme sub aspectul intelegerii sale.
In ce priveste clauza de la art. 8.2 din acelasi contract, criticata de apelanti prin prisma faptului ca ar contraveni Hotararii pronuntate in Cauza C-243/08 Pannon GSM impotriva Erysebet Sustikne Gyorfi, Curtea a retinut fondata critica in ce priveste ultima teza a articolului mentionat referitoare la situatiile in care actioneaza ca reclamant, Banca are dreptul sa aleaga instanta de judecata in conditiile legii, din Romania sau din strainatate, chiar in cazul in care Clientul nu se afla in raza de jurisdictie a respectivei instante, retinand ca apelantii au domiciliul in Bacau si au incheiat conventiile atacate cu o sucursala a bancii din acelasi oras.
In ce priveste criticile referitoare la faptul ca sentinta ar cuprinde motive contradictorii, straine de natura pricinii, Curtea nu a retinut aceasta critica, hotararea fiind argumentata logic si cuprinzator, sustinand solutia pronuntata.
Cu privire la acordarea daunelor morale, Curtea de apel a aratat ca daunele morale sunt consecin?e de natura nepatrimoniala cauzata persoanei printr-o fapta ilicita culpabila, constand in atingeri aduse personalita?ii sale fizice, psihice si sociale, or, in situatia de fata, reclamantii nu au facut dovada unei astfel de atingeri aduse personalitatii lor. Prin inserarea clauzelor nu se poate retine ca li s-a adus reclamantilor vreo atingere unui drept personal nepatrimonial.
In ce priveste critica referitoare la motivarea tribunalului in sensul ca, in ce priveste clauzele cuprinse in art. 10.2 si art. 13.1 ultima fraza din Conditiile generale, reclamantii nu au prezentat motivele pentru care acestia le considera abuzive, Curtea a retinut ca, intr-adevar, acestia au mentionat in cerere ca aceste clauze sunt abuzive pentru argumentele prezentate in privinta art. 6 lit. b din Conditiile Speciale, adica obiectul obligatiei nu este determinat sau determinabil.
Pentru a retine stipularea in contract a unui motiv pentru cresterea costurilor creditului este necesara prezentarea unei situatii clare, corespunzator descrisa, care sa ofere clientului posibilitatea de a cunoaste de la inceput ca, daca acea situatie se va produce, costurile creditului vor creste.
Doar astfel optiunea lui de a contracta este libera, perfect constienta si cu reprezentarea corecta a consecintelor actului juridic pe care il va semna. Totodata, motivul trebuie sa fie suficient de clar aratat ca, in eventualitatea unui litigiu in legatura cu aplicarea unei astfel de clauze, instanta judecatoreasca sa aiba posibilitatea de a realiza un control judiciar adecvat si eficient pentru a conchide in sensul existentei sau inexistentei situatiei care constituie motiv pentru cresterea sumelor percepute.
Instan?a de apel a considerat ca motivele mentionate in art. 10.2 din contract nu indeplinesc aceasta conditie, astfel ca, in eventualitatea unui litigiu, nu numai ca nu se poate aprecia daca este intemeiat sau nu, dar modalitatea de exprimare face ca respectiva clauza sa fie interpretata doar in favoarea imprumutatorului, servind doar intereselor acestuia, fara a da posibilitatea consumatorului de a verifica daca majorarea este judicios dispusa si daca era necesara si proportionala scopului urmarit.
Referitor la conditia dezechilibrului semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, Curtea de apel a retinut ca este vorba in primul rand de un dezechilibru economic, fara a avea relevan?a daca acesta a produs sau nu efecte asupra patrimoniului reclamantilor. Este obligatorie redactarea clara si fara echivoc a clauzelor astfel incat sa nu fie necesare cunostinte de specialitate pentru intelegerea lor.
Curtea a apreciat ca, in mod legal si temeinic sustine apelanta-reclamanta ca respectivele clauze prevazute la art. 10.2 din Conditiile Generale ale Conventiei de credit au un caracter abuziv si sunt lovite de nulitate absoluta intrucat fac parte dintr-un contract de adeziune, fiind prestabilite de Banca, fara a i se da posibilitatea de a putea modifica sau inlatura aceste clauze cuprinse in contractul standard.
