25 noiembrie 2017

Hotarare judecatoreasca straina. Efectele recunoasterii.

principiul disponibilitatii procesului civil, nu contrazice imperativul aflarii adevarului judiciar prin mijlocirea rolului judecatorului in proces. Astfel, in ceea ce prive?te situatia de fapt si motivarea in drept pe care partile o invoca in sustinerea pretentiilor si apararilor lor, in baza art. 129 alin. 4 vechiul C. proc. civ., judecatorul este in drept sa ceara acestora explicatii si sa puna in dezbatere orice imprejurari de fapt ori de drept, chiar daca nu sunt mentionate in cerere sau in intampinare. A?adar, intotdeauna analiza litigiului presupune evaluarea exhaustiva a tuturor argumentelor si apararilor cu caracter determinat, indiferent de calitatea celui care le formuleaza intr-un proces.  Prin recunoastere, o hotarare judecatoreasca straina este implementata in ordinea juridica interna si nu mai poate fi ignorata.Ea se bucura de autoritate de lucru judecat si este obligatorie, conform art. 9 din Legea nr. 105/1992.                

Sectia a II-a civila, Decizia nr. 461 din 21 martie 2017

 

1. Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei sector 1 Bucuresti, la data de 18.10.2012, reclamanta A. a chemat in judecata paratii S.C. B. S.R.L., societate in insolven?a prin administrator judiciar C. ?i D., pentru ca instan?a sa constate nulitatea absoluta a vanzarii terenului in suprafa?a de 2.212,58 m.p. aflat in E., jud. Ilfov, sa repuna par?ile in situa?ia anterioara, motivele de nulitate vizand pretul derizoriu si nereal, lipsa consimtamantului reclamantei la incheierea actului si frauda la lege.

Dupa declinarea competentei solutionarii cauzei, de la Judecatoria Sectorului 1 in favoarea Tribunalului Bucuresti, parata S.C. B. S.R.L, prin administrator judiciar, C. a depus  la dosarul cauzei  cerere de chemare in garantie a numitilor D. si a BNPA F., pentru ca, in cazul in care ar fi admisa actiunea in anulare, ace?tia sa fie obliga?i in solidar sa suporte cu titlu de despagubiri egale cu valoarea actuala a imobilului ce face obiectul contractului de vanzare cumparare incluzand si sporul de valoare a  acestuia, precum si toate cheltuielile de vanzare; in subsidiar, sa suporte restituirea pretului platit, actualizat cu rata inflatiei si dobanda legala.

De asemenea, in cauza a formulat cereer de interventie voluntara accesorie Banca Comerciala G. SA, solicitand respingerea actiunii reclamantei pentru lipsa calitatii procesual, iar subsidiar, ca prescrisa.

2. Prin sentinta civila nr. 592 pronuntata de prima instanta la 16 mai 2014 prima instanta a respins actiunea reclamantei pentru lipsa calitatii procesuale, respingand, pe cale de consecinta, cererile incidentale in garantie.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, s-a retinut ca paratul D., cetatean roman si israelian, a devenit proprietarul terenului intravilan in suprafa?a de 24.800 mp situat in comuna E., in anul 1998, data la care era casatorit cu reclamanta, cetatean israelian. Ulterior, la  07.12.2006 a fost incheiat contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 3340 de BNPA F. prin care D. a vandut catre S.C. B.  S.R.L. dreptul de proprietate asupra terenului intravilan in suprafa?a totala de 2212,58 mp situat in E., jud. Ilfov, pre?ul vanzarii fiind de 4000 euro.

Prin sentin?a civila nr. 2181/07.12.2011 pronun?ata de Tribunalul Bucure?ti, Sec?ia a V-a Civila in dosarul nr. x/3/2011, a fost admisa cererea formulata de A. in contradictoriu cu D. ?i au fost recunoscute efectele hotararii definitive pronun?ate la data de 10.06.2010 in dosarul nr.x-02-2010 de Tribunalul pentru aspecte de familie din Districtul Tel Aviv Israel. Din considerentele sentin?ei reiese ca prin hotararea definitiva pronun?ata in Israel s-a stabilit ca toate bunurile acumulate in timpul casatoriei par?ilor constituie bunuri comune ale ambelor par?i, inclusiv terenul in suprafa?a de 24.800 mp situat in comuna E., jud. Ilfov, Romania.

