25 October 2015

Limitele dreptului de reprezentare al administratorilor. Actiune in constatarea nulitatii absolute a unui contract de ipoteca incheiat de unul dintre administratorii societatii. Invocarea lipsei consimtamantului. Conditii si efecte

In conformitate cu dispozitiile art. 701 din Legea nr. 31/1990, actele de dispozitie asupra bunurilor societatii se incheie de catre reprezentantii legali in temeiul puterilor conferite, dupa caz, prin lege sau actul constitutiv sau hotararile organelor statutare, nefiind necesara o procura speciala ?i neimpunand-se ca procura sa imbrace forma autentica nici chiar in acele situatii in care, potrivit legii, actele de dispozitie se incheie in mod obligatoriu in forma autentica. In speta, la incheierea unui contract de ipoteca, societatea a fost reprezentata doar de catre unul dintre administratori, aceasta reprezentare respectand dispozitiile Legii nr. 31/1990 si actul constitutiv, administratorii putand lucra atat impreuna, cat ?i separat. Inalta Curte a retinut ca, potrivit legii si actului constitutiv, nu era necesara hotararea adunarii generale a asociatilor ori a celuilalt administrator, ceea ce echivaleaza cu existenta consimtamantului la incheierea actului.
Potrivit dispozitiilor art. 701 din Legea nr. 31/1990, actele de dispozitie asupra bunurilor unei societati pot fi incheiate in temeiul puterilor conferite reprezentantilor legali ai societatii, dupa caz, prin lege, actul constitutiv sau hotararile organelor statutare ale societatii adoptate in conformitate cu prevederile prezentei legi si ale actului constitutiv al societatii, nefiind necesara o procura speciala si in forma autentica in acest scop, chiar daca actele de dispozitie trebuie incheiate in forma autentica.

Astfel, in cazul in care la incheierea unui contract de ipoteca societatea a fost reprezentata doar de catre unul dintre administratori, aceasta reprezentare respectand dispozitiile Legii nr. 31/1990 si actul constitutiv, nu se poate vorbi de lipsa consimtamantului la incheierea actului, faptul ca celalalt administrator nu si-a dat acordul neimpietand asupra valabilitatii actului incheiat intre societate – care a fost legal reprezentata – si o terta persoana.

Sectia a II-a civila, Decizia nr. 731 din 5 martie 2015

Reclamanta SC M. SRL a chemat in judecata pe parata P. Bank Romania SA Bucuresti, solicitand sa se constate nulitatea absoluta a contractului de ipoteca autentificat sub nr. 318/16.03.2008 la B.N.P. F.A.R. si, de asemenea, radierea ipotecii din CF nr. 2427 a loc. Chitila, judetul Ilfov, precum si obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.

Prin sentinta nr. 616 din 30.01.2014, Tribunalul Valcea, Sectia a II-a civila, a admis actiunea formulata de reclamanta SC M. SRL, a constatat nulitatea absoluta a contractului de ipoteca autentificat sub nr. 318/2008 la B.N.P. F.A.R.; a dispus radierea ipotecii din C.F. nr. 2427 a localitatii Chitila, judetul Ilfov; a obligat parata la plata sumei de 7210,3 lei, cheltuieli de judecata catre reclamant.

Pentru a dispune astfel, instanta a retinut urmatoarele :

Conform actului constitutiv al firmei SC M. SRL, asociati in aceasta societate sunt I.M., D.E. si D.E.L., iar administratori sunt I.M. si D.E.

I.M. a contractat pe numele unei alte firme al carui asociat este, SC F.C. SRL, un imprumut bancar de 360.000 Ron, garantat insa cu bunurile firmei SC M. SRL, prin incheierea contractului de ipoteca din prezentul litigiu.

Acest contract este semnat numai de I.M., din partea SC M. SRL, desi conform actului constitutiv, D.E. ?i D.E.L. detin 50% din capitalul firmei.

Contractul de credit nr. 31.291/16.05.2008 este, de asemenea, semnat numai de I.M. din partea SC M. SRL Budesti, judetul Valcea. In finalul acestui contract de credit, prin art. 15 lit. f) se mentioneaza ca bunurile cu care a fost garantat imprumutul sunt bunurile proprietatea SC M.