Potrivit art. 13.1, la cererea imprumutatului, banca poate aproba modificarea clauzelor conventiei. Orice modificare a clauzelor conventiei se va efectua exclusiv in baza acordului par?ilor, urmand a fi consemnata prin act aditional. In cazul aprobarii cererii de modificare, imprumutatul se obliga sa achite, la data prevazuta in aprobare, comisionul aferent, stabilit de banca.
Curtea a constatat ca teza finala a articolului mentionat, referitoare la comisionul aferent modificarii clauzelor contractuale, la cererea imprumutatului, este abuziva intrucat este indeplinita conditia crearii unui dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor ?i nu exista o echivalenta a prestatiilor in ce priveste inserarea acestei clauze, criteriile relei-credinte si a dezechilibrului intre drepturile si obligatiile partilor fiind intrunite pentru a constata caracterul abuziv al acestei clauze.
In ce priveste cererea privind constatarea nulitatii absolute pentru incalcarea art. 10 din Legea nr. 294/2004 sau anularea pentru dol sau violenta morala a Contractului de achizitionare pachet individual de produse si servicii bancare si a Contractului pentru prestarea serviciului VB DIRECT, introduse la Capatul „F” din actiune, Curtea de apel a re?inut ca nici dolul ?i nici violenta morala invocate cu privire la incheierea Contractului de achizitionare nu au fost dovedite de reclamati. Astfel, potrivit art. 960 C. civ. alin. (2) prevede ca „dolul nu se presupune, cu alte cuvinte el trebuie dovedit.
In ce priveste violenta, reclamantii nu au motivat cum s-a manifestat aceasta si nici nu au dovedit intrunirea conditiilor necesare pentru ca violenta sa fie viciu de consimtamant, in conformitate cu prevederile art. 953, art. 955- art. 958 C. civ.
In ce priveste art. 10 din Legea nr. 296/2004, acesta dispune ca „Este interzisa conditionarea vanzarii catre consumator a unui produs, de cumpararea unei cantitati impuse sau de cumpararea concomitenta a unui alt produs sau serviciu. De asemenea, este interzisa prestarea unui serviciu catre consumator, conditionata de prestarea altui serviciu sau de cumpararea unui produs.” Curtea de apel a re?inut ca acesta articol nu este aplicabil spetei, din moment ce conventiile in privinta carora s-a invocat nerespectarea acestui articol au fost incheiate ulterior incheierii contractului de credit, si prin urmare, nu se poate retine temeiul de drept pretins de reclamanti.
S-a mai re?inut ca nici art. 13 din lege, invocat de apelant, nu este aplicabil in speta, intr-o actiune pornita potrivit art. 14 din lege, ci se aplica proceselor privind constatarea contraventiilor si solutionarea litigiilor in legatura cu acestea, la cererea organelor de control abilitate sa efectueze verificari la sesizarea persoanelor prejudiciate prevazute la art. 2 alin. (1) sau din oficiu in legatura cu respectarea dispozitiilor prezentei legi.
Cu privire la faptul ca tribunalul nu a acordat cheltuielile de judecata, in totalitate, conform art. 274 C. proc. civ., Curtea a retinut ca prin sentinta civila nr. 5931 din 30 septembrie 2013 s-a admis cererea de completare a dispozitivului formulata de reclamanti si s-a dispus completarea dispozitivului sentintei civile nr. 5252 din 28 iunie 2013 pronun?ata in dosarul nr. 10592/3/2012, in sensul ca a obligat parata sa plateasca reclamantilor suma de 756,6 lei, cheltuieli de judecata, suma ce va fi actualizata cu indicele de inflatie de la data pronuntarii pana la data platii si dobanda legala aferenta sumei de 756,6 lei calculata de la data pronuntarii pana la data platii.
Prin Incheierea pronuntata la data de 12 decembrie 2013 Tribunalul Bucuresti, Sectia a VI-a civila a admis cererea de indreptare a erorii materiale si a dispus indreptarea erorii materiale strecurate in sentinta civila nr. 5931 din 30 septembrie 2013, in sensul ca a obligat parata sa plateasca reclamantilor suma de 897,6 lei cu titlu de cheltuieli de judecata si nu de 756,6 lei, cum in mod eronat s-a mentionat in dispozitivul si motivarea sentintei civile nr. 5931 din 30 septembrie 2013.
