4 March 2018

Imprejurarea potrivit careia partile au afirmat ca reclamanta lucreaza in Italia nu are niciun efect cat priveste determinarea instantei competente, intrucat la dosar nu sunt dovezi in sensul ca aceasta ar avea domiciliul in strainatate

R O M A N I A
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
Sectia I civila

Decizia nr. 1428/2017

Sedinta din camera de consiliu din 29 septembrie 2017

Decizia nr. 1428/2017

Asupra conflictului negativ de competenta, constata urmatoarele:

Prin cererea inregistrata la data de 10 august 2016, pe rolul Judecatoriei Roman, sectia civila, sub nr. x/291/2016, reclamanta A., domiciliata in satul si comuna B., judetul Neamt a solicitat, in contradictoriu cu paratul C., domiciliat in satul si comuna B., judetul Neamt si cu resedinta in orasul D., judetul Iasi, ca instanta sa dispuna: desfacerea casatoriei incheiata la data de 26 iulie 1987, din culpa paratului; reclamanta sa revina la numele purtat anterior incheierii casatoriei, respectiv E.; lichidarea comunitatii de bunuri dobandite in timpul casatoriei, constand intr-o casa de locuit, in suprafata de 92,60 mp si dreptul de folosinta asupra suprafetei de teren de 150 mp, situata in satul B., comuna B., judetul Neamt, cu retinerea unei cote de 50% pentru fiecare, cu cheltuieli de judecata.

In drept, reclamanta a invocat dispozitiile art. 373 lit. b) C. civ., art. 355 si urm. C. civ., art. 979 si urm.C. proc. civ.

Paratul nu a formulat intampinare.

Prin Sentinta civila nr. 1113 din 10 mai 2017, Judecatoria Roman, sectia civila, in baza art. 130 alin. (2) raportat la art. 915 alin. (1) si art. 123 C. proc. civ., a dispus declinarea cauzei in favoarea Judecatoriei Iasi.

Pentru a se pronunta astfel, aceasta instanta a retinut incidenta in cauza a dispozitiilor art. 915 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., in sensul ca este competenta sa solutioneze cererea de divort judecatoria in circumscriptia careia are locuinta paratul, intrucat la ultimul domiciliu comun nu mai locuieste niciunul din soti, reclamanta fiind plecata in Italia, iar paratul domiciliind in orasul D., judetul Iasi, localitate aflata conform H.G. nr. 337/1993 in circumscriptia teritoriala a Judecatoriei Iasi.

Cat priveste cererea de partaj, Judecatoria Roman a retinut ca, potrivit art. 123 alin. (1) C. proc. civ., cererile accesorii, aditionale, precum si cele incidentale se judeca de instanta competenta sa solutioneze cererea principala, chiar daca ar fi de competenta materiala sau teritoriala a altei instante judecatoresti.

Urmare declinarii, cauza a fost inregistrata pe rolul Judecatoriei Iasi, sectia civila, la data de 12 iunie 2017, sub acelasi numar de dosar.

Prin Sentinta civila nr. 9884 din 12 iulie 2017, Judecatoria Iasi, sectia civila, a admis exceptia necompetentei teritoriale, a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei Roman si, constatand ivit conflictul negativ de competenta, a inaintat dosarul Inaltei Curti de Casatie si Justitie pentru pronuntarea regulatorului de competenta.

La adoptarea acestei solutii, Judecatoria Iasi a apreciat ca dispozitiile art. 915 C. proc. civ. reglementeaza competenta materiala si teritoriala a cererii de divort, norma juridica fiind imperativa, partile neputand deroga, nici chiar cu incuviintarea instantei, de la aplicarea acesteia.

Prin urmare, textul de lege mentionat instituie o competenta teritoriala exclusiva si nu una alternativa, competenta fiind stabilita in ordinea enuntata in cuprinsul art. 915 C. proc. civ.

Judecatoria Iasi a constatat ca, in prima ipoteza reglementata de legiuitor prin norma legala invocata, competenta teritoriala revine judecatoriei in a carei circumscriptie se afla cel din urma domiciliu comun al sotilor daca cel putin unul dintre ei mai locuieste in aceasta circumscriptie.

Pe baza inscrisurilor de la dosar, Judecatoria Iasi a retinut ca locuinta reclamantei este in B., sat B., judetul Neamt.

De asemenea, a retinut ca si paratul a solicitat in fata Judecatoriei Roman respingerea exceptiei de necompetenta a acestei instante si a aratat, prin intermediul intampinarii, ca ultima data s-a intalnit cu reclamanta in luna iulie 2016 la locuinta din comuna B. Acest ultim aspect este confirmat si de Sentinta civila nr. 2000 din 26 iulie 2017, aflata la dosarul Judecatoriei Roman, unde se statueaza, in considerente, ca “reclamanta locuieste in fostul domiciliu comun din satul si comuna B.”. Or, in acest context, simpla afirmatie a paratului, conform careia reclamanta locuieste in Italia, nu poate prevala fata de celelalte elemente care dovedesc ca locuinta acesteia este, in continuare, la fostul domiciliu comun al partilor.

Totodata, aceasta instanta a constatat ca reclamanta a depus personal cererea de chemare in judecata, ca a achitat personal taxa de timbru, ca a semnat imputernicirea avocatiala si ca procedurile de citare au fost semnate, pentru ambele parti, de catre persoane majore din familie sau care locuiesc cu partile.

Examinand conflictul negativ de competenta, Inalta Curte retine ca, in cauza competenta de solutionare a pricinii revine Judecatoriei Constanta, pentru considerentele ce succed:

Potrivit art. 915 alin. (1) C. proc. civ., situat in Cartea a VI-a “Proceduri speciale”, Titlul I, Procedura divortului: “Cererea de divort este de competenta judecatoriei in circumscriptia careia se afla cea din urma locuinta comuna a sotilor. Daca sotii nu au avut locuinta comuna sau daca niciunul dintre soti nu mai locuieste in circumscriptia judecatoriei in care se afla cea din urma locuinta comuna, judecatoria competenta este aceea in circumscriptia careia isi are locuinta paratul, iar cand paratul nu are locuinta in tara si instantele romane sunt competente international este competenta judecatoria in circumscriptia careia isi are domiciliul reclamantul”.

Rezulta ca, in materie de divort, competenta teritoriala este absoluta, fiind reglementata prin dispozitiile imperative ale art. 915 alin. (1) C. proc. civ., de la care nu se poate deroga.

In aplicarea corecta a normei enuntate, urmeaza a se retine ca, atunci cand sotii au avut domiciliu comun si cel putin unul dintre ei mai locuieste in circumscriptia judecatoriei in care se afla cel din urma domiciliu comun, competenta de solutionare a cererii de divort revine judecatoriei de la ultimul domiciliu comun.

In cauza de fata, se constata ca, la data introducerii cererii de chemare in judecata, respectiv 10 august 2016, conform mentiunilor cuprinse in cartea de identitate, aflata la fila 9 in dosarul Judecatoriei Roman, eliberata la data de 4 octombrie 2007, reclamanta avea domiciliul in comuna B., sat B., judetul Neamt.

In speta, partile au avut ultimul domiciliu comun in B., sat B., judetul Neamt, fapt necontestat, iar in prezent in acea locatie a ramas reclamanta, paratul locuind in orasul D., judetul Iasi.

In raport de probele administrate in cauza, Inalta Curte apreciaza ca imprejurarea potrivit careia partile au afirmat ca reclamanta lucreaza in Italia nu are niciun efect cat priveste determinarea instantei competente, intrucat la dosar nu sunt dovezi in sensul ca aceasta ar avea domiciliul in strainatate. Intr-adevar, reclamanta a afirmat ca lucreaza in Italia, aspect invederat si de catre parat, insa din datele spetei reiese ca aceasta se reintoarce in fostul domiciliu conjugal. De altfel, paratul s-a opus admiterii exceptiei de necompetenta teritoriala a Judecatoriei Roman, mentionand, in cuprinsul intampinarii depuse la dosar, faptul ca ultima data s-a intalnit cu reclamanta in luna iulie 2016 la locuinta din comuna B.

In aceasta situatie, in speta de fata este incidenta ipoteza reglementata de art. 915 alin. (1) teza I C. proc. civ. si, prin urmare, constatand indeplinite conditiile stipulate norma invocata, Inalta Curte va stabili competenta de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei Roman.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileste competenta de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei Roman.

Definitiva.

Pronuntata in sedinta publica, astazi, 29 septembrie 2017.


Follow Me

facebook linkedin twitter

Comments closed