In acest context, tribunalul, definind nulitatea si regimul juridic al acesteia, a stabilit ca in cazul nulitatii asbsolute, calitatea procesuala activa este strans legata de o alta conditie de ordin procesual, respectiv de aceea a interesului, adica de folosul practic urmarit de cel care recurge la actiunea civila, interes ce trebuie sa fie personal.

Raportat la datele cauzei, efectul constatarii nulita?ii contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 3340/07.12.2006 autentificat de BNPA F. ar fi subsumat restituirii presta?iilor executate in temeiul acestuia, respectiv intoarcerea in patrimoniul lui D. a dreptului de proprietate asupra terenului care a facut obiectul tranzactiei. Totusi, s-a apreciat ca nu se poate niciodata concepe ca dreptul de proprietate revine si in patrimoniul reclamantei, atata timp cat aceasta nu a fost niciodata titularul acestui drept. Aceasta intrucat la data achizitiei bunului de catre fostii soti A+D, era interzisa dobandirea dreptului de proprietate asupra terenurilor de catre straini, motiv pentru reclamanta, care era ceta?ean israelian, nu a devenit titular al acestui drept.

Au fost evocate dispozitiile art. 41 alin. (2) teza a doua din Constitu?ie, art. 3 alin. (1) din Legea nr. 54/1998 si s-a apreciat ca art. 3 din titlul X al Legii nr. 247/2005 invocat de reclamanta nu este aplicabil in spe?a, intrucat dreptul de proprietate a fost dobandit anterior intrarii in vigoare a acestei legi. Totodata, s-a considerat ca hotararea judecatoreasca pronun?ata de instan?a din Israel care include terenul ce face obiectul prezentei cauze in masa bunurilor comune, nu constituie un drept de proprietate in favoarea reclamantei, deoarece, conform art. 49 din legea nr. 105/1992 ”Posesia, dreptul de proprietate ?i celelalte drepturi reale asupra bunurilor, inclusiv cele de garan?ii reale, sunt carmuite de legea locului unde acestea se afla sau sunt situate, afara numai daca prin dispozi?ii speciale se prevede astfel”, iar in acord cu dispozitiile art. 20 din Legea nr. 105/1992, reclamantei i se recunoa?te un alt drept asupra acestui teren, nu cel de proprietate.

            Tribunalul a apreciat ca atata timp cat prin actiune reclamanta tinde la valorificarea dreptului sau de proprietate al carui titular nu poate fi, aceasta nu justifica folosul practic personal ?i direct in formularea prezentei cereri, deci, calitatea procesuala activa.

3. Impotriva sentintei a declarat apel reclamanta, solutionat prin decizia civila nr. 349-A din 20 mai 2016, in sensul respingerii exceptiei inadmisibilitatii, admiterii apelului, cu consecinta anularii sentintei, respingerii exceptiilor lipsei calitatii procesuale active si a lipsei interesului, cauza fiind trimisa pentru solutionare pe fond la prima instanta.

Pentru a pronunta aceasta decizie cu privire la exceptia inadmisbilitatii schimbarii cauzei cererii in apel, instanta de control a aratat ca nu s-a incalcat interdictia statuata in art. 294 C. proc. civ., referitor la cauza actiunii, de vreme ce, insesi apararile in fata primei instante au dedus judecatii imprejurarea ca reclamanta ar putea sa justifice un drept de creanta, iar nu unul de proprietate pe calea actiunii promovate. Astfel imprejurarea ca in apel reclamanta tinde la justificarea calitatii sale inclusiv din perspectiva apararii unui drept de creanta, nu schimba cauza cererii in apel.                                                          

            In continuare, instanta de apel a statuat ca legitimarea procesuala activa intr-o actiune de constatare a nulitatii absolute a unui o poate avea nu doar partea contractanta, ci si un tert care justifica un interes actual, personal, apreciabil si direct. In speta, reclamanta a invocat calitatea sa de coproprietar asupra terenului in litigiu in temeiul unei hotarari declarative obtinute la un Tribunal pentru aspecte de familie din Tel Aviv, Israel in dosarul nr.x-02-10 pronuntata la 10.06.2010, potrivit careia toate bunurile dobandite in timpul casatoriei de catre soti, inclusiv terenul cumparat in litigiu, constituie bunuri comune. Aceasta hotarare a fost recunoscuta pe teritoriul Romaniei prin sentinta civila nr.2181/17.12.2011, efectele fiind acelea ca hotararea respectiva se va aplica in Romania, ca si o hotarare pronuntata de instantele judecatoresti interne, fara a fi pus in discutie fondul dreptului care a facut obiectul recunoasterii.

            Potrivit art. 9 din Legea nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept international privat „Drepturile castigate in tara straina sunt respectate in Romania, afara numai daca sunt contrare ordinii Publice de drept international privat roman”, or, in operatiunea de recunoastere s-au verificat inclusiv aspectele impuse de textul citat, astfel ca ele nu mai pot fi puse in discutie, intrucat s-ar incalca autoritatea de lucru judecat decurgand din hotararea de exequatur mentionata.

            Dincolo de calitatea de coproprietara invocata in baza acestei hotarari, apelanta-reclamanta isi sustine legitimarea activa si interesul in actiunea promovata, inclusiv din perspectiva cel putin a unui drept de creanta pe care in ultima instanta l-ar urmari prin atacarea actului de instrainare a terenului, apreciat ca fiind facut la un pret derizoriu, prin frauda la lege, inclusiv a intereselor de partajare a bunurilor comune achizitionate cu eforturi comune ale sotilor.

            In concluzie, apelanta are un interes legal, nascut si actual, legitimare activa si folos practic in promovarea litigiului pendinte, contrar celor retinute in sentinta apelata.

4. Impotriva acestei decizii au declarant apel SC B. SRL, in faliment, prin lichidator C., chemata in garantie, societatea profesionala notariala F. si intervenienta voluntara in interesul paratilor, Banca Comerciala G.

In memoriul de recurs al paratei SC B. SRL s-a solicitat modificarea hotararii recurate pentru urmatoarele motive:

In primul rand s-a invocat nelegalitatea deciziei pentru incalcarea prevederilor art.294 C. proc. civ., in sensul in care instanta de apel a schimbat cauza cererii de chemare in judecata in faza apelului.

S-a sustinut ca prin cererea promovata, reclamanta A. a sustinut ca actul juridic atacat ii incalca dreptul de proprietate asupra terenului care a constituit obiectul vanzarii, sustinand constant ca este coproprietara acestuia impreuna cu fostul sau sot, D. In mod constant reclamanta a invocat ca prin vanzarea frauduloasa i-a fost incalcat dreptul de proprietate si ca tinde, prin valorificarea efectului nulitatii, la repunerea partilor in situatia anterioara si redobandirea calitatii de proprietar.

Recurenta a considerat ca singura justificare a interesului s-a fondat pe calitatea de proprietar al terenului, limite in care actiunea a fost solutionata in fata primei instante. 

Contrar acestei constante, prin cererea de apel reclamanta a schimbat intrutotul cauza actiunii promovate, aratand ca isi justifica calitatea de parte reclamanta si din perspectiva ocrotirii unui drept de creanta in stransa legatura cu dreptul de proprietate al fostului sot.

Aceasta schimbare a cauzei cererii a fost in mod nelegal validata de instanta de apel care a primit argumentele apelantei, considerand ca legitimarea procesuala activa se caracterizeaza si din perspectiva existentei unui drept de creanta in patrimoniul reclamantei.

Aceasta validare incalca dispozitiile imperative statuate in art. 294 C. proc. civ., astfel incat cererea de apel fondata pe o cauza noua trebuia respinsa ca inadmisibila.

In subsidiar, recurenta considera ca hotararea apelata a fost data cu incalcarea dispozitiilor art.295 C. proc. civ., incalcandu-se limitele cererii de apel.

Deturnand cauza cererii de chemare in judecata, in apel reclamanta a sustinut ca bunul se afla in masa partajabila, ceea ce ii confera calitate procesuala ca titular al dreptului de creanta si nu a criticat statuarile primei instante referitoare la imprejurarea ca aceasta nu putea detine un drept real de proprietate asupra bunului. Mai mult, instanta de apel a statuat ca reclamanta are chiar si calitatea de coproprietar al imobilului ce formeaza obiectul contractului atacat, contrar dispozitiilor legale imperative incidente la data dobandirii de catre fostul sot a dreptului de proprietate asupra terenului, in anul 1998.

Este dincolo de orice indoiala ca unicul proprietar al imobilului era paratul D., astfel incat dezlegarile date de catre instanta de apel sunt contrare dispozitiilor imperative ale legii.

Chiar invocarea puterii de lucru judecat a hotararii pronuntate in Israel, recunoscute in Romania este gresita intrucat aceasta hotarare, ulterioara incheierii actului de vanzare, este inopozabila tertilor, cu privire la calitatea de proprietar a reclamantei.

Aceasta hotarare judecatoreasca se opune cu putere de lucru judecat doar cu privire la obiectul cererii deduse judecatii si la partile procesului respectiv, insa nu poate crea efecte in privinta calitatii de proprietar a reclamantei in fata unui tert care a dobandit dreptul de proprietate de la un vanzator care s-a legitimat corect, ca proprietar exclusiv al bunui vandut.

Reiterand faptul ca reclamanta s-a folosit in apel de alte motive si mijloace de aparare decat cele invocate in fata primei instante, recurenta reitereaza ca este nelegala abordarea problemei calitatii procesuale active pe fundamentul unui drept de creanta.

Prin recursul promovat de societatea profesionala de avocati F. s-a solicitat in principal, admiterea exceptiei inadmisibilitatii apelului si in subsidiar, respingerea apelului reclamantei si mentinerea hotararii primei instante.

Intr-un prim motiv de recurs, s-a sustinut ca apelul era inadmisibil, iar hotararea atacata a fost pronuntata cu incalcarea dispozitiilor art. 294 C. proc. civ.

In principal, recurenta a aratat ca instanta de apel a permis schimbarea cauzei cererii de chemare in judecata, cu referire la causa debendi, care constituie cauza cererii de chemare in judecata, iar nu cauza actiunii civile in totalitatea ei. In speta, reclamata si-a fundamentat cererea de chemare in judecata, intemeiata pe nulitate, pe baza dreptului de proprietate comuna asupra unui teren din Romania, pretins consfintita printr-o hotarare a Tribunalului din Tel Aviv, recunoscuta in Romania prin sentinta civila nr.2181 din 17 decembrie 2011 pronuntata de Tribunalul Bucuresti,Sectia a V-a Civila in dosarul nr.x/3/2011.

Prin invocarea in apel a unui alt drept conservat prin actiunea in nulitate, intimata si-a modificat cauza cererii sale de chemare in judecata, modificare acceptata in mod nepermis de instanta de control judiciar. Avand in vedere ca niciodata, in fata primei instante, reclamanta nu a precizat ca este titulara unui drept de creanta, afirmarea acestui fapt ca argument al admiterii apelului reprezinta deducerea spre judecata a unui nou motiv al actiunii invocat omisso medio.

In concluzie, recurenta solicita sa se constate ca instanta de apel a permis acest lucru cu incalcarea dispozitiilor art.294 C. proc. civ.

Un al doilea motiv de recurs deduce critica gresitei aplicari a legii in apel, prin aceea ca s-a incalcat autoritatea de lucru judecat continuta de considerentele sentintei civile nr.2181 din 17 decembrie 2011.

Astfel instanta de apel a subliniat in argumentatia oferita ca la momentul recunoasterii hotararii straine, instanta romana a verificat daca drepturile castigate in tara straina sunt in accord cu dispozitiile Legii nr.105/1992, respective, daca sunt sau nu contrare ordinii publice de drept international de drept roman. Or, aceste verificari nu au fost realizate de instanta romana in procedura recunoasterii, considerentele sentintei evocate fiind limitate la verificarea conditiilor procedurale de recunoastere a hotararii din Tel Aviv in Romania.

Din analiza sentintei nu se poate deduce ca Tribunalul Bucuresti ar fi verificat intr-un mod critic faptul ca numai instante romane sunt competente sa judece procesele privind raporturile de drept international privat referitoare la imobilele situate pe teritoriul Romaniei.

Recurenta considera ca aceasta analiza critica a fost corect analizata de catre prima instanta de fond, atunci cand a statuat ca reclamanta nu poate avea calitatea de proprietar asupra terenurilor din Romania, printr-o expunere logica a modalitatii in care dispozitiile legale referitoare la acest domeniu s-au succedat in timp.

Contrar, instanta de apel a incalcat principiul triplului grad de jurisdictie atunci cand a apreciat ca dincolo de calitatea de copropietar invocata de reclamanta pe baza hotararii straine recunoscute, reclamanta isi sustine legitimarea procesuala activa si din perspectiva unui drept de creanta pe care aceasta l-ar putea urmari prin atacarea actului de instrainare a terenului.

Printr-un astfel de rationament instanta de apel ocoleste in mod fraudulos problema lamuririi naturii dreptului ocrotit de catre reclamanta, lasand se intrevada inclusiv faptul ca reclamanta ar avea calitatea de coproprietar asupra terenului ce a facut obiectul instrainarii.

Recurenta Banca Comerciala G. a solicitat modificarea hotararii recurate si respingerea apelului declarat de reclamnata.

In esenta, recurenta a aratat ca a fost incalcate dispozitiile art.294 C. proc. civ.,deoarece, calitatea procesuala activa a fost justificata pe un drept de creanta, drept invocat pentru prima data in fata instantei de apel. Din acest punct de vedere instanta de apel a pronuntat o hotarare nelegala deoarece, a incalcat principiul disponibilitatii procesului civil si a reevaluat drepturile izvorate din hotararea declarativa obtinuta de parte la Tribunalul din Tel Aviv.

In acest sens, instanta de apel s-a rezumat a statua ca hotararea straina recunoscuta in Romania se va aplica ca o hotarare pronuntata de o instanta interna, dar a omis sa observe ca aceasta hotarare nu este opozabila tertilor care au dobandit anterior drepturi asupra terenului care face obiectul contractului.

La 6 decembrie 2016, la dosar a fost formulata o cerere de introducere in cauza a SC H. in calitate de continuator a recurentei BC G. SA ca urmare a transmiterii dreptului de creanta de la recurenta catre intervenienta, drept de creanta tranzactionat prin contractul de cesiune de creante cu privire la un portofoliu de contracte de credit.

Impotriva recursurilor formulate a formulat intampinare reclamanta A. solicitand respingerea recursurilor ca nefondate si mentinerea deciziei atacate. 

5. Analizand recursurile declarate in cauza, Inalta Curte le va raspunde printr-un set de considerente comune, deoarece recurentii deduc instantei de control aceleasi critici de nelegalitate, care pot fi analizate din perspectiva motivului prevazut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., referitor la gresita aplicare a legii.

Astfel, un prim motiv al recursului vizeaza gresita schimbare a cauzei cererii de chemare in judecata in apel, prin motivele de apel ale reclamantei, acceptata de instanta de prim control judiciar, cu incalcarea dispozitiilor imperative reglementate prin art. 294 C. proc. civ.

Inalta Curte retine ca, in solutionarea acestui aspect, dedus in apel prin mijlocirea exceptiei inadmisibilitatii apelului, Curtea de Apel a statuat ca intreg complexul litigios ii permite sa aprecieze, atat din analiza cererii de chemare in judecata, cat si din evaluarea mijloacelor de aparare folosite de parati si intervenienti, ca analiza intersului si a calitatii procesuale a avut in vedere dreptul conservat de reclamant, configurat atat ca drept de proprietate, cat si ca drept de creanta.

Premergator oricarei chestiuni legale de caracterizarea cauzei actiunii, Inalta Curte arata totusi ca exceptia inadmisibilitatii apelului a fost invocata in apel ca exceptie procesuala si tindea spre declararea apelului ca inadmisibil, solutie care nu putea fi acceptata in considerarea dispozitiilor art. 282 C. proc. civ. care defineste domeniul apelului. Astfel, in temeiul acestei dispozitii legale, apelul impotriva hotararii primei instante era admisibil, iar pretinsa schimbare a cauzei juridice a cererii in apel putea fi combatuta nu prin mijlocirea exceptiei de inadmisibilitate, ci, cel mult, prin inlaturarea motivelor de apel care tindeau spre aceste pretins efect.

Analizand propriu-zis critica din recurs, Inalta Curte arata ca principiul disponibilitatii procesului civil, pe care dispozitiile art. 294 C. proc. civ. il conserva in mod implicit nu contrazice imperativul aflarii adevarului judiciar prin mijlocirea rolului judecatorului in proces. Astfel, in conformitate cu dispozitiile art. 129 alin. (4) C. proc. civ., cu privire la situatia de fapt si motivarea in drept pe care partile o invoca in sustinerea pretentiilor si apararilor lor, judecatorul este in drept sa ceara acestora explicatii si sa puna in dezbatere orice imprejurari de fapt ori de drept, chiar daca nu sunt mentionate in cerere sau in intampinare.

Astfel, analiza litigiului presupune intotdeauna evaluarea exhaustiva a tuturor argumentelor si apararilor cu caracter determinat, indiferent de calitatea celui care le formuleaza intr-un proces. Din acest punct de vedere, actele de procedura efectuate in prima instanta de catre intervenienta BC G.  si de paratul D. au pus in disputa natura dreptului reclamantei si concursul dintre dreptul de proprietate descris in expunerea cererii de chemare in judecata si dreptul de creanta caracterizat prin actele de procedura efectuate de subiectele pasive ale actiunii. Astfel, nu se poate considera ca disputa asupra dreptului de proprietare sau de creanta al reclamantei nu a fost dedusa judecatii, fiind evocata pentru prima data in apel, din aceasta perspectiva, critile recurentelor fiind inlaturate.

Cat priveste necesitatea conservarii cauzei actiunii in apel, principiu pretins incalcat de catre instanta de apel, Inalta Curte prezinta urmatoarele considerente:

Cauza cererii de chemare in judecata – fundamentul calificat juridic al cererii – este derivata din argumentul care sutine pretentia. Cu alte cuvinte, cauza cererii fundamenteaza juridic pretentia, iar cauza cererii in constatarea nulitatii actului juridic este determinata de motivele de nulitate care sustin nulitatea contrectului atacat. Din acest punct de vedere, nu se poate sustine ca in apel s-a produs o permutare a cauzei cererii de chemare in judecata, deoarece motivele de nulitate invocate prin cererea introductiva nu au fost reconfigurate. Cauza cererii de chemare in judecata nu se confunda cu scopul demersului judiciar care, in cazul actiunii in constararea nulitatii unui act juridic, corespunde apararii unui drept.

Recurentii au considerat totusi ca a avut loc o permutare a cauzei cererii deoarece, contrar celor stabilite in prima instanta, dreptul care caracteriza interesul reclamantei si, implicit, calitatea procesuala activa a fost reconfigurat. Astfel, recurentii au considerat ca dreptul caracteristic era, potrivit afirmatiilor reclamantei, un drept de proprietate, iar nu un drept de creanta.

Totusi, astfel cum s-a aratat, aceasta abordare nu corespunde unei incalcari a dispozitiilor art. 294 C. proc. civ., respectiv, unei schimbari a cauzei cererii in apel, iar critica recutentilor tinde mai degraba sa justifice invocarea direct in apel a unor aspecte care nu au fost evocate de parti in prima instanta.

Insa, astfel cum s-a aratat, prin actele de procedura efectuate de parti s-a prefigurat inca in fata primei instante o disputa asupra naturii dreptului conservat de catre reclamanta prin actiune. Imprejurarea ca tribunalul a analizat interesul si calitatea reclamantei exclusiv prin evaluarea capacitatatii reclamantei de fi titulara dreptului de proprietate asupra terenului achizitionat de familia A+D la nivelul anului 1998, cand operau anumite interdictii in privinta strainilor, a reprezentat din perspectiva instantei de apel o analiza incompleta si insuficienta, remediata in apel prin analiza tuturor aspectelor relevante ale cauzei.

De aceea, in mod intemeiat, instanta de apel a reanalizat conditiile actiunii promovate prin valorificarea tuturor chestiunilor puse in dezbatere care puteau sa prezinte relevanta, fara a schimba fundamentul juridic al nulitatii (cauza actiunii) cu care prima instanta a fost investita. In plus, dispozitiile procedurale nu se opun ca in apel apelantul sa expliciteze pretentiile si argumentele care au fost deja evocate in fata primei instante, intrucat acest demers nu reprezinta, cum sustin recurentii, motive de natura celor care tind la schimbarea cadrului litigios.

Din aceasta perspectiva, motivul de recurs intemeiat pe incalcarea dispozitiilor art. 294 C. proc. civ., este nefondat si va fi inlaturat.

O alta critica din recurs se refera la imprejurarea ca, prin incalcarea dispozitiilor art. 295 C. proc. civ., in conditiile in care apelanta nu a criticat dezlegarile primei instante referitoare la lipsa dreptului sau de proprietate, instanta de apel a statuat totusi ca aceasta parte are in patrimoniu un drept de proprietate asupra imobilului, ceea ce depaseste limitele apelului.

Nici aceasta critica nu este fondata. Dezlegarile instantei de apel au avut in vedere cercetarea calitatii procesuale active a reclamantei, din directia interesului de a actiona cu o actiune in anularea unui contract pentru motive de nulitate absoluta. S-a statuat astfel ca legitimarea procesuala activa apartine in acest caz inclusiv unui tert fata de actul atacat, daca acesta justifica un interes personal si direct. Or, evaluarea interesului trebuie stabilita intotdeauna prin raportare la dreptul subiectiv conservat prin mijlocirea actiunii in anularea unui act juridic.

Din acest punct de vedere, instanta de apel a stabilit ca, pe de-o parte reclamanta a invocat un drept de proprietate asupra terenului intrainat prin actul atacat, prevalandu-se de o hotarare judecatoreasca pronuntata de Tribunalul pentru aspecte de familie din Tel Aviv din 10 iunie 2010, implementata in ordinea juridica interna prin procedura recunoasterii, efectiva prin sentinta civila nr. 2181 din 17 decembrie 2011 pronuntata de Tribunalul Bucuresti si obligatorie, conform art. 9 din Legea nr. 105/1992, iar pe de alta parte s-a prevalat de un drept de creanta pe care il conserva in egala masura atunci cand urmareste infirmarea actului pretins nelegal, urmarind inclusiv demonstrarea intinderii dreptului si a mijlocului sau de fraudare.

Instanta de apel a aratat ca oricare dintre acestea ar fi dreptul aparat efectiv prin mijlocirea actiunii in declararea nulitatii contractului de vanzare, reclamanta are un interes personal si direct in promovarea actiunii, ceea ce ii confera si calitate procesuala activa.

Prin acest set de argumente instanta de apel nu a caracterizat natura dreptului conservat de reclamanta, real sau personal, si nici nu a trasat instantei de trimitere o alta obligatie decat aceea de a judeca litigiul pe fond, prin recunoasterea indeplinirii, in persoana reclamantei a conditiei procesuale a calitatii de parte reclamanta.

Pentru aceleasi argumente, va fi inlaturat si setul de critici referitor ignorarea  sau aplicarea gresita a normelor imperative care interziceau strainilor sau apatrizilor sa dobandeasca un drept de proprietate asupra terenurilor din Romania.

Inalta Curte reaminteste ca evocarea de catre instanta de apel a hotararii pronuntate de Tribunalul pentru aspecte de familie din Tel Aviv din 10 iunie 2010, implementata in ordinea juridica interna prin procedura recunoasterii, efectiva prin sentinta civila nr. 2181 din 17 decembrie 2011 pronuntata de Tribunalul Bucuresti si obligatorie, conform art. 9 din Legea nr. 105/1992, nu a avut ca efect consfintirea unui drept de proprietate al reclamantei asupra terenului care a facut obiectul contractului atacat. Instanta de apel s-a raportat la efectul recunoasterii acestei horarari, stabilind ca prin recunoastere, o hotarare judecatoreasca straina nu mai poate fi ignorata, bucurandu-se de autoritate de lucru judecat, astfel incat, in legatura cu aceasta, nu se poate nega interesul reclamantei de  actiona in justitie.

Si tot din aceasta perspectiva, nu se poate retine ca prin decizia atacata s-ar fi incalcat autoritatea de lucru judecat a sentintei civile nr. 2181 din 17 decembrie 2011 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, deoarece, in rationamentul  instantei de apel nu s-a statuat asupra naturii dreptului consfintit prin sentinta anterioara.

De asemenea, unul dintre recurenti a criticat decizia considerand ca prin aceasta se incalca principiul triplului grad de jurisdictie, instituit de c. proc. civ. de la 1865.

Dincolo de imprejurarea ca dispozitiile procesuale evocate sau cele ale legii fundamentale nu consacra numarul gradelor de jusrisdictie in procesul civil, Inalta Curte arata ca dezvoltarea specifica acestui motiv de recurs corespunde tezelor anterioare, deja analizate, referitoare la lipsa dreptului apelantei de a-si justifica interesul promovarii actiunii pe un drept pretins nou, dreptul de creanta. De aceea, instanta de recurs considera ca nu se impune reluarea argumentelor prezentate, inlaturand si aceasta critica.

Astfel, pentru toate considerentele prezentate in aceasta decizie, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile promovate au fost respinse ca nefondate, iar cererile recurentilor referitoare la plata cheltuielilor procesuale in recurs vor fi solutionate in procedura rejudecarii cauzei la prima instanta.


Follow Me

facebook linkedin twitter

Comments closed