Prin urmare, critica referitoare la neacordarea cheltuielilor de judecata nu se mai sustine, aceasta fiind solutionata de prima instanta prin procedura completarii dispozitivului sentintei apelate si a indreptarii erorii materiale strecurata in sentinta de completare, potrivit art. 281 C. proc. civ. si art. 2812 C. proc. civ.
In ce priveste critica referitoare la faptul ca instanta de fond nu s-a pronuntat cu privire la clauza prevazuta de art. 8.1 lit. b) din Conditiile generale, Curtea a aratat ca in contract nu exista o asemenea numerotare a clauzelor, ci doar clauza prevazuta de art. 8.1 lit. b) din contract referitoare la scadenta anticipata de creditului, asupra careia instanta s-a pronuntat in sensul in care a apreciat ca nu este abuziva pentru considerentele retinute in hotarare.
Cu privire la cererea privind restituirea ratelor achitate in considerarea prevederilor art. 3 lit. a) din conventia de credit, cerere formulata in cadrul concluziilor scrise, depuse ulterior amanarii pronuntarii deciziei, si care nu a facut obiectul cererii de apel, curtea de apel a aratat ca nu se poate pronunta asupra acesteia intrucat nu a facut obiectul dezbaterii partilor, in caz contrar, s-ar aduce atingere principiilor dreptului la aparare si al contradictorialitatii procesului civil, precum si prevederilor art. 295 C. proc. civ., in sensul ca instanta de apel judeca cererea de apel, in limitele stabilite de apelant prin memoriul de apel. De altfel, acest capat de cerere, este accesoriu capatului de cerere privind constatarea caracterului abuziv la art. 3 lit. a) din conventia de credit, respins de instanta de fond si men?inut de Curtea de apel.
Impotriva acestei decizii toate partile au declarat recurs.
- Recursul reclamantilor P.N.D.O. si P.N.E. a fost declarat atat impotriva deciziei civile nr. 245 din 15 aprilie 2014, cat ?i impotriva deciziei nr. 660 din 23 septembrie 2014 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a VI-a civila.
Privitor la decizia civila nr. 245 din 15 aprilie 2014, reclaman?ii au solicitat admiterea recursului, casarea in parte a deciziei cu consecin?a admiterii ac?iunii in totalitate, astfel cum a fost precizata ?i completata la 26 ianuarie 2011 ?i la 10 decembrie 2012, cu obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.
In dezvoltarea motivelor de recurs, reluand in mare masura apararile din fa?a instan?elor de fond ?i de apel (fapt pentru care le nu se vor mai reda in cele ce urmeaza), reclaman?ii au sus?inut ca au fost gre?it interpretate clauzele contractului, fapt ce a dus la schimbarea in?elesului vadit neindoielnic al acestora, s-au plans de incalcarea ?i gre?ita aplicare a legii in spe?a, s-a sus?inut ca instan?a a acordat mai mult decat s-a cerut, iar hotararea nu cuprinde motivele pe care se sprijina.
Reclaman?ii au declarat recurs ?i impotriva deciziei nr. 660 din 23 septembrie 2014 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a VI-a civila prin care s-a respins cererea acestora de completare a deciziei civile nr.245 din 15 aprilie 2014.
Privitor la aceasta decizie, reclamantii, cu motivarea ca hotararea pronuntata a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii, au solicitat modificarea in totalitate a deciziei recurate in sensul admiterii cererii de completare a deciziei civile nr. 245 din 15 aprilie 2014 pronuntate de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a VI-a civila in dosarul nr. xx70/2/2013 astfel cum a fost formulata, cu obligarea intimatei-parate la plata cheltuielilor de judecata efectuate in recurs, actualizate in raport de rata inflatiei la care sa se adauge si dobanda legala, calculate de la data efectuarii acestor cheltuieli si pana la data platii efective.
- Recursul paratei a fost intemeiat pe dispozi?iile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. ?i s-a solicitat admiterea lui, modificarea deciziei atacate, admiterea apelului paratei, respingerea apelului reclaman?ilor, cu consecin?a respingerii ac?iunii.
Parata a circumscris motivului invocat apararile formulate ?i in fa?a celorlalte instan?e, fapt pentru care le nu se vor mai reda in cele ce urmeaza.