D.E. si L. nu au avut cunoscut de existenta contractului de credit si a celui de ipoteca, ipoteza retinuta de tribunal ca reprezentand frauda in dauna societatii, imputabila numitului I.M. Pentru perfectarea contractului de ipoteca si credit incheiate cu parata, a invocat o hotarare nr. 2/9.05.2009, a Adunarii Generale a Asociatilor SC M. SRL, hotarare care sa-i justifice incheierea contractelor. In aceasta hotarare nr. 2/9.05.2008 (anterioara imprumutului bancar) erau semnate ca fiind de acord cu acest imprumut si garantarea lui, si asociatele D.E. si D.E.L. Insa, in urma expertizei de specialitate, efectuata in faza de cercetare penala, s-a constatat ca acestea nu au executat semnaturile de pe hotarare, chiar ca, nu le apartin lor.

Tribunalul a respins exceptia inadmisibilitatii cererii ca nefondata, retinand ca ratiunea textului prevazuta de art. 7201 C. proc. civ. a fost degrevarea instantelor de judecata de solutionarea unor litigii ce ar putea fi solutionate pe cale amiabila. Or, in speta de fata litigiile dintre parti nu au putut fi astfel rezolvate (dimpotriva aceste litigii au avut natura penala, civila, etc. si au durat ani de zile). In plus, art. 7201 C. proc. civ. prive?te litigiile care au ca obiect sume de bani. Parata nu dovedeste vreo vatamare in speta, iar vointa sa a fost de rezolvare a litigiului pe cale judecatoreasca, iar nu amiabila.

Impotriva sentintei de mai sus, in termen legal, a formulat recurs paratul P. Bank Romania SA, criticand-o pentru motive incadrate in dispozitiile art. 304 pct. 3, 7 ,9 si art. 3041 C. proc. civ.

Calea de atac a fost calificata la data de 30.10.2014 ca fiind apel, prin raportare la valoarea obiectului pricinii (360.000 lei) si la prevederile art. 282 C. proc. civ.

Analizand sentinta atacata, prin prisma criticilor invocate si in raport de probatoriul administrat in cauza, Curtea a constatat ca apelul este fondat, pentru urmatoarele considerente:

Au fost apreciate nefondate criticile care privesc gresita solutionare a exceptiilor de necompetenta teritoriala si inadmisibilitate.

In cauza, fiind vorba de o dispozitie de competenta de ordine privata, exceptia trebuia invocata prin intampinare, a carei depunere este obligatorie potrivit art. 7204  C. proc. civ.  Or, prin intampinarea depusa la dosarul de  fond la data de 11.03.2011 parata nu a invocat aceasta exceptie, asa incat invocarea ei ulterioara, la data de 17.10.2013 este tardiva.

In ceea ce priveste inadmisibilitatea, Curtea a retinut ca obligatia reclamantei de a incerca solutionarea prealabila a litigiului trebuie examinata si din perspectiva celui convocat la conciliere. In cauza, prin intampinarea formulata, parata a solicitat suspendarea cauzei in fata instantei de fond pana la solutionarea definitiva si irevocabila a dosarului penal in care s-a cercetat falsificarea Hotararii adunarii generale a asociatilor nr. 2/2008, solicitare incuviintata de instanta de fond. Asadar, parata chemata in judecata a considerat ca dezlegarea cauzei este influentata de solutia din dosarul penal, cel putin sub aspectul modalitatii in care isi va face apararile in cauza; rezulta ca vointa partilor a fost aceea de a rezolva litigiul pe cale judecatoreasca, precedat de cercetarea veridicitatii hotararii A.G.A. de catre organele de cercetare penala, si nu pe cale amiabila, astfel incat parata se prevaleaza de neindeplinirea prevederilor art. 7201 C. proc. civ., fara a dovedi o vatamare si fara a-si fi manifestat vointa de a rezolva litigiul pe cale amiabila, astfel incat sa paralizeze demersul in justitie al reclamantei.

Sub aspectul incalcarii de catre instanta de fond a prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Curtea a constatat ca instanta de fond a motivat solutia adoptata, raportandu-se la motivul de nulitate invocat de reclamanta, lipsa consimtamantului, pe care l-a apreciat ca fiind fondat, fara a analiza si apararile paratei, care a precizat ca reclamanta si-a dat consimtamantul prin semnarea contractului de catre unul dintre administratori, in conditiile in care, potrivit legii si actului constitutiv, nu era necesara hotararea adunarii generale a asociatilor ori a celuilalt administrator.

