25 May 2016

instanta nationala este obligata sa examineze din oficiu respectarea normelor dreptului Uniunii in materia protectiei consumatorilor si in cazul procedurilor de insolventa

HOTARAREA CURTII (Camera a treia)

21 aprilie 2016(*)

„Trimitere preliminara – Directiva 93/13/CEE – Articolul 7 – Norme nationale care reglementeaza procedura insolventei – Datorii provenind dintr?un contract de credit de consum – Cale de atac jurisdictionala efectiva – Punctul 1 litera (e) din anexa – Caracter disproportionat al sumei compensatiei – Directiva 2008/48/CE – Articolul 3 litera (l) – Valoarea totala a creditului – Punctul I din anexa I – Valoarea tragerii – Calculul dobanzii anuale efective – Articolul 10 alineatul (2) – Obligatia de informare – Examinare din oficiu – Sanctiune”

In cauza C?377/14,

avand ca obiect o cerere de decizie preliminara formulata in temeiul articolului 267 TFUE de Krajský soud v Praze (Curtea Regionala din Praga, Republica Ceha), prin decizia din 24 iunie 2014, primita de Curte la 7 august 2014, in procedura

Ernst Georg Radlinger,

Helena Radlingerová

impotriva

Finway a.s.,

CURTEA (Camera a treia),

compusa din domnul M. Ileši?, presedintele Camerei a doua, indeplinind functia de presedinte al Camerei a treia, doamna C. Toader (raportor) si domnii F. Biltgen, E. Jaraši?nas si C. G. Fernlund, judecatori,

avocat general: doamna E. Sharpston,

grefier: domnul M. Aleksejev, administrator,

avand in vedere procedura scrisa si in urma sedintei din 15 iulie 2015,

luand in considerare observatiile prezentate:

–        pentru domnul Radlinger si pentru doamna Radlingerová, de I. Ul?;

–        pentru Finway a.s., de L. Macek;

–        pentru guvernul ceh, de M. Smolek, de J. Vlá?il si de S. Šindelková, in calitate de agenti;

–        pentru guvernul german, de T. Henze si de D. Kuon, in calitate de agenti;

–        pentru guvernul polonez, de B. Majczyna, in calitate de agent;

–        pentru Comisia Europeana, de M. van Beek, de G. Goddin si de K. Walkerová, in calitate de agenti,

dupa ascultarea concluziilor avocatului general in sedinta din 19 noiembrie 2015,

pronunta prezenta

Hotarare

1        Cererea de decizie preliminara priveste interpretarea, pe de o parte, a articolului 7 alineatul (1) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii (JO L 95, p. 29, Editie speciala, 15/vol. 2, p. 273), precum si a punctului 1 litera (e) din anexa la aceasta directiva si, pe de alta parte, a articolului 10 alineatul (2) si a articolului 22 alineatul (2) din Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori si de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului (JO L 133, p. 66, rectificari in JO 2009, L 207, p. 14, JO  2010, L 199, p. 40, si JO 2011, L 234, p. 46), precum si a punctul I din anexa I la aceasta din urma directiva.

2        Aceasta cerere a fost formulata in cadrul unui litigiu intre domnul Radlinger si doamna Radlingerová (denumiti in continuare „sotii Radlinger”), pe de o parte, si Finway a.s. (denumita in continuare „Finway”), pe de alte parte, in legatura cu creantele declarate in cadrul unei proceduri de insolventa si provenite dintr?un contract de credit pentru consum.

Cadrul juridic

Dreptul Uniunii

Directiva 93/13

3        Potrivit articolului 1 alineatul (1) din Directiva 93/13, scopul acesteia este de apropiere a actelor cu putere de lege si a actelor administrative ale statelor membre privind clauzele abuzive in contractele incheiate intre un profesionist si un consumator.

4        Potrivit articolului 3 alineatul (1) din aceasta directiva, o clauza dintr?un contract de consum care nu s?a negociat individual se considera ca fiind abuziva in cazul in care, in contradictie cu cerinta de buna?credinta, provoaca un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor care decurg din contract, in detrimentul consumatorului. Articolul 3 alineatul (3) din directiva mentionata indica faptul ca „anexa [la aceasta] contine o lista orientativa si neexhaustiva a clauzelor care pot fi considerate abuzive”. Potrivit punctului 1 litera (e) din aceasta anexa, printre aceste clauze figureaza cele care au ca obiect sau ca efect „solicitarea de la orice consumator care nu si?a indeplinit obligatia sa plateasca o suma disproportionat de mare drept compensatie”.

5        Potrivit articolului 4 alineatul (1) din Directiva 93/13:

„Fara sa aduca atingere articolului 7, caracterul abuziv al unei clauze contractuale se apreciaza luand in considerare natura bunurilor sau a serviciilor pentru care s?a incheiat contractul si raportandu?se, in momentul incheierii contractului, la toate circumstantele care insotesc incheierea contractului si la toate clauzele contractului sau ale unui alt contract de care acesta depinde.”

6        Articolul 6 alineatul (1) din aceasta directiva are urmatorul cuprins:

„Statele membre stabilesc ca clauzele abuzive utilizate intr?un contract incheiat cu un consumator de catre [un profesionist], in conformitate cu legislatia interna, nu creeaza obligatii pentru consumator, iar contractul continua sa angajeze partile prin aceste clauze [a se citi «potrivit dispozitiilor sale»], in cazul in care poate continua sa existe fara clauzele abuzive.”

7        Potrivit articolului 7 din directiva mentionata:

„(1)      Statele membre se asigura ca, in interesul consumatorilor si al concurentilor, exista mijloace adecvate si eficace pentru a preveni utilizarea in continuare a clauzelor abuzive in contractele incheiate cu consumatorii de catre [profesionisti].

(2)      Mijloacele mentionate la alineatul (1) cuprind dispozitiile in conformitate cu care persoanele sau organizatiile care au, in temeiul legislatiei interne, un interes legitim in protectia consumatorilor pot introduce o actiune in justitie sau in fata organismelor administrative competente, in conformitate cu legislatia interna in cauza, pentru a obtine o decizie care sa stabileasca daca clauzele contractuale elaborate pentru a fi utilizate in general sunt abuzive, astfel incat sa poata aplica mijloace adecvate si eficiente pentru a preveni utilizarea acestor clauze in continuare.

[…]”

Directiva 2008/48

8        Astfel cum se precizeaza la articolul 1, obiectul Directivei 2008/48 este de a armoniza anumite aspecte ale normelor statelor membre in materie de contracte de credit pentru consumatori.

9        Potrivit articolului 2 alineatul (2) litera (a) din directiva mentionata, aceasta nu se aplica, printre altele, „contracte[lor] de credit garantate fie prin ipoteca, fie printr?o alta garantie comparabila, utilizata in mod curent intr?un stat membru asupra unui bun imobil, fie printr?un drept legat de un bun imobil”. In considerentul (10) al acestei directive se indica faptul ca, desi domeniul sau de aplicare este expres definit in cuprinsul ei, statele membre pot totusi pune in aplicare dispozitiile sale in domenii care nu intra in sfera de aplicare a directivei.

10      Potrivit considerentelor (6), (7), (9), (19) si (31) ale Directivei 2008/48, aceasta are drept obiective, printre altele, dezvoltarea unei piete a creditului de consum mai transparente si mai eficiente in cadrul pietei interne, realizarea unei armonizari complete in domeniul creditelor pentru consumatori, care sa asigure tuturor consumatorilor din Uniunea Europeana un nivel ridicat si echivalent de protectie a intereselor lor, necesitatea de a asigura ca respectivele contracte de credit cuprind in mod clar si concis toate informatiile necesare pentru ca un consumator sa poata lua decizii in deplina cunostinta de cauza si sa fie in masura sa isi cunoasca drepturile si obligatiile care ii revin in temeiul contractului de credit si garantarea faptului ca respectivul consumator primeste, inaintea incheierii contractului de credit, informatii adecvate referitoare in special la rata dobanzii anuale efective (denumita in continuare „DAE”) in intreaga Uniune Europeana, care sa ii permita sa compare aceste rate.

11      In plus, considerentul (43) din Directiva 2008/48 enunta in special ca, in ciuda formulei matematice uniforme de calcul al DAE, aceasta nu este inca integral comparabila pe intreg teritoriul Uniunii. Aceasta directiva vizeaza, asadar, sa defineasca in mod clar si exhaustiv costul total al creditului pentru consumator.