Inalta Curte de Casatie si Justitie, analizand deciziile atacate prin prisma criticilor formulate si gasind ca o parte dintre acestea sunt intemeiate, a admis recursurile pentru urmatoarele considerente:
- In ceea ce priveste fondul criticilor formulate in temeiul art. 304 pct. 7, 8 ?i 9 C. proc. civ., de catre ambele par?i, acestea sunt in parte intemeiate, motiv pentru care se va raspunde printr-un considerent comun, cu referire la decizia nr. 245 din 15 aprilie 2014.
Intrucat se solicita anularea unor clauze contractuale aflate intr-o stransa legatura, dar si pentru o judecata unitara in cauza, nu vor fi formulate aprecieri in mod distinct pentru fiecare clauza in parte, ci se vor expune considerentele care au determinat pronuntarea prezentei solutii.
Legea nr. 193/2000 prevede la art. 1 alin. (1) cu titlu de principiu ca: „Orice contract incheiat intre comercianti si consumatori pentru vanzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fara echivoc, pentru intelegerea carora nu sunt necesare cunostinte de specialitate”, iar alin. 3 al aceluiasi articol dispune: „Se interzice comerciantilor stipularea de clauze abuzive in contractele incheiate cu consumatorii.”
Prin urmare art. 1 al legii prevede cele doua obligatii ce incumba comerciantilor in contractele cu consumatorii. Aceste doua obligatii sunt: o obligatie pozitiva de transparenta si una negativa de a nu stipula clauze abuzive.
Obligatia de a nu stipula clauze abuzive reglementata prin art. 1 este explicata prin art. 4 din Legea nr. 193/2000, dupa cum urmeaza:
„(1) O clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
(2) O clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv”.
Textele mai sus citate stabilesc asadar criteriile generale in conformitate cu care se va cerceta caracterului abuziv al clauzelor contractuale:
– caracterul transparent;
– caracterul negociat;
– existenta dezechilibrului semnificativ.
Pentru a se putea face verificari asupra acestor aspecte, in spe?a ar fi trebuit administrat un probatoriu adecvat.
In cauza se observa insa, in primul rand, ca instanta de apel nu a administrat probatorii pertinente, concludente si utile cauzei pentru a se dovedi caracterul negociat al clauzelor, mai precis daca reclamantii au negociat sau nu cu societatea parata elementele individuale consacrate in Conditiile speciale ca elemente esentiale ale contractului. In plus, nu s-a probat avizarea de catre Banca Nationala a Romaniei a Conditiilor generale de creditare.
In al doilea rand, in cauza se impune efectuarea si a altor probatorii, care nu se pot administra in calea de atac a recursului.
Astfel, instanta de apel se margineste la a enunta existenta unui dezechilibru contractual in conventia incheiata de reclamanti cu parata, dezechilibru pe care insa nu-l fundamenteaza, acesta reprezentand din perspectiva dreptului comun, prejudiciul ca element al raspunderii civile delictuale. In lipsa unei cuantificari a prejudiciului, care sa poata duce la concluzia unui dezechilibru contractual, si care nu se poate realiza decat pe baza unei expertize de specialitate, nu se poate pronunta o solutie legala in cauza.
Pentru a putea caracteriza existenta unui dezechilibru semnificativ intre cele doua parti, cauzat de existenta clauzelor analizate, instanta trebuie sa demareze analiza prin stabilirea exacta a obiectului contractului.
Fiind un contract de credit, obiectul acestuia este punerea la dispozitia imprumutatului a unor sume de bani, pentru o anumita perioada de timp, in schimbul unui anumit pret. Pretul este format din dobanda si din comisioane, iar dobanda cuprinde costurile pe care banca le are pentru a putea pune la dispozitie suma imprumutata pentru o perioada indelungata de timp.
Prin urmare, instanta trebuie sa stabileasca daca ceea ce reclamantii numesc dezechilibru semnificativ este sau nu, in realitate, contraprestatia pe care banca o primeste pentru punerea la dispozitia reclamantilor a unor sume de bani pentru o perioada de 30 de ani.