Curtea, analizand aceste aparari, reiterate pe calea apelului, a constatat ca sunt fondate.

Astfel, potrivit art. 701 din Legea nr. 31/1990, actele de dispozitie asupra bunurilor unei societati comerciale pot fi incheiate in temeiul puterilor conferite reprezentantilor legali ai societatii, dupa caz, prin lege, actul constitutiv sau hotararile organelor statutare ale societatii adoptate in conformitate cu prevederile prezentei legi si ale actului constitutiv al societatii, nefiind necesara o procura speciala si in forma autentica in acest scop, chiar daca actele de dispozitie trebuie incheiate in forma autentica.

Potrivit art. 197 alin. (3) raportat la art. 75 din aceeasi lege, in caz de pluralitate de administratori, dreptul de a reprezenta societatea apartine fiecarui administrator, afara de stipulatie contrara in actul constitutiv.

Aplicand aceste dispozitii legale la speta de fata, se constata ca, potrivit art. 17 din actul constitutiv al societatii SC M. SRL, „administratorii societatii sunt I.M. si D.E., care pot lucra atat impreuna cat si separat” (art. 17).

Din coroborarea acestor dispozitii legale si statutare a rezultat ca pentru incheierea contractului de ipoteca era necesar si suficient consimtamantul oricaruia dintre cei doi administratori.

Cum, la autentificarea contactului, societatea a fost reprezentata de catre administratorul I.M., iar aceasta reprezentare respecta dispozitiile mentionate din lege si actul constitutiv, rezulta ca nu se poate vorbi de lipsa consimtamantului la incheierea contractului, asa cum a sustinut reclamanta.

Faptul ca celalalt administrator al societatii, si nici cel de-al treilea asociat, nu si-au dat consimtamantul la incheierea contractului nu impieteaza asupra valabilitatii contractului incheiat intre societate – care a fost legal reprezentata – si o terta persoana.

Nici anularea Hotararii A.G.A. M. nr. 2/9.05.2008 nu are relevanta sub aspectul validitatii contractului de ipoteca, deoarece existenta unei hotarari a adunarii generale a asociatilor nu era necesara pentru perfectarea contractului, fiind suficient consimtamantul exprimat de unul din cei doi administratori ai societatii garante, I.M.

Faptul ca acesta ar fi actionat in frauda societatii pe care a reprezentat-o la incheierea actului nu atrage nulitatea absoluta a actului decat daca s-ar fi facut dovada complicitatii la frauda a tertului cocontractant (fraus omnia corrumpit), ceea ce in speta nu s-a relevat.

Dimpotriva, exercitarea abuziva a dreptului de reprezentare, in contra intereselor mandantului, nu poate fi opusa cocontractantului care s-a increzut cu buna-credinta in dreptul de reprezentare izvorat din calitatea de administrator, coroborata si cu hotararea adunarii asociatilor, la a carei falsificare nu s-a sustinut ca ar fi fost partasa.

In consecinta, pentru toate aceste considerente, fata de dispozitiile legale mentionate, Curtea a retinut ca in cauza nu este incident motivul de  nulitate invocat de catre reclamanta.

Pentru aceste considerente, Curtea de Apel Pitesti, Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal, prin decizia nr. 400/A-C/din 6 noiembrie 2014, a admis apelul declarat de paratul P. Bank Romania SA, a schimbat in tot sentinta, in sensul ca a respins actiunea formulata de reclamanta; a obligat intimata la plata sumei de 28.069,25 lei, cheltuieli de judecata la fond si in apel catre apelant.

Impotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC M. SRL solicitand admiterea recursului, modificarea deciziei recurata, in sensul admiterii apelului si actiunii astfel cum a fost formulata.

Cererea de recurs a fost intemeiata in drept pe dispozitiile art. 304 pct. 7 si 9 C. proc. civ.

In sustinerea motivului de nelegalitate prevazut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta-reclamanta a aratat ca instanta de apel a retinut in mod eronat situatia de fapt, motivarea fiind straina de natura pricinii.