12      Articolul 3 din Directiva 2008/48, intitulat „Definitii”, prevede:

„In sensul prezentei directive se aplica urmatoarele definitii:

[…]

(g)      «costul total al creditului pentru consumatori» inseamna toate costurile, inclusiv dobanda, comisioanele, taxele si orice alt tip de costuri pe care trebuie sa le suporte consumatorul in legatura cu contractul de credit si care sunt cunoscute de catre creditor, cu exceptia taxelor notariale; costurile pentru serviciile accesorii aferente contractului de credit, in special primele de asigurare, sunt incluse, de asemenea, in cazul in care obtinerea creditului sau obtinerea acestuia potrivit clauzelor si conditiilor prezentate este conditionata de incheierea unui contract de servicii;

(h)      «valoarea totala platibila de catre consumator» inseamna suma dintre valoarea totala a creditului si costul total al creditului pentru consumator;

(i)      «[DAE]» inseamna costul total al creditului pentru consumator exprimat ca procent anual din valoarea totala a creditului, inclusiv costurile mentionate la articolul 19 alineatul (2), daca este cazul;

[…]

(l)      «valoarea totala a creditului» inseamna plafonul sau sumele totale puse la dispozitie in baza unui contract de credit;

[…]”

13      Articolul 10 din Directiva 2008/48, referitor la informatiile care trebuie mentionate in contractele de credit, impune la alineatul (1) primul paragraf redactarea contractelor de credit pe hartie sau pe un alt suport durabil. Alineatul (2) al acestuia enumera informatiile care trebuie sa fie specificate in mod clar si concis in orice contract de credit. Aceasta lista include in special:

„[…]

(d)      valoarea totala a creditului si conditiile care reglementeaza tragerea creditului;

[…]

(f)      rata dobanzii aferente creditului, conditiile care guverneaza aplicarea acestei rate si, atunci cand este disponibil, orice indice sau rata de referinta aplicabila ratei initiale a dobanzii aferente creditului, precum si perioadele, procedurile si conditiile in care variaza rata dobanzii aferente creditului si, in cazul in care se aplica rate diferite ale dobanzii aferente creditului in circumstante diferite, informatiile sus?mentionate privind toate nivelurile aplicabile;

(g)      [DAE] si valoarea totala platibila de catre consumator, calculate la momentul incheierii contractului de credit; se mentioneaza toate ipotezele folosite pentru calcularea acestei rate;

(h)      suma, numarul si frecventa platilor care urmeaza sa fie efectuate de catre consumator si, daca este cazul, ordinea in care platile vor fi alocate, pentru rambursare, diferitor solduri restante fixate la rate diferite ale dobanzii aferente creditului;

[…]”

14      Articolul 19 din Directiva 2008/48, intitulat „Calcularea [DAE]”, prevede la alineatele (1) si (2):

„(1)      [DAE], care este egala, pe o perioada de un an, cu valoarea actuala a tuturor angajamentelor (trageri, rambursari si costuri), viitoare sau prezente, convenite de creditor si de consumator, este calculata in conformitate cu formula matematica stabilita in anexa I partea I.

(2)      In scopul calcularii [DAE], se determina costul total al creditului pentru consumator, cu exceptia costurilor suportate de catre consumator pentru nerespectarea oricaruia dintre angajamentele stabilite prin contractul de credit si a altor costuri in afara pretului de achizitie, pe care, pentru achizitii de bunuri si servicii, este obligat sa le plateasca, indiferent daca tranzactia este efectuata in numerar sau pe credit.

Costurile administrarii unui cont care inregistreaza atat operatiunile de plata, cat si tragerile, costurile de utilizare a unui mijloc de plata atat pentru operatiunile de plata, cat si pentru trageri, precum si alte costuri privind operatiunile de plata sunt incluse in costul total al creditului catre consumator, cu exceptia cazului in care deschiderea contului este optionala, iar costurile contului au fost indicate clar si separat in contractul de credit sau in orice alt contract incheiat cu consumatorul.”

15      Articolul 22 din aceasta directiva, intitulat „Armonizarea si natura imperativa a prezentei directive”, prevede la alineatul (2):

„Statele membre se asigura ca consumatorii nu pot renunta la drepturile care le?au fost conferite prin dispozitiile de drept intern care transpun prezenta directiva sau corespund acesteia.”

16      Potrivit articolului 23 din directiva mentionata, intitulat „Sanctiuni”:

„Statele membre stabilesc normele de sanctionare aplicabile in cazul incalcarii dispozitiilor de drept intern adoptate in temeiul prezentei directive si intreprind toate masurile necesare pentru a asigura ca acestea sunt aplicate. Aceste sanctiuni trebuie sa fie eficiente, proportionale si cu efect de descurajare.”

17      Partea I din anexa I la Directiva 2008/48 contine, printre altele, urmatoarea precizare:

„[…]

Ecuatia fundamentala, care stabileste [DAE], exprima, pe perioada unui an, egalitatea dintre valoarea totala prezenta a tragerilor, pe de o parte, si valoarea totala prezenta a rambursarilor si a costurilor suportate, pe de alta parte […].”

Dreptul ceh

Procedura de insolventa

18      Din dosarul prezentat Curtii rezulta ca procedura de insolventa este reglementata prin Legea nr. 182/2006 privind insolventa si modurile de solutionare a acesteia [zákon ?. 182/2006 Sb., o úpadku a zp?sobech jeho ?ešení (insolven?ní zákon)], astfel cum a fost modificata prin Legea nr. 185/2013 (denumita in continuare „Legea privind insolventa”).

19      Potrivit acestei legi, un debitor este considerat insolvabil, in sensul acesteia din urma, printre altele atunci cand nu este in masura sa isi onoreze angajamentele financiare timp de mai mult de 30 de zile de la data scadentei. Un debitor care nu are calitatea de profesionist poate solicita instantei competente in materia insolventei sa statueze asupra situatiei sale sub forma unei descarcari de datorie. Autorizatia de descarcare de datorie este subordonata, pe de o parte, constatarii instantei ca, prin aceasta solicitare, debitorul nu urmareste un interes neonest si, pe de alta parte, prezumtiei rezonabile ca creditorii chirografari inscrisi recupereaza, in cadrul descarcarii de datorie, cel putin 30 % din creantele constatate. In contextul acestei proceduri de insolventa, instanta nu poate, in temeiul articolului 410 din legea mentionata, sa verifice nici din oficiu, nici la cererea debitorului validitatea, valoarea sau rangul creantelor, nici macar atunci cand acestea ridica probleme care intra sub incidenta Directivelor 93/13 sau 2008/48, inainte de adoptarea deciziei cu privire la cererea de descarcare de datorie.

20      Numai in cazul in care instanta competenta in materia insolventei a admis solutionarea insolventei prin descarcarea de datorie, un debitor poate formula o cerere incidenta pentru a contesta creantele declarate, aceasta cerere neputand viza decat creantele exigibile care nu sunt garantate. In plus, in acest caz, debitorul nu poate invoca, pentru a justifica contestarea existentei sau a valorii acestei creante, decat stingerea sau prescrierea ei.

Reglementarea in materia protectiei consumatorilor

21      Articolul 51a si urmatoarele din Legea nr. 40/1964 privind codul civil (Zákon ?. 40/1964 Sb., ob?anský zákoník), in versiunea sa in vigoare pana la 31 decembrie 2013 (denumit in continuare „Codul civil”), au transpus Directiva 93/13 in dreptul ceh.

22      Conform articolului 56 alineatul 1 din acest cod, contractele incheiate cu consumatorii nu trebuie sa cuprinda clauze care, in contradictie cu cerinta de buna?credinta, provoaca un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, in detrimentul consumatorului. In temeiul articolului 55 alineatul 2 din codul mentionat, clauzele de aceasta natura care figureaza in contractele incheiate cu consumatorii sunt lovite de nulitate. Articolul 56 alineatul 3 din acelasi cod cuprinde o enumerare orientativa a clauzelor abuzive care se inspira din anexa la Directiva 93/13, dar care nu cuprinde clauza mentionata la punctul 1 litera (e) din aceasta anexa, ce are ca obiect sau ca efect solicitarea ca un consumator care nu isi executa obligatia sa plateasca o suma disproportionat de mare drept compensatie.