Iar pentru ca un dezechilibru sa poata fi caracterizat, trebuie sa se identifice care sunt acele drepturi si obligatii intre care se face comparatia, acestea urmand a fi analizate sub toate aspectele si componentele lor. Dezechilibrul trebuie sa fie caracterizat prin compararea tuturor drepturilor si obligatiilor partilor.
In cadrul contractelor aceasta analiza comparativa ar trebui sa ia in calcul nu numai dreptul bancii de a beneficia de o clauza prin care se restabileste echilibrul contractual dar si obligatia de a pune de indata la dispozitia consumatorilor o suma importanta – un imprumut in valoare de 100.000 EURO – ce urmeaza a fi achitata intr-un termen de 30 de ani. De asemenea, aprecierea dezechilibrului trebuie sa ia in calcul si dreptul consumatorilor de a primi de indata suma importanta ce urmeaza a fi achitata intr-o perioada lunga de timp.
Pe langa obligatiile directe asumate de catre cele doua parti ale unei conventii de credit, exista si o serie intreaga obligatii pe care banca le are fata de ceilalti actori ai pietei financiare si care pun la dispozitie sumele necesare asigurarii platii imediate a acestor credite de consum. Pentru fiecare conventie de credit, banca este obligata sa se imprumute pentru suma respectiva de la o banca mai importanta, costul acestui imprumut urmand a fi transferat ulterior in sarcina consumatorilor.
Asadar, aprecierea caracterului semnificativ al dezechilibrului nu poate fi realizata independent de aprecierea individuala, in fiecare caz in parte, a drepturilor si obligatiilor globale ale fiecarei parti.
Pentru a putea fi reclamat un dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor ar trebui sa lipseasca, ori sa fie extrem de redusa, contraprestatia pentru dreptul corelativ al uneia dintre parti. In situatia dedusa judecatii, reclamantii invoca tocmai lipsa unei obligatii/prestatii corelative a recurentei fata de obligatiile acestora de a achita comisionul de risc astfel cum s-a stipulat prin clauzele contractuale agreate de parti.
Dezechilibrul trebuie sa fie analizat intotdeauna in rem. Legea dispune asupra unui dezechilibru semnificativ, deoarece nu orice dezechilibru poate releva o clauza abuziva, de exemplu profitul obtinut de comerciant fiind ceva firesc, dat fiind ca scopul si trasatura principala a oricarui comerciant este profitul- finis mercatorum est lucrum.
Nu se pot retine afirmatiile conform carora toate riscurile bancii sunt acoperite de garantiile reale imobiliare, deoarece notiunea de risc, in intelesul economiei reglementarilor din cuprinsul contractului de credit, este atat de complexa si cu incidente atat de diverse, incat lipsa unei acoperiri a acestuia ar echivala cu desfasurarea de catre banca unei activitati supusa hazardului (alea), si nicidecum o activitate menita a produce profit si ar fi in dezacord si cu Normele BNR ce reglementeaza desfasurarea activitatii de banca.
Riscul de credit este asumat in urma analizei economico-financiare a solicitantului de credit si a soliditatii garantiilor reale sau personale pe care acesta le propune ca accesoriu al creantei principale. Riscul de credit se afla totodata in stransa corelatie cu riscul de diminuarea a valorii creantelor, riscul contrapartidei, riscul de pozitie, riscul de decontare/livrare, riscul valutar, riscul de marfa, riscul reputational si riscul operational, astfel cum sunt acestea reglementate de dispozitiile art. 126 alin. (1) din O.U.G. nr. 99/2006 privind institutiile de credit si adecvarea capitalului.
Avand in vedere ca aceste dispozitii, care reglementeaza activitatea bancara, impun practic, gestionarea acestor riscuri, gestionarea se regaseste ulterior in pretul creditului. Pentru administrarea tuturor acestor categorii de risc, banca percepe un comision de risc, iar in activitatea bancara, administrarea riscului este vitala, astfel ca, acest efort suplimentar depus de creditor prin departamentele sale, a facut ca el sa se regaseasca intr-un cost transparent si asumat de catre consumator sub forma comisionului de risc.
In al treilea rand, fata de domeniul stric specializat – riscul in contractele bancare – in care nu exista experti autorizati, judecatorul va solicita punctul de vedere al uneia sau mai multor personalitati ori specialisti, conform art. 201 alin. (3) C. proc. civ.