Precizeaza ca instanta de apel nu s-a pronuntat cu privire la reaua-credinta cu care a actionat administratorul I.M. cu ocazia incheierii contractului de ipoteca, facand abstractie de faptul ca administratorul a garantat cu bunurile societatii imprumutul de 360.000 lei.

O alta critica subsumata acestui motiv de nelegalitate este reprezentata de faptul ca instanta de apel a nesocotit caracterul de oficialitate, obligativitate si executorialitate al unei hotarari judecatoresti intrata in puterea lucrului judecat, in ceea ce priveste anularea unui act juridic fals, cu referire la sentinta civila nr. 7979/2013 pronuntata de Judecatoria Ramnicu-Valcea, prin care a fost anulata hotararea A.G.A. care a stat la baza incheierii frauduloase a contractului de ipoteca .

In raport de motivul de nelegalitate prevazut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-reclamanta a invocat faptul ca hotararea atacata este lipsita de temei legal fiind data cu  aplicarea gresita a dispozitiilor art. 1770, 1774, 1776, 1788, 970, 975 C. civ. raportat la art. 1533 si urm. C. civ., raportat la art. 20 din Actul Constitutiv si art. 5, art. 701 art. 191, art. 204 din Legea nr. 31/1990.

Recurenta reclamanta sustine ca instanta de apel a facut o gresita interpretare a principiului bunei-credinte si a principiului validitatii aparentei in drept, raportat la existenta unei hotarari judecatoresti care a consfintit nulitatea actului principal, care a stat la baza incheierii actului subsecvent.

Instanta de apel nu a motivat hotararea pronuntata prin raportare la principiul bunei credinte a paratei la incheierea actului.

In sustinerea principiului simetriei actelor juridice civile, recurenta apreciaza ca actele de dispozitie cu privire la un teren se incheie in forma autentica. Aceste dispozitii sunt prevazute si de art. 5 pct. 6 teza a II-a din Legea nr. 31/1990 si art. 204 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.

In cauza de fata, administratorul I.M. nu a avut un mandat special din partea reclamantei de a efectua acte de dispozitie, prezentarea hotararii AGA nr. 2/2008 si aceea falsa nu era suficienta pentru incheierea legala a contractului de ipoteca, iar banca si notarul trebuiau sa actioneze cu buna-credinta si sa solicite toate aceste acte.

Desi recurenta-reclamanta admite incidenta dispozitiilor art. 701 din Legea nr. 31/1990, arata ca acestea nu se refera la actele de dispozitie cu privire la terenuri. Din acest punct de vedere sunt gresite considerentele instantei de apel care au dat eficienta principiului validitatii aparentei in drept.

A mai aratat recurenta-reclamanta ca instanta de apel a facut o gresita interpretare a dispozitiilor art. 701 din Legea nr. 31/1990, facand confuzie intre limitele mandatului general de administrare conferit administratorilor si dreptul de dispozitie asupra patrimoniului societatii, care in lipsa de stipulatie expresa in Actul Constitutiv nu apartine administratorilor decat in baza unui mandat expres acordat de societate.

Recurenta-reclamanta a mai invocat nerespectarea principiului securitatii raporturilor juridice, motivat de imprejurarea ca atat banca cat si notarul care a autentificat contractul de ipoteca, nu au respectat dispozitiile art. 1770 si art. 1533 C. civ. Recurenta-reclamanta a facut trimitere si la incidenta dispozitiilor art. 1173 C. civ., cu privire la neindeplinirea obligatiilor cerute de Legea nr. 36/1995 in ceea ce priveste notarul public.

O ultima critica a recurentei-reclamante vizeaza nesocotirea puterii de administrare de catre instanta de apel, intrucat administratorul I.M. nu a primit din partea societatii un mandat special, astfel cum prevad dispozitiile coroborate ale art. 72 din Legea nr. 31/1990, art. 1535, art. 1536, art. 1096 si art. 1115 C. civ.

In finalul recursului, recurenta-reclamanta a solicitat reducerea cuantumului cheltuielilor de judecata la care a fost obligata de catre instanta de apel, apreciind ca acestea au fost acordate intr-un cuantum exagerat.

In raport de cererea de recurs, intimata P. Bank Romania SA a formulat intampinare prin care a combatut, punctual, criticile de nelegalitate invocate si a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recursul este nefondat.