23      Directiva 2008/48 a fost transpusa in dreptul ceh prin Legea 145/2010 privind creditul de consum si de modificare a anumitor legi in versiunea lor initiala (Zákon ?. 145/2010 Sb., o spot?ebitelském úv?ru a o zm?n? n?kterých zákon?, denumita in continuare „Legea privind creditul de consum”).

24      Articolul 6 alineatul 1 din aceasta lege, care vizeaza obligatia creditorului de a informa consumatorul, prevede:

„[c]ontractul de acordare a creditului de consum se intocmeste in scris si contine informatiile enumerate in anexa 3 la prezenta lege, formulate in mod clar, concis si vizibil. Nerespectarea acestei obligatii de informare sau a formei scrise nu are efecte asupra validitatii contractului […]”

25      Potrivit articolului 8 din Legea privind creditul de consum, in cazul in care contractul de credit pentru consum nu cuprinde mentiunile indicate la articolul 6 alineatul 1 din aceasta lege si consumatorul opune acest lucru creditorului, dobanzile aferente creditului de consum sunt considerate, din momentul nasterii lor, a fi calculate la rata de actualizare aplicabila la data incheierii contractului respectiv, astfel cum a fost publicata de Banca Nationala a Cehiei, iar celelalte stipulatii cu privire la plati din contractul de credit pentru consum nu sunt valabile.

Litigiul principal si intrebarile preliminare

26      La 29 august 2011, sotii Radlinger au incheiat un contract de credit pentru consum cu Smart Hypo s. r. o., in temeiul caruia le?a fost acordat un imprumut in cuantum de 1 170 000 de coroane cehe (CZK) (aproximativ 43 300 de euro).

27      In schimbul acordarii acestui imprumut, sotii Radlinger s?au angajat mai intai sa restituie creditorului suma de 2 958 000 CZK (aproximativ 109 500 de euro) in 120 de rate lunare. Aceasta suma se compune din capital, din dobanzi la o rata de 10 % pe an pentru capitalul imprumutat pe durata creditului, din comisionul datorat creditorului, in valoare de 585 000 CZK (aproximativ 21 600 de euro), si din costuri in valoare de 33 000 CZK (aproximativ 1 200 de euro). DAE a creditului de consum in discutie in litigiul principal se ridica la 28,9 %.

28      Sotii Radlinger s?au angajat de asemenea sa plateasca creditorului, pe langa dobanzile de intarziere stabilite prin lege, si o penalitate contractuala, care se ridica la 0,2 % din capitalul initial imprumutat, pe fiecare zi sau parte a unei zile de intarziere, o penalitate contractuala forfetara de 117 000 CZK (aproximativ 4 300 de euro) in cazul in care intarzierea depasea o luna, si o compensatie forfetara de 50 000 CZK (aproximativ 1 850 de euro), corespunzatoare cheltuielilor de recuperare a sumei datorate.

29      In sfarsit, creditorul si?a rezervat dreptul de a solicita, cu efect imediat, restituirea integrala a sumelor datorate in ipoteza in care una dintre ratele lunare nu ar fi platita integral sau la timp ori daca consimtamantul sau se dovedeste a fi fost viciat de o reticenta dolosiva din partea sotilor Radlinger.

30      Dupa cum rezulta din decizia de trimitere, sotii Radlinger nu au primit efectiv nicio suma. Astfel, creditul in discutie in litigiul principal a fost utilizat pentru a regla datorii anterioare la un executor, taxele notariale, precum si costurile aferente acestui credit datorate creditorului, prima rata lunara a creditului si o parte din ratele lunare ulterioare.

31      La data de 27 septembrie 2011, Finway, careia Smart Hypo s. r. o. i?a cesionat creantele pe care le detinea fata de sotii Radlinger, i?a informat pe acestia cu privire la exigibilitatea imediata a intregii datorii, care se ridica la acel moment la 2 873 751 CZK (aproximativ 106 300 de euro), pentru motivul ca anumite informatii esentiale fusesera trecute sub tacere la incheierea contractului in discutie in litigiul principal. Astfel, potrivit Finway, sotii Radlinger disimulasera faptul ca se dispusese o executare silita asupra bunurilor lor pentru suma de 4 285 CZK (aproximativ 160 de euro).

32      Prin punerea in intarziere din 19 noiembrie 2012, aceasta societate i?a invitat din nou pe sotii Radlinger sa ramburseze datoria, pe care o estima in acel moment la 3 794 786 CZK (aproximativ 140 500 de euro), precizand ca creanta sa devenise exigibila imediat din cauza faptului ca persoanele interesate nu restituisera in mod regulat si la timp creditul.

33      La data de 5 februarie 2013, sotii Radlinger au sesizat Krajský soud v Plzni (Curtea Regionala din Pilsen) pentru a fi declarati insolvabili si pentru a li se admite cererea de descarcare de datorie sub forma unei plati esalonate, intrucat nu erau in masura sa isi onoreze angajamentele si invocau o intarziere la plata mai mare de 3 luni. Aceasta cerere a fost declinata in favoarea Krajský soud v Praze (Curtea Regionala din Praga), instanta competenta teritorial sa solutioneze cererea, care, prin ordonanta din 26 aprilie 2013, a constatat insolventa sotilor Radlinger, a desemnat un administrator judiciar si a invitat creditorii sa isi declare creantele in termen de 30 de zile.

34      La data de 23 mai 2013, in cadrul procedurii de insolventa, Finway a declarat doua creante exigibile, prima, in valoare de 3 045 991 CZK (aproximativ 112 700 de euro), garantata printr?o ipoteca, si a doua, in valoare de 1 359 540 CZK (aproximativ 50 300 de euro), negarantata si care corespundea penalitatii contractuale prevazute in contractul in discutie in litigiul principal, fixata la 0,2 % din capitalul imprumutat initial, aplicata pe zi de intarziere pentru perioada cuprinsa intre 23 septembrie 2011 si 25 aprilie 2013.

35      La data de 3 iulie 2013, sotii Radlinger au recunoscut caracterul exigibil al acestor creante, dar au contestat valoarea lor, invocand incompatibilitatea cu bunele moravuri a clauzelor contractuale in discutie in litigiul principal.

36      Prin ordonanta din 23 iulie 2013, instanta de trimitere a admis descarcarea de datorii a sotilor Radlinger sub forma unei esalonari a platii in solidar.

37      La data de 24 iulie 2013, aceasta instanta a fost sesizata de sotii Radlinger cu o cerere incidenta prin care ei, in calitate de debitori, au solicitat sa se constate nelegalitatea partiala sau totala a creantelor declarate de Finway.

38      In ceea ce priveste aceasta cerere, instanta mentionata constata ca, in temeiul Legii privind insolventa, debitorul are dreptul sa conteste doar creantele negarantate, iar aceasta exclusiv in cadrul unei cereri incidente si numai pentru motive legate de prescrierea sau de stingerea datoriei.

39      Intrucat contractul in discutie in litigiul principal, din care provin creantele declarate de Finway, constituie atat un contract de credit pentru consumatori, in sensul Directivei 2008/48, cat si un contract incheiat intre un profesionist si un consumator, in sensul Directivei 93/13, instanta de trimitere ridica problema daca obligatiile care decurg din dispozitiile acestei din urma directive sunt obligatorii si pentru instanta competenta sa solutioneze procedura de insolventa, sesizata cu o contestatie a creantelor provenite dintr?un contract de credit.

40      Aceasta instanta are de asemenea rezerve cu privire la caracterul legal al DAE care figureaza in contractul in discutie in litigiul principal. Instanta se intreaba in aceasta privinta care sunt sumele incluse de creditor in tragerile creditului, in sensul punctului I din anexa I la Directiva 2008/48, pentru calcularea DAE, tinand seama de faptul ca costurile aferente acestui credit, precum si primele doua rate lunare au fost deduse imediat din valoarea creditului mentionat.