In fond, dupa casare, instanta de apel va cerceta continutul clauzelor a caror anulare se solicita si din perspectiva caracterului transparent, mai precis, daca ele sunt clare, fara echivoc, pentru intelegerea lor nefiind necesare cunostinte de specialitate.
Se va avea in vedere ca obligatia de transparenta vizeaza reglementarea de clauze contractuale redactate intr-un mod clar si inteligibil, fizic accesibile consumatorului, sa primeasca accentul corespunzator importantei lor prin raportare la locul in contract unde sunt plasate si sa fie lizibile.
Aceasta obligatie nu trebuie insa absolutizata. Obligatia de transparenta nu trebuie sa transforme banca in avocatul consumatorului si nici nu trebuie interpretata ca o obligatie de educare a consumatorilor cu privire la contractele ce urmeaza a fi incheiate.
Totodata, in fond, dupa casare, instanta va avea in vedere si dispozitiile art. 7207 C. proc. civ. referitoare la solutionarea procesului, in tot sau in parte, prin intelegerea partilor, iar in cazul in care judecatorul recomanda medierea, iar partile o accepta, acestea se vor prezenta la mediator.
- Cat priveste criticile aduse deciziei nr. 660 din 23 septembrie 2014 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a VI-a civila, fiind fondate, dar ?i ca un efect al casarii deciziei principale ?i acest recurs va fi admis pentru urmatoarele motive:
Din considerentele deciziei rezulta ca instanta de apel face o confuzie intre pretentiile deduse judecatii prin cererea de apel si motivele de fapt si de drept ale cererii de apel, omi?and ca limitele cererii de apel, sintagma folosita de art. 295 alin. (1) C. proc. civ., se stabilesc nu doar prin raportare la motivele cererii de apel, ci si prin luarea in considerare a pretentiilor deduse judecatii de catre apelanti prin cererea de apel pe care au formulat-o.
Este adevarat ca art. 287 C. proc. civ. nu prevede si obligatia ca cererea de apel sa cuprinda si pretentiile deduse judecatii de catre apelanti in calea de atac care poate devolua cauza in totalitate, atat in drept, cat si in fapt. Aceasta omisiune se explica insa prin aceea ca, legea interzicand, in principiu, formularea pretentiilor noi in apel, judecata in apel va purta asupra pretentiilor afirmate in fata primei instante de judecata. Din combinarea motivelor de apel cu petitul cererii de chemare in judecata, eventual si cu alte acte de procedura ce au natura juridica a unei cereri de chemare in judecata, va rezulta daca apelul priveste toate pretentiile deduse judecatii primei instante sau numai o parte din acestea.
Este deci necesar sa se verifice si pretentiile deduse judecatii de catre apelanti in apel pentru a stabili cu exactitate limitele devolutiunii cauzei in calea ordinara de atac – tantum devolutum quantum apellatum -. Devolutiunea va opera cu privire la intreaga cauza atunci cand apelul nu este limitat la anumite solutii din dispozitiv.
In spe?a, prin cererea de apel nu s-a cerut ca actiunea sa fie admisa in parte, ci dimpotriva, s-a solicitat in mod expres instantei de apel – a se vedea pagina 1 din cererea de apel – sa admita apelul si sa schimbe in parte sentinta apelata in sensul admiterii in totalitate a actiunii|, astfel cum a fost ea precizata si completata, inclusiv a capatului de cerere accesoriu de acordare a cheltuielilor de judecata efectuate la Judecatoria Sectorului 2 si la Tribunalul Bucuresti. Formuland in mod expres aceasta solicitare instantei de apel , rezulta ca apelul a devoluat cauza in totalitate, nu doar in parte, cum eronat s-a retinut in decizia recurata. In consecinta, instanta de apel trebuia sa se pronunte si cu privire la urmatoarele capete de cerere:
- capatul de cerere accesoriu prin care a cerut la pagina 4 din actiune repunerea in situatia anterioara ca urmare a constatarii caracterului abuziv al clauzelor de la pct. 5 lit. a) din Conditiile Speciale ale Conventiei intitulata „Comision de risc„ (in totalitate) si de la pct. 3.5 din Conditiile Generale ale Conventiei intitulata „Comisionul de risc” (in totalitate) cu consecinta obligarii paratei sa restituie la zi reclamantilor comisioanele de risc achitate lunar incepand cu piata primei rate, recte 13 iunie 2008 la care se adauga dobanda legala, daune-interese moratorii) calculata separat pentru fiecare luna de la momentul achitarii acestora si pana la data restituirii efective.