Inalta Curte, analizand decizia recurata in raport de motivele invocate, de actele dosarului si de dispozitiile legale incidente, a constatat ca acestea nu sunt de natura sa conduca la modificarea sau casarea hotararii, in cauza nefiind intrunita niciuna din situatiile prevazute de dispozitiile invocate.

Motivul de nelegalitate vizand existenta motivelor contradictorii si straine de natura pricinii este nefondat, intrucat acest motiv de recurs vizeaza ipoteza in care hotararea nu cuprinde motivele de fapt si de drept care au format convingerea instantei si argumentele pentru care au fost inlaturate sustinerile partilor.

A?adar, recurenta-reclamanta a sustinut ca instanta de apel nu a retinut in mod corect situatia de fapt, imprejurare care face ca hotararea sa fie straina de natura pricinii. De asemenea, instanta nu s-a pronuntat cu privire la reaua-credinta cu care a actionat administratorul I.M. cu ocazia incheierii contractului de ipoteca. Recurenta-reclamanta a mai precizat ca instanta nu s-a pronuntat asupra motivului de nulitate a actului juridic, cu referire la sentinta civila nr. 7979 din 28 octombrie 2013 pronuntata de Judecatoria Ramnicu-Valcea.

Criticile subsumate acestui motiv de nelegalitate nu pot fi retinute.

Asadar, instanta de apel a apreciat ca fiind corect retinuta situatia de fapt stabilita de catre prima instanta, dand o alta interpretare in ceea ce priveste motivul de nulitate invocat de catre reclamanta, privind lipsa consimtamantului. Instanta de apel si-a argumentat solutia pronuntata, raportandu-se la faptul ca potrivit legii si actului constitutiv nu era necesara hotararea adunarii generale a asociatilor ori a celuilalt administrator, ceea ce echivaleaza cu existenta consimtamantului la incheierea actului.

In ceea ce priveste lipsa considerentelor instantei de apel cu privire la aspectul privind reaua-credinta cu care a actionat administratorul I.M., cu ocazia incheierii contractului de ipoteca, se constata ca instanta de apel a apreciat ca nu poate fi retinuta frauda societatii reclamante, reprezentata de administratorul I.M. la incheierea actului, ca si motiv de nulitate absoluta, decat daca s-ar fi facut dovada complicitatii la frauda a tertului cocontractant, ceea ce in speta nu s-a demonstrat. In consecinta, nici aceasta critica nu subzista.

Criticile recurentei-reclamante privind lipsa considerentelor instantei de apel cu privire la nesocotirea argumentului prezentat prin intampinare, prin care a invocat puterea de lucru judecat a sentintei civile nr. 7979/2013 a Judecatoriei Ramnicu-Valcea nu sunt fondate. Instanta de apel trebuie sa raspunda motivelor de apel formulate, avand in vedere si apararile formulate in cauza, insa aceasta operatiune poate fi realizata si prin considerente comune.

In consecinta, se poate afirma ca hotararea instantei de apel este data cu respectarea dispozitiilor art. 261 alin. (1) C. proc. civ., motivarea acesteia este clara, precisa, in concordanta cu probele administrate in cauza, raspunzand in fapt si in drept la toate pretentiile formulate, conducand in mod logic si convingator la solutia din dispozitiv.

In ceea ce priveste motivul de nelegalitate prevazut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. in sensul ca hotararea pronuntata este lipsita de temei legal si a fost data cu incalcarea si aplicarea gresita a legii, recurenta-reclamanta a invocat dispozitiile art. 5 pct. 6, art. 204 alin. (2), art. 701 din Legea nr. 31/1990, art. 1533 si art. 1770 C. civ.

Rationamentul recurentei-reclamante consta in faptul ca raportat la existenta unei hotarari judecatoresti care a consfintit nulitatea actului juridic reprezentat de Hotararea AGA nr. 2/2008 se impunea sa se dea eficienta principiului anularii actului subsecvent, in speta contractul de ipoteca, act care nu poate fi salvat de aparenta dreptului.

S-a mai sustinut ca instanta de apel a dat o interpretare gresita principiului bunei credinte si validitatii aparentei in drept.

S-a mai invocat principiul simetriei actelor juridice in sustinerea ideii ca pentru incheierea valabila a actului de ipoteca, administratorul avea nevoie de un mandat special, raportat la faptul ca bunul ipotecat era un teren.

De asemenea, s-a mai aratat ca instanta de apel, invocand dispozitiile art. 701 din Legea nr. 31/1990 face confuzie intre mandatul general de administrare conferit administratorilor si dreptul de dispozitie asupra patrimoniului societatii.

In analiza acestui motiv de nelegalitate, Inalta Curte urmeaza a porni de la temeiul actiunii, respectiv constatarea nulitatii absolute a contractului de ipoteca autentificat sub nr. 318 din 16 martie 2008, avand in vedere lipsa consimtamantului la incheierea actului, respectiv necesitatea acordarii unui mandat expres acordat de asociatii societatii.

Considerentele instantei de apel in sustinerea respingerii cererii de chemare in judecata au vizat dispozitiile art. 701 din Legea nr. 31/1990 si art. 197 alin. (3) raportat la art. 75 din aceeasi lege, precum si dispozitiile art. 17 din Actul Constitutiv.

In ceea ce priveste teoria aparentei in drept invocata de catre recurenta-reclamanta, aceasta se bazeaza pe existenta erorii scuzabile fata de tertii beneficiari ai actelor incheiate de catre titularul aparent al dreptului. Pentru aplicarea teoriei aparentei este nevoie ca persoana sa se afle intr-o eroare legitima in care ar fi putut sa se afle orice persoana rezonabila. Inalta Curte retine ca instanta de apel a facut aplicarea ideii de buna-credinta, apreciind ca parata s-a increzut in dreptul de reprezentare izvorat din calitatea de administrator, coroborat cu hotararea adunarii generale. Astfel, banca a verificat actul constitutiv al societatii, Hotararea AGA nr. 2/2008 si extrasul informativ de la Registrul Comertului.

Desi hotararea adunarii generale nr. 2/9.05.2008 este actul de care a uzat administratorul I.M. la incheierea contractului de ipoteca si de credit, valabilitatea contractului de credit si a celui de ipoteca nu depindea de aceasta, intrucat puterea de reprezentare in relatiile cu tertii decurge din lege, respectiv art. 701 si art. 75 din Legea nr. 31/1990, precum si din Actul Constitutiv.

Desi teoria anularii actului subsecvent a fost intemeiata pe puterea de lucru judecat a sentintei civile nr. 7979 din 28 octombrie 2013, a Judecatoriei Ramnicu-Valcea prin care a fost anulata Hotararea AGA nr. 2 din 9 mai 2008, in mod corect nu a fost retinuta de catre instanta de apel exercitarea abuziva a dreptului de reprezentare, in conditiile in care s-a demonstrat eroarea legitima in care s-a aflat cocontractantul la incheierea actului, ceea ce excede diligentele normale.

In continuarea rationamentului, Inalta Curte va analiza dreptul de dispozitie asupra patrimoniului societatii, reglementat de dispozitiile art. 701 din Legea nr. 31/1990.

Prin textul legal sus evocat, legiuitorul societar a inteles sa extinda limitele mandatului administratorilor sociali si sa confere acestuia caracter special, in sensul ca pentru actele de dispozitie ce au ca obiect bunurile unei societati comerciale, indiferent de forma acesteia, nu este necesara o procura speciala si, mai mult, nu se impune ca procura sa imbrace forma autentica si nici chiar in acele situatii in care, potrivit legii, actele de dispozitie se incheie in mod obligatoriu in forma autentica.

Cu alte cuvinte, actele de dispozitie asupra bunurilor societatii se incheie de catre reprezentantii legali in temeiul puterilor conferite, dupa caz, prin lege sau actul constitutiv sau hotararile organelor statutare.

Revenind la speta de fata, potrivit art. 17 din actul constitutiv al SC M. SRL administratorii societatii sunt I.M. si D.E., care pot lucra atat impreuna, cat si separat.

Potrivit art. 197 alin. (3) raportat la art. 75 din Legea nr. 31/1990, in caz de pluralitate de administratori, dreptul de a reprezenta societatea apartine fiecarui administrator, afara de stipulatie contrara in actul constitutiv.

Potrivit art. 70 din Legea nr. 31/1990, administratorii pot face toate operatiunile cerute pentru aducerea la indeplinire a obiectului de activitate al societatii, afara de restrictiile aratate in actul constitutiv.

Asa fiind, trimiterile recurentei-reclamante cu privire la dispozitiile dreptului comun in ceea ce priveste limitele mandatului de reprezentare al administratorului nu au suport legal. In scopul realizarii obiectivelor propuse, legiuitorul societar a derogat de la prevederile dreptului comun sub aspectul actelor juridice incheiate (conservare, administrare, dispozitie) precum si sub aspectul modului de formare al actelor juridice (consensuale, solemne, reale).

Din acest punct de vedere, vor fi inlaturate sustinerile recurentei-reclamante privind aplicarea regulii privind simetria actelor juridice din punct de vedere al respectarii formei mandatului. Dispozitiile art. 5 pct. 6 teza a II-a si art. 204 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, precum si art. 1533 C. civ. nu sunt incidente in cauza.

In ceea ce priveste principiul asigurarii respectarii securitatii raporturilor juridice civile, Inalta Curte, in considerarea bunei-credinte retinuta in favoarea bancii si a incidentei principiului validitatii in drept va retine ca mentinerea contractului de ipoteca este tocmai expresia aplicarii acestui principiu.

De asemenea, dispozitiile art. 1173 C. civ., care confera dovada deplina pana la inscrierea in fals in privinta dispozitiilor si conventiilor ce constata, nu au incidenta in cauza, intrucat pana in prezent nu exista nici o rezolutie a unui organ de urmarire penala cu privire la existenta unui fals savarsit cu prilejul incheierii contractului de ipoteca.

Inalta Curte, examinand criticile formulate de catre recurenta parata prin care a sustinut lipsa puterii de reprezentare a administratorului I.M. retine ca sunt nefondate.

Potrivit dispozitiilor art. 20 lit. a din Actul Constitutiv, administratorul statutar al societatii, I.M., reprezinta societatea in relatiile cu tertii, in fata organelor judecatoresti, organelor administratiei publice centrale sau locale de stat, precum si in fata oricaror institutii legal constituite.

Din interpretarea acestor dispozitii, coroborate cu cele anterior aratate, se retine ca I.M., in calitate de administrator al societatii, putea sa semneze contractul de credit si contractul de ipoteca fara a fi nevoie sa fi fost imputernicit in acest sens printr-o hotarare a adunarii generale a asociatilor.

Este de mentionat in acest sens ca dispozitiile Legii nr. 31/1990 au caracter special in raport de prevederile Codului civil, iar astfel cum s-a aratat, dispozitiile art. 701 din Legea nr. 31/1990 deroga de la regulile stabilite de Codul civil prin art. 1533 si urm.

In ceea ce priveste critica privind cheltuielile de judecata acordate de catre instanta de apel si solicitarea recurentei-reclamante de reducere a acestora, se constata ca desi au fost invocate dispozitiile art. 274 raportat la art. 129 alin. (5) C. proc. civ., aspectele criticate vizeaza aspecte de netemeinicie si de apreciere a probelor, care nu pot face obiect de analiza in aceasta etapa procesuala.

Operatiunea de stabilire a cheltuielilor de judecata ocazionate de exercitarea caii de atac a apelului presupune stabilirea onorariului inter partes, tinand seama de elementele prevazute in art. 132 alin. (3) din Statutul profesiei de avocat, ceea ce cuprinde aspecte care vizeaza interpretarea probatoriilor administrate, care nu pot forma obiectul controlului de legalitate al instantei de recurs.

In ceea ce priveste obligarea la plata cheltuielilor de judecata, se constata ca aceasta s-a facut conform art. 274 C. proc. civ., potrivit caruia „Partea care cade in pretentii va fi obligata, la cerere, sa plateasca cheltuielile de judecata”.

Inalta Curte, in ceea ce priveste cererea accesorie formulata de intimata P. Bank Romania SA, privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecata, a facut aplicarea dispozitiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., si a redus cuantumul acestora la suma de 4.000 lei.

Pentru aceste considerente, in temeiul dispozitiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Inalta Curte a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC M. SRL impotriva deciziei nr. 400/A-C din 6 noiembrie 2014 a Curtii de Apel Pitesti, Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal.


Follow Me

facebook linkedin twitter

Comments closed