41      In sfarsit, instanta de trimitere ridica problema cum trebuie analizate, din perspectiva cerintelor Directivei 93/13, clauzele unui contract incheiat intre un profesionist si un consumator, precum cel in discutie in litigiul principal, care prevede ca, in cazul intarzierii la plata, creditorul va putea solicita debitorului rambursarea imediata a intregului credit in cauza, inclusiv dobanzile si onorariile viitoare ale creditorului, plata unei penalitati contractuale de 0,2 % la suma principala pe fiecare zi si parte de zi de intarziere si, in cazul in care acest debitor ar invoca o intarziere mai mare de o luna, plata unei penalitati contractuale forfetare de 117 000 CZK (aproximativ 4 300 de euro).

42      Apreciind ca solutionarea litigiului principal depinde de interpretarea dispozitiilor citate anterior din dreptul Uniunii, Krajský soud v Praze (Curtea Regionala din Praga) a hotarat sa suspende judecarea cauzei si sa adreseze Curtii urmatoarele intrebari preliminare:

„1)      Articolul 7 alineatul (1) din Directiva 93/13 si articolul 22 alineatul (2) din Directiva 2008/48 sau alte dispozitii ale dreptului Uniunii privind protectia consumatorilor se opun:

  1. a)      principiului care sta la baza Legii privind insolventa, care permite instantei de judecata sa examineze autenticitatea, valoarea sau rangul creantelor rezultate din raporturi de consum numai in temeiul unei cereri incidente depuse de administratorul judiciar, de un creditor sau (conform limitarilor de mai sus) de debitor (consumator)?
  2. b)      dispozitiilor care, in contextul legislatiei nationale privind procedurile de insolventa, limiteaza dreptul debitorului (consumatorului) de a solicita examinarea in instanta a creantelor inregistrate de creditori (furnizori de bunuri sau prestatori de servicii) numai la cazurile in care este aprobata solutionarea starii de insolventa a consumatorului sub forma descarcarii de datorii si, in acest context, numai in ceea ce priveste creantele negarantate ale creditorilor, obiectiile debitorului fiind in mod suplimentar limitate, in cazul creantelor executorii recunoscute printr?o decizie a autoritatii competente, numai la posibilitatea de a declara ca respectiva creanta a expirat sau s?a prescris, astfel cum este stabilit prin dispozitiile articolului 192 alineatul (3) si ale articolului 410 alineatele (2) si (3) din Legea privind insolventa?

2)      In cazul unui raspuns afirmativ la prima intrebare: instanta investita cu examinarea creantelor din cadrul unui contract de credit pentru consum:

  1. a)      are obligatia de a examina ex officio, chiar in absenta unei obiectii din partea consumatorului, nerespectarea de catre furnizorul de credit a cerintelor de informare prevazute la articolul 10 alineatul (2) din Directiva 2008/48
  2. b)      si de a constata consecintele prevazute de legislatia nationala sub forma anularii respectivelor dispozitii contractuale?

In cazul unui raspuns afirmativ la prima sau la a doua intrebare:

3)      Dispozitiile directivelor aplicate mai sus au efect direct, iar aplicarea lor directa este impiedicata de faptul ca initierea ex officio a unei proceduri incidente de catre instanta de judecata (sau, din punctul de vedere al legislatiei nationale, examinarea inadmisibila a unei creante pe baza unei contestatii fara efect depuse de debitorul consumator) afecteaza raportul orizontal dintre consumator si furnizorul de bunuri sau prestatorul de servicii?

4)      Care este «valoarea totala a creditului» in sensul articolului 10 alineatul (2) litera (d) din Directiva 2008/48 si ce cuantumuri sunt incluse ca «valori ale tragerii» in calcularea dobanzii anuale efective (DAE), conform formulei prevazute in anexa I la Directiva 2008/48, in cazul in care contractul de credit garanteaza expres plata unui cuantum specific, dar in acelasi timp se convine ca, de indata ce valoarea creditului este platita, creantele furnizorului de credit cu titlu de comision pentru acordarea creditului si cu titlu de prima rata de rambursare a creditului (sau rate ulterioare) vor fi compensate intr?o anumita masura cu suma respectiva, astfel incat sumele compensate in acest fel nu sunt in realitate platite niciodata consumatorului sau in contul acestuia, ci raman in intregime la dispozitia creditorului? Includerea acestor sume, care in realitate nu sunt platite, influenteaza calcularea DAE?

Indiferent de raspunsul la intrebarile precedente:

5)      La aprecierea aspectului daca respectiva compensatie convenita mentionata mai sus este disproportionata in sensul punctului 1 litera (e) din anexa la Directiva 93/13, este necesar sa se evalueze efectul cumulativ al tuturor clauzelor privind penalitatile, indiferent daca creditorul insista de fapt ca acestea sa fie platite integral si indiferent daca unele dintre acestea pot fi considerate nule potrivit legislatiei nationale, sau este necesar sa se ia in considerare numai cuantumul total al penalitatilor care sunt sau care pot fi in realitate solicitate?

6)      In cazul in care se constata ca penalitatile contractuale sunt abuzive, este necesara anularea tuturor penalitatilor individuale care, doar luate in considerare impreuna, au determinat instanta sa concluzioneze ca valoarea compensatiei a fost disproportionata in sensul punctului 1 litera (e) din anexa la Directiva 93/13 sau este necesara anularea numai a unora dintre acestea (si, in acest caz, pe baza caror criterii)?”

Cu privire la intrebarile preliminare

Cu privire la prima intrebare

43      Prin intermediul primei intrebari, instanta de trimitere solicita, in esenta, sa se stabileasca daca articolul 7 alineatul (1) din Directiva 93/13 si articolul 22 alineatul (2) din Directiva 2008/48 trebuie interpretate in sensul ca se opun unei reglementari nationale precum cea in discutie in litigiul principal, care, intr?o procedura de insolventa, pe de o parte, nu permite instantei sesizate cu aceasta procedura sa examineze din oficiu caracterul eventual abuziv al clauzelor contractuale din care provin creantele declarate in cadrul procedurii mentionate si care, pe de alta parte, permite acestei instante sa examineze doar creantele negarantate si numai pentru un numar limitat de motive, legate de prescrierea sau de stingerea lor.

44      Potrivit articolului 22 alineatul (2) din Directiva 2008/48, statele membre se asigura ca consumatorii nu pot renunta la drepturile care le?au fost conferite prin dispozitiile de drept intern care transpun aceasta directiva sau care corespund acesteia. Or, din decizia de trimitere nu rezulta ca sotii Radlinger au renuntat la drepturile care le?au fost conferite in temeiul dispozitiilor de drept ceh care transpun directiva mentionata. Prin urmare, astfel cum a subliniat avocatul general la punctul 40 din concluzii, aceasta dispozitie nu este relevanta pentru a raspunde la prima intrebare.

45      Referitor la articolul 7 alineatul (1) din Directiva 93/13, aceasta dispozitie impune statelor membre obligatia de a se asigura ca, in interesul consumatorilor, exista mijloace adecvate si eficace pentru a preveni utilizarea in continuare a clauzelor abuzive in contractele incheiate cu consumatorii de catre un profesionist.

46      Printre aceste mijloace trebuie sa figureze dispozitii care sa permita sa se garanteze consumatorilor o protectie jurisdictionala efectiva, oferindu?le posibilitatea de a ataca in justitie contractul in litigiu, inclusiv in cadrul unei proceduri de insolventa, in conditii procedurale rezonabile, astfel incat exercitarea drepturilor lor sa nu fie supusa unor conditii, in special unor termene sau unor cheltuieli, care sa faca excesiv de dificila sau imposibila in practica exercitarea drepturilor garantate de Directiva 93/13 (a se vedea in acest sens Hotararea din 1 octombrie 2015, ERSTE Bank Hungary, C?32/14, EU:C:2015:637, punctul 59).

47      In speta, prima intrebare adresata priveste organizarea procedurilor in materie de insolventa in contextul unui litigiu in care debitorul?consumator contesta temeinicia creantelor declarate.

48      Conform unei jurisprudente constante a Curtii, in lipsa unei reglementari a Uniunii in materie, revine ordinii juridice interne din fiecare stat membru, in temeiul principiului autonomiei procedurale, atributia de a desemna instantele competente si de a stabili modalitatile procedurale aplicabile actiunilor in justitie destinate sa asigure protectia drepturilor conferite justitiabililor de dreptul Uniunii. In acest sens, modalitatile procedurale aplicabile actiunilor destinate sa asigure protectia drepturilor conferite justitiabililor de dreptul Uniunii nu trebuie sa fie mai putin favorabile decat cele aplicabile unor actiuni similare din dreptul intern (principiul echivalentei) si nu trebuie sa faca practic imposibila sau excesiv de dificila exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridica a Uniunii (principiul efectivitatii) (a se vedea in acest sens Hotararea din 12 februarie 2015, Baczó si Vizsnyiczai, C?567/13, EU:C:2015:88, punctele 41 si 42, precum si jurisprudenta citata).

49      In ceea ce priveste principiul echivalentei si asa cum a aratat avocatul general la punctul 32 din concluzii, trebuie remarcat faptul ca nu exista niciun element la dispozitia Curtii de natura sa dea nastere unui dubiu legat de conformitatea reglementarii in discutie in litigiul principal cu acest principiu.

50      In ceea ce priveste principiul efectivitatii, fiecare caz in care se ridica problema daca o prevedere procedurala interna face imposibila sau excesiv de dificila aplicarea dreptului Uniunii trebuie analizat tinand cont de locul pe care respectiva prevedere il ocupa in cadrul procedurii in ansamblul sau, de modul in care se deruleaza si de particularitatile acesteia in fata diverselor instante nationale. Cu toate acestea specificitatea procedurilor nu poate constitui un element de natura sa afecteze protectia juridica de care trebuie sa beneficieze consumatorii in temeiul dispozitiilor Directivei 93/13 (a se vedea in acest sens Hotararea din 10 septembrie 2014, Kušionová, C?34/13, EU:C:2014:2189, punctele 52 si 53, precum si jurisprudenta citata).

51      In speta, prima intrebare litera a) vizeaza compatibilitatea cu articolul 7 alineatul (1) din Directiva 93/13 a unui regim procedural national, precum cel descris la punctele 19 si 20 din prezenta hotarare, care nu permite instantei sesizate cu o procedura de insolventa sa analizeze din oficiu caracterul eventual abuziv al clauzelor contractuale din care provin creantele declarate in cadrul acestei proceduri.

52      In aceasta privinta, trebuie amintit ca, potrivit unei jurisprudente constante a Curtii, instanta nationala este obligata sa analizeze din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale care se incadreaza in domeniul de aplicare al Directivei 93/13 si, prin aceasta, sa suplineasca dezechilibrul existent intre consumator si profesionist de indata ce dispune de elementele de drept si de fapt necesare in acest scop (Hotararea din 1 octombrie 2015, ERSTE Bank Hungary, C?32/14, EU:C:2015:637, punctul 41 si jurisprudenta citata).

53      Astfel, Curtea a decis ca, pentru a asigura protectia urmarita de aceasta directiva, situatia de inegalitate existenta intre consumator si un profesionist nu poate fi compensata decat printr?o interventie pozitiva, exterioara partilor la contract, a instantei nationale sesizate cu astfel de litigii (a se vedea in acest sens Hotararea din 27 februarie 2014, Pohotovos?, C?470/12, EU:C:2014:101, punctul 40 si jurisprudenta citata).

54      In consecinta, articolul 7 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat in sensul ca se opune unei reglementari nationale precum cea in discutie in litigiul principal, care, intr?o procedura de insolventa, nu permite instantei sesizate cu aceasta procedura sa examineze din oficiu caracterul eventual abuziv al clauzelor contractuale din care provin creantele declarate in cadrul procedurii mentionate, cu toate ca aceasta instanta dispune de elementele de drept si de fapt necesare in acest scop.

55      In ceea ce priveste prima intrebare litera b), rezulta din constatarile instantei de trimitere ca legislatia nationala in discutie in litigiul principal nu permite sa se conteste toate creantele izvorate dintr?un contract de credit susceptibil sa contina clauze abuzive, ci doar pe acelea dintre ele care nu sunt garantate si numai pentru un motiv legat de prescrierea sau de stingerea lor.

56      Or, astfel cum se evidentiaza in jurisprudenta citata la punctul 46 din prezenta hotarare, dreptul la o cale de atac jurisdictionala efectiva presupune ca unui consumator sa i se permita sa conteste in fata instantei nationale temeinicia creantelor rezultate dintr?un contract de credit care contine clauze susceptibile sa fie declarate abuzive, indiferent daca sunt sau nu sunt garantate.

57      Pe de alta parte, desi rezulta din decizia de trimitere ca legislatia nationala in discutie in litigiul principal nu permite debitorului, care intelege sa conteste o creanta negarantata, decat sa invoce prescriptia sau stingerea acestei creante, trebuie amintit ca o limitare adusa puterii instantei nationale de a inlatura din oficiu clauzele abuzive este de natura sa aduca atingere caracterului efectiv al protectiei urmarite prin articolele 6 si 7 din Directiva 93/13 (a se vedea prin analogie Hotararea din 21 noiembrie 2002, Cofidis, C?473/00, EU:C:2002:705, punctul 35).

58      In consecinta, prin faptul ca nu permite contestarea decat a anumitor creante care provin dintr?un contract de consum in cazul caruia unele dintre clauze sunt susceptibile de a fi declarate abuzive si numai pentru un numar limitat de motive, legate de prescrierea sau de stingerea lor, o reglementare nationala precum cea in discutie in litigiul principal nu respecta cerintele care decurg din articolul 7 alineatul (1) din Directiva 93/13.

59      Avand in vedere consideratiile care preceda, trebuie sa se raspunda la prima intrebare ca articolul 7 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat in sensul ca se opune unei reglementari procedurale nationale precum cea in discutie in litigiul principal, care, intr?o procedura de insolventa, pe de o parte, nu permite instantei sesizate cu aceasta procedura sa examineze din oficiu caracterul eventual abuziv al clauzelor contractuale din care provin creantele declarate in cadrul procedurii mentionate, cu toate ca aceasta instanta dispune de elementele de drept si de fapt necesare in acest scop, si care, pe de alta parte, permite instantei amintite sa examineze doar creantele negarantate si numai pentru un numar limitat de motive, legate de prescrierea sau de stingerea lor.

Cu privire la a doua intrebare

60      Prin intermediul celei de a doua intrebari, instanta de trimitere solicita, in esenta, sa se stabileasca daca articolul 10 alineatul (2) din Directiva 2008/48 trebuie interpretat in sensul ca o instanta nationala sesizata cu un litigiu referitor la creante care provin dintr?un contract de credit in sensul acestei directive trebuie sa examineze din oficiu respectarea obligatiei de informare prevazute la aceasta dispozitie si sa stabileasca toate consecintele care decurg, in conformitate cu legislatia nationala, din incalcarea acestei obligatii.

61      Cu titlu introductiv, trebuie subliniat ca obligatia de informare enuntata la articolul 10 alineatul (2) din Directiva 2008/48 contribuie, la fel ca cele prevazute la articolele 5 si 8 din aceeasi directiva, la realizarea obiectivului urmarit de aceasta si care consta, astfel cum reiese din considerentele (7) si (9) ale directivei, in a prevedea, in materia creditului pentru consumatori, o armonizare completa si imperativa intr?o serie de domenii fundamentale, considerata ca fiind necesara pentru a se asigura tuturor consumatorilor din Uniunea Europeana un nivel ridicat si echivalent de protectie a intereselor lor si pentru a facilita aparitia unei piete interne performante a creditului de consum (a se vedea prin analogie Hotararea din 18 decembrie 2014, CA Consumer Finance, C?449/13, EU:C:2014:2464, punctul 21 si jurisprudenta citata).

62      In ceea ce priveste a doua intrebare litera a), trebuie aratat ca Curtea a reamintit in numeroase randuri obligatia ce revine instantei nationale de a examina din oficiu incalcarea anumitor dispozitii din dreptul Uniunii in materie de consum [a se vedea in acest sens, in ceea ce priveste de Directiva 93/13, Hotararea din 4 iunie 2009, Pannon GSM, C?243/08, EU:C:2009:350, punctul 32, in ceea ce priveste Directiva 85/577/CEE a Consiliului din 20 decembrie 1985 privind protectia consumatorilor in cazul contractelor negociate in afara spatiilor comerciale (JO L 372, p. 31, Editie speciala, 15/vol. 1, p. 188), Hotararea din 17 decembrie 2009, Martín Martín, C?227/08, EU:C:2009:792, punctul 29, si, in ceea ce priveste Directiva 1999/44/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 25 mai 1999 privind anumite aspecte ale vanzarii de bunuri de consum si garantiile conexe (JO L 171, p. 12, Editie speciala, 15/vol. 5, p. 89), Hotararea din 3 octombrie 2013, Duarte Hueros, C?32/12, EU:C:2013:637, punctul 39].

63      Dupa cum a subliniat avocatul general la punctul 51 si urmatoarele din concluzii, o astfel de cerinta se bazeaza, potrivit unei jurisprudente constante a Curtii, pe ideea ca un consumator se gaseste intr?o situatie de inferioritate fata de un profesionist in ceea ce priveste atat puterea de negociere, cat si nivelul de informare, situatie care il determina sa adere la conditiile redactate in prealabil de profesionist, fara a putea exercita o influenta asupra continutului acestora (Hotararea din 1 octombrie 2015, ERSTE Bank Hungary, C?32/14, EU:C:2015:637, punctul 39 si jurisprudenta citata).

64      In aceasta privinta, pentru un consumator, informatiile prealabile si concomitente incheierii unui contract, cu privire la conditiile contractuale si la consecintele respectivei incheieri, au o importanta fundamentala. Consumatorul decide tocmai pe baza acestor informatii daca doreste sa se oblige potrivit conditiilor redactate in prealabil de un profesionist (a se vedea in acest sens Hotararea din 16 ianuarie 2014, Constructora Principado, C?226/12, EU:C:2014:10, punctul 25 si jurisprudenta citata).

65      Pe de alta parte, exista un risc care nu poate fi neglijat ca, in special din nestiinta, consumatorul sa nu invoce norma de drept destinata sa il protejeze (Hotararea din 4 iunie 2015, Faber, C?497/13, EU:C:2015:357, punctul 42 si jurisprudenta citata).

66      In consecinta, protectia efectiva a consumatorului nu ar putea fi atinsa daca instanta nationala nu ar fi obligata sa aprecieze din oficiu respectarea cerintelor care decurg din normele Uniunii in materia drepturilor consumatorului (a se vedea prin analogie Hotararea din 4 octombrie 2007, Rampion si Godard, C?429/05, EU:C:2007:575, punctele 61 si 65).

67      Astfel, dupa cum s?a amintit la punctul 53 din prezenta hotarare, pentru a asigura protectia urmarita de aceasta directiva, situatia de inegalitate existenta intre consumator si un profesionist nu poate fi compensata decat printr?o interventie pozitiva, exterioara partilor la contract, a instantei nationale sesizate cu astfel de litigii.

68      Examinarea din oficiu de catre instanta nationala a respectarii cerintelor care decurg din Directiva 2008/48 constituie, pe de alta parte, un mijloc adecvat pentru a atinge rezultatul prevazut la articolul 10 alineatul (2) din aceasta directiva si pentru a contribui la realizarea obiectivelor vizate in considerentele (31) si (43) (a se vedea prin analogie Ordonanta din 16 noiembrie 2010, Pohotovos?, C?76/10, EU:C:2010:685, punctul 41 si jurisprudenta citata).

69      In special, potrivit articolului 23 din Directiva 2008/48, sanctiunile prevazute in cazul incalcarii dispozitiilor de drept intern adoptate in temeiul acestei directive trebuie sa aiba un caracter descurajator. Or, in mod indubitabil, examinarea din oficiu de catre instantele nationale a respectarii cerintelor care decurg din aceeasi directiva are un asemenea caracter.

70      Intrucat instanta nationala este, asadar, chemata sa asigure efectul util al protectiei consumatorilor, urmarita prin dispozitiile Directivei 2008/48, rolul care ii este astfel atribuit de dreptul Uniunii in domeniul vizat nu se limiteaza la simpla facultate de a se pronunta cu privire la respectarea cerintelor amintite, ci cuprinde si obligatia de a examina din oficiu aceasta problema de indata ce dispune de elementele de drept si de fapt necesare in acest scop (a se vedea prin analogie Hotararea din 4 iunie 2009, Pannon GSM, C?243/08, EU:C:2009:350, punctul 32).

71      In plus, atunci cand instanta nationala a constatat din oficiu o incalcare a articolului 10 alineatul (2) din Directiva 2008/48, este obligata, fara sa astepte sa formuleze consumatorul o cerere in acest scop, sa stabileasca toate consecintele care decurg, potrivit dreptului national, dintr?o astfel de incalcare, sub rezerva respectarii principiului contradictorialitatii (a se vedea prin analogie Hotararea din 21 februarie 2013, Banif Plus Bank, C?472/11, EU:C:2013:88, punctul 36, si Hotararea din 1 octombrie 2015, ERSTE Bank Hungary, C?32/14, EU:C:2015:637, punctul 42).

72      In acest context, trebuie de asemenea amintit ca din cuprinsul articolului 23 din Directiva 2008/48 rezulta ca statele membre stabilesc normele de sanctionare aplicabile in cazul incalcarii dispozitiilor de drept intern adoptate in temeiul acestei directive si intreprind toate masurile necesare pentru a asigura ca sunt aplicate. In afara de caracterul lor de descurajare, aceste sanctiuni trebuie sa fie eficiente si proportionale.

73      In aceasta privinta, din moment ce o instanta nationala a constatat incalcarea obligatiei de informare, trebuie sa stabileasca toate consecintele care se impun in temeiul dreptului national, cu conditia ca sanctiunile instituite de acesta sa respecte cerintele prevazute la articolul 23 din Directiva 2008/48, astfel cum au fost interpretate de Curte in special in Hotararea LCL Le Crédit Lyonnais (C?565/12, EU:C:2014:190).

74      Avand in vedere toate consideratiile precedente, este necesar sa se raspunda la a doua intrebare ca articolul 10 alineatul (2) din Directiva 2008/48 trebuie interpretat in sensul ca o instanta nationala sesizata cu un litigiu referitor la creante care provin dintr?un contract de credit in sensul acestei directive trebuie sa examineze din oficiu respectarea obligatiei de informare prevazute la aceasta dispozitie si sa stabileasca consecintele care decurg in conformitate cu legislatia nationala din incalcarea acestei obligatii, cu conditia ca sanctiunile sa respecte cerintele prevazute la articolul 23 din directiva mentionata.

Cu privire la a treia intrebare

75      Prin intermediul celei de a treia intrebari, instanta de trimitere, dupa ce a subliniat ca litigiul principal priveste doi particulari, solicita, in esenta, sa se stabileasca daca dispozitiile relevante ale Directivelor 93/13 si 2008/48 au efect direct.

76      In aceasta privinta, trebuie amintit ca, potrivit articolului 288 al treilea paragraf TFUE, desi o directiva este obligatorie pentru fiecare stat membru destinatar cu privire la rezultatul care trebuie atins, ea lasa instantelor nationale competenta in ceea ce priveste forma si mijloacele. Astfel, o directiva nu poate, prin ea insasi, sa creeze obligatii in sarcina unui particular si, prin urmare, nu poate fi invocata ca atare impotriva acestuia (Hotararea din 24 ianuarie 2012, Dominguez, C?282/10, EU:C:2012:33, punctul 37 si jurisprudenta citata). Obligatia unui stat membru de a lua toate masurile necesare pentru atingerea rezultatului prevazut de o directiva este insa o obligatie imperativa impusa de articolul 288 al treilea paragraf TFUE si de directiva insasi. Aceasta obligatie de a adopta toate masurile generale sau speciale se impune tuturor autoritatilor statelor membre, inclusiv autoritatilor judiciare, in cadrul competentelor acestora (Hotararea din 24 iunie 2008, Commune de Mesquer, C?188/07, EU:C:2008:359, punctul 83 si jurisprudenta citata).

77      In speta, pe de o parte, obligatia de a examina din oficiu caracterul abuziv al anumitor clauze si existenta mentiunilor obligatorii de informare intr?un contract de credit constituie o norma procedurala in sarcina autoritatilor judiciare, iar nu a unui particular (a se vedea prin analogie Hotararea din 10 septembrie 2014, Kušionová, C?34/13, EU:C:2014:2189, punctul 67, precum si Hotararea din 18 februarie 2016, Finanmadrid EFC, C?49/14, EU:C:2016:98, punctul 35 si jurisprudenta citata).

78      Pe de alta parte, dupa cum rezulta din modul de redactare a articolului 23 din Directiva 2008/48, autoritatile statelor membre trebuie sa se asigure ca, la transpunerea acestei directive, precum si la punerea sa in aplicare, sanctiunile aplicate sunt eficiente, proportionale si cu efect de descurajare.

79      In plus, trebuie amintit ca, potrivit unei jurisprudente constante a Curtii, instantele nationale sunt obligate ca, aplicand dreptul intern, sa il interpreteze, in cea mai mare masura posibila, in lumina textului si a finalitatii Directivei 2008/48 pentru a atinge rezultatul urmarit de aceasta si, prin urmare, sa se conformeze articolului 288 al treilea paragraf TFUE. Aceasta obligatie a unei interpretari conforme a dreptului national este, astfel, inerenta sistemului Tratatului FUE, intrucat permite instantelor nationale sa asigure, in cadrul competentelor lor, deplina eficacitate a dreptului Uniunii atunci cand judeca litigiile cu care sunt sesizate (a se vedea prin analogie Hotararea din 24 ianuarie 2012, Dominguez, C?282/10, EU:C:2012:33, punctul 24 si jurisprudenta citata).

80      Prin urmare, nu este necesar sa se raspunda la a treia intrebare.

Cu privire la a patra intrebare

81      Prin intermediul celei de a patra intrebari, instanta de trimitere solicita, in esenta, sa se stabileasca modul in care trebuie interpretate notiunile „valoarea totala a creditului” si „valorile tragerii”, care figureaza, prima, la articolul 3 litera (l), precum si la articolul 10 alineatul (2) din Directiva 2008/48, iar a doua, la punctul I din anexa I la aceasta.

82      Aceasta instanta subliniaza astfel ca contractul in discutie in litigiul principal, prin care creditorul s?a angajat sa acorde sotilor Radlinger un credit, stipula ca, de la acordarea acestui credit, costurile de acordare a acestuia, precum si prima rata lunara si, eventual, urmatoarele rate lunare urmau sa fie deduse din valoarea totala a creditului mentionat. In consecinta, se ridica in special problema daca partea din acelasi credit care nu a fost pusa la dispozitia persoanelor interesate putea fi inclusa in valoarea tragerilor, in sensul punctului I din anexa I la Directiva 2008/48, in scopul calcularii DAE.

83      In aceasta privinta, trebuie amintit ca valoarea totala a creditului, in sensul Directivei 2008/48, este definita la articolul 3 litera (l) din aceasta ca fiind plafonul sau sumele totale puse la dispozitie in baza unui contract de credit.

84      Pe de alta parte, potrivit articolului 3 litera (g) din aceasta directiva, costul total al creditului pentru consumatori inseamna toate costurile pe care trebuie sa le suporte consumatorul in legatura cu contractul de credit si care sunt cunoscute de catre creditor. In sfarsit, in temeiul articolului 3 litera (i) din aceeasi directiva, DAE corespunde costului total al creditului pentru consumator, exprimat ca procent anual din valoarea totala a creditului, tinand seama inclusiv de costurile mentionate la articolul 19 alineatul (2) din aceasta directiva, daca este cazul.

85      Din moment ce notiunea „valoarea totala platibila de catre consumator” este definita la articolul 3 litera (h) din Directiva 2008/48 ca fiind „suma dintre valoarea totala a creditului si costul total al creditului pentru consumator”, rezulta ca notiunile „valoarea totala a creditului” si „costul total al creditului pentru consumatori” se exclud reciproc si ca, prin urmare, valoarea totala a creditului nu poate include niciuna dintre sumele care intra in costul total al creditului pentru consumator.

86      Astfel, nu se poate include in valoarea totala a creditului, in sensul articolului 3 litera (l) si al articolului 10 alineatul (2) din Directiva 2008/48, niciuna dintre sumele destinate sa onoreze angajamentele convenite in temeiul creditului mentionat, precum costurile administrative, dobanzile si comisioanele si orice alt tip de costuri pe care consumatorul este obligat sa le achite.

87      Trebuie subliniat ca includerea in mod nelegal in valoarea totala a creditului a sumelor care au legatura cu costul total al creditului pentru consumator va avea in mod obligatoriu ca efect subevaluarea DAE, calculul acesteia depinzand de valoarea totala a creditului.

88      Astfel, articolul 19 alineatul (1) din Directiva 2008/48 precizeaza ca DAE, care este egala, pe o perioada de un an, cu valoarea actuala a tuturor angajamentelor convenite de creditor si de consumator, este calculata in conformitate cu formula matematica stabilita in partea I din anexa I la aceasta directiva. Or, directiva prevede ca ecuatia fundamentala, care stabileste DAE, exprima, pe perioada unui an, egalitatea dintre valoarea totala prezenta a tragerilor, pe de o parte, si valoarea totala prezenta a rambursarilor si a costurilor suportate, pe de alta parte. Astfel, valoarea tragerii creditului, in sensul partii I din anexa I la Directiva 2008/48 corespunde valorii totale a creditului, in sensul articolului 3 litera (l) din aceasta directiva.

89      In speta, revine instantei de trimitere sa verifice daca una sau mai multe dintre sumele mentionate la punctele 27 si 28 din prezenta hotarare au fost in mod nelegal incluse in valoarea totala a creditului, in sensul articolului 3 litera (l) din Directiva 2008/48, aceasta imprejurare putand avea un efect asupra calculului DAE si putand afecta, in consecinta, exactitatea informatiilor pe care creditorul trebuia sa le mentioneze, potrivit articolului 10 alineatul (2) din aceasta directiva, in contractul de credit in discutie in litigiul principal.

90      Or, dupa cum se indica, in esenta, in considerentele (31) si (43) ale Directivei 2008/48, informarea consumatorului asupra costului global al creditului, sub forma unei dobanzi calculate potrivit unei formule matematice unice, are o importanta esentiala. Astfel, pe de o parte, aceasta informatie contribuie la transparenta pietei, in sensul ca permite consumatorului sa compare ofertele de creditare. Pe de alta parte, ea permite consumatorului sa aprecieze intinderea obligatiei sale (a se vedea in acest sens Hotararea din 4 martie 2004, Cofinoga, C?264/02, EU:C:2004:127, punctul 26, si Ordonanta din 16 noiembrie 2010, Pohotovos?, C?76/10, EU:C:2010:685, punctul 70).

91      Avand in vedere consideratiile care preceda, este necesar sa se raspunda la a patra intrebare ca articolul 3 litera (l) si articolul 10 alineatul (2) din Directiva 2008/48, precum si punctul I din anexa I la aceasta directiva trebuie interpretate in sensul ca valoarea totala a creditului si valoarea tragerilor desemneaza toate sumele puse la dispozitia consumatorului, ceea ce exclude sumele afectate de creditor pentru plata costurilor legate de creditul in discutie si care nu sunt efectiv platite acestui consumator.

Cu privire la a cincea si la a sasea intrebare

92      Prin intermediul celei de a cincea si al celei de a sasea intrebari, care trebuie analizate impreuna, instanta de trimitere solicita, in esenta, sa se stabileasca daca dispozitiile Directivei 93/13 trebuie interpretate in sensul ca, pentru a aprecia caracterul disproportionat de mare, in sensul punctului 1 litera (e) din anexa la aceasta directiva, al sumei solicitate drept compensatie de la consumatorul care nu si?a indeplinit obligatia, trebuie analizat efectul cumulativ al tuturor clauzelor aferente acesteia care figureaza in contractul respectiv, indiferent daca creditorul urmareste efectiv respectarea in intregime a fiecareia dintre ele, si ca, in cazul acelora al caror caracter abuziv a fost recunoscut, instantele nationale trebuie sa inlature de la aplicare toate aceste clauze sau doar unele dintre ele.

93      Pentru a raspunde la aceste intrebari, trebuie amintit, in primul rand, ca anexa la care face trimitere articolul 3 alineatul (3) din Directiva 93/13 contine o lista orientativa si neexhaustiva de clauze care pot fi considerate abuzive, printre care figureaza, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 1 litera (e) din aceasta anexa, si cele care au ca obiect sau ca efect „solicitarea de la orice consumator care nu si?a indeplinit obligatia sa plateasca o suma disproportionat de mare drept compensatie”.

94      La aprecierea caracterului eventual abuziv al unei clauze contractuale, articolul 4 alineatul (1) din Directiva 93/13 indica faptul ca raspunsul trebuie formulat luand in considerare natura bunurilor sau a serviciilor pentru care s?a incheiat contractul si raportandu?se, in momentul incheierii contractului, la toate circumstantele care insotesc incheierea contractului (a se vedea in acest sens Ordonanta din 16 noiembrie 2010, Pohotovos?, C?76/10, EU:C:2010:685, punctul 59, si Hotararea din 9 iulie 2015, Bucura, C?348/14, EU:C:2015:447, punctul 48).

95      In acest sens, asa cum a subliniat avocatul general la punctul 74 din concluzii, este necesar sa se aprecieze efectul cumulativ al tuturor clauzelor dintr?un contract incheiat intre un profesionist si un consumator. O astfel de apreciere este justificata intrucat ele sunt aplicabile in ansamblul lor si independent de aspectul daca creditorul urmareste efectiv respectarea lor in intregime (a se vedea prin analogie Hotararea din 10 septembrie 2014, Kušionová, C?34/13, EU:C:2014:2189, punctul 42).

96      In al doilea rand, trebuie subliniat ca, potrivit articolului 6 alineatul (1) prima teza din Directiva 93/13, statele membre stabilesc ca clauzele abuzive utilizate intr?un contract incheiat cu un consumator, in conformitate cu legislatia interna, nu creeaza obligatii pentru consumator. Cu toate acestea, articolul 6 alineatul (1) a doua teza din aceasta directiva precizeaza ca un astfel de contract „continua sa angajeze partile [potrivit dispozitiilor sale], in cazul in care poate continua sa existe fara clauzele abuzive”.

97      Curtea a amintit ca instantele nationale au numai obligatia de a exclude aplicarea unei clauze contractuale abuzive pentru ca aceasta sa nu produca efecte obligatorii in ceea ce priveste consumatorul, fara a avea posibilitatea sa modifice continutul ei. Contractul trebuie sa poata continua sa existe, in principiu, fara nicio alta modificare decat cea rezultata din eliminarea clauzelor abuzive, in masura in care, in conformitate cu normele dreptului intern, o astfel de mentinere a contractului este posibila din punct de vedere juridic (Hotararea din 21 ianuarie 2015, Unicaja Banco si Caixabank, C?482/13, C?484/13, C?485/13 si C?487/13, EU:C:2015:21, punctul 28, precum si jurisprudenta citata).

98      Aceasta interpretare este de altfel confirmata de finalitatea si de economia generala a Directivei 93/13. In aceasta privinta, date fiind natura si importanta interesului public pe care se bazeaza protectia asigurata consumatorilor, aceasta directiva impune statelor membre, dupa cum rezulta din articolul 7 alineatul (1), sa prevada mijloace adecvate si eficace „pentru a preveni utilizarea in continuare a clauzelor abuzive in contractele incheiate cu consumatorii de catre un [profesionist]”. Or, in cazul in care instanta nationala ar avea posibilitatea sa modifice continutul clauzelor abuzive care figureaza in astfel de contracte, o asemenea posibilitate ar putea aduce atingere realizarii obiectivului pe termen lung urmarit prin articolul 7 din directiva mentionata, din moment ce ar reduce efectul descurajator pe care il are asupra profesionistilor faptul ca astfel de clauze abuzive nu sunt pur si simplu aplicate in ceea ce priveste consumatorul (Hotararea din 30 mai 2013, Asbeek Brusse si de Man Garabito, C?488/11, EU:C:2013:341, punctul 58 si jurisprudenta citata).

99      Astfel, in cazul in care instanta nationala ajunge la concluzia ca o clauza este abuziva in sensul Directivei 93/13, revine, asadar, acestei instante sarcina de a stabili toate consecintele care decurg de aici potrivit dreptului intern pentru a se asigura ca aceasta clauza nu creeaza obligatii pentru consumator (a se vedea in acest sens Ordonanta din 16 noiembrie 2010, Pohotovos?, C?76/10, EU:C:2010:685, punctul 62 si jurisprudenta citata).

100    In consecinta, asa cum a subliniat, in esenta, avocatul general la punctul 75 din concluzii, o instanta nationala care a constatat ca mai multe clauze dintr?un contract incheiat intre un profesionist si un consumator sunt abuzive, in sensul Directivei 93/13, este obligata sa excluda toate clauzele abuzive, iar nu doar pe unele dintre ele.

101    Tinand seama de cele ce preceda, este necesar sa se raspunda la a cincea si la a sasea intrebare ca dispozitiile Directivei 93/13 trebuie interpretate in sensul ca, pentru a aprecia caracterul disproportionat de mare, in sensul punctului 1 litera (e) din anexa la aceasta directiva, al sumei solicitate drept compensatie de la consumatorul care nu si?a indeplinit obligatia, trebuie analizat efectul cumulativ al tuturor clauzelor aferente acesteia care figureaza in contractul respectiv, indiferent daca creditorul urmareste efectiv respectarea in intregime a fiecareia dintre ele, si ca, daca este cazul, instantele nationale au sarcina de a stabili, potrivit articolului 6 alineatul (1) din directiva mentionata, toate consecintele care decurg din constatarea caracterului abuziv al anumitor clauze, inlaturand fiecare clauza dintre cele al caror caracter abuziv a fost recunoscut, pentru a se asigura ca ele nu creeaza obligatii pentru consumator.

Cu privire la cheltuielile de judecata

102    Intrucat, in privinta partilor din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanta de trimitere, este de competenta acesteia sa se pronunte cu privire la cheltuielile de judecata. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observatii Curtii, altele decat cele ale partilor mentionate, nu pot face obiectul unei rambursari.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a treia) declara:

1)      Articolul 7 alineatul (1) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii trebuie interpretat in sensul ca se opune unei reglementari procedurale nationale precum cea in discutie in litigiul principal, care, intr?o procedura de insolventa, pe de o parte, nu permite instantei sesizate cu aceasta procedura sa examineze din oficiu caracterul eventual abuziv al clauzelor contractuale din care provin creantele declarate in cadrul procedurii mentionate, cu toate ca aceasta instanta dispune de elementele de drept si de fapt necesare in acest scop, si care, pe de alta parte, permite instantei amintite sa examineze doar creantele negarantate si numai pentru un numar limitat de motive, legate de prescrierea sau de stingerea lor.

2)      Articolul 10 alineatul (2) din Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori si de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului trebuie interpretat in sensul ca o instanta nationala sesizata cu un litigiu referitor la creante care provin dintr?un contract de credit in sensul acestei directive trebuie sa examineze din oficiu respectarea obligatiei de informare prevazute la aceasta dispozitie si sa stabileasca consecintele care decurg in conformitate cu legislatia nationala din incalcarea acestei obligatii, cu conditia ca sanctiunile sa respecte cerintele prevazute la articolul 23 din directiva mentionata.

3)      Articolul 3 litera (l) si articolul 10 alineatul (2) din Directiva 2008/48, precum si punctul I din anexa I la aceasta directiva trebuie interpretate in sensul ca valoarea totala a creditului si valoarea tragerilor desemneaza toate sumele puse la dispozitia consumatorului, ceea ce exclude sumele afectate de creditor pentru plata costurilor legate de creditul in discutie si care nu sunt efectiv platite acestui consumator.

4)      Dispozitiile Directivei 93/13 trebuie interpretate in sensul ca, pentru a aprecia caracterul disproportionat de mare, in sensul punctului 1 litera (e) din anexa la aceasta directiva, al sumei solicitate drept compensatie de la consumatorul care nu si?a indeplinit obligatia, trebuie analizat efectul cumulativ al tuturor clauzelor aferente acesteia care figureaza in contractul respectiv, indiferent daca creditorul urmareste efectiv respectarea in intregime a fiecareia dintre ele, si ca, daca este cazul, instantele nationale au sarcina de a stabili, potrivit articolului 6 alineatul (1) din directiva mentionata, toate consecintele care decurg din constatarea caracterului abuziv al anumitor clauze, inlaturand fiecare clauza dintre cele al caror caracter abuziv a fost recunoscut, pentru a se asigura ca ele nu creeaza obligatii pentru consumator.

Sursa informa?iei este Curtea de Justi?ie a Uniunii Europene (www.curia.europa.eu).


Follow Me

facebook linkedin twitter

Comments closed