- capetele de cerere prin care a solicitat la paginile 1,3 si 8 din cererea de chemare in judecata constatarea ca sunt abuzive clauza din Conditiile Speciale ale Conventiei (in continuare C.S.C.) de la pct. 11 lit. a) imprumutatul se obliga sa vireze/ruleze lunar salariul sau venitul sau net in contul deschis la V.R. In cazul nerespectarii acestei obligatii banca va percepe pe baza istoricului de rambursare al clientului un comision de penalizare in conditiile si in conformitate cu prevederile pct. 5 lit. g) din prezentele Conditii Speciale, si clauza de la pct. 5 lit. g) din C.S.C. intitulata „Comision de penalizare pentru neindeplinirea obligatiei de rulaj” (in totalitate), respectiv anularea (desfiintarea) acestor 2 clauze care vor fi constatate de catre instanta ca fiind abuzive. Motivele pentru care reclaman?ii au considerat ca cele 2 clauze sunt abuzive sunt aratate in mod expres la pagina 8 din actiune.
- capatul de cerere prin care s-a solicitat la paginile 1, 3 si 8 din cererea de chemare in judecata constatarea ca este abuziva clauza de la pct. 6 lit. b) din Conditiile Speciale ale Conventiei, fraza „La scadenta finala imprumutatul va achita si eventualele sume datorate ca urmare a ajustarii dobanzii in conditiile pct.3.d respectiv anularea (desfiintarea) acestei clauze care va fi constatata de catre instanta ca fiind abuziva. Motivele pentru care s-a considerat ca aceasta clauza este abuziva sunt aratate in mod expres la pagina 8 din actiune.
- capatul de cerere prin care s-a solicitat la paginile 2,3 si 9 din cererea de chemare in judecata constatarea ca este abuziva clauza de la pct. 8.1 lit. e) din Conditiile Generale ale Conventiei, respectiv anularea (desfiintarea) acestei clauze care va fi constatata de catre instanta ca fiind abuziva. Motivele pentru care s-a considerat ca aceasta clauza este abuziva sunt aratate in mod expres la pagina 9 din actiune.
- capatul de cerere subsidiar prin care s-a solicitat la pagina 5 si 4 din cererea de chemare in judecata „Constatarea ca aceste 2 contracte – Contractul de achizitionare pachet individual de produse si servicii bancare si Contractul pentru prestarea serviciului „VB DIRECT” incheiate ulterior cu banca in anul 2008 – au incetat sa-si mai produca efectele juridice incepand cu 30 noiembrie 2009, odata cu rezilierea lor unilaterala de catre reclamanti exprimata prin Convocarea la Conciliere, cu consecinta stingerii obligatiei acestora de a mai plati, in viitor lunar paratei cei 28 de euro si a obligarii paratei sa restituie reclamantilor pretul platit lunar de acestia – 28 euro – in perioada 1 decembrie 2009 – 31 ianuarie 2010 – pentru Gold Fidefity Package la care se va adauga dobanda legala (daune-interese moratorii ) care se va calcula separat pentru fiecare plata lunara de la momentul achitarii acesteia si pana la data restituirii efective.
Instanta de apel nu a avut in vedere cele doua momente procesuale distincte, si anume: judecarea apelului si rejudecarea cauzei in fond dupa admiterea apelului ?i a retinut ca art. 2812 C. proc. civ. nu se aplica in cazul cererii de completare, motivat de faptul ca eventuala omisiune a instantei de apel de a analiza o parte din motivele de apel nu se incadreaza in dispozitiile acestui articol.
Dar reclaman?ii nu au cerut prin cererea de completare formulata la 9 iulie 2014 ca instanta de apel sa se pronunte cu privire la unele motive de apel pe care le-au invocat in cererea de apel, ci au solicitat ca aceasta instanta sa se pronunte cu privire la toate capetele de cerere pe care le-au formulat prin cererea de chemare in judecata, avand in vedere faptul ca apelul lor a fost admis si, ca urmare a rejudecarii cauzei (cererii de chemare in judecata) in apel, sentinta apelata a fost schimbata.
Motivele de apel nu sunt unul si acelasi lucru cu capetele de cerere din actiune ?i, in consecinta, contrar celor retinute in decizia recurata, dispozitiile art. 2812 C. proc. civ. sunt aplicabile cererii reclaman?ilor.
Instanta de apel nu a avut in vedere dispozitiile imperative ale art. 292 alin. (2) C. proc. civ. care prevad ca „in cazul in care apelul nu se motiveaza ori motivarea apelului nu cuprinde motive noi, instanta de apel se va pronunta, in fond, numai pe baza celor invocate la prima instanta”. De retinut ca aceste dispozitii au fost invocate in mod expres de catre reclaman?i ca temei de drept in motivarea cererii de completare.
Aceste dispozitii obliga instanta de apel sa se pronunte in fond asupra capetelor de cerere deduse judecatii prin cererea de chemare in judecata si prin cererea de apel, se subintelege, doar in ipoteza in care admite apelul, chiar daca cererea de apel nu a fost motivata cu privire la toate capetele de cerere deduse judecatii prin cererea de apel. Curtea a retinut, in mod gre?it ca art. 292 alin. (2) C. proc. civ. se aplica numai in cazul in care apelul nu a fost motivat deloc (penultimul alineat de la pag. 4 din decizia recurata).
Prin reductio ad absurdum, apelantul care doar formuleaza apelul, fara a-l motiva, se afla intr-o situatie mai buna decat apelantul care nu a inteles sa-si limiteze apelul la anumite solutii din dispozitivul sentintei apelate – a dedus judecarii apelului toate capetele de cerere din actiune, solicitand in mod expres prin cererea de apel schimbarea in tot sau in parte a sentintei apelate in sensul admiterii tuturor capetelor de cerere – si care a formulat in mod expres motive de apel doar cu privire la unele solutii din dispozitivul sentintei apelate, cum este cazul nostru, deoarece in cazul sau „devolutiunea apelului este totala”.
Instan?a de apel a incalcat dispozitiile art. 287 alin. (2) C. proc. civ. care prevad ca: „Cerintele de la pct. 3 (adica motivele de fapt si de drept pe care se intemeiaza apelul) sunt prevazute sub sanctiunea decaderii”. Rezulta ca daca motivele de fapt si de drept pe care se intemeiaza apelul nu au fost invocate prin cererea de apel sau pana cel tarziu la prima zi de infatisare, astfel cum prevede art. 284 alin. 1 si 2 C. proc. civ., apelantul este decazut din acest drept, dar apelul nu va fi respins ca nemotivat sau rejudecarea cauzei dupa admiterea apelului nu va fi partiala (doar cu privire la capetele de cerere pentru care s-au invocat expres motive de apel), deoarece, astfel cum am aratat, art. 292 C. proc. civ. permite partilor sa se foloseasca in fata instantei de apel de motivele invocate la prima instanta.
Nu se poate pune semnul egalita?ii intre decadere, care este o sanctiune ce intervine in cazul in care un act de procedura nu a fost facut in termen si respingerea cererii, care este consecinta decaderii. In materia apelului, sanctiunea decaderii are eficienta deoarece daca apelantul nu a aratat in cererea de apel sau la prima zi de infatisare motivele de apel, nu va mai putea propune si sustine motive noi, care nu au fost avute in vedere la prima instanta. Deci decaderea nu duce automat la respingerea ca nemotivat a apelului sau la nepronuntarea asupra unui capat de cerere, tocmai pentru ca art. 292 C. proc. civ. prevede in mod expres ca partile se pot folosi si de motivele invocate in fata primei instante de judecata.
In concluzie, pentru toate considerentele retinute, conform art. 314-315 C. proc. civ., s-au admis recursurile declarate de reclamantii P.N.D.O. si P.N.E. impotriva deciziei civile nr. 245 din 15 aprilie 2014 si deciziei nr. 660 din 23 septembrie 2014 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a VI-a civila, precum si recursul declarat de parata SC V.R. impotriva deciziei civile nr. 245 din 15 aprilie 2014 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a VI-a civila.
S-au casat deciziile recurate si s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiasi instante